Viitorul e sumbru?

Filmele cu viziune post apocaliptică –au intrigat mereu atât prin abundența lor cât și prin viziune. Dincolo de tematica larg răspândită SF e vorba de genul popular și apreciat al filmelor care văd viitorul omenirii în stil orwellian, sumbru, dominat de autocrați care au transformat mulțimile într-un fel de sclavi. M-am întrebat care ar fi motivația acestei viziuni, dincolo de componentele dramatice apetisante pentru scenariști. Comunismul vedea viitorul omenirii fericit și roz, cu râuri de lapte și miere, cu o egalitate socială perfectă. N-a fost să fie și nici nu putea. Acum asistăm la reversul utopiei, la distopie care, așa cum ne explică Wikipedia, este o societate imaginară înfricoșetoare și inacceptabilă….care se ilustrează prin dezumanizare, guvernări totalitare, megacorporații lacome, dezastru de mediu etc. Se considera că proliferarea  distopiei în ficțiunea artistică ar putea atrage atenția asupra unor tendințe din lumea reală care, pe toate planurile – mediu, cultură, politică, economie, religie, psihologie, etică, știință și tehnoloogie ar putea duce, dacă sunt prost înțelese și tratate la distopie. Am văzut puține filme postapocaliptice care mi-au plăcut, de pildă The Book of Eli,chiar și  Escape from New York 1981 unde apare un regim fascist dystopic…Există Mad Max în diferite variante oripilante…dar Hunger Games este pe primul loc și e vorba de cel mai valabil și coerent film dystopic din sutele care s-au făcut.  Seria „Jocurilor foamei„ e tipică… populații ținute în sclavie de stăpâni care își exercită nemilos puterea cu ajutorul roboților și altor mașinării. De ce asemenea viziune n-am reușit mult timp să înțeleg…acum încep să văd o posibilă explicație, după ce milioane de săraci de pe tot globul au început să se miște spre țările mai dezvoltate și aici e vorba nu de rasă sau religie ci de sărăcie. Când au pornit spre Lumea Nouă migranții au luat în stăpânire pământuri nesfârșite, le-au lucrat, și-au clădit noi existențe. Acum nu mai e suficient să fii bun de muncă, pământuri virgine nu prea mai există, acum cine deține tehnologia va conduce lumea…Să vă dau un exemplu recent care parcă ține de SF. Un start-up înființat în 2015 i-a atras drept investitori pe miliardarii Bill Gates și Richard Branson. Startupul Memphis Meats, de la San Francisco, produce carne pentru consum, prin biotehnologii, fara sa fie nevoie de creșterea și sacrificarea animalelor – un nou curent in afacerile alimentare din America. Vă spuneam eu că acei care stăpânesc tehnologia vor stăpâni lumea? E vorba de mai mult decât globalizare..care la început presupunea dezvoltarea zonelor defavorizate, mutarea unor investiții multinaționale în țări din lumea treia dar cu forță de muncă ieftină. Acum asistăm la un fenomen invers, o emigrare în masă a săracilor lumii, din Asia și Africa dar numai spre țările cu un nivel de trai ridicat dar și cu un sistem de asigurare socială generos. A da vina pe războaie pentru aceste masive mișcări de populații e o naivitate, ca și în cazul așa ziselor popoare migratoare care au năvălit asupra Imperiului Roman sau Bizanțului în primele secole ale erei noastre . Întotdeauna a fost vorba de sărăcie, de foame. Când auzi că România e pe locul 2 după Siria la număr de cetățeni care emigrează, ceea ce mi se pare o enormitate, când citești că tot mai mulți, mai ales tineri, refuză să muncească pentru  că veniturile asigurate de muncă sunt prea mici, când vezi cozile imense la pașapoarte începi să te gândești la un viitor distopic…Nu uitați că IT-iștii, spre deosebire chiar de medici- sunt protejați, chiar într-un stat pricăjit ca al nostru, fiind scutiți de impozite ceea ce confirmă viziunea mea că stăpânirea tehnologiei e viitorul. Să ajungă omenirea ca în „Jocurile foamei„ nu mai mi se pare imposibil…Desigur există destule voci care dau alarma, există acțiuni menite să domolească tendința…vezi Ungaria, Polonia /dar ce folos că UE sub conducerea Germaniei are alte interese/ Brexitul, Trump și doctrina lui Make America Great Again…totul mi se pare doar o amânare a inevitabilului. Am mai scris cum văd viitorul omenirii pe care mă bucur că n-am să-l pot apuca… Se va accentua o migrație inversă, pe modelul celei la care asistăm astăzi când cei cu stare părăsesc downtownurile, zonele urbane aglomerate, lăsând acolo locul „plebei„ „pulimii„ și aleg vile confortabile la periferie, departe de agitația orașelor. Potenții se vor muta în oaze super amenajate prin Caraibe, insulele din Pacific, jungla Amazonului sau Africii și de acolo vor conduce beneficiind de tehnologia modernă în continuă dezvoltare. Când africanii și asiaticii săraci se vor muta în Europa, când latinii vor stăpâni din nou mare parte din teritoriile Americii nu înseamnă că vor dispărea bogații lumii, dimpotrivă, ei vor fi și mai bogați, vor opera pe baza tehnologiei moderne din paradisurile pe care și le vor amenaja unde poftesc, oamenii vor fi egali așa cum își doresc dar unii vor continua să fie și mai egali decât alții…Încă ceva…Elon Musk a atras atenția că roboții pot deveni periculoși. Cu atât mai bine!

