Schimb de vieti


Cu 18 ani în urmă…

O să fie tare dezamăgit tipul!
Dante Veniamin apăruse ca o furtună în spital, aducându-şi soţia să nască…aruncase cu bani în stânga şi în dreapta,scoţând pumni de bancnote din buzunare. ”Nu vreau să ştiu nimic, dacă nu e băiat nici de data asta îl arunc pe fereastră! Am deja două fete acasă, m-am săturat până în gât de smiorcăieli şi fandoseli muiereşti…doctore, îţi fac o statuie din aur curat dacă vii la intersecţie cu un flăcău, să am şi eu un cuvânt de spus în familie!” Cum să-i spui acum omului că i s-a mai născut o fetiţă, o păpuşă de toată frumuseţea? Până şi fericitei mame, care întrebase cu emoţie îndoită în glas „e băiat.nu-i aşa?”, doctorul Iacob îi răspunsese grăbit..”da,da, desigur” aşa că femeia adormise liniştită, sfârşită de puteri…”Ce faceţi?” şoptise asistenta derutată, care deja primise fetiţa nou-născută în braţe…”Lasă,ne lămurim mai tarziu, bărbate-său o să facă urât, nu ea…” ” O să fie tare dezamăgit tipul!” încuviinţase asistenta…
Și atunci s-a petrecut accidentul care avea să schimbe destine, să zdruncine cursul firesc al unor vieţi, să aducă atâtea lacrimi şi suferinţe…una din paciente a murit după ce dăduse naştere unui baieţel trimis repede la incubator ca să prindă puteri. Când Dante Veniamin s-a întors la spital, năvălind agitat în cabinet, doctorul Iacob parcă se pierdu cu firea…”E băiat,nu-i aşa, spune-mi că e băiat!” „Desigur, adică da…aveţi un băiat, bucuraţi-vă!” Și l-a condus. fără şovăire, să priveasca prin fereastra incubatorului o mogâldeaţă zbârcită care părea neajutorată, lipsită de viaţă. Victoriţa Albu, asistenta, n-a înţeles de la început intenţia doctorului dar nici Iacob însuşi nu era foarte decis să meargă mai departe. Dar, când a sosit, cu mare întârziere, tatăl băieţelului, un tânăr agent de poliţie care părea speriat,după ce l-au anunţat că îi murise soţia, lăsîndu-l văduv cu un copil n-a fost dovadă de mai multă cruzime să i se spună că are o fetiţă,sănătoasă şi zâmbareaţă.Și astfel,mai mult dintr-o potrivire de întâmplări decât din premeditare băiatul poliţistului a mers in familia lui Dante Veniamin iar fata va fi crescută de altcineva,fiind socotită orfană de mamă, ceea ce nu era adevărat. Schimbarea bebeluşilor avea să stea mulţi ani pe sufletul singurelor persoane care ştiau adevărul, doctorul şi asistenta…pentru că banii primiţi ca gratificaţie de la fericitul Dante Veniamin aveau să se termine iar remuşcările să apară. Dar timpul nu mai putea fi dat înapoi.

După 18 ani
1
Alex îşi sărbătorea majoratul

Alex îşi sărbătorea majoratul. Era un eveniment care declanşase brusc o serie de avantaje la care nu se gândise până acum, avea dreptul să bea alcool, adică un singur pahar cu vin, să dea o petrecere la piscina vilei şi să-şi invite colegii de clasă. Niciunul din aceste avantaje nu-l încântau prea mult dar atmosfera era plăcută. Primise o grămadă de cadouri la care nici nu se uitase cu atenţie, nici măcar atunci când Roxana, o roşcată nostimă care se învârtea în jurul lui de la începutul trimestrului îi şoptise cu zâmbetul ei îndrăzneţ:
– Cadoul de la mine l-ai putea primi în natură,dacă vrei…După care îl sărută fugar pe colţul gurii şi adaugă: Se spune despre tine că roşeşti ca o fată …eu n-am observat.
Alex fu salvat de apariţia surorii mijlocii, Alma, doar cu doi ani mai mare ca el, care avea reputaţia de extravaganta familiei. Întotdeauna voia să şocheze, să iasă în evidenţă şi reuşea,înfruntându-şi cu succes tatăl, pe Dante Veniamin, pe care toţi îl porecliseră, din motive lesne de înţeles, Buldozerul. Dante reuşise,î n câţiva ani, să facă o avere considerabilă, cumpărase fabrici de textile, producea, vindea, exporta cu succes, avea cifre de afaceri ameţitoare, înainta cu motoarele în plin într-o lume care i se punea la picioare.
Alma reuşi să atragă atenţia tuturor şi în seara asta pentru că se îmbrăcase în…calugăriţă!
– Se plictiseşte,ieri voia să se facă striperiţă…explică Alex unui coleg care se întrebase ce se întâmplă cu sora sărbătoritului.
– Ba şi azi am chef să fac strip-tease,interveni Alma…v-aş arăta dar sunteţi prea mici…Râse.Ce e puştilor,.v-am luat piuitul?
Atunci se apropiară de piscină Dante şi Elvira Veniamin, declarând de la început că nu vor să deranjeze petrecerea copiilor. Îi aduceau doar cadoul lui Alex, cheile unui Mercedes care aştepta deja în faţa porţii, un cadou menit să impresioneze grupul de liceeni şi să-l facă pe adolescent să răspundă fără entuziasm, cu un sărut indiferent pe obrajii părinţilor. Apoi soţii Veniamin se întoarseră în casă, luând-o şi pe Alma după ei iar petrecerea continuă, fără prea multă strălucire…
Abia în casă Dante se dezlanţui asupra fiicei sale, după ce o chemă pe Smaranda, menajera,cu ordinul de a o scăpa pe Alma de hainele de călugăriţă şi de a o ţine cu forţa sub duş până îi piere cheful de trăznăi nesimţite. ”M-am săturat de mofturile tale prosteşti, în fiecare zi vii cu o idioţenie doar ca să mă faci să-mi pierd timpul. Ba te apuci de rock, ba de manele, ba vrei să fii vedetă de tembelizor, ba te călugăreşti, ceea ce ar fi o idée grozavă! Elvira, taci, nu te băga! Eu mă spetesc să aduc bani în casă, te-am băgat la facultate, ţine-te de buchea cărţii şi ciocul mic! Să nu aud nici musca!”
– Dante, fata se simte neglijată,nu poţi să stai mereu cu spatele la ea ca şi cum n-ar exista!
– Atunci să se mărite ca sor-sa mai mare că o să o bage în seamă bărba-su! Ți-am spus de la bun început, fetele sunt în grija ta, eu am de crescut un băiat!
Nu era prima oară când discuţiile în casă se învârteau în jurul aceluiaşi subiect. Și Alma, ca şi sora mai mare, Tereza, se simţea stingheră, ţinută la distanţă de tatăl ei care nu-l vedea în faţa ochilor decât pe Alex. Tereza se grăbise să se mărite cu un economist de viitor, pe care Dante îl promovase şi care putea avea o carieră importantă ca ginere al Buldozerului, Alma însă îi înebunea cu capriciile, inventând zilnic o nouă escapadă.
– Chiar nu poţi să te potoleşti? mai spuse Dante, grăbit să încheie discuţia.
– Îmi place să-mi faci morală, măcar îmi dă senzaţia că exist! răspunse Alma şi ieşi în urma menajerei.
– Vezi să nu te cârpesc!
– Nu mai face pe viteazul, n-ai să dai niciodată în copiii!
Dante se întoarse către soţia sa:
-Tu nu eşti îmbrăcată Elviro? Acuşica sună senatorul, ştii că nu-i place să astepte.
– Spune-i că eu nu vin..am o migrenă
– De când ai tu migrene la vârsta ta? Tromboanele astea ţin la mironosiţe cum sunt fiicele matale.
– Aha, eu am fete iar tu ai băiat …Nu mai merg să fac figuraţie pentru tine nici astăseară nici altădată!
– Adică? Ce vrei să zici?
– Ce ai auzit! Elvira ieşi grăbită din cameră fără ca soţul ei să pară impresionat peste măsură, discuţii ca aceasta avuseseră loc de sute de ori. ”Să-ţi pui cerceii cu diamante!” strigă în urma ei…
La piscină colegii tăbărâseră în jurul lui Alex…
– Nu încerci maşina? Nu ne plimbi şi pe noi? Cine vrea să facă o tură?
2.
Maria cumpărase bomboane de ciocolată

