N-avem nevoie de filme

Astăzi filmul nu există fără TV…mai mult, Televiziunea Română contribuie la fondul cinematografic naţional cu 15% din veniturile încasate din publicitate, deja au fost finanţate peste 100 de filme, din toate genurile cinematografice, producţii semnate de regizori debutanţi sau consacraţi. Totuși, pe micile ecrane nu se difuzează altceva decât producțiile vechi, ce-i drept cu mari actori, majoritatea trecuți în Pantheon, filme mai vechi de 30-40 de ani, unele având la bază o ideologie dubioasă. Filme de televiziune nu se fac, seriale nici, la teatru tv pare că s-a renunțat /și nu veniți cu exemple pentru că nu-mi va fi greu să vă contrazic. Americanii, deși au o producție de film abundentă, nu se jenează să reia filme vechi și străvechi dar difuzează – în anumite condiții financiare – și noile producții. Desigur, ar fi bine să poți viziona producțiile românești în sălile de cinema dar câte săli au mai rămas în București sau în țară, câte n-au devenit săli de jocuri, noroc cu mall-urile pe care însă nu le poți găsi oriunde…Filmele românești noi, atât câte există, bune rele, nu sunt agreate de televiziuni și sunt actori de prima mână pe care publicul larg nu-i va vedea niciodată. Păcat…Oare ce ar trebui făcut? Să sprijinim anumite modificări legislative care să vină în ajutorul cineaștilor ale căror producții nu trebuie doar finanțate ci și difuzate! O să spuneți că filmele românești n-au audiență dar asta merită o investigație serioasă, de ce producții ca ”BD„ sau ”Nea Marin miliardar„ ar face audiență iar filmele actuale, adesea cu premii atașate, nu sunt băgate în seamă, e vorba de gen, scenariu, actori? În Australia am descoperit secretul datorită căruia s-a dezvoltat o producție tv pentru copii importantă, televiziunile care produceau așa ceva primeau o reducere de impozite, se subvenționa mascat un gen deficitar și asta a dat roade. Sunt câteva puncte ce ar trebui analizate, dacă avem actori și poate regizori, n-avem scenariști, ne-am învățat să copiem, să executăm adaptări de formate și scenarii străine iar fără ofertă cererea scade vertiginos. Exista cândva o speranță că legislația Uniunii Europene va impune un procent de ficțiune originală autohtonă televiziunilor dar ideea a murit sau e ocolită. Ca producții românești vedem în reluare pentru a nu știu câta oară seriale vechi de 10-15 ani precum „La bloc„ sau ”Numai iubirea”…desigur, sunt măgulit că lucrările mele de la „Numai iubirea”-2004 la ”Îngerașii”-2007 se tot reiau dar când vine timpul să vedem ceva nou și original? Fără îndoială aberez. Noi n-avem autostrăzi și ne trebuie filme sau seriale?

Reclame

O nouă carte – Fata morgana

Am scris o nouă carte, un mic roman intitulat Fata morgana și v-o ofer ca de obicei gratuit aici pe blog dar și pe situl Librariascriitorilor.ro

Fata morgana este o încercare aparte de a ataca subiectele zilei…emigrația în Europa, în special a musulmanilor Dr. Matei Basarab implicat într-o legătură romantică cu Carmen Sandu, funcționară de bancă, merge la un congres medical la Tunis, cu tatăl său dr. Alexandru, chirurg celebru și directorul spitalului La Tunis va cunoaște pe Aniya, tânără studentă în anul pregătitor la medicină, vor vizita gospodăria tatălui ei Mehdi, foarte primitor iar Matei o va place pe fată care era virgină și ei își propun un viitor împreună. La întoarcere Carmen îl anunță că e însărcinată și de aici înainte destinul multor persoane va cunoaște mari întorsături. Din lașitate preferă să fugă, să plece din țară pentru a lucra în Italia, la sud de Roma unde un fost coleg i-a aranjat un post, acolo speră că o va întâlni pe Aniya și ea fugind de acasă. Aniya trece prin calvarul emigrației pe Mediterana, ajungând din Tunis în insulele italiene și apoi în sud, și-a dat întâlnire cu Matei dar fratele fetei Youssef e pe urmele ei cu gândul să o aducă înapoi.De aici se vor întâmpla multe, va apărea o celulă de jihadiști teroristă, poliția italiană, problemele din țară ale lui Matei…iar felul în care evoluează drama nu e lipsit de interes.

