La mulți ani Marian Rîlea

Pe 20 decembrie e ziua de naștere a prietenului și colegului meu Marian Râlea, actor de excepție, om cu suflet de copil mereu credincios vocației sale. Născut în 1957 Marian a rămas același entuziast al cultivării la copiii a celor mai sensibile și prețioase valori, făcând ca personajul de ficțiune care i-a adus celebritate dar și răspunderi, Marele Magician, să dureze dincolo de cadrul îngust al unor emisiuni, spectacole, evenimente. Pentru el aș spune că formula „Abracadabra„ a fost nu atât o emisiune cât o misiune, fie că au găzduit-o  TVR, ProTv, scenele din țară, Teatrul Național. Din 1991, mai precis pe 10 martie, am colaborat cu el, am scris scenarii, texte de cântece, am sprijinit cu tot ce am putut un fenomen greu de repetat și pe care numeroase generații și-l amintesc cu plăcere ca una din pietrele de temelie ale formării personalității. Când am considerat că, imediat după revoluție, copiii trebuiau să primească acele emisiuni de televiziune pe care le meritau și de care au fost lipsiți decenii la rând, m-am îndreptat către oameni din mediul creației artistice, așa am angajat-o pe Ruxandra ion care lucrase la Teatrul Mic și ea l-a adus pe Magician în redacție. Îmi amintesc primul lor film, o adaptare liberă după „Prinț și cerșetor „ – prima dintr-o serie în care am încercat să apropii de publicul tânăr câte puțin din patrimoniul cultural universal ..S-a filmat în apropierea locuinței mele, la Palatul Ghica și pe malul Lacului Tei, apoi am fost la Brașov, orașul natal al lui Marian, am cunoscut-o pe „Mama lui Abracadabra„, doamna Râlea, a cărei pierdere a însemnat, peste ani, o durere sfâșietoare pentru sufletul de copil al lui Marian, aidoma cu pierderea prematură a fratelui său Andrei, cu care am colaborat puțin încercând să edităm o revistă. Poate dacă nu era dăruirea, arderea interioară discretă dar statornică a lui Marian n-am fi avut un fenomen care nu poate fi ignorat în istoria televiziunii românești mai ales acum când media a întors spatele copilăriei, cel puțin la nivel de creație. Eu am intrat în Televiziunea Publică în anii când încă mai existau colegi care lucraseră la marile succese anterioare dar am încercat să evoc asemenea succese ca seria cu echipajul „Val Vârtej„ /1960-70, autor Octavian Sava, din care nu se mai găsea practic nimic în arhivă/, „Daniela și Așchiuță „/ actrița Daniela Anencov, astăzi de o vârstă cu mine,a creat mai târziu pe clovnul Hapciu/, Iura și Mihaela Istrate /cu Iurie Darie am avut onoarea să colaborez mai mult dar i-am scris și  ultimul său rol în „Numai iubirea„ … Brândușa Zaița Silvestru, „doamna teatrului de animație„a fost printre primele din „garda veche„ pe care am adus-o să colaboreze cu noi în 1990…Perioada de aur a anilor dinainte de trista epocă Ceaușescu mă obseda și efortul meu de a construi o redacție capabilă să aducă pentru copiii personaje, eroi, povești pline de miez s-a soldat cu apariția multor emisiuni gen „Arlechino”, „Feriți-vă de măgăruș„, ”Ba da ba nu„, „Tip Top Minitop„, etc etc dar mai ales „Abracadabra„ și aici prezența și energia creatoare contaminantă a lui Marian au fost decisive. Atunci am regretat că profesioniști de la care am învățat multe, ca regizoarea Tatiana Sireteanu, n-au mai putut sau n-au vrut să-și alăture forțele efortului nostru dar ce să zic acum, în anii de