Hai la cinematograf

Filmul nu există fără TV…mai mult, Televiziunea Română contribuie la fondul cinematografic naţional cu 15% din veniturile încasate din publicitate, deja au fost finanţate peste 100 de filme, din toate genurile cinematografice, producţii semnate de regizori debutanţi sau consacraţi. Totuși, pe micile ecrane nu se difuzează altceva decât producțiile vechi, ce-i drept cu mari actori, majoritatea trecuți în Pantheon, filme mai vechi de 30-40 de ani, unele având la bază o ideologie dubioasă. Filme de televiziune nu se fac, seriale nici, la teatru tv pare că s-a renunțat . Stai, se anunţă un serial care nu mai e turcesc ci un fel de  Contele de Monte Cristo românesc…exact ce ne lipsea.  Americanii, deși au o producție de film abundentă, nu se jenează să reia filme vechi și străvechi dar difuzează – în anumite condiții financiare – și noile producții. …Filmele românești noi, atât câte există, bune rele, nu sunt agreate de televiziuni și sunt actori de prima mână pe care publicul larg nu-i va vedea niciodată. …Oare ce ar trebui făcut? Să sprijinim anumite modificări legislative care să vină în ajutorul cineaștilor ale căror producții nu trebuie doar finanțate ci și difuzate! O să spuneți că filmele românești n-au audiență dar asta merită o investigație serioasă, de ce producții ca ”BD„ sau ”Nea Marin miliardar„ ar face audiență iar filmele actuale, adesea cu premii atașate, nu sunt băgate în seamă, e vorba de gen, scenariu, actori? În Australia am descoperit secretul datorită căruia s-a dezvoltat o producție tv pentru copii importantă, televiziunile care produceau așa ceva primeau o reducere de impozite, se subvenționa mascat un gen deficitar și asta a dat roade. Sunt câteva puncte ce ar trebui analizate, dacă avem actori și poate regizori, n-avem scenariști, ne-am învățat să copiem, să executăm adaptări de formate și scenarii străine iar fără ofertă cererea scade vertiginos. Exista cândva o speranță că legislația Uniunii Europene va impune un procent de ficțiune originală autohtonă televiziunilor dar ideea a murit sau e ocolită. Ca producții românești vedem în reluare pentru a nu știu câta oară seriale vechi de 10-15 ani precum „La bloc„ sau ”Numai iubirea”…desigur, sunt măgulit că lucrările mele de la „Numai iubirea”-2004 la ”Îngerașii”-2007 se tot reiau dar când vine timpul să vedem ceva nou și original? Fără îndoială aberez. Noi n-avem autostrăzi și ne trebuie filme sau seriale?

