De la Oana la Caiafa…

Oana Zăvoranu este absolventă de drept în acte dar actriță în fapte, născută în același an cu Gabriela Spanic /1973/  căreia s-a întâmplat să-i serbăm aniversarea la o petrecere la Keoke…dar câte filme are în palmares venezuelana? .. Dacă mă uit și la actrița care a jucat rolul în adaptarea poloneză după NI ”Tylko milosc”…cam de aceiași vârstă /de fapt mai tânără cu 3 ani /are vreo 25 de filme și seriale la activ, nemaivorbind de teatru… De altfel polonezii au produs puzderie de filme și seriale…aventuri, biografice, comedii, polițiste..iar la capitolul soap-opera veți găsi peste 40 seriale de televiziune plus nenumărate filme Tv …dar noi suntem mai obișnuiți cu serialele turcești care, ca și kebabul sau baclavaua, ajung mai ușor pe malurile Dunării…Cantitatea poate nu spune nimic dar n-am vrut să ne comparăm cu americanii iar de la polonezi am avea multe de învățat pe toate planurile dar nu vrem! Contează însă și cantitatea pentru că de aici ies multe beneficii, profesionalizarea oamenilor, folosirea potențialului actoricesc…Totul e să faci ceva! Unii din foștii mei colegi din TVR insistă să creadă, pe bloguri, că politizarea TVR și mai ales directorul general numit politic poartă vina dezastrului de acolo ceea ce e fals. Dacă TVR va avea la conducere un finanțist, sau un jurist specializat în insolvență cum se zvonește, va deveni brusc competitivă? Cine i-a împiedicat pe cei capabili să producă filme sau seriale notabile? Eu cât m-am ocupat de producția pentru copiii știu că nu te împiedică decât propria mărginire sau alte interese…Dar să revin .. Poate că sărăcia numerică a producției autohtone de filme și seriale Tv a contribuit la lipsa de perspective a actorilor și creatorilor ca și pretenția de exclusivitate  a unor firme. Una e fidelitatea alta exclusivitatea. Iată, acum când „gașca s-a spart” fiecare fuge, caută un loc sub soare la concurența de altă dată. Îi dau dreptate și lui CT Popescu când vorbește despre  facultățile de la UNATC, iar eu aș adăuga și firmele particulare, care adună un număr mare de tineri visători ca ”să ajungă șomeri de lux…”, ” La secţia Regie, de pildă, 7 studenţi ar fi o cifră de bun-simţ şi eficientă – dar sunt peste 20 pe serie. La CAV „lanterna roşie” a trenului facultăţii, nici 1 la sută nu ajung să-şi câştige existenţa ca scenarişti sau critici de film; dacă apucă un post de copywriter într-o agenţie de publicitate sunt super norocoşi…, pot fi număraţi pe degete studenţii de la Imagine, Montaj, Sunet care vor ajunge să lucreze la un lungmetraj – cei mai mulţi trăiesc greu, din expediente, mici comenzi de pe la televiziuni şi agenţii de PR sau de publicitate.” Iar cei cărora le strălucea succesul cândva văd cu repeziciune că soarele apune…Oana Zăvoranu, care e mânată de o ambiție nemăsurată și o încredere totală în propriile forțe a încercat să se mențină în prim plan cântând deși calitățile vocale îi sunt reduse. În 2007 a lansat albumul ”Mai bună ca niciodată” – un titlu grăitor pentru mentalitatea ei. De apreciat efortul dar cu ce s-a ales afară de prelungirea unei prezențe efemere pe micile ecrane, alimentată mai ales de ipostaza de clientă a tabloidelor? Nu e singura care crede că muzica e soluția. Pe vremuri am poposit îndelung prin studioul muzical TVR unde maeștri de sunet ca Sanda Cepraga, Jolt Kerestely sau Dani Constantin vrăjeau vocile prelucrându-le electronic caz în care play backul devine obligatoriu. Vremea pentru vocile aranjate nu a apus dar până la urmă curentul live și afirmarea vocilor adevărate se impun, inclusiv la ”Vocea României”, un show model. Oana n-a mai avut soluții dar e prezentă constant în atenția publicului prin dispute, ținute, orice altceva în afară de creație artistică. Dar ce pot face alții și altele cu potențial dar fără dramul de tupeu necesar pentru a răzbi pe o piață săracă în producții? Mai ales că vârsta nu te iartă, anii trec și nu poți trăi la infinit din expediente. Argumentul menit să-ți închidă gura e lipsa banilor. De aia nu avem producția de filme TV pe care ne-am dori-o, nici autostrăzile nici multe alte lucruri pe care ni le-am dori…trebuie să ne mulțumim cu surogatele de serial numite reality și cu drumurile cu gropi. Trebuie deci să acceptăm că polonezii se scaldă în bani ca și cehii, slovacii, ungurii și alți „estici”. Atunci să ne fie de bine! A purta cu vorba sau a trimite de la Ana la Caiafa e singura preocupare românescă de succes….

