Meseria dar și orgoliul de scenarist

Scenaristul trebuie adesea să se conformeze unor „comenzi„ mai ales pe durata unui serial, să găsească soluții , să schimbe scene în caz de forță majoră…astfel s-a întâmplat cu rolul lui Iurie Darie în NI, Iura era bolnav, a suferit o operație și cu părere de rău i-am restrâns partitura, avea de altfel să fie ultimul său rol…Cu mare bucurie am inventat un personaj pentru Florin Piersic în LDI care avea poftă să joace. Dar  mi-e mai greu să înțeleg argumente gen „are copiii și trebuie să-i hrănească„ sau că respectivul e dificil la filmare …De pildă nu știu cui nu plăcea Vlad Rădescu dar nici vorbă să accept să-i reduc partitura din NI, absolut importantă în dramaturgia filmului  cât despre Îngerașii am descoperit că, după plecarea mea înaintea ultimei treimi din serial, personajul său a dispărut…Ca scenarist  îmi asum anumit orgoliu pentru o meserie în care mi-am dorit să las ceva în urmă, cer scuze celor pe care i-am supărat, dar regret enorm că n-am reușit să impun mai mult respect pentru persoana care mânuiește condeiul. În mulții mei ani de televiziune, în special la TVR, am făcut de toate și management și producție, am fost și sunetist, regizor de montaj, regizor de scenă, operator , am cărat decoruri, am scris texte de cântece și versuri …chiar și mai târziu, la Abracadabra, am ajutat la sunet, la producție dar ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli, cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu Păcatele Evei unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Cum nici achiziționarea unui scenariu străin – cum s-a întâmplat în special la Iubire ca în filme dar și în multe seriale ProTv- nu e o soluție simplă. Poate cheia ar fi să nu respecți cu strictețe originalul. Întrucât în contractele mele cedam producătorilor toate drepturile nici măcar nu am știut /darmite să primesc bani/ când unele scenarii au fost vândute și produse aiurea. Astfel doar întâmplător pe internet mi-am găsit numele ca scenarist al serialului polonez Tylko Miloscz! Era vorba de Numai Iubirea /și le mulțumesc pentru decența de a-mi păstra semnătura/ iar polonezii adaptaseră perfect acțiunea, restrângând-o, micșorând numărul de episoade etc… Îmi pare rău, de pildă, că unul din puținii scenariști talentați, Mimi Brănescu nu găsește comenzi pe măsura posibilităților sale, regret că puținii colegi în care am crezut, cum este Sorina Ungureanu, au fost dați la o parte în favoarea unor neaveniți. Am o vârstă când sunt puține speranțe să mai văd un reviriment important al ficțiunii românești. Nu se va întâmpla prea repede așa cum va persista alt regret al meu, dispariția programelor tv originale pentru copiii. Sigur, puteam sa mai prelungesc colaborarea cu producatorii mei dar n-am reusit, nici eu nici ei, sa trecem peste orgolii. Recunosc, după succesele cu NI și LDI orgoliul meu creștea…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – Daria, iubirea mea în timp ce în Iubire ca în filme /pornit după scenariul unui serial sudamerican/ cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la Daria…m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la Îngerașii a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Practic, nu reuseam sa gasesc o continuare de substanță a povestii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 si mi se cerea sa ma supun. Nu am facut-o pentru ca mi se parea mai important adevarul  dramaturgic, nu imi placea sa lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la Cu dădaca în bucătărie /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.  Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile… Am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini vreo 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizor să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale. Trecând peste lupta de orgolii trebuie sa recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după Îngerașii am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu Numai iubirea…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe acolo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi.

