Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli,  cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.

Anunțuri

Interesul național e altul!

Să fie interesul național după cum spun unii, securitatea țării? Eu cred că interesul național stă în combaterea corupției de la toate nivelele sociale. Nu doar justiția trebuie să se ocupe de asta, să nu fim fericiți că alții caută corupții în timp ce mita, șpaga, bacșișul, furtul, nepotismul, înșelăciunea, contrabanda, plagiatul alături de pile, relații, trafic de influență, spălări de bani și multe altele  înfloresc pretutindeni, să nu uităm de bârna din ochii fiecăruia. Credeți că dacă prin minune s-ar găsi bani pentru refacerea sistemului de irigații care a fost prăduit vom redeveni grânarul Europei? Aș, se va fura totul într-o clipită. Credeți că dacă au fost achitați zecile de vameși arestați mai de mult cu tam tam ei nu continuă să-și facă vile somptuose fără să-i întrebe nimeni? Credeți că dacă au fost condamnați câțiva mari corupți ei nu vor scăpa mai repede de pedepse fără să se fi recuperat prejudiciul adus? Credeți că fiscalizarea maneliștilor va readuce dreptatea…fiindcă veni vorba am auzit că unii  din ei sunt revoltați, amenință că vor pleca să cânte în altă parte, unde am avea norocul acesta!  Coerciția și educația sunt cele două pârghii de care dispune societatea pentru a contracara flagelul. Nu am încredere în familie ca principal factor educativ iar învățământul și biserica au cam dezertat de la datorie. Se spune că avem 96% credincioși, sunt peste 18.000 de biserici în țară și tot construim dar hoția, violul, traficul de carne vie sunt peste tot. Pentru că ani de zile m-am ocupat de televiziunea pentru copiii aș insista puțin pe tema asta. Grecii au în sânge evaziunea de aceea cred că reformele de acolo –și așa acceptate cu silă de un guvern refractar- vor eșua. La noi să fie vorba tot despre o moștenire genetică greu de combătut? La televiziunea pentru copiii  înainte îi educam prin muncă și pentru muncă, probabil am reușit pentru că milioane de români muncesc prin Italia sau Spania. Acum s-a abandonat preocuparea, nu doar la Tv ci în toată media iar dacă socotiți că educația se rezumă la respectarea regulilor de circulație e trist.  Televiziunea publică are obligația de a produce programe pentru copiii, diferențiate pe vârste, nu poți cere asta posturilor private …deși există în unele țări legi care reduc un procent din impozit celor care își asumă asemenea preocupări. Sunt televiziuni publice care au canale speciale destinate copiilor, în Polonia de exemplu, sau în Cehia ca să nu mă refer la țările vestice, la noi, după ce am plecat cu Abracadabra, TVR-ul s-a mai străduit oleacă după care a abandonat în brațele posturilor private de desene animate care fac mai mult rău decât bine. Problema e că timpul trece. Comentariile la postarea mea privind reforma TVR conțin același scepticism, cine să facă reforma? Alții spun că prioritate ar avea dezvoltarea economică, dar cum să dezvolți o țară fără să te ocupi de oameni? Cum să aduci în față meritocrația, așa cum susține societatea civilă, fără să dispui de oameni pregătiți la nivel de masă, pentru că primăvara nu se face nici măcar cu o sută de flori…Pentru mine e uluitor să văd câți bani înghit firmele de consultanță, să avem atâția experți, specialiști, sfătuitori ar trebui să se exprime în rezultate pe care încă le așteptăm. Am citit recent un editorial despre cercul vicios, care rezumă starea de fapt a țării și cercul virtuos care ar putea deveni un scenariu pentru schimbare dar aceiași întrebare persistă, cine să facă schimbarea, cine își asumă reforma? Să fie nevoie de o mână de fier care să taie în carne vie, un justițiar cum n-a reușit să fie Vadim Tudor, sau o să ne păcălim mai departe cu clovni care întemeiază partide fantomă și înșeală votanții gen Diaconescu?  