Anunțuri

Povestea mea la ProTV

Pe 5 martie 1996 “Super Abracadabra” a debutat la Protv…emisiunea 259 din 25 februarie 2001 avea să fie ultima! Din aprilie Marian Râlea avea sa treacă pe scena Teatrului Național pentru Copiii organizat de TNB condus de Dinu Săraru și fundația Abracadabra. Echipa avea să se destrame…doar Mihaela Dima a rămas, se pare, lângă el. O inițiativă bună dar fără mare viitor, din păcate. Noroc că Marian e un actor dotat, scena și filmul îl vor folosi din plin, dar dragostea dintâi rămâne…Am fost scenarist al programului “Abracadabra”de la începuturile sale /cu o scurtă perioadă când am semnat cu pseudonimul Ioan Munteanu/…am avut o avalanșă de povești și cântece/compozitorul nostru principal fiind Virgil Popescu/ ,pentru că showul era săptămânal. Să amintesc câteva: Dosarele Abra-serie de 12 episoade,Desființați etajul 2-8 ep.,Răzbunarea lui Peter Pan- 5 episoade,Cui i-e frică de întuneric? -17 episoade , adaptări ale unor povești clasice ca Greuceanu, Cenușăreasa,Jack și fasolea fermecată, Robin Hood, Robinson Crusoe…Au mai fost: Poveștile lui Moș Ene -4, Poveștile Magicianului- 4, emisiunile speciale de sărbători sau ”Abramacabra” /1999 în regia lui Ducu Darie/ ,Familia Fulger, Singură la tata-2 episoade. De mare succes s-au bucurat Vânătoarea de vrăjitoare – 9 episoade, Bebel cel urâțel -10 ep.,Visul unei nopți de toamnă – Premiul Mediafest 1997. Au fost lansate 51 de cântece pentru copiii,majoritatea compuse de Virgil Popescu și câteva de Ștefan Elefteriu, Adrian Pleșca, Cristi Sandu. S-au editat casete audio,albume….Un proiect interesant a fost ”Povești magice” -19 episoade, difuzate zilnic la ProTv. Marian Râlea oferea săptămânal o poveste/de ex. Fata moșului și fata babei, Albă ca zăpada,Sarea în bucate etc.etc. interpretând zilnic unul din personajele poveștii care relata propria sa versiune a faptelor! Sâmbăta se reluau toate cele 5 variante anterioare. ”Peștișorul de aur” și ”Spaima zmeilor”au fost ulterior incluse într-o cărticică publicată de editura Nemira. Am mai avut și ”Jocuri magice” care propunea copiilor să dezlege mici enigma prezentate de Magician în fiecare dimineață urmând ca dezlegarea să se dea după amiază când se ofereau și premii. O mulțime de inițiative la care am contribuit și de care îmi amintesc cu mandrie.. La Protv Abracadabra s-a încheiat în 2001.Piața media se schimbase, apăruseră canale noi,  publicul era mai pretențios, elaborarea se cerea mai pretențioasă. Totuși se prefera cumpărarea de formate și nu creativitatea, se evolua spre alt gen de emisiuni. Dar fără îndoială, conștient sau nu, publicul foarte tânăr, mai ales cei de 10-12 ani, teenagerii, era neglijat. Când în 2006 am făcut un turneu prin țară pentru lansarea romanului ”Lacrimi de iubire”am descoperit că mulți dintre fani erau copiii, de pe la 8 la 13-14 ani. Câțiva din cei care se îmbulziseră cu un an înainte la întâlnirile cu protagoniștii din ”Numai iubirea”, tot un serial care nu era destinat acestor vârste.
Pe mine mă aștepta ca scenarist o nouă carieră pe care nu mi-o bănuiam…Câți ani i-am petrecut scriind povești și seriale pentru copiii? Era timpul să mă…maturizez. Dar n-a fost ușor iar singura care mi-a oferit un sprijin total a fost Ruxandra Ion, mai târziu aveam să mă revanșez contribuind la succesul primelor telenovele românești. Am început în 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” și a fost urmat de “Dădacă la 2+1” în 2003 apoi două sezoane cu un sitcom mai lung și mai elaborat, ”Căsătorie de probă”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision. Nu văd de ce aș omite din amintirile mele bucuria de a vedea actori ca Alexandru Papadopol și Mirela Oprișor alăturându-se proiectului dar și mirarea că mi se cere să imit nu știu ce mini-sitcom franțuzesc, Mona Segall –care era directoarea Mediavision- dovedind de pe atunci apetența pentru import de idei. Am luat acasă „modelul„ și l-am văzut alături de soția mea, ideea de a folosi doar două personaje era incitantă chiar și formatul de a se filma totul dintr-un cadru –ceea ce ducea la franțuji la o ciudată filmare în baie unde cineva își făcea nevoile- dar conținutul trebuia să ne aparțină. Așa că am scris ceea ce m-a dus mintea, am trimis scenariile spre aprobare, am acceptat chiar și sugestiile regizorului dar…văzând filmul acasă, după primul episod, am descoperit că nimic din ceea ce vedeam nu-mi aparținea? Ce se întâmplase mi-a explicat Ruxandra după ce am reclamat situația…regizorul cu pricina, Radu Dragomir, luase inițiativa de a înlătura scenariile mele și a pune pe altcineva să scrie, lăsând-o și pe Ruxandra în fața faptului împlinit. Sigur, lucrurile au revenit repede la normal dar întâmplarea mi-a dat de gândit, prea des acordăm încredere unor indivizi care se dovedesc ulterior lipsiți de caracter…E drept, la celelalte sitcomuri am început să colaborez cu Iura Luncașu…O altă mirare a fost dispariția de pe ecran, după prima serie, a Mirelei Oprișor, o actriță excelentă pe care am regăsit-o cu plăcere într-o secvență superbă din filmul nostru ”Lacrimi de iubire”. N-am explicații, n-am investigat misterul, cert e că a apărut Cristina Cioran, „dădaca” și am lucrat pentru ea multe episoade. În fapt „2+2„ a avut 75 episoade și n-am să  uit nici de Marius Maftei, producător dar mai ales de Bebe Cojocaru, directorul de imagine. Pe Bebe l-am cunoscut în 1998 când mi-a fost recomandat ca un profesionist și l-aș fi angajat în TVR dar eram pe picior de plecare așa că l-am recomendat Ruxandrei și așa am colaborat și eu cu el la ”Abracadabra”, la sitcomuri, la seriale…”Dădaca…„ a avut tot 75 de episoade iar ”Căsătoria de probă” i-a adus în distribuție și pe Rodica Popescu Bitănescu, Valentin Uritescu, Pavel Bartoș, Livia Taloi –care s-a alăturat ulterior echipei „trăzniților”. În fine la a doua serie au apărut ca noutăți Daniela Nane, Vitali Bichir, Ingrid Bișu, am început colaborarea cu Iura Luncașu, a apărut și Dorian Boguță, un actor foarte bun căruia regret că nu i-am scris roluri pe măsură…

Era momentul să apară o încercare mai curajoasă, un serial românesc de largă respirație, prima telenovelă românească. În perioada de tatonări mi s-a cerut să adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele două lumi sunt atât de diferite! Se încercase la altă televiziune adaptarea unui serial strain, ”În familie”, fără mare succes și poate asta speriase dar până la urmă curajul a triumfat la AcasaTv și am scris ‘Numai iubirea”. La început a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru mulți. Regizorul Iura Luncașu debutase în meserie la ’Căsătorie de probă”. Adela Popescu era o elevă de 18 ani – îmi amintesc că dădea bacalaureatul când se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagoniștilor…De altfel Adela, ca și Dan Bordeianu, actor talentat, s-au impus prin probele filmate la casting și au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat să le dezvolt partiturile. Oana Zăvoranu a aparut și s-a impus ca o certitudine când practic rolul Deei rămăsese de izbeliște. Proba ei i-a convins pe toți după ce se încercaseră multe variante, inclusiv Corina Danilă. Până la urmă Corinei, care era angajata casei și insista să joace, i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu soțía la mare când s-a definitivat distribuția ăi titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbări drastice în scenariu. Ana era inițial învățatoare, o tânară de vreo 20 de ani neștiutoare în ale dragostei…acum am făcut-o profă de engleză cu ceva trecut amoros! Un compromis care, spre norocul tuturor, n-a dezechilibrat balanța mai ales că strălucirea în joc a Oanei, a cuplului Adela-Dan, a lui Papi erau atuuri suficiente. Deși s-a achitat corect de rol și s-a asociat la succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodată multumiță , simțindu-se eclipsată de impactul  personajului Oanei Zăvoranu. Desigur,vina era a scenaristului. O recunosc, e vina mea, am acceptat compromisul și nu era pentru prima sau ultima dată.

Încă un lucru important. Deși nu părea Adrian Sârbu a vegheat în permanență la realizarea serialului iar la întâlnirea pe care a avut-o cu echipa am avut prilejul să constat viziunea lui, îndrăzneala de a privi spre cotelê înalte de calitate pe care noi parcă ne temeam să le vedem. Oricâte necazuri ar avea acum și oricâte reproșuri i s-ar face astăzi Sârbu rămâne un mare om de televiziune fără de care peisajul media de acum ar fi foarte sărac…
În octombrie 2004 eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne și primeam pe mail știri…sâmbată 2 octombrie a fost premiera și ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei în noua casă unde locuiesc și astăzi ne-am întors în România, aflasem că ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9…Bănuiam că avântul luat va cere dezvoltări deosebite, inițial “Numai iubirea” ar fi trebuit să aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus că merită să încercăm 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea din plin datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educație sumară sau pensionare, cum se vehicula cu superioritate falsă despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenți, tineri cu diferite studii si profesii? Întregi generatii, de la 13 ani în sus, nu-si găsiseră programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de ficțiune, de producție autohtonă. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. …Pe atunci se instalase o mentalitate elitistă după care genul ‘romance” era de disprețuit iar actorii care acceptau roluri aici o făceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se lăudau ca au refuzat oferte – deși nu li se facuseră niciodată. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuți’ ca Adela sau Dan în topurile actorilor români era socotită o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate și s-a impus.