Maria cumpărase bomboane de ciocolată ca să-şi servească la liceu colegii…De fiecare dată când era ziua ei încerca un sentiment ciudat,de bucurie amestecată cu regrete. Era ziua în care mama ei murise după ce ea se născuse, era o aniversare udată cu lacrimi pentru mama pe care nu o cunoscuse niciodată. De aceea în fiecare an o vizită la cimitir urmată de o ieşire în oraş, la un local ieftin sau o cofetărie, împreună cu tatăl ei ţinea loc de petrecere şi sărbătoare. Ca şi acum, în aşteptarea lui Ioan, care zăbovea prin oraş căutând probabil un mic cadou care să-i facă plăcere Mariei, fata le oferi bomboane celor doi puşti ai Emiliei, a doua soţie a tatălui ei. Ticu şi Doru, unul de clasa a doua, celălalt de grădiniţă, erau doi băieţi simpatici şi cuminţi care se născuseră şi crescuseră în casa Mariei după ce Ioan Adam nu mai reuşise să reziste obligaţiilor şi necazurilor vieţii de bărbat singur care trebuie să-şi creasca fiica orfană.
Maria se înţelegea de minune cu fraţii ei vitregi, dar nu reuşise niciodată să îi fie pe plac Emiliei. Modestă, muncitoare, politicoasă, Maria se străduia din răsputeri să nu supere pe nimeni ştiind cât se străduiau Ioan şi Emilia să ţină casa, să ofere celor trei copiii măcar strictul necesar, ajuta la gospodărie, se ocupa de băieţi în tot timpul ei liber fără să neglijeze şcoala. Era în ultimul an la Liceul de Muzică, învăţa bine, avea o voce frumoasă şi o cultiva, cu ceva speranţe într-un viitor posibil. La prima vedere ai fi crezut că Maria e o fiinţă retrasă, timidă, chiar indiferentă dar nu era deloc aşa, înăuntrul ei viaţa pulsa din plin,dându-i forţă, personalitate, ambiţie.Îşi propusese să înfrunte orice greutăţi dar să nu dea niciodată înapoi, să nu accepte de la viaţă nimic care s-ar baza pe necinste, minciună, laşitate. Niciodată.
Telefonul ei sună, era Ioan și se bucură să răspundă:
– La mulți ani draga mea, se auzi vocea calmă a tatălui. Cum te simți acum că ai crescut mare?
– Mulțumesc, bine…Când vii acasă? întrebă Maria.
– Mai târziu, vreau să te duc să sărbătorim la un local, numai noi doi..de acum ești majoră!
– Doar noi doi? ..se bucură fata dar Emilia, care o supraveghea îndeaproape îi luă cu un gest autoritar telefonul din mână:
– Nelu,de ce nu vii acasă, iar ești de noapte?
Polițistul se scuză în grabă:
– Mergem la o alertă de bombă,la aeroport,sper să nu dureze mult.
Emilia închise telefonul supărată, bombănind:”M-am săturat de viața asta, oare când o să aibă și el un program de lucru normal,ca oamenii? Și tu unde pleci?” se răsti la Maria care se îndrepta spre ușă.
– Ies puțin afară..
– N-ai decât.
Maria trecu zâmbind pe lângă Ticu și Doru care stăteau cuminți lângă ușă, cu ochii ațintiți asupra ei. Doru îi întinse o floricică pe care o ținuse ascunsă în mare secret și îi ură la mulți ani. Fata se emoționă dintr-odată:
– Cine v-a spus că e ziua mea?
– Tati, răspunse Ticu,cel mai mare dintre băieți.
– Vreți să vă cânt ceva?
– Lasă copiii în pace, se auzi vocea Emiliei, am treabă cu ei, trebuie să facă baie, nu s-au mai spălat de o săptămână…nu mă ajută nimeni în casa asta…Abia acum păru că o observă mai bine pe Maria, fata îmbrăcase o rochie neagră,curată și simplă care i se părea Emiliei prea elegantă.
– Ce te-ai împopoțonat așa, ai vreo întâlnire?
– Poate că da, răspunse Maria și ieși, auzind în spatele ei veșnicele comentarii ale femeii: ”Obraznico! Ați auzit cum vorbește? Voi să mă ascultați, să nu faceți ca ea!”
3.
Roxana nu plecase odată cu musafirii

Roxana nu plecase odată cu musafirii. Alex a găsit-o în camera lui, ascunsă după ușă, încercând să-l surprindă sau să-l sperie, ca în jocurile copilăriei.
– Am uitat să-ți dau cadoul meu, spuse fata cu o voce care se voia plină de insinuări, sper să-ți placă. Și se apropie fără ezitare, sărutându-l pe gură.
– Mmm, mi-a plăcut ….se alintă ea…mai vreau! Îi mai aplică un sărut, indiferentă la lipsa lui de reacție. Ce e,Alex,nu-ți place de mine?
Acum se hotărî și el să vorbească:
– Ești ca o tornadă, lasă-mă să respir! Roxana se retrase cu un zâmbet îngăduitor, lăsându-l să-i admire în voie silueta suplă, sânii care palpitau amenințând să iasă din decolteu, pulpele bronzate care se iveau din fusta extrem de scurtă…își pusese în valoare toate armele seducției.
– Ei bine, ai respirat destul, putem continua?
– Am respirat destul cât să te conduc, cred că au plecat ceilalți…
– Poftim?..făcu ea nedumerită.
– Du-te acasă Roxy, probabil părinții tăi te așteaptă…Fata părea că nu bagă în seamă refuzul lui și continua să zâmbească de parcă totul ar fi fost o glumă.
– Lasă, știu drumul…tu rămâi să faci nani micuțule, se pare că nu te-ai maturizat decât pe hârtie…
Porni grăbită pe scară, în jos, sărind câteva trepte deodată și Alex renunță să o conducă. Va ieși totuși, trebuia neapărat să dea o tură cu noua mașină, dar singur, fără vreunul din colegii săi, toți îl plictiseau…inclusiv Roxana.Sau mai ales ea. Tocmai trecea pe lângă dormitorul părinților când auzi voci prin ușa întredeschisă. N-aveai cum să ignori glasul puternic și tonul ridicat al lui Dante Veniamin:
– Tu vorbești de divorț? Am auzit eu bine sau am visat?
Nici vocea Elvirei nu era mai puțin nervoasă:
– Sunt cât se poate de hotărâtă, divorțez! Cât crezi că am să mai suport ?
– Perfect adevărat, cât să mai suporți să te umflu de bani, de bijuterii, de țoale, cu mașină la scară, cu servitoare, casă de vacanță, herghelie de cai..o întrerupse bărbatul.
– Nu-mi trebuie caii tăi!
– Aha, dar îți trebuie restul!..pufni el, furios.
-Caii poți să-i păstrezi, inclusiv iapa cea blondă cu care te distrezi…Era prea mult și Dante se îndreptă spre ușa întredeschisă, gata s-o închidă, când dădu cu ochii de Alex, rămas stană de piatră. ”Sst, mai încet…vrei să te audă toată casa?…” Scăzu brusc tonul până la normal:
– Erai aici,băiete?
Părinții lui păreau amândoi încurcați și Alex nu ezită să intre în cameră, cu o mie de întrebări pe buze:
– E adevărat că divorțați? Dante făcu un gest de lehamite:
– Întreab-o pe mă-ta!
– Nu dragul meu, se grăbi Elvira să nege, apropiindu-se de băiat. E o glumă, o glumă proastă, așa glumim noi când ne luăm la harță, nu e ceva serios…
-Mamă,e adevărat, ai glumit?..insistă Alex.
-Da, nu mă simt bine și taică-tău ține morțiș să mă târască după el la cină cu nu știu ce senator, n-are decât să se ducă singur, ce treabă am eu cu politicienii lui?!
– De ce nu te duci singur tată?
– Așa e, de ce nu mă duc..uite că mă duc…în loc sa-mi torturez nevasta ca un monstru ce sunt… Tu de ce nu-ți încerci cadoul? La câți bani am dat pe mașina aia merită să vezi dacă merge…
– Asta aveam de gând… mă duc să iau aer
– Ai grijă cum conduci…
– Și tu ai grijă, tată…
-Lasă-l, el are șofer…comentă Elvira dar Alex coborâse deja scara gata să iasă în curte. De undeva se auzi ca un ecou glasul Almei care repeta batjocoritor:
– Ai grijă cum conduci, puișorule!
Mașina nou-nouță îl aștepta afară, strălucind în lumina generoasă din curte. Se bucură să asculte sunetul plăcut al încuietorilor, deschise de la distanță dar când se apropie observă că mai era cineva care îl aștepta,Roxana.
– Credeai că ai scăpat de mine?..rosti fata,cu același zâmbet provocator.
4.
Cine ți-a dat flori, păpușă?

– Cine ți-a dat flori,păpușă?…o întrebă unul din băieții care-și făceau veacul prin fața blocului. Maria nu-și cunoștea vecinii după nume, deși erau aproape de aceiași vârstă nu avuseseră nimic în comun. Rămăsese în mână cu floricica modestă primită de la Doru și se simțea stingheră. Ieșise în stradă fără un gând anume, doar ca să evadeze puțin din atmosfera apăsătoare din casă, mereu era așa când Emilia nu părea bine dispusă.
Unul din rockeri, îmbrăcat cu un tricou cam jerpelit peste care aruncase tot felul de lanțuri și tinichele zăngănitoare, se grăbi să rupă o tufă de iarbă din peluza din fața scării.
– Poate e ziua ei, băi, purtați-vă civilizat! E ziua ta, păpușică?
– Da,e ziua mea, îl înfruntă ea, imună la tonul lui zeflemitor. Se auziră aplauze afectate.
– Nu mai faceți mișto, băi, veniți pe interval cu flori și ceva de pileală, vecina vrea să sărbătorească și ne-a invitat pe toți!.
-Nu, mulțumesc,se feri Maria când unul din rockeri scoase la iveală un flacon plin pe jumătate cu un lichid de o culoare incertă.
– De ce nu bei, e bun, are alcool…zâmbi rockerul.
– La o parte, băi șmecherilor, ia eliberați pârtia că nu mai are lumea loc de voi…se auzi deodată o voce autoritară. Era Adrian, băiatul de la etajul 5, un vecin de bloc pe care Maria îl simpatiza, auzise despre el doar cuvinte de laudă. Tatăl ei fusese impresionat de seriozitatea acestui tânăr de 24 de ani care muncea din copilărie să-și întrețină mama bolnavă, era mecanic auto și se descurca destul de bine, își cumpărase o motocicletă uzată și meșterea zilnic la ea, în fața casei. Rockerii nu-l puteau suferi pe Adrian dar nu se luau la harță cu el așa că Maria scăpă rapid de cei care o agasau.
– La mulți ani, îi spuse Adrian,vesel.
– De unde știi că e ziua mea?
– E secret?
– Nu…Mulțumesc.
– Singură? Tatăl tău nu s-a întors încă?
– Îl aștept, trebuie să vină.
– N-o să vină prea curând. Hai mai bine să dăm o tură cu motorul…îți fac cadou o plimbare! Adrian avea căștile pregătite dar nici un moment Maria nu-și făcu gânduri urâte, tânărul avea reputația unui om serios și civilizat.
– Ți-am spus că îl aștept pe tata, repetă ea singura scuză la îndemână.
– Domnul Adam e la aeroport, am văzut la teve că e haos mare acolo, s-a dat alarma că e o bombă și o să dureze…
– Precis e o glumă…
– Chiar dacă e glumă tot o să dureze! Hai să mergem!
Adrian avea dreptate. Glumă sau nu formalitățile trebuiau îndeplinite și Ioan Adam n-avea nicio șansă să scape prea repede. Veniseră trupele speciale, câinii care detectau explozibili, pasagerii evacuați protestau că zborurile sunt întârziate…la aeroport se instalase haosul. În plus Ioan mai avu și o altercație cu un tip pe care vru să-l legitimeze pentru că i se păruse că are o comportare suspect, omul provocă o adevărată tevatură înainte de a fi lăsat să plece. Ioan nu reuși să se justifice în fața superiorilor de ce se înverșunase pe individ iar când totul se termină și se pregăti să plece acasă Maria era de mult la plimbare cu Adrian, pe motocicleta lui.
Doar că plimbarea nu se desfășura așa cum își imaginase ea.
5
Motocicleta a intrat pe un drum părăsit