față, când până și singurul post care ar avea datoria să se ocupe de copiii, TVR, și-a abandonat de mult misiunea. Am văzut numeroase proiecte de reformă, propuneri pentru ca TVR să recâștige din audiența pierdută, nicăieri n-am găsit o umbră de idee care să arate că ar putea readuce copilăria în prim planul preocupărilor. Îmi amintesc că prin anii 1993-1998 când producțiile noastre ca „Tip Top Minitop” sau „Abracadabra” se aflau în fruntea sondajelor de audiență unii colegi din TVR, cadrele de conducere de fapt, se uitau cu superioritate și distanțare la noi, nici măcar din invidie nu prețuiau efortul depus care era unul creator nu de circumstanță, până la plecarea mea din 1998 n-am reușit să sensibilizez pe nimeni „de sus„ să ne ajute dar măcar ne-au lăsat în pace, doar birocrații mai mârâiau că „de ce facem noi filme„? . În acest context aportul și imboldul oferit de Marian Râlea au fost decisive. Când „Abracadabra„ a primit cel mai mare premiu câștigat vreodată de Tvr – inclusiv până în ziua de azi- trofeul Prix Danube n-am putut obține de la șefimea de atunci –Dumitru Popa era la pupitru- nici măcar o primă de succes pentru autori așa că nu m-am opus ca ei să treacă la ProTv cu emisiune cu tot iar eu, scenaristul echipei, i-am urmat nu după multă vreme. Câtă deosebire între vremelnicii șefi de acum și Tudor Vornicu, de pildă, care în plină Epocă de Aur ne-a invitat, pe mine și pe Tatiana, să realizăm programe pentru copiii la Revelioanele vremii, un om cu viziune artistică, un mare profesionist dispărut din păcate înainte ca TVR să primească șansa de a fi altceva în peisajul media românesc, o șansă de care și-a bătut joc. O singură excepție, Răzvan Teodorescu, – poate vulnerabil în alte privințe- dar singurul care a apreciat performanțele noastre ba chiar ne-a dat mână liberă să edităm o revistă „Abracadabra” /dar și „Baby Star”/ sau să organizăm evenimente publice. Marian Râlea a rămas același sufletist la bine și la greu. Îmi amintesc cu emoție filmările la care am participat, la București, Brașov, pe litoral unde se arăta neobosit și perfecționist, se apleca asupra celor mai mici detalii dar nu ierta greșelile sau dezinteresul. Cu asemenea oameni poți construi. Când totul s-a terminat și echipa s-a risipit Marian s-a zbătut pentru un Teatru Național pentru Copiii, a găsit ajutor la nivelul Naționalului de atunci, cred că director era Dinu Săraru, și a mutat Abracadabra pe scenă. Îmi amintesc că am pășit ca vizitator cu sfială în această lume pe care o cunoșteam mai puțin din culise, alături de colega care rămăsese credincioasă proiectului, Mihaela Dima, l- am admirat pe Marian cum repeta și pregătea noile spectacole cu aceiași minuțiozitate și dăruire. De ce să nu recunosc, mai târziu când producătorii mi-au spus că Marian se va alătura distribuției de la „Îngerașii„ m-am bucurat să pot scrie din nou pentru un actor de o forță creatoare admirabilă care, în ciuda trecerii timpului și a atâtor supărări le care le-a înfruntat, a rămas același om dăruit cu trup și suflet unui crez. Deși actorul are în palmares roluri memorabile și importante pe scenă sau film, Magicianul rămâne o creație nepieritoare. Acum de ziua lui desigur îi voi da un telefon dar poate și rândurile de față pot fi un umil omagiu adus unei personalități artistice greu de etichetat altfel decât excepțională.

