O carte..veche dar nouă..

 

Ploaia de vară

În vara lui 2002 am încercat un proiect de scenariu pentru o primă telenovelă românească, proiect finalizat printr-un roman purtând titlul „Ploaia de vară”. Era mai mult o confruntare cu propria mea forță de a crea personaje și situații credibile. Hotărârea celor de la Media Pro de a porni un serial românesc mi-a mobilizat capacitățile și s-a finalizat în 2004 cu „Numai iubirea”…Prima mea schiță de roman a rămas în sertar dar de acolo și-a trimis ambasadorii atât în ”Numai iubirea” cât mai ales în „Lacrimi de iubire”, iar în romanul scris după acest din urmă serial am apelat la multe pagini din primul proiect. Totuși „Ploaia de vară” avea originalitatea lui și, recitind, îmi pare că n-ar trebui să rămână în sertar. Iată deci această lucrare care ar fi prima mea încercare de proză în genul ”romance”….se găsește gratuit pe librariascriitorilor.ro

De asemenea am postat romanul și pe acest blog, în pagina Ploaia de vară.

A murit serialul românesc?

Am citit comentarii care critică preocuparea Ruxandrei Ion de a produce premiere, prima telenovelă românească, prima telenovelă de epocă etc. Ei și, ce e rău în asta? Cineva trebuie să fie primul când alții nu fac nimic. Legenda spune că Paganini era capabil să cânte cu virtuozitate pe o singură coardă a viorii…la noi serialul de comedie a rămas unica preocupare, nu e rău dar nu ajunge. Odată cu decizia noii conduceri a ProTv de a renunța la producția de seriale – cu excepția comediei- și decizia identică a Antenei 1 – obișnuită să imite mișcările principalului concurent s-a făcut loc larg pe piață serialelor de pe toate continentele fie ele turcești, sud-americane, coreene, poloneze etc. Nu există interes în a investi aici în schimb există o foame crescută a audienței care consumă seriale, multe televiziuni generaliste, ca să nu mai vorbim de canalele de nișă, aducându-le în grilă. Iată că mini-serialul pentru tineret al Ruxandrei Ion adună mult public ceea ce dovedește adevărul afirmațiilor de mai sus. Îmi amintesc că la Caravanele iubirii care au însoțit primele seriale la care am lucrat, „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire„ mulțimea de fani adunați să-i aplaude pe actori era dominată de adolescenți, de tineri, la periplul prin țară prilejuit de lansarea romanului „Lacrimi de iubire„ am întâlnit de la Iași la Cluj, Sibiu sau Timișoara predominant  teen-ageri dornici de ficțiune românească, tineri cărora televiziunile nu le ofereau nimic potrivit …și nu o fac nici astăzi. De aceea mi se pare salutară perseverența cu care Ruxandra Ion, cu care am colaborat de la primii ei pași în televiziune luptă să salveze serialul românesc…pentru că frecventele reluări ale producțiilor de acum un deceniu nu fac decât să se adreseze nostalgicilor sau unor noi generații, cât despre cota de producție românească în grile nici să nu vorbim. E drept, serialele nu sunt ca legumele dar nici să ignorăm publicul vreme îndelungată nu e productiv.

Nu am văzut iSerialul Ruxandrei decât parțial  pe telefon, nu știu ce impact are pe ecranul televizoarelor, nu fac parte din publicul țintă  deci nu fac aprecieri de conținut. Dar e de înțeles că în lipsa investitorilor, în fața interesului scăzut sau nul al Televiziunilor față de asemenea producții s-a apelat la o variantă ieftină, filmarea pe telefoane mobile. Desigur există precedente, experimente asemănătoare s-au făcut destule, inclusiv cu montaj, mixaje  sau sincronizări de sunet iar viitorul va decide în ce fel asemenea experimente vor evolua sau vor conta. Înțeleg dorința autorilor de a arăta că există audiență potențială în speranța de a trece la producții profesionale și le doresc succes dar nu pot să nu punctez o realitate: filmele făcute pe telefon, fie de ficțiune sau documentare, nu se vor impune dacă încearcă să imite limbajul cinematografic, ele trebuie să-și elaboreze un limbaj propriu. Deocamdată eu cred că această producție a apărut de nevoie și nu din bravadă, ca o ultimă soluție în fața dezinteresului marilor producători iar autorii merită felicitări pentru perseverență și încurajări de viitor!

