PARTEA ÎNTÂIA
1. Nicoleta
O mașină suspectă era parcată de mai multă vreme la marginea drumului, nu departe de intersecția spre lac, și puținele crengi ale copacilor de lângă carosabil nu reușeau să o ascundă. Pe locul șoferului era o femeie tânără, brunetă, bine făcută iar liniștea, nemișcarea în care stătea, nu te lăsa să bănuiești dacă așteaptă pe cineva cu răbdare sau supraveghează zona. După trei zile la rând când mașina suspectă a zăbovit preț de mai bine de o oră în stradă s-au hotărât să vadă mai îndeaproape despre ce e vorba. Doi bărbați zdraveni, cu ținuta rigidă a unor profesioniști, s-au apropiat de mașină, i-au făcut semn femeii să coboare geamul iar unul din ei a spus, sec:
– Domnul vă poftește înăuntru.
Atât. De parcă era vorba de Domnul – Dumnezeu. Dar femeia brunetă n-a pus întrebări, n-a protestat de parcă se aștepta ca dintr-o clipă în alta curiozitatea vecinilor să răbufnească, pur și simplu a deschis portiera și a ieșit din mașină oferind privirii un trup perfect, o statură înaltă, peste media obișnuită și mai ales doi sâni proeminenți și mândri care atrăgeau atenția imediat. A trecut pe lângă cei doi bodyguarzi și a intrat pe poarta vilei de parcă ar fi cunoscut drumul dar a rămas ușor derutată, avea în față o vilă compusă din mai multe corpuri de clădire vopsite discret în culori pastelate, un semn fără tăgadă al bogăției. Bărbatul vorbi din nou, făcând un semn spre una din ușile masive:
– Domnul Filip vă așteaptă în salon.
Așadar se numește Filip. Proprietarul acestui domeniu impunător era, cum se așteptase, un domn în vârstă, probabil trecut de 60 de ani dar cu alură de sportiv întârziat, înalt, zvelt, cu părul grizonant tuns scurt, fără ochelari, îmbrăcat într-un trening roșu de parcă abia ieșise din sala de fitness. Avea desigur o sală de fitness în vilă, o piscină probabil acoperită, jacuzzi…o persoană evident mai avută decât ceea ce cunoscuse până acum Nicoleta. Nici nu era de mirare, aici pe malul lacului își construiseră adevărate palate mulți dintre potentații zilei și ea știa că va fi detectată ușor, ca o muscă rătăcită într-un fagure cu miere. Dar o muscă extrem de atractivă…
– E mașina dumitale?
– Da, e mașina mea. Am greșit cu ceva?
– Cum te cheamă?
– Nicoleta Călugăru, vreți să vă arăt actele? Sunteți de la poliție…oamenii care m-au forțat să ies din mașină sunt polițiști?
Gazda a zâmbit ușor în fața atitudinii ei agresive. A examinat-o cu o privire pătrunzătoare, cu o insistență care nu părea să o deranjeze și a continuat, fără să o invite să ia loc, probabil îi plăcea să admire silueta perfectă a tinerei din fața sa:
– Nici vorbă…ești liberă să pleci…nu te reține nimeni, ia-ți mașina și du-te unde ai treabă dar să nu mai apari niciodată în fața proprietății mele.
– Sunteți proprietarul…aici? Era greu să dea un nume la tot ce văzuse, în fugă, o vilă imensă, cu grădină, piscină și câte acareturi o mai avea nu se putea numi o simplă casă.….Și strada vă aparține?
– Doamnă..sau domnișoară…de ce nu iei loc, servim o cafea și îmi povestești necazurile tale pentru că, evident, ai multe necazuri…
– Eu…nici nu știu cine sunteți…
– Mă numesc Filip, George Filip…om de afaceri. Așa se spune la hoți acum…ce e, te-am speriat? Doar nu-ți imaginezi că tot ce ai văzut intrând în curtea mea se câștigă trăgând la șaibă sau lucrând la strung…că eu am fost strungar cândva..foarte de mult…
Din nou acea privire insistentă care începuse să-i creeze Nicoletei o stare de inconfort, de stânjeneală. Ar fi vrut să se așeze pentru că fusese invitată dar se simțea ca o elevă scoasă la tablă de un profesor exigent, nu știa unde să-și pună mâinile și, în general, începuse să regrete că ajunsese aici.
– Oare crezi că nu te-am recunoscut? a continuat Filip. Știu cine ești…soția vecinului meu, a lui Dumitru Mazilu. Undeva la etaj am o cameră de unde se vede drept în curtea lui, acolo unde ați ținut petrecerea de nuntă, tu erai mireasa…era greu să nu te țin minte, printre atâtea păpuși false erai singura frumusețe adevărată, o puștoaică speriată dar extrem de sexy în rochia ei elegantă…ce era, Dior sau Valentino? De ce taci…mă înșel?
– Nu, aveți dreptate, eu eram acolo în curte…dar n-am fost niciodată soția lui Decebal Mazilu.
– Nu? S-a ridicat, apropiindu-se de ea. Vrei să vii cu mine până sus?
Într-adevăr din acea cameră de la etaj se vedea curtea vecină pe care Nicoleta o cunoștea atât de bine…clădirea era mai departe, piscina abia se zărea printre ramurile copacilor dar în fosta grădină se amenajase un loc de joacă pentru copiii..chiar în fața ochilor ei se arătau leagănul de lemn, o tricicletă, un cort indian pictat în culori vii, diferite construcții de lemn neterminate…Acum locul de joacă era pustiu.
– De obicei vine acolo un băiețel împreună cu bona lui, un puști nu mai mare de 3-4 ani…..pe el voiai să-l vezi, e copilul tău?
– Da.
– Băiatul lui Mazilu?
– Nu e copilul lui Mazilu…
– Înțeleg…Dacă vrei să povestești…sunt un bun ascultător…azi e duminică, ziua mea liberă și cum sunt singur în căsoaia asta și n-am nimic de făcut…te invit la o cafea.
Nicoleta nici nu și-a dat seama cum a început să povestească, în salonul elegant de la parter, cu o ceașcă de cafea în față…
– Zahăr sau miere? Pune și puțin lapte cald, e mai bună…
Poate simțea nevoia să vorbească în fața cuiva după tot ce i se întâmplase, după ce plecase a doua oară din satul natal. Ar fi trebuit poate să se confeseze lui Ile, tânărul preot din Bughești care-i fusese primul iubit și care o acceptase fără păreri moralizatoare când a ajuns grăbită și agitată cu băiețelul luat cu forța din curtea vilei lui Decebal Mazilu, poate ar fi putut să-și deschidă sufletul în fața mamei sale Verona dar n-o făcuse.
– Aveam 18 ani când am ajuns în București, se auzi ea vorbind, recunosc, copilăria, anii petrecuți într-un mediu…modest nu m-au pregătit pentru viața de aici și am scăpat ca prin minune de anumite tentații care mi-ar fi distrus viața.
Acum se relaxase, stătea într-un fotoliu confortabil, conștientă de faptul că bărbatul îi admiră în voie picioarele frumoase, bine proporționate, știa că fusta destul de scurtă lăsa destul de puțin pe seama imaginației și își spuse că nimic din toate acestea nu fusese premeditat. Așa se îmbrăca de obicei, așa se comporta de obicei, nici un moment nu se gândise că va deveni ținta admirației unui bărbat care, pesemne, își imaginează că procedează așa dinadins, că a plănuit să-i capteze atenția, eventual să-l seducă, atrasă de bogăția etalată . Era normal ca el să gândească astfel și Nicoleta nu se simți deranjată, pur și simplu nu-i păsa. Ar fi putut să plece imediat dar exista încă undeva înăuntrul ei o mică speranță că va reuși ce și-a propus, chiar cu nevoia de a lua totul de la capăt.
– Și atunci l-ai cunoscut pe Decebal Mazilu, binefăcătorul minune, omul care ți-a pus la picioare bogăția lui și a decis să abandoneze pentru tine rolul de crai ..sau taur comunal cum își făcuse reputația…
I-a auzit vocea și parcă s-a trezit din reverie întorcându-se cu picioarele pe pământ.
– Nu…l-am cunoscut pe Horia, cel care…a fost tatăl copilului meu.
– A fost? De ce vorbești la trecut?
– Horia a murit, după un accident de mașină.
– Îmi pare rău… N-a mai întrebat nimic, a lăsat-o să vorbească, să-și adune gândurile iar Nicoleta a deschis șuvoiul gândurilor fără să-și privească interlocutorul, de fapt privindu-l fără să-l vadă, ca în transă hipnotică .
– Horia era însurat, avea un copil, un băiețel de 7 ani și mie nici nu mi-a trecut prin cap să-i sparg casa, să-i stric căsnicia, familia mi se părea un lucru sfânt dar…
– Dar erai însărcinată…
– Dar..Decebal mă ceruse de nevastă.
– Cum așa?
– Abia mai târziu am înțeles, el și tatăl lui, i se spune Căpitanul, un bătrân nesuferit care nu m-a plăcut niciodată, îmi întindeau o capcană. Eram victima ideală, o naivă aterizată din provincie, ușor de încântat cu câteva țoale scumpe, cu pantofi șmecheri, bijuterele și alte nimicuri…o fraieră care să-i nască un moștenitor sănătos, un animal de prăsilă de care te descotorosești după ce și-a făcut treaba.
– Înțeleg…ai născut copilul acelui iubit al tău, decedat…Horia, în ograda lui Mazilu…frumoasă răzbunare. El e puștiul care vine să se joace acolo în curte, copilul pe care îți dorești atât de mult să-l vezi?
– Da…Dar n-a fost așa…Horia fusese procuror, a renunțat la slujbă devenind avocat, și-a părăsit familia, ne-am mutat împreună, am încercat să recuperez copilul, pe Andrei, însă…
– Acum nu te mai înțeleg, spuneai că pentru tine familia e sfântă…
– Nu mai credeam asta de când Decebal și-a bătut joc de mine…a pus la cale o căsătorie falsă…ce-ai văzut dumneata pe fereastră era un spectacol de teatru…Dar ai dreptate, Dumnezeu m-a pedepsit, Horia a făcut un accident stupid, inexplicabil, pur și simplu a intrat cu mașina într-un Tir…nu l-au putut salva…Atunci l-am răpit pe Andrei.
– L-ai răpit?
– Chiar nu înțelegeți…Decebal n-a fost niciodată soțul meu în acte, toată mascarada mi-a dezvăluit un adevăr crud, eram considerată nu o mamă ci un obiect inutil ce trebuia aruncat…
– Te-a dat afară și a păstrat copilul..fără să știe că nu era tatăl lui?
– Am plecat dar m-am întors cu un pistol.
– Poftim?
– Așa am făcut. L-am luat pe Andrei sub amenințarea armei și am fugit la Bughești, speram să găsesc ajutor să plec din țară dar Decebal a fost mai isteț, și-a recuperat copilul și nu mi-a lăsat nici o alternativă…
– Extraordinară povestea ta…într-adevăr…și ce s-a mai întâmplat?
– Nimic.
– Cum nimic…? Te-ai întors să-ți vezi copilul, să-l iei din nou, să-l revendici?
– Nu știu de ce m-am întors…pur și simplu n-am putut să mă apropii de vilă…
– Înțeleg. Câți ani ai acum, Nicoleta…? Stai, nu-mi spune, se vede…Ei bine, eu mă apropii de 70…
– La dumneavoastră nu se vede…
– Fac sport, mă întrețin..la suprafață. Nu te ridica, e rândul meu să povestesc…dar cu o singură condiție…
– Cu plăcere…Care ar fi condiția?
– Să accepți să fii soția mea.
2. Filip
George Filip n-a fost tentat să facă avere ca mulți alții, vânzând blugi aduși din Turcia, patronând fie vreo rețea de săli de joc, fie agenții de exchange, pariuri, săli de păcănele, amaneturi, chiar dacă trebuia să se asocieze cu tot felul de turci, libanezi, israelieni care veneau să investească niște mărunțiș care era considerat pe meleagurile noastre drept capital. N-a fost nevoie de toate astea deși, imediat după revoluție, mai ales în timpul boomului din 2000 n-avea de gând să rateze șansa de a face bani …Nici n-a moștenit mare lucru de la părinții săi, răpuși înainte vreme de boli cronice, totuși a revendicat câteva hectare de pădure pe care le-a vândut destul de avantajos. Fusese strungar, maistru, șef de secție într-o fabrică de mult demolată și se mândrea cu originea lui muncitorească dar belșugul i l-a adus soția lui Lidia, și ea trecută de mult în lumea drepților. Lidia avea un frate, Mușat, care intrase în politică, întotdeauna de partea cui era la putere și la îndemnul acestuia Filip a înființat tot felul de firme care se ocupau ba cu transportul de piese și componente auto, ba cu distribuția de vopsele, cele mai bănoase fiind construcțiile și comerțul cu energie. Desigur contractele cu statul veneau fluierând și averea lui Filip a crescut ca în povești deși nici măcar nu știa bine numărul și profilul firmelor sale unde trebăluia din zori până seara. Nici după moartea soției Filip n-a renunțat la muncă, se ducea în fiecare dimineață la sediul câte unei firme, bea un ceai fierbinte, semna tot ce i se punea în față iar a doua zi o lua de la capăt în alt sediu. Mușat avea oamenii lui care se ocupau de toate afacerile, lui nu-i rămânea decât să profite dar n-o făcea. Petrecerile, de orice fel, i se păreau risipă, cheltuieli inutile, ceea ce, din păcate, pentru fiul său Theodor deveniseră un mod de viață.
– Glumiți, nu-i așa? a întrebat Nicoleta care nu știa încă în ce fel să-l considere pe bătrân, un excentric sau un timid?
– Deloc. De altfel nici nu-mi plac glumele, n-am simțul umorului și când cineva îmi spune un banc îmi vine să plâng nu să râd. În schimb am darul prezicerii…știu ce ai să mă întrebi mai departe. N-a lăsat-o să intervină și a continuat „De ce eu?” așa ai să întrebi.
– E adevărat…de ce eu?
– Nu știu, așa s-a nimerit. Dar dacă te simți jignită poți să pleci.
Nicoleta nu știa ce să creadă. Dăduse târcoale casei unde trăia fiul ei fără să ia o hotărâre, timpul scurs de la plecarea de acasă nu-i oferise șansa de a se așeza cum i-ar fi plăcut, trăia improvizând, țesea planuri care se dovedeau pe loc aberante, n-avea curaj să se implice în nimic. Aștepta, nici ea nu știa ce, iar zilele treceau. Experiența trăită cu Decebal Mazilu o decepționase totuși paradisul bogaților de pe malul lacului o atrăgea ca un magnet, iar amintirea celui pe care îl iubise și se dovedise tatăl copilului ei se estompa tot mai mult. Horia…A dispărut din viața ei la fel de meteoric precum apăruse. Poate dacă ar fi putut avea copilul cu ea ar fi fost cu totul altceva dar cum, cu ce, unde să-l crească? Andrei fusese obișnuit să aibă tot ce-și dorea, era un copil nu atât răsfățat cât mulțumit, confortul făcea parte din existența lui și ea nu îndrăznea să intervină. L-a privit cu mai multă atenție pe bărbatul din fața ei. George Filip arăta bine pentru vârsta lui, îngrijit, cu tenul sănătos, mereu proaspăt bărbierit, îmbrăcat cu haine de calitate dar fără nimic ostentativ, nu purta inele sau brățări, în afara unei verighete modeste, amintire probabil a unor vremuri trecute. Paradoxal și Decebal începuse prin a o cere în căsătorie….o ademenise cu avantajele bogăției înainte de-și dezvălui cinismul și manipularea, nu dorise altceva decât un moștenitor. Pe care acum îl avea și poate nici nu știa sau nu-i păsa că nu e din sângele lui. Îi auzi glasul de parcă vorbele lui nu i se adresau ei ci unei străine.
– Eu am să te iau de nevastă cu acte în regulă, n-ai să mai trăiești o farsă a doua oară. La urma urmei de ce să refuzi, doar toate fetele asta își doresc, să descopere un bărbat disponibil cu ceva avere care să le asigure existența și pe cât posibil bătrâni, să dispară repede și să le lase bănuții. S-a grăbit să prevină gestul ei de negație…Nu-mi spune că nu e așa…
– Ei bine și eu sunt cu un picior în groapă…nu mai am timp Nicoleta, nu mai am timp deloc. Nu se vede? Corect, nici vârsta nu mi-o arăt…dar am mai mult, mult mai mult decât îmi dai…și în plus un cancer nenorocit care mă duce inevitabil și fără drept de recurs spre sfârșit.
Ea l-a privit cu atenție, semnele bolii nu erau vizibile, e drept că Filip avea o constituție fragilă, era înalt și subțire dar treningul roșu pe care-l purta vorbea despre preocupările lui sportive, poate doar tristețea din ochi să fie izvorâtă dintr-o suferință interioară bine ascunsă. Totuși culoarea obrajilor lui nu era cea normală iar o examinare mai atentă stăruia pe petele apărute pe grumaz și pe mâini, anunțând o funcționare defectuoasă a ficatului. Dar, în fond, ce să aștepți de la o persoană de vârsta a treia? Deodată Nicoleta se încruntă, cum adică să se mărite cu un om pe care practic nu-l cunoaște, să împartă același pat, să…? S-a ridicat.
– Ți-am spus că poți să pleci dacă vrei.
– Nu vreau să plec…eu…aș bea un pahar cu apă.
– Nicoleta, te-ai speriat?
– Eu? De să mă fi speriat?
– Probabil ți-ai imaginat că am de gând să profit de tine…draga mea, ești o femeie superbă, orice bărbat ar fi fericit să te țină în brațe, să te mângâie, să facă dragoste cu tine dar eu am trecut de vârsta cuceririlor. Am renunțat, crede-mă…nici cu Viagra nu mai merge.
– Nu mă gândeam că…
– Lasă!
Pe ușă a intrat o femeie în vârstă cu înfățișarea unei menajere care de ani buni are grijă de casă și de stăpânii ei, iar Filip i s-a adresat cu un zâmbet schițat
– Domnișoara ar bea un pahar cu apă. Poate aduci și o dulceață de cireșe amare, Smaranda face niște dulcețuri ca pe timpuri de te lingi pe degete, bunele obiceiuri nu dispar niciodată, ar fi și păcat. A continuat, după ieșirea menajerei
– Eu am un băiat, unicul meu fiu, pe Theodor, care-mi care risipește banii prin străinătate, mă tem că se va alege praful de averea mea iar ce va rămâne după jaful pe care-l face el îl va confisca statul când vor exploda cercetările, într-o zi.
– De ce vi s-ar confisca?
– Păi sigur că afacerile au fost dubioase…corupție, mită, spălări de bani, licitații trucate…când se schimbă puterea încep să se dea în gât unii pe alții. Ce averi curate vezi în jurul tău, crezi că Mazilu e mai breaz? Profită și tu cât poți după moartea mea, pleacă undeva în Caraibe, uită de Mazilu, de copil…ești tânără…o să mai ai copiii din păcate eu sunt prea bolnav și nu vreau să-mi bat joc de tine…te-a batjocorit destul viața.
Nicoleta nu știa cum să reacționeze, ce răspuns să-i dea bătrânului care îi propusese un adevărat plan, o înțelegere cu profit reciproc. Dacă era adevărat tot ce spusese…
3.Nicoleta
Nu mai putea sta la Bughești, lumea o știa măritată iar ea dăduse năvală în casa preotului, trebuia să plece negreșit fără să dea prea multe explicații lui Ile. Nici mamei sale nu-i putea cere ajutorul, era exclus să se întoarcă în casa unde copilărise, tatăl ei vitreg Stan n-ar fi acceptat-o și la urma urmei pentru a scăpa din acest mediu modest fugise de acasă.
S-a întors în grabă la București…micul apartament pe care-l închiriase împreună cu Horia, pe lângă stadionul Dinamo o aștepta…Când a deschis ușa să intre totul i s-a părut straniu, lucrurile lăsate de el parcă așteptau în ordine ca stăpânul lor să revină acasă…era greu să se obișnuiască dar nu avea unde locui în altă parte.
A telefonat vechiului partener de avocatură al lui Horia…l-a întrebat adresa de acasă a acestuia și s-a dus. I-a deschis Sonia, soția lui Horia, cu tenul mai palid decât de obicei, nepieptănată, îmbrăcată în doliu, cu o față de pe care lacrimile păreau că nu se usucă niciodată, din altă încăpere se auzea vocea lui Petrișor băiețelul care probabil se apropia de vârsta de 7 ani..„cine e la ușă mamă?”„ Pot intra?” „Nu, n-ai ce să cauți aici….” Se cunoscuseră la spitalul în care bărbatul pe care-l iubiseră amândouă și-a găsit sfârșitul, ținea minte că ea a coborât prima privirea, se simțea vinovată, Horia avea o familie, un băiat de vârstă școlară, o soție care abia își stăpânea plânsul. Atunci i se păruse că a dat greș în tot ce făcuse, visele, speranțele cu care venise din Bughești în Capitală se dovediseră iluzii, nimic nu-i reușise, lăsase numai răni în jur și cel mai rănit era chiar sufletul ei. Nu, nu putea da vina pe nimeni pentru tot ce i se întâmplase, era numai vina ei și nimic nu se schimbase de atunci. Sonia era o femeie frumoasă a cărei familie și viață se stricaseră pentru totdeauna. Horia îi vorbise despre căsnicia lui dar cât preț puteai pune pe cuvintele unui bărbat care voia să te cucerească? Se simțea singura vinovată, își ratase viața acceptându-l pe Decebal pentru care începuse să simtă o anumită emoție ceea ce îi accentua sentimentul de vinovăție, dar era atât de tânără, cum să socotești că viața s-a terminat pentru tine? Se trezise brusc la realitate dar dezamăgirea că fusese manipulată se stingea cu încetul, din nefericire Horia își pierduse viața într-un accident stupid, poate datorită gândurilor care-l frământau . Cum să scape de senzația că totul se petrecuse din vina ei? Ce putea, ce trebuia să facă?
S-a întors la apartament la fel de confuză, de fapt ce o împinsese către familia fostului ei iubit, la ce se putea aștepta? Avea de gând să spună adevărul, să dezvăluie faptul că ea și Horia aveau un copil, că Andrei era frate vitreg cu Petrișor…la ce bun? Poate într-o zi adevărul va trebui scos la lumină dar acum nu i se părea potrivit…
Cineva bate la ușă și ea se duce să deschidă fără ezitare…„Horia avea cheie…„ își zise de parcă ar fi așteptat un miracol. Era Ștefan! Șoferul, omul de încredere al lui Decebal, cel care la un moment dat îi făcuse avansuri respinse cu dezgust, cel care rămăsese în slujbă cu toată furia aparentă a stăpânului, poate atunci ar fi trebuit să-și dea seama cât valorează ea în ochii așa zisului ei soț…Ștefan venise cu Decebal la Bughești, în seara aceea nenorocită când ea căuta adăpost în biserică și-l luase pe băiețel chiar din casa parohială. Iar ea nu putuse face nimic decât să privească tristă în urma mașinii în care micuțul se îndepărta alături de cel pe care-l considera tată biologic deși nu era. Nu știa că între timp Ștefan se întorsese, de fapt fusese trimis la Bughești în căutarea ei iar preotul Ile l-a întâmpinat cu un gest de neputință…”Domnul Mazilu vrea să știe unde se ascunde Nicoleta, trebuie să vorbească cu ea …în legătură cu copilul” „ Nu e copilul lui”,a replicat Ile. ”Știe. Dar vrea ca ea să dispară pentru totdeauna din viața lor.” „O să fie greu” „Vom vedea”
Din ușă Ștefan a privit-o zâmbind, măsurând-o din ochi și arătând mulțumit de ceea ce vede, de parcă femeia s-ar fi putut schimba în atât de puțin timp.
– Decebal îmi înapoiază copilul? a întrebat ea cu speranță.
– De ce să ți-l dea ție? L-ar putea crește fosta soție a concubinului tău, pare că se pricepe mai bine…dar domnul Mazilu nu pune preț pe formalisme, puștiul s-a născut, crește în casa lui și acolo va rămâne! Iar tu n-ai să-l mai vezi niciodată!
– Da? Cine o să mă oprească, tu?
Nicoleta a făcut mai mult din instinct un pas înainte și brusc a simțit mâna lui puternică imobilizându-i brațul.
– Stai, puicuțo, unde te grăbești?
– Vrei să mă violezi? N-ai decât! Ștefan, întotdeauna ți-ai dorit să profiți de mine, să știi că nu-mi pasă, vreau doar atât, să mă duci la Andrei, să-l aud eu spunând cu gurița lui că nu mai vrea să-și vadă mama!
– Insiști degeaba, pentru copilaș tu nu exiști, mama lui e moartă…
– Dar tatăl trăiește, pe numele lui Decebal Mazilu?!
– Exact.
Deodată parcă i se coborî întunericul în fața ochilor și încercă să se smulgă din încleștarea lui Ștefan dar nu reuși decât să se înșurubeze și mai bine în brațele lui, îi simți mâinile apăsându-i sânii, înconjurându-i talia în timp ce răsuflarea lui grăbită îi invada fața, urechile, totul…S-au clătinat pe picioare, ca într-o luptă unde ea nu avea nici mai mică șansă așa că a cedat ușor, devenind inertă și indiferentă. Pe grumaz a simțit urmele calde și umede ale buzelor lui, o săruta și ea l-a lăsat s-o facă.
– Bine…a șoptit… ia-mă…fă ce vrei cu mine…dar mă duci la Andrei, da? Te rog…
– Sigur că te duc…a rostit Ștefan, cu un glas devenit deodată gutural, se grăbea să profite de o victorie nesperată și degetele lui au început să-i exploreze pulpele, ridicându-i rochia. În momentul acela parcă i-a explodat creierul, profitând de ușoara relaxare a bărbatului Nicoleta a înșfăcat un vas greu de sticlă în care țineau flori și l-a lovit cu toată puterea în moalele capului. Vasul stătea abandonat pe o etajeră de care ea se sprijinise involuntar în timpul asaltului și Ștefan resimți puternic lovitura.
– Dacă nu ieși imediat te omor, a spus ea cu un glas hotărât, dur, strângând cu toate puterile la piept vasul de sticlă iar bărbatul, încă amețit, părea incapabil să reacționeze. Și-a pipăit creștetul cu degetele dar Nicoleta nu știa dacă era sânge acolo sau doar se forma un hematom…
– Eu am venit să…M-a trimis să-ți spun de bancă…Din nou și-a pipăit creștetul și Nicoleta a înțeles. Decebal făcuse pe numele ei un depozit în bancă secret, atunci când voia să o înmoaie ca să renunțe la scandal dar nu știa la ce bancă îi depusese banii…Ștefan îi aducea informația desigur cu condiția să stea departe de copil. La urma urmei ce avea a pierde? Putea promite orice, timpul avea să decidă…cu toate că, de fapt, timpul nu trecea în favoarea ei.
A încasat depozitul… acum putea să se mute într-un apartament mai bun, luase lecții de conducere și avea carnet, și-a cumpărat mașină…dar știa că banii nu vor ajunge la nesfârșit…Nu-și putea scoate din cap vorbele lui Ștefan, cum adică Decebal știa sau doar bănuia că nu e copilul lui? Sigur, aflase despre scurta ei aventură cu Horia, probabil plătise pe cineva de la restaurantul unde lucra…Dar dacă? Dacă Decebal știa că nu e copilul lui pentru că el nu putea face copiii? Nu contează motivul, dar sigur știa că nu poate procrea iar atunci când ea i-a spus că e însărcinată…Iată de ce nici măcar nu i-a trecut prin cap să-i înapoieze băiețelul, putea să se însoare pe bune, cu Gilda sau cu alta din amantele lui care să-i facă un copil al lui dar…Doar așa se explică totul, inclusiv farsa pe care i-a înscenat-o…Decebal știa de la început și asta înseamnă că nu-i va înapoia niciodată copilul…Iar acum părea că istoria se repetă, îi iese în cale un alt bărbat, bătrân dar plin de bani, care o cere nitam-nisam în căsătorie! Cu o singură explicație…să profite de averea lui! Ei bine, poate o să o facă!
Era hotărâtă, va accepta propunerea lui Filip, era la urma urmei un fel de afacere, va primi un certificat de căsătorie autentic iar tot ce i s-ar fi cerut în schimb nu conta, avea să accepte. Averea pe care bătrânul voia s-o împartă cu ea nu însemna doar confort ci mai ales putere. Dar pentru a ajunge la această putere știa că mai are de trecut un hop…cunoștiința cu Mușat, cumnatul lui Filip, omul cheie, cel care trăgea sforile tuturor afacerilor din care răsăriseră banii, tot ce se afla în jurul ei. Iar Mușat n-a întârziat să-și facă apariția, era fără îndoială, la el acasă în somptuoasa vilă, personalul roia în jurul lui așteptându-i ordinele, încercând să-i anticipeze dorințele. Nicoleta și-a dat de la început seama că el era proprietarul, stăpânul și o stranie emoție a cuprins-o, poate se temea, îi era frică, nu era sigură pe ea și nu putea anticipa ce s-ar putea întâmpla. Adrian Mușat era evident un tip super-activ, părea că niciodată mâinile sale nu au astâmpăr, căutând ceva de făcut, scotocind, în permanentă mișcare, ceea ce ascundea anume nervozitate. Trecuse de 50 de ani și arăta prosper și sigur pe el, poate puțin supraponderal dar cu același aer sportiv ca și cumnatul său. Purta o barbă scurtă, îngrijită, care-l ajuta probabil să îngreuneze încercarea unora de a-i citi gândurile pe chip, se îmbrăca elegant dar Nicoletei i se părea caraghios și de prost gust că purta sacouri scumpe de firmă laolaltă cu pantaloni de blugi. Când a văzut-o prima dată Mușat n-a pus nicio întrebare, pur și simplu a rostit ca o simplă constatare
– Tu ești Nicoleta…
Desigur, știa totul despre ea totuși nu părea curios să afle mai multe, nici măcar să poarte o conversație cât despre căsătoria proiectată părea să nu-l intereseze.
– Domnule Mușat…a încercat ea să lege o discuție dar el i-a replicat zâmbind
– Spune-mi Adrian, nu mă deranjează. O să ne mai vedem…până la nuntă. Apoi a ieșit, în căutarea gazdei, lăsând-o singură pe Nicoleta care nu înceta să se simtă o intrusă în vila somptuoasă. Parcă timpul petrecut în casa lui Decebal, înconjurată de bogăție și confort, se ștersese din memoria și obiceiurile ei…. ”Poate va trebui să mă culc cu el” îi trecu Nicoletei prin minte…„ca să mă accepte”. Nu conta, acum ar face orice ca să meargă înainte, pe drumul pe care și-l dorește. Se gândi la vorbele lui Filip…„după moartea mea vei avea destulă avere să faci ce poftești„, doar să nu ajungă pe mâinile fiului risipitor, Theodor. Dar Mușat? Nu era el adevăratul patron?
4. Mușat
Adrian Mușat dădea impresia că e un boss, un păpușar dar el de fapt era o victimă, o marionetă încurcată în ițele unor afaceri atât de complicate încât nu le mai dădea de capăt. Într-adevăr, fratele fostei soții a lui George Filip avea importante conexiuni politice, el însuși schimbase mai multe partide, fusese parlamentar înainte de a trece în umbră, la adăpost, aranjase o grămadă de contracte cu statul iar Filip și nu numai el. Peste tot erau alții care se ocupau de afaceri, profiturile creșteau, toți se înfruptau din cașcavalul banilor publici dar, ca și cumnatul său, Adrian Mușat avea premoniția sfârșitului. Cândva, nu prea târziu, totul avea să se termine, șandramaua să se prăbușească și atunci ce se va întâmpla cu el? Îi păsa prea puțin de oamenii cu care se întovărășise dar el avea o familie pentru care se zbătuse să asigure o bunăstare solidă, o soție, Ileana, obligată să renunțe de mult la munca ei de laborantă pentru a deveni o casnică înstărită, pricepută în oscilațiile modei și pasionată de parfumuri scumpe, doi copiii mari, pe Vlad, student în ultimul an la Londra și pe Laura, care preferase să-și întrerupă studiile pentru a se mărita. Avea să devină bunic pentru că Laura era însărcinată. Cât avea să țină bunăstarea asta? E drept, Mușat avusese grijă să nu iasă în față, firmele prin care se scurgeau banii aparțineau în acte altora dar ramificațiile intereselor erau atât de complicate, oamenii implicați atât de numeroși și instabili încât îl cuprinsese frica. Era imposibil să controlezi o asemenea combinație. Și, colac peste pupăză, cumnatul lui de încredere, Filip, voia să se însoare cu o tinerică.
– Ce ți-a venit? l-a luat la rost.
– Dragă, îmi cer iertare pentru memoria soră-ti dar nu crezi că e cazul să mai mă însor odată înainte de a da ortul popii?
– Nu, nu cred. Ai cules de pe stradă prima venită și i-ai promis marea cu sarea, nu era mai simplu s-o plătești ca să te culci cu ea?
– Nu vreau să mă culc cu ea.
– Dar ce vrei?
– Să-i fac în ciudă lui Theodor.
– Bătrân fără minte..femeia asta o să-ți aducă pierzania, am văzut-o!
– E sexy, nu-i așa?
– Făceai pe neputinciosul iar acum te dai cocoș? Filip, brunețica asta e mișto, recunosc, dar cu ce s-ar deosebi de atâtea vânătoare de zestre care umblă după bărbați în vârstă, dispusă să aștepte până ajung să le toace banii în voie, nestingherite?
– E ceea ce i-am propus Nicoletei de la început.
– Zău? Și până mori tu, Doamne ferește, ea ce face, se uită la stele și suspină? Cât crezi că-i trebuie să-și găsească un hăndrălău care să i-o tragă, sau te pomenești că ai să-i angajezi tu un armăsar s-o servească. Te-ai uitat la ea, are aer de călugăriță?
– Adriane, eu am un plan.
– Un plan? Ce fel de plan?
După ce l-a ascultat Mușat s-a grăbit să-și umple paharul cu whisky din barul bine dotat cu băuturi fine, era una din plăcerile lui pe care nu și le putea permite acasă unde Ileana conducea gospodăria cu o mână de fier și o listă respectabilă de interdicții.
– Cu o singură chestie sunt de acord…banii nu trebuie să ajungă pe mâna lui Theo, fii-tu e cam împrăștiat, nu poți pune bază pe el.
– Cum spui tu…
– Pe unde e acum?
– Cine știe..nu-mi pasă. Dacă e vară e pe Riviera, la Monte Carlo, dacă e iarnă îl găsești pe la vreo stațiune în Alpi.
– Foarte bine…adică, mai bine cu cât e mai departe.
– Corect, nici eu n-am deloc încredere în Theodor.
– Filip, nu e vorba de încredere…Theo e mai isteț decât crezi tu, mai isteț sau mai viclean, nu știu sigur, dar e mai bine să stea cât mai departe de afacerile noastre. Ne toacă banii…n-are decât. Iar dacă mai apare pe aici…să i-o împingi pe brunețica asta, îl domolește ea…
5 Theodor
La câteva zile după căsătorie, o ceremonie discretă dar adevărată, a apărut și fiul risipitor Theodor cu două pițipoance…o blondă și o brunetă. Poate a făcut-o special, să-și sublinieze reputația și indiferența la gesturile bătrânului. „Te-ai însurat în lipsa mea, păcat! Știi, eram la o aruncătură de băț, la Saint Moritz, doar un telefon și veneam să nu pierd fericitul eveniment. Ea e aleasa, noua ta soție? Să-ți spun mamă?” Privirea lui, poate ironică poate disprețuitoare nu ar fi deranjat-o pe Nicoleta dacă n-ar fi simțit în ochii lui o anumită insistență, un interes vădit dar știa bine ce impact avea ea asupra bărbaților așa că a preferat să-l ignore și l-a lăsat să-i cerceteze lacom trupul, conștientă că arată mult mai proaspăt și mai apetisant decât cele două străine.
– Ele sunt Toni și Greta, asistentele mele…pe una am convins-o cu greu să părăsească Elveția natală pentru a se bucura de frumusețile Carpaților așa că n-o să vă plictisim mult, plecăm în drumeție. Mâine…poate poimâine, a explicat el în tăcerea generală. Evident, nimeni din casă nu se bucura de apariția lui dar nimeni nu punea întrebări, nu cerea amănunte.
Theodor era un tânăr arătos, înalt, dezinvolt, știa să-și pună în valoare înfățișarea cu câteva detalii șic la modă, o eșarfă, un ceas de colecție, o mustață îngrijită, un papion colorat…părea neglijent sau spontan? Gesturile lui erau studiate până la amănunt, se obișnuise să joace un personaj anume, un tânăr din lumea bună niciodată pus în încurcătură, suficient de instruit cât să facă impresie oricui și mai ales hotărât să nu semene deloc cu cei din generația „veche„. Erai tentat să-l socotești snob și superficial dar totodată te atrăgea printr-o manieră de a vorbi care dovedea maturitate, nu se arăta deranjat de vădita indiferență a tatălui său, zâmbea și se purta familiar cu personalul.
Sigur, cele două zile promise au devenit o săptămână, Theodor și prietenele lui s-au instalat confortabil în casă, nu întârziau de la mese, nu abuzau de piscină, se purtau manierat și politicos și mai ales se prefăceau că nu bagă în seamă adversitatea fățișă a bătrânului. „Dacă n-ar fi venit însoțit, se gândi Nicoleta, aș pune la îndoială caracterizarea pe care i-a făcut-o Filip, un băiat de bani gata, bun la nimic altceva decât să-i toace averea„…avere care, la urma urmei, avea să-i revină ei. Mai ales că-și îndeplinea întru totul obligațiile de soție, în afară de una singură, nu făceau dragoste, de fapt nici un moment Filip nu s-a apropiat de ea, nu a încercat să o mângâie, să o atingă. Îi spuse de la început că a renunțat la viața sexuală, „nici cu Viagra nu mai merge„…dar să fie adevărat? Sau ceea ce intuia ea se va adeveri și anume că de la început a fost destinată lui Mușat, om cu familie numeroasă, soție, copiii….? Situația în care se afla îi crea tot felul de gânduri, mai înainte fusese atrasă într-o căsătorie falsă acum are un mariaj care nu se consumă iar ea, o femeie tânără, frumoasă, plină de dorințe se zbuciumă să afle ce i-a pregătit destinul.
Nici un moment nu fu singură cu Theodor, i-ar fi pus o mulțime de întrebări dar el își lua după micul dejun însoțitoarele la plimbare cu Lamborghini-ul oranj și mai apăreau seara când, după cină, se pregăteau să iasă la vreun club, loc în care Nicoleta jurase să nu mai calce. Sau..se încuiau în camera lui provocându-i Nicoletei tot felul de gânduri deși se străduia să le evite, oare ce se petrecea acolo în dormitor, făceau sex în trei? Auzise de tot felul de obiceiuri sexuale, de threesome, de deghizări, văzuse cu ochii ei tot felul de jucării folosite de amatorii de senzații speciale și totul se transforma în mintea Nicoletei în fantezii pe care nu reușea să le evite. Noroc că Filip ieși într-o seară din tăcerea lui persistentă și își întrebă fiul, aparent din întâmplare
– Nu trebuia să plecați, când plecați?
– Mâine.
Dar n-au plecat nici a doua zi.
6. Nicoleta
Se întorsese cu ușurință la stilul de viață cu care o obișnuise Decebal, mai puțin faptul că noul soț nu-i acorda nici o atenție. În câteva zile de la ceremonie Nicoleta a primit un dormitor al ei, o menajeră care-i îndeplinea dorințele și nu avea altă obligație decât să se prezinte la mesele zilnice unde Filip mânca în tăcere, cu privirile aiurea fără să-i adreseze un cuvânt. Sigur, după câteva zile a încercat să protesteze
– Nu prea înțeleg de ce m-ai cerut de soție dacă nici măcar nu te uiți la mine, aveai nevoie de o companie să stea cu tine la masă?
– Vrei să fii servită în camera ta? De ce nu aștepți să mor?
Răspunsurile lui Filip erau scurte și reci, dintr-odată bărbatul galant se transformase într-o persoană străină total indiferentă. Spre bucuria ei camera care îi fusese destinată, de fapt un apartament pentru oaspeți, era situat în partea vilei de unde se putea vedea grădina vecinului și putea petrece minute în șir privindu-și băiatul, pe Andrei, jucându-se supravegheat de eterna doamnă Viorica. O singură dată l-a zărit apropiindu-se de copil pe Decebal, trecuseră puțini ani și el nu se schimbase deloc, același păr creț abundent, statura scundă ce-i adusese porecla de „stârpitură„, și cu aceiași remorcă, Gilda Novac, bruneta cu ochi albaștri și fițe de divă. Oare se căsătorise până la urmă cu ea, pe bune? Nicoletei nu-i cădea deloc bine să-și vadă rivala mângâind copilul, presupunea că se rostesc acolo în grădină cuvinte mieroase și mincinoase, micuțul era doar al ei și va trebui să-l recupereze, cu orice preț. Era acum atât de aproape….Cât despre Decebal, nici acum nu-și explica de ce se încăpățânase să păstreze un copil care nu era al lui, poate doar la insistențele bătrânului Alexandru Mazilu, Căpitanul. De câte ori nu-și reproșase greșelile trecutului, slăbiciunea cu care acceptase atâtea compromisuri, graba cu care adolescenta venită de la țară cedase confortului și tentațiilor vieții mondene. Până și imaginea lui Horia, cel care îi dăruise dragostea lui, părea că se estompează, amintirea unei legături scurte care putea să fi fost iubire abia mai rezista în memoria ei. Oare așa arăta dragostea adevărată sau cum? În schimb, revăzându-l pe Decebal, își aminti fără să vrea îmbrățișările lui, cuvintele frumoase, mângâierile și mai ales emoția, sentimentul care se năștea în ea alături de un bărbat cu care nu se potrivea deloc fizic dar pe care îl simțea sensibil și apropiat. De data asta nu mai simțea nici influența familiei, fie de sprijin fie de respingere, practic pierduse contactul cu mama ei Verona, rămasă în gospodăria din Bughești, din când în când cu un telefon scurt și grăbit îi semnala doar că trăiește și e bine, nici un amănunt, nimic despre noua căsnicie. Ea își păstrase pentru orice eventualitate micul apartament de lângă stadionul Dinamo unde locuise cu Horia iar dacă tatăl vitreg, soțul Veronei, mai avea de gând să dea buzna acolo va găsi doar o ușă încuiată. Nu avea nici un plan de viitor, aștepta ca viața să-i ofere soluții dar atitudinea lui Filip i se păru total schimbată. Nu o mai privea cu acele priviri insistente care o făceau să se simtă inconfortabil…își aminti cuvintele lui despre prima ei apariție în curtea vecină, „o păpușă speriată dar extrem de sexy„. În fond soțul ei nu era atât de bătrân pe cât spunea, să fie de vină cancerul pentru dispariția poftei de viață? Știa că mulți oameni care au aflat despre iminenta sosire a sfârșitului se grăbesc să trăiască mai intens și mai puternic decât oricând, chiar risipindu-și bunurile, căutând senzații tari în alcool sau sex sau alte aventuri iar Filip avea evident o avere care-i permitea orice capriciu și totuși n-o făcea, trăia ca un pustnic. Poate ar trebui ca ea să preia inițiativa? După câteva zile de acomodare, austere și reci, în ciuda tuturor comodităților care i se ofereau, servitori, piscină, jacuzzi, după ce apariția meteorică a lui Theodor se încheiase, el și însoțitoarele lui luându-și zborul spre alte meleaguri ce ar fi trebuit să facă, ce ar fi trebuit să ceară? Nu avea prietene, cunoștiințe, toți cei pe care îi întâlnise în „cealaltă viața a ei „ îi dispăruseră din memorie ca un fum, nu o mai interesau. Ce ar fi ca într-o seară, să intre în dormitorul lui Filip, să se dezbrace de pijamaua elegantă și să-și facă loc în pat, atunci se va vedea dacă așa zisa lui renunțare la plăcerile lumești e sau nu adevărată. Dar la ce bun? După o căsătorie falsă urmase una cu acte în regulă însă neconsumată. Ei și? Dacă ar fi simțit măcar o umbră de emoție față de acest bărbat poate s-ar fi simțit jignită de indiferența lui, sau era vorba de timiditate? N-avea decât să-l ignore și ea dar să vină cu pretenții, să-i ceară cele mai scumpe haine și bijuterii, week-end break-uri în cele mai șic capitale ale Europei, plimbări prin toate cluburile la modă deși le detesta dar erau devoratoare de bani, probabil Filip ar fi acceptat orice capricii, avea de unde și nu s-ar fi schimbat nimic. Era acum momentul să-și urmeze planul pe care nu-l putuse realiza alături de Decebal, să facă o facultate, să înceapă o carieră a ei, independentă de capriciile bărbaților, în mod sigur Filip n-ar refuza să o ajute. Ar fi putut să se concentreze pe așa ceva sau era doar un vis care se îndepărta din nou?
