Nu e totul pierdut

Nominalizările la Oscar anul acesta m-au pus pe gânduri. Vocația epică a filmului american, trăsătură esențială a unei culturi importante, să fie pe cale de dispariție, să nu mai intereseze povestea, story-ul, baza pe care se clădesc personaje consistente? Cum au dovedit recentele Globuri de aur, criticii se dau în vânt după două filme care m-au plictisit teribil, „La La Land„ și „Moonlight„. Sunt un iubitor de musicaluri, am văzut câteva pe scenele britanice sau americane, am admirat filme de gen dar „La La Land„ este greu de digerat. Să fie un musical? Deși începe cu un ansamblu de dans în stil tradițional ce urmează este cronica unei relații anoste, modeste între doi tineri, personaje fără substanță,cu doi protagoniști care nici nu prea au voce iar la dans par niște începători, totuși Ryan Gosling și Emma Stone candidează și la Oscarurile de actorie. Sau e vorba, cum se insistă, de un omagiu adus înaintașilor, epocii de glorie a musicalului american? Ce omagiu, să fim serioși…cui îi pasă? Gene Kelly sau Fred Astaire s-ar răsuci în morminte la așa omagiu …Personal prefer „Moulin Rouge„ sau „Les Miserables„ ca să nu mai amintesc de capodopere ale genului ca „Phantom of the Opera„ sau „My Fair Lady„. Are ce căuta „La la la…în asemenea companie? Ce rămâne e un film care a adunat mai multe nominalizări la Oscar decât „Zbor deasupra unui cuib de cuci” – inclusiv pentru scenariu original, care scenariu??- și se deosebește de marea masă a dramelor prin faptul că nu e dramă! Pentru că e un film senin, liniștit, fără violență, da, merită un premiu. Să vedem cum va alege juriul Academiei unui Hollywood tot mai elitist între această producție și „Moonlight„, altă calamitate, un film despre nimic, cu un tânăr care are două mari calități, e negru și e gay. Desigur că ignorarea anul trecut a contribuției creatorilor de culoare a provocat o nevoie de restaurare dar să consideri „Moonlight„ valoare e prea mult. Dacă trebuie să acordăm premii negrilor să nu îl ocolim pe Denzel Washington care a adaptat în „Fences„ o piesă de teatru cu un personaj consistent și cu un story puternic, poate Denzel are deja prea multe premii? La fel ca și Tom Hanks cu o nouă creație în „Sully”, un film total ignorat de nominalizări dar nemeritat. Ca și ”Loving„ un film despre căsătoriile interrasiale din care s-a reținut doar jocul actriței de culoare. Poate „Manchester by the Sea„ să salveze onoarea calității, nu am văzut încă ”Lion”, nici ultimul Scorsese, ”Silence„ – absent din listă- dar chiar și ”Arrival„, un film despre comunicare sau „Hacksaw Ridge„ un tradițional film de război dar având ca erou un contestator de conștiință, sunt infinit mai solide decât cele două favorite în fața cărora criticii au căzut în extaz.  E adevărat, contextul politic din SUA e de luat în seamă, atitudinea cineaștilor față de schimbări nu e de neglijat dar refuz să cred că tendința spre non-poveste și interesele conjuncturale sunt viitorul unei industrii în care se investesc mulți bani. Desigur dă bine în presă să ții discursuri precum a făcut-o Merryl Streep care a denunțat era Trump ca o aducătoare de violență dar nu știu dacă prestația ei din ”Florence Foster Jenkins” aduce noi fațete talentului unei actrițe cu destule premii în carieră, poate doar efortul de a cânta fals. Presupun că Isabelle Huppert, cu o prestație demențială în „Elle„ sau Natalie Portman, o convingătoare „Jackie„ nu pot pierde în fața unor manevre de conjunctură dar cine știe, poate statueta va ajunge la Emma Stone? Cât despre violența denunțată de doamna Streep cine a văzut vandalizările de la inaugurarea din ianuarie, huliganii anonimizați de cagule spărgând vitrinele are altă părere. Deocamdată povestea nu a dispărut de la Hollywood și datorită faptului că multe filme, inclusiv majoritatea celor de care am pomenit mai sus, de la „Hacksaw Ridge„ la „Sully„ pornesc de la oameni reali, și oamenii au povești de viață pline de substanță și semnificații care mențin vigoarea epică a filmului american. A  fost un moment în care m-am temut că extinderea filmului de imaginație, gen „Avatar„ sau „Hunger Games„, ca și persistența SF-ului sau filmelor horror oferind un teren nelimitat efectelor speciale va periclita componenta umană , poate eu sunt prea bătrân și prea tradiționalist dar nu gust nici temele apocaliptice nici așa zisele SF-uri în care viitorul omenirii e văzut catastrofic, cu dictatori care țin în sclavie populații dezumanizate și îi disciplinează cu roboți, arme și mașinării sofisticate. Nu cred într-un asemenea viitor al planetei chiar dacă globalizarea atât de lăudată nu va putea fi ținută în frâu decât de lideri puternici, cu autoritate reală. Dar să așteptăm decizia juriului. Sau să căutăm prin lista lungă a filmelor anului 2016 unde cu siguranță sunt multe de văzut… Așadar…nu e totul pierdut.

 

Anunțuri