Cealaltă Stea fără Nume-un nou roman

Cu ani în urmă, după ce abandonasem „Îngerașii„ am crezut că serialul românesc – mulți se încăpățânează să-l numească telenovelă- s-ar putea revigora apelând la o temă clasică. Era vorba de STEAUA FĂRĂ NUME a lui Mihail Sebastian, o piesă din repertoriul de bază al teatrelor care a devenit cândva scenariu de film cu Marina Vlady și Claude Rich…Pe mine mă fascina povestea unui timid profesoraș de provincie asaltat de amorul unei dive, pe care reușește până la urmă să o facă să descopere iubirea profundă, adevărată. Mă rog, alături de alte valori și profunzimi. Hugh Grant și Julia Roberts au evoluat pe un scenariu similar în filmul „Notting Hill”. De ce n-ar face-o și Oana Zăvoranu cu Dan Bordeianu, de pildă, care s-au descurcat minunat în câteva seriale de la succesul cărora s-au scurs destui ani, înlăturați. din motive diferite și nu întotdeauna corecte din show-business. De altfel Oana pe atunci se arăta deschisă unei colaborări după ce personajul creat de mine în „Numai iubirea„ îi adusese oarece faimă…Acum e prea târziu pentru toți. Mi se păruse de asemenea că pot prelungi aici și destinul unor personaje din „Lacrimi de iubire„ dar niciuna din aceste idei nu a surâs producătorilor. Poate serialul românesc nu avea nevoie atunci de o revigorare deși n-a trecut mult și s-a stins cu desăvârșire lăsând piața liberă pentru serialele turcești. Mi-am transformat proiectul de scenariu într-o carte –„Necunoscuta„, așa cum aveam să fac mai apoi și cu „Schimb de vieți„- care a apărut prin grija editurii americane Texarom ca e-book.  Au mai trecut câțiva ani și m-am gândit să revăd cartea, scrisă poate în grabă, să o șlefuiesc, să fac schimbări și adăugiri ca să vă pot oferi versiunea de față . Mai ales am schimbat finalul care rămăsese deschis. Chiar de la „Numai iubirea„ care a fost cu adevărat o telenovelă, singura încheiată cu o nuntă, suspendasem destinul personajelor și a fost nevoie de 2 cărți ca să le continui destinele spre o finalizare mai potrivită, apoi la ”Lacrimi de iubire” finalul meu deschis a fost compromis de o filmare prea liberă creând proteste în masa fanilor și împingând spre un film de rezolvare, mult prea convențional decât mi-aș fi dorit. Recunosc, îmi plac finalurile deschise care să permită amatorilor să imagineze propriile scenarii, propriile povești dar de ce să exagerez? Sper să vă placă povestea mea despre „cealaltă„ stea fără nume iar dacă vă închipuiți că ar fi putut deveni marfă pentru un serial faceți propria distribuție, destui actori pe care i-ați îndrăgit caută să supraviețuiască și ar fi disponibili…Acum pe Librariascriitorilor.ro există romanul și e gratuit, oricine îl poate accesa iar eu mulțumesc tuturor celor care s-au interesat de cărțile mele. Sigur, regret că nu mai avem seriale românești dar idei există și asta e bine, poate viitorul va fi diferit…pentru cei care îl vor apuca.

Actorii din Numai iubirea

Numai iubirea a rulat din nou pe micile ecrane, la Acasă Gold , poate căutând noi generații de privitori, poate mulțumind pe cei care caută confirmarea unor trăiri, poate confirmând nevoia din păcate azi neîmplinită de ficțiune românească . Au trecut mai bine de 10 ani de la lansarea serialului și mă simt îndrituit să privesc înapoi cu emoție…ce mai fac azi colaboratorii de atunci, actorii care s-au străduit să dea viață unor personaje, unor idei, unor valori? Pentru Alexandru Papadopol, actor înzestrat, am scris multe scenarii, începând cu sitcomurile 2+2 sau Căsătorie de probă iar rolul „fratelui rău„ din Daria …i-a ieșit de minune, ca și partitura din Lacrimi de iubire- filmul. Mă bucur să văd că joacă în filme sau pe scena de la Odeon, că participă la pregătirea viitorilor actori, sunt sigur că noi succese îi vor marca viitorul. De asemenea mă bucur că și-a găsit perechea…Ioana Ginghină juca roluri obscure la Creangă când a venit la castingul pentru NI . eu și Iura Luncașu am fost plăcut impresionați de verva ei și, de ce să n-o spun, de avantajele fizice, așa că a primit rolul lui Ildiko ulterior în Lacrimi arătând ce poate ca actriță. Cei doi au un copil frumos, botezat de Ruxandra, „mama telenovelelor”, am remarcat că o preocupă educarea micuților, problemele de sănătate totul denotând maturizare. Partenera din serial a lui Papi, Bianca Neagu este acum majoră, o adevărată domnișoară, studentă la Psihologie. Corina Dănilă își continuă cariera artistică, face pe moderatoarea la TVR, face politică în PSD…din păcate nu am auzit lucruri bune despre viața ei personală, s-a despărțit de tatăl fetiței ei Rianna care era un bebeluș simpatic când mi-a venit ideea să o invit în serial cu mama ei pe post de mătușă…