Nu era mai bine să rămână în camera ei de unde putea, aproape în fiecare zi, să-și vadă băiatul zburdând prin curte? Era atât de aproape și totuși atât de departe de ea…cum ar reacționa micuțul dacă și-ar revedea mama, sigur că ar recunoaște-o dar ar fi suficient? Îl admira fără încetare, acum Andrei mergea singur, crescuse înăltuț, avea obrajii rumeni și părul negru, sârmos, cât s-ar mândri ea cu un așa copil frumos dar nu i se permite…ciudat destin! Ce să facă, cum să procedeze? Încercase să-l răpească odată, acum nu se mai putea cât despre reacțiile copilului cine le poate prevedea? Văzuse un film în care un puștan rătăcit, adoptat de o familie miloasă, ajunge să-și revadă mama după mai bine de 20 de ani dar în mentalul copilului a existat în permanență dorința, efortul de a se întoarce la rădăcini, Andrei i se părea atât de indiferent acum. O jucărie frumoasă, vie dar atât…Doar Decebal o poate ajuta, doar el o poate înțelege…
– În ce relații ești tu cu Decebal Mazilu?, l-a întrebat pe soțul ei într-o dimineață, la micul dejun.
– Mazilu? Nu suntem nici prieteni nici dușmani, doar vecini…atât.
– Crezi că ar refuza o invitație la o cafea…de la un vecin?
Filip a privit-o insistent o vreme și n-a răspuns ca și cum nu l-ar fi surprins propunerea deși ea s-ar fi așteptat la o reacție…în loc de asta a spus calm
– Nu cred că ar veni…
– Dar dacă îl invit eu?
– Tu?
– Da, pur și simplu îi telefonez, îl anunț că acum sunt soția ta și vreau să-i vorbesc, să vină la o cafea ca un vecin cumsecade, doar nu e nici o dramă în asta…
– Vrei să-l inviți pe Mazilu la o cafea…în ce calitate?
– De vecină și soție a ta, a răspuns ea cu fermitate.
– Bine.
7. Decebal
– S-a măritat cu George Filip? Nu-mi vine să cred…Filip ar putea să-i fie bunic, n-am știut că tipul e pedofil.
Era în vizită în apartamentul tatălui său, Alexandru, zis Căpitanul iar bătrânul nu părea să reacționeze potrivnic, Strada din spate de la Scala unde stătea bătrânul și Decebal copilărise era liniștită, bordată de clădiri vechi cu două sau mai multe etaje, alternând cu vile recent construite sau renovate, era o stradă cu sens unic dar mașinile erau parcate pe ambele părți și șoferul l-a lăsat în fața intrării mergând să staționeze mai departe. A urcat scara până la primul etaj și a sunat la ușa apartamentului unde petrecuse atâția ani, în acel bloc interbelic, copilăria și studenția. S-a auzit lătratul scurt al dobermanilor care-i țineau de urât Căpitanului apoi ușa s-a deschis. Lui Decebal îi plăcea enorm apartamentul care nu se schimbase deloc în atâția ani, patina mobilei, biroul din lemn masiv unde mai trona o călimară în formă de copoi cu o potârniche în gură, cărțile care tapetau pereții camerei în care stătuse el și nu apucase să le ducă la vilă, acuarelele și tablourile înrămate, pictate de artiști mediocri pe care le cumpăraseră ca să le dăruiască bătrânului cine știe ce clienți îndatorați. Căpitanul arăta încă spectaculos, înalt, drept ca un brad, la cei peste 75 de ani, cu părul albit de ani frumos aranjat într-o freză cochetă, doar sprâncenele se cam răriseră și se apucase să le vopsească, oferind privirilor o figură ciudată, un om cu un ten albicios, umbrit doar de câteva pete în dreptul tâmplelor dar cu două pete negre ca două lipitori deasupra ochilor.. Căpitanul avusese vreo trei neveste oficiale și niciuna nu supraviețuise dar vorba lui, niciodată nu știi ce-ți rezervă viitorul…
– Acum ce vrea târfulița, să-și recupereze progenitura? Dă-i înapoi copilul Decebal, doar nu-i al tău!
Decebal aflase adevărul despre copil de la Vasile, sau Ile, tânărul preot din Bughești care fusese primul iubit al Nicoletei și la care ea încercase să găsească refugiu și sprijin când, într-un gest disperat, îl luase pe micuțul Andrei și fugise departe. După ce Decebal se grăbise să recupereze copilul iar Nicoleta plecase din nou din sat, total dezorientată, Ile s-a gândit să se ducă la București, familia fetei nu era de nici un folos și părea inutil să-i agite. Așa că a cerut să fie primit de Decebal Mazilu la birou și, spre mirarea lui, a fost acceptat imediat. Ile n-avea de gând să dezvăluie tot ce-i spusese Nicoleta în seara aceea, în casa parohială, încercând să-și adoarmă copilul, nu vorbi despre frământările ei, despre resorturile psihologice în măsură să-i explice comportamentul, el, ca preot, credea că o înțelege mai bine ca nimeni altul. Dar i-a spus limpede faptul cel mai important, Andrei nu era băiatul lui, era fructul iubirii scurte dar pasionale dintre Nicoleta și Horia, magistratul acum mort într-un accident de circulație. Preotul s-ar fi așteptat ca Decebal să reacționeze în vreun fel dar nimic nu s-a întâmplat, pur și simplu i-a mulțumit pentru vizită și l-a lăsat să plece fără să-i spună ce are de gând să facă. Ile a insistat, din ușă, pentru o explicație dar a fost inutil.
– Ce aveți de gând să faceți acum, îi dați înapoi copilul?
– Care copil?
Acum toți cei din anturajul lui cunoșteau adevărul, Ștefan, șoferul și omul de încredere, Gilda, eterna parteneră de plăceri care nu-și cedase locul privilegiat oricâte cuceriri ar fi făcut Decebal și mai ales Căpitanul. Tatăl lui îl sfătuise să nu se grăbească, să aștepte pentru că Nicoleta se va întoarce și așa se întâmplase. Un singur lucru nu putea să-i explice acesta, ce s-ar petrece în mintea băiatului dacă i se va spune că bărbatul căruia îi zicea „tată„ și care continua să se poarte drăgăstos cu el, să-i aducă zilnic cadouri și jucării, era un străin. Andrei era prea mic ca să înțeleagă ceva iar Decebal preferase să aștepte, spera ca tatăl lui, Căpitanul, să-i ofere ca de obicei soluția..
Bătrânul i-a aruncat o privire care parcă i-a pătruns în suflet
– Decebal, femeia aia ți-a intrat pe sub piele, o vrei înapoi…o dorești în patul tău!
N-a protestat.
– Gilda mi-a promis că rămâne însărcinată, vei avea propriul tău copil, toate greșelile trecutului vor fi uitate, să știi că n-am de gând să mor înainte de a vedea un urmaș adevărat de la tine nu un bastard!
– Tată, ce să fac?
– Mai întâi să te duci să bei o cafea cu vecinul tău și proaspăta lui soție, n-o să-ți rămână în gât…vorbesc despre cafea.
– Să mă duc acasă la George Filip?
– Sigur, doar nu mușcă. Te duci frumos, săruți mâna doamnei, mai ceri o bucățică de zahăr și o inviți să-ți vadă proprietatea unde crește o superbă grădină de trandafiri și un băiețel zdravăn cu părul creț. Și când o să vină o duci în dormitor, o regulezi după care îi dai înapoi copilul…și gata!
– Tu vorbești serios?
– La ce te referi, la partea cu regulatul? Lasă…știu eu ce poamă îmi ești, ca și mine, de altfel, așchia nu sare departe de copac, Casanova! Femeia abia așteaptă să se întoarcă în brațele tale păroase iar tu nu mai reziști fără țâțele ei babane …și restul. Apropo, e epilată jos?….Râse văzând mutra încurcată a lui Decebal: Hai, la treabă, Burebista!
8. Nicoleta
Întrevederea a fost ciudată.
Când Decebal a intrat în vilă, condus de servitori în salonul unde îl așteptau gazdele, Filip s-a ridicat din fotoliul în care așteptase în deplină tăcere și l-a întâmpinat:
– Ți-o prezint pe Nicoleta, soția mea.
I-a sărutat mâna și s-au privit stânjeniți.
– A fost ideea ei că n-ar strica să ne cunoaștem vecinii, de atâția ani stăm gard în gard și n-avem nici o legătură, măcar de simplă prietenie…atunci poate m-ai fi invitat la nunta ta. Filip vorbea într-una și ceilalți doi nu știau ce să facă, în ce fel să reacționeze, pur și simplu au rămas în picioare, nehotărâți iar Decebal, atât de sigur pe el de obicei, s-a simțit pentru prima dată vulnerabil. Nicoleta nu părea să-l bage foarte mult în seamă, zâmbetul ei protocolar și rece nu-i spunea nimic.
– Stai jos, te rog..cafeaua e servită imediat…dar dacă ți-ar plăcea o tărie am aici un mic bar unde poți găsi orice îți poftește inima.
– Mulțumesc.
Decebal parcă nu-și recunoștea vocea, tuși, apoi reluă:
– Sunteți foarte amabil.
– Ei, să nu ne pierdem în politețuri…eu am să-mi torn un whisky, știi că muribunzilor nu li se refuză nici o dorință?
– Poftim? Decebal îl privi surprins
– Am un cancer galopant în fața căruia medicina e neputincioasă, știi, și prima mea soție, Lidia, a murit datorită unui cancer de col uterin, probabil că după atâția ani s-a plictisit și mă așteaptă…în iad, presupun.
– Îmi pare rău.
– Și mie.. Atunci sună telefonul și Filip se ridică, își ceru scuze pentru că trebuia să răspundă așa că s-a dus în încăperea alăturată lăsându-i singuri. Decebal a încercat să surprindă privirile Nicoletei care nu scosese o vorbă și nici nu se mișcase de la locul ei.
– Mai jucăm mult comedia asta?
– Mă lași să-l văd pe Andrei?
Nu i-a răspuns, doar a privit-o scrutător și Nicoleta a căutat înăuntrul ei curajul să continue
– Știi că nu e copilul tău…e băiatul lui Horia.
– Da, știu, mi-a comunicat preoțelul tău, de ce m-aș mira? Ți-a plăcut să stai în casa mea, să fii înconjurată de bogăție, să primești țoale scumpe, bijuterii, excursii de lux iar la schimb mimai orgasmul în pat cu mine sau te excitai la gândul că ești în brațele amantului tău preferat? Era mai tânăr, mai viguros, mai însurat, mai interesant sexual decât o stârpitură ca mine, bun doar să furnizez banii fără de care ai fi putut ajunge curvă pe Centură sau te-ai fi întors cu coada între picioare în satul tău adormit?
– Decebal, lasă-mă să-l văd pe Andrei. Atât putea să spună. Tot zbuciumul ei, toate întrebările care-i torturaseră mintea nu se puteau aduna într-un răspuns coerent, era imună la toate acuzațiile lui Decebal, avea în fața ochilor un singur obiectiv, să-și vadă copilul, să-l îmbrățișeze, să fie alături de el. Apoi va vedea, va decide. Probabil asta a gândit și Decebal.
– Vrei „să-l vezi?„ Ei și ?
Când Filip s-a întors în încăpere a găsit-o singură pe Nicoleta, Decebal dispăruse, plecase dar n-avea de gând să ceară explicații.
– Nici măcar nu și-a băut cafeaua, bombăni el.
Pe neașteptate și-a făcut iarăși apariția în viața ei Ștefan. Pur și simplu s-a strecurat în mașina ei, pe scaunul de lângă șofer, când Nicoleta se pregătea să demareze, în drum spre oraș. La început nu s-a speriat:
– Ce cauți tu aici, Ștefan, ai vreun mesaj pentru mine?
– Mesajul meu e că nu-mi place să las neterminate lucrurile începute…a scos din buzunar un briceag și l-a desfăcut, arătându-i lama ascuțită. Dacă nu vrei să te crestez să mergem în micuțul tău apartament, e acolo un pat unde ne-am putea tăvăli în voie…
– Tu ești nebun?
Răspunsul a venit sub forma unei înțepături în coaste, briceagul pătrunsese prin țesătura subțire a bluzei și Nicoleta rămase nemișcată, bărbatul nu glumea iar ea începuse să se sperie de-a binelea.
– Ai noroc că ești îmbrăcată în roșu, nu se va observa sângele…mormăi el și împunse mai tare cu vârful briceagului. Nicoleta stătea ca paralizată, parcă îi dispăruse și simțul vorbirii, în mintea ei se învolburau imagini fără noimă, pentru prima dată trecea printr-o situație căreia nu-i vedea ieșirea. Simți mâna bărbatului pe genunchiul ei,apoi urcând nerăbdătoare pe pulpă iar Ștefan îi sufla în ureche ”Să nu te miști că te tai…” Îi vârâse mâna în chiloți și degetele lui nerăbdătoare începeau să o maseze ușor, fără oprire…„Așa e că-ți place?”.
O mașină a apărut la intersecție încetinind și Nicoleta și-a regăsit brusc cumpătul, pur și simplu s-a smuls de lângă bărbatul prea încrezător în victorie, a deschis portiera și a ieșit în stradă.
– Vrei să te culci cu mine? Mai ușor ți-aș tăia penisul cu briceagul decât să te las!
Era mașina lui Adrian Mușat care se oprise în fața vilei și Nicoleta a alergat spre el, a intrat înăuntru și i-a cerut simplu:
– Du-mă acasă.
– Dar…cu mașina ta ce s-a întâmplat..parcă era un individ înăuntru?
– Era mecanicul…mi s-a blocat ambreiajul.
Și asta a fost tot dar în mintea ei a rămas ca o datorie viitoare: „n-am să te uit, Ștefane…”
….Theodor apăru în altă zi când ea era singură în vilă, Filip plecase la una din firmele sale sau se întâlnea cu Mușat, sau făcea vreun tratament medical… n-avea habar și nici nu o interesa, prefera să stea în dormitorul ei, nici măcar nu se străduise să se schimbe, să se machieze, rămăsese în pijamaua de noapte și privea pe fereastră. De sus se vedea în curtea vilei lui Decebal, un băiețel de-o șchioapă alerga după o pisică .. undeva mai departe îl supraveghea doamna Viorica, care stătea de vorbă cu pediatra pe care o cunoscuse, Liana Tulbure. După scurta trecere a lui Decebal prin casa lor Filip revenise la muțenia lui placidă, nu pusese nici o întrebare, nu se interesase ce au discutat cei doi în absența lui sau de ce a preferat invitatul să plece fără vreo scuză de politețe. Acum însă pe Nicoleta n-o mai preocupau deloc reacțiile sau mai bine zis lipsa de reacție a soțului ei. Pur și simplu privea pe fereastră și nici un gând coerent nu se lega în mintea ei, se simțea epuizată, brusc golită de forțe când s-au auzit bătăi în ușă. A crezut că e menajera cu micul dejun dar pe ușă a intrat Theodor, zâmbitor și ferchezuit ca de obicei.
– Deranjez?
A intrat, a închis ușa în urma lui și a privit-o cercetător, era limpede că îi place ce vede în fața ochilor. Iar Nicoleta și-a regăsit repede aplombul:
– Iți place cum arăt, am sâni suficient de frumoși, buze destul de senzuale sau aș avea nevoie de ceva silicoane ori botox?
– Vai de mine mamă, ți s-a părut că te privesc cu obrăznicie? Sorry, am mai văzut gagici în pijama iar dacă ții la părerea mea …să știi că arăți trăznet!
– Da? Și acum ce ar trebui să fac…să mă dezbrac, să mă întind în pat și să te invit în brațele mele?
– N-ar fi rău dar ce-ar zice servitorii?
– Să vezi ce-aș zice eu dacă mai îmi spui „mamă„…Ce te uiți așa?
– Mă gândeam cu ce te-a păcălit tata de ai acceptat târgul, sigur ți-a spus că e pe moarte…A înțeles din privirea ei că avea dreptate și a zâmbit din nou:
– Adevărul e că tata nu e bolnav…da, mama a murit de cancer, de multă vreme, o boală îngrozitoare dar bătrânul e sănătos tun…Ți-a spus că e pe moarte și tu l-ai suportat cu gândul că-ți vine repede rândul să-i înșfaci averea? De asta îmi ești? Atunci…ți-a spus că vrea ca mie să-mi rămână cât mai puțin? Mă tem că după ce se va sparge bășica, după ce va trebui să dea înapoi tot ce a furat n-o să mai rămână nimic…și eu și tu o să primim praful de pe tobă… Poate că a știut să strecoare ceva bani prin paradisurile fiscale și într-o zi când va simți că se strânge lațul, că s-a pregătit mandatul de arestare și mascații își lustruiesc bocancii să nu ne murdărească covoarele se va topi undeva în natură împreună cu cumnățelul, șeful mafioților…Planeta e mare, cine știe unde are de gând să se ascundă, în vreo insulă uitată de lume prin Pacific dar nu-ți face iluzii că te va lua și pe tine…deși, cine știe, ești bună de paravan…
– Asta e tot ce vrei să-mi spui?
– Că ești bună…păi nu se vede?.
– Theo, te mai întreb odată, vrei să mă dezbrac? Sau mai așteaptă afară vreo asistentă, blondă sau roșcată, ca s-o punem în trei, cum îți place ție? Hai, marș din dormitorul meu!
– Bine, te las să te îmbraci, să te aranjezi… femeile sunt nesuferite când le surprinzi fără machiaj…mă găsești jos în salonul cel mare. Și să mai știi ceva, femeile le cuceresc singur nu mi se oferă…mamă!
– Stai!
Vocea ei fermă l-a surprins, s-a întors în pragul ușii și a privit-o:
– Acum ce trebuie să fac, să mă dezbrac eu?
– Nu fii mojic…vino încoace…L-a condus spre fereastra dormitorului și l-a invitat să privească în curtea vecină unde micuțul continua să se joace nestingherit, renunțase să vâneze pisica, probabil animalul o zbughise din fața lui, și acum încerca să construiască un turn din bucățele colorate de plastic. Theodor a înțeles imediat:
– E copilul tău?
9. Theodor
– De fapt tata a fost botezat Amedeo…după numele unui actor italian la modă prin anii 50-60, bunicul îl plăcea pe Fernandel…i-ar fi dat numele lui, îl chema simplu, Gheorghe, dar nu mergea așa că i-au zis Georgian..
Theodor și Nicoleta se aflau acum în salonul de jos stând de vorbă.
– Lui îi convine să-i spui George…a continuat tânărul…n-ai văzut în acte cum îl cheamă de fapt? Dar ai observat și data lui de naștere sau ți-a convenit să te măriți cu un bărbat mai în vârstă cu peste 40 de ani, sigur lui îi convenea să-și ia o nevastă mai tânără decât propriul fiu dar tu…să nu-mi spui că-l iubești…
– Nu spun…
– Dar pe tatăl copilului l-ai iubit?
– Tu știi de fapt ce e iubirea?…Theo, e adevărat că am acceptat propunerea tatălui tău, o propunere total neobișnuită…
– Un „deal”, a întrerupt-o, o afacere…tu cu ce te alegi din chestia asta sau…e suficient să te știi aproape de băiețelul tău? Povestea pe care mi-ai spus-o e complicată, nu-mi permit să mă amestec, să-ți dau sfaturi, dar crezi că e de folos să te instalezi în casa unui bătrân, un străin, doar ca să țeși planuri cum să te apropii de curtea vecinului? Sau a fost doar un impuls pe care acum îl regreți? Nicoleta, îmi pare rău dar eu nu te pot ajuta nici măcar cu o părere pentru că n-am nici o părere! M-ai lăsat bouche bee, cu gura căscată, adică.
– Să știi că nu s-a apropiat de mine, nici măcar nu m-a atins…
– Tata e un timid…dar nu m-ar mira să aibă vreo cutiuță cu Viagra ascunsă pe undeva, merită să aștepți…
– Nu-ți bate joc de mine.
– Dacă-ți pare că sunt obraznic dă-mi o palmă. Zâmbi din nou, poate forțat. Îmi place să mă pocnească femeile.
– Theo, n-am chef de glume.
Atunci a intrat stăpânul casei. Aparent Filip nu părea interesat de faptul că Nicoleta și Theodor stăteau de vorbă, n-a pus nici o întrebare fiind obișnuit cu sosirile și plecările pe neașteptate ale fiului său.
– Mă așteptați cu masa sau e prea devreme? S-a uitat la ceas. Niciodată nu e devreme când ți-e foame…Nicoleta, vorbești tu la bucătărie să pregătească prânzul iar tu băiete…se uită către Theodor, îmi torni un whisky? Fără gheață sau sifon, te rog.
– Whiskyul nu-ți face rău la boală? întrebă Theo nonșalant îndreptându-se spre bar.
– Care boală?
– Păi n-ai cancer?
– Sigur că am cancer.
A doua zi dimineață i-a spus lui Filip:
– Vreau să ies astăzi…
– O să trimit șoferul să te ducă unde ai nevoie, a răspuns el fără să manifeste vreo curiozitate, de fapt Nicoleta nu se simțea prizonieră în vilă, așa cum avusese cândva senzația în casa alăturată.
– Am să iau un taxi…sau poate am să fac o plimbare pe jos…
– Perfect, mișcarea e sănătoasă…Poți pleca unde vrei, desigur…dar nu înainte de gusta dulceața de caise, Smaranda are niște rețete din bătrâni care bat orice…
Oare de ce era atât de puțin vorbăreț Filip, după ce la început o înecase în cuvinte? E cu adevărat bolnav sau se preface,a fost un tertip pentru ca ea să accepte în grabă neobișnuita propunere dar cu ce scop, acceptase, devenise soția lui și tot nu înțelegea care era planul secret al bărbatului. Într-adevăr silueta lui sportivă, tenul curat nu vădeau vreo suferință ascunsă și Nicoleta tindea să-i dea dreptate lui Theodor care afirmase că tatăl lui e sănătos tun în ciuda vârstei. Dar ceva se petrecea în culise și ea nu intuia decât un singur lucru, că va avea un rol important în spectacolul care se pregătea. Poate ar mai trebui să stea de vorbă cu Theodor, era un tânăr arătos, atrăgător iar ea avea până la urmă nevoie de un bărbat, dacă l-ar duce în apartamentul ei secret de lângă stadionul Dinamo? Amintirea lui Horia ar lăsa-o să fie împreună cu un alt bărbat, pe care nu-l iubește? Nu, imposibil să facă asta, așa încep cedările după care ce urmează? Își aminti despre efortul de a scăpa de sub influența unor proxeneți ca Gore, cei din jurul Luxiței Moroianu, unde lucra la video-chat prietena ei Mara, asasinată mai târziu, atunci fusese salvată de Decebal care…Decebal? Ea, Nicoleta, îl acceptase pe Decebal din tot sufletul, îl dorise, imună la toate comentariile răutăcioase despre diferențele fizice dintre ei, ba chiar simțea că s-a îndrăgostit cu adevărat de cel pe care-l credea soțul ei! Îi spusese lui Horia…„îl iubesc pe Decebal”, prima dată când cuvântul iubire ieșea de pe buzele ei. Și acum? Oare numai faptul că în casa acestuia creștea un băiețel, carne și sânge din carnea și sângele ei justifica prezența aproape dominantă a lui Decebal în gândurile ei?
Theodor o aștepta în holul de la intrare.
– Acum e rândul meu să te invit la o cafea dar nu în casa bătrânului. Tu nu ieși niciodată în oraș?
– Chiar aveam de gând să plec.
– Aștepți șoferul sau vrei să te duc eu?.
Lamborghini-ul oranj era în fața scării. I-a deschis galant portiera și ea s-a așezat fără să se străduie să-și acopere prea mult pulpele lăsate vederii datorită fustelor prea scurte cu care obișnuia să se îmbrace. Brusc s-a simțit rușinată și a început să tragă de tivul fustei fără prea mare succes în timp ce Theo a început să râdă:
– Zadarnic te chinui să arăți mai puțin sexi decât în realitate, nu poți ascunde că ești o bunăciune, mamă…
– Să nu-mi mai spui așa!
– Dar cum să-ți spun, Nico? Nicoleta e prea lung.
Theo, nu cumva ești un ipocrit? Mașina asta de mare lux nu ți-a dat-o tatăl tău pe care îl judeci cu atâta asprime? Spui că a furat dar tu te bucuri de banii lui…
– Așa e, îi bag mâna în buzunar până la cot? Ce ți-a spus, că sunt un neisprăvit care îi risipește averea prin lume, fugind de muncă sau de răspunderi, o lichea care abia așteaptă ca bătrânul să dea colțul ca să-i pape tot ce mai lasă în urmă?
– Dar nu e așa?
– Nu e.
– Deci tu ești un băiat cumsecade, cuminte și respectuos, timid și generos care ajută femeile bătrâne să treacă strada?
Theo a râs:
– Vrei să intru cu mașina într-un stâlp să-ți fac rost de niște cicatrici oribile pe fața aia angelică? De ce mă insulți? Nu sunt un înger dar nici un demon…
– Nici eu…
Au ajuns pe Dorobanți în zona cafenelelor de fițe unde erau parcate mai multe mașini de lux, Theo susținea că aici Lamborghini-ul lui se va simți ca în familie, poate îi era teamă că în alte cartiere bolidul va fi atacat cu pietre. Au luat loc la o masă pe o terasă plină de perechi nepotrivite, femeile fiind de câteva ori mai atractive sau mai tinere decât bărbații și au cerut cafele și un cocktail.
– Bei alcool și conduci? s-a îngrijorat Nicoleta.
– Nu te teme, ce-am cerut eu conține sirop de mere verzi, lapte și chestii de astea, votcă va fi la tine în pahar. Plus alte drăcovenii gen Cointreau, sirop de mango, mă rog, moda cere sacrificii.
– Deci ești un băiat cuminte?
– Nico, dacă vrei să-ți povestesc viața mea ai greșit, nu fac confidențe femeilor decât în așternut, după o partidă zdravănă de sex dar tu nu mă atragi.
– Poftim?
– Draga mea, scuze dacă sunt primul care ți-o spun, e adevărat că arăți trăznet, atragi privirile, ai sâni frumoși și o siluetă superbă dar ești o frumusețe rece. Mi-ai vorbit de iubire, m-ai acuzat că nu știu ce e iubirea, dar tu ești sigură că știi? În nici un caz împreunarea între un bărbat și o femeie – vezi eu sunt cam de modă veche.
– Mă mir, cum, nu propovăduiești împreunarea între un bărbat și două femei?
– Te gândești la Toni și Greta? Te dezamăgesc dar ele nu erau decât colege de facultate, voiau să facă o excursie în Carpați, eventual pe urmele lui Dracula, știi că filmele cu vampiri sunt și astăzi la mare modă?
– Da? Și ce făceai cu amândouă încuiat în cameră, le sugeai sângele?
– Nico, nu schimba subiectul, era vorba despre tine…
O frumusețe rece ca o statuie, o păpușă care nu știe ce e iubirea, așa apar eu în ochii bărbaților, se gândi Nicoleta. Le place cum arăt, sunt atrași de mine dar totul se întâmplă la suprafață, nimeni nu pune un colț de suflet, nici o emoție nu e profundă, permanentă, reală. Sunt un fel de obiect. Dar Horia? Dar Ile care a fost primul bărbat din viața mea? Dar..Decebal? La urma urmei nu au existat alții, nu mi-am risipit farmecele pe drumuri, nu am provocat pe nimeni de ce sunt tratată astfel? A simțit că Theodor îi întinde o batistă:
– Dacă vrei să plângi…
– Cine ți-a spus că plâng?
10. Nicoleta
Ceva trebuia să se schimbe. S-a ridicat de la masă tocmai când se aduceau cocktailurile și s-a îndreptat spre ieșire.
– Vino cu mine.
L-a dus în apartamentul ei de lângă Dinamo…
– Aici ai locuit? întrebă el privind în jur încăperea modestă, era un apartament simplu dar bine îngrijit, ea și Horia cumpăraseră unele lucruri la bucătărie, lenjerie de pat, totul rămăsese neschimbat inclusiv faptul că lipseau fotografiile. Pe rafturile unei mici biblioteci se punea praful pe cărțile pe care cândva intenționa să le studieze, abandonase efortul de a se pregăti pentru facultate
– Am avut și o locuință în Toamnei, îmi dădea senzația de independență…
– Ai vrut să dai la Drept ? întrebă el cercetând cotoarele cărților din bibliotecă.
– Până la urmă am să reușesc.
– Și eu m-am înscris la Drept, zâmbi el, dar am promis că-ți povestesc viața mea doar după….O facem în patul acesta sau ai alte preferințe?
Brusc au început să râdă amândoi și Nicoleta a ajuns în brațele lui, cuprinzându-l zdravăn, încercând să-l simtă lipit de pieptul ei care fremăta. Theo a privit-o cu ochi în care se citea dorința adevărată, brusc aerul său de cuceritor se topise:
– Te-am mințit, să știi, i-a șoptit, pentru că am vrut să te seduc, ești o frumusețe adevărată, Nico, o femeie superbă, caldă, nerăbdătoare…
– Atunci ce mai aștepți…sărută-mă!
Erau înlănțuiți în pat, unul în brațele celuilalt când Nicoleta i-a cerut:
– Acum poți să-mi povestești despre tine.
– Chiar vrei? Mă tem că nu s-ar potrivi deloc cu ceea ce ți-a spus tata, el nu a încercat să te păcălească, să știi, chiar crede că sunt un neisprăvit, un fecior de bani gata chitit să-i prăpădească averea și să știi că nu-l contrazic, îi cer bani cu nemiluita și-i pun într-un cont în Elveția. Dacă ar fi pe bune bolnav i-aș da toți banii pe care i-am strâns ca să se vindece dar nu are cancer, joacă teatru cu tine și trebuie să aflăm împreună în ce scop.
– Atunci ce faci tu în străinătate?
– Studiez. Îmi dau masteratul. Locuiesc într-un apartament din Laussane ceva mai răsărit ca al tău, îl sun din când în când pe Filip, mințindu-l că mă aflu la Monte Carlo sau Saint Moritz, am prieteni care-i trimit ilustrate în numele meu, da, ilustrate ca pe vremuri, așa îi place lui, din Capri sau Corina d’ Ampezzo …crezi că eu nu știu să joc teatru? Ehe…am devenit maestru!
– Pentru ce toate astea, nu înțeleg. Dacă ar ști că are un fiu studios și înțelept n-ar fi mai bine decât să te creadă pușlama, de ce faci toate astea?
– Pentru că nu e tatăl meu, a fost răspunsul, scurt, sec.
– Dar cine e tatăl tău?
– Nu știu. Mă ajuți să aflu? Nicoleta simțea că i se învârt toate lucrurile din încăpere în fața ochilor, n-avea noroc să trăiască fără complicații sau mistere, o înconjurau numai șarade complicate, greu de rezolvat? A suspinat:
– Doamne, în ce lume am intrat?
– Crezi că Filip și-a luat de soție o femeie tânără și frumoasă ca să se fudulească în lume cu ea, vezi că nu te scoate nicăieri, nici măcar nu te-a atins…nu, el te-a luat ca să-mi facă mie în ciudă!
Nicoleta s-a ridicat din pat cuprinsă brusc de mânie.
– Voi credeți că sunt jucăria cuiva?
– Da, ești.. obișnuiește-te cu asta!
– Știi ce am să fac, Theo? Mâine mă duc la Decebal și-i cer să-mi dea copilul înapoi. Am să-l iau pe Andrei și am să-l cresc lângă mine, oricât mi-ar fi de greu, am să încerc să-mi schimb viața departe de babalâci scârboși ca Filip, departe de greșelile groaznice pe care le-am făcut eu însumi acceptând tot felul de compromisuri.
El n-a comentat, n-a schițat nici un gest de aprobare sau respingere, doar a spus:
– Bine, acum alege, mă dai afară sau vii înapoi în pat:?
Dar Nicoleta luase o hotărâre. A doua zi era duminică, cu siguranță Decebal era acasă. A privit prin fereastra dormitorului ei strategic așezată cu vedere la curtea vecină și a zărit limuzina lui Mazilu, Maybachul condus de Ștefan, deci stăpânul nu plecase nicăieri. Iar Andrei, condus de mână de doamna Viorica tocmai se îndrepta spre locul lui de joacă din mica grădină aflată în fața piscinei. S-a îmbrăcat cu o rochiță vaporoasă de culoarea untului, era vară și se anunța caniculă, a luat o poșetă în care nu se aflau decât mărunțișuri și a ieșit. Pe hol nu era nimeni, o auzea pe Smaranda care dădea dispoziții să se pregătească micul dejun, Filip era desigur în camera lui. S-a apropiat de ușa dormitorului încercând să audă un sforăit, știa că soțul ei obișnuiește să doarmă mai mult duminica dar cum nu se auzea nimic s-a grăbit spre ușa de la intrare și în câțiva pași se afla în fața porții vilei lui Mazilu. Era Gusti acolo, același bodyguard care o lăsase să intre în ziua când, orbită de furie, fără să judece, își răpise copilul dar acum ardeleanul molcom pe care-l cunoștea atât de bine i-a zâmbit și a deschis poarta…
– Domnul a dat ordin…
Nu l-a lăsat sa-și termine cuvintele, a alergat spre mica grădină unde se afla Andrei, și s-a oprit brusc blocată în fața băiețelului care o privea:
– Mama? a rostit micuțul după câteva clipe și Nicoleta s-a înviorat deodată, o recunoscuse.
– Tu ești mama mea?
– Da, eu sunt, puiule…ce dor mi-a fost de tine! L-a luat în brațe și l-a ținut strâns, simțindu-i răsuflarea pe obraz. Parcă ar fi vrut să rămână așa pe vecie, cu el în brațe, fără să fie nevoită să vorbească, să întrebe, să explice. Băiatul a recunoscut-o ceea ce era pentru ea ca o gură de aer. L-a desprins ușor din brațele ei și l-a privit, crescuse atât de frumos, ce mândră se simțea cu un asemenea copil și, dintr-odată s-a surprins cercetând dacă micuțul nu are trăsăturile lui Horia, și-a adus aminte ca prin farmec de imaginea fostului iubit, zvelt, șaten, cu ochii căprui, poate gropițe aceasta din obrajii copilului să fie o moștenire de la tatăl lui? Sau părul..dar era prea creț ceea ce Horia nu avea.
Vocea lui Decebal a trezit-o din reverie. Se apropiase de ei în tăcere, apoi a invitat-o în casă, fără vreun cuvânt pentru copil, doar i-a făcut semn doamnei Viorica să își reia supravegherea. Nicoleta a pornit cuminte în spatele lui Decebal și au intrat în vilă…apoi direct în marele dormitor de la etaj, cu patul conjugal dotat cu o imensă oglindă deasupra…
– Ai văzut că Andrei m-a recunoscut? a întrebat femeia dar n-a primit nici un răspuns. Te-ai hotărât să-mi înapoiezi copilul? a continuat
– Da, de ce nu…dacă s-ar muta în vila lui Filip, alături, n-ar avea de suferit lipsuri, pierde un tată câștigă o mamă.
– Știi bine că nu e copilul tău, replică Nicoleta, gata de orice negociere.
– Mie nu mi-ar păsa prea mult de soarta bastardului dar Căpitanul m-a somat să ți-l dau, a spus limpede…„dacă apare Nicoleta, du-o în dormitor, reguleaz-o și apoi dă-i copilul” iar ordinele tatei după cum știi se execută…
– De aia m-ai adus aici? Asta e tot, vrei să te culci cu mine și s-a terminat?
– Cam așa ceva. I-a făcut semn spre pat. Dezbracă-te, știi obiceiurile casei…
Nicoleta se simțea păcălită, înjosită, o jucărie sexuală așa cum îi spusese Theodor, iar ea nu-și putea scoate din minte și din suflet atașamentul pe care-l încercase față de Decebal, emoțiile adevărate când mâinile lui o atingeau, dorința de a fi sărutată, mângâiată de el? Iar acum era tratată așa cum…. O merit, își spuse…mai rămâne să apară Gilda ca să mă dea afară din casă dar măcar am să plec de mână cu băiatul meu!
Era goală și Decebal s-a apropiat de ea cu veșnicul lui zâmbet de triumf pe buze când ușa dormitorului s-a deschis violent, din prag îi privea Filip, tremurând, cu ochii injectați de sânge. Avea un revolver în mână și s-a îndreptat către cei doi rămași parcă împietriți.
– A venit și momentul răzbunării, ce zici, Decebal? Ai ceva de spus înainte ca tu și târfulița asta să treceți pe lumea cealaltă?
11. Lidia
Cu aproape 30 de ani în urmă, când comunismul își trăia ultimele zile Filip nu mai era un muncitor oarecare, făcuse studii la seral, terminase facultatea de construcții, avea o diplomă de inginer și lucra într-un birou de proiectare …Harnic din fire el nu se mulțumise cu statutul de lucrător în fabrică, încercase să evolueze și pentru că familia în care intrase prin căsătorie avea pretenții ridicate. Adrian Mușat terminase Dreptul și era pe atunci procuror într-o comună de lângă București, un post pentru care aveai nevoie de relații ca să-l ocupi. Lidia Mușat soția lui Filip lucra contabilă-șefă la Politehnică, totul părea că merge perfect în casa lor dar exista o problemă, el era steril, nu putea face el copiii…Tot felul de consulturi medicale și investigații de laborator n-au reușit să-l ajute și la un moment dat chiar discutaseră despre posibilitatea unei adopții. Când..s-a întâmplat neprevăzutul, deodată Lidia îl anunță că e gravidă. Ea a încercat să-l convingă că el e tatăl viitorului bebeluș, că tratamentele au dat în cele din urmă roade…dar Filip nu era convins. Despre un avort în acei ani nici nu se punea problema iar Adrian, fratele, care dădea din umeri la început, a sfârșit prin a-i mărturisi că știe despre păcatele surorii lui, Lidia cam obișnuia să calce strâmb dar nici nu se punea problema unei despărțiri. Un divorț, în acei ani, se lăsa cu tot felul de complicații, Adrian se vedea la începutul unei cariere strălucite și n-avea de gând să lase nimic care să-i păteze dosarul, cum ar fi o soră adulteră și divorțată…I-a promis lui Filip că o s-o convingă să se potolească dar sarcina trebuia acceptată. A fost momentul când Filip s-a trezit din letargie….Nu i-a fost greu să descopere vinovatul…trebuia să fi fost un student de la Politehnică, cineva din anii mari care se pregăteau de absolvire spre 1990, mai tânăr ca Lidia dar fără îndoială numai bun de amant. Filip trebuia să recunoască, nu prea îl interesase partea sentimentală a vieții dar mândria nu-i dădea pace. Există acum tot felul de sexologi, sfaturi pentru îmbunătățirea vieții sexuale, satisfacerea sexuală, reaprinderea pasiunii în cazul unor legături de durată ca să nu mai vorbim despre tot felul de oferte de pastile și aparate…dar în anii aceia sexul era tabu, fiecare își făcea educația singur, propria experiență era decisivă. Pe atunci nici nu se concepea ca anumite lucruri să devină publice, astăzi fac parte din normalitate știrile cu profesoare care au relații sexuale cu elevii. Totuși Lidia nu era cu mult mai în vârstă decât Decebal..viitor inginer în prag de Revoluție, un tânăr scund dar arătos…N-ar fi aflat nimic, n-avea abilități de detectiv când a primit vizita unui bărbat mai în vârstă ca el…„Căpitanul„ Alexandru–mai mult ca sigur că e de la Securitate, își spuse de la început Filip- Mazilu, așa se numea, avea un băiat cam „rău de muscă„…nu fusese prima lui aventură cu o femeie mai în vârstă, avusese recent o relație cu o violoncelistă din Orchestra Radio care i-ar fi putut fi mamă.
– Ești membru de partid? l-a întrebat vizitatorul.
– De ce, soția mea a primit sarcină de partid să mă înșele cu…
– Fiul meu..
– Fiul dumitale e bolnav sau nebun? s-a înfuriat Filip.
– Vezi cum vorbești. Te-ai întrebat vreodată ce vină porți dumneata, da, dumneata, pentru faptul că doamna contabilă șefă o dă prin gard primului venit? Taci! Decebal e doar unul din lungul șir al celor care au profitat de farmecele cam ofilite ale unei femei neglijate?
– Dumneata știi că Lidia e gravidă?
– Ei și? Doar nu crezi că Decebal e autorul când în palmaresul femeii sunt înscriși atâția candidați …reușiți. De altfel, fiul meu a și renunțat la Politehnică, s-a mutat la Petrol și Gaze…Am o propunere, dă-i în cap, omoar-o dacă nu-ți pasă de un dosar penal deși mai grav e că dosarul de partid te va înfunda. Poftim, ca să-ți arăt că te compătimesc, sunt gata să te ajut…pot aranja ca să facă un avort discret, fără consecințe, ce zici?
Atunci n-a zis nimic. A trecut puțin timp și s-a declanșat Revoluția iar Lidia avea să moară datorită unui cancer de col uterin după ce s-a născut Theodor. Nimeni n-a știut nimic, în afară desigur de Mușat care i-a devenit sfătuitor și mentor. Ei au discutat îndelung problema creată și probabil n-au aflat niciodată că una din discuțiile lor secrete a fost ascultată întâmplător de micuțul Theodor, care avea să poarte în sine blestemul de a fi aflat că nu e copilul real al lui Filip. În permanență Mușat a fost de părere să îngroape lucrurile, vremurile se schimbaseră, era timpul să faci avere, să te ridici în societatea nouă înainte ca alții să-ți ia locul și Filip l-a ascultat, acumulând pe zi ce trece avere. Dar nu putea să uite trecutul și când a aflat că Decebal Mazilu își construiește o vilă pe malul unui lac de lângă București s-a grăbit să cumpere terenul învecinat și să ridice și el o casă acolo. Mușat s-a prins într-un târziu și l-a apostrofat alarmat:
– Ce ai de gând, de ce ții neapărat să fii vecin cu Mazilu?
– Deocamdată n-am de gând nimic, mai târziu vom vedea.
– Filip, îți interzic! Gânduri de răzbunare, comploturi, astea sunt prostii pentru oameni mărunți, noi ne-am implicat în afaceri serioase, suntem pe cai mari și n-ai să strici tu totul cu trăsnăile tale demodate! Lidia a murit, trecutul e mort și îngropat, gata!
Filip îi dădu dreptate dar în sinea lui îi era greu să uite, își construise casa acolo ca să-l poată vedea cât mai des pe Decebal, acum bărbat în toată firea,om de afaceri important și să-și amintească de umilința trăită. Poate el avea o fire mai dură, de țăran, putea să aștepte dar nu să ierte. Și a așteptat aproape 30 de ani.
