Lecția de scenaristică

Un copil ai cărui părinți au hotărât să se educe acasă își dorește lecții de scenaristică. E tare, nu? De obicei părinții sau bunicii îi spun copilului povești. Povestea e la baza scenariului, filmele sau serialele fără poveste sunt sortite eșecului sau uitării – după ce iau ceva premii europene…Povestea, firul epic e la baza literaturii și filmului american iar în poveste se poate include orice, istorie, magie,roboți, fantastic, dinozauri, apocalipse etc. Am zis „de obicei„ pentru că ai nevoie de oarece cultură sau măcar de experiență de viață pentru a inventa povești și deocamdată n-am asistat la momentul când copiii le spun povești bunicilor dar nu mai e mult, nu-i așa? Hollywoodul nu s-a dezis niciodată de story, nu a apelat ca europenii la unele excentricități a căror modă a dispărut repede și a rămas fidel epicității sale funciare. După ce s-au retras apele noilor valuri ce a mai rămas din filmul francez, italian, chiar englez care au contat cândva că vor deveni rivalele producțiilor de peste ocean? Fără îndoială nu doar banii sunt explicația. Chiar dacă folosesc fapte reale sau fac biografia unor personaje istorice -am văzut filme de bună calitate despre Lyndon Johnson sau Pele sau ciclistul Armstrong- scenariștii americani nu uită că la baza ficțiunii stă povestea. De altfel serialul cel mai apreciat la ora asta, „Urzeala tronurilor„ nu e decât o uriașă poveste despre o istorie imaginată. Pare elementar dar aici e miezul problemei, ce povestești, cum povestești și ce personaje folosești pentru a pune în acțiune povestea. Există mai ales la TV o modă a „lecțiilor de viață„, a falselor reality show-uri unde chipurile se descrie o situație plină de dramatism iar demonstrația e făcută de niște bieți amatori pentru că așa pare mai veridic. Nu există nimic mai elaborat decât spontaneitatea…De altfel și producătorii unor asemenea programe care sunt totuși ficțiune, poveste, au înțeles că trebuie să apeleze la câțiva actori profesioniști realizând astfel un hibrid care merge și cu benzină și cu electricitate…Unde se poate ajunge pe calea aceasta? Recent am văzut o asemenea drăcovenie pe Național Tv unde o pițipoancă pe tocuri era condusă de niște vlăjgani într-un grajd și era pusă să mângâie vițeii și să mulgă vaca în timp ce o doamnă o privea la televizor, râdea și comenta…Oribil pentru că nu era nici măcar comedie…dar nici ficțiune ci un fel de verite fără pic de idee, nu știu cine juca rolul vacii că merita un premiu, celorlalți revenindu-le „zmeurici„.. Sunt de preferat farsele atunci când se caută senzațional sau reacții neobișnuite.   Pe vremea când produceam emisiuni pentru copiii am văzut un serial de povești rostite pe micul ecran de o mare actriță și aici e altă cheie, poveștile nu se spun, se văd! Televiziunea sau filmul nu stau la taclale ci arată oameni în acțiune iar în cazul nostru e vorba de ficțiune, de film, serial, teatru concepute să lanseze anumite valori prin intermediul poveștilor. În filmul românesc, de pildă, am o mare admirație pentru Nae Caranfil care pare să fi moștenit de la tatăl său Tudor, un excepțional cineast cu care am colaborat mult timp, secretul succesului aflat exact în substanța condensată în firul unei acțiuni purtate de personaje convingătoare, nu întâmplător filmele lui au note mari în Imdb, baza mondială de date a filmelor. Iar „Closer to the Moon„  făcut în 2014 pe un subiect istoric românesc  mi se pare un exemplu și îl prefer unor snobisme tip „Sieranevada„. Cineva scria că în cele 3 ore ale acestei producții se acumulează inteligent „zăcămintele de prostie„ de la noi, ascunse în „ghiveciul„ de discuții încinse la un parastas…se poate, dar la ce bun? Cui folosește?

