Numai iubirea 3

A TREIA  PARTE

Delia i-a spus Anei să rămână în București, exista o șansă de a fi angajată rapid la o universitate particulară unde titulara postului intrase în concediu de maternitate, i-a dat adresa și a sfătuit-o să accepte fără ezitări. Mai mult ca sigur în toamnă, când va deveni directoare la școala particulară, va putea să-i dea slujba înapoi dar până atunci trebuia să lucreze. S-a dus, a deschis ușa cabinetului rectorului…și a dat cu ochii de Avram Ionescu, fostul ei profesor din facultate, omul despre care crezuse că reprezintă prima ei iubire adevărată dar se dovedise un profitor, un cuceritor de circumstanță care vâna tinerele studente cât putea de departe de ochii nevesti-si. . El a recunoscut-o imediat..

– Ana? Ana Dogaru…?

Și ea l-a recunoscut, cu un gest grăbit a vrut să iasă din încăpere dar profesorul a oprit-o:

– Te rog să nu pleci…Știu că mă condamni pentru ceea ce s-a întâmplat cu…mulți ani în urmă, dar te rog să mă ierți, Ana…viața m-a pedepsit și am învățat atâtea încât sunt gata să plătesc pentru greșelile mele.

– N-am nevoie…A întrerupt-o:

– Dacă vei putea să mă ierți cu timpul…va fi suficient pentru mine. Iar dacă ai venit pentru postul rămas momentan vacant, fără legătură cu ce ți-am spus, ți-l ofer.

Aici la facultate a găsit-o Dan după ce întreaga tevatură produsă de Andreea se încheiase cu plecarea acesteia. A intrat în sala de clasă în timpul unei ore și s-a așezat pe o bancă, printre studenți, fără să nască întrebări dar Ana l-a privit cu uimire, nu voia să declanșeze o scenă de față cu toată lumea. Înainte de plecarea Deei avusese numeroase discuții acasă unde Marga și tatăl ei o presau să-și lămurească situația. Nu știa că poate în același timp, într-unul din dialogurile contradictorii între frați Victor îi spusese lu Dan „tu chiar nu înțelegi de ce Ana s-a măritat cu Gelu? Pentru că simțea nevoia să fie apărată, protejată iar tu n-o făceai!” Când Marga insista să vorbească despre dragostea lui Dan care căutase o mamă bună pentru Biencuța Ana a explodat: ”Eu m-am tot săturat să aud povestea asta, tatăl singur care și-a pierdut marea iubire și caută o înlocuitoare, eu nu vreau să înlocuiesc pe nimeni, eu sunt ceea ce sunt și vreau să fiu iubită pentru mine însămi!..Tot timpul am avut sentimentul că sunt judecată și comparată cu o femeie care din păcate nu mai este sau cu Andreea Damaschin…în iubire nu vii cu cântarul sau cu balanța ca să alegi. Pe mine asemenea iubire nu mă interesează”

Acum ea era la catedră, el într-o bancă printre studenți și se priveau…aveau atâtea să-și spună…Dan ar fi țâșnit în picioare să-și strige în gura mare iubirea, rugând-o să-l ierte și să-l accepte ca soț, ea ar fi vrut să-i spună că e liberă, că dorește din toată ființa ei să se întoarcă în brațele lui, că nu are nimic mai de preț pe lume decât dragostea pe care el i-o oferă iar ea o împărtășește. Căsătoria avea să urmeze de la sine, în sfârșit, după atâtea luni de coșmar. Iar băiețelul lor avea să se nască împlinind o familie care-și câștigase dreptul la fericire…Când profesoara a așternut pe tablă subiectul testului studenții s-au apucat să scrie dar Dan s-a ridicat. Abia atunci ea l-a zărit…

– Dan? Studenții mei dau un test, te rog mult să nu-i deranjezi, vorbim altădată, s-a grăbit ea să spună dar el nu avea de gând să dea înapoi.

– Nu, nu vreau să vorbim altădată…s-a întors spre sală unde capetele adolescenților se ridicaseră atente, mă scuzați dar trebuie să-i vorbesc acum…

– Sunt la muncă, protestă Ana, despre ce e vorba?

– E  vorba despre o cerere în căsătorie…Sala a izbucnit brusc în aplauze și ea  nu l-a mai putut opri. Recunosc, a spus răspicat Dan, că am greșit mult față de tine, recunosc că la începutul relației noastre îmi doream doar o mamă pentru Bianca…Dar cel mai rău îmi pare că nu am fost alături de tine când aveai cea mai mare nevoie, din păcate nu mai pot întoarce timpul, de aceea am venit să-ți spun că te iubesc pe tine pentru ceea ce ești, pentru frumusețea ta, pentru generozitatea și demnitatea ta, nu mai vreau să trăiesc nici o clipă departe de tine…Din nou s-au auzit aplauze care consfințeau într-un fel începutul unui nou drum al familiei Bratu, departe de frământările și dramele de până atunci…Un drum început cu ceremonia nunții atât de așteptată dar atât de mult amânată…

Trecuseră luni de zile dar parcă a fost ieri când a sunat cu insistență telefonul, era mama Alinei, de la Vădeni, cu o veste incredibilă …„Deea ne-a părăsit! ” „A plecat?” Nu-i venea să creadă, cum să plece sora ei însărcinată, la puțin timp după naștere, așa ceva nu era de crezut.…A luat primul tren speriată și s-a repezit în comuna natală iar când a auzit plânsetele bebelușului a înțeles că Deea n-avusese nici un moment de gând să-și asume statutul de mamă. Rugămințile, lacrimile, implorările fuseseră prefăcute…Nu mai putea avorta dar a lepădat copilul în brațele bătrânei sale mame fără nici o șovăire, ceea ce Alinei i se părea de-a dreptul criminal. Ce să facă, s-o caute, să alerteze poliția? Avea vreun rost? Iar copilul, o mândrețe de băiat cu glas pătrunzător care striga zadarnic după o mamă care-l adusese la viață dar pe care nu o cunoscuse, ce vină avea el să rămână un fel de orfan? Putea lăsa așa ceva să se întâmple?

Primul care a înțeles gândurile Alinei a fost Victor și a intrat în panică.  S-a grăbit să vină la Vădeni unde a găsit-o pe Alina cu bebelușul în brațe.

– Nu-i așa că e un scump? i l-a arătat ea mândră de parcă îi aparținea dar Victor a clătinat din cap:

– Ce vrei să faci acum, ai crezut că Deea se va căi, ai sperat să devină un om normal, o mamă obișnuită? Nici vorbă de așa ceva, mă mir că nu-ți cunoști sora după câte ți-a făcut!..Iar tu ai iertat-o! Credeai că o pedepsești trimițând-o să nască la țară?

– Era mai bine să nască în închisoare? a replicat Alina, făcându-i semn să vorbească mai încet, bebelușul dormea…

– Doar n-ai de gând să te sacrifici pentru Andreea…Era tot ce putea spune el, incapabil să gândească pentru moment altă soluție, în mintea lui se crease haos..

Relația lor cunoscuse multe suișuri și coborâșuri de-a lungul timpului, Alina apreciase grija și sensibilitatea cu care o înconjurase după trauma suferită fără vina ei, sperase că după ce se vor logodi Victor se va dovedi mai responsabil dar nu se schimbase mare lucru în viața lor.

Dan și Ana se căsătoriseră dar relațiile de familie nu mai erau atât de strânse ca înainte. Claudia și Manole se refugiaseră provizoriu la fratele lui din Colentina, încercând să treacă peste drama provocată de incendiu…Despre Tudor Lupescu nu se mai vorbea, Casandra, ca și Lucian, primise o condamnare la închisoare cât despre Sică Ciomag se bănuia că plecase din țară. Umbra Andreei Damaschin încă plutea asupra destinelor tuturor…Iar Victor ținea cu orice preț să o șteargă din memoria lui și a Alinei dar cum să facă?

– Karina se dovedește un om de afaceri serios, practic mă tratează ca pe principalul ei designer și am început să câștig mai bine. Alina, te rog, vino înapoi la București, am să închiriez un apartament doar pentru noi și acolo…ei bine, ne-am putea gândi la viitor…

– Înțeleg că ar trebui să vin fără copil…?

– Dar nu e copilul tău!

– Victor, mai bine pleacă, ai să-l trezești…abia a adormit, știi ce greu e să-l hrănești fără lapte de mamă?

Ce putea să-i mai spună? Copilul fusese înregistrat în acte cu numele de Tudor Damaschin iar Alina acceptase să figureze ca mamă a micuțului, nu-și putea permite să –l abandoneze în voia întâmplării. Nimeni din sat nu știa adevărul, sosirea Deei, însărcinată, nu fusese remarcată dar nașterea copilului era un fapt notabil, Alina trebuia să-și asume postura de mamă oficială în ochii localnicilor care aveau destul teren de bârfă din cauza absenței unui soț. Desigur, puteai neglija presiunea a ceea ce se numește „gura lumii” dar bebelușul trebuia îngrijit, ajutat să crească. O vreme Maria Damaschin, mama surorilor s-a legănat cu ideea că Deea se va întoarce, pentru ea nu era de conceput ca o mamă să-și abandoneze copilul dar nici speranțele nici rugămințile ei fierbinți în fața icoanelor Maicii Domnului nu au dat roade. Alina, căreia i se ridicase vălul de pe ochi în a cunoaște adevăratul caracter al surorii ei nu-și mai făcea nicio iluzie. Deea nu va avea remușcări și nu se va întoarce. Iar zilele și lunile care treceau, una după alta îi dădeau dreptate. Trebuia să se resemneze și să-l crească pe Tudor, Doruț cum îi spuneau în casă, să-și asume singură răspunderea pentru viitorul micuțului.

Nici în casa Bratu lucrurile nu fuseseră bine primite. Victor le povestise tuturor despre apariția copilului dar fuga Deei și mai ales intenția Alinei de a se ocupa ea însăși de copil creau un subiect de discuții nesfârșite. Pe de o parte Ana, dar și Maria Bratu, care devenise din nou soacră mare, apreciau gestul fetei pe care-l vedeau ca pe un sacrificiu necesar.

– Cum să crească micuțul fără mamă? susținea Ana care devenise mamă la rândul ei și era mândră de asta.

– Nu uitați că familia aia de țărani a crescut două fete, în condiții mai aprige decât acum, ar fi un capăt de țară dacă și-ar crește nepotul fără să-i compromită Alinei viitorul?replica Victor dar mama lui nu-i ținea partea. Cât despre Dan, el părea indiferent la tot ce amintea de Andreea și dispariția ei „din peisaj„ nu-i displăcea. Degeaba ținea maică-sa să-i amintească tevatura ce s-ar fi stârnit dacă băiețelul ar fi fost fiul lui.

– Dar nu e fiul meu, protestă Dan. Pe fiul meu îl cheamă Dan Traian Bratu!

Ana ar fi vrut să o ajute pe Alina, aveau destui bani ca să-și permită, dar Dan era reticent, se temea să n-o umilească, să nu considere orice dar o jignire. La o nouă discuție pe aceiași temă era prezentă Claudia care a sărit de parcă luase foc:

– Victor e cel care trebuie să o ajute, nimeni altcineva! Ca să nu mai spun că…la cât de crai a fost răposatul Lupescu nu m-aș mira ca nu doar sora cea mică să-i fi căzut în mreje…

– O clipă, ce vrei să insinuezi, că Alina s-a culcat cu Lupescu? s-a împotrivit Ana iar Dan a încercat grăbit să stingă noul prilej de ceartă:

– Vă rog să terminați povestea asta mă indispune! Desigur, Alina trebuie să primească niște cadouri, un mic ajutor…

– De la Victor, a subliniat Claudia.

– Ba și din partea noastră, dar de asta se va ocupa Bianca. Numai și numai Bianca. Dar un eveniment dramatic a întunecat o vreme viața familiei, bătrânul Nechifor Dogaru a murit, consolat totuși de faptul că fiica sa a reușit să-și aranjeze într-un sfârșit viața. Au trimis cadourile prin poștă…

Certurile Alinei cu Victor s-au înmulțit pentru că el nu era capabil  să înțeleagă situația.  Acum mai intervenea ceva…banii, sursele de venit se împuținaseră. Viața Alinei se schimbase radical. Plecată din satul natal fără prea mari speranțe, după o tentativă nereușită de a întemeia o familie cu un om care se dovedise nepotrivit, Alina trăise mult timp la remorca Andreei. De la manechiuristă la educatoare de grădiniță fusese un pas greu de făcut la fel cum fusese greu să se emancipeze de sub tutela surorii mai mari iar acum era obligată să renunțe la tot ce clădise cu atâta migală. Nu se mai putea mișca din Vădeni, ajutorul părinților rămânând esențial pentru supraviețuire.

Într-o zi Victor a venit cu o grămadă de zdrăngănele și jucării pentru sugari, deja vecinii se obișnuiseră cu aparițiile lui într-o mașină prăfuită, îl considerau tatăl micuțului și ipotezele nu mai conteneau pe plan local..

– Sunt un caraghios, nu-i așa? Ar fi trebuit să iau ceva hăinuțe, scutece, habar n-am, nu mă pricep. Dar pot să-ți las niște bani dacă…Privirea aspră a Alinei l-a făcut să amuțească. Mai mult,  i-a îndepărtat mâna care se întinsese spre ea să o mângâie.

– Nu mă atinge!

– Alina, tu știi ce spui? Uiți că ne-am logodit?

– Dacă vrei poți să te consideri liber de orice obligație…

– Să știi că am vorbit la Grădiniță, le-am spus că …mă rog, e absurd dar m-au crezut, ai născut și îți vor ține locul până la anul….dacă vrei să te întorci.

– Mulțumesc.

– Sigur vrei să te întorci, a continuat văzând că Alina ezită, doar nu e copilul tău, gluma n-o să țină la infinit!

– Victor, vrei să-ți arăt actele?

– Sunt false. Orice act mi-ai arăta e o minciună. Cine e trecut la rubrica tatăl…mortul? Sau ai declarat un tată necunoscut? Presupun că nu e numele meu scris acolo?

– Nu e, fii liniștit…

Victor nu se pricepea să aleagă haine pentru micuț dar Karina știa. A venit însoțită de Victor și Paul care demisionase de la Agenția de publicitate și se angajase full-time în afacerea Karinei, pe care practic o deținea și o finanța tatăl acesteia din Germania. Totuși o legătură sentimentală serioasă între amicul lui Victor și Karina nu părea că se legase iar Alina se ferea să rămână singură cu vizitatoarea, nu știa ce să-i spună. Dar Victor și Paul au manevrat în așa fel încât n-a mai putut evita dialogul cu Karina ai cărei ochi pătrunzători păreau că-i sfredelesc sufletul.

– Așadar…nu-l mai iubești pe Victor? a atacat femeia pe nepregătite și Alina n-a știut cum să reacționeze.

– Poftim?

– Ce s-a ales din logodna voastră? Alina, îți mai amintești cum te agitai să-i atragi atenția, să-l faci gelos, să nu se abată nici măcar cu privirile spre altă femeie?

– Ți-a făcut avansuri ție?

– Nu e vorba de mine.

Sigur că Alina își amintea. Cumpărase un buchet de trandafiri roșii și inventase o cerere în căsătorie din partea unui coleg de la grădiniță, Radu Spiridon, care părea interesat de persoana ei iar Victor se arătase mai mult lezat în amorul propriu de ideea că are un rival decât îndrăgostit. „Mama Maria„ Damaschin, mama Alinei, a intrat să ia copilul care se trezise iar Karina a insistat ca Alina să mai rămână de vorbă cu ea.

– Alina, există posibilitatea ca băiețelul acesta să aibă o mamă adevărată, de a investiga ce s-a întâmplat cu Andreea, doar nu s-a evaporat! Suntem în secolul XXI, sunt și alte variante pentru un copil abandonat, de ce încerci să acoperi adevărul, micuțul e un prunc abandonat de mamă iar tatăl lui s-a sinucis!

– Doruț e copilul meu!

– Ba nu e! Cândva femeile abandonau prunci nou născuți pe treptele bisericilor sau mânăstirilor, îi părăseau lăsându-i în grija Domnului. Nu te substitui tu Destinului….Mă rog, astăzi se aruncă bebelușii în pubele sau sunt scoși la vânzare, lumea e nemiloasă, egoistă dar există tot felul de instituții, de sisteme de protecție socială…Alina a întrerupt-o:

– Doruț al meu n-o să crească la orfelinat!

– Și dacă Andreea se întoarce înapoi?

Era o întrebare pe care Alina nu și-o pusese și a făcut ochii mari, surprinsă:

– Poftim?

– Tu ai construit totul pe premiza că Andreea i-a întors spatele copilului și a fugit să-și refacă viața pe placul ei?! Și dacă nu reușește, dacă e obligată să se întoarcă acasă din nou învinsă, dacă sentimentul de mamă renaște în ea, cu întreg cortegiul de remușcări și păreri de rău dar cu dragostea regăsită pentru bucățica de om născut din sângele și trupul ei…?

– Asta nu se va întâmpla!

– Ești sigură că o cunoști atât de bine? Văd că nici de tine nu ești foarte sigură, n-ai vrut să-mi răspunzi la întrebarea dacă-l mai iubești sau nu pe Victor? A insistat, văzând că ea nu răspunde. Ai să-l pierzi, de când n-ați mai făcut dragoste? Victor nu e bărbatul care suportă prea mult abstinența…

– Dar Paul suportă?

Un răspuns ieftin, de suprafață, care acoperea o mulțime de frământări care n-o lăsau în pace pe Alina, singurul ei refugiu rămânând lacrimile, reprizele înzecite de plâns din fiecare noapte, după ce reușea să-l adoarmă pe Doruț. Îl iubește pe Victor iar el o iubește așa cum îi jurase de atâtea ori? Atunci totul avea să se rezolve de la sine, gândea Alina. Dar destinul a vrut altfel.

Victor a fost arestat. S-a grăbit să fugă la București, lăsându-l pe micuț în grija mamei sale și a aflat ce se întâmplase. Vechea poveste cu monezile bizantine false, siracuzele făcute de Victor pentru Tudor Lupescu devenise dosar penal.  Arcadie Pricop, directorul secției de antichități a Muzeului municipal se lăudase ca a achiziționat două duzini de monede bizantine din timpul dinastiei Heraclizilor iar Victor, cuprins de remușcări dar și de teamă se repezise să-i ceară socoteală avocatului ca și Claudiei, care era complice. Naiv sau nepăsător Victor crezuse că monezile pentru care făcuse matrița și primise destui bani erau destinate să rămână ascunse în sertarele unui colecționar dar se dovedise că tocmai custodele Pricop, totodată expertul care autentificase falsul era capul unei escrocherii cu ajutorul căreia o grămadă de bani ai statului pur și simplu se furau. Acum Pricop făcuse declarații complete la anchetă, Claudia era și ea amestecată iar Victor știa că venise timpul să plătească. Nu mai conta că principalul intermediar al combinației, Tudor Lupescu, era mort, Victor se declară din capul locului vinovat  și gata să accepte pedeapsa meritată iar nimeni nu avea cum să-l ajute.

Alina a intrat după atâta timp în vila Bratu unde cea care a primit-o cu brațele deschise a fost Bianca. Desigur, crescuse și avea un aer grav, de maturitate precoce poate de la sentimentul de a fi și ea responsabilă pentru binele familiei în care avea acum o a doua mamă și un frățior, pe Dan Traian. Îl botezaseră cu numele tatălui și al bunicului, arhitectul Traian Bratu care se ostenise să vină de la Timișoara pentru botez. Ana, aflată în concediu de maternitate, a primit-o cu un zâmbet de  circumstanță:

– Ce mai faci? N-a așteptat răspuns și a continuat: I-am angajat un avocat lui Victor dar îl cunoști, insistă că e principalul vinovat, poate crede că pușcăria îl va ajuta să îngroape problemele pe care le are…

– Dacă te gândești că e vina mea că l-am părăsit…

– Nu…Victor e Victor.

– Ce pedeapsă ar putea primi?

Pentru Ana vizita Alinei era un prilej de a scăpa de unele lucruri pe care Deea le lăsase în vilă și care așteptau, adunate și împachetate, într-o magazie. Erau câteva obiecte de îmbrăcăminte scumpe, pantofi, botine, cizme, poșete, unele bijuterii pe care Ana i le aduse ca și cum sosise prilejul de a șterge definitiv amintirea unei persoane atât de controversate.

– Sper că n-ai să le porți…nu se potrivesc stilului tău…dar ai putea să le vinzi, o să obții prețuri bune.

Tot despre bani a vorbit și Dan când s-a întors acasă și a găsit-o pe Alina în vizită. Dar ea nu voia bani. Nu voia nimic de la soții Ana și Dan Bratu și i se părea că deschiderea și bunăvoința lor, chiar prietenia pentru ea, se evaporaseră. Imaginea Deei plutea încă în vilă iar Alina simțea că ea trebuie să-și asume și să suporte consecințele faptelor surorii ei. Deja se obișnuise cu gândul. Nici un cuvânt despre Andreea dar în mod sigur cu toții știau, probabil o judecau, o compătimeau că a ales să se sacrifice pentru sora ei care ar fi meritat o pedeapsă adevărată…

A renunțat să-l viziteze pe Victor în arest și s-a întors la Vădeni.

Dar aici o aștepta o surpriză de proporții, n-a mai găsit copilul acasă! Tatăl ei o aștepta cu un teanc de bani așezați pe masă, în fața lui iar Alina a avut o reacție cumplită de șoc:

– Nu cumva…ați vândut copilul?

– Doamne ferește, și-a făcut cruce mama Maria care stătea în picioare lângă ușă.

– Unde e Doruț? Unde e copilul meu?

– Nu e copilul tău, ai uitat? a repezit-o taică-său. M-am săturat de închipuirile tale, au venit rudele copilului și l-au luat, rude adevărate, oameni darnici și nu cerșetori ca noi, cum am putea noi crește plodul păcătoasei de soră-ta? Crezi că satul înghite minciunile tale?

Pur și simplu le-a întors spatele, tatăl era furios, mama nu-și stăpânea plânsul,  a ieșit în fugă din casă, s-a repezit pe uliță și a început să strige neștiind în ce parte să alerge:

– Doruț!? Unde ești…unde e copilul meu?

O mașină era parcată la capătul străzii, un jeep masiv cu ferestrele întunecate și în liniștea perfectă a serii automobilul a prins viață, s-a apropiat de ea iar, după ce s-a oprit, portiera s-a deschis și l-a văzut înăuntru pe bebeluș, așezat ca un pachet pe bancheta din spate alături de un bărbat necunoscut.

– Doruț! S-a repezit să-l ia în brațe dar era speriată. Cine voia să-i fure copilul?

– Nu-ți face griji, s-a auzit vocea necunoscutului, l-am scos puțin la aer și atât…a primit o grămadă de jucării și țoale, n-am venit cu mâna goală…

– Cine sunteți? De ce i-ați spus  tatei că sunteți rude cu…cu…A tăcut, frica se stingea.

– Păi nu e copilul tău?

– Sigur că e copilul meu.

– L-ai făcut cu flăcăul acela cam zăpăcit..cu Victor Bratu?

– Da, Victor e tatăl!

– Atunci înțelegi de ce am venit…omul tău are necazuri cu justiția și o să intre ani buni la mititica, asta e sigur..de aia copilul are nevoie de protecție. Iar eu am să-i asigur protecția…numele meu e Vasile Vasile, pe scurt Sică.

– Sică…Ciomag?

Străinul a râs:

– Mi se spune și așa…caraghios dar adevărat.

Alina l-a privit cu atenție pe omul despre care auzise atâtea…nu i s-a părut un monstru înfricoșător. Supraponderal, cu ochii injectați de grăsime, cu un început de chelie, purtând un fular lung de mătase roșie înfășurat în jurul gâtului ca o distincție nobiliară  celebrul interlop vânat atâția ani de poliție și procuratură venea personal în comuna ei natală să-și ofere serviciile pentru protecția micuțului? Oare ce să însemne asta? Nu putea fi decât o explicație.

– Andreea, sora ta, mai era însărcinată când a plecat? Unde s-a dus, a fugit din țară?

– Nu știu nimic despre Deea.

– Dacă ai ști mi-ai spune? a zâmbit omul. Fetițo, Deea a plecat lăsând niște datorii neplătite dar eu sunt un tip rezonabil, pot să aștept. Într-o zi sau alta îți va da un semn de viață, ești soră-sa iar sângele apă nu se face…ar fi bine ca atunci să mă anunți și pe mine…

– Mă amenințați? a întrebat Alina cu un curaj rece pe care nu și-l bănuia. Plimbarea asta cu copilul, luat din casa unor bătrâni neputincioși, e o promisiune pentru ce ar putea să se întâmple dacă nu fac ce-mi cereți?

Acesta era mafiotul temut care jucase un rol nefast în viața Andreei, proxenet și sponsor totodată, cel care nu ezitase să-i sprijine combinațiile soră-si obsedată de eliminarea rivalei ei Ana? Sică Ciomag era cel amestecat în traficul de copiii trimiși la cerșit afară, în exploatarea de prostituate peste graniță, el comandase încercarea de a i se produce un avort femeii pe care Dan Bratu o preferase, o manipulase pe Casandra pentru a obține contactele Vilamax? Nu Tudor Lupescu ci Sică Ciomag era principalul vinovat de decăderea tragică a Andreei iar acum venise să-i ia urma? De ce o căuta, din răzbunare sau existau între ei legături puternice pe care ea nici nu le bănuia? Cum se făcea  că poliția nu reușise să-l dovedească și să-l trimită după gratii atunci când Victor era pe cale să plătească pentru o singură greșeală?  Strânse copilul la piept și se gândi:„oare omul acesta știe adevărul? ”

Sică Ciomag s-a uitat la ea ca la o muscă nesuferită, ușor de stârpit cu o lovitură:

– Ascultă, proasto, îți dau răgaz să te gândești, îmi spui pe unde bântuie nebuna de soră-ta și s-ar putea să am milă de tine și de puradelul tău! Dă-te la o parte!

Andreea s–a trezit deodată scăldată într-o transpirație rece.  Inima îi bătea cu putere, respira greu,  avusese un coșmar   Trebuia să facă pași prin cameră, să se liniștească, trecuse printr-un atac de panică de care trebuia să scape…Era din nou la Paris, în camera aceea de hotel? Sau reveneau iarăși amintiri pe care nu le putea bloca?

O femeie însărcinată…fugind prin noroiul unei ulițe de țară desfundate, luptându-se să tragă după ea o valiză burdușită în care părea că pusese pietre, atât i se părea de grea, o femeie disperată înaintând cu greu, desculță după ce-și aruncase pantofii cu toc înalt, imposibil de purtat pe ploaia și mâzga de afară, udă până la piele din cauză că un microbuz prăpădit trecuse pe lângă ea stropind-o din cap până în picioare, purtând în pântece rodul unui păcat și nu al unei iubiri cum sperase atât de mult….Așa se terminase totul sau poate doar începuse, cine știe? 

Se privi îndelung în oglindă și i se păru că vede o cicatrice urâtă, era doar o imagine rămasă în memorie…așa a început calvarul ei, era să moară după ce o lovise o mașină, într-o seară nenorocită când îl surprinsese pe bărbatul cu care spera să se căsătorească sărutându-se în plină stradă cu alta….De atunci totul i-a mers pe dos. A pierdut lupta pentru inima acelui bărbat, după ce crezuse că a rămas însărcinată cu el. Se crease o situație neobișnuită, atât ea cât și rivala ei purtau în pântec un copil și el ar fi trebuit să aleagă, să o prefere pe ea, pe Deea, mai frumoasă, mai îndrăzneață, mai puternică decât cealaltă. Dar n-a fost așa. Degeaba l-a rugat, l-a implorat, l-a șantajat pe Dan, el a respins-o sub pretext că n-o iubea, mai ales când s-a aflat că tatăl copilului Deei era altcineva, avocatul Tudor Lupescu, vechi amant și protector,  un emisar al lumii interlope care îi amintea trecutul de care voia să scape…Tudor murise înainte să afle că va fi tată dar Andreei nu-i mai păsa de nimic, fusese învinsă, izgonită, umilită, până și sora ei îi întorsese spatele așa că a plecat spre casa părinților ei de la țară, să nască acolo, neștiută de nimeni, gata să-și înghită rușinea și deznădejdea. Doar că n-a putut suporta umilința până la capăt, în clipa când a văzut pruncul, o mogâldeață zbârcită și sângerie, urlând și făcând ,mișcări dezordonate cu brațele a avut o reacție de respingere, nu avea cum această ființă străină să fi sălășluit în trupul ei. Nu avea niciun sentiment de mamă și n-a schițat niciun gest să atingă sau să mângâie trupușorul firav. O singură certitudine îi popula mintea, scăpase, se eliberase, putea să plece, să lase în urma ei povara care o ținuse legată de o viață în care acumulase doar eșecuri, dezamăgiri, înfrângeri. N-a știut nimeni, mama sau tatăl ei, când și-a adunat în grabă câteva lucruri și mai ales puținele bijuterii pe care le păstrase și a ieșit din casă, din sat, din țară. De la Galați a luat o cursă spre Constanța și aici a pândit o ocazie să o scoată cât mai departe. I s-a părut că norocul îi zâmbește iar când a zărit oprită la o benzinărie o mașină cu număr de Grecia. Șoferul era un tânăr chipeș, bine îmbrăcat, un brunet cu aer de zeu antic cum îi plăcea să spună despre bărbații acelei nații pe care-i întâlnise în timpul peregrinărilor sale adolescentine. Și-a regăsit puterea de a zâmbi, de a-și pune în valoare silueta și formele care atrăgeau privirile oricărui mascul și și-a scormonit memoria pentru a-și reaminti puținele cunoștiințe de greacă pe care le învățase. Da, tânărul era în drum spre casă și n-ar fi avut nimic împotrivă să o ducă până la Salonic. N-a avut nimic împotrivă nici soția acestuia, care apăruse din shopul benzinăriei cu un copil gălăgios în brațe. Ea era româncă, venise să-și viziteze rudele dintr-o comună din Dobrogea   și Deea s-a trezit înghesuită pe bancheta din spate a mașinii cu băiețașul mofturos lângă ea, obligată să facă tot felul de măscări pentru a-l potoli, să-l legene, să-i spună povești, să inventeze jocuri stupide. Dar a ajuns la Salonic, după ce au traversat noaptea Bulgaria și cei doi au lăsat-o pe o stradă oarecare, abia ieșită din ceața dimineții, ba chiar, cu amabilitate, tânărul cu înfățișare de zeu i-a lăsat câteva monede, să-și cumpere plăcinte de la un chioșc deschis.

Dimineața a petrecut-o rătăcind pe străzile Salonicului torturată de întrebări…ce caut eu aici…de ce nu mă întorc acasă? …„Unde să găsesc curajul de a o lua de la capăt? Am  plecat…ca să uit de o viață pierdută și să încep o alta, fără să privesc în urmă….sunt singură, nu am familie, nu am nimic decât pe mine însămi și dacă nu găsesc înăuntrul meu forța de a continua mai bine mă sinucid” . L-a găsit pe Dimitris. Dintr-odată orizontul ei s-a limpezit, s-a luminat, i-a revenit încrederea, stăpânirea de sine, știa că își poate juca din nou atuurile, era tânără, frumoasă, emancipată, avea tupeu, caracter, de ce n-ar reuși? Dimitris n-avea nici soție, nici copil, nu era nici milionar dar nici sărac, nu semăna cu zeii greci dar nici nu era de lepădat așa că putea fi folosit ca o trambulină. A mizat totul pe relația cu el, și-a înfrânat orice tendință de exces, de supralicitare, nu i-a cerut bani, cadouri, avantaje mai mult decât simțea că el e dispus să ofere dar Andreea visa, dorea, spera la mai mult. După boomul de la Olimpiada de la Atena repede în Grecia apăruseră semne ale unor necazuri economice și Andreea s-a străduit să-l convingă pe Dimitris să-și mute afacerile într-un loc mai promițător, de ce nu la Paris? Putea lichida proprietățile de aici, avea câteva hoteluri-restaurant la Kalamaria, stațiunea turistică șic a Salonicului pe care le putea vinde și căuta investiții mai profitabile în altă parte. Parisul…Orașul Lumină…cine nu visase să se căpătuiască în capitala eleganței și bunului gust? De ce să nu viziteze amândoi Parisul , măcar pentru un week end romantic, urmând ca ulterior să ia o hotărâre? Și cum ar fi putut rezista Dimitris asaltului permanent de zâmbete, insinuări, promisiuni, planuri îndrăznețe, mofturi și fițe cu care-l bombardase ? Au plecat la Paris și s-au cazat la un hotel de lux în apropierea Operei, vechiul Palais Garnier. Dintr-odată s-au învălmășit în sufletul Deei ani de frustrări, de ambiții minore, de planuri neterminate, Parisul a copleșit-o cu măreția lui construită pe tradiții și valori autentice. În apartamentul confortabil în care fuseseră cazați i se părea că întâlnește suma eleganței, culorile tapetului se asortau cu lenjeria de pat și perdelele, micile atenții dulci pe care le găsea pe pernă îi dădeau senzația că e un oaspete de seamă, găsea pentru prima dată atmosfera de bunăstare  în care își proiectase existența dar de care nu avusese parte cu adevărat niciodată.  Cât n-ar fi dat s-o vadă pe vechea ei rivală, Ana, alături de bărbatul pentru care se luptaseră și de plozii lor cerșind pe sub podurile de pe Sena, plătindu-și vina de a fi învins-o, de a fi disprețuit-o, de a fi respins-o.

– Eu nu mai plec de aici, i-a spus lui Dimitris într-o după amiază.

– Cum adică nu mai pleci?

– Uite așa, nu mai plec! Dimitris, pe mine ai să mă lași aici, te întorci în Salonicul tău și-ți vinzi afacerile …să știi că am să te aștept cuminte, dar grăbește-te, viața e scurtă!

El a privit-o nedumerit în timp ce ea începuse să-I caute prin haine dând la iveală portofelul.

– Ce faci acolo?

– Iau o carte de credit, doar n-ai să mă lași în Paris fără bani.

A rostit totul pe cel mai normal ton fără să-și dea seama că se dezlănțuie infernul. Într-o fulgerare de privire și-a văzut amantul repezindu-se la ea, trecând de la nedumerire la furie, sărind nu atât să-și recupereze bunurile ci mai ales să o lovească, să-i facă rău.

A vrut s-o sugrume, s-a zbătut dar și-a pierdut cunoștiința, când s-a trezit mai târziu într-o cameră de hotel nu mai știa unde se află, cum o cheamă, ce i s-a întâmplat..Repeta într-una:

– Unde sunt? Ce e cu mine?

Femeia de serviciu care se chinuia s-o trezească, speriată, i-a răspuns pe românește cu un puternic accent basarabean:

– Tipul cela gigea te-o omorât în halul cesta?

– Poftim? răspunse Deea privind-o total surprinsă.

– Și ti belești matali la mini? Io-s Larisa!

Cum de își putea aminti vorbele caraghioase ale femeii care părea sincer preocupată să o ajute? Da, știa, venise la Paris cu Dimitris, protectorul ei grec, parcă așa îl chema…S-a repezit la dulap să verifice…Lucrurile lui nu mai erau acolo, în baie nu rămăsese nici urmă de obiectele lui de toaletă…fugise, o părăsise, îi luase totul dar mai ales speranța de a trăi în sfârșit viața pe care și-o dorea, pe care o merita. Abia rupea câteva cuvinte în franceză și era greu să răspundă întrebărilor tipului care venise de la recepție, alertat de cameristă. Poate nu era recepționistul ci de la securitatea hotelului pentru că se purta dur și rece. Camera nu era plătită, înțelese ea iar la ieșire domnul cu care locuise anunțase că va regla ea nota de plată ceea ce era imposibil. Nu avea acte, bani, nimic…

– Nu pleci nicăieri fără să plătești..i-a tradus femeia spusele funcționarului care se răstea la ea într-o limbă necunoscută. Ce e, nu mai ai bumajnic? Da, era adevărat, nu mai avea portofel.

– Nu mă atinge…îi spuse cu scârbă hotelierului…o să plătesc..afară, o să plătesc!

Să i se întâmple așa ceva tocmai când credea că ieșise la liman, că-și îngropase trecutul, era incredibil. Va ieși de aici într-un fel sau altul, se va întoarce la Salonic și…dar de ce să se întoarcă în Grecia? Prăpăditul de Dimitris își închipuia că o să se roage de el s-o primească înapoi, că o să se târască în genunchi implorându-i iertarea? Ce tâmpit, n-o cunoaște pe Deea Damaschin…încă unul pe lista celor cărora avea să le plătească pentru umilințele suferite…

Când s-a calmat a găsit în sertarul noptierei de lângă pat poșeta micuță, argintie, cu care fusese  ieri seară la Moulin Rouge, avea înăuntru cartea de identitate, un necesar de machiaj și un pumn de euro mototoliți. I-a numărat, nu erau mulți, nici pe departe nu acopereau costul sejurului la hotel pe care nenorocitul de Dimitris i-l lăsase pe umeri dar aveau să ajungă un timp. După ce ieșea  de aici, doar nu o vor ține cu forța…dar dacă va fi arestată? Ce puteau să-i facă decât s-o trimită înapoi în România și asta era de neacceptat. Să se ducă acasă cu coada între picioare după ce sperase că a ajuns la suprafață? Să fie  batjocura tuturor ?

Marea greșeală a vieții ei a fost Dan Bratu. Era la vârsta potrivită, arăta spectaculos, nu era dispusă să lase pe nimeni să-i stea în cale. În timp ce altele mimau o meserie, ba model, ba asistentă în showurile de televiziune doar cu scopul de a atrage atenția asupra farmecelor , pentru a le vinde cât mai bine…Conform zicalei „noaptea toate pisicile sunt negre” la 20 de ani toate femeile sunt mișto, afară de cele chioambe și urâte-n draci de la natură. Plus că s-au inventat silicoane, botox, liftinguri și câte alte  daravele…Fetele se lipeau de câte un miliardar trecut de primele două tinereți sau de un nabab din afară care le abandonau iute așa că se grăbeau să acumuleze cât mai multe bunuri, adică bijuterii și țoale de firmă. Ce mai conta că după folosință dispăreau din peisaj, nu înainte de ceva divorțuri cu scandal care alimentau tabloidele, cântecul lor de lebădă înainte de a fi înlocuite cu prospături. Deea  n-a vrut asta, ea a încercat să-și clădească o carieră adevărată cu propria ei voce și, desigur, cu propriul ei trup. I s-a pus pata pe arhitectul acela văduv care-și căuta soție să-i înveselească vila cu piscină și să-i răsfețe fetița răzgâiată.  Cum să-și imagineze că toată strălucirea ei se va pierde în fața unei neavenite …mimoza de Ana Dogaru, o nimeni cu moț…

Basarabeanca s-a întors cu căruciorul ei de menaj.

– Am venit să te ajut, te muți într-o odaie mai micuță …

– N-au chemat poliția să mă aresteze? s-a interesat Andreea.

– Nu te gândi că fugi , au un paznic prost de-i put colțunii dar tare al dracului! A urmat-o ascultătoare pe Larisa, deocamdată nu era în măsură să-și facă alte planuri.

Pe coridor tocmai se deschidea o ușă, ieșea o doamnă în vârstă purtând în brațe o cățelușă parfumată care începu să mârâie când o văzu pe Larisa.

– Tais toi, cheri, sois sage…

– Așa, fă javra să tacă …Bonjur Madame… iaca  iapa șeia  cu coteiul  de cate ori mă vede mă latră de parcă-s Necuratu! . Deea s-a uitat îndelung după cucoana care pășea cu un aer trufaș, i-a privit pardesiul galben, pălăria galbenă, ochelarii de soare imenși cu cadru galben și a știut cum să se strecoare afară din hotel. Avea nevoie doar de puțin ajutor ca să pătrundă în camera babei, Larisa putea să o ajute cu o cartelă de intrare, în rest era floare la ureche, femeia dormea neîntoarsă, hainele ei erau în cuier, a îmbrăcat pardesiul galben, și-a pus pălăria și ochelarii, ba chiar pentru deplina siguranță a luat în brațe cățelușa care nu s-a apucat să protesteze. Un taxi în stradă și pe aici ți-e drumul…portarul a rămas mirat când câțelușa speriată pe care Deea o abandonase în stradă s-a întors zgribulită la ușa hotelului.

A stat câteva zile într-o cameră ieftină, banii abia îi ajungeau așa că avea nevoie de o soluție rapidă înainte de a rămâne în stradă.. Dar…nu era ea o cântăreață de succes, nu fusese pe cale să-și clădească o carieră? Știa un hit al Patriciei Kaas, i-l fredonase cândva și lui Dan care nu era prea încântat de refrenul pe care îl tot îngâna Deea cu „Tu ești soarele meu…”

„ Mon mec à moi
Il me parle d’aventures
Et quand elles brillent dans ses yeux
J’pourrais y passer la nuit
Il parle d’amour
Comme il parle des voitures
Et moi j’y suis où il veut…”

S-a grăbit să dea o audiție într-un club ales la întâmplare și nu s-a mirat că au primit-o cu îngăduință, ba chiar i-au pus la dispoziție un pianist s-o acompanieze …le-a cântat hitul Patriciei Kaas, era singura piesă franțuzească pe care o știa deși nu stăpânea foarte bine pronunția dar îi ieșeau inflexiunille sexy ale vocii. Doar că bărbații cu aer supra serios au râs, fără reținere, iar ea le-a întors spatele și a dat să iasă, înjurând. S-a ținut după ea un tip pricăjit, cu un început caraghios de chelie, pe care era mai să-l bată.

– Ce dracu vrei pișpirică…oi fi și tu vreun zmeu, vrei bunga bunga sau ce…nu vezi că ai ciungă în creier? Tipul a dat din cap binevoitor, a spus de mai multe ori „Oui” și i-a întins o carte de vizită colorată pe care era trecută adresa unui club, „Sexy Club Paradis”…Băi să nu fie în Pigalle că nu cad la învoială, a spus Deea dar ea habar n-avea că vestitul Pigalle, cartierul deochiat al Parisului, cedase de mult întâietate altei zone. Era exact acolo unde fusese îndrumată…rue Saint Denis…Nici nu era greu să-ți dai seama de specificul locului, decorat cu firme explicite, Peep Show, Top Sexy, Sex Center, Club XXX…până la Club Paradis, unde avea să intre pentru audiție. A străbătut strada aglomerată de mici magazine de fructe și legume, pește și fructe de mare, s-a făcut că nu aude hărmălaia negustorilor în limbi ciudate și necunoscute, le-a văzut la locurile lor pe lângă porți și ganguri pe vânzătoarele de sex care apăreau la muncă la începutul după amiezii și s-a îngrozit. Un travestit cu o bustieră piele de leopard, cu buzele vopsite într-un roșu strident, câteva balabuste – cum le zicea ea femeilor cu gabarit depășit  și aer de zarzavagioaice, din loc în loc o tinerică acceptabilă, blonde sau brune, tunse scurt, cu fustițe mini și geci de piele și cu o gentuță atârnată de umăr, parcă aveau uniforme. Deea s-a cutremurat dar nu putea face cale întoarsă.

La Clubul Paradis cei care învârteau lucrurile erau câțiva bărbați bruneți, cu alură de arabi, probabil magrebieni care nu s-au omorât cu firea să-i evalueze vocea.  Roumanie, oui? Ai unde să dormi? Dormir? Non! Ai bani să plătești? Argent! Euro?  Te duci la pensiunea Stella, e aici în spate, rue du Ponceau, spui că te-a trimis Ghazil.   Bon! Vii seara la lucru, travail! Oui. Bon. Va! Lasă că învăț eu bine franțuzește și vă porcăi pe toți ghiaurilor! Tu a dit quoi? Ești băiat gigea, boule…Je t’aime!

Camera avea igrasie, colțul sanitar era ca într-o celulă a poliției dar dacă o arestau la hotel ar fi dus-o mai bine? „Cum dracu fac eu în gaura asta de șobolani să prind în cursă un tip bogat, altfel cum mă scot? Timpul trece, șansele scad, o parte din machiaj mi s-a uscat, restul curge, blugii îmi put a murdărie iar dacă o să fac celulită sau vergeturi sunt terminată își spuse Deea după ce se dezbrăcă goală ..

Pensiunea lui pește prăjit…să le cer un televizor? Mai degrabă un prosop curat. În vila lui Dan de la București făceam băi cu lapte de bivoliță și soră-mea Alina îmi masa spatele, acum sigur o masează pe mimoza din cauza căreia am ajuns eu aici. Și când te gândești că l-am rugat pe Sică Ciomag să-și trimită oamenii s-o scoată la produs pe nesimțită…ea ar trebui să fie aici în locul meu! Răzbunare, numele tău e Deea Damaschin …dar până la răzbunare nu cumva mă atacă ploșnițele…sau sunt păduchi?”

