De ce Catalonia e parte a Spaniei?

Cum a ajuns Catalonia să facă parte din Spania? Faptul că există un popor distinct, o limbă distinctă, o cultură distinctă mi-a fost clar când am ajuns prima dată la Barcelona. Pe atunci liderul mișcării separatiste era Artur Mas dar iată că altcineva a preluat steagul cu dungi roșii, Carlos Puigdemont.  Ca să vorbești de separatism, de separare, de rupere dintr-un întreg trebuie să știi cum s-a format acel întreg. Paul Freedman profesor la Yale, spune=  Catalans “see themselves as always having been more entrepreneurial and modern than Castilians, who they see as more concerned with power and religion and honor and purity of blood”  În secolul 12 o Catalonie în mare măsură independentă a fost inclusă în Regatul de Aragon printr-o uniune dinastică, pe atunci căsătoriile regale aduceau ca zestre teritorii întregi…Catalanii dominau această uniune inclusiv comerțul pe Mediterana vestică. Tot printr-o căsătorie Aragonul s-a unit cu Castilia și astfel catalanii au devenit o minoritate lingvistică  într-o Spanie care mai înglobează asemenea minorități, Galițienii, Bascii, Canarienii, toți, în diferite grade, suferind oprimarea limbii și culturii lor ceea ce a produs, de secole, mișcări separatiste, cea mai gravă represiune înregistrându-se în anii franchismului – 1939-1975, Franco fiind responsabil de sute de mii de morți ca și de deportări în lagăre.

“Franco began the systematic destruction of Catalan political parties, prohibited the use of their language, destroyed countless cultural institutions, and drove much of Catalan society underground,” scrie Andrew Dowling,  University of Cardiff. “To this day, Spain has never formally apologized for doing that.”

În acei ani negri limba catalană a dispărut din școli dar folosirea ei de oameni nu a scăzut dar în zilele noastre oficilizarea s-a restabilit. E adevărat, vizitând faimosul Palau de Musica din Barcelona am optat pentru un tur vorbit în catalană, era mai puțin aglomerat, și nu a fost greu de înțeles, ne-am descurcat și în localurile unde localnicii preferă să evite spaniola, mai dificil e să citești un ziar sau publicație locală iar în ciuda predominanței spaniolei literatura, teatrele, cultura în general în catalană se dezvoltă exponențial. Fiind una din comunidades autonomias   importante Catalonia e mândră de tradițiile și cultura sa mai ales datorită reprimării nedorite din vremea lui Franco, unul din resorturile luptei pentru independență. Dar a devenit și mai cosmopolită în condițiile în care are de departe economia cea mai avansată din Spania. Chiar dacă în perioada modernă au câștigat multe elemente de autonomie, parlament, guvern și forțe de poliție-mossos d’esquadra- Catalonia e împărțită în grupuri care au viziuni diferite și ireconciliabile, în zona interioară și ariile rurale unde populația de origine catalană predomină e cerută independența, muncitorii din suburbiile Barcelonei sunt împărțiți, în funcție de originile lor iar pe coastă nimeni nu se prea deranjează să aibă o opinie. Am trecut pe lângă sediul Seat de la Martorell, fabricantul auto fiind unul din cei mai importanți din lume…Desigur și constatarea că ei plătesc mai mult în taxe Madridului decât primesc înapoi nu e de neglijat…și aici ar trebui o paranteză, cine a fost în Italia știe despre prăpastia între Nord și Sud, despre lupta Ligii Nordului și iată că acum Lombardia și Veneto au votat nu pentru separare ci pentru autonomie sporită…O atenționare de viitor și pentru alții…

“Catalan people’s sense of difference may be reinvigorated by these changes,” spune Freedman. “Catalans have always seen themselves as smarter and richer. Breaking with Spain could be a way of preserving that.”