 

Despre seriale și alte emisiuni

N-aș fi crezut că se va întâmpla. Am ieșit de ani buni la pensie, am scris despre regretul de a nu mai vedea seriale tv originale nici emisiuni pentru copiii importante și iată că mi se oferă șansa de a mai vedea. Oare? Deocamdată e vorba doar de proiecte, ajunsă în fruntea TVR dna Doina Gradea anunță că va cere să se producă și emisiuni pentru copiii..așa să fie, nu cumva asemenea promisiuni seamănă cu cele ale Gabrielei Firea despre noile autobuze? Pe de altă parte, fosta mea colegă Ruxandra Ion, practic dată afară de la ProTv anunță un serial la Antena 1 după câteva încercări modeste de a lucra pe telefon. Foarte bine că Intact, companie rivală altădată, îi oferă șanse ca și celeilalte „fugare„, Mona Segall, dar mă întristează faptul că mult trâmbițatul serial e inspirat după o lucrare turcească. Turcii, care dispun de bani, au împânzit piața cu serialele lor și n-ar fi o problemă dar în România noi le-am lăsat locul liber pentru că am renunțat și am părăsit câmpul de bătaie. Au mai rămas niște comicării „fierbințene„ pentru că nouă românilor ne plac bancurile și  umorul gros. După ani îmi dau seama de marele rău făcut de ProTv, campioană fiind chiar Mona Segall, care a impus imitația, cumpărarea de formate străine de la alții mai „pricepuți„ – în special Endemol- astfel că totul, tot ce se execută în românește și se oferă pe micile ecrane de la ”Vocea„ „Te cunosc de undeva„ sau ”Românii au talent” la „Ce spun românii„ sau „Mama mea gătește mai bine”, absolut totul, e făcut pe formate cumpărate. Suntem buni executanți, imitatori..la capitolul creație  originală zero. Chiar și penibilul ”Lecții de viață„ e produs de Constantin Entertaiment, o firmă germană, și a ajuns la sute de episoade după ce, paradox, fusese o vreme scoasă din grilă, în 2015, din lipsă de audiență. Au apărut aici actori importanți precum Ioan Isaiu, Gelu Nițu, Marian Râlea, Elvira Deatcu, Carmen Ionescu și alții cu care am colaborat și care au beneficiat de roluri adevărate atât pe ecran ca și pe scenă iar a căror prezență în asemenea făcătură m-a întristat. Sunt mulți oameni care accesează blogul meu și observ cu câtă frecvență se caută mai vechile postări despre telenovelele anilor 2004-2009 care se reiau constant pe Pro Gold- ba chiar și cele despre Abracadabra sau Arlechino. E un mic semn că există în continu disponibilitate în rândul audienței de a vedea seriale originale românești, ba chiar și cererea mare de seriale turcești care au înlocuit telenovelele latino-americane vorbește despre o așteptare în rândul publicului  care nu poate fi răsplătită decât cu lucrări puternice, profesionale, animate de actori de real talent nu de niște neaveniți cu pile, nu de improvizații. Mă gândesc cu groază că și la capitolul emisiuni pentru copiii s-ar putea să am surpriza cine știe cărei imitații a vreunei producții străine. E adevărat că de multe ori formatele care se vând atât de bine nu pot fi ignorate dar nici să dai la o parte tot ce e original…În anii 90-2008 cât am lucrat în domeniu am cunoscut lumea importantă a producției pentru copii și niciuna, dar niciuna din emisiunile lor nu se întemeia pe formate cumpărate. Cu cât se produce mai mult pe un anumit gen e mai bine, inclusiv pentru profesionalizarea oamenilor. Televiziunile private apărute după revoluție nu aveau de unde să ia profesioniști decât din TVR și așa a fost, apoi cadre noi s-au format. Ce-i drept TVR-ul cu toți profesioniștii ei a pierdut partida, inclusiv pe terenul unde ar fi putut învinge, la ficțiune.  Când am ales, cu mulți ani în urmă, să mă dedic scenariilor am sperat că se va dezvolta piața și odată cu cererea tot mai mulți tineri, cu chemare și adesea talent, se vor apropia de meserie, așa ar fi fost normal dar realitatea a fost alta. În concluzie, vom trăi și vom vedea. Iar dacă nu, nu.

De ce Catalonia e parte a Spaniei?

