Mă întorc…

Mă întorc la blogul meu pentru că văzând statisticile observ că frecvența intrărilor a crescut, poate din cauză că stau acasă oamenii au mai mult timp să citească. Mă bucur că sunt căutate în special romanele mele și sunt sigur că cititori vor mai fi chiar dacă am renunțat pe postarea e-book-urilor pe Librariascriitorilor sau aparițiile difuzate de editura americană Texarom sunt vechi. Dar ce e vechi și ce e nou? Stăm acasă și ne uităm pe Netflix unde se găsesc vreo 30, 40 de filme romanesti, poate mai multe, care au trecut fără mare efect prin cinematografe dar sunt total ignorate de televiziuni care preferă in continuare seria BD…Ar fi fost bine…La Pro 2 și ProGold se reiau a nu știu câta oară Numai iubirea și Lacrimi de iubire, producții 2004, 2006. Desigur sunt mândru că noi generații pot vedea aceste seriale care poate conțin valori perene dar mă întristează că nimic altceva nu mai iese in față afară de unele pastișe sau furăciuni de la turci. Filme deci avem, seriale nu prea…să ne mulțumim cu Netflix unde găsim seriale destul de bune din Norvegia, Indonezia, Islanda…dar românești deloc.

Astăzi filmul nu există fără TV…mai mult, Televiziunea Română contribuie la fondul cinematografic naţional cu 15% din veniturile încasate din publicitate, deja au fost finanţate peste 100 de filme, din toate genurile cinematografice, producţii semnate de regizori debutanţi sau consacraţi. Totuși, pe micile ecrane de stat sau private nu se difuzează altceva decât producțiile vechi, ce-i drept cu mari actori, majoritatea trecuți în Pantheon, filme mai vechi , unele având la bază o ideologie dubioasă. .  Americanii, deși au o producție de film abundentă, nu se jenează să reia filme vechi și străvechi dar difuzează – în anumite condiții financiare – și noile producții. …Filmele românești noi, atât câte există, bune rele, nu sunt agreate de televiziuni și sunt actori de prima mână pe care publicul larg nu-i va vedea niciodată  sau e suficient Netflix?. …O să spuneți că filmele românești n-au audiență dar asta merită o investigație serioasă, de ce producții ca ”BD„ sau ”Nea Marin miliardar„ ar face audiență iar filmele actuale, adesea cu premii atașate, nu sunt băgate în seamă, e vorba de gen, scenariu, actori?  Sunt câteva puncte ce ar trebui analizate, dacă avem actori și poate regizori, dacă avem sau n-avem scenariști, ne-am învățat să copiem, să executăm adaptări de formate  străine iar fără ofertă cererea scade vertiginos. Exista cândva o speranță că legislația Uniunii Europene va impune un procent de ficțiune originală autohtonă televiziunilor dar ideea a murit sau e ocolită de unii.

Fără îndoială aberez. Noi n-avem autostrăzi și ne trebuie filme sau seriale?

Deci mă întorc pe blog cu speranța de mai bine. După pandemie…oare? Am citit recent un interviu cu Ada Solomon, aflați în pragul falimentului cei din cinematografie n-au renunțat să lucreze la proiecte dar cer disperați ajutor…desigur nu îi va băga nimeni în seamă. O să  se spună ziceți mersi că trăiți mai vreți și filme?

Despre alimente sau nu?

Cine a intrat într-un Grocery store în America să cumpere roşii, cartofi sau pere n-a găsit etichetele obligatorii cu statul de provenienţă a mărfii, toate sunt mărfuri americane indiferent că vin din Florida, Idaho, California. La noi e obligatoriu să afişezi că produsele vin din România, Grecia, Olanda sau Spania deşi toate sunt ţări membre UE ! Propun desfiinţarea acestei obligaţii stupide, mărfurile din UE nu pot fi diferenţiate…decât prin calitate. Iar dacă noi, ca europeni, vindem, deci producem, şi citrice sau ulei de măsline cu atât mai bine. Desigur, la noi se vinde marfă şi din afara UE, din Turcia, China, Egipt, Peru, Africa de sud, binevenite pe piaţă dacă fac faţă competiţiei şi atunci etichetarea e acceptabilă. Trebuie să ştii cu cine te baţi pe piaţă. Dar românii insistă pe promovarea producţiei autohtone prin legislaţie….?! Nu ştiu ce procent din mărfurile româneşti trebuie să se afle în magazine…dar calitatea nu contează? E bine să sprijini producţia autohtonă – după ce am desfiinţat tot ce era organizare şi industrie alimentară înainte- dar ca să intre pe piaţă în condiţii competitive şi de calitate, atunci se vor consuma oriunde.