Când a ieșit seara să meargă la Club strada era animată, apăruseră mai multe negrese nostime, unele din ele mai planturoase, un grup de blondine vesele ca nișe vrăbiuțe iar în spate se vedea un fel de arc de triumf despre care a aflat mai târziu că fusese ridicat de Ludovic al XIV-lea ca poartă de intrare după ce se întorcea de la basilica regală Saint Denis.

Același tip de fete se înghesuiau și în club, sub supravegherea lui  Ghazil dar și a câtorva nigerieni bine făcuți iar Andreea s-a simțit dintr-odată stingheră în asemenea ambianță. Nu știa ce aveau să-i ceară dar era conștientă de o realitate clară, chiar și prost îmbrăcată și cu machiajul improvizat Deea era cu o clasă superioară acestui gen de păsărici de noapte. Își regăsi dintr-odată aplombul, siguranța de sine, tupeul.

– Hei băiețaș, se adresă ea lui Ghazil, când trebuie să cânt? Dacă il faut că trebuie vreau piștarii înainte, capisci, argent, euro! Te faci că plouă? Bine, data viitoare! Bon. Oui.

O negresă o însoțește într-un fel de vestiar ticsit cu haine de tot felul și de toate culorile, un fel de bazar de mâna a doua, un talcioc cu boarfe mizerabile de care se feri să se atingă.

– Trebuie să îmbrac eu așa ceva? protestă Deea dar n-avea cu cine să se înțeleagă așa că scotoci prin teancul de haine să aleagă ceva cât de cât potrivit.  Și alese o fustiță din lame strălucitor și un bolero strâmt, știa ce se cere în acest mediu și era dispusă să le arate ceea ce așteptau, un corp perfect de femeie coaptă, fără fasoane și îmbunătățiri, un trup care  le bătea de la distanță pe toate celelalte prospături trase la indigo.

– Mâine deux chansons, mai multe cântece mai mulți bani, îi promise Ghazil și Deea înțelese că nu se cere nimic altceva de la ea, cel puțin deocamdată. Oricum, n-avea degând să se vândă ieftin. Cânta destul de acceptabil dar gălăgia din club, zumzetul permanent al conversațiilor arăta că nimeni n-o bagă în seamă. Poate să le cânte și șlagărul ei preferat în România, „Tu ești soarele meu” că n-o să le pese, probabil în clubul acesta muzica e un fel de acoperire pentru alte activități. Treaba lor, își spuse, câtă vreme îți țin mâinile slinoase departe o să le cânt de le sparg timpanele. A plecat ușor dezamăgită și pe drumul de întoarcere s-a ferit să fie în raza de acțiune a vreunui potențial client, marfă era destulă. S-a întors la pensiune, s-a întins pe pat și a început să plângă.

Deea cunoscuse în zilele când se plimbase cu Dimitris un Paris al eleganței și al istoriei, își cumpărase o mulțime de lucruri de valoare pe Champs Elysees sau în buticurile de mari firme de pe faimoasa rue de St Honore, lucruri pe care le abandonase la hotel fără speranța de a le recupera. Acum avea nevoie de lenjerie curată și câteva piese decente de îmbrăcăminte ieftină și avea să cunoască alt Paris, mai modest și mai sărac,  plin de imigranți dubioși, speculanți, bișnițari, oameni fără căpătâi. Trebuia să-și facă cumpărăturile la Tati, vestitele magazine super-ieftine, unde era un adevărat supliciu să scotocești prin rafturi ticsite cu fleacuri, îmbrâncindu-te cu alți amatori sosiți, desigur, din țări cu venituri reduse.  Smulgând din mâna altei amatoare de chilipiruri un top din poliester verde pal care îi plăcuse măcar la culoare, Deea își jură că soarta ei se va schimba. Greșise și plătise dar era de ajuns!

Mai avea o șansă, de ce nu se gândise până acum , Larisa! Basarabeanca puțin ușchită putea să o ajute să-și recupereze lucrurile rămase la hotel, desigur că fuseseră depozitate undeva dar nu vedea cum reprezentanții unui hotel de lux le vor scoate la comercializare, probabil bagajele ei stăteau la păstrare iar o angajată ca Larisa  putea avea acces la ele. Trebuia să o pândească, să o aștepte când iese din tură, ar fi găsit ea o cale să o convingă, femeia era suficient de toantă. Măcar să-și recupereze bijuteriile, cum de nu s-a gândit să le ia la plecare? O după amiază întreagă a pierdut-o pândind ieșirea de serviciu a hotelului , fără succes. L-a văzut pe paznicul despre care Larisa îi spusese că e „prost de-i put colțunii”, un portar de hotel tipic, cu aerul acela de boier care-ți face un hatâr să-ți deschidă ușa dar moldoveanca n-a apărut, poate era în ziua ei liberă. Sau poate au dat-o afară? A mai pierdut o zi dar a avut noroc, Larisa a ieșit din clădire

– Ia uite cine ești… am chicat pe  buși când te-am văzut, cum de nu te-au găsit la Police?

– Larisa, unde-s bagajele mele?

– Bagaje?  Dracu știe ..o vinit de la Police și au strâns toti lucrurili tali, au pus ștampili pi jeamantani și le-au luat de  ziceam că ești deja la poprire…era să mă sugrume madam Lamara că i-ai furat coteiul…

– Nu s-a întors acasă jigodia dracu?

– Cum de nu, l-a găsit paznicu, i-a chicat și o recompensă iar io…

Așadar, adio bagaje. Marșarier în cartierul unde-și găsise de lucru, clubul o aștepta.

O mașină sosea la Vădeni dar nu era Victor ci Radu, fostul ei coleg de la grădiniță, cel pe care-l folosise, fără știrea lui, ca obiect capabil să-i stârnească gelozia lui Victor. Dar Radu Spiridon nu era atunci decât un coleg pe care nu-l prea băgase în seamă iar acum iată că își face apariția cu flori, cu cadouri pentru copil și întrebări despre planurile ei de a reveni la grădiniță …S-a simțit flatată, i-a zâmbit, l-a servit cu dulceață de corcodușe făcută de mama ei dar nu a putut să-i dea un răspuns ferm.

– Am crezut că te-ai măritat, spuse Radu și tot el continuă, dar am văzut, mai bine zis am citit, că prietenul tău Victor Bratu  e implicat într-un proces penal…

– A luat 3 ani de închisoare…cu executare, se posomorî ea.

– Îmi pare rău. El e tatăl copilului?

– Cine, Victor? Da, sigur…el e tatăl…

– La grădiniță ți-au simțit lipsa dar după atâta timp…știi cum e…

– Ochii care nu se văd se uită, a încercat Alina să pară cinică. Nu e nimic, o să treacă.

Paradoxul era că Alina nu ceruse concediu de maternitate plătit, i se păruse necinstit să defileze cu actele întocmite pe o declarație falsă și demisionase pur și simplu. Îl privi cu atenție pe Radu, era un bărbat înalt, bine făcut, cu o statură atletică, rod al timpului îndelungat petrecut la sală sau pe terenul de sport dar în ochii lui se citea timiditatea, părea stânjenit și nu-și găsea cuvintele. Alina își aminti că, după orele de la grădiniță, stătuseră de câteva ori de vorbă, nu mai știa pe ce subiecte, i se păruse atunci că-l interesează, că privirile lui stăruie prea mult  asupra trupului ei dar era obișnuită să atragă admirația bărbaților. Odată, tocmai când Victor venise să o ia și căuta un loc să parcheze mașina a zăbovit mai mult în dialogul cu Radu, ba chiar s-a amuzat, a cochetat cu tânărul ușor mirat de atenția ce i se dădea pe neașteptate iar pe drumul spre garsonieră Victor a condus îmbufnat, în tăcere, ceea ce nu-i stătea în fire iar Alina s-a prefăcut că nu observă cum sămânța geloziei prinde rădăcini. Era sfatul Karinei și a urmat minciuna cu buchetul de trandafiri de care s-ar fi rușinat să-i vorbească lui Radu. I-a mulțumit pentru vizită, a promis să-l sune cu prima ocazie când s-ar fi decis să revină la grădiniță, deși speranțele de a fi reprimită se împuținau odată cu trecerea zilelor, dar sosirea lui i-a făcut plăcere. La fel cum i-a plăcut expresia de încântare și de simpatie sinceră de pe chipul lui Radu când a văzut copilul, în timp ce Victor nu-și putuse reține niciodată indiferența. Poate chiar antipatia, știut fiind că era vorba de copilul Deei și al lui Tudor Lupescu…

Victor a primit o condamnare de 3 ani dar a fost eliberat mai devreme ….

Trecuseră anii și Sică a uitat de ea? A trăit cu teama în suflet, concentrându-se pe nevoile copilului, ferindu-se de izbucnirile rele ale tatălui ei, departe de singurul om care i-ar fi putut aduce liniștea, Victor. Sau poate Sică a găsit-o pe Deea, cine știe pe unde se refugiase sora ei dar el era un interlop cu relații afară, sigur profitase de noile oportunități deschise de intrarea în UE…Poate avea noroc și scăpa de amenințare? Ideea lui Victor de a pleca din țară a găsit-o disponibilă de aventură. Crezuse mult timp că Victor, odată ieșit din închisoare, îi va întoarce spatele dar n-a fost așa. A apărut la poartă în aceiași mașină hârbuită de parcă n-ar fi lipsit câțiva ani.

– Puiule, dacă mă mai vrei, sunt aici!

Era vară, au ieșit să se plimbe prin pășunile de pe dealul de la marginea satului, lăsându-l pe Doruț în grija bunicii, ca de atâtea ori. „Măcar acest lucru e adevărat, într-un ocean de minciună, își spunea Alina…mama e chiar bunica lui Doruț”

– Pe aici te duceai cu vaca la păscut când erai mică?

– M-ai adus aici să-ți povestesc amintiri din copilărie?

Cât timp fusese închis Victor i-a interzis cu desăvârșire să-l viziteze, să-i trimită scrisori sau pachete, a insistat să se țină la distanță unul de altul, poate ca un fel de probă în fața eroziunii timpului. Iar acum o privea cu același entuziasm, cu aceiași ardoare juvenilă care-i stătea bine și renăștea în el în ciuda necazurilor prin care trecuse.

– Puiule, îți era dor de mine?

A atins-o ușor pe obraz, s-a plimbat cu degetele pe conturul chipului ei pe care îl cunoștea atât de bine, îl pictase de nenumărate ori, îl mângâiase, îl sărutase cu pasiune. Părea transformat, emana mai multă siguranță și echilibru, nu mai era acel tip zăpăcit și instabil  cu care se obișnuise iar Alinei îi era teamă pe undeva de „noul Victor”. Poate că el observase în ochii ei o ușoară umbră de neîncredere și i-a zâmbit larg, deschis:

– Ce, ai crezut că nu te mai iubesc?

S-au îmbrățișat, s-au sărutat, tăvălindu-se pe iarbă ca doi adolescenți, s-au jucat ca în timpul numeroaselor clipe vesele din garsonieră sau mansarda-atelier și n-a fost nevoie de mult timp ca să uite împreună de întrebările fără răspuns, de grija zilelor ce vor veni, de problemele nerezolvate…Au făcut dragoste acolo, pe iarbă, sub cerul senin și indiferent. Când s-au întors, târziu, mama Maria i-a servit cu o cină gustoasă în curte, în timp ce Doruț stătea cuminte într-un leagăn special amenajat pentru el în grădină. Îl auziră, întindea mâna să ceară înapoi o jucărie care îi căzuse din mână:

– Mami?!

Victor s-a aplecat el să ridice jucăria:

– Îți spune mamă, bineînțeles…Copilul crește, cum poți crede că ai să-i ascunzi la infinit adevărul? Atâta lume știe povestea Deei…Dan, familia mea …și mai e cineva de care ar trebui să ții cont.

– Cine anume?

– Casandra  …

– Casandra? Ea n-a făcut închisoare?

– Mămăliga de Lucian e și acum după gratii dar Casandra a scăpat cu suspendare, pentru complicitate. Poate a avut pile, nu știu, dar ține seama că ea e fiica lui Tudor Lupescu deci…e sora vitregă a lui Doruț.

– Chiar nu mă interesează povestea asta, s-a scuturat Alina ca și cum voia să se debaraseze de gândurile care se adunau în mintea ei. Casandra, femeia care încercase să le facă atâta rău, emisara lui Sică Ciomag? De ce voia trecutul să se întoarcă, oare fugind Deea îi lăsase moștenire nu doar grija de a-i crește copilul dar și obligația de a-i trăi viața, cu toate problemele rămase nerezolvate?

– E vorba de averea lui Lupescu…cred că a lăsat destule bunuri în urmă…Claudia așa susține.

– Victor, te rog, oprește-te, nu mă interesează.

– Doruț ar putea avea drepturile lui, dacă se face un test de paternitate…de fapt un test care să dovedească legătura de sânge între copil și Casandra?

Alina nu mai putea suporta, s-a ridicat furioasă, aproape a strigat:

– Termină! Doruț e copilul meu și gata. Punct.

– Vrei să scapi de complicații? a întrebat Victor dar n-a mai primit răspuns, Alina deja se dusese să-l ridice pe băiețel din leagăn, începuse să plângă, probabil speriat de tonul discuțiilor dintre cei mari.

– Uite, l-ai speriat…

– Alina, să știi că nu ai decât o soluție ca să te aperi, să scapi de problemele pe care va trebui să le înfrunți de acum încolo…trebuie să faci și tu ca sora ta, să pleci!

„Cum să plec, unde să plec?”, ar fi vrut să întrebe ea surprinsă de asemenea idee dar Victor a preferat să închidă discuția, s-a urcat în mașină și a demarat spre București, lăsându-și cina neterminată. Dar, reflectând mai mult, și-a dat seama că Victor avea dreptate.

Câteva zile Andreea a fost uimită de tratamentul care i se rezervase   era într-un cartier în care se trăia din prostituție și showuri erotice iar ei nu i se cerea măcar un banal strip-tease? Ghazil marocanul și subordonații lui nu încercaseră să-i vâre pe gât vreun client? E drept, viața în maghernița unde nimerise era insuportabilă iar mâncarea servită pe  stradă sau la terase improvizate era infectă. Nici o perspectivă , nimic…Deea nici măcar nu avea curajul să se aventureze mult în afara cartierului, abia dacă ajungea în zona la fel de pestriță din jurul vechilor hale unde legea o făceau tot emigranții și negoțurile mărunte. Mai mult, în jurul îndrăznețului Centru Pompidou mișunau țiganii care își trimiteau la înaintare femeile cu o schemă nouă de cerșit, se apropiau de turiști și întrebau „Do you speak english?”  după care îți vârau sub nas un text care să ilustreze situația lor complicată din care nu se pot salva fără o donație, abordată astfel Deea a răspuns într-o românească perfectă „da, eu vorbesc englezește, dar tu?” și spre uimirea ei a scăpat neînjurată. Într-o seară a abordat-o un bărbat, părea curățel, gen funcționar modest cu o leafă decentă și pofte nesatisfăcute, care i-a șoptit suav la ureche: Cinquante? 50? Știa de la fetele din club că tariful pentru o partidă de sex pornea de la 20 de euro, deci 50 era o ofertă bunicică și a fost tentată să accepte dar a rezistat tentației. Deea Damaschin trecea printr-o pasă proastă dar niciodată nu se va coborî să se vândă pe prețuri de nimic la colț de stradă. O clipă se întrebă ce va face dacă Ghazil și ai lui, după ce au lăsat-o un timp să se „fezandeze” vor ieși la iveală cu oferta pe bune, doar erau pimps, proxeneți  nu muzicieni, probabil îi va slobozi un picior în boașe marocanului după care ăilalți, în frunte cu nigerianul cel uriaș, vor sări pe ea, îi vor smulge hainele și o vor viola cu frenezie…Doamne, doar la pomenirea cuvântului „viol„ în gând se încrețea carnea pe ea…Alina a suferit  atât din cauza ei iar acum mai mult ca sigur se va chinui să ajute la creșterea copilului abandonat de Deea în satul amărât de la marginea lumii, așteptând-o să se întoarcă. Dar nu se va întoarce, va lupta să-și refacă viața cu orice preț, nu va privi în urmă, nu va avea regrete, remușcări, își va reprima sentimentalismele dar și pornirile răzbunătoare, nu, acea Andreea nu mai există. Cu nici un preț nu va lăsa trecutul să o copleșească, să-i dicteze viața…

Seara când Ghazil a chemat-o în așa zisul birou din club Deea era pregătită de luptă. Dacă va fi să iasă cu bărbați ea și-i va alege, patul în care o va face va avea cearșafuri curate nu rupturi mâncate de ploșnițe iar în baie va curge apă caldă. Să se mai gândească la baia cu lapte de bivoliță din vila lui Dan Bratu, la piscina luminată seara cu leduri din curtea lui Dimitris de la Kalamaria, nenorocitul, îi promisese că se va căsători cu ea, într-o zi, la Las Vegas. Cum putuse să-l creadă, cum își închipuise că o femeie blestemată să trăiască din pomana unor bărbați generoși  ar putea jindui la o căsătorie, fie ea la Las Vegas?

În micul birou o aștepta un bărbat, un mustăcios oacheș și scund care i s-a adresat în românește:

– Tu ești Andreea Damaschin? Păpusă, vezi că te caută poliția.

– Și ce-ți pasă ție? s-a revoltat ea, totuși prinsă pe picior greșit.

– Ai habar cât ai rămas datoare la hotelul de unde ai fugit fără să plătești? Dar de furtul țoalelor, una bucată pelerină galbenă, una bucată pălărie galbenă cu voaletă, plus cățelul doamnei Lamar care a depus plângere?

– Așa o chema pe băbătie? Ea e tot galbenă, probabil a făcut icter de oftică?a râs ea.

– Lamar sau La mer…cui îi pasă, scrie în dosarul poliției, ești dispusă să te predai?

Deea l-a mai privit odată pe omulețul care puțea de la o poștă a tutun ieftin.

– Băi cum te cheamă, Soarbe Zeamă, la mine nu ține cu cioace de astea, eu cu proxeneții nu mă bag și nu ești tu acela care mă scoate  la produs. Hai, să-ți văd mersul…du-te înapoi la tine în Ferentari!

– Păpușă, te strofoci degeaba, eu am venit doar să-ți aduc o invitație.

– De la cine?

– De la  Monsieur Basile, n-ai auzit de el?

Auzise. La Pensiunea Stella unde fusese trimisă o auzise pe patroană vorbind la telefon cu accentuat respect despre „monsieur Basile” care îi proteja stabilimentul. Mai fuseseră și conversațiile cu fetele de la club, nu evita discuțiile cu ele mai ales că toate încercau să-și perfecționeze reciproc cunoștiințele de limbă franceză. Făcuseră un pas înainte după lunile petrecute pe bulevardele din nordul Parisului patrulând în ciuda frigului în minijupe, cu cizme albe mai înalte de genunchi și geci cu gulere de blană, fumând câte o țigară când traficul se mai relaxa și erau mai puțini șoferi de tiruri care să le admire… Aproape trei sferturi din fete proveneau din țări îndepărtate, Brazilia, Ghana, Nigeria dar și din Europa de răsărit. Să ajungă în cluburile sau bordelurile clandestine din centru era o promovare și o ușurare a situației fiecăreia, oricât ar fi fost obligate să cotizeze și erau mulți care trăiau de pe urma lor, câte o „Mama”, o prostituată „în retragere” care lua în grijă câte 4-5 fete, contrabandiștii care le aduceau din afară, făcând dese drumuri de regulă în Balcani, „cabbies” care le conduceau prin oraș, paznici și „ținători de șase” până la șefi, cei câțiva lideri cu reputație în meserie. Așa cum era acest monsieur Basile…O întâlnire cu el nu putea fi evitată…dar Deea nici nu bănuia ce surpriză o așteaptă. Deocamdată însă reacționă cu duritate:

– Dacă tu crezi măi cap de varză murată că mafioții tăi o să-mi dicteze mie ce să fac ești pe arătură! Străinul nici nu clipi la cuvintele ei, doar o luă de braț și încercă să o tragă spre ușă.

– Ia mâna, mă doare!

– Ascultă fă otreapă, dacă nu-ți ții pliscul o iei! Atât i-a trebuit Deei, s-a smuls cu putere de lângă mustăcios și, luând distanța necesară, l-a lovit zdravăn cu piciorul în burtă, apoi, profitând de uluiala bărbatului care se încovoia de durere a început să-i care pumni peste tot, în cap, în piept, până au sărit doi nigerieni din camera alăturată și l-au salvat pe emisarul bossului de la un knock out rușinos.

– Acum să mergem, a spus Deea satisfăcută, să nu-l lăsăm pe marele șef să aștepte, nu e cuviincios. Dar tu mustăcilă ține distanța că mai mă mănâncă palmele, cine știe…paza bună….Să-i ceri lui monsieur Basile spor de periclitate!

Monsieur Basile era nimeni altul decât Vasile Vasile sau, cum fusese poreclit în România, Sică Ciomag. Un nume faimos cu ani în urmă. Supraviețuise unor schimburi de focuri, fusese arestat și ziarele sărbătoriseră victoria comisarului Mircea Olteanu care pusese capăt activității infracționale a unui puternic clan interlop, implicat în traficul de persoane, prostituate, cerșetori, cămătărie, contrabandă, droguri. Dar justiția n-avea suficiente probe ca să-i vină de hac pe termen lung. Sau poate că știa unde să cotizeze.

Cât despre Deea …ea își începuse cariera de fotomodel și cântăreață sub aripa protectoare a lui Sică Ciomag care-i făcuse rost de primele contracte bănoase în Cipru, puțin înainte de anul 2000 când insula Afroditei era un paradis al turiștilor amatori de sex ieftin. Avocatul Tudor Lupescu, amant și mai târziu tatăl copilului pe care Deea îl abandonase, se ocupa de afacerile clanului Vasile și de câte ori apelase la ajutorul lui Sică îl primise, din păcate fără să obțină victoria finală, căsătoria cu frumosul arhitect cu tot cu vila lui cu piscină și conturile babane în bancă. N-a fost să fie…

– Asseyez  vous Mademoiselle Damaschin, râse gazda care nu se schimbase prea mult în anii din urmă, avea aceiași obezitate pronunțată, cu fața injectată de grăsime în care abia se zăreau ochii apoși, lipsiți de expresie. Deea, tot frumoasă ești!

– Mersi, monsieur Basile…tres aimable..adică ești al dracului de galant cu femeile! Ce cauți pe meleagurile astea?

– Bani, nu știai că am intrat în Europa?

– Românica era prea strâmtă pentru tine?

– Exact.

– Sau ai fugit de frica bulăului, erau cât pe ce să te condamne…

– Nu te lua după calomniile din presă, de ce să mă condamne, pentru că niște puști găozari m-ar fi văzut la un loc de adunare al cerșetorilor pe care îi ajutam să plece afară, pentru că tâmpitul acela de avocat, Lupescu, omul care nu știu cum a reușit să păcălească o femeie isteață ca tine, pretindea că mă are la mână cu niște documente măsluite? Toate prostiile astea s-au prăbușit în fața justiției…

– Ia spune pe cine ai șpăguit, râse Deea, procurorul, judecătorii, pe cine?

– Pe toți! râse și monsieur Basile iar râsul lui sănătos zguduia pereții…după care se opri și o privi cu falsă compătimire. Dar tu…ți-ai păstrat frumusețea, recunosc, dar în rest arăți jalnic! Am să-i belesc pe idioții care te-au trimis în maghernița aia de la Stella, Ghazil marocanul e un cretin dar n-am ce face, cu albanezii de pe aici se lucrează și mai prost, una două sar cu cuțitele…

– Sică, de ce nu ieși tu la intersecție cu ceva concret, hai, zi, ce mi-ai pregătit?

– Un singur lucru știu, o femeie ca Deea Damaschin merită cu totul altă viață, un altfel de tratament…

– Și asta cât mă costă?

Andreea a refuzat țigara oferită, nu mai fuma de mult. A acceptat în schimb niște bomboane de ciocolată și un pahar de coniac, coniacul franțuzesc nu se refuză niciodată.

– Uite ce e, monsieur Basile, am devenit o obișnuită a cartierului, le știu pe toate, tot borfetul infect care cotizează la tine, băbătiile cu gingiile goale și țâțele atârnând până la genunchi…astea cât iau, 10-15 dolari ca să NU se dezbrace? Sunt câteva mai acătării dar alea cât cer, cât un bacșiș de chelner la un local mai spălat? Cât un pahar de șampanie ?

– Chiar vrei să știi cifre, a întrerupt-o monsieur Basile. Îți spun eu, o fată care are 12 clienți pe zi poate produce cam 10 mii pe lună!

– 12 clienți pe zi? sări Deea îngrozită. Să mă ferească Dumnezeu…Sică, tu te uiți la mine cum arăt?

– Mă uit.

– Și ce vezi?

– O femeie care se apropie de 40 și…Deea înterveni imediat, ofuscată:

– 40? Exagerezi…nici pe departe…

– E drept, Deea, ai clasă, ai stil, este exact ce am spus, meriți o altă viață.

– Pe mine nu mă mai scoți tu la produs.

– Nici nu intenționez. Ai să hotărăști singură ce faci, cu cine și de ce…eu sunt dispus să te finanțez. În virtutea vechilor relații de prietenie. La mine, din acest moment, ai deschis un credit nelimitat.

– Cu ce dobândă?

– Cu cea mai mare, desigur.

Nu era atât de rău pe cât se așteptase, trebuia să reflecteze dar Basile, adică Sică, nu o lăsă de la bun început să se mai întoarcă în pensiunea sordidă sau la clubul marocanului.

– L-ai cunoscut pe Bilă, omul meu o să te conducă la un apartament curățel într-o zonă corectă, pe lângă Gara Sainte Lazare, e ca în centru, ce mai…vezi că la ăștia gara e pentru trenuri nu pentru aurolaci, hoți de buzunare și curve.

– Bilă e mustăciosul pe care l-am miluit cu un șut în boașe? Perfect, îmi știe de frică…

S-a dus să vadă. Nu era rău, apartament micuț, la etajul 4, de vreo 50 de metri pătrați, mobilat modern, cu un dormitor simplu în care abia încăpea patul, cu dulap încorporat în perete și fereastră spre curtea interioară, o baie cu duș separat și cabină WC, un sejour cu o canapea îngustă și o masă joasă, în fine o bucătărie dotată cu frigider, hotă, toaster, microunde, o masă cu 2 scaune…totul la o chirie de 1600 euro pe lună plus utilitățile. Cum Sică îi promisese că-i face cadou chiria pe primele luni avea tot timpul să se gândească la viitor așa că Deea acceptă oferta. Scăpase dintr-un coșmar dar oare ce o aștepta mai departe?

În prima zi a ieșit din casă dis de dimineață. Strada se anima, deja era coadă la Boulangerie-Patisserie, locurile de parcare eliberate se populau repede cu camionete și dube venite să livreze mărfuri, un tânăr pe motocicletă încerca zadarnic să-și aprindă o țigară, la multe ferestre perdelele erau încă trase, ce bine că unii nu trebuiau să se grăbească la joburi, mai leneveau în paturile calde, lăfăindu-se printre perne și așternuturi mătăsoase, fără griji pentru ziua de mâine sau pentru ziua de azi. Ce dulce viață.

Pentru Alina era mai bine să plece. Iar Victor venise de la început cu soluția, deși trecuse ceva timp Karina își menținea propunerea de a colabora cu el, i-a oferit chiar și un avans pentru schițele lui iar Victor s-a grăbit să aducă tot felul de haine și cadouri pentru copil. Dar nu era decât o picătură într-un ocean de nevoi.

– Karina și Paul s-au căsătorit? întrebă Alina care trăise izolată de lume.

– Uite că nu, relația lor n-a mers chiar așa cum pornise dar Paul continuă să spere. Diseară suntem invitații lor la o cină în oraș.

– În București?

– Îhâm…Doruț o să stea cu bunicii, n-ar fi prima oară, nu?

– Victore, ești nebun…eu cu ce mă îmbrac?

Brusc el se repezi să o ia în brațe, să o învârtească prin aer așa cum făcuse de atâtea ori în mansarda iubirii lor, ea striga să o lase jos, să se potolească. S-a executat.

– În mașină am câteva lucruri pentru tine care s-ar putea să ți se potrivească, mie îmi plac și cum o să devin o somitate în materie de modă…sau cumva vrei să scotocești prin lucrurile Deei?

– Nu mai e nimic de la Deea, mama le-a ars…după ce i-a afurisit toți pantalonii și topurile și…

– Sper că bijuteriile le-ai vândut.

– Le-am vândut, ca și poșetele, pantofii…avem mereu nevoie de bani…

Seara la restaurant Karina s-a purtat de parcă prietenia lor nu suferise întreruperi.

– Victor are o mulțime de proiecte interesante care ar putea intra în producție, tata le-a văzut și e de acord să-l angajăm, așa că poți veni și tu cu el în Germania.

– În Germania?

– La Munchen, acolo avem sediul principal. Desigur poți să iei și copilul, va avea condiții bune ca să  crească.  Alina, trebuie să ieși din văgăuna aia, ești o femeie tânără, atât tu cât și Victor meritați altă viață iar puștiul are numai de câștigat.

L-a privit pe Victor…părea că se maturizase. Nu mai semăna cu tânărul aiurit ce făcea pe șmecherul cuceritor și-i spunea Deei „pisulache” ? Își aminti cum îl cunoscuse , cum a bătut prima oară la ușa garsonierei, îmbrăcat cu un tricou lălâi și o tașcă atârnată de gât și brusc s-a intimidat sub privirea unei fetișcane cu șuvițe blonde și o fustă scurtă de blugi ….apoi a apărut cu un trandafir în mână jucând pe timidul…„Sunt pe moarte dacă nu mă săruți acum mor” …și i-a luat ușor capul în mâini și a sărutat-o apăsat pe buze . Doamne, câte se întâmplaseră de atunci…Avea nevoie de el, de dragostea lui, trebuia să-și trăiască viața ei și nu pe a Andreei, trebuia să se elibereze de sub povara propriului sacrificiu pe care și-l asumase. Tudor crescuse, avea câțiva anișori, putea să-și îndeplinească misiunea și să-și trăiască propria viață din care nu se alesese mare lucru, cât i-ar fi plăcut să se întoarcă la grădiniță, să lucreze înconjurată de copiii, îi iubea atât de mult, dar nu mai era posibil. Să plece în Germania…de ce nu? Mai exista vreo speranță ca Deea să se întoarcă? Oricum, era prea târziu, copilul avea o mamă, pe ea. Eventual Sică Ciomag ar putea apărea din nou cu amenințările lui dar despre asta nu voia să vorbească.

În noaptea aceea a rămas în București, în mansarda lui de artist. Regăsea un loc din care i se părea că nu lipsise mult timp, un loc în care trăise, dormise, se lăsase pictată, se iubise, se certase, suferise, se bucurase…într-un cuvânt încercase să fie fericită. Discutaseră îndelung despre plecarea în Germania…

– Iubirea nu ține de foame dar hrănește sufletul…i-a spus el într-un târziu, ținând-o strâns în brațe…vezi tu numai iubirea n-ajunge…

– Numai iubirea sau numai o iubire, una singură? zâmbi ea. Sufletul uman e încăpător, mai ales cel al bărbaților…

– De ce vorbești așa? Soră-ta n-a fost un exemplu suficient? M-aș mira dacă plecarea ei n-a fost un aranjament cu vechiul ei patron, cine știe pe unde o fi scos-o la produs Sică Ciomag în timp ce tu…

– Te rog să încetezi, altfel plec, s-a supărat Alina dar în sinea ei îi dădea dreptate să raționeze astfel. Apoi a schimbat subiectul: Tu știi nemțește?

– Nicio boabă, dar o să învățăm. Karina și taică-său mă plătesc să desenez nu să țin discursuri…

Dimineața Victor a ținut să ia micul dejun cu familia. Ildiko nu mai era, se măritase cu „turcul„ ei și plecaseră la Istanbul, Marga rămăsese în gospodăria lui Nechifor, neconsolată iar Ana reușea cu greu să se desprindă de lângă copilul ei. Dan Traian crescuse, avea de fapt vârsta lui Doruț, dar era un copil bolnăvicios și dificil, care solicita atenție permanentă. Cu toate zâmbetele Biancăi, și ea acum cu alte preocupări, ca o domnișoară adevărată, Alina simți că e primită cu oarecare răceală. De fapt nici subiecte de discuție nu prea aveau, în casa Bratu numele și amintirea Andreei erau interzise iar a ignora existența copilului căruia îi devenise mamă  i se părea imposibil. Dan, care vizitase Munchenul și fusese impresionat de grădina englezească, un spațiu aproape sălbatec, lăsat la discreția naturii, a perorat despre superioritatea parcurilor în care asfaltul și betonul nu răpesc din locul rezervat vegetației dar nimeni nu găsea ceva de comentat.

Acasă la Vădeni n-au fost probleme, bieții părinți se obișnuiseră cu purtarea voluntară a fetelor. Acum băiețelul crescuse și era un copil foarte cuminte, fără mofturi și pretenții, obișnuit cu o viață modestă ceea ce, gândea Alina, îl făcea vulnerabil pentru viața de mai târziu. Ce ar fi putut el învăța de la doi bătrâni de modă veche și de la o femeie care  se pretindea adultă dar n-avea decât experiența unei vieți pline de speranțe neîmplinite? Fusese plină de entuziasm la un moment dat, uitase de masa de manichiură pentru o slujbă interesantă la o grădiniță, se logodise cu Victor și simțea apropierea căsătoriei ca pe o împlinire meritată și deodată totul se răsturnase.  Ar fi putut să abandoneze copilul Deei, să nu-i pese, să o lase pe bătrâna lor mamă să se descurce cum o ști? Iar acum când îl privea nu-și putea reprima teama de a descoperi cândva în genele copilului lipsa de criterii morale care o definea pe Andreea, mama lui bună sau perversitatea invazivă a lui Tudor Lupescu, tatăl natural…Doruț îi susținea privirea clipind cu genele lui mătăsoase șoptind:

– Mami, pot să-mi iau jucăriile?

Bietul de el avea câteva jucării vechi primite cadou de la puținii vizitatori iar bunicul îi împletise din nuiele un animal ce putea fi considerat dinozaur sau crocodil, dar puștiului îi plăcea și-l denumise Bobică, el știa de ce. „Vei avea în Germania toate jucăriile pe care ți le dorești, haine noi, frumoase și ghetuțe, astea s-au cam jerpelit”. Nu știa de ce dar copilul nu părea încântat de perspectiva de a primi nici jucării nici haine noi…poate nu înțelegea.

Victor a venit să-i ia cu o mașină nouă, un VolksWagen sclipitor și abia pe drum Alina a îndrăznit să-l întrebe de unde avusese atâția bani pentru mașină, cadouri, garderobă nouă cu obiecte de firmă. Îi adusese și lui Doru câteva jucării care zăceau în portbagaj pentru că băiatul preferase să stea cu Bobică în brațe pe bancheta din spate, bine atașat de centura de siguranță.

– Karina are mare încredere în mine, e dispusă să investească și de ce n-aș profita?a răspuns Victor. Trebuiau să oprească la Sibiu unde era sediul din România al firmei, aflat sub supravegherea lui Paul. Victor reținuse camere la un hotel și seara au cinat cu toții la un restaurant faimos din centru „Împăratul Romanilor” . Masa s-a umplut repede de bunătăți și Paul s-a dovedit un obișnuit al locurilor, a început să le povestească despre tradițiile de sute de ani ale localului, frecventat cândva de oaspeți de seamă ca împăratul Iosif al II-lea, Johannes Brahms, Johann Strauss sau Franz Liszt. Era ca o introducere în atmosfera tipic germană care îi aștepta dar Alina n-a părut impresionată deși luxul era deosebit. În plus lui Doruț i s-a făcut somn mai repede decât de obicei așa că i-a cerut lui Victor să plece. L-a convins cu greu să se ridice de pe scaun, mai ales că amestecase nenumărate pahare de palincă și o sticlă sau două de vin. Au plecat dar în camera de hotel, după ce copilul s-a culcat, Victor i-a făcut semn să intre cu el în baie.

– Dacă vrei să facem o baie cu spumă să știi că eu n-am obiceiurile Deei…a glumit ea dar Victor abia își stăpânea nervii, o adusese în cămăruța strâmtă și umedă ca să se certe:

– Să știi, dacă mai îmi faci una ca asta mai bine rămâi acasă! Mie nu-mi dictează nimeni cât mănânc, cât beau, când vreau să mă simt bine…și cu atât mai mult un mucos pe care l-ai legat de tine cu forța…Totdeauna ți-a plăcut să fii Mama răniților…ți-ai pus viața la picioarele Andreei și nu te saturi să fii sclava ei, ai petrecut câțiva ani înapoi în satul de unde scăpaseși și ai pierdut tot ce ai câștigat alături de mine…dacă vrei să te îngropi ca o țărancă provincială să-mi spui de la început?

– Victor, ai băut?!

– Băut sau treaz problema e aceiași. Tu știi câți ani au trecut…copilul e mare deja, te-ai sacrificat destul ca să-l crești, nu crezi că ajunge?

– Adică tu așa vezi lucrurile, Doruț a crescut și nu mai are nevoie de mamă? Da, Victore, au rămas în urmă anii, mulți ani, și tu tot în trecut trăiești?

– Nu suporți adevărul? Alina, eu am acceptat să-l car după mine pe plodul lui Tudor Lupescu și al nebunei de soră-ta…uneori mă gândesc că era mai bine să fi rămas tu însărcinată după violul ăla blestemat, măcar ar fi fost copilul tău…Știi ce pretindea Claudia? Că i-ai cedat cândva lui Lupescu de aia te-ai oferit să-i crești plodul!

– Taci!  Să nu mai spui așa  ceva!

– Vrei să mă lovești? Poftim, lovește, zgârie, scoate-mi ochii dar n-ai să mă oprești…Alina, mai e timp să hotărăști, vrei cu adevărat să începem împreună viața pe care ne-am dorit-o, despre care am vorbit de atâtea ori?

– Și ce ar trebui să fac…să-l trimit pe Doruț acasă la bunici, să-l duc la un orfelinat, să-l abandonez în stradă? Mai bine culcă-te, o să vorbim dimineață când o să dispară alcoolul din creierii tăi! A ieșit nervoasă din baie și s-a dus să se culce alături de copil. Când s-a trezit dimineață Victor era tot în baie, de parcă ar fi dormit acolo, în cadă. A ieșit proaspăt bărbierit și bine dispus, s-a apropiat de ea să o sărute și s-a grăbit să întrebe:

– Ei, ce-ai hotărât, mergi sau nu cu mine în Germania? Vreau să plecăm devreme, trebuie să alimentez și să fac unele verificări la mașină, drumul e lung…

– Doruț va fi gata în câteva minute. I-a văzut privirile cercetătoare și a continuat. Dacă ai timp ne conduci până la gară, sunt destule trenuri spre București iar de acolo ne descurcăm noi…

Nu i-a răspuns. A urmărit-o în vreme ce se străduia să-l ajute pe copil să se îmbrace corect, cu gesturi experte, apoi a scos din buzunar un teanc de bani, i-a pus pe masă și s-a îndreptat spre ușă.

– La revedere, Alina…

– Adio…i-a răspuns.

Paul nu părea  mirat că o găsește tot în hotel, parcă s-ar fi așteptat ca planul plecării lor împreună în Germania să eșueze. Nu cumva viitorul mare designer găsise o ieșire onorabilă din legătura tot mai apăsătoare cu o femeie care-și regăsise manierele de „țărancă provincială”? S-a oferit galant să-i ducă la gară, să se intereseze de trenuri dar ea l-a oprit întrebându-l direct:

– Paul…ce s-a întâmplat cu relația ta, mai ești cu Karina?

– Cinstit? Nu. Dar Karina e o ființă senzațională, și-a cerut scuze că mi-a încurcat viața, că am renunțat la publicitate pentru slujba oferită de ea și m-a rugat s-o păstrez…dar despre căsătorie nu putea fi vorba, nu mă iubește. Ce vrei, o legătură începută pe internet nu devine întotdeauna realitate….Vă duc la gară?

– Nu, mulțumesc, am alte planuri.

De la hotel l-a sunat pe  Radu Spiridon și l-a rugat să o ajute, dacă era posibil să vină să-i ia și să-i ducă acasă. Radu a acceptat bucuros.

La Paris Andreea nu credea într-un nou început. O viață decentă într-un cartier decent, pentru asta își sacrifica tinerețea?  Mai putea fi vorba de o carieră muzicală acum când piața era plină de prospături? Mai avea vreo șansă să se mărite cu un portofel bine garnisit din buzunarul unui bărbat pe placul ei? În fiecare clipă nu făcea altceva decât să-și blesteme soarta, ghinionul, să-și înăsprească ura pentru bărbații de care s-a atașat cu disperare și care au trădat-o…mai întâi Dan Bratu, apoi Dimitris…I-ar fi plăcut să țeasă planuri de răzbunare dar cotidianul o apăsa, goana permanentă după asigurarea zilei de mâine îi ocupa tot timpul și gândurile. Nu asta își dorise pentru ea, în nici un caz.

Andreea făcuse schimbări importante de look, părul ei castaniu deveni blond-roșcat, machiajul mai discret, ținutele mai puțin țipătoare dar nu găsea altă cale de a câștiga bani. Era prea târziu să învețe să lucreze pe siturile online și nu-i plăceau întâlnirile oarbe. Pe Champs Elysees era o terasă nu departe de Lido unde își petrecea mult timp la vânătoare și italianul din fața ei părea un client promițător. Omul era nervos, ceruse spaghetti bolognaise și primise tagliatelle iar chelnerul acceptă cam fără chef să îi schimbe comanda…Ea bea ceai de mentă cu gheață într-un pahar înalt, era băutura la modă, frunze mari de mentă plutind în lichid…mai aproape de un mojito nealcoolic decât de ceaiul pe care bătrânii îl prepară contra tulburărilor de stomac. Exista un hotel discret în apropiere, știa din experiență că italienii sunt zgârciți dar se mulțumesc cu puțin în materie de sex…avea o rezervă de prezervative dar nu era dispusă să accepte perversiuni, masochism, alte „delicatețuri”…Se comporta ca o femeie de afaceri, își studia clientul, îl trata fără prea multe sentimentalisme și fițe iar veniturile se adunau, nu câștiga mult dar supraviețuia, în speranța de a da lovitura cea mare.

Avea o vecină, Yvonne, căreia i se confesa, acum vorbea fluent limba deși nu înțelegea expresiile mai complicate. Mersese odată la un spectacol de teatru, o comedie de bulevard, și se enervase că lumea râdea de se prăpădea la tot felul de replici din care ea nu înțelegea mare lucru așa că ieșise furioasă din sală. N-o să mai dea banii pe artă…

N-a trecut mult timp până ce Sică, sau monsieur Basile, și-a făcut apariția, așa cum se așteptase. Era dispusă să negocieze avantaje serioase, traiul bazat pe ce putea ciuguli ea într-o vânătoare solitară nu era ceea ce își visase, Sică trebuia să cotizeze gras dacă mai voia să o folosească.

Sică a apreciat locuința, suficient de confortabilă, a aruncat o privire pe fereastra care dădea spre o curte interioară amorfă, s-a așezat cu greu pe canapeaua joasă și a spus:

– Cum te descurci? E mai bine? Știi, de acum nu mai e pe gratis va trebui să plătești…chiria.

– Chiria?

– Da… E dublă, vremurile grele…Nu l-a lăsat să continue, se cunoșteau prea bine.

– Cu cine trebuie să mă culc?

– Ar fi un client, îi plac femeile bine coapte nu anorexicele..și e burlac.

– Asta e tot?

– Ar mai fi un mic amănunt, îmi trebuie amprenta cheilor de la apartamentul lui…

– Nu mă băga pe mine la grămadă cu hoții tăi ordinari.

– Am eu fața unuia care trăiește din furtișaguri?

– Și mai cum?

– Ce te așteptai, Deea, numai tu poți anumite lucruri, să dea din fund știu toate proastele dar tu ești actriță…

A fost doar începutul. Deea știa că odată în horă trebuie să joci dar nu avea decât două soluții. Prima, să adune destui bani ca să poată încerca o nouă aventură, undeva departe, poate în Caraibe, poate în Australia…destinații exotice, îndepărtate și atractive. A doua, să găsească bărbatul ideal cu care să se mărite, un om puternic, generos, dispus să o adore și să o trateze ca pe o prințesă. Deea nu agrea soluția găsită de multe fete puse pe căpătuială care se măritau cu bărbați prea în vârstă, nu voia să-și petreacă zilele cu un moșneag alături oricât de bogat ar fi fost, la un moment dat chiar Tudor Lupescu i se păruse bătrân pentru ea. Tot așa cum nu credea nici în povestea prințului călare pe un cal alb dar Deea nu dădea înapoi niciodată.