Cum a ajuns Catalonia să facă parte din Spania? Faptul că există un popor distinct, o limbă distinctă, o cultură distinctă mi-a fost clar când am ajuns prima dată la Barcelona. Pe atunci liderul mișcării separatiste era Artur Mas dar iată că altcineva a preluat steagul cu dungi roșii, Carlos Puigdemont.  Ca să vorbești de separatism, de separare, de rupere dintr-un întreg trebuie să știi cum s-a format acel întreg. Paul Freedman profesor la Yale, spune=  Catalans “see themselves as always having been more entrepreneurial and modern than Castilians, who they see as more concerned with power and religion and honor and purity of blood”  În secolul 12 o Catalonie în mare măsură independentă a fost inclusă în Regatul de Aragon printr-o uniune dinastică, pe atunci căsătoriile regale aduceau ca zestre teritorii întregi…Catalanii dominau această uniune inclusiv comerțul pe Mediterana vestică. Tot printr-o căsătorie Aragonul s-a unit cu Castilia și astfel catalanii au devenit o minoritate lingvistică  într-o Spanie care mai înglobează asemenea minorități, Galițienii, Bascii, Canarienii, toți, în diferite grade, suferind oprimarea limbii și culturii lor ceea ce a produs, de secole, mișcări separatiste, cea mai gravă represiune înregistrându-se în anii franchismului – 1939-1975, Franco fiind responsabil de sute de mii de morți ca și de deportări în lagăre.

“Franco began the systematic destruction of Catalan political parties, prohibited the use of their language, destroyed countless cultural institutions, and drove much of Catalan society underground,” scrie Andrew Dowling,  University of Cardiff. “To this day, Spain has never formally apologized for doing that.”

În acei ani negri limba catalană a dispărut din școli dar folosirea ei de oameni nu a scăzut dar în zilele noastre oficilizarea s-a restabilit. E adevărat, vizitând faimosul Palau de Musica din Barcelona am optat pentru un tur vorbit în catalană, era mai puțin aglomerat, și nu a fost greu de înțeles, ne-am descurcat și în localurile unde localnicii preferă să evite spaniola, mai dificil e să citești un ziar sau publicație locală iar în ciuda predominanței spaniolei literatura, teatrele, cultura în general în catalană se dezvoltă exponențial. Fiind una din comunidades autonomias   importante Catalonia e mândră de tradițiile și cultura sa mai ales datorită reprimării nedorite din vremea lui Franco, unul din resorturile luptei pentru independență. Dar a devenit și mai cosmopolită în condițiile în care are de departe economia cea mai avansată din Spania. Chiar dacă în perioada modernă au câștigat multe elemente de autonomie, parlament, guvern și forțe de poliție-mossos d’esquadra- Catalonia e împărțită în grupuri care au viziuni diferite și ireconciliabile, în zona interioară și ariile rurale unde populația de origine catalană predomină e cerută independența, muncitorii din suburbiile Barcelonei sunt împărțiți, în funcție de originile lor iar pe coastă nimeni nu se prea deranjează să aibă o opinie. Am trecut pe lângă sediul Seat de la Martorell, fabricantul auto fiind unul din cei mai importanți din lume…Desigur și constatarea că ei plătesc mai mult în taxe Madridului decât primesc înapoi nu e de neglijat…și aici ar trebui o paranteză, cine a fost în Italia știe despre prăpastia între Nord și Sud, despre lupta Ligii Nordului și iată că acum Lombardia și Veneto au votat nu pentru separare ci pentru autonomie sporită…O atenționare de viitor și pentru alții…

“Catalan people’s sense of difference may be reinvigorated by these changes,” spune Freedman. “Catalans have always seen themselves as smarter and richer. Breaking with Spain could be a way of preserving that.”

Comportarea Madridului face însă ca pentru catalani, așa cum spunea vice-președintele lor Oriol Junqueras să nu existe altă soluție decât declararea unei republici independente, socotind că există deja un mandat democratic,  în acest sens noi alegeri fiind inutile. De cealaltă parte Rajoy nu vede altă soluție decât preluarea controlului prin forță, negocieri fiind imposibile. Iată-ne deci într-o fundătură. Între timp economia locală suferă, turismul scade, dar unele agenții de rating consideră situația rezolvabilă. Să vedem însă ce vor face oamenii în situația când liderii lor au ales calea confruntării…violențele pe care le-am văzut până acum nu prevestesc nimic bun.