Apropo de secrete…îmi amintesc că atunci când scriam „Numai iubirea„ concurența s-a grăbit să inventeze un serial cu un titlu fără acoperire, „Secretul Mariei„ iar atunci când actrița de acolo a apărut și în ”Păcală„ unde și-a desfăcut cămașa arătându-și sânii cineva, cred că Teo Trandafir, a exclamat…iată în sfârșit vedem și secretul Mariei…

Până la urmă, în lipsa unor eforturi de a promova la noi o ficțiune de oarece substanță prefer reality-showurile de gen „Supraviețuitorul”, poate e bine să învățăm cum să supraviețuim pe insulele pustii ale Filipinelor când Europa va ceda în fața valurilor de migranți…Acolo, pe insulă, spărgând nuci de cocos, vom avea timp suficient să-i lăsăm pe copiii să ne spună povești.

Reforma TVR e o glumă

Problema zilei în România este din nou televiziunea publică. Se anchetează contractele de achiziții din ultimii zece ani. Foarte bine. Dar calitatea programelor nu crește cu nimic. Se va spune că pe sărăcie nu se poate construi, că fără bani nu există calitate și parțial e adevărat. Parțial, pentru că nimeni nu cere să faci audiență doar din entuziasm, cum am încercat noi la emisiunile pentru copiii din anii 1990-1998 dar nici fără idei nu se poate. Reforma televiziunii așa cum e văzută de cei din „interior„ înseamnă păstrarea locurilor de muncă și creșterea taxei, eventual preluarea întregului buget de guvern. Sindicatele de acolo depun plângeri legate de publicitate sau achiziția de mașini, se plâng de management, de legislația șubredă…în rest… Reforma cum o propun alții …insolvență, faliment, desființare, privatizare – inclusiv eu cred în privatizarea TVR 1 și profilarea 2 și 3 în posturi publice, ca în Franța- nu e posibilă întrucât ni se aruncă mereu în față lozinca „necesității„, TVR reprezintă interesul public. Chiar dacă nu se uită mai nimeni la programele lor? Alt vinovat ar fi politizarea excesivă. Adevărat dar tot parțial.  Ce ar putea împiedica televiziunea publică să facă audiență  acționând, de exemplu, pe terenuri pe care alte posturi private, în special cele mari, nu le exploatează? De pildă folclorul – nu întâmplător emisiunea Iulianei Tudor atrage-, programele pentru copiii și mai ales ficțiunea, teatru, film de televiziune, serial. TVR dispune de studiouri potrivite, țara are actori talentați, să ni se arate că au profesioniști adevărați nu prin vorba ci prin fapte. Când pe vremea comunismului li se cerea o premieră de teatru pe săptămână s-a putut că era ordin…acum că e libertate se trăiește din reluări…Există studiouri teritoriale care ar putea fi angrenate în producții importante, cum ar fi unele concursuri inter-județene. E drept, la noi concursurile de cultură generală nu fac audiență, o dovedește „Milionarul”, noi vrem să câștigăm bani dar preferăm bingo, însă există valori în țară pe care un mare concurs le-ar scoate la iveală dincolo de rivalitățile locale între olteni, moldoveni, bănățeni etc. Pentru că acestea există.

Altă probleme..televiziunea trebuie să se trezească devreme, mai ales cea publică. La TVR 1 Telejurnalul matinal începe la ora 8, ia startul de pe ultimul loc  alte posturi vin cu știri de pe la 7, chiar 6, altele reiau jurnalele din seara precedentă?! Informația utilă de dimineață destinată celor care pleacă la muncă- inclusiv cu aportul posturilor locale- trebuie  strict corelată cu programul și interesele oamenilor /de trafic, vreme, evenimente etc/ glumițele și divertismentul matinal rămânând pentru cei care stau acasă sau mai potrivit după ora 9. Oricum nu e cazul TVR care după jurnal dă reluări…Când stau în Las Vegas văd cu predilecție canalul 13 unde Good Morning Vegas începe la ora 4,30 /!/și e urmat de faimoasa producție matinală a NBC Good Morning America de la 7 la 9. O tradiție ce durează din 1975….

În sfârșit atitudinea. Prin definiție jurnalismul înseamnă atitudine. ProTV, dar chiar și Digi 24 – se implică în anumite analize, chiar campanii, cu fenomene importante din viața socială și economică  și ne fac să regretăm că TVR – unde s-a uitat de tradiția Reflectorului, oricât era el de dirijat – e absentă. Poate aici să-și spună cuvântul politicul dar în rest…mă îndoiesc că el a influențat starea jalnică a producției de ficțiune la TVR.

După mine televiziunea publică nu duce lipsă de proiecte, sunt multe și mărunte, sunt convins că producătorii de acolo își scormonesc mințile să născocească programe atractive pe felia lor de competență ca să-și mențină slujbele. Aici e și beleaua…există o puzderie de idei și formule mărunte dar nu există proiecte mari, importante, care să polarizeze forțe creatoare. Audiența nu vine de la sine, ea se construiește. Am strâmbat din nas la tendința marilor posturi private de a scoate din prim plan proiectele autohtone și a miza pe formate de import dar să recunoaștem că adoptarea unor mari succese ca ”Vocea„, ”…Got talent”, „X Factor” „Masterchef” etc. etc. a dat roade nu numai ca poli de audiență dar și ca trecere spre conuri de umbră a oricăror încercări de formate locale pe aceste teritorii.  Atunci de ce să cheltuim resurse și energie pentru cauze pierdute – momentan- și să nu ridicăm miza pe alte domenii? Să recunoaștem că nici un post generalist important nu se poate lipsi de ficțiune…chiar dacă grupul Pro a omorât producția de seriale destinate publicului de la Acasă TV, ProTV produce ”Las Fierbinți” /și mai nou ”Atletico Textila”/ cu o problematică și o tipologie a personajelor socotite tipice pentru societatea românească. În acest timp TVR reia niște serii obscure produse acum zece sau mai mulți ani sau reia a nu știu câta oară ”Toate pânzele sus”, „Cireșarii„ ș.a.m.d.. Să nu spuneți că în literatura noastră nu s-ar găsi valori ce ar merita să devină sursa unor scenarii de film TV sau seriale,  asta dacă n-avem încredere în scenariștii noștri , nu doar poveștile cu țigani sau marginali ar merita să existe pe piață.

Și revenim iarăși la bani…nu există fonduri pentru producție. Poate DNA va găsi câțiva șefuleți vinovați de risipă dar se rezolvă astfel problema calității? Ilie Șerbănescu, un economist de școală veche, semna recent o scrisoare deschisă acuzând privatizările masive, faptul că Apa Nova sau Enel ne-au „luat„ servicii esențiale exportând profit în țările lor, Franța sau Italia. Așa o părea –totuși să nu uităm câte taxe și impozite plătesc și nici câte joburi acoperă- dar cu apa potabilă sau electricitatea nu avem probleme în timp ce la căldură și apă caldă, rămase în administrarea statului, asistăm la o îndelungă dispută Elcen, Distrigaz, Radet, Primărie din care consumatorii se aleg mai mult cu lipsuri și explicații politice. Deși noi plătim pentru servicii iar subvențiile acordate sunt tot din bani publici! Exact ca și în cazul TVR unde vrei nu vrei achiți taxa iar statul plătește o subvenție care e tot din banii noștri, nu cade din cer. Atunci managementul să fie problema? Parțial, da. Când am trecut din TVR în ProTv cu Abracadabra am văzut și simțit influența formatoare a unor specialiști trimiși de investitorul american, a fost un transfer de know-how care a avut importanța lui. Manageri, training, profesionalizare, team-building, toate sunt importante dar nu pot substitui existența unor aptitudini adevărate. Sunt mulți neaveniți într-un domeniu care a explodat după revoluție și care se cred acum specialiști dar dacă le dai pe mână ceva pot distruge, sunt mulți care pretind că au idei dar nu oferă nimic, sunt mulți care cred că televiziunea se face din vorbe. Iată de ce cred că singura reformă care poate da roade la o televiziune publică /dar și la alte instituții publice/ e o reformă la nivelul oamenilor.