12. Nicoleta
Nicoleta leșinase, atât își amintea. Era în brațele lui Decebal când s-a deschis ușa și a apărut Filip cu un revolver în mână, n-a înțeles ce-a spus dar l-a văzut că apasă trăgaciul și trage iar glonțul îl lovește pe Decebal în piept făcându-l să se prăbușească secerat, cu un fir de sânge țâșnind din rană. Asta își amintea bine, sângele, apoi Filip se întoarse spre ea cu arma ridicată….dar pistolul părea blocat, deși bărbatul apasă pe trăgaci de mai multe ori..Atunci a leșinat și a căzut pe pat.
Când s-a trezit Filip era în cameră, Ștefan era și el acolo iar doi polițiști priveau scena parcă vrăjiți, poate cadavrul plin de sânge, poate imaginea unei femei goale care ieșea din letargie le bloca inițiativa. De fapt nu erau decât doi agenți de stradă așteptând sosirea specialiștilor care n-au întârziat să apară și atunci a auzit pentru prima oară Nicoleta o variantă a ceea ce se petrecuse. S-au făcut fotografii, s-au ridicat amprente, Nicoleta a fost condusă de o femeie polițist la baie să își revină, să se îmbrace, și-a pus tremurând rochia de vară și a coborât în holul de la intrare unde deja începuse ancheta. O conducea un ofițer înalt, brunet, cu ochi pătrunzători care s-a prezentat Zoltan Varga iar peste puțin timp a apărut și o femeie, era procurorul Eva Niculescu. Nicoleta tresări, o cunoștea bine pe blonda cu ochii verzi care fusese colegă cu Horia și pe care o socotise rivală la inima acestuia până când femeia se măritase cu un cunoscut jurnalist de televiziune. S-a bucurat în sinea ei că are un posibil aliat care o să-i înțeleagă purtarea dar a păstrat tăcerea, curioasă să audă ce se vorbește iar ceea ce a auzit a îngrozit-o.
Filip a declarat că venise în casa vecinului alertat de faptul că îi dispăruse revolverul – pentru care avea permis în ordine- a fost convins că Nicoleta îl pândise și cunoștea ascunzătoarea armei…știa de antecedentele ei cu Decebal Mazilu și s-a temut de un gest necugetat dar a sosit prea târziu. Însoțit, sau mai bine zis urmat de Ștefan…urcase până în dormitor când se auzise împușcătura, înăuntru ea era speriată, confuză, cu revolverul în mână, când i-a văzut a leșinat…Ștefan i-a confirmat spusele iar toate privirile s-au îndreptat spre Nicoleta care nu înțelegea nimic. Era acuzată că l-a omorât pe Decebal, ea?
Interogatoriul care a avut loc la poliție i s-a părut ireal. I s-au pus cătușe la mâini, a fost condusă într-o încăpere austeră și, dintr-odată, tot ce gândise, tot ce sperase când copilul ei, Andrei, i se aruncase în brațe dispăru lăsând loc unui coșmar.
S-a trezit față în față cu anchetatorii și a auzit destul de vag ceea ce i se spunea, mintea îi vagabonda fără încetare pentru că nu reușea să înțeleagă ce se întâmplase..
– Sunteți acuzată de crimă, un mandat de arestare va fi emis pe numele dumneavoastră, vi se vor înregistra amprentele ..dacă doriți puteți avea un avocat din oficiu care are dreptul să asiste la interogatorii…sau aveți un avocat personal? Mă auziți, doamnă? Cel care îi vorbea era polițistul brunet, Varga.
– Poftim, ce-ați spus? Nu-și revenise din zăpăceală dar a constatat destul de repede că are avocat, tocmai sosise un domn în vârstă, cu o chelie proeminentă și ochelari prinși cu un șnur pe ceafă, s-a prezentat Avram sau cam așa ceva și fusese angajat de domnul Adrian Mușat. Ce putea să spună și așa totul îi depășea puterea de înțelegere, pe cine să cheme, pe fostul partener al lui Horia era inutil, se specializase în fraude de asigurări, un avocat din oficiu sau unui trimis de Mușat era totuna, poate se dorea ca familia să nu fie excesiv de murdărită. Dar acuzată de crimă, ea?
– Numele, prenumele, domiciliul? Anul și locul nașterii?
Eva Niculescu era și ea de față dar cu ce ar putea-o ajuta? Își aminti că discutase la masă cu Horia, ea și soțul ei Cosmin, interesat mai mult de o eventuală anchetă jurnalistică, nu o putea ajuta cu nimic să iasă din fundătura în care ajunsese. Sau poate nici nu dorea…
– S-a efectuat testul pentru a se dovedi că dânsa a folosit arma?
Cel care pusese întrebarea era avocatul Avram și se pare că anchetatorii erau stânjeniți. În momentul tragerii, pe lângă proiectil, acționează factori secundari precum pulbere nearsă, granule de pulbere arse, dovezi indubitabile ale tragerii de aproape care se pot găsi pe mâinile sau hainele suspectului. Dar Nicoleta fusese goală atunci iar polițiștii veniți inițial au trimis-o să se spele îndepărtând astfel orice posibilitate de a o testa. Dar au rămas amprentele și arma crimei fusese trimisă la laborator.
– Vă rog să povestiți ce s-a întâmplat.
– Am intrat în curtea vilei lui Decebal Mazilu ca să…
– De când îl cunoșteați pe Mazilu? a întrerupt-o Varga.
– Am fost soția lui…mă rog, așa am crezut dar …am vrut să-mi văd copilul, se juca în grădină…îl cheamă Andrei.
– Domnul Decebal era tatăl copilului?
– Nu.
Polițiștii schimbau priviri între ei doar Eva asculta nemișcată și Nicoleta spera să-i vină în ajutor dar femeia a rostit sec:
– Ce-ar fi ca dumneata să povestești de la început, de când ai venit la București să te angajezi la un studio de video chat.
– N-am venit să mă angajez, protestă Nicoleta, eu…Aveam 18 ani când am plecat din Bughești și m-a ajutat o prietenă să stau în oraș, am dormit la ea și mi-am căutat de lucru, până la urmă am găsit la un local unde exista și o cameră de serviciu în care m-am mutat…
– Scuze că te întreb dar erai fecioară atunci?
– Poftim?
– Erai fată mare sau deja avuseseși relații cu un bărbat?
– Te-a violat cineva, te-a dezvirginat cu forța? a intervenit un alt polițist. Nicoleta arunca priviri disperate către Eva dar nici aceasta nici avocatul nu scoteau o vorbă.
A încercat să se ridice:
– Pot să nu răspund la întrebările voastre? Cer să stau de vorbă numai cu avocatul, să mi se aducă apă și să fiu lăsată la toaletă, continuă, zdrăngănind cătușele de la mâini.
– Țigări nu vrei ? zâmbi anchetatorul.
– Nu fumez, îl înfruntă ea.
– Atunci îți mai punem o singură întrebare, l-ai împușcat sau nu pe Decebal Mazilu în dormitorul lui cu o armă Beretta M9 de 9 milimetri, după ce te-ai dezbrăcat și l-ai atras să faceți dragoste?
– Nu, nu l-am împușcat eu.
Își amintea limpede cum l-a cunoscut pe Decebal, dând buzna în cămăruța unde o dusese Gore cu gândul să profite de ea, după ce băuse cam multă votcă la petrecere… Îmbrăcat cu un costum de blugi cam uzat, cu părul în dezordine, bărbatul scund și supraponderal părea cuprins de o furie oarbă. „Măi Goe, ție nu ți-e rușine, nu vezi că fata nu vrea? Să nu-mi răspunzi cu vreo obrăznicie că iei o labă peste bot. Domnișoară, acoperă-ți țâțele dacă poți și vino ..șoferul meu o să te ducă acasă…”
A dus-o la el acasă și a lăsat-o să doarmă, fără să o atingă, era salvatorul ei de la viol. Cum a ajuns apoi să se atașeze de el, să-i devină victimă crezând că va ajunge soția lui cu acte, cât era de fericit că-i aduce pe lume un moștenitor, un băiat care să-i poarte numele. Doar că micuțul Andrei nu era copilul lui Decebal ci rodul unei iubiri scurte dar intense între ea și Horia, cel care avea să dispară într-un accident inexplicabil. Tot ce s-a întâmplat apoi, până la intrarea ei în casa și viața lui George Filip căruia îi devenise soție părea ireal, imposibil de crezut, greu de povestit. Un lucru îl știa cu siguranță, nu ea luase pistolul, nu ea apăsase pe trăgaci, cum puteau să o acuze toți de crimă? Cum putea Ștefan, omul de încredere al lui Decebal, să declare că a fost martor la crima comisă de ea, oare voia să se răzbune? Iar Filip? Ce joc jucase? De ce să-l omoare pe un om pe care pretindea că nici nu-l cunoaște? Doar nu era gelos?
13. Filip
A așteptat aproape 30 de ani ca să-și consume răzbunarea, planul lui s-a schimbat la fața locului, a trebuit să improvizeze și după ce i-a șoptit lui Ștefan o sumă exorbitantă a știut că-l are de partea sa. La început totul se petrecuse cum bănuia, Nicoleta a ieșit și el a urmărit-o pe fereastră intrând în curtea vecină. N-a ezitat, a scos pistolul, l-a vârât în buzunar și s-a îndreptat spre casa lui Decebal, știa că vecinul e acasă, îi văzuse limuzina în curte, șoferul, Ștefan, care servea și ca bodyguard, l-a privit intrând și nu s-a mirat la început, apoi a realizat că se petrece ceva neobișnuit și s-a grăbit pe urmele lui Filip.
– Domnule, ce… pe cine căutați?
– Tu știi cine sunt eu?
– Vă cunosc, locuiți în vila de alături, sunteți domnul…
– Arată-mi unde e dormitorul lui Decebal.
– Dormitorul?
– Exact…n-ai băgat de seamă că e nevastă-mea acolo?
– Nicoleta e…nevasta dumneavoastră?
Practic Filip l-a lăsat pe bietul Ștefan interzis, a urcat cu pași siguri scara, șoferul reușind cu greu să-l urmeze, parcă buimăcit, a intrat și a tras. Rapid, după ce l-a văzut pe Decebal prăbușindu-se, a îndreptat arma spre Nicoleta și a apăsat pe trăgaci dar arma se blocase! În clipa aceea a intrat Ștefan, alertat de împușcătură, speriat și Filip a trebuit să-și schimbe pe loc planul. Nicoleta leșinase și trebuia profitat de leșinul ei. I-a promis șoferului o mare sumă de bani, cu o singură șoaptă, și fără să aștepte vreun răspuns sau o confirmare a apelat la 112.
– Erai sigur că idiotul o să accepte?, l-a întrebat Mușat care ascultase în tăcere confesiunea. Ai mizat totul pe o singură carte, Filip…
– Sunt obișnuit să câștig…
– Pe dracu, tot la mine ai venit să te ajut,eu am câștigat întotdeauna pentru tine…Cine conduce ancheta?
– Un polițist destul de scârbos, Varga parcă îl cheamă, Zoltan Varga…iar procuror e o femeie, Eva Niculescu.
– Și amprentele de pe pistol?
– Sunt ale ei. Cât era leșinată am avut timp să-i pun pistolul în mână.
– Avocatul meu a avut grijă să-mi spună că nu există dovezi că ar fi rămas urma de pulbere pe ea, hainele le dezbrăcase, apoi a fost lăsată să se spele…asta e bine, în felul acesta singura probă, copleșitoare, rămâne amprenta. Dacă se vor găsi și ceva urme ale amprentelor tale nu-i nimic, arma îți aparținea în plus…martorul acela, Ștefan parcă ai spus, o va înfunda. Perfect. Dar cât de sigur ești că Ștefan nu-și va schimba poziția?
– Atât de sigur câți bani i-am dat, răspunse sec Filip.
– N-ajunge… Omul acela e vulnerabilitatea noastră, fii atent…
– Vrei să-ți spun ce cred eu? Mai vrei puțin whisky? A turnat în pahare și a continuat: A fost suficient să-i arunc o privire omului și l-am citit, omul era frustrat, mai mult ca sigur că a poftit la fosta lui stăpână și a fost refuzat, cea care se credea soția lui Decebal Mazilu nu era fraieră să se încurce cu un trepăduș…
– Cine știe…Ștefan acela ziceai că e un animal acceptabil, femeilor le plac armăsarii…
– Uiți că Nicoleta avea pe atunci o relație cu procurorul acela…
– Horia, tatăl plodului…
– Exact. Adriane, femeia a scăpat ca prin minune, eram hotărât să o împușc și pe ea, i-am surprins în flagrant de adulter, aveai tu grijă mai târziu să îmbârligi justiția, știai de planul meu dar uite că n-a ieșit, blestematul de pistol probabil ruginise, nu l-am prea folosit…
– Totuși primul glonț l-a lovit în plin pe Mazilu, era să moară săracul.
Filip făcu ochii mari:
– Cum adică era să moară…Decebal Mazilu n-a murit?
– Nu da în bâlbâială, îl liniști Mușat. N-a murit pe loc dar decesul s-a pronunțat mai târziu, la spital…n-au reușit să-l salveze…Brunețica ta e o victimă perfectă, va înfunda pușcăria și e păcat că n-ai binevoit să consumi farmecele ei, o să se ofilească după gratii…sau, cine știe ce va face Căpitanul.
– Căpitanul?
– Hai, doar nu-ți închipui că bătrânul securist va înghiți gălușca atât de ușor, o să-și plângă progenitura un timp după care o să caute răzbunare.
– Treaba lui, n-are decât să pună să fie terminată Nicoleta în pușcărie, bătută, violată, ucisă…la alegerea lui. Chiar nu-mi pasă, Adriene…
– Dar Ștefan?
14. Nicoleta
Șocul a fost mare atunci când a fost dusă într-o celulă a arestului. Era o mizerie cruntă înăuntru, saltelele erau rupte, exista un duș, un WC turcesc îngrădit cu o perdea de plastic, încăperea era rece în ciuda căldurii de afară și mirosea, poate din cauza igrasiei iar Nicoleta era a opta deținută aflată acolo. Primul lucru pe care i l-au spus colegele de suferință a fost unul singur: ”roagă-te la Dumnezeu să fii condamnată cât mai repede și dusă la Penitenciar, mai ales la Poarta Albă, acolo sunt condiții de o să zici că e Raiul pe pământ față de arest” ”Dar eu sunt nevinovată”, a strigat Nicoleta iar celelalte au râs.
– Fii atentă, i-a spus o femeie care părea cea mai în vârstă, te văd așa mai spălățică, poate pe tine te ascultă…data viitoare când te cheamă la anchetă să protestezi…legea zice că avem dreptul la șase metri de aer fiecare, unde vezi tu atâta spațiu?
– Și câte un telefon pe săptămână, așa cică scrie la lege! a adăugat alta.
– Dar vizite și pachete de ce nu primim?
– Cere și un televizor!
Ar putea fi condamnată pentru o faptă pe care n-a făcut-o? Trecuseră destule zile ca Nicoleta să se dezmeticească, să-și amintească exact ceea ce se întâmplase și înțelegea limpede capcana în care căzuse. George Filip acționase deliberat, atrăgând-o în mrejele lui cu un singur scop, să-l omoare pe Decebal Mazilu. Dacă și ea ar fi putut deveni victima asasinului cui i-ar fi păsat? Dar de ce îl urmărise Filip pe Decebal, care era legătura ascunsă dintre ei, care erau motivele reale ale crimei asta nu înțelegea cu nici un chip și i se părea mai important decât să se gândească la mărturia mincinoasă a lui Ștefan. Comportarea lui se putea explica oricum, bani, răzbunare, invidie…ceea ce conta era să pătrundă secretul care stătuse la baza acțiunii lui Filip.
Desigur, la interogatorii lucrurile nu mergeau cum socotea ea, evident nu o credea nimeni. Pe pistol, arma crimei, se descoperiseră amprentele ei și nu putea, nu avea cum să explice asta. Pentru a nu știu câta oară recapitula tot ce făcuse în dumineca crimei.
– Când m-am trezit m-am uitat pe fereastra dormitorului, limuzina lui Decebal se afla acolo, Andrei ieșise la joacă în curte, însoțit de bonă…eram hotărâtă să-i vorbesc, să-l rog pentru a mia oară să fie îndurător, nu era copilul lui și știa…
– Ți-a spus victima că știe? a întrebat-o anchetatorul Varga.
– Da, aflase de la Ile…Vasile Melinte, preotul din Bughești…
– În biserica de acolo ai mai încercat odată să-l împuști pe Decebal Mazilu?
– Poftim? Eu…A podidit-o plânsul, nu se aștepta la replică dar nici polițiștii n-au insistat, i s-a oferit un pahar cu apă și a fost invitată să continue. Mai spusese odată povestea întâmplărilor din ziua blestemată dar pesemne voiau să vadă dacă nu-și schimbă declarațiile, dacă nu există fisuri sau contraziceri în spusele ei…
– M-am îmbrăcat, mi-am luat poșeta și am coborât…
– Ce aveai în poșetă?
– Mai nimic, mărunțișuri, un ruj, niște batiste parfumate…doar nu credeți că am luat revolverul lui Filip, nici nu știam de existența armei!
– Spune mai departe, te rog…Și-a tras sufletul și a continuat:
– La poartă se afla Gusti, care mă cunoștea, mi-a deschis spunând că primise ordin să fiu lăsată să intru.
– O clipă, a fost întreruptă din nou…ce făcea domnul George Filip în acel moment?
– De unde să știu, întrebați-l pe el! strigă, ridicând glasul, apoi se liniști, gata să continue: Poate dormea, poate nu era acasă,prin ușa dormitorului lui nu se auzea nimic dar servitorii pregăteau mic dejunul. Credeți că mă pândea, mă urmărea?
– Nu contează ce credem noi.
– Domnule, nu l-am împușcat eu pe Decebal, Filip a făcut-o! A intrat peste noi cu pistolul în mână și a tras! Poate am avut noroc, când a îndreptat arma spre mine ca să mă omoare pistolul n-a funcționat, se blocase, nu știu, nu mă pricep.
-E vorba de pistolul pe care s-au găsit amprentele dumitale?
– Nu știu nimic, atunci am leșinat.
– Dar când ai tras în biserică să-l împuști pe Decebal Mazilu cum a fost? Văzând că femeia tace, nereușind să-și stăpânească emoțiile, Varga a spus:
– Atunci arma a funcționat bine, doar că ai ratat ținta, nu-i așa? Să-ți spun eu ce cred? Dumneata ai venit hotărâtă să-ți faci dreptate așa cum socoteai că ți se cuvine, acum aveai în poșetă pistolul lui George Filip, data trecută ai folosit arma lui Horia Drăgan, așa e? Te-ai dezbrăcat, abătându-i atenția victimei iar când ai lăsat jos hainele și poșeta ai scos pistolul și l-ai împușcat. Atunci au intrat pe ușă martorii…
– Nu e adevărat… Filip a intrat cu pistolul în mână și a tras, Ștefan a apărut în urma lui, poate alertat de împușcătură, nu știu, întrebați-i…
– I-am întrebat și te acuză…
Când s-a întors în celulă și-a adus aminte de cuvintele spuse de Filip când a intrat și a țintit cu pistolul, fusese speriată atunci dar acum memoria ei se limpezise, Filip i-a spus ceva cu dușmănie lui Decebal, parcă a vorbit despre o răzbunare, aici să fie cheia?
Dar cine să o ajute? Theodor e plecat din țară, nu știe nimic despre ce s-a întâmplat, scurta lor legătură are cumva vreun fundament sau n-a fost decât nevoia ei de a-și astâmpăra hormonii. Atunci Ile…dar el o crede vinovată.
15. Ile
Preotul Vasile Melinte a aflat de necazul ei din ziare, tabloidele se grăbiseră să anunțe asasinarea magnatului de la Snagov în împrejurările a ceea ce se numea „o crimă sexuală„. S-a grăbit să vină la București înainte ca satul să intre în alertă în frunte cu mama Verona și a ajuns la poliție unde anchetatorii abia îl așteptau.
– Părinte, să ne spui tot ce știi despre Nicoleta Călugăru, vine din parohia dumitale…
– Desigur, e o fată..o femeie cu frica lui Dumnezeu, dintr-o familie nevoiașă, a încercat și ea să scape de poverile unei vieți mărunte, să evolueze, avea de gând să urmeze studii că abia terminase liceul…
– Cum voia să evolueze…a fugit de acasă când avea 18 ani, a ajuns să trăiască din tot felul de expediente până când a găsit un bărbat cu bani care i-a promis căsătoria…și a acceptat chiar dacă el era mult mai în vârstă iar fizic nu se potriveau deloc? Știți că lui Decebal Mazilu i se spunea stârpitura?
– Eu..recunosc că Nicoleta a greșit mult, dar își iubea copilul…
– Și l-a răpit ca să-l aducă în biserica dumitale…
– A fost o greșeală, un impuls nenorocit, dar nu era copilul domnului Mazilu, avea tot dreptul să-l revendice…
– Povestiți-ne ce s-a întâmplat atunci. Și Ile a fost nevoit să povestească, Nicoleta venise în seara aceea cu copilul de mână, agitată, băiețelul era înfometat, l-a servit cu ce avea prin casă, lapte, ouă, miere…fructe erau destule…
– Lasă asta părinte, ea ce voia?
– Să o ajut să fugă departe, deja domnul Mazilu îi luase urma.
– Unde să fugă?
– În altă țară, cred…era o prostie dar atunci a aflat la telefon că iubitul ei, Horia, tatăl adevărat al copilului decedase la spital. Vă închipuiți în ce stare era când a găsit-o domnul Mazilu, era să-l împuște în biserică!
– Avea un revolver?
– Dar nu știa că e încărcat…glonțul s-a oprit în pervazul unei ferestre…
Ile a plecat fără să i se permită s-o vadă pe Nicoleta, trebuia să se descurce în sat unde bârfele nu vor întârzia să ajungă. A plecat certându-se în sinea lui că n-a fost cinstit până la capăt, că n-a vorbit suficient despre calitățile Nicoletei, că n-a apărat-o indiferent ce ar fi făcut. Fata era o victimă a vremurilor în care trăiau, când multe precepte morale se dizolvaseră, când interesele primau asupra virtuților. Se simțea vinovat și pentru că fusese primul bărbat din viața ei când tocmai sosise tânăr paroh în sat și multe familii l-ar fi dorit ca ginere. La urma urmei mama Verona își trimitea mereu copila la biserică sub diferite pretexte, ba să-i ducă găluște cu prune, ba o mână de corcodușe de acrit ciorbele iar frumuseți ca Nicoleta erau greu de ignorat. Și s-a întâmplat, fără multe fasoane, s-au înțeles din priviri după câteva întâlniri și dorința ei de a fi sărutată și îmbrățișată de el s-a împlinit repede. Iar el practic se speriase, poate pentru că o fecioară care i se dăruiește fără rețineri iar mai târziu, amețit de fericirea care dăduse peste el, nu și-a dat seama că reacțiile fetei deveniseră dintr-odată descărcate de emoție de parcă adunase într-o noapte experiența pe care o femeie abia o strânge într-o viață. Nu putea uita acele clipe și se învinovățea de eșecurile și necazurile ei, mai ales că-i dăduse bani să plece la București. Din păcate…trecutul nu mai putea fi întors înapoi.
Abia când anchetatorii au întrebat-o despre confruntarea din biserică a înțeles Nicoleta că Ile fusese la poliție și, mai grav, o socotește vinovată. Cum putea omul atât de blând căruia îi încredințase trupul ei și i-ar fi lăsat în grijă sufletul, să o creadă o criminală? Nu exista nici o persoană în care să aibă încredere…avocatul fusese trimis de Mușat, greu de crezut că va ajuta adevărul să iasă la iveală. Dacă măcar ar înțelege de ce intrase ea în capcana asta, ce interes ar fi avut Filip, care declamase că nici nu-l cunoaște pe vecinul lui, să ia pistolul și să-l împuște? Căsătoria ei nu se consumase, nu fusese femeia lui Filip, ar fi fost caraghios ca acesta să invoce gelozia dar cum putea ea dovedi totul? Brusc îi trecu prin minte o ipoteză, dacă George Filip era steril, nu putea avea copiii atunci cine era tatăl lui Theodor, cu cine îl înșelase soția lui Lidia..nu cumva cu Decebal…sau cu Căpitanul!? De ce îi spusese Theodor că Filip nu e tatăl lui, de unde știa…nu cumva i-a mărturisit ceva mama înainte să moară?
Avocatul trimis de Mușat nu-i plăcea deloc…omul susținea că soțul ei Filip, generos, îl angajase să o apere dar la interogatorii nu intervenea defel, ba chiar la un moment dat i-a sugerat să recunoască!
– Există o lege, de fapt articolul 320 din Cod care oferă posibilitatea recunoașterii faptei …atunci se pot aranja pedepse reduse sau chiar sentințe cu suspendare! Nicoleta a reacționat violent:
– Să recunosc? Nu înțelegeți că sunt nevinovată?
– Doamnă, te-au găsit leșinată, poate nu îți mai amintești toate amănuntele…
– Dar că am luat pistolul din biroul lui Filip ar trebui să-mi amintesc, nu?
Atunci s-a hotărât să-și schimbe avocatul. De nenumărate ori povestise ceea ce s-a întâmplat dar nimeni n-o credea.…și-a luat avocat nou, prin telefon fostul partener de avocatură al lui Horia, Tudor Bratu, i-a recomandat-o pe Suzana Danciu, specializată în penal dar deocamdată femeia nu prea intervenea în timpul interogatoriilor..Bratu îi spusese că nici un avocat cât de cât competent în domeniu nu cere mai puțin de 1000 euro onorariu dar ea s-a angajat să plătească, cu riscul ca banii din contul ei bancar să se topească.
– Eram atât de fericită că Andrei m-a îmbrățișat, mi-a spus mamă…l-am urmat pe Decebal în fostul nostru dormitor, faptul că aflase că nu e copilul lui îmi dădea speranțe, la urma urmei scopul lui principal fusese să aibă un moștenitor sânge din sângele lui, acum când se trezea cu un bastard credeam că se înmoaie. Așa era…mi-a spus cu cinism ce sfaturi îi dăduse Căpitanul…„dacă apare Nicoleta, du-o în dormitor, reguleaz-o și apoi dă-i copilul” dar pe mine nu mă șoca!
– Deci te-ai dezbrăcat fără șovăire..
– Da, mi-am scos hainele …
– Ca să te culci cu un bărbat în timp ce alături locuia soțul tău legal?
Nicoleta suspină…
– Doamne, nu-mi vorbiți de Filip…nu știu ce l-a apucat…
– Bine, te-ai dezbrăcat, ai pus hainele și poșeta deoparte, apoi ai scos din poșetă pistolul și ai tras…de data asta nu l-ai mai ratat!
– Nu e adevărat, nu l-am omorât eu pe Decebal, cum puteți crede așa ceva?…
Abia acum interveni avocata:
– Suficient..n-aveți motive să o presați psihic, legea îi dă dreptul să nu răspundă la întrebări și așa se va întâmpla de acum înainte!
Mai târziu doamna Danciu i-a explicat că refuzul de a oferi declarații poliției este un drept al ei dar când sunt necesare apărării declarațiile e bine să existe în dosar.
– Doamnă..
– Spune-mi Suzana. Era o femeie care se apropia de 50 de ani dar nu renunțase la cochetărie, se îmbrăca la modă, își ascundea începutul de gușă cu eșarfe colorate de firmă și purta ochelari groși.
– Mie cel puțin procuroarea mi s-a părut binevoitoare, te cunoaște?
– A fost colegă cu…cu iubitul meu care a decedat.
– Să știi că e dificil mai târziu, la judecată, să faci instanța să înțeleagă nevinovăția unui om care a refuzat să facă declarații în timpul urmăririi…dar atenție, să nu semnezi nimic dacă nu sunt eu de față.
Desigur Suzana Danciu era o profesionistă, o va ajuta, îi voia binele dar Nicoleta simțea nevoia unui sprijin sufletesc mai puternic. De câte ori trebuia să se întoarcă în arestul neprimitor o treceau fiorii. Sigur, ea crescuse într-o casă modestă dar curată, avusese cel puțin libertatea de a profita de aerul curat al satului de deal, putea să trăiască fără luxul oferit mai târziu de bărbați ca Decebal sau Filip dar nici să conviețuiască alături de păianjeni, șobolani și gândaci nu-i convenea. Ea nu avea de la cine să ceară pachete așa că nu refuza mâncarea, servită pe un scaun în loc de masă unde femeile reținute își așteptau rândul, la înghesuială, unele primeau câte ceva de afară, biscuiți, salam, slănină, zacuscă, fructe pe care uneori le împărțeau cu colegele. Nu se crease nici o animozitate, nici o ceartă între colegele de celulă, fiecare își trăia în tăcere singurătatea, destinul și Nicoleta n-avea altceva de făcut decât să privească în liniște pereții și tavanul mâncați de igrasie. Ce-o fi spus Ile la Bughești? Mama ei, Verona, a aflat cu siguranță necazul abătut asupra fetei și se va grăbi să vină să o vadă…ce ar putea să-i spună?
O singură speranță mai avea, Eva…doar cu Eva putea sta de vorbă, trebuia să o asculte, să o înțeleagă . Eva era singura soluție, Eva era singura capabilă să o creadă.
16. Eva
Eva, pe numele ei dinainte de măritiș Eva Gardoș, fusese îndrăgostită de Horia…ea era o blondă ochii verzi și un căluț de mare tatuat la încheietura mâinii drepte. Eva Gardoș era mai tânără decât Horia dar trecuse printr-un divorț răsunător la Constanța, de unde venise ca să scape de bârfitori și răuvoitori. De când o cunoștea Horia o știa slabă, parcă neastâmpărată, mereu îmbrăcându-se cu fuste și rochii până la genunchi, în culori asortate sezonului, refuzând ostentativ blugii sau ținutele business. Simțeai adesea o tristețe ascunsă în privirea ei dar Eva știa să pareze orice încercare de intimitate ceea ce făcea pe mulți și pe multe din anturajul ei să o bănuiască de ipocrizie și cum nu puteau preciza cu cine se culcă lansau zvonuri tot mai puțin credibile. După unii Eva ar fi fost amanta unui general SRI, după alții trăia cu un parlamentar, căruia îi făcea favoruri acoperindu-i boacănele de prin dosare în fine erau și cei care socoteau că succesul și performanțele ei se datorau muncii și pregătirii și nu vreunor pile..Doar Eva știe cât a suferit pentru că se îndrăgostise de colegul ei, procurorul Horia Drăgan care era însurat și avea un copil…iar el umbla după fustele scurte ale adolescentei venite de la țară, Nicoleta…O singură dată a încercat Eva să-l impresioneze, când au mers la o acțiune împreună, îmbrăcase o rochie albastru deschis, cu bretele subțiri și purta la gât un șirag de perle, arăta elegant dar simplu, își punea în valoare chipul cu trăsături delicate și culoarea părului iar verdele ochilor parcă strălucea iar el nu s-a abținut să constate ” Ești o femeie frumoasă„ Asta a fost tot,…Eva s-a retras din preajma lui și s-a măritat cu un jurnalist celebru iar acum primise dosarul femeii care într-un fel îi fusese rivală dar nu-i făcea nici un reproș lui Horia, cel care pendulase între familie și amantă înainte de a-și pierde viața în mod bizar. Se simțea datoare memoriei lui Horia să lămurească dosarul care părea atât de simplu dar simțea că dincolo de filele depozițiilor se ascund multe enigme. Trebuia să se desprindă total de imaginile trecutului, să se ocupe de dosar ca și cum ar fi fost vorba despre niște străini deși nu putea uita că prima dată când a văzut-o pe Nicoleta era la Procuratură când venise să reclame că Decebal Mazilu a încercat s-o violeze. Ceea ce nu era adevărat. A fost ziua când destinul i l-a scos Nicoletei în cale pe Horia și a declanșat întreaga serie de drame care a culminat cu moartea tânărului magistrat.
Pe Eva o frământau multe necunoscute dar mai ales unul important, cartușul ejectat din arma crimei fusese găsit lângă ușa de intrare în dormitor, destul de departe de patul unde căzuse cadavrul. Era un amănunt esențial pentru că putea stabili locația împușcăturii…cartușul ejectat a fost mutat din loc din greșeală, pentru ca să nu se stabilească exact locul de unde s-a tras sau…l-au ignorat?. Raportul celor de la investigarea scenei crimei spune că au găsit cartușul lângă ușă, înfipt într-o crăpătură a lemnului, a fost împins cu piciorul de lângă pat sau nimeni nu l-a băgat în seamă rămânând în apropierea locului de unde s-a tras, adică de lângă ușă, caz în care Nicoleta avea dreptate.
Arma crimei era cea depusă de polițiști la probe. Se făcuse o expertiză care dovedise că glonțul a fost tras cu acel pistol Beretta care însă nu a dat semne că a fost blocat, cum i se păruse femeii, funcționa perfect.
Eva a stat de vorbă îndelung cu Ștefan, depozițiile lui erau scurte, nu se contraziceau dar tipul era laconic, prefera să dea din cap la întrebările pe care chipurile nu le înțelegea, cerând explicații.
– Relatează exact ce s-a întâmplat în dimineața crimei.
– V-am mai spus, eram în curte când a dat buzna vecinul nostru, domnul Filip…
– Chiar a dat buzna?
– Era grăbit, agitat, mi-a cerut să-i arăt unde e dormitorul bossului și a spus că nevasta lui se află acolo, adică Nicoleta…A urcat treptele spre etaj, eu am mers în spatele lui, nebănuind ce o să se întâmple și a intrat…eu după dânsul…
– Când s-a auzit împușcătura, înainte sau după ce domnul Filip a intrat în dormitor?
– Nu-mi amintesc bine…dânsul ce a spus?
– Nu are importanță, spune dumneata ce-ți amintești?
– Eu..cred că s-a auzit împușcătura înainte..sau în timp ce se deschidea ușa, nu pot fi sigur…zgomotul a fost șocant iar ceea ce am văzut înăuntru…oribil…
– V-ați dus spre pat să încercați să ajutați victima?
– Sigur că da…și eu și domnul Filip ne-am repezit să-l ajutăm pe patron, fusese împușcat în piept…iar Nicoleta..
– Nicoleta?
– Ea leșinase lângă pat…era dezbrăcată complet…
– Pistolul era în mâinile femeii?
– Care pistol?
– Revolverul cu care s-a tras, arma crimei…
– Eu..cred că da, n-am văzut, vă dați seama ce stare de nebunie s-a creat, domnul Filip a sunat imediat la 112 și…dar de pistol nu-mi amintesc, sigur nu-mi amintesc…cred că era pe jos la marginea patului…
– Dar cartușul?
– Care cartuș?
– Cel ejectat din armă după ce s-a tras…
– N-am văzut nici un cartuș, habar n-am…
– Știi, locul unde a căzut cartușul ajută la calcularea locației împușcăturii…iar cartușul cu pricina a fost găsit lângă ușă. Ștefan a dat din umeri.
A cerut să fie adusă Nicoleta din arest și a privit-o cu atenție, se schimbase mult în zilele petrecute în celulă, altfel nu se putea, dar îndârjirea din ochii acesteia nu dispăruse.
– Avocata ta nu e prezentă aici așa că ai dreptul să refuzi…dar eu nu am de gând să-ți iau un interogatoriu, voiam doar să vorbim..
– Și eu vreau să vorbim, Eva…
În primul rând pe Nicoleta o preocupa soarta copilului, nimeni nu-i spunea ce se întâmplase cu Andrei, după dispariția lui Decebal. Se gândise să o roage pe Eva să ia legătură cu Sonia…„E totuși copilul lui Horia, fratele vitreg al lui Petrișor…Sonia trebuie să știe„ dar Evei nu i se părea potrivit.
– Eva…a suspinat, nu sunt vinovată, de ce nu mă crede nimeni?
Mi-am amintit …cred că e ceva foarte important…da, aș fi făcut orice ca să-mi înapoieze copilul, m-am dezbrăcat gata să-i cedez iar Decebal s-a apropiat de mine cu veșnicul lui zâmbet de triumf pe buze când ușa dormitorului s-a deschis violent, în prag a apărut Filip, tremurând, cu ochii injectați de sânge. N-a tras imediat, ne-a privit cu scârbă în timp ce noi rămăsesem împietriți și a vorbit!
– A vorbit?
– Da, acum îmi amintesc perfect ce a spus „ Decebal, a venit momentul răzbunării..”
– Poate era gelos.
– Glumești…
– El așa se justifică. Declară că s-a speriat când a crezut că ai luat pistolul ca să-l împuști pe Mazilu și a alergat după tine…iar când te-a văzut goală, cu arma în mână după ce-l împușcaseși pe Decebal a reacționat cu furie, orbește…orice ar fi spus poate găsi justificări…
– Răzbunare? Tu crezi că ei nu se cunoșteau? Știi ce mi-a povestit fiul lui..Theodor?
17. Filip
Filip a fost convocat din nou la Procuratură, cercetările se prelungeau, știa că Ștefan fusese din nou interogat și se temea ca bărbatul să nu cedeze, un munte de om dar cu minte de găină, își spuse. Să fi apărut contradicții între declarațiile noastre? Ce mai voia procuroarea de la el? Se interesase, de fapt Mușat aflase că Eva Niculescu fostă Gardoș lucrase alături de Horia Drăgan iubitul decedat al Nicoletei, ceea ce implica în cel mai bun caz că o cunoștea, avea o părere formată despre acuzată. Mușat nu putuse afla dacă între Eva și Horia Drăgan existase o legătură sentimentală, nu era exclus ceea ce schimba fundamental lucrurile în favoarea lui, rivalitatea dintre femei e întotdeauna productivă.
– Cum ați bănuit ce intenții avea Nicoleta Călugăru? l-a întrebat Eva.
– Am bănuit-o de la început, doamnă, ce femeie tânără și arătoasă vine în casa unui bătrân ca mine fără un scop în minte? Pentru mine era limpede că ținta ei era Decebal Mazilu, de aceea i-am și dat apartamentul din vilă pe a cărui fereastră se vedea în curtea vecină.
– Și așa, nitam-nisam, a acceptat să vă fie soție?
– Ei, am momit-o puțin, i-am spus că sunt pe moarte din cauza unui cancer galopant și că-i rămâne ei toată averea, știți ce se spune despre femei, ochi alunecoși, inimă zburdalnică…pardon, îmi cer scuze…
– Dar nu sunteți bolnav.
– Nu sunt.
– Nici n-ați profitat de situație…
– Voiam să văd până unde merge cu ipocrizia și când am observat că mi-a luat revolverul am știut că a vrut să mă folosească.
Explicațiile bărbatului erau coerente și plauzibile iar Eva a insistat.
– Unde țineați revolverul?
– Am mai declarat, în birou, nu era greu de găsit, precis a avut timp să scotocească, a luat și revolverul și muniția, aveam un încărcător gata pregătit..știți, am permis, oricând poate vreun tâlhar să mă atace de aceea verificam în fiecare dimineață arma..
– Să revenim la momentul când ați intrat în dormitor…când ați auzit împușcătura, înainte sau după ce ați deschis ușa?
– În mod sigur înainte. De aceea nu l-am mai așteptat pe Ștefan, care urcase scările în urma mea și am intrat ca să surprind o scenă apocaliptică…Nicoleta era goală și cu arma în mână, cred că mai voia să tragă odată dar când m-a văzut pe mine pur și simplu a leșinat!
– Deci avea arma în mână…
– Desigur…după care pistolul a căzut pe jos iar noi ne-am repezit să-l ajutăm pe Mazilu, dar era târziu..
– Și cartușul?
– Care cartuș?
– Cartușul ejectat din revolver, știți că a fost găsit înțepenit sub rama ușii? Era desigur o noutate pentru Filip, nu se gândise deloc la căderea cartușului, de fapt întreaga situație fusese o improvizație, acuzația adusă Nicoletei venind fără multă gândire prealabilă. Poate ar fi fost mai potrivit să recunoască faptul că el a tras, într-un acces de furie, dar motivația geloziei era greu de susținut iar o investigație a trecutului nu-i convenea deloc. La început plănuise să-i omoare pe amândoi, indiferent de consecințe, acum
– N-am știut…probabil din greșeală cineva a împins cartușul cu piciorul..a fost o harababură de nedescris, au năvălit servitorii …a venit poliția, ambulanța…
– Înțeleg. Mai rămâne o chestiune de lămurit…dumneavoastră de când îl cunoșteați pe Decebal Mazilu?
– De fapt nu-l cunoșteam, n-aveam nici un fel de relație, nici măcar ca vecini…dar Nicoleta mi-a vorbit despre el în termeni urâți, am înțeles că îi reproșa că-și bătuse joc de ea și..
– O clipă…despre Dumitru Mazilu n-ați auzit niciodată…în trecut? Poate înainte de Revoluție?
– Nu. A tăcut, îngândurat…unde voia să ajungă femeia? Eva părea că are cărți necunoscute în mânecă și a continuat:
– Fosta dvs. soție doamna Lidia Filip a fost contabilă la Politehnică iar Mazilu pe atunci era student, a terminat ingineria în 1990…
– Da? Se poate…mii de studenți au terminat pe atunci, ce-mi pasă mie?
– Domnule Filip, se pare că o fostă colegă a soției dvs., Maria Tudose, și ea fostă contabilă la Politehnică, actualmente pensionară, își amintește bine că adesea colega ei se confesa cu tristețe că nu poate avea copiii din cauză că soțul ei nu putea procrea. Soțul, adică dumneavoastră…Înțelegeți?
– Nu înțeleg. Ce legătură are biata mea soție moartă cu situația de azi, de ce o amestecați pe ea într-o poveste murdară comisă de o parvenită..Lidia sărmana a decedat de mult, a avut un cancer de nevindecat…
– Scuzați-mă, a insistat Eva, deloc impresionată…Atât voiam să știu, era adevărat? Nu puteați avea copiii?
– Nici vorbă…
– Credeți că e nevoie să caut și alte persoane care cunoșteau situația…sau să răscolesc arhivele medicale?
– Pentru ce, doamnă?
– Ca să-mi explic de ce fiul dvs Theodor s-a născut în 1988, puțin înainte de Revoluție.
– Mă jigniți…ce legătură are fiul meu, trecutul familiei mele cu o crimă comisă de o jigodie ordinară de față cu martori? Adică atât eu cât și omul acela, Ștefan, mințim? s-a enervat Filip ridicându-se, gata de plecare. Am să depun reclamație, am să vă cer socoteală, nu se poate ca un om de afaceri cinstit să fie tratat în acest fel! Să vă fie rușine!
Eva aflase lucruri care au pus-o pe gânduri mai întâi de la Nicoleta care-i relatase cuvintele lui Filip pe care și le amintea precum și bănuielile împărtășite ei de Theodor, apoi luase date de la soțul ei, jurnalistul de investigații Cosmin Niculescu, titularul cunoscutei emisiuni de televiziune „La microscop- ce nu se vede cu ochiul liber se vede la microscop„. El avea mai multe fișiere pe calculator cu informații despre unii oameni de afaceri sau politicieni așa că i-a cerut ajutorul.
– Cosmin, îți amintești când am luat masa cu colegul meu Horia, cel care s-a prăpădit mai apoi într-un accident de mașină?
– Da, știu, era vorba de fostul vostru șef, procurorul Gheorghiu…omul e terminat, ce mai vrei? Dar colegul tău voia de fapt altceva, să găsească bubele din capul lui Decebal Mazilu…acum mi se pare că Mazilu e mort iar vinovata pare a fi chiar iubita ăluia, corect?
– Corect, eu mă ocup de dosarul de crimă și ceva nu-mi place, Cosmine… Tu ce ai despre Mazilu?
– Nimic…v-am spus și atunci, Mazilu arată destul de curat, alții sunt clienții mei…
– Cum ar fi George Filip?
– Ce e cu Filip?
– Păi actuala soție a lui Filip, Nicoleta e cea acuzată că l-a omorât pe Mazilu ..
– Aha…Nicoleta, fosta iubită a lui Horia e actuala soție a lui George Filip…Măi, ce telenovelă…ce or avea toți boșorogii că trag gagicile ca muștele la miere… lasă că știu, bani. Și ce, ți-e milă s-o trimiți la gherlă?