 

UE în dificultate

Tocmai am citit ultima carte a lui Ken Follett din ciclul Knightsbridge, Column of Fire…e vorba despre războaiele din secolul XVI dintre catolici și protestanți și trecerea Angliei la protestantism sub domnia primei Elisabeta. Cu toată marea coaliție condusă de regii Spaniei, Franței sau papalitate Anglia a trecut cu bine de acel Brexit și așa se va întâmpla și acum, sub domnia celei de a doua Elisabeta – frumoasă coincidență. Am fost la Londra în zilele dinainte de referendum, am asistat la multe discuții televizate despre părăsirea sau nu a EU …Acolo, referendumul a fost o treabă serioasă, nu ca la noi când nu s-a aplicat, iar cel înfrânt a trebuit să plece, nu ca la noi când voința poporului a fost ignorată. Iar acum suferim pentru că avem un Parlament umflat și ineficient care nu lucrează pentru oameni ci împotriva lor. Exact așa s-a întâmplat cu multe decenii în urmă când, coincidență, eram în Lorena la prima mea ieșire afară ca ziarist iar De Gaulle pusese în joc ideea regiunilor încercând să scape de fărămițarea departamentală…la Nancy orgoliile locale determinau totul, ideea că orașul ar putea pierde titlul de capitală în favoarea celor de la Metz enervând și cum peste tot  în Franța existau asemenea interese locale și invidii referendumul a căzut iar De Gaulle a demisionat. E drept, mai târziu, Franța a adoptat regionalizarea care azi e pe placul EU….Referendumul nu e deci o joacă și ignorarea sau folosirea lui pe chestiuni minore periculoasă. Să nu uităm că tot  Cameron a acceptat un referendum în Scoția. Ce s-ar fi întâmplat dacă scoțienii votau în majoritate secesiunea? Sunt sigur că s-ar fi aplicat iar Cameron pleca…Ce s-ar fi întâmplat dacă Madridul ar fi acceptat referendumul din Catalonia? Sunt la fel de sigur că majoritatea ar fi preferat rămânerea provinciei în Spania. Dar Madridul a ales confuntarea, violența și acum va fi greu de ajuns la o împăcare. Mulți comentatori arată cu degetul spre Bruxelles, e drept că politica „progresistă„ a UE, susținerea regionalizării în defavoarea statelor naționale, desigur, cu excepția polului conducător Germania- Franța, duce la asemenea situații iar rezistența unor țări din est ca Polonia sau Ungaria care țin cu dinții de suveranitate e de admirat nu de condamnat. Marea Britanie s-a retras și bine a făcut din fața dictaturii Germaniei – unde cineva spune isteț că s-a asigurat viitorul prin cooptarea musulmanilor, viitoarea etnie conducătoare- iar Brexitul le va aduce beneficii conform zicalei nu mor caii când vor câinii…Dar un lucru mă miră, și în cadrul Brexit și în confruntarea catalană, aud doar invective, amenințări, interdicții,  prognoze catastrofice, nimeni nu vorbește de soarta oamenilor, a popoarelor respective…Pentru ce a fost înființată UE…ca să asigure piețe celor care le pot ocupa, libertatea de circulație la ce e bună, să plece în masă cei din est pentru a munci  în vest? Mai bine nu. După mine, în negocieri ar trebui să primeze căutarea de soluții pentru ca europenii, indiferent de țară, să o ducă mai bine, să aibă acces la bunuri și servicii nu interdicții…Marea Britanie a trecut și va trece peste aceste Brexituri cu bine pentru că are capacitatea economică și umană să o facă, cât despre Catalonia voi reveni…dar și aici pe primul plan va trebui să rămână oamenii.

