Un timp Acasa…

Am scris multi ani  povesti si seriale pentru copiii dar era timpul sa ma…maturizez. Am inceput in 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” si a fost urmat de “Dadaca la 2+1” in 2003 apoi doua sezoane cu un sitcom mai lung si mai elaborat, ”Casatorie de proba”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision, la randul lui condus de Mona Segal..  Era momentul sa apara o incercare mai curajoasa, un serial romanesc de mai larga respiratie, prima telenovela romaneasca. In perioada de tatonari mi s-a cerut sa adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele doua lumi erau atat de diferite! Se incercase la alta televiziune adaptarea unui serial strain, ”In familie”, fara mare succes si poate asta speriase dar pana la urma curajul a triumfat la AcasaTv si am scris ‘Numai iubirea”. La inceput a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru multi. Regizorul Iura Luncasu debutase in meserie la ’Casatorie de proba”. Adela Popescu era o eleva de 17 sal 18 ani – imi amintesc ca dadea bacalaureatul cand se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagonistilor…De altfel Adela, ca si Dan Bordeianu, actor bun, cu carisma, s-au impus prin probele filmate la casting si au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat sa le dezvolt partiturile. Oana Zavoranu a aparut si s-a impus ca o certitudine cand practic rolul Deei ramasese de izbeliste. Proba ei i-a convins pe toti dupa ce se incercasera multe variante, inclusiv Corina Danila. Pana la urma Corinei i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu sotía la mare cand s-a definitivat distributia si titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbari in scenariu. Ana era initial invatatoare, o tanara de vreo 20 de ani nestiutoare in ale dragostei…acum am facut-o profa de engleza cu ceva trecut amoros! Totusi, desi s-a achitat bine de rol si s-a bucurat de succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodata multumita , simtindu-se eclipsata de stralucirea personajului Oanei Zavoranu. Desigur,vina era a scenaristului.

In octombrie 2004 eram cu sotia la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu sotia lui Anne Louise si primeam pe mail stiri…sambata 2 octombrie a fost premiera si ratingul era neasteptat de mare 9,5 cu virfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei in noua casa unde locuiesc si astazi ne-am intors in Romania, aflasem ca ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9… Initial “Numai iubirea” ar fi trebuit sa aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus ca merita sa incercam 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta masina de PR a trustului Media Pro isi facea datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educatie sumara sau pensionare…cum se vehicula cu superioritate falsa despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenti, tineri cu diferite studii si profesii? Intregi generatii, de la 13 ani in sus, nu-si gasisera pana acum programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de fictiune, de productie romaneasca. Si nu era usor de facut, costa bani si cerea profesionisti. …Imi amintesc de seriozitatea si maturitatea Oanei Zavoranu care rezolva neasteptat de bine scene grele, de respectul cu care imi cerea “dom’Patriche, imi dati voie sa bag ceva texte de la mine?” si acceptam, asa cum ii lasam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatetea sa-mi arate in ciorna ce modificari propunea] pentru ca unii actori cautau sa adapteze personajul modului lor de exprimare. Altii nu-mi cereau voie, puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu exceptia lui Bartos , etern Sancho Panza, care juca toate rolurile in acelasi stil ceea ce insemna cabotinism. Ii sta mai bine ca prezentator cu casca in urechi…Dar sa ne gandim ca un serial ca acesta presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri in special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tanar si valoros, adesea nemultumit de scenarii dar prefera sa critice si sa schimbe pe la spate, fara sa incerce o discutie cu cartile pe masa…Oana a facut rolul vietii, a fost un atu pentru film, prestatia ei fiind usor tinuta in loc de interdictia data de Pepe de a nu se saruta cu altii!! Dupa primul episod unde Oana s-a cam giugiulit in pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [si la ce i-a folosit?] …In schimb cu Adela a fost un noroc ca intre ea si Bordeianu s-a nascut “prima dragoste”…relatia lor a facut bine serialului si celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai tarziu, ca nu e persoana multor relatii amoroase…cat despre talentul ei nativ sper ca s-au lamurit toti detractorii.Pe atunci se instalase o mentalitate elitista dupa care genul ‘romance” era de dispretuit iar actorii care acceptau roluri aici o faceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se laudau ca au refuzat oferte – desi nu li se facusera niciodata. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuti’ca Adela sau Dan in topurile actorilor romani era socotita o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate si s-a impus. Un serial de 100-200 de episoade nu este o gluma nici o improvizatie . Tot mai multe nume mari ale scenei si filmului romanesc ni se alaturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea si Gh. Visu. Moda reality-show-urilor in care se improvizeaza cu amatori sau actori necunoscuti intamplari din viata cotidiana neaparat bazate pe scandal verbal si violenta gratuita, programe ieftine si mai lesne de facut decat un serial de fictiune in toata regula inca nu venise. E drept, si noi aveam adesea amatori cum e Gabi Florea, dar de mare expresie! Ca si Augustin Viziru cu o prestatie mult peste cea a fratelui…