A mai apărut şi discuţia despre dublul standard. Nu ştiu dacă diferenţa dintre, să zicem, biscuiţii produşi în Belgia pentru vest şi cei pentru est e o problemă de compoziţie, de preţ sau de putere de cumpărare a clienţilor dar soluţia e simplă…să producem la acelaşi standard de calitate, să facem o fabrică de biscuiţi – nu că n-am fi avut dar le-am dărâmat. Am rezolva şi problema locurilor de muncă. Orice partid voia puterea oferea grămezi de locuri de muncă, azi nimeni nu mai suflă o vorbă, ne lăudăm că economia duduie dar despre locuri de muncă productive nici o vorbă. Când trec pe lângă fosta Automatica, ajunsă azi o ruină înconjurată de clădiri noi, locuinţe sau birouri moderne şi confortabile nu mă apucă nostalgia ci furia. De aceea pleacă românii să muncească în alte ţări, de aceea ne depopulăm…Locuri de muncă? O să oferim cui vrea să imigreze, conform noilor precepte ale globalizării…

Mai sunt profesionişti în TVR…?

Mai există profesionişti în TVR… ? Eu nu prea cred. Profesioniştii buni au cam plecat in timp la posturile private iar de acolo nu a venit mai nimeni în TVR – cu excepţia Doinei Gradea, tot un nimeni. Adelin Petrişor scrie pe  FB „. După umila mea părere, dupa controlul politic, pentru TVR cea mai mare problemă este chiar TVR-ul: nepotisme, amantlâcuri, schema de personal supraîncărcată, realizatori care nu au mai realizat nimic de ani, oameni care vin la serviciu câteva zile pe lună, rating mic, emisiuni irelevante, tehnică depăşită şi tot aşa. Deci vina pentru ceea ce avem azi o poartă politicienii şi numiţii politic, însă şi oamenii din TVR. Mai există profesionişti şi lucruri bune în Televiziunea Publică? Sigur, însă de multe ori nu se mai văd din marea de incompetenţă şi rea-voinţă. ..Dar la fel cum nu are spitale, şcoli şi autostrăzi, -ţara- nu are nici Televiziune Publică performantă. Mă tem că, din nefericire, avem TVR-ul pe care-l merităm.