Actori degeaba

Am aflat că Marian Râlea, un actor pe care-l prețuiesc și cu care am colaborat de la poveștile Abracadabra la Îngerașii – a acceptat să apară în Lecții de viață. Desigur, un profesionist poate să joace orice, de la Shakespeare la însăilările unor așa ziși scenariști /și eu nu mă exclud/ . Motivația financiară pe care o flutură unii nu mă convinge. În cazul unui mare actor ca Marian primează plăcerea de a juca, a juca este viața lui și nimic altceva nu contează. Dar e trist. E trist să te numești Marian Râlea și să joci alături de niște ageamii.  E trist că generații întregi de actori nu mai au acces la micul ecran unde se lăfăie tot felul de neaveniți, destule vedete de carton acceptate de public pentru că au spus două replici undeva sau au îngânat o melodie. Nu se face teatru tv, nu se fac seriale serioase. Mai e puțin și vedete vor fi fetele dezbrăcate de la pagina 3 a tabloidelor care asta chipurile visează, să joace în filme, ca și cum a juca în filme e ceva accesibil oricui /ca să nu mai spun că se acreditează ideea greșită că e suficient să arăți bine și să accepți eventuale favoruri/  . E păcat că se pierd mari talente departe de publicul larg pentru că trăim o epocă a vizualului, a dezvoltării media, cărțile sunt înlocuite cu e-books, ziarele trec online, dar actorii profesioniști rămân ascunși pe scene tot mai puțin accesibile, noroc că generațiile anterioare ale unor Amza Pellea sau Toma Caragiu sunt păstrați în memoria noastră datorită filmelor -bune, rele – făcute cu decenii în urmă. Noi ce vom păstra? Am avut bucuria să lucrez cu artiști de talia lui Iurie Darie, Adrian Pintea, Sebastian Papaiani…deja dispăruți dintre noi, cu Florin Piersic, Bebe Cotimanis, Tora Vasilescu, Marian Râlea sau Elvira Deatcu , iată că ultimii doi au acceptat să joace în Lecții de viață.Și? Ce urmează? Publicul micului ecran va trebui să se mulțumească văzând tot felul de reluări ceea ce înseamnă că nu se mai fac asemenea lucrări pe care oamenii le doresc. Știu că vorbesc în gol pentru că nu se va face nimic iar dacă se va face cândva, dacă se vor găsi producători capabili să treacă peste interese mărunte și să pună umărul la renașterea ficțiunii românești, e prea târziu ca să mai văd ceva realizat. Nu-mi rămâne decât să trăiesc din trecut, din amintiri, din reluări ceea ce e trist. La fel de trist ca și apariția sporadică a unor mari talente în proiecte care nu-i merită.

Democrația ni se potrivește?

Fostul meu șef de la TVR, academicianul Răzvan Theodorescu oferă un interviu remarcabil din care rețin afirmația că „structura latină ne duce la individualism..structura orientală la spiritul de turmă„ și atenționa despre nevoia de autoritarism concluzionând că „românii iubesc dictatura nu au antene pentru democrație…„ În contextul năpustirii multor intelectuali asupra „indiferenților și indolenților„ care n-au fost la vot lăsându-ne pe mâna celor manipulați sau scurți la minte părerea e de luat în seamă. Iată, profesorii, oameni cu studii, sunt una din cele mai năpăstuite categorii atunci când e vorba de creșterea salariilor, de decenii liderii lor sindicali se mulțumesc cu promisiuni…dar de votat votează PSD. Și nu doar ei… Deci dânsul cade în păcat socotind că oamenii fără studii n-ar trebui să aibă drept de vot…Istoria ne arată, e adevărat, că  democrația n-a făcut casă bună la noi. Un alt intelectual pe care-l prețuiesc, scriitorul Frederic Forsyth amintea că există vreo 10 sisteme care pornesc de la grecescul „crație„, adică moduri de a conduce…autocrație, conducerea unui singur dictator, teocrație, conducerea de către casta preoților, ca în Iran, stratocrație, conducere de către armată, ca în Egipt sau plutocrație, conducere de către cei foarte bogați. A existat o gerontocrație ca în ultimele zile ale politbiroului sovietic, am avut o aristocrație, de mult dispărută, conducerea de către cei nobili. Dacă birocrația- guvernare prin funcționari, persistă cu democrația, conducerea de către popor, este vorba românului, greu la deal cu boii mici. Tot Forsyth reamintește situația de după al doilea Război când grupul format în jurul lui Jean Monnet a socotit că eliminarea unor confruntări menite să distrugă Europa poate fi făcută unind națiunile de la vestul Cortinei de Fier într-o singură guvernare. Așa a apărut Comunitatea Europeană, cu bune cu rele, la ea au aderat pe rând aproape toate statele europene speranța fiind că democrația se va extinde. Doar că puterea reală trebuia să fie exercitată doar de câteva minți luminate, de unde pretenția Bruxellesului de a decide totul. De ce? Era greu de uitat că în 1933 Hitler a fost ales democratic pe un val de naționalism ceea ce putea însemna că poporul e peste tot prea obtuz, mărginit, nu-i poți conferi puterea de a-și alege propria guvernare în mod „just„. Aici e cheia a tot ce se întâmplă azi și consecințele unei asemenea atitudini reverberează în mai toate țările Europei, inclusiv în Marea Britanie al cărei sistem democrat e de departe cel mai consolidat. Cu un lucru sunt de acord, suntem pe dealul care desparte orientul de occident, cei care pleacă depopulând rapid țara se duc spre occident, cei care rămân tot mai mult se apleacă spre orient unde democrația nu are ce căuta. Democrația nu face casă bună cu Islamul și iată că nici cu Ortodoxia…iar exemple sunt destule în jurul nostru.