Si Nicoleta Luciu a depasit emotiile debutului. N-am intalnit femeie mai bine crescuta si mai serioasa ca Nicoleta…Frumusetea ei naturala, prezentele prin Playboy, usurinta cu care poza in ipostaze sexy te faceau sa o crezi o fiinta usuratica, pana o cunosteai. Am admirat straduinta ei de a invata, de a performa, pastrandu-si firea asezata si politicoasa…o politete dusa pana la a se adresa cu depasitul “sarut mana”unor oameni mult mai in varsta, eu si sotia mea…Dupa ce filmase, cu totala naturalete, o scena de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamagire pentru mine] , iesind din pat doar in slip…
”Lacrimi de iubire” a avut si urmari..un film si un roman. Mai fusesem indemnat sa scriu un roman si inainte dar nu mi-am putut gospodari timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere si nu le aveam.Totusi, in anii mai usori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vara’ din care am folosit din plin personaje si situatii in primele mele 2 telenovele. Cat despre film…a fost destul de banal, exceptie fiind cateva prestatii savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase si Elvira Deatcu, Mirela Oprisor intr-o secventa micuta, Papadopol ….Si totusi am trait o premiera…am pasit prima data pe covorul rosu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afara” am pasit cu sotia pe covorul rosu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine facea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist si pentru “Pacatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara,un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade. Vreo 10..Nemultumiti, dupa ce au renuntat la d-ra Cara, Ruxandra si Andrei Boncea m-au chemat atunci ca sa salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate si am cautat solutii…mai intai am vrut sa omor unul din gemeni , apoi l-am bagat in spital, am propus linii noi de actiune dar scenariul propriu zis l-au scris, uneori cu sfaturile mele,Sorina Ungureanu, astazi cea mai buna scenarista in domeniu si Maria Marinescu.
Urmatorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…in ciuda unor interpreti de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in nefiinta putin dupa incheierea filmarilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora si Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar in “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutata de colo colo in schema postului, obicei care pe mine ma streseaza, imi da senzatia ca programatorii se saboteaza singuri. Un serial isi familiarizeaza publicul tocmai prin constanta difuzarii, mutarea nu aduce de obicei cresteri de audienta si, in plus, un lucru inceput prost sfarseste si mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Raileanu, o timisoreanca expresiva si frumoasa, pe care multi o asemanau cu Romy Schneider si Adrian Stefan, care excelase dar in plan secund in NI si LDI nu au putut face pasul in fata .Se intampla des in meseria asta…e greu sa ai protagonisti care sa atinga stacheta de sus… Vazut a doua oara serialul nu pare deloc rau, mai ales datorita prestatiei actorilor dar si viziunii regizorale diferite. Orice s-ar spune, Iura Luncasu avea o formatie de actor, vedea ecranul ca o scena, cauta tot felul de solutii ca personajele sa se ocupe cu ceva, ii catara pe scaune, ii punea sa se tarasca pe jos, sa arunce cu portocale si cate si mai cate. Mi se parea mai cinematografica viziunea de acum a lui Alex Fotea care insista pe expresia figurilor…
“Ingerasii” trebuia sa fie o comedie romantica ..Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-ora care s-a dovedit bine aleasa pentru acest gen- “Ingerasii” a insemnat pentru mine placerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonista, cu Marian Rilea, in sfarsit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore si Dana Dembinski. Am avut cateva revelatii, asistand la intregul casting… simpatica Jenifer, pustoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…apoi Mihai Petre care se facuse celebru la “ Dansez pentru tine”.Mihai a venit la casting la intamplare…acasa, sotia mi-a sugerat sa inventez un rol pentru el si asa a debutat ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate,daca ar fi existat chimie intre el si Adela, pe parcurs, puteam duce personajul mai departe…Mai tarziu l-am vazut protagonist, alaturi tot de Adela, o indrazneala asupra careia prefer sa spun doar ca a fost un esec numit Aniela..