Un serial de 100-200 de episoade nu este o glumă nici o improvizație . Tot mai multe nume mari ale scenei și filmului românesc ni se alăturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea și Gh. Visu. Îmi amintesc de începuturi, de seriozitatea și maturitatea Oanei Zăvoranu care rezolva neașteptat de bine scene dificile, de respectul cu care îmi cerea “dom’Patriche, îmi dați voie să bag ceva texte de la mine?” și acceptam, așa cum îi lăsam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatețea să-mi arate uneori în ciornă ce modificări își propunea] pentru că unii actori căutau să adapteze personajul modului lor de exprimare. Alții puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu excepția lui Bartoș care juca toate rolurile in acelasi stil. Îi stă mai bine ca prezentator cu cască în urechi…Dar să ne gândim că un serial presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri în special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tânar și valoros, adesea nemulțumit de scenarii dar prefera să critice și să schimbe pe la spate, fără să încerce o discuție cu cărțile pe masă…Oana a făcut rolul vieții, a fost un atu pentru film, prestația ei fiind ușor ținută în loc de interdicția caraghioasă dată de Pepe de a nu se săruta cu alții!! După primul episod unde Oana s-a cam giugiulit în pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [și la ce i-a folosit?] …Din păcate Oana n-a confirmat, viața ei luând alte întorsături. În schimb cu Adela a fost un noroc că între ea și Bordeianu s-a născut prima ei dragoste…relația lor a făcut bine serialului și celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai târziu, că nu e persoana multor relații amoroase…cât despre talentul ei nativ sper că s-au lămurit toți detractorii.
Și Nicoleta Luciu a depășit emotiile debutului. N-am întâlnit femeie mai bine crescută și mai serioasă ca Nicoleta…Frumusețea ei naturală, prezențele prin Playboy, ușurința cu care poza în ipostaze sexy te făceau să o crezi o ființă ușuratică, până o cunoșteai. Am admirat străduința ei de a învăța, de a performa, păstrându-și firea așezată și politicoasă…o politețe dusă până la a se adresa cu vechiul “sărut mâna”unor oameni mult mai în vârstă, eu și soția mea…După ce filmase, cu totală naturalețe, o scenă de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamăgire pentru mine] , ieșind din pat doar în slip…
”Lacrimi de iubire” a avut și urmări..un film și un roman. Mai fusesem îndemnat să scriu un roman și înainte dar nu mi-am putut gospodări timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere și nu le aveam. Totuși, în anii dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vară” din care am folosit din plin personaje și situații în primele mele 2 telenovele. Cât despre film…a fost destul de banal, excepție fiind câteva prestații savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase și Elvira Deatcu, Mirela Oprisor , Papadopol ….Și totuși am trăit o premieră…am pășit prima dată pe covorul roșu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afară” am coborât cu soția pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine făcea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist și pentru “Păcatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara, un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade..Nemultumiți, după ce au renunțat la d-ra Cara, Ruxandra și Andrei Boncea m-au chemat ca să salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate și am căutat solutii… am propus linii noi de acțiune dar scenariul propriu zis l-au scris, cu îndrumarea mea, Sorina Ungureanu și Maria Marinescu.
Următorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…în ciuda unor interpreți de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in neființă puțin după încheierea filmărilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora și Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar în “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutată de colo colo în grila postului, obicei care pe mine mă stresează, dă senzația că programatorii se sabotează singuri. Un serial iși familiarizează publicul tocmai prin constanța difuzării, mutarea nu aduce de obicei creșteri de audiență și, în plus, un lucru început prost sfârșește și mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Răileanu, o puștoaică expresivă și frumoasă, pe care mulți o asemănau cu Romy Schneider și Adrian Ștefan, care excelase dar în plan secund în NI și LDI nu au putut face pasul în față .Se întâmplă des în meseria asta…e greu să ai mereu protagoniști care să atingă stacheta de sus…

Pentru cei interesați de amintirile mele am să postez o versiune revizuită a poveștilor ”Numai iubirea” și ”Îngerașii”, am să-mi pregătesc amintirile de la ”Lacrimi de iubire” de la difuzarea căruia se împlinesc zece ani….și am să mă străduiesc să scriu ceva despre ”Daria…” mai ales că l-am revăzut acum și mi s-a părut că rezistă!

De ce ne plac serialele turcești?

CNA a dat sancțiuni pentru încălcarea articolului 14 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Orice emisiune de tip reality show, al cărei scenariu se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţa unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, se semnalează, la început şi la sfârşit, precum şi la reluarea după pauze publicitare, prin menţiunea «Acest program este o ficţiune», afişată lizibil. Era vorba de ”Schimb de mame” și alte reality showuri dar mulți telespectatori au rămas uimiți, ei chiar credeau că povestea era reală și au înghițit păcăleala!

Am să încep cu câteva afirmații în care cred. Ficțiunea bate realitatea, în ciuda vechiului slogan „viața bate filmul„  Realitatea prelucrată să pară ficțiune nu va bate niciodată ficțiunea elaborată să pară realitate.

Desigur, abundența și audiența tabloidelor, a emisiunilor tv sau publicațiilor care conțin probleme de amor, bârfe, intrigi, pare a justifica situația. Am să citez câteva din textele care promovează cea mai nouă încropeală de gen = „Lectii de viata le va arata romanilor povesti cel putin interesante, pline de emotii, tradare, suspiciune, dezamagire, iubire, pasiune si multe altele…„ este o productie de tip fictiune, bazata pe situatii si intamplari reale, din viata cotidiana a familiilor. ..In fiecare emisiune, aventuri palpitante, rasturnari dramatice de situatie, procese de constiinta si procese in tribunale vor transforma rudele in straini si prietenii in dusmani. Toate acestea, expuse in scenarii care transmit intr-un mod cat mai autentic si apropiat de realitate experiente prin care trec unele familii in viata de zi cu zi….Telespectatorii vor urmari povesti de iubire, desfrau, lacomie, teama, minciuna si violenta, care le vor deschide ochii asupra intamplarilor care se pot desfasura, in orice moment, chiar langa ei. „ E clar, nu?

Multe filme americane poartă pe generice inscripția „inspirat din fapte adevărate…de un caz real„.

Iată o definiție= Reality-based television is a genre of television programming that documents unscripted real-life situations, and often features an otherwise unknown cast. It differs from documentary television in that the focus tends to be on drama and personal conflict, rather than simply educating viewers. Reality TV programs also often bring participants into situations and environments that they would otherwise never be a part of.

Actorii profesioniști  fac  cel mai bine pe proștii! In tinerețea mea Tanța și Costel, personaje superb creionate de Ion Băieșu erau jucate de Octavian Cotescu și Coca Andronescu, tipul omului „simpluț„ avea un farmec și un rafinament inegalabile departe de clovneriile gen „Vacanța mare” Și, din păcate, serialul la modă azi ”Las Fierbinți” nu e departe de stilul ”Vacanța mare”….Dar nu doar filmele cu proști atrag ci și cele cu exotism. Poveștile turcești bat acum poveștile latino-americane pentru că backgroundul moral, tradițiile și valorile societății turce sunt diferite de cele creștine și aduc  în fața noastră o altfel de lume ….S-a încercat și la noi o asemenea abordare, fie prin serialele cu țigani –dar câte filme cu țigani poți să faci?- fie prin confruntarea prilejuită de iubirea între un musulman  și o creștină – invers decât în ”Clona”.

Nevoia de audiență duce la falsa idee că acumularea de violență bate orice, de unde tendința de a înlocui realitatea cu surogate, chiar la principalele emisiuni tabloide „Acces direct„ și  „La Măruță„ apărând tot felul de înscenări sau întâmplări scenarizate în care personaje mai puțin sau mai mult  cunoscute se hărțuiesc, se înjură, se încaieră. ”Farsa” a pălit, nu mai produce pentru că publicul e deja informat așa că formatele de emisiuni cu farse au dispărut. A vorbi despre scandal e mai puțin tare cu a vedea scandalul live, chiar înscenat! O altfel de păcăleală este „camera ascunsă” – vezi formatul cu detectivul particular din „Ochii din umbră„ care ți-ar înlesni să vezi adevărul, tot o formă de scenarizare a unor situații jucate de amatori. Prima constatare – se preferă poveștile scurte în care acumularea de duritate se consumă ca un chibrit care se stinge într-o unitate de timp. Genul e cunoscut, s-a făcut și la noi la AcasăTV, tot pe un format cumpărat, n-a percutat la concurență cu seriale mai soolide dar avea un atu – interpreții erau majoritar profesioniști. Câte un actor de meserie e și acum invitat să se alăture echipei din, de pildă, „Lecții de viață„ dar e doar o cârpeală. Fondul problemei e altul – ce primează, efortul de a avea bugete mici sau aparența de viață reală ce o oferă absența unor figuri de actori cunoscuți? Revin la afirmațiile de la început…sub orice formă ar exista toate producțiile actuale au nevoie de scenarii. Doi, de ce să nu apelăm la actori adevărați ? Un profesionist știe să ofere credibil orice, inclusiv improvizația, senzația de verite! Iată de ce insist asupra afirmațiilor de la început- ficțiunea bate realitatea. Turcii n-au modificat mare lucru în telenovelele lor, au aceleași povești de dragoste, trădare și ură, aceiași pendulare între pușcării și spitale ca și scenariștii latino americani doar că în societatea lor sunt mai multe crime. Pe episod! Important e că publicul dorește ficțiune, seriale, filme proprii iar cine nu produce n-are decât să cumpere de la cei care produc, ceea ce se și întâmplă. Ca audiență serialele –acum cele turcești- vor fi mereu deasupra puzderiei de reality showuri, și ele pe formate cumpărate, că noi la execuție suntem tari, cu creația merge mai greu.