Anunțuri

Cealaltă Stea fără Nume-un nou roman

Cu ani în urmă, după ce abandonasem „Îngerașii„ am crezut că serialul românesc – mulți se încăpățânează să-l numească telenovelă- s-ar putea revigora apelând la o temă clasică. Era vorba de STEAUA FĂRĂ NUME a lui Mihail Sebastian, o piesă din repertoriul de bază al teatrelor care a devenit cândva scenariu de film cu Marina Vlady și Claude Rich…Pe mine mă fascina povestea unui timid profesoraș de provincie asaltat de amorul unei dive, pe care reușește până la urmă să o facă să descopere iubirea profundă, adevărată. Mă rog, alături de alte valori și profunzimi. Hugh Grant și Julia Roberts au evoluat pe un scenariu similar în filmul „Notting Hill”. De ce n-ar face-o și Oana Zăvoranu cu Dan Bordeianu, de pildă, care s-au descurcat minunat în câteva seriale de la succesul cărora s-au scurs destui ani, înlăturați. din motive diferite și nu întotdeauna corecte din show-business. De altfel Oana pe atunci se arăta deschisă unei colaborări după ce personajul creat de mine în „Numai iubirea„ îi adusese oarece faimă…Acum e prea târziu pentru toți. Mi se păruse de asemenea că pot prelungi aici și destinul unor personaje din „Lacrimi de iubire„ dar niciuna din aceste idei nu a surâs producătorilor. Poate serialul românesc nu avea nevoie atunci de o revigorare deși n-a trecut mult și s-a stins cu desăvârșire lăsând piața liberă pentru serialele turcești. Mi-am transformat proiectul de scenariu într-o carte –„Necunoscuta„, așa cum aveam să fac mai apoi și cu „Schimb de vieți„- care a apărut prin grija editurii americane Texarom ca e-book.  Au mai trecut câțiva ani și m-am gândit să revăd cartea, scrisă poate în grabă, să o șlefuiesc, să fac schimbări și adăugiri ca să vă pot oferi versiunea de față . Mai ales am schimbat finalul care rămăsese deschis. Chiar de la „Numai iubirea„ care a fost cu adevărat o telenovelă, singura încheiată cu o nuntă, suspendasem destinul personajelor și a fost nevoie de 2 cărți ca să le continui destinele spre o finalizare mai potrivită, apoi la ”Lacrimi de iubire” finalul meu deschis a fost compromis de o filmare prea liberă creând proteste în masa fanilor și împingând spre un film de rezolvare, mult prea convențional decât mi-aș fi dorit. Recunosc, îmi plac finalurile deschise care să permită amatorilor să imagineze propriile scenarii, propriile povești dar de ce să exagerez? Sper să vă placă povestea mea despre „cealaltă„ stea fără nume iar dacă vă închipuiți că ar fi putut deveni marfă pentru un serial faceți propria distribuție, destui actori pe care i-ați îndrăgit caută să supraviețuiască și ar fi disponibili…Acum pe Librariascriitorilor.ro există romanul și e gratuit, oricine îl poate accesa iar eu mulțumesc tuturor celor care s-au interesat de cărțile mele. Sigur, regret că nu mai avem seriale românești dar idei există și asta e bine, poate viitorul va fi diferit…pentru cei care îl vor apuca.