“Ingerasii” a reprezentat momentul retragerii mele, in iarna lui 2009 am depus actele de pensie si am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora. Descoperisem o hipertensiune de care nu stiam si care provenea din stres, am preferat sa ma retrag. E greu de crezut ca un om care lucreaza acasa in fata computerului, isi face programul cum vrea si nu se cearta cu nimeni [afara de nevasta…] se plange de stress. Dar in aceasta meserie sursele de stress si nemultumire sunt multe si o spun ca invatatura pentru altii. Cum am renuntat la Ingerasii inainte de final si de ce va trebui sa povestesc odata, tot ca un soi de invatatura..E adevarat, cum imi spune Sorina Ungureanu, ca un om care si-a pastrat puterea creatoare si scrie romane n-ar trebui sa se planga si n-am s-o mai fac, viata merge inainte…

Anunțuri

Alte amintiri

Daca ar fi de povestit si analizat prestatia TVR de-alungul anilor ar fi multe de spus si de identificat cauzele stagnarii  fie in lipsa de competenta, alimentata de numarul crescut al pilelor si rudelor angajate, fie in cresterea lacomiei, a smecheriei de a sifona cat mai multi bani si avantaje de la stat sau de la sponsori, fie in imposibilitatea de a depasi fixismul impus de birocratie,,,,Astazi confruntarea dintre TVR si posturile private a dus la pierderea, zic eu definitiva, a partidei de catre institutia publica. Sa mai vorbim in acest caz de o confruntare internationala? In amiintirile mele nu era nimic mai important decat iesirea in lume!

Unde sa te confrunti mai bine cu propriile limite decat fata de alti profesionisti? Festivaluri internationale pentru copiii erau multe si am incercat sa nu lipsim in ciuda restrictiilor financiare care se practicau in TVR pentru unii…Cele mai importante erau Munchen si Bratislava…la Munchen se practica selectia, toti cei 3 colegi care lucrau fictiune au concurat acolo si uneori castigam nominalizarea…Mai erau festivaluri in Bulgaria , Polonia, Muntenegru mai tarziu Ruxandra a fost la Lisabona si Chicago…Gheata s-a spart la Blagoevgrad cu premiul pentru opera rock Abracadabra Zana cea buna 1993 muzica Stefan Elefteriu unde colaborarea Ruxandra- Florin Tolas a adus primele roade. Imi amintesc ca a fost o seara minunata, primisem o vizita neasteptata si onoranta, ambasadorul Romaniei care poate presimtea ca va asista la un succes…A venit premiul, dupa care am iesit pe strazi cu o sticla de sampanie…
Multe erau de învățat și din colaborarea cu Disney.Nu reușisem un contract cu Disney pentru TVR, ei aveau principiile lor, insistau pentru dublarea tuturor producțiilor . Dar ne-au invitat cu ”Abracadabra” să filmăm în EuroDisney la Paris. Magicianul s-a desfășurat aici ca în lumea lui dar din stilul de lucru Disney, începând de la organizare, programare, regulile din spatele și din fața scenei am avut destule de observat și învățat…Atunci la Paris, cu Magi, Ruxandra Ion și Florin Țolaș, am avut iar norocul unui aranjament prietenesc care ne-a oferit cazarea într-un mic hotel pe Rue Amelot ca sa putem sta mai mult. Dar eram tot săraci, mâncam salam de Sibiu și brânză topită aduse de acasă cu o baghetă cumpărată dimineața de la colțul străzii, eventual bonus un ardei gras…Conteaza? Da, conta. Obtinusem libertatea de circulatie dar eram ruda saraca, colegii de la alte televiziuni ne vedeau ca pe niste intrusi pana ne-am afirmat cu munca noastra …
….Banii nu erau o problema in sine, dar cand ieseam afara exista o senzatie de umilinta, sa nu fiu in stare sa platesc o bere unor oameni care-mi ofera prietenia? …Poate daca alegeam alt drum atunci in 90… sa fac politica sau comert de blugi alta era situatia dar nu mai eram tanar…si la ce bun banii cand nu mai ai tineretea? Ma rog, mai tarziu lucrurile s-au schimbat in bine…
Prix Jeunesse de la Munchen insemna preselecții , exigenta dar si o adevarata scoala, ultima oara cand am participat am avut satisfactia sa fiu insotit de Ruxandra, Oana si Radu…in plus Klaus Brambach, atasatul cultural de la Bucuresti, m-a adaugat unei vizite in Germania pentru unii participanti la festival si , de la Berlin la Bonn, Koln, Mainz, Frankfurt am avut intalniri utile pentru meserie…
Desigur, marele succes trebuia sa vina si a fost la Prix Danube …In 1995 “Abracadabra”a primit Marele Premiu si Premiul Presei la festivalul ‘Prix Danube”de la Bratislava. Filmul Ruxandrei Ion si al operatorului Florin Tolas ‘O zi cu Alexandra”obtinuse un succes enorm…Am luat volumul editat peste ani de Tamara Pasca ca un omagiu adus profesionistilor din TVR, un excelent volum cu fotografiile oamenilor alaturi de care am lucrat si respirat atatia ani …nu a existat distinctie mai mare obtinuta de TVR in anii de dupa 90 ..palmaresul era burdusit cu mari premii la Calarasi, premii UCIN , Aptr, diplome si diplomute dar sarac in distinctii internationale….