Motocicleta a intrat pe un drum părăsit. Se făcuse întuneric și Maria nu înțelegea ce gânduri are tânărul care o invitase. Nu-l cunoștea prea bine pe Adrian, de fapt știa mai mult din relatările tatălui că ar fi un băiat potolit, muncitor, care-și ajută mama și nu are vicii ca atâția alții din generația lui.
– Ce căutăm aici? se miră ea dar Adrian o liniști, fără măcar să întoarcă puțin capul:
– Ai să vezi…
Pe motocicleta lui Adrian Maria observa ca au ajuns pe un drum necunoscut si e nedumerită…la randul lui Alex, conducând Mercedesul ghidat de Roxana nu era prea lămurit care le e destinația:
– Ia-o pe acolo, în parc…
– Cum să intru în parc cu mașina?
– Pe alee…nu te vede nimeni, ce-ți pasă? De fapt nu era un parc public, amenajat, ci un fel de plantație neîngrijită, cum se mai află pe la periferia Bucureștiului, un teren aparținând unor instituții de stat care abia așteaptă să le înstrăineze, contra unor comisioane suculente, firește.
…Maria nu înțelegea de ce Adrian merge atât de repede pe aleea neasfaltată și întunecoasă. Încercă să-i strige în ureche: ” ce faci? …întoarce! Vreau să mă întorc acasă!” dar nu primi nici un răspuns, tânărul conducea înainte, refuzând cu încăpățânare să o bage în seamă. Brusc Maria se gândi că tot ce i se spusese, tot ce știa despre vecinul ei nu are nicio valoare, mai mult, nici nu îi cunoștea numele de familie! Tatăl ei îi prezentase un portret binevoitor, vorbind despre orfanul care trudește din greu să-și ajute mama, dar asta nu însemna nimic, nu spunea nimic despre preocupările, gândurile, dorințele, interesele băiatului. Dacă se dovedește a fi un psihopat, un frustrat capabil să o asalteze cu forța, să o atace, să o violeze? Lumea e rea și plină de ciudați, asta învățase și ea din discuțiile pe care Ioan le purta acasă cu Emilia dar tatăl ei era polițist, avea de a face zilnic cu tot felul de delicvenți, marginalizați, poveștile lui erau populate de o pegră pestriță pe carre Maria își dorise să nu o cunoască niciodată. Tăcu, nu avea nici un rost să mai pună întrebări, va aștepta să vadă care sunt intențiile lui Adrian dar intuia că în nici un caz acesta nu o invitase la o plimbare nevinovată de ziua ei…
Sosit acasă Ioan Adam nu își găsi fiica așteptându-l, așa cum își închipuise, iar Emilia sau cei mici nu-i putură da nicio informație utilă.
– A ieșit să ia aer dar a uitat să se întoarcă, bombăni Emilia…mai mult ca sigur hoinărește…să-ți mai spun ce obrăznicii mi-a debitat? Acum e majoră, poate să se înhăiteze cu orice hăndrălău că e rea de muscă, îți spun sigur…
– Vezi cum vorbești de față cu copiii, a oprit Ioan șuvoiul de cuvinte și a ieșit, coborând în fața blocului, încercând să scruteze împrejurimile în ciuda întunericului care se lăsase.
– Să-ți trăiască puștoaica șefu, se auzi vocea unui tânăr care se desprinse din umbră, polițistul îl știa prea bine, era Gigi, unul din așa zișii rockeri care tăiau frunze la câini printre blocuri.
– Ați văzut-o pe Maria, unde e?
– S-a cărat cu vecinul, cât dai să-ți spunem cu cine? Interveni un alt rocker, apropiindu-se.
– S-a dus cu Adrian, ăla de la 5, șmecherul cu motorul…o mârțoagă prăpădită…
Ioan știa despre cine e vorba și oarecum se liniști, probabil Maria se săturase să-l aștepte și preferase să iasă, evitând comentariile ostile ale mamei vitrege tocmai de ziua ei dar n-avea altceva de făcut decât să o aștepte să se întoarcă acasă.
– Cărați-vă, rosti, enervat de chicotelile lor ,sunt sătul de derbedei ca voi.
– Nu ne pui catușe, șefu ?
– Lasă bă că ne invită la nuntă…
– Mai bine v-ați spăla că mirosiți a hoituri…n-aveți apă acasă sau dormiți în groapa de gunoi ? …
Farurile Mercedesului luminau un fel de crâng , o porțiune de pământ unde abia creșteau smocuri sălbatice de iarbă, străjuit de câțiva arbuști nedezvoltați.
– Roxi, ce căutăm aici, se miră Alex… nu e parc, e un maidan ?!
– Doar nu am venit să admirăm florile ,dragule…vreau să spun la ora asta…Ce, ți-e frică de întuneric? zâmbi ea, adăugând: .Oprește aici…
Alex apăsă pe frână cu un gest automat și imediat simți trupul fetei apropiindu-se de el, mirosea frumos, un parfum necunoscut și puternic de care abia acum își dădea seama, buzele Roxanei se apăsară pe gura lui, insistente. Îi răspunse la sărut și îi plăcu, îi simțea căldura corpului, ineditul îmbrățișării în mașină nu i se păru incomod ci romantic. Nu avea multă experiență cu fetele dar nu ezită să-i atingă sânii și simți că ea îi acceptă mângâierile, ba mai mult, îl îmbie să fie și mai îndrăzneț. Fusta destul de scurtă a fetei se ridicase dezvelindu-I pulpele pline și lucioase iar Alex simți un val de căldură ridicându-se în el până la tâmple.
Se sărutau și se mângâiau cu îndârjire, cu voluptate, fără să bănuiască faptul că, doar la câțiva pași de ei, se petrecea o mică dramă.
Adrian oprise brusc motocicleta și din umbra copacilor o siluetă se desprinsese, apropiindu-se. Era un alt tânăr, brunet, bine făcut, cu alură de sportiv. Parcă ușurat, Adrian o împinse ușor pe Maria să coboare și spuse:
– Am adus-o, unde-s banii mei?
– Un pic de răbdare…să invităm mai întâi fata într-un vehicul mai spălat….spuse brunetul și fără menajamente o apucă pe Maria de încheietura mâinii. Acum fata,parcă buimacă, începu să înțeleagă situația, văzând un microbuz hârbuit care aștepta la ieșirea din crâng spre drumul principal.
– Tu cine ești? Ce vreți de la mine?
– Îmi dai banii și plec, insistă Adrian parcă grăbit să își ia tălpășița. Gabi, vreau banii!
Tânărul zdrahon căruia i se spusese Gabi zâmbi:
– Banii sunt în mașină, Ducem fata acolo și ți-i iei!
– Să nu puneți mâna pe mine…să nu mă atingeți! se feri fata, neștiind unde să o ia la fugă, dacă are vreo șansă să strige după ajutor. Parcă nu putea raționa, nu înțelegea ce i se întâmplă dar știa că e în pericol, în plus era prea târziu să regrete idea nefericită de a accepta invitația lui Adrian la o plimbare de seară. Apoi simți o mână pe umăr, atât Gabi cât și Adrian încercau să o împingă spre microbuz, fără alte explicații. Se împotrivi scoțând un țipăt de disperare.
– Degeaba strigi, păpușă, nu te aude nimeni, îi spuse Gabi. E mai bine să fii cuminte pentru că nu e ce-ți închipui, da? N-are nimeni de gând să te violeze, ești o prospătură cxare ar merita ceva atenție dar ai ghinion, nu-ți vrea nimeni farmecele…Maria parcă nu-l auzea, se împotrivea cu tot mai multă înverșunare să fie dusă în mașină, se zbătea, striga, plângea și Gabi se simți obligat să scoată din buzunar un cuțit a cărui lama luci amenințător în lumina lunii.
– Ce faci bă Adriane, nu ma ajuți? Vrei să te tai?
Adrian, la fel de speriat ca și Maria, dăduse drumul fetei și aceasta se smuci, căutând să scape din încleștarea zdrahonului. În această clipă se aprinse faza mare a unei mașini, aflată undeva mai departe în crâng, la adăpostul copacilor. Portiera din dreptul șoferului se deschise. Fără să ezite Alex ieși afară, încercând să vadă ce se întâmplă cu toate că Roxana, rămasă în mașină, îl implora să se întoarcă…
– Alex, nu te băga, vino înapoi! Să plecăm de aici, insistă Roxana văzând că prietenul ei ezită. Sunt niște derbedei periculoși, lasă-I în pace! Alex!
Era prea târziu. Alex făcuse câțiva pași spre cei trei, fără să deslușească prea bine ce se întâmpla, dar hotărât să o ajute pe fata care era pe cale să fie agresată. Vor să o violeze, desigur, își spuse el adunându-și tot curajul și înaintă.
– Vino în mașină, să chemăm Poliția! …mai striga Roxy, speriată, baricadată în Mercedes dar Alex n-o auzi. Doar îl văzu pe brunetul bine făcut lăsând brațul fetei și venind spre el, ceva metalic strălucea în mâna acestuia dar nu avu timp să vadă maii bine, Gabi îl lovi cu putere si Alex căzu ca fulgerat la pământ. În mașină Roxy țipa ca din gură de șarpe dar n o auzea nimeni. Maria, rămasă pe loc ca paralizată, fu apoi îmbarcată cu forța, Gabi se așeză pe locul șoferului și microbuzul se îndepărtă hurducându-se prin gropi, pe drumul principal.
Noaptea era abia la început.
6.
N-o să am liniște în mormânt, mamă

N-o să am liniște în mormânt, mamă, îi spuse muribunda Victoriței.
Trecuseră 18 ani și de fiecare dată, în acea zi, Victorița Albu își amintea cum Dante Veniamin apăruse ca o furtună în spital, aducându-şi soţia să nască, împărțind bani ca un nabab, strigând cui vrea să audă că vrea un băiat, nu, că trebuie să aibă un băiat, că e sigur că va fi băiatul pe care și-l dorește după ce are deja acasă două fetițe. N-a vrut să i se facă soției, parcă Elvira o chema, nici o ecografie. Doctorul Iacob nici nu știa cum să reacționeze după ce a asistat femeia la nașterea unei alte fetițe, noroc că pacienta nu și-a revenit prea repede și nu au apucat să-i spună. Victorița, asistenta de serviciu, a rămas buimacă de repeziciunea cu care s-au succedat evenimentele, moartea altei femei care tocmai născuse un băiețel, apariția furtunoasă a lui Dante Veniamin care nu putea concepe că nu i s-ar fi născut un băiat, gestul inexplicabil al doctorului timorat care i-a prezentat băiețelul celeilalte drept pruncul său. O prostie, o greșeală de moment care ar fi putut fi îndreptată dar cine să o facă? Tatăl băiatului, un agent de poliție, a avut nefericirea să sosească la spital prea târziu și i s-a pus în brațe nu doar vestea tragică a pierderii soției ci și o fetiță pe care urma să o crească și să o iubească drept propria lui fiică. O potrivire de întâmplări mai mult decât o conspirație a dus, pe de o parte, la o povară greu de dus pe sufletul singurelor persoane care știau adevărul, doctorul Iacob și asistenta Victorița Albu.
Își amintea,de fiecare dată, dar niciodată nu făcuse nici un pas, doar mamei sale îi mărturisise adevărul. Era sigură că ambii copiii crescuseră fiind bine îngrijiți și iubiți. Familia Veniamin avea suficiente resurse să-l crească pe băiat fără să sufere nici un fel de lipsuri. Iar polițistul i se păruse Victoriței un bărbat serios și puternic, desigur că avusese grijă de fetiță ca de ochii din cap. Chiar schimbate, destinele celor doi copiii nu o îngrijorau. Dar cel mai mult o durea faptul că fata se credea orfană de mamă, își plângea an de an mama care i-ar fi dat viață când de fapt mama ei adevărată trăia bine mersi și era doamna Elvira Veniamin.
Azi se împlineau 18 ani iar mama Victoriței era pe moarte. Nu era prima dată când bătrâna îi amintea de greșeala făcută cu amar de ani în urmă dar acum cuvintele ei cădeau grele ca niște ciocane în sufletul asistentei.
– N-o să am liniște în mormânt dacă nu îți vei ispăși păcatul….Victorițo, ți-ai luat mare vină pe suflet și cu ce te-ai ales după atâția ani cât ai păstrat secretul? Cu suferință, cu regrete, cu remușcări, cu lacrimi…nu-ți dai seama că păcatul tău nu te-a lăsat să dormi, să trăiești, să fii fericită? Dumnezeu te-a pedepsit să n-ai bărbat, să n-ai copiii …nimic, chiar nimic…Mărturisește, ia-ți piatra de pe inimă…
De câte ori se gândise femeia să spună adevărul, să se elibereze de povară dar acum, privindu-și mama în agonie nu mai găsi motiv să ezite. Așteptă ca bătrâna să ațipească și luă telefonul, îl sună pe fostul ei șef de la clinică, doctorul Iacob, care avea acum un cabinet patricular. La început doctorul păru că nu-și dă seama cu cine vorbește, apoi când i se aminti de cazul Veniamin se văzu că nu uitase nimic:
– Ești Victorița Albu,da, ai lucrat cu mine…ce faci, cum te mai descurci?
– Ce importanță are cum mă descurc, domnule doctor..prost, presupun că la fel și dumneavoastră!
– Poftim? făcu doctorul, mirat.
– Puteți dormi, puteți lucra liniștit știind că doi copiii au crescut departe de părinții lor?
– Ce te-a apucat femeie, nu ți-e bine, ce tot vorbești?
– I-ați dat domnului Veniamin băiețelul polițistului, nu mai știu cum îl chema…credeți că am uitat? Domnule doctor, trebuie să reparăm greșeala, să spunem adevărul, n-o să ne ierte Dumnezeu pentru ce am făcut.
La telefon glasul doctorului Iacob păru calm, nu se simțea nervozitate sau alarmă:
-Doamnă dragă, lasă-l pe Dumnezeu să decidă când o fi cazul. Au trecut prea mulți ani de atunci..
– 18, azi se fac 18…
– Da? Atât de mulți?
– Eu am să-l sun pe domnul Dante Veniamin, nu mai pot aștepta, mama e pe moarte și nu vreau să se sfârșească blestemându-mă!
– Ba eu te sfatuiesc să n-o faci! Alo, Victorița, mă auzi?
7
Ioan Adam a sunat de nenumărate ori pe telefonul Mariei