– Aș vrea să cunoști un tip, îi spuse odată Sică…îl cheamă Arnaud, Arnaud de Beausejour…după cum înțelegi, e de viță nobilă…

– Eram sigură că mă promovezi…

– Draga mea, nu orice femeie poate ieși cu un bărbat ca ăsta…ar mai fi una pe care o cunosc, Casandra, dar acum e ocupată în România…

L-a privit cu atenție. Acum înțelegea că Sică știe sigur de copil, avea precis informații despre fuga ei din România, despre abandonarea pruncului la mila lui Dumnezeu dar pe care mama ei și Alina nu l-ar fi lăsat de izbeliște . Se ferea să întrebe, nu voia să știe nimic pentru că orice fărâmă de adevăr , orice întoarcere a capului îndărăt ar fi rupt iarăși zăgazul amintirilor, ar fi declanșat frământări și gânduri pe care le voia stinse. Aștepta ca Sică să-i ofere toate amănuntele necesare „operațiunii” puse la cale și finanțarea obișnuită, suficienți bani cât să-și pună la punct în permanență ținuta și garderoba și să depună prisosul într-un cont secret la bancă.

– Arnaud ia masa de 3 ori pe săptămână la Procope…îi place coq au vin..un fel de tocană de-a lor franțuzească, fasoane…fără vreun gust deosebit….

– Ce trebuie să fac?

– Nimic din ceea ce nu vrei sau nu știi să faci…poartă-te ca o lady și lasă restul în grija mea.

– Ce mare baștan e Arnaud ăsta?a insistat Andreea…Afacerist? Politician? Ministru? N-a primit nici o lămurire.

Yvonne a instruit-o că Procope e poate cel mai vechi local din Paris, deschis cândva prin secolul XVI, prin ale cărui saloane luxoase s-au perindat mulți oameni importanți și, pătrunzând înăuntru, a fost impresionată de stilul saloanelor, cu pereții colorați decorați cu portrete și tablouri, cu candelabre spectaculoase.  O lume în care îi plăcea să se afle.

– Mademoiselle aveți rezervare?

– Mă așteaptă Arnaud.. N-a fost nevoie de mai mult, a fost condusă la etaj, într-un salon discret cu mese de 2 persoane unde , lângă fereastra deschisă prin care se vedea strada și un ghiveci cu flori colorate, era așezat un tip mai în vârstă dar prezentabil….Se înfrupta dintr-o caserolă în care bucăți de pui, ciuperci, șuncă pluteau într-un sos maroniu, gros…Era faimosul „coq au vin ivre de Julienas”, mai târziu avea să cumpere de la un Monoprix o sticlă din acel vin dar i-a făcut greață, era prea dulce…S-a prefăcut derutată:

– Nu ești dumneata Arnaud..

– Poate că sunt…a zâmbit bărbatul, ridicându-se curtenitor. Restul era floare la ureche, nici un francez demn de acest nume nu lasă să plece o femeie atât de spectaculoasă, chiar dacă s-a apropiat din greșeală de masa lui…

Va afla întâmplător dintr-un ziar că tipul s-a sinucis, se pare că a pierdut un dosar important și practic i s-a făcut frică. Puțin timp cochetase cu ideea de a se atașa mai mult de acel Arnaud, era un candidat de luat în seamă pentru planul ei de a-și așeza viața pe o căsătorie dar se înfrânase la timp.  Acum a înțeles pericolul, trebuia să scape de Sică…mafiotul a trecut de la afaceri cu copiii cerșetori și fete scoase la produs la combinații secrete din care ea avea toate șansele să iasă prost și să plătească oalele sparte…De obicei ocolea zona hotelului de lângă Operă unde locuise, deși trecuseră ani de atunci dar  întâmplarea face să se întâlnească odată cu  Larisa și moldoveanca angajată acolo îi spune că grecul a plătit de mult…deci și-ar fi putut recupera bunurile și viața …Probabil Dimitris se ferise de scandal, după ce reflectase puțin, dar asta nu-l făcea mai puțin vinovat. Avea nevoie de o minune, trebuia să se întâmple ceva care să o scoată la liman altfel înnebunea. Și îi era tot mai greu să-și blocheze amintirile, să refuze cu orice preț să se gândească înapoi, la viața ei din România, cu speranțele și bătăliile, victoriile și eșecurile trecute. Deodată îi reveni în memorie dimineața de după prima noapte de dragoste petrecută alături de Dan când la ușa vilei bătuse pe neașteptate omul de care se ferea atâta, Tudor Lupescu. „ M-am mutat în văgăuna aia pentru că nu mai aveam bani..îi spusese Alinei, înainte de a da Tudor din nou peste mine nu am decât două variante, ori mă mărit ori îmi fac o carieră muzicală solo. Sau și una și alta.” Nu realizase nici una nici alta.

Destinul Alinei luă o întorsătură neașteptată datorită lui Gino Bucur, impresarul care se ocupase cândva de cariera solo a Deei. „Unde te-ai ascuns, Alina, în ce văgăună?” „Dacă o cauți pe sora mea să știi că nu e…nu e în țară.” „ Pe tine te caut”! Fusese o experiență ciudată și unică atunci când o înlocuise pe Deea, cântase live într-un show televizat! În timpul acela Andreea locuia încă în vila Bratu și, insensibilă la agitația din jur, hotărâse să-și relanseze cariera. Așa zisele concerte, șușele, cântările prin târguri obscure de provincie nu-i aduceau nici bani destui nici notorietate așa că nu mai acceptă să bântuie departe de bărbatul ales până când Gino îi făcu rost de o apariție într-un show televizat. Nu era cine știe ce dar avea să-i folosească în a-și etala pretențiile. Primise un CD cu negativul piesei, un evergreen, pe care o repeta de zor prin casă și adesea de față cu Alina care avea misiunea să o admire. Dar în ziua showului s-a întâmplat ceva neprevăzut. Deea a zăbovit mult la o discuție cu Tudor Lupescu, cerându-i să o ajute să o elimine pe rivala ei Ana, care se insinua din nou în viața bărbatului ales și a uitat complet de spectacol.

Alina nu știa nimic, se dusese împreună cu Victor în studioul Tv. să-și îndeplinească obligația de a- și susține sora dar Deea nu-și mai făcea apariția, întârzierea ei enervându-i pe toți iar impresarul era cel mai supărat, pentru că producătorii nemulțumiți amenințau să nu mai apeleze la serviciile lui. „I-am oferit o șansă și ea își bate joc…acum chiar s-a terminat!” blestema Gino când Victor a venit cu ideea salvatoare:

– De ce nu o pui pe Alina să cânte? Are o voce superbă, știe piesa, e mai proaspătă și mai frumoasă ca soră-sa, o să fie senzație, pe bune!?

Alina era uluită, nu se gândise niciodată să cânte în public dar o făcuse cu plăcere între prieteni, de Crăciun, cu un repertoriu întreg de colinde, îi fredona adesea lui Victor refrene la modă, inclusiv piesa din programul acelei seri dar se ferise ca Deea să-și imagineze vreodată că i-ar putea călca pe urme.

– Ce ai de pierdut, Gino, a insistat Victor. Cheamă machiajul, costumiera îți garantez că Alina face succes! Și a fost un succes de o seară. Ce-i drept Bianca, așezată în fața televizorului cu Marga alături a gustat surpriza dar Andreea a făcut o criză de pomină.

– Trădătoareo! Țăranca de la coada vacii se crede artistă! Alina a înghițit insultele și tentativa ei de a intra în lumea showbizului s-a oprit aici.

Iar acum, după ani, Gino venea să-i propună să cânte într-un grup destul de cunoscut, alături de doi tineri, înlocuind-o pe fosta lor parteneră care născuse. N-a ezitat să accepte și dintr-odată perspectiva s-a schimbat.

Acum putea să se mute iarăși la București, chiriile erau mai accesibile datorită crizei care lovise sistemul imobiliar. Uitase de mult de amenințările lui Sică, după ce o vreme i se păruseră teribil de periculoase.

– Nu te-ai măritat? a întrebat într-o zi Radu, cu oarecare inocență.  Nici eu..adică nu m-am însurat…Ea s-a apropiat de el, zâmbind.

– Vezi, te-am așteptat pe tine…

– Și eu…

Existase neîndoielnic o afinitate, poate o atracție între ei doi de pe vremea când erau colegi la grădiniță. Adesea încercase să-l compare pe Radu cu Victor și se enerva pentru că trebuia să dea câștig de cauză primului. Radu nu avea nici tupeu nici îndrăzneală, se comportase extrem de prudent, deși o sorbea din ochi se abținea să se apropie, să-i vorbească, la un moment dat  avusese impresia că o ocolește intenționat și chiar așa era. A fost perioada agitată când Deea se agățase cu toate puterile de ideea că fiind însărcinată și-l putea adjudeca prima pe Dan, au fost zilele teribile când soarta arhitectului se afla pe muchie de cuțit iar Alina nu se simțea încă pe deplin vindecată, își încredințase viața în mâinile lui Victor iar acesta devenea tot mai neglijent. Propunerile Karinei de a se ocupa de design vestimentar îl seduseseră, oarecum reticent la început se entuziasma, rupea schițele una după alta și Alina observa că iubitul ei se schimbă pe zi ce trece. Dacă pictura îi provoca o stare de liniște, de libertate, lucrul la schițele cerute de Karina îl tensiona, îl ținea sub stres. Începuse să simtă că răsuflă mai în voie când e departe de el, când merge la grădiniță unde prezența lui Radu era discretă dar tonică. După care s-au întâmplat atâtea…nașterea lui Doruț, fuga Deei, certurile cu Victor, retragerea la Vădeni. Era convinsă că la grădiniță cu toții, inclusiv Radu, au crezut că s-a ascuns de rușine că a născut un copil fără să fie măritată, ceea ce era în fond o prostie…

Și a venit ziua despărțirii de Victor, un moment pe care-l presimțea deși nu-l dorea, discuțiile de la Sibiu, plecarea lui în Germania. Oare ce a îndemnat-o atunci să-l sune pe Radu și să-i ceară ajutorul? Trecuseră niște ani iar fostul ei coleg era tot singur dar nici un moment nu se gândea că poate fi ceva între ei. Sau nu voia să-și mărturisească sieși că îi plăcea tânărul cu alură de sportiv și maniere de domnișoară de modă veche. A fost ea cea care a luat inițiativa, l-a invitat să vină la Vădeni și s-a bucurat să vadă că atât părinții ei cât și Doruț l-au primit cu încântare. Radu avea o bunătate înăscută. Putea fi bănuit de timiditate dar era vorba doar de bun simț, de grija să nu rănească pe nimeni cu vorba sau cu fapta. Avea caracter și în mod sigur totul se datora educației primite de la părinți, o pereche de profesori.  Tot Radu a fost cel care a susținut-o când impresarul Gino Bucur a apărut pe neașteptate cu propunerea unei posibile cariere în show-biz iar relația lor s-a dezvoltat încet dar profund.  Radu nu era timid sau naiv ci un băiat sensibil, statura lui atletică te îndemna să-l socotești un dur, cu gesturi și vorbe ascuțite dar el era reținut, adesea melancolic și un incurabil optimist. Mereu spunea „nu-ți face griji”, ”o să fie bine” iar surâsul lui deprimant interzicea orice contrazicere, un om fără complicații inutile pe care Alina îl înțelegea din ce în ce mai bine. Și îi plăcea tot ce vede la el. Când au ajuns să facă dragoste s-a temut de eventuala lui stângăcie dar a fost surprinsă de sinceritatea și pasiunea pe care Radu le punea în fiecare mângâiere, în fiecare sărut. Poate extravaganțele, capriciile lui Victor, schimbările lui bruște menite să surprindă erau excitante dar prețuia mai mult echilibrul simțurilor pe care i-l insufla Radu…

Alina s-a căsătorit la o biserică de cartier …au fost de față doar părinții lui Radu și câțiva prieteni, mama ei  foarte bolnavă nu se putea deplasa din casa de la țară, de lângă Galați…dar băiatul era destul de mare acum. Părinții lui Radu aveau să-și ofere cu plăcere ajutorul în creșterea copilului, creindu-i Alinei timpul și spațiul necesar noii îndeletniciri, ba chiar contribuiau la plata unei femei angajate special pentru nevoile copilului. Până când Alina a câștigat destui bani ca să se descurce fără ajutor …Toată lumea știa că micuțul Tudor Damaschin este băiatul Alinei, rod al iubirii ei pentru un pictor zăpăcit care nici nu a recunoscut copilul nici nu a rămas cu iubita lui, rătăcind acum pe undeva prin Germania, angajat ca designer pentru diferite case de modă. Alina a preferat să păstreze secretul nașterii lui Tudor care nu avea nici o vină că tatăl său murise chiar înainte de nașterea pruncului și că fusese abandonat de mamă în leagăn, la puține zile după ce căpătase viață.

„Mami”….o strigă micuțul și Alina se gândea…cât va mai dura până ce copilul va trebui să afle adevărul? Dar de ce să-l afle? Cine mai știa că Tudor nu e fiul ei? Normal, Victor, dar lui i se pierduse urma, trăia în Germania și lucra pentru Karina sau, poate, erau împreună… iar orice legătură cu familia acestuia fusese dată uitării. Victor Bratu, marea ei iubire, o părăsise, adus la disperare de încăpățânarea cu care ea se hotărâse să adopte și să crească acel copil. Poate la început sperase că mama naturală se va întoarce dar trecuseră atâția ani, cine știa dacă Andreea mai trăiește sau nu, pe unde o fi ajuns, ce soartă o fi avut? Desigur, lui Radu i-a spus întreg adevărul. „Puștiulică e foarte drăguț”..atât a fost comentariul stângaci al lui Radu. „Într-o zi ai să ai propriul tău copil și ai să crești doi”. „Nu, n-o să am” i-a mărturisit ea un secret pe care-l ascunsese adânc în sufletul ei, după avortul suferit în anii adolescenței medicii îi spuseseră că nu mai poate avea copiii. Abia trecuse vârsta maturității când s-a încrezut în vorbele meșteșugite ale unui bărbat care-i vânase fecioria și n-a ezitat să-i ceară să avorteze când sarcina nedorită s-a declarat.  Deea, sora mai mare care o convinsese să i se alăture în încercarea de a-și construi alte vieți plecând din modestul sat natal n-a știut despre consecințele grave ale avortului. Atunci o ușurare, devenise în timp o dramă, o rană înăuntrul ei pe care n-o împărtășise cu nimeni, cu mama, cu Deea și cu atât mai puțin cu Victor.

„Îmi pare rău” a fost reacția lui Radu și subiectul s-a închis.

Alina făcea succes și n-a trecut mult până când a început să cânte solo, cu o echipă de backing vocal și o trupă de dansatori, invitațiile curgeau, îi auzeai tot mai des șlagărele la posturile de radio, televiziunile o invitau iar fanii se înmulțeau. N-a renunțat nici la colaborarea cu trupa în care se lansase. Era sigură că, oriunde s-ar afla ascunsă în vreun colț de lume, Andreea va nimeri peste vreun clip de al ei difuzat pe YouTube sau pe alt site și poate va da un semn de viață. Nu se gândea nici o clipă că între ele ar putea interveni o dispută în legătură cu copilul, Doruț era băiatul ei și așa va rămâne, dar îi era dor de sora ei și ar fi vrut să o vadă….

Bob apare în viața Andreei pe neașteptate, după o explozie violentă petrecută la o cafenea de pe o stradă nu prea îndepărtată de locuința ei, de fapt explozia a avut loc pe terasă unde erau așezate câteva mese iar el era o victimă care a scăpat urgiei, un trecător prins în apropierea incidentului ..Parisul nu era obișnuit cu atentatele teroriste, în ciuda amalgamului de etnii și rase care-l populau, sau poate tocmai de aceea. Se mai anunța câte o amenințare, în special la Turnul Eiffel unde forțele speciale se grăbeau să evacueze și să izoleze zona, spre dezolarea zecilor de vânzători ambulanți care ofereau ca „souvenir” tot felul de nimicuri. Incidentul cel mai grav se înregistrase de mult, în 1995, când o bombă a explodat în stația de metrou St Michel omorând și rănind oameni nevinovați, iar suspiciunile principale mergeau către fundamentaliștii algerieni dar Yvonne, care i-a povestit evenimentul, insista că problema algeriană s-a încheiat deja în Franța. Dar a mai fost un incident recent când o mașină capcană a explodat în fața ambasadei Indoneziei, era o bombă artizanală care n-a rănit pe nimeni…În ziua aceea Andreea se întorcea acasă de la cumpărături când a auzit bubuitura, de pe o străduță alăturată se auzeau voci speriate, se ridica un nor de praf și fum. S-a întors să arunce o privire și a văzut un spectacol care a împietrit-o, fusese o explozie pe terasa cafenelei și existau morți, răniți, deja se auzeau sirenele unor mașini de intervenție, lumea alerga prinsă de panică încoace și încolo iar bărbatul acela cu fața plină de sânge se apropiase de ea. Părea buimăcit, a rostit câteva cuvinte într-o limbă străină și Deea s-a gândit că e un turist surprins de explozie în apropierea cafenelei, pe trotuar. L-a luat de mână și a încercat să-i spună câteva cuvinte de îmbărbătare dar nu știa cum să procedeze, și-a amintit de accidentul ei, când o mașină a lovit-o puternic, aruncând-o pe capotă și de aici pe caldarâm, fusese mai mut speriată decât lovită, suferise un șoc care avea să se absoarbă cu greu. Iar bărbatul acesta arăta cu totul dezorientat și refuza cu încăpățânare să fie condus spre una din ambulanțele care sosiseră așa că Deea pur și simplu l-a dus în locuința ei aflată în apropiere. Au trecut pe scară pe lângă Yvonne care i-a privit uimită, fața plină de sânge și tumefiată a bărbatului ridica semne de întrebare. Dar Deea n-a întrebat nimic, au intrat în apartamentul ei, i-a șters sângele de pe față și i-a oferit o cafea, era singurul fel de prim ajutor care-i trecuse prin minte.

– Mă cheamă Andreea, i-a zâmbit.

– My name is Bob.

Avusese treptate, era un turist  englez sau mai curând american, după aspect. Putea vorbi cu el, de mult timp Bucureștiul adoptase neoficial limba engleză ca a doua limbă națională, o învățai fără să vrei… Așadar Bob…Un bărbat în floarea vârstei, puternic, înalt, cu tunsoarea tipic americană, rotundă, cu ceafa liberă…așa numita „marine cut..” Nu s-a putut abține să  nu-l întrebe:

– Turist, da?

– Da..

– Militar? Sau…ai fost în armată?

– Da…

L-a îndemnat să-și scoată cămașa pătată de sânge iar el i-a cerut voie să facă un duș. Avea un corp atletic, cu mușchi frumos lucrați, fără tatuaje în afara unei cicatrici pe umărul stâng ce părea mai mult greșeala unui artist al tatuajului. N-a ezitat să cotrobăiască prin sacoul lăsat în cameră și a găsit pașaportul, într-adevăr era american, se numea Robert Raymond, iar în portofel avea un teanc de euro, câțiva dolari, o carte de credit American Express și una Visa. Nimic altceva, o carte de vizită sau altceva personal care să-i ofere mai multe informații. Acum și ideea de a avea de a face cu un turist i se părea subțire, un american singur, umblând haihui prin cartierele Parisului, nu era un personaj tipic, mai probabil venise să facă afaceri și asta putea fi promițător. Un american cu stare nu era de lepădat iar aparențele – costumul Brooks Brothers impecabil, cămașa de firmă, lenjeria, pantofii italienești – glăsuiau despre o bunăstare evidentă. „Să nu fiu lacomă!” își propuse Andreea, de parcă străinul din baie era deja al ei deși, cine știe, poate la hotel îl așteptau soția și cei 3 copiii. Din pașaport nu reieșeau informații de stare civilă, doar că era născut în Michigan – pe unde o fi asta? –  și…„Doamne, ziua lui de naștere e mâine! Era cât pe aici să nu mai apuce să-și serbeze aniversarea dacă explozia îl curăța, ce ghinion!”

Nici nu și-a dat seama când el a ieșit din baie, înfășurat în prosop, rămăsese nemișcat, privind-o cum îi răsfoiește pașaportul. N-avea de gând să se scuze:

– Deci..te cheamă Robert.

– Bob. Bob și atât, în nici un caz Bobby, a zâmbit el.

– O să încerc să rețin. Cafea?

– Thanks.

Și-a continuat investigația mai târziu, în fața ceștilor cu cafea aburindă:

– Te plimbi la Paris sau ai venit cu treabă?…Business?

– Business. A dat cafeaua deoparte. Cafeaua e prea dulce.

– Sorry, nici măcar nu te-am întrebat cum îți place. Fac alta. Se purta ca o adolescentă emoționată și începuse să creadă că a ghicit bine, Bob era bărbatul în care putea investi speranțe. Nu e căsătorit? Poate că e. Poate are o iubită sau mai multe, în America, și ce dacă? Era obișnuită să lupte cu tot felul de rivale și perspectiva unei noi bătălii n-o speria, de data asta va ieși învingătoare!

– Andreea…S-a bucurat să vadă că el îi reținuse numele deși nu ceruse alte amănunte, nume de familie, etnie…sau poate ocupația ei profesională era destul de evidentă? A întrebat-o direct…. Aș putea să rămân la tine noaptea asta?

L-a lăsat să se înghesuie pe canapeaua incomodă, l-a învelit cu o pătură și i-a vegheat un timp somnul, se pare că șocul trăit la explozie îl zguduise bine pentru că se agita dar după o vreme s-a liniștit și a adormit.  În schimb Andreea nu putea dormi. Se gândise de atâtea ori să fugă din nou, să se îndepărteze de Sică, interlopul fusese de multe ori sprijinul ei dar își închipuia că o deține ca o sclavă, o folosea de parcă ar fi fost un obiect, apropierea de el devenise periculoasă și cel mai bun lucru era să plece…Putea să-și lichideze contul din bancă, erau destui bani…să meargă la aeroport și să aleagă una din destinațiile îndepărtate, la noroc…Mai avea putere să o ia de la capăt? Merita? Era soarta ei să alerge fără destinație? Îl privi pe Bob dormind și stătu în cumpănă, oare să mai încerce odată? De data asta cu cărțile pe masă, trebuia să-i spună tot adevărul despre ea, despre viața ei, despre copil…sau nu?

A doua zi l-a lăsat să doarmă și a ieșit tiptil din locuință. Și dacă nu-l va mai găsi acasă? Atâta pagubă, oricum era un test. Mai târziu se întoarse de la cumpărături cu flori și șampanie..doar e ziua lui! A adus și un ziar în care se relata pe larg despre atentatul din ajun. O bombă artizanală explodase pe terasa cafenelei lăsând în urmă trei morți și mai mulți răniți, incidentul nu fusese revendicat dar se presupunea că ținta fusese chiar unul dintre decedați, un politician controversat a cărui numire recentă ca prefect de Haute Corse  abia fusese anunțată. Era la o masă împreună cu fetița lui de 10 ani, răpusă și ea de explozie, odată cu chelnerul care îi servea. I-a tradus lui Bob articolul și el i-a zâmbit:

– Se pare că am avut noroc…m-am ales doar cu câteva zgârieturi și o spaimă, nici măcar sângele pe care l-ai văzut nu era al meu…

– Slavă Domnului…

A desfăcut șampania și a turnat în pahare, nici unul dintre ei nu-și făcea probleme că era o oră prea matinală pentru băutură. Acum i s-a părut că el o privește cu adevărat și îi place ce vede. Andreea nu se schimbase mult în anii trecuți, își îngrijea trupul cu meticulozitate, păstrase silueta care îi convenea , avea aceiași înfățișare dominată de senzualitate, totul laolaltă reprezentând stilul ei personal. Nu-i plăcea să se lase dominată, voia să aibă mereu ultimul cuvânt, găsea cu ușurință replica acidă care o scotea din încurcături, câștiga prin tupeu ceea ce pierdea prin lipsa de logică. Din păcate ani de zile la rând a trebuit să-și țină în frâu caracterul vulcanic, să accepte multe umilințe de care nu crezuse să mai aibă parte. Bărbatul acesta putea să însemne mult pentru ea, oarecum semăna cu Dan, cu arhitectul de care se agățase cu atâtea speranțe, avea acel aer de urs neîndemânatec sub care se ascundea o mare sensibilitate. Era suficient să-i privești ochii scânteietori ca să înțelegi asta. Gândul la Dan i-a adus brusc în memorie prima noapte de dragoste cu el, când se auto invitase să vadă vila pe care tânărul arhitect și-o construise, atunci a avut inițiativa tot timpul, poate și pentru că el nu mai avusese  parte de sex mult timp, atât era de grăbit și neîndemânatec dar a avut grijă să-l ajute să guste din ofertele trupului ei de femeie experimentată. Și acum inițiativa a fost de partea ei, doar că Bob nu era deloc neîndemânatec sau reținut ci dimpotrivă, cu câteva gesturi dure și precise a făcut-o să înțeleagă de la început că vrea să fie stăpânul. Iar din ciocnirea a două caractere puternice, cel puțin în materie de sex, avea să iasă o împerechere  perfectă.

A rămas îndelung lângă ea, mângâindu-i trupul gol, stăruind cu pricepere pe porțiunile mai sensibile:

– Ești o femeie pe cinste…

– Îți plac dulcegăriile? Dacă ți-am plăcut, dovedește-o!

Se culcase de atâtea ori cu bărbați atât de diferiți, încercase toate senzațiile, știa mii de trucuri dar nu accepta perversiuni. Odată Sică îl trimisese pe omul său Bilă să o treacă pe un site de escorte și acesta începuse să bifeze tot felul de rubrici, dacă acceptă să o sărute clientul, să îi atingă păsărica, dacă face sex oral, anal, în grup…L-a întrerupt repede: „Fac ce vreau și ce-mi place, du-te dracului!” . Iar cu Bob chiar îi plăcea.

Pe seară Bob a surprins-o spunându-i  simplu: „Trebuie să plec.”

–  Unde?

– Plec din Paris, am treburi în alte părți…nu mi-a priit scurta mea trecere pe aici, după cum știi..

– Dar eu?  Înțeleg că a fost cât pe ce să devii victimă într-un incident care nu te privea dar eu? E total lipsit de importanță pentru tine faptul că ne-am întâlnit?

I-a aruncat o privire de bărbat satisfăcut în care nu știa ce să citească, orgoliu, nepăsare sau duioșie. Bob și-a aranjat costumul care-i venea impecabil și a arătat spre pata de sânge care se uscase de pe cămașă:

– Trebuie să mă schimb. Andreea, știu că te-am deranjat, am dat buzna în viața ta fără să-ți cer voie și am primit cel mai frumos cadou de ziua mea pe care-l puteam imagina dar va trebui să dispar. Nu te superi dacă îți las niște bani, poate ai nevoie…?!

„Nenorocitul, și-a dat seama ce hram port…de parcă ar scrie pe mine curvă. Degeaba crede că-mi pasă, mă simt bine în pielea mea! ”

– Mai rămâi la mine, te rog…

– Mi-ar făcea plăcere dar chiar trebuie să plec…

– Atunci ia-mă cu tine!

– Să te iau cu mine?

– De ce nu? …Bob,  aș vrea să știi tot adevărul despre mine, să-ți povestesc viața mea, trebuie să mă cunoști…

– Nu e nevoie să-mi povestești nimic.

– Ba da, e nevoie. Mă cheamă Andreea Damaschin, sunt din România unde am fost vedetă , da, nu te mint… acolo cântam în showuri de televiziune, aveam fani, adoratori…dar succesul nu mi-a folosit la nimic, bărbatul pe care mi-l doream și pentru care am luptat mi-a întors spatele. E greu să-ți descriu cât am suferit și pe unde am rătăcit până am ajuns aici la Paris hotărâtă să mut munții din loc, să sparg, să rup, m-am zbătut supra omenește dar, după cum vezi, n-am realizat mare lucru.

– Îmi pare că duci o viață…decentă.

– Așa e….doar că eu merit mai mult, Bob, nu ți se pare?

– Ești o femeie deosebită.

– Mă bucur că ți-ai dat seama. Eu cred în destin, Bob, sunt convinsă că acolo sus cineva îi răsplătește doar pe cei care merită cu adevărat …oricât de târziu s-ar întâmpla…Nu am nevoie decât de a ieși de aici, din cercul nenorocit care mă ține prizonieră, îți garantez că am să știu să zbor singură…

Prea multe vorbe erau de prisos așa că a întins mâna și l-a atras spre pieptul ei. Era limpede că bărbatul se simte vrăjit de noua cucerire și ea n-avea de gând să-l dezamăgească, avea un întreg arsenal de arme de seducție dar chiar îi plăcea din ce în ce mai mult omul pe care-l alesese, nu era un client, nici măcar unul din cei importanți ci un trimis al destinului. S-au hotărât să mai rămână împreună  așa că Bob și-a scos din nou hainele și s-a întors în pat lângă ea.

Îi spusese multe despre ea și nu cerea nimic la schimb ,e drept un adevăr incomplet, poleit pe ici pe colo, doar un singur lucru nu putea să mărturisească, nimic despre copilul pe care-l abandonase, secretul trebuia să rămână închis în ea, cu orice preț, altfel și-ar fi pierdut echilibrul. Cu un timp în urmă avusese o discuție cu Sică și fusese întrebată dacă știe ce mai e pe acasă, ce mai face sora ei? I-a răspuns că nu o interesează. „Pot să-mi închipui, s-a măritat cu Victoraș pictoraș, au o droaie de plozi, trăiesc laolaltă cu fericita familie Bratu..” „Oprește-te, ești pe dinafară…Alina crește copilul tău, băiatul pe care l-ai născut”. A tăcut, și-a văzut de ale ei ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, la urma urmei putea să-și închipuie și asta, Alina era predestinată să-și  sacrifice propria viață din altruism. Iar Sică o agasa, veghea ca un vultur asupra ei și a familiei ei, nu voia să scape prada din mână…„Uite că am să o șterg de sub nasul tău, jigodie”! De altfel, a doua zi se grăbi să se trezească devreme și pregăti un mic dejun rapid, se obișnuise să intre în bucătărie spre deosebire de anii când Alina o slugărea aducându-i la pat cafele și sendvișuri sau de zilele petrecute în vila Bratu unde aveau servitoare, oare cum o chema? Voia să-i cumpere o cămașă curată lui Bob, schimburi, nu îndrăznea să-l întrebe unde își ținea bagajele, poate într-adevăr exista o altă femeie în viața lui de care se ferea, nu contează. Important era ca el să o ajute să plece și cine știe, norocul se putea întoarce…

Au petrecut în apartament 2 zile pasionale,mâncare, băutură, sex, Bob părea tot mai atașat de ea. Din nou a vrut să-i ofere bani ca să acopere cheltuielile dar Deea i-a răspuns să nu-și facă griji, are un cont în bancă mulțumitor pe care-l accesează pe internet …

– Ai vorbit cuiva despre mine? a întrebat-o Bob și Deea și-a adus aminte că se întâlnise cu Yvonne pe scări. „Te-a căutat omul acela urât, din partea lui Monsieur Basile… eu i-am spus că ești plecată , nu voiam să-ți deranjez idila…Monsieur Basile te taxează? Ai grijă, e periculos”…

– Doar cu vecina mea Yvonne, i-a răspuns Deea…dar am fabulat că am dat de un american care o să mă ducă la Las Vegas să ne căsătorim, voiam să-i fac în necaz…

Bob a zâmbit: „Las Vegas? Cine știe? ”

– Nu te speria, n-am să-ți pun sula-n coaste…

– Ce să faci?

– Așa se spune la noi în România. „Cine știe cum am tradus asta în engleză” s-a amuzat ea. Plecăm?

– Plecăm!

Au plecat cu un TGV, tren de mare viteză, spre Coasta de Azur, ea își înghesuise în bagaje lucrurile cele mai de preț, bijuteriile și hainele de firmă, regreta că trebuie să lase în urmă o grămadă de perechi de pantofi, avea o adevărată colecție. Bob avea puține bagaje și le recuperă dintr-un seif în Gare de Lyon dar ea nu manifestă nici o curiozitate. Erau sute de kilometri până la destinație și cu fiecare oră care trecea se simțea tot mai în siguranță, nu știa exact ceea ce îi rezervă viitorul dar respira o libertate pe care o simțise rareori. În adolescență în Cipru, acasă la București, atâția ani la Paris simțise permanent deasupra capului tutela nevăzută a unor oameni care îi decideau  soarta, o foloseau, fie vorba de Tudor Lupescu dar mai ales de Sică. Dacă ar putea să uite…

La Nice unde ajung dimineața brusc totul se schimbă iar Bob, care i se păruse un tip potolit și ascuns preluă inițiativa, s-au cazat într-un apartament la un  hotel confortabil, au mâncat în localuri de lux, au făcut cumpărături nesăbuite la Lafayette….Deei îi plăcea teribil să fie răsfățată de bărbați și își regăsi deodată aplombul de odinioară.

– Să nu mă îmbeți, ai grijă, i-a spus ea unui Bob care dezlănțuise o adevărată orgie cu șampanie, nu știi de ce sunt capabilă când beau, pot să te devorez din cap până în picioare sau să dau foc la hotel, sunt o trăznită!

– Dacă erai normală te lăsam la Paris, a râs el.

Promenade des Anglais i-a plăcut, era elegantă, departe de faleza din Salonic care i se păruse ternă, cu toate că turiștii se încăpățânau să se fâțâie pe lângă cafenelele ticsite cu tineri zgomotoși. El a dus-o la un local american din apropierea Orașului Vechi, i se făcuse poftă de niște barbecued ribs, coaste la grătar în stil american și ea a apreciat asta ca o promisiune pentru viitor dar la cină i-a cerut să se îmbrace elegant, rezervase la unul din restaurantele faimosului hotel Negresco. A lăsat-o să scotocească îndelung prin caseta cu bijuterii cu care venise după care a spus : „N-ar fi mai potrivit colierul ăsta?” și i-a întins o cutiuță în care strălucea o bijuterie. Când au intrat, seara, în holul de la Negresco se simțea ca o prințesă iar hotelul părea un adevărat palat-muzeu, cu tablouri imense pe pereții străjuiți de o colonadă spectaculoasă. Restaurantul era cel mai luxos local în care intrase vreodată și s-a simțit intimidată parcurgând meniul pretențios…„ Langoustines rôties aux piments d’Espelette, cromesquis de tête de veau aux feuilles de roquette…” Bob părea un obișnuit al luxului și a comandat caviar, homar și șampanie…Da, ea, Deea Damaschin, ajunsese în sfârșit în lumea unde i se cuvenea să trăiască, Bob putea fi orice, afacerist de mare clasă, tâlhar de drumul mare, nu-i va mai da drumul de lângă ea. Dan Bratu îi întorsese spatele preferând o altă femeie, Dimitris se purtase ca un profitor ordinar care aruncă la gunoi femeile după ce le folosește, cu Bob Raymond nu va mai accepta un eșec!

– Te iau cu mine în America, i-a șoptit el…Era tot ce își dorise.

 

Un feribot i-a dus în insula Corsica, la Calvi, după o interminabilă traversare de peste 5 ore. Andreea nu se aștepta la asemenea destinație dar n-a pus întrebări, mai ales că personalul de pe vas era amuzant și vesel deși nu știau nici engleza nici franceza și  vorbeau o limbă greu de descifrat, Bob a lămurit-o că erau din Sardinia. S-au instalat într-o casă pe marginea unei coline de unde se putea vedea micul oraș, portul, un peisaj pitoresc și liniștit care te îndemna la odihnă. Existau mai multe persoane în casă, un șofer, un grădinar, bucătăreasă dar cu toții se purtau discret, mișcându-se aproape nevăzuți, șoptind între ei într-un dialect ciudat. De data asta era vorba de un limbaj tipic corsicanilor…

– De ce m-ai adus aici? nu s-a abținut Andreea să întrebe.

– Nu-ți place? E minunat, se pot face excursii cu barca, scufundări- sunt corali în mare, poți merge cu schi-jetul, catamaranul…

– Am venit în excursie?

– Andreea, ești nerăbdătoare? Aici am prieteni care se vor ocupa de actele tale.

– Pașaportul meu românesc a expirat dar am un permis de ședere pentru Franța…

– Mai bun decât orice pașaport fals e unul autentic, vei obține, există un consulat român la Marseille…Dacă vrei să vii cu mine în State facem rost și de viză…Există și  un consulat american la Marsilia…Și la Nisa…

Un lucru era sigur, avea relații importante pe insula asta desprinsă de lume, oameni cu bani și influență care le asigurau un sejur de vis. I-a zâmbit fermecată:

– Ești magician?

– Din când în când..L-am văzut odată pe David Copperfield făcând să apară din neant un Studebaker dinainte de război….îți plac mașinile vechi? …până atunci ne mulțumim cu un Citroen rablagit și vizităm insula…

– Chiar ai prieteni aici?

– Parteneri de afaceri.

– Ce afaceri poate face un american în Corsica?

– Tot felul….

Orașul avea o citadelă medievală care atrăgea turiștii dar nici Deea nici Bob nu erau interesați de istorie. Au luat trenul spre Ile Rousse, au vizitat Scandola, o superbă rezervație naturală de pe o insuliță azvârlită în mare, au bântuit prin shopurile care ofereau tot felul de lucruri caraghioase gen carne uscată, al cărei miros te îndepărta într-o clipă, cuțite sau pălării de toate formele, au mâncat pește, fructe de mare dar și „stufatu” și au făcut dragoste în fiecare zi. Un program pe gustul Andreei care nu se mai preocupa de nimic altceva decât să se simtă bine și să-i facă pe plac lui Bob.

– Tu chiar vrei să mă iei în America? l-a întrebat într-o seară, cuibărită în brațele lui.

– După cum vezi nu te-am mințit. Nu asta ți-ai visat, să te măriți la Las Vegas?

– Bob, să-ți spun un secret…m-am îndrăgostit de tine. Te iubesc.

Totuși Victor s-a întors din Germania, chiar dacă trecuse mult timp,  gata să redeschidă subiectul Alina. Nu conta câte se întâmplaseră, nu avea importanță pentru el relația cu Karina în care-l dăduse deoparte pe prietenul său de o viață Paul, ceea ce îl rodea nemăsurat era apariția lui Radu Spiridon.

– Cum a putut să se căsătorească cu acela, un karatist nenorocit? nu înceta să spună, convins că mica lui scenă de gelozie petrecută cândva nu fusese zadarnică. În mod sigur a fost ceva între ei chiar atunci, susținea dar fratele său nu era dispus să-l secondeze.

– De ce ai venit, vrei să te bagi între ei? Alina te-a uitat de mult, frățioare, fă și tu la fel.

– Știi ceva? Nu pot. Mă întreb ce ai face tu dacă ar reapărea Gelu dând din coadă, pardon, din rachetă, în jurul Anei?

– Omule, Ana e de mult măritată cu mine, avem un copil și gata! Trecutul s-a dus!

– Da? Și Alina are un copil dar nu e al ei. Iar tu…poate suspini după vreo altă brunetă, am impresia că de la blonde ți se apleacă…

– Ce brunetă? Delirezi?!

– Poate Angelica…marchiza îngerilor…

Dan l-a privit cu stupoare, e drept, Victor îl vizitase la firmă și o văzuse pe noua angajată, o tânără arhitectă de 25 de ani, Angelica Pelican, dar ei îi făcea o curte asiduă Lucian. Într-adevăr, Lucian Vasilescu se întorsese la firma de arhitectură după perioada destul de scurtă petrecută în închisoare și se străduia să-și facă treaba cât mai bine. Victor nu s-a mirat, totuși Lucian nu era iremediabil pierdut, cea care îl adusese în starea de a comite delicte fusese Casandra, profitând de pasiunea lui pentru cazinouri. De mirare era că Lucian nu caută să se răzbune pe femeia care și-a bătut joc de el dar nu era adevărat, Lucian nu o scăpase din ochi pe Casandra, știa că se închisese clubul – probabil Sică avea afaceri mai profitabile- știa că ea își găsise un protector cu bani, pe Marin Groapă , un etern candidat la Primărie care nu reușea să obțină funcția deși trecuse prin toate partidele și pompase bani în stânga și în dreapta. „Sunt prea multe gropi în oraș ca să mai fie nevoie de tine” glumea Casandra dar nu se sfia să profite de noul sponsor. Iar Lucian aștepta momentul potrivit să lovească…

– A, zici că Lucian se ține de fusta ei, dar nu sunt încă împreună, nu-ii așa?

– Cine să fie împreună? ripostă Dan, cu gândurile aiurea.

– Lucian și Angelica.

– Deci pot să-mi încerc și eu norocul?

Abia acum Dan l-a privit cu atenție pe fratele său, uimit că vechile obiceiuri nu l-au părăsit. Femeile fuseseră dintotdeauna punctul lui vulnerabil și nici trecerea anilor, nici schimbarea statutului social păreau că nu-l deranjează fiind gata de cuceriri noi. Totuși nu mai era de mult „pictorașul„ răsfățat și aiurit ci un designer de la care se pretindea seriozitate și statornicie. Victor se schimbase mult, fire albe îi apăruseră în păr dar mai ales în barba rotundă pe care și-o lăsase, în plus se îngrășase vizibil, trecuse de mult timpul când Andreea îi spune că e frumos ca o scobitoare. Oare pe unde o fi Andreea acum? Într-un fel fără voia lui Dan se gândea adesea la întoarcerea Deei, tresărea când se auzea ușa de la intrare scârțâind, pe el nu-l interesa că femeia ar fi putut veni să-și revendice copilul, să-i răscolească viața surorii mai mici ci pur și simplu se temea că o să apară ca din senin în casa lui strigând ca de obicei:”Iubitule, nu ți-era dor de mine?” Mai mult ca sigur Deea nu s-ar împiedica de realitatea căsniciei lui cu Ana…scutură din cap să alunge coșmarul…așa ceva nu se va întâmpla niciodată.

– Ai spus ceva?

– Lasă…Victor făcu un semn de lehamite și voi să se retragă când se auzi un ciocănit insistent, era cineva la ușă. Parcă paralizat, Dan nu se mișcă din loc iar Victor se hotărî să deschidă el:

– Tot n-ați angajat pe nimeni în locul lui Ildiko?

Era Claudia, îmbătrânită cu câțiva ani și multe necazuri dar neschimbată ca maniere, își țuguie buzele să-și sărute fostul ginere iar lui Victor îi aruncă o privire de gheață:

– Se vede că ți-au adus destule chiftele în pușcărie că te-ai îngrășat…comentă ea.

– Claudia, și mie îmi pare bine că te văd…din păcate pușcăria e undeva departe în urmă dar tu ai cam tras chiulul.

– Eu? De ce mă bagi pe mine în ciorba lui Lupescu, odihnească-se în pace, mă rog…Împotriva mea nu s-au găsit acuzații. Dar nu pe tine am venit să  te văd…

– Bianca e la liceu, vine târziu, interveni Dan. Iar Ana e în vizită la Marga, cu micuțul nostru, știi că tatăl ei a murit și Marga a rămas din nou singură, în gospodăria bătrânului,

– Ba cu tine vreau să vorbesc…între patru ochi. Dar Victor nu se lăsa dus:

– Claudia, ție nu ți-e rușine? Când era Dan la ananghie n-ai vrut să-l împrumuți cu bani și acum vii să ceri?

– De unde știi tu că am venit să cer bani? se revoltă femeia.

– Păi dacă voiai doar să ne vezi vizita și-a atins scopul, deci la revedere!

Cu stilul său de împăciuire Dan interveni, desigur înțelesese și el rostul apariției Claudiei care, de obicei, se apropia foarte rar de casa lor, relațiile ei cu Ana fiind destul de convenționale iar Bianca, domnișoară în toată regula, nu mai putea fi cumpărată cu zâmbete și bomboane…

– Claudia și Manole au un Second Hand care știam că merge binișor, poate vrea să se extindă sau, cine știe, a găsit alte afaceri și are nevoie de capital…

– Dacă e vorba de monede antice mă ofer să intru și eu, spuse Victor dar nu mai fu băgat în seamă…

– Te împrumut, Claudia, sigur că da…de cât ai nevoie?

Era limpede, Dan Bratu devenise cel de dinainte…iar Victor preferă să țină doar pentru el ceea ce intenționa să facă. Practic, era un lucru mărunt, fără implicații, și anume să meargă la un concert al Alinei unde avea de gând să o privească de la distanță. Dar nu concepea să se ducă singur iar cum unica nouă cunoștință părea a fi Angelica Pelican de ce să nu o invite să-l însoțească?  Lui Victor îi sună telefonul, era mama lui, doctorița Maria, ca de obicei singură și dedicată total profesiei.

– Ești în București și pe mine nu mă cauți?