Despre Oana Zăvoranu nu retrag nimic din ceea ce am spus și scris, am colaborat excelent la NI, chiar și la Păcatele Evei, am apreciat seriozitatea ei contrastantă cu nonșalanța și tupeul pe care le afișa, am regretat că firea ei voluntară, încrederea nemăsurată de sine  a câștigat partida iar cariera ei artistică s-a încheiat în postura de „vedetă” a tabloidelor, încercarea de a supraviețui muzical fiind un eșec. Ca și personajul Deea – atât de tipic acelor ani și nu numai, când multe tinere căutau să parvină trecând prin paturile unor bărbați importanți- Oana nu avea voce, prostioara pe care am scris-o „Tu ești soarele meu…” chiar dacă a devenit șlagăr era o parodie iar ideea ei de a cânta pe bune, pe atunci presupun că la îndemnul lui Pepe și cu ajutorul tehnicii, nu a dat rezultate. Continui să cred că Oana, dacă ar fi avut încredere într-un manager, un impresar serios care să se ocupe de cariera ei ar fi performat în continuare…acum e prea târziu. Am vrut să-i scriu un rol și în a treia mea lucrare, Daria…dar mi s-a spus că a rupt legăturile cu ProTv pentru că nu voia să accepte un contract de exclusivitate. Nu este exclus, ProTv avea această tendință a „legării de glie„, oarecum firească în lupta cu concurența, tot așa cum ca scenarist trebuia să accept cedarea drepturilor de autor ceea ce a făcut ca pentru numeroasele reluări sau difuzările peste hotare, inclusiv vânzarea de formate, să nu fiu remunerat …așa am ajuns să figurez pe o mulțime de site-uri est-europene din Turcia în Rusia, sau să aflu pe internet că sunt scenaristul serialului Tylko miloscz, adaptat de polonezi după NI. M-am obișnuit…așa că toate e-bookurile mele sunt gratuite…Cu 2-3 ani în urmă, înainte ca „fabrica de seriale„ de la Acasă Tv să se închidă, am imaginat un proiect menit să resusciteze genul, o adaptare pornind de la ”Steaua fără nume” cu Oana Zăvoranu și Dan Bordeianu ca protagoniști, proiectul s-a materializat doar într-un roman…Pentru Dan Bordeianu, de asemenea, îmi exprim regretul că a fost eliminat fără milă într-un moment când era tot mai multă nevoie de protagoniști, variantele încercate în diferite telenovele dând evident greș. E drept că Dan, actor de talent, e un tip incomod, profesional vorbind nu mi-a plăcut adesea comportamentul lui dar nu pot să nu-i recunosc calitățile și regret dispariția lui din seriale chiar dacă obrăznicia sau nestatornicia l-au „scos„ de la inima multora. Aparițiile lui pe la diferite televiziuni ca și pe scena de la Nottara sunt importante dar prea puțin  pentru ceea ce e în stare să ofere ca meserie. Despre Adela Popescu am scris multe rânduri pentru că o consider marea mea reușită în conceperea unor personaje de serial de la NI la Lacrimi…și la Îngerașii. De la provinciala timidă de 18 ani care ne-a impresionat la casting prin autenticitatea și prospețimea ei la vedeta de azi, acum actriță cu diplomă, n-a trecut mult timp dar Adela a avut destule împliniri ca actriță și cântăreață iar acum când face 30 se pregătește să devină mamă…

Distribuția de la NI a inclus mulți actori de marcă pentru care am avut onoarea să scriu cât m-am priceput roluri cu oarece substanță. Tora Vasilescu, o doamnă adevărată , venea cu experiența unor ani buni de film ..Îmi amintesc că la prima repetiție de lectură s-a mirat că un scenarist în vârstă – aveam deja 60 de ani- știe limbajul șmecherilor de tip Terente, dar fiecare cu meseria lui..Pe Sebastian Papaiani nu l-am recunoscut din prima…Marele actor, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merita de la noi mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, gazdă desăvârșită ne-a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, eu, soția mea Lucia, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…acum avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică și un intelectual deosebit a făcut o bijuterie din rolul avocatului, deși deranja pe unii din echipa de producțție care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud și bine am făcut. Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR, ultima oară după 89 reînviind cuplul care făcuse deliciul copilăriei multora, Iura și Mihaela….ne mai vedeam în familie , venea cu Anca Pandrea la regretatul Cezar Tabarcea… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate dar n-a fost să fie. Iura –care deja avea greutăți în rostirea replicilor din cauza auzului a avut mari probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol…a trăit până în 2012 fără să mai poată juca așa cum și-ar fi dorit. Am avut neșansa să-i scriu rolul de adio așa cum mai târziu am făcut-o și pentru Adrian Pintea. Păcat. Mă înclin în fața memoriei unor mari actori…

Carmen Ionescu – de asemenea a primit trei roluri diferite și de la serial la  serial a dovedit că e o excelentă profesionistă…Pavel Bartoș a fost …Pavel Bartoș, în căutarea unui mare succes care a venit odată cu intrarea în postura de prezentator. Altă actriță de bună calitate, Ana Maria Moldovan, care are la activ multe prezențe în filme din 1999 până azi merita poate mai mult de la noi, a fost o vreme când mă gândeam că propunerea cuiva care o cunoștea mai bine de a încerca rolul Anei n-ar fi fost o exagerare, iar în Daria a arătat o perfectă trecere în registrul comic. …Oliver Toderiță originar din Piatra Neamț era vocea postului Acasă, mai puțin prezent în meserie, mă bucur pentru el că are o familie frumoasă, copiii frumoși…îmi amintesc că pe atunci ne-a invitat de ziua lui la un club de pe Dacia și l-am apreciat pentru delicatețea și generozitatea lui. Adrian Ștefan era încă student la Hyperion – și avea necazuri pentru că lipsea din cauza filmărilor. A debutat în NI, a jucat în Lacrimi… unde recunosc autocritic că i-am oferit un rol asemănător dar n-a putut face pasul înainte când în Daria… a primit rolul de protagonist în condițiile în care eu m-am opus categoric distribuirii lui Lucian Viziru. Știu că Lucian se credea actor însă închipuiți-vă că în Lacrimi…el și  Dan Bordeianu ar fi făcut schimb de roluri… Nici un regret, Adrian a fost corect și prezența sa a făcut bine filmelor. Pentru Cristina Cioran am scris mult, încă de la Dădacă la 2+1, am agreat chiar o colaborare la Cu dădaca în bucătărie unde apărea ea cu Papi care, să recunoaștem, habar n-avea ce i se întâmplă…La NI și-a făcut debutul cu rolul Laurei dar ulterior n-a performat deși   a avut destule roluri în teatru – chiar un musical- sau apariții la diferite posturi Tv…poate a contribuit și despărțirea de prietenul cu care fusese mulți ani împreună. Octavian Strunilă e un tânăr extrem de activ, are talent cu carul, a jucat  în multe seriale, a făcut regie, a scris scenarii și aștept să dea lovitura într-un viitor apropiat chiar dacă, poate din motive financiare, acceptă apariții nesemnificative în showuri.