Reclame

Nu ne trebuie cultură

Am auzit că scenele teatrelor de vară de pe litoral sunt părăginite, la Mamaia copiii erau să cadă în gol după ce scena s-a frânt brusc! Cu nostalgie îmi aduc aminte de scena de la Năvodari unde am lucrat la numeroase spectacole cu copiii români şi străini din tabere. Chiar dacă trebuia să pui un cor care-l cânta pe Ceauşescu, aşa cum pionierii nord coreeni îl cântau pe Kim Ir Sen sau cei cubanezi intercalau câte un ‘Fidel, fidel’…în faimoasa Guantanamera, spectacolele existau. Copiii din toată ţara cântau, dansau, se jucau. Mai târziu am fost cu Marele Magician Marian Râlea şi Abracadabra pe toate scenele de pe litoral. Într-o vară, îmi amintesc, am închiriat cu echipa un hotel mic la Eforie Sud şi ne deplasam peste tot pe litoral oferind copiilor veniţi din toată ţara spectacole şi întâlniri cu Magicianul…sau filmam pentru viitoarele emisiuni. Sigur, am fost şi pe scena de vară de la Mamaia şi ştiu cum arată hăul de sub scenă aşa că să mulţumim norocului că n-a căzut nimeni acolo la Mamaia Copiilor….dar dacă se dansau Căluşarii? Acum scenele de pe litoral sunt terminate, nefolositoare, nu ştiu dacă mai rezistă măcar şuşelor de sezon, se pare că doar scena de la Jupiter mai ţine. La Năvodari cu bani europeni s-a construit o Piaţă de Peşte care nu foloseşte la nimic. Cui să-i pese de nişte biete scene de vară când Cazinoul din Constanţa stă să se prăbuşeasc? _Situaţia e de fapt la fel cu a altor obiective lăsate în paragină. Dacă e să umblu mai mult în trecut îmi amintesc de concursurile interjudeţene pentru copiii şi tineret, am fost în absolut toate judeţele ţării şi pretutindeni existau scene, chiar şi în comune, multe Case de cultură, în general ale sindicatelor, erau principalul liant al locuitorilor cu cultura. Câte mai există şi ce se întâmplă cu ele? Situaţia fericită o reprezintă fosta Casă de cultură sector 2 Bucureşti devenită Teatrul Metropol unde director era actualul ministru al Culturii. În rest….? Unele sunt folosite în oraşele mari , ca şi Sălile Sporturilor, pentru concertele unor vedete de la Bucureşti… Mai sunt de obicei la ţară grupuri vocale folclorice sau de dansatori ….rareori îi mai vezi la tv, la ‘Românii au talent” se strecoara printre zecile de exhibiţionişti, iluzionişti, rapperi sau hip-hop-işti. Şi altceva? Nu ştiu, dar îmi amintesc cu plăcere anii când oriunde te duceai în ţară dorinţa copiilor, a oamenilor de a participa la acte de cultură era stimulată şi ajutată material. De situaţia cinematografelor, în Capitală sau în ţară, nu vreau să mai vorbesc. Când eram student şi apoi tânăr ziarist îmi plăcea să merg pe jos la muncă pe „bulevard”, mă uitam să văd ce filme se anunţă la Patria sau Scala, intram în librăria de lângă Scala …vă invit să treceţi acum pe Magheru, totul arată ca după război. Am fost pe acolo însoţit de fiul meu care e cetăţean american şi s-a speriat! La Berlin, imediat după reunificarea Germaniei am întrebat de ce nu se renovează unele imobile din est care nu arătau prea bine şi mi s-a spus că mai întâi trebuie rezolvate unele litigii de proprietate. Cum arată azi Berlinul nu mai povestesc…la noi degradarea sporeşte. O să spuneţi că nu sunt bani pentru cultură…aşa  cum nu sunt bani pentru nimic…Chiar nu sunt? Mai nou sunt locuitori care se adună şi amenajează cu munca şi banii lor câte un drum pe care autorităţile nu-l bagă în seamă. Să fie singura soluţie?

Vizionare plăcută!

Nu am mai scris pe blog de câteva luni dar..la ce bun? De ce să scriu? În zona mea de competenţă, televiziunea, nu are rost să îmi mai spun părerea, avem ce merităm. Am crezut o clipă că numirea dnei Gradea la TVR va aduce un suflu nou dar fosta -expertă în cafele a lui Adrian Sârbu nu a adus nimic ba dimpotrivă şi nu mă refer la diferendul ei cu Dragoş Pătraru. Acesta are meritul de a atinge subiecte stânjenitoare pentru putere dar talentul său e nul ca şi invenţia comică. TVR arată şi mai mult că e de nereformat! Cât despre speranţa de a vedea emisiuni pentru copiii sau seriale mai curând vom vedea autostrăzi…Apropo de seriale efortul de a concepe lucrări originale s+a stins fiind înlocuit cu imitaţia după poveşti turceşti…rău am ajuns. În fine Las Fierbinţi continuă să fie în top, ceea ce indică măcar aşteptarea audienţei de a avea seriale româneşti dar suferă de lipsa acţiunii. Dealungul anilor au fost conturate personaje pitoreşti cărora le+au dat mai multă sau mai puţină culoare interpreţii dar dacă te uiţi la un episod nu vezi decât o suită de scheciuri în care aceste personaje pretind să facă publicul să râdă fără să existe vreo acţiune, vreun conflict, vrun fir epic ceea ce într+un serial nu se poate!

Deci nimic despre televiziune. Am mai spus, România are probleme de nivel de trai, la Bucureşti nu putem rezolva problemele de poluare şi trafic iar noi visăm seriale şi programe Tv originale…nici vorbă! E mai bine aşa cu proliferarea falselor vedete, cu programe realizate după formate cumpărate de afară pentru că pe noi nu ne duce capul sau avem prea mulţi executanţi şi prea puţini creatori. Până şi ceva care se numeşte Ce spun românii e un format străin <Family Feud-…cred că Endemol, asemănător cu  Zero e  Lode de la Rai 1 care e super amuzant. Toate showurile culinare sunt copiate …inclusiv noul venit Cine-i şeful…dar numai noi am fost capabili să compromitem un format care merge strună în alte părţi…Masterchef. Să admitem că fără asemenea formate cumpărate – să nu uităm concursurile de talente- n-ar mai rămânea nimic în peisajul tv românesc afară de vorbe, de taclale, poate de ştiri, adesea false, deci de manipulare. Aşadar vizionare plăcută!

N-avem nevoie de filme

Astăzi filmul nu există fără TV…mai mult, Televiziunea Română contribuie la fondul cinematografic naţional cu 15% din veniturile încasate din publicitate, deja au fost finanţate peste 100 de filme, din toate genurile cinematografice, producţii semnate de regizori debutanţi sau consacraţi. Totuși, pe micile ecrane nu se difuzează altceva decât producțiile vechi, ce-i drept cu mari actori, majoritatea trecuți în Pantheon, filme mai vechi de 30-40 de ani, unele având la bază o ideologie dubioasă. Filme de televiziune nu se fac, seriale nici, la teatru tv pare că s-a renunțat /și nu veniți cu exemple pentru că nu-mi va fi greu să vă contrazic. Americanii, deși au o producție de film abundentă, nu se jenează să reia filme vechi și străvechi dar difuzează – în anumite condiții financiare – și noile producții. Desigur, ar fi bine să poți viziona producțiile românești în sălile de cinema dar câte săli au mai rămas în București sau în țară, câte n-au devenit săli de jocuri, noroc cu mall-urile pe care însă nu le poți găsi oriunde…Filmele românești noi, atât câte există, bune rele, nu sunt agreate de televiziuni și sunt actori de prima mână pe care publicul larg nu-i va vedea niciodată. Păcat…Oare ce ar trebui făcut? Să sprijinim anumite modificări legislative care să vină în ajutorul cineaștilor ale căror producții nu trebuie doar finanțate ci și difuzate! O să spuneți că filmele românești n-au audiență dar asta merită o investigație serioasă, de ce producții ca ”BD„ sau ”Nea Marin miliardar„ ar face audiență iar filmele actuale, adesea cu premii atașate, nu sunt băgate în seamă, e vorba de gen, scenariu, actori? În Australia am descoperit secretul datorită căruia s-a dezvoltat o producție tv pentru copii importantă, televiziunile care produceau așa ceva primeau o reducere de impozite, se subvenționa mascat un gen deficitar și asta a dat roade. Sunt câteva puncte ce ar trebui analizate, dacă avem actori și poate regizori, n-avem scenariști, ne-am învățat să copiem, să executăm adaptări de formate și scenarii străine iar fără ofertă cererea scade vertiginos. Exista cândva o speranță că legislația Uniunii Europene va impune un procent de ficțiune originală autohtonă televiziunilor dar ideea a murit sau e ocolită. Ca producții românești vedem în reluare pentru a nu știu câta oară seriale vechi de 10-15 ani precum „La bloc„ sau ”Numai iubirea”…desigur, sunt măgulit că lucrările mele de la „Numai iubirea”-2004 la ”Îngerașii”-2007 se tot reiau dar când vine timpul să vedem ceva nou și original? Fără îndoială aberez. Noi n-avem autostrăzi și ne trebuie filme sau seriale?