– Mamă, tocmai voiam să te sun…să te invit la un concert, știi, Alina a devenit o adevărată vedetă așa că mă străduiesc să obțin două bilete.

– Dragul meu, vorbești serios? Alina s-a căsătorit…crește un copil..ce sunt capriciile astea?

– Bine, dacă mă refuzi mă duc singur, la revedere!

– Victor, stai, nu închide! Te rog să nu faci vreo prostie, ești pus pe scandal?

Dar Victor închisese, era momentul să lanseze invitația Angelicăi…În stilul care îi adusese atâtea succese cu ani în urmă a așteptat-o la ieșirea din firmă, gata să o abordeze direct. Angelica era o tânără înaltă, cu un păr negru mătăsos și ochi negri, o siluetă de invidiat și puțin vorbăreață, se machia cu discreție și părea să prefere o postură retrasă, apariția bruscă a lui Victor în calea ei părând să nu o mire. Probabil știa multe despre fostul pictor, reputația lui Victor mergând de obicei înaintea lui dar ideea de a-l însoți la un spectacol de muzică modernă nu a mirat-o peste măsură. Când, la întrebarea ei timidă „pe mine mă căutați?” el spusese că e în căutarea unei fete frumoase pe care să o invite la un concert, faptul că trăia mai mult în Germania lipsindu-l de prieteni sau cunoștiințe care să-l ajute să nu se simtă singur.

– Mă rog, poate sunt lipsit de prieteni dar nu de curaj, așa că nu accept un refuz de la o colegă a fratelui meu pe care abia am cunoscut-o…ne vedem la spectacol la ora 8?

Spre mirarea lui Angelica a acceptat fără alte întrebări și lui Victor i-a plăcut felul ei de a fi, fără mofturile și fițele atât de la modă, era mulțumit, poate își regăsise farmecul de altădată iar o mică aventură i-ar fi surâs. Doar că seara, în fața sălii de spectacol, Angelica nu a venit singură ci și-a făcut apariția alături de Lucian pe care, în ciuda timpului care înghițise atâtea întâmplări din trecut, nu se putea abține să-l displacă. A fost sfârșitul tentativei de escapadă, mai ales că aflase că Alina va lipsi din concert, nu putea cânta fiind răcită, așa că până la urmă  Victor a plecat. „Am să mă întorc la Karina, își spuse, nimic nu mai e, nu mai poate fi ca înainte…„

Noua viață a Alinei a fost puternic marcată de evenimentul cel mai de seamă,  Doruț a intrat în clasa întâi…A ascultat de sfaturile prietenilor și l-a pregătit cu grijă, i-a vorbit despre felul în care ar trebui să se poarte cu colegii, cu doamna învățătoare, un personaj important care pătrundea în viața lui, a mers împreună cu el să cumpere ghiozdan și rechizite școlare,  totuși după primele zile băiatul a ajuns acasă plin de julituri, Doruț venea acasă smotocit, nu plângea, nu se văieta, dar avea o fire belicoasă, intra ușor în conflict cu alți puști și nu pregeta să sară la bătaie. Mai avusese probleme cu el la grădiniță și iată că promisiunile lui Doruț de a fi cuminte nu se îndeplineau. Alina era speriată, oare caracterul copilului moștenea de la părinții naturali trăsături care ieșeau la iveală cu vârsta, după ce ea îl crescuse oarecum izolat de lume? Radu se ocupase intens de dezvoltarea fizică a copilului, Doruț avea o constituție cam slăbuță și activitățile fizice îi plăceau. Acum Radu lucra ca instructor la o sală de fitness dar anii când fusese la grădiniță îl făcuseră specialist în predarea artelor marțiale la copiii…Trebuia să îi țină Alinei adevărate prelegeri despre efectele benefice asupra sănătății fizice și mentale a copiilor, dar de câte ori ea îl vedea pe micuț sosind acasă plin de vânătăi o apuca plânsul.

– Exagerezi, îi spunea Radu. Eu practic de mic artele marțiale și uite, sunt eu un om violent? Vrei să iasă un mototol, să-l calce toți în picioare?…

– Tu ești bun ca pâinea caldă dar părinții tăi nu au ….S-a oprit brusc, nu voia să pronunțe numele Andreei. Radu, copilul ăsta a crescut cu mine de când era sugar, nu știu cum au apărut apucăturile astea…o să mor de rușine când o să mă cheme învățătoarea să-mi facă observație…Din păcate Alina avea un program plin de solicitări, repetiții, înregistrări, concerte prin diferite orașe de provincie unde Gino obținea contracte și nu se putea concentra serios asupra educației copilului iar supărările deveneau atât de frecvente încât se gândea serios să renunțe. „Cariera muzicală nu e făcută pentru femei care trebuie să-și crească copilul” spunea și nu numai Radu trebuia să o contrazică dar și părinții acestuia care continuau să se ocupe de Doruț. Erau doi oameni liniștiți și echilibrați, oarecum de modă veche și nici nu se punea problema ca băiatul să învețe de la ei lucruri rele.

Într-o zi a apărut pe neașteptate un emisar al lui Sică. Trecuseră ani și Alina sperase că interlopul nu va mai apărea niciodată în viața ei dar acum trebui să recunoască faptul că se înșelase, oare ce voia bărbatul acesta scund și îndesat, cu față de boxer și o privire răutăcioasă menită să intimideze?

– Numele meu e Stere, i-a spus el. Stere și atât. Sunt finul lui Sică, el  mi-a spus că ești o fată de treabă care l-ai putea ajuta să dea de urma surorii tale, Andreea…ce mai știi de ea? S-a întors de la Paris?

– Deea?  Dumneata știi de cât timp n-am mai văzut-o…de când a plecat! Habar n-aveam că a fost la Paris….

– Cum, în toți anii ăștia nimic? E greu de crezut .

– Puțin îmi pasă mie dacă mă crezi dumneata sau nu, s-a revoltat Alina. …Deea e moartă, sunt sigură de asta…au trecut atâția ani de când a fugit…fără să dea niciun semn de viață, fără să întrebe dacă…dacă părinții mai trăiesc ..S-a oprit înainte de a vorbi despre copil dar desigur Sică Ciomag cunoștea adevărul. Oare de ce nu o lasă în pace? Văd că dumneata știi mai multe ca mine…

– Sora ta a stat mult timp în Franța, repetă vizitatorul …dar a dispărut în mod inexplicabil de câteva săptămâni, de aceea am fost rugat să mă interesez dacă nu s-a întors acasă.

-Și dacă s-ar întoarce?

– Are niște datorii de plătit….

– Dumneata ai greșit adresa, te rog să pleci….Nu-i mai era teamă deși emisarul lui Sică arăta tot ca un interlop cu maniere bruște și vorbe amenințătoare. Atunci Radu a intrat, de mână cu Tudor și a întrebat-o cu ușor reproș:

– Tu ești ocupată, l-ai lăsat afară singur?

– Nu era singur, se juca cu frații Zmeu, sunt mai mari și au grijă de el…

Radu s-a întors spre Stere de parcă atunci l-ar fi observat:

– Domnul ce dorește? Pe mine mă căutați?

– Am trecut să văd dacă doamna mai face manechiură, răspunse ironic Stere, dar dacă deranjez plec.

– O clipă, cine spui că ești? Radu era puternic dar mâna celuilalt îl prinse de braț ca o menghină, îl dădu ușor la o parte și ieși  ..

Alina era bulversată, vizita neașteptată o deranjase nespus, chiar nu putea avea liniște după atâția ani, trecutul i se arunca în față cu tot cu faptele necugetate ale Deei? …„Auzi, manechiuristă”…ce știa omul acela despre trecutul ei, despre trecutul Deei? S-a apropiat de Radu și l-a strâns în brațe, poate ca să-și ascundă o lacrimă gata să țâșnească…

– Mi-a spus că Andreea a stat la Paris…

– La Paris?

– Cine e Andreea? a întrebat puștiul de care aproape uitaseră. Doruț auzise adesea numele acesta în casă, fie de la bunica lui, Maria, fie din cuvintele Alinei pe care o considera fără îndoieli mama lui dar niciodată nu fusese curios să afle mai multe. Andreea e sora ta Deea?

– Da.

– Eu o cunosc?

– Nu. Deea a plecat când…când te-ai născut tu…

– Parisul e departe? Era prima dată când băiatul punea atâtea întrebări și nici Alina nici Radu nu voiau să-l incite la mai multe destăinuiri, sigur, Parisul e foarte departe și de acolo nu se poate vorbi la telefon, nici trimite scrisori …

– Parisul e într-o țară de povești numită Disneyland, i-a explicat Radu, unde îl poți întâlni pe Mickey Mouse în carne și oase. Și pe Donald rățoiul …și Cenușăreasa…

– Pe ursulețul Duffy, plusă Alina dar Doruț, deși viziona destule desene animate era mai mult atras de eroii moderni cu poveștile lor fantastice sau science-fiction. Poate o să mergem odată să-i vedem….ți-ar plăcea?

– Poate… Radu, trebuia să-l bați pe nenea ăla…

Intrusul se retrăsese dar Alina știa că necazurile nu se vor termina. Nu avusese răbdare până acum să-i povestească lui Radu tot ce știa despre Sică Ciomag mai ales pentru că încercase ea însăși să nu lase deschis zăgazul amintirilor. Și avu surpriza să afle că Radu știa mai multe lucruri despre interlop decât își închipuise. Pe vremea când lucra la grădiniță Radu se implicase fără să vrea în povestea copiilor răpiți pentru a fi trimiși la cerșit în Italia, era una din activitățile clanului condus de Sică Ciomag datorită căreia acesta fusese arestat și doar lipsa dovezilor concludente a făcut ca tribunalul să-l elibereze iar munca depusă de inspectorul Olteanu și polițiștii lui să nu dea rezultate. Radu îl cunoscuse pe Olteanu și știa cât de afectat fusese de insucces, după ce mai bine de doi ani trudise să-l prindă pe baștanul care dispunea de suficienți bani, pile și relații ca să-i râdă în nas. Era clar că, îmbătat de aparenta imunitate și cu suficiente complicități, Sică avea să-și extindă activitățile, iar un lucru devenea evident, nu ierta pe nimeni, nu lăsa să scape din tentacule nici o pradă iar Andreea era una din persoanele în care investise și nu va abandona așa de ușor căutarea. Ceea ce avea să se confirme repede pentru că la ușa Alinei a bătut o persoană pe care aproape o uitase, Casandra.

Casandra…se schimbase foarte puțin în ultimii ani, nu-și pierduse aerul acela superior, aroganța cu care îi trata pe ceilalți, replicile acide care nu admiteau contraziceri.

– Alina Damaschin…îți mai amintești de mine?

– Acum mă numesc Alina Spiridon.

– Te-ai măritat? Să-ți fie de bine. Te felicit că te-ai debarasat de looserul de Victor, un ratat ca toți din familia Bratu.

Sigur că Alina își amintea, nu putea uita intrarea Casandrei în vila Bratu ca o stăpână,  urmată de Lucian ca un cățeluș ascultător, nici măcar nu i-a învrednicit cu o privire pe cei prezenți și s-a adresat fetiței :  „ Ce mai faci, Biencuța? Îmi pare rău dar trebuie să-ți dau o veste proastă…o să-ți faci bagajele, cu hăinuțele și jucăriile…va trebui să evacuați casa”…„Papi, femeia asta este rea..chiar ne mutăm?” întrebase speriat copilul. O scenă îngrozitoare pe care nici Andreea, deși se repezise să o sfâșie pe intrusă, nu a putut-o aplana.

Alina a fost șocată atunci deși Deea i-a tot repetat că era vorba de răzbunarea Casandrei pentru că avansurile ei sexuale nu stârniseră atenția lui Dan…dar acum tot acest trecut rămăsese în urmă. Doar o singură dată îi explicase Victor de faptul că, totuși, era vorba de fiica lui Tudor Lupescu, ceea ce o făcea pe Casandra sora vitregă a lui Doruț?! Atunci fusese vorba de o eventuală moștenire a avocatului, de stabilirea paternității în justiție, lucruri pe care Alina nici nu le putea concepe. Băiatul era și trebuia să rămână al ei!  În mod sigur Casandra știa adevărul, dacă într-adevăr era încă manipulată de Sică Ciomag, dar de ce așteptase atâta  timp să-și facă apariția?

– Am crezut că te-ai dus și tu la Paris, cu soră-ta, a spus Casandra, de asta nu te-am căutat deși…se pare că suntem puțin rude.

– La Paris? îngăimă Alina, deja speriată.

– Ce nu știi că Deea a făcut pe vedeta la Club Paradis?… sunt sigură că țineți legătura…ați fost dintotdeauna un cuplu inseparabil, două târfulițe care au plecat de la țară ca să cuceriți Bucureștiul, sau măcar câțiva bărbați de pe aici. Să nu-mi spui că întâmplător vi s-a pus pata pe doi frați cu perspective, frații Bratu…Păcat că ați dat greș amândouă.

– Ar fi mai bine să pleci. Și spune-i șefului tău să mă lase în pace iar dacă se atinge de copil…

– Ce faci, te duci la poliție? Îl implori pe prietenul tău Olteanu să te protejeze? Am auzit că polițistul ăsta cretin a fost tras pe linie moartă… Totuși Tudor a fost tatăl meu, ai putea fi mai maleabilă. Ar fi bine dacă i-ai trimite un mesaj înainte de a fi prea târziu, dacă oamenii care  o caută o găsesc, și e sigur că până la urmă o găsesc, nu va exista nicio milă și nici iertare pentru ea.

– Nu înțeleg.

– Tudor a murit din cauza voastră, sper că ți-e clar!

– Din cauza cui, a noastră?

– Fără prefăcătorii!  Doar nu crezi că ai devenit mare vedetă și ești intangibilă, proaste care cântă ca tine sunt cu sutele…

– Cum îți permiți să-mi vorbești așa în casa mea? Din cauza mea a murit Tudor Lupescu, ce idioțenie!?

– Nenorocita de Deea l-a tocmit pe Mario, derbedeul care urma să-i violeze rivala, probabil l-a plătit în natură, atât o ducea capul…a fost o pedeapsă divină că ai căzut tu…dar naivul de tata a sărit să te apere, s-a pus contra oamenilor cu care lucra, a omorât fără să cugete că ajută niște scursuri, niște…

Brusc Alina nu s-a mai stăpânit și a lovit-o puternic în obraz:

– Ieși afară!

Casandra s-a dat înapoi puțin dar nu arăta dornică de o încăierare:

– Potolește-te femeie, n-am venit aici să vorbim despre imbecila de soră-ta, n-are de când să se plimbe prin lume până i se apleacă,  voiam doar să-mi cunosc fratele. Alina nu se aștepta la asemenea întorsătură a situației și n-a știut ce să răspundă. Doar a îngăimat:

– Doruț e la școală.

– Îl cheamă Tudor, ca pe tata? Frumos din partea ta să-i păstrezi numele în amintire, doar atât mi-au rămas, amintirile, pentru că și mama s-a stins din viață, de mult. Alina, noi am putea fi prietene…

Era culmea! Alinei nu-i venea să creadă cât de fățarnică putea fi Casandra, începuse prin a o eticheta târfă lipsită de scrupule și acum schimba registrul vorbindu-i de prietenie. Desigur, dacă o dădea afară din casă nu va ieși înainte de a profera un întreg registru de amenințări, ceea ce s-a și întâmplat. Neagră de furie Alina a încercat să se calmeze dar n-a reușit să ascundă față de Radu cauza supărării ei. Mult mai echilibrat, mai ponderat bărbatul a încercat să-i alunge gândurile negre dar principala temere a Alinei era ca Doruț să descopere secretul nașterii lui. Cum s-ar comporta el dacă ar ști că ea nu e mama lui naturală, ce schimbări s-ar produce în sufletul băiatului care n-are nevoie de asemenea frământări? În plus, imaginea Deei plutea ca o piază rea asupra familiei, rădăcinile care o legau pe sora ei de lumea interlopă nu puteau fi tăiate atât de ușor și prevesteau necazuri. Dar, cel puțin un timp, nu s-a întâmplat nimic și Alina părea să se liniștească, prinsă în vârtejul  carierei. Temerea ei că se va confrunta din nou cu Casandra nu s-a adeverit, mai mult aceasta a dispărut practic din vizorul Alinei care nu înțelegea ce s-a întâmplat.E drept, nici nu avea cum să știe că, în cele din urmă, Lucian și-a dus până la capăt planul de răzbunare.

Răzbunarea lui Lucian pentru umilințele suferite a venit conform zicalei „mai bine mai târziu decât niciodată„. Desigur, el știa bine că o mare parte din vina decăderii sale i se datorează, fusese o pradă ușoară pentru oricine i-ar fi exploatat viciile, excesiva aplecare spre jocul la ruletă, apelul la droguri sau băutură în exces, dar considera, mai ales după perioada petrecută în închisoare, că s-ar fi putut redresa dacă nu ar fi fost manipulat atât de grosolan de Casandra. Își reproșa orbirea cu care femeia îi speculase frustrarea, invidia personală față de succesul lui Dan Bratu, ușurința cu care acceptase să devină instrumentul unei acțiuni coordonate de interlopi dar nu voia să renunțe la răzbunare, o urmărise din umbră pe Casandra, îi cunoștea toate mișcările, se pregătea și aștepta momentul potrivit care a venit într-o zi când femeia era pe punctul de a pleca însoțită de sponsorul ei într-o călătorie de plăcere. La una din cafenelele de pe aeroport unde se fuma Casandra și Marin Groapă erau așezați la o masă, serveau cafeaua și priveau avioanele pe fereastră când Lucian s-a apropiat de ei ca și cum îi zărise din întâmplare și s-a așezat fără să fie poftit

– Ăsta cine e? s-a arătat uimit omul de afaceri.

– Lucian, ce cauți aici?

– Îl cunoști?

– E un fost pușcăriaș, o scursură, un vierme urât mirositor de care credeam că am scăpat de mult, a spus Casandra furioasă. Lucian, dispari imediat din fața mea, cum îți permiți?

– Scuzați-mă domnule, i s-a adresat politicos Lucian bărbatului, nu știam că aveți relații cu această domnișoară, poate nu știți că dânsa are cazier, a fost  condamnată în justiție, pentru complicitate cu clanul mafiot al lui Sică Ciomag…poate n-aveți habar că și-a început cariera ca actriță în filmele porno…

– Să taci! a urlat Casandra sărind brusc în picioare, gest care o făcu să miște din loc masa iar o serie de cești și pahare, inclusiv poșeta ei, ajunseră pe jos. Alți clienți din preajmă i-au privit cu uimire, Marin Groapă părea că și-a pierdut glasul dar Lucian, cu un zâmbet exagerat s-a ridicat, gata de plecare, a ridicat de jos geanta căzută și a pus-o pe masă spunând:

– Cer scuze pentru deranj, călătorie plăcută!

– Hei, stai așa, Lucian nu pleca înainte de a recunoaște că ai mințit, cine săă creadă toate balivernele tale: Casandra s-a întors spre amantul ei cu cel mai provocator surâs: Dragule, sper că nu dai crezare calomniilor unui amărât pe care l-am respins…

– Scumpo, crezi că-mi pasă mie de trecutul tău?

Plecau spre Thailanda, el rezervase un apartament într-un hotel de lux din Pattaya, cu gândul unei săptămâni pline de nebunii dar pe aeroportul din Bangkok s-a întâmplat ceva neprevăzut. Tocmai ieșiseră de la controlul pașapoartelor scăpând de niște cozi interminabile când s-a apropiat de ei un vameș însoțit de un câine care își făcea de lucru pe lângă poșeta Casandrei. Au găsit o mică pudrieră în care se afla cocaină și Casandra a fost arestată pe loc, în Thailanda posesia de droguri era un delict grav care aducea pedepse mari mergând până la condamnarea la moarte. Domnul Groapă, îngrozit, s-a prefăcut că nu o însoțește, nu putea risca să fie implicat într-un scandal astfel că pentru un timp nu s-a mai știut nimic de Casandra.…

Succesul reușea să o vindece de griji pe Alina, începuseră să-i placă aplauzele, autografele, asaltul fanilor, atmosfera culiselor, era mulțumită atât sufletește cât și financiar, deși nu era printre primele locuri în topuri.  La un concert, într-o arenă în aer liber din București, s-a întâlnit cu Bianca, fetița lui Dan Bratu pe care la început n-a recunoscut-o. Avea 8 ani atunci când a cunoscut-o iar acum, la atâția ani de când nu mai intrase în vila Bratu, odată cu despărțirea de Victor, Bianca arăta ca o adevărată domnișoară, îngrijită, emancipată, sigură pe ea. Era elevă la Colegiul National de Arte „Dinu Lipatti” și vechea afinitate dintre ele avea să iasă repede la iveală. A desprins-o din cercul colegelor cu care venise la spectacol și au mers împreună să bea o cafea, trecuseră anii când o însoțea la vreo cofetărie pentru a gusta o prăjitură. Totuși exista o anume reținere, o ușoară răceală care nu se potrivea cu caracterul deschis al Biancăi și Alina se întreba care să fie cauza, despărțirea ei de Victor, prezența Andreei care era greu de șters din amintirea familiei Bratu sau, poate, copilul. Copilul ei. Copilul Deei. Imposibil ca Bianca să nu știe adevărul, fusese martoră la toate  crizele Deei, la negocierile interminabile în care soarta copilului era argument suprem, cunoștea isteria provocată de aflarea că adevăratul tată e avocatul Lupescu, un personaj detestat de toți. Alina își amintea cât de ușurat fusese atunci Dan când a înțeles că poate transfera pe alt bărbat toată povara grijilor sale ștergând cu mare ușurință toate clipele plăcute petrecute alături de Deea. La urma urmei se iubise cu Andreea, trăiseră împreună, o lăsase să-și facă speranțe…

Dar Bianca nu intenționa să vorbească despre trecut. I-a relatat câteva amănunte din viața recentă a familiei, mai ales necazurile lui Dan care suferise din cauza crizei imobiliare. Investițiile în construcții suferiseră un recul, Vilamaxul n-a fost gata la timp, comenzile erau mai puține dar se descurcau. Bunicii ei, Claudia și Manole, se refăcuseră după incendiul care a distrus magazinul lansându-se într-un business cu haine second-hand, chiar dacă nu era o  activitate demnă de pretențiile Claudiei, Ildiko se măritase cu un negustor turc și plecase la Istanbul iar doctorița Maria…era la fel ca înainte, singură și adâncită în meseria ei. Cât despre Ana, favorita ei dintotdeauna Bianca îi dădu amănunte puține. Preda lecții de engleză la o universitate particulară, băiatul, frățiorul ei mai mic era la școală doar „tataie” Nechifor murise cu ani în urmă, bolnav, lăsând-o pe Marga singură.

– N-ai mai fost de mult pe la noi, i-a spus Bianca. Ai putea să mai vii…

– Îți dai seama cât sunt de ocupată,s-a scuzat Alina fără succes. Privirile fetei păreau că vor să spună mai mult dar nu îndrăznea, până când nu s-a mai putut abține și a rostit:

– Victor e în București. Își extind afacerea, le  merge bine, vreau să spun că el și Karina s-au căsătorit și…

Vestea nu a suprins-o. Bănuise încă de atunci că relația Karinei cu Paul nu avea viitor dar nici faptul că se căsătorise cu Victor nu însemna mare lucru, înțelesese pe pielea ei că el nu este omul unei singure femei și logodna sau căsătoria nu reprezintă decât un popas în viață, mai scurt sau mai lung. Viața trăită ca o aventură. Ar fi putut fi fericită alături de el? Acum, după atâția ani, își putea răspunde cu certitudine, nu. Era fericită cu Radu?

– Nu vrei să-l vezi?

– A venit și Karina din Germania?

– E singur. Dar pleacă peste două zile, dacă ne faci o vizită…îți pregătesc niște clătite adevărate cu dulceață de gutui, nu le umplu cu muștar, cum i-am făcut Deei.. Râse…Știi, după moartea lui tataie Marga mai vine pe la noi, o mai vizităm, ne dă dulceață făcută de ea, e distrusă, săraca, acceptă cu greu singurătatea.

Seara i-a spus lui Radu despre întâlnirea avută și l-a întrebat direct:

– Vrei să mergem într-o vizită la familia Bratu?

– Amândoi?

– Amândoi.

– Bine, de acord…dar Doruț, pe el nu-l luăm? Alina, te mulțumești mereu cu jumătăți de măsură, ai de gând să defilezi prin fața fostului iubit cu mine de braț, vrei să-i arăți că l-ai uitat și că ești fericită, dar ascunzi unul din motivele fericirii tale, copilul?  A privit-o cu reproș: Dacă începi să plângi să știi că nu mă impresionează.

Intrarea în vila Bratu a fost ezitantă, Alina îl îmbrăcase pe Doruț în haine de sărbătoare, era emoționată și de câteva ori voise să dea înapoi, să fugă până la mașină și să plece. Bănuise că Victor e în casă, văzuse o mașină elegantă cu număr de Germania parcată la intrare și o clipă se blestemă că nu are curajul, ba chiar tupeul Deei care ar da buzna înăuntru de parcă nimic nu s-ar fi schimbat și ar fi strigat „ce mai faceți copiii, nu-i așa că v-a fost dor de mine? ”

Nu se schimbaseră multe în casă, poate criza nu-i permisese lui Dan Bratu să-și sporească acel confort spre care tindea și austeritatea se vedea cu ochiul liber, peretele de sticlă care proteja livingul era peticit, canapelele aveau nevoie de reparații, prin ușa deschisă se întrezărea o totală harababură în bucătărie. Cu părul strâns într-un coc neîndemânatec și niște blugi demni de zile mai bune Ana, Ana Bratu acum, i-a primit cu surprindere deși Bianca le spusese tuturor de invitația făcută. Acum, deși era sâmbăta după amiaza, Bianca nici nu era acasă iar Dan a ieșit din vechiul lui birou cu un ziar în mână:

– Alina, mă bucur să te revăd…s-a apropiat, era șeful familiei și avea obligația să întrețină atmosfera care era destul de încărcată. Cel mic e dincolo, se joacă la computer…de fapt trebuie să fie de o vârstă cu…s-a oprit, privindu-l pe Doruț cu curiozitate.„Tudor Damaschin” s-a prezentat acesta întinzând bărbătește mâna.

– Ia uite ce mare a crescut, s-a auzit vocea lui Victor care cobora scara. Era neschimbat, aceiași atitudine dezinvoltă, aceiași vorbire ușor zeflemitoare dar purta o barbă destul de îngrijită care-i aducea parcă un plus de maturitate. Alina știa că Victor va avea grijă ca întâlnirea lor, extrem de stânjenitoare, să capete aparențe plăcute dar anii plini de vervă și culoare ai tinereții trecuseră, cu întreg cortegiul de dorințe, supărări, certuri, împăcări sau speranțe. Dan l-a invitat pe Doruț în cealaltă cameră să se joace pe calculator, Ana a făcut cafele, s-au așezat la masă și au schimbat un timp banalități cel care vorbea mai mult fiind, paradoxal, Radu care avea subiectul lui favorit, importanța mișcării, a exercițiilor fizice în viața omului modern, în special la copiii. Alina a profitat și l-a privit cu atenție pe Victor care i-a întors privirile. „Ce am mai putea să ne spunem, oare de ce am venit?” se gândea ea. Victor purta același gen de haine, tricouri colorate  inscripționate cu tot felul de lucruri fără importanță, blugi obosiți, pantofi sport scâlciați, ciorapi adesea desperecheați și se gândi fără să vrea că soția lui, Karina, nu reușise să-i schimbe total lookul deși lucrau în domeniul modei sau poate nici nu voise să o facă.

– Victor a lansat o linie vestimentară de mare succes, a spus cu mândrie Dan, toate marile case de retail i-au preluat creațiile. Nici o vorbă despre pasiunea fratelui mai mic pentru pictură, probabil acum arta de dragul artei lăsase locul artei pentru bani. Să știi, dacă nu era Bianca, o mare iubitoare de muzică, nici n-am fi aflat de noua ta carieră, îmi cer suze dar am avut niște ani dificili, cu toții…Felicitări!

– Am aflat că domnul Nechifor s-a prăpădit, îmi pare rău, a rostit Alina și Anei i s-au umplut ochii de lacrimi. Schimbase vorba la timp pentru că aluzia la cariera ei muzicală putea să aducă aminte de prezența Deei în viața arhitectului și se pare că acest subiect era tabu. Chiar și invitarea lui Doruț în altă cameră putea ajuta la evitarea amintirilor iar Alina era tot mai decisă să plece, vizita lor fusese un fiasco, nu avea nici un rost. Oare ce ar fi zis ei, mai ales Dan sau Ana din a căror privire dispăruse unda de simpatie de altădată, dacă le-ar fi vorbit de Andreea, să le spună de pildă că e bine sănătoasă pe undeva prin Franța, că s-a măritat cu un bărbat care are vile și la Paris și pe Coasta de Azur, că și-a refăcut viața dar nici ea nu știa nimic despre sora ei iar existența lui Doruț ar fi contrazis totul. Era mai bine să plece.

– N-o așteptați pe Bianca? N-ar fi lipsit de acasă dacă știa că veniți azi.

– Victor, tu ai ceva să-mi spui? a întrebat deodată, ignorând politețurile celorlalți.

– Eu? Doar atât…mă bucur pentru Radu. După atâta vreme ai acceptat cererea lui în căsătorie, probabil că trandafirii dăruiți atunci se ofiliseră…

– Ce trandafiri? a spus Radu, care nu înțelegea.

– Cândva am vrut să-l fac gelos pe Victor și i-am spus că tu m-ai cerut în căsătorie, își aduse ea aminte cu un zîmbet. Trandafirii i-am cumpărat eu, la sugestia Karinei. Vezi cum s-au potrivit lucrurile, acum sunt soția ta iar Victor s-a însurat cu Karina?

– Dacă tu ai venit aici să vezi dacă sunt stânjenit pentru că o fostă iubită și-a aranjat viața, ceea ce am făcut și eu, izbucni Victor, să nu uiți că puteai să fii nevasta mea dacă nu-ți venea ideea trăsnită să te sacrifici pentru copilul Andreei!

– Așa e…de fapt voi erați logodiți…a intervenit Ana dar era inutil, tabu-ul fusese încălcat.

– Nu aruncați totul în cârca Deei! Alina s-a dezlănțuit deodată, nervoasă:  Sică Ciomag a ordonat să fii răpită, să ți se provoace un avort, să pierzi copilul. Poți să-mi spui azi ce vină ar fi avut copilul tău? Dar ce vină ar fi avut Doruț? Sau ce s-ar fi întâmplat dacă se năștea băiatul Deei și Dan l-ar fi recunoscut, fiind convins că e al lui?

– În casa mea nu se va vorbi despre Andreea Damaschin! s-a enervat Dan. Ajunge!

– Alina, să plecăm, spuse Radu ridicându-se de la masă. Mă duc să aduc copilul.

– O clipă. S-a ridicat și Alina dar pentru a se adresa celorlalți, cu o voce limpede și răspicată:

– Eu nu v-am făcut nici un rău! Dacă modul în care mă tratați se datorează doar simplului fapt că sunt sora Andreei am să înțeleg, am încercat multe umilințe în viață. Dar n-am de gând să uit clipele frumoase petrecute în această casă. Dane, îți amintești cum m-ați acceptat alături de familia ta deși nu eram decât o biată manichiuristă, cum m-am implicat în serbarea Biancăi, cum am încercat să te apăr de excesele Deei?  Ana, îți amintești cum ți-am ținut partea atunci când lumea te considera o prefăcută și o infractoare? Dacă am fost bună să trec printr-un viol în locul tău acum tot eu trebuie să plătesc pentru că Deea, în orbirea ei, voia să te distrugă? Radu, să mergem, a mai spus, fără să-l mai privească pe Victor sau să-i adreseze vreun cuvânt iar acesta și-a plecat capul, în tăcere, mângâindu-și ușor firele de barbă.

La ieșire s-au întâlnit cu Bianca, se întorcea acasă însoțită de o colegă de liceu. S-a bucurat să-i vadă și l-a mângâiat pe Doruț care avea acum vârsta ei de atunci…

– Doar nu plecați?

Pe drumul de întoarcere Radu i-a spus, ușor în glumă:

– Alina…n-am știut de povestea cu trandafirii…de când ai apărut la Grădiniță eram atras de tine, dacă aș fi avut mai mult curaj…

– I-ai luat trandafiri lui mami? a întrebat Doruț care stătea liniștit pe bancheta din spate a mașinii…

– Da, dragul mamei, sigur că da…

– Dar nu e tatăl meu. Cine e tatăl meu, domnul cu barbă?

În mintea Alinei s-a aprins o scânteie, ce intuiție avea copilul să simtă că între ea și Victor fusese o legătură puternică, doar că adevărul era exact cel pe care i-l spusese cândva. Când micuțul tot întreba despre tatăl său Alina i-a dat un singur răspuns și subiectul fusese închis, tatăl murise…dar nu era departe vremea când Tudor va crește și va dori să afle mai multe. Iar ea va trebui să-i spună…oare ce să-i spună despre tatăl lui când ea însăși nu îi era mamă naturală? De ce să se frământe cu asemenea gânduri, avea să se hotărască la timpul potrivit.

A doua zi, după repetiție, l-a găsit așteptând-o pe Victor. Ieșise să caute un taxi, erau destule mașini care se înghesuiau să prindă clienți dar lângă ea, la marginea trotuarului, a oprit un SUV luxos iar Victor i-a deschis zâmbind portiera invitând-o:

– Doamna dorește să fie condusă acasă?

Nu l-a refuzat, s-a așezat lângă el fără comentarii, bănuia că vizita ei în vila Bratu avea să aibă continuări. L-a privit, se obișnuia greu cu noua lui înfățișare, mai ales barba îi acoperea expresia feței, transformându-l într-un sfinx misterios. Nu mai purta tricourile decolorate și gecile  în culori spălăcite, acum avea cămașă cu guler alb, o geacă neagră, de calitate, strânsă pe corp și mirosea frumos a parfum. Dar undeva în zona gâtului își făcuse un tatuaj discret pe care nu i-l cunoștea.

– Îți place barba mea?  Un moft, să știi că nu m-am schimbat, sunt același, inconstant, neserios, păgubos dar genial! Alina, iartă-mă, dar în casa lui frate-meu m-am comportat ca un sălbatec, aproape te-am ignorat…te rog să mă ierți. Cum ea nu răspundea a continuat: Vin cât de rar pot…nu-mi place atmosfera de acolo, Dan parcă e lovit de streche de când a bântuit criza peste arhitecți iar căsnicia lui cu Ana…mă rog, a devenit ceva călduț, convențional, se iubesc din obișnuință…

– Au un copil…

– Ei și? Dragă, știi cum se spune în basme…au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…Dacă asta e fericire mai bine lipsă.

– Victor, ce vrei să-mi spui?

– Că mă bucur pentru tine. Ai reușit să treci peste hopuri mari în viață, primul iubit care te-a pângărit, violul, fuga Andreei, despărțirea de mine…ai un soț care te iubește, o carieră în care eu am crezut chiar de atunci când am propus să cânți în locul Deei…

Oprise mașina în parcarea din fața unui bloc și Alina i-a spus, uimită:

– Ce căutăm aici? Victor, nu mai stau de mult în garsonieră!?

– Da?… puterea obișnuinței. Au trecut ani mulți și credeam că m-ai iertat.

– Pentru ce să te iert? Eram o puștoaică proastă pe atunci, o gâsculiță venită în Capitală să învețe o meserie și să afle dacă iubirea există. Îmi amintesc cum ai intrat prima dată în garsonieră, sus, îmbrăcat cu un tricou lălâi și tașca atârnată de gât, și m-ai luat la mișto, eram o pradă numai bună de cucerit. Și ai reușit. Victor, nu a fost vina ta că mi-am făcut iluzii deși Deea insista să-mi demonstreze că ești un păduche care trăiește din banii lui Dan. Nu era chiar așa dar…mi-a trebuit mult efort să înțeleg că tu nu ești omul unei singure femei…Însă a fost frumos…n-are rost să neg…cel puțin din partea mea, eu am fost cinstită tot timpul.

– Poate dacă îmi făceai un copil…

– Poftim?

A încercat să-și dea seama dacă nu cumva își bate joc de ea. Încăpățânarea ei de a păstra băiatul Deei și de a-l crește ca pe propriul copil nu fusese cauza principală a despărțirii lor? Doar se logodiseră, își făcuseră jurăminte, ea avusese răbdarea să-l aștepte să-și ispășească pedeapsa dar dacă nu era acesta motivul? Nu-i plăceau copiii?  Victor fusese un al doilea tată pentru Bianca,  plin de duioșie, gata mereu să-și petreacă  timpul cu fetița, să inventeze jocuri, să o răsfețe mai mult decât o făcea Dan. Fără îndoială nu copilul, fie și al Andreei, o ființă atât de urâtă în familia Bratu, era pricina separării lor ci înseși firea „genială” a lui Victor, teama lui înaintea pasului decisiv că își va îngropa ambițiile într-o relație convențională, așa cum caracterizase căsnicia fratelui său. Totuși se însurase cu Karina!?

– Un copil? l-a întrebat.

– Scuze, mi-am dat seama că nu poți avea copiii, după accidentul nenorocit din adolescență…

– Ți-ai dat seama? Și, desigur, ți-a convenit!?  Deschise portiera și ieși din mașina parcată. Am să iau un taxi…Victor…adio!

– Așteaptă…

– De ce? Îți place să rămâi curat, să poți spune că ești încă prieten cu femeile pe care le-ai iubit, cu relațiile pe care le-ai avut și o să le mai ai? Eu nu te-am căutat să-ți reproșez ceva și, cum se spune, ce a fost a fost. Au trecut anii, Victor și eu nu pot spune că te păstrez în amintirea mea nici ca prieten nici ca dușman…pur și simplu îmi ești indiferent.

– Te-am făcut să suferi și nu mă poți ierta, înțeleg. Adevărat, nu era bărbatul unei singure femei, în afară de Tereza sau Laura, una din arhitectele din firma lui Dan, de fetele din Club, ca să nu mai pomenim de Deea, Alina nu mai cunoștea și altele cu care o înșelase dar mai existau destule pe lista cuceririlor.  Însă fiecare cu soarta lui…

– Tu m-ai făcut să sufăr? s-a întors Alina către el. Eroare, alții mi-au adus suferință, tu mi-ai oferit clipe frumoase și irepetabile pentru care îți mulțumesc. Trecutul ne aparține, Victor, prezentul e cu totul altceva! Salutări Karinei!

Incendiul neașteptat de la casa părintească a dus-o urgent la Vădeni unde nenorocirea era completă, tatăl ei murise încercând să stingă focul care se declanșase în magazia din curte. Ca de obicei, nici ajutorul vecinilor inimoși, nici apariția într-un târziu a pompierilor n-a putut împiedica extinderea focului care a mistuit magazia de lemne și bucătăria de vară cuprinzând o parte a casei. Până la urmă incendiul a fost îmblânzit dar bietul Ion Damaschin, beteag cum era, n-a supraviețuit încercării de a lupta singur cu flăcările. Un țăran care înfruntase cu stoicism asprimile vieții, un om de bun simț  obișnuit să prețuiască munca și cinstea, două valori fără prea mare căutare în lumea modernă și prima ființă care-l dezamăgise profund fusese chiar fiica lui cea mare, Andreea. De altfel nici pe Alina n-a putut-o ierta mult timp pentru că se luase după Deea și plecase din sat cu gândul să se căpătuiască aiurea. Bătrânul văzuse întoarcerea neașteptată a Deei cu burta la gură, ca să nască acasă, ca o pedeapsă de la Dumnezeu dar nu știa nimic despre toate faptele ei, o judeca doar la suprafață după hainele decoltate și pantofii cu tocuri lungi ascuțite aduși în valiză. Tăcuse, cum îi era obiceiul, știa că orice dojană e inutilă, își înghițise supărarea văzându-și de treburi iar pe Alina începuse să o ierte abia după ce aceasta venise în grabă să-și asume creșterea bebelușului abandonat. Cu mult năduf în suflet Ion Damaschin părăsise această lume greu de înțeles și acum îl duceau în tăcere spre cimitir…

Alina, Radu, Tudor, câteva rude pe care abia le cunoșteau, veri și mătuși, încercau să o sprijine pe biata Maria, mamă și bunică rămasă acum singură, mereu în luptă cu bolile bătrâneții dar ferm hotărâtă să nu plece din casa strămoșească. După tradiționala pomană și praznicul de rigoare s-au risipit cu toții și Alina a rămas, încercând câteva zile să-i clintească mamei sale hotărârea dar n-a reușit.

La întoarcerea în București Alina a ținut neapărat să stea de vorbă cu polițistul care încercase să-i ajute odinioară, comisarul Olteanu. Undeva, în străfundurile ei se ivise o idee nesăbuită, dacă incendiul de la Vădeni fusese pus?  Poate exagera, poate intra inutil în panică construind tot felul de scenarii dar  cum putea să uite amenințările lui Sică de obsesia căruia nu scăpase în toți acești ani? Își amintea confruntarea penibilă de la secția de poliție când nu reușise să-l identifice pe Mario și pe complicii săi, presată de vociferările Deei care pretindea să-i ia apărarea, dar nu uitase nici blândețea și tactul lui Olteanu care, din câte se pare, pierduse lupta pentru doborârea lui Sică Ciomag. Iar acum voia să-i povestească totul, începând cu fuga Deei care își abandonase propriul copil, abia născut dar comisarul arătă că știe mai multe decât și-a închipuit ea:

– Tudor Damaschin, așa l-ați botezat, nu? Ușor de dedus cine îi sunt părinții…

– Domnule comisar, e adevărat că sora mea trăiește la Paris?

– Greu de spus. Noi n-am căutat-o, nu există nici o plângere pe numele ei, nici o infracțiune pe care s-o cercetăm. Scuză-mă dar nu-ți pot spune nimic, nici măcar dacă mai e în viață.

– Înțeleg. Atunci de ce Sică Ciomag o caută? I-a relatat lui Olteanu vizita de acum câțiva ani a interlopului, revenirea emisarului acesta, Stere, alt client al poliției, apoi apariția Casandrei. De ce să nu creadă că incendiul în care-și pierduse viața tatăl ei era o răzbunare a mafioților? Sau o nouă și gravă amenințare? Nu știa nimic despre soarta Andreei, trecuseră atâta timp de la fuga ei și multă lume o privea ca și cum ar ascunde cine știe ce secrete, până și familia Bratu, mai ales Ana și Dan, o țineau deoparte cu suspiciune, o tratau ca pe o dușmancă.

– Sică Ciomag, i-a explicat Olteanu, e mare baștan acum, are tot felul de afaceri greu de controlat, s-a extins la nivel european, ce mai, ăștia sunt șmecherii care profită de aderarea la UE…Eu personal mă ocup de alte sectoare dar mai aflu câte ceva despre el, din curiozitate, ca de obicei sunt prinși și dovediți tot felul de trepăduși care-l acoperă pe marele șef, omul e uns cu toate alifiile. Stai puțin să caut, am niște copii după un schimb de faxuri într-un dosar…poliția franceză ne-a transmis cu ceva timp în urmă despre arestarea unor proxeneți de la un club parizian, șeful lor era un marocan, pe nume Ghazil..uite hârtiile aici…dar se presupunea că adevăratul boss e un român…

– Club Paradis? a întrebat brusc Alina.

– Exact, confirmă Olteanu…ancheta s-a terminat în coadă de pește.

– Casandra mi-a spus că Deea a lucrat un timp acolo.

– Deci..trăiește și ar putea fi oriunde. Alina, de ce te frămânți atât, ai viața ta, un soț, un copil, o carieră frumoasă, la ce te-ar ajuta să-ți regăsești sora? Hai să presupunem că ea s-ar căi, ar regreta, s-ar arunca la picioarele tale ca să fie iertată…n-ar fi prima dată…și ar cere copilul? I l-ai da? Câți ani are Tudor acum, 8, 9? La ce i-ar folosi adevărul, să-i dea peste cap viața?

– Într-o zi sau alta tot va afla…

– Va afla ce? Draga mea, el are în vine tot sângele vostru, al Damaschinilor.

Seara au sosit în Las Vegas, avionul coborâse, se vedea orașul ca în palmă, o mare de lumini strălucea dedesubt încât nu știai unde să te uiți mai întâi…Făcuseră mai întâi escală la Dallas unde Andreea a stat la coadă pentru a prezenta viza pe care o obținuse..iar Robert a așteptat-o cu răbdare. Mai aveau 5 ore de zbor din Texas până la destinațía finală, fabulosul Las Vegas. Fusese un drum obositor, emoțiile traversării Atlanticului pentru prima dată se combinau cu nerăbdarea de a afla ce o așteaptă în noua ei viață.