Jurnal de Las Vegas 1995-2016 /7/

Shopping …dar și sex

Shopurile sunt un alt pilon al vieții în Vegas, aici fiind prezente toate brandurile importante de vestminte, pantofi, bijuterii sau cosmetice din lume. Dacă te uiți la magazinele din Forum Shops de la Caesars vei găsi orice dorești, de la Armani, Burberry, D&G, Versace, Valentino, Victoria’s Secret, Dior, Gucci, Bulgari, Tiffany, Sony , Jimmy Choo și am dat câteva exemple doar din sutele de branduri. Vreți și de la The Grand Canal Shoppes de la Venetian unde am avut norocul să asistăm la inaugurare miercuri 16 iunie 99 la ora 12!!? Să caut altele..Davidoff, Tolstoys, Ann Taylor, bebe, dar să nu omit faimoasele măști de carnaval venețiene sau cristalurile de Murano care bat orice jucărie Swarowski…Înconjurând Planet Hollywood se găsește un paradis al cumpărăturilor numit Miracle Mile ..între Mandalay Bay și Luxor s-a făcut un culoar populat de magazine, Mandalay Place ,Via Bellagio sau Wynn Esplanade au shopuri de un lux incredibil…dar mallurile propriu zise sunt separate de cazinouri. Ce este de fapt un mall? Când formatul de shopping mall s-a dezvoltat prin anii 1959 era nevoie de o stabilitate financiară pe care o dădeau Department Stores/ magazine universale legate între ele cu coridoare pline de buticuri plus un food court, parcări și cîteva restaurante. Diferența față de sistemul de Shoppes …acolo nu există magazine universale. Nici la noi în malluri nu avem [ afară de Debenhams sau Peek and Cloppenburg dar la scară mică/. Diferența față de noi…mallurile lor nu se bazează pe supermarketuri și…lumea e mai mult prin magazine să cumpere decât se plimbă ca la muzeu. Fashion Show Mall are 7 department stores, ca Neiman Marcus, Saks Fifth Avenue, Macys, Dillards , Robinson-May, Bloomingdales și 250 magazine, Galleria Mall de lângă vechea locuință  are 140 magazine plus Dillards, Mervyns sau JC Penney.

Mallul a fost o inovație revoluționară, în 1956 shopping center, Southdale Center, s-a inaugurat în  Minnesota de atunci au apărut în America  peste 1200  iar shoppingul nu înseamnă doar tranzacții comerciale ci și atmosferă …nu doar fotografiile cu Moș Crăciun de care am vorbit dar o mulțime de evenimente se organizează cu tentă de socializare…Desigur e-commerce înflorește ceea ce a făcut ca multe malluri să se diversifice, să accepte centre de fitness, grocery stores, servicii medicale etc,  simpla idee că poți merge la masă sau la cinema în aceiași clădire a crescut valoarea proprietăților. Despre viitor se scrie mult …tehnologizare, robotizare, noi servicii,  evenimente și mai multe, mallurile fiind un fel de centru polarizator, un hub al comunității  și dezvoltării regionale.
Made in China e la ordinea zilei peste tot, cum inspirat scria Huffington Post , în curând apple pie făcut de bunica va rămâne singurul produs american observând că și mingile de baseball vin din afară, din Costa Rica. În primii ani parcă mă jenam să cumpăr mici cadouri pe care scria Made in China dar m-am lămurit repede că nu găseam altceva. Dacă aici e mai ușor să reții produsele japoneze, care vin cu denumirile firmelor lor restul e Made în China, echivalent cu Made in Vietnam, Bangladesh sau Honduras, oriunde mâna de lucru e ieftină. Gama produselor e imensă, de la iPhones, laptopuri la ace de cusut, mănuși de bucătărie sau suveniruri din Vegas, haine cu branduri importante – și eu am cumpărat un D&G original făcut în China. „Made in America” devine o etichetă de lux cu preț mărit…venitul mediu al unei familii era în 2011 de 50.000$ care-ți ajung să cumperi bunuri de import ieftine, în rest…Deci să reținem中国制造….Cineva calcula cât costă clasica ținută „born in USA” – blue jeans, T-shirt alb, cizme + 421$, toate ajung sub 100$ în bunuri importate! Deci, un Levi s 501 făcut în SUA face 178$ dar un Gap classic blue jeans e 60$…Măcar într-un magazin din Paris Luci și-a luat o superbă bluză cu dungi colorate care era Made in Romania…