Despre seriale și alte emisiuni

N-aș fi crezut că se va întâmpla. Am ieșit de ani buni la pensie, am scris despre regretul de a nu mai vedea seriale tv originale nici emisiuni pentru copiii importante și iată că mi se oferă șansa de a mai vedea. Oare? Deocamdată e vorba doar de proiecte, ajunsă în fruntea TVR dna Doina Gradea anunță că va cere să se producă și emisiuni pentru copiii..așa să fie, nu cumva asemenea promisiuni seamănă cu cele ale Gabrielei Firea despre noile autobuze? Pe de altă parte, fosta mea colegă Ruxandra Ion, practic dată afară de la ProTv anunță un serial la Antena 1 după câteva încercări modeste de a lucra pe telefon. Foarte bine că Intact, companie rivală altădată, îi oferă șanse ca și celeilalte „fugare„, Mona Segall, dar mă întristează faptul că mult trâmbițatul serial e inspirat după o lucrare turcească. Turcii, care dispun de bani, au împânzit piața cu serialele lor și n-ar fi o problemă dar în România noi le-am lăsat locul liber pentru că am renunțat și am părăsit câmpul de bătaie. Au mai rămas niște comicării „fierbințene„ pentru că nouă românilor ne plac bancurile și  umorul gros. După ani îmi dau seama de marele rău făcut de ProTv, campioană fiind chiar Mona Segall, care a impus imitația, cumpărarea de formate străine de la alții mai „pricepuți„ – în special Endemol- astfel că totul, tot ce se execută în românește și se oferă pe micile ecrane de la ”Vocea„ „Te cunosc de undeva„ sau ”Românii au talent” la „Ce spun românii„ sau „Mama mea gătește mai bine”, absolut totul, e făcut pe formate cumpărate. Suntem buni executanți, imitatori..la capitolul creație  originală zero. Chiar și penibilul ”Lecții de viață„ e produs de Constantin Entertaiment, o firmă germană, și a ajuns la sute de episoade după ce, paradox, fusese o vreme scoasă din grilă, în 2015, din lipsă de audiență. Au apărut aici actori importanți precum Ioan Isaiu, Gelu Nițu, Marian Râlea, Elvira Deatcu, Carmen Ionescu și alții cu care am colaborat și care au beneficiat de roluri adevărate atât pe ecran ca și pe scenă iar a căror prezență în asemenea făcătură m-a întristat. Sunt mulți oameni care accesează blogul meu și observ cu câtă frecvență se caută mai vechile postări despre telenovelele anilor 2004-2009 care se reiau constant pe Pro Gold- ba chiar și cele despre Abracadabra sau Arlechino. E un mic semn că există în continu disponibilitate în rândul audienței de a vedea seriale originale românești, ba chiar și cererea mare de seriale turcești care au înlocuit telenovelele latino-americane vorbește despre o așteptare în rândul publicului  care nu poate fi răsplătită decât cu lucrări puternice, profesionale, animate de actori de real talent nu de niște neaveniți cu pile, nu de improvizații. Mă gândesc cu groază că și la capitolul emisiuni pentru copiii s-ar putea să am surpriza cine știe cărei imitații a vreunei producții străine. E adevărat că de multe ori formatele care se vând atât de bine nu pot fi ignorate dar nici să dai la o parte tot ce e original…În anii 90-2008 cât am lucrat în domeniu am cunoscut lumea importantă a producției pentru copii și niciuna, dar niciuna din emisiunile lor nu se întemeia pe formate cumpărate. Cu cât se produce mai mult pe un anumit gen e mai bine, inclusiv pentru profesionalizarea oamenilor. Televiziunile private apărute după revoluție nu aveau de unde să ia profesioniști decât din TVR și așa a fost, apoi cadre noi s-au format. Ce-i drept TVR-ul cu toți profesioniștii ei a pierdut partida, inclusiv pe terenul unde ar fi putut învinge, la ficțiune.  Când am ales, cu mulți ani în urmă, să mă dedic scenariilor am sperat că se va dezvolta piața și odată cu cererea tot mai mulți tineri, cu chemare și adesea talent, se vor apropia de meserie, așa ar fi fost normal dar realitatea a fost alta. În concluzie, vom trăi și vom vedea. Iar dacă nu, nu.

Actori degeaba

Am aflat că Marian Râlea, un actor pe care-l prețuiesc și cu care am colaborat de la poveștile Abracadabra la Îngerașii – a acceptat să apară în Lecții de viață. Desigur, un profesionist poate să joace orice, de la Shakespeare la însăilările unor așa ziși scenariști /și eu nu mă exclud/ . Motivația financiară pe care o flutură unii nu mă convinge. În cazul unui mare actor ca Marian primează plăcerea de a juca, a juca este viața lui și nimic altceva nu contează. Dar e trist. E trist să te numești Marian Râlea și să joci alături de niște ageamii.  E trist că generații întregi de actori nu mai au acces la micul ecran unde se lăfăie tot felul de neaveniți, destule vedete de carton acceptate de public pentru că au spus două replici undeva sau au îngânat o melodie. Nu se face teatru tv, nu se fac seriale serioase. Mai e puțin și vedete vor fi fetele dezbrăcate de la pagina 3 a tabloidelor care asta chipurile visează, să joace în filme, ca și cum a juca în filme e ceva accesibil oricui /ca să nu mai spun că se acreditează ideea greșită că e suficient să arăți bine și să accepți eventuale favoruri/  . E păcat că se pierd mari talente departe de publicul larg pentru că trăim o epocă a vizualului, a dezvoltării media, cărțile sunt înlocuite cu e-books, ziarele trec online, dar actorii profesioniști rămân ascunși pe scene tot mai puțin accesibile, noroc că generațiile anterioare ale unor Amza Pellea sau Toma Caragiu sunt păstrați în memoria noastră datorită filmelor -bune, rele – făcute cu decenii în urmă. Noi ce vom păstra? Am avut bucuria să lucrez cu artiști de talia lui Iurie Darie, Adrian Pintea, Sebastian Papaiani…deja dispăruți dintre noi, cu Florin Piersic, Bebe Cotimanis, Tora Vasilescu, Marian Râlea sau Elvira Deatcu , iată că ultimii doi au acceptat să joace în Lecții de viață.Și? Ce urmează? Publicul micului ecran va trebui să se mulțumească văzând tot felul de reluări ceea ce înseamnă că nu se mai fac asemenea lucrări pe care oamenii le doresc. Știu că vorbesc în gol pentru că nu se va face nimic iar dacă se va face cândva, dacă se vor găsi producători capabili să treacă peste interese mărunte și să pună umărul la renașterea ficțiunii românești, e prea târziu ca să mai văd ceva realizat. Nu-mi rămâne decât să trăiesc din trecut, din amintiri, din reluări ceea ce e trist. La fel de trist ca și apariția sporadică a unor mari talente în proiecte care nu-i merită.