Comportarea Madridului face însă ca pentru catalani, așa cum spunea vice-președintele lor Oriol Junqueras să nu existe altă soluție decât declararea unei republici independente, socotind că există deja un mandat democratic,  în acest sens noi alegeri fiind inutile. De cealaltă parte Rajoy nu vede altă soluție decât preluarea controlului prin forță, negocieri fiind imposibile. Iată-ne deci într-o fundătură. Între timp economia locală suferă, turismul scade, dar unele agenții de rating consideră situația rezolvabilă. Să vedem însă ce vor face oamenii în situația când liderii lor au ales calea confruntării…violențele pe care le-am văzut până acum nu prevestesc nimic bun.

 

UE în dificultate

Tocmai am citit ultima carte a lui Ken Follett din ciclul Knightsbridge, Column of Fire…e vorba despre războaiele din secolul XVI dintre catolici și protestanți și trecerea Angliei la protestantism sub domnia primei Elisabeta. Cu toată marea coaliție condusă de regii Spaniei, Franței sau papalitate Anglia a trecut cu bine de acel Brexit și așa se va întâmpla și acum, sub domnia celei de a doua Elisabeta – frumoasă coincidență. Am fost la Londra în zilele dinainte de referendum, am asistat la multe discuții televizate despre părăsirea sau nu a EU …Acolo, referendumul a fost o treabă serioasă, nu ca la noi când nu s-a aplicat, iar cel înfrânt a trebuit să plece, nu ca la noi când voința poporului a fost ignorată. Iar acum suferim pentru că avem un Parlament umflat și ineficient care nu lucrează pentru oameni ci împotriva lor. Exact așa s-a întâmplat cu multe decenii în urmă când, coincidență, eram în Lorena la prima mea ieșire afară ca ziarist iar De Gaulle pusese în joc ideea regiunilor încercând să scape de fărămițarea departamentală…la Nancy orgoliile locale determinau totul, ideea că orașul ar putea pierde titlul de capitală în favoarea celor de la Metz enervând și cum peste tot  în Franța existau asemenea interese locale și invidii referendumul a căzut iar De Gaulle a demisionat. E drept, mai târziu, Franța a adoptat regionalizarea care azi e pe placul EU….Referendumul nu e deci o joacă și ignorarea sau folosirea lui pe chestiuni minore periculoasă. Să nu uităm că tot  Cameron a acceptat un referendum în Scoția. Ce s-ar fi întâmplat dacă scoțienii votau în majoritate secesiunea? Sunt sigur că s-ar fi aplicat iar Cameron pleca…Ce s-ar fi întâmplat dacă Madridul ar fi acceptat referendumul din Catalonia? Sunt la fel de sigur că majoritatea ar fi preferat rămânerea provinciei în Spania. Dar Madridul a ales confuntarea, violența și acum va fi greu de ajuns la o împăcare. Mulți comentatori arată cu degetul spre Bruxelles, e drept că politica „progresistă„ a UE, susținerea regionalizării în defavoarea statelor naționale, desigur, cu excepția polului conducător Germania- Franța, duce la asemenea situații iar rezistența unor țări din est ca Polonia sau Ungaria care țin cu dinții de suveranitate e de admirat nu de condamnat. Marea Britanie s-a retras și bine a făcut din fața dictaturii Germaniei – unde cineva spune isteț că s-a asigurat viitorul prin cooptarea musulmanilor, viitoarea etnie conducătoare- iar Brexitul le va aduce beneficii conform zicalei nu mor caii când vor câinii…Dar un lucru mă miră, și în cadrul Brexit și în confruntarea catalană, aud doar invective, amenințări, interdicții,  prognoze catastrofice, nimeni nu vorbește de soarta oamenilor, a popoarelor respective…Pentru ce a fost înființată UE…ca să asigure piețe celor care le pot ocupa, libertatea de circulație la ce e bună, să plece în masă cei din est pentru a munci  în vest? Mai bine nu. După mine, în negocieri ar trebui să primeze căutarea de soluții pentru ca europenii, indiferent de țară, să o ducă mai bine, să aibă acces la bunuri și servicii nu interdicții…Marea Britanie a trecut și va trece peste aceste Brexituri cu bine pentru că are capacitatea economică și umană să o facă, cât despre Catalonia voi reveni…dar și aici pe primul plan va trebui să rămână oamenii.