Corect…cu câteva amendamente. 1. Puterea, de 30 de ani, preferă o televiziune publică amorfă, de aia o plăteşte! Nu se uită nimeni…foarte bine. Dacă ar fi cultivat vocile critice, crescând audienţa,n-ar fi bine pentru voturi. Vă amintiţi ce bâlci s-a făcut cu Pătraru, altfel un tip netalentat dar deranjant prin subiectele critice alese. ?….Mai bine fără el sau alţii ca el, cu yes-mani nu apar probleme.. 2. Dacă TVR colcăie de profesionişti de ce nu au făcut în 30 de ani ceva măcar în domenii care aduc audienţă, ficţiune, concursuri, mari showuri, unde sunt piesele de teatru, filmele şi serialele care ar fi atras public şi unde TVR avea tradiţie.. ?.Îmi amintesc că la Abracadabra sau Arlechino ne străduiam cu bani puţini dar destul entuziasm să producem ficţiune spre mirarea  multor şefi care nu înţelegeau ce ne-a apucat…Deci, se poate dar nu se vrea, ar fi o explicaţie sau…nu se poate  pentru că n-are cine? Repet ce am mai spus…. TVR are studiouri mari şi bine dotate dar în 20 de ani producţia de teatru a fost extrem de săracă, oare cum se descurcau înainte când se dăduse ordin de sus să existe o premieră pe săptămână…şi nu era vorba de încropeli cu secretari de partid ci de ecranizări după Caragiale, Shakespeare, Alecsandri, Goldoni, Muşatescu, Moliere – e drept autori cărora nu trebuia să li  se plătească nimic că bani nu erau nici atunci. Din ce motive s-a renunţat la una din principalele modalităţi de ficţiune prizată enorm de publicul nostru…nu mai sunt regizori de talent , nu mai există actori buni, nu există ofertă de texte -nici nu va fi cu asemenea cerere scăzută, sau e vorba pur şi simplu de incompetenţă?  Atunci să le facem ca autostrăzile, în Parteneriat Public Privat…şi nu glumesc! Poate că teatrul de televiziune e desuet, trebuie aruncat la gunoi, e părerea unora, dar ce am pus în loc? Sunt prea multe filme americane, aşa e…dar de ce TVR plăteşte o grămadă de bani filmului românesc dar nu difuzează mai nimic? În 20 de ani nu s-au făcut destule filme pe care să le difuzezi sau e mai bine să dai de n.şpe ori „BD a munte şi la mare”? Avem actori prea slabi faţă de monştrii sacri de odinioară? Eu nu cred asta şi în plus actorilor, pentru a-şi dovedi talentul, trebuie să li se ofere să joace. Au mai apărut şi alte canale private care se zbat să existe iar principalul lor atu este difuzarea de filme dinainte de revoluţie…am revăzut de pildă” Cu mâinile curate”…unde, ca şi în altele, există o subtilă propagandă comunistă, comuniştii sunt omenoşi, cinstiţi, etc. şi dacă la noi cei bătrâni asemenea subtilităţi nu ţin ce se întâmplă cu noile generaţii mai crude …?

Despre TVR numai de bine

Au trecut ceva ani din mai 1998 când am plecat din Televiziunea Română, de atunci mulţi din vechii mei colegi s-au pensionat, au plecat, s-au retras, unii, din nefericire, au trecut în nefiinţă. Generaţii noi sunt acum  pe coridoarele TVR, oameni şcoliţi în alte condiţii şi totuşi instituţia nu pare că poate ieşi din fundătură. S-au schimbat directori, unii fiind regizori, scriitori reputaţi, inutil…A  fost numită o persoană din anturajul lui Sârbu, degeaba. Condiţiile financiare s-au schimbat, guvernul a preluat datorii, fonduri, a reapărut profitul, cât de mic ar fi el, ei şi ce ? Arată programele TVR altfel, s-a revoluţionat organizarea internă pentru a deveni mai eficientă? Mă îndoiesc. Emisiuni religioase, programe în limba maghiară sau germană – care ar putea fi foarte bine găzduite de staţiile locale din Ardeal sau de TVR 3- emisiuni pentru militari, agricultori, apoi turism, gramatică, sănătate, finanţe, minorităţi, puţine şi insignifiante programe pentru copiii, câte o piesă de teatru, de obicei reluare, un amalgam care aduce aminte de epoca de aur, o fărămiţare pe interese mărunte care are la origini o concepţie sovietică, de presă pusă în slujba unor interese particulare sub masca interesului general. Interesul general, dragilor, este calitatea şi audienţa nu poate fi cucerită pe bucăţi, pe nişe, pe componente ci cu programe care să-i atragă pe toţi sau pe cât mai mulţi. Ce arată experienţa canalelor private care concentrează audienţa românilor? Dincolo de implicaţiile privind originalitatea sau numărul de formate cumpărate din afară–dar dacă mâncăm pere din Africa de sud sau pătrunjel din Iran de ce n-am vedea replici după showuri inventate de alţii? Programele cuprind showuri de talente –showuri cu accent tabloid, amestecând bârfa cu informaţia, sport, concursuri, ficţiune- de regulă un serial dramatic şi unul de comedie, plus filme , în general americane, reality-showuri…. Vedeţi diferenţa? Luaţi o zi de lucru, TVR oferă 23 de emisiuni – de la 6,00 la 0,00, Pro TV 11, Antena 1 doar 9….Un raport care se păstrează şi în zilele de week end. TVR are studiouri mari şi bine dotate dar în 20 de ani producţia de teatru a fost extrem de săracă, oare cum se descurcau înainte când se dăduse ordin de sus să existe o premieră pe săptămână…şi nu era vorba de încropeli cu secretari de partid ci de ecranizări după Caragiale, Shakespeare, Alecsandri, Goldoni, Muşatescu, Moliere – e drept autori cărora nu trebuia să li  se plătească nimic că bani nu erau nici atunci. Din ce motive s-a renunţat la una din principalele modalităţi de ficţiune prizată enorm de publicul nostru…nu mai sunt regizori de talent ca Letiţia Popa, Cernescu, Eugen Todoran, Motric, nu mai există actori buni, nu există ofertă de texte -nici nu va fi cu asemenea cerere scăzută, sau e vorba pur şi simplu de incompetenţă?  Atunci să le facem ca autostrăzile, în Parteneriat Public Privat…şi nu glumesc! Poate că teatrul de televiziune e desuet, trebuie aruncat la gunoi, e părerea unora, dar ce am pus în loc? Sunt prea multe filme americane, aşa e…dar de ce TVR plăteşte o grămadă de bani filmului românesc dar nu difuzează mai nimic? În 20 de ani nu s-au făcut destule filme pe care să le difuzezi sau e mai bine să dai de n.şpe ori BD a munte şi la mare? Avem actori prea slabi faţă de monştrii sacri de odinioară? Eu nu cred asta şi în plus actorilor, pentru a-şi dovedi talentul, trebuie să li se ofere să joace.