Era greu de tratat cu Cosmin dar Eva i-a cerut să o lase să vadă fișierul întocmit pe numele lui George Filip și acolo a descoperit un amănunt care a interesat-o…fosta soție a acestuia, Lidia, lucrase la Politehnică și una din colegele ei de la contabilitate vorbise despre faptul că femeia se plângea că nu poate avea copiii din cauza soțului. Acum încerca să afle cât mai mult despre eventualitatea ca Filip și Decebal Mazilu să fi avut ceva de împărțit încă de atunci, dinainte de Revoluție, când ultimul era student la Politehnică și avea reputația de mare crai. Faptul că Filip s-a enervat teribil când a adus vorba de posibila lui sterilitate a convins-o că trebuie să insiste, era posibil ca Nicoleta să nu mintă așa cum credeau toți iar unele probe confirmau. Dar mai era mult de muncă, abia acum se complicau cercetările…
18. Căpitanul
Căpitanul era distrus, cu greu își mai putea aduna gândurile. Întotdeauna fusese un om puternic, dominator, nu-l clintise nici un necaz, nici o schimbare a vremurilor dar acum se simțea neputincios, bătrânețea pe care socotea că o are sub control îl învinsese. Dispariția tragică, neașteptate a lui Decebal îl sleise de puteri, îl golise de sentimente, ajunsese să-și dorească moartea ca totul să se termine.
Zăcea în fotoliul lui, mângâindu-și dobermanii și mintea părea a-i fi părăsită de gânduri. Dar trebuia să reziste, să meargă mai departe, mai erau lucruri de pus la punct. Deocamdată vila de pe malul lacului, construită și locuită de Decebal, fusese sigilată, concediase tot personalul și aștepta, după procesul intentat criminalei va lua o hotărâre. Copilul, Andrei, fusese dat la Protecția Copilului, fără prea multe explicații, conform actelor mama lui era arestată iar tatăl decedat, Căpitanul nu putea datorită vârstei sale înaintate să se ocupe de creșterea băiatului. Și nici nu dorea. Cumpănea încă variantele când a primit vizita Gildei. Gilda Novac fusese preferata lui în ciuda fițelor și pretențiilor brunetei. Decebal fusese din studenție un răsfățat al femeilor, nu se jena să aibă mai multe iubite în același timp și nici nu voia să audă de căsătorie dar Căpitanul l-ar fi dorit însurat pentru că anii treceau. Iar Gilda, după părerea lui, era cea mai potrivită candidată.
De cum a intrat tânăra pe ușă a interpelat-o:
– Mi-ai promis că rămâi însărcinată cu el…și uite unde am ajuns.
– Păi…sunt însărcinată…spuse Gilda.
– Ascultă, pe mine nu mă duci, ești însărcinată precum e dobermanul ăsta care e cățel…Vrei să pun să te ducă la un ginecolog, la control? A văzut-o plecând ochii și n-a mai insistat. Ce voiai, pomană, să-ți faci parte din bijuteriile, din obiectele care au rămas de la Decebal? Ce-ți trebuie, covoare, draperii, laptopuri, veioze…….marș de aici curva dracului să nu te mai văd în vecii vecilor!
– Alexandru…domnule Alexandru, a bâiguit ea. Nu vă vărsați nervii pe mine, n-am nici o vină…
– Ba ai! Ții minte când ai venit să te plângi că Decebal umblă cu altă ștoalfă, nu-mi amintesc cum o chema, Roxana…dar de țăranca asta care i-a îmbârligat creierii n-ai fost în stare să-l ferești și uite…mi l-a omorât!
În ciuda forței vitale care-l caracteriza bătrânul era gata să izbucnească în lacrimi și Gilda l-a lăsat o vreme să se liniștească.
– Nu e vina ta…a mormăit Căpitanul, cu o voce uscată, eu i-am spus să o reguleze și să-i înapoieze bastardul…era o glumă..care l-a costat…
– De fapt ce vrei, a rostit după un timp.
– Să vă ajut…dacă pot. Cred că sunt singura care am dovedit că sunt fidelă lui…familiei Mazilu.
– Și cum ai putea tu să mă ajuți?
– M-aș duce să vorbesc cu Nicoleta, trebuie să aflăm ce e în mintea ei.
Avea dreptate, bătrânul a privit-o cu simpatie, târfuliță dar sinceră. Luă o hotărâre, trebuia neîntârziat să o viziteze pe criminală în arest, nu știa dacă se va aproba cererea lui, dacă Nicoleta era dispusă să-l vadă dar avea un avantaj, știa de soarta copilului. Îi zâmbi Gildei : Nu e nevoie, am să mă duc eu.
Între timp Filip ,furios după discuția neplăcută de la Parchet, s-a grăbit să se vadă cu Mușat, era atât de agitat că a uitat să-l servească, cum era obiceiul, cu whisky.
– Eu crezusem că idiotul ăla de Ștefan e veriga slabă când acolo se pare că tu ești acela…a tras concluzia Mușat dar Filip o ținea pe a lui:
– De unde până unde să mă întrebe procuroarea de Lidia, nu înțeleg nici pace!
– Crezi că Theodor știe cine e tatăl lui adevărat?
– Theodor? Nici vorbă!
– Dar Căpitanul?
A dat din umeri. Mușat s-a ridicat din fotoliu:
– Mă lași pe mine să mă ocup…ca de obicei ești prea impulsiv și calci doar în străchini.
– Și ce o să faci, o împuști tu pe procuroare?
– Chiar ești prost, așa îți rezolvi tu problemele, cu arma? Vezi Filipe că nu mai ești la șaibă, în fabrică…lumea a evoluat.
Căpitanul a primit fără probleme acces la arest și Nicoleta a fost de acord să-l vadă pentru că, după moartea lui Decebal, era singurul în măsură să dispună de soarta copilului. Bătrânul nu era impresionat de înfățișarea umilă a femeii, nu o plăcuse niciodată pe Nicoleta dar acum nu avea ce face, trebuia să-i vorbească:
– Am venit să-ți cer să te potolești…am văzut într-un ziar că ai declarat că De când au acces ziariștii la închisoare?
– Erau niște vorbe mai vechi..de când încercam cu Horia să recuperez copilul…
– Bietul om, măcar el știa că se luptă pentru copilul lui?
– A murit înainte să afle…
– Păcat. Atât, un cuvânt care suna ca un epitaf pentru un om care se zbătuse să înfrunte adversitățile vieții. S-au schimbat lucrurile, a continuat Căpitanul, eu mâine poimâine mor …cui o să-i rămână totul? Lui Andrei, de bună seamă. Cu un gest a prevenit întrebarea care stătea pe buzele ei, Acum e la Protecția Copilului.
– Adică…o să-l dea la adopție?
– Draga mea, în acte scrie că puștiul e băiatul lui Decebal Mazilu și asta nu se poate schimba, deși noi știm că nu e adevărat. Nu te speria, n-am să-l las la adopție dar sunt prea bătrân să mă ocup de copil, stă acolo temporar.
– Dar dumneata știai, i-ai spus lui Decebal să mi-l înapoieze…
– Nu înțelegi că s-a schimbat totul?…Andrei va moșteni o avere, vrem nu vrem…iar dumneata n-ai să-l poți ajuta din pușcărie pentru că ai să faci ani mulți de temniță pentru crima comisă. De-ar fi după mine nu trebuiau să desființeze pedeapsa cu moartea, asta meriți, moartea!
– Domnule Mazilu, nu l-am împușcat eu. De ce v-aș minți, ce am de câștigat?
– Spune-mi versiunea dumitale…și să nu omiți nimic. Era gata să asculte dar orice s-ar fi spus decisese că trebuia lăsată proasta de Nicoleta să plătească pentru crimă chiar dacă n-ar fi comis-o.
19. Eva
Eva nu era sigură de următorii pași pe care trebuia să-i facă. Pe neașteptate a fost invitată în biroul Stelei Ceaușu, cea care îi luase locul vechiului procuror șef, Gheorghiu. Stela Ceaușu era o moldoveancă scundă, trecută de 40 de ani, cu părul mereu în dezordine și cu ochelari demodați, transferată de la Iași. Privind-o Eva se gândi că ei i-ar sta mult mai bine ca șefă de sector…dar mai era timp.
– Ia loc, Eva, i-a spus șefa. Uite despre ce e vorba, trebuie să pleci la Bruxelles.
– Eu?
– Da, tu…mi s-a cerut o persoană cu perspective de carieră care să ia parte la un training, se pare că se pune de o bursă pe câteva săptămâni, iar eu te-am recomandat pe tine.
– Câteva săptămâni? Eva nu știa cum să reacționeze, vestea căzuse pe neașteptate.
– Nu e mișto? Fă-ți bagajele, vorbește cu soțul tău, în două zile trebuie să pleci.
– Două zile? Eu tocmai lucram la un dosar și.. Șefa a întrerupt-o:
– Dosarul Decebal Mazilu, știu…îl am aici. A răsfoit câteva file și a ridicat ochii spre Eva care părea incomodată. Nu e nimic complicat, o crimă, doi martori, amprente…poate un coleg să facă rechizitoriul în locul tău. Eva, știu că suntem aglomerați, dosarele se înmulțesc, n-avem destul personal dar tu poți promova și asta e foarte important. Doar nu vrei să mai faci mulți purici la un Parchet de sector.
Soțul ei, Cosmin, o adevărată vedetă de televiziune spre care mulți întorceau capul, a condus-o la aeroport, a ajutat-o să ducă bagajele la check-in și a sărutat-o.
– Să-mi dai telefon.
– Sigur că-ți dau.
– În fiecare zi.
– De două ori pe zi, bine? S-au sărutat din nou și ea s-a îndreptat spre frontieră, în câteva clipe a ajuns în sala de plecări, n-avea decât poșeta de trecut prin aparatul de scanare. Era forfotă în aeroport, deși se deschisese un terminal nou parcă tot nu era suficient și ea s-a strecurat printre călători cu gândul să bea o cafea, erau suficiente oferte dar ea prefera un local italienesc aflat nu departe de duty free. Brusc s-a trezit față în față cu Ștefan.
– Dumneata ce faci aici?
– Îmi iau zborul, ca și dumneavoastră, a zâmbit bărbatul pe care de la început nu reușise să-l simpatizeze. Plec la Istanbul, mi s-a oferit un job. Scuzați, trebuie să mă îmbarc, cursa mea a fost anunțată…
S-a îndepărtat în grabă și Eva a rămas cu întrebările pe buze.
La urma urmei omul dăduse declarații, semnase depoziții, nici o lege nu-l împiedica să părăsească țara dar ea simțea un gust amar. Se gândea la Nicoleta care era pe cale să fie condamnată pentru omor într-un dosar cu destule hibe și necunoscute. Într-un fel procuroarea șefă avea dreptate, cazul părea simplu de încheiat dar Eva nu se simțea mulțumită, ceva îi scăpa și acum, dacă pleca, nu mai avea cum să continue cercetările. E drept că sunt multe dosare și puțini magistrați dar justiția nu se face în pripă.
S-a întors, hotărâtă să-și recupereze bagajele, nu mai pleca.
20. Gilda
– Ce-ai aflat?
– Casa a fost încuiată, copilul trimis la Protecția Copilului, personalul concediat… nu mai e nimeni acolo.
– Grozav.
Gilda era în brațele bărbatului care de multă vreme îi era amant. Serghei nu trecuse de 35 de ani, era viguros, bine făcut și mereu înfometat, poate pentru că făcea sport de performanță și la echipa lui de rugby nu se înghesuiau sponsorii.
„Mâine-poimâine termin și cu sportul și cu ce m-am ales?obișnuia el să spună. O diplomă de preparator fizic, mare scofală…”
– Te-ai ales cu o femeie mișto ca mine…îi răspundea ea mângâindu-i pieptul. N-am împărțit noi doi tot ce puteam să ciugulesc de la Decebal?.
– Acum a venit momentul să încasăm potul cel mare!
Când a cunoscut-o prima dată pe Nicoleta, cu ani în urmă, Gilda Novac nu bănuia ce avea să urmeze. Reușise să-l intereseze pe magnatul atras de fetele tinere, înalte, brunete și cu sâni proeminenți, ea dispunând din plin de asemenea calități. Gilda provenea dintr-o familie de profesori, oameni cu pretenții. La 22 de ani, ambițioasă și voluntară dar prefăcută, țintea cât mai sus pentru că își cunoștea atuurile fizice.. Refuzase avansurile unor tineri fără perspective până într-o seară când niște paparazzi o surprind ieșind dintr-un club alături de Decebal Mazilu. De fapt nici prin cap nu-i trecuse că alăturarea pasageră și întâmplătoare de magnatul recunoscut ca un playboy notoriu va deveni știre mondenă dar i-a făcut plăcere. Deja mai multe publicații își disputau noutatea, o nouă achiziție pentru milionarul de 50 de ani, o brunetă misterioasă care se preface, observând paparazzi, că nu-l cunoaște pe bărbat. De fapt Gilda nici nu-l cunoștea pe Decebal, n-ar fi dat în mod normal doi bani pe un tip atât de gras și mai mic decât ea ca înălțime dar întâmplarea s-a dovedit providențială. A luat un taxi și s-a dus la casa magnatului, o vilă imensă din apropierea Snagovului pe care o admirase cândva în fotografii și din nou a avut noroc, a fost primită imediat de Decebal căruia i s-a prezentat simplu…„Eu sunt bruneta misterioasă din ziare”… El a râs, ea a privit admirativ în jur…„ Superbă casă, stai singur? Cu servitori, firește…” A devenit repede amanta lui, ba chiar singura amantă pentru că Decebal, cu toată reputația lui de crai, prefera să nu acționeze pe mai multe fronturi simultan până când. ….a găsit-o pe Nicoleta și a dat-o afară din vilă dar micuța ei scenă de gelozie n-a avut efect pentru că Decebal i-a spus scurt că vrea să se însoare cu noua achiziție. Gilda a crezut că e o glumă, ea se gudurase atâta pe lângă tatăl lui Mazilu, Căpitanul, în speranța că o va susține pentru măritiș dar când a surprins-o pe Nicoleta apărând la firma DEMAS s-a îngrijorat. N-a avut ce face, a înghițit căsătoria dintre rivală și Decebal fără să știe că e falsă, a acceptat apariția copilului dar n-a plecat din preajma vilei pentru că știa un secret de care nu voia să se despartă. Era vorba de o mică grămăjoară de diamante, pentru că Decebal se gândise să investească în ceva care să nu poată fi luat la puricat cum ar fi acte contabile dubioase, conturi off-shore, chiar și aurul. Iar acum venise momentul să dea lovitura.
– Dă-te mai deoparte, vreau să mă gândesc…spuse Serghei, încercând să se desprindă din îmbrățișare dar Gilda n-avea de gând să renunțe, bărbatul o excita teribil și puțin îi păsa dacă el are sau nu chef, știa să-i stimuleze simțurile. Deci tu știi unde ține diamantele?
– Are un seif în dormitor.
– Acolo unde l-a împușcat aia? Ce idiot, cum să te împuște o femeie, eu te-aș strânge de gât înainte de a apuca să-mi dai cu vreo tigaie în cap, râse el.
– Tigaie? Doar nu crezi că mă apuc de gătit. Sărută-mă…
– Ai idee cum deschidem seiful? întrebă el după un timp.
– Știu tot dar nu-ți spun până nu terminăm ce-am început, șopti Gilda care nu mai avea astâmpăr, numeroasele partide de sex cu un bărbat mai în vârstă și nu prea dotat, în ciuda reputației de playboy, o făceau să aprecieze mai bine prestația unui mascul ca Serghei și nu-l scăpa din brațe până nu extrăgea și ultima picătură de vlagă din el..
L-a așteptat să facă duș și după ce Serghei a ieșit din baie i-am spus:
– De fapt nu știu nimic, Decebal nu mi-a spus niciodată codul de la seif iar eu n-aveam cum să insist. Serghei s-a înfuriat:
– Cățea proastă, îți bați joc de mine? Și noi cum o să luăm diamantele?
– O să găsim o soluție…
– Pe dracu, m-ai enervat! Dar dacă idioata ailaltă care l-a omorât, știe combinația cifrului, zici că a fost nevasta lui…
– Nicoleta? Mă îndoiesc…
– Dacă femeia a venit cu pistolul chitită să-l împuște, să ia diamantele și să se care…te-ai gândit la asta? Cu mintea ta aia puțină nu te-ai gândit…probabil dacă nu o surprindeau omorându-l acum diamantele erau departe!
-Serghei, calmează-te, o să reușim!
21. Theodor
Theodor l-a găsit pe Filip ascultând muzică, îi plăceau cântecele vechi, în special romanțele Ioanei Radu și avea o colecție de viniluri pe care le punea la un aparat demodat. A vrut să-și ceară scuze că deranjează dar n-a apucat.
– Ai plecat tu din Monte Carlo ca să mă vezi? Ce minune?!
– N-am călcat în viața mea la Monte Carlo, a răspuns sec Theodor.
– Ce? Tocmai ieri a sosit o ilustrată care…
– Era falsă. Vin de la Lausanne, am luat masteratul, am diplomă și am de gând să profesez aici.
Lui Filip nu-i plăcea deloc că fiul său parcă se întorsese schimbat, agresivitatea juvenilă dispăruse, dintr-odată Theodor părea maturizat și extrem de serios iar asta nu promitea nimic bun.
– Ia-ți jucăria preferată din garaj și du-te în hoinăreală, ți-o fi dor de fițoasele noastre de pe Dorobanți…
– Lamborghini-ul? Poți s-o vinzi, n-am să mai mă urc niciodată în el.
– Ascultă băiete, ce-ți veni, nu vezi că mă indispui înainte de masă? Așteaptă măcar să se termine melodia.
Patefonul difuza acordurile plăcute ale unei piese vechi..„Mi-e dor de ochii tăi adânci„ și Filip părea transpus în altă lume. Știi că se ascultau piesele astea de când patefoanele aveau pâlnie, nu existau șmecheriile voastre electronice. Orice ai să-mi spui poate să aștepte. Dar Theodor avea alte gânduri, el citise pe situ-rile de știri românești informații contradictorii despre ceea ce se întâmplase și dorea explicații, minciuna nu-și mai avea rostul.
– Dumneata l-ai împușcat pe tatăl meu adevărat, Decebal Mazilu?
– Ce-ai spus? Filip s-a ridicat și cu un gest furios a lovit patefonul, discul a scârțâit cu un geamăt și melodia s-a frânt brusc.
– Filip, știu că nu ești tatăl meu, știu de mult, de la mama. Mă urăști dar nu am ce face.
– Ce ți-a spus Lidia? Erai un copil când a murit ea…
– E adevărat, mama zăcea bolnavă în pat și într-o zi m-a luat la pieptul ei, m-a mângâiat și mi-a spus că semăn cu tata..nu era adevărat, nu semănam deloc cu tine dar ea a zâmbit și atât a spus „Nu e vorba de Filip”…Atunci ai intrat tu în dormitor, m-ai dat afară din cameră și v-ați certat rău. Filip țipa, nu prea a înțeles ce îi reproșai mamei că eram mort de frică, mă făcusem mic lângă ușă.
– De asta te-ai hotărât, când ai crescut mare, să mă ruinezi, nu-i așa, să-mi risipești banii prin cine știe ce cluburi, bordeluri, cazinouri, mă rog, nu mă interesează…iar acum vii cu acuzații inventate?
– Banii tăi sunt toți într-un cont în Elveția, îți stau la dispoziție..cu o condiție, să-mi spui adevărul.
– Ieși afară!!
– Știi că există astăzi metode științifice de stabilirea paternității…am putea face analize ADN…
– Ascultă, băiete…dacă maică-ta ți-a băgat în cap aiureli de ce ai așteptat atâția ani? Nu cumva ai mirosit că te poți înscrie la moștenirea vecinului, odată ce a crăpat? Să-ți mai spun odată…piei din ochii mei,, ieși…Măgarule!
22. Gilda
Gilda era obișnuită cu umorile schimbătoare ale lui Serghei dar pe undeva avea dreptate, dacă exista o persoană care cu siguranță știa totul despre diamante, inclusiv combinația cifrului de la seif nu putea fi decât Căpitanul, bătrânul Alexandru Mazilu, tatăl și fiul erau prea apropiați ca Decebal să nu se fi destăinuit…
Trebuiau mai întâi să intre în casă… ceea ce nu era o problemă, Gilda păstrase o cheie. Au așteptat să se lase noaptea și Serghei a parcat mașina cât mai departe de vila Mazilu, e drept că pe strada de la marginea lacului erau puține locuințe și nu riscau să atragă atenția iar de casa lui Filip din vecinătate n-aveau de gând să se apropie. Holul imens de la intrare, acum în obscuritate, se deschidea în pragul scării imense și Serghei i-a șoptit să nu cumva să aprindă vreo lumină, avea o lanternă cu care înainta prin întuneric.
– Mergem direct în dormitor…
A cercetat cu lanterna încăperea, oglinda de pe tavan, fotoliile comode, barul încă populat cu sticle scumpe de băutură dar Serghei nu s-a atins de nimic, știa bine ce vrea și i-a făcut semn Gildei să meargă direct la țintă:
– Aici își făcea barosanul de cap cu gagicile lui, în patul ăla v-ați tăvălit? Unde e seiful?
Seiful era în spatele unui tablou cam dubios reprezentând o haită de lupi care atacau o trăsură într-un peisaj de iarnă…dar seiful era gol! Ușița de metal fusese deschisă iar înăuntru nu se afla absolut nimic, cineva îl golise de orice ar fi conținut. Serghei era derutat, dezamăgit:
– Tu ești sigură că aici își ținea comoara?
– Aici, eu am văzut diamantele cu ochii mei, le păstra într-o cutie veche de lemncu inscripții pe capac, zicea că sunt intarsuri..
– Poftim? Ce e aia?
– Era o tehnică medievală de a decora obiecte de lemn …sau de os…
– Ia scutește-mă pe mine de lecții…E clar, bătrânul a luat diamantele, cu cutie cu tot, plus tot ce era mai de preț pe aici, nu era el să lase în casa goală obiecte de oarece valoare…A fost mai rapid dar n-o să plecăm cu mâna goală…mă duc peste el!
– Serghei !
– Uite ce e Gilda, n-am să mă opresc acum atât de aproape de țintă, tu știi unde stă boșorogul așa că am de gând să îi fac o vizită chiar în noaptea asta, are peste 70 de ani și stă singur, ce ,are brânză! Îl fac eu să scuipe diamantele …știi, ca în punguța cu doi bani…
Gilda n-a protestat, la urma urmei diamantele reprezentau un premiu pentru anii pierduți în umbra lui Decebal Mazilu, încercase toate metodele de a-l ține aproape de ea dar nu reușise să obțină decât lucrurile cu care-și răsplătea de obicei cuceririle, bijuterii nu exagerat de scumpe, haine de firmă, o adevărată colecție de pantofi, fleacuri pe lângă diamantele la care jinduia. Contase pe ajutorul lui Serghei care era o adevărată forță a naturii deși n-avea habar cum ar fi putut deschide seiful, Decebal se lăudase în fața ei cu pietrele scumpe dar nu-i dezvăluise nimic mai mult. Desigur, Căpitanul știa secretul, Serghei avea dreptate, n-ar fi lăsat casa părăsită dacă nu s-ar fi asigurat că a evacuat de acolo ceea ce era prețios și mai ales diamantele. La urma urme, chiar dacă Nicoleta era după gratii, fiul acesteia Andrei avea să moștenească tot ceea ce a rămas de pe urma lui Decebal. Dar nu și diamantele, și-a spus Gilda.
– Ce faci? exclamă văzând că Serghei adună o grămadă de vechituri, cărțulii rupte, hârtii.
– Îi dau foc! Coșmelia asta o să ardă până la temelii! Doar nu vrei să ne găsească niscai urme pe aici, amprente sau mai știu eu ce…poliția de azi e isteață, spuse, apropiind bricheta de grămada adunată. Așa…spuse apoi, privind cum flacăra prinde viață…Să mergem peste bătrân, e timpul!
Au plecat, lăsând în urma lor un incendiu incipient…Serghei a parcat mașina pe una din străzile din spatele Scalei și i-a spus Gildei să-l aștepte acolo, se va descurca singur și repede. Gilda n-a mai apucat să-l alerteze de prezența celor doi dobermani iar Serghei când Căpitanul i-a deschis ușa l-a găsit singur.
S-au privit în tăcere câteva clipe bătrânul neînțelegând ce caută bărbatul cu alură de sportiv la ceas de noapte, aștepta un vecin cu care juca șah până spre dimineață, niciunul din ei n-avea somn și nici cu cine să-și petreacă singurătatea iar figura noului venit nu inspira nimic bun. Regretând că a deschis Căpitanul a vrut să împingă ușa la loc dar n-a mai apucat, străinul își pusese deja piciorul încălțat cu o gheată groasă în prag.
– Ce vrei?
Serghei n-a ezitat, l-a împins în vestibul, i-a pus mâna în gât cu brutalitate spunând:
– Vreau diamantele..dar repede că n-am timp. Văzând privirea parcă nehotărâtă a bătrânului a continuat: Să nu-mi spui că n-ai habar de diamante că nu ține…mi le dai și scapi cu viață, altfel…
În acel moment cei doi dulăi ai Căpitanului au năvălit din cealaltă cameră…erau doi câini frumoși, cu cozile scurte, negri, înalți și păreau extrem de atașați stăpânului, dintr-o privire Serghei și-a dat seama că situația se schimbase, omul pe care-l socotise victimă ușoară era bine apărat și situația lui de intrus devenea periculoasă. Abia reuși să se miște puțin iar câinii începură să mârâie, Căpitanul liniștindu-i cu un glas blând:
– Miki, Max…aveți răbdare, o să vă las să-l sfâșiați pe idiotul ăsta, să-l rupeți în bucăți…dar mai întâi să-mi spună cine e? Cine ești , cine te-a trimis? De unde știi de diamante?
– Eu…s-a bâlbâit Serghei, prins pe picior greșit dar în acel moment s-a întâmplat ceva neașteptat, bătrânul a dus mâna la piept ca și cum o durere insuportabilă l-ar fi lovit. Inima lui cedase, de bună seamă și bătrânul s-a prăbușit fără un geamăt la podea dar Serghei tot n-a reușit să se miște pentru că amândoi câinii îl priveau mârâind, rămânând nemișcați de pază lângă trupul căzut.
– Cuțu …cuțu…stai blând, dau un telefon, chem Salvarea, poate îl ajută, da? S-a căutat în buzunar zâmbind și repetând: Telefon!
A scos telefonul fără să-și schimbe poziția și s-a grăbit să o sune pe Gilda.
– Urcă imediat, sunt niște câini fioroși aici, de ce nu mi-ai spus că bătrânul are animale de pază?
– Miki și Max? Sunt niște drăguți, nu-ți fie frică de ei…
– Idioato, mai au puțin și mă sfâșie…urcă repede, nenorocitul a murit…
– Ce?
– Nu l-am omorât eu, n-a fost nevoie…a făcut infarct!
Ceea ce începuse prost s-a terminat bine pentru că Gilda a reușit să controleze câinii care o cunoșteau, cele două animale nu s-au mișcat de lângă trupul Căpitanului și ei puteau scotoci prin apartament, au avut noroc pentru că vecinul așteptat la partida de șah se simțise rău și n-a mai venit. Ce-i drept telefonase dar nici Gilda nici Serghei n-au răspuns.
– Tu ești sigur că a murit? a întrebat ea.
– Nu vezi că nu mișcă? Dacă n-a mierlit-o din prima acum e terminat!
Norocul revenise și au găsit diamantele mai repede decât se așteptau, cutia de lemn cu prețioasele pietre era la vedere, fie că bătrânul nu apucase să le depună la o bancă, fie nu-i păsa, știindu-se bine apărat de dobermani. Astfel Gilda și Serghei au ieșit fără probleme din apartament lăsând în urmă un cadavru păzit ca o gardă de onoare de două exemplare superbe ale rasei canine. Gilda era mulțumită, perspectiva de a se îmbogăți revenise din nou în forță, cât despre pretențiile lui Serghei avea timp să se gândească mai târziu
23. Eva
– Dosarul de crimă este instrumentat de ofițerii de la Omoruri și procurorii Parchetului Capitalei acum…i-a spus șefa când Eva a apărut pe neașteptate la serviciu. Doar nu te-ai întors din drum pentru asta?!
– Nu înțeleg, când a fost mutat dosarul?
– Azi dimineață, l-au cerut cei de la Capitală.
– Incredibil…cercetarea nu era terminată, a suspinat Eva. Era consternată, ea știa că nu poate trimite în instanță un dosar cu riscul ca el să se întemeieze pe mărturii neclare sau chiar nesincere, singurele probe existente având caracter de probabilitate iar amprentele nici măcar nu erau clar conturate. Tot mai mult, citind rapoartele de expertiză, rămăsese cu impresia că Nicoleta n-a mințit iar pistolul i s-a vârât în mână pe când era leșinată. Ceea ce ar însemna că ea a spus adevărul și în celelalte privințe…Se așteptase să fie certată pentru că n-a mai plecat la Bruxelles dar în nici un caz nu se aștepta să-i fie luat dosarul. Să fi intervenit cineva? Acum chiar că ajutorul lui Cosmin ar fi prețios dar cum se mai putea apropia de anchetă? Altcineva avea să întocmească rechizitoriul și Nicoleta se va trezi la tribunal unde avea toate șansele să fie condamnată. În plus avea senzația că Ștefan nu avea să se mai întoarcă în țară, că nu va veni să depună mărturie la un eventual proces și cele consemnate până acum vor rămâne neclintite.
Ce să facă? Mai întâi să stea de vorbă cu Suzana Danciu, avocata. De acum aceasta era singura care avea să aibă de a face oficial cu dosarul. Cât despre o cercetare paralelă era aproape imposibil.
Doamna Danciu era sceptică:
– S-au adunat la dosar o grămadă de declarații care o descriu pe Nicoleta Călugăru ca o vânătoare de averi de cea mai joasă speță…și nu e vorba de comentariile din presă care au fost numeroase, tabloidele care o acuzau, o făceau albie de porci nu sunt luate în seamă de justiție dar există declarații ale unor persoane implicate…Inclusiv câteva înregistrări filmate de o televiziune, vrei să le vezi..sunt devastatoare ?
– Înregistrări ?
– Sigur că da, procurorul care a preluat dosarul la Capitală e unul Toma, îl cunoști?
– Valerică Toma? Mi-a fost coleg…e un om corect.
– Mi-a oferit copii după înregistrările filmate anul trecut și poți să le vezi. Avea un stick de memorie la ea și imediat au putut viziona imaginile și sunetul. Într-adevăr erau devastatoare pentru profilul moral al acuzatei…Mai întâi vorbea Decebal Mazilu…„Aveți în față un om care nu s-a lăsat păcălit! …Fata de la țară pe care am scăpat-o din mâinile unui proxenet notoriu a vrut să mă păcălească turnându-mi un copil. Între timp, cu iubitul ei secret, un fost procuror acum avocat, au pus la cale să mă stoarcă de bani pretinzând că eu sunt în cârdășie cu interlopii, mă amenință cu procese de înșelăciune, tortură morală și alte prăpăstii…Copilul n-a fost pentru Nicoleta Călugăru decât un vehicul, un obiect întrebuințat ca să ajungă la borcanul cu miere dar nu i-a ținut. Cu orice risc, chiar de mă veți acuza de cruzime morală, m-am apărat lăsând-o să creadă că e soția mea deși nu era în acte. Suport orice consecințe dar am scăpat de căpușă! De altfel cât a stat la vilă Nicoleta a lăsat toată grija creșterii pruncului pe menajere, medici..doamna Veronica îi este mai mult decât mamă micuțului Andrei …„
Doamne, își spuse Eva, nu cred o iotă din tot ce spunea omul ăsta dar Suzana are dreptate, la proces cuvintele mortului vor face impresie. Urma la declarații Gilda Novac, îmbrăcată super decent, pieptănată îngrijit, cu părul strâns într-o coadă de cal, cu bluza închisă până la gât:
„Eram logodnica lui Decebal dar femeia aceasta m-a dat deoparte fără scrupule, odată, în fața sediului firmei de asigurări mi-a blocat intrarea și a vrut să mă bată! N-am să uit niciodată cum am găsit-o prima dată în vilă, se aciuase și nu se dădea plecată…Decebal mi-a povestit cum doamna Mironescu, femeie de stirpe nobilă, amică veche a familiei Mazilu, a apelat la el să o salveze pe juna provincială care se agățase la beție de un proxenet de cartier și ea s-a lipit de el imediat, n-a vrut să o ducă acasă, stătea într-un loc mizer, cu o prostituată de cea mai joasă speță.„
Cel care urma la rând era Căpitanul:„…eu i-am atras atenția lui Decebal că mica hoțoaică i-a pus gând rău, ce femeie vine din prima în casa ta și ți se aruncă în brațe? Vă dați seama, cum a intrat în limuzină cum s-a prins că poate pune mâna pe lozul cel mare și atuuri avea, recunosc, nu-i pot nega frumusețea și tinerețea, l-a amăgit pe fiul meu că nu umblase cu mulți bărbați dar asta nu se poate ști niciodată…una care poftește a lucra în industria sexului nu poate fi ușă de biserică…„
– Și mai este Sonia Drăgan , interveni avocata la finalul vizionării…
– Sonia a venit să dea declarație?
– Vrei să știi ce a spus văduva?
– Mai bine nu, mulțumesc, e clar…
– Stai că nu s-a terminat…vin la rand declarațiile paznicilor și ale doamnei Viorica, se confirmă atacul, în mod violent, cu pistolul, a luat copilul și a fugit cu el..Preotul a confirmat tentativa de omor, după cum știi…apoi martorii la crimă au înfundat-o definitiv.. O să fie extrem de greu să găsesc o apărare mai ales că ea nici nu vrea să audă de varianta unei recunoașteri parțiale, continuă să susțină că e nevinovată…dar nu există probe, martori, nimic să-i vină în ajutor…
Totuși, gândi Eva, eu o cred.
– Nu știu dacă Ștefan va apărea în instanță, s-a cărat la Istanbul …
– Va fi greu să găsesc martori care să contracareze toată mizeria asta, repetă avocata ..doamna avocat Ileana Dumitru care s-a ocupat de plângerea pentru înșelăciune nu e de mare ajutor…Cât despre alte piste…Maria Tudose pensionara de care știi nu voia să spună nimic, nega totul, retracta ce declarase cândva unui ziarist care strângea informații…„Nu vreau să-mi pierd pensia, și așa e de mizerie, nu-mi mai amintesc..la contabilitate erau multe bârfe pe atunci, …nu e clar dacă Lidia Filip se plângea că soțul ei are o problemă medicală sau pur și simplu nu dorea copiii, nici măcar cu adopție…„
Părea o fundătură și Eva era dezamăgită. Nu mai avea nici o posibilitate legală de a interveni, nu credea că avocata Danciu va reuși mare lucru iar perspectiva ca Nicoleta să fie condamnată se contura tot mai mult.
Și atunci interveni incendiul …casa Mazilu se afla în sectorul ei și Eva se repezi să fie la fața locului chiar în noaptea respectivă, împreună cu Zoltan Varga care-i telefonase, bănuind că e interesată să ajungă cât mai repede acolo..
– Nu sunt victime, casa era nelocuită…
– Știu…Bătrânul a dat copilul în grija statului și a concediat personalul…
– Iarăși ajungem la vila lui Mazilu…spuse polițistul… ori noi ori el am fost blestemați, n-a mai rămas nimic din clădire iar proprietarul e în mormânt. Ruinele fumegânde printre care se mai agitau câțiva pompieri emanau un aer de tristețe. Rămăseseră intacte doar piscina, grădina, garajul și locul de joacă amenajat pentru copil.
– Casa nu mai era locuită, repetă Eva… atunci cum a pornit focul?
– Din câte am înțeles incendiul a pornit dinăuntru, nu știu când o să avem raportul pompierilor dar mie mi se pare că focul a fost pus. N-ar fi trebuit să fie prezent aici și bătrânul Mazilu,se pare că e singurul din familie care supraviețuiește…?
-…și copilul.
– Exact, copilul. Să nu fi aflat până acum bătrânul de incendiu?
În acel moment de ei se apropie un tânăr necunoscut, un curios, în ciuda orei înaintate. Se scuză că deranjează și dădu să plece dar polițistul îl opri:
– O clipă, dumneata cine ești?
– Sunt Theodor Filip, locuiesc în apropiere…eram pur și simplu curios.
– Numai puțin, poți să ne spui dacă ai văzut ceva, ai observat vreo persoană în apropierea casei Mazilu, ai idee cum s-a pornit focul?
– Nu, deloc, chiar deloc…eu m-am întors acasă târziu și am văzut harababura, poliție, pompieri…n-am cum să vă ajut. Theodor s-a grăbit să se îndepărteze și Eva nu s-a putut opri să se întrebe: să aibă vreo legătură Filip cu incendiul? Răzbunarea, pe care o susținea Nicoleta, să fie o motivație adevărată?
24. Nicoleta
Când a ieșit de la Protecția Copilului cu Andrei de mână a respirat ca și cum atunci reușea să trăiască.. Lăsase mașina pe stradă, un Ford destul de vechi, cumpărat de ocazie și s-a îndreptat cu copilul spre automobil deși nu știa unde se va îndrepta. Dar n-a putut să urce pentru că mașina era înconjurată de apă, nu știa de unde provenea apa asta murdară și tulbure, o pată umedă care se lărgea pe măsură ce înainta. De unde a apărut apa asta, se întreba, strângându-l de mână pe Andrei, va trebui să-l ia în brațe să nu-și ude picioarele? Deodată a lovit ceva care plutea în apă și s-a aplecat…era un pește mort, cu ochii închiși, alburii, cu un gest grăbit a încercat să se ferească dar apa parcă nu contenea să crească, oare vine furtuna, unde să se adăpostească, unde să se ascundă cu copilul? A întins mâna spre portiera mașinii cu gândul să intre înăuntru dar mașina nu mai era acolo, și nici băiețelul…A început să strige, agitată:
– Andrei..unde ești? Unde te-ai ascuns?
– Tu ce faci, visezi…a auzit deodată vocea unei colege de celulă. Hai, trezește-te, au venit să te ia, ai o vizită la vorbitor.
O aștepta mama ei Verona…
Oare cum trecuseră anii? Nicoleta își aminti brusc de ultimele zile petrecute la Bughești, aștepta să împlinească 18 ani și voia să plece de acasă. Era înaltă, zveltă, semăna frapant cu o actriță de cinema, parcă având un nume asemenea cu al ei, Nicole …Nicole Kidman, doar că nu era blondă ci brunetă și mult mai tânără. Mama ei era o femeie simplă, nepretențioasă, pe care viața nu o gratificase cu cine știe ce bucurii și, pe undeva, fata care îi creștea în gospodărie părea la fel de prețioasă ca cioporul de găini din coteț sau vaca din staul. Verona muncea de când se știa, pierduse un soț din cauza băuturii și nici cel de al doilea nu era mai breaz dar măcar mai rămâneau ceva bani și pentru nevoile familiei. Doar Nicoleta știa cum făcuse școala venind de pe deal cu bicicleta, pe jos adesea, mai ales iarna, agățată de vreo căruță sau, cu puțin noroc, pe motocicleta vecinului Grigore…Când a venit la București, la mascarada de nuntă ce i-o pregătise Decebal Verona s-a comportat cât se poate de firesc, nu își făcuse cine știe ce rochii speciale, nici vreo coafură nelalocul ei, pur și simplu a venit în hainele ei mai bune, curate și simple, nu s-a ferit de oaspeții curioși și în timp ce Ile nu știa cum să-și ascundă reproșurile de pe figură femeia a îmbrățișat-o cu căldură și a început să plângă:„ Mi-a fost tare dor de tine, mamă… Îmi place, soțul tău, sigur că da. Deși…ar fi vrut să adauge, el e de aceiași vârstă cu mine.” Dar a tăcut. Nicoleta și-a sărutat mama și i-a spus în șoaptă marele secret – era însărcinată! Iar Verona s-a întors în Capitală abia mai târziu, să vadă copilul și când spera că viața fiicei ei o va apuca pe un făgaș binecuvântat a intervenit neprevăzutul, a aflat de ruptura cu Decebal și relația cu Horia și a fost atât de îngrijorată încât a dat fuga să-și ducă fata la biserica unei mânăstiri, să-și mărturisească păcatele…cununia religioasă nu se făcuse , copilul nu fusese botezat creștinește…Totul a fost inutil, rugăciunile ei nu le-a ascultat nimeni iar cu soțul de acasă, Stan, n-avea ce discuta, el făcuse mai mult rău Nicoletei.
Necazurile s-au succedat în viața Veronei și acum își revedea fata într-un arest de poliție, slăbită, trasă la față, neîngrijită și cu tristețea în priviri.
– Mamă, unde e copilul? a întrebat-o.
– E copilul lui Horia, știi, ți-a spus Ile…Verona a dat din cap, tristă că legătura ce s-ar fi cuvenit de nezdruncinat între mamă și fiică se rupsese. Am visat că-l iau de la Protecția Copilului dar era multă apă în stradă, un pește mort…
– Ai visat un pește mort? Vai, asta aduce amărăciune, tristețe, singurătate, dar să știi că mai poate însemna ca vei dovedi stăruință, ambiție…ca să te lupți cu dușmanii…
Nicoleta și-a privit mama cu lacrimi în ochi:
– Mi-e atât de greu mamă…cel mai greu e că nimeni nu mă crede.
– Eu te cred, Nicoleta. Niciodată n-ai fi în stare să omori pe cineva, ție îți era milă și de un pui de găină, ții minte când am găsit în grădină un iepuraș rănit? L-ai luat în camera ta și l-ai îngrijit…
Nicoleta vorbise de mai multe ori cu avocata și era îngrijorată, tot ce se întâmplase în trecut se întorcea acum împotriva ei. Verona nu o putea ajuta cu nimic și vederea mamei sale mai mult o întrista, într-adevăr comuniunea sufletească între ele se rupsese.
– Să ai grijă de tine…
– Și tu…
– Ce mai e pe acasă?
– Crezi că ai să te mai întorci vreodată la Bughești?
25. Eva
A doua zi șefa ezita să o lase pe Eva să se ocupe în continuare de incendiu:
– Tu ar fi trebuit să fii la Bruxelles acum, a trebuit să inventez tot felul de explicații, mai sus s-a făcut mare caz de absența ta…le-am spus că ai făcut o depresie din cauza stresului, extenuării, nu vrei să-ți iei câteva zile libere?
– Șefa, spune-mi sincer, cine vrea să mă țină departe de familia Mazilu?
Atunci sună telefonul, colegii de la Capitală anunțau moartea Căpitanului și Eva rămase perplexă, oare câte surprize o mai așteptau? Nu ezită să se ducă personal să stea de vorbă cu cel care se ocupa acum de caz, Valeriu Toma, procuror la Capitală, fuseseră colegi, era tot constănțean…Îl cunoștea ca un om corect, un profesionist desăvârșit și își punea mari speranțe mai ales că simțea în deplasarea dosarului între Parchete o intervenție ocultă. Experiența trecută, când fostul ei șef, procurorul Gheorghiu, fusese dovedit ca implicat în afaceri necinstite alături de clanuri interlope o făcea sceptică și totodată prudentă, orice era posibil.
Valeriu Toma era un om jovial, cu un zâmbet deschis, adesea te păcălea dacă-l socoteai naiv și încrezător în timp ce el își cântărea cu grijă fiecare pas și lovea la momentul potrivit. Toma avea în palmares rezolvarea câtorva dosare cu nume grele și Eva simțea că fostul ei coleg va fi neînduplecat, dacă-și formase deja o părere despre caz nu va mai da înapoi. Iar modul cum a demarat discuția i-a confirmat temerile:
– Să-ți spun cum văd eu lucrurile…și cum vor fi scrise în rechizitoriu? a spus Toma, adresându-i unul din zâmbetele sale binecunoscute… Nicoleta Călugăru a intrat pe poarta vilei cu pistolul în geantă, de data asta n-a mai făcut imprudența să atace cu ochii închiși…l-a însoțit pe Decebal Mazilu în dormitor…
– Iar aici s-a dezbrăcat goală? De ce, nu ți se pare curios?