Câteva cuvinte despre neprofesioniști…care s-au descurcat meritoriu după mine.

Lili Sandu se consideră azi actriță, cântăreață, a umblat pe la Hollywood în căutarea succesulu și promitea o carieră fulminantă care însă n-a mai avut loc . Tulceanca lansată la ”Școala vedetelor” a debutat cu rolul Casandrei și repet ceea ce cred, i s-a potrivit de minune așa cum rolul următor din Păcatele Evei unde a fost promovată protagonistă și „primă amoreză” a fost un eșec, dovedindu-se că la tinerii fără experiență dacă nu găsești „emploi„-ul potrivit, dacă rolul scris nu-i vine „mănușă„ nu performează. Adevărul e că- dacă nu ești Marcel Iureș sau Maia Morgenstern- nu reușești, multe femei frumoase își visează o carieră la Hollywood și rămân până la urmă cu scurte apariții, eventual o trecere prin cadru dezbrăcată, dacă au ce arăta, eu n-am cunoscut decât un singur creator de talent care s-a afirmat acolo, prozatorul Petru Popescu dar fostul meu coleg plecase cu un mare atu, stăpânea limba engleză! În fine, Doru Todoruț a rămas pe muzică, unde se pricepe, dar felul în care s-a achitat de un rol nu prea ușor merită remarcat. Am avut și un turc adevărat în serial, Cihan Unal, absolvent de Academie Economică, un om delicat și simpatic care trebuie amintit pentru caracterul lui deosebit. Am destule amintiri frumoase de la Numai iubirea, am scris mult despre un serial care ar fi trebuit să rămână uitat în istorie dar iată că se reia mereu și pare la fel de proaspăt ca la premieră. Personal îl consider cea mai bună lucrare a mea și nu mă rușinez să scriu neîncetat despre acei ani în condițiile în care nu se mai produc seriale, cu excepția lucrărilor de comedie. Dar cum și eu am debutat cu sitcomuri…încă aștept.

Înainte de a trage obloanele…

 