In lumea programelor pentru copiii “Prix Jeunesse”de la Munchen si “Prix Danube” echivalau ca nivel cu Cannes si Venetia pentru cinema. De bucurie am luat trofeul si am urcat la conducere, am intrat peste ei intr-o sedinta si m-am laudat…obtinand la schimb cateva zambete de suprafata. Desi constant in primele locuri, in topurile de audienta programele noastre “Abracadabra”.’Arlechino”’Tip Top Minitop”etc. nu starneau in TVR mare interes dar eu eram multumit ca ne lasa sa lucram in pace…Am trimis insa o hartie “sus”[director general era, parca, Dumitru Popa] cerand cate o prima speciala de un milion pentru cei doi autori, n-am primit niciun raspuns. In aceste conditii nu am ezitat sa semnez transferul Ruxandrei si al lui Tolas la ProTv, Adrian Sarbu se dovedea ca are fler.Tot ce puteam face era sa o trimit pe Ruxandra cu filmul ei care fusese selectat la Chicago si Lisabona unde au avut succes…
Dupa ce eu am plecat din Tvr s-a terminat cu festivalurile internationale…motivul principal ca nu se mai participa era ca nu aveau cu ce, nu mai produceau fictiune pentru copiii, ani la randul pe Tvr 2 [chiar recent in 2013 la Ora povestilor] sau TVR Cultural s-au reluat filmuletele facute de noi la Arlechino…unele dintre ele chiar viabile, cum au fost Gâsca de aur, Privighetoarea fermecata, Ali Baba… Dupa plecarea autorilor Abracadabrei m-am straduit sa inventez un concurs..Trei pentru o masca, in colaborare cu Teatrul Ion Creanga si ajutat de Alexandrina Halic care pregatea copiii talentati…ma bucur ca Diana Cavaliotti, copila care a castigat prima editie, a performat mai tarziu ca actrita …
Cat a mai existat SuperAbracadabra la Protv ne-am straduit sa pastram relatiile externe pe care ma straduisem sa la fac, am fost la o superba reuniune ECTC la Pafos in Cipru insotit de Rilea, Cosmin Ion si Dana Rogoz- Abramburica apoi am lasat locul meu celor mai tineri- imi amintesc ca la ultima „agora”de la Salonic a fost Mihaela Dima…Dar daca nu mai ai productie pentru copiii ai iesit din ecuatie…
Atunci Sarbu a acceptat sa ma transfer si eu ca scenarist … am mai ramas un timp in TVR desi as fi plecat imediat dar in primavara lui 1998 era la Londra al doilea Summit si eram raportor pentru Europa de est, nu puteam dezerta. Cand m-am intors de acolo m-am transferat imediat. La Londra eram singurul de la TVR iar Protv deja trimisese pe Ruxandra si Ralea…cum in Polonia am fost tot singur iar Ruxandra era insotita de Brenda Petre…vedeti diferenta …
Dupa Londra,in mai 1998,am trecut si eu la ProTV. Un tansfer cu gust amar…desi eram pe functie de director [Departamentul Copiii-Tineret] presedintele de atunci Stere Gulea nici nu m-a primit, a trebuit sa o rog pe o colega de la Personal, regretata Sanda Gradinescu, sa-i duca hartia la semnat. Si asa am plecat din TVR dupa mai bine de 25 de ani….
La Protv insa se schimbasera multe, Ruxandra Ion fusese deja promovata, numita directoarea noului post Acasa Tv…echipa bine organizata de altfel era condusa de Rilea, eu refuzasem orice atributie manageriala, imi indeplineam vechea dorinta de a scrie scenarii si atat. Dar era o viata de echipa frumoasa mai ales in deplasarile de vara de la mare unde pe langa filmarile unor noi seriale se dadeau spectacole pe tot litoralul…copiii veniti din provincie cu parintii lor se buluceau sa-l atinga pe magician si pe asistentii lui – la cei 4 de la inceput se adaugasera Abramburici, Abramburica si micuta Iulia Stanescu, cu o voce incredibila…Canta dupa ureche Edith Piaf…Echipa de aici cu Mihaela Alexandru, Claudia Dima, Mihaela Dima, Carmen Marinescu, Mihai Negut lucra cu seriozitate, organizarea era ca la o companie producatoare adevarata – de altfel protevistii preluasera mult know-how de la profesionisti americani…a fost o placere si o surpriza pentru mine sa particip odata la o sedinta de lucru unde se vorbea in engleza…
Si la TVR dupa plecarea mea s-au schimbat multe..Oana Ionescu – Firica a fost numita in locul meu si practic a desfiintat toate emisiunile [inclusiv pe ale ei] mizand pe Kiki Riki Miki…i-a cooptat un timp pe Eugen Cristea si pe Brenciu care facusera succes la noi inainte…dar n-au performat. Am regasit-o pe Oana la Salonic la Agora si mi-am dat seama ca gresise exagerand…nimic nu misca fara aprobarea ei, ea scria texte, coordona, regiza, dispecera echipele, de acolo din Grecia era tot timpul pe telefon …Mi-a parut rau dar la televiziunea de stat nu se poate, exceptand capusele de rigoare, sa ai o echipa producatoare functionand ca o firma aparte…sa constitui o echipa ca la Surprize iti trebuia un parteneriat cu Lazarov…
O alta tragedie, moartea lui Radu Popovici practic a desfiintát potentíalul redactíei, producatoarea si sotia lui Cristina s-a transferat, Liana Sandulescu a trecut la Divertisment, altii s-au pensionat…Ce se intampla? Intr-un ciudat efort de restaurare a unor structuri depasite se infiintase un Departament Tineret Copii [unde am fost numit director fara voie] si Liana selectase o echipa pentru emisiunile de tineret pe care ar fi trebuit sa le coordoneze, emisiuni de care s-a ales praful. Cei adusi atunci de prin alte redactii au ajuns pana la urma sa faca emisiuni pentru copiii iar Mioara Negescu, adusa de la Actualitati, a preluat conducerea dupa ce Oana a esuat si a plecat din TVR. Asupra programelor pentru copiii de atunci incoace nu ma pronunt pentru ca nu le cunosc….