– Am să-ți spun eu de ce..Îi acord credit când afirmă că Decebal i-ar fi spus „ culcă-te cu mine și-ți dau copilul„ e foarte posibil …restul e minciună. Cert e că femeia n-a stat o clipă pe gânduri, s-a dezbrăcat, și-a așezat hainele pe un fotoliu și atunci a scos arma din poșetă. Nu știu dacă ar fi tras sau nu dar au năvălit pe ușă soțul ei Filip și șoferul..sunt sigur că ea s-a speriat, s-a panicat și a apăsat pe trăgaci înainte de a leșina…Simplu, nu?
– Deci a fost un accident?
– Nicidecum, femeia urmărea cu totul altceva…
– Să-și ia copilul?
– Draga mea colegă…micul Andrei Mazilu oricum moștenește toată averea…nu despre copil e vorba…ci despre diamante.
– Poftim? Eva nu se aștepta la apariția unui element nou de care n-avusese habar. Despre ce diamante vorbești? s-a bâlbâit.
– Bătrânul Alexandru Mazilu, zis Căpitanul, a murit de infarct, lucru confirmat, asupra lui nu s-au exercitat violențe iar cei doi buldogi, sau dobermani pe care-i avea l-au păzit cu strășnicie, nici un străin nu s-ar fi putut apropia…Totuși în casa bătrânului s-a găsit un diamant…o piatră de preț care putea fi făcut parte dintr-un mic tezaur.
– Nu înțeleg.
– Cine-și putea ține averea sub formă de diamante, ghici? Decebal Mazilu…iar tatăl lui, după asasinarea fiului a încuiat casa și a luat pietrele să le depună undeva, cine știe, într-o cutie de valori la o bancă, o să apară ele…Dar un diamant s-a pierdut prin casă, a căzut printre mobile și asta dă o nouă turnură cazului…nu uita că e vorba de tată și fiu…
– Vrei să spui că mobilul Nicoletei era jaful?
– Eu așa cred. După atâta conviețuire era clar că ea știa secretul și a venit înarmată ca să-l amenințe, recuperarea copilului e pe planul doi…
– Atunci cine a dat foc casei?
– Incendiul e în sectorul tău, rezolvă-l…cine știe ce aurolaci au pătruns într-o vilă părăsită…
– Da, Valerică…ai dreptate, am să-l rezolv.
S-a ridicat să plece puțin buimăcită. Acum avea la ce să se gândească.
26. Theodor
Se judeca prelungirea mandatului de arestare, Nicoleta fusese adusă cu cătușe și aștepta alături de avocata ei începerea ședinței.
Procurorul Valeriu Toma recapitula acuzațiile, depozițiile scrise ale martorilor Ștefan Dan și George Filip, amprentele găsite pe arma crimei, toate îndrituiau o prelungire a arestului preventiv iar avocata nu prea avea argumente ca să combată. Suzana Danciu a încercat să solicite controlul judiciar, insistând pe nevoia ca micuțul Andrei orfan de tată, să nu petreacă mult timp departe de mama lui, indiferent ce se va hotărî la sfârșitul cercetărilor.
Dar procurorul mai avea un as în mânecă și a lansat, deocamdată ca supoziție, ideea că mobilul crimei ar fi fost jaful, furtul unor diamante. La care Nicoleta a sărit ca arsă protestând:
– Despre ce diamante vorbiți…nu știu nimic, n-am văzut niciodată diamante la Decebal..Filip l-a împușcat, a vrut să mă omoare și pe mine…sunt nevinovată!
Avocata, judecătorii au reușit să o potolească greu ..a fost scoasă din sală în timp ce se zbătea strigând într-una „Sunt nevinovată!!”
Theodor asistase la ședință, era printre puținii spectatori interesați de caz dar Nicoleta n-a apucat să-l vadă. Au scos-o afară, evident arestul preventiv avea să fie prelungit cu 30 de zile. Mai mult, ea va fi transferată la penitenciarul Târgșor din județul Prahova, în așteptarea procesului. La Târgșor erau încarcerate câteva sute de femei și Nicoleta va trebui să se obișnuiască acolo cu un alt regim de viață, mai strict.
Acasă a intrat direct în camera lui Filip, era hotărât…
I-a văzut hainele așezate frumos, ceasul, telefonul aranjate pe o măsuță…probabil bătrânul era în baie, făcea un duș. Cu un impuls..a ridicat telefonul lui Filip și a început să se uite înăuntru…nu știa de ce…Pe Messenger erau o mulțime de mesaje de la Mușat, de la directorii diferitelor firma pe care Filip le patrona dar deodată a dat de un mesaj ciudat. Purta data MON AT 9,28 AM, adică luni, în colțul de jos era fotografia trimițătorului care semna Ștefan Dan iar textul spunea”Aștept tranșa doua în contul nr…..la Banca Al Hamra din Abu Dhabi” Se auzeau zgomote din baie, probabil tatăl lui terminase dușul așa că Theodor, cu o inspirație subită, a scos propriul telefon și a făcut rapid o fotografie mesajului de pe ecran. La timp pentru că Filip și-a făcut apariția în pragul ușii, cu un prosop înfășurat pe cap…
– Ce cauți aici?
– Am venit să…să-ți spun că plec.
– Aha, ți-a venit mintea la cap? Nici nu vreau să știu unde te duci, băiete, dar când vii înapoi să lași departe obrăzniciile, înțeles?
O agenție de turism l-a înscris în ultima clipă pentru o excursie scurtă… Ca să ajungi în Abu Dhabi trebuie să zbori întâi în Dubai …taxa de aeroport este peste 100 euro dar taxiurile acolo s-au dovedit ieftine, banii locali având cam aceiași valoare ca leii noștri. Theodor preferase să angajeze o excursie pentru Dubai, sperând să fie cât mai puțin vizibil în Abu Dhabi dar distanța dintre orașe era mare, aveai nevoie cam de o oră jumătate s-o parcurgi. Oricum, era o experiență care merita trăită, deși obișnuit cu civilizația de tip occidental aici totul l-a impresionat de la început, turnuri înalte deasupra cărora se înălța faimosul Burj Al Khalifa, cel mai înalt din lume, șosele cu câte șase benzi pe un sens, o incredibilă rețea de metrou, suspendat și automatizat, fără conducător, o risipă de malluri…Ajungeai greu la Abu Dhabi dar merita. O faleză foarte lungă, celebra Corniche,era principala atracție din acest oraș, capitala Emiratelor, centru financiar mai puțin turistic dar la fel de modern.
Banca Al Hamra era la parterul unei clădiri înalte și Theodor a intrat fără șovăire, înăuntru forfoteau bărbați îmbrăcați în costume impecabile, foarte puțini în tradiționala ținută arăbească, kandura, cămașa albă lungă până la pământ iar femei nu se vedeau deloc. …Deja Theodor observase că la hotelul unde fusese cazat femeia de serviciu era…un bărbat, probabil indian sau pakistanez.
Funcționarul de la ghișeu vorbea bineînțeles engleza, de altfel după înfățișare părea european, știa că mulți străini muncesc în Emirate și nu s-a mirat.
– Vreau să depun o sumă importantă în contul unui prieten, Ștefan Dan..numărul contului e scris aici… puteți vă rog să-l anunțați? a spus, politicos.
Funcționarul a căutat ceva pe computerul său apoi a ridicat privirea:
– I am sorry…contul acesta a fost transferat la altă bancă…nu mai există.
– Îmi puteți spune unde…în ce țară? Întrebarea l-a făcut pe funcționar să-l privească, fără urmă de amabilitate. Imediat, poate datorită unui semnal ascuns, au venit doi bodyguarzi…un funcționar superior îmbrăcat arăbește, care vorbeau o limbă necunoscută și guturală iar Theodor n-a înțeles decât că trebuie să plece, practic a fost dat afară fără menajamente, fusese naiv să creadă că o bancă își dezvăluie atât de ușor secretele. S-a întors în Dubai, la hotel, bucuros în gând că n-a fost arestat…acționase ca un adolescent impulsiv dar în sinea lui se întărea convingerea că Nicoleta are dreptate, că tatăl lui a comis crima, că e vorba de răzbunare pentru un secret care are legătură cu nașterea sa. Nu-i rămânea decât să se bucure de încă o zi relaxantă în orașul atât de dinamic…
La București a ajuns pe seară, se pregătise deja pentru o confruntare cu Filip, din ce în ce mai convins că Ștefan e un martor plătit, eventual un șantajist. Versiunea Nicoletei i se părea acum credibilă, în imaginație vedea scena descrisă de femeie, pe Filip dând buzna în dormitorul lui Mazilu și împușcându-l, vorbind de răzbunare, ori despre ce răzbunare putea fi vorba decât cea intuită din cuvintele mamei sale? Desigur, acel Ștefan, bodyguardul, a intrat în urma lui Filip, neștiind ce se va întâmpla dar a depus mărturie împotriva femeii, probabil Filip avusese timp să-i promită bani. Iar nenorocitul n-a ezitat să accepte, nu mai putea aștepta nimic de la alții…acum umblă pe undeva prin lume și cu siguranță va insista să primească alți bani, era inevitabil.
Când a ajuns acasă Adrian Mușat tocmai pleca, fusese în vizită.
– Te-ai întors, nepoate? De ce nu l-ai anunțat pe taică-tău, dacă-l surprindeai cu vreo păpușă…a râs, gustând singur gluma lui. Știi, acum se poartă bărbații în vârstă dar galanți, fetițele le zic „sugar daddy„…ei, eu mai am ceva până ajung la vârsta să-mi permit fetișcane de 18 ani…
Auzind glasuri a ieșit și Filip din salon:
– Te-ai întors? s-a adresat tânărului. De fapt nici nu vreau să știu unde ai fost, hoinărești ca înainte? E treaba ta, nu mă interesează. Adriane, vorbim dimineață la telefon…Cei doi bărbați și-au strâns mâna iar Filip s-a îndreptat spre ușa salonului…
– Tu du-te și te culcă, eu am să mai ascult niscai romanțe…
– Am fost în Abu Dhabi.
Filip s-a oprit și l-a privit:
– Unde?
– În Abu Dhabi.
– Ce să cauți tu acolo?
– L-am căutat pe complicele tău, Ștefan.
– Poftim? Theodor, ești nebun, de unde ai scos prostia asta?
– Am văzut mesajul care ți l-a trimis pe telefonul tău..
– Telefonul meu? S-a căutat prin buzunare scoțând la iveală smart-phone-ul. Poftim, îmi arăți și mie unde ai văzut asemenea mesaje închipuite?
-L-ai șters, bineînțeles…acum la ce bancă îi trimiți banii, în ce țară?
Filip s-a înfuriat brusc și a început să strige:
– Ai să pleci din casa mea! Îți iei catrafusele și pleci unde o să vezi cu ochii! Îți dau o zi, hai două ca să te muți și să dispari din fața ochilor mei! Peste două zile n-ai să mai fii lăsat să intri aici, dispari …nu mai ești fiul meu…
– Aici ai dreptate, nu sunt fiul tău!
– Afară!
– Ce ai să faci, mai ai pe undeva un pistol cu care să mă împuști și pe mine?
Nu mai avea nici o îndoială, cel care-și spunea tatăl lui era un asasin.
27. Nicoleta
Penitenciarul pentru femei se afla în satul Târgșorul Nou, comuna Aricești Rahtivani din Prahova. Era mai greu de ajuns până acolo iar vizitele s-au rărit, accentuând astfel izolarea celor închiși. Putea fi un pas înainte față de condițiile din arest dar în continuare accesul la obiectele de igienă suferea, chiar dacă dușurile, chiuvetele și WC-urile păreau acceptabile. În secția deschisă unde a fost dusă Nicoleta existau două camere, bucătărie și baie dar din lipsă de spațiu trebuiau să doarmă câte trei în două paturi lipite, ceea ce devenea un coșmar.
Poveștile unor deținute erau impresionante, se împrietenise cu ele și încerca să le înțeleagă …fiecare avea o motivație pentru ceea ce a făcut, toate proveneau din familii cu probleme, dominate de lipsuri și violență. Era acolo o fetișcană care abia împlinise 18 ani dar făcea infracțiuni de la vârsta de 15 ani, după ce practic familia ei se destrămase și nimeni nu se ocupa de cei mici. Oare de ce toată lumea se agita mai mult de cei sus-puși acuzați pentru mită sau conflict de interese – chiar la Târgșor era deținută o fostă judecătoare, condamnată pentru corupție …în timp ce oamenii obișnuiți erau ignorați?…
Viața ei i se derulă în memorie…trăise atât de puțin…clipele de fericire puteau fi numărate pe degete…chiar și cele când, acasă în sat, a crezut că descoperă miracolul dragostei în brațele lui Ile. Visele adolescentei fecioare s-au spulberat repede, a doua oară când a ajuns, în secret, în patul preotului „dragostea” nu i s-a mai părut atât de atractivă, reacțiile ei deveniseră dintr-odată descărcate de emoție de parcă adunase într-o noapte experiența pe care o femeie abia o strânge într-o viață. A urmat Bucureștiul …șocul imens când a ajuns la vídeo chatul doamnei Luxița iar prietena ei Mara i-a arătat obiectele de care nu auzise vreodată, vibratoare, dildouri, jucării anale, vaginale. Nu știuse cum să fugă de acolo iar cel care a salvat-o a fost în cele din urmă Decebal. Îmbrăcat cu un costum de blugi cam uzat, cu părul în dezordine, bărbatul scund și supraponderal a smuls-o din mâinile unui iminent viol ca să-i pregătească o soartă și mai barbară, să o transforme în animal de prăsilă pentru moștenitorul dorit.
Apariția lui Horia în viața ei..s-a întâmplat înainte de a-l accepta pe Decebal…lucra la un local turcesc și i se dăduse o cămăruță provizoriu, dar atracția fizică dintre ei se manifestase deja. Cum să uite acea primă îmbrățișare?. Pur și simplu Horia a sărutat-o iar buzele lor n-au mai vrut să se desprindă, un sărut care părea la început sălbatec și posesiv devenind încetul cu încetul o adiere dulce și caldă a unui vânt ce-i purta pe amândoi, înlănțuiți, într-un vârtej care se desprindea de pământ, suindu-se în spirală spre înălțimi, nu se știe spre ce țintă. S-au legănat ușor, niciunul nevoind parcă să se desprindă din brațele celuilalt, să rupă vraja dar Horia n-a rezistat mult, și-a regăsit dintr-odată avântul din tinerețe și a început să o debrace, cu gesturi experte dar blânde iar Nicoleta nu s-a împotrivit. Au făcut dragoste fără să vorbească, fără alte mângâieri, fără alte săruturi, ca și cum fiecare avea nevoie să se descătușeze, să-și elibereze energiile ținute prea mult închise iar lui Horia i se părea că renaște.
Atât voia să țină minte…clipa primei împreunări, scurtele momente de fericire de mai târziu și era bucuroasă că Andrei, deși născut în curtea lui Mazilu, era urmașul de sânge al celui care i-a fost iubit puțină vreme, alegând-o pe ea în locul unei familii așezate, înainte de a-și risipi viața într-un accident stradal .
Theodor a reușit să obțină o întrevedere cu Nicoleta și a venit la Târgșor…la vorbitor exista un geam protector care îi separa și nu s-au putut atinge…un geam care lăsa libertatea doar pe o singură parte…
– Ce faci..cum te simți? Mă ierți pentru întrebările banale dar mă tem că altele n-am.
– Dar tu?
– Filip m-a dat afară din casa lui …acum stau provizoriu la un hotel…
– Pe bune? Cum să te dea afară?
– Nicoleta..eu știu adevărul…pe tine te-am crezut de la început dar acum sunt sigur că ești nevinovată…dar nu pot s-o dovedesc, încă!
I-a spus tot ce știa, începând cu cuvintele mamei sale bolnave din care a dedus că paternitatea lui George Filip e discutabilă…
– Și tu ai crezut că Decebal e tatăl tău, că a avut o aventură…stai puțin, mama ta a lucrat la Politehnică, nu-i așa?
– Era contabilă.
– Dar Decebal a absolvit la Petrol și Gaze, sunt sigură de asta, el mi-a spus-o!
– Crezi că nu m-am interesat? A făcut un an la Politehnică după care s-a mutat. Se pare că tot datorită unui scandal sexual…
– Poftim?
Theodor era dispus să-i spună tot ce-l frământa, păstrase ascunse în el secrete care îl priveau și până la urmă începuse să-i pese foarte puțin de averea pe care ar fi trebuit s-o moștenească. Bănuia că banii sunt făcuți pe căi ilicite, era sigur că Adrian Mușat cu relațiile și învârtelile lui, manevrase totul iar dacă îi dăduse drumul din lesă lui Filip înseamnă că nu mai conta.
– Decebal Mazilu a avut de tânăr trecere la femei, mai în vârstă, mai tinere, brunete și…
– Înalte, cu țâțe mari, îi cunosc gusturile…Theodor, îți jur că l-am auzit rostind când îndrepta pistolul spre noi…„a sosit clipa răzbunării..”
– Vezi?
– Dar de ce să mă împuște și pe mine?
– Pentru că te-a folosit și nu mai avea nevoie de persoana ta, dimpotrivă, îl stânjeneai. Dacă ați fi fost găsiți morți amândoi se putea ascunde în spatele unui dublu omor din gelozie…scăpa mai ușor.
– Crezi?
– Era planul lor, cu siguranță, el și omul care trage sforile, Adrian Mușat. Cât despre Ștefan sunt lămurit, minte…Filip îi trimite bani, banii trădării, din păcate nu le pot lua urma și nu pot dovedi nimic.
Nicoleta oftă, se resemnase și nu mai găsea înăuntrul ei forța de a continua lupta, de câte ori încercase să înfrunte destinul fusese înfrântă, oameni mai puternici, interese mai mari se impuseseră fără efort iar ea și cei dragi ei suferiseră…iată, Horia se găsea acum în mormânt.
– Theo, eu îți mulțumesc…te rog să spui tot ce știi avocatei mele, doamna Danciu…nu că aș avea vreo speranță. Vorbește și cu Eva Niculescu, de la ea nu mai am nici o veste…Brusc își aminti:
– Dar diamantele?
– Despre ce diamante vorbești?
O femeie gardian a intrat în încăpere, trebuia să încheie discuția. În grabă, Nicoleta îi spuse lui Theodor că în dormitorul ei din vilă, pe masa de la oglindă, se află într-o cutie de bijuterii cheia apartamentului de lângă stadionul Dinamo, să ia cheia și să se mute acolo, provizoriu…oricum ea n-avea nici o speranță să iasă din arest…
– Măcar o să fie cineva să plătească întreținerea.
A intrat fără probleme în casă, a găsit cheia, în cutie erau și cheile de la mașina Nicoletei, s-a uitat fugar pe fereastră în curtea acum pustiită a locuinței lui Mazilu și a plecat în vechiul Ford, cumpărat la mâna doua…
28. Sonia
Eva a sunat la ușa Soniei care i-a deschis, cu Petrișor ivindu-se în spatele ei, băiatul crescuse , era probabil în clasa a doua sau a treia și din nou Eva nu se putu abține să nu observe cât de mult semăna cu tatăl lui, Horia… Horia fusese suficient de înalt, bine proporționat, cu ochi căprui și păr șaten, nu-și făcuse tatuaje pentru că nu le suferea și era convins că înfățișarea lui banală se datora faptului că nu avea tupeu, nu avea acea îndrăzneală în gesturi și limbaj pe care unii bărbați o socotesc atributul principal al virilității masculine. Iar Petrișor părea că-i calcă pe urme, cu privirea lui blajină și buza de jos un pic lăsată.
– Mamă, cine e ea?
– Nu știu puiule, du-te și te joacă!
– Am voie la calculator?
– Bine, bine…
Eva a așteptat ca băiatul să se îndepărteze și a spus:
– Sunt Eva Niculescu, am fost colegă la Parchet cu soțul dvs. Horia…cred că ne-am mai văzut…
– Poate la înmormântare…poftiți, luați loc…Sonia păstra pentru ea momentele când îi făcuse lui Horia scene de gelozie din cauza „blondei cu ochii verzi„ de la Procuratură, până la urmă altă femeie îi luase locul în patul și în sufletul lui. Atunci Sonia fusese pe cât putea înțelegătoare, nu voia să se despartă de el iar Petrișor să devină un obstacol între ei, era dispusă să-i acorde lui Horia o pauză. Își aminti cu durere argumentația ei…„ Tu nu vezi Horia că ești un fel de…sală de așteptare? Fata aia venită dintr-o comună uitată de lume se va mulțumi cu un pârlit ca tine după ce a gustat din plăcerile vieții de milionar?” îi spusese dar totul a fost inutil iar pe Nicoleta a întâlnit-o mai târziu pe holul spitalului unde Horia ezita între viață și moarte…Acum era față în față cu femeia blondă care-i crease cândva coșmaruri, fără să vrea, și nu știa pentru ce venise dar Eva avea să-i risipească de la început întrebările.
– Am venit să-ți spun că Andrei, fiul Nicoletei, este copilul natural al lui Horia!
Era o veste care căzu ca un trăsnet, pur și simplu Sonia rămase fără respirație.
– După cum știi, Nicoleta Călugăru e în arest, soțul ei fictiv, Decebal Mazilu, a decedat iar tatăl acestuia, bătrânul Alexandru Mazilu a pierit și el după un infarct…Andrei a fost lăsat în grija celor de la Protecția Copilului, singura lui rudă…în libertate, e Petrișor!
Petrișor, frate vitreg cu băiatul acelei profitoare? Sonia dăduse o declarația în care o acuza pe Nicoleta de toate relele de pe lume, adăugând și ea argumente la profilul moral devastator ce i se alcătuise femeii. Datorită Nicoletei Horia plecase de acasă, își abandonase soția și copilul legitim, părăsise procuratura pentru o banală slujbă de avocat de asigurări, se dăduse în spectacol în paginile tabloidelor sau emisiunilor Tv de gen. Și acum să i se spună că avea un copil cu femeia pe care o blestemase cu toate forțele ei?
– Nu știu ce să zic, a bâiguit…nu cred…nu vreau să cred…
– Sonia, îmi pare rău dar trebuia să știi. Nicoleta n-a vrut să vin la tine dar eu n-am putut rezista, adevărul e mai important decât orice pe lume…
După câteva momente de slăbiciune, când simțise că o părăsesc puterile, Sonia își reveni și spuse:
– Cum pot să ajut?
Era un pas înainte. Soarta Nicoletei era greu de prevăzut, acuzația principală nu putuse fi demontată și hotărârile judecătorilor era greu să fie îndulcite de existența copilului orfan de tată. Orfan de tată…de două ori, își spuse Eva în gând. Dar Andrei ar fi putut câștiga un frate …și două mame.
Atunci a intrat Petrișor , amândouă femeile l-au privit pe copil iar micuțul nu înțelegea de ce ele zâmbesc.
29 Gilda
Intuiția îi spunea Evei să continue să adune informații și a sunat-o pe Gilda Novac, numărul ei de telefon se afla în dosarul avocatei. Gilda a răspuns, surprinsă că e sunată de la Parchet:
– Doamnă..
– Niculescu. Eu mă ocup de incendiul care a distrus casa lui Decebal Mazilu…
– Doamnă Niculescu, îmi pare rău dar mâine plec din țară..iar acum intru în cimitir, la Reînvierea.
– Cineva apropiat?
– A, nu..o simplă cunoștință, un fost rugbyst …
– Nu știam că vă pasionează sportul..
– Îmi pare rău, trebuie să închid, vorbim altădată…
– Da…altădată.
Eva a ajuns în viteză la cimitir, nu i-a fost greu să descopere grupul de oameni adunați în jurul mormântului unde oficia preotul ..pe cruce scris un nume necunoscut: Serghei Lebed. S-a strecurat printre cerșetorii adunați ca și printre bărbații vânjoși de pe marginea gropii, desigur foști rugbyști, pe care îi auzea comentând:
– Săracul, s-a izbit de un stâlp, în mare viteză…poate a vrut să evite un animal..
– Ori l-au lăsat frânele…
Gilda era singura femeie prezentă la înmormântare, dacă nu punem la socoteală cerșetoarele care se îmbulzeau. S-a apropiat de ea și a șoptit:
– Sunt Eva Niculescu, putem să vorbim?
– Aici? Nu vă supărați dar e complet deplasat, mâine plec la Amsterdam ,v-am spus, putem vorbi când mă întorc, oricum ce pot eu să vă spun despre incendiu…?
– Ați fost iubita lui Decebal Mazilu…
– Ei și? Vă dau o listă cu toate iubitele lui Decebal, până ajungeți la mine mă întorc. Oricum nu știu nimic despre incendiu..la revedere.
Amsterdam…își spuse Eva pe drumul de întoarcere. Amsterdam e centrul mondial al tranzacționării diamantelor, nu cumva se ascunde ceva în călătoria asta?
Gilda reușise să scape de Serghei mai ușor decât credea. Pe cât de solid și bine construit era bărbatul nu excela la inteligență și Gilda n-avea nici cea mai mică intenție să-l lase să se înfrupte din pradă. Iar soluția era simplă, Serghei era un mare iubitor de viteză, oriunde prindea o șosea cât de cât liberă apăsa pe accelerator fără urmă de prudență iar sabotarea frânelor mașinii sale nu era atât de dificilă, știa o mulțime de lucru pentru că ea însăși era șoferiță. Cândva se documentase despre felul cum poți opri mașina când te lasă frânele, fie pentru că nivelul lichidului de frână scăzuse, fie din cauza discurilor sau cilindrului. Ei bine, trebuia să se asigure că frânele mașinii lui Serghei vor ceda, nu va funcționa bine nici frâna de mână iar în rest se baza pe nepriceperea bărbatului de a-și stăpâni bolidul, la viteză mare. Ceea ce s-a întâmplat iar acum Serghei se afla într-un mormânt, plâns câteva zile de foștii colegi de sport și de rudele de peste Prut.
Avionul pleca la 10,25 dar Gilda s-a prezentat devreme la aeroport, n-avea cine știe ce bagaj, își va cumpăra acolo cele necesare, oricum nu avea intenția să se întoarcă. A trecut zâmbind pe la Controlul Pașapoartelor, ”încă e un avantaj să fim în Uniunea Europeană, nu e nevoie de vize”…a intrat în Sala de plecări, s-a așezat comod pe un scaun înalt și a cerut un cocktail, avea de gând să se regaleze, să facă din acest drum o sărbătoare. Deodată s-a apropiat de ea o femeie în uniformă..
– Vă rog să mă urmați.
– Eu?
– Sunteți Gilda Novac?
– Ce s-a întâmplat?
– Vă așteaptă cineva, mergeți cu mine…
– Cine mă așteaptă? Gilda era perplexă, o străbătu gândul nebunesc că va da cu ochii de Serghei, imposibil, era mort, văzuse cu ochii ei cum l-au coborât în groapă…
În încăperea austeră a Vămii o aștepta Eva Niculescu, femeia de la Parchet….
– Dumneata?
– Dezbracă-te!
– Poftim?
– Se face percheziție corporală…vă rog, nu protestați, e inutil…a intervenit polițista. Gilda a simțit deodată o greutate imensă pe umeri care a făcut-o să-și plece capul…visul ei era pe cale să se frângă înainte de a se fi înfiripat cu adevărat. A început, mașinal, să-și descheie bluza, avea o bluză dintr-un material colorat, cu un model de litere împodobit cu un fel de cristale Swarovski, sau poate erau ținte de metal.
Scanarea bagajului ei nu dăduse rezultate dar Eva se încăpățâna să-și urmeze intuiția și a fost răsplătită…diamantele erau ascunse în sutienul Gildei, cusute în mătase ca un fel ciudat de silicoane. Nu era nevoie de mai mult pentru a-i întrerupe călătoria și a o aresta, mai târziu ancheta avea să descifreze toate amănuntele, excepție făcând moartea neașteptată a lui Serghei, implicarea Gildei nu putea fi dovedită.
Eva s-a grăbit să telefoneze colegului ei, procurorul Valeriu Toma informându-l că a găsit diamantele.
– Bravo, colega, ai rezolvat cazul tău…
– După cum vezi Nicoleta Călugăru n-are nimic de a face cu dispariția diamantelor insistă Eva iar răspunsul veni imediat:
– Dar ar fi putut avea…și Gilda a fost una din amantele victimei. Felicitări..să știi însă că nu se schimbă nimic în dosarul meu, merge înainte…
30 Theodor
La mormântul lui Alexandru Mazilu era destulă lume…în jurul cavoului în care tatăl se alăturase fiului se aflau câteva persoane în vârstă, probabil foști colegi sau colaboratori, prieteni, directori de la firmele lui Decebal, vecini – de fapt vecinul cu care Căpitanul obișnuia să joace șah descoperise cadavrul și dăduse anunțul mortuar în ziare, ba chiar luase în îngrijire cei doi dobermani rămași fără stăpân. Iar acum tot el anunțase parastasul de 40 de zile.
În biserică Theodor a stat retras, de o parte, iar când dădea să plece de el s-a apropiat o femeie în doliu:
– Tinere, i-a spus, dumneata ești rudă cu răposatul?
– Nu..nu sunt..dar de ce întrebați?
– Eu sunt Elisabeta Koch, am fost soția lui, dar nu sunt mama lui Decebal, săraca s-a stins de mult ….acum sunt măritată în Germania și am venit special pentru parastas, la înmormântare n-am putut să ajung.
– Mă numesc Theodor Filip, sunt un vecin…adică am fost un vecin al fiului domnului Mazilu..Decebal..
– Dumnezeu să-i ierte pe amândoi…ce soartă tristă! Sunt sigură că Alexandru a murit de inimă rea…Nu pleca, tinere, vrei să mă ajuți să găsesc un taxi, mă întorc la hotel?…
A însoțit-o spre ieșirea din cimitir, pe o alee lungă mărginită de copaci desfrunziți și de tristețe.
– Doamna Elisabeta…când ați fost soția Căpitanului?
– Îi cunoști porecla? Da, așa i se spunea…Alexandru, pezevenghiul a avut mai multe soții și amante așa că nu știu a câta la număr am fost, după divorț, de fapt imediat după Revoluție, am plecat în Germania…L-ai cunoscut vreodată?
– Eu personal nu…de fapt nici pe domnul Decebal care fusese student la Politehnică iar mama lucra acolo…Femeia l-a privit atent:
– Cum o chema pe mama dumitale?
– Lidia, Lidia Filip. A murit de ceva vreme, a avut cancer.
– Îmi pare nespus de rău, săraca…Vezi, preotul avea dreptate, când ne ducem nu luăm nimic cu noi, bogați, săraci, puternici sau slabi, cu toții suntem țărână…Lidia Filip, o femeie mărunțică dar frumoasă, cu părul vopsit în roșu aprins…da…îmi amintesc…A oftat, cuprinsă de memoria trecutului. Elisabeta Koch era o femeie apropiată de vârsta a treia, scundă, îmbrăcată în haine negre de calitate, cu părul atent strâns într-un coc, cu multe bijuterii la gât și pe mâini, impunea respect și emana siguranță de sine. Theodor a început să fie curios:
– Ați cunoscut-o pe mama?
– A fost amanta Căpitanului…din cauza ei am divorțat…
– Stați puțin…Tânărul nu se aștepta la asemenea cuvinte și s-a oprit, șocat. Oare ce îi era dat să audă?
– Îmi pare rău că-ți vorbesc despre asemenea lucruri tinere, dar sunt la o vârstă când nu mai are rost ipocrizia. Sau minciuna. Da, Alexandru nu prea ierta femeile frumoase iar eu am înghițit multe, în cazul Lidiei însă ne-am certat amarnic…am ajuns la divorț.
– Bine, dar eu am crezut că Decebal, adică băiatul dânsului…
– Decebal era un puști îndrăzneț, îmi amintesc, se dădea în vânt după brunete…a avut un necaz cu fiica secretarului de partid de la facultate și erau cât pe ce să-l exmatriculeze dar și Alexandru avea relații și l-au mutat…
– La Petrol și Gaze…
– Probabil atunci a cunoscut-o Alexandru pe mama dumitale…câți ani ai?
După ce Theodor i-a spus a avut impresia că femeia se retrage, nu mai dorește să spună nimic în plus. ”Nu e vorba de Filip” îi spusese mama lui pe patul de moarte iar acum era pe cale să afle că se înșelase în presupunerile sale? Căpitanul, Alexandru Mazilu să fie tatăl lui natural și nu Decebal așa cum crezuse tot timpul? E posibil ca și George Filip să se fi înșelat, îndreptându-și răzbunarea spre o țintă falsă ori nu avea importanță, ca în poveștile cu mafioți sicilieni pentru o greșeală trebuia să plătească toată familia, tată și fiu? Decesul Căpitanului, socotit natural, să fi fost de fapt un asasinat?
Era clar, doamna Elisabeta credea că el, Theodor, e fructul acelei relații între soțul ei Alexandru și mama lui Lidia, de la început remarcase o anume asemănare care putea fi de familie iar dezvăluirile pe care începuse să le facă s-au curmat brusc. Despre morți…numai de bine…
A condus-o pe străină la un taxi, dar nu știa ce să facă, în mintea lui se învălmășeau gândurile, poate ar fi fost mai bine să rămână în Elveția, la Lausanne avea prieteni, relații, putea găsi cu ușurință un job bun, de ce să rămână aici degeaba, consuma banii strânși și nu se angaja în nimic, se alegea doar cu incertitudini și nervi. Nicoleta îl lăsase să stea în apartamentul ei, conducea mașina femeii, toate i se păreau acum caraghioase, deplasate, pentru asta învățase el la o Universitate de top, ca să se arunce cu capul înainte într-o poveste sordidă? Oricine ar fi fost tatăl lui natural nu-i mai păsa…iar frânturile de informații despre mama pe care o iubise atât, o divinizase și la dispariția căreia plânsese amarnic îl deranjau. Cu ce drept scotocea el prin viața femeii care îl născuse? Trebuia să fugă de aici, să plece și asta cât mai repede, puțin îi păsa de Filip și învârtelile lui. Impulsul de a se duce la vilă ca să-i arunce în față tot ce aflase acum se stinse repede, nu, nu va spune nimănui nimic. Avea să plece..dar nu înainte de a se afla rezultatul testelor ADN…avea nevoie să știe.
31 Eva
În clădirea distrusă de incendiu au găsit, în ceea ce părea a fi fost o cameră de serviciu ocupată de Ștefan, printre obiecte arse, ghete pe jumătate distruse de foc, o centură de piele cu ținte care rezistase flăcărilor și o fotografie. Era o fotografie îngălbenită, murdară de cenușă dar se putea distinge pe ea fața unui copil. Un copil de aproximativ 10-12 ani evident handicapat, cu ochii mijiți, cu fruntea anormală. Tot ce știa Eva de la Ștefan provenea de la Nicoleta, începând cu ziua când l-a însoțit pe Decebal s-o scoată din mâinile violatorului, știa că era un fost militar, aparent rigid și taciturn dar fidel stăpânului. Oare din ce motiv Nicoleta i-a acordat încredere și l-a chemat să o ducă la micul apartament mobilat pe strada Toamnei pe care-l închiriase online, voia de mult să aibă un refugiu, un loc numai al ei, secret, unde să se poată ascunde la nevoie, ca o alternativă, atunci Ștefan a agresat-o și ea s-a plâns lui Decebal care a promis că-l dă afară pe șofer dar n-a făcut-o…Ștefan l-a însoțit și la Bughești, când Decebal i-a luat înapoi copilul…a venit peste ea și în noua locuință…părea un bărbat obișnuit cu aventurile ușoare și fără scrupule. Dar de ce să nu ascundă în trecutul lui o poveste perfect umană, o legătură cu o femeie care i-a făcut un copil pe care în mod evident i-a abandonat, poate din cauza handicapului celui mic? .
La ce spitale să se intereseze, care centre de reabilitare, ce organizații de ajutor ale copiilor cu boli genetice grave să consulte? Părea căutarea acului în carul cu fân dar soțul ei Cosmin a sfătuit-o cu mai multă acuratețe.
– Băiețelul are sindromul Down, sunt sigur…știu unde te poți adresa, ba chiar îl poți depista prin inspectoratele școlare, copiii cu asemenea infirmități au acces la învățătură, alături de ceilalți dar sunt înregistrați…
Între timp Nicoleta a fost condamnată în primă instanță…o pedeapsă grea cu închisoarea și speranțele de a se salva la recurs erau mici…Tot ce aflase de la Theodor nu era de nici un folos, nici ea nici avocata nu puteau veni cu vreo dovadă concretă, mărturia lui Filip era copleșitoare iar declarația video a lui Ștefan confirma totul chiar dacă fostul șofer era plecat din țară nu se știe unde.
Până la urmă Eva a dat de urma copilului bolnav, îl chema Aurel Dobre iar mama sa, o femeie de 37 de ani, se numea Geanina Dobre, dacă exista o legătură de rudenie între aceștia și Ștefan trebuia să afle, doar fotografia nu era păstrată degeaba în camera șoferului. A găsit-o undeva în Colentina, lucra ca femeie de serviciu la un bloc și locuia într-o dependință modestă a unei case pentru ai cărei proprietari făcea menajul. Geanina Dobre era o femeie încercată de viață și fără îndoială copilul bolnav era pentru ea o povară greu de suportat…Când a intrat în cămăruță a izbit-o un miros neplăcut, probabil gazda nu avea timp să se ocupe de curățenie și aici…Geanina nu înțelegea de ce o vizitează cineva de la Procuratură dar nici nu o deranja, era prea bătută de viață ca să reacționeze, a așteptat în liniște întrebările deși cam bănuia ce avea să urmeze:
– Ștefan Dan e tatăl copilului dumneavoastră? a întrebat direct Eva, urmându-și intuiția…
– Da, a fost răspunsul simplu.
Nu avea nevoie de amănunte, era limpede că Ștefan și Geanina avuseseră o legătură din care se născuse un copil cu handicap și n-avea importanță de ce bărbatul o părăsise, fără măcar să-l recunoască oficial pe Aurel. Eva nu dorea decât un singur lucru, să dea de urma bărbatului…Faptul că fotografia sărmanului puști fusese găsită în camera lui Ștefan însemna că el nu rupsese total legăturile cu mama copilului, poate din milă încă îi susținea, eventual le trimitea puțini bani ca să fie de ajutor…Oare prin intermediul Geaninei îl putea determina să se întoarcă în țară de pe unde se ascundea? Ar putea atunci fi convins să spună adevărul? Ștefan părea sensibil în ce privește copiii și coarda asta trebuia speculată…
– Vă mai trimite bani?
– A făcut ceva rău? a întrebat femeia.
– De când nu v-ați mai văzut?
– De mult de tot…sunt ani…
– Dar trimite bani pentru copil..unde se află acum, în ce țară?
– Nu știu, doamnă, răspunse Geanina domolind avântul Evei dar imediat reluă…însă mai telefonează, duminică e ziua lui Aurel și e posibil să dea telefon.
Eva a cumpănit o clipă noutățile, cum să procedeze ca să-l atragă pe Ștefan să se întoarcă, era un prim pas important, odată omul ajuns la București va trebui să găsească modalități de a-l face să mărturisească adevărul. Nu era exclus ca Ștefan, mulți ani umbra lui Decebal, câinele lui de pază, să fi acceptat trădarea, în mod evident pentru bani, dintr-un impuls pe care acum îl regretă. Dar cum să procedeze? Un singur gând nebunesc îi veni în minte…când va suna Geanina să-i spună că Aurel e pe moarte..
– Vai de mine, cum să spun așa prăpăstii? s-a speriat femeia…
– E soarta altui copil în joc…mărturia lui condamnă o mamă nevinovată, trebuie să se întoarcă și să spună adevărul!
– Pentru asta să se întoarcă? Plecați, vă rog, lăsați-ne în necazul nostru…Geanina a privit-o revoltată și Eva se îndreptă tăcută spre ieșire, nu era în firea ei să apeleze la asemenea manevre, în special pe seama unui copil amărât și bolnav…
32 Sonia
Instituția avea un nume imposibil, DGASMB, ceva despre asistența socială și protecția copilului în Municipiul București iar Andrei fusese dus la un centru de îngrijire și educație temporară de pe Bulevardul Ghencea. Sonia a mers acolo însoțită de Petrișor, aducea o grămadă de pachete cu dulciuri, biscuiți, ciocolată dar dintr-o privire și-a dat seamă că aici copiii nu duceau lipsă de nimic, aveau asigurate toate condițiile unei vieți confortabile din care lipseau doar…părinții.
Andrei era un băiețel cu ochi jucăuși, păr sârmos și abundent, îmbrăcat cu un tricou colorat purtând tot felul de inscripții ciudate…de la început Sonia și-a dat seama că micuțul seamănă pe undeva cu fostul ei soț, avea ochii lui Horia și buza de jos ușor lăsată…I-a zâmbit, stingherită, dar copilul avea altă nedumerire:
– El cine e? a întrebat privindu-l îndelung pe Petrișor.
– El e fratele tău.
– Cum frate, nu ești mama mea!?
– Nu sunt dar…Tu și Petrișor aveți același tată, ești prea mic să înțelegi.
– Ba eu sunt mare. De ce nu vine mama?
Sonia a dat din umeri, îi era greu să explice dar Andrei a continuat:
– Oamenii de aici mi-au spus că mama l-a omorât pe tata.
– Nu e adevărat, tatăl tău a fost soțul meu și a murit într-un accident…se opri. Vai de mine, își spuse Sonia în gând, am zăpăcit copilul cu explicații pe care nu le înțelege! Spuse cu voce tare: Mama ta o să vină într-o zi să te ia de aici, trebuie doar să fii cuminte și să aștepți…
– Ce jucării ai? a intervenit Petrișor.
Sonia i-a privit pe cei doi copiii și s-a gândit că vizita lor nu va schimba nimic în desfășurarea faptelor dar simțise că trebuie să vină, să-l vadă pe acest micuț aflat deocamdată într-un cămin primitor dar al cărui viitor era incert. Poate că, datorită actelor existente, va moșteni bunurile lui Decebal Mazilu, casa arsese dar erau atâtea afaceri productive iar cei care-l vor tutela pe Andrei vor căpăta o putere deosebită. În caz că Nicoleta va fi condamnată la ani grei de pușcărie cine ar putea revendica tutela? Alexandru, bunicul după acte al micuțului decedase și alte rude ale familiei Mazilu nu se știau. Părinții lui Horia n-ar fi obținut nimic pentru că nu se putea dovedi oficial că Horia ar fi fost tatăl natural al copilului, ea cu atât mai puțin nu va revendica ceva dar se temea că micuțul va crește într-o ambianță dificilă. Cu o viață confortabilă dar fără grija și dragostea unui părinte. Din păcate, nu se putea face nimic.
33 Filip
Avocata a anunțat-o pe Nicoleta că Sonia și-a retras declarațiile, nu mai vrea să depună la proces împotriva ei…
– Cum asta?