Una din căile pe care se poate ajunge la public la o televiziune…publică, e folclorul, concursul de folclor a fost prizat întotdeauna şi aici s-au făcut ceva paşi dar e loc de mai mult….Sau poate numai o reformă radicală ar putea îndrepta lucrurile…adică să o luăm de la zero? Continui să cred că e singura soluţie dar e o utopie să o aplici, pentru că ar însemna privatizarea TVR1 şi, după modelul francez, rămânerea la stat a canalelor 2 şi 3, regândite. Cel puţin deocamdată nu există nici interes nici interese în acest sens.

Nevoia de basme și Game of Thrones

Când scriam ”Abracadabra” am considerat că, lipsiți multă vreme de valorile desprinse din basme și povești, copiii au dreptul la ele de mici. Am adaptat, am ecranizat, am inventat numeroase povești pentru Magician dar și pentru Arlechino, am făcut să trăiască personaje imaginare ca Bebel  sau Moș Ene. De atunci a trecut …o veșnicie, la noi nimeni nu se mai ocupă de copiii la vreo televiziune. Dar basmul, inclusiv fantasticul ocupă un loc tot mai important în altă lume, în special la Hollywood iar recentul boom al ”Game of thrones” aduce nu doar glorie ci mai ales bani. Desigur, se îndeplinesc condițiile principale, convenția basmului e acceptată de audiență, lupta dintre bine și rău se va încheia cu victoria binelui. Adică, fiți fără grijă, Jon Snow va ocupa Tronul de Fier…cu siguranță. Sau e vorba de altceva și eu nu m-am prins? Fie că se numesc contes  de fées” termen rămas de la Doamna d Aulnoy la sfârșitul secolului 17 fie fairy tale, wonder tale, magic tale, Märchen răspund acelorași reguli. Se poate citi în dicționare..”such stories typically feature entities such as dwarfs, dragons, elves, fairies, giants, gnomes, goblins, griffins, mermaids, talking animals, trolls, unicorns, or witches, and usually magic or enchantments”. Din seria nesfârșită de filme să nu uităm Beauty an the Beast, Snow White, Maleficent dar mai ales gama lucrărilor inspirate de comicsuri, acele comic books ilustrate atât de prizate în America atât de copiii cât și de adulți…Alien and the Predator, Aquaman, Avengers, Batman, Casper, Cat Woman, Ghost Rider, Hulk, Iron Man, The Mask, Spider Man, Superman și n-am inclus aici poveștile despre viitor. Avântul filmelor fantastice a fost luat  prin imensul succes cu Stăpânul Inelelor și Harry Potter iar din  2011 Game of thrones se instalează pe primul loc la producțiile pentru micul ecran. Cu cheltuieli imense și venituri pe măsură acest serial bine marketizat a moblilizat milioane de fani dornici să vadă înfrângerea răilor că alte valori nu văd să fie promovate aici. Violența, sexul, incestul, războiul, moartea mai mult sau mai puțin gratuită sunt parte a unei aventuri care se va sfârși…nicăieri. Să mai adăugăm o distribuție făcută probabil când nu se sconta pe asemenea succes financiar altfel actrițele care joacă pe surorile Stark n-ar arăta ca niște servitoare. Scria un blogger american” Cea mai înaltă culme a culturii populare de-acum e și de cea mai joasă speță. Game of Thrones înseamnă multe chestii pentru mulți oameni, dar e, în același timp, cel mai bun și cel mai prost serial TV de pe planetă.” Cu ce rămâi după ce ai vizionat serialul? Fiecare să răspundă pentru el.