Pana la urma, alaturi de Marian Ralea si de cei 4 asistenti „mari”am fost in echipa Abracadabra de la inceput, chiar si Ruxandra, mama, a parasit corabia, ajungand directoarea Acasa Tv si mai sus la CME. Poate ea si Adrian Sarbu au realizat ca, pastrandu-ma in echipa, nu doar ajuta Abracadabra dar si destabilizeaza TVR-copiii lipsindu-i nu atat de un manager cat de un scenarist, nu eram unicul dar singurul care-si consuma viata pe bani putini intr-un domeniu de „nisa” in timp ce colegii se inghesuiau sa parvina alaturi de puternicii zilei.Pe 5 martie 1996 “Super Abracadabra” a debutat la Protv…emisiunea 259 din 25 februarie 2001 avea sa fie ultima! Din aprilie Marian Rilea avea sa treaca pe scena Teatrului National pentru Copiii organizat de TNB si fundatia Abracadabra. Echipa avea sa se destrame…Iar eu aveam sa fac ceea ce visasem, sa devin scenarist profesionist.

O generatie ratata si nu chiar…

..

Discutiile din presa despre generatiile care au trait din plin “epoca de aur” sunt interesante. Inca o generatie ratata? Poate, dar depinde din ce punct de vedere privesti. Depinde de cat esti de multumit de ceea ce lasi in urma, pentru tine si pentru ceilalti cum depinde si de ce cred ceilalti despre trecerea ta prin lume…Am fost coleg si prieten cu multi dintre cei care, din anii 70, ca scriitori si jurnalisti au crezut ca formeaza o generatie cu vocatia valorii si perenitatii, Adrian Paunescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, George Tarnea, Gabriela Melinescu, Constanta Buzea si multi altii… Acum, cand unii dintre ei nu mai exista, poate nici opera lor de o viata…mai scurta sau mai lunga..nu rezista confruntarii cu posteritatea, Reprezinta ei generatia pierduta pe care unii o vad ca o piedica in dezvoltarea tarii si ii doresc cat mai rápida disparitie? Oare Marin Preda, singurul mare prozator roman dupa Liviu Rebreanu, tot la ratati trebuie trecut? Sau Nichita Stanescu? Personal nu vreau sa raspund decat pentru viata mea si de aceea am ales, in zilele Revolutiei din 1989 sa-mi fac mai departe meseria chiar daca fusesem poftit de unii sa urc la etajul 11 al Televiziunii unde, cum am aflat ulterior, se faceau jocurile. Fiecare din colegii mei a ales ce a vrut, Mihai Tatulici a facut  de toate, Cristian Unteanu s-a intors la gazetarie si e acum corespondent la Bruxelles, Ionel Stoica a ajuns la Sport unde visa etc. Eu n-am urcat niciodata la etajul 11 al aranjamentelor politice, am ramas la „noi” la 5 si am incercat sa incropesc cateva programe pentru copiii, am rugat-o pe Brandusa Zaita-Silvestru sa inventeze un personaj, pe Țonțonel- cu care intram in direct din studioul de emisie, inghesuindu-ne cu crainicele. Am invitat pe Iurie Darie sa evocam emisiunile lui cu Mihaela Istrate, am adus un omagiu vechilor succese cu echipa Capitanului Val Vartej..
Numirea, din nou, a lui Costin Buzdugan la conducere m-a facut iarasi sef dar acum aveam mana libera, se schimbasera vremurile, apoi departamentul s-a spart repede in 3 redactii, eu la Copiii , Jeana Gheorghiu la Tineret si Mihai Tatulici la Jocuri si Concursuri – o redactie inventata pentru el- si n-am ezitat sa ma apuc de treaba.