– Sonia a fost la Protecția Copilului…
– Deci a aflat…probabil Eva nu și-a ținut gura dar… Poate e mai bine așa…
Recursul nu era departe și avocata fusese înștiințată că orice implicație posibilă a Nicoletei în dispariția diamantelor a fost anulată. Deci le-au găsit…au găsit hoțul. Atunci de ce nu se investighează pista aceasta? Era foarte greu să faci față acuzațiilor din rechizitoriu, dincolo de orice aspect moral, dincolo de opiniile interpretabile privind caracterul acuzatei mărturiile martorilor oculari erau copleșitoare. Desigur Filip fusese invitat de mai multe ori să povestească momentul, fusese chestionat în fel și chip despre tot ce se întâmplase în ziua fatală dar nici o contradicție nu se ivise în spusele sale. Mai rămânea o singură posibilitate. Nicoleta insistase, și avocata îi transformase spusele în cereri oficiale, pe varianta răzbunării. Dacă anchetatorii nu o credeau când declarase că, la intrarea în dormitor, Filip avea pistolul în mână și trăsese strigând „a sosit clipa răzbunării„ s-a cerut căutarea dovezii că Decebal e în fapt fiul natural al lui Theodor. S-a efectuat un test ADN și se așteptau rezultatele iar Nicoleta începuse să spere, până la urmă reușise să se facă ascultată iar la recurs va fi achitată odată adevărul scos la lumină. Ce-i drept nu se putuse dovedi în nici un chip că Filip îi trimitea bani lui Ștefan în străinătate, probabil plata trădării acestuia. Filip negase cu vehemență orice înțelegere cu șoferul.
– Cum puteți crede că bodyguardul acela cu minte de porumbel își va părăsi stăpânul în câteva secunde pentru a susține altceva decât văzuse? Îl faceți vinovat de imaginație? râdea el.
Respingând orice aluzie la posibila mituire a lui Ștefan, Filip nu se putuse opune testului ADN. Mușat l-a sfătuit să accepte prelevarea probei, un refuz l-ar fi făcut suspect iar rezultatul neplăcut putea fi minimalizat…dacă Theodor nu e fiul lui nu a știut și dacă ar fi știut l-ar fi tratat cum a făcut-o, bani cu nemiluita, studii în străinătate? Pe de altă parte, dar din alte motive, Theodor era extrem de curios să afle rezultatele testului cu toate că nu s-ar fi dumirit dacă e băiatul lui Decebal sau, cine știe, Alexandru Mazilu. Numai că rezultatul testelor uimi pe toată lumea…conform analizei ADN paternitatea lui George Filip nu putea fi înlăturată! Motivația răzbunării devenea șubredă iar la recurs părea că sentința de condamnare va fi confirmată, nici o acuză a Nicoletei nu stătea în picioare.
Dar ar fost posibil ca analiza ADN să greșească? Theodor se chinui mult să înțeleagă, acum regreta că, fiind copil, nu avusese curajul să tragă cu urechea la certurile părinților lui, știa sigur că Lidia îl înșelase pe George, poate cu mai mulți bărbați dar asta nu dovedea că el era steril, poate mama lui inventase totul ca o scuză a comportării sale. Cât despre George Filip…Theodor nu credea o clipă că răzbunarea lui nu fusese reală, reacțiile furioase la acuzațiile lui îi spuneau că și tatăl său avea convingerea că adulterul Lidiei rodise…Într-adevăr, Filip l-a trimis la studii, îi dădea sume de bani importante dar între ei a existat dintotdeauna o răceală, o distanță imposibil de surmontat în care nu încăpea tandrețe, sentimente, dragoste…
După primirea rezultatelor Filip l-a căutat la telefon:
– Vii acasă? S-a dus, decis să mai facă o încercare.
– Tată, eu nu văd decât două soluții…fie că se întoarce Ștefan și recunoaște că a mințit…
– Ștefan nu se va întoarce niciodată aici, asta să știi.
– Fie vei mărturisi dumneata adevărul.
– Eu? Ce adevăr, băiete… Te-ai culcat cu Nicoleta și acum crezi tot ce spune…te-ai culcat cu soția propriului tău tată?
– Nicoleta n-a fost niciodată soția ta! Bine, văd că ai să negi până în pânzele albe dar explică-mi un lucru…dacă ai observat chipurile că ea ți-a luat pistolul ca să-l împuște pe Mazilu de ce ai dat buzna peste ei? Îl omora altcineva, te răzbunai cu mâna altcuiva…Nu ți-a fost frică să te împuște și pe dumneata?
– De ce m-am dus? De rușine! Din nou bătrânul se înfierbântase, sperase că după aflarea rezultatului probei ADN lucrurile se vor calma, acum acuzațiile pe care se încăpățâna să i le aducă Theodor începeau să-l doară. Dacă Theodor era fiul lui toate certurile cu fosta soție, toate bănuielile, toată ura pe care o ținuse strâns în suflet la adresa familiei Mazilu se spulberau.
– Deci asta urmărești, să iau vina asupra mea, să înfund pușcăria iar tu să te bucuri nestingherit de avere, să pleci iar în hoinăreală, după destrăbălări. Ce-mi vinzi mie gogoși că ai fost un student cuminte, așteaptă puțin…Se duse să scotocească într-un sertar al biroului și se întoarse cu un teanc de fotografii alb-negru pe care i le întinse: Fotografiile astea au fost făcute la comanda mea, le-am plătit…uită-te..erai de gât cu cine știe ce ștoarfe, la băutură…poate te și drogai…
– Tată, sunt un bărbat tânăr, am avut și eu prietene…pozele astea nu spun nimic.
– Zău? Nici usturoi n-ai mâncat nici gura nu-ți miroase, ai fost un adevărat călugăr nu un obișnuit al cazinourilor și barurilor deochiate …Dar când mi-ai dat telefon din Madeira?
– La Madeira era un seminar de…
– Mă lași? Ai să mă moștenești, perfect…dar în condițiile puse de mine și cât mai târziu, n-am de gând să mor atât de repede.
– Ce să moștenesc, ce rămâne după ce-și ia înapoi Mușat partea…sau el e stăpân pe tot? Tată, nu înțeleg de ce te-ai amestecat în destinul unei femei pe care nici măcar nu te-ai ostenit s-o atingi!
Filip i-a întors spatele, furios…n-aveau să ajungă la nici un rezultat nici unul nici altul. Iar Theodor era tot mai hotărât să plece, să abandoneze, dar mai putea aștepta până se judeca recursul Nicoletei. Ceva îi spunea că se mai pot întâmpla multe până atunci.
Și dacă…se gândi brusc la o a treia variantă…dacă Nicoleta și-ar recunoaște vinovăția, dacă va spune că ea a tras în Decebal ca să răzbune toate umilințele trecutului, avea destule circumstanțe atenuante, toate declarațiile din dosar arătau că, în fapt, Decebal și-a bătut joc de ea înscenând o căsătorie falsă doar cu scopul de a obține un moștenitor…după care a alungat-o. Nu ar fi asemenea circumstanțe atenuante motiv să primească o sentință mică, eventual cu suspendare sau o pedeapsă din care să fie eliberată mai repede? Față de ceea ce o aștepta părea o perspectivă mai bună iar despărțirea ei de copil mai scurtă. Va trebui să se ducă la penitenciar să-i vorbească despre ideea lui…
34 Eva
Mai întâi Theodor a căutat-o pe Eva la Parchet. Furtul diamantelor se transformase într-un dosar penal care amenința să o înfunde pe Gilda, chiar dacă nu s-ar putea proba participarea ei la declanșarea incendiului, desigur femeia a căutat să arunce toată vina în spatele lui Serghei, conform principiului „mortul e de vină„, dar n-avea cum să scape. Eva încerca să-și pună la punct celelalte dosare care se adunaseră îngrijorător când a intrat Theodor. Ca de obicei lui îi plăcea să intre direct în subiect, fără prea multe conversații sterile…
– Ce se întâmplă dacă Nicoleta recunoaște? a atacat el creându-i Evei o clipă de descumpănire.
– Nu înțeleg, a replicat ea.
– Nicoleta recunoaște că l-a împușcat pe Mazilu, nu credeți că are numeroase circumstanțe atenuante?
Eva l-a privit pe tânăr cu oarecare reținere:
– Ai vorbit cu ea?
– Nu încă. A luat de pe masă o cărțulie și a început să o răsfoiască:
– Hai să vedem ce spune Noul Cod…secțiunea 2-a..articolul 75 …uite aici …„ Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale…săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă„…Condamnarea la 7 ani, pentru că Noul Cod Penal prevede pedepse mai blânde pentru uciderea din culpă ar putea fi, zici tu, pusă în discuție dacă recunoaște?
– Dumneata nu crezi?
– Nicoleta nu va recunoaște niciodată o faptă pe care n-a comis-o, înseamnă că nu o înțelegi…e adevărat că a căzut mereu în tot felul de capcane, a fost credulă și s-a lăsat păcălită de bărbați…Eva nu s-a putut stăpâni să nu-l privească…dar ce propui tu nu va funcționa…Dar…poți să încerci…
Theodor nu știa ce să mai spună dar Eva l-a oprit să plece:
– Ce ai de gând să faci acum…o cauți din nou la Penitenciar?
– Nu știu…Eva..pot să-ți spun așa? …cred că am să plec înapoi în Elveția…nu văd cum mi-aș face un rost aici, am intrat fără voia mea într-un hățiș din care aș fi fugit de mult dacă nu era implicat tata…
– Pentru că ai crezut, ca și George Filip de altfel, că nu dânsul e tatăl tău natural, așa e…?
– Îmi reproșez că am fost atât de naiv…
– Dar Nicoleta? Ai cu adevărat sentimente pentru ea sau…doar prietenie? Compasiune? Ți-e milă de copilul rămas de izbeliște?
Theodor a dat din umeri, nu știa ce să răspundă. A preferat să plece pentru că întrebările Evei erau chiar frământările lui, nedumeriri și presupuneri, porniri abia cu greu stăvilite, avânturi retezate din pornire…
Abia peste câteva zile Eva a primit telefonul la care spera în secret…era Geanina Dobre. Femeia plângea și printre sughițuri i-a vorbit:
– …m-am gândit la copilul celeilalte și mi-a fost milă, i-am spus lui Ștefan ce m-ați învățat…și se întoarce!
– Ștefan se întoarce?
– Crede că Aurel e în spital, că tratamentul e foarte costisitor, exact așa cum mi-ați cerut și a zis că vine la București, să nu spun la nimeni…Dar promiteți că nu-l arestați?
– Ștefan nu e un criminal, nu te speria, a depus doar o mărturie mincinoasă …a încercat Eva s-o liniștească dar în sinea ei îi venea să sară în sus de bucurie…Ștefan se întorcea și trebuia primit cum se cuvine.
35 Ștefan
Când Ștefan a intrat în locuința Geaninei a găsit-o dereticând, se hotărâse să pună ordine în micuța încăpere unde toate lucrurile erau îngrămădite în devălmășie.
– Unde e copilul? A murit? a întrebat din ușă, cu o figură rece, supărată. Geanina și-a adunat puterile pentru a rezista confruntării, fusese întotdeauna dominată de bărbatul care o tratase ca pe un gunoi, chiar după ce născuse un copil pe care refuzase să-l recunoască. Băgând de seamă că Aurel are o malformație din naștere Ștefan s-a purtat mizerabil, a părăsit femeia care nu avea nici o vină, abia mai târziu, când băiatul era mărișor, catadixise să le trimită ceva bani, de milă.
– E la spital…dar n-are șanse…trebuie să facă un tratament foarte scump,a bâiguit ea …
A întrerupt-o:
– Banii pe care vi-i trimit de ce n-ajung? Geanina, eu n-am nici o obligație față de tine, de mila lui Aurică v-am trimis câte ceva.
– Și ce, vezi că am făcut lux!? a strigat femeia brusc enervată. Te uiți cum trăim, știi cât mă chinuiesc să-i pun copilului ceva pe masă …noroc că el nu înțelege că are un tată nenorocit care l-a abandonat ca pe o scursură…
– Tu să nu ridici tonul la mine!
– De ce, ai să mă bați? Ai să mă lovești cum ai făcut de atâtea ori înainte? Poftim dă…nu mai mi-e frică de tine! l-a înfruntat ea. Își dorise întoarcerea lui, cu orice pretext, era pregătită să-i arunce în față tot disprețul adunat în atâția ani.
Ușa se deschise brusc și intră agitat un bărbat, înalt, brunet…care s-a și apropiat de Ștefan ca să-l ia de guler.
– De ce faci mă scandal în curtea mea? Afară!
Ștefan n-a ripostat, pur și simplu nu-i păsa, s-a desprins cu un gest scurt de vecinul inoportun și a ieșit în stradă. N-a stat pe gânduri, a ajuns cu o mașină pe malul lacului decis să aibă o întrevedere cu Filip dar vederea dezastrului făcut de incendiu la casa din vecinătate a lui Decebal l-a pironit locului….Totuși stătuse câțiva ani buni acolo și avea oarecum nostalgia vremurilor trecute, la urma urmei Decebal n-a fost un patron rău, l-a tratat cu atenție, l-a plătit bine și i-a dat suficientă libertate de mișcare. Nici măcar nu s-a supărat când Nicoleta i s-a plâns de avansurile șoferului, acum femeia plătea cu vârf și îndesat pentru că l-a respins.
La intrarea vilei lui Filip doi bodyguarzi l-au oprit.
– Vreau să vorbesc cu George Filip, spuneți-i că-l caută Ștefan.
Filip era în biroul lui cu Mușat când s-a anunțat apariția lui Ștefan și s-a mitrat:
– Ce caută derbedeul ăsta aici,cum a ajuns? Să fie condus în sala de vânătoare , s-a grăbit să ordone Mușat, și nimeni din personalul casei Filip nu-i ieșea din voie.
Sala de vânătoare era o încăpere amenajată specific, câteva trofee, un rastel de arme, fotografii. Pasiunea lui George Filip pentru vânătoare se născuse târziu, la îndemnul cumnatului său care-i vorbise despre felul în care marii oameni de afaceri și politicienii încheie înțelegeri pe terenurile de golf. Începuse cu o vânătoare de iepuri iar în sezon se aventura la prăzi mai consistente…dar afacerile rămâneau tot pe mâna lui Mușat.
Ștefan a intrat privind în jur…imediat a văzut armele și a zâmbit, era acolo un Steyr Manlicher care costa o avere ar și o carabină Baikal pe care o știa bine.
– Care din voi și-a pus în gând să mă împuște?…L-a privit pe Filip care nu se mișcase, stătea în picioare în dreptul biroului. Stai blând că n-am pistol, am venit cu avionul..dar cuțitul ăsta nu ajunge?
– Ce vrei?
– Ghici!
– Nu-ți ajung banii pe care ți i-am trimis la băncile tale de la mama dracului…?
– Stai puțin Filipe, pentru ce îi trimiți bani? a intervenit Mușat ca și cum n-ar fi cunoscut pe îndelete situația. Încerca să capete controlul conversației .
– Pentru că m-a văzut împușcându-l pe Decebal Mazilu, pentru că a intrat în dormitor în urma mea și atunci i-am promis orice sumă, cât de mare, dacă mă ajute să dăm vina pe Nicoleta, proasta aia leșinase…
– Ai vrut s-o omori și pe ea, ai strigat „am să mă răzbun, am să te omor pe tine și pe târfa ta!„ cam așa ai spus..și ai tras un glonț în burta lui Decebal. Pe aia n-ai mai apucat să o împuști că s-a blocat pistolul…
– Așa? Ai văzut tu asta cu ochii tăi?a insistat Mușat iar Filip, nervos, stăpânindu-se cu greu a încercat să termine discuția.
– Da, a văzut idiotul și a dat înapoi când i-am promis bani…acum mai vrei alții, n-am trimis destui în conturile tale la arabi? Mușat l-a oprit cu un gest:
-Filipe, nu vezi că e un șantajist mărunt…ce poate să-ți facă? Se duce la poliție și se predă? Hai s-o vedem și pe asta…va fi cuvântul tău împotriva cuvântului lui. Acum e prea târziu să mărturisești, șmechere!
– Prea târziu? Rămâne de văzut…Uitați care e șmenul…eu am să plec, nu mai auziți de mine toată viața voastră iar la schimb…
– Cât?
– Nu vreau alți bani pentru mine, îmi ajunge…
– Atunci ce vrei?
– E un copil în spital care are nevoie de un tratament scump, dacă nu te ocupi de el, dacă aud că puștiul a murit…voi da totul în vileag, cu orice risc.
– Adică vei spune că ai mințit, că ai făcut declarații false în justiție…știi că se pedepsește?
– Dar crima nu se pedepsește? Iar tu ești un criminal, George Filip! Poate am greșit în secunda când am cedat ispitei și mi-am trădat stăpânul dar…..
– Poftim o hârtie…scrie numele copilului și unde îl găsesc, am să mă ocup de tratamentul lui…
Ștefan s-a apropiat de birou dar atunci a simțit mișcare, Mușat luase din rastel o armă, o pușcă de vânătoare și îi punea cartușul pe țeavă.
– N-ai să pleci viu de aici…oamenii lui Filip vor avea grijă să nu fie găsit cadavrul tău mizerabil.
– Zău? Cu un gest scurt Ștefan l-a înșfăcat pe Filip de umeri și s-a proptit în spatele lui cu cuțitul în mână. Trage dacă ai curaj?! Hai să vedem!
Atunci au năvălit în încăpere mascații, conduși de Zoltan Varga. Polițistul fusese cel care, jucând rolul vecinului, intrase în casa Geaninei să-l ia de guler pe Ștefan, prilej cu care îi fixase de haine un microfon cu transmițător. Afară, în mașina poliției Eva ascultase și înregistrase întreaga convorbire. Coșmarul Nicoletei se apropia de sfârșit.
PARTEA A DOUA
1 Nicoleta
După atâția ani Nicoleta se întorcea la Bughești însoțită de fiul ei Andrei….
Averea lui Decebal Mazilu fusese legal moștenită de micuțul Andrei iar Nicoleta reușise să-l facă pe Tudor Bratu, avocat de asigurări și fost coleg al lui Horia să devină tutorele copilului și să preia conducerea DEMAS, firma fanion a lui Decebal, importantă pe piața asigurărilor. O mare parte din afacerile în transporturi și unul din hotelurile de la munte fuseseră vândute, asigurând depozite bancare consistente. Totuși micuțul avea să stea cu mama lui în apartamentul de lângă stadionul Dinamo, nu mai avea servitorii și jucăriile fabuloase de altădată dar era înconjurat de grija și dragostea mamei lui adevărate. Nicoleta nu voise să-și schimbe stilul de viață, se pregătea să se înscrie, în sfârșit, la facultate, singurele vizite pe care le făcea, însoțită de Andrei, erau acum la Sonia.
Cât despre relația ei cu Theodor Filip greu se mai putea spune ceva frumos…În primul rând Nicoleta renunțase în scris la orice pretenții privind averea lui George Filip, aflat la închisoare, lăsându-l pe Theodor să se descurce singur printre ițele afacerilor tatălui său iar acesta solicitase autorităților să verifice totul, toate scriptele, toate conturile ceea ce făcea ca la întoarcere bătrânul Filip, care primise o condamnare cu executare de 7 ani și cumnatul său Mușat care scăpase mai ieftin pentru instigare și favorizarea infractorului să găsească în loc de avere alte acuzații. Nicoleta îi mulțumise lui Theodor pentru devotamentul cu care îi susținuse cauza, se culcase de câteva ori cu el mai mult din inerție…dar odată când venise la vilă pe neașteptate a găsit-o înăuntru pe Greta cea blondă! Era într-un kimono scurt care lăsa vederii pulpele ei generoase și zâmbea ca la fotograf! Atunci își dădu seama Nicoleta că relația ei cu Theodor Filip nu avea substanță nici viitor și se retrase fără comentarii dar și fără regrete din viața tânărului.
Când intră cu mașina pe ulițele satului oamenii curioși întorceau și mai des privirile spre ea…Uite-o pe Nicoleta a mamei Verona..are un copil din flori? Ba nu, e legitim…dar bărbatu-său pe unde o fi? N-ai auzit că l-a omorât? Țțțț…Își aminti privind spre vale cum făcuse școala venind de pe deal cu bicicleta, pe jos adesea, mai ales iarna, agățată de vreo căruță sau, cu puțin noroc, pe motocicleta vecinului Grigore…El stătea de fapt în oraș dar venea des la părinții și sora lui care locuiau la un gard distanță. Îi plăcuse să alerge pe bicicletă pe ulițele înguste, prefăcându-se că nu bagă în seamă privirile curioșilor, fără să o intereseze comentariile care se adunau în urma ei, apoi își dădea drumul cu viteză la vale spre ieșirea din sat cu sentimentul că e liberă și plutește, undeva departe de realitatea banală de care se străduia să nu se lase copleșită. Nimic din ceea ce vedea atunci la televizor, unde se dădea în vânt după emisiunile mondene și filmele de dragoste nu rima cu realitatea în care trăia, casa bătrânească destul de șubredă și toaleta de lemn în fundul curții. Ceea ce îi dăduse putere în ultimii ani, când devenise tot mai conștientă de persoana ei, era gândul că va veni clipa când totul se va schimba. Își jurase că niciodată nu se va mai întoarce în Bughești iar mama ei, dacă voia să o vadă, va trebui să vină în orașul în care va trăi. Cât despre tatăl ei vitreg să nu mai audă de el… Va trebui să muncească și asta nu o incomoda cu nimic, va munci, va câștiga banii ei, va trăi așa cum își dorește, cum visase adesea, liberă, independentă, stăpână pe soarta ei fără să tânjească după cine știe ce răsfățuri luxoase ca în filme. Iar acum se întorcea pentru că nimic din ce visase, din ce își propusese nu se realizase. Dimpotrivă, ratase tot ce începuse, nu mai avea iluzii și nu mai credea în viitorul ei. Îl va lăsa pe Andrei să-și vadă bunica, să cunoască locurile de obârșie ale mamei lui și se va întoarce la București, de data asta definitiv, căutând o altă perspectivă. De fapt pentru ea drumul până în satul natal fusese un test, o încercare.
Ile, preotul, mai era oare la biserica din sat, trăia, se însurase, avea o familie…chiar nu dorea să afle. S-a așezat la masa din prispă, imună la bodogănelile lui Stan Șchiopu, actualul soț al Veronei, pe care-l invită să fumeze în curte, cât mai departe de copil. O va lua de la capăt, plecând iarăși din Bughești, fără să știe ce o așteaptă, dar cu o experiență care, spera, o va ajuta să răzbată altfel decât plătind cu trupul.
La gard se ivi pe neașteptate o fată tânără, îi privi, apoi fără să aștepte vreo invitație, intră în curte veselă și zâmbitoare, debitând într-un suflet:
– Nu mă cunoști, sunt Marieta Cremene, am un frate care e student la București la Construcții…poți tu să-i duci un pachet la Cămin, i-a făcut mama ceva de ale gurii, zacuscă, șuncă afumată, biscuiți de casă…dacă vrei îți aduc și ție…mama lucrează în vale la Conserve…
– Câți ani ai?
– 14…E băiatul tău?
N-o cunoștea dar în ochii Marietei se vedea pe ea cu ani în urmă… curioasă, dinamică, încărcată cu visuri, dorințe sigur, frustrări poate.
– Mă lași să mă joc cu el? Cum îl cheamă…nu vorbește?
– Ba vorbesc. Mă cheamă Andrei.
– Ești un băiat frumos…
– Câți ani ai?
– Patru ani.
Nicoleta nu avea de unde să bănuiască felul în care destinul ei și al copilului se vor schimba după scurta întâlnire cu Marieta Cremene din curtea casei părintești. Fratele fetei Radu tocmai termina ultimul an de studenție iar Nicoleta intra în primul! La întoarcerea acasă îi aștepta Georgeta, bona venită de peste Prut, pe care i-o recomandase Sonia care la rândul ei primise asigurări de la o colegă de școală că e vorba de o fată muncitoare și cuminte.. Nicoleta amenajase pentru copil una din camerele apartamentului și Georgeta stătea acolo cu micuțul, ajuta la menaj, îl plimba pe Andrei în Parcul Circului….ca studentă Nicoleta trebuia să lipsească multe ore de acasă.
Față de Eva Niculescu avea deosebită recunoștință, fosta colegă a lui Horia i-a fost alături de la început, chiar dacă manevrele pe care le știa conduse de Mușat îi luaseră dosarul de cercetare. Tot Eva facilitase împăcarea cu Sonia și o apropiere între cei doi frați vitregi era acum posibilă. Dar acum Eva primise bursă și pleca la Bruxelles, s-au întâlnit să sărbătorească la un restaurant din Herăstrău.
Nu-l cunoscuse până acum pe Cosmin, soțul Evei, nu luase parte la întâlnirea lui Horia cu familia Niculescu dar aflase multe despre el, Horia rămăsese cu impresia că e cam alunecos, flegmatic și oarecum arogant dar știa multe, cunoștea și analiza bine problemele societății, alegea ca teme pentru programele sale subiecte fierbinți și venea cu argumente solide, de aceea căpătase notorietate. În plus, cu toată obiectivitatea cerută de obicei jurnaliștilor, era aplecat spre partea dreaptă, ideile sale fiind cu pregnanță liberaliste…
Cosmin era un jurnalist de investigații care-și făcuse un renume cu emisiunea de mare audiență ”La microscop”- sub sloganul „ce nu se vede cu ochiul liber se vede la microscop„ afișa un dinamism funciar, arăta bine, tânăr, deși chelise prematur ceea ce, culmea, îl distingea pentru amatorii programelor Tv., la fel și ținuta de o neglijență studiată. Nicoletei i-a plăcut de la prima vedere și i-a fost teamă că Eva va surprinde în ochii ei atracția irezistibilă pe care o simțea. Oare ce se întâmplă cu ea? Trăise atâția ani alături de bărbați mai în vârstă și doar relația cu Horia o făcuse să simtă emoție până în adâncul ființei, numai atingerea privirilor lui era de ajuns ca să –i încingă sângele. Își aminti prima ei întrevedere cu Horia, în biroul acestuia de la Parchet dar mai ales clipa când el intrase pe neașteptate în cămăruța unde locuia provizoriu, când o sărutase și o îmbrățișase fără multe vorbe, când făcuseră prima dată dragoste. Doamne, cum putea avea asemenea gânduri când stătea la masă cu o femeie pe care și-o dorea prietenă și cu soțul ei? Noroc că bărbatul o privea cu anumită indiferență, ochii lui alunecau pe lângă ea ca și cum nu i-ar fi remarcat atuurile fizice. Iar Nicoleta, deși trecuseră câțiva ani presărați cu drame, zile de închisoare și lacrimi arăta tot mai frumoasă, trupul ei se împlinise, sânii erau mai fermi ca niciodată, picioarele lungi îi ofereau distincție și atrăgeau privirile.
Pe Eva o interesau reacțiile micuțului Andrei, îi cerea să povestească felul în care se acomodase cu noua viață, evident îi plăceau copiii și Nicoleta se întrebă de ce acest cuplu frumos nu se ocupase până acum să aibă un copil al lor dar se feri să se exprime cu voce tare.
– Cea mai mare mirare pentru Andrei e că are un frate…
– Crezi că nu regretă deloc belșugul din casa lui Mazilu?
– Adesea am impresia că a uitat. Nu m-a întrebat niciodată de bona lui, madam Viorica, n-a regretat niciunul din jocurile care i se dăruiau, cât despre Decebal…parcă nici n-a existat în viața lui.
– Păi e adevărat…n-a existat.
– Bei numai bere fără alcool, te temi că te opresc polițiștii? a intervenit Cosmin care părea indiferent la discuția femeilor și examina cu atenție împrejurimile. Nicoleta a răspuns evitând să-l privească:
– În general nu beau…nimic…
– Nu bei? Eu am văzut niște imagini de la nunta ta unde mai aveai puțin și te scăldai în șampanie…
– Cosmin, a spus Eva, nunta aia a fost o făcătură…
– Da, da…nu se pune.
2. Radu
Radu Cremene avea 26 de ani când terminase în sfârșit Institutul de Construcții, înainte de a fi student lucrase câțiva ani pe șantiere și nu s-a mirat când Nicoleta l-a sunat rugându-l să-i recomande un meșter faianțar, voia să-și schimbe faianța la baie. De când îi adusese pachetul pregătit de mama sa din Bughești Nicoleta nu-l mai văzuse pe tânăr și rugămintea ei fusese doar o inspirație de moment.
– Doamnă, n-aveți grijă…vă lucrez eu, gratis…
– Cum așa, nu se poate, replică ea contrariată.
– Aveți încredere, vă rog…pentru mine e ca un fel de practică, n-am de gând să-mi caut o muncă de birou. Ați ales culoarea? Când să vin?
Iar când veni , timid, avea în mână un buchet de flori de câmp pe care i-l întinse Nicoletei fără cuvinte. A schimbat faianța cu pricepere, a acceptat până la urmă o plată suficient de generoasă, i-a adus bomboane copilului și s-a jucat cu el, a lăudat cafelele făcute de Georgeta și toată lumea a rămas mulțumită. Nicoleta nu stătea prea mult pe acasă zilele acelea, începuse facultatea, dar i-a plăcut de Radu, la urma urmei era chiar puțin mai în vârstă ca ea și erau consăteni. Își dădea seama că el se află la început de carieră și e ușor dezorientat. Radu făcuse o bună alegere, existau destule șanse de angajare și joburi în meseria lui, totuși îl simțea că ezită, avea un scepticism alimentat poate de opiniile contradictorii și zvonurile care socoteau nesigură piața construcțiilor. Încercă să-l încurajeze dar nu prea mult, simți în privirea tânărului o insistență care nu prevestea nimic bun, desigur, era obișnuită ca ochii bărbaților să stăruie îndelung pe formele ei dar nici nu-și dorea vreo încurcătură sentimentală. În plus, tot mai mult se surprindea gândindu-se la Cosmin.
Cu Sonia se vedea și discuta des, voia să învețe din experiența ei de a-și crește copilul, era principala ei preocupare iar în Sonia avea încredere în ciuda adversității trecute….
– La 3-4 ani îi place să fie împreună cu alți copiii, de aceea șederea la Protecția Copilului a fost benefică, i-a spus Sonia, dar acum trebuie să te descurci singură, stai cât mai mult cu el, împrieteniți-vă și mai ales răspunde-i la toate întrebările, oricât de trăsnite ar fi. Să te aștepți la multe povești interesante…
– Eu nu prea știu să spun povești…
– Dar el știe…Lasă-l să fabuleze, acum înțelege mai multe cuvinte decât poate folosi. Dacă e atras de culori, de creioane, lasă-l să mâzgălească, e bine să-l expui cât mai multor preocupări, uite, Petrișor de pildă și-a descoperit talentul..vrei să-ți arăt ce pictează?
– Petrișor e mare…
– O să crească și Andrei…
Cum trecuse timpul…La început micuțul nici nu știa prea bine ce înseamnă cuvântul „mamă„, fusese lăsat în seama doamnei Viorica într-o ambianță super-confortabilă în care toți adulții îi zâmbeau și-l sărutau, apoi Nicoleta l-a smuls din locul lui de joacă și a ajuns într-o biserică la sat, după care s-a întors la cel care-și spunea „tată„ dar care în afara cadourilor și zâmbetelor nu se interesa de nimic altceva…Brusc Andrei a ajuns la Centrul de îngrijire din Ghencea, apoi a revăzut-o pe femeia care-l îmbrățișa plângând cerându-i să-i spună „mamă„, s-a mutat într-un apartament străin…o mulțime de lucruri greu de înțeles de un copil de 4 ani. Nicoleta știa că are nevoie de timp și dăruire pentru a se ocupa de Andrei, pentru a-i fi alături zi cu zi și a-l ajuta să înțeleagă lumea, se străduia să învețe ce înseamnă să fii mamă și pentru nimic în lume n-ar fi împărțit cu altcineva grijile creșterii și educării băiatului. O angajase pe Georgeta să se ocupe de gospodărie, să-l scoată la plimbare din când în când pe Andrei dar ea îi dedica tot timpul liber. Îi creștea inima când îl vedea tot mai prietenos, mai dezinvolt, mai dezinhibat, se temuse atât că Andrei va trece prin perioade de respingere a celorlalte persoane, de închidere în sine, de refuz al comunicării. Slavă Domnului avatarurile primilor lui ani de viață nu păreau să fi lăsat urme.
Avea o singură dilemă: Să-i iau un cățel sau o pisică?
Peste un timp Georgeta și Andrei se întâlnesc cu Radu în parc… Vizavi de parc era o florărie, el a luat niște flori cu care Georgeta și-a încărcat brațele și a ajuns acasă unde Nicoleta, sosită mai devreme, i-a primit cu un zâmbet:
– Ia te uită…. Ai un adorator care ți-a dat flori, Georgeto? Fata s-a înroșit, jenată:
– Sunt pentru dumneavoastră…de la Radu. Nicoleta nici nu s-a uitat la florile întinse spre ea, s-a grăbit spre fereastră încercând să privească în stradă printre perdelele trase:
– V-a urmărit cineva? Georgeta nu înțelegea:
– Cine, doamnă? A fost doar Radu…în parc…ne-am dus să admirăm magnolia, dar nu avea flori, trebuie sp se mai încălzească.
S-a gândit să vorbească la telefon cu Cosmin, a sunat la redacția unde lucra și, după insistențe, a reușit să-i audă vocea:
– Nicoleta, tu ești? Ce pot face pentru tine? i-a auzit vocea plăcută.
– Vreau să vorbim…se întâmplă ceva care nu-mi place. Te pot invita la o cafea?
– Vrei să vorbim? Atunci vino la sediu..nu-mi dau întâlniri în oraș cu femei frumoase…tu ești obișnuită să apari în tabloide dar cred că-ți ajunge.
– Tocmai aici e problema, cred că sunt urmărită…
– Paparazzi? Nu e de mirare, ești încă un subiect de presă…
– Mi se pare că e altceva…
– Bine, vino…te aștept.
Când ea a ieșit Radu era în fața clădirii de parcă nu se hotărâse să intre.
– Eu…i-am adus lui Andrei o jucărie, eu am făcut-o…era un fel de morișcă din hârtie colorată, prinsă pe un băț, o jucărie de bâlci care a făcut-o pe Nicoleta să zâmbească.
– Radu, spune drept, tu vrei să-mi faci curte? Sau o placi pe Georgeta și vii pentru ea? Cum tânărul nu răspundea, mai adăugă, pe același ton glumeț: Ori îți place de amândouă? L-a privit să vadă dacă acceptă gluma și l-a simțit stânjenit, băiatul face pe nevinovatul sau se preface? Oricum Nicoleta nu-și dorea complicații sentimentale cu atât mai puțin cu un tânăr abia ieșit de pe băncile facultății, aparent confuz și încă nepregătit să se descurce în București deși petrecuse atâția ani aici.
– Du-te să-l vezi pe Andrei, jucați-vă… a surâs și s-a îndepărtat făcându-i un semn cu mâna, Radu părea încă la vârsta când se potrivea mai bine cu copiii.
3. Cosmin
Sediul televiziunii unde lucra Cosmin se afla într-o clădire de birouri modernă, a întrebat cum să se descurce prin hățișul de coridoare și, bine ghidată, a bătut la ușa vedetei care, spre mirarea ei, era singur într-un birou imens plin cu monitoare și computere. El era îmbrăcat într-un costum de blugi îngrijit și evident de firmă, purta o cravată înnodată neglijent, avea aceiași distanță în priviri pe care Nicoleta o pusese pe seama aroganței, la succesul său avea desigur dreptul să fie mai sigur de sine și mai infatuat decât normalul…totuși ea simți că-l place și mai mult. Întreaga atitudine a bărbatului emana un fluid irezistibil care o atrăgea până la sentimentul că ar fi în stare să se arunce în brațele lui, să-l sărute, fără altă precauție…
– Ai spus ceva? rosti, având senzația că el vorbise fără ca ea să rețină ce anume. Doamne, cum pot fi atât de emoționată?
– Cafea? Cum bei cafeaua…neagră sau cu lapte…?
– Mulțumesc, nu…nu vreau cafea.
– Mă mir, aici toată lumea bea cafea, de dimineața până seara.
I-a făcut semn să se așeze, foarte protocolar, dar Nicoleta prefera să-și țină ochii în altă parte, examina în treacăt imaginile de pe monitoare, se uita la inscripțiile de pe pereți, orice în afară de a-i înfrunta privirile. O să-mi treacă, își spuse.
– Cu ce pot să te ajut…sau mai bine zis ce pot eu face pentru tine și n-a putut Eva?
– Decebal afară de asigurări, o firmă solidă, mai avea și alte afaceri…o parte au fost vândute, altele sunt oferite pe piață…dar eu nu mă pricep și mi-e teamă …
– Dacă nu mă înșel…exista suspiciunea că Mazilu era combinat cu niște clanuri mafiote, spăla bani negri…
– Exact…Horia credea că e vorba de Petru Manole și clanul lui…
– Îmi amintesc, pentru asta a rugat-o pe Eva să ne întâlnim. Draga mea, i-am spus de atunci că exagerează, nu există sau, mă rog, nu a apărut nici o dovadă că Mazilu era în concubinaj cu mafioții…Manole a ajuns între timp la pușcărie iar cercetările nu s-au încheiat….O avere atât de mare creează întotdeauna suspiciuni, până una alta eu te-aș sfătui să te bucuri în liniște de tot ce a rămas de pe urma lui…pe numele copilului, desigur.
– Adică averea lui e curată?
– Adică nu există dovezi că n-ar fi….Nicoleta…pot să-ți spun așa?
– Sigur.
– Nicoleta…poate e o ironie a sorții, Mazilu și-a bătut joc de tine, a pus de o căsătorie falsă, copilul pe care i l-ai dăruit era conceput cu alt bărbat iar acum toți banii îți revin ție…mai frumoasă răzbunare nu se putea!
– Nu e vorba de mine…ci de Andrei…Vreau să mă asigur că nu va avea probleme mai târziu.
– Viitorul nu poate fi prevăzut niciodată. Scuză-mă, trebuie să răspund la telefon…se pare că sunt așteptat în altă parte…aici agitația nu se termină zi și noapte.
– Pe mine te rog să mă scuzi că te-am deranjat…
– Nicoleta…îți promit că am să mai mă interesez, sunt aici băieți foarte pricepuți pe teme economice sau juridice…dacă mai am noutăți am să te sun…
– Mulțumesc.
A plecat, parcă simpla lui prezență o incomoda.
Trebuia să-și vadă de studii, la facultate începeau primele cursuri serioase și nu concepea să rămână în urmă. Se hotărâse să nu se împrietenească, să nu lege relații cu nimeni, colegă sau coleg, atitudinea ei distantă fiind repede pusă pe seama noii stări materiale. Tabloidele nu încetaseră să vorbească despre ea, exact în stilul numit de Cosmin „răzbunarea destinului”, fotografiile surprinse de tot felul de paparazzi încă mai erau publicate, deși interesul pentru persoana ei scăzuse vizibil. Prefera să fie extrem de atentă, să nu creeze subiecte de presă, să-și ferească băiatul de gura lumii, să se ascundă în modestul apartament și să aștepte. Într-o zi va fi uitat totul, trecutul va fi îngropat, copilul va crește iar ea…Ce va face ea chiar n-o preocupa.
Dar a tresărit când a sunat-o Cosmin.
– Ce faci, înveți?
N-a așteptat răspuns și a continuat:
– Vreau să ne vedem.…vino în Piața Romană, ai auzit vreodată cântecul vechi cu Piața Romană numărul 9……e un bloc aici cu o reclamă la pantofi…îți spun codul de intrare …urci cu liftul până la etajul 5 suni la apartamentul 21…sunt prea multe cifre?
Nici un moment nu s-a mirat că el o invită într-un loc retras, poate un cuibușor știut doar de Cosmin, după a întâlnire atât de rece și protocolară la sediul Televiziunii. Eva era acum la Bruxelles, o aștepta promovarea la Parchetul General iar bărbatul i se dezvăluia deodată ca un cuceritor versat, sau, poate, se ascundea și el de orice bănuială, fiind o persoană publică foarte cunoscută. De ce să nu se ducă? Andrei era ca de obicei la plimbare cu Georgeta, în Parcul Circului înfloreau magnoliile și nuferii de pe lac. Făcu un duș și se pregăti să-și schimbe lenjeria nu înainte de a se privi câteva clipe în oglindă. Oare cât o schimbaseră zilele petrecute în arest, regimul de detenție, supărarea care-i rosese moralul? Erau puține efecte fizice pe trupul ei tânăr, sânii erau la fel de fermi și îndrăzneți ca altădată. Își frecă ușor sfârcurile așteptând să o cuprindă o senzație plăcută și dulce, ca în atâtea rânduri. Se va duce iar dacă el va dori să facă dragoste nu-l va refuza, respectul față de Eva nu-i putea potoli atracția pentru Cosmin, o atracție pe care nu putea nici nu voia să și-o explice.
Când a deschis ușa în prag era Georgeta cu o figură disperată.
4. Nicoleta
– Georgeta, ce e…ce s-a întâmplat?
– Andrei…nu e..
– Cum adică nu e? Unde e copilul, Georgeta?
– A dispărut…adică a fost răpit, așa cred..
– Poftim? Vestea primită era greu de crezut așa că Nicoleta nu a reacționat pe moment, o privea pe Georgeta ca și cum nu-i înțelegea spusele. O clipă s-a așternut tăcerea.
Apoi Georgeta a făcut o criză și a început să plângă, cu greu a reușit să povestească, printre sughițuri, ce se întâmplase. Nicoleta s-a grăbit să-l cheme la telefon pe Zoli Varga, detectivul pe care-l cunoștea și în care avea încredere de pe vremea inculpării ei. Zoli a venit însoțit de doi agenți de poliție dar nu puteau face altceva decât să asculte relatarea fetei. Era o poveste incredibilă și oarecum incoerentă, dispariția din parc a băiețelului fiind realmente un mister:
– Ne-am plimbat ca de obicei în parc…nu departe de intrarea de pe bulevard este un loc de joacă pentru copiii și acolo l-am dus pe Andrei..
– Nu cumva l-ai lăsat nesupravegheat, s-a răstit Nicoleta dar Varga i-a făcut semn să tacă și să lase bona să povestească.
– Între timp a apărut și Radu, s-a jucat puțin cu copilul și…
– Radu e, mă rog, un consătean, a explicat Nicoleta…Radu Cremene, un băiat tânăr care abia a terminat Construcțiile, vine des pe la noi…poate îi face curte Georgetei..
– Ba eu cred că o place pe doamna…a replicat repede bona.
– Continuă, a spus Zoli… ce s-a întâmplat mai departe?
– Andrei a dispărut! Nu mai era printre copiii care se jucau și am început să-l căutăm, eu și Radu…l-am strigat, i-am întrebat pe cei din jur dacă îl văzuseră pe băiețel dar…nimic…
– Stai puțin…cum putea copilul dispărea fără să observe nimeni? Greu de crezut…
– Mama unei fetițe mi-a spus că l-a văzut pe Andrei cu un bărbat, la ieșirea din parc…
– Georgeta, tu ce ai făcut tot acest timp, ai flirtat cu Radu, v-ați îmbrățișat, v-ați făcut declarații…cum se putea să plece copilul de sub nasul vostru, cum?
Fata a început din nou să plângă:
– Doamnă, n-am făcut nimic rău…pur și simplu…n-am observat…
– Femeia care l-a văzut pe copil ieșind din parc cum se numește?a intervenit polițistul dar bona s-a eschivat, încurcată:
– Nu știu, n-am întrebat-o.
– Ți-a descris bărbatul despre care vorbești?
– Da, spunea că e un tip voinic, cu chelie, purta barbă, era îmbrăcat într-un costum de blugi…
– Cu siguranță l-a văzut pe acest om ieșind din parc cu băiatul?
– Da, da…
– Cum era îmbrăcat cel mic? insista polițistul.
– Și Radu? Unde e acum Radu?…a întrebat Nicoleta.
– Radu a trebuit să plece, avea un interviu pentru angajare…
– A fost răpit…n-am nici o îndoială, Andrei a fost răpit și proasta asta nici n-a observat…ce mă fac eu acum? Unde e copilul? Abia acum Nicoleta realiza cât de profundă era rana și durerea a început să o cuprindă, o presimțire rea îi inducea o anume deznădejde care-i împuțina puterile. Nu știa ce să mai spună, ce să mai facă.