De câte ori pe afară se burzuluiește cineva afirmând că s-a săturat de cerșetorii și hoții români sărim ca arși, ambasadele, autoritățile protestează, de ce generalizați? Nu toți suntem așa. Bucuroși că „le-am zis-o” continuăm să nu facem nimic! În țara care are nevoie de drone să supravegheze din aer cine muncește și cine nu nici coerciția nici educația nu ne vor rezolva problemele, pot apărea pe termen lung rezultate în sensul diminuării unui flagel care este de masă, atât. Soluția profundă este dezvoltarea, stimularea dezvoltării care aduce bunăstare concretă pe scara întregii societăți. Acum discutăm în termeni de adversitate austeritatea contra relaxare fiscală. Adevărul e că fiecare poate reprezenta un pas, austeritatea te ajută să scapi de cheltuielile inutile, relaxarea făcută cu cap te ajută să te dezvolți, nu consumul ci dezvoltarea trebuind să fie scopul ei final. Cum? Prin legislație, în primul rând. Dacă Parlamentul ar fi parlament, conceput și existând sub controlul cetățenilor. În SUA există de mult un sistem progresiv de impozitare, noi ținem cu dinții de impozitul unic, altfel considerăm că ar fi socialism. Când a fost criza anilor 2008-10 americanii au aplicat o soluție blamată de mulți, etichetată drept socialistă, chiar comunistă, au împrumutat băncile! Pentru că nu există capitalism fără capital iar ce pățesc azi grecii e elocvent, semi-falimentarea băncilor și controlul capitalului vor prăbuși țara oricâte alte reforme ar face. Între timp băncile americane și-au revenit, statul și-a recuperat banii, criza a fost depășită. În Europa problema zilei e imigrația masivă care depășește exodul esticilor săraci din anii trecuți. Dintr-o zonă tot mai prosperă Europa e pe cale să devină mama răniților iar soluția care este? Să-i trimită înapoi, să-i respingă, să-i accepte? Principalul rezultat al globalizării e că a adus la masa  bogaților oameni nevoiași de pretutindeni și înainte de dezvoltare, democrație, trebuie să vorbim de supraviețuire. Cu puține secole în urmă continentul american era ocupat de imigranți, săracii vremurilor de atunci veneau în valuri și pe un spațiu virgin, pe un teritoriu viran au construit prin muncă o civilizație. Și Australia a fost o colonie penitenciară. Azi nu mai există continente nepopulate dar nici acea dorință de a construi, de a ridica ceva durabil, de a întemeia. E mai ușor să vii la de-a gata. Africa a fost mulți ani ocupată de ”colonialiștii imperialiști” care, așa ni s-a spus, au exploatat, au jefuit bogății etc, dar după ce au plecat cine le-a luat locul? Mici dictatori locali care au jefuit și mai abitir. Iar când au fost dați jos în numele democrației, al „primăverii”, ori s-a ales praful ori s-a pornit exodul imigrației. Am văzut în Dubai, în Emirate, ce minunății s-au construit dar de muncit acolo muncesc străinii, nu arabii. Arabi care în statele lor stabile trăiesc din redevențele primite gratis de la suveranii locali pentru petrol. Palestinienii au de mult un adevărat stat, au teritorii dar construiesc ceva pe ele sau se mulțumesc să muncească la evrei și în rest să facă război? Iată cât de complexă e lumea în care trăim și merită să te întrebi, să fie munca panaceul universal? Probabil că nu.