Echipa trebuia formata pentru ca nu prea mai erau oameni…era Ana Stefanescu, am adus-o pe Elena Cretu de la Telescoala…pe Iolanda Bosart de la Palatul Copiilor unde lucra la un cerc de teatru, am angajat pe Ruxandra Ion de la Teatrul Mic, pe Radu Popovici, regizor, care m-a convins cu cateva spectacole filmate cu papusi…Din pacate regizoarea cu mare experienta Tatiana Sireteanu, cu care lucrasem si de la care invatasem atata, se pensionase si n-a mai dorit sa colaboreze, as fi readus-o cu draga inima.
Oana Ionescu fusese scenografa si multe din ideile ei nu prea ortodoxe ii creasera discutii cu vechea conducere, am angajat-o si ea a semnat primele succese ale redactiei cu Tip Top Minitop condus de Ioan Luchian Mihalea…cea care s-a suparat si ne-a parasit a fost Ina Sterescu, din garda veche, ale carei trecute succese in emisiunile cu Mihai Malaimare nu erau de neglijat, dar nici idei noi nu avea si se pare ca o deranja concurenta fostei ei scenografe asa ca s-a transferat…Eu exact pe asta mizam, pe concurenta si viitorul mi-a dat dreptate.…Nu-ti faci prieteni asa dar rezultatele se vad cu ochiul liber…
Anul 90 a fost plin de evenimente…Tatulici facea Veniti cu noi pe programul 2 si mi-a aranjat o deplasare cu BTT-ul inca activ la Coppa del mondo, cu Țeavă [Catalin Catoiu] operator…a fost singura mea calatorie in stil turistic cu autobuzele Chausson care se tarau pe autostrazile Iugoslaviei si Italiei…am stat la Ostuni in Puglia…eram in demipensiune si fara bani, luam pranzul culegand smochine din pomi…romantic, nu-i asa? Partea frumoasa au fost meciurile de la Bari si Napoli, ziua Loredanei Groza care sarbatorea 20 de ani cantandu-ne seara la piscina „Buna seara iubite”…Cealalta parte…mineriada din tara care a produs tevatura mare, cu totii ne-am repezit pe telefoane,…prin magazine vanzatorii ne compatimeau…’la voi e nebunie,nu ramaneti la noi? Dar ce..ne oferiti voi slujbe?’ E drept, multi nu s-au mai intors. La Roma inaintea plecarii 2 colegi de la montaj electronic stateau pe o piatra in Piazza Venezia si ne-am luat ramas bun…peste ani aveam sa le vad numele [de Mihai Paun imi amintesc] pe genericele unor televiziuni italiene. S-au descurcat.
Reciproc, pe Tatulici l-am luat cu mine in toamna in Franta…era un targ de programe la Troyes..dar el a aranjat sa stam mai mult la Paris, n-aveam bani de cazare dar un amic i-a lasat garsoniera …Aici ne-am intalnit cu un mare operator roman [ne vazusem si la Bucuresti] Sergiu Huzum stabilit de mult la Paris. El lucra pentru TF1 celebrul program Club Dorothée..am fost la studiourile din Plaine St Denis si am asistat la elaborarea programului in direct, o adevarata scoala pentru mine…in primul rand am vazut cum se organizeaza o companie producatoare…mai tarziu in Germania am descoperit ca programele pentru copiii erau produse de diferite companii, un fel de externalizare, iar televiziunea mama era doar difuzoare dar elabora strategia..
Sergiu ne-a oferit gratuit programe asa cum a facut mai tarziu minunata Mama Jo, amfitrioana unor emisiuni produse in Greenville, South Carolina, unde am si avut placerea sa fiu invitat, in 1994. Era anul primei calatorii in America…la 50 de ani traversam prima data oceanul, prima din cele vreo 16 traversari ulterioare…si a primei vizite la fiul meu care se stabilise la Cleveland Ohio inainte de a se muta definitiv la Las Vegas. .
Liana care revenise in echipa a facut Club Anda iar dupa moartea tragica a Andei Calugareanu a realizat impreuna cu Luminita Dumitrescu ” Ba da ba nu”…cu Anca Turcasiu, Mihai Constantinescu –de care ne-am separat ulterior- si Daniela Anencov clovnul Hapciu…Si la Tip Top au aparut problemele dupa asasinarea lui Mihalea…Oana a incercat mai multe variante, Busuioc, Gigi Enache impreuna cu Iuliana Marciuc…mai tarziu Horia Brenciu.
Despre emisiunile la care am contribuit si eu cu scenarii am vorbit in destule amintiri pe acest blog. E vorba de Abracadabra si Arlechino…Mai tarziu Ana Stefanescu a preluat Feriti-va de magarus …Elena facea 7 note fermecate si astfel puteam asigura 8 programe pe luna, sambata si duminica…Mai lucrau cu noi Matei Firica, Cristina Nistor, Bogdan Ghitulescu, Claudia Nicolau, Luiza Ene, o echipa nu prea numeroasa dar nu aveam nevoie de bagatori de seama…
Am avut si libertatea, si aprobarea, de a incerca mai mult, de pilda revistele pentru copiii Baby Star /cu Radu Popovici/si Abracadabra/cu Marian Rilea si fratele lui/ dar nu ne tineau puterile, mai tarziu la ProTv pentru revista Abracadabra exista o redactie speciala..