A murit serialul românesc?

Am citit comentarii care critică preocuparea Ruxandrei Ion de a produce premiere, prima telenovelă românească, prima telenovelă de epocă etc. Ei și, ce e rău în asta? Cineva trebuie să fie primul când alții nu fac nimic. Legenda spune că Paganini era capabil să cânte cu virtuozitate pe o singură coardă a viorii…la noi serialul de comedie a rămas unica preocupare, nu e rău dar nu ajunge. Odată cu decizia noii conduceri a ProTv de a renunța la producția de seriale – cu excepția comediei- și decizia identică a Antenei 1 – obișnuită să imite mișcările principalului concurent s-a făcut loc larg pe piață serialelor de pe toate continentele fie ele turcești, sud-americane, coreene, poloneze etc. Nu există interes în a investi aici în schimb există o foame crescută a audienței care consumă seriale, multe televiziuni generaliste, ca să nu mai vorbim de canalele de nișă, aducându-le în grilă. Iată că mini-serialul pentru tineret al Ruxandrei Ion adună mult public ceea ce dovedește adevărul afirmațiilor de mai sus. Îmi amintesc că la Caravanele iubirii care au însoțit primele seriale la care am lucrat, „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire„ mulțimea de fani adunați să-i aplaude pe actori era dominată de adolescenți, de tineri, la periplul prin țară prilejuit de lansarea romanului „Lacrimi de iubire„ am întâlnit de la Iași la Cluj, Sibiu sau Timișoara predominant  teen-ageri dornici de ficțiune românească, tineri cărora televiziunile nu le ofereau nimic potrivit …și nu o fac nici astăzi. De aceea mi se pare salutară perseverența cu care Ruxandra Ion, cu care am colaborat de la primii ei pași în televiziune luptă să salveze serialul românesc…pentru că frecventele reluări ale producțiilor de acum un deceniu nu fac decât să se adreseze nostalgicilor sau unor noi generații, cât despre cota de producție românească în grile nici să nu vorbim. E drept, serialele nu sunt ca legumele dar nici să ignorăm publicul vreme îndelungată nu e productiv.

Nu am văzut iSerialul Ruxandrei decât parțial  pe telefon, nu știu ce impact are pe ecranul televizoarelor, nu fac parte din publicul țintă  deci nu fac aprecieri de conținut. Dar e de înțeles că în lipsa investitorilor, în fața interesului scăzut sau nul al Televiziunilor față de asemenea producții s-a apelat la o variantă ieftină, filmarea pe telefoane mobile. Desigur există precedente, experimente asemănătoare s-au făcut destule, inclusiv cu montaj, mixaje  sau sincronizări de sunet iar viitorul va decide în ce fel asemenea experimente vor evolua sau vor conta. Înțeleg dorința autorilor de a arăta că există audiență potențială în speranța de a trece la producții profesionale și le doresc succes dar nu pot să nu punctez o realitate: filmele făcute pe telefon, fie de ficțiune sau documentare, nu se vor impune dacă încearcă să imite limbajul cinematografic, ele trebuie să-și elaboreze un limbaj propriu. Deocamdată eu cred că această producție a apărut de nevoie și nu din bravadă, ca o ultimă soluție în fața dezinteresului marilor producători iar autorii merită felicitări pentru perseverență și încurajări de viitor!