În parc la locul de joacă erau destui adulți, în special bunici care-și însoțeau nepoții, dar nimeni nu s-a dovedit de un real ajutor. Puținii care știau despre ce e vorba au oferit relatări confuze, fuseseră concentrați pe comportarea odraslelor lor iar întrebările agitate ale Georgetei nu reușiseră să-i miște. Ca de obicei oamenii se fereau să se amestece în problemele altora. Poliția a avut mai mult succes discutând cu patroana unei florării aflate vizavi de intrarea în parc, de fapt un butic stradal care-și scosese oferta la vedere pe trotuar. Femeia văzuse un puști care părea să corespundă semnalmentelor lui Andrei, aceiași îmbrăcăminte, urcat într-o motocicletă care demarase cu repeziciune. Bărbatul care conducea purta cască de protecție și ochelari de soare, florăreasa nu reținuse alte semnalmente, nici felul în care era îmbrăcat, doar aruncase o privire pentru că i se păruse nepotrivit ca un băiețel atât de mic să fie urcat pe o motocicletă.
Nicoleta era cuprinsă de panică iar polițiștii care-i promiseseră o anchetă rapidă nu reușeau să o liniștească, a vorbit la telefon cu Tudor Bratu, a chemat-o pe Sonia, nu știa ce să mai facă iar timpul trecea. Radu a venit și el, cu o mutră vinovată, dar relatarea lui era identică și la fel de confuză ca a Georgetei.
– Ei sunt vinovați, a strigat Nicoleta către Sonia care o vizitase încercând să îndemne la calm. S-au văzut în parc, s-au giugiulit, el a cobzărit-o, ea a gungurit, știu eu cum se procedează la nivelul lor de țărănoi…dar de copil au uitat cu totul! Cine știe ce nenorocit a profitat de neatenția lor și l-a momit pe Andrei cu o plimbare…
– Atunci ar trebui să primești o cerere de răscumpărare.
– Așa crezi? Nicoleta s-a gândit puțin realizând că Sonia avea dreptate…Dacă nu ea atunci Andrei moștenise o adevărată avere, cu atât mai mult devenea o victimă potențială iar ea își lăsase copilul pe mâinile unei neisprăvite. De fapt Nicoleta însăși purta întreaga vină pentru cele întâmplate și era gata să plătească, numai să-l poată primi înapoi pe Andrei cât mai repede.
Iar cererea de răscumpărare a sosit chiar la sfârșitul zilei, era un bilet găsit de Georgeta pe care scria destul de neîngrijit:
20 de mii de euroi. Fără poliție, altfel…
– 20 de mii? Doar atât? s-a mirat Zoli Varga care cunoștea dimensiunile averii moștenite de la Decebal Mazilu. Poate e doar o primă cerere, o momeală…Unde ai găsit biletul? S-a adresat Georgetei care-și frângea mâinile.
– Era…adică cineva a sunat la ușă și am găsit plicul pe jos.
– Parcă soneria de aici e defectă, a remarcat Zoli.
– Da, așa e..de fapt a bătut la ușă, am deschis și plicul era pe jos…Din nou fata a început să plângă, era speriată iar Nicoleta s-a simțit nevoită să-i ia apărarea.
– Georgeta, du-te în bucătărie!. Dacă se întâmplă ceva eu sunt de vină, m-am grăbit să chem poliția și l-am pus în pericol pe Andrei.
– Vreți să plec? a replicat Zoli Varga.
– Inutil…acum e prea târziu.
– Doamna Nicoleta, vă rog să mă ascultați. O să urmeze un telefon…biletul a fost doar o introducere, să vă sperie, dar răpitorul, sau răpitorii, trebuie să vă comunice un loc unde să primească banii…
– Și să-mi dea înapoi copilul…Nu?
Nici un răspuns. Tăcerea polițistului îi crea adevărate frisoane pe șira spinării, trebuia să se aștepte la ce e mai rău, își va revedea vreodată băiatul?
– Bilețelul acesta m-a descumpănit, i-a explicat după un timp Varga. De regulă când se cere o răscumpărare se face prin telefon, cu o grămadă de precauții, desigur, dar se face și dovada că au în custodie copilul, îi dau voie să spună două vorbe la telefon, să vă convingă că e viu și nevătămat. Pe undeva simt că el sau ei știu că poliția a intrat pe fir de la început iar modul cam amatoricesc în care lucrează îmi spune că nu sunt prea versați în materie și asta îmi dă speranțe…vor urma alte greșeli și vom recupera copilul. Mai e ceva la care trebuie să găsesc răspuns…suma mică pe care v-o pretind, imposibil ca ei să nu știe ce avere stă în spatele copilului, cine riscă pușcăria pentru atât de puțin?.
– Dar dacă a fost o întâmplare nefericită…un ticălos, un interlop l-a văzut pe Andrei nesupravegheat, a profitat de moment și l-a luat pe motocicletă…habar n-avea că putea cere milioane….
– Dar știa adresa mamei…spuneți-mi, Andrei cunoaște adresa apartamentului unde locuiți, strada, numărul…?
– De unde să știe…e prea mic…
– Atunci?
5. Cosmin
Trebuia să se sfătuiască, să discute cu Cosmin Niculescu, eventual să-i ceară ajutorul, un jurnalist cu experiența și relațiile lui putea avea o idee salvatoare. L-a sunat chiar în acea seară dar n-a apucat să spună prea mult la telefon pentru că el a întrebat-o:
– Nu mai bine ne vedem, să vorbim prin viu grai?
– Sigur..dacă vrei…
– Acum sunt în Piața Romană, îți amintești, blocul cu o reclamă la pantofi… etajul 5 suni la apartamentul 21…poți să vii?
Era un apartament micuț dar frumos mobilat, intim, fără îndoială un loc pe care Cosmin nu-l împărțea cu soția lui. A întâmpinat-o îmbrăcat într-un halat de casă matlasat, destins, zâmbitor, cu o țigară de foi aparent stinsă între degete, probabil se potrivea cu decorul ca și sticlele de coniac și whisky care se odihneau pe o măsuță:
– Ce necazuri mai ai acum?
– Mi-au răpit copilul…cer 20 de mii de euro ca să-l elibereze.
Cosmin a zâmbit:
– E o glumă sau ce? Draga mea, răpirile de copiii în România sunt o raritate, chiar dacă au existat cazuri când tot felul de infractori au luat cu forța niște puști ca să-i trimită la cerșit afară…au fost și isterii cu copiii răpiți și goliți de organe, n-ai auzit de Ambulanța Neagră? Se pare că în Bulgaria e mai dihai…
– Cosmin, nu-ți bate joc de mine…sunt disperată și nu glumesc!.
– Te rog, stai jos, calmează-te…ia un pahar, e un scotch irlandez de cea mai bună calitate…
– Nu beau..
– Face bine, îți garantez…
Bărbatul avea dreptate, a băut și parcă dintr-odată un val de căldură i-a șters întreaga încordare, mușchii i s-au destins, lacrimile s-au uscat. Cosmin o privea în tăcere, abia într-un târziu a vorbit:
– Ești o femeie frumoasă.
– Mulțumesc…nu e nevoie..
– Crede-mă, habar n-am să fac complimente dar tu realmente ești splendidă.
– Eva știe că primești femei în apartamentul ăsta?
– Eva…e acum la Bruxelles…poate acum și ea e tentată de vreun măr interzis, sau nu era vorba de măr ci de smochin, pe vremea Creației nu creșteau mere în Orient, așa spun specialiștii.
– Poftim?
– Eu nu sper să ajung în Paradis așa că…păcătuiesc. Vrei să păcătuiești cu mine?
I-a simțit deodată răsuflarea lângă ea, își făcuse loc pe canapea și brațul lui o atingea pe umăr, în drum spre unul din sâni. Nu s-a mișcat, nu l-a respins. Își aminti atracția pe care o simțise pentru acest bărbat, își aminti hotărârea ei de a face dragoste cu Cosmin cu toată prietenia pe care i-o purta Evei dar acum nu mai simțea nimic, impulsul se stinsese. Poate Dumnezeu m-a pedepsit pentru gândurile mele murdare, m-a pedepsit și mi-a luat copilul, gândi ea…
– Cosmin..
– Nu vorbi..sărută-mă…
Buzele lui erau deja pe gâtul ei și atingerea îi dădu fiori, îl lăsă să o cuprindă în brațe, îi simți fața apropiindu-se de a ei, se sărutară într-o încleștare pripită dar Nicoleta se desprinse adunându-și toate forțele.
– Nu, nu vreau…nu pot…
Cosmin o strângea cu putere, buzele lui nu se dezlipeau de fața ei, răspândind zeci de săruturi mici pe buze, pe bărbie, pe gât în timp ce degetele abile căutau cărare spre sânii ascunși de câțiva nasturi ai bluzei.
– Cosmin, lasă-mă! S-a ridicat și l-a privit, Cosmin nu părea deloc încurcat sau jenat.
– Tu chiar n-ai glumit? Băiețelul tău a fost răpit? Din nou a zâmbit, un zâmbet gol, fără emoție. Poate altădată…
– Nu, niciodată.
Cosmin i-a răspuns cu acel zâmbet fad al lui.
– Bine, am înțeles…dar n-ai să mă refuz dacă te rog să-mi faci un masaj?
– Un masaj? Nicoleta era uimită de cererea lui bruscă, de unde și până unde asemenea cerere, doar nu era specialistă în terapii…iar dacă știa că trecuse cândva printr-un video chat devenit salon de masaj erotic se înșela amarnic. Cosmin a privit-o rugător, frecându-și ușor cu mâna ceafa:
– Știi, mă dor îngrozitor umerii, sunt obosit, am junghiuri pe tot spatele…un masaj mi-ar face bine. N-a mai așteptat încuviințarea ei și a început să se dezbrace. Nicoleta l-a privit uimită cum își scoate hainele una câte una, inclusiv lenjeria, rămânând gol pușcă!
– Doar nu te rușinezi, presupun că ai mai văzut bărbați goi?!
„Oare de ce provoc eu asemenea reacții bărbaților, își zise, cum ar trebui să fiu, strâmbă, chioară, fără țâțe, schiloadă…Doamne ferește!” Iar pentru omul acesta simțise chiar o apropiere, o atracție fizică, iar el o trata ca pe o prostituată. Așa îmi trebuie, conchise, înainte de a se îndrepta spre ușă:
– Mai bine altădată…
Apăsă clanța dar ușa nu se mișcă, era încuiată.
– Vrei să mă violezi?
– Ascultă, păpușă, doar n-ai venit aici să jucăm șah…nici să-mi povestești cum s-a rătăcit prichindelul tău…suntem adulți, ce naiba, un pic de sex nu strică…uite.
– Ce-i asta?
– O pereche de cătușe căptușite cu catifea…presupun că ai mai văzut asemenea obiecte erotice, nu vreau nici să te doară nici să-mi scoți ochii cu unghiile.
L-a lăsat să-i pună cătușele.
6. Nicoleta
La prima oră îl sună pe Tudor Bratu, avocatul care administra firma de asigurări lăsată de Decebal…avea nevoie de 20 de mii de euro cash…Apoi s-a dus în parc. N-a fost nevoie de multe investigații ca să dea de doamna Claudia și fetița ei Cireșica, ea văzuse un bărbat de mână cu un copil care părea să fi fost Andrei, dar nu cunoștea alte amănunte…
– Sigur că l-am văzut pe micuț, e un neastâmpărat dar e atât de drăguț cu părul lui sârmos…de obicei are grijă de el o fătucă dar atunci n-am văzut-o…
– Georgeta…e o fată din Moldova, mi-a recomandat-o cineva..
– Aveți noroc doamnă, azi bonele bune sunt greu de găsit sau cer prea mult, iar dacă sunt filipineze te mai și fură…
– Cum era individul cu care se plimba Andrei, spuneți că l-ați văzut…avea barbă, chelie, era corpolent …
– Ba nu doamnă, era un tinerel cam costeliv, cu o claie de păr care cerea frizerul…
– Ah, l-ați văzut pe Radu…e un cunoscut.
– Îmi pare rău că nu vă pot fi de folos, dar o să-l găsiți pe cel mic, sigur o să-l găsiți.
Oare cine îl văzuse pe bărbatul cu barbă? Brusc, Nicoleta avu o intuiție, un gând o săgetă ca un fulger: ..Haralamb!! Parcă descrierea i se potrivea. Haralamb fusese falsul ofițer al stării civile pe care îl angajase Decebal să-și ducă la bun sfârșit farsa, el purta o barbă îngrijită care-i ascundea vârsta și era corpolent, voinic, cu o alură sportivă. S-a grăbit să se vadă cu Zoli Varga și să-i împărtășească bănuielile ei.
– Spune-mi mai multe despre acest Haralamb, a cerut polițistul.
– Există prin tabloidele vechi fotografii de la nunta mea falsă cu Decebal Mazilu, poate acolo s-ar zări și mutra lui, fusese amantul Marei Cosma, prietena mea și o învățase cu drogurile până când a omorât-o și a fugit, era de undeva de peste Prut…Ceea ce e sigur, acest infractor, acest asasin știa bine câtă avere a rămas de pe urma lui Decebal…
– Dar cere numai 20 de mii de euro? replică sceptic polițistul.
– Poate de atâta are nevoie…vă rog eu, căutați-l, n-am liniște până nu-l găsiți!
S-a întors acasă, nu-i mai ardea de nimic altceva, uitase de facultate sau de alte obligații, nu mai simțea nici foamea, era într-o stare de permanentă neliniște care nu se potolea.
În apartament l-a găsit pe Radu stând de vorbă cu Georgeta.
– L-ați găsit? Știți ceva? Ce v-au spus de la Poliție? a întrebat tânărul, care păstrase același aer vinovat. Nicoleta n-a răspuns, și-a lăsat poșeta pe o masă și s-a așezat, fără putere.
– Doamnă, să vă fac ceva de mâncare? a auzit vocea Georgetei.
– De mâncare? Nu, mulțumesc, nu mi-e foame…
Radu și-a privit ceasul :
– Trebuie să plec, am din nou un interviu de angajare, nu știu până la urmă ce am să fac…Mie…îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dacă aș putea da timpul înapoi…
– Lasă. Nicoleta nici măcar nu-i aruncă o privire, tânărul slăbănog, cu o figură pe care se citea naivitatea, se împrietenise cu Andrei care-l plăcea, improvizase jucării, câștigase atenția copilului pe care îl întâlnise des în Parcul Circului, nu departe de căminul de la Construcții unde locuise și desigur regreta cele întâmplate. Dar ce putea face el mai mult decât poliția?
În acel moment a sunat telefonul Georgetei și ea, parcă rușinată, a ezitat să răspundă dar Nicoleta i-a făcut semn să vorbească.
– Alo? Cine? După câteva clipe Georgeta i-a întins telefonul.
-..E pentru dumneavoastră?!
– Pentru mine?
A luat micuțul aparat cu mirare și a auzit o voce groasă, răgușită, poate prefăcută poate nu: ”Cucoană, prețul a crescut că ai chemat gaborii, se făcu 2 milioane…mâine seară sun din nou să-ți spun unde duci banii”
– Andrei e bine, e sănătos, ce-ați făcut cu el?
Dar întreba degeaba, interlocutorul închisese de mult…
– Acum vor 2 milioane, șopti.
– Două milioane? se auzi vocea tremurândă a Georgetei. Măiculiță Doamne…
– Doamna Nicoleta, spuse Radu, e mai bine să nu știe poliția…
– Mie mi-e frică, adăugă Georgeta în timp ce Nicoleta privea în gol, nu știa ce să facă, cum să reacționeze. În mod sigur telefonul ei fusese pus sub urmărire așa că răpitorul a sunat pe telefonul Georgetei, poate era mai bine să nu-l anunțe pe Zoli Varga, să facă rost de bani de la firmă și să-și recupereze copilul…Mâine seară.
Și-a luat poșeta aruncată pe masă:
– Mă duc la Sonia…a spus. Atât.
7. Sonia
Sonia fusese o ființă ciudată, când retrasă, sfioasă, când autoritară și capricioasă, mai ales după primii ani de căsnicie cu Horia Drăgan. Ce e drept Sonia nu insista, trecea cu ușurință de la o stare de relaxare la o izbucnire nervoasă, avea zile când părea dedicată total școlii și campaniilor sociale în care se angrena, ajungea să-și neglijeze copilul, de soț nu mai vorbim, dimpotrivă alteori dedica tot timpul familiei. Poate dacă Horia ar fi fost foarte îndrăgostit problemele lor ar fi fost mai dramatice dar el știa foarte bine să disimuleze. Iar acum Horia era într-un cimitir, sub pământ, amintirea lui cu bune și rele îi tortura nopțile, făcând-o să o urască și mai mult pe femeia care îl îndepărtase de ea, de familie, Nicoleta Călugăru. Avea norocul că fiul lor, Petrișor fusese un copil fără probleme, crescuse normal sub supravegherea unor pediatri, monitorizat cu grijă de bunicii din partea mamei, nici exagerat de răsfățat nici neglijat de părinți astfel că o anumită normalitate se instalase în casă. Sonia era o femeie atractivă, o brunetă cu ten palid, chiar albicios, cu un corp viguros și bine întreținut cu ședințe de stretching la care nu renunțase niciodată, se îmbrăca mereu cu bun gust, fără ostentație, nu ieșea nicăieri fără să-și aranjeze părul, unghiile, machiajul și pretindea aceiași seriozitate și grijă tuturor. Dar trecuse atâta timp de când rămăsese văduvă și nici un bărbat nu intrase în viața ei. Iar aflarea veștii că Andrei, băiatul Nicoletei, rivala sa de odinioară, fusese conceput din legătura acesteia cu Horia o zguduise profund. Dintr-odată Nicoleta nu i s-a mai părut o ispititoare, o hoață, o stricătoare de căsnicii ci o victimă. A început să privească altfel dramele prin care trecuse tânăra venită la București cu un pumn de visuri care se risipiseră unul câte unul. Cât despre băiețel, frate vitreg cu Petrișor al ei, amândoi orfani de tată, nu avea decât gânduri frumoase.
O primi pe Nicoleta cu compasiune, ascultând uimită povestea telefonului prin care se ceruse de data asta o sumă importantă, două milioane de euro. Ce sfaturi i-ar putea da ea nefericitei? Cum să-i îndepărtezi bănuielile de la cele mai sumbre presimțiri? La școală Sonia aflase multe istorisiri despre copiii dispăruți, vânduți sau sacrificați, unele fiind doar zvonuri și informații false dar cu ce ar putea-o ajuta pe Nicoleta asemenea povești?
– Mi-am ratat viața….singura rază de soare a mea era copilul și acum mi l-au luat…
A oftat.
– Sonia, ți-e greu să mă înțelegi, știu…ți-am făcut atâta rău…l-am îndepărtat pe Horia de tine, de familie…
– Lasă…
– Mă crezi sau nu, insistă Nicoleta, dar mi-am închipuit că poveștile de dragoste din romane sunt realitate, am venit la București cu atâta dorință de a realiza ceva dar și cu multă naivitate…iar prima slujbă ce mi s-a oferit era la un video chat unde am văzut tot felul de vibratoare și dildouri și…m-am speriat! Își aduse brusc aminte de violul lui Cosmin, de cătușele lui, o scenă care acum i se părea ireală.
– Atunci te-ai trezit la realitate.
– Atunci m-am speriat. Când Decebal a dat buzna peste nenorocitul care mă îmbătase și voia să mă violeze, un țigan numit Gore …l-am urmat. A început chiar să-mi placă de el…
– Și de banii lui.
– Da, de ce să te mint…o vreme am trăit o viață de lux, ca în romane, până când totul s-a prăbușit, Decebal pusese la cale o farsă ca să-i fac un moștenitor…dar m-am răzbunat, nu era copilul lui. A tăcut, înțelegând că atinge un subiect dureros, greu de explicat, iar ele nu vorbiseră niciodată despre Horia deși amintirea lui plutea în încăpere. Au tăcut amândouă iar Nicoleta a simțit lacrimi pe obraz.
– Nu plânge, a rostit blând Sonia…nu ajută. În general regretele nu folosesc la nimic. Ce am făcut în viață, eu sau tu, bun sau rău, trebuie să ne asumăm și să mergem mai departe…
– Cum pot să mă gândesc la viitor când mi-au răpit copilul?
Telefonul Nicoletei a sunat și o clipă ea a ezitat să răspundă. Era Zoli Varga cu o știre de ultima oră:
– Doamna Nicoleta l-am găsit pe omul acela, Haralambie…
– L-ați găsit?
– Este într-o închisoare din Chișinău, își ispășește pedeapsa.
– Înțeleg. Altceva mai aveți?
– Dumneavoastră mai aveți, v-au mai contactat răpitorii?
– Nu. A răspuns fără să ezite.
8. Radu
Radu era singur cu Georgeta în apartament dar fata îi făcea semne disperate să plece:
– Pleacă, se întoarce doamna, nu trebuie să te găsească aici…
– Nu plec până nu-mi dai un pupic.
– Ție îți mai arde de iubeală?
Făcuseră dragoste până acum în cămăruța pe care Nicoleta o amenajase pentru copil și bonă, acum Andrei nu mai era și Radu o înghesuise pe patul micuț, umblându-i cu puțină pricepere pe sub fustă. Georgeta chicotea, suspina dar nu protestă când el îi trase jos chiloții și îi îndepărtă picioarele. Acum, la plecare, situația încurcată în care se aflau amândoi deveni dintr-odată apăsătoare.
Radu avea datorii la niște cămătari din Colentina, frații Buturugă…Totul începuse simplu, la un micuț local de jocuri electronice, faimoasele păcănele, unde studenții își mai risipeau puținii bani în speranța unei lovituri care nu avea să vină vreodată. Erau atâtea jocuri, te chinuiai să aliniezi șeptari, litere, legume frumos colorate sau alte desene, fiecare joc purta un nume cât mai atractiv dar câștigurile, când apăreau, erau mici spre inexistente. Banii studentului s-au risipit repede dar pasiunea nu s-a stins, auzise de dependența de jocuri, avea colegi care-l sfătuiau să renunțe dar nu putea. Existau online o mulțime de situri care te îmbiau la jocuri „ca la aparate„ dar nimic nu echivala cu emoția de a sta în sala înghesuită și prost luminată numită pompos „club„. Sandu Buturugă, patronul localului, l-a abordat când simțise că tânărul ajunsese la limita fondurilor și i-a oferit un împrumut. La început cu dobândă mică. Apoi au apărut drogurile, aparent nevinovatul canabis, „iarba„ sau marijuana, lăudat ca fiind cel mai inofensiv drog dar cu efecte extrem de plăcute și astfel l-a cunoscut pe fratele geamăn al lui Sandu Buturugă, Costel. Și acum datoria a început să crească iar dobânda a devenit imposibilă. Radu nu știa că frații Buturugă sunt niște cunoscuți cămătari care terorizau cartierul Andronache oferind împrumuturi familiilor sărace, îndeobște țigani, cerând dobânzi de sută la sută pe lună care nu puteau fi achitate din alocațiile de stat pentru copiii minori sau ajutoare sociale. Adesea cămătarii îi luau pe copiii datornicilor, cu acordul părinților, să muncească în gospodăriile lor până la stingerea datoriei. Sigur, Andrei era prea mic pentru a fi util într-o gospodărie dar Radu s-a gândit la o soluție prin care să-și plătească datoria, ajunsă acum la aproape 20 de mii de euro. Copilul putea fi ascuns, temporar, o noapte în casa lui Costel Buturugă, cu siguranță mama micuțului, Nicoleta avea să plătească răscumpărarea cerută, băiețelul ar fi fost înapoiat și totul se termina cu bine. Un plan marcat de naivitate, sigur, în realitate lucrurile nu se pot petrece ca în mintea aburită de droguri a lui Radu. Care-și găsise o complice pe măsură, Georgeta, o fată de la țară fără prea multă experiență de viață.
Desele apariții ale lui Radu în apartament, mai ales când Nicoleta lipsea, întâlnirile ce păreau întâmplătoare în parc aduseseră rezultatul scontat, copilul îl plăcea pe Radu, se împrieteniseră, era încântat de jocurile pe care le născocea tânărul și, mai ales, avea deplină încredere în el. În ziua aceea s-au întâlnit cu toții în parc și pentru Radu n-a fost deloc greu să-l scoată pe Andrei de acolo, la un joc. Tot un joc a fost și îmbarcarea pe motocicletă iar când au ajuns la casa lui Costel Buturugă băiețelul tot nu înțelegea unde e distracția, dar prezența lui Radu l-a liniștit. Trebuia să stea o noapte acolo, Saveta, mama fraților Buturugă urma să aibă grijă de micuț și să-l hrănească, de altfel în casă se aflau câțiva copiii mai mari a căror prezență păru că liniștește scrupulele lui Radu. Dar din prima clipă când intrase cu copilul de mână în acea casă necunoscută simțise o strângere de inimă. Teoretic, Nicoleta urma să plătească imediat răscumpărarea cerută, care nu era prea mare, Radu să-și achite datoria iar copilul să fie returnat mamei sale. Georgeta îl ajutase să plaseze biletul în care se cereau banii dar cu toții știau că poliția anchetează și o teamă insistentă se instală în mintea lui Radu. Deja își dădea seama că greșise, făcuse o prostie imensă din disperare a cărei consecințe nici nu le bănuia. Sigur, Costel, un tip mai dur și mai colțos decât fratele său aflase repede că pentru Andrei se putea cere o sumă mult mai mare și o făcuse, de acum soarta băiețelului se afla în alte mâini și Radu era cuprins de frică, pentru el, pentru Georgeta, pentru copil. Dar nu mai putea întoarce timpul înapoi. Vânduse motocicleta, încercase să-și șteargă urmele dar nu se gândea decât la un singur lucru, ce îi va spune Andrei mamei sale și poliției când va fi eliberat? Mai mult ca sigur va arăta spre el și atunci e pierdut.
În plus Radu avea mari probleme cu dependența de canabis….Citise multe despre cele trei faze ale dependenței, de la prima experiență când te simți mai bine la schimbările de stări și emoții care fac ca absența drogului să aducă anxietate și stress. Încercase să pună capăt acestei dependențe pentru a nu ajunge să umble disperat după drog, își dădea seama că memoria, comportamentul, deciziile pe care le lua erau afectate dar era dificil să faci față sentimentului copleșitor de nevoie. Spre deosebire de mulți care negau evidența Radu își dădea seama că starea lui îl face să se prăbușească în prăpastie și era gata să meargă la un centru de tratament, să se supună dezintoxicării, consilierii psihologice, oricăror tratamente de care ar fi nevoie dar după ce se va încheia necazul în care se băgase, după ce va scăpa de datorii și de presiunea fraților Buturugă, după ce Andrei va fi redat mamei lui. Cu orice preț trebuia să reușească.
– Mi-e groaznic de frică, spuse Georgeta…să aduci copilul înapoi!
– Geta, termină cu prostiile, știi că nu se poate acum.
– Atunci mă duc la poliție și mărturisesc.
– Da? Și asta cu ce ajută….tu nu știi unde e ascuns ăla mic.
– Dar tu știi!
Radu era confuz iar cuvintele fetei mai mult îi stârneau furia decât frica, furia față de el însuși, de necazul în care se aruncase cu capul înainte.
– Poliția tot o să ne prindă, insistă Georgeta…mai bine plec acasă la mine, la Cândești…
– Nici gând! Termină cu teama asta prostească, problema o să se rezolve.
– Radu…mi-e rușine…
El încerca să o liniștească dar nu prea credea într-o rezolvare, Costel Buturugă era un tip dur, fără scrupule, preluase conducerea afacerii iar Radu se simțea izolat, indiferent cum se va termina tot el o să plătească oalele sparte. Pentru o clipă îi trecu prin minte că poliția ar putea rezolva repede cazul, chiar dacă Buturugă îi râsese în nas spunându-i că nu-i e frică de polițiști, că-i plătește și-i are la cheremul lui. Dar dacă se preda ce se va întâmpla cu el, ce vor zice părinții lui de la Bughești, sora lui care-l idolatrizează, colegii? Un idiot care o să facă pușcărie pentru că a pus la cale o prostie… Trebuia să acționeze, dar ce să facă?
– Îl aduci pe Andrei înapoi, da? auzi glasul firav al Georgetei, la fel de speriată ca el..
– Îl aduc, sigur că-l aduc…stai liniștită…
9. Nicoleta
Banii acum erau mai greu de adunat, primise cei 20 de mii și-i aruncase într-un sertar, nu mai erau de folos. S-a dus agitată să discute cu Tudor Barbu, avocatul care se ocupa de afacerile răposatului Decebal Mazilu. Fost coleg și prieten cu Horia avocatul Barbu îi ajutase întotdeauna dar acum era dificil s-o facă, suma imensă cerută ca răscumpărare nu se putea aduna peste noapte.
Cu răbdare el i-a explicat că sume de mari dimensiuni nu pot circula decât prin sistemul bancar, doar banii negri nu sunt supuși regulilor, cum ar fi e mai bine să fii infractor decât cetățean corect. Soluții existau, se putea vinde ceva din proprietăți, de pildă hotelul de la munte care e râvnit de un grup de afaceriști și Barbu avea senzația că sunt din cei care nu s-ar sfii să avanseze mari sume cash. Dar era nevoie de câteva zile…
– Trebuie să mă ajuți Tudor, sunt disperată, insistă ea. Și mai ales păstrează discreție, nici poliția nu știe despre bani..
– Asta nu e bine. Dacă ei s-au implicat de la început să nu crezi că au abandonat, comentă avocatul …inspectorul acela, Varga, mi se pare un tip competent, trebuie să-l lași să te ajute.
– Îmi e frică, mor de frică…tot timpul mă gândesc la Andrei, unde e, în ce văgăună l-au ascuns, dacă suferă, dacă plânge, dacă…Nicoletei îi era greu să se stăpânească, lacrimile îi curgeau șiroaie pe obraz.
Toată ziua așteptă înfrigurată telefonul răpitorilor, o luase pe Georgeta lângă ea și se strădui din nou să recapituleze circumstanțele răpirii, chestionând-o pe bonă în amănunt, dar incapabilă să sesizeze vreun element nou.
– Să-mi spui drept, Radu e iubitul tău? Îți face curte..sau, mai mult, aveți o relație..te culci cu el? Georgeta, nu face mutra asta de mironosiță că știu ce vorbesc…e vina mea, eu l-am adus în casă!
– Doamnă, n-am făcut nimic rău.
– Sigur, n-ați făcut…doar că amorul v-a luat mințile și l-ați neglijat pe copil. Pentru asta te plătesc Georgeto, să nu-ți iei ochii de la copil iar voi stați în parc la giugiuleală și pipăială, neglijându-l! Să știi că vă consider vinovați pe amândoi, dacă Doamne ferește se întâmplă ceva cu Andrei!
Nicoleta nu bănuia nimic dar ce putea face decât să-și descarce nervii pe bona care avea un aer atât de fragil și inocent.
A citit pe un blog o poveste incredibilă, autorul vorbea despre o femeie de la Evidența Populației care venise în parc cu fetița ei și relata cazuri despre rețele infracționale care pândesc prin parcuri, la supermarketuri sau malluri copiii lăsați nesupravegheați și îi furau iar poliția știa dar nu dădea numărul real al victimelor pentru a nu crea panică. Tot ea povestea un caz fantastic din Bulgaria unde copilul furat a fost recuperat într-un târziu dar îi lipseau jumătate de plămân, jumătate de ficat și un rinichi. Nicoleta s-a speriat îngrozitor și nu a citit subsolul paginii unde autorul recunoștea că poveștile descrise nu au nici un fundament real dar le-a postat ca o avertizare pentru părinți! Un sentiment de teamă o cuprinsese ca un val de frig și nu mai rezista, nu mai avea răbdare până când incertitudinea s-ar risipi..
Brusc se auzi sunetul telefonului fetei și Nicoleta se repezi să răspundă:
– Sunt Nicoleta Călugăru. Vocea răgușită răsună sec în receptor:
– Ai banii?
– Nu toți, e nevoie de câteva zile ca…Andrei e bine? Spuneți-mi ce face copilul?!
– Vrei să-i auzi glasul…poftim!
– Mami..se auzi scâncetul lui Andrei și ea se repezi să întrebe:
– Andrei, băiatule, spune, ești sănătos, ți-au făcut ceva? Brusc, telefonul deveni mut.
Alo? A închis…..Nu știa ce trebuia să facă în continuare, vor aștepta răpitorii să adune banii, vor exista alte mesaje, ce se va întâmpla?
10. Radu
A dat târcoale Sălii de jocuri, era deschisă non-stop dar pe ușa de la intrare nu se puteau vedea decât câteva afișe, în special atenționările că înăuntru nu se fumează sau nu poți intra cu o armă la tine. Radu ar fi vrut să aibă o armă și să-l forțeze pe Sandu Buturugă să aducă băiatul deși știa că omul se ferește, nu se implică în afaceri necurate, lăsând în sarcina fratelui său Costel rezolvările murdare.
Renunță să intre în Sală, nu mai jucase de un timp și se temea că vederea aparatelor cu ecrane sclipitoare îl va acapara din nou, prioritar era să scape de datorie, să se vindece de droguri, să se întoarcă la o viață normală și să lase în urmă necazurile. Inclusiv pe Georgeta, de care nu-l legau sentimente adevărate, fusese o distracție pasageră, poate firea ei credulă și simplă îl determinase să pună la cale planul care se dovedea un eșec. Îl dusese pe Andrei într-o casă din cartierul Andronache, pe o stradă numai gropi, murdară și tristă, gospodăria lui Costel Buturugă și a mamei lui Saveta care, înăuntru părea o vilă de lux. Covoare scumpe, goblenuri pe pereți, mobile suflate cu aur, cristale prețioase, totul arăta ca un muzeu în care se îngrămădeau claie peste grămadă lucruri de valoare. Fusese o singură dată acolo, sau mai bine zis fusese adus, când Costel l-a presat să găsească o soluție pentru a-și plăti datoria care sporea pe zi ce trece. Și avea argumente convingătoare, un cuțit imens cu care amenința să-i ciopârțească urechile sau degetele de la mâini. Deși speriat Radu nu părea că înțelege gravitatea amenințării și atunci Costel i-a smuls cu cuțitul o unghie de la degetul mare în timp ce mama acestuia îl ținea, încercând să-i înăbușe strigătele. A fost un moment îngrozitor, greu de uitat și Radu, poate sub presiunea drogurilor, poate de frică, a imaginat planul cu răpirea copilului, de fapt o falsă răpire. Micuțul Andrei îl simpatiza pe Radu și îl va însoți de bună voie la o plimbare cu motocicleta iar odată ajuns la casa din Andronache băiețelul va fi găzduit pentru cel puțin o noapte, timp în care mama lui trebuia să plătească. Radu își imagina că va scăpa de datorie, se va elibera de necazuri și a convins-o ușor pe Georgeta care îi căzuse definitiv în brațe, răscumpărarea era mică, nu se lăcomiseră, Nicoleta putea să plătească fără probleme, ce însemnau câteva mii la averea ei colosală?. Nici măcar intrarea pe fir a poliției de la început nu l-a speriat dar acum totul se complicase. Desigur, Costel Buturugă a aflat câtă bogăție e în spatele copilului și a preluat frânele acțiunii, mărind zdravăn suma cerută iar Radu nu avea altă soluție decât să intervină până nu va fi prea târziu.
A bătut la ușa lui Costel și a fost primit cu reticență.
– Ce cauți băi aici? Nu cumva te-au urmărit gaborii?
– Am venit să iau copilul.
– Ce vorbești? Și datoria?
– Am adus banii!. Georgeta luase din sertarul Nicoletei cei 20 de mii și, asumându-și riscul, îi dăduse banii lui Radu, trebuia rezolvată urgent problema copilului dar Costel reacționă în cu totul alt mod decât se așteptase tânărul:
– Băi prostule, ieși afară până nu mă înfurii! N-am nevoie de mărunțiș…
– Nu plec fără copil!
– Care copil?
– Uiți cum ne-a fost înțelegerea? Dacă nu mi-l dai merg direct la poliție și spun totul.
Buturugă nu părea deloc impresionat:
– Ce spui, mă rog? Că ai pus la cale răpirea unui mucos pe care l-ai adus pe capul meu ca să o storci de lovele pe mă-sa? Să-ți spun ce se va întâmpla, eu am să fiu liber ca pasărea cerului iar tu o să zaci în pușcărie spre bucuria poponarilor care abia așteaptă o bucățică proaspătă ca tine…
– Nu mi-e frică de tine! a încercat Radu să braveze dar omul a scos repede la iveală cuțitul a cărui lamă lucea sinistru:
– Zău? Ți s-a urât cu binele, gagiule? La care degete vrei să renunți, sau poate nu mai ai nevoie de ele? Aș putea să te crestez pe cinste, iar dacă o să urli că te doare pot să te ajut tăindu-ți gâții! Și gata! Ce nu înțelegi, de povestea cu băiatul lui Mazilu acum mă ocup eu, tu să zici mersi dacă te șterg din peisaj, ba chiar uit de datorie!
– Nu mai îmi ceri datoria? Radu păru descumpănit, nu se aștepta la propunerea asta.
– Care datorie? Doar ai plătit-o…Costel i-a zâmbit, ascunzând banii în buzunar: Hai, șmechere, du-te acasă, trage un somn bun, regulează-ți iubita și uită că mă cunoști. Poftim, în semn de bună purtare își dau puțină iarbă…gratis. Chilipir, nu?
În drum spre ieșire Radu s-a oprit și s-a întors:
– Eu…aș vrea să-l văd pe Andrei.
– Ieși afară până nu mă răzgândesc.
A ieșit dar cu inima îndoită. Oare ce va spune Andrei când va fi eliberat? Jocul, plimbarea pe care i-o promisese se dovedise o capcană, micuțul era capabil să înțeleagă ce i se întâmplase sau…Încercă să alunge gândurile negre care-l podideau…dincolo de bani ce soartă i se rezervase copilului? Se simțea neputincios, incapabil să ia vreo decizie, nici Georgeta care deja tremura de frică nu putea să-l ajute cu ceva, poate totuși poliția ar fi o soluție. Inspectorul acela brunet și vânjos care-i ascultase relatarea despre întâlnirea din parc îl privise cu atenție, ușor încruntat. Nu cumva bănuiește ceva?
11. Varga
Zoltan Varga, polițistul însărcinat cu ancheta, nu stătuse degeaba. ..Existau deja o mulțime de detalii despre felul în care avusese loc delictul, oricât de superficiale ar fi fost depozițiile martorilor. Motocicleta nu putuse fi identificată deși i se arătaseră patroanei de la florărie fotografii cu mai multe modele aflate pe piață, nici descrierea bărbatului cu cască și ochelari de soare nu dusese la vreun rezultat.
Dar nu exista nici o pistă către făptuitori, nici despre locul în care era ascuns copilul.
Clanurile interlope prosperau în ciuda faptului că erau cunoscute nu doar de autorități ci și de public. Numai în sectorul 2 al Capitalei, fie în Pantelimon sau Colentina acționau familii mafiote care se ocupau de cămătărie, prostituție, șantaj, taxe de protecție, furturi din TIR-uri și droguri controlând practic o bună bucată de oraș. Sunt celebre metodele lor de persuasiune, bătăile cu bâte de baseball, amenințările cu cuțitul, sechestrarea cu care bagă spaima în cei care nu-i ascultă. Sigur, mita către tot felul de autorități menite să-i controleze și pedepsească era larg răspândită, totuși din când în când unii șefi mafioți ajungeau în închisoare, ceea ce nu-i oprea să-și continue afacerile, aveau destui locotenenți care să ducă mai departe combinațiile până când șefii ies de la zdup. Totul în ciuda opiniei publice care se revoltă când vede, adesea la televizor, nunțile, petrecerile și înmormântările opulente din această lume paralelă în care actorii se comportau ca și cum ar fi fost urmașii lui Rockefeller. O asemenea acțiune, o răpire, nu se putea face fără știința sau complicitatea unui asemenea clan interlop.
Suma extrem de mică – câtă vreme Varga nu știa că miza crescuse- l-a făcut să-și îndrepte mai mult atenția către Radu Cremene, greu de crezut că băiatul cu o avere de milioane în spate e răpit de profesioniști și se cer fărâmituri? Cei doi tineri, Radu și Georgeta păreau naivi, nu se calificau la prima vedere pentru o asemenea ispravă dar Varga cu greu își putea înlătura suspiciunea. Doamna Claudia, mama fetiței din parc, îl văzuse pe Radu cu băiatul de mână, nimic suspect la prima vedere dar unde era Georgeta, cea care trebuia să se ocupe în permanență de cel mic? Cât despre individul cu barbă și chelie pe care-l pomenise Georgeta nu exista nimeni care să confirme descrierea, ceea ce îi întărea bănuielile că a fost mințit.
Investigația n-a fost dificilă, trebuie doar să știi unde să cauți…Un fost coleg de studenție a lui Radu i-a vorbit despre pasiunea acestuia pentru păcănele, mica sală de jocuri nu se afla departe de cămin iar patronul, Sandu Buturugă, deși curat la cazier, nu putea fi disociat de bandele infracționale din cartier. Sandu avea o locuință în Colentina, nimic suspect…Colegii de la Secția de sector nu prea se arătau de mare ajutor nici în ce-l privea pe Costel Buturugă al cărui dosar nu era la fel de curat, suferise două condamnări pentru șantaj, fusese grațiat odată, plecase din țară și nu se știa nimic despre afacerile lui dar se presupunea că împrumută bani unor vecini încasându-le la schimb alocațiile și ajutoarele sociale, probabil pretinzând dobânzi grase. Greu de dovedit fără cooperarea victimelor. Dar tabloul general al acțiunii începea să se înfiripe în mintea lui Zoli Varga. Trebuia să stea din nou de vorbă cu Nicoleta.
12. Nicoleta
De dimineață Nicoleta a văzut știrea într-un tabloid. Era chiar pe prima pagină o fotografie mai veche a ei și un anunț mare, cu litere roșii și negre: „Băiatul lui Decebal Mazilu a fost răpit? Mama îndurerată nu dezvăluie dacă a primit cererea de răscumpărare”. În pagina 7 unde continua informația nu se găsea nimic nou iar Nicoleta s-a gândit imediat că sursa nu putea fi decât Cosmin Niculescu pe care s-a grăbit să-l sune la telefon cu toată repulsia pe care acum i-o provoca.
– Nu draga mea, n-am vorbit eu cu ziariștii, nici nu citesc fițuica aia cu bârfe, i-a răspuns Cosmin…dar ei sunt isteți…cine știe de unde au procurat știrea. Chiar…te-au contactat răpitorii, ai plătit…când are loc schimbul?
– Cosmin, a replicat rece Nicoleta, ai devenit suspect de curios.
– Pardon?
– Tot ce ți-am spus eu a fost că mi se cer 20 de mii dar poate tu știi mai mult..Cosmin râse.
– Doar nu-ți închipui că am vreun amestec, draga mea, răpirile îmi repugnă, în special când e vorba de copiii. E drept, pe cât nu-mi plac copiii pe atât îmi plac mamele lor, nu te supăra că am fost mai îndrăzneț dar sper că o să ne mai întâlnim…
– Cosmin, ție îți mai arde de sex după ce m-ai violat? N-am să mă culc cu tine de bună voie nici după ce se întoarce Andrei, viu și nevătămat…cât despre răpire…vinovatul se știe, e unul Haralambie, tipul care a fost plătit de Decebal să oficieze nunta falsă…poliția e pe cale să-l prindă. În ultima clipă îi venise ideea să-i vândă jurnalistului minciuna, aflase că Haralambie e în închisoare dar dacă informația va apărea în ziare cu siguranță informatorul era Cosmin.
– Cum ai zis…Haralambie?
I-a închis, nu mai avea ce vorbi cu Cosmin, se dovedise un tip de om care nu impunea nici respect nici decență și se mira cum de simțise acea atracție pentru el, acel impuls nesăbuit de a i se arunca în brațe….
S-a grăbit să deschidă când a auzit bătăi în ușă, Georgeta era la cumpărături în dimineața aceea iar vederea lui Varga i-a dat speranțe.