Am regăsit un vechi interviu apărut în 2006 iar ceea ce spuneam atunci mi se pare extrem de actual și peste 10 ani. Cum ar fi fost peisajul TV fără „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire”, ficțiuni de mare dimensiune, la nivel profesionist? Provocarea a fost să nu copiem nicio rețetă. Noi am conturat un serial dramatic, nici pe departe lacrimogen sau romanțios, axat pe bătălia eroilor de a descoperi valori solide ca iubirea, dreptatea, într-o lume egosită, violentă, dominată de un singur idol, banul. Telenovela clasică presupunea o gamă de chei, formule, rezolvări pe care publicul le-a asimilat și le degustă. Există o regulă a  jocului așa cum există și în alte genuri, sitcom, thriller, pe care trebuie să o respecți dar asta nu te oprește să le oferi personajelor moduri de a gândi și acționa bazate pe tradiții, valori, soluții de sorginte autohtonă. Nu cred că nu s-a observat în fundal o realitate românească incontestabilă și o încercare de a creiona personaje mult mai complexe și mai frământate de întrebări decât tradiționalele tipologii pozitive și negative. Poate unii preferă emoțiile simple și îi încurcă oscilațiile unor caractere tot încercând să le potrivească unor tipare. Un asemenea serial se bazează pe secvențe care au fie un substrat romantic/emoțional fie unul conflictual/polemic. Restul plictisește. Dar dacă LDI a avut peste 6000 de secvențe cel mai greu e să te descurci cu cele plicticoase dar necesare pentru ca acțiunea să mai respire…Concluzia e că publicul dorește serial românesc. E de mirare că a fost nevoie de telenovele, sau, dacă preferați, de genul „romance„ ca să descopere că avem actori senzaționali, din diferite generații.care nu prea apăreau pe micul ecran monopolizat de tot felul de improvizații amatoricești. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Nevoia de poveste, de ficțiune autohtonă e aceiași la adolescenți sau la maturi dar a trecut prea mult timp în care publicul n-a primit ce i se cuvenea…Ce spuneam acum 10 ani e perfect valabil, cu adausul că optimismul pe care-l afișam atunci s-a stins. Speram că succesul primelor noastre lucrări sunt doar începutul, că publicul va fi tot mai exigent și nu va mai accepta încropeli de duzină, că producția de gen se va dezvolta dar iată că avântul n-a ținut mult. Nu numai actorii care s-au apropiat de asemenea lucrări s-au risipit care încotro, irosindu-și talentul în tot felul de ipostaze mărunte dar și profesioniștii din domeniul regiei, scenariului, producției care se formau au trebuit să-și caute alte debușeuri. Când piața nu mai cere anumite prestații e firesc ca tinerii mai ales să se orienteze spre alte ocupații punând capăt efortului de formare a unor meseriași atât de necesari…cândva. Deocamdată pe piață se găsesc mai ales pere din Italia, zmeură din Maroc și seriale din Turcia. Dincolo de abundența, mai mare sau mai mică, a produselor cumpărate formarea unor profesioniști e capitală pentru viitorul televiziunii românești care nu se rezumă doar la jurnalistica de știri. Am citit într-o scrisoare deschisă a sindicaliștilor din TVR că această instituție onorabilă, în care am trudit și eu vreo 25 de ani, colcăie de profesioniști valoroși dar ce păcat că valoarea lor nu se incorporează în produse, adică în programe iar ceea ce vând ei ne obligă să preferăm prazul din Olanda . E drept, pe măsură ce ofertele cresc cererea scade, piața nu oferă prea multe șanse celor care cu bună credință plătesc sute de euro ca să învețe meserii specifice teatrului sau filmului ..ba chiar și talentul susțin unii că s-ar învăța! Cu ce te  alegi în afară de banii dați…vezi pe siturile lor…  ”în final veți avea o diplomă care să vă ateste participarea și inițierea, precum și recomandări din partea vedetelor noastre”. Ah și mai e ceva…  ”șansa de a te împrieteni cu oamenii de televiziune prezenți la eveniment…„ Foarte tentant. Plus că au o șansă la casting. La fel ca fetele de la paginile 3 sau 5 cu poze sexi care în majoritate își exprimă opțiunea pentru o carieră pe ecran fără să fie nevoie de cursuri, sunt autodidacte. Sigur, dacă ar candida la primărie poate le-ați da o șansă. Oameni buni spre ce ne îndreptăm? Oare e nevoie de vreun mecena care să finanțeze gratuit producțiile sau de un filantrop care a câștigat la loto și își donează banii? Să facem o subscripție publică? Sau vor aduce actorii bani de acasă cum spune Adrian Sitaru legat de filmul său prezent la Berlinală? Apropo, mă bucur să aflu că Alina Grigore, o actriță excelentă căreia i-am scris cu plăcere un rol în „Îngerașii„ a deschis o școală la București, că jumătate din distribuția filmului lansat la Berlin sunt neprofesioniști, de la școala ei de actorie, că toată lumea a lucrat pe gratis dar…acesta să fie viitorul? Fără cerere, fără ca piața să ofere joburi corespunzătoare pregătirea de specialitate e inutilă, poate conta cel mult la capitolul cultură generală dar oamenii aceștia trebuie să și mănânce. Și la Hollywood sunt sute de școli de profil dar și suficiente joburi. Acelora care nu-și împlinesc visul le rămâne poate să meargă în Griffith Park și să-și facă un selfie cu inscripția gigant de pe deal. Nu vreau să vorbesc acum despre faptul că televiziune nu înseamnă numai știre, reporteri, talk-showuri, „mari fețe vorbitoare„ care inundă ecranele. Poate ar fi primul lucru de discutat și învățat în școli. Adela Popescu îmi spune cu nostalgie că vede reluările serialelor noastre și uneori îi vine să plângă de dor…măcar reluările vor rămâne! Dar a trăi doar din reluări e un mod de a trage obloanele, de a-ți declara neputința. Păcat. Dar să nu plângem ,dimpotrivă, să ne amuzăm, să râdem, vom avea noi seriale comice, ne vom distra pe cinste. Iar la nevoie să râdem de noi înșine.

Nu putem noi? Să luăm de la alții!

A  apărut o nouă anchetă de presă cu tema „de ce plac serialale turcești?„ Mai bine se discuta de ce nu se mai fac seriale românești…doar povestea spusă de mai marii ProTv despre criza mondială care a închis producția nu prea o crede nimeni. Explicația cu exotismul nu satisface nici ea. Dar am remarcat opinia unui psiholog, Keren Rosner, care spune că „succesul serialelor turceşti are ca bază situaţiile de viaţă care transpun telespectatorul într-o poveste pe care a trăit-o sau pe care ar fi vrut să o trăiască… se adresează persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, n-au trăit o poveste de viaţă. Pe care o regăsesc în aceste seriale. Încearcă să îşi găsească o finalitate pe care şi-ar fi dorit-o, iar aceste seriale le dau răspunsul. Fiind vorba de foarte multe situaţii de viaţă înseamnă că foarte multe persoane se pot regăsi în asemenea poveşti. Interesul este foarte mare pentru că este un fel de proiectare a propriilor probleme şi rezolvarea lor se face în afara propriei persoane. Fiecare dintre noi am trăit sau ne dorim să trăim o poveste de iubire spectaculoasă, deosebită, specială. Astfel de seriale tocmai asta ne oferă: poveşti de iubire în care oamenii se regăsesc sau, cu nostalgie, retrăiesc propria lor poveste. Empatizează foarte mult cu personajele şi se regăsesc într-unul dintre aceste roluri…Un personaj, fie că este sărac, fie că este într-o postură inferioară societăţii ajunge să fie realizat în general, accentul fiind pus pe personajele feminine. Totodată au şi o relaţie fericită. Este idealul pe care orice femeie şi-l doreşte, atunci publicul e uşor de captivat cu astfel de seriale“ Iar analistul media Iulian Comănescu punctează: „Modele nu se schimbă chiar atât de repede. Iar costurile modice ale unor asemenea producţii (în jur de 15.000 de euro) le fac rentabile….Şi dacă nu cumperi Suleyman, care nu e chiar ieftin”  Corect. Identificarea cu unele personaje e cheia succesului…dar oare de ce nu se prea identifică publicul cu personajele din așa zisele reality showuri scenarizate gen „Lecții de viață” care rezistă mai ales folosirii violenței verbale sau fizice, om fi noi românii certăreți dar nici chiar așa…Tot ieftine sunt dar ce contează?  În peisajul dezechilibrat la televiziunii de la noi serialul dramatic e necesar de urgență! Dar cine l-ar putea susține? ProTv, Antena 1 sau TVR sunt singurii care ar avea mijloace. Primii au ales comedia, sigur, e amuzant să te distrezi pe seama fierbințenilor, poți să te și identifici cu ei…Antena 1 pândește după colț. TVR, dacă judeci după ieșirile publice ale tuturor- șefi, realizatori, sindicate etc- nu vede în față decât problema banilor iar despre soluția pe care continui să o susțin, privatizarea TVR1 nici vorbă. Ce am putea să așteptăm? Vreun filantrop dispus să scoată din buzunar finanțarea necesară în schimbul a…nimic? Vreun donator care a câștigat la loterie? O subscripție publică? Mă tem că timpul trece în zadar. Realitatea ne-a arătat că mulți investitori care păreau că vor să construiască un lucru durabil nu făceau decât să adune bani pentru averea proprie, de ce în televiziune ar fi altfel? Permanent am susținut cauza originalității, am fost împotriva imitației, i-am apreciat pe creatori și nu pe executanți. Sigur, tot ce are cât de cât succes la noi se bazează pe formate străine, chiar și showurile care au pe generic cuvântul „român„, ”Vocea României„, ”Românii au talent”, ”Ce spun românii„ – o excelente realizare de altfel cu un Cabral de zile mari.  Nu e nicio rușine să cumperi ideile altora și să le transpui dar în cazul creației de ficțiune aveam rețineri. Deși scenariile mele de la „Numai iubirea” ,”Lacrimi de iubire”etc.  au fost adaptate și produse prin Polonia, Slovacia, Ucraina, Croația continuam să consider că fiecare țară are probleme specifice care se adaptează cu greu iar aspecte poate mai importante sunt omise pentru că, evident, n-au interesat și nu sunt conținute în original. Și eu am încercat, înainte de lansarea primei telenovele românești, să adaptez un scenariu din Venezuela și m-am lovit de asemenea obstacole dar îmi asum că nu mă pricep la asta. Sunt ani buni de când producția autohtonă a ajuns pe cale de dispariție și nu există timp de așteptare așa că renunț la încăpățânarea cu care am susținut creația originală. Așa cum cumpărăm formatele unor showuri să cumpărăm scenariile unor seriale străine, să le adaptăm și să nu mai lăsăm timpul să treacă! Desigur și aici sunt aspecte deloc de neglijat..ProTV a mai încercat în trecut adaptări și n-a rupt gura târgului iar ultima ispravă cu comedioara de la BBC ”O săptămână nebună” a fost un eșec, la fel ca și imitația antenistă ”Camera café„.  Păcat de actori… Aici trebuie să intervină discernământul pentru a alege lucrări de calitate și de mare interes, indiferent de costuri! Am mai spus-o, când ai o producție de 4-5 seriale pe sezon –azi nici nu visăm…- îți permiți să încerci diversitate de genuri, de stiluri, de targeturi, când nu poți să produci decât o singură bucată pretențiile sunt mai mari ca și așteptările. Dar merită încercarea.  Există o nevoie urgentă de producție și timpul pierdut aici se măsoară în ani. Mai e ceva. Extrem de multe producții cinematografice astăzi , inclusiv seriale, se bazează pe fapte reale sau pe ecranizarea unor romane. Să nu existe în literatura noastră nimic interesant? Să nu existe în viața societății românești nicio sursă de inspirație?

Cine va spune adevărul?

 