Dosarul cu idei ratate

Am o strângere de inimă când văd că se reiau, pe 2 canale, serialele anilor 2004-2010 dintre care cele 5 cărora le-am scris scenariile, mă bucur și mă întristez totodată, exact ca în cazul filmulețelor pentru copiii de la Abracadabra sau Arlechino care s-au reluat multă vreme după care au rămas în istorie. Tristețea vine tocmai de la faptul că istoria s-a închis prea repede…Soarta serialului românesc nu mi-a fost și nu îmi e indiferentă. După 2009 am așteptat ca producția proprie să înflorească dar n-a fost așa. O vreme s-a crezut că sub cupola CME românii vor da tonul creativității în serialul est-european /chiar am fost invitat la Praga pentru a vedea castingul și pregătirile pentru remake-ul la LDI la Nova Tv/ Cu timpul s-a dovedit că producțiile noastre nu erau destul de consistente pentru a se impune pe piață. Dar idei existau. Prin 2010 sau mai târziu, oricum după incendiul de la Maternitatea Giulești m-a chemat Ruxandra Ion cu propunerea de a relua colaborarea, pornind de la o posibilă schimbare de bebeluși. Am acceptat ba chiar, într-o ședere mai lungă la un Spa, am făcut greșeala să mă grăbesc și să elaborez un synopsis extins, de 30 de pagini, cu substanță pentru vreo 50 de episoade. A durat mult până ce „producătoarea creativă„, interfața Ruxandrei mi-a comunicat cerințele…Eu reflectasem îndelung și nu mi se părea credibil ca doi bebeluși –fată și băiat- să fie schimbați fără să-și dea seama mamele care îi născuseră, doi prunci de același sex mai mergea…și construisem o poveste care se baza tocmai pe descoperirea identității. În plus, nu realizasem că se dorea cu totul altceva, un serial cu liceeni, muzical, de care eram străin, schimbarea bebelușilor era doar un pretext de pornire. O  sora e bolnavă grav și când se face analiza sângelui membrilor familiei pentru eventuale transfuzii se descoperă că fratele e un străin. Mi s-a părut o aiureală, un șablon de neacceptat și am renunțat la colaborare, mai ales că se profila un gen de film cu care nu aveam nimic în comun. Astfel a ieșit Pariu cu viața iar eu, având deja material, am trecut la proză și am scris romanul Schimb de vieți – poate cea mai apreciată din toate cărțile mele… Iată deci o regulă de aur pentru un scenarist, nu te grăbi să dezvolți ideea, proiectul trebuie negociat cu producătorii! Dar mai întâi a fost o altă idee care a devenit tot un roman… Steaua fără nume, altfel-sau Necunoscuta. Ceea ce mi se părea decăderea telenovelei românești putea fi, credeam eu atunci, încheiată printr-o lovitură puternică, readucerea pe ecran a unor vedete cu mare carismă, Dan Bordeianu și Oana Zăvoranu care, împreună, puteau da viață unor personaje puternice actualizând și parafrazând celebra „stea fără nume” a lui Sebastian. În anii aceia Oana ar fi putut reveni ca protagonistă, acum e deja târziu. Cât despre Dan… un actor bun cu un caracter dificil dar care s-a dovedit greu de înlocuit, variantele găsite de producătorii care l-au eliminat din motive, să le spunem, colaterale, nu au funcționat. Culmea mis-castingului a fost alcătuirea cuplului Adela Popescu-Mihai Petre în Aniela…  Ideea a rămas în dosarele mele, niciodată nu am bătut la porțile cuiva ca să vând idei…până când din nou Ruxandra mi-a solicitat o propunere. I-am trimis-o și printr-un telefon mi-a dat de înțeles că nu-i displace , urmează să decidă mai marii de la CME …dar eu mi-am văzut de treabă și am scris povestea ca un roman. Romanul a apărut prin 2013 răspunsul