– L-ați găsit? Unde e Andrei? spuse, încercând să vadă dacă în spatele polițistului se ascunde cineva. Varga a intrat fără să răspundă și Nicoleta a rămas un timp în pragul ușii, cu gândurile pierdute.
– Doamnă, spuneți-mi drept,v-au contactat? a auzit glasul inspectorului. Au cerut mai mult, nu-i așa? Sigur, v-au amenințat ca să nu luați legătura cu poliția dar e cam târziu, ancheta face progrese.
Nicoleta nu-și putea stăpâni lacrimile, plânsese atât de mult în acele zile…
– I-am auzit glăsciorul la telefon…
– Ce le-ați spus?
– Că am nevoie de câteva zile să strâng 2 milioane…
– Atât au cerut? Cum suna vocea?
– Un bărbat matur, ușor răgușit, precipitat, parcă înfundată…
– Probabil pusese o batistă în dreptul gurii ca să nu-l recunoașteți…
– De unde să-l recunosc?
– Sigur nu era…vocea unui tânăr?
– În nici un caz…la ce vă gândiți?
Varga i-a cerut voie să se așeze și a continuat:
-Mai spuneți-mi odată cum l-ați cunoscut pe Radu Cremene.
– Pe Radu? Nu cumva îl bănuiți? Nicoleta nu admitea în ruptul capului asemenea ipoteză și s-a înfierbântat:
– Domnule Varga, știți prea bine ce înseamnă pentru un om nevinovat să fie acuzat, suspectat…eu am trecut prin asta și a fost îngrozitor…nu-mi spuneți că tânărul acesta pe care Andrei l-a îndrăgit are vreun amestec în…
– Vă rog, povestiți-mi…
– V-am spus, când m-am dus cu Andrei la Bughești să-mi văd mama o vecină mi-a dat un pachet…Radu era student la Construcții în ultimul an. Mai târziu s-a oferit să ne ajute prin casă, s-a purtat frumos cu băiatul și i-a făcut jucării, de câteva ori s-au întâlnit când Georgeta îl scotea la plimbare prin parcul Circului, știți, căminul lui nu era departe de parc…
– V-a cerut vreodată bani?
– Bani?
– Un împrumut, ceva…v-a vorbit de nevoile lui, v-a cerut ajutor?
– Știu că era în căutarea unui job, atât..de ce să-mi ceară bani?
– Poate nu-i ajungeau pentru păcănele.
– Radu juca la păcănele? Nu știam.
– Dar știați că are o relație cu bona dumneavoastră?
– Georgeta e o fată simplă de la țară, dacă s-a încurcat cu cineva nu mă privește, e drept…a ezitat…dacă atenția ei față de copil n-a mai fost aceiași cu siguranță e de vină și mă deranjează. De fapt asta cred și eu…copilul a rămas nesupravegheat, suficient ca răpitorii să acționeze.
– Fără ca micuțul să țipe, să strige? Erau într-un loc public, plin de lume…iar el s-a dus de bună voie la motocicleta unui necunoscut? Poate că s-au mai întâmplat asemenea cazuri dar eu am dreptul să-mi pun întrebări, nu?
Când a intrat Georgeta în casă polițistul tocmai pleca.
– O să mă sunați după ce primiți telefonul răpitorului? Nu vă fie teamă, știm cum să procedăm iar Andrei va fi în siguranță.
Varga și-a luat politicos rămas bun fără să bage de seamă că Georgeta începuse să tremure. Speriată de vederea polițistului fata fugi să se închidă în baie și-l sună pe Radu.
– Cu cine vorbești acolo?a întrebat Nicoleta auzind glasuri prin ușa băii dar Georgeta ieși cu un aer umil:
– Cu nimeni, doamnă…
Mai târziu când a căutat-o Georgeta dispăruse, nu mai era în casă. Nici banii nu mai erau…
13. Radu
Radu fusese de dimineață la Sala de jocuri, spera să-l întâlnească pe Sandu Buturugă, era fratele mai înțelegător, avea doi copiii, familie, credea că o să-l ajute să-l înduplece pe Costel . A deschis ușa opacă în spatele căreia se ascundea un univers pe care voia să-l uite și a găsit-o înăuntru pe Gina, o nepoată care ținea adesea locul patronului când era liberă de la serviciu, lucra ca asistentă medicală la Spitalul pentru copiii din apropiere. Gina era o brunetă scundă, subțire, cu ochi albaștri și gura mereu rujată, purta fuste scurte care-i dezvăluiau un tatuaj colorat deasupra genunchiului stâng pe care Radu nu reușise să-l descifreze. Fata îi plăcea dar se ferise să insiste, pe atunci avea motocicleta primită cadou de la familie, dar Gina se vedea cu tot felul de șmecheri bine croiți cu mașini mai acătării. Totuși a invitat-o odată la o plimbare și a primit în schimb o întrebare:
– Unde vrei să mă duci, la o cafea? Avem și aici, la bar. A râs: Tu ești un amărât de student, stai la cămin, n-ai nici măcar un hogeac unde să ne-o punem,
– De unde știi că n-am?a bravat el.
– Se vede. Radule, când ai să ai și tu o mașină ca Mario, una bengoasă, să vii să mă inviți, îi spuse, zgâriindu-i ușor brațul cu unghiile colorate în roșu, doar cea de la degetul arătător fiind vopsită în negru.
– Cine e Mario?
– Omul meu.
– Și ești dispusă să-l înșeli?
– Depinde de mașină. I-a mângâiat ușor obrazul urmărindu-i privirea care se oprise insistent pe pieptul ei. Ce, crezi că n-am țâțe? S-a uitat în jur, nu era nici un client în sala micuță, slab luminată unde sclipeau mai ales ecranele aparatelor de joc și și-a ridicat cu un gest scurt topul subțire lăsând vederii doi sâni piperniciți dar cu frumoase aureole brune în jurul sfârcurilor.
– Ei, ce zici? Cu palma și-a pipăit ușor unul din sâni, masându-l cu grijă, încet, până ce sfârcurile se întăriră, apoi la fel de rapid trase topul la loc peste pieptul dezgolit și râse de figura încurcată a tânărului.
– Bine, Radu, să mă cauți când ai să crești mare!
Când a intrat acum pe ușă Gina i-a zâmbit:
– Ți s-a făcut dor de mine? Unde ai dispărut în ultima vreme, ți-ai găsit gagică?
– Îl caut pe Sandu, unchi-tău.
– L-am ascuns sub fustă, vrei să-l cauți? Sandu trebuie să apară, diseară sunt de tură la spital și trebuie să mă spăl și să dorm puțin, mucoșii ăia din salon n-au astâmpăr nici noaptea…
Atunci l-a sunat Georgeta, nici n-a observat când Gina a ieșit, când a apărut Sandu care-l îndemna cu asprime să joace la aparate, n-avea nevoie de chibiți în Sală.
– Mă caută poliția, îi șoptea Georgeta la telefon…trebuie să fugim…
– Vorbește mai tare, nu aud.
– Nu pot, sunt în baie…Radu, dacă mă arestează am să spun tot…
Atunci Sandu s-a apropiat de el și i-a smuls telefonul din mână.
– Băiete, aici se joacă nu se fac conversații!
– Domnu Sandu…Costel a exagerat, copilul trebuie dat înapoi până nu ne arestează, spuse Radu dintr-o suflare dar reacția celuilalt păru nepăsătoare:
– Uite ce e, afacerile tale cu frate-meu nu mă privesc, habar n-am ce spui.
– Și datoria? Nu tu m-ai îndemnat să accept bani cu o dobândă criminală? Nu tu mi-ai adus prima oară iarbă? Acum că am plătit tot nu pot lua copilul înapoi?
– Ai plătit, treaba ta dar nu da vina pe mine puștiule…Vezi să nu te creadă cineva, un derbedeu drogat …Au tăcut, intraseră în sală doi clienți, doi liceeni care se și îndreptau spre aparate, dornici de distracție…
Georgeta nu mai știa ce să facă, unde să se ascundă, a fugit din casa Nicoletei, a rătăcit mult pe străzi până a ajuns la gară. Era frântă de oboseală și a reușit să se urce într-un vagon de tren gol și rece, adormind imediat. Dar nu pentru mult timp pentru că un ceferist în vârstă a trezit-o, scuturând-o de umeri.
– Fetițo, ce e cu tine, aici nu e hotel !?
– Trebuie să ajung la Cândeni..
-Trenul ista nu merge nicăieri, poate la fier vechi …Unde ai zis, pe unde vine asta, Cândeni?
– Pe lângă Cahul.
– Aha…Acușica te ducem acolo, n-avea grijă…dar a dus-o la Poliția căilor ferate și n-a durat mult până când Georgeta a ajuns în fața lui Zoli Varga. Era speriată, putea fi acuzată inclusiv de furtul banilor și, printre torente de lacrimi, a mărturisit tot. O simplă confirmare pentru că polițistul practic finalizase ancheta, știa totul despre Radu și combinațiile lui cu interlopii, cunoștea adresele fraților în special casa de pe o străduță dinAndronache unde Costel Buturugă și mama gemenilor, Saveta, țineau o gospodărie în toată regula și unde se zvonea că sunt sechestrați copiii. Se pregătea rapid o descindere dar Radu a fost mai rapid. Apăru grăbit în fața porților, deschise fără să sune și intră în curte hotărât. Costel a apărut de îndată din casă:
– Ce cauți mă aici, iar ai venit, căposule? Intră repede să nu te vadă vecinii.
L-a condus în vestibulul de la intrare ornat cu ghivece de flori care mai de care mai prețioase, Saveta avea o adevărată pasiune pentru ele și cumpăra în continuu ghivece pe care nu mai avea unde să le așeze, mirosul amestecat al florilor era plăcut, amețitor și Radu ezită o clipă, parcă uitând de ce venise.
– Vreau copilul înapoi!
– Care copil?
– Domnu Costel, trebuie să mi-l dați pe Andrei, lucrurile au degenerat și sunt în pericol să fiu arestat…
– Nu e nici un copil aici, poți căuta cât poftești…
Costel s-a dat ușor la o parte ca și cum l-ar fi invitat să cerceteze casa apoi a rostit cu asprime:
– Ce e bă, nu mă crezi?
L-a luat cu putere de piept și l-a aruncat la pământ iar fața i s-a zgâriat de gresia din hol…apoi l-a lovit în neștire cu picioarele până ce un hematom urât i-a apărut la ochiul stâng iar un lichid gros și cald i se scurgea pe față…Nici nu reușea să strige, nici să se miște, surprins de atacul brutal.
-Ce credeai că sunt vreun fraier? M-ai rugat să țin un pic mucosul drept gaj că plătești dar nu mi-ai spus că se pot câștiga milioane pe el…ori poate crezi că-s analfabet și nu știu să citesc? Am puștiul lui Mazilu și acesta valorează bani grei nu glumă…așa că tu ai ieșit din peisaj!
Radu nici măcar nu gemea, se așteptase să ia o bătaie dar acum chiar îl cuprinsese frica.
– Dacă mă gândesc, continuă Costel, ar trebui să dispari cu totul…și a scos un cuțit cu ditamai lamă, pe care l-a învârtit cu dexteritate în mână. Ia-ți adio de la mucosul tău, l-am dat, nu mai e aici, iar de tine am să mă scap în doi timpi și trei mișcări pentru că ești un bou! Un drogat și un cretin, imbecilule !?
Andrei nu mai era aici, ce au făcut, l-au vândut, l-au dat la cerșit? Radu nu reușea să gândească limpede mai ales că amenințarea cuțitului se apropia de obrazul lui.
– Cum vrei să mori, te înjunghii ca pe un porc sau te tai ca pe o găină? ricană Costel care deja pusese piciorul pe pieptul lui Radu, gata să-l măcelărească. Poate l-ar fi omorât dacă nu apărea Saveta strigând disperată:
– Mascații! Vin mascații!
– Ce zici fă? a reacționat Costel, descumpănit:
– Vine poliția la noi, mascații! Repede…aruncă-l pe ăsta afară!
Brusc Radu s-a simțit ridicat în picioare și împins spre ușa din spate, ascunsă de casa scărilor de lemn care duceau la etaj.
– Fugi băi prin spate, e un gard la curtea vecină, și să nu te mai prind pe aici, ai noroc că ai scăpat cu viață!
N-a trecut mult până ce o mașină a Jandarmeriei a oprit în fața porții. Inspectorul Varga a intrat urmat de câțiva colegi iar în câteva clipe s-au strâns tot felul de curioși care vociferau în fața mașinii. Nu era nici un copil prin casă, nici în garajul amărât și șubred unde totuși așteptau două mașini nou nouțe, un Mercedes și un BMW de teren. Ca și la casa lui Sandu Buturugă unde fuseseră puțin înainte Poliția nu găsește nimic suspect, în schimb blestemele Savetei și ale vecinelor nu conteneau iar Costel îi bodogănea: nu știu ce vreți de la noi…Eu și fratele meu suntem asociați la niște săli de păcănele, ies ceva bani , bașca ajutoarele sociale…ne descurcăm…nu călcăm legea…nu ascundem pe nimeni„…În scandalul și huiduielile oamenilor care strigau că poliția îi persecută mereu pe cei săraci și amărâți Varga s-a retras, cu echipa lui. Ar fi putut paria că Andrei e sechestrat înăuntru dar siguranța i se șubrezise și nu știa unde să mai caute.
14. Georgeta
Abia scăpat din casa blestemată Radu o sună pe Georgeta, nu știa unde e, nu știa că e arestată și rămase mirat când în telefon se auzi o voce de bărbat:
– Ești Radu Cremene..nu închide tinere, prietena ta e arestată și n-are rost să te mai ascunzi, predă-te la prima secție de poliție!
– Cine sunteți, inspectorul Varga?
– Eu sunt și aștept să te predai neîntârziat.
– L-ați găsit pe Andrei?
– Știi unde e?
– Ați căutat în casa lui Costel…nu e nici la Sandu?
– Înțeleg că-ți pare rău pentru prostia făcută, asta pățești când te înhăitezi cu bandiții, predă-te imediat că de copil ne ocupăm noi, o să-l găsim.
– Da, da, mă predau, a spus Radu și a închis. Un nou plan se contura în mintea lui, un plan al disperării și avea intuiția că știa unde l-au ascuns pe Andrei. „Am să mă predau după ce termin ce am de făcut” își spuse și se grăbi să prindă un autobuz care trecea pe bulevard în direcția Obor.
Între timp la Poliție, singură cu o foaie de hârtie în față, Georgeta se chinuia să scrie o declarație:
”Subsemnata Lotean Georgeta Olesea spun că sunt din satul Cândeni raionul Cahul și am venit în România cu numitul Viktor care și-a bătut joc de mine și a fost arestuit ca contrabandist de țigări și am găsit slujbă la o familie de bătrâni care doamna Lisa era foarte bună dar stătea doar în pat fiind oloagă iar domnul mă tot înghesuia ca să mă pipăie și am plecat tot doamna Lisa m-a recomandat la o prietenă de la școală și m-am angajat la doamna Nicoleta care era foarte bună și făceam curat și ieșeam în parc cu cel mic unde ne vedeam cu Radu Cremene care fusese chemat de doamna să facă niște reparații și el adusese un buchet de flori pentru doamna și mi-a dat și mie o floare de busuioc care am pus-o sub pernă să-l visez dar nu era de busuioc și odată care eram zi liberă m-a dus cu motocicleta la camera lui și am făcut dragoste iar el mirosea urât dar a zis că nu fumează era de la iarbă care costa foarte mult și avea datorii că eu să-l ajut să plătească că i-am spus că nu sunt hoață și nu fur bijuteriile doamnei dar el avea alte gânduri dar ce fel de iarbă să coste atât nu știu să existe iar banii i-a luat el în contul datoriei….”
15. Radu
Se lăsase seara când Radu ajunse în fața Spitalului de copii, pe bulevard se vedeau ferestrele luminate, locul de joacă din curte, acum pustiu dar intrarea era pe o stradă laterală. A așteptat la poartă să o cheme pe Gina și n-a vrut să spună nimic până ce femeia nu l-a urmat afară în stradă unde s-au oprit în fața gardului de metal. Era puțină lumină și el pur și simplu a înghesuit-o lângă gard, cu forță.
– Ce dracu vrei…intru în tura de noapte!
Gina era în uniforma de serviciu dar își păstrase cochetăria, ochii îndelung machiați clipeau promițător, buzele foarte rujate fremătau, probabil era obișnuită să fie bruscată și îi plăcea. Dar Radu o apucă de gât cu putere și nu slăbi strânsoarea deși femeia începuse să scâncească.
– Te strâng de gât dacă nu-mi spui unde ai dus copilul!
– Ești nebun, mă doare..ce copil…nu știu nimic…
– Copilul pe care ți l-a dat Costel să-l ascunzi…
– Unchiul nu…A întrerupt-o:
– Nu mă minți! Mă duci la copil sau te sufoc nenorocito, nu-mi pasă dacă mă arestează poliția!
Gina a văzut în ochii lui că nu glumește:
– Tanti Saveta mi-a zis să țin în spital un băiețel, doar noaptea asta și…a scâncit ea.
– Unde e?
– La mine în secție..Chirurgie 2…
A lăsat-o liberă cu un gest scurt, știa ce are de făcut și în timp ce Gina încă speriată se grăbea să se întoarcă în spital a luat din nou telefonul, de data asta a sunat-o pe Nicoleta. I-a spus doar atât : „Doamnă, sunt Radu, nu cer să mă iertați pentru că nu merit, vreau doar să vă spun unde găsiți copilul….”
Mai avea ceva important de făcut așa că se întoarse în Andronache.
Casa lui Costel Buturugă avea luminile stinse, probabil locatarii nu erau acasă. Cu atât mai bine. A dat un ocol proprietății apoi a sărit gardul din spatele curții îndreptându-se spre garaj unde era doar Mercedesul, desigur plecaseră cu cealaltă mașină. „Fac bani din nenorocirea altora” își spuse admirând limuzina lucitoare care părea nelalocul ei în garajul improvizat din scânduri murdare, probabil ca să nu atragă atenția. A găsit cu ușurință o sticlă goală mirosind a ulei și un capăt de furtun, a desfăcut capacul rezervorului mașinii și a tras benzină până a umplut sticla, apoi i-a pus un dop de cârpă ce putea ține loc de fitil și l-a aprins. Repede, a aruncat sticla care ardea sub mașină și flăcările s-au întins rapid.
Acum putea să se predea.
16. Nicoleta
Nicoleta s-a dus într-un suflet, însoțită de Varga și un echipaj de poliție la spitalul de copiii, imediat a intrat în alertă echipa de Gardă, a venit șeful de secție de la Chirurgie 2, chiar managerul spitalului care nu puteau crede că un copil a fost internat pe ascuns…Gina nu dădea semne că înțelege tevatura creată sau se prefăcea, e drept că greșise dar în spital se petreceau tot felul de chestii care nu se prea încadrau în regulament, e adevărat că a internat pe ascuns un copil în secție dar dimineața urma să legalizeze internarea. ”Tanti mi-a spus că băiatul are o infecție la picior”…
Când copilul a fost adus și-au dat seama de greșeală, era un băiat mare, avea cel puțin 7 ani, nu suferea de nici o infecție dar Nicoleta și polițiștii nu erau interesați de povestea lui. Andrei nu era în spital, oricât s-ar fi căutat iar Gina nu știa nimic despre un puști de 4 ani care fusese ținut în casa Buturugă.
Nicoleta se încrezuse în apelul lui Radu, oricât fusese zdruncinat de necazul drogului tânărul avea remușcări, realiza că produsese o adevărată dramă și dorea sincer să se răscumpere, dar unde se afla Andrei? Copilul era cel mai important lucru iar de pierderea banilor nici că-i păsa. Evident că familia Buturugă, în special Costel, voia să profite de pe urma răpirii, probabil cunoșteau o filieră prin care copiii puteau fi ascunși, traficați iar acum că bănuielile căzuseră asupra lor luaseră măsuri ca puștiul să nu fie găsit. Nicoleta tot mai spera că va primi un alt telefon și se va cere răscumpărarea, avocatul Bratu îi spusese că vânduse hotelul de la munte iar o parte importantă din bani sub formă de cash îi stătea la dispoziție. Dar telefonul se încăpățâna să tacă.
Atunci l-a văzut pe Varga vorbind la mobilul lui și i se păru că răspunsurile lui laconice ascund ceva:
– Ați aflat unde e copilul?
– Doamna Nicoleta…polițistul ezita să răspundă dar evident era grăbit…nu știm nimic de copil însă casa lui Costel Buturugă a luat foc!
– Poftim?
– E un incendiu acolo…trebuie să mă duc!
– Merg și eu..nu mă refuzați pentru că tot am să merg!
Omul a ezitat apoi cu un semn a invitat-oi la mașină.
Când au ajuns în strada din Andronache era mare îmbulzeală, vecinii încercaseră să stingă cu găleți focul din garaj dar vâlvătaia cuprinsese încetul cu încetul întreaga clădire. Abia când au sosit Saveta și frații Buturugă, alertați prin telefoane, au fost chemați pompierii și incendiul era pe cale să fie stăpânit cu toate că îmbulzeala curioșilor mai mult stânjenea. Nicoleta s-a repezit să-l ia de piept pe proprietarul zăpăcit de eveniment, Costel își pierduse aplombul și privea neputincios dezastrul:
– Tu ești Buturugă? Să-mi spui dacă Andrei e înăuntru, unde l-ai ținut nenorocitule?
Nu i s-a răspuns dar Nicoleta simțea, intuia că micuțul Andrei se află în casa incendiată și e în pericol, a încercat să se repeadă acolo dar pompierii au oprit-o:
– Copilul meu e înăuntru, lăsați-mă!
S-a zbătut degeaba, nu se putea intra în casă decât după ce flăcările au fost înăbușite iar ea plângea, gemea, cerea ajutor fiind sigură că intuiția ei nu o înșeală deși polițiștii făcuseră mai devreme o inspecție prin casă. O inspecție care s-a dovedit superficială pentru că Andrei fusese închis ca într-o cușcă într-o trapă a scării de lemn , nu putuse ieși, nu-l atinseseră flăcările dar se intoxicase cu fumul incendiului…
17. Nicoleta
Nimic nu a mai contat, după. Nicoleta nici nu știe câte zile sau săptămâni a zăcut în pat aproape fără suflare, doar o vecină a venit zilnic la ea aducându-i de mâncare. Pe Sonia nu voia să o vadă, de fapt nu vorbea cu nimeni, nu o mai interesa soarta altora, iar când mama ei Verona sosi la București ca să o consoleze refuză cu încăpățânare să-i deschidă ușa și să-i vorbească.
Apoi într-o dimineață s-a ridicat din pat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și-a făcut cu grijă toaleta și s-a privit în oglindă. Albise. Părul ei bogat și negru ca abanosul căpătase la rădăcină străluciri albe, ochii aveau cearcăne greu de ascuns iar unghiile îi crescuseră haotic. Speriată se dezbrăcă și se înfățișă goală în fața oglinzii, era un vechi obicei al ei de a vedea cum trupul înfruntă timpul. Era încă tânără, anii plini de lacrimi și nenorociri lăsaseră destule urme dar puține se schimbaseră aparent, sânii aveau aceiași fermitate, mijlocul se mlădia frumos, șoldurile nu-și măriseră volumul. La ce folosiseră toate astea, le ce bun frumusețea dacă destinul ei era să piardă tot ce avea?
Frânturi din trecut îi reveneau acum în minte, mai întâi propunerea lui Petru Manole, interlopul pe care-l crezuse amestecat în afacerile așa zisului ei soț. Care-i spusese ” îți pot aranja ceva drăguț, un apartament discret, întâlniri pe sprânceană, numai pe valută dar să te grăbești, concurența e mare.., într-o zi ai să vii la mine să mă rogi să-ți dau o pâine sau un cozonac, dar să nu fie prea târziu, sânii au să-ți cadă, fesele au să se lase…pe pulpe îți apar vergeturi, pe gambe celulită…” Acum Manole era la închisoare dar exista Salonul de masaj erotic al lui Gore, nepotul doamnei Luxița, patroana video-chatului unde voise să se angajeze la sosirea ei în București. Gore fusese primul bărbat care încercase să o posede cu forța dar ea se zbătuse cu toate puterile iar dacă n-ar fi apărut Decebal s-o salveze probabil violul s-ar fi săvârșit…Decebal și Ștefan. Acum nu-i mai păsa.
Gore era un bărbat înalt, negricios, mereu cu o țigară în colțul gurii, purta o bărbuță subțire, un fel de cioc, și ochelari de soare, crezând că astfel capătă un aer mai important iar la vederea Nicoletei a zâmbit cu toată gura:
– Prințesa în persoană…ce onoare pentru mine…sper că nu o cauți pe Luxița, nu mai calcă de mult pe aici.
– Pe tine te caut.
– Pe mine…ce onoare…
– Tu ești proprietarul?
– Spune-mi manager…sună mai bine. Gore transformase vídeo-chatul modest în salon de masaj, erotic bineînțeles, localul arăta acum aproape luxos, luminile tamisate îi dădeau un aer intim și totodată misterios.
– Vreau să cumpăr coșmelia asta…cu tot ce e înăuntru, draperii, paturi, fete …inclusiv cu tine!
– Să cumperi? Gore a ezitat puțin apoi un zâmbet larg i s-a așternut pe figură. De ce nu…patroană?! A adăugat: Să sper că intri și tu în preț?
Gore nu avea cum să nu știe ce se întâmplase, moartea lui Decebal, procesul în care Nicoleta fusese acuzată de crimă dar și mariajul ei scurt cu George Filip fuseseră pe larg mediatizate în tabloide, cu fotografii surprinse de paparazzi și tot tacâmul. Câte din cele scrise erau adevărate și câte minciuni nici nu-i păsa. La fel cum ignorase tot ce s-a scris despre răpirea copilului și moartea lui îngrozitoare. Acum Nicoleta parcă se imunizase în fața suferinței, a trecutului, era o altă femeie și avea de gând să trăiască altfel, să nu mai țină cont de nici un fel de reguli, să fie nepăsătoare și fără scrupule, să nu se lase înduplecată de nici un fel de principii frumoase dar fără sens. Gore a băgat de seamă schimbările care se petrecuseră pe fața ei, cearcănele greu de ascuns, rădăcinile albite ale părului mătăsos și negru dar a observat că unduirile trupului rămăseseră aceleași, sânii păreau încărcați de dorință și abia se abțineau să nu țâșnească din bluză. Cu un gest larg a invitat-o să viziteze Salonul pe care dorea să-l cumpere știind că, la pachet cu banii, va obține și femeia.
18. Cosmin
– Nu-mi vine să cred, chiar tu ești la telefon?
Când îl sunase Nicoleta era la sediul televiziunii și putea vorbi în voie, acasă lucrurile se schimbaseră, Eva se întorsese de la Bruxelles și n-avea de gând să-și pericliteze căsnicia, nu dădea bine reputației sale la slujbă. Pentru moment vizitele la micul apartament din Piața Romană se răriseră până la dispariție și aștepta momentul potrivit să le reia, erau atâtea femei disponibile în jur. Nicoleta însă era specială, cu toate necazurile prin care trecuse…
– Îmi pare rău că …spuse dar ea îl întrerupse ferm:
– Nu, te rog, lasă…vreau să ne vedem.
– Sigur…dar acum că s-a întors Eva o să fie mai greu, rosti el, ca și cum ar fi uitat tot ce se petrecuse între ei, încercarea nereușită de a o brusca deși ar fi pariat că Nicoleta îl dorește și într-o zi va ceda. Poate ziua aceea sosise.
– Am cumpărat un salon de masaj, știu că îți plac masajele așa că ești invitatul meu, diseară, îți dau adresa…
Simplu, nu? Mai mult ca sigur Nicoleta îi știa programul, era seara când nu apărea în direct iar ideea că ea îl așteaptă nerăbdătoare, caldă, pregătită, într-o ambianță intimă îl excita de-a binelea, ba chiar simți un început de erecție. După cele întâmplate, după nenorocirile care-i marcaseră viața iată că femeia tânără și atrăgătoare și-a revenit, și-a adunat puterile și s-a hotărât să trăiască! Să cumpere un salon de masaj, probabil cu banii pregătiți pentru răscumpărarea eșuată, iată o soluție strașnică…Se va duce, desigur, și poate nu o singură dată, la Salon lucrau desigur destule fetițe apetisante iar când se va sătura de nurii stăpânei…
Revederea a fost simplă, el a îmbrățișat-o dar ea s-a desprins repede din brațele lui pofticioase:
– Trebuie să ai răbdare, nu fii grăbit.
– Înțeleg că nu vrei să vorbești despre ce ți s-a întâmplat dar să știi că regret mult, te compătimesc că a trebuit să treci prin atâtea drame…
– Lasă, încerc să uit…
– Adevărul e că…ai rămas aceiași femeie frumoasă. Nu știu ce ți-a venit să cumperi salonul ăsta, parcă erai studentă și…
– Cosmin, dezbracă-te!
– Poftim?
– Aici chiar e un salon de masaj iar tu meriți să primești un adevărat tratament VIP, uite aici avem uleiuri de corp, chiar și cătușe căptușite cu catifea, știu că sunt preferatele tale…doar să-mi spui ce fată ți-ai dori, blondă, roșcată…
– Nicoleta…am crezut că o să am de a face doar cu tine.
– Eu nu sunt maseuză profesionistă dar…aș putea încerca. Hai, dezbracă-te și întinde-te pe pat, time is money aici!
Cuprins parcă de o febră ce anunța apropierea plăcerii Cosmin n-a stat pe gânduri și a început să se dezbrace. A privit-o spunând mai mult în glumă:
– Ai de gând să mă pui să plătesc?
– Ai să plătești Cosmine, scump, foarte scump…
– Tu nu te dezbraci? se miră el după ce-și scoase hainele așezându-le cu grijă pe un fotoliu. Ezită puțin apoi scoase și boxerii, rămânând gol pușcă, deloc stânjenit.
– Stai să-ți pun cătușele…cum îți place, legat de pat cu fața în sus?
– Nicoleta, nu mai rezist, vino încoace…Încercă să o apuce de braț dar femeia se eschivă cu dexteritate:
– Așteaptă, mă duc în baie să mă schimb.
– Hai mai repede!
– Când m-ai luat cu forța, atunci, în cuibușorul tău, parcă nu te grăbeai…
– Nu fi ingrată…cine se mai gândește la ce a fost? Te aștept! a mai strigat el în timp ce Nicoleta a deschis ușa băii, până la urmă situația i se părea amuzantă, chiar excitantă, chiar dacă ea l-a legat cu cătușele de pat fără să-l lase s-o atingă. Răbdarea, când e vorba de sex, e esențială, își spuse.Nu mai era de mult un adolescent impetuos și nepriceput.
N-a trecut mult și ușa băii s-a deschis iar de acolo ieșit Eva. S-a oprit în fața patului și l-a privit cu dispreț.
I-a spus doar atât:
– Să-ți cauți avocat de divorț destrăbălatule.
19.Ștefan
Ștefan acum era liber, pentru mărturie mincinoasă și complicitate scăpase destul de ușor, se angajase la o firmă de pază. Singura lui preocupare acum era să se îmbete, avea destui bani puși deoparte și n-ar fi avut nevoie de slujbă dar evita să se plictisească. Cu toate necazurile pe care i le crease Geanina și fiul ei autist Aurel primiseră din partea lui un ajutor financiar dar atât, se ferea să-i vadă.
Și-a amintit când aburii alcoolului s-au mai evaporat că fostul său patron Decebal Mazilu, pusese niște proprietăți pe numele lui, era vorba de un imobil în care funcționa un video chat, desigur afaceristul nu voia să-și lege numele de preocupări bănoase dar mai puțin ortodoxe, acum era momentul să culeagă roadele așa că se decise să stea de vorbă cu Luxița Moroianu, femeia care îndeplinise rolul de interpusă a lui Mazilu. Știa localul restaurant al acesteia, amenajat într-o casă veche unde îl însoțise adesea pe Decebal care nu voia să apară la video-chat dar îi achita nevoile femeii și profita de prospăturile pe care aceasta le racola. Își aminti de Nicoleta, ce bucățică, avea doar 18 ani și arăta trăsnet, era exact pe gustul patronului, brunetă, înaltă, cu sâni îndrăzneți dar el n-a avut parte de ospăț. Totuși Decebal era cât pe aici să fie lipsit de plăcerea de a consuma prospătura pentru că se ivise unul mai șmecher, Gore, nepotul Luxiței, care folosise vechea tactică de a o îmbăta pe noua venită și a o aduce în patul lui. Dăduseră buzna peste fraier și Ștefan l-ar fi făcut fărâme dar patronul nu l-a lăsat iar brunețica s-a învârtit pe lângă șef, i-a intrat în grații, în pat și în avere refuzându-l pe el, bărbat zdravăn și arătos, infinit mai bun decât stârpitura cu care se culca crezând că e soția lui cu acte. Mai mult, avea și un amant, un procuror sau avocat, un oarecare, un insipid cu care nici nu se putea compara. Blestemata n-a avut parte de nimic, nici de bărbat, nici de familie…pe unde o fi acum?
Desigur coana Luxița nu mai avea restaurantul, se retrăsese și a găsit-o într-o curte plină de flori, îngrijindu-și grădina.
– Ia te uită…Ștefan!? Știam că ai să vii.
Doamna Luxița Moroianu îmbătrânea frumos, doar că vechea ei corpolență se transformase în obezitate, transpira mereu și respira cu dificultate dar își păstrase coafura intactă, cu părul roșu întotdeauna impecabil aranjat și nenumăratele bijuterii de pe brațe, de la gât sau urechi.
– Dacă ai de gând să mă întrebi despre video chat să știi că acum e acolo nepotul meu, Gore l-a transformat în Salon de masaj și s-a declarat manager dar tu, în caz că vrei să revendici ceva trebuie să găsești actele…
– Țiganul ăla e chiar nepotul tău?
– Ștefane, nu-ți ajung necazurile, acum cauți altele? Dacă te duci pe picior de război n-o să te alegi cu nimic, Gore are relații…poate vă înțelegeți fără să vă luați la păruială.
– Să ne înțelegem? Cum? La fel cum făceai matale cu răposatul, el îți plătea facturile și tu îi plasai carne proaspătă?
– Ce urât vorbești…să știi că nici o fată care lucra pentru mine n-a făcut-o cu de-a sila …
– Te cred…Gore le fezanda înainte, le pregătea de plasament, crezi că eram chior și nu știu?
– Tu ce vrei Ștefane…bani sau gagici? Poate…și una și alta? Du-te acolo, o să-l anunț pe Gore că vii și o să fii primit ca adevăratul proprietar ce ești…hai, șterge-o că am treabă în grădină, noroc că florile astea au un parfum care o să mă scape de mirosul tău de șobolan împuțit!
Luxița avea dreptate, nepotul ei făcuse treabă bună, clădirea veche și micuță de pe strada Suliței era proaspăt văruită, draperiile groase de la ferestre arătau ca noi iar firma „Salon de masaj„ era pe cât de discretă pe atât de sugestivă. A intrat într-un vestibul luminat palid cu câteva aplice colorate și de aici a ajuns la recepția unde se afla la o masă scundă o blondă suficient de atractivă, cu un zâmbet profesional care lui nu-i spunea nimic:
– Domnul…Ștefan?
– Sunt așteptat?
– Desigur…prima ușă pe coridor, la stânga…
A intrat fără să aibă habar ce va descoperi și a rămas descumpănit, așezată pe patul imens frumos aranjat cu perne de mătase și cuverturi scumpe îl aștepta Nicoleta. Era îmbrăcată într-un halat de casă de catifea verde și nu părea mult schimbată.
– Nicoleta…?!
– Sper că nu te-am speriat…
– Eu…Ștefan nu era omul care să se emoționeze, mai ales în fața unei femei, fusese surprins dar îi trecuse. Spuse: să nu crezi că am depus mărturie atunci din lăcomie pentru banii promiși de Filip …poate e și asta, dar ți-ai bătut de atâtea ori joc de mine…
– Acum n-am s-o fac…mă ierți?
Nicoleta și-a desfăcut ușor halatul dezgolindu-și pulpele și ochii bărbatului au rămas pironiți pe priveliștea ce i se oferea, femeia nu mai vorbi, începuse să se maseze ușor peste chiloții subțiri de mătase iar el privea ca hipnotizat, întotdeauna o dorise și era uimit că frumusețea asta nu-l acceptase niciodată preferând să se dăruiască unei piticanii mai scundă și mai în vârstă ca ea.
– Mai ai briceagul?
– Care briceag?
– N-ai vrut tu să mă crestezi atunci în mașină…femeile care-ți cedează ție n-o fac decât cu cuțitul la beregată?
A căutat mașinal prin buzunare și a scos briceagul de care nu se despărțea niciodată, l-a lăsat să cadă jos fără să-și miște ochii de la femeia care părea că își caută plăcerea în fața lui. Nici n-a simțit când cineva ca o umbră s-a apropiat pe la spatele lui și i-a trecut un șnur sau o sfoară în jurul gâtului, dar a început să se sufoce brusc și a renunțat să se miște ca să nu adâncească strânsoarea. În spatele lui era Gore!
– Sunt Gore…îți mai amintești de mine?
– Lasă-mă..se chinui Ștefan să spună. Dă-mi drumul, idiotule!
– Ai zis ceva?
– Știi cine sunt eu…am acte…încercă el să vorbească în ciuda durerii pe care o simțea la gât.
– Da, știu șefu…te dai proprietar, mare mahăr aici iar eu nu-s decât un biet manager, uite am chemat niște fete să-ți facă onorurile pe care le meriți…Dora, Nuți, unde sunteți?
Într-adevăr din umbră se mai desprinseră două siluete, două fete îmbrăcate ca în reclamele pentru multitudinea de saloane de masaj „confidențiale„ care se risipiseră prin tot Bucureștiul, o șatenă de statură potrivită, purtând un kimono în două culori, roz și bleu și o blondă înaltă purtând o pereche de ciorapi tip plasă. Fără să scoată o vorbă cele două fete s-au apropiat de Ștefan și au început să-i dezbrace pantalonii, trăgând în jos blugii peste pantofi, cu mișcări bruște pentru că nu le era ușor…Pentru Ștefan fetele nu prezentau nici o problemă, le putea spulbera cu ușurință mai ales că strânsoarea de la gât încetase ca prin farmec dar îl văzu pe Gore în fața lui, ridicase de jos briceagul și-l desfăcuse examinând mulțumit lama lucitoare:
– Șefu, mata ai auzit despre doctorul Ciomu? Acela care i-a tăiat din greșeală mădularul unui pacient? Să știi că eu lucrez fără anestezie…
Țipătul de durere al lui Ștefan a bubuit pereții dar nimeni din Salon nu s-a agitat, în celelalte încăperi muzica era dată destul de tare.
Cât despre Nicoleta, ea nu mai era de mult în cameră…
20. Nicoleta
Gore era în micul său apartament de la etajul Salonului, fusese în baie și se spălase pe mâini îndelung, tacticos, acum era pe cale să-și toarne un pahar de tărie..
Nicoleta a intrat și s-a apropiat de el.
Eugen Patriche scenarist român.Nascut la Bucuresti 12 fenruarie 1944
1990-1996 Scenarist pentru emisiunile TVR Abracadabra [produse de Ruxandra Ion] șiArlechino- filme și seriale pentru copii:Cenușăreasa, Prinț și cerșetor.etc cu Marian Râlea la Abracadabra, ,Mașina Timpului,Yeti omul zăpezilor,Făt Frumos cu moț în frunte,Robin Hood jr.Ali Baba,Hainele Impăratului,Tarzan al doilea etc cu Sandu Mihai Gruia,regia Radu Popovici,la Arlechino.Aventurile lui Ex-regia Bogdan Ghițulescu.1997- Gâsca de aur,film și Privighetoarea fermecată, film, producător Cristina Popovici – regizor Radu Popovici cu Armand Calotă.1997-Visul unei nopți de toamnă – Premiul Mediafest
1997/Abracadabra Pro Tv/1998-2000 Scenarist la Super Abracadabra – Pro Tv /259 emisiuni/ printre care seriile Dosarele Abra,Bebel cel urâțel,Povești cu vrăjitoare,Răzbunarea lui Peter Pan,Cui îi e frică de întuneric?,Poveștile lui Moș Ene etc.1999 – Abramacabra – regia Alexandru Darie, Petre Năstase
Alte scenarii pentru ProTv- 1997 Povești magice cu Marian Râlea /19 episoade/ zilnic…
2000 Jocuri magice
/”Peștișorul de aur și Spaima Zmeilor” publicat de ed.Nemira 1997/
2003 – …scenarii pentru Acasă TV
2003 – 2+2 -minisitcom – (75 ep) – cu Alexandru Papadopol,Mirela Oprisor
Dădacă la 2 +1 – (75 ep)- cu Alexandru Papadopol, Cristina Cioran
2003 – Căsătorie de probă 1 – sitcom – (56 ep) cu Alexandru Papadopol,Cristina Cioran,Rodica Popescu Bitănescu,Valentin Uritescu,Livia Taloi,Pavel Bartoș
2004 – Căsătorie de probă 2 – sitcom – (42 ep.)cu Alexandru Papadopol,Cristina Cioran,Rodica Popescu Bitănescu,Daniela Nane,Ingrid Bișu,Pavel Bartoș,Vitalie Bichir regia Iura Luncașu
2004-2005 – Numai iubirea serial –(100 ep.) prima telenovelă românească, regia Iura Luncașu cu Corina Danila,Alexandru Papadopol,Oana Zavoranu,Tora Vasilescu,Iurie Darie,Sebastian Papaiani,Adela Popescu,Dan Bordeianu,Bianca Neagu,Vlad Rădescu,Ioana Ginghină,Anca Pandrea,Pavel Bartoș,invitat special Gabi Spanic producători Ruxandra Ion,Andrei Boncea
2005-2006 – Lacrimi de iubire, serial [200 ep] regia Iura Luncasu cu Adela Popescu,Dan Bordeianu,Bebe Cotimanis,Carmen Tanase,Elvira Deatcu,Nicoleta Luciu,Nicole Gheorghiu,Mihaela Barlutiu,Lucian Viziru,Sebastian Papaiani,Ilinca Goia,Cezara Dafinescu,Rodica Negrea,Gh Visu,Octavian Strunilă producător Ruxandra Ion
2006- Pacatele Evei – coautor
2006 – ‘Lacrimi de iubire’, film Media Pro Pictures producatori Ruxandra Ion,Andrei Boncea
Autorul romanului Lacrimi de iubire editat de Publimedia
2007-2009 Tylko Miloscz /versiunea poloneză a Numai iubirea/cu Bartłomiej Świderski,Urszula Grabowska etc 69 episoade producție Polsat
2006-2007 – Daria, iubirea mea , serial – (110 ep.), regia Alex Fotea- cu Victoria Răileanu, Adrian Ștefan, Adrian Pintea, C-tin Cotimanis, Elvira Deatcu, Alexandru Papadopol, Tora Vasilescu, Sebastian Papaiani.Producător Ruxandra Ion
2008-2009 „Îngerașii” – serial [175 ep.] cu Adela Popescu, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Dana Rogoz, Marian Ralea, Rodica Popescu Bitanescu.Razvan Fodor Alina Grigore,Vlad Rădescu,Jenifer Dumitrașcu producător Ruxandra Ion
Cărți publicate ca e-book
Necunoscuta sau Steaua fără nume, altfel -roman
Schimb de vieți-roman
A fost odată Numai Iubirea – roman-ultimele 3 au fost editate în perioada 2012-2014 ca e-book de Texarom și difuzate pe Elefant, Amazon, I-tunes, Barnes and Noble, Kobo.
Două vieți –amintiri, memorii- Librariascriitorilor.ro /cartea e gratuită, se găsește integral și pe blog/
Jurnal de Las Vegas 1994-2016 Librariascriitorilor.ro /cartea e gratuită, se găsește în episoade și pe blog/2017
Destinul unei femei 2 Librariascriitorilor.ro /carte gratuită/ 2017
eugenpatriche 