.

A doua viață

 

Mi-am amintit în pagina 2 vieți despre anii dinainte de revoluție…ce a urmat eu numesc a doua mea viață…
Moartea lui Ioan Pop Simion în dupa amiaza de 24 decembrie 1989 aș pune-o ca piatră de hotar. Eram acasă după un halucinant sfârșit de săptămână în plină revoluție la Tvr când m-a sunat regizoarea Luminița Dumitrescu, buna mea colega și prietenă, să-mi spună că Ion a fost găsit mort în spatele casei, locuia la etajul 5 al unui bloc de lângă Bucur Obor și se prabușise de la etaj.,..Ion plecase de sărbători acasă în Ardealul lui iubit, la Bonțida și nu am apucat să-l revăd la întoarcere, grăbit de evenimente să revină  a stat se pare la etajul 11 după care s-a dus acasă pentru actul final. Ion era un admirabil patriot ardelean, om cu suflet mare și caracter ferm , cu o familie frumoasă, o personalitate care s- ar fi împlinit în Romania post-89 dar din păcate nu a mai apucat, îi păstrez o amintire de neșters și mă înclin în fața memoriei lui.
Dispariția sa neașteptată a lăsat redacția Tineret-copiii a TVR cu o singură membră a troicăi de șefi, Liana Sandulescu, adjunctă la Copiii, venită recent dintr-un post de activist la CNOP. Colaborasem bine cu ea la unele mari concursuri sau la spectacolele din taberele de la Năvodari și Eforie Nord și sunt unul din cei care au sfătuit-o să vină în Televiziune, poate dacă ar fi rămas activistă cariera ei s-ar fi sfârsit dupa schimbarea regimului…sau cine știe?
Liana s-a crezut obligată sa preia comanda emisiunilor pentru tineret, care și câte erau nu mai știu, ba chiar a facut imprudența sa apară video să le modereze, stârnind reacții ale unor răuvoitori prin presă, era o tentativă de vânătoare de vrăjitoare care n-a ținut mult. Păcat, pentru că Liana avea calități organizatorice evidente dar s-a grăbit să demisioneze, s-a purtat cinstit în timp ce alții nu-și faceau scrupule să se mențină sau să parvină…sper că mai târziu, când a fost numită directoarea TVR 2 s-a simțit răsplătită….
Eu n-am urcat la etajul 11 al aranjamentelor politice, am rămas la „noi” la 5 și am încercat să încropesc câteva programe pentru copiii, am rugat-o pe Brândușa Zaița-Silvestru să inventeze un personaj, pe Țonțonel- cu care intram în direct din studioul de emisie, înghesuindu-ne cu crainicele. Am invitat pe Iurie Darie să evocăm emisiunile lui cu Mihaela Istrate, am adus un omagiu vechilor succese cu echipa Căpitanului Val Vârtej..din păcate aceste programe memorabile fuseseră făcute în direct și neînregistate. De altfel pe atunci arhivarea se făcea primitiv, pe telerecording – o filmare pe peliculă a emisiunii proiectate. Poate dacă ar fi existat reluările cu Val Vârtej ar fi rivalizat cu eternul „Toate pânzele sus”
Numirea, din nou, a lui Costin Buzdugan la conducere m-a făcut iarăși șef dar acum am optat ferm pentru emisiunile pentru copiii și aveam mână liberă… apoi departamentul s-a spart repede în 3 redacții, eu la Copiii , Jeana Gheorghiu la Tineret și Mihai Tatulici la Jocuri și Concursuri – o redacție inventată pentru el- și n-am ezitat să mă apuc de treabă.
Echipa trebuia formată pentru că nu prea mai erau oameni…era Ana Ștefănescu, am adus-o pe Elena Crețu de la Teleșcoală pentru experiența ei…pe Iolanda Bosart de la Palatul Copiilor unde lucra la un cerc de teatru, i- am angajat pe Ruxandra Ion de la Teatrul Mic, pe Radu Popovici, regizor, care m-a convins cu câteva spectacole filmate cu papuși…Din pacate regizoarea cu mare experiență Tatiana Sireteanu, cu care lucrasem și de la care învățasem mult, se pensionase și n-a mai dorit să colaboreze, aș fi readus-o cu dragă inimă.
Oana Ionescu fusese scenografă și multe din ideile ei nu prea ortodoxe îi creaseră controverse cu vechea conducere, am angajat-o și ea a semnat primele succese ale redacției cu „Tip Top Minitop„ condus de Ioan Luchian Mihalea…Cea care s-a supărat și ne-a părăsit a fost Ina Sterescu, din garda veche, ale cărei trecute succese din emisiunile cu Mihai Mălaimare nu erau de neglijat, dar nici idei noi nu avea și se pare că o deranja concurența fostei ei scenografe așa ca s-a transferat…Eu exact pe asta mizam, pe concurență și viitorul mi-a dat dreptate.…Nu-ți faci prieteni așa dar rezultatele se văd cu ochiul liber…
Anul 90 a fost plin de evenimente…Tatulici facea „Veniți cu noi pe programul 2 ” și mi-a aranjat o deplasare cu BTT-ul încă activ la Coppa del mondo, cu Țeavă [Cătălin Cațoiu] operator…a fost singura mea călătorie în stil turistic cu autobuzele Chausson care se târau pe autostrăzile Iugoslaviei și Italiei…am stat la Ostuni in Puglia…eram in demipensiune și fără bani, luam prânzul culegând smochine din pomi…romantic, nu-i așa? Partea frumoasă au fost meciurile de la Bari si Napoli, ziua Loredanei Groza care sărbătorea 20 de ani cântându-ne seara la piscină „Buna seara iubite”…Cealaltă parte…mineriada din țară care a produs tevatură mare, cu toții ne-am repezit pe telefoane…prin magazine vânzătorii ne compătimeau…’la voi e nebunie, nu rămâneți la noi? Dar ce..ne oferiți voi slujbe?’ E drept, mulți nu s-au mai întors atunci. La Roma înaintea plecării 2 colegi de la montaj electronic stăteau pe o piatra în Piazza Venezia și ne-am luat rămas bun…peste ani aveam să le văd numele [de Mihai Păun îmi amintesc] pe genericele unor televiziuni italiene. S-au descurcat  făcându-și meseria.
Reciproc, pe Tatulici l-am luat cu mine in toamnă în Franța…era un târg de programe la Troyes..dar el a aranjat să stăm mai mult la Paris, n-aveam bani de cazare dar un amic i-a lăsat garsoniera …Aici ne-am întâlnit cu un mare operator român [ne văzusem și la București] Sergiu Huzum, stabilit de mult la Paris. El lucra pentru TF1 celebrul program Club Dorothée..am fost la studiourile din Plaine St Denis și am asistat la elaborarea programului în direct, o adevarată școală pentru mine…în primul rand am văzut cum se organizează o companie producătoare…mai târziu în Germania am descoperit că programele pentru copiii erau produse de diferite companii private, prin externalizare, iar televiziunea mamă era doar difuzoare dar elabora strategia..
Sergiu ne-a oferit gratuit programe așa cum a făcut mai târziu minunata Mama Jo, amfitrioana unor emisiuni produse în Greenville, South Carolina, unde am și avut plăcerea să fiu invitat, în 1994. Era anul primei călătorii în America…la 50 de ani traversam prima dată oceanul, prima din cele multe traversări ulterioare…și a primei vizite , împreună cu soția, la fiul meu care se stabilise la Cleveland Ohio înainte de a se muta definitiv la Las Vegas. .Dacă mă întorc înapoi la ”prima mea viață”, la senzația confuză că primele contacte cu occidentul, petrecute prin anii 67-72 nu se vor repeta niciodată…câtă  schimbare!
Liana care revenise în echipă a făcut Club Anda iar dupa moartea tragică a Andei Călugăreanu a realizat împreună tot cu Luminița Dumitrescu ” Ba da ba nu”…cu Anca Țurcasiu, Mihai Constantinescu –de care ne-am separat ulterior- și Daniela Anencov clovnul Hapciu…Poate denumirea de Club Anda fusese inspirată de Club Dorothee dar nu împrumutam nimic de la francezi, totuși au fost voci care ne criticau pentru că în limba română corect ar fi fost articulat, Clubul …Ce or mai zice azi când ne-am englezit atâta încât nu mai mâncăm gogoși ci ”donuți”? Și la Tip Top au apărut problemele după asasinarea lui Mihalea…Oana a încercat mai multe variante, Busuioc, Gigi Enache și Iuliana Marciuc…mai târziu Brenciu. Despre emisiunile la care am contribuit și eu cu scenarii- „Abracadabra” și ”Arlechino” ar fi multe de spus … La TVR Abracadabra a avut o perioadă de glorie în care Marian Râlea, Marele Magician și asistenții săi, Mica –Mihaela Niculescu, Radu-Bărbulescu, Andreea-Caranda și Ducu-Ion au evoluat în emisiuni cu bună audiență. Scenariile erau scrise de mine, imaginea Florin Țolaș, producător Ruxandra Ion, cea care alături de Marian a inițiat programul..„Cenușăreasa„ cu Mica și „Prinț și cerșetor„ cu Radu au fost printre primele succese…iar feedbackul, măsura succesului n-a ezitat să apară repede. Mai întâi a fost o întâlnire cu fanii la intrarea în Parcul Herăstrău. Peste așteptările noastre Marian și asistenții au fost înconjurați de o mulțime de copiii, părinți și bunici…era incredibil! Nu m-am stăpânit și am dat fuga la TV unde l-am rugat pe directorul general Răzvan Teodorescu să arunce o privire pe fereastra biroului său de la etajul 11, așa ceva nu se mai văzuse! În fine, am îndrăznit o transmisie directă de la altă întâlnire cu publicul la Sala Dalles unde am amenajat niște ateliere de joacă dar buluceala a fost atât de mare încât s-au spart geamurile de la intrare, nu eram capabili să  ne estimăm cu adevărat impactul la audiență. Mai târziu, cu Abracadabra la ProTv umpleam vara sălile de pe litoral…să mai amintesc de „Caravana iubirii” care aduna în țară mulțimi uriașe după „Numai iubirea”? Era, mai presus de orice, nevoia publicului de a avea ficțiune românească, eroi proprii, personaje pe care să le admire. Mica –născută 1981 și decedată tragic în 2013 a mai jucat în „Zâna cea  bună” dar majoritatea rolurilor sale le-a avut în perioada protv-istă…Ea a renunțat la o eventual carieră artístică și, după ce a terminat liceul în 2000 a obținut burse la universități din Anglia, Germania, Franța, Italia, Olanda, a luat doctoratul la Oxford unde a și rămas cercetător o vreme…un copil minunat, care a ținut să-și protejeze família ținând pentru ea faptul că suferea de ciroză hepática. Pe 13 ianuarie 2013 a cedat…a fost internată în spitale unde s-a zbătut între viață și moarte până la decesul din martie…Tragic destin…În perioada TVR Abracadabra a oferit copiilor  multe povești, „Scufița roșie„, ”Croitorașul cel viteaz” , „Zbor deasupra unui cuib de vrăjitoare”, multe din ele originale, altele repovestiri în stilul propriu al emisiunii. Abracadabra a luat premii internaționale…dar în interiorul TVR succesul n-a avut mare ecou. Programele pentru copiii nu mai erau chiar ”cenușăreasa” instituției dar politicul trecea din nou în prim plan. În 1990 când am început să formez echipa redacției pentru copiii a TVR îmi era clar un singur lucru, copiii duseseră lipsa poveștilor. Generații întregi fuseseră furate de copilărie prin absența basmelor și poveștilor din preocupările TV care trebuia doar ”să educe prin muncă pentru muncă”..se ajunsese chiar la interzicerea desenelor animate cu animale!! Poveștile trebuiau readuse, adaptate,  repovestite și asta repede, nu ne puteam permite să așteptăm să treacă timpul ca să devenim mai buni, mai pregătiți, mai bine dotați cu mijloace umane, tehnice, financiare. De aceea au fost multe stângăcii, neîmpliniri, realizări insuficient elaborate dar scopul a fost atins, poveștile au revenit pe micul ecran într-un peisaj media încă neconcurențial. La ”Abracadabra” poveștile erau vehiculate prin intermediul Marelui Magician. Nu era suficient, a fost nevoie de încă un personaj, Arlechino.
Inițial Arlechino trebuia să apropie copiii de lumea teatrului, a literaturii …am avut și norocul că actorul extrem de talentat Mihai Gruia Sandu să facă din rolurile primite adevărate bijuterii. Radu Popovici, regretatul regizor și Cristina Popovici, producător, Traian Popescu, operator imagine au fost principalii autori.
„Hainele cele noi ale Împăratului„/1992/ și „Yeti omul zăpezilor„ au deschis drumul…au urmat în 1993 „Făt Frumos cu moț în frunte„ și „Robin Hood junior„…„Tarzan al doilea„/1994/și „Ali Baba„/1995/-poate cel mai reușit. Scenariile mele porneau mai puțin de la adaptarea originalului, parafrazam și cream situații similare…de pildă Robin Hood jr era fiul leneș al celebrului erou, obligat să devină și el erou de prieteni, tradiție, împrejurări, deși nu prea voia!
„Mașina Timpului „/5 episoade/ a reprezentat contribuția noastră la lumea poveștilor moderne…cu Gruia în rolul profesorului distrat Cicerone și Mihaela Teleoacă, în rolul soției. Copilul, Ticu, era Viorel Ionescu/ născut 1984 apoi a făcut IATC secția păpuși marionete. La acest serial am reușit tentativa filmării unor secvențe la New York, integrate apoi într-un episod ”american”. Sigur, nu era vorba de cheltuieli, pur și simplu se profita de plecarea echipei la o gală organizată de Biblioteca Română de la New York. Am mai reușit figura peste ani, la Londra, cu Magicianul filmat /chiar de mine!/ la schimbarea gărzii reginei, la Teatrul Globe, în față la Scotland Yard etc după care secvențele s-au montat într-o povestire ”Abracadabra” tipic englezească! O tentativă asemănătoare am avut și la Paris,tot cu Magi, filmat pentru o eventuală repovestire a celor 3 mușchetari care nu s-a mai realizat. Eram săraci, improvizam, dar intențiile erau să oferim publicului producții tot mai interesante…Abracadabra s-a dezvoltat, împlinindu-se mai ales în anii de la ProTv. Ce s-a întâmplat cu Arlechino? Radu a vrut să facă„ Ivan Turbincă„,după o adaptare a tatălui său regretatul scriitor Alecu Popovici. La filmări a avut un diferend cu Gruia și s-au despărțit. Efortul meu de mediere a dat greș și a trebuit să accept schimbarea, un nou Arlechino a intrat în scenă, actorul Armand Calotă de la Teatrul Național. Cu el s-au făcut două filme mai ambițioase, „Privighetoarea fermecată„ și „Gâsca de aur„ /1997/care sunt printre cele mai bune produse ale perioadei. Ulterior eu am plecat la ProTv și n-am mai colaborat la scenarii iar Radu a avut un sfârșit tragic. Arlechino a dispărut dar a lăsat amintiri frumoase în sufletul tuturor celor implicați.