nu l-am primit nici azi când nu mai e cazul. Bani nu mai sunt pe piață, nici interes iar Ruxandra a ajuns să bată pe la felurite porți cu proiecte … Deci idei există și eu nu pot vorbi decât despre mine. Îmi e tot mai clar că nu poți avea televiziune competitivă și de largă audiență fără ficțiune proprie. De altfel și ProTv care, cu toate cutremurele interioare, rămâne televiziunea-fanion a României știe acest lucru și promovează puternic Las Fierbinți. Uitați-vă pe topul audiențelor și veți vedea că acest serial pe care unii îl detestă /inclusiv eu/ bate tot, dovadă că ficțiunea românească e dorită, așteptată și e vorba de lucrul făcut profesional nu înjghebările amatoricești văzute pe la Prima sau Kanal D. Că domină gustul pentru comedie /inclusiv gen Trăsniții/ e de acceptat dar când nu există efort de a produce nu sunt perspective de diversificare. A avea comedie, dramă, ficțiune istorică, romance nu din când în când ci simultan! …e un vis care se îndepărtează pe zi ce trece. Dar idei sunt, o repet…căutați prin sertarul oricărui scenarist cu talent cum ar fi Mimi Brănescu sau Sorina Ungureanu, atrageți scenariștii cu experiență în cinematografie și mai ales priviți în jur. Realitatea românească e atât de ofertantă iar noi alegem doar glumițele nevinovate. Mi-am permis într-o postare  pe blog…Suleiman Magnificul sau Alexandru Ioan Cuza să mă întreb de ce nu ar interesa un serial dedicat unei personalități atât de complexe și controversate cum a fost Cuza.Am venit și cu 3 subiecte de serial ..De pildă viața unui procuror care se zbate să facă justiție în contextul în care corupția și traficul de influență se opun…șantajul, amenințările, înscenările care încearcă să-l blocheze, necazurile pe care le cunoaște nu numai în profesie dar și în familie, în viața personală. Avem nevoie de o „caracatiță”, de un erou precum era comisarul Cattani? Eu zic că da. Și nu e nevoie de nicio imitație, realitatea din jurul nostru e mai bogată decât vechile povești cu mafioți. Marele ecran a făcut deja pasul, filmul  De ce eu? este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror și a presiunilor exercitate asupra sa. Ar mai fi povestea unei frumoase fete din provincie care crede că se poate realiza trecând prin diferite aventuri până când obține interesul și cererea de căsătorie a unui magnat. Întreaga viață a Monicăi Gabor-Columbeanu e mărturie că subiectul rămâne fierbinte, cu implicațiile de telenovelă – copilul dorit dar abandonat, eventual o iubire adevărată pentru un tânăr de condiție normală, iubire care-i dă peste cap planurile. În ”Numai iubirea” am folosit ideea în creionarea personajului Deei, jucat de Oana Zăvoranu pe care – paradoxal- am auzit-o și azi spunând că se crede o divă ?? De 10 ani încoace subiectul nu s-a perimat …iar recentul scandal cu asistentele TV porno arată cât de actuală și bogată e tema. În fine permanent  în actualitate ar fi povestea unei familii de parveniți …în frunte cu un bărbat descurcăreț care a făcut avere peste noapte –ceva în genul personajului Grigore Varlam din ”Lacrimi de iubire” și care nu concepe ca singurul lui băiat să nu fie o beizadea, să nu-i pese de bani, să prefere o carieră normală prin muncă, să se îndrăgostească de aleasa lui etc. Am încercat un asemenea conflict în ”Daria, iubirea mea” dar mai ales în romanul ”Schimb de vieți”, subiectul însă mi se pare că atinge o posibilă discuție despre valori extrem de actuală și utilă. Dar cine nu are idei?

Reforme la TVR ?