Anunțuri

Violența de la stânga la dreapta

Carnagiul de la Barcelona m-a îndurerat. E greu de acceptat că s-a murit pe Rambla, locul unde ne-am plimbat de atâtea ori alături de turiști din toată lumea, fie ca să mâncăm o paella, fie să vizităm cea mai faimoasă piață din lume, Bocqueria, fie să intrăm la Carrefour, shopul nostru preferat oriunde, fie să pășim pe pavajul decorat cu un Miro celebru, fie să ne oprim la nenumăratele chioșcuri cu suveniruri și flori…Nu ne-am întâlnit aici cu terorismul islamic care este o problemă imensă de care nu vreau să discut acum. Ne-am întâlnit însă cu violența de stânga, sub forma teroarei sindicale. Într-o zi era anunțată o grevă generală dar nu ne-am gândit că pichetele sindicate înarmate cu bâte vor forța toți negustorii de pe Rambla să închidă magazinele. Noi tocmai găsisem un tricou „al lui Messi„ de mărimea necesară pentru fiul nostru la un mic butic al unor asiatici, probabil indieni și ne-am îngrozit când aceștia au tras obloanele închizându-ne înăuntru! Câteva clipe am trăit emoții pe care nu le mai simțisem de la revoluția din 89…acum pichetele treceau și loveau cu bâtele în obloane! Apoi proprietarii ne-au explicat ce înseamnă teroare sindicală și printr-un sistem de comunicare cu vecinii – ceea ce înseamnă că erau obișnuiți cu problema și se organizau- ne-au eliberat când drumul a fost liber. Acum se discută și despre evenimentele din Virginia de la Charlottesville și Trump a fost copleșit de injurii și reproșuri pentru că îndrăznise să spună că de vină sunt și unii și alții și evitase să condamne la început extrema dreaptă. Dar nu pot să nu-mi aduc aminte de protestele de la Washington după inaugurarea lui Trump când extrema stângă, aceiași „Antifa” care acționează și acum, spărgea vitrine și mașini, lovea, dădea foc, sub acoperirea unor măști. După  mine violența  stângii e identică dar poate mai periculoasă decât resuscitarea vechii drepte. Luat ca simbol împotriva exageratei politically correctness naționalismul chiar și fascist e de condamnat ca și socialismul impus cu sila propriului popor de un dictator ca Maduro în Venezuela. Ne-a atras atenția că unul din extremiștii de la Charlottesville purta un tricou cu chipul lui Codreanu dar nu ne pasă când vedem pe atâtea tricouri sau afișe chipul lui Che Guevara. Iar ce se  întîmplă acum în America e exagerare, mai nou s-au luat la trântă cu istoria dărâmând sau mutând monumente confederate…Păi tocmai faptul că au tolerat excesele, militând pentru o egalitate iluzorie /vedeți ce se întâmplă în Franța care a lansat sloganul mincinos cu „fraternitatea”/ tocmai pentru că au acceptat ba chiar i-au mângâiat pe creștet pe ilegali și infractori are loc resuscitarea KKK, a naționalismului. Ceea ce se întâmplă pe scară largă în Europa dominată de la Bruxelles. Am stat mult în America și cred că am înțeles multe, inclusiv despre relațiile rasiale. Ce nu înțeleg acum când Trump a trecut la vânătoarea ilegalilor este încăpățânarea unora din justiție sau poliții să pună bețe în roate în numele „drepturilor„ și „egalității„ /concepte superbe dar inexistente în viața reală/ , nu înțeleg opoziția orașelor „sanctuar„ care refuză federalilor accesul la infractori dovediți care ar trebui expulzați și se revoltă când sunt amenințați cu tăierea unor fonduri…Tot așa cum nu înțeleg înverșunarea contra zidului care se va construi din toamnă, e bună gluma cu zidul chinezesc construit cu sute de ani în urmă și care a dat rezutate, nu găsești picior de mexican în China…dar nu există atâtea puncte de trecere legale, cu acte în regulă? Zidul ridicat de unguri împotriva emigranților n-a dat roade, chiar și în ultima clipă? Dar asta e o altă problemă pe care nu o va rezolva nimeni, e prea târziu…chiar și Cristoiu, întors recent din Germania, se uimea că nu a prea văzut acolo …nemți, așa cum și noi am văzut la Paris sau Londra cum compoziția etnică a locuitorilor se schimbă în ani balanța începând să încline spre „venetici„. Măcar de-ar fi fost vorba doar de țigani dar la emigrația de acum țiganii sunt o prezență neglijabilă …chiar dacă am văzut țigănci cerșind tocmai la Barcelona, în piața Catalunya de unde a pornit mașina ucigașă. Sigur, știrile despre grupul de țigani care a îngrozit un orășel din Pennsylvania sunt un deliciu al presei dar aceia ajunseseră în SUA fără vize, prin Mexic…vedeți de ce românii nu vor primi cu nici un chip „visa waiver„. Iată câte probleme au „democrațiile consolidate„ în afară de terorismul islamic….