Jurnal de Las Vegas 1995-2016/11

Viitorul

Scriam la acest jurnal pe 1 mai, o zi obișnuită de muncă în America. Când intri în oraș puzderie de turiști fac fotografii in fața celebrului panou cu inscripția „Welcome in fabulous Las Vegas Nevada„ aflat în mijlocul bulevardului, înainte de a ajunge la Mandalay Bay și ai crede că nimic nu s-a schimbat în anii de după criză…În schimb la noi…„Las Fierbinți” a făcut prozeliți, am asistat pe net la un dialog Pleșu-Liiceanu în care era să cad victimă până m-am prins că e la mișto și dacă „ferbințenii„ sunt satul tipic românesc cu oameni de care ar zâmbi chiar Caragiale atunci vai de noi și asta merităm. Sau mai bine rămânem în admirația serialelor turcești care au ajuns să se bată în audiențe pentru locuri de top, după ce s-a omorât producția autohtonă.  În Vegasul adevărat am văzut în aproape 20 de ani multe schimbări, transformări, demolări, noi construcții iar noua tendință îmi place …kitchul lasă loc bunului gust! Primul exemplu – City Center, un complex de 7 clădiri înalte, cea mai mare investiție privată în construcții din istoria Americii, realizat de MGM International – la care s-au alăturat cu bani cei din Dubai World. CC a desăvârșit trecerea de la imitație, de la imageria tematică la modernismul unei arhitecturi de calitate. Gata cu Egiptul Luxorului, cu Roma cezarilor, cu gondolele Veneției…ies din prim plan copiile dupa piramide, sfincși,Tour Eiffel, Fontana di Trevi. Acum, pe lângă turnurile moderne, simple și impunătoare de la Aria, Cosmopolitan,Vdara sau Mandarin miniturnul Eiffel sau fațada imitație a Luvrului de la altădată admiratul Paris local pare stingher și demodat, deși au dispărut falsele fântani de tip Concorde iar pe Arcul de triumf e o reclamă cu Gordon Ramsey! CC e străbătut de un tram de la Bellagio la Aria/Monte Carlo.. La Aria domină luxul simplu, eleganța reținută, modernă, un stil care se impusese deja la Wynn sau Encore. Vechiul monorail s-a extins și se așteaptă o nouă extindere.  La victoria asupra kitchului aș adăuga tendința spre un look mai autentic european, mai puțin exagerat, mai prietenos, deja arătat de The District de la Green Valley Ranch, un mic cartier pietonal de shopuri, străzi bordate de arbori, piațete unde pot cânta muzicieni, terase primitoare,o atmosferă caldă, intimă,fără șocul unor showuri cu orice preț..ceea ce s-a repetat, mai aproape de Strip, la Town Square. În total contrast cu arhitectura de mucava de la Lake Las Vegas, imitație banală după stilul renascentist italian, florentin. Acum, chiar în centrul Stripului, continuă înoirea. Vechiul Barbary Coast a fost inlocuit cu The Cromwell, elegant, simplu, The Linq nu e doar o imensă roată, un roller coaster socotit cel mai mare din lume, de 550 picioare, cu 28 de cabine sferice în care încap câte 40 de persoane…ci și un mic cartier cu același aer european chiar dacă mai bine mănânci la o cantina mexicană. Ei bine, acum pe Promenade Dining de la Linq se deschide al patrulea restaurant al lui Gordon Ramsay și poți savura fish and chips…terific! Toată zona din spatele unor vechi cazinouri a fost reevaluată, întinerită, Imperial Palace a devenit the Quad dar a păstrat superba Auto Collection…Margaritaville a devenit cazino…Spațiul din față de la Bally este amenajat ca un Grand Bazaar…în vara lui 2016 s-a dărâmat și bătrânul Riviera…Este gata Arena unde va juca în NHL noua echipă de hokey Vegas Golden Knights iar stadionul pentru Raiders s-a aprobat…Deși multe proiecte nu s-au putut realiza din cauza crizei Vegasul rămâne ca de obicei un oraș dinamic…cu multe schimbări la nivelul uman dar și urban…După 6 ani de pauză pe 3 decembrie 2016 se inaugurează Lucky Dragon, un complex-casino cu profil chinezesc, situat nu departe de Stratosphere Tower și nu întâmplător accesul chinezilor aici, nu doar ca turiști, crește.