La începutul lui 2001 când s-a pus capăt producției SuperAbracadabra la Protv echipa s-a destrămat, fiecare și-a căutat un alt job, în meserie sau aiurea…așa ceva e de neconceput la TVR. Contractul colectiv de muncă, sindicatele apără miile de angajați ai statului, ceea ce nu e rău în sine. Doar că schema de programe a instituției publice e făcută  ca să justifice personalul! Reforma în TVR nu înseamnă reducerea personalului / ce s-a făcut sub conducerea lui Săftoiu a fost un circ, evident că mulți își vor recâștiga posturile prin tribunale/ nici suplimentarea bugetelor / Ar fi nevoie de bani, de o mărire a taxei…credeți că atunci ar crește calitatea, s-ar îmbulzi publicul? O opinie de pe net a lui Mircea Radu= „ Din pacate, atata vreme cat TVR va functiona in baza unei legi de acum 20 de ani (societatea era alta, lumea era alta, noi eram altii, sau mai plastic, dumneavoastra va mai vine un costum pe care il imbracati acum 20 de ani?) televiziunea va fi condusa de oameni pusi politic fara nicio experienta si/sau performanta in domeniu. In concluzie, de unde viziune si performanta la ei si la TVR?„ . Vechea organizare pe redacții  nu mai există , avem o Casă de Producție, dar asta nu a desființat fărămițarea și compartimentarea . Să mă refer la sectorul unde am trudit atâția ani, programe pentru Copiii…După 1998 când am plecat la ProTv a apărut concurența…Colega care mi-a luat locul, Oana Ionescu Firică, a desființat emisiunile existente preferând un singur program..Kiki Riki Miki, care să se difuzeze săptămânal și să reziste succesului pe care Abracadabra îl avea la ProTV unde de asemenea se producea săptămânal.. Se trecuse la o etapă nouă, necesară, dar evoluția bună n-a durat mult. Puteți să-mi spuneți ce produce  azi TVR pentru copiii, cine a luat locul personajelor devenite idoli interpretate de Marian Râlea, Mihai Gruia Sandu, Eugen Cristea, Horia Brenciu? Emisiunile fără continuitate, aflate în schemă pentru a bifa anumite comandamente reale sau închipuite rezistă cu greu la impactul cu masa publicului. Cu timp în urmă Consiliul de programe  discuta, de fapt prezenta, cu ce se umpleau spațiile repartizate redacțiilor devenite un bun propriu, nu conta audiența –mai ales înainte de a apărea posturi private-  ci popularea acelor spații cu ceva care să justifice plata personalului prea numeros.  Dacă faci programe pentru a-ți asigura subzistența, dacă nu investești în conținut, n-ai nicio șansă. Iar reforma se poate realiza în primul rând la nivelul conținutului. Cineva se întreba dacă TVR nu are cumva obligația să producă  filme, seriale, teatru, ficțiune românească pentru că are mijloacele să o facă – nu și oamenii, se pare. TVR avea tradiții de care a  uitat complet și rău face…Teatrul a constituit ani de zile un pilon de program care a acumulat prestația unor mari actori și regizori, mulți dintre ei dispăruți. Acum așa zisul Teatru național de televiziune dă reluări, în ciuda faptului că teatrul, ca mod de tele-expresie  pare desuet, structura publicului și tradițiile noastre i-ar cere revigorarea. Un canal public de știri, reportaje, dezbateri este exact ceea ce mi me trebuie! Ceea ce nu exclude investigația, analiza realității. Săptămânal România te iubesc de la ProTv atracă probleme grave ale prezentului, oare tradiționalul Reflector nu s-ar putea întoarce, ca idee, aducându-ne zilnic câte o anchetă? În fine, dacă e să vorbim tot de tradiții pentru că la TVR există și e păcat să le îngropăm, divertismentul avea formate  gen Floarea din grădină, Steaua fără nume, Cine știe câștigă, concursurile interjudețene..aici importantă ar fi dimensiunea  națională, antrenarea /inclusiv prin studiourile teritoriale/ masivă a valorilor din toate regiunile țării. Nu cere nimeni  TVR să facă Cântarea R…nici măcar a Grădinii Carpaților….dar dacă un concurs de talente îmi promovează dansatoare la bară, bicicliști sau mentaliști – tot aia- de ce nu s-ar căuta și alte formule?

Câtă vreme nu se va trece la producții ample, ambițioase, pe formate proprii sau cumpărate /dacă a mai rămas ceva important pe piață/ cu accent pe ficțiune, divertisment , concursuri naționale TVR nu se va reforma. Dacă pe un copac doar câteva ramuri sunt viguroase cele care se usucă trebuie îndepărtate fără milă. Luăm degeaba exemplul BBC, mai bine ne-am raporta la RAI …italienii ne sunt mai aproape ca mentalitate iar canalele RAI sunt și ele supuse de mult concurenței unor posturi private puternice. Reforma TVR e o temă la care merită să medităm…