Multă lume deplânge mutarea multor producții în țările lumii a treia și ar trebui să înregistrăm o rată crescândă a șomajului în USA. Nici vorbă. Astăzi rata șomajului este de 4,9%, practic egală sau mai mică decât în alți ani, joburile aici fiind mai calificate, mai bine plătite, primând serviciile, finanțele, alimentația,  înalta tehnologie…După părerea mea a crescut calitatea muncii și să nu vă mire că un inginer român, de pildă, lucrează la delivery pizza sau la stația de benzină până reușește, fiindu-i mai greu decât unui doctor, de pildă. Am cunoscut cazul unui inginer care nu se putea angaja temporar nici cărător de roabă pe un șantier pentru că nu era acceptat de sindicate și n-avea altceva de făcut decât să trimită scrisori disperate unor potențiali angajatori care să-i promită plata pentru diferențele la echivalarea studiilor și fiind vorba de zeci de mii de dolari nu găsea, până la urmă s-a plictisit să lucreze la un centru xerox, a renunțat și s-a întors în România.
Outlets sunt multe dar nu foarte ieftine. Turiștii se înghesuie în autobuzele double-dekker care, înainte de capătul de sud al liniei te lasă la unul din acestea, Las Vegas Premium Outlets Mall unde sunt 140 de magazine diverse ca Adidas, Aeropostale, Brooks Brothers, Calvin Klein, DKNY, Guess, Nike, Polo Ralph Lauren, Reebok, Timberland, Tommy Hilfiger…fiecare vrea să ducă acasă cât mai multe obiecte cu ceva rabat la preț, americanii aleargă după ieftiniri și solduri și chilipiruri…Folosesc cupoane decupate de reduceri, vin în groceries cu liste comparative de prețuri și au dreptate, banul se câștigă greu.
O nouă inaugurare la care am avut noroc să participăm a fost Green Valley Ranch /pe 18 decembrie 2001/un „station casino” din suburbia unde locuiam pe atunci cu Christian, Henderson, cu un foc de artificii grandios, primul pe care l-am văzut pe viu pentru că, orice s-ar spune, la televizor nu au nici un impact emoțional. În 2004 a început aici să funcționeze The District – o surprinzător de plăcută zonă de shopping și agrement, diferită de stilul kitchos cu care mă obișnuisem. The District – ca și mai târziu Town Square sau amenajarea de la The Linq – este foarte european, străzi pietruite, iarbă, totul îmbiind la o plimbare liniștită printr-un orășel sau poți să circuli cu un tramvai sau să asiști la mini-concerte de seară oferite de trupe tinere…Town Square, la sud de Mandalay Bay are în plus arii de distracții pentru familie și copiii, cu un labirint, și – nu vreau să uit- restaurantul Texas do Brasil unde afli ce este churrascaria și cum se servește un grătar ca la Rio, cu picanha, acel vârf de mușchiuleț ce pare perfecțiunea…E spectaculos să stai la masă unde niște cartoane pe care le întorci pe verde semnalează băieților/gauchos care umblă cu țepușele de pe care descarcă bucățile de carne de vită, porc, miel, pui sau cârnați că mai vrei sau nu mai poți…La 3 persoane cu salad bar din care nu lipsea feijoada plus ½ Chianti Ruffino a fost 180$, scump dar face!
Sărăcia se vede mai ales în North Las Vegas –socotit oraș de sine stătător – zona de la Stratosphere spre nord e periculoasă, mai ales noaptea. Vegasul are – după criză- cam 14.000 homeless. Mulți trăiesc în tuneluri subterane. Stratosphere Tower are 109 etaje și cu liftul ajungi sus în câteva secunde fie pentru restaurant fie pentru priveliștea de pe terasă, seara e magnific…dacă nu vrei să te dai cu Montaigne-russe-ul din vârf care te zdruncină contra cost. Noi n-am avut curaj… De la Turn spre nord e mai bine să nu circuli pe jos, poți găsi moteluri ieftine și dubioase, localnici dubioși, mizerie. Criza și-a spus însă cuvântul peste tot . Pe Strip nu prea mai sunt oferte…micile magazine de suveniruri s-au rărit, lăsând loc marilor construcții..pe ici pe colo mai apar vânzători de apă rece care iau din magazine sticlele cu câțiva cenți și le vând cu 1 dolar, desigur speculanți mărunți pe care poliția îi gonește. Altfel, cerșetorii sau homeleșii sunt teoretic interziși în zona turistică…doar în North Las Vegas poți vedea – preferabil din mașină – ceva din lumea pestriță a celor învinși.
Criza a lovit puternic din 2008…am văzut multe afaceri mai mici închise / era un local familiar franciză Chili’s lângă noi care a dispărut, făceam câțiva pași să ne aprovizionăm cu barbecued ribs/…am văzut casele scoase la vânzare de bănci. For sale era anunțul pus pe vreo 2 case din 5 în vecini…Au fost bani de pensie pierduți, venituri reduse în unele domenii, /din fericire Christian lucra atunci la rent a car…închiria track-uri nu vindea/…rata șomajului a depășit 14% și foreclosures au crescut, se spunea că sunt 2 din 4 case în 2009 /e drept că vedeam listele din ziar unde mai bine de 90% din numele datornicilor erau hispanice sau asiatice……peste 70% din proprietarii de case cu mortgages datorau băncilor mai mult decât fac casele, intrarea în insolvență era frecventă, la fel scăderea veniturilor, mai puțin turiști, multe cazinouri goale – cum a creat o vreme frica după atentatele de la 11 septembrie că Orașul Păcatului va fi țintă a terorismului, atunci veniturile din gambling au scăzut brusc cu 1%, în 2008 cu 4%…bănci falimentate preluate de altele…proiectele stopate…cum ar fi Fontainebleau,, un proiect de 3,1 miliarde sau Ritz-Carlton…Acum își revin încetul cu încetul ..politica lui Bush jr dă roade deși a fost acuzat de socialism! …Programul TARP a însemnat ajutarea băncilor cu bani de la stat, ajutor care deja s-a cam rambursat dar colapsul financiar a fost evitat.… Turiștii se reîntorc, noi locații se deschid încetul cu încetul ..în timp ce Europa se clatină în continuare, în special zona euro care se îndreaptă spre colaps…Apropo de Bush filmul W al lui Oliver Stone a fost jenant…a creat impresia că acest președinte a fost un bețiv oarecare, un pierde vară, un looser cu mofturi încât te miri că a fost ales de atâția oameni guvernator sau șef al statului.