In 1990 cand am devenit sef al redactiei pentru copiii m-am izbit de sistemul ierarhic si compartimentarea excesiva care generau birocratie. Singura solutie de a face ceva viabil era sa le ignori, sa treci peste ele. .Initial Redactia Copiii [desprinsa in sfarsit,de Tineret] fusese repartizata la Departamentul Social condus de Manase Radnev. Am alergat cerand sa trecem la Departamentul Muzical-Divertisment condus de Dumitru Morosanu. Asa se definea politica noastra…la copiii educatia se face prin divertisment. Gata cu ëducatia prin munca si pentru munca ”practicata in emisiunile cu pionierii care vorbeau si iar vorbeau! Conceptia ca Televiziunea publica trebuie sa educe micile generatii trebuia reevaluata! Copiii nu se educa prin vorbe, prin lozinci, prin dezbateri ci prin puterea exemplului. Copiii accepta mesajele personajelor de fictiune,povestile,basmele sunt de secole izvoare de entertainment perfect educative. Problema esentiala pentru mine era profesionalizarea noastra, a tuturor si era greu sa o faci fara contacte in exterior. Lumea producatorilor programelor pentru copiii e o lume aparte si oarecum inchisa, formata din profesionisti cu experienta…Know how-ul era extrem de important pentru ca noi produceam emisiuni originale , nu aparuse ideea si posibilitatea cumpararii de formate care, dupa mine, are efecte negative asupra exprimarii creatoare a celor care sunt in stare sa creeze nu sa execute. …
Astfel am intrat in ECTC – Centrul european de Televiziune pentru copii- ..un forum care reunea profesionisti din Balcani si Mediterana, organizat de greci si condus de Athina Rikaki si echipa ei eficienta…Ea invita la intalnirile noastre specialisti din Franta, Germania, Australia, Anglia…organiza stagii unde am participat, ca membru fondator, dar am reusit sa trimit mai multi colegi. Vrilissia, Delfi, Atena, Uranopolis, Salonic au fost pentru mine etape pentru o adevarata perfectionare.
Am reusit si o coproductie, Bridges…era greu sa te intelegi cu colegi cu profiluri si preocupari atat de diferite, Balcanii erau atunci in fierbere din cauza faramitarii Iugoslaviei, Turcia, Ciprul si Grecia aveau problemele lor, Egiptul si Israelul gandeau diferit…totusi am reusit ..Am mers in Nicosia despartita de bariere interioare ca Berlinul pe vremuri si am filmat legaturile dintre momentele oferite de fiecare, eram doar si scenarist…
Astfel m-am straduit sa creez legaturi importante in lumea profesionala…cu CIFEJ [am fost la Viena si Bratislava cu Ruxandra] si mai ales ne-am asociat Summitului de la Melbourne din 1994..si amintesc toate astea subliniind ca trebuia sa ne descurcam pe banii altora, cu invitatii si cazari oferite de organizatori iar de la tevereul nostru nu obtineam decat aprobari, diurne reduse si eventual cate un bilet de avion. Dar o deplasare in Australia…? Eram undeva intr-o statiune de pe canalul Corintului,cu cei de la ECTC, poate la Naupactos cand respectabila doamna Patricia Edgar , o somitate in domeniul televiziunii pentru copiii mi-a vorbit despre primul summit pe care ei il gazduiau ca si cum era de la sine inteles ca urma sa particip. Da, am participat dar ei mi-au trimis tot, biletul de avion, cazarea la Bangkok cate o zi la dus si la intors pentru ca drumul era foarte lung…ce sa mai spun, de acasa am primit o diurna modesta de 30% cu care ce puteai face decat o plimbare pe fluviul Chao Phraya? Redactia Copiii fusese o Cenusareasa a TVR si toate succesele noastre de audienta cu programele fanion – Tip Top Minitop, Abracadabra si Arlechino- nu schimbasera mentalitatea unora. La nivelul productiei colegii nostri din compartimentele tehnice si artistice colaborau cu mare placere pentru ca se asociau unor productii interesante si originale. La nivelul conducerii TVR nu ne baga nimeni in seama. Pana in 1998 la plecarea mea n-am reusit sa primesc, ditamai director ce eram, un telefon mobil, redactia nu avea nici un singur computer…Aceasta mentalitate, ca politica e mai importanta, exista si astazi…constatati singuri ce inseamna lipsa de strategie, lasarea culturii pe plan secund si marginalizarea programelor pentru copiii. Dar amintirile despre a doua mea viata continua…

Live sau Playback

Observația adresată unei artiste invitată la „Vocea României” că a făcut playback și răspunsul că ea „a dovedit déjà până acum că are voce„ m-au pus pe gânduri…poate că da, vedeta are voce, dar e cel puțin lipsă de respect să apari mimând într-un show în care necunoscuți își dovedesc cu adevărat calitățile vocale …și ce voci au! Nu există o paralelă între a cânta live și playback, de fapt playback nu înseamnă a cânta ci e un fel de karaoke pe vocea proprie. În lumea cântecului adevărat nu există playback!