Mai târziu Ana Ștefănescu a preluat „Feriți-vă de măgăruș„ …Elena Crețu făcea „7 note fermecate ”și astfel puteam asigura 8 programe pe lună, sâmbăta și duminica…Mai lucrau cu noi Matei Firică, Cristina Nistor, Bogdan Ghițulescu, Claudia Nicolau,Adina Sava,  Luiza Ene, o echipă nu prea numeroasă dar nu aveam nevoie de băgători de seamă…E adevărat, mă bazam pe anumită concurență între  echipe dar asta nu înseamnă că nu „socializam„, mai ales la …petrecerile pe care fiecare le oferea de ziua lui. Sau luam prânzul la cârciumiora din colț cu Pangratti, dispărută când s-au construit blocurile, cu o bere…Interdicția alcoolului n-a funcționat niciodată în TVR…cu amuzament îmi aduc aminte cum, înainte de revoluție, venea Karacsony Peter, simpaticul  muzician din Carei, cu plasa plină de conserve de mazăre în care se afla palincă. Sortimentele se diferențiau după ambalaj-mazăre fină, simplă….Nu făceam ședințe cu toată redacția, lucram separat cu echipele – așa mi se părea normal- iar condica de prezență o ignoram de mult, fiecare își făcea programul în așa fel încât să fie gata cu emisiunea la termen și să asigure calitatea.
Am avut și libertatea și aprobarea – din partea lui Răzvan Teodorescu-, de a încerca mai mult, de pildă revistele pentru copiii „Baby Star„ /cu Radu și Alecu Popovici/ și „Abracadabra„/cu Marian Rîlea și fratele lui/ dar nu ne țineau puterile, mai târziu la ProTv pentru revista „Abracadabra„ exista o redacție specială..
În 1990 când am devenit șef al redacției pentru copiii m-am izbit de sistemul ierarhic și compartimentarea excesivă care generau birocrație. Singura soluție de a face ceva viabil era să le ignori, să treci peste ele. Inițial Redacția Copiii [desprinsă în sfârșit din tandemul cu „ Tineretul„ ] fusese repartizată la Departamentul Social condus de Manase Radnev. Speriat, am alergat cerând să trecem la Departamentul Muzical-Divertisment condus de Dumitru Moroșanu. Așa se definea politica noastră viitoare…la copiii educația se face prin divertisment. Gata cu „educația prin muncă și pentru muncă ”practicată în emisiunile cu pionierii care vorbeau și iar vorbeau ca adulții! Concepția că Televiziunea publică trebuie să educe micile generații trebuia reevaluată! Copiii nu se educă prin vorbe, prin lozinci, prin dezbateri ci prin puterea exemplului. Copiii acceptă mesajele personajelor de ficțiune, poveștile, basmele sunt de secole izvoare de entertainment perfect educative. Problema esențială pentru mine era profesionalizarea noastră, a tuturor și era greu să o faci fără contacte în exterior. Lumea producătorilor programelor pentru copiii e o lume aparte și oarecum închisă, formată din profesioniști cu experiență…Know how-ul era extrem de important pentru că noi produceam emisiuni originale , nu apăruse ideea și posibilitatea cumpărării de formate care, după mine, are efecte negative asupra exprimării creatoare a celor care sunt în stare să creeze nu să execute. …
Astfel am intrat în ECTC – Centrul european de Televiziune pentru copii- ..un forum care reunea profesioniști din Balcani și Mediterana, organizat de greci si condus de Athina Rikaki și echipa ei eficientă…Ea invita la întâlnirile noastre specialști din Franța, Germania, Australia, Anglia…organiza stagii unde am participat, ca membru fondator, dar am reușit să trimit mai mulți colegi. Vrilissia, Delfi, Atena, Uranopolis, Salonic au fost etape pentru o adevarată perfecționare. Am reușit și o coproducție, „Bridges„…era greu să te ințelegi cu colegi cu profiluri și preocupări atât de diferite, Balcanii erau atunci în fierbere din cauza fărămițării Iugoslaviei, Turcia, Ciprul și Grecia aveau problemele lor, Egiptul și Israelul gândeau diferit…totuși am reușit, pare-se aveam stofă de negociator/??/ ..Am mers în Nicosia desparțită de bariere interioare ca Berlinul pe vremuri și am scris și filmat legăturile dintre momentele oferite de fiecare, eram doar și scenarist…
Astfel m-am străduit să creez legături importante în lumea profesionala…cu CIFEJ [am fost la Viena și Bratislava cu Ruxandra] dar mai ales ne-am asociat Summitului de la Melbourne din 1994..și amintesc toate astea subliniind că trebuia să ne descurcăm pe banii altora, cu invitații și cazări oferite de organizatori iar de la tevereul nostru nu obțineam decât aprobări, uneori diurne reduse și eventual câte un bilet de avion, la plimbări barosane se înfigeau alții…Dar o deplasare în Australia…? Eram undeva într-o stațiune de pe canalul Corintului, cu cei de la ECTC, poate la Naupactos când respectabila doamnă Patricia Edgar , o somitate în domeniul televiziunii pentru copiii mi-a vorbit despre primul summit pe care ei îl găzduiau ca și cum era de la sine înțeles că urma, ba chiar era obligatoriu să particip. Da, am participat dar ei mi-au plătit tot, biletul de avion, cazarea la Bangkok câte o zi la dus și la întors pentru că drumul era foarte lung…ce să mai spun, de acasă am primit o diurnă modesta de 30% cu care ce puteai face? Succesele noastre de audiență cu programele fanion – Tip Top Minitop, Abracadabra, Arlechino- nu schimbaseră mentalitatea unora. La nivelul producției colegii noștri din compartimentele tehnice și artistice colaborau cu mare plăcere pentru că se asociau unor producții interesante și originale. La nivelul conducerii TVR nu ne băga nimeni în seamă. Până în 1998 la plecarea mea n-am reușit să primesc, ditamai director ce devenisem, un telefon mobil, redacția nu avea nici un singur computer…Această mentalitate, că politica e mai importantă, există și astăzi…constatați singuri ce înseamnă lipsa de strategie, lăsarea culturii pe plan secund și marginalizarea programelor pentru copiii.

Unde să te confrunți mai bine cu propriile limite decât față de alți profesioniști? Festivaluri internaționale pentru copiii erau multe și am încercat să nu lipsim în ciuda restricțiilor financiare care se practicau în TVR pentru unii…Cele mai importante erau Munchen și Bratislava…la Munchen era obligatorie selecția, toți cei 3 colegi care lucrau ficțiune au concurat acolo și uneori câștigam nominalizarea…Mai erau festivaluri în Bulgaria , Polonia, Muntenegru mai tarziu Ruxandra a fost la Lisabona si Chicago…Gheața s-a spart la Blagoevgrad cu premiul pentru „Abracadabra- Zâna cea bună” 1993 muzica Ștefan Elefteriu unde colaborarea Ruxandra- Florin Tolaș a adus primele roade. Îmi amintesc că a fost o seară minunată, primisem o vizită neașteptată și onorantă, ambasadorul României care poate presimțea că va asista la un succes…A venit premiul, după care am ieșit pe străzi cu o sticlă de șampanie…
Multe erau de învățat și din colaborarea cu Disney. Nu reușisem un contract cu Disney pentru TVR, ei aveau principiile lor, insistau pentru dublarea tuturor producțiilor – ceea ce se întâmplă azi. Pe atunci nu aveam nici știința nici forțe să facem dublaje, se încercase cândva fără succes un dublaj la „Sesame street”. Dar ne-au invitat cu ”Abracadabra” să filmăm în EuroDisney la Paris. Magicianul s-a desfășurat aici ca în lumea lui dar din stilul de lucru Disney, începând de la organizare, programare, regulile din spatele și din fața scenei am avut destule de observat și învățat…