La noul ProTv a  rulat, oarecum în obscuritate, un serial făcut cu ani în urmă, de doar 6 episoade, „Deschide ochii”. Oricum altceva decât eternele povești de mahala pe care le tot înghițim dar…din nou ProTv nu se dezminte, scenariul este unul adaptat  – după un oarecare Simon Edi Schwartz. Frumos. De altfel tema avocatului –inclusiv unul orb- se înscrie în masiva literatură americană, adesea ecranizată, pe care un John Grisham a făcut-o mai nou celebră…dar există o filieră neîntreruptă de legal thriller de la eroul lui Erle Stanley Gardner, Perry Mason , pe care-l adoram în tinerețe la avocatul din limuzină al lui Connelly. Nimic nou sub soare deși tare mi-ar fi plăcut să aud de o creație originală pentru că, nu-i așa, evenimentele de pe scena juridică autohtonă sunt ofertante. Cu ceva timp în urmă mă gândeam că o poveste gen „mâinile curate„ având ca erou un procuror ar fi fost interesantă în contextul actual dar nu e o treabă ușoară. E mai simplu să adaptezi, să imiți, să cumperi formate străine și să le reproduci, executanții fiind mai ușor de găsit decât creatorii. Unde se ajunge vom vedea din declarațiile lui Costi Mocanu director of Diversification and Business Strategy Pro TV , el ne spune despre Acasă Tv că „avem parteneriate cu colegii din compania CME din alte teritorii, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croația. Este intenția noastră de a prelua produsele lor.” El recunoaște, pe șleau, că „În grilă nu veți mai regăsi atât de multă inițiativă, îndrăzneală, curaj în promovarea unor titluri noi, de ficțiune, așa cum au stat lucrurile la noi până în 2010. /???!!!/ Cam atunci ne-am oprit din producerea formatelor românești, din cauza crizei. Avem însă intenția revenirii cu ele, cu producții sută la sută românești, de ficțiune, de succes pe măsură ce piața își va reveni./??/ Vom veni cu producție europeană. Avem parteneriate cu colegii din compania CME din alte teritorii, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croația. Este intenția noastră de a prelua produsele lor. Ei au continuat să producă, piața a fost mai darnică cu unele dintre teritoriile companiilor noastre. /??!!?/ Vom aloca în continuare produsul tradițional al canalului, telenovela, fie că vine din America Latină, dar începe să fie încurajatoare și la noi după ce alți colegi din media românească au venit cu astfel de inițiative, și produsele turcești. Noutatea ar fi apariția unor produse indiene și ele consacrate de alți participanți din spațiul media din România.”. Dincolo de neadevărurile flagrante cuprinse în aceste declarații nu pot să trec peste un aspect…mai de mult, după succesele evidente ale serialelor noastre, la CME se decisese ca Ruxandra Ion să fie Head of Content pentru toate teritoriile, existând perspectiva ca multe din produsele noastre nu doar să fie difuzate acolo, ceea ce s-a întâmplat, dar și formatele noastre să fie acceptate. Evident, respectându-se valorile și tradițiile locale, lucru esențial pe care l-am observat de pildă la Praga unde se intenționa un remake după Lacrimi de iubire. Unii din afara CME, de asemenea, au făcut seriale pe scenariile noastre..de pildă polonezii cu Tylko miloscz, o versiune după Numai iubirea. Iar acum aflu că avântul căpătat de producția românească s-a prăbușit după 2010 ,noi vom vedea lucrările bulgarilor sau  slovacilor care n-au cunoscut criza pieții /oare?/ iar ca să difuzăm totuși un procent de creație autohtonă vom apela la reluări…Să mă mai mir când Numai iubirea – o producție 2004- se reia acum în 2016 pentru a nu știu câta oară? Desigur, vorba soției mele, generațiile se schimbă dar eu, devenit fără voia mea, clasic în viață nu văd deloc perspectiva în roz. Fie se spune tot adevărul privind falimentul ficțiunii românești și se lasă deoparte poveștile cu criza pieții fie se încearcă depășirea momentului printr-un efort acum nu într-un viitor nedefinit. Ce audiență vor avea creațiile partenerilor noștri  bulgari sau cehi vom vedea dar mă tem că am părăsit fără luptă ringul, adică piața. Sau le oferim la schimb poveștile fierbințenilor?  Vânzarea studiourilor de la Buftea îmi spune că viitorul de care se vorbește va fi foarte foarte îndepărtat. Dar poate, după ce ProTv –cu anexa sa AcasăTv- s-a predat, preferând aproape exclusiv cumpărarea de formate, va apărea altă televiziune care-și va însuși efortul de a susține producția originală românească? Bine ar fi…

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli,  cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.

E nevoie de Numai Iubirea 2 ?

Nu, nu e nevoie. Răspund unor fani care au trimis mesaje probabil după ce au găsit romanul meu „A fost odată numai iubirea„ pe elefant.ro sau pe siturile americane. În 2014 când se făceau 10 ani de la premiera serialului am scris cartea știind că nu va deveni și scenariu, chiar dacă Oana Zăvoranu, căreia i-am trimis-o, credea că ProTV va fi interesat. Nici vorbă, era prea târziu. Dacă Adela Popescu ar fi strălucit ca de obicei Oana nu mai putea fi și nu va mai fi niciodată protagonista unui serial. E drept, cu ani înainte, încercasem un proiect care bănuiam că ar putea revigora tele-serialul românesc aducând împreună doi „abandonați„ dar adorați de public, Oana Zăvoranu și Dan Bordeianu în 2 roluri inspirate de „Steaua fără nume„. Ba chiar amestecasem în acel proiect destinul unor personaje din „Lacrimi de iubire„, cele interpretate de Mihaela Bărluțiu-care sigur ar fi venit din Los Angeles la filmări- Nicoleta Luciu, Dorian Boguță, Augustin Viziru. Dar producătorii cu care lucram nu mai aveau drept de decizie …și proiectul a devenit roman. Așa cum o carte a fost „Schimb de vieți„ – cea mai căutată de cititorii de e-books- scrisă după un proiect abandonat din vina mea, pentru că nu am înțeles că se dorea realizarea unui vehicul muzical pentru câțiva adolescenți. La 71 de ani sunt prea bătrân să mai sper în resuscitarea serialului autohton dar mai am destulă putere să scriu și voi veni în curând cu o nouă carte, „Destinul unei femei„ concepută fără să mai mă gândesc la micul ecran. De fapt cine ar putea readuce creația românească în fața publicului? ProTv a fost ani de zile postul-fanion, după plecarea lui Adrian Sârbu, îmi pare rău să o spun ProTv se transformă pe zi ce trece în ceva ambiguu, chiar nociv. Sigur că înțeleg politica unor multinaționale de a subordona totul profitului dar ignorarea creației românești /„Las Fierbinți„ e doar un alibi/ are și va avea o influență nefastă asupra publicului prezent și viitor. Antena 1 nu se clintește din poziția sa de imitator, când rivalii au încetat producția de seriale Antena a renunțat și ea, brusc, întrerupând o producție abia lansată. Kanal D a profitat de situație impunând telenovela turcească, acum găsești peste tot seriale turcești și nu e de mirare că vom avea o moschee la București. În fine Prima TV ar fi singurul post care ar putea face ceva dar nu are forță, nu o țin curelele. Desigur, cine s-ar cuveni să fie în fruntea creației românești de film, serial, teatru ar fi Televiziunea Română, care însă nu există –sau nu contează, ceea ce e același lucru. Să fie o soluție renunțarea de a numi în fruntea TVR un scriitor, cineast, jurnalist, politruc etc în favoarea unui specialist în insolvență?  Poate că da. Am citit recent părerile lui Remus Borza – un nume de reținut- despre cum s-a distrus sistemul de irigații din fostul „grânar al Europei„ și cum o politică de refacere a sistemului poate îngloba capacități de producție latente, descoperind o viziune amplă pe care ar fi trebuit s-o aibă guvernul. De asemenea oameni e nevoie peste tot. Violul din „Numai iubirea„ a șocat mii de telespectatori, violul de la Vaslui a zguduit o țară întreagă, dovadă că viața bate filmul, uneori. Dar dacă nu avem filme deloc e mai bine?