Ioan Adam a sunat de nenumărate ori pe telefonul Mariei și nu a primit niciun răspuns. Se îmbrăcase din nou în uniformă, trebuia să intre în tura de noapte, erau cadre puține și programul se schimba permanent. ” Dacă protestezi riști ” explică el soției sale, mereu nemulțumită. Înainte de a ieși mai încercă încă odată la telefon.
În microbuzul care se deplasa încet în noapte, pe un drum prea puțin luminat, telefonul Mariei suna insistent. Gabi i-l luase și-l pusese pe bord, la îndemâna lui.
-E tata, trebuie să fie îngrijorat , e polițist, o să pună să vă caute și o să vă găsească, n-aveți grijă, spuse Maria, uitându-se cu reproș la Adrian care se ghemuise pe un scaun în tăcere.
De câteva minute de când microbuzul se angajase pe un drum necunoscut de la marginea Bucureștiului Maria încetase să se zbată, să protesteze, voia mai întâi să înțeleagă, să afle ce I se întâmplă și de ce. Pentru moment teama de o agresiune fizică se estompase, era vorba de ceva mai important. Deodată se auzi vocea lui Adrian:
-Motorul meu a rămas acolo…se văita el…Mă doare rău capul…
-Ce dacă, o să-ți iei un motor nou, răspunse Gabi de la volan fără să întoarcă privirea. Dacă te doare capul îți dau o pastilă…
Telefonul Mariei sună din nou și fata spuse:
-Tata e polițist, o să vă caute și o să vă găsească!
– Știm ce e taică-tău, hai, răspunde la telefon… spuse pe neașteptate Gabi…zi-i că mergi la o petrecere cu tăntălăul de Adrian și gata…încearcă doar să trăncănești altceva și-ți tai o bucățică de ureche cu cuțitul ăsta…
– Cu mine, de ce cu mine? Încercă Adrian să protesteze.
-Tacă-ți fleanca boule!
Pe Maria n-o interesa dialogul dintre cei doi, se aplecă să ia telefonul și răspunse.
-Tată, nu te supăra te rog…sunt la o petrecere cu Adrian dar să n-ai grijă, n-o să stau mult, mă aduce el acasă…Mai vru să adauge ceva dar Gabi îi zmulse telefonul din mână și îl închise.
-Așa, păpușă, începi să înveți…
-Unde mă duceți? Ce vreți de la mine? Se uită spre Adrian, se citea pe fața lui că habar nu are ce se întâmplă și e la fel de speriat ca ea, cât despre Gabi, răspunsul lui fu un scurt hohot de râs. Deodată își dădu seama că frica i-a trecut…
-Opriți! Vreau să cobor!
…În casa Veniamin scandalurile se țineau lanț. Enervat de comportamentul instabil al fiicei mijlocii, Alma, care pleca la un club de noapte Dante Veniamin începu din nou o ceartă cu Elvira și problema divorțului izbucnește, din nou, cu forță.
– Dacă divorțezi, scumpo, ia și piatra din casă cu tine, ți-o cedez, Alma e preferata ta, uite unde a dus-o răsfățul!
-Ce piatră din casă vorbești, Alma are 20 de ani, e crudă!
-Hai, mă lași!? Cât despre divorț, nu mă plictisi, doar cu gurița ta rujată i-ai spus lui Alex că e o glumă…ce-am mai râs!
-Am vorbit serios, să știi, insistă Elvira, bag divorț și cer partajul, am să te las doar în izmene, nenorocitule!
-Ce te-a apucat femeie, ai bolunzit? Și nu mai țipa atâta că se aude până la Ploiești!
-Ce-ți pasă, Alex nu s-a întors încă deși e noapte dar văd că nu-ți faci griji.
-De ce mi-aș face, e băiat mare acum, încearcă și el noua mașină.
-Se întâmplă atâtea necazuri cu adolescenți care conduc mașini puternice…Oricum nu-mi pasă, divorțez și plec din casa asta să nu-ți mai văd mutra,nu-ți mai suport bădărănia, ești un animal, Veniamin…
-Acum ți-ai dat seama, după atâția ani de căsnicie? Pleacă, muiere, ia-ți catrafusele și du-te unde a înțărcat mutu iapa, n-am să te regret…sunt atâtea gagici care așteaptă să-ți ia locul, mai tinere și mai mișto…
-Chiar, de ce nu-ți iei tu o nouă amantă, ai mai avut, știi cum se procedează! Tatonă Elvira terenul, fiind aproape sigură că Dante are o legătură secretă.
-Dă-mi-o pe Marilena, e suficient de comestibilă…Era vorba de blonda asistentă a Elvirei la firma de modă, a cărei lipsă de scrupule i se citea pe față…
-Marilena? E mai tânără decât fiica ta cea mare, pedofilule! Marilena nu s-ar uita la tine nici cu slujbe, știe ce fel de pramatie ești!
-De unde știe, de la tine?
Era un dialog care se repeta destul de des în ultima vreme. Elvira Veniamin făcuse 48 de ani, o vârstă dificilă și neprietenoasă. Mereu avea senzația că își irosise tinerețea, viața, că renunțase la orice ambiții și veleități personale ca să conducă o familie cu trei copiii în care soțul nu avea altă preocupare decât să facă bani prin orice mijloace. Dante îi dăduse pe mână o distracție, o firmă de modă care nu mergea rău dar Elvira simțea că în permanent depinde de bunăvoința soțului. Mai mult, o durea că familia nu e unită, cele două fete se înstrăinaseră de ea, Tereza se căsătorise cu un funcționar pe care îl credea capabil să conducă într-o zi afacerile lui Veniamin, ceea ce era o iluzie deșartă, pentru că George al ei era un neterminat, Alma îi înebunea pe toți cu extravaganțele ei gratuite iar de Alex nu se putuse apropia din cauza lui Dante.
-Știi ce, nu vrei să amânăm cearta pe mâine, încercă Dante să pară împăciuitor, mi-e somn, am mâncat prea mult la cină.
-Te duci la culcare fără să-ți aștepți odorul?
O clipă Dante stătu în cumpănă. Poate nevastă-sa avea dreptate, de obicei Alex nu pierdea nopțile prin străini și întotdeauna avea obiceiul să-l țină la curent cu programul lui. Era mai bine să-l sune la telefon deși, fiind o zi fericită de sărbătoare, își propusese să fie cât mai îngăduitor. Observase că Roxana îi dădea târcoale puștiului de mai multă vreme, era o fetișcană drăguță, emancipată și de familie bună, nu l-ar fi deranjat o relație între ei, era timpul ca Alex să cunoască viața.
Dar la telefon nu răspunse nimeni.
….
-Auzi la ea, vrea să coboare! se amuză Gabi dar și Adrian o susținu pe Maria.
-Și eu vreau să cobor! Brusc Gabi puse frână și microbuzul se opri în mijlocul carosabilului
-Ce vrei, bă?
-Nu încerca să mă ameninți cu cuțitul că nu mi-e frică de tine, își luă Adrian inima în dinți,cu un curaj nebănuit. M-am băgat din prostie în afacerea asta, mi-ai promis bani mulți și până la urmă văd că eu o să plătesc oalele sparte, pe mine o să mă ia poliția!
-De ce fraiere, n-am făcut nimic, nu ne-am atins de puicuță, am invitat-o doar la o petrecere, n-ai auzit ce i-a spus lui taică-său?
-Ba am răpit-o și am sechestrat-o fără voia ei! Să-i dăm drumul până nu ne găsește poliția!
-Adrian are dreptate, adevărul o să se afle și n-o să scăpați, interveni Maria.
-Tu taci, fă! Gabi se întoarse cu un zâmbet îngăduitor spre Adrian: Prietene, nu-ți uda chiloții degeaba…tipul care a comandat șmenul ăsta ne va plăti un purcoi de bani, nici în visele tale nu-ți închipui câți…iar loc de întoarcere nu-i, bossul nu poate fi păcălit,e un tip dur, are și pistol.
-Mai dur ca tine? se băgă Maria în vorbă, cu tupeu. Eu am fost martoră, ai omorât un om!
– Pe cine am omorât eu?
-Tipul acela în parc, a ieșit din mașină și…
-Să taci!
Gabi a pornit microbuzul iar Maria s-a refugiat din nou în tăcere. La fel și Adrian care era speriat pentru că și-a abandonat motocicleta și simțea că toate urmele vor duce spre el, că va fi țapul ispășitor în caz că se va întâmpla ceva rău. Era prea târziu să regrete dar o frică viscerală îl cuprinse și îl paraliza.
”Ce-am făcut, în ce m-am băgat?”
Închise ochii, nu mai suporta privirile încărcate de reproșuri ale fetei. Îi plăcea de ea,ar fi putut să o invite la o cafea, să-i facă curte…și el…
Adrian chiar avea motive de îngrijorare pentru că Ioan, la secția de poliție, n-a mai răbdat așteptarea. Fiica lui nu mai sunase, acum telefonul ei era închis, iar acasă Emilia nu știa nimic, nu primise niciun mesaj. Ioan îi ceruse cu insistență să se intereseze de soarta lui Adrian dar femeia bombănea: ” E un vagabond, un orfan rămas cu mă-sa după ce tac-su s-a omorât într-un accident”…”Du-te măcar la apartamentul unde stă” ” Nici nu știu, nu-i cunosc” ”Emilia, te rog să te duci…Cei mici dorm?” ” Bine că ți-ai adus aminte că ai doi baieți…care umblă desculți ca niște cerșetori… ” N-avea rost să o contrazică dar Emilia îl sună după un timp, fusese până la vecina de la etajul 5, mama lui Adrian, care nu avea habar ce face băiatul ei la ora asta din noapte. Ioan își făcea tot felul de gânduri negre.
Mai mult din întâmplare un echipaj de poliție a descoperit niște urme proaspete de cauciucuri la ieșirea dintr-o plantație neîngrijită de puieți, au găsit motocicleta abandonată, urmele unor mașini, din care una părea a fi fost un microbuz și, ceea ce părea mai grav, semnele unei încăierări care lăsase prin iarba smulsă câteva pete întunecate de sânge.
8.
La reședința Veniamin sună telefonul

La reședința Veniamin sună telefonul fix..era Roxana care anunța că Alex se află la ea, pretextând că a avut o stare de leșin, un fel de cădere de calciu și l-a dus acasă fiindcă era mai aproape. Lui Dante totul i se păru ciudat, explicațiile fetei păreau țesute cu ață albă….
-Roxana, care Roxana? Smarando, ia vezi, mașina lui Alex e în curte? Nu e? …continuă tot mai nemulțumit: Suni să-mi spui că băiatul e la tine, mâine ai să suni să-mi spui că ești borțoasă, ce caută derbedeul acolo, dă-mi-l la telefon! După care am să vorbesc cu mă-ta și cu tac-tu! Înțelese deodată că se întâmplase ceva grav și trecu la un ton îngrijorat:
-Ce are Alex, e bine, e sanătos? Fetițo, nu cumva ați avut un accident?
-Nu, nu…nu vă faceți griji, e bine, și-a revenit, n-a fost nevoie de doctor…
-Părinții tăi sunt acasă? Să-mi dai adresa, vin imediat acolo.
Era adevărat, Alex își revenise. Nu-și mai amintea cum ajunsese în casa Roxanei, pesemne ea condusese Mercedesul, dovedind forță de caracter în ciuda spaimei prin care trecuse. Fusese întins pe o canapea, curățat de noroi, spălat de sângele care cursese din buza crăpată, își amintea ca prin ceață cum primise o lovitură zdravănă în față, apoi încă una, mai multe…
-Au vrut s-o violeze…șopti el.
-Pe cine? Roxana nu se mișcase de la căpătâiul lui, îi ștergea fruntea de transpirație.
-Erau doi…cel înalt m-a lovit…
-Erau doi drogați, ai încasat câțiva pumni și ai leșinat, noroc că nu s-a întâmplat mai rău…mai bine ridică-te, o să vină taică-tău, n-ai de ce să-l sperii…
Alex se ridică încet, sprijinindu-se pe coate.
-Dar fata?
-Care fată? Nu era nicio fată acolo, ai visat…îl contrazise Roxana.
…În cele din urmă microbuzul ajunse la destinație, într-un garaj slab luminat unde îi aștepta un bărbat necunoscut. Un tip brunet mai în vârstă, probabil de vreo 30 de ani, își zise Maria care remarcă privirea rece a străinului și aspectul lui bătăios, părea unul din angajații firmelor de securitate pe care îi vezi tot mai des pe stradă, îmbrăcați militărește, cu cizme solide și armament la centură de parcă tocmai urmau să plece la război. Ea n-avea de unde să știe dar era același bărbat care păruse suspect polițistului Ioan Adam în timpul alertei cu bombă de la aeroport, alertă ce se dovedise falsă. Dar ceea ce avea să se întâmple mai departe era total imprevizibil.
– Uite banii, spuse bărbatul pe care îl chema Peter dar numai Gabi îi cunoștea numele și se ferea să-l pronunțe cu voce tare, fusese avertizat să n-o facă.
-Stai puțin…îl opri pe neașteptate Gabi care o ținea zdravăn pe Maria de încheietura mâinii în timp ce Adrian privea tăcut.scena cu un aer neputincios. Cred că între timp prețul a urcat binișor.
-Nu zău? De ce?
-Pentru că n-am regulat puștoaica, nu știam că e așa o bunăciune! răspunse Gabi cu un zâmbet larg. Dar mai ar fi timp s-o fac…
Cuvintele lui au creat o clipă de stupoare dar Maria a reacționat prima, fără o vorbă, fără un strigăt s-a smuls din încleștarea tânărului și a fugit spre ușa garajului, Gabi a reacționat destul de repede și a ajuns-o din urmă dar în acel moment s-a auzit un pocnet, o împușcătură! Peter scosese pistolul și trăsese, fără nicio ezitare. Un singur foc, un singur glonț dar Gabi a căzut ca fulgerat, lovit în plin! Nici acum nu s-au rpstit cuvinte. Maria a încremenit pe loc, uluită, Adrian a rămas nemișcat, bărbatul cu pistolul întins privindu-I pe amândoi ca și cum se gândea cum să procedeze mai departe…
9.
Luni dimineața mama Victoriței Albu a murit