Practic TVR avea să dea faliment..mă rog, la vedere e într-un con de umbră din care nu dă semne că va ieși, tot speră că se va redresa dacă mai bagă mâna în buzunarele nostre, procedeu practicat și de alții mai mari..Multă vreme TVR a rămas in spațiul vechii organizări, copiată dupa presa scrisă, cu „redacții„ pe domenii de interes [actualități, sport, teatru, film etc] sau pe targeturi [tineret-copiii, naționalități etc]. Redacțiile se structurau tot ca în presa scrisă, angajații erau reporteri, redactori și, în sfârsit, realizatori [ceea ce suna mai aproape de profilul audio vizual]. Producătorii executivi erau șefi de producție…Exista o rețea complicată de relații inter-compartimente, ca să constitui o echipă pentru a produce trebuia să ceri oameni [electricieni, sunetiști, scenografi, regizori etc etc] În  1990 cand am devenit șef al redacției m-am izbit de compartimentarea excesivă care genera birocrație, singura soluție de a face ceva viabil era să ignori,să treci peste. Principalul sprijin a venit din partea publicului. Pe atunci nu exista un audiometru [de altfel TVR a mai fost câțiva ani singura televiziune] dar se făceau sondaje de audiență saptâmanal și prezența emisiunilor noastre [în special Tip Top Minitop ,Abracadabra] în top mira pe unii, deranja pe alții dar ajuta să fim lăsați în pace! Noi nu am avut nicio emisiune fără personaje, fie ca a fost vorba de programe pentru copiii sau pentru familie. Era o realitate a anilor 90 că multe familii aveau un singur televizor, la programele noastre se uitau alături de cei mici părinții, bunicii, trebuia să avem și un nivel de mesaje pe înțelegerea lor. Unele emisiuni erau din concepție pentru familie [Tip Top Minitop…Feriti-vă de măgăruș] iar ficțiunea, adaptările după povești clasice sau serialele originale gen “Mașina timpului” din Arlechino nu lipseau aproape săptămânal ducând un etaj de semnificați inclusiv pentru adulți . Desene animate nu aveam posibilitatea să facem dar filme da, chiar dacă nu în condiții tehnice perfecte.

Cum se realizau? În primul rând cu oameni de calitate. Am spus, cheia succesului era să nu țin cont de rigorile și ierarhiile birocratice. Redacția Copiii s-a constituit atrăgând oameni cu ceva experiență în mediul artistic, Ruxandra Ion lucrase la Teatrul Mic, Radu Popovici era regizor de teatru,Oana Ionescu fusese scenografă, Iolanda Bosart venea dela la un cerc de teatru pentru copiii, Emil Ghițulescu și Claudia Nicolau erau actori…nici unul dintre noii veniți nu era…ziarist! A doua mișcare…constituirea de echipe. Atragerea unor colaboratori permanenți din sectoarele artistice. Aveam deja operatori de imagine și electricieni detașați redacției. Echipele se constituiau pe afinități, profesionale și umane, deci nu era o greșeală să angajez persoane cu care titularii de emisiuni puteau lucra mai bine..Oana l-a vrut pe regizorul Matei Firică, de altfel mai târziu s-au căsătorit, Ruxandra și-a adus un ajutor, pe Adina Sava, Radu pe viitoarea soție, Cristina. Viitorul a arătat că nu am greșit. TVR e plin de rude și prieteni care nu fac nimic, în cazurile pomenite randamentul a existat și s-a concretizat in emisiuni…In fine,banii. Poți să faci televiziune cu bani puțini? Oarecum, dacă limitezi “scurgerile” .Prima constatare: profesioniștii de televiziune se împart în două categorii:creatori și executanți. Oricât ai afirma că succesul vine din muncă și iar muncă, fără talent nu se poate. Iar talentul, creația se plătesc. Cand împarți lefurile nu după rigorile statului de funcțiuni, nici după ideea că pensia să fie mai mare , cand răstorni ierarhia birocratică și plătești după calitate  și audiență  poți avea nemulțumiri și nemulțumiți dar rezultatele vor fi mai bune. Lefurile fiind atunci principala sursă de venit, câștigurile adiacente prin acord redacțional [alt vestigiu al presei scrise și trecutului] sau drept de autor fiind reduse. Cu bugete mici care trebuiau să acopere, cât de cât, munca actorilor, echipei, cheltuielile de producție trebuia să faci filme pentru copiii stârnind comentarii prin instituție de genul “ce vă trebuia vouă sa faceti filme?” Era mai bine sa producem reportaje prin școli sau să-i învățăm pe copiii regulile de circulație? Întrebati acum un tânăr de 24-30 de ani cu ce emisiuni și-a hrănit copilaria și el vă va spune précis de Abracadabra, Arlechino, Măgărușul…iar eroii preferați ar fi Magicianul- Râlea, Arlechino-Gruia, Măgărușul-Cristea, Personaje care se îndepărtează în trecut așa cum ,pentru generațiile vârstnice, Mihaela și Iura, Așchiuță și Daniela, căpitanul Val-Vârtej- Dem Savu și memorabilii Tudorel Popa sau Gărdescu …Dacă din viața mea s-ar reține măcar acea zbatere de a pune pe picioare programele tv pentru copiii aș avea de ce să fiu mândru. Dar și trist pentru că puținul pe care-l începusem noi n-a fost continuat…