Fata bună și fata rea în seriale

Există concepția că rolurile negative sunt de preferat celor pozitive în seriale. Chiar și Adela Popescu crede asta, ea care a căpătat notorietate cu două roluri de fată bună în NI și LDI…Nu e adevărat! În telenovele a făcut școală motivul ”cenușăresei”, fetișcana săracă, modestă dar cu fire puternică, în stare să se ia la trântă cu bogații, să învingă nedreptatea, personaj jucat perfect atunci de Thalia care se impunea prin identificare. Milioane de adolescente dar și de femei mai în vârstă care nu reușiseră asemenea victorii se identificau cu personajul dar, atenție, cu personajul jucat astfel de o actriță dotată.            Cheia succesului e în mâna interpretului și în capacitatea lui de comunicare. Iată, la NI rolul surorii „bune” a căpătat contur și s-a lărgit pe parcursul serialului pentru că Adela l-a făcut credibil, a reușit să facă publicul să se identifice cu personajul. E valabil și pentru rolurile de „fată rea” ! E valabil și pentru protagoniștii masculini..de pildă, la LDI, puteți alege între personajele interpretate de Bordeianu și Bebe Cotimanis? Actorul sfințește locul, cred asta cu tărie. Iar când scenaristul nu crede în actorul desemnat pentru un rol, se vede…Îmi pare rău să evoc din nou numele Corinei Dănilă dar la NI, serialul la care țin mult, felul în care ea a jucat rolul fetei bune și felul în care eu l-am scris au marcat neîmpliniri, au fost verigile slabe…După ce vizionasem proba ei –își dorea rolul negativ dar era neconvingătoare și, regret s-o spun, părea mai grasă pe ecran decât în realitate- am găsit-o în biroul producătoarei generale și n-am ezitat să-mi exprim rezervele. În cele din urmă Oana Zăvoranu a strivit orice concurență pentru rolul „fetei rele„ dar Corina, fiind de-a casei, a primit rolul protagonistei „bune„ insă  datele ei personale – vârsta, aspectul, experiența- nu mi-au permis sau n-am fost capabil să o fac o „cenușăreasă„ cum intenționam. De aici poate neîmplinirile textului pe care mi le asum dar nici jocul actriței nu ne-a salvat pentru că, accentuez cheia, nu era credibilă, făcea pe doamna atunci când trebuia să fie modestă, era rece atunci când trebuia să fie dulce, îngăduia iubirea, nu o trăia. Într-un serial de 100 sau mai multe episoade asemenea aspecte sunt esențiale pentru că publicul nu te iartă iar oricât feedback ai primi nu poți schimba peste noapte totul. La NI am avut norocul reușitei Adelei, identificarea publicului cu personajul, de fapt cu felul în care Adela juca personajul, ajutând la transformarea practic a „perechii secunde„ în protagoniști. Din nou subliniez, să nu ne lăsăm furați de faptul că „personajul negativ„ are la îndemână la suprafață un arsenal bogat de gesturi și acțiuni – minte, fură, bate, omoară etc., până la urmă e mai greu și mai profesional să joci personajul „bun„ să exprimi, să comunici trăiri interioare profunde. Din păcate seriale nu se mai produc iar a impune personaje gen Rață, Brânzoi sau Aspirina ar fi penibil. E nevoie de actori buni, și avem, în seriale bune, dar nu avem. Poate peste câțiva ani producătorii se vor trezi că nu mai au „celebrități” cu care să-și populeze showurile și se vor sătura să apeleze la eternii Augustin, Dorian, Vica/?/, Doinița și alți neica-nimeni care au devenit ”vedete„ la înghesuială în timp ce actorii adevărați, de talent, se chinuie să supraviețuiască din reclame și alte expediente sau, măcar, se agață de puținele scene unde se mai joacă teatru, și acolo cu mii de probleme și impedimente.