La aeroportul din Las Vegas totul i se părea supradimensionat,  au traversat  lungi coridoare aglomerate cu călători care așteptau, mâncau, beau bere sau jucau la automate, au luat un tren care i-a adus la terminalul unde își recuperau bagajele. Limuzina care îi ducea la hotel i-a prilejuit primul contact cu faimosul Strip, începând din intersecția unde se aflau New York New York, un conglomerat de fațade imitând faimoasele clădiri ale celebrului oraș, strânse între aripile unui gigantic montagne russe care își plimba clienții excitați în loopinguri îndrăznețe și Excalibur, complexul care arăta ca un palat din povești unde amfitrion era vrăjitorul Merlin. Era obosită dar totul i-a plăcut, orașul semăna perfect cu ceea ce văzuse în filme doar că aici respira a viață…Au ajuns la Bellagio unde fântânile muzicale funcționau spre uimirea unei mulțimi curioase și au coborât la recepție. Nici n-a apucat să admire cum se cuvine bolta decorată cu un fel de pădure de ciuperci multicolore, a aruncat doar o privire spre sălile de joc care se zăreau în dreapta, după un bar unde un pianist se străduia să creeze o atmosferă de confort și au ajuns la recepția VIP unde Robert părea că se simte în largul lui. Au fost conduși într-o vilă cu intrare separată și Andreea a simțit pentru prima dată în viață  ce înseamnă luxul adevărat. Valetul care stătea la dispoziția lor 24 de ore, primirea cu flori, fructe proaspete, ciocolată și alune, erau doar introducerea într-o lume cu totul la dispoziția ei, un dormitor confortabil, săli de baie separate placate cu marmură și având jacuzzi sau celebrul duș „pădure tropicală„ elvețian, saună, sală de masaj, sufragerie și bar dar mai ales o grădină privată cu piscină și spa. Tapițeria roșie de piele sau catifea, tapetele și obiectele de interior concepute într-o cromatică pastelată pe nuanțe de roșu, crem, orange, verde pal îți oferea o senzație de intimitate incredibilă într-un interior de sute de metri pătrați…

A dormit în brațele lui Bob, Bob nu Bobby, repetase el în mai multe rânduri. A uitat repede de diferența de fus orar și mai ales de diferența de mod de viață față de ce trăise până acum. Zbuciumul din România, eșecul de acolo, apoi anii petrecuți la Paris, un oraș minunat în care ea dusese o viață mizerabilă, totul se evaporase ca prin farmec și Andreea simțea o rază de lumină care putea să îi redea energia vitală care i se stinsese. Alături de Bob. .

I am a bussinessman…sunt  om de afaceri, intermediez contracte între diferite firme, ofer consultanță unor multinaționale…de asta am venit la Paris unde nu mi-a plăcut  nimic în afară de tine, i-a spus el…Și Andreea dorise nespus să scape din orașul în care sperase să-și facă o nouă viață dar nu reușise, dimpotrivă, se afundase tot  mai mult în necazuri. Era poate ultima șansă …Plecase din România cu ani în urmă, de fapt fugise, disperată, învinsă, pierzând  în favoarea celei mai detestate  rivale locul în inima și viața bărbatului dorit, fugise „unde vedea cu ochii” fără să se uite în urmă…

Robert vrea să-și țină secretele? Perfect! Cui îi pasă de secretele lui mărunte…Despre mine ce știe, că am fost vedetă în țara mea, cântam în showuri de televiziune, aveam fani, adoratori…dar succesul nu mi-a folosit la nimic, bărbatul pe care mi-l doream și pentru care am luptat mi-a întors spatele, am nimerit  la Paris hotărâtă să mut munții din loc, să sparg, să rup și am ajuns prostituată. S-a închis un cerc pentru că, la început, abia ieșită din adolescență, m-am lăsat trasă în piept de niște șmecheri care m-au dus în Cipru, chipurile să fac modeling…Acolo m-am vândut pentru bani, prima dată…și iată că n-am scăpat de blestemul acesta deși m-am zbătut supraomenește…Vrea dragul meu Bob să afle ceea ce am învățat să fac bine în toți anii mei zbuciumați…? Să cheltuiesc! Dacă are niște carduri burdușite cu dolari va fi soțul meu iubit cât va dori, fără să-i pun întrebări! Sex la schimb…cât are chef! Sau cât îl țin balamalele…

Primele zile în Las Vegas au fost de vis. Îi era greu să aleagă unde să facă cumpărăturile pe care Bob nu s-a împotrivit să le achite cu cardurile lui aurite…Bellagio avea o alee comercială, imitație după galeriile milaneze, unde puteai să alegi oferte de la Armani la Chanel și de la Tiffany la Hermes, la Fashion Mall a descoperit comorile de la Saks Fifth Avenue, Wynn arăta ca o Mecca a luxului orbitor cât despre Forum Shops de la Caesars nu era de spus decât incredibil! După ce s-a mai potolit reacția ei copilărească de uimire și a cunoscut mai bine orașul Andreea și-a dat seama că lucrul cel mai uimitor de aici nu-l reprezentau construcțiile gigantice, hotelurile cu mii de camere, zbaterea de a  face totul la dimensiuni mari ci oamenii. Milioane de oameni veneau în oraș pentru un week-end sau mai mult, aeroportul avea plecări sau sosiri la un minut, adesea vedeai seara luminile avioanelor stând la coadă în aer unul după altul ca un șir de licurici iar oamenii aceștia arătau „normal„, îmbrăcați lejer, adesea în pantaloni scurți, zâmbitori, relaxați, niciodată stresați de griji pe care le lăsaseră acasă, dispuși să „cotizeze„ câteva sute de dolari pentru puținele zile în care au evadat din cenușiul existenței cotidiene. Acesta era cu siguranță secretul Vegasului și Andreea mulțumi norocului că a ajuns aici, indiferent ce se va întâmpla în viitor. Pentru că se obișnuise ca în viața ei, atunci când credea că a ajuns la izvorul de lapte și miere, să se întâmple ceva care să o dea peste cap…

Căsătoria a fost o formalitate, așa cum îi spusese el, dar una plăcută…Au închiriat costume, hotelul le-a oferit limuzină …totul fusese aranjat la Graceland Wedding Chapel, capela unde  oficiază un Elvis mereu jovial. De fapt micuța capelă de pe Strip, veche de aproape 50 de ani, unde Jon Bon Jovi s-a căsătorit în 2001 oferind un concert de pomină, avea o ambianță intimă, plăcută și Andreea a apreciat totul, doar se căsătorea pentru prima oară. …Zâmbete, întrebările oficiale…de acum era doamna Andreea Raymond. Tot ce trăise, tot zbuciumul trecutului, toate bătăliile pierdute, speranțele risipite, rămăseseră undeva departe, în urmă, pe alte meleaguri……

Ruptura s-a produs de la o băutură, o Margarita într-un pahar lung ca un vas de flori, cu botul subțire al unei lebede de sticlă albastră…cândva și-a pierdut limitele și a rătăcit beată pe străzi, dintr-o decepție sentimentală…acum de ce ar bea, cine îi toarnă pe gât băutura, pahar după pahar? Unde e Bob, soțul ei? Există un Bob în viața ei?

N-au avut propriu zis o lună de miere deși ea ar fi vrut să o ducă să viziteze Marele Canyon, în mașină nu se fac mai mult de 4 ore până acolo dar erau și tururi cu elicopterul, Bob însă dispărea mult de acasă pentru afacerile lui iar Andreea începuse să se plictisească singură la piscina ei privată. Au văzut câteva showuri spectaculoase, în special producții Cirque du Soleil, au luat cina în câteva restaurante elegante unde ea și-a putut etala rochiile de seară și noile bijuterii, au intrat în câteva cluburi de noapte la modă așa că n-avea ce să-i reproșeze, se purta corect cu ea dar fără exagerări sentimentale, oricum nici ei nu-i plăceau în mod deosebit efuziunile romantice.

– Bob, cine ești tu de fapt? l-a întrebat ea într-o seară. Te-am cules de pe străzile Parisului, erai ca un cățeluș rănit …și nu mi-ai spus niciodată cine ești cu adevărat, de unde vii, unde ți-e familia, cine îți sunt prietenii?

– Dar tu cine ești? a replicat el și Andreea a trebuit să se eschiveze.

– Eu nu am trecut, ți-am povestit și așa destul…

– Foarte bine, accept. Pentru asta e America, oamenii încep aici o altă viață fără să fie stânjeniți de trecut . M-ai rugat să te ajut, să te scot din locul unde ți-era amenințată viața și am făcut-o. Te-am apărat de oamenii care-ți voiau răul. Mai mult, te-am luat de nevastă așa cum am promis. Deci… fără întrebări.

Andreea n-a mai pus întrebări dar era evident că bărbatul căruia acum îi purta numele ascundea o mulțime de secrete,  trăiau într-o vilă extrem de scumpă și arunca mii, poate zeci de mii de dolari la mesele de joc. Cel puțin până acum asta părea a fi principala lui preocupare ca și plimbările prin orașul pe care îl cunoștea suficient,  poate fusese în Las Vegas ca turist, la fel ca milioanele de oameni care invadează celebrul Sin City an de an, anotimp de anotimp. Se ducea la salonul de coafură al hotelului, se îmbrăca în fiecare seară cu o rochie nouă, îți punea la gât un colier Tiffany și stătea lângă Robert care juca black jack și baccarat într-o încăpere privată unde se serveau încontinuu băuturi și gustări . Andreea sorbea șampanie, cupă după cupă și îl chibița pe Robert până noaptea târziu când se întorceau în dormitor unde el se grăbea să doarmă câteva ore. Era de fapt aproape dimineață și Andreea nu mai suporta tăcerile…

– Ai pierdut mult?

– Enorm.

– Tu speri să câștigi așa? Slabe speranțe…Care e planul tău, Bob? Să te îmbraci într-un combinezon negru ca Angelina Jolie să iei o secure și să-i căsăpești pe toți paznicii, intri în tezaur și …

– Nu te mai uita la filme proaste…îi reteză el avântul, lasă-mă să dorm puțin.

– Să nu crezi că sunt naivă, știu că unii trișează numărând cărțile…dar de ce nu-ți iese?

– Prostii! Andreea, în felul tău ai dreptate să te îngrijorezi…pentru moment s-au terminat banii, trebuie să facem rost de alții!

– Cum? Mă angajez să servesc în chiloți cocktailuri la fraieri? Bob, aici suntem în Nevada…am auzit că la Vegas te căsătorești și la Reno  divorțezi, e departe? Dacă se grăbise să schimbe discuția pe un teren glumeț Andreea se răzgândi brusc, parcă aburul șampaniei băute toată noaptea se evaporase brsuc. L-a privit cu uimire: Stai puțin… cum adică s-au terminat banii ?

– Honey, m-am plimbat, m-am distrat la Paris, am fost la târfe, sorry…acum trebuie să ne apucăm de treabă să căștigăm.

–  Eu nu mă pricep la consultanță, intermedieri, afaceri..

– Nici eu.

– Ce-ai spus?

– Banii se fac altfel…

L-a privit fără să înțeleagă.  Nu cumva fusese blestemată? Cineva a blestemat-o, i-a făcut vrăji ca să nu-i reușească nimic în viață și știa cine, femeia pe care o ura atâta, cea care îi furase iubitul și pe care nu reușise în niciun chip să o înlăture din cale și nu avusese curajul s-o omoare cu mâna ei. Da, asta ar fi trebuit să facă, s-o omoare, să ia pistolul și să tragă, dar n-a avut curaj. Își încărcase sufletul cu atâtea păcate dar nu putea lua cu sânge rece viața unui om. S-ar fi schimbat viața ei dacă ar fi făcut-o? Putea cineva să-i răspundă la întrebare?

…Era într-un bar întunecat, pe niște ecrane aprinse deasupra rafturilor cu sticle se agitau câțiva tipi solizi lovind cu bățul în aer pe lângă o minge pe care n-o nimereau…pe un scaun apropiat un bărbat o privea din când în când, alimentând cu monezi unul din aparatele de pe tejgheaua barului, poate juca black jack cum o învățase Bob unde era Bob de ce nu mai vine sau se afla într-un club plin de fum de țigară și gălăgie de pe rue St Denis, bordelul Parisului dar unde erau fetele? Reușise cu adevărat să scape, să fugă din Paris după atâția ani chinuitori?

– La ce te uiți? l-a repezit pe vecinul de bar, fără să-și dea seama că a vorbit românește. El ridică sticla de bere din care sorbea, Bud Light, își zise ea, sunt în America. De ce nu se întoarce Bob, ce japiță, dacă și ăsta m-a părăsit îl omor! A fost momentul când o străină, o femeie necunoscută s-a apropiat de omul de la bar, era însărcinată…

O femeie însărcinată…Cu un gest al mâinii opri amintirile să o invadeze.

Bob rămânea un mister pentru ea, cu cât treceau zilele îl înțelegea tot mai puțin, pierdea la joc bani cu nonșalanță, dădea bacșișuri regale în stânga și în dreapta…iar Deea începuse să se sperie.

– Tu m-ai adus aici să mă faci complice la cine știe ce porcării, ești un gangster?! izbucni într-o zi Andreea. Ședea întinsă pe canapeaua elegantă, într-un deshabille roșu, culoarea care-I stătea cel mai bine, marca Victoria’ s Secret.

–  Te-am adus ca să te măriți cu mine, știi, la noi în America soția nu poate depune mărturie împotriva soțului așa că ..shut up! zâmbi el.

– Doamne, unde am nimerit!?

– Nu te speria, tu n-ai altceva de făcut decât să te îmbraci super luxos, să faci mofturi….de restul mă ocup singur. Așa că de mâine ne luăm un Ferrari, țoale de lux și ne mutăm la un cazino de primă mână ..tu o să fii doamna Robert Rudolf…îți place? Accentul tău va dovedi că ești o mare divă venită special din Europa să cucerești America dar o să ai pretenții. Ți se cuvine ce e mai bun, nu-i așa? Impresarii se vor înghesui la ușa ta iar tu n-ai să le dai atenție…o să-ți facă oferte pe care le refuzi una după alta.

– Le refuz? Și între timp tu ce faci, furi, spargi cazinoul, le dai în cap la paznici…? Acum își dădea seama că discuția, începută în glumă, era cât se poate de serioasă. Trecuseră zilele ca prin farmec și ea nu se grăbise să-I pună întrebări. Bob răspundea calm, fără ezitări dar cuvintele lui începeau să-I stârnească nedumerirea.

– Ești prozaică…între timp eu stau la mesele de joc…Vegas is for gambling…După care plecăm…

– Unde?

– Cui îi pasă, totul e un refugiu temporar…după ce încasăm potul o ștergem de aici.

– Unde?

–  Unde preferi, la  Macau sau la Melbourne…sunt cazinouri grozave pe acolo…

Atât știa despre el, e om de afaceri, pretindea că intermediază contracte între diferite firme, oferă consultanță unor multinaționale, mă rog, activități la care ea nu se pricepea dar bănoase. Îi spusese galant „de asta am venit la Paris unde nu mi-a plăcut  nimic în afară de tine” iar acum spunea altceva:„ Banii se fac altfel…”

– Bob, cât crezi că o să câștigi din mizeria asta în care eu n-am de gând să mă bag   ?

– Cam jumătate de milion, per total, plus cheltuielile…

– Jumătate milion..de dolari? Mă bag! O clipă..Bob…sau nu te cheamă Bob? Robert Raymond e numele tău adevărat?

– Are vreo importanță? Vacanța s-a terminat, cu lună de miere cu tot…e tot ce trebuie să știi…

– Nu mi-ai vorbit niciodată despre tine, despre familia ta, nu mi-ai arătat nicio fotografie cu părinții, frații…ești cumva debarcat din Marte? M-am prins, ești escroc… păcălești cazinourile, dai o lovitură babană după care un timp trăiești din ce ai agonisit, nu e riscant? Să nu-mi răspunzi „cine nu riscă nu câștigă”, am fumat de mult teoria asta.

– Andreea, te-am adus în America, te-am luat cu acte, te tratez ca pe o prințesă, ce-ți pasă ție de unde am banii?

– Deci…nu ești escroc? Am ghicit?

– Not a chance…Aici în Vegas așteptăm pe cineva…vine să joace sume mari dar încă nu se știe la care din cazinouri deci ne vom asigura cu locuri în popasurile lui preferate…Bellagio, Wynn, Venetian…

– Și când vine ce-i facem , eu îl țin cu ochii vârâți în decolteul meu iar tu îl ruinezi la masa de joc?

– Tu crezi că eu sunt James Bond? Nici măcar pe aproape. Nu trebuie să-l ruinez trebuie doar să-l omor…

Gelu era din nou în țară, a colindat mult timp lumea, a fost însurat o perioadă cu o tânără fană cunoscută pe una din arenele îndepărtate de la Antipozi dar căsnicia lor a fost de scurtă durată. El  s-a străduit din răsputeri să stea departe de tot ce se întâmpla acasă dar îi era foarte greu, a  găsit de la început o cale simplă, vorbea cu Dan, îl suna din când în când pentru a afla noutăți din familia Bratu, se bucura pentru Ana care depășise crizele ei existențiale, nu mai pretindea că aduce doar nenorociri celor dragi sau că fericirea și-a întors fața de la ea, se interesa de copil iar Dan îi răspundea cu bunăvoință și prietenie…Dar respecta condiția de a nu o ține la curent pe Ana care s-a mirat un timp de dispariția oricăror vești despre Gelu, iar ea nu avea curajul de a se interesa despre soarta fostului ei soț de la mama acestuia, îi era teamă că femeia nu o va ierta niciodată pentru comportamentul față de fiul ei. De altfel și Nechifor murise neconsolat, pe de o parte se bucura de întoarcerea Anei la dragostea ei adevărată, îl încânta apariția nepotului dar pe undeva rămăsese în sufletul lui regretul că fiica lui se jucase cu soarta unui tânăr care se comportase corect și îi purtase o iubire curată.

Ana nu bănuia nimic de relația prietenească dintre cei doi deși Delia de mai multe ori o întrebase..

– După divorț nu mai știu nimic, un timp am aflat din presă despre prezența lui pe la turnee dar cum n-a atins marea performanță….știrile au devenit tot mai rare…

– Probabil și-a încheiat cariera, au trecut anii…

–  Gelu e un tip discret… mama lui s-a mutat la Timișoara, unde mai are un frate..dânsa s-a retras acolo iar el o ajută cu bani…și asta e tot ce știu. Dar Delia insista cu încăpățânare, ca de obicei ea intuia ce se petrece cu adevărat…

– Eu nu cred că a uitat de tine, e imposibil, de ce nu-l întrebi pe Dan?

Într-adevăr, Gelu renunțase la tenis…acum se ocupa de copiii la un mic club  de la marginea Bucureștiului dar tot nu găsea curajul să stea față în față cu Ana. Într-o zi s-a dus la firma de arhitectură cu gândul să stea de vorbă cu Dan și a cunoscut-o pe Angelica..A fost uimit să o vadă acolo pe tânăra cu aer fragil și ochi  pătrunzători care i-a captat pe loc atenția încât și-a regăsit vechea timiditate și ușorul defect de exprimare care părea o bâlbâială:

– El e aici..adică…vreau să spun șeful, domnul arhitect…?

– Ce e măi, ți-a luat Angelica piuitul de nu mă vezi, a râs Dan care era așezat în fața computerului. Vezi că sunt aici!

Gelu venise cu gândul să-l roage pe Dan să accepte și să-l ajute să o vadă pe Ana,să-i cunoască băiețelul, nu i se părea normal să păstreze atâta timp o distanță rece între ei și se acuza de lașitate. Cel mai potrivit era ca Gelu să intre în casa Bratu însoțit de Dan și așa s-a întâmplat, el a intrat cu brațele pline de cadouri pentru Bianca și Dănuț iar Dan s-a adresat unei Ana uimită ca și cum un prieten drag și apropiat se întorcea dintr-o călătorie…

– Uite cine a venit să ne viziteze…

– Gelu?

– M-am schimbat într-atâta de nu mă recunoști?

– Cum să nu te recunosc…am vrut, am sperat să vii, într-o zi…S-au îmbrățișat cu căldură și Dan a zâmbit mulțumit, umbrele trecutului erau undeva în urmă, uitate pentru totdeauna……

Gelu nu a insistat, rareori mai suna să întrebe despre noutățile din casă și Ana parcă uitase de existența lui până când, la câteva luni distanță., Dan a surprins-o anunțând-o că sunt invitați la nuntă.

– Cine se însoară?

– Gelu. Se însoară cu Angelica, nu cred că putem lipsi…Mai rău e că vrea s-o fure de tot, să se mute la Timișoara unde el are familia…

– Cu Angelica?

Era adevărat, de la acel prim contact pe care l-am putea boteza „dragoste la prima vedere„ Gelu nu și-a mai putut-o scoate din minte pe Angelica Pelican, făcuse o adevărată pasiune pentru ea și în cele din urmă dragostea i-a fost împărtășită. Firea simplă, caracterul curat și generos al bărbatului îl distingeau în fața oricărei concurențe și Lucian Vasilescu, cel care îi făcuse o curte asiduă colegei sale, rămăsese din nou în afara jocului. Iar Ana nu avea decât să se bucure, parcă și sufletul ei se elibera de o povară prea îndelung purtată.

Aventura a început într-o seară când, înainte de culcare, Doruț a întrebat simplu:

– Pe mine nu mă duceți să-l văd pe Mickey Mouse?

– Parcă îți plăceau mai mult roboții și Matrix și Batman…a replicat Radu dar Alina a intervenit ca și cum se gândise deja la o posibilă călătorie:

– Copilul are dreptate, ne-am putea repezi într-un week end, sunt o grămadă de oferte avantajoase pentru Disneyland, transport, cazare, bilete de intrare…

„Chiar nu vrei să știi nimic despre Andreea?” o întrebase cândva soțul ei și avusese timp să reflecteze asupra întrebării, timpul trecea, Tudor creștea și se apropia vremea când va avea nevoie de certitudini. Dacă Deea era la Paris numai ea putea da de urma surorii ei și sosise vremea să încerce. Așa că planificarea excursiei a fost demarată iar peste câteva zile se îmbarcau într-un zbor low cost pentru Paris. Toate zilele dinaintea călătoriei, când Alina a început cu febrilitate să scotocească internetul pentru a-i oferi copilului cât mai multe informații despre parcurile și eroii lui Disney, Radu nu deschisese nicio discuție despre adevăratul scop al vizitei. În afara tentativei eșuate de a ajunge în Germania Alina nu ieșise niciodată din granițele României, grijile cotidiene nu-i permiseseră iar de când cânta și câștiga mai bine timpul liber i se împuținase dramatic. Dar avea curaj deși se temea că îi va fi greu să se înțeleagă cu francezii, studia limba engleză de care avea nevoie în carieră dar franțuzește nu știa o iotă. Va găsi ea o cale să se descurce…

Pentru ei toți călătoria era plină de farmec, chiar dacă avionul aterizase mult în afara Parisului, la Beauvais, chiar dacă microbuzul destinat transportului spre parcuri nu strălucea de curățenie iar din hărmălaia celor din jur, amestec straniu de limbi necunoscute, nu înțelegeau nimic. A ajuns la destinație nervoasă, drumul durase vreo două ore în timp ce dacă ar fi sosit pe aeroportul principal al Parisului n-ar mai fi avut decât vreo 30 de kilometri de parcurs.  Hotelul Cheyenne îi plăcu în special lui Radu pentru că atmosfera Vestului sălbatec populat de cowboy îi trezea amintiri din lecturile și filmele copilăriei în timp ce Doruț ar fi preferat o atmosferă gen Star Trek, dar atracțiile din parcuri erau admirabile. Întreaga zi de sâmbătă trecu în galop,  într-o aglomerație incredibilă. S-au plimbat cu un trenuleț, au început, la insistențele lui Doru, cu Star War Tours, un fel de simulator în care erai invitat într-o călătorie cu nava galactică, prin inclinația scaunelor și efectele de pe ecran te credeai chiar într-o navetă spațială atacată de rachetele dușmane, străbătând cu viteză amețitoare printre asteroizi, de-alungul unor pereți de piatră care amenințau să te lovească și nimeni nu-și putea reține strigătele de surpriză sau chiar teamă iar copilul s-a distrat teribil. Drumul de la hotel la parc trecea prin Disney Village, au mâncat la Earl of Sandwich și au cumpărat tot felul de nimicuri în timp ce peste tot turiștii se adunau ciorchine în jurul unor personaje de poveste care le ofereau autografe. Seara, în fața minunatului castel, a avit loc marea paradă a personajelor Disney, colorată cu lumini, muzică, jocuri de artificii după care, ajunși înapoi la hotel, Doruț a adormit, sfârșit de oboseală și încântat.

Dar Alina avea alte planuri și Radu părea contrariat:

– Tu chiar vrei să te duci?

– Da, m-am informat bine, iau metroul rapid, se numește RER, până în Paris…de acolo am să merg cu un taxi.

– Alina, e o nebunie. Clubul acela despre care ți-a vorbit Casandra, club Paradis, s-ar putea să nu mai existe iar dacă există Andreea nu mai apare de mult pe acolo, altfel de ce o căutau? N-ai nicio șansă să o găsești iar eu…nu știu, cum aș putea să te ajut, să te însoțesc?

– Nu-l poți lăsa pe Doruț singur…spuse Alina care se schimbase în niște blugi strâmți și își pusese o giacă de piele cu multe buzunare. Mă întorc până dimineață, Doruț nu trebuie să știe nimic…

– E inutil, de ce nu înțelegi? Atâția ani n-ai vrut să auzi nimic despre sora ta și acum, deodată, speri să o găsești când n-au reușit alții mai informați și mai pricepuți…. înseamnă că s-a topit, s-a ascuns de ei, a fugit…Alina, dacă are vreo importanță pentru tine eu sunt împotrivă, nu-mi pot permite să-ți interzic să te duci dar te rog, te implor….renunță.

S-a apropiat de el, l-a îmbrățișat strâns și Radu a început să-i mângâie obrajii ca unui copil.

– Ai încredere în mine, mă întorc teafără!

Nici ea nu știa de ce i-a spus asta, adevărul e că îi bătea cu disperare inima de frică, se ducea noaptea într-un oraș străin, printre oameni a căror limbă n-o cunoștea, practic pe urmele unei himere dar simțea că trebuie să o facă. Când lucrase Deea la Club Paradis, cu câți ani în urmă? Mai erau oameni care își aminteau de ea și ar putea să o ajute? Miza pe o singură carte, de obicei angajații se apără între ei, ascund patronilor secretele personale ale colegilor iar ea, ca soră de sânge, ar putea afla lucruri care rămăseseră necunoscute de Sică și oamenii lui. Iar dacă n-avea noroc…se va întoarce și va încerca să uite că are o soră. Și dacă află că Deea a murit? Cum ar reacționa? Ce ar trebui să-i spună copilului, rămas orfan de ambii părinți și mamei Maria care își chinuie bătrânețile singură într-un sat uitat de lume, târându-se cu încăpățânare să hrănească niște găini costelive care îi mai dăruiesc din când în când câte un ou? Ar fi mai liniștită sufletește? În nici un caz.

Clubul Paradis mai exista și șoferul de taxi a lăsat-o, fără comentarii, în fața unei clădiri banale, cu o reclamă luminoasă banală pe un bulevard banal ticsit de oameni care treceau în stânga și dreapta spre destinații doar de ei știute. N-a apucat să deslușească atmosfera de negoț sexual, fetele disponibile care-și etalau nurii dezgoliți în lumina serii, nici inscripțiile care clipeau în portocaliu și roșu anunțând „Sex..Sexy…Sex show”…Nu-și făcea iluzii că va  intra într-un club decent, știa bine ce fel de servicii prestase Deea pentru Sică dar frica îi trecuse. Alina a intrat într-un local aglomerat și zgomotos, poluat de conversații amestecate cu muzică proastă, dar nu era un club de strip tease cum își imaginase cu toate că fete îmbrăcate sumar se găseau atașate parcă la fiecare masă.  Ea însăși era uimită de curajul și sângele rece cu care a pătruns în local, gândindu-se de câte ori intrase cu Victor de mână prin cluburile Bucureștiului, mai curate și mai îmbietoare. Nu știa ce să facă pentru că nu se putea așeza nicăieri dar s-a apropiat de ea un bărbat complet îmbrăcat în negru care i-a adresat o întrebare de neînțeles.

– Romania, a spus ea. Roumanie.

– Aha, Roumanie…viens! Come!

L-a urmat pe bărbat pe un coridor unde se găsea un vestiar care arăta ca un talcioc plin de haine ciudate, sutiene cu paiete sau podoabe sclipitoare, bolerouri, fuste de lame sau mătase colorată și i-a făcut semn către o fată:

– Voila, Roumanie!

– Ești româncă? i s-a adresat fata, o tânără care nu părea să aibă mai mult de 17,18 ani, brunetă, scundă și slabă de parcă puteai vedea prin ea. Eu sunt Mitzi dar de fapt mă cheamă Lăcrămioara. Cauți de lucru?

– Mă cheamă Alina, i-a răspuns, zâmbind. Sora mea a lucrat cândva aici, se numea Andreea Damaschin…poți să mă ajuți, să mă prezinți cuiva care a cunoscut-o, tu ești prea tânără, probabil n-ai habar. Casandra îi spusese că Deea a fost vedetă la club și nu o simplă hostess, avea deci oarecare prestigiu și, la firea ei, precis se impusese în fața celorlalți, ceea ce lasă urme, provoacă invidii, stârnește dușmănii. De aceea avea șanse să afle câte ceva.

– Mai sunt românce în club?

– Mai sunt. Dacă mă aștepți aici am să întreb, cum ai zis că o chema pe sora ta?

– Andreea Damaschin.

– Bine.

Dar fata nu s-a mai întors, a revenit bărbatul în negru care i-a făcut semn să o urmeze și a poftit-o într-o încăpere ce părea a servi drept birou, i-a făcut semn să aștepte și a ieșit. Alina se aștepta ca apariția ei să stârnească oarecare deranj dar ce puteau să-i facă? În mod sigur în club lucrau mai multe fete din România și până la urmă vreo informație ar fi putut să primească doar că timpul trecea și voia să se întoarcă la hotel, ultimul tren din stația Chatelet les Halles pleca spre Disneyland la 0,36, altul nu mai exista până la 5 dimineața. Își aminti ce-i spusese comisarul Olteanu, nu de mult poliția franceză arestase un grup de proxeneți condus de un marocan și  dintr-odată i-a revenit frica. Se gândise ca la nevoie să sune la telefon, știa că aici numărul Poliției era 17, și să ceară ajutor. Poate Radu avusese dreptate, nu trebuia să se aventureze, singură, în mediul acesta dubios, doar cu o palidă speranță de a da de urma femeii care s-a purtat cu ea ca o dușmancă, fugind cu o lașitate incredibilă și lăsând în urmă un copil nevinovat, femeia care amar de ani n-a catadixit să dea un semn de viață și se ascunde, sigur nu de rușine, ci pentru a profita de cine știe ce noi oportunități. „Deea s-a vândut mereu cui îi făcea un serviciu iar eu umblu după ea ca proasta. Deea a pus la cale violul unde am căzut victimă și eu am iertat-o, am lăsat-o să plece acasă la țară după ce făcuse atâtea blestemății care puteau s-o ducă la închisoare, am crezut că sentimentul de mamă o va vindeca dar ea nu e capabilă de nici un sentiment. Trebuie să plec și să uit că am o soră. Să plec acum!”

S-a apropiat de ușă dar n-a putut să o deschidă, era încuiată. Fusese sechestrată.

A scos telefonul din geantă, l-a deschis și a încercat să-l activeze dar din cauza grabei sau emoției a greșit prima oară codul, apoi, după ce a reușit a format numărul 17…În acel moment ușa s-a deschis și a intrat o persoană a cărei înfățișare nu avea să o uite niciodată, Sică Ciomag. Venise atunci la Vădeni, când Doruț nu împlinise nici măcar un an, arăta neschimbat, supraponderal, cu ochii injectați de grăsime, cu un început de chelie, cu o vorbă tărăgănată, mereu disprețuitor și gata să profereze amenințări.

– Pe cine vrei să suni, pe soțiorul tău care te așteaptă la Hotel Cheyenne? Pe polițistul acela din România care-mi poartă sâmbetele, Olteanu? Până ajunge el să te ajute mai curge apă pe Sena, așa se numește Dâmbovița lor. Te-am așteptat, fetițo.

– Cum asta? Alina a rămas descumpănită în timp ce din telefon se auzea o voce de femeie care insista ”Repondez, s il vous plait repondez!” . Era uimită, mafiotul știa de excursia lor la Disneyland, cunoșteau totul, hotelul, probabil camera…Sică a întina mâna, i-a luat telefonul și l-a închis.

– Dacă n-ai mințit, dacă într-adevăr nu ai avut habar de sora ta toți anii ăștia trebuia să vii, Clubul meu era singura informație la îndemână…..deci n-ai mințit. Stai jos. Stai jos când îți spun!

Alina s-a așezat, n-avea încotro.

– Aici mi se spune monsieur Basile, Ciomag e o poreclă greu de tradus …Tu și soră-ta ați fost pentru mine două belele, cucuveaua aia crede că m-a tras în piept dar va plăti cu vârf și îndesat…iar în lipsa ei…vei plăti tu!

– Mă ții aici degeaba, n-am cum să te ajut.

– Ba ai. Când o să afle că sora ei, o vestită cântăreață din România, se prostituează pe străzile Parisului o să apară! Asemenea știri fac deliciul tabloidelor pretutindeni, se propagă pe internet, e ceva de speriat …în orice colț de lume s-ar afla gușterița de Adreea o să afle și o să-i fie milă de tine…

– De ce i-ar fi milă?

– După ce ai trecut printr-un viol din cauza ei…

– E un plan tâmpit domnule…nimic n-o să mă facă să devin prostituată!

– Ei nu zău…nici măcar un alt viol? Mă rog, a doua oară s-ar putea să-ți placă dar micul Tudorică? Sau ești dispusă să te mai sacrifici odată pentru copil?

Alina era pregătită să primească acuzații, amenințări, curajul ei nebunesc se transformase într-o îndârjire care o făcea să neglijeze pericolul. Dar dacă s-ar atinge de Doruț…la asta nu se gândise. Intrase într-o capcană din care era greu de ieșit dar acum îi păsa prea puțin de soarta ei. Se uită disprețuitoare spre Sică…doar nu grămada asta de grăsime vrea să o violeze?

– Dumneata ești…ești un monstru!

– Cuvinte mari! Sunt un om de afaceri fetițo și apăr ce-i al meu! Sora ta a crezut că mă trage în piept, s-a ascuns după ce colaborasem bine în Cipru, era o puștoaică proastă, m-a înduioșat Lupescu să o las pe seama lui, alt tâmpit….acum nu mai ține!

– Fă-mă să înțeleg un lucru…dumneata ai afaceri, combinații, nu știu, nu e treaba mea, presupun că ai avere, câștigi bine, prosperi…de ce te ții după două amărâte de femei, cu ce te încălzește dacă Deea vine înapoi, ți se târăște la picioare implorând, îți gâdilă orgoliul? O dai de exemplu și altora că nu poți fi păcălit?

– Vezi că știi?

– Ei bine eu nu am să-ți fac pe plac.

Deodată Sică, sau Monsieur Basile, a început să râdă cu poftă, depozitele de grăsime de pe fălcile lui se clătinau caraghios iar eșarfa roșie cu care-și înfășura veșnic grumazul flutura:

– Chiar ai crezut, te-am speriat? Fetițo, nu mai mă ocup cu fleacuri…știu că ai venit ca să adulmeci urmele soră-ti și s-ar putea ca tu să ai succes, femeile preferă să se destăinuie altor femei așa că m-am gândit să te ajut.

Era descumpănită, tonul se schimbase, Sică părea mai îngăduitor sau își bătea joc de ea?

– Cum adică?

– Am să-ți dau o mașină și pe Mitzi, să te ajute cu traducerea că nu le bunghești pe franțuzește, așa e? Deea a stat o vreme la Pensiunea Stella dar acolo urma s-a răcit. Mai mulți ani a locuit într-un bloc mai de Doamne-ajută unde stau și alte protejate ale mele, de acolo a dispărut. Ai o șansă să afli ce n-am reușit eu…nu de asta ai venit?

– Îmi dați drumul?  O clipă omul a părut că ezită:

– N-am nevoie de tipese ca tine, ești cam fanată, fetițo…dar dacă dai greș sau faci pe nebuna s-ar putea să mă răzgândesc…am câțiva harapi pe aici care se dau în vânt după blonde…A, și mai e ceva, telefonul ți-l înapoiez la plecare…dacă ești fetiță cuminte!

Târziu, în noapte,  au ajuns la clădirea din cartierul Gării St. Lazare unde locuise Andreea. Străinul îmbrăcat în negru conducea tăcut mașina, Alina și Mitzi, sau Lăcrămioara, stăteau pe bancheta din spate schimbând puține vorbe. Trecuseră totuși pe la Pensiunea Stella dar și pe la două hoteluri obscure din apropiere dar orice întrebare pusă de Alina prin intermediul celeilalte fete nu obținuse decât ridicări din umeri, nimeni nu-și mai amintea de femeia cu pretenții de vedetă, dar într-unul din apartamentele blocului avură noroc, exista o persoană, pe nume Yvonne, care o cunoscuse pe Deea.

– Andreea…oui! A fost vecina mea, locuia alături, le-a spus Yvonne, trezită din somn de insistențele cu care fetele sunaseră la interfon luând apartamentele la rând. Un moment…nu cumva lucrați pentru Monsieur Basile?

– Cine e Monsieur..? s-a prefăcut Mitzi. Doamna e sora Andreei, vă jur.

– Alina…Alina Damaschin, a insistat Alina adăugând și ea o minciună…sora mea mă suna mereu când locuia aici dar de o vreme nu mai sună, nu mai știu nimic de ea, sunt îngrijorată…Acum am venit cu familia la Disneyland și m-am gândit să o caut. După ce a ascultat traducerea Yvonne le-a poftit înăuntru spunând:

– O femeie drăguță…nu mai știu nimic de ea, din păcate…

– Cum, nu v-a spus unde pleacă? Cealaltă a privit-o cu suspiciune, ezita:

– Nu mi-a spus niciodată că are o soră. Alina a scos din geantă o fotografie veche în care ea și Deea erau împreună, vesele, ținându-se de umeri și zâmbind spre aparat.

– Poftim…

– Ma cherie…Sora ta nu era atât de vorbăreață…știi, se descurca greu cu banii iar oamenii lui Monsieur Basile  o tot  presau cu amenințări, chiar nu știți cine e  Monsieur Basile? Alina nu știa cum să evite suspiciunile femeii pentru că era sigură că Yvonne ascunde informații care puteau fi utile așa că s-a ridicat:

– Nu contează, o să mă caute ea..dacă nu știți nimic…

Yvonne a oprit-o înainte de a ajunge la ușă:

– Dragă, Andreea spunea vrute și nevrute, pot eu să știu ce era adevărat și ce nu? Mi-a spus că la ea acasă era o cântăreață cunoscută, e drept, avea ceva voce dar n-a prididit să se afirme la noi.

– E adevărat, Deea cânta, avea showuri la televiziune…concerte…

– Atunci de ce a plecat? Dar că trebuia să se mărite cu un arhitect faimos și bogat e adevărat?

– Este.

– Eu am crezut-o mitomană…tocmai întâlnise un american care i-a promis că o ia cu el în State, să se mărite la Las Vegas…o prostie, nu credeți?

– A plecat în America?

– Cine știe? Pe tip nu l-am văzut bine, îl ținea ascuns cu grijă, probabil nici nu se dădea jos din pat, a râs Yvonne. Dar au plecat după ce el s-a vindecat.

– Era bolnav?

– A fost un atentat terorist cu bombă nu departe, la o cafenea de lângă gară și tipul a scăpat cu niște răni ușoare, așa l-a agățat Andreea..poate, ca răsplată, chiar a dus-o în America. Altfel ar fi venit să-și ia și restul de lucruri…

– Poftim?

Yvonne a tăcut, probabil și-a dat seama că spusese prea multe. În mod evident dacă Deea pornise în călătorie nu-și putuse lua cu ea toate lucrurile din apartament iar vecina se servise pe șest cu ceea ce rămânea, Alina știa că sora ei are obiceiul să acumuleze la nesfârșit haine, pantofi, obiecte pe care adesea nici nu le purta și nu-i mai păsa de ele. Era poate o explicație a faptului că Sică nu aflase despre existența americanului. Dar acum avea să afle, nu-l putea amăgi, Mitzi nu fusese trimisă ca translatoare doar de florile mărului…Iar la întoarcere, în fața Clubului, nici măcar nu s-a mai întâlnit cu Sică, șoferul avea să o ducă până la Disneyland pentru că trecuse de miezul nopții. Ba chiar, la destinație, avea să-i înapoieze telefonul mobil.

Una peste alta Alina își îndeplinise scopul dar, gândindu-se retrospectiv, o treceau fiori reci. A fost ea în stare să intre de una singură în clubul acela rău famat, a avut tupeul să-i țină piept lui Sică Ciomag și să reziste amenințărilor deși îi tremurau picioarele?

Când a ajuns la hotel Radu era disperat dar nu lăsase copilul să se neliniștească, îi spusese că mami a fost chemată de niște impresari și Doruț dormise fără mofturi.   S-au îmbrățișat și i-a povestit tot ce se întâmplase, nici vorbă să îi mai vină somnul..

– Mi-e teamă că o vor găsi…

– America e mare…tu chiar crezi în povestea cu Las Vegas?

– Dintotdeauna Deea a visat să se mărite la Las Vegas. Dacă e acolo o vor găsi și….oamenii ăia sunt în stare s-o omoare, Radule…

– De ce să o omoare, poate vor să o pună din nou la produs…Stai liniștită, nu o vor găsi, chestia cu Las Vegas e ca povestea cu cocoșul roșu, poate că da, s-a dus să se mărite acolo după care cine știe în ce văgăună s-a ascuns…

– O să o am pe conștiință…

Andreea nu știa ce să creadă. Trăia în nesiguranță, mai ales după ce s-au instalat  în al doilea hotel-cazino unde s-au înregistrat drept domnul și doamna Ryan….

– De ce îți schimbi numele, e o copilărie?!…

– Să-ți explic…în caz că se va emite mandat pe alt nume, chiar dacă identitatea mea e clară actele îi încurcă, nu mă pot agăța …De fapt vom trece de la un cazino la altul, dând impresia că locuim în apartamentele oferite gratis…

– Dar nu vom păcăli cazinourile?

– Nu, ăștia sunt unși cu toate alifiile .

Nu l-a crezut nici acum. Existau multe povești în Las Vegas despre tot felul de escroci care încercaseră să câștige bani buni trișând prin tot felul de metode ilegale dar aproape nimeni nu scăpase nedescoperit, cazinourile aveau adevărate liste negre cu clienții indezirabili. Cât despre posibilitatea de a câștiga sume mari de la vreun bogătan orbit de patima jocului, sorții erau schimbători. Era ceva neclar, Bob nu-i spunea tot adevărul și Deea, la început indiferentă, se gândea că a căzut din lac în puț, se chinuise zadarnic să se mărite cu un bărbat care s-o protejeze, să o răsfețe, să-i ofere confort și dragoste iar acum se aruncase cu ochii închiși într-o căsătorie fără să-și cunoască prea bine partenerul. Dar era în America, se numea acum Andreea Raymond și putea să se asigure. n-avea de gând să se lase prinsă sau păcălită…Trecutul o lăsa rece, se îndepărtează de el până la a-i vedea pe toți ca niște pigmei..„am feelingul că nu voi mai eșua.  De data asta nu mai pierd!”

Era în sala imensă, populată de statui de la intrarea în Forum Shops a complexului Caesars…se uita în vitrina cu lenjerie sexy a magazinului „Agent Provocateur” când un bărbat s-a apropiat de ea…un tip scund dar îndesat,  oacheș, cu mustață proeminentă, pe care sigur ăl cunoștea.

– …Bilă!?

– M-a trimis monsieur Basile să-ți amintesc că ai o datorie de plătit.

Deea și-a revenit repede din surpriză:

– Sică nu știe că e în obiceiul meu să dispar fără să plătesc? Cum dracu m-ai găsit?

– N-a fost ușor…până la urmă Yvonne și-a amintit că ai agățat un american și ți-a promis că te duce la Vegas…

– Vegasul e mare, ai habar câți turiști vin pe aici?…

– Dar eu nu-s prost să cutreier orașul, stau într-un singur loc, nu se poate ca o femeie ca tine să nu se apropie măcar o dată pe săptămână de buticurile cu lenjerie ….

– Bravo, Bilă, nu ești prost cât ești de prost, ce ai să faci dacă acum mă car?…

– Nimic. Uite cartea de vizită a lui monsieur Basile, sună și poate te înțelegi cu șeful…mai știi prefixul de Paris?