Sexul

Ce se întâmplă în Vegas rămâne în Vegas e un slogan celebru care nu se întemeiază doar pe nebuniile amoroase pe care ți le poți permite aici dar se referă la discreția care trebuie să înconjoare orice activitate. Într-o vreme Stripul se colora -negativ zic eu- cu tot felul de hispanici întinzându-ți cartonașe cu ”gagici” care-și ofereau serviciile de ”masaj” sau ”dansuri în poală”…un nume scurt, un număr de telefon, un tarif- Rozy 29$, Jasmine 100$, Kelly 50$…Sigur, pentru tacâmul complet negociai în cameră.  Dar tarifele erau meschine, astăzi ofertele se fac pe internet incluzând și prețul, adesea detaliat, care oscilează între 500-800 pe oră.  De râsul lumii a fost un turist care a cerut restul pentru serviciile sexuale reclamând că fata nu a stat cu el tot timpul plătit, la poliție l-au acuzat că solicită prostituție ilegală! Mexicanii care împărțeau pliante cu oferte de fete disponibile au disparut, poate unii amatori de asemenea joburi de stradă așteaptă ridicarea vizelor dar nu știau că și fără viză trebuie să primești totuși acceptul de intrare. Mă rog, acum apar la noi pe la intersecții gen Obor fătuci amărâte cu invitații la saloane de masaj..dacă maseuzele seamănă cu ele businessul e destinat falimentului! … Statul Nevada e singurul stat american care admite prostituția dar în bordeluri cu licență situate de obicei în zone rurale – în 2008 erau doar 28 de bordeluri. În Vegas și Comitatul Clark prostituția e interzisă oficial pentru că toate cazinourile au încurajat turismul de familie, aici se joacă, clienții nu trebuie distrași de la gambling. Dar barurile sunt pline de fete care vânează clienții, sistemul de servicii Escort ocupă 140 de pagini „galbene” și în fiecare an poliția culege cam 400 de copiii care se vând pe străzi …Oricum, fetele cât de cât atractive lucrează pentru agenții și autobuzele acoperite cu reclame imense pentru ”babes” străbat orașul. Cele care fac strip tease în barurile specializate – stabilimente care arată ca în filmele americane sunt de genul ”afară e vopsit gardul”…clienții se amuză, beau bere cu prețuri piperate, aruncă hârtii de un dolar, le agață de jartelele fetelor sau pe unde găsesc un locșor ori plătesc un ”lap dance” care e un fel de partidă sexuală ”pe uscat”. Din nou vă trimit la filmul ”Showgirls” din 1995 unde Elisabeth Berkley întruchipează un destin tipic de fată care-și face iluzii despreVegas…