„Cats„ a  fost primul musical văzut de mine la Londra și imediat a urmat „Phantom of the Opera” pe care-l iubesc /am văzut și varianta de scenă americană și filmul, desigur/…stăteam în rândul 3 din stal și căutam să descoper unde erau lipite microfoanele în machiajul și perucile artiștilor, uimit de performanța laolaltă tehnică și artistică, cu admirație pentru oamenii din umbră, pentru  maeștrii care „amestecau” sunetele…Am văzut „Chicago„  pe scena de la București…Adrian Pintea m-a invitat cu puțin înainte de a trece în neființă la spectacolul pregătit cu studenții săi „Jesus Christ Superstar„….Cu câte repetiții și probe de sunet se pune la punct un asemenea show? În SUA 1 din 5 pot vota electronic dar noi, afirmă un oficial, nu avem experiența și oamenii …Așa e și cu sunetul, printre altele…

În muzica de operă nu există playback, nici nu poate fi vorba, în afara unor filmări speciale, altfel chiar și operele televizate sunt înregistrări ale unor spectacole de scenă. Dar…Ați văzut minunea  numită „Tosca live in Rome„ un unicat inegalabil…Zubin Mehta și orchestra aflați într-un depozit la 6 kilometri depărtare de locurile unde Placido Domingo, Raimondi și Amalfitano cântau opera puccininană? Dar noi nu transmitem de atâta vreme Festivalul Enescu? Problema captării și mixării sunetului, mai bine zis sunetelor, nu e doar o problema tehnică, de echipamente, ci mai ales una artistică, ai nevoie de veritabili maeștri de sunet ca vechii mei colegi din TVR,Alexandra Cepraga, Jolt Kerestely, Paul Enigărescu dar nu suntem pe terenul imposibilului. Dar e mai simplu și mai ieftin să păcălești, să furi! A merge într-un târg de provincie cu un solist cunoscut, a le lua oamenilor banii și a le oferi mimarea unor șlagăre e mai mult decât lipsă de respect…adăugați și minciuna de  a pune solistul să se prefacă în fața unui microfon fals. Măcar de s-ar cânta cu vocea live, peste negative instrumentale…Pe vremea când lucram în TVR am fost implicat în multe colaborări cu interpreți de toate vârstele…nu-mi amintesc să se fi pus problema unor transmisii live…de altfel pe atunci se fugea de live pe toate planurile, din motive mai mult neprofesionale, mai ales de frică, atunci chiar și folkiștii făceau uneori PB. Da, există multe  motive – inclusiv tehnice sau financiare-pentru a prefera playbackul nu doar la TV dar și pe scenă, cu toate că în contactul direct cu publicul nu ar trebui admis. Poți accepta să se cânte pe negativ dar vocea transmite o emoție irepetabilă…

Am văzut showul de la Caesars Palace al lui Cher, la o vârstă când mulți sunt la pensie, cântând admirabil în condiții de performanțe fizice speciale, aidoma am admirat-o pe Madonna –pe care de altfel nu o suport!- într-un mini-show de excepție în pauza unui SuperBowl, avem și noi artiști, ca Loredana sau Bănică pentru care live-ul e sfânt. De altfel în Las Vegas – unde există un cult pentru Elvis sau pentru magnificii din Rat Pack-  se perindă absolut toate vedetele cântecului, trecute, prezente și viitoare…a vorbi despre playback ar fi o blasfemie. Iar la „Vocea României„ unde domnișoara vedetă a noastră a venit cu playback există condiții tehnice și echipamente de excepție. Pur și simplu în asemenea locuri karaokiștii n-ar trebui admiși! Totuși ceva oameni și experiență avem iar televiziunile importante ar trebui să blocheze accesul celor care nu sunt în stare să cânte pe bune! Să vedem atunci cum și-ar asigura popularitatea… Sunt prea mulți soliști, dar mai ales soliste, pe care dacă îi scoți din înregistrarea bine prelucrată în studio își arată puțintica voce, e ca și cum ai ignora Photoshopul, ți s-ar vedea imperfecțiunile!…iar numărul așaziselor vedete inventate și susținute în media e îngrijorător. Pentru mine playbackul cu public – în platoul Tv sau în sală- este anti-muzică.