L-a lăsat în fața vitrinei cu modele de sutiene și chiloți unde se potrivea ca nuca în perete și a ieșit să ia un taxi din apropiere, de la Mirage. Nu părea să fi fost urmărită, nu zărea nici urmă de mustăcios, îi cere șoferului să facă un ocol pe la Stratosphere Tower  apoi se întoarse în apartamentul de la Wynn nu înainte de a rupe cartea de vizită primită. Bob era acasă, vorbea la telefon.

– Cu cine ai vorbit?

– Cu Sam.  E o persoană care mă ajută să-mi fac treaba. Se pare că am nimerit-o, omul nostru sosește mâine cu avionul personal și se va caza la Venetian, la doi pași de aici…e mare amator de baccara și de carne tânără așa că ar fi bine să-ți faci programare la stilist. Vorbea cu o detașare totală iar Deea nici măcar nu clipi.

– Bob…

Bănuia că apariția lui Bilă pe urmele ei avea să aibă urmări, trebuia ca el să o ajute să scape din încurcătură. Și nu se sfia să-i spună tot despre aventura eu pariziană, acum nu mai avea nimic de pierdut. A ascultat-o în liniște, fără să pară impresionat.

– N-am știut că tragi după tine un trecut cu atâtea probleme…Nu mă interesa în măsura în care nu mă afecta dar înțeleg că sunt unii pe urmele tale și asta nu-mi place, acum urmele tale sunt și ale mele.  Ai numărul de telefon? a întrebat-o.

– Am rupt cartea de vizită…

– Perversul acela de la Paris nu mă interesează, tipul care a dat peste tine aici, Bill..

– Bilă…

– În agenda ta nu e și telefonul lui, de acolo din Franța, trebuie să fie…dacă aia era lumea în care te învârteai…

– Și ce-i spun?

– Vrei să te întorci la Paris…Îți face rost de bilet și te însoțește la aeroport, ca să te cari fără știrea mea.

– N-o să mă creadă.

– Dacă e atât de imbecil cum mi-ai spus o să te creadă. Sună-l, după care te programezi la stilist. Desigur în toți anii scurși de la fuga ei Deea schimbase de multe ori telefonul și numerele, nu voia să fie depistată, dar întotdeauna transferase agenda așa că putea pune în practică ideea soțului.

– Bob..ce ai de gând? El a dat din umeri fără să răspundă dar Deea era sigură că o va scăpa de presiunea proxeneților. S-a apropiat, așezându-se pe genunchii lui, cu zâmbetul inconfundabil:

– Știi, din cauza imbecilului am ratat un bodysuit super de la „Agent provocateur”, o nebunie, avea niște benzi oblice suprapuse care lăsau să se vadă și ce trebuie și ce nu…poți să-ți închipui?

– Pot să-mi închipui…oarecum.

– Așteaptă, am să-ți arăt, răspunse și începu să se dezbrace…

N-a crezut că o să meargă. Fie că era sigur că amenințarea ascunsă a lui Sică o va speria pe Andreea, fie pentru că era  cu adevărat imbecil Bilă i-a rezervat un loc în avionul spre Londra, singura legătură directă cu Europa, de acolo urmau să continue spre Paris. Între timp acțiunea pe care o plănuise Bob se amânase, jucătorul împătimit pe care-l aștepta își amânase sosirea cu o săptămână. „Sam te-a informat?” a întrebat Deea. „Bineînțeles, Sam știe tot”…Cursa pleca seara și Bilă a venit cu o mașină închiriată să o ia din fața hotelului, a ajutat-o la bagaje – surprinzător de puține pentru o femeie cu pretențiile Deei și a condus-o la aeroport, se descurca bine după câte zile petrecuse cutreierând Vegasul. S-a așezat lângă el, în față, privind în tăcere panorama plină de lumini strălucitoare a Stripului, fără să aibă nici cea mai mică idee despre intențiile lui Bob. Brusc, ca un fulger, a apărut gândul că Bob pur și simplu are de gând să se descotorosească de ea, să o abandoneze, cum i se mai întâmplase și deja începu să-și imagineze scena pe care ar putea-o juca la aeroport ca să nu plece. Nu, nu era posibil, Bob nu o va abandona, era construit din  același aluat și, chiar dacă nu-i dezvăluise toate secretele lui relația lor era prea puternică să fie zdruncinată de niște pigmei. Da, pigmei. Cu cât îl privea mai atentă pe Bilă își ura trecutul, disprețuia decăderea trăită din cauza unor asemenea rebuturi umane.

– Unde lași mașina? s-a interesat.

– În parcare. Cheile se predau înăuntru, înainte de check-in.

Deși plasat în oraș, chiar pe Strip, aeroportul Mc Carran putea fi accesat doar printr-o serie de drumuri laterale și Deea a avut surpriza ca la un moment dar Bilă să oprească mașina la marginea șoselei destul de întunecoase. I-a privit fără să înțeleagă zâmbetul tâmp și a rămas șocată auzindu-l:

–  Avem ceva timp la dispoziție pentru un scurt.

– Ce?

– Blow job, cum îi zice pe aici, răspunse omul începând să se descheie la pantaloni. Deea era gata să explodeze, unde era Bob, de ce o lăsa la discreția nebunului ăsta căruia îi putea scoate ochii cu unghiile fără mare efort?

– Cine te crezi idiotule?

– Dar tu cine te crezi, fă? Ești mai bună ca alte curve, asta ți-a băgat în cap americanul tău?

O mașină se oprise în spatele lor, se vedea silueta unui bărbat iar la volan se afla o femeie, părul blond îi strălucea în lumina lunii.

– Ce vrei bă? se stropși Bilă în românește prin geamul lăsat, când bărbatul se apropie de ei. Ce vrea mâncătorul ăsta de hamburgheri…What do you want sir?

– Nothing, răspunse Bob pe care Deea îl recunoscuse imediat, scoase tacticos din buzunar un revolver și-i trase un glonț între ochi bărbatului fără cea mai mică ezitare. Cu fruntea găurită din care se scurgea un fir de sânge Bilă rămase nemișcat, sprijinit de spătarul scaunului în timp ce Deea privea înmărmurită. Nu se așteptase la o asemenea execuție rapidă și nici nu auzise pocnetul împușcăturii, probabil arma avea amortizor.

– Repede, treci în mașina cealaltă, Sam o să-ți recupereze bagajele…

– Sam?

– E sora mea.

S-au întors la hotel ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat iar femeia blondă care nu rostise prea multe cuvinte dispăru cu mașina.

– Sam e o femeie?

– Exact, o cheamă Samantha.

– Deci ai o soră.

– Poate că da.

– Nu-ți bate joc de mine Bob și nu mai face pe misteriosul.. mi-am dat seama ce hram porți, ești un ucigaș, un asasin profesionist. Acolo la Paris tu ai pus bomba de la cafenea dar ceva n-a mers bine și te-ai rănit. Am dreptate?

Oare de ce nu-și dăduse seama până acum? În explozia de la Paris murise un tip care trebuia să fie prefect în Corsica, acolo unde au ajuns mai târziu să obțină pașaport și viză. Omul se dusese să bea o cafea pe terasă cu fetița lui, ce oroare! Își aminti că văzuse în serialul ei preferat, „Homeland” o secvență în care un agent CIA ajunge  în Venezuela să omoare un bancher dar dă înapoi când observă că  ținta lui era în mașină cu un băiețel de vreo 10 ani. Insistă, pătrunde în birou unde îl ucide pe bancher și pe bodyguarzii lui dar la un moment dat vede o umbră mișcîndu-se prin fereastra mată, trage în umbră ca să descopere că a omorât copilul…Asemenea oameni nu au milă, nu au scrupule, sunt profesioniști.

Amintirile îi reveniseră cu atâtea detalii…Dan, Ana, Casandra, apoi Dimitris… față de toți nutrise gânduri de răzbunare, apelase  adesea la soluții extreme, plătise ca să-și vadă rivala îndepărtată, ba chiar ajunsese să-l roage pe Tudor Lupescu s-o împuște, dar nu îndrăznise să recurgă ea însăși la violențe. Avea gura spurcată și adeseori își potopea adversarii cu vorbe grele, făcea crize de isterie, blestema dar atât. Dacă ar fi avut ea curajul să pună mâna pe pistol…

Bob, un ucigaș plătit? Chiar există așa ceva?

– E prea târziu să pleci acum, ai pierdut avionul de Paris.

I-a zâmbit, înfruntându-i privirea. Dar la urma urmei ce sperase, ea, o femeie care trăia de pe urma bărbaților? Dan Bratu o respinsese cu înverșunare, Dimitris, singurul bărbat cu stare de care i-ar fi plăcut să-și lege soarta o abandonase ca pe o otreapă, niciunul din tipii cu care se întâlnise de atunci nu o tratau altfel decât ca o „veveriță” care țopăie din așternut în așternut. Fițele ei de mare vedetă nu mai țineau aici, trebuia să recunoască adevărul, avusese mare noroc că Bob o păstrase lângă el. Prinții din povești nu erau pentru ea, un ucigaș plătit trebuia să-i ajungă. Acum înțelegea schema, Bob era un hitman, cu ajutorul lui Sam – fie că Samantha e sora lui sau nu- obține comenzi, logistică…dă lovitura și se întoarce în State pentru a cheltui. Un mod de viață periculos dar erau riscurile meseriei, nu?

– Te întrebi de ce te-am ales pe tine? îi spuse el cu tonul unui părinte vorbind pentru fetița lui răsfățată. Nu mă pot lăsa agățat de femei pe care nu știu cine mi le-a trimis…tu m-ai salvat, ești sigur curată…

– Să nu-mi spui că îți oferi serviciile pe internet…

– Chiar nu. Nu-mi place publicitatea și…draga mea, eu fac parte dintr-o divizie superioară, înțelegi? Pe mine nu mă poți închiria ca să omor o nevastă incomodă sau un soț care nu-și mai lasă moștenitorii să înșface prada…

– Dacă nu omori neveste m-am liniștit, râse ea. Dar care sunt țintele tale că pe Bin Laden l-au kilerit alții, pasămite…

– Ești pe aproape, am în vizor un senator…

– Care-și înșeală nevasta.

– Care se încăpățânează să nu voteze un mic amendament de lege.

– Te bagi în politică, asta nu-mi place…

– Mă bag unde sunt plătit ca să-ți ajungă ție de un cocktail..vezi că Margarita e înșelătoare, te duce…Mai întâi însă trebuie să-l rezolvăm pe Hector.

– Hector?

Iat-o deja parteneră, complice, asociată cu un om care pregătea un omor. La urma urmei de ce nu?  Gestul indiferent cu care scosese pistolul și-l împușcase pe Bilă, în fața ei, îi dădea fiori. „Dacă aș fi știut la Paris îl rugam să mă scape de Sică, el putea să-l termine pe imbecil, dar nu e timpul trecut…”

Care e planul? Tipul nostru vine să joace baccara, e un împătimit ..sosește cu avionul personal de la mama dracului, înconjurat de bodyguarzi înarmați până în dinți, stă două-trei nopți până își potolește patima.

– Pierde mult?

– Nu e vorba de bani. Hector, să spunem așa, e omul cartelurilor de droguri, întoarce banii cu lopata în țara lui neînsemnată din America Latină.

– Mexican?

– Nu toți latino-americanii sunt mexicani. El pregătește să dea o lovitură de stat și să-și pună țărișoara la dispoziția unor traficanți dar chestia asta nu convine altora…

– Altor traficanți?

– Chiar vrei să știi cine plătește? Important e ce se va întâmpla.

– Ei, ce se va întâmpla?

– Hector al nostru sosește, se cazează, mănâncă pe săturate, bea de rupe, face un duș, se parfumează și vine să joace baccara într-unul din saloanele speciale. Ai văzut un asemenea salon, acces restricționat, plafon nelimitat de mize, haleală gratuită la discreție servită de niște fătuci în chiloți, mă rog, tot confortul. Dacă eu, jucător pe mize mari, vreau să pătrund în salon voi fi controlat de paznicii lui Hector mai abitir ca un presupus terorist iar șansa de a sta alături de el la masă e redusă. Dar dacă voi fi însoțit de o femeie frumoasă și super elegantă s-ar putea să am norocul să fiu acceptat, Hector e un voyeur, i se scurg balele după gagici mișto, îl stimulează…

– Și atunci cum îl omori, cu mâinile goale?

– Crezi că m-ar lăsa paza să mă apropii de el?

– Atunci femeia poartă arma de care ai nevoie?

– Va fi controlată și însoțitoarea dar aici ai dreptate, arma o aduce ea. A pus pe masă un telefon cum nu mai văzuse, subțire, cu carcasa strălucitoare, cu tastele sclipind ca niște diamante.

– Ce e asta?

– Un mobil de lux, placat cu aur, foarte scump, ediție limitată.

Andreea a întins mâna spre aparat dar și-a retras-o brusc, de parcă s-ar fi curentat:

– Înțeleg… e o bombă!? E specialitatea ta, să pui bombe…până când o să-ți explodeze în față, ca la Paris?

– Nu ți se întâmplă nimic dacă pui mâna pe telefon, îl poți folosi, primește apeluri, dacă vrei să suni  e O.K….dar s-ar putea ca, printr-un impuls cu cod special, să facă bum!

– Presupun că Hector al tău are un telefon identic, nu? …

– Bineînțeles. Dar când telefoanele vor fi schimbate și eu voi declanșa „armaggedonul” noi vom fi departe…

–  Bob, planul tău e plin de fisuri.

– Nu mai spune…

– Ascultă-mă..mai întâi presupun că orice mișcare petrecută în salonul de joc e supravegheată, fie de bodyguarzii tipului, fie de camere de luat vederi, ca să înlocuiești telefoanele fără a fi observat e aproape imposibil. Oricâte precauții ai luat să avem mai multe identități, locații, tot ne vor lua urma…sau  Sam are puteri magice, ne face să ne evaporăm? Eu ce ar trebui să fac, să-i abat atenția, să simulez un leșin, să borăsc peste smokingul lui, să-i cad în brațe? Să urc cu Hectoraș  pentru o partidă de craci în aer în apartament, în timp ce paznicii sunt ținuți la ușă? Spune exact ce vrei?

Nu cumva ai de gând să mă faci țap ispășitor, mă rog, capră în situația de față? Pe mine să mă înhațe poliția sau să mă tăbăcească oamenii lui Hector și tu să o tulești ușurel cine știe unde cu Samantha care poate îți e soră, poate nu? De ce nu te ajută ea, de ce nu joacă ea femeia frumoasă și super elegantă de care ai nevoie, pare mai tânără ca mine?

– Atunci de ce a fost nevoie să-l omor pe Bill…de ce te-am ajutat, ca să nu urci în avionul de Europa?

Avea dreptate.

– Deci vrei să fim…cum îi chema pe  ăia… Bonnie and Clyde? Bine.

– Avem o zi de repetiție și recunoaștere a terenului, Hector stă 3 zile în Vegas… N-am să declanșez explozia decât după ce pleacă, când se află în avion, e greu de crezut că vor mai găsi urme, indicii care să ducă la noi…iar autorităților americane puțin le pasă de soarta unui om al cartelurilor.

– Sau poate chiar ei te plătesc să le faci treaba, cine, DEA, CIA…FBI?

– Poate…

Bob, dacă îmi amintesc ce era să ți se întâmple la Paris…ești un păgubos, lasă decizia în seama mea….

Era încă în pat, după o noapte de lenevie, l-a auzit pe Bob vorbind la telefonul fix din apartamentul hotelului dar a rămas uimită când i-a întins ei receptorul:

–  E pentru tine.

– Pentru mine? S-a ridicat, a luat nedumerită telefonul și a auzit o voce bine cunoscută:

– Ce mai faci veverițo, nu-ți era dor de mine?

Era Sică…aflase  unde se ascunde, desigur Bilă i-a dat raportul înainte de a organiza plecarea ratată, trebuia să-și închipuie și să-și șteargă urmele, dar cum să-l convingă pe Bob care nu vedea în față decât contractul lui?..

– Te-am așteptat să te întorci în Europa dar n-ai venit, urâcioasă ce ești! îi spuse Sică.  Sau nu te-a lăsat noua ta cucerire…nu cumva e vorba de teroristul pe care-l caută toată Franța…tipul cu bomba de la cafenea?

De unde știa Sică? La urma urmei „Monsieur Basile” nu era cine știe ce gangster de talie internațională ci un interlop român mai bine înfipt în afaceri necurate dar periferice, prostituție, droguri ușoare, șantaje mărunte….Yvonne, numai ea putea să o dea în vileag, făcuse imprudența să se laude cu o posibilă nuntă la Las Vegas înainte chiar de a ști dacă Bob o va păstra lângă el. Pe atunci Vegasul era un vis, o iluzie.

– Nu căuta prea mult vinovații, o lămuri interlocutorul, chiar sora ta ți-a luat urma.

– Alina?

– Exact. A fost la Paris, fraiera te căuta la clubul în care n-ai mai pus piciorul de grămadă de ani. Pentru că te-am protejat, ca întotdeauna și te-am ajutat să ieși în față, așa cum meriți…

– Alina  a fost la Paris să mă caute? I se părea mai important decât orice aflase Bilă sau alți oameni de-ai lui Sică…Monsieur Basile era departe, n-avea cum să o atingă înainte ca ea să-și ia măsuri de apărare. Dar apariția Alinei în spatele ei, după atâți ani, o intriga, aștepta amănunte și le-a primit:

– Acum o cheamă altfel…ți-a furat cariera, e mare cântăreață..a venit cu soțul și copilul la Disneyland..

– Are un copil?

– Păi…îl cheamă Tudor.

A înțeles. Inima a început să-i bată cu putere, simțea în tâmple zvâcnirea sângelui și o stare ciudată a cuprins-o dintr-odată. Trebuia să se gândească la ce avea de făcut, brusc Sică nu o mai interesa și a închis telefonul. L-a privit pe Bob care părea indiferent:

– Ți-ai dat seama cine a fost. Ar fi bine să plecăm de aici cât mai repede…

– Nu înainte de a-l rezolva pe Hector.

– Bob, nu uita că l-ai omorât pe trepădușul ăluia, bossul e de o sută de ori mai periculos..

– Iar eu de o mie de ori, a zâmbit Bob. Vino înapoi în pat, n-am chef de micul dejun.

– Dar e aproape de prânz!

– Atunci vom servi un brunch, dar după …trebuie să fim în formă, Hector sosește pe seară.

S-a apropiat de el, învinsă.

Hector era un latino-american tipic, scund, negricios, cu o mustață de macho cuceritor și priviri îndrăznețe, Bob avea dreptate, când a văzut-o pe Deea la brațul lui, sclipitoare într-o rochie de seară roșie, cumpărată pe preț de aur de la buticul Yves St Laurent din cazinoul-hotel Paris, purtând niște cercei cu diamante care aruncau fulgere în jur tipul n-a rezistat. Le-a făcut semn celor doi bodyguarzi, două huidume cu exces de tatuaje, să lase cuplul nou sosit să intre în salonul privat. Au fost controlați fără jenă dar niciunul nu avea asupra lui vreun obiect suspect, telefonul-bombă era purtat de Deea în geantă. În salon, în afara crupierului, a unui supraveghetor de sală și a trei waitress mai erau două cupluri, acceptate și ele la masa de baccarat dar Deea era de departe cea mai spectaculoasă prezență. Hector nu și-a putut dezlipi ochii de pe decolteul ei în timp ce Deea s-a uitat insistent la telefonul aurit al străinului așezat permanent pe masă, în partea lui stângă. Întreaga seară telefonul n-a fost clintit de la locul lui, nici nu l-a folosit iar la plecare l-a strecurat nepăsător în buzunarul hainei. A doua seară lucrurile s-au desfășurat la fel doar că în salon erau alte două perechi de jucători, lui Hector probabil îi plăcea compania. Mobilul aurit și-a păstrat locul pe masa de joc iar Deea încă nu găsise vreo soluție ca să i-o propună lui Bob.

În apartamentul lor l-a întrebat:

– Honey, cum facem? Să aud care e planul tău deștept, tu ești șeful…

– Încă mă gândesc.

– Mâine e a treia zi…ai spus că pleacă…Cum o să ajungă bomba în avion?

– Faci pe deșteapta ? Obiectul e în geanta ta, ai avut timp să găsești o modalitate de a le înlocui…de pildă, să iei aparatul și să-l admiri, la cât e tâmpitul prins de farmecele tale ți l-ar putea dărui…ai văzut cum belește ochii la tine, ar fi în stare să-i pună pe bodyguarzi să elibereze salonul și să te violeze acolo pe mochetă….

– Adică el face o nebunie și-mi dăruiește un telefon de aur iar eu răspund cu o altă nebunie și-l refuz?

– După ce le-ai schimbat…Sau…ultima soluție, când se termină jocul, la plecare, te apropii de el și-l lași să te îmbrățișeze, e clar că abia așteaptă să te atingă…lasă-l să o facă, n-are decât să te pipăie cât poftește dar tu fă schimbul de telefoane …e atât de greu?

– Vrei să-ți spun ce cred eu? Planul tău, băiețică, scârțâie din toate balamalele. În afară de faptul că îndreaptă toate bănuielile asupra mea…sau chiar asta urmărești?

Era ultima seară și Hector părea nervos, în primul rând pentru că pierdea masiv și apoi pentru că-l deranja stomacul, se îndopase peste măsură la prânz. Telefonul aurit nu s-a mișcat de pe masă dar omul nu mai afișa buna dispoziție obișnuită și Deea i s-a adresat amabilă:

– Vă supără ceva senor? Pot să vă ajut cu o aspirină sau altceva? A scos din geantă un pachet de Alka Seltzer, un remediu cunoscut împotriva indigestiilor, a cerut un  pahar cu apă și a pus pastila efervescentă înăuntru. Hector a băut medicamentul, a băgat în buzunar și cealaltă pastilă aflată în pachet  dar după un timp s-a ridicat de la masă, supărat.

– Sorry…mă întorc imediat…A întins mâna să-și ia telefonul dar a renunțat, s-a îndreptat spre rest room, toaleta bărbaților și cei doi bodyguarzi s-au grăbit să-l însoțească. Telefonul aurit rămăsese pe masă și Deea l-a surprins pe Bob privind cu insistență aparatul.  S-a aplecat spre umărul lui și i-a spus, încet:

– Sună acum!

– Ce tot spui? răspunse el în șoaptă, privind telefonul străinului așezat pe masă, aproape de crupier.

– Telefonează!

Bob i-a făcut semn că a înțeles, s-a ridicat, a scos din buzunar mobilul lui și a trimis apelul codat.

Evenimentele s-au precipitat, explozia petrecută în cabina de toaletă unde și-a pierdut viața un oaspete important a stârnit o invazie de tipi de la securitatea cazinoului, clienții aflați în salon au fost rugați să aștepte în apartamentele lor, telefonul aurit a fost ridicat de unul din bodyguarzii lui Hector, evident nedumerit de cele întâmplate dar poliția încă nu și-a făcut apariția. Era posibil, Bob miza pe asta, ca patronii cazinoului să nu fie dispuși să-și păteze reputația cu un scandal, cât despre susținătorii lui Hector din țara lui natală puțin le păsa, în America Latină crima e un mod de existență.

La început Bob n-a înțeles de ce trebuia să sune și să trimită codul ucigaș dar Andreea i-a explicat ideea care îi venise pe moment…întrucât nu putea să substituie telefoanele avea să-i strecoare lui Hector în buzunarul hainei mobilul-bombă.  Pentru că, aflat în baie, omul va răspunde automat, nu-și va aduce aminte dacă a lăsat sau nu telefonul pe masă iar când găsește în buzunar unul identic va crede că e al lui, cum dracu să gândești de la toaletă…oricum va răspunde, din curiozitate…și atunci bum! Doar că Deea și Bob vor fi mai expuși și, pentru siguranța lor, trebuiau să plece din oraș.Ceea ce au făcut, Sam pregătise retragerea și în dimineața următoare erau departe de Nevada.

Copilul se numește Tudor, deci trăiește, mogâldeața zbârcită și urât mirositoare de care fugise trăia, crescuse, sub aripa ocrotitoare a mereu generoasei sale surori. Te pomenești că l-a adoptat? Și acum, după atâția ani, de ce o caută, s-a măritat și i-ar conveni să-i dea copilul înapoi, ce prostie!? Ceea ce îi spusese Sică îi apăsa pe suflet și îi trezise curiozitatea. Să fie, cu mare întârziere, sentimentul de mamă? Nu, în niciun caz, doar simpla curiozitate. A căutat pe YouTube și a găsit un clip cu noua vedetă Alina Spiridon, cântând cu o formație de care nu auzise și s-a uitat fără prea mult interes, melodia nu-i spunea nimic iar sora ei nu-și schimbase mult înfățișarea, aceiași figură obișnuită, o blondă spălăcită care abia s-a ridicat de la condiția de manechiuristă …Sigur ar fi ajutat-o dacă reușea să se mărite cu Dan Bratu, ar fi acceptat chiar legătura ei cu Victoraș pictoraș care s-a dovedit a fi doar o iluzie, așa cum Deea bănuise de la început. Fata asta e născută pentru a fi păcălită de bărbați, măcar eu mă vând și nu ieftin…

Așadar nu s-a măritat cu Victoraș pictoraș croitoraș, foarte bine, tipul era instábil, deloc de încredere, un afemeiat nu se vindecă niciodată…dar cine o fi Spiridon, unde l-o fi pescuit…sper să aibă bani dacă îi plătește cariera…auzi la ea, cântăreață, trădătoarea…Nu putea uita cât se enervase în ziua aceea când, împins de un Victor nerăbdător, Gino, impresarul ei, o trimisese pe Alina să apară într-un show televizat. Ce porcărie, cum își închipuia gâsculița asta insipidă că poate rivaliza cu o vedetă adevărată, era de neiertat! Și acum face videoclipuri de doi bani, e plin internetul de îngrămădite care se cred talentate, poate Spiridon ăla e noul ei impresar, un bou care a luat-o de nevastă la pachet cu copilul alteia? Au căutat-o la Paris, i-au luat urma la Las Vegas…ei bine acum n-au să o mai găsească, o să aibă grijă să se ascundă bine iar Bob va trebui să o protejeze, gata cu secretele între ei! Nicio clipă nu se gândi la părinții ei, poate mai trăiau, poate muriseră de inimă rea, Andreea nu mai avea loc în suflet pentru nimeni…Era tentată să o caute pe sora ei, să-i audă vocea…avea în agendă mai multe numere de telefon din România și-i putea da de urmă dar ezita, până la urmă a căutat-o pe facebook…ea nu-și făcuse pagină nicăieri, nu voia să fie depistată dar Alina trebuia să fie prezentă. A găsit-o, cu formația în care cânta, erau multe fotografii, declarații ale fanilor, nimic special. Ca și în videoclip, Alina își păstrase silueta, părul era mai bine îngrijit, machiajul mai atent dar trecuseră ani și o undă de oboseală i se așezase pe chip. Nu era nicio informație pe pagină și, mai ales, nicio fotografie a copilului spre deosebire de obiceiul multor părinți de a posta pe facebook poze cu odraslele lor sau cu animalele de casă. Apoi curiozitatea i s-a stins. Trebuia să uite, să treacă mai departe, să neglijeze tot ce i-ar putea perturba viața, și așa nu scăpase definitiv de probleme, dar speranța nu moare niciodată, nu-i așa?

Bob a dus-o la New York. Samantha era pe undeva prin preajmă, îi simțea prezența dar nu punea întrebări. Au stat o vreme într-un apartament banal închiriat pe Bank Street, nu departe de Greenwich Village în Manhattan dar Deea n-a apucat să se bucure de vreo vizită la celebrele magazine gen Macy,s, trebuiau să ajungă la Washington unde Bob avea de rezolvat problema cu senatorul. Dar n-a avut nevoie de ajutorul ei și Deea a început să se îngrijoreze, pe de altă parte prezența din umbră a Samanthei o intriga, pe de alta nu știa dacă Bob nu s-a răzgândit în privința ei. Rămânea o păpușă sexuală în timp ce altcineva avea dreptul de a-i fi parteneră bărbatului? Atunci de ce a mai adus-o în America, de ce s-au căsătorit? Ceva s-a rupt între ei de când el a trebuit să-l omoare pe Bilă, nenorocitul de emisar al lui Sică Ciomag de care părea să nu mai scape în veci, era posibil ca lui să nu-i convină  să simtă în spate suflarea interlopului. Și s-a neliniștit mai mult când Bob a întrebat-o:

– Mai sunt mulți care n-au încheiat socotelile cu tine?

– La ce te referi?

– Andreea, nu m-ar interesa trecutul tău, m-aș mulțumi cu puținul pe care mi l-ai povestit dar nu vreau să mă trezesc cu un cuțit în spate fără să știu din timp cine poate să mă înjunghie.

– Ți-e teamă de un mafiot de mahala, Monsieur Basile, cu tot numele lui pompos nu e decât un prăpădit care s-a scos din găinării mărunte, e ca un țânțar neputincios pe lângă un tip ca tine…

– Garanția mea e discreția. Tăcerea. Secretul.

– Atunci ți-e teamă de mine…că te-aș putea trăda?

– Vreau să-mi spui totul.

I-a povestit totul, de la sforțările supraumane de a-și întrece rivala la fuga din România, de la măgăria făcută de Dimitris care a abandonat-o într-un hotel din Paris până la pretențiile lui Sică de a-i monitoriza viața. N-a interesat-o cât de rău iese din această istorie, în fond un ucigaș plătit avea dreptul să o judece? Și acum ce se va întâmpla, va depinde veșnic de banii lui, de ordinele lui, de capriciile lui până când se va plictisi de ea dacă nu cumva deja s-a întâmplat? Și-a adus aminte cuvintele lui Sică, la Paris…„ Poate nu te uiți des în oglindă dar nu mai ai vârsta când bărbații cad pe spate la vederea farmecelor tale…ai trecut de mult de 30 și pe piață se caută prospături…la 17 poate 16 ani…gagici care au șansa să placă unor prinți arabi ,nu-ți face iluzii, tipii cu  bani își permit să aleagă, chiar să comande fecioare ” Până la urmă în protecția acordată de Sică se simțea și o anume simpatie față de ea, proxenetul avea în „grajdul”  lui o mulțime de prospături și o ”iapă bătrână” nu i-ar fi fost de mare trebuință dacă n-ar fi văzut-o pe Andreea ca pe o persoană specială. Nu, niciodată Sică n-a vrut să profite de ea deși nu l-ar fi putut respinge, când era veverița tânără și dezlănțuită din Cipru, când profita de prietenia lor ca să țeasă tot felul de intrigi și capcane pentru Ana Dogaru. Frica pe care o simțeau celelalte fete față de boss nu a cunoscut-o niciodată, omul nu i-a făcut niciun rău, dimpotrivă, iar ea a fugit de el ascunzându-se, ba chiar din cauza ei a fost ucis un om. Poate greșise dar acum era prea târziu să regrete, Sică nu o va mai ierta…

Bob n-a mai pus alte întrebări, ba chiar părea că a uitat totul, primise banii pe contractul rezolvat și, ca de obicei, avea chef să se distreze și să-i risipească. A dus-o pentru un weekend la Niagara, prezența Samanthei nu se mai simțea în preajma lor iar Deea se liniști. Era posibil ca să nu mai aibă prospețimea adolescenței dar era o femeie specială, emana o atracție irezistibilă care promitea delicii nemăsurate și niciun bărbat nu-și putea dori altceva când se afla în brațele ei. Iar Bob se arăta vrăjit ca în prima zi când îl dusese în micul ei refugiu parizian.

Niagara Falls era o minune a naturii. Închiriaseră o mașină pe aeroportul din Buffalo și, de la parcare, au pornit pe jos dealungul râului…până când cascada li s-a dezvăluit, încetul cu încetul, în stânga drumului. Deea era fascinată, priveliștea era mai presus de orice închipuire, tone de apă curgând pe lângă tine în prăpastie, huruind după ce tot drumul până acolo domnise o liniște de neînțeles. Nu era decât o cădere de 30 de metri dar părea un spectacol apocaliptic. Și mai era legenda frumoasei Lelawala pe care a aflat-o încântată, povestea fecioarei din tribul de indieni Ongiaras care, speriați de moartea care-i decima, au trimis-o într-o canoe pe râul Niagara ca să-și îmbuneze zeii. Zeul Trăznetului Hinum avea doi feciori și ea a promis că-l acceptă pe acela în stare să-i spună cine aducea moartea indienilor, era un șarpe care otrăvea apele și atunci oamenii l-au ucis iar șarpele a luat forma cascadei potcoavă…Lelawara a rămas pe vecie în lăcașul zeilor de unde salvează sufletele nevinovate care cad în cascadă iar vasul care-i plimbă pe turiști pe apele învolburate poartă numele ”fecioarei din ceață” – Maid of the Mist…

Își revenise după momentele de cumpănă, gândurile negre o părăsiseră, din nou se simțea extraordinar alături de Bob și, mai în glumă mai în serios, i-a propus:

– Nu ți-ar surâde o vacanță la Marea Egee…asta e prin Europa, în Grecia…Dacă ești disponibil te angajez eu, cât îmi ceri ca să mierlești un grecotei? Brusc, după ce îi povestise toate patimile suferite căpătase un fel de distanță suverană, din nou îi vedea pe cei care o nemulțumiseră ca pe niște ființe neînsemnate, demne de răzbunarea ei. De ce n-ar începe cu Dimitris? N-avea de gând să uite că se repezise la ea, să o sfâșie, să o rupă după ce avusese proasta inspirație să-i ceară să-și vândă afacerile de la Salonic ca să trăiască la Paris cu ea. Întinsese coarda prea mult dar nu era un motiv s-o bată și să o abandoneze, fugind fără să plătească hotelul, lăsând-o în voia sorții. Acum ideea de a-l folosi pe Bob ca să se răzbune merita păstrată, la urma urmei el n-avea niciun scrupul, lucra pe bani, la comandă. Într-un moment prielnic confidențelor Bob îi mărturisise că specialitatea lui erau tipii super protejați și acționa mai ales cu ajutorul explozibililor, cu toate că în istoria terasei pariziene bomba se declanșase prea repede și riscase să fie rănit el însuși iar planul eliminării  lui Hector fusese aproape de eșec. Se lăudase în fața ei cu uciderea unui narcotraficant celebru de care nu se putea apropia nimeni până când un complice al acestuia nu a fost adus în fața șefului bătut, torturat, cu limba tăiată. Traficantul nu știa de ce nenorocitul gesticulează, face semne de neînțeles arătând că a înghițit ceva periculos, dar nu înghițise droguri ci o bombă! Ea glumise, dacă lui Bilă în loc de un glonț în cap i s-ar fi pus o bombă în stomac poate o scăpa de Sică..

Se simțea din nou senină, sigură pe ea, dornică să profite din plin de plăcerile vieții când a sunat telefonul din nou și Bob i-a întins aparatul:

– E pentru tine…

Iarăși? Chiar nu putea să scape, unde să se ascundă, în ce gaură de șarpe, cum putea nenorocitul ăla să o găsească peste tot?

– Care e problema ta, Sică, îți lipsesc?

Desigur era Sică, vocea lui inconfundabilă se auzea în aparat ca o eternă amenințare, parcă îl vedea sprijinindu-și trupul supraponderal într-un fotoliu, cu eternul fular roșu înfășurat în jurul gâtului, pregătit să înșface prada…

– Am nevoie de tine să mă ajuți…Casandra se ocupă de afaceri în România, te-aș vrea pe tine aici, în Europa…i-a spus el direct, fără introduceri.

– Serios? Să fiu reprezentanta pentru Europa a Casei de curve Sică SRL? Nu cumva ieși la pensie? Ești bolnav, ai diaree pe creier? Sică, mă dezamăgești, au stârpit bărbații de încredere? Mă rog, dacă erau toți de teapa lui Ghazil sau Bilă te înțeleg..

– Să nu mai vorbim de Bilă…

– Dar ce a pățit, s-a înecat cu un os? Pardon…cu un glonț?…

– Andreea, te-am protejat de când erai mică și am investit în tine, e timpul să-mi întorci încrederea …Ea aștepta amenințările care nu mai veneau. Omul de care se temea atât a mai spus doar „știi unde mă găsești” și a închis. Oare ce se întâmpla, ce se punea la cale sub ochii ei, ce soartă i se pregătea? Întotdeauna Deea a luptat să scape de oricine și orice i-ar putea controla viața, gesturile, gândurile, voia să domine nu să fie dominată. Poate lupta asta fără de sfârșit să fie chiar viața ei…L-a privit pe Bob care urmărea pasionat comentariile dintr-o emisiune despre fotbal:..

– Cum a aflat Basile telefonul tău?

– De ce nu l-ai întrebat?…Acum vorbesc despre Bengals, lasă-mă în pace!

I-a întors spatele, mirată.

Trecutul a revenit deodată în viața Alinei prin intermediul lui Sebastian. Totul a pornit de la prietena ei Doina cu care găsise anumite puncte comune, bazate din păcate pe suferințele îndurate. Doina nu fusese violată ca Alina dar fusese brutalizată de prietenul ei, într-o seară, după o petrecere dată în lipsa părinților, pe când era în ultimul an de liceu . Traumatizată de întâmplarea care ar fi putut rămâne ca o amintire plăcută Doina se blestemase de atunci pentru că cedase acceptând să treacă granița jocurilor erotice obișnuite și se retrăsese într-o viață searbădă, de femeie singură, fără mari satisfacții. Era designer, crea obiecte decorative pe care le valorifica prin diferite firme sau situri și îi făcuse plăcere să contribuie la amenajarea casei în care se mutase Alina cu Radu și Doruț, îi aducea mereu cadouri simpatice copilului și între ele două se crease o prietenie frumoasă. Acum, după multe ezitări și retrageri Doina intrase într-o nouă relație pe care ținea neapărat să o prezinte Alinei și a chemat-o la o întâlnire într-o cafenea unde i l-a prezentat pe iubit, despre care îi spusese că are o funcție importantă într-o companie distribuitoare de medicamente naturiste:

– Ea e prietena mea Alina.

– Alina Spiridon.

– Sergiu Sălăjan…

Mincinosul! Era chiar el, în persoană, Sebastian, infirmierul  care părea la început serviabil și curtenitor pentru ca apoi să se transforme într-un monstru care a sechestrat-o într-o rezervă de spital și a torturat-o în loc să o ajute să  recupereze după drama suferită. Trecuseră anii dar tupeul și aroganța se citeau la fel de ușor pe chipul bărbatului care nu dădea niciun semn că ar recunoaște-o. Dar Alina știa că a recunoscut-o, cum știa mai multe lucruri despre el și n-avea de gând să le ascundă prietenei ei Doina. Sebastian fusese un gigolo, își rotunjea veniturile pe seama unor femei credule și mai în vârstă decât el iar la despărțire le jefuia de bani și bijuterii, așa cum procedase cu doctorița Bratu, aflată într-un moment de cumpănă de care tipul profitase. Fusese un client al pușcăriilor iar faptul că se prezentase sub un nume de împrumut îi întărea convingerea că Doina era în pericol.

Dar n-a fost nevoie să-i spună nimic, Doina a venit după câteva zile plângând…iubitul ei dispăruse brusc, pur și simplu se evaporase, nu-i mai putea da de urmă. A consolat-o însă era mai bine că se întâmplase așa, Sebastian nu putea evita să fie demascat. Întâmplarea avea însă mai multe fețe și, după multe frământări, Alina s-a decis să-i spună totul lui Radu. În sfârșit, după mai multe peregrinări prin diferite apartamente de bloc se mutaseră într-o casă micuță dar cochetă din cartierul Popa Nan cu o curte în care Doruț se putea  juca în voie. Casa fusese moștenită de părinții lui Radu, tot ei îi ajutaseră să renoveze și să amenajeze iar Alina simțea, în sfârșit, că viața ei a intrat pe un făgaș trainic. Exact acum a picat reapariția lui Sebastian care i-a stricat echilibrul.

– Stai puțin, întreba Radu, ce legătură e între sora ta și infirmierul acesta?

– La început Deea nu l-a plăcut, spunea că are o privire alunecoasă…își aminti Alina, dar a trebuit să apeleze la ajutorul lui și după ce m-am externat venea să-mi aducă tot felul de medicamente. Apoi am mai făcut niște crize, memoria mea e confuză și acum…dar știu că erau amândoi când mi-au promis că mă duc la țară, să respir aer curat și  m-am trezit încuiată într- cameră de spital, prizonieră. Înțelegi, Radu, ușa rezervei era încuiată! Doctorul Tomescu nu-și făcea apariția, doar Sebastian și Deea veneau să mă vadă …Ce să-ți mai spun, a fost un coșmar, aveam crize de furie, dormeam prost, leșinam des…până când m-au adus înapoi în garsonieră dar acum nu-mi pot scoate din minte că amândoi erau înțeleși …

– Incredibil!

– Radu, am priceput cu greu ce era de priceput…Deea l-a plătit așa cum făcea ea de obicei…

– S-a culcat cu el…?

Alina n-a mai avut curaj să-și rostească teama…dacă Deea l-a plătit pe Sebastian în natură…dacă Doruț…Nici nu se putea gândi la așa ceva. Sora ei îi povestise încântată despre noaptea sălbatecă de dragoste dintre ea și Dan petrecută într-un hotel la munte, înainte de Crăciun…Deși Dan nu o mai atinsese de atunci fusese convinsă până la obsesie că băiatul pe care a acceptat să-l poarte în pântece era fructul acelei nopți. Până când  disperată s-a dus să lepede copilul cu orice preț și doctorul i-a spus că se înșeală…

– Am intrat în salonul de spital, era agitată…urla…tot eșafodajul pe care se bazase războiul ei cu Ana se prăbușea. Dacă nu era Dan tatăl natural atunci era avocatul, Tudor Lupescu…s-a agățat de ideea asta, poate și cu gândul să se salveze, într-un sfârșit, Tudor îi propusese să o ia în căsătorie.…Și dacă nu era nici Tudor tatăl natural al copilului? Dacă era Sebastian sau…și mai rău, Mario…?

Toată acea perioadă din viața Deei, între Crăciun și începutul primăverii, fusese agitată, cine putea ști cu precizie tot ce se petrecuse? Alina nu l-a simpatizat niciodată pe avocat nu datorită vârstei ci pentru că era brutal și arogant, acționa fără scrupule ca asociat al interlopilor dar de ce să-l învinovățească pe Doruț că avea un asemenea tată? E drept că Deea, aflată în criză, la paroxism, nu avusese atunci pic de luciditate și nimeni n-a pus întrebări, cu toții erau fericiți să scape de ea…

– Când totul s-a dat pe față eu am fost cea care trebuia să-i hotărăsc soarta, pentru că fusesem victima cea mai crunt lovită …

– Iar tu ai iertat-o, firesc, e sora ta…

– Am crezut că e bine să nască…Radule, mie mi s-a răpit șansa de a zămisli viață…totuși îl iubesc pe Doruț ca și cum ar fi al meu.

– Așa e…nu-ți lipsește sentimentul de mamă…

– Ei de ce nu i s-ar fi oferit șansa? Nașterea copilului i-ar fi putut da un sens, și-ar fi schimbat viața…

– Dar n-a fost să fie. A fugit, pur și simplu a abandonat copilul și s-a cărat…La ce? Ca să fie târfă de lux la Paris sau prin America? Să nu-mi spui că te învinovățești și pentru asta…

Alina îi dădea dreptate lui Radu să o judece dar acum posibilitatea ca altcineva să fie tatăl lui Doruț o tortura…Tudor Lupescu sau Sebastian? Mario? Altul?…Câteva luni de zile a stat departe de sora ei care se închisese în casa părintească de la Vădeni așteptând clipa nașterii, pur și simplu nu mai avea puterea să o vadă, să o privească în ochi, să-i audă vocea, orice ar fi avut de spus, scuze sau blestemății. Reușise să scape de sub dominația Deei, care o intimida și o subjuga, dar cu ce preț…

”Poate că n-a fost bine să-i întorc spatele…a stat singură la țară până a născut..dacă mamei i-a făcut destăinuiri, dacă mama știe mai multe?”…

S-au dus toți trei la Vădeni…unde bătrâna Maria Damaschin continua să trăiască singură, refuzând cu încăpățânare să se clintească din gospodărie. Au găsit-o chinuindu-se să închidă puținele găini în coteț, se făcea frig și casa avea nevoie de lemne, de obicei Radu venea să ajute, descărcând cheresteaua din căruța vânzătorului, tăind buturugile și stivuindu-le. Doruț s-a grăbit să devalizeze borcanele cu dulceață făcute de bunica iar Alina a căutat momentul prielnic să pună întrebări.

– Andreea? i-a răspuns mama Maria. Eu am uitat că am o fiică cu numele acesta…Dumnezeu să mă ierte!