Luni dimineața mama Victoriței Albu a murit. A găsit-o fără suflare în patul din care nu mai fusese în stare să se ridice. Multă vreme a rămas chircită lângă pat, pe jos, în genunchi, cu mintea golită de gânduri, nici nu realiză că telefonul sună cu insistență…Apoi, într-un târziu, ridică receptorul cu un gest mașinal și răspunse.
-Ești Victorița Albu? se auzi o voce de bărbat pe care n-o recunoscu imediat. Sunt doctorul Iacob. ..Mă auzi?
-Da, sigur…spuse ea cu o voce slabă.
-Sper că n-ai făcut prostia să vorbești cu domnul Veniamin? Era un moment nepotrivit pentru un asemenea telefon și Victorița asculta cuvintele doctorului fără reacție. ..Alo…doamna Albu? Mai ești acolo?
-Mama..a murit, reuși să spună ea cu disperare în glas și închise telefonul. Parcă uitase de frământările din ziua precedentă și acum apelul neașteptat al doctorului îi aduse aminte de insistențele cu care mama ei o îndemnase să mărturisească adevărul…” N-o să am liniște în mormânt, mamă…”
Ce să facă mai departe? Cum să scape de povara de pe suflet? Privi chipul rămas fără viață al bătrânei dar nu găsi niciun răspuns la întrebări…
…Ajuns acasă după tura de noapte, fără nicio veste de la Maria, Ioan era derutat…Unde dispăruse fiica lui și însoțitorul ei, de ce se găsise motocicleta abandonată, ce reprezentau urmele de sânge, cum ajunseseră cei doi în crângul parasit? Nu găsea răspuns la nicio întrebare iar subcomisarul Toma, șeful lui, îl atenționase că abuzează punând în mișcare poliția pentru o presupusă dispariție a fetei…” Cine știe la ce fel de petrecere s-a dus, odată împlinești 18 ani” îi spusese Toma, zâmbind cu subînțeles. ” Lasă fata în pace, se întoarce ea”! Cum să-l facă să înțeleagă că Maria e croită din alt aluat, nu seamană deloc cu fetele de vârsta ei care se înghesuie să fie pozate mai mult dezbrăcate prin cluburi…
Emilia, soția lui, se ocupa de toaleta de dimineață a puștilor, pregătea în tăcere micul dejun ferindu-se de comentarii , simțea că orice cuvânt al ei ar fi fost primit cu neplăcere de Ioan care-și iubea nespus de mult fiica. Îi reproșase în nenumărate rânduri că o favorizează pe Maria în detrimentul copiilor ei, ceea ce nu era adevărat dar pe Emilia n-o puteai clinti în convingerile ei, de unde și comportarea aspră față de fată. Ioan o atenționase mai în glumă să nu joace rolul mamei vitrege din povestea Cenușăresei iar Emilia se prefăcuse că gustă gluma, dar nu-și schimbase atitudinea.
-Vezi că sună telefonul, îl anunță ea pe bărbatul căzut pe gânduri și Ioan se grăbi să răspundă:
-Maria?
-O cauți pe fiica dumitale? Se află în siguranță.
O voce de bărbat. Un necunoscut care o răpise pe Maria, o sechestrase și acum voia să ceară cine știe ce răscumpărare! Ioan fierbea deja de furie dar nu spuse nimic la telefon.
-Uite, copila se va întoarce acasă, teafără și nevătămată, n-a pățit nimic, o mica sperietură care o să-I treacă…
-Spune ce vrei!…izbucni Ioan.
-Un mic serviciu și atât..ai să vezi, nu e greu,
Desigur că nu era vorba de bani, celălalt se informase, probabil de la complicele său Adrian…cum putuse să se înșele asupra băiatului ăsta. Ascultă cu uimire crescândă mesajul care îi cerea să facă în așa fel încât să fie inclus în echipa de polițiști care însoțește un grup de deținuți la tribunal. Ioan fu derutat,nu se aștepta la un asemenea șantaj…ceru amănunte, încercă să afle despre ce transport e vorba dar necunoscutul de la telefon îl anunță că va afla la timp și închise, fără niciun alt detaliu, fără vreo informație despre soarta fetei …O gheară i se pusese pe inimă, încerca și nu reușea să se pună în situația Mariei, o adolescentă de 18 ani răpită de cine știe ce interlopi, încuiată în cine știe ce ascunzătoare sordidă, imposibil de acceptat! Adrian va regreta amarnic că s-a băgat în povestea asta! O privi pe Emilia care îi așezase în față o farfurie aburindă dar nu spuse nimic. Doar împinse ușor cu degetele farfuria, nu îi era foame…apoi se ridică brusc și plecă.
Întors la secție pe neașteptate, deși era liber, Ioan se interesă de transportul de deținuți programat ,era vorba de 3 persoane dintre care cel mai cunoscut se numea Preda Goran, un faimos falsificator de artă. Cu sufletul la gură se grăbi să sune pe un cunoscut de-al lui, fost coleg la Academia de Poliție, care era specialist în domeniu, Istrate.
-Goran? Da, e un recidivist care așteaptă o nouă condamnare, nu se poate abține să nu lucreze, e talentat afurisitul…Ce falsifică? Măi, tot mai mulți șmecheri își cred banii la adăpost dacă îi bagă în lucrări de artă așa că piața e mereu plină de oferte iar experții ușor de mituit. Goran își vinde talentul la tot felul de intermediari care scot la vânzare nu știu ce opere de Dărăscu sau Luchian sau Pallady ascunse chipurile prin podurile bunicii…arta e peste tot în lume un plasament sigur, mai bun ca aurul sau imobilele. Iar snobismul bate recordurile, jumătate din lucrările aflate pe piață în lume sunt false!
-Nu cumva Goran ăsta se pricepe și la falsificat bani?
-Nu, nu se bagă…la noi bancnotele false n-au făcut niciodată carieră, sunt extrem de proaste și puține, mai ales de când banii românești sunt făcuți pe suport de polimer. Dar adună mereu câte doi-trei ani de pușcărie pentru niscaiva tablouașe, mai bine își picta propriile sale opere, cu riscul să nu i le cumpere nimeni! Prietenul lui Ioan se porni pe râs dar nu intră la idei când fu rugat cu insistență să-i înlesnească acestuia accesul în arest. Mai mult, se oferi să-l însoțească. Goran se afla în arestul Direcției Generale de Poliție așteptându-și condamnarea, aproape sigură, și internarea în penitenciar iar Ioan intuia că există complici ai acestuia disperați care au pus la cale o schemă pentru a-l ajuta să evadeze. Dar la ce bun o evadare? Ar putea Goran să se ascundă și să lucreze undeva în secret, fără să riște să fie capturat? Nu era treaba lui Ioan să-și pună asemenea întrebări, el trebuia să-și elibereze fata cât mai repede și cât mai discret, ca să nu o pună în pericol. De aceea se feri să dea explicații șefului său, subcomisarul Toma, care se miră că-l vede atât de repede înapoi la serviciu.
-Trebuie să-mi fac niște analize, îi spuse Ioan, poți să-mi dai liber o zi, două ?
-Mă rog, aș putea, dar zilele astea o să fie înghesuială, mi se cere o echipă pentru un transport la tribunal.
-Mă duc eu…se oferi Ioan îndreptându-se spre ușă, răspunzând doar cu un gest vag al mâinii la avalanșa de întrebări a lui Toma:
-Tu ce boală ai, e grav? Să nu-mi dai vești proaste, te rog…S-a întors fiică-ta acasă? E totul în regulă?
Preda Goran era un individ șters, scund, fără să te impresioneze cu ceva la prima vedere, slab, ciolănos, cu privirea stinsă de parcă nu prea se sinchisea de ceea ce se întâmplă în jurul său.
-Să-mi spui unde e fiica mea, nu plec de aici până nu-mi spui! atacă Ioan și celălalt îl privi cu neprefăcută uimire:
-Cine ești? Ce vrei?
Ioan simți că venise aici degeaba dar nici un efort nu i se părea zadarnic, trebuia să-și găsească fiica repede, să o zmulgă din coșmarul prin care trece, să o elibereze indiferent de prețul pe care trebuia să-l plătească el. Dar Goran îi râdea în nas, ori nu știa nimic despre complotul pus la cale pentru eliberarea lui ori…Cine erau ceilalți doi deținuți care mergeau cu același transport la tribunal? Ioan avea senzația că se aruncase în gol cu capul înainte, nu cumva altcineva, unul din ceilalți doi deținuți era ținta principală iar el se dusese glonț să-l ia de piept pe Goran, e drept, cel mai faimos din cei 3 dar nu neapărat cel implicat în schemă. Simțea că îi crapă capul și privirea aparent naivă și nevinovată a omului îl călca pe nervi. Unde e Maria, ce se întâmplă cu ea? Nu era nimeni care să-l ajute…
10.
Maria se afla închisă într-un garaj