Mai întâi informația crudă. Multe hoteluri, în special cele care atrag oamenii de afaceri, dispun de baruri sau cluburi unde pot fi găsite escorts care beau singure, în special cafea ori ceai nu alcol…. Fete de lux își fac veacul mai ales la MGM Grand,VenetianCaesars PalaceNY NYCosmopolitanMirageBellagio,  Bally’sTreasure IslandRioWynn și Encore. Unele lucrează la cluburile de noapte sau la partyurile de la piscine și dacă sunt super te costă chiar și un grand…1000$

Pliantele cu oferte de „ dansuri exotice” n-au dispărut, poți găsi și diferite companii în cărțile de telefon la rubricile „Entertainers” sau ”Modeling Services” , sunt tot fetele de prin cazinouri dar care acum așteaptă telefoane pentru un serviciu de vreo 30 de minute destul de scump pentru că banii se împart cu alții…În fine, există Cluburi de strip-tease unde s-ar putea să cheltuiești o grămadă de bani fără a obține nimic, cele mai cunoscute sunt Cheetah, Olympic Gardens, Crazy Horse 2 și Paradise. Există și cluburi de swingeri, cel mai mare fiind The Red Rooster și să nu neglijăm localurile de Masaj, multe așezate pe Strip. Și aici orice supliment sexual trebuie negociat cu maseuza, cele mai „cooperative” fiind coreencele….
Cât despre Tv… Acolo programele Tv se supun unor reguli reglementate azi mai mult de bun simț și tradiție decât de legi și interdicții…Totuși, Codul Hays a lăsat urme. Am mai scris despre asta în postarea pe blog ”Despre sex și coduri etice 2” și mențin concluzia: .Codul Hays și Codul bunelor practici pentru Tv au avut rolul lor în formarea unor atitudini atât ale autorilor cât și ale audienței..chiar dacă au fost depășite ele au dat roade,au instituit bariere și standarde pe care atât autorii cât și publicul și le asumă. Urmăriți nu doar filmele și serialele americane dar și emisiunile lor cotidiene și veți vedea că rezultatul unei cenzuri depășite formal de societate este atât decența cât și folosirea sexului sau nudității în special sub forme artistice. Despre emisiunile tabloid de la noi și obiceiul de a plimba în fața camerelor tot felul de trupuri de fete dezbrăcate americanii ar crede că sunt pe altă planetă.Și ar avea dreptate.

În rest, ceea ce se petrece în Vegas rămâne în Vegas…Așa cum spre Hollywood se îndreaptă sute, mii de tinere atrase de mirajul filmului există un exod și spre Vegas. Păcat că la noi nu există un Hollywood sau măcar un Bollywood unde să-și găsească vocația puzderia de fete de la pagina 3 sau 5 a tabloidelor care doar la cinematografie visează chipurile…În realitate Las Vegas are una din cele mai mari probleme de trafic de persoane, de trei ori mai multe arestări de tineri decât la New York, unul din cele 17 locuri de top pentru traficul de femei din lume!. În fiecare zi sute de fete nu mai mari de 13,14 ani sunt exploatate de „pești„… deși mulți turiști au impresia că aici prostituția e legală ceea ce contribuie la sporirea pieței de trafic.  Banii sunt motorul și infractorii au descoperit că faci mai mulți bani vânzând cu repetiție o femeie decât un drog interzis.  Abia în vara lui 2013 guvernatorul Brian Sandoval a semnat legea care definește traficul sexual drept crimă…