„Daria, iubirea mea” – o nouă poveste

Am revăzut recent „Daria, iubirea mea”, un serial pe care-l credeam îngropat, și mi-am dat seama că e viabil și nu doar atât. Contextul în care l-am scris era dictat de împrejurarea că mă încăpățânam să cred că trebuia să se acorde o pauză cuplului Adela-Dan, să joace eventual separat pentru a nu se uza dar n-am avut câștig de cauză așa că m-am retras în „linia a doua„ Ei au jucat în „Iubire ca în filme”, serial pornit de la un format sud-american și, culmea, cuplul s-a separat în viața reală chiar în timpul filmărilor! Eu am scris „Daria…” -recunosc că nu le am la titluri, și aici Ruxandra a stabilit titlul- pentru câțiva actori de prima mână, Bebe Cotimanis, Adrian Pintea, secundați de Elvira Deatcu, Tora Vasilescu și Papadopol care a făcut un rol „rău„ de excepție! Problema spinoasă o punea cuplul de protagoniști tineri iar aici au apărut slăbiciunile. Mai întâi personajul masculin. Din nou m-am încăpățânat și am refuzat să-l iau în considerație pe Lucian Viziru…în LDI jucase plat, n-avea stofă de actor dar era extrem de arogant, nici nu considera că poate fi altceva decât protagonist! Mai târziu viața l-a făcut să renunțe la asemenea fumuri. Pe afișul de la ”Numai iubirea” figura și poza lui deși nu jucase în film – exceptând faptul că făcuse pe escorta Gabrielei Spanic…A fost ales Adrian Ștefan, actor tânăr care făcuse corect două roluri secundare în serialele anterioare, Adrian s-a achitat la fel de corect de rol dar nu se ”pupa” cu personajul. Văzut la reluare mi-am dat seama că el a fost veriga slabă a filmului dar e prea târziu să-mi fac reproșuri. E drept melodia cântată de el pe generic a plăcut fanilor, atunci, dar asta se întâmplă adesea în muzică, multe șlagăre apar și dispar, rareori rezistă. Eu, recunosc, nu mă dădeam în vânt după cântec nici solistul n-avea cine știe ce voce…În fine, pentru protagonista feminină fusese inițial propusă Crina Semciuc- ea a fost prezentă și la prima reuniune a distribuției- o actriță care a performat cu timpul dar atunci avea o problemă de look, cu părul- greu de rezolvat. Chiar și acum, văzând-o în „Selfie” mi se pare că problema a rămas…Cineva a adus-o pe Vicki Răileanu, o puștoaică de o distincție rară, unii zic că avea abia avea 15 ani dar ea e născută 1988 deci atunci avea 18,  cu un chip angelic adesea asemănat lui Romy Schneider și ne-a impresionat. Vicky era la începutul unei cariere care încă nu s-a consolidat dar  și-a gândit bine partitura, din păcate între ea și Adrian nu s-a stabilit acea comunicare în măsură să provoace o „chimie„ atât de necesară, relația lor din film a fost una rece, de fațadă. E o problemă dacă protagoniștii nu sunt la înălțimea așteptărilor și oricât am încercat pe parcurs să trec greutatea filmului pe umerii cuplului Elvira-Papi și să supralicitez rivalitatea greilor Pintea-Cotimanis ceva neîmpliniri au rămas. Am mai povestit că îi destinasem un rol Oanei Zăvoranu care atunci s-a despărțit de trustul Pro, e vorba de rolul Silviei, antagonista dar am avut norocul să accepte să joace o actriță cu stofă, Andreea Bibiri, și totul a fost perfect. Serialul a avut și ghinionul unei programări, zic eu, neinspirate. S-a muncit mult, s-au construit două case – cea a familiei Pintea și cea a lui Bebe, din inspirația Oanei Radu. Din păcate, Adrian Pintea a încetat din viață pe 8 iunie, încă nu se terminase difuzarea serialului. Ne-a dat telefon Elvira Deatcu și m-am dus cu soția la catafalcul lui, la Teatrul Bulandra, sediul din Izvor. Se întâmplase deci! Știam cu toții că marele actor se lupta mai de mult cu o ciroză hepatică, la o filmare unde am fost împreună cu Luci îi povestise soției mele despre îndârjirea cu care Lavinia îl ajută și îl monitorizează dar avea acea culoare rău prevestitoare pe față…Nu știu ce nebunie inconștientă m-a cuprins să-i scriu ultimul rol ca un personaj răpus de cancer iar scena morții în brațele soției sale regăsite, ca o premoniție, mă cutremură și astăzi. În schimb la capitolul monden a rămas și ceva bun în urma serialului, Papi și Ioana Ginghină s-au căsătorit și mă bucur pentru ei, iată, astăzi sunt părinți! Sebastian Papaiani, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merită de la noi toți mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, minunată actriță și gazdă desăvârșită a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…abia în 2004 cu NI a revenit cu adevărat pe ecran dar deja avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….

Cuvinte bune despre regia lui Alex Fotea care, dintre toți regizorii cu care am lucrat, avea o viziune cinematografică reală. Recunosc că mă obosise insistența lui Iura Luncașu de a supra încărca secvențele cu acțiuni, mișcări, actorii primeau „ceva de făcut„ ca un student la examen, totul în detrimentul emoției, sentimentelor și era nevoie de talentul acestora de a comunica audienței chiar și în lipsa procedeelor de limbaj cinematografic pe care Iura, actor de meserie, nu le stăpânea. Am să insist și pe reușitele a doi actori de excepție…Cândva, într-o îndelungă discuție privată Alexandru Papadopol îmi mărturisise dorința lui cea mai mare..să joace! E firesc pentru un actor să vrea să joace și mă întristez acum când îl văd apărând în tot felul de reclame inepte. Papi a ales ecranul în detrimentul scenei și ultima lui creație remarcabilă a fost chiar în „Daria„, acum aproape 10 ani! Dar iată, Bebe Cotimanis are o carieră bogată de actor de teatru, cu roluri memorabile pe scena de la Nottara și nu numai, dar tocmai expunerea pe ecran l-a făcut celebru și mă refer desigur la rolul lui Varlam din LDI și nu la prezența în juriul unui show de talente. Văzându-i din nou în „Daria„ mi s-a accentuat regretul că producția autohtonă s-a diminuat și a renunțat la un sector tematic ce putea înflori.