Maria se afla închisă într-un garaj insalubru. Adrian, lângă ea, părea că agonizează, semăna cu un câine bătut care nu se mișcă din colțul lui de frica stăpânului furios. Nu încerca să explice, să-și ceară scuze, se uita pur și simplu la fată care încerca să desrindă cerceveaua unei ferestre murdare prin care răzbea cu greu lumina zilei.
-Caută o țeavă, ceva metalic, nu stiu…trebuie să găsești ceva…Adrian, ajută-mă, nu sta ca o momâie…
-N-o să putem ieși pe fereastra aia, e prea îngustă…
-O să reușim. Trebuie să fugim până se întoarce tipul.
-Crezi că se întoarce?
-Ce întrebare tâmpită, sigur se întoarce. Nu-ți dai seama că s-a dus să ascundă cadavrul complicelui tău și va veni după noi? Adrian păru străbătut de un frison de gheață:
-Cred că Gabi nu era mort, sunt sigur că nu era mort, bâigui el.
-Ma ajuți sau nu? Uite, sunt gata să nu dau vina pe tine, am să spun orice minciună ca să te acopăr dar ajută-mă să scăpăm de aici! Adrian!
-Ai să mă ierți?…
Era în stare de orice sacrificiu, să se lase arestat, condamnat pentru că se lăsase târât într-o răpire la ale cărei implicații și urmări nu se gândise, nu voia decât ca Maria să-l ierte, o dăduse în bară grav de tot. Acum avură noroc, rama ferestrei se desprinse datorită eforturilor lor reunite și fata se strecură afară fără prea multă dificultate. O clipă Adrian se temu că îl va lăsa acolo, în garaj, dar Maria îi întinse mâna ajutându-l să iasă și el deși era mai corpolent și se chinui mult, cu prețul unor julituri și al hainelor rupte dar reuși să ajungă afară.
-Unde suntem? E o adevărată pustietate aici!?
-Nu contează, spuse fata…hai să fugim, oprim o mașină pe drum și ajungem în oraș…
…Dante Veniamin se trezește chemat la telefon de dimineață de o televiziune care se ocupa cu scandalurile mondene, se aflase deja despre eventualul său divorț, ceea ce îl enervă la culme.
-Care divorț, ce divorț, nu divorțează nimeni … urlă el la telefon în pragul unei crize de nervi. Tu i-ai anunțat?..se întoarse spre Elvira, gata de ceartă.
-Sigur că eu, de data asta nu mai e glumă, Veniamin, răspunse ea calmă ceea ce îl înfurie și mai mult pe bărbat. Era chiar în stare să sară la bătaie când se auziră bătăi ușoare în ușa dormitorului, era menajera Smaranda care îi anunța speriată că au sosit niște ziariști la intrare.
-Ziariști..asta îmi mai lipsea…spune-le că vin imediat, se calmă Dante, privindu-și soția: Cu tine discut eu mai târziu. Smarando, Alex ce face, s-a trezit?
-A plecat deja la liceu, răspunse femeia.
-Dar cât e ceasul?
…Într-adevăr Alex ajunsese în grabă la liceu, curios să afle de la Roxana ceea ce se întâmplase cu adevărat noaptea trecută. Dar ea întârzie la școală, ajunse abia la ora a doua, îi plăcea chimia și nu voia să lipsească de la laboratoare.
-Arăți bine, îi spuse ea lui Alex apropiindu-și obrazul de al lui. Și miroși frumos. Te-ai odihnit bine?
-Roxy, mai îmi spui odată ce-am facut ieri?
-Ieri a fost ziua ta, nu mai ții minte?
-Și ai primit un Mercedes de la papa…toți colegii te invidiază!
-Și?
-Și ne-am dus la plimbare doar noi doi…ai oprit într-un parc întunecos și ne-am sărutat…
-Roxy, treci peste amănunte!..ceru el, nerăbdător.
-Ți se pare un amănunt că ne-am sărutat, mie mi-a plăcut.
-Cine erau tipii care voiau să violeze o fată?
Roxana părea deranjată de insistența lui.
-Nu era nicio fată…au apărut niște derbedei care te-au luat la bătaie, dacă era să fie cineva violată eu puteam fi aceea, dar m-ai apărat, dragule…derbedeii au luat-o la fugă iar tatăl tău a venit să te recupereze, dar băiețelul nu pățise nimic. Apropo, știi că taică-tău divorțează?
-Ce?
-Am auzit dimineață la radio, printre alte bârfe…sper că nu e adevărat.
Băiatul își aminti discuțiia din seara precedentă, fusese adesea martor la tot felul de dispute și certuri între părinții lui, nu degeaba i se spunea lui Dante Buldozerul, se aprindea repede și era slobod la gură dar în clipa următoare părea că a uitat totul. Dante și Elvira aveau 25 de ani de căsătorie, nu își putea închipui o despărțire între ei cu toate că viața agitată a tatălui său, mereu în vârtejul afacerilor, nu-i ținea întotdeauna aproape pe cei doi soți. Mama se retrăsese în zona ei de activitate, o firmă de modă, fetele crescuseră, cea mare, Tereza, se măritase iar Alex simțise că ea se teme să calce ”hotarul” stabilit în familie după care doar Dante avea dreptul să se preocupe de soarta băiatului. Dar mai era ceva, Alex auzise șoptindu-se în casă că tatăl său ar avea o amantă. Să existe cu adevărat o criză în familie? Nu ezită să plece de la ore, cu toate că nu obișnuia să neglijeze școala, se urcă grăbit în mașină și porni spre casă…
…O mașină se ivi pe șosea, nu departe de locul unde erau Maria și Adrian. O mașină cu geamuri fumurii. Adrian părea însă mai interesat să se disculpe, fiecare clipă petrecută alături de Maria îl făcea să se simtă tot mai vinovat:
-Auzi, Maria, să știi că nu e ce crezi…Gabi nu mi-e prieten, venea pe la atelierul unde lucrez și a fost ideea lui să…
-Să mă răpiți? De unde bani să vă plătească tata pentru mine?
-Nu era vorba de răpire…i-am spus că am o vecină cu voce frumoasă și voia să te ducem la un club unde patronul plătea pentru fete care să cânte…
-Cu forța? Să mă duceți cu forța?…se miră Maria. Spui prostii, chiar vrei să te cred? Și de unde știi tu că am voce frumoasă? Hai, fă semn, să oprim mașina aia!

Mașina opri, chiar lângă ei și spre stupoarea celor doi tineri din ea coborî bărbatul cu pistolul, Peter.
-Ce e cu voi, nu v-a plăcut în garaj, mirosea a benzină? Bine, o să ne mutăm, urcați în mașină și fără vitejii că nu jucați în filme!
Maria și Adrian nu aveau nici puterea nici curajul să protesteze, au urcat în mașina lui Peter și s-au lăsat duși spre o destinație necunoscută. De data asta se îndreptau departe de București, pe un drum de țară, lăsând în urmă câteva sate fără personalitate, apoi mașina intră pe un drumeag pietruit destul de aproximativ, se strecură printre copaci răzleți, coti pe o alee neasfaltată mărginită doar de câteva maldăre de fâneață.
-Unde ne duci? ..întrebă Maria, fără să primească răspuns. În cele din urmă mașina opri și coborâră cu toții, Peter ținând la vedere mâna pe patul pistolului.
-Vă place aici, e aer curat?…zâmbi el. O magazie din lemn, un fel de șopron fără nicio fereastră dar destul de solidă, era în apropiere. O să vă fie cam cald înăuntru…
-O să ne legi?…mai întrebă fata.
-De ce să vă leg? Repet, prea vă uitați la filme proaste. Uite ce o să facem, am niște cazmale în portbagaj, o să vă apucați să vă săpați groapa…
Adrian părea uluit dar Maria încercă să-l înfrunte pe răpitor:
-Nu săpăm nimic, dacă vrei să ne omori, omoară-ne!
-Ba o să săpați păpușă…iar gropile alea o să vă primească dacă mai încercați odată să evadați!
…Alex se întoarse acasă val vârtej găsind un adevărat asediu, ziariștii curioși îngrămădiți la poartă, pe Tereza și soțul ei George în sufragerie, încercând să stea de vorbă cu părinții, pe menajeră trăgând cu urechea prin preajmă și pe Alma trecând nonșalantă ca de obicei prin hol spre o destinație necunoscută. Năvăli în încăpere supărat:
-Voi vă bateți joc de mine? Trebuie să mă ia colegii la mișto și eu nu știu nimic?
-Ia te uită, băiețelul tatei are pretenții, de ce nu l-ați informat pe el primul?…comentă Tereza, sora mai mare. Ea fusese dintotdeauna deranjată de atenția cu care părinții, mai ales Dante, l-au înconjurat pe mezin. Cu 6 ani mai mare ca Alex Tereza arăta mai mult decât presupunea vârsta, se îngrășase după căsătorie, alesese un machiaj prea pronunțat și mai mult ca sigur își pusese silicoane dar Alex nu îndrăznea să o întrebe. Dintotdeauna relațiile frate-soră fuseseră reci, ea îi părea arogantă, superficială și materialistă, într-un fel se bucura că alesese ca soț armăsarul necâștigător. Pentru că George Giurgiu, Alex era sigur de asta, nu va ajunge niciodată să preia afacerile Veniamin, era doar un playboy care se pricepea mai bine la parfumuri și sprayuri deodorante decât la cifre și socoteli contabile. Dar acum problemele de familie erau altele.
-Hai să ne lămurim, copiii, rosti Dante cu un ton echilibrat. V-ați inflamat degeaba, dar asta înseamnă că am reușit, n-am dat chix!
-Poftim? Nu înțeleg nimic, interveni Tereza. Mamă, despre ce e vorba?
-E o farsă! O lovitură de imagine! Vedeți ziariștii la poartă? Și o să mai vină, că sunt înfometați, plus două trei televiziuni care trăiesc doar din divorțuri, botezuri și cine cu cine se mai cuplează! Afacerile Veniamin au nevoie de un suflu nou pe piață, reclama ce o să mi-o facă ăștia e gratis, înțelegeți, nu mă costă nimic! Și Elvira o să-și tragă partea ei, pentru firma de modă, o să le sfârâie clientelor călcâiele înghesuindu-se să cumpere tâmpeniile pe care le faceți acolo!
Lui Alex nu îi venea să-și creadă urechilor:
-Deci v-ați bătut joc de mine, de noi?
-Mamă, e adevărat?..întrebă și Tereza.
-Dacă spune el…răspunse Elvira cu un aer indiferent. Brusc, Alex se întoarse și se îndreptă spre ușă, fără alte comentarii. Dante strigă după el:
-Fugi înapoi la școală, băiete, nu e de tine chiulul.
-Nu mă întorc la școală, răspunse Alex din pragul ușii,mă duc să iau aer, în casa asta mă înăbuș! ..după care ieși, nervos. Soră-sa făcu o mutră acră.
-Dacă i-ați luat mașină o să fie toată ziua la fermă, unde se plimbă cu mârțoagele și stă la taclale cu moșul ăla nesuferit, Barbu!
-Mârțoagele alea sunt herghelia mea de cai de rasă, deșteapto, se supără Dante, nu mai spune prostii că te pleznesc cât ești tu de măritată!
-Ia auzi George, se ofuscă Tereza, tu nu spui nimic?
George nu spunea nimic.
11.
Într-adevăr Alex voia să dea o fugă la fermă