Quo Vadis….

Incendiul de la Catedrala Notre Dame din Paris a stârnit, cum era de aşteptat, un val de teorii ale conspiraţiei pe care adepţii globalismului  şi PC -Politically Correct- le combat cu puţinele fapte concrete care duc spre ipoteza accidentului. De fapt asistăm la o universală ofensivă asupra creştinismului, fie prin acţiuni de amploare, pe faţă, ca în Sri Lanka fie prin vandalizări de biserici în Franţa sau Germania care sunt de obicei minimalizate sau muşamalizate de autorităţi. În timp ce primatul creştinismului, papa Francisc, se ocupă mai mult de imigranţi. Ba chiar aflăm că Iisus însuşi a fost un emigrant. Un recent articol din Politico ajunge la concluzia că acest simbol al Franţei tradiţionale în continuu declin se leagă de moştenirea culturală neglijată de lipsa fondurilor …Cineva chiar avea ideea năstrușnică să propună în viitoarea reconstrucție un minaret…Oameni buni, e vorba de credinţă, de războiul culturilor şi civilizaţiilor dominante azi iar noi, creştini, ne subminăm singuri aderând la falsul egalitarism al Noului Marxism, al globalizării cât mai rapide, adâncind confuzia. Faceţi punţi, poduri nu ziduri spunea Papa. Frumos, dar zidurile nevăzute dintre civilizaţii nu contează? În stilul său neagreat de unii Traian Ungureanu scrie în Adevărul : „Minunea ridicată de geniul creştinismului a fost cuprinsă de foc în vremuri de agonie creştină. Jur-împrejurul Catedralei, de la un cap la altul al Occidentului, un pustiu comod şi dereticat, ca vidul în zi de expoziţie, ocupă locul în care se afla credinţa în rosturile lumii….. Nimeni n-a vrut să pătrundă în tristeţea unei epoci de adîncă defăimare, dispreţ şi ostilitate faţă de creştinism…. Orice altă minoritate are dreptul automat la compasiune şi susţinere robustă. Cu excepţia creştinilor – pleavă fără merit şi surplus uman jenant pentru epocă.   Aţi văzut, obligaţi de insistenţa fluxurilor media, nenumărate campanii şi demonstraţii de stradă, cu celebrităţi, guverne şi organizaţii civile în centru. Dar numai şi numai dacă e vorba de: homosexuali, drepturile transgender, tratamentul Islamului, extincţia pitulicei de Sumatra, mersul plasticului pe ocean sau suspiciunea infinită de rasism….” Nu e vorba atât de credință ca atare ci mai ales de filosofia creștină, de valorile civilizației occidentale pe care nu ar trebui să le abandonăm ca tradiții învechite, depășite. Iată că islamul e mai ferm și nu le tolerează pe teritoriile  sale. Sau poate dorim să adoptăm amestecul de superstiții, fantezii și obsesii din încropirea numită Game of Thrones…Quo Vadis, Domine…poate e valabil și astăzi.