Orașul e busy, week-endurile în special sunt aglomerate cu turiști, găsești cu greu un loc de parcare la resorturile de pe Strip …trebuie să urci 7-8 nivele în self-parkingurile supraetajate și cu puțin noroc să ghicești un loc printre sutele și sutele de mașini. Prosperitatea orașului care trăiește din turism a revenit și unele proiecte oprite în anii crizei se reiau. Dar a crescut vizibil numărul de cerșetori homeleși, sunt bărbați, albi, invariabil neîngrijiți, cu bărbi în dezordine și priviri pierdute. Mi se spune că sunt americani, adesea roși de vicii, droguri, învinși ai crizei care nu găsesc joburi – fie că nu vor fie că nu inspiră încredere. E drept că sistemul de ajutorare a celor nevoiași nu e de neglijat, inclusiv perioada când se acordă ajutor de șomaj s-a mărit. Atunci cine muncește în Las Vegas? Populația hispanică și latino a trecut de 41 milioane în State ceea ce prezintă importanță pentru partide, se ține cont de ei la alegeri cel puțin în 15 state .Nevada are 27,3%, California 38% New Mexico 47% Texas 38% – dar Nevada e un stat mai puțin populat, are doar vreo 3 milioane de locuitori. Cu 150 de ani în urmă teritoriul Nevadei aparținea Mexicului și a devenit stat american în 1864. Există o controversă locală…prezența tot mai mare a imigranților duce la scăderea calității vieții în oraș? În școli copiii hispanicilor n-ar trebui să învețe mai bine engleza – într-un loc unde oricum sunt nenumărate canale Tv, inscriptii sau publicații în limba spaniolă? Subiectul e delicat și orice părere diferită aduce acuzații de rasism care, în America, sunt devastatoare. Imigranții ilegali reprezintă, desigur, o pătură săracă, ne- educată și sub- calificată dar oamenii muncesc! Poate că nu vor face Nevada mai bună dar se pare că nu doresc, nu intenționează să asimileze cultura gazdă. Sunt inevitabile paralelele cu situația din Uniunea Europeană unde libera circulație a muncii ridică probleme în special când cei veniți pentru un job decid să se stabilească în țările alese și nu acceptă asimilarea. Dacă milioane de români preferă să rămână în Vest de ce să nu bănuim că într-un oarecare timp mulțime de asiatici sau arabi sau africani se vor stabili în România, această migrare a populațiilor spre zonele mai atractive fiind chiar globalizarea atât de discutată ba chiar dorită  de unii. Sigur, China sau Japonia sunt mult mai atractive ca noi dar vedeți vreo năvală de imigranți acolo? Cât despre Australia, un continente care menține o populație mai mică decât a României nu mai vorbesc…Văzut de sus, din turnul Stratosphere sau din nacelele Linq-ului Las Vegas arată ca un oraș în plină dezvoltare, șantiere sunt peste tot, se lucrează din nou cu îndârjire. Am văzut în 20 de ani prefaceri, transformări uluitoare, ca în basmele cu pruncii crescând într-un an cât alții în șapte dar dacă faci abstracție de milioanele de turiști care dau viață locurilor ce rămâne? O comunitate compozită, alcătuită din etnici de o diversitate evidentă, dispuși să-și clădească viața pe valorile muncii și disciplinei sociale – esențiale în democrație. O comunitate deloc ferită de probleme sau excese dar concentrată pe eficiență. Aici contează ce știi să faci iar calitatea vieții tale e decisă de fapte, de felul în care acționezi. N-am văzut nicăieri ca într-o zonă de parcare suficient de întinsă să se refacă asfaltul într-o singură zi, de dimineața până seara iar explicația e simplă, dacă firma contractată nu e în stare să rezolve rapid sarcina concurența așteaptă la rând-cum îmi spunea Cristi! Și mai e ceva de învățat – nu generaliza! Am mai văzut și alte orașe americane – New York, Cleveland, Los Angeles, Greenville S.C. și altele – cu specific și probleme diferite și nici pe departe nu-mi permit să emit judecăți definitive despre civilizația americană. Un lucru însă mi-e clar, oriunde în State e suficient să fii bun în jobul tău și ai acces la ceea ce-ți dorești pentru o viață mulțumitoare, cu cât performezi mai mult poți trece de la un banal truck la un Cadillac, de la o locuință ieftină la alta mai confortabilă, la o slujbă mai bănoasă, totul fără șpăgi sau „pile, cunoștiințe, relații” .

Sigur, corupția nu e apanajul nostru balcanic …sau poate mă înșel? Există corupție pretutindeni dar sunt popoare care excelează, unde tot angrenajul vieții economico-sociale e construit pe influență și șpagă, unde obiceiul de a da și a primi o atenție, un bacșiș, o mită e înrădăcinat în mentalul populației iar cei care se cred cinstiți și curați au dat sau au primit mai puțin….Va rezolva justiția asemenea probleme, așa cum sunem împinși să credem? Nici vorbă…Vom continua să ascundem gunoiul sub preș și gata….scuzați scepticismul dar e nevoie de generații întregi care să schimbe lucrurile…Iar ca să revenim la Las Vegas…nu e paradisul dar nici iadul, vizitați-l pentru că merită și întoarceți-vă acasă….e mai palpitant aici, doar „ viața e o telenovelă”, nu?