Într-adevăr Alex voia să dea o fugă la fermă. Familia Veniamin avea o fermă nu departe de București, la Drajna, unde caii erau îngrijiți de Nea Barbu, un bătrân de care Alex se apropiase din copilărie, când își petrecea la fermă aproape toate vacanțele hoinărind, învățând să călărească, pescuind în lacul de peste deal, culegând fructe proaspete din pomi și uitând de rigiditatea oarecum cazonă de acasă. Dante Veniamin nu era un tată care să-și afișeze afecțiunea, preocuparea lui insistentă fusese ca Alex să nu devină un „ prințișor”, o beizadea, un băiat de bani gata. ” Eu sunt băiat de la țară, n-am crescut în puf, am muncit și m-am bătut ca să ies la liman iar fiu-meu o să facă la fel!” spunea el. Alex trebuia să crească fără să-I lipsească nimic dar nu primi nici haine de firmă, nici mașină la scară, nici bani de buzunar peste măsură, se ducea la școală adesea cu tramvaiul, o școală bună dar nu din cele destinate protipendadei. Disciplina de acasă nu era exagerată dar fermă, singurele lui regrete țineau de aparenta lipsă de afecțiune a tatălui său care nu-l îmbrățișase niciodată, îi zâmbea arareori și îi spunea cu zgârcenie cuvinte de laudă. Iar mama, Elvira, fusese întotdeauna ținută departe, ceea ce nu însemna că nu-l tratase cu dragoste și răsfăț de câte ori putea, sufocată cum fusese de aroganțele Terezei și instabilitatea Almei. Acum se ducea la fermă ca să se purifice, să călărească și să stea de vorbă îndelung cu nea Barbu, cel datorită căruia își descoperise vocația. Alex luase decizia, încă nemărturisită nimănui, să devină medic veterinar.
Ziariștii fuseseră invitați în curte și la poarta vilei nu mai rămăsese decât o femeie necunoscută, în doliu, cu o față brăzdată de povara lacrimilor, trebui să claxoneze îndelung ca să o îndepărteze. Băiatul n-avea cum să o recunoască pe Victorița Albu, femeia care îl asistase la naștere…
….În magazia în care au fost închiși mirosea a fân. De data asta străinul nu se ținuse de cuvânt, îi legase de mâini și de picioare pe cei doi tineri, după ce renunțase să-I pună să sape gropi, sau fusese doar o amenințare care să-I sperie. Peter le ceruse să stea liniștiți că se va întoarce repede să le aducă de mâncare și de băut. ”Dacă vă potoliți n-o să dureze mult, o să fiți în curând liberi” promise el. Maria începu să înțeleagă ce se întâmplă.
-Tata…spuse ea. Mai mult ca sigur vor să-I forțeze mâna tatei.
-Nu pricep, mormăi Adrian.
-Pariezi că e vorba de niște interlopi care au de gând să-l șantajeze pe tata cu cine știe ce? Tata mă iubește și o să facă tot ce I se cere…
-Și nouă ce ne pasă, izbucni deodată tânărul. Tipul ăsta l-a omorât pe Gabi iar noi l-am văzut, i-am văzut fața, nu s-a ascuns deloc…crezi că ne va lăsa în viață?
Maria intuise bine, Ioan Adam a primit telefonul așteptat, necunoscutul comunicându-I în amănunt tot ce are de făcut pentru ca cei trei deținuți să evadeze, fără să confirme că persoana vizată ar fi Preda Goran sau altul. Polițistul insistă zadarnic să afle amănunte despre starea fetei lui, necunoscutul îi spuse scurt că fata e bine și va fi eliberată iar Ioan nu avea altceva de făcut decât să-l creadă. Sigur, se gândise să riște. Putea să vorbească, să –I spună totul șefului său sau lui Istrate, fostul lui coleg, putea să zădărnicească tentativa de evadare dar soarta Mariei va fi mai ușoară? Exista o posibilitate ca necunoscuții să se țină de cuvânt, adesea interlopii nu recurgeau la crimă, răpirile, amenințările, șantajul erau armele lor preferate. Cât timp exista speranța ca Maria să scape teafără din necazul ăsta era mai bine să-și țină gura. Ah, dacă ar fi sigur că e vorba de Preda Goran ar face în așa fel încât să-l ia în custodia lui și să-l dea la schimb pentru Maria. Un gând nebunesc pe care îl alungă imediat…
…Abia mai târziu când plecaseră și ziariștii și rudele Dante Veniamin ieși în curtea vilei. I se păru ciudată femeia în negru care se zărea prin gard, n-avea chef să se oploșească aici cerșetori așa că se duse să o ia la rost. Victorița care își luase inima în dinți și venise la reședința Veniamin îl recunoscu imediat și brusc se fâstâci.
-Pe cine cauți femeie, ce vrei?..întrebă el brutal.
-Eu…îl caut pe fiul dumneavoastră…bâlbâi Victorița.
-Pe Alex? Dante o privi cu atenție, uita greu chipurile cunoscute și ceva îi spunea că o mai văzuse pe femeie dar nu-și putea aduce aminte unde.
-Da, eu sunt, asistenta doctorului Iacob…spuse ea, deslușindu-I privirea.
-Asistenta…da, poate…cred că te-am văzut la maternitate când s-a născut băiatul meu, ieri a fost ziua lui, ai venit să-l feliciți?
-Tocmai asta voiam să vă spun, trebuie să o fac, rosti deodată Victorița care își găsise curajul, Alex nu e băiatul dumneavoastră!…
12.
Cei trei arestați urcau în duba de poliție.

Cei trei arestați urcau în duba de poliție. Ioan și ceilalți agenți care trebuiau să-i păzească îi priveau atenți pe cei 3 bărbați care nu păreau deloc fioroși. Ilarie și Șchiopu erau doi recidiviști pe care îi așteptau pedepse grele pentru tâlhărie, Goran urma să plătească pentru încăpățânarea cu care plasa falsuri pe piețele de artă, toți aveau înfățișări comune, nu aveai de ce să te sperii dacă îi priveai. Preda Goran era chiar un tip șters, slăbănog, cu aerul că e mereu cu gândul aiurea, el trecu pe lângă Ioan aruncându-i o privire scurtă din care nu se deducea că îl recunoaște. Din ceea ce vorbeau colegii lui Ioan înțelesese că Ilarie, poreclit Gogoașă, era unul din oamenii celebrului șef de clan interlop Stere, aici să fie cheia acțiunii la care trebuia să participe? De fapt ce importanță are, trebuia să-și salveze fata și atât, orice s-ar întâmpla. O clipă se gândi că, după ce ce avea de gând să facă și el va fi îmbarcat într-o zi, cu cătușe la mâini, în duba ruginită care transporta arestații, că va fi dus la închisoare iar Emilia și băieții vor rămâne singuri, fără niciun sprijin. Ce contează, dacă Maria va fi teafără…
…Dante a privit-o pe Victorița cu stupoare:
-Ce spui tu acolo, femeie?
-Mama, a murit mama, rosti deodată asistenta, podidită de lacrimi. A murit și nu m-a iertat că am mințit…pentru că s-au schimbat bebelușii…Apoi, ca și cum și-ar descărca sufletul, cu un șuvoi de vorbe tremurate, Victorița îi povesti totul bărbatului înmărmurit. Îi spuse tot ce se întâmplase cu 18 ani în urmă, teroarea pe carre o produsese în spital incăpățânarea lui Dante de a aștepta un băiat, nașterea unei fetițe de care pacienta, soția lui Elvira, nu fusese conștientă în prima clipă, ideea doctorului Iacob de a-I plasa băiețelul unei străine decedate la naștere, sosirea cu întârziere a unui tânăr polițist care primise la schimb o fetițăă ce nu-I aparținea…și mai ales remușcările și teama și regretul că a lăsat nedreptatea să se întâmple. Părea o poveste dintr-un film dar Dante, simțind zbuciumul femeii realiză că e vorba de ceva crud și de nezdruncinat, adevărul…șiadedvărul îl lovi ca un șoc. Băiatul atât de dorit, fiul căruia voia să-i ofere totul, pentru care își neglijase fetele și soția nu e sânge din sângele lui. Nu mai avu întrebări:
– Pleacă de aici, nefericito, pleacă, să nu te văd! Du-te cu Dumnezeu!
-Iertați-mă, spuneți-mi că mă iertați, cerși ea.
-Repet, să te ierte Dumnezeu, pleacă! Scoase din buzunar câteva bancnote și i le întinse mormăind..” ia colea…ajutor de înmormântare..” dar femeia deja se îndepărtase, copleșită, gârbovită, fără să se simtă ușurată așa cum crezuse.
Dante rămase în cumpănă. Șocul trecuse, nu-l va doborî pe el ceva atât de neașteptat, oricât de dureros ar fi. Ce să facă? Să accepte situația, să afle care a fost soarta fetiței ,să șteargă urmele întâmplării, să îngroape secretul chiar dacă cei implicați atunci ar trebui să dispară? Fără ezitare scoase telefonul și sună:
-Alo, Peter?
-Șefu, eu sunt la…
-Nu-mi pasă unde ești, vino încoace rapid!
-Dar, șefu…
-Boule, ești surd sau ce ești, lasă totul deoparte și vino, a apărut o urgență! Ai priceput, Peter?

…………………….

Anunțuri

Un gând despre „Schimb de vieti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s