Atunci la Paris, cu Magi, Ruxandra și Florin Țolaș, am avut iar norocul unui aranjament prietenesc care ne-a oferit cazarea într-un mic hotel pe Rue Amelot ca să putem sta mai mult. Dar eram tot săraci, mâncam salam de Sibiu și brânză topită aduse de acasă cu o baghetă cumpărată dimineața de la colțul străzii, eventual bonus un ardei gras…Contează? Da, conta. Obținusem libertatea de circulație dar eram ruda săracă, colegii de la alte televiziuni ne vedeau ca pe niste intruși până ce ne-am afirmat cu munca noastră … Încercând să aduc redacția de copiii, cu programele și oamenii ei, în lumea oarecum închisă a profesioniștilor în domeniu am fost deseori stânjenit de lipsa de mijloace. Deplasările noastre afară erau de obicei sponsorizate de gazde, banii de buzunar erau puțini. Te simțeai jenat să fii tratat cu o bere de colegii străini și tu să nu poți să le întorci politețea..Mult mai târziu, când am plecat din TVR, lucrurile s-au schimbat…am avut bani de bere! Vorba aceea ”two beer or not two beer”! Poate dacă alegeam alt drum atunci în 90… să fac politică sau comerț de blugi alta era situația dar nu mai eram tânăr…și la ce bun banii când nu mai ai tinerețea?
Prix Jeunesse de la Munchen însemna preselecții , exigență  ridicată dar și o adevarată școală, ultima oară când am participat am avut satisfacția să fiu însoțit de Ruxandra, Oana și Radu…în plus Klaus Brambach, atașatul cultural de la București, m-a adăugat unei vizite în Germania pentru unii participanți la festival din țările mai…amărâte, eu și amicul din Albania  fiind singurii din est…și, de la Berlin la Bonn, Koln, Mainz, Frankfurt am avut întâlniri utile pentru meserie…Desigur, marele succes trebuia să vină și a fost la Prix Danube …în 1995 “Abracadabra” a primit Marele Premiu și Premiul Presei. Filmul Ruxandrei Ion și al operatorului Florin Tolaș „O zi cu Alexandra” obținuse un succes enorm…Am luat volumul editat peste ani de Tamara Pașca drept un omagiu adus profesioniștilor din TVR, un excelent volum cu fotografiile oamenilor alături de care am lucrat și respirat atâția ani …nu a existat distincție mai mare obținută de TVR, în anii de după 90 palmaresul era burdușit cu „mari„ premii la Călărași, premii UCIN , Aptr, diplome și diplomuțe dar sărac in distinctii internationale adevărate….
În lumea programelor pentru copiii “Prix Jeunesse”de la Munchen și “Prix Danube” echivalau ca nivel cu Cannes și Veneția pentru cinema. De bucurie am luat trofeul și am urcat la conducere, am intrat peste ședința lor și m-am lăudat…obținând la schimb câteva zâmbete de suprafață. Totuși am trimis o hârtie “sus”[director general era, parcă, Dumitru Popa] cerând câte o primă specială de un milion pentru cei doi autori, n-am primit niciun răspuns. În aceste condiții nu am ezitat să semnez transferul Ruxandrei și al lui Tolaș la ProTv, Adrian Sârbu se dovedea că are fler. Tot ce mai puteam face era să o trimit pe Ruxandra cu filmul ei care fusese selectat la Chicago și Lisabona unde au avut succes…
Participările nu erau un moft, mi se părea normal să ieșim în lume…s-a stârnit și o emulație creativă, de exemplu Oana care prefera să facă divertisment și clipuri muzicale s-a străduit să facă ficțiune… a scris și a filmat două producții, una cu Busuioc, alta cu Bănică junior, de bună calitate.
După ce eu am plecat din Tvr s-a terminat cu festivalurile internationale…motivul principal că nu se mai participa era că nu aveau cu ce, nu mai produceau ficțiune pentru copiii, ani la rândul pe Tvr 2 [chiar recent în 2013 la Ora poveștilor] sau TVR Cultural s-au reluat filmulețele făcute de noi la Arlechino…unele dintre ele chiar viabile, cum au fost „Gâsca de aur„, „Privighetoarea fermecată„, „Ali Baba„… Dupa plecarea autorilor Abracadabrei m-am străduit să inventez un concurs..„Trei pentru o mască„, în colaborare cu Teatrul Ion Creangă și ajutat de Alexandrina Halic care pregătea copiii talentați…mă bucur că Diana Cavaliotti, copila care a câștigat prima ediție, a performat mai târziu ca actriță …
Cât a mai existat SuperAbracadabra la Protv ne-am străduit să păstrăm relațiile externe pe care ma străduisem să le leg, am fost la o superbă reuniune ECTC la Pafos în Cipru însoțit de Râlea, Cosmin Ion și Dana Rogoz- Abramburica apoi am lăsat locul meu celor mai tineri- îmi amintesc că la ultima „agora” de la Salonic a fost Mihaela Dima…Dar dacă nu mai ai producție pentru copiii ai ieșit din scenă…
Atunci Sârbu a acceptat să mă transfer și eu ca scenarist … am mai rămas un timp în TVR deși aș fi plecat imediat, îmi consideram împlinită misiunea asumată de a pune pe picioare o redacție-  dar în primăvara lui 1998 era la Londra al doilea Summit și eram desemnat raportor pentru Europa de est, nu puteam dezerta, eram dator față de toți profesioniștii de la care învățasem , față de cei care mă invitaseră la Melbourne. Când m-am întors m-am transferat imediat. La Londra eram singurul de la TVR /pe banii ECTC/ iar Protv deja trimisese pe Ruxandra și Râlea…cum în Polonia am fost tot singur iar Ruxandra era însoțită de Brenda Petre…vedeți diferența de tratament dintre televiziuni…Dupa Londra, în mai 1998, am trecut  la ProTV. Un transfer cu gust amar…deși eram pe funcție de director [Departamentul Copiii-Tineret, o revenire prostească a unei structuri vechi, noroc că n-a ținut mult] președintele de atunci Stere Gulea nici nu m-a primit, a trebuit să o rog pe colega de la Personal, regretata Sanda Grădinescu, să-i dea hârtia la semnat. Și asa am plecat din TVR după mai bine de 25 de ani….
La Protv deja se schimbaseră multe, Ruxandra Ion fusese numită directoarea noului post Acasă Tv…echipa bine organizată de altfel era condusă de Râlea, eu refuzasem orice atribuție managerială, îmi indeplineam vechea dorință de a scrie scenarii și atât…cu toate că nu m-am putut abține să dau o mână de ajutor. Era o viață de echipă frumoasă mai ales în deplasările de vară de la mare unde pe lângă filmările unor noi seriale se dădeau spectacole pe tot litoralul…copiii veniți din provincie cu părinții lor se buluceau să-i atingă pe magician și pe asistenții lui – la cei 4 de la început se adaugaseră Abramburici-Geo Morcov, apoi Abramburica-Dana Rogoz și micuța Iulia Stănescu, cu o voce incredibilă…Cânta după ureche Edith Piaf de te cutremurai…Echipa de aici cu Mihaela Alexandru, Claudia Dima, Mihaela Dima, Carmen Marinescu lucra cu seriozitate, organizarea era ca la o companie producătoare adevărată – de altfel proteviștii preluaseră mult know-how de la profesioniști americani…a fost o plăcere și o surpriză pentru mine să particip odată la o ședință de lucru unde se vorbea în engleză…
Și la TVR după plecarea mea s-au schimbat multe..poate chiar toate. Oana Ionescu – Firică a fost numită în locul meu și practic a desființat toate emisiunile [inclusiv pe ale ei] mizând pe „Kiki Riki Miki”…i-a cooptat un timp pe Eugen Cristea și pe Brenciu care făcuseră succes la noi înainte…dar n-au performat. Sigur, pentru a concura cu „Super-abracadabra” care era la Protv săptămânal trebuia să ai o emisiune săptămânală și nu 4 dar după o vreme „Kiki…” s-a veștejit. Am regăsit-o pe Oana la Salonic la Agora și mi-am dat seama că greșise exagerând…nimic nu mișca fără aprobarea ei, ea scria texte, coordona, regiza, dispecera echipele, de acolo din Grecia era tot timpul pe telefon …Prea mult! A tăia inițiativa și a călca peste orice încercare de creativitate a altora duce la faliment, un manager adevărat are rezultate doar în măsura în care se bazează pe aportul creator al oamenilor lui! Mi-a părut rău dar la televiziunea de stat nu se poate, exceptând capușele de rigoare, să ai o echipă producătoare funcționând ca o firmă aparte…să constitui o echipă ca la „Surprize„ iți trebuia un parteneriat cu cineva din afară, ca Lazarov…
O altă tragedie, moartea prematură a lui Radu Popovici practic a desființat potențialul redacțíei, producătoarea și soția lui Cristina s-a transferat, Liana a trecut la Divertisment, alții s-au pensionat…Ce se întâmpla? Într-un ciudat efort de restaurare a unor structuri depășite se înființase un Departament Tineret Copii [unde am fost numit director fără voie] și Liana Săndulescu selectase o echipă pentru emisiunile de tineret pe care ar fi trebuit să le coordoneze, emisiuni de care s-a ales praful. Cei aduși atunci de prin alte redacții au ajuns până la urmă să facă emisiuni pentru copiii iar Mioara Negescu, venită de la Actualități, de altfel o persoană onorabilă, a preluat conducerea după ce Oana a eșuat și a plecat din TVR. Asupra programelor pentru copiii de atunci încoace nu mă pronunț pentru că nu le cunosc….dacă și câte există.
Până la urmă, alături de Marian Râlea si de „asistenții„ lui am fost în echipa Abracadabra de la început până la sfârșit, chiar și Ruxandra, mama, a părăsit corabia, ajungând directoarea Acasă Tv și mai sus la CME. Poate ea și Adrian Sârbu au realizat că, pastrându-mă în echipă, nu doar ajută Abracadabra dar și destabilizează TVR-copiii lipsindu-i nu atât de un manager cât de un scenarist, nu eram unicul dar singurul care-și consuma viața pe bani puțini într-un domeniu de „nișă” în timp ce colegii se înghesuiau să parvină alături de puternicii zilei.

Din 2001 când ”SuperAbracadabra” își închide porțile începe o nouă etapa în „a doua mea viață„ despre care merită să mai vorbesc…

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli, nicăieri în lume, cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.