Alina a urmărit-o făcându-și cruci grăbite și deodată și-a amintit de anii copilăriei când părinții le duceau duminica la biserică iar Deea găsea tot felul de pretexte ca să nu meargă. „De ce n-are Andreea Dumnezeu? Pentru că nu suportă pe nimeni să aibă putere sau control asupra ei, inclusiv pe Dumnezeu! ” spunea bătrâna Aglaia, bunica lor din partea mamei, care mai trăia pe atunci. „Dumnezeu nu există!” se justifica Deea înfruntându-i și  stârnind mâhnirea și protestele familiei. Era o rebelă dar niciodată nu i-a văzut pe mama sau pe tatăl lor strigând sau ridicând brațul să o lovească.  Doar Aglaia bombănea: „ai să-ți crești copiii în disprețul Domnului, ce o să facă în viață fără credință?!”

Nu era nimic de aflat de la mama Maria care o îngrijise luni la rândul pe Deea nebăgând în seamă bodogănelile soțului ei.  Sărmanul tată care nu continua să repete „știam eu că așa o să se întâmple” nu s-a îmbunat decât la nașterea nepoțelului, parcă ușurat de faptul că fiica rătăcitoare fugise iarăși. Deea se purtase ca o străină cât timp a stat la părinți, sarcina o copleșea, se simțea îngrozitor, au chemat de câteva ori ambulanța, era mereu stresată, avea pofte ciudate, adesea se închidea într-o tăcere încăpățânată. Dar mai presus de orice niciodată nu le-a vorbit părinților despre alt bărbat decât Dan Bratu. „Să fi crezut cu adevărat în paternitatea arhitectului?” se tot întreba Alina. Ceea ce știa precis era că sora ei fusese cu Dan la Poiana Brașov în preziua Crăciunului dar noaptea lor nebună de dragoste , ultima de altfel, pentru că de Anul Nou el deja își anunța nunta cu Ana, nu păruse să aibă urmări. Când Deea punea la cale cu Mario răpirea și violul Dan și Ana tocmai depuneau actele la Starea Civilă. Sebastian a apărut tot în iarna aceea, puțin mai târziu…Oare când își făcuse Deea testul de sarcină? Nu mai ținea minte dar precis se întâmpla după ce Alina își revenise, reluase din nou relația cu Victor deci orice variantă era posibilă în afară de Dan Bratu. Și totuși pe el îl adusese cu tam-tam Deea la clinică să vadă ecografia, pe el îl presase să accepte că este potențial tată iar Alina se bucurase închipuindu-și că sarcina i-ar putea schimba firea surorii sale. Deea înlătura cu ușurință calculele calendaristice, se iluziona că va recâștiga inima bărbatului dorit, mai mult  ca sigur nu juca teatru. Dar dacă? Dacă ea însăși avea dubii și prefera să creadă că tatăl, în cel mai rău caz, putea fi Tudor Lupescu. În cel mai rău caz…Și încă odată „dacă” a abandonat copilul cu atâta ușurință tocmai pentru că îl socotea un blestem, un atu nesperat care se dovedise inutil rămânând o povară cu autor necunoscut? Nu, l-a părăsit imediat după naștere ca să nu se atașeze de el….Prea multe întrebări și nici un răspuns…

Acasă Doruț se acomoda greu cu noul dormitor…nu reușea să doarmă, venea la ei în cameră și-i spunea Alinei:

– Hai să mergem afară să privim stelele…

– Mâine…acum închide ochii și dormi lângă mami…Radu mormăia ceva și se întorcea încercând să-și continue somnul. Un copil atât de bun, parcă firea lui bătăioasă se mai potolise…

Bianca și colegii ei deveniseră fani pasionați ai Alinei…îi trimitea frecvent mesaje pe facebook și la un moment dat i-a scris că Ana ar vrea să o vadă dar nu îndrăznește. A sunat-o, i-a dat Biancăi noua adresă și a așteptat.…Ana a venit într-o zi singură deși se aștepta să-l aducă pe Dan Traian, băiețelul  care purta numele tatălui și bunicului său. Alina se simțise bine în casa Bratu dar între ea și Ana, pe atunci Dogaru, nu a existat cu adevărat prietenie. Nu se socotea deloc vinovată pentru că sora ei încercase să-i facă rău rivalei sale, să o înlăture, să împiedice căsătoria acesteia cu Dan, fie cu ajutorul lui Lupescu fie al lui Sică Ciomag, ea plătise cu vârf și îndesat prin acel viol blestemat în care victima desemnată fusese Ana. Poate violul a fost și motivul care a deteriorat, a săpat la rădăcină relația Alinei cu Victor, o legătură cu bune și rele, .cu suișuri și coborâșuri, amândoi fiind suficient de zăpăciți, iubindu-se bezmetic dar și certându-se violent..Spre deosebire de Victor Radu era un tip echilibrat, poate cam lipsit de simțul umorului dar predispus la năzbâtii și farse , mai ales cu băiețelul pe care ajunsese să-l adore. …Acum că beneficiau de curte făceau amândoi sport afară, în aer liber, Radu neuitând să precizeze că „Doruț, dacă ar fi trăit în America precis juca basket, acolo se spune că fiecare are pe lângă casă un coș de basket la  care aruncă…”

Ana părea mult schimbată. I-a spus de la început că îi pare rău pentru faptul că relația dintre ele s-a răcit în atâția ani, vorbindu-i de greutățile vieții cu un copil de crescut, o slujbă, un soț care rezista cu greu anilor de criză în domeniul imobiliar…dar Alina știa bine că principala vinovată de înghețarea vechilor prietenii era Andreea. Tatăl Anei, Nechifor, murise mai de mult iar Marga trăia singură în căsuța de la marginea Bucureștiului. Gelu, prietenul ei din copilărie și soț de complezență se căsătorise pe undeva prin Noia Zeelandă. Victor venea foarte rar prin țară. Bianca era elevă de liceu, crescuse bine și frumos. Bunicii acesteia, Claudia și Manole, încercau să înjghebeze alte mici afaceri. Ildiko le scria fericită din Istanbul unde locuia cu soțul ei. Cam astea erau „noutățile” pe care Ana se simțea datoare să i le împărtășească dar Alina o asculta oarecum cu indiferență. Conversația lor era prea formală și nu putea să uite vorbele spuse de Victor după scurta lor vizită… „căsnicia lui Dan cu Ana a devenit ceva călduț, convențional, se iubesc din obișnuință…”

De când, de ce atâta ipocrizie? Își aminti izbucnirea dură a lui Dan : „ În casa mea nu se va vorbi despre Andreea Damaschin!” Ei bine, ea nu avea de gând să accepte așa ceva.

– Voi vorbiți cu toții de parcă Deea a murit! Da, e adevărat că a fugit din țară, că a părăsit tot ce avea mai de preț aici, familie, copil, încercând poate o altă viață, ca să-și ispășească păcatele, e adevărat că nu am habar unde se află și nu mi-a dat niciodată vreun semn dar e sora mea și eu, dacă se întoarce, sunt dispusă să o iert încă odată!

– Ești dispusă chiar să-i înapoiezi copilul? a întrebat Ana, simplu, fără ironie.

– Doruț e copilul meu, poți să înțelegi asta, Ana?

– Da, pot. Au tăcut o vreme, privindu-se, apoi Ana a continuat: Eu m-am îndrăgostit de Dan…cum să-ți spun, firesc, aproape fără să știu..dar era un sentiment adevărat, crede-mă, l-am iubit și-l iubesc și astăzi orice impresie ți-ai face tu…Cât despre Andreea…nu mai pot, nu mai vreau s-o judec. Ascultă-mă, nu mă întrerupe…eu n-am să pot uita niciodată după amiaza aceea de toamnă când l-am cunoscut, de fapt i-am cunoscut pe amândoi…

Alina nu ascultase niciodată povestea Anei, văzuse mereu lucrurile din perspectiva explicațiilor furioase ale Deei așa că a lăsat-o să vorbească.

– Nu știu ce ți-a spus sora ta dar atunci…a fost o întâmplare nefericită. Ieșisem din școală, de vorbă cu prietena și colega mea Delia…bunica Biancăi, doamna Claudia venise cu mașina să o ia dar fetița s-a smucit, nu știu de ce doamna îi făcuse observație și a luat-o la fugă pe stradă…Închipuie-ți că femeia aceea nici nu s-a obosit să o caute, pur și simplu s-a urcat în mașină și a plecat iar Bianca rămăsese singură, voia să traverseze spre stația de troleibuz dar era neatentă, o mașină a evitat-o, ea s-a speriat, eu m-am speriat și am condus-o până acasă! Am intrat tocmai când Dan se agita, voia să pornească în căutarea fetiței…

– Și atunci a apărut Deea…

– Nu, încă nu…Bianca era veselă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, m-a prezentat simplu ”ea e Ana” ..Dan râdea, ”eu sunt tatăl acestei fetițe neastâmpărate” dar n-am apucat sau n-am mai vrut să-i spun de incidentul cu mașina, mai ales că Bianca începuse să vorbească încântată de jocul pe care tocmai le arătasem eu, era prima mea zi de școală. Voiam să-mi iau rămas bun când a intrat Andreea, credeam că e mama fetiței, nu știam încă nimic…a intrat și s-a dus direct la Dan să-l sărute pe gură! „Mama mea a murit” a spus Bianca deodată în lacrimi și am plecat…Așa a început totul…apoi am acceptat să o meditez pe Bianca, am fost într-o duminică în parc așa cum obișnuiau să iasă înainte de a muri Ioana, au venit peste mine, insistând să mă ia pentru că sora ta refuzase…ne-am sărutat prima dată…Dacă poți să te desprinzi de portretul pe care mi l-a făcut Andreea poți să înțelegi…nici tata, Dumnezeu să-l ierte, n-a înțeles mult timp ce caut eu în viața unui bărbat de care se agățase cu disperare altă femeie…Alina, eu n-am nicio vină că ea a făcut o problemă de viață și de moarte din legătura care scârțâia de la început cu un bărbat…dragoste cu sila nu se poate…Mai mult decât să mă retrag într-o căsătorie de suprafață  n-am putut face, și acum regret prostia de a-i fi încurcat viața lui Gelu…

– De ce n-ai luptat, Ana, pentru dragostea ta, nici când ai aflat că ești însărcinată?

– Cu cine să lupt, cu Sică Ciomag?

S-a ridicat. Ar fi vrut să-i mai spună Alinei multe, mai ales să-i povestască felul laș în care fusese atrasă în cursa unde o aștepta Lupescu cu un pistol, o sunaseră chipurile de la spital să o anunțe că Alina ieșise, se întorsese acasă și voia să o vadă. Chiar atunci avocatul i-a confirmat că Alina fusese răpită din greșeală, în locul ei, într-o luptă pe care Sică Ciomag o purta pentru a cuceri reduta autorului proiectului Vilamax, un secret pe care-l păstrase prostește pentru ea, dar  aflată în arestul poliției i-a mărturisit totul lui Dan.

– Crezi că eu n-am bănuit că Andreea îl pusese pe Lupescu să mă împuște…a doua zi m-a sunat la telefon, chipurile ca să mă felicite pentru cununie dar ea verifica dacă mai trăiesc sau nu!

Pe atunci Alina era încă în spital, revenindu-și cu greu din șocul violului, nu știa nimic din ceea ce se întâmpla în lumea din afară iar Victor venea să o agaseze cu gelozia lui față de Sebastian. Faptul că Tudor Lupescu și Ana fuseseră împreună în garsonieră o făcuse să dea crezare ipotezelor Deei și se încăpățânase să nu-și recunoască greșeala atâta vreme…

Erau atâtea de spus dar…mai avea rost?

– Poate e mai bine să plec, e dificil ca noi două să stăm de vorbă fără să ne amintim trecutul. Tu vrei să uiți că te-a tratat ca pe o slugă, sora mai mică, manechiurista, o ființă inferioară care nu merită propria ei viață. Bine, uită! S-a considerat vreodată Andreea vinovată de ceva, de ceea ce am pătimit eu, de ceea ce ai suferit tu? Spune-mi că a avut remușcări, spune-mi că te-a implorat să o ierți, dincolo de lacrimile false vărsate în clipa de isterie când totul s-a dat pe față? Ai iertat-o, ai trimis-o să nască la țară, la părinți, unde desigur a fost bine îngrijită, doar și părinții erau sclavii ei…te-a căutat în timpul acela să se disculpe, să spună că regretă? Sunt sigură că nu pentru că Andreea nu are regrete, remușcări, mustrări de conștiință din simplul motiv că nu are conștiință, nu are sentimente! Cunoști proverbul cu „cine sapă groapa altuia”…până la urmă tu ești singura care a căzut , tu ești victima tuturor capcanelor puse de sora ta și nu te mai ridici de acolo! Lasă trecutul în spate și mergi înainte!

Trecutul…Cât n-ar da Alina să scape de acest trecut copleșitor, mai ales de suferința, suferința imensă care acoperea totul, zbaterile necontenite, scurtele momente de fericire, bucuriile atâtea câte au fost. Se apropia de 30 de ani, o vârstă frumoasă, o viață de trăit cu un soț care o iubea și un copil pe care-l crescuse și-i aparținea dar nu reușea să se desprindă de îndoieli, de frământări, de întrebări fără răspuns. Credea sincer că toate astea s-ar lămuri, s-ar risipi  dacă ar mai putea să stea de vorbă câteva clipe cu Deea, dacă ar regăsi-o, dacă s-ar întoarce.

– O aștepți să se întoarcă? a întrebat Ana.

– Sunt convinsă că se va întoarce!

Prima ceartă puternică între Alina și Radu era iminentă. De când ea nu-și mai găsea liniștea, frământată de ipotezele privind nașterea copilului care o copleșeau Radu a început să-și arate nemulțumirea până când a explodat:

– Ajunge! Sora ta a fugit ca o nesimțită de aproape nouă ani și tu nu încetezi să suferi de pe urma ei? Ai o viață așezată, un soț care te iubește, o carieră promițătoare, de ce nu te liniștești? M-am săturat să-i aud numele în fiecare zi, ajunge!

Alina nu l-a contrazis. Niciodată Radu nu fusese gelos pe trecut, nu îi pusese întrebări, nu răscolise sentimentele ei pentru Victor, înțelesese că totul trebuie lăsat în urmă, tocmai pentru ca să nu apese prea mult amintirile, bune sau rele, asupra prezentului. Acum însă Alina intenționa să facă un pas pe care el îl socotea primejdios și inutil.

– Doruț e copilul meu, el nu are nici o vină..dar trebuie să știu, insista ea. Degeaba fac tot felul de calcule, există o singură cale sigură, o analiză ADN .

– ADN? Alina, tu chiar vrei să dezgropi morții, la propriu?

– Nu…aș putea apela la Casandra, e fiica naturală a lui Lupescu,  sunt dispusă să plătesc analizele dar se poate afla dacă există o relație de sânge între ea și Doruț.

– Tu vorbești serios, nu pot să cred?

– Radu, nu te înfierbânta, e doar o idee. Aș putea să aflu de la comisarul Olteanu adresa Casandrei, în mod sigur dânsul n-a scăpat-o de sub observație…Radu a întrerupt-o, din ce în ce mai furios:

– Îți spun eu de acum, femeia aia te va refuza…o să-ți răspundă de la obraz, ”cum ai putea afla cine e tatăl la câți trec prin patul unei curve?”. Puțin îi pasă ei de aventurile răposatului taică-său și de câți prunci o fi lăsat în urmă!

– Radu, cum vorbești!?

– Îți dorești să se întoarcă Andreea, de ce? Vrei în sfârșit să o pedepsești pentru tot ce ți-a făcut, așa cum trebuia să o faci acum zece ani? E prea târziu și…

– Hai, spune!

– Până la urmă e vina lui Sică Ciomag, umbra lui a coborât asupra vieților noastre, direct sau indirect. Recunoaște, e adevărul!

Atunci a intrat pe ușă timid Doruț, neobișnuit să le audă vocile răstite:

– Voi vă certați? Alina s-a grăbit să-l îmbrățișeze.

– Nu e nimic, scumpule, chiar nimic…

După câteva săptămâni New York a început să-i pară un oraș accesibil, chiar uman. Andreea voia să se simtă bine, să fie fericită, eliberată de griji, să profite de acel nou start în viață spre care tânjise și nu-l atinsese.. S-a obișnuit repede cu străzile perpendiculare străbătute haotic de celebrele taxiuri galbene care alergau fără să respecte vreo regulă, cu bodyguarzii având înfățișări de gangsteri care țineau în frâu cozile de tineri nerăbdători de la intrările în cluburi, cu aglomerația din marile magazine care arătau ca niște gări pe peroanele cărora găseai aceleași mărfuri. Adora etajele pline cu lenjerie de la Macy’s, elegantul mall din Columbus Square dar și distincția buticurilor șic de la Saks…iar în rest îi plăcea să se plictisească.

Se simțea perfect într-o țară unde a bântuit criza înainte de a se instala în Europa, confortabil și pare-se definitiv..Dacă Bob ar fi fost un om de afaceri obișnuit, așa cum spusese, un consultant pentru multinaționale, un om care își ia servieta în fiecare dimineață și merge la un serviciu total indiferent pentru ea ar fi fost mai mulțumită. Ca de obicei norocul i-a întors spatele tocmai când credea că s-a eliberat de trecut. Câți ani s-au scurs de când adolescenta Andreea Damaschin ajunsese în Cipru să joace precum îi cântau „combinatori” ca Sică Ciomag sau Tudor Lupescu? Hotărârea ei fermă de a fugi, de a scăpa, de a trăi pe propriile picioare pentru ca niciodată să nu mai fie sclava cuiva n-a putut fi respectată nici în România, nici la Paris și, iată, nici acum, în America. Așa i-a fost scris, să se agațe de americanul care părea un trecător naiv prins într-o ambuscadă teroristă și să afle la urmă că e un ucigaș plătit. Un killer cu o viață ciudată pentru că Bob trăia ca un rentier lipsit de griji, îi dădea bani de câte ori avea nevoie să-și cumpere tot felul de nimicuri, o ducea să cineze în restaurante elegante ca și cum erau doar niște turiști cu bani. Bani care  parcă nu se mai terminau…

– Tu nu ai nici un contract? se miră ea într-o zi. Nu există nici un politician, nici un magnat al drogurilor pe lista de așteptare? Un viitor prefect care nu place unor mafioți sau un mafiot care nu place altor mafioți? Brusc el o apucă de braț, cu violență, chipul i se schimbase deodată, lăsând să se vadă o duritate impenetrabilă. Încercă să se desprindă.

– Îmi rupi mâna..Bob!

– Știi destule, mulțumește-te cu ce-ți spun eu când vreau eu să-ți spun! Clar?

S-a desprins de el și s-a dus spre micul bar amenajat în apartament, alegând o sticlă de rom alb. Știa ce-i place partenerului.

– Îți fac un mojito? Mă pricep la cockteiluri, printre altele. I-a zâmbit fermecător, în stilul propriu cu care știa să atragă bărbații, transformându-i în victime sigure.

– Eram doar  curioasă, nu te-am văzut cu niciun fel de fire, chimicale, detonatoare, mă rog…ție cine îți procură explozibilii, te pricepi la bombițe artizanale sau le cumperi de-a gata de la drugstore?..

– Sam se ocupă .

– Desigur, Sam se ocupă de toate. Și e sora ta.

– E sora mea.

– Atunci de ce nu-și face apariția mai des, hai să o invităm la  cină, mi-ar plăcea să o cunosc mai bine pe cumnata mea…

Insista degeaba, Bob știa să-i evite întrebările sau cererile, purta conversații secrete la telefon și se purta cu Andreea ca un bărbat care a cumpărat-o și o folosește nu ca un soț iubitor. De altfel nici nu putea avea pretenții, de ce să pretindă că e îndrăgostită nebunește de el când practic noțiunea de dragoste, de iubire nu exista pentru ea. Își amintea efuziunile romantice ale Alinei pe care se străduise mereu să le cenzureze, ei și, marele amor al acesteia cu Victor nu rezistase timpului. Dar poate o flacără își justifică existența atâta vreme cât arde, la incandescență maximă. N-avea cum să înțeleagă de ce Dan preferase o altă femeie, incomparabil mai ștearsă decât ea, de ce a insistat să se despartă chiar dacă exista un copil pe cale să se nască. Începuse să bea, abandonase cocktailurile, depășise și etapa în care îngurgita cot la cot cu Bob dry martini, băutura lui preferată, și se stabilise pe vodkă.

– Bob, i-a spus, nu vrei să mergem înapoi în Nevada, acolo am putea divorța repede și fără probleme. Incontestabil, l-a surprins.

– Vrei să divorțăm?

– De ce nu?

– Vorbim mâine când o să fii trează.

–  Fără chestii de-astea…tu ai băut mai mult ca mine! Chiar așa, de ce ai tu nevoie de o nevastă? Să creadă lumea că ești un tip respectabil, nu o scursură, un criminal împuțit…mi-e cam greu să traduc, învață și tu românește…

Bob avea răbdare, o lăsa să se înfierbânte după care o lua încetișor de umeri și o ducea în dormitor, îi scotea pantofii, o întindea pe pat și ieșea din încăpere surd la blestemele ei.

– Ce faci, nu vezi că sunt fierbinte? Porcule!

Dimineața la micul dejun începea pe același ton certăreț:

– Aseară nu m-ai lăsat să termin tot ce aveam pe limbă dar te avertizez, să nu ridici mâna la mine că îți scot ochii! Nu mă cunoști îndeajuns, băiete…acum de ce taci?

– Spune ce ai de spus!

– Păi spun, n-o să mă jenez! Crezi că m-a înduioșat mutra ta când nu știai cum să scapi de la cafeneaua unde chiar tu ai pus bomba, în mijlocul Parisului? Măi, killerul lui pește, bombița aia de jucărie ți-o pregătise drăguța de Sam? O pereche de belea, asta sunteți, tu și Samantha, a tunat și v-a adunat! De fapt tu ești doar un parazit, un cățeluș pe care ea îl duce în lesă…cuțu cuțu…Precis tot ea încasează și banii din care primești și tu o fărâmitură de cheltuială, un looser, asta ești, o caricatură, la Paris era cât pe ce să ratezi, cu Hector te-am scos eu din încurcătură…

– De fapt tu ce vrei Andreea?

A văzut-o îndreptându-se spre micul bar și s-a enervat:

– Să nu cumva să începi să bei la ora asta! Te-ai plictisit, ți-ai văzut sacii în căruță, te-am scos din ghearele proxeneților tăi, te-am făcut nevasta mea, te-am ținut în puf …ce-ți mai trebuie? Vrei să rezerv bilete pentru Reno, acolo ai divorțul în doi timpi și trei mișcări!?  Pretinzi jumătate din averea mea? S-a scotocit prin buzunare, a găsit în portofel câteva bancnote de 10 dolari și un pumn de mărunțiș pe care le-a aruncat pe masă: Poftim, e tot ce am!

Dar Andreea nu se dusese să-și toarne un pahar de vodkă ci recuperase din vesta lui un revolver pe care-l ținea acum în mână cu dexteritate.

– Băi ucigaș de găini bete…dacă te împușc acum ce-o să pățesc? Vine Sam să mă strângă de gât? M-ai aburit că o să facem și o să dregem împreună dar tu te porți ca un bou, nu mi-am legat viața de tine pe vecie, să știi, fie că dăm o lovitură babană fie că scoți ce-ai agonisit din bancă și mă plătești am să plec și o să uit că exiști…Gata, m-am săturat să fiu doamna Raymond, nevastă de ratat! Bob a privit-o cu același zâmbet calm, indescifrabil, care i se păruse cândva un semn de superioritate dar se dovedea doar unul de lașitate:

– Dă-mi pistolul.

– Give me the gun, dă-mi pistolul…OK, păcat că nu știi românește să pricepi cum am să te porcăiesc. Ia-l dar ai grijă să nu te accidentezi la puță, pămpălăule!

A lăsat arma și și-a turnat o porție zdravănă de vodkă. Simțea că îi vin lacrimi în ochi, lacrimi pe care nu le putea opri, se întâmpla ceva cu ea greu de definit și cu întreaga ființă se revolta împotriva stărilor de slăbiciune apărute în locul stăpânirii de sine, cinismului și tupeului de pe vremuri. Bob era atât de rece, de impersonal, l-ar fi preferat pe Dan Bratu care se aprindea repede, chiar se repezea să o ia la palme, avea accese de mânie ușor de potolit cu prezența ei plină de o sexualitate debordantă.

„Nu cumva…ideea a fulgerat ca un junghi,ca o durere…nu cumva are un contract al cărui obiect sunt chiar eu?”

Sică l-a angajat pe Bob să mă omoare! …Era ideea care a început să o tortureze, ziua și noaptea. N-avea nici un rost să caute explicații, așa simțea, iar faptul că Sică știuse numărul de telefon al lui Bob i se părea o dovadă. „Mi-a propus să mă întorc la Paris, să lucrez pentru el, să preiau afacerile lui din Europa, praf în ochi! Basme de adormit copiii! Sică nu e omul care-și lasă interesele pe mâna unor femei, chit că eu fac cât o mie de Casandre…Vrea să-mi adoarmă vigilența dar nici vorbă să mă aștepte la Paris, l-a angajat pe Bob să-mi facă felul aici, în America, departe de orice bănuială. Soția lui adorată găsită moartă într-o gaură de metrou, un cadavru de nerecunoscut scufundat în râul Hudson, o femeie greu de identificat căzută de pe podul Brooklyn…sau de ce nu, o mică explozie într-un telefon aurit, cadou de la urmașii lui Hector?”

A făcut o probă, nu trebuia cu nici un chip să se trădeze că are suspiciuni așa că s-a purtat cu Bob ca și cum …

– Honey, îmi iei un telefon nou, cel vechi nu mai e bun de nimic, l-am aruncat.

– Nu cumva vrei un telefon placat cu aur?

– Mi-ai face rost? se răsfăță ea.

– Totul e posibil.

„Cât ești de penibil, gândi ea…mai multă subtilitate, mai multă finețe, băiete!” A luat sticla de vodkă din bar și a turnat în două pahare dar Bob s-a apropiat și cu un gest simplu a îndepărtat-o.

– Hai să mergem împreună să cumpărăm telefonul…și…mi-ar plăcea să bei mai puțin.

„Așadar nu vrea să mă otrăvească?!”

Dar undeva în interiorul ei se cuibărise bănuiala. Revăzu de câteva ori în memorie întâmplările petrecute în Las Vegas, apariția neașteptată a lui Bilă care pretindea că o indiscreție făcută de Yvonne i-a pus pe urmele ei, decizia lui Bob de a-i întinde o capcană și apoi de a-l împușca pe Bilă, a fost seara când a văzut-o prima oară pe Samantha în carne și oase, o apariție fugară, aproape misterioasă. În sfârșit telefonul primit de la Monsieur Basile alias Sică Ciomag. Era cel mai suspect element, cum ajunsese Sică să știe numărul celularului lui Bob, dacă nu erau înțeleși? Cu câtă lejeritate răspunsese la apel soțul ei, întinzându-i aparatul…„e pentru tine!?”. Putea să nu-și pună întrebări, să nu fie bănuitoare? Știa de la început că mariajul ei cu Bob nu avea să fie decât o etapă, o treaptă spre construirea unei noi vieți, sub o nouă identitate, legătura lor era pur carnală, niciunul nu nutrea față de celălalt sentimente profunde, de fapt nici ea nici Bob nu erau oameni pentru care sentimentele au vreo valoare. Dar să devină victima acestui bărbat pe care începuse să-l disprețuiască de la o zi la alta?

Când el a ieșit din baie Andreea era gata de plecare.

– Așteaptă-mă în mașină..i-a spus, aruncându-i cheile. Deea le-a luat, mașinal, și a coborât scara, prefera să nu ia liftul de la etajul doi. În stradă, la marginea trotuarului, sub umbra unor copaci stufoși despre care habar n-avea dacă erau stejari sau fagi, era parcat Fordul negru închiriat de Bob dar Deea s-a oprit brusc înainte de a deschide portiera. Văzuse de atâtea ori scena în filme, mașina capcană care explodează  în momentul când victima pătrunde în ea, nu pretindea Bob că e specialist în explozibili? Sau totul se petrece în imaginația ei, fabulează, fantazează, e deja prinsă într-o obsesie de care nu poate scăpa?

Când Bob a coborât în stradă a găsit-o în picioare, pe trotuar, parcă în transă, i-a luat cheile din mână și a deschis mașina, poftind-o înăuntru.

– Ce faci, de ce nu intri?

Așezată lângă el Deea s-a scuturat de gândurile negre, simțind deodată o poftă cumplită de mâncare.

– Unde mă duci la masă? Se obișnuia greu cu stilul american de a mânca la lunch mai ales burgeri,  sendviciuri, pizza, salate, nu suferea puiul iar de fast food nici nu putea fi vorba. Restaurantele „adevărate”, în special steakhouse-urile deschideau doar pentru cină, celelalte aveau meniuri diferite, mai subțiri pentru prânz iar ea avea poftă de o friptură.

– Hai la Smith and Wolensky pe Fifth…acolo se mănâncă un antricot fabulos, rib eye cu un cartof copt pentru doi!  El a încuviințat cu o clătinare a capului, se înscrisese deja pe strada a 12- a mergând spre est, spre marile bulevarde. Brusc a schimbat subiectul:

– Eu n-am glumit, să știi, cât îmi ceri să-l omori pe Sică, mă rog, Monsieur Basile, așa își zice?

– Te-ai întoarce la Paris? a replicat el pe același ton calm, fără altă reacție.

„Am sperat ca Bob să mă răzbune, am atâția datornici care așteaptă să-și plătească datoriile față de mine, Dan Bratu, Dimitris dar mai cu seamă Monsieur Basile. Sică Ciomag, așteaptă-mă că vin!…” gândi Andreea în timp ce el îi spunea ceva dar nu era atentă.

– Ce-ai spus?

– Mai întâi trebuie să mergem la părinții mei în Ohio, vor să te cunoască.

– Părinții tăi?

– Te miră? S-au retras la pensie undeva pe malul unui lac, duc o viață liniștită și din când în când se întreabă ce mai face fiul lor?

– Nu și fiica lor?

– Sam vine și ea, cred că deja a ajuns acolo.

– E o prezentare oficială?

Nu se aștepta, temerile ei, coșmarul prin care trecuse fusese deci doar o închipuire, Bob chiar vrea să o prezinte în familie sau faptul că s-a însurat e un fel de asigurare de respectabilitate? Putea  paria că părinții lui habar n-aveau de preocupările reale ale fiului, probabil își imaginau că lucrează ca un onorabil consultant pentru multinaționale, așa cum pretindea. Cât despre Samantha, era chiar sora lui?

Au ajuns la Rock Creek într-o după amiază după un drum lung care a străbătut Pennsylvania pe autostrada 80 îndreptându-se spre nordul statului Ohio, mărginit de neprimitorul lac Erie. Era o comunitate cu puțin peste 500 locuitori, în majoritate pensionari, retrași în câteva case confortabile pe marginea unui lac interior. Ashley și Kent Raymond, părinții lui Bob, erau doi oameni deschiși și prietenoși, el lucrase mult timp la oțelăriile din Detroit, în anii boom-ului industrial, și avea o pensie respectabilă, casa era fără etaj dar avea 3 dormitoare, un basement în care instalaseră o mică bibliotecă dar și un gym, pe malul apei exista o barcă-ponton și o șalupă iar doi papagali imenși le țineau tovărășie, croncănind adesea din colivia lor ca să fie hrăniți cu știuleți întregi de porumb pe care-i devorau cu ușurință. Mai erau doi câini blânzi și Samantha care-i întâmpină cu politețe.

Toată discuția de familie era monopolizată de o întâmplare petrecută în zori, fusese pescuit un cadavru în lac, o femeie necunoscută, greu de identificat …poliția demarase o anchetă dar evenimentul era disecat acum de întreaga comunitate. Urmele unei mașini au fost găsite în preajma locului unde era aruncat cadavrul dar alte indicii nu existau. Dar era vorba de o crimă, deja se zvonea că victima nu avea apă în plămâni, deci înecul nu fusese cauza decesului. O clipă Andreea nu se abținu să se gândească la Sam, femeia venise cu o zi înainte, de fapt ajunsese noaptea trecută la Rock Creek. Cine știe dacă nu adusese cadavrul în portbagaj? Se scutură repede de asemenea gânduri, oare devenise paranoică? Era evident că atât Bob cât și Sam apăreau în ochii părinților ca niște oameni obișnuiți, cu ocupații onorabile, cine ar fi putu să-i bănuiască de fapte criminale? Iar ea, ce căuta aici, cât de departe era de viața pe care și-o dorise? Toată viața dusese bătălii, fusese mereu pe picior de război iar acum se simțea obosită, nu mai putea, nu mai voia să lupte, voia să trăiască, să se simtă liberă.

Kent, șeful familiei, a aprins grătarul și a pregătit hamburgeri. Servit în tradiționalele chifle cu susan numite buns, însoțite de ceapă spaniolă, tomato relish și alte bunătăți burgerul de casă i s-a părut Deei grozav…Bob, ca mulți americani un pasionat al fast-food-ului  o făcuse să urască burgerii, odată la un bufet din Las Vegas unde puteai alege cele mai diverse și gustoase mâncăruri europene sau americane el se dusese direct la standul unde se preparau hamburgeri ceea ce o enervase nespus. Obiceiurile lor….

Deea n-a contribuit multe la conversație. A preferat să o privească mai atent pe Sam, pe care o văzuse atât de rar. Era o femeie frumoasă, tunsă scurt, cu un tatuaj discret la încheietura mâinii, unghiile tăiate rotund, machiaj minimal, nu afișa nimic ostentativ și Deea începu să o aprecieze. Sam purta o bluză neagră cu un decolteu encoeur, blugi, o jachetă de piele cărămizie cu nasturi rotunzi de metal, pantofi simpli, nu prea înalți și părea prototipul femeii modeste dar sigure pe ea. Pe undeva arăta ca Ana Dogaru ceea ce ar fi trebuit să-i provoace repulsie. Va trebui să încerce să o tragă de limbă, să afle cât mai multe din secretele acestei perechi ciudate de frate și  soră. Se gândi o clipă ce s-ar întâmpla dacă la masa de familie, în loc de desert, le-ar întreba deodată pe gazde ”voi știți că fiii voștri nu sunt cine pretind că sunt ci killeri de profesie? Trăiesc din crimă nu din afaceri?” Dar atâta timp cât nu era personal în pericol ce-i păsa ei de soarta celorlalți? S-a mulțumit să participe la discuții cu un zâmbet dar toată noaptea n-a putut să doarmă. Îi venea să-l trezească pe Bob care avea se pare un somn fără vise și să-l ia la palme și la pumni…

A doua zi de dimineață Bob se ducea la pescuit cu tatăl său iar Sam o invită să vadă peștii?! Pretindea că e o atracție specială, nu departe de casa părinților. Trec podul lung dela Pymatuning Lake și intră în Pennsylvania. Opresc la un fel de magazie pe care scria „Bread for fish” după care Sam o conduce pe malul unei ape unde se desfășura un spectacol insolit și nemaivăzut…zeci, sute de crapi dolofani se înghesuiau, săreau, se zbăteau să apuce fărâmiturile aruncate de privitorii amuzați. Era o distracție pe gustul americanilor, lupta pentru supraviețuire…

– Nu mă placi, nu-i așa? a întrebat deodată Sam.

– Nici tu ….Chiar ești sora lui ?

– M-au adoptat…eu sunt originară din Wyoming, părinții mei au murit amândoi într-un accident de mașină pe când aveam 14 ani.

– Îmi pare rău.

– Am fost trimisă de mică la o mătușă din Detroit…apoi am intrat în familia Raymond, dar n-am fost o adolescentă cuminte, devenisem depresivă, începusem să iau droguri…am fugit o vreme, am fost stripteuză…

Andreea o privea și nu-i venea să creadă, fiecare om are o poveste, ascunde secrete și se întreba tot mai insistent ce se ascunde sub înfățișarea placidă a lui Bob.

– Am avut o perioadă neagră, continuă Samantha, după ce am fost abuzată, într-un fel de viol colectiv…Mi-am revenit datorită lui Bob…El e băiatul lor natural…a mai avut o soție cu acte, pe Marsha…

–  Bănuiesc că a murit…

– A fost împușcată. Era într-un mall din Cincinatti, un nebun a deschis focul…Bob se afla la un meci de fotbal, de mic era fan al Cincinnati Bengals, a iubit-o mult…

– Semăna cu mine?

– Cine, Marsha? De ce pui întrebarea asta?

– Tot vreau să aflu de ce s-a însurat Bob cu mine?

– Nu-l iubești…

– Dar el mă iubește?…

Sam a oftat:

– Vorbești ca o adolescentă, ceea ce nu mai ești de mult. Uite, Andreea, eu ți-am povestit câteva lucruri ca să înțelegi că pe mine mă leagă de Bob mai mult decât o legătură de sânge sau recunoștință sau cine știe ce idealuri. Dacă el nu-ți spune mai mult e pentru că nu vrea să lase pe nimeni în interiorul lui, în sufletul lui și chiar dacă facem lucruri care nu le putem împărtăși părinților Bob e un om bun. Nu mai e consultant de afaceri dar a fost, eu lucrez pentru niște firme de turism dar, cum știi, grosul banilor vine din altă parte. Acceptă situația fără să faci valuri și o să-ți fie bine…

– Adică…să nu mai pun întrebări?

– Printre altele…

– Ți-e teamă că-ți voi lua locul ca mâna dreaptă a lui Bob?  Sam a râs ostentativ…

– De ce m-aș teme de o biată femeie care se agață de ultimii ani de strălucire, de frumusețe, bucură-te din plin de ceea ce ți se oferă și nu cere mai mult. Lui Bob îi plac târfele dar de obicei le schimbă repede și în nici un caz nu le ia în căsătorie…știi, hârtiuța aia de la capela Graceland din Las Vegas nu înseamnă mare lucru, sosia lui Elvis care v-a cununat e doar un circar, un element al showului…

Într-un fel femeia avea dreptate, în anii ei buni Deea ar fi reacționat violent la asemenea insulte dar acum s-a abținut. Oare ce mesaj voia să-i transmită șireata Samantha? Era mai bine să intre direct în subiectul care o frământa:

– Sam, ce știi tu despre mine? Ți-a povestit Bob viața mea, ți-a vorbit despre întâlnirea noastră de la  Paris, despre Monsieur Basile?

– Cine este Monsieur Basile? A privit-o cu neîncredere:

– Tu chiar nu știi nimic sau joci teatru? Dar amărâtul acela de Bilă, împușcat pe drumul spre aeroportul din Las Vegas, de el ai uitat? Sam nu i-a răspuns și Andreei începură să-i umble prin cap alte idei, alte ipoteze. Dacă fusese de la bun început trasă pe sfoară, dacă Yvonne a trădat-o de la bun început, nu era ea o unealtă a lui Sică? Și dacă Bob se joacă, pur și simplu, cu ea de-a șoarecele și pisica, dacă împușcarea lui Bilă a fost doar o înscenare, o scenă de cascadorie cu gloanțe oarbe și sânge fals, dacă soțul ei a scos-o din Europa cu bună știință, pentru a-i face de petrecanie la comanda lui Sică, departe de orice bănuieli? Își aminti de acei bărbați pe care îi manipulase la ordinul lui Sică, bietul Arnaud de Beausejour care se sinucisese după ce „pierduse” un dosar secret, era limpede că Sică se amesteca în combinații serioase, eventual politice sau de spionaj, nu mai era de mult un proxenet de duzină…

A plecat tot mai convinsă că trebuie să scape, să fugă din nou, să se salveze, nu putea trăi în incertitudine, torturată de temeri.

Tragedia s-a declanșat într-o dimineață. Bob s-a sculat mai devreme, pregătindu-se să plece spre afacerile lui misterioase despre care Deea s-a hotărât să nu pună nicio întrebare, ea a mai rămas să lenevească în pat.

– Mai dormi?

– Dacă mă lași…

A auzit ușa de la intrare închizându-se și a încercat să adoarmă iar. După întoarcerea din Ohio fuseseră câteva zile liniștite și plictisitoare, Bob îi comunicase doar că părinților le-a făcut o impresie bună și atât, au fost împreună la un spectacol pe Broadway, au văzut Lion King, au cinat la un restaurant din apropierea teatrului pe strada 44 West dar au discutat tot felul de banalități, nu a făcut aluzie la nimic din ceea ce îi spusese Sam. Până la urmă s-a ridicat din pat, se apropia ora prânzului. A intrat în baie să facă un duș după care s-a privit îndelung în oglindă, examinându-și cu atenție trupul gol. „O biată femeie care se agață de ultimii ani de strălucire, de frumusețe…” așa îi spusese Samantha. Ce prostie, nu s-ar da pe altă femeie cu zece ani mai tânără, chiar mai mult! E drept, trecuseră câțiva ani dar avea aceiași sâni fermi, frumos conturați, picioare lungi, buze senzuale, siluetă sveltă, părul revărsat pe umeri și nu-și pierduse mult din siguranța de sine, zâmbetul ușor superior era același,  de femeie care își cunoaște calitățile. Nici măcar nașterea copilului nu lăsase urme. În clipul de pe You tube o văzuse pe sora ei Alina și i se păruse greu de recunoscut, timpul și grijile își puseseră amprenta pe chipul ei, prospețimea dispăruse, silueta devenise ușor greoaie, mai mult ca sigur se îngrijise mai puțin, acordase mai puțin timp propriei înfățișări ceea ce Deea nu concepea. Sora ei…atât de încăpățânată să creadă că numai iubirea îți aduce fericire și bucurie în viață  și cu ce se alesese după un prim eșec dureros, după ce se agățase cu disperare de gâtul  unui artist zăpăcit și muieratec? Ca să nu mai vorbim de viol…Poate soțul cu care s-a blagoslovit până la urmă e mai breaz…dar Deea ar fi pariat că acel Spiridon căreia Alina îi poartă acum numele nu e decât un bărbat banal, modest, șters. Își merită soarta, hotărî ea și porni spre bucătărie cu gândul să-și facă o cafea.

Dar ușa de la dormitor nu se deschise, părea încuiată!? Uimită, încercă de mai multe ori clanța, căută să forțeze ușa, trase din răsputeri de mânerul metalic dar fără vreun rezultat. Deodată mirarea se transformă în neliniște, era oare posibil?

„Doamne, ce proastă sunt, m-a încuiat înăuntru imbecilul…am să săr în aer! O să explodeze nenorocitul ăsta de apartament, e clar, Sică l-a plătit să mă omoare!”

Prima reacție a fost să-și stăpânească panica, se apucă rapid să scotocească prin cameră, să caute ceva neobișnuit. ”Unde ar fi putut monta capcana, unde a ascuns bomba? Mai mult ca sigur e sub pat”  Se aplecă și, într-adevăr sub pat se afla ceva despre care nu avea cunoștință,  o mică valijoară. „Acolo e! Să nu o ating..idiotul o poate declanșa dintr-un moment în altul…ce să fac? Să chem ajutor…telefonul e dincolo, l-am pus la încărcat peste noapte” A mai încercat odată ușa, fără rezultat, după care a deschis fereastra privind afară. Clădirea de pe Bank Street nu avea scări exterioare de incendiu cum văzuse atâtea prin New York, chiar în vecinătate, în cartierul italian. Locuiau într-un bloc cu doar 5 etaje. Apartamentul de la etajul 2 nu dădea în strada liniștită, bordată de copaci cu coroane bogate..ci într-o curte interioară fără personalitate…pe jos era pământ, câteva tufe răzlețe…nu se putea cățăra pentru a ajunge la sol. Timpul trecea și nu știa ce să facă, simțea că trebuie să riște, să încerce eventual să sară?  …

I se păru că aude zgomot la ușa dormitorului, apoi desluși o voce:-  Andreea, ești aici? Deschide!

S-a întors Bob? Se îndepărtă de fereastră dar nu știa ce să facă, auzi cum clanța e forțată cu un obiect metalic, apoi ușa se deschise brusc și Bob intră în dormitor …

– Ușa s-a blocat…ce e cu tine, te-ai speriat? L-a privit în ochi, fără să poată deschide gura…Honey, ești stresată…îmbracă-te, te scot în oraș la prânz, știi că e aproape ora prânzului, ce spun eu. e chiar târziu, mor de foame dar am să fac întâi un duș…Andreea?

– Eu…am vrut să-mi fac o cafea…Atât a putut spune dar el părea amuzat:

– N-ai luat micul dejun? Păcat, e târziu…uite, ia o portocală, să te răcorești…

Îi aruncă o portocală dar ea o lăsă să cadă pe jos…fructul se rostogoli sub privirile amândorura dar el începu să râdă în hohote..„Ai crezut că e o grenadă, nu cumva ți-e frică de mine? Să nu devii isterică, te rog”…Își lăsă hainele pe un scaun și intră în baie în timp ce Andreea, încă nedumerită, se apucă și ea să se îmbrace de oraș. Îl auzi fredonând în baie, destins, fără griji, cum avea el obiceiul și dintr-odată simți că nu mai suportă incertitudinea. Acum căpătase curaj așa că s-a repezit să tragă valijoara misterioasă de sub pat și a deschis-o, era plină cu tot felul de obiecte dar niciunul nu arăta a bombă, se găseau acolo o pereche de mănuși de plastic, o lanternă, patru cutii pline cu cartușe, un cuțit de luptă pe lama căruia scria Yarborough, role de scotch și alte mărunțișuri. A închis repede valiza și a împins-o la loc sub pat.

N-avea rost să continue, suferise un nou eșec, încercările de a fi stăpână pe viața ei nu reușiseră, era din nou hăituită, tratată ca o jucărie, ca un obiect sexual pentru cei puternici. Ce să facă? Să se predea, să se declare definitiv învinsă, mereu cu nostalgia acelei femei bătăioase, neînduplecate care fusese?

S-a uitat  la hainele lui aruncate neglijent și s-a apropiat, cu un gest sigur a căutat prin buzunare și a găsit pistolul pe care Bob îl purta neîncetat asupra lui. Nu era o armă de dimensiuni mari și o simțea bine în palmă. Se îndreptă decisă spre baie , avea senzația că fiecare pas al ei produce un zgomot puternic, de parcă ar fi călcat pe niște crengi sau frunze uscate risipite pe jos, a zăbovit câteva clipe în fața ușii ascultând atentă apoi intră în baie cu pistolul în mână. A tras spre bărbatul care tocmai ieșise de sub duș, cu prosopul în mână, a tras până a simțit că încărcătorul pistolului se golește, a tras până a văzut sângele țâșnind ca o cascadă. El n-a apucat să schițeze un gest, un sunet, pur și simplu s-a încovoiat ușor și a alunecat spre podeaua băii, într-o baltă de sânge. Deea a aruncat pistolul fără să se gândească la altceva decât să plece cât mai repede de acolo, s-a întors repede în dormitor.Nici un zgomot, nici un semn de agitație, locatarii nu prea sunt acasă la ora asta, cine să fi auzit împușcătura și să sune la 911? A luat în grabă  o valiză și își puse lucrurile cele mai de preț, bijuteriile, își caută actele, codurile de la bancă. Știa că nu mai poate folosi cardurile de credit pentru că va fi urmărită, avea doar nevoie de timp pentru a scăpa, pentru a fugi cât mai departe. Nu s-a crezut capabilă să omoare un om și totuși a făcut-o. Poate a greșit dar la urma urmei a omorât un asasin, un ucigaș plătit care luase destule vieți la rândul lui. Va pleca, nu știa cum, nu știa unde dar va pleca! Se acumulaseră în ea treptat, ca o furtună sau un uragan ce se formează, bănuieli, cuvinte cu dublu înțeles, amenințări mascate, izbucnind, erupând ca un vulcan dinăuntrul ei,  incendiind totul în jur.

Era gata să plece când a auzit soneria de la intrare.

„ Ce tâmpită sunt, au chemat poliția și eu stau să-mi adun boarfele în loc să fiu la kilometri distanță! Ce mă fac…e un cadavru în baie?!” Se apropie de ușă, aplecă urechea și auzi vocea Samanthei, nerăbdătoare:

– Bob, de ce nu deschizi?

Deschise lăsând-o pe tânără să intre, Sam purta același gen de jachete de piele cu multe buzunare, de data asta de culoare neagră și o privea fără suspiciune.

– Sorry …Bob face un duș, nu știu dacă a ieșit…Se dădu la o parte, așteptă ca femeia să intre în salon, înșfacă valiza pregătită, scoase cheia și încuie ușa pe dinafară. Coborî într-un suflet scara, ajunsă la parter puse cheia într-una din cutiile de scrisori de lângă intrare și ieși în stradă. Bank Street dădea în Greenwich Avenue, o arteră mare pe care treceau des taxiurile galbene, nu era nicio problemă să găsească o mașină. Urcă în taxi fără să arunce o privire în urmă, nu știa cum va reacționa Sam găsindu-și fratele prăbușit în baie, într-un lac de sânge dar era sigură că primul lucru pe care-l va face femeia era să încerce să-l ajute, să vadă dacă mai trăiește, să cheme o ambulanță.

– La aeroport!

– JFK?

– Yes.

Șoferul indian, sau pakistanez, cu un fel de turban înfășurat în jurul frunții, nu a mai pus întrebări..au străbătut Queens întrând într-o coloană de mașini care părea că nu se mai termină, traficul era groaznic de aglomerat, se circula bară la bară dar fără opriri. În fond nu risca să piardă vreo cursă programată, va pleca  oriunde în lume va găsi cel mai apropiat zbor, dar în afara Americii. Ochii ei înregistrau mecanic peisajul care defila prin geamul mașinii, mai trecuse pe aici și Bob îi explicase că în Queens, cel mai întins cartier al New Yorkului trăiau mulți imigranți și că se vorbesc mai multe limbi decât oriunde în lume, dar nu-i plăcuse amalgamul de clădiri fără personalitate. Nici pe departe nu semăna cu Manhattanul.

– Ce terminal? La ce terminal doriți? Vocea șoferului a trezit-o din gânduri, încercase să nu-și facă planuri, să lase pe mai târziu înțelegerea situației create, își stăpânea cu greu tremurul mâinilor. A ezitat puțin apoi a spus „Delta” Era cel mai mare terminal al aeroportului, mai fusese aici împreună cu Bob…

Intră în terminal cu valiza în mână și se uită la tabloul plecărilor afișat pe ecrane. Tokyo, Santiago, Las Vegas –ar fi culmea!- ,San Juan, Bogota, Tel Aviv, Sao Paolo, Amsterdam, Santo Domingo,  Moscova…exista o multitudine de curse care plecau în ora următoare și avea ce să aleagă. Deodată i se păru că vede în mulțimea de călători care se înghesuia în sală părul blond al Samanthei, jacheta ei neagră și tresări. „Uite că m-a găsit, era la mintea cocoșului că am să fug la aeroport dar nebuna n-a chemat poliția, ce are de gând? O să se răzbune, mă omoară aici, în mijlocul oamenilor? De ce nu, e cel mai sigur loc!” …

Era lângă ghișeul de bilete Delta când văzu scris clar pe ecran cu litere galbene: Delta 134 Bucharest.

– Mai aveți un loc pentru București?

– Doar la business class…

– Perfect. Am să plătesc cash.

Andreea a găsit un hotel oarecare nu departe de aeroport. Nu știa cât va sta dar nu părea că fetele de la recepție se sinchisesc prea mult de soarta ei. Camera era micuță și banală dar nu o interesa decât patul, trebuia să se odihnească după atâtea emoții…

Deja își dăduse seama că orașul se schimbase mult în anii care lipsise dar nu avea nici un gând să-l viziteze. Stătea în fața oglinzii din baie și se privea cu un ochi critic. ” Am făcut cearcăne, nu mi-a priit călătoria asta blestemată….Oare de ce am venit aici, a fost un reflex tâmpit, trebuia să fiu acum în Tahiti sau la Sao Paolo…. Va trebui să plec urgent în altă parte, n-are importanță unde…dar mai întâi să dorm…neapărat să dorm.”

A căzut ca o buturugă în așternut încercând să-și șteargă gândurile care i se buluceau în minte dar tot a avut parte de un vis. Era mai degrabă un coșmar, se văzu legată de un scaun în magazia sordidă unde Mario o ținuse pe sora ei, trebuia să asiste neputincioasă la violul Alinei…găsi în închipuire elemente care păreau cunoscute, o ușă metalică, o găleată cu apă pe care Mario a umplut-o la chiuveta murdară dar în locul Alinei legată de un stâlp, disperată, înecându-se în lacrimi era chiar ea, Deea, se zbătea, striga, urla dar nu o auzea nimeni…Apoi a apărut Tudor Lupescu cu un cuțit mare în mână…cu un gest brusc i-a tăiat beregata lui Mario și un val de sânge a țâșnit pe dușumea, Tudor era același dintotdeauna, înalt, bine făcut, sigur pe el, cu un aer de superioritate și aroganță greu de confundat…Tudor s-a apropiat de ea, fără un cuvânt, cu cuțitul mânjit de sânge în mână și Deea a început să țipe cuprinsă de panică…„nu mă omorî, o să te iau de bărbat, mă mărit cu tine, Tudore, așa cum ți-ai dorit” dar el părea că nu-i aude vorbele, s-a apropiat cu cuțitul într-un gest amenințător. Cine era lângă ea, cu un pistol în mână, gata să tragă, să o apere, nu cumva Bob, mereu imperturbabil și calm, netulburat de nimeni și nimic ? „De ce nu-l împuști Bob, trage odată!” strigă Deea cu ochii ațintiți spre țeava brună a pistolului. „Nu pot, sunt mort, tu m-ai ucis”…Atunci s-a trezit și s-a scuturat de sudoare.

Oare câte ore dormise? I se făcuse sete și foame. Unde se afla? Într-o cameră modestă dintr-un hotel mediocru din București. Cum și de ce ajunsese aici? A vrut destinul să se întoarcă acasă? Să fi rămas înfiptă în subconștientul ei dorința de răzbunare la care nu se mai gândise de mult? Dar pe cine să se răzbune și de ce? Totul i se părea deodată inutil. Dan Bratu și Ana Dogaru puteau fi învinovățiți pentru înfrângerea ei? Dimitris, grecul, care nu-i promisese nimic o abandonase atunci când devenise nesățioasă, nici el nu purta o vină deosebită. Singurul, principalul și adevăratul vinovat al eșecului care marca întreaga ei viață era Sică, dar Monsieur Basile nu se afla prin preajmă ca să poată să se repeadă la el cu ghearele și cu dinții, să-l sfâșie, să-l sfârtece, să-i spargă globul ochilor, să-l calce în picioare, cu orice risc. Prostii. Zădărnicii. Cea mai bună răzbunare este să-ți trăiești viața din plin…cineva îi spusese asta și poate avea dreptate.

Dar dacă a ajuns la București, înainte de a pleca spre o destinație cât mai depărtată de ce n-ar arunca măcar o privire omului în care-și pusese atâtea speranțe, de care se străduise să-și lege destinul? „Au trecut atâția ani, Dan s-a însurat cu Ana, au un copil împreună, poate priveliștea fericirii lor mi-ar face bine, m-ar împăca pentru totdeauna cu soarta ce mi-a fost hărăzită…” A luat un taxi după amiaza și i-a cerut șoferului să oprească undeva mai departe,  lângă vila lui Dan pe care o putea vedea bine.

– O să rămânem să așteptăm aici.

– Da, sigur, a răspuns șoferul, adăugând: Doamnă, ora de așteptare costă 13,90

– Ce-ai spus?

Mica grădină părea mai puțin îngrijită, poate nu mai au menajeră iar Ana n-are timp de gospodărie…ferestrele erau acoperite cu jaluzele prin care nu străbătea lumina, leagănul construit în curte stătea să se prăbușească iar din gardul vilei lipseau destule scânduri. Un aer vetust, de neglijență sau, așa cum își închipuia, amprenta crizei se vedea peste tot. Totuși își amintea cât de cochet arăta casa țărănească de la marginea Bucureștiului unde Ana locuise cu tatăl ei, flori peste tot, curățenie impecabilă, poate femeia nu mai prididea să facă față dar, la urma urmei, ce conta, ce-i păsa ei de cealaltă, de învingătoare?

Ușa vilei se deschide, dinăuntru iese cineva, o femeie cu un copil…

”Trebuie să fie Ana  s-a înserat, nu-i văd bine mutra, tot blondă spălăcită se poartă? Dar e Alina! Doamne, probabil așa s-a întâmplat în seara aia nenorocită când Mario și derbedeii lui pândeau să-și înșface victima și s-o târască spre viol,  cum li se poruncise. E Alina, împreună cu un băiețel care o ține de mână!”…

O mașină, un alt taxi a oprit în fața vilei, așteptându-și pasagerii. Brusc Andreea deschise portiera și ieși în stradă, îndreptându-se cu pași grăbiți spre sora ei …„nu vreau să plece, trebuie să o văd, să vorbesc cu ea”…

– Andreea?

-Te miri că mă vezi?

– Deloc. Știam că vii. Am fost într-o scurtă vizită s-o vedem pe Ana și pe băiețelul ei, îl cheamă Dan Traian. Doruț, ea e mătușa ta.

– Tudor Damaschin, spuse copilul întinzând mâna. Abia acum îndrăzni să-l privească, era înăltuț, bine legat și avea ochii vii și luminoși, „ochii lui Tudor” își spuse fără să vrea.

– Nu stau mult în București…aș vrea să te văd, să vorbim…sunt la camera 13, un număr care sper să nu-mi poarte ghinion…I-a dat adresa hotelului apoi s-a îndreptat spre taxiul cu care venise, fără să privească înapoi, n-avea curaj să mai stea acolo, în fața ochilor curioși ai copilului care parcă o ardeau.

Alina a rămas mult timp fără reacție. De câte ori afirmase în fața altora că e sigură de întoarcerea Andreei și acum nu știa ce să facă…În dimineața următoare avea oră de dans, se pregătea coregrafia unui nou spectacol dar mintea îi era în altă parte. Primul gând a fost spre mama ei și a Deei, ar fi fost bine dacă îi telefona să vină, dacă îl trimitea pe Radu în grabă să o aducă în București? Sau să păstreze secretul, să nu spună nimănui că Andreea s-a întors până nu se vede cu ea, până nu stau de vorbă amândouă? Era mai bine așa, să amâne totul pentru o zi, să nu-i spună nici lui Radu despre neașteptatul eveniment. Dar copilul?  Doruț o văzuse, se prezentase politicos, știa că e vorba de mătușa lui, sora Alinei. Va trebui să-l instruiască să nu spună nimic lui Radu, sub pretextul că vrea să fie o surpriză. În acea clipă și-a dat seama că întâlnirea cu Deea avusese loc în fața vilei lui Dan ceea ce punea o grămadă de semne de întrebare. Nu cumva Deea venise pe ascuns în țară pentru a se răzbuna? De ce pândea în fața casei omului pe care nu reușise să-l facă soțul ei, dacă avea gânduri ascunse, dacă plănuia să le facă rău, lui Dan, Anei, poate și micuțului Dan Traian? Ar fi poate mai bine să-l anunțe imediat pe comisarul Olteanu, să prevină o nenorocire? Cu orice risc trebuia să aibă o discuție față în față cu sora ei, acum, fără amânare.

Ajunsă acasă a avut surpriza să nu-l găsească pe Radu deși trebuia să fi sosit de la slujbă.  Căutând în geantă Alina avu descoperi că-și lăsase telefonul închis, i se mai întâmplau asemenea momente de neglijență, îl deschise și văzu că primise o sumedenie de apeluri și mesaje, mai ales de la Radu pe care l-a sunat imediat.

– Iartă-mă, aveam telefonul închis din greșeală, nu vii acasă?

– Mai întârzii, asta voiam să-ți spun, pregătim un grup de copiii care mâine participă la o competiție, mai mult de o oră-două nu durează. Ești bine?

– Sigur…am fost cu Doruț la plimbare și acum îi dau să mănânce…te pup, ne vedem mai târziu.

– E târziu, copilul trebuie să doarmă…

Ideea că Deea se întorsese pe furiș cu gânduri urâte de răzbunare nu-i dădea pace. Ana, convinsă că Andreea e o ființă fără sentimente sau mustrări de conștiință îi spusese cândva : „cunoști proverbul cu „cine sapă groapa altuia”…până la urmă tu ești singura care a căzut , tu ești victima tuturor capcanelor puse de sora ta și nu te mai ridici de acolo! Lasă trecutul în spate și mergi înainte!” Câtă dreptate avea! Iar dacă Deea a venit cu cine știe ce planuri nefaste e de datoria ei să îi prevină pe Ana, pe Dan, să nu se întâmple o nenorocire, nu mai putea ține secretul, așa că puse din nou mâna pe telefon și formă numărul Anei. O vreme telefonul a sunat în gol apoi s-a auzit vocea Anei, gâfâind, agitată, prin receptor se mai deslușeau zgomote ciudate, voci, gălăgie…

– Sunt Alina! S-a întâmplat ceva, Ana, răspunde!?

– Avem un incendiu aici, răspunse Ana cu vocea întretăiată. După ce ai plecat tu casa a luat foc din senin, de undeva de la magazie…au venit pompierii, poliția…

– Băiatul e bine?

– Suntem bine cu toții, Dan a venit repede acasă, pe Trăienel l-am scos imediat în curte…n-a pățit nimeni nimic.

– Slavă Domnului!

– Alina, tu știi ceva? Ai văzut ceva neobișnuit când ați plecat?

– Nu…nimic…pur și simplu o presimțire.

Cele mai negre gânduri ale ei se adevereau…Deea se întorsese să se răzbune, în mod sigur ea se afla în spatele acestui incendiu neașteptat, nu putu să nu-și aducă aminte de focul de la Vădeni în care-și pierduse viața tatăl lor, izbucnind tot așa din cauze necunoscute, surprinzător. Oamenii lui Sică Ciomag erau din nou implicați, Deea devenise din nou clienta lor, complicea lor? Trebuia să se ducă neîntârziat la hotel, cine știe dacă a doua zi sora ei va mai fi de găsit, dacă nu va dispărea iarăși undeva, în gaură de șarpe….Sau ar fi mai bine  să sune la poliție, să-l caute pe comisarul Olteanu și să-i spună tot ce știa, tot ce bănuia? Doruț se încăpățâna să nu doarmă, voia să-l aștepte pe Radu să-i deslușească un nou joc de pe calculator iar Alina n-avea chef de controverse așa că a sunat-o pe prietena ei Doina să vină până la ei. Doina locuia aproape și îi plăcea nespus să se joace cu copilul așa că putea lipsi puțină vreme, fără multe explicații. Luă un taxi și dădu adresa hotelului, trebuia neapărat să stea de vorbă cu Deea.

Bianca o recunoscuse pe Deea deși trecuseră anii, a coborât în fugă scările să o conducă pe Alina care le făcuse o scurtă vizită însoțită de Doruț, a ajuns la ușă dar Alina deja ieșise, stătea de vorbă cu o femeie înaltă care aștepta lângă un taxi staționat. Era Andreea, n-avea nicio îndoială și s-a grăbit să-i spună lui Dan care nu părea s-o creadă. Atunci a izbucnit incendiul de la magazie, la început a mirosit a ars, au văzut pe fereastră fumul și flăcările care se îndreptau spre colțul casei și s-a declanșat panica. Au chemat pompierii, a sosit poliția, s-au grăbit să stingă incendiul înainte de a se întinde și abia spre seară când s-au mai liniștit cu toții și-au adus aminte de spusele Biancăi.

– S-a întors Andreea? a exclamat uimită Claudia care venise, însoțită de Manole, alertată de nefericita întâmplare. Cum de se întâmplă un incendiu tocmai când ea își face apariția, să nu mă contraziceți dar eu bănuiesc că a venit pentru răzbunare…

– Adică incendiul să fi fost pus de ea sau la comanda ei? a întrebat Ana, nesigură.

– Voi chiar ați uitat de ce e în stare femeia aceea malefică: Eu vă spun sigur, diavolul e un dulce copil pe lângă ea…acum Bianca e mare și poate să audă adevărul! Dane, imediat să anunți poliția…trebuie s-o prindă, s-o închidă, cine știe ce mai are de gând…

– Era în fața casei cînd a ieșit Alina cu băiețelul, și-a amintit Bianca..au stat puțin de vorbă, eu n-am avut curajul să mă apropii.

– Dar ești sigură că era ea? întrebă Ana. Eu cred, Dane, că ar trebui să vorbim cu Alina…

– De acord, sări și Claudia, la cât e asta de nebună și soră-sa e în pericol dar și copilul!

– Bunico, cum vorbești?

– Lasă Biencuța, tu nu știi câte s-au petrecut…

– Dar a fost iubita tatei…

Toate privirile s-au îndreptat către Dan care a luat telefonul și a început să formeze un număt. Trebuia să sune la poliție, să-l găsească pe comisarul Olteanu…în mod sigur Deea a venit să ia legătura cu fostul ei patron Sică Ciomag și orice ar fi pus  la cale trebuia prevenit.…

Andreea era în camera de hotel, își cumpărase o sticlă de vodkă și se servea din abundență. Alina și copilul…ce întâlnire ciudată…„Te așteptam, eram sigură că vii.” îi spusese iar copilul, care se prezentase politicos, Tudor Damaschin, semăna atât de bine cu Tudor… S-a grăbit să plece, n-a avut curajul să stea mai mult de vorbă cu băiețelul care o credea mătușa lui, să-l vadă, să-l atingă, poate să-l mângâie, era unica ocazie în viață când putuse fi alături de ființa pe care o născuse și care era un suflet nu o ficțiune, o existență reală descărcată de tot cortegiul de speranțe, temeri, minciuni din perioada gravidității ei. Avea ce să-i spună Alinei după ce în mod evident își sacrificase rosturile pentru a deveni mamă în locul ei, avea cum să justifice plecarea lașă, abandonul fără remușcări, nepăsarea față de tot ce a lăsat în urmă, părinți, soră, copil? Fusese egoistă și dominatoare, nu regreta atât violul, la urma urmei o conjunctură nefericită, o răzbunare  a destinului care o alesese pe sora ei ca victimă, dar dintotdeauna încercase să o subjuge pe Alina, o tratase ca pe o slugă, își bătuse joc de aspirațiile și visurile ei, voise să-i conducă viața, să-i impună cum să se îmbrace, cum să trăiască, pe cine să iubească. Iar acum ea, vedeta, diva, persoana strălucitoare care luptase să aibă lumea la picioare se întorcea învinsă pentru a câta oară, nefericită, singură. „Nu mai există viitor pentru mine, își spunea, nu mai am putere să rezist, să merg înainte…”

Se auziră deodată bătăi în ușă…a venit Alina, probabil singură, cum să umble cu un copil după ea noaptea?…Oare ce avea să-i spună, ce puteau vorbi ele două după atâta vreme?

– Intră, am lăsat deschis…

A intrat în camera de hotel o persoană pe care nu se aștepta să o vadă, un bărbat masiv, voluminos, mereu cu o eșarfă înfășurată în jurul gâtului și cu un zâmbet cinic pe buze, Monsieur Basile, Sică Ciomag.

– Ce mai faci, veveriță, ți-era dor de mine, așa e?

Nu se mai mira de nimic, nu mai căuta explicații, l-a privit pe Sică apropiindu-se, fără reacție.

– Deea…așadar te-ai întors la matcă…nu știu ce a fost în capul tău dar oamenii mei ți-au urmărit mișcările, am venit personal să te duc la Paris, acolo îmi e sediul de mulți ani și e un oraș șic, îți place, nu? Ți-am pregătit un apartament pe cinste!

Ea îl privea cu răceală, era omul căruia îi datora multe și știa că-și plătise datoria cu vârf și îndesat, se săturase să fie socotită sclavă pe vecie, simțea că nu poate scăpa din presiunea cu care Sică o ținea legată de el ca de un lanț, numai și numai ca să-i servească interesele. Pentru ce, cu ce se alesese până la urmă?

– E adevărat că Bilă e mort sau v-ați bătut joc de mine…ai făcut o înțelegere cu Bob? L-ai plătit? a întrebat.

– Care Bob?

– Bob Raymond…Soțul…fostul meu soț ..Te servesc cu o vodkă?

Sică a strâmbat din nas, nemulțumit.

– Ai început să bei?

– Prea multe întrebări și nici un răspuns.

– De ce n-ai răbdare, ne întoarcem la Paris, stăm de vorbă, negociem…

– Cum vrei să negociem dacă tu vii cu pistolul în buzunar?

– Îl pun aici, deoparte..dacă te sperie pistolul meu, dar să nu te apropii…Încăperea de hotel avea un mic hol unde se afla un dulap, ușa spre baie și se termina cu o  comodă scundă cu sertare în care se găsea minibarul, deasupra Sică a pus pistolul, lângă carafa cu apă pregătită pentru un ness rece cu care Deea voia să-și încheie seara.

– Andreea ți-am propus să ne asociem în afaceri, nu pot avea încredere în oricine…

– Mă faci să râd…ai încredere în mine care i-am trădat pe toți?

– Ai altă variantă? Să nu-mi spui că te-ai întors pentru că ți-era dor de satul natal, de maică-ta care abia se mai târăște să crească niște biete găini….vrei să pui de o fermă de ouătoare? Sau te-ai întors ca să-ți vezi plodul părăsit în grija soră-ti, fraiera de serviciu…Te pot ajuta dacă ai alte gânduri ..Cum ar fi să te răzbuni..

– Pe cine să mă răzbun?

– Păi ar fi arhitectul, profesoara blondă de care n-ai putut să scapi..Uite, în noaptea asta, ca un semn de bunăvoință din partea mea, vila lui Dan Bratu va arde până la temelii…dimineața vor fi găsite în cenușă cadavrele întregii familii, arhitectul, nevastă-sa, băiatul lor, fata mai mare…

– Ești nebun…cum asta?

– Simplu…Îl am aici pe finul meu Stere cu oamenii lui…iar Casandra conduce operația, îți amintești, Casandra are și ea motive de răzbunare…Hai, am o mașină afară, ne așteaptă, plecăm spre vest, nu-mi plac aeroporturile.

– Sică, tu chiar ai face una ca asta?

Bărbatul se uită la ceas:

– E posibil ca deja să se fi petrecut deși graba strică treaba…să nu-mi spui că ți-e milă de cei care te-au urât și te-au alungat cu atâta dispreț! Vrei să aștepți dimineața, să vezi cu ochii tăi praful și cenușa? Nicio grijă, vor fi știri peste tot…

Deea își simți respirația că se accelerează, gândurile se învălmășeau în mintea ei iar aroganța omului din față o îngrozea, nu, nu mai avea de mult porniri răzbunătoare, la ce i-ar folosi moartea Anei, a lui Dan, a Biancăi, a băiețelului? Întinse mâna spre sticla de vodkă aproape goală, ce s-ar fi întâmplat dacă brusc o înșfăca și îl lovea cu toate puterile ei în moalele capului pe strigoiul din fața ei? Așa îi părea acum Sică, un monstru dintr-o lume a tenebrelor care dispunea de soarta altor ființe fără să-și facă scrupule, le muta, le arunca sau le spărgea ca pe niște obiecte.

– Am să spun totul la poliție Monsieur Basile…de data asta n-ai să mai scapi. Trebuia să fi rămas la Paris la cluburile tale împuțite, cu sclavele tale mânate cu biciul, cu șantajiștii și bătăușii tăi! Afară, nu te mai suport!

– Deea, nu mă obliga să insist…

– Ce ai să-mi faci, mă torturezi, mă schingiuești, mă omori și pe mine, s’il vous plait, abia aștept! Nu mai mă tem de tine sau de ciracii tăi!

– Dar sora ta și copilul, odrasla lui Tudor Lupescu pe care i l-ai lăsat în brațe?

Deea a avut o izbucnire scurtă:

– Să nu te atingi de Alina sau de copil!

– Credeam că nu-ți pasă de ei

– Dar mie îmi pasă…se auzi vocea tremurândă a Alinei. Intrase nebăgată de seamă, în toiul discuției dintre cei doi, pe ușa rămasă deschisă…văzu pistolul lăsat pe comodă, îl luă și acum îl îndrepta fără șovăială spre pieptul interlopului. Auzise destul cât să ia o hotărâre.

– Alina, nu! strigă Deea înspăimântată!….

Se afla în arestul poliției, mărturisise că a omorât un om, aștepta din moment în moment să fie dusă în fața judecătorilor. O  gonise pe Alina din hotel, urlând la ea să nu spună nimănui că a fost acolo, așteptase să vină cineva de la recepție, alertat de scandalul pe care-l făcea. De acum încolo totul a fost simplu, venise poliția, cadavrul lui Sică fusese cercetat pe toate părțile, pistolul pe care Andreea îl luase și se încăpățâna să-l țină în mână fusese ridicat de anchetatori. S-a grăbit să strige în gura mare . „știți cine e nenorocitul acesta? Sică Ciomag, marele Sică Ciomag de frica lui tremurau atâția granguri, inclusiv polițiști de-ai voștri! Eu l-am omorât și nu-mi pare rău, am scăpat lumea de un monstru” Dusă la secție refuzase cu încăpățânare orice alte declarații, respinsese încercările avocatului din oficiu să aibă o conversație cu ea

– Mă numesc Andreea Raymond, am pașaport american, doresc să fie anunțată ambasada…

– Bineînțeles doamnă…îi vom anunța…dar nu credeți că e bine, la început, să fim siguri de identitatea dumneavoastră? V-ați născut în România…așa scrie aici, dar în ce loc? Data e corectă?

– Pașaportul meu nu e fals și nu răspund decât în prezența cuiva de la ambasadă!

Pe ușa arestului apăruse comisarul Mircea Olteanu, îmbătrânit, probabil aproape de pensie iar pe el nu-l putea îndepărta.

A privit-o cu blândețe, ca pe un copil rătăcit care se întoarce în familie, și a spus:

– Ce mai faci Andreea Damaschin? Bine ai venit acasă.

Nici un răspuns.

– Nu credeam să te mai revăd…domișoară..

– M-am măritat între timp, sunt cetățean american, a răspuns ea, așa că o să aveți de a face cu ambasada…

– Ai recunoscut crima…

– Și ai venit să-mi mulțumești? Doar Sică Ciomag era clientul tău, te-ai chinuit ani de zile să-l dovedești, să-l arestezi dar fără folos, cătușele nu s-au lipit de el, Marele Sică a prosperat, și-a întins afacerile în toată Europa în vreme ce tu…îl privi cu detașare…te-ai dezumflat ca un balon fără aer..arăți jalnic, să știi…

Olteanu n-a reacționat, intrase în încăperea neprimitoare pe care Deea o împărțea cu o altă femeie care părea mută și surdă, stătea tot timpul pe pat, nemișcată, ca paralizată iar Andreei nu era interesată de soarta acesteia.

– Am să o informez pe sora dumitale despre cele întâmplate, a spus într-un târziu..

– Puțin îmi pasă.

– Alina știe că te-ai întors în România?

– Ea e singura care habar n-are…în rest toată lumea a aflat evenimentul, în frunte cu Sică Ciomag…Lasă-mă în pace polițistule, n-am chef să vorbesc cu nimeni…am mărturisit, ce mai vrei?

– De unde aveai pistolul cu care ai tras?

– Întreabă mortul!

– Deea…

– Să nu-mi mai zici așa, Deea nu mai există, mă cheamă Andreea Raymond. N-ai dat încă sfoară în țară, n-ai întrebat FBI-ul, CIA sau cine dracu mă mai caută?

– Nu pot să țin ascunsă prezența ta în România, va trebui să accepți ca sora ta să-ți facă o vizită, îi spuse comisarul Olteanu.

– Nu, răspunse Andreea.

– Arestul poliției e destul de acceptabil, dacă vei fi transferată la închisoare n-ar mai putea veni cu copilul, cu Tudor.

– De ce să vină copilul?

– Chiar nu știi?

– Dumneata nu te-ai dezvățat de proastele obiceiuri de a tortura, de a-ți bate joc de oameni, de a-i supune la cazne mentale? Am recunoscut o crimă, trebuia să-ți fie de ajuns. Bine, mai fac o mărturisire, am împușcat un om și la New York. Îl chema Bob Raymond, era soțul meu cu acte și FBI-ul o să te răsplătească dacă le rezolvi cazul și cu asta basta! Adio, comisare, nu vreau să te mai văd niciodată în viața mea! Nu vreau să văd pe nimeni, lăsați-mă în pace! Pleacă! Ieși!

Striga atât de tare că până și colega ei de arest, surdo-mută, părea că înțelege.

Femeia surdo-mută o privea cu un fel de zâmbet care o deranja. I-ar fi strigat „nu te mai hlizi așa că te iau la palme„ dar își dădu seama că nu va fi auzită.

Dar simțea nevoia să-și spună povestea cu voce tare…

„Totul a început în ziua când m-am dus să văd vila iubitului meu,  era arhitect, știi, el o construise…nu-mi amintesc bine dacă blestemata era deja acolo, venise să o aducă acasă pe Bianca, sau au sosit după mine dar de atunci Ana Dogaru a devenit rivala mea, dușmanca, piaza rea din cauza căreia mi-am ratat viața! Câte n-am încercat ca să o scot din calea mea, câte n-am inventat dar nenorocita cădea mereu în picioare ca Hopa Mitică, mă înfrunta cu ochii ăia ai ei de bovină iar Dan părea ca vrăjit, sigur îi făcuse farmece, ce știu eu, descântece, era diavolul însăși! Poți să înțelegi că din vina ei a fost răpită și violată soră-mea? Nu poți că ești surdă…”

S-a oprit. Era Ana Dogaru de vină pentru tot ce se întâmplase, era poate Dan Bratu…Tudor Lupescu…Sică Ciomag…sau numai ea, ea și numai ea, Andreea Damaschin?

Își aduse aminte de seara când, de la distanță, din mașina condusă de Tudor Lupescu, asistase într-o noapte la ieșirea din vilă a celor doi îndrăgostiți, Ana și Dan, sărutându-se, radiind de fericire după o reușită partidă de sex. Se isterizase atunci, fusese gata să sară la atac iar Tudor reușise cu greu să o oprească, să evite scandalul. „De atunci trebuia să renunț, să cedez…să plec din viața lui Dan,,,” Ar fi fost totul altfel? Nu…adevărata răscruce o reprezenta sarcina, fusese convinsă că poartă copilul lui și luptase din răsputeri să-l recâștige deși rivala era la rândul ei însărcinată. Iar copilul se dovedise odrasla lui Tudor…„atunci trebuia să renunț, să mă mărit cu Tudor care de-abia aștepta, să-i aduc pe lume copilul, să încerc să trăiesc o viață normală. În loc de asta cu ce m-am ales?…Ce a rămas din viața mea ..un șir nesfârșit de suferințe, de eșecuri, de ambiții pierdute. Sunt o ființă ratată, acesta e adevărul și nu știu cum de mai mă suport. Mi-e scârbă de mine însămi și dacă ar intra dracul pe ușă l-aș ruga să mă ia!”

Surdo-muta nu-și dezlipea ochii de pe fața ei, poate știa să citească pe buze dar Deei nu-i păsa, doar nu-i plăcea  zâmbetul care atârna pe fața femeii de parcă ar fo fost pictat sau tatuat.

– Ți-am spus să nu mai te hlizești proasto?

Atunci femeia i-a arătat un fel de cuțit, o lamă pe care o ascunsese și care a strălucit ciudat în lumina difuză din încăpere. Un cuțit…ca o izbăvire…

Dimineața Alina și-a adunat puterile s-a dus la repetiția cu coregrafie, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, apoi s-a întors acasă să pregătească de mâncare. Radu avea să întârzie, începuseră competițiile dar pe Doruț s-a dus să-l aducă de la școala care era în apropiere, la intersecția străzii Popa Nan cu bulevardul. Au ajuns înapoi dar în fața casei aștepta o mașină de poliție. Inima Alinei s-a strâns ghem în piept, începând să bată cu putere. Au venit după ea, ar fi fost mai bine să se predea de bunăvoie…

Deși avusese timp la dispoziție cu greu își putuse aduna gândurile pentru a înțelege ce se petrecuse. Voise la un moment dat să meargă la poliție, să-l caute pe Olteanu, să-l avertizeze că Andreea s-a întors cu gânduri de răzbunare dar n-o făcuse. Clipa reîntâlnirii cu sora plecată de atâția ani îi stăruia în minte, se petrecuse chiar la ieșirea din vila Bratu, acolo unde într-o seară blestemată, fusese răpită și dusă într-un garaj sordid pentru a fi violată, la ordinul Deei care socotea că-și încheie socotelile cu Ana Dogaru. O greșeală cumplită, o neînțelegere care o costase enorm și totuși nu-și putuse stăpâni emoția la revederea cu cea care îi era soră de sânge și mamă naturală a băiețelului pe care-l ținea de mână și care le privea cu curiozitate. „Nu mă mir …știam că ai să vii” a spus cu un calm incredibil, de parcă Deea ar fi lipsit doar câteva zile, apoi i l-a prezentat pe copil:

„Doruț, ea e mătușa ta”. Mătușa…

De acum vizita pe înserate la hotelul de lângă aeroport, surpriza neașteptată de a o găsi pe Andreea certându-se cu Sică Ciomag, totul se învălmășea în amintirile ei. Când intrase cei doi nici nu au băgat-o în seamă, Deea striga furioasă că nu se mai teme de amenințările lui Sică iar acesta…acesta a pomenit din nou despre băiețel, numindu-l „odrasla lui Tudor Lupescu ”, disprețuitor, ca și cum Doruț ar fi fost un obiect oarecare, o jucărie stricată numai bună de aruncat.

– Să nu te atingi de Alina sau de copil!

– Credeam că nu-ți pasă de ei, replicase interlopul iar Alina pus și simplu nu s-a mai stăpânit, a luat pistolul aflat pe o comodă și a apăsat pe trăgaci, a tras până s-au terminat gloanțele din încărcător și s-a auzit un sunet sec, metalic. Nu știa ce s-a întâmplat mai departe, Deea țipa dar ochii Alinei nu se puteau dezlipi de pe trupul bărbatului care se prăbușise ca un copac, o baltă de sânge lățindu-se cu viteză în jurul lui, s-a simțit împinsă, gonită din încăpere, trimisă afară înainte de a se dezmetici și de a realiza ce făcuse.

– Șeful, adică domnul comisar Olteanu vă invită la sediu…i-a spus polițistul care o aștepta în fața casei și Alina a ezitat o clipă, trebuia să-l ia cu ea și pe copil, nu-l putea lăsa singur. A urcat în mașină fără întrebări, în tăcere și au ajuns la Poliția unde Olteanu a întâmpinat-o ușor stânjenit. Desigur, prezența copilului nu-i părea potrivită și a rugat un agent să-l ducă la o scurtă plimbare prin curtea secției sau să-l lase în sala de așteptare.

– Alina Damaschin, scuze, te numești Spiridon acum ,așa e?

– Așa e?

– Ce mai faci, Alina?

Ce putea să-i răspundă? L-a privit în tăcere, așteptând. Dar deodată și-a dat seama că trebuie să vorbească, doar adevărul ar putea-o izbăvi, cum să trăiască în continuare cu o asemenea povară pe suflet? Ce se va întâmpla cu viața ei, cu Radu, mai ales care va fi soarta copilului erau deja amănunte, simțea că nu va rezista păstrând tăcerea.

– Îmi pare rău dar nu am deloc vești bune, a continuat Olteanu. Știai că sora ta Andreea s-a întors la București?

– Nu. A rostit fără greutate cuvântul, hotărâtă brusc să aștepte, să amâne, să aibă timp pentru a cumpăni ce s-ar putea întâmpla mai departe, nu atât ei cât copilului.

– A fost arestată azi noapte într-un hotel de lângă aeroport după ce a împușcat un om, pe Vasile Vasile, poreclit Sică Ciomag.

– Sică Ciomag e mort? Cuvintele îi ieșeau din gură mașinal, parcă nici nu-și recunoștea vocea..

– I-a tras mai multe gloanțe în plin piept. La început Andreea nici nu și-a recunoscut identitatea dar a sfârșit prin a mărturisi că ea l-a omorât, de altfel ținea încă arma în mână când au ajuns în cameră angajații hotelului, alertați…

– A mărturisit? Își aminti într-o fulgerare de secundă cum Deea i-a smuls pistolul din mână, cum a gonit-o în grabă pe scări…

– În plus mi-a spus că la New York l-a împușcat și pe soțul ei dar încă nu am confirmare de acolo. Cât despre Sică el a venit pe ascuns din Franța, are filiera lui, acum n-o să se mai întoarcă la Paris nici măcar pe năsălie.

– Îmi pare rău pentru ea. Spuneți-mi, a întrebat Alina schimbând brusc vorba, ce s-a întâmplat cu incendiul din casa Bratu, am vorbit la telefon cu Ana aseară și era speriată…

– Nimeni n-a fost rănit, pagubele se recuperează, sperietura trece dar sora dumitale…a tăcut, cu ochii în pământ.

– Pot să o văd?

Atunci a intrat pe ușă Dan Bratu

– Ați găsit-o nu-i așa? Ați găsit-o pe Andreea, ați arestat-o?

Alina l-a privit mirată:

– Ce cauți tu aici Dane, de ce ai venit?

– Poate n-ai aflat că sora ta a vrut să ne dea foc casei…credeai că trecerea anilor a potolit-o? Dacă poliția nu intervine, eu…Alina nu era curioasă ce avea el de gând să facă și l-a întrerupt tăios:

– Nu mai face  pe viteazul că nu te prinde. Andreea e arestată, se află aici, la poliție.

Acum a intervenit comisarul:

– De fapt nu mai e la noi.

– Dar unde e?

– La morgă. Îmi pare rău dar din păcate s-a sinucis azi în zori, în arest.

– Ce-ați spus?

– Regret vestea proastă dar Andreea Damaschin și-a tăiat venele ..colega ei de arest, o surdo mută, avea un fel de lamă, când au descoperit-o era prea târziu, decedase. Comisarul a privit-o pe Alina care încremenise, nevenindu-i să creadă. O lacrimă i se strecura printre pleoape, o lacrimă rece și grea…Dan se retrăsese spre ușă, în tăcere.

– Andreea…a murit?

– Condoleanțe…a continuat Olteanu, privind chipul încremenit al Alinei.

– Mulțumesc.

– Desigur,cazul se va închide, vinovata s-a pedepsit singură…Păcat că n-a apucat să-și vadă copilul, adică…nepotul…

Dan nu simțea nici o emoție deosebită că o pagină importantă din viața lui se închidea pe neașteptate, nici ușurare, nici regrete, pur și simplu privea indiferent când, dintrodată, un val de amintiri ca un tsunami se prăvăli asupra lui. Amintiri felurite, cuvinte, atingeri, șoapte, furie, certuri, din nou cuvinte, priviri, păreri de rău, dorințe înăbușite…Poate nimic nu-l răscolea mai mult decât clipa aceea când la ecograf văzuse pâlpâirea albăstruie a vieții unei ființe pentru care se simțise părtaș. Știa că atunci Andreea nu-l mințise, nu încercase o păcăleală ci era ferm convinsă că poartă în pântece copilul lui și era gata să accepte, să își asume răspunderea. Emoția simțită atunci fusese reală și de neegalat. Putea să simtă altceva decât milă, compasiune pentru soarta unei nefericite care acum trecuse în altă lume, luând cu ea zbaterea fără oprire a unei existențe scurte și neîmplinite?

Alina îl privea cu anumită duritate și glasul ei devenise metalic, rece, parcă folosea cuvintele Andreei, parcă o auzeai pe Andreea vorbind prin gura surorii mai mici:

– Nu te bucuri de moartea ei? O regreți? Sau nu ești capabil de asemenea sentimente?

– Alina, cum vorbești?

– Cum meriți! E și vina ta, Dane, pentru tot ce i s-a întâmplat în viață, nu doar Lupescu sau Sică Ciomag i-au influențat destinul dar și tu ai contribuit din plin cu lașitatea care ți-e a doua natură…Olteanu n-a scos o vorbă, stătea retras într-un colț și aștepta…Îți amintești de ziua când s-a târât în genunchi în fața ta, implorând, cerșind, strigând că a sperat ca tu să o ajuți să-și uite trecutul, să treacă mai departe peste toate nenorocirile ce i s-au întâmplat  …era ziua când a venit mama de la Vădeni pe care am chemat-o eu din disperare iar tu nu aveai în ochi decât dispreț, ură, mânie. Asta repeta, cu ultimele puteri…Bine…urâți-mă cu toții…după ce am rămas cu un copil în burtă pe care nu l-am dorit, un copil la care puteam să renunț în clipa când am mers la ecografie..De ce nu m-ai lăsat să-l dau afară?

S-a oprit, ștergându-și lacrimile. Ce rost avea să continue?

– Doruț e afară, mă așteaptă, e flămând, l-am adus de la școală și n-am apucat să-i dau să mănânce, a explicat ca și cum cuvintele ei aveau vreo importanță. Abia atunci a părut Dan că iese din amorțeală:

– Nu vreți să vă conduc? Să-i telefonez soțului tău, să…

– Dă-te la o parte!

Copilul aștepta cuminte pe un scaun, în antecameră. L-a luat de mână și au ieșit în stradă la aer, lumea trecea forfotind, mașinile claxonau cu nerăbdare, un tramvai se târa pe șine spre intersecție speriind câțiva câini rătăciți. Ce frumos e Bucureștiul când au înverzit copacii , își spuse Alina, trebuie să înflorească liliacul…

– Mama…mergem acasă?…

– Da, puiule, mergem.

Anunțuri