Destinul


 

 

DESTINUL  UNEI FEMEI

 

Un roman de EUGEN PATRICHE

 

București 2015

 ISBN 978-973-0-20558-9.

 

Pentru família mea…Lucia, Anne, Christian

 

 

PARTEA ÎNTÂI

1

Nicoleta

Nicoleta Călugăru a fugit de acasă a doua zi după ce împlinise 18 ani. În microbuzul care o ducea departe de satul natal se întreba cum de suportase atât timp să trăiască în cotlonul acela uitat de lume? Poate de mila maică-si, mereu suferind după sudalmele și bătăile soțului. Pentru că Stan Șchiopu avea un defect major, odată ce se întorcea de la slujbă unde toți îl cunoșteau ca un om disciplinat și modest se apuca de băut și devenea o fiară. În plus nici nu era tatăl natural al Nicoletei, venise în sat cu odraslele dintr-o căsătorie anterioară – sau fusese concubinaj?- doi băieți care plecaseră de mult să se căpătuiască la Buzău. Sau la Ploiești, pe unde se mai găseau atunci slujbe…Nicoleta știa ce se va întâmpla acasă după plecarea ei dar încerca să-și înăbușe neliniștea. „Fii-ta s-a cărăbănit să-și înceapă viitorul de traseistă. Nu zic, de curvă e bună, a crescut putoarea, înaltă ca o cămilă și străvezie ca un liliac„. „Mă mir cum de nu te-ai dat la ea, jigodie.„ „Uite că nu m-am dat.„ Dar o făcuse, fără mare succes…Ce-i drept mama Verona știa ce floare îi crește în grădină și căuta să o protejeze și să o supravegheze, pe cât o țineau puterile. Adevărul e că Nicoleta arăta înfloritor, deja cu puțini ani în urmă când nurii ei începeau să fie tot mai vizibili în ciuda hainelor fără formă pe care le purta toți bărbații  întorceau privirile pe ulițele satului, noroc că nu prea mai erau mulți oameni în Bughești, majoritatea celor buni de muncă și tineretul coborâseră încetul cu încetul din satul de pe deal căutându-și rosturi prin alte părți. Doar familia lui Stan Șchiopu se încăpățâna să rămână pe loc, neclintită. Acum făcea 18 ani, o clipă de mult așteptată menită să-i aducă izbăvirea. Oare cum reușise atâția ani să se închidă în sine, să-și înăbușe orice vis sau dorință, să se ascundă de toată lumea și mai ales de mama ei , singura care ar fi putut să-i intuiască frământările?

Nicoleta crescuse înaltă, zveltă, semăna frapant cu o actriță de cinema, parcă având un nume asemenea cu al ei, Nicole …Nicole Kidman, doar că nu era blondă ci brunetă și mult mai tânără. Mama ei, Verona din Bughești era o femeie simplă, nepretențioasă, pe care viața nu o gratificase cu cine știe ce bucurii și, pe undeva, fata care îi creștea în gospodărie părea la fel de prețioasă ca cioporul de găini din coteț sau vaca din staul. Verona muncea de când se știa, pierduse un soț din cauza băuturii și nici cel de al doilea nu era mai breaz dar măcar mai rămâneau ceva bani și pentru nevoile familiei. Doar Nicoleta știa cum făcuse școala venind de pe deal cu bicicleta, pe jos adesea, mai ales iarna, agățată de vreo căruță sau, cu puțin noroc, pe motocicleta vecinului Grigore…El stătea de fapt în oraș dar venea des la părinții și sora lui care locuiau la un gard distanță și aveau atâtea nevoi …Grigore era un bărbat chipeș, de peste 40 de ani  și se lăuda că lucrează la televiziune, de fapt era vorba de un mic post provincial preluat de o obscură firmă de cablu. Nicoletei nu-i prea păsa de informațiile locale difuzate aici dar asculta adesea muzica, postul de radio live care folosea drept fundal cât despre Grigore nu era decât un vecin amabil. Se temuse la început că Grigore va da un ocol prin pădure, la urma urmei Nicoleta era conștientă de frumusețea ei…Știa că e căsătorit în Văleni, că are copiii dar nu avea importanță, întotdeauna descifra mai bine privirile încărcate de scântei ale bărbaților copți decât ocheadele subțiri și goale ale adolescenților…Îi plăcea să treacă pe bicicletă pe ulițele înguste, prefăcându-se că nu bagă în seamă privirile curioșilor, fără să o intereseze comentariile care se adunau în urma ei, apoi își dădea drumul cu viteză la vale spre ieșirea din sat cu sentimentul că e liberă și plutește, undeva departe de realitatea banală de care se străduia să nu se lase copleșită. Verona îi dăduse permanent mulțime de sfaturi, era singurul lucru ieftin și la îndemână pe care-l putea oferi fiicei ei dar ea se obișnuise să învețe din emisiunile la care se uita pe ecranul televizorului, fără să comenteze sau să discute cu altcineva ceea ce văzuse…Nicoleta era suficient de matură să analizeze viața pe care o ducea mama ei fără să înțeleagă de ce aceasta se complăcea în cenușiul unei existențe mediocre dar niciodată nu pusese întrebări, nu manifestase vreo curiozitate. Tăcea. Făcea tot ce i se cerea în casă. Învăța, nu avea nevoie de sfaturile nimănui ca să accepte că studiul, învățătura au s-o ajute cândva în viață dar nu era sigură că va putea trage și foloase din asta. Cel puțin în partea de lume în care crescuse și trăia ea învățătura nu era la mare preț iar Nicoleta avea alte vise secrete…o altă lume îi popula imaginația. Colecția de poze cu vedete, decupate din ziare și ținută secret ar fi spus multe unui observator atent dar nimeni nu avea să o vadă vreodată, pur și simplu avea să-i dea foc în ziua când se va hotărî să plece. Era un televizor în casă, practic monopolul Nicoletei pentru că părinții  nu aveau timp sau nu-i interesa să se uite la micul ecran iar nu de mult timp bărbatul Veronei, Stan, i-a cumpărat un telefon mobil ieftin, faptul că liceul se afla în altă localitate, la destulă distanță, determinase decizia. Nimic din ceea ce vedea la televizor, unde se dădea în vânt după emisiunile mondene și filmele de dragoste nu rima cu realitatea în care trăia, casa bătrânească destul de șubredă și toaleta de lemn în fundul curții. Ceea ce îi dăduse putere în toți acești ani, ultimii ani, când devenise tot mai conștientă de persoana ei, era gândul că va veni clipa când totul se va schimba. Niciodată, dar niciodată nu se va mai întoarce în Bughești iar mama ei, dacă voia să o vadă, va trebui să vină după ea, în orașul în care va trăi. Cât despre tatăl ei vitreg să nu mai audă de el… Va trebui să muncească și asta nu o incomoda cu nimic, va munci, va câștiga banii ei, va trăi așa cum își dorește, cum visase adesea, liberă, independentă, stăpână pe soarta ei fără să tânjească după cine știe ce răsfățuri luxoase ca în filme. Dar erau multe lucruri pe care încerca să le dea deoparte din mintea ei, bacalaureatul pe care îl va pierde, peste câteva luni, colegii de școală și Ile…mai ales Ile…

În microbuzul în care urcase era lume multă și pestriță, cărând tot felul de sarsanale…a stat cuminte, ghemuită pe un scaun până când a sunat telefonul, era mama ei Verona…„când ajungi acasă, unde ești?…să vină înapoi, să nu o caute cumva taică-său cu poliția„…Ce să-i spună, că fuge din țară? De unde o fi vorbind maică-sa, de la vecini? Dar Nicoleta nu voia să fugă din țară, de ce ar face-o?

La Vălenii de Munte, un concern polonez  a cumpărat în iunie 2001 activele fostei fabrici de conserve care dăduse în trecut mult de lucru oamenilor din zonă dar și producătorilor de fructe și legume, a urmat o amplă acțiune de reamenajare și modernizare, transformând bătrâna fabrică într-o unitate de îmbuteliere a băuturilor necarbonatate. Numărul angajaților era la început de 395 de persoane, cu o medie de vârstă în jur de 30 de ani.  Multe familii reușeau să supraviețuiască datorită acestei fabrici și Stan Șchiopu reușise să reziste.

Preotul Vasile Melinte era tânăr, necăsătorit, sosit în sat după moartea bătrânului paroh Lisandru, pe care-l regreta toată comunitatea și i-ar fi plăcut mult Veronei ca ginere…ce-i drept frumuseți ca Nicoleta nu se puteau găsi ușor prin preajmă. O trimitea des la biserică, sub diferite pretexte, ba să-i ducă preotului găluște cu prune, ba o mână de corcodușe de  acrit ciorbele . Nicoleta era virgină dar nu făcea din asta o virtute cu orice preț, pur și simplu lăsa viața să-și spună cuvântul și n-a avut mult de așteptat. Mai avusese de a face cu unii băieți cam de vârsta ei care încercau să o înghesuie prin colțuri dar de câte ori le auzea respirația șuierătoare și speriată îi îndepărta, mai ales că nu simțise nimic deosebit în pipăielile lor stângace. Preotul Ile era altceva. Așa îl alintau țațele satului adunate la o mică bârfă pe la colțuri de gard și tânărului preot îi plăcea porecla, suna mai bine decât Sile sau Vasi. Ile era de obârșie oltean și spera să-l adopte prahovenii pentru că nu mai avea pe nimeni în satul de unde plecase la seminar. Ile era foarte tânăr și încercase la un moment dat să-și ascundă tinerețea sub o barbă firavă care nu reușea să-l facă mai impunător așa că se răsese, în rest avea o înfățișare plăcută fără să fie frumos din cale afară și cum fete tinere nu se prea găseau prin Bughești nu stârnise interes pentru bârfa satului. L-a privit insistent de la prima întâlnire și, fără să-și dea seama, primul ei gând a fost să ajungă în brațele lui. Avusese o colegă în clasele mai mici care îi mărturisise suferința ca și păcatul ei, fusese violată de tatăl vitreg și multă vreme, de frică sau de rușine, îl lăsase să intre pe ascuns în patul ei pentru o îmbrățișare din care nu înțelegea mare lucru. Nicoleta nici nu concepea că Stan ar fi putut să o atingă, cu gura lui mirosind a țuică și bere putredă dar nici pe Grigore nu și-l închipuia ca un posibil iubit. În schimb Ile avea ceva aparte care-i trezise simțurile și și-a dat seama că privirea și zâmbetul ei o dau de gol de prima dată. Și așa s-a întâmplat, fără multe fasoane, s-au înțeles din priviri după câteva întâlniri și dorința ei de a fi sărutată și îmbrățișată de el s-a împlinit repede. Dacă citise sau imaginase ce va simți prima dată când un bărbat adevărat o va strânge în brațe și o va mângâia cu pricepere acum avea să înțeleagă că realitatea e mult mai frumoasă decât visul. Totuși Ile nu era atât de priceput cum își imaginase Nicoleta, ba chiar părea stângaci, poate speriat de a descoperi o fecioară care i se dăruiește fără rețineri dar ea nu avea de gând să uite vreodată simțământul de împlinire ce o cuprinsese. A doua oară când a ajuns, în secret, în patul preotului „dragostea” nu i s-a mai părut atât de atractivă. Dar Ile, amețit de fericirea care dăduse peste el, nu și-a dat seama că reacțiile fetei deveniseră dintr-odată descărcate de emoție de parcă adunase într-o noapte experiența pe care o femeie abia o strânge într-o viață.

Când s-a hotărât să plece i-a cerut bani preotului Melinte.

Gara din orașul din vale unde a lăsat-o microbuzul părea părăsită. Singura linie  de cale ferată care aducea cândva navetiștii la Ploiești aproape nu mai funcționa și bălăriile începuseră să crească printre șine. Nu prea mai era de lucru în vechiul oraș industrial și oamenii încercau tot felul de soluții. Nicoleta își luase cu ea o valijoară în care îngrămădise toate hainele ei mai de Doamne-ajută și o bijuterie, singurul obiect de preț pe care îl avea, o brățară de aur turcească pe care i-o dăruise preotul Melinte. De ce să se mulțumească acum cu jumătăți de măsură, de ce să  nu se ducă direct la București unde avea o prietenă în care-și putea pune nădejdea, pe Mara. Cu Mara nu se mai văzuse de mult dar de când descoperise că poate trimite mesaje pe telefonul ei hârbuit reușise să intre în legătură cu ea. Nu primise decât răspunsuri evazive la întrebările iscoditoare dar avea credința că Mara o va ajuta. Era mai în vârstă, locuia de un timp în București și sigur își făcuse relații, de ce nu s-ar încrede în ea? Avea adresa Marei și nu i-a fost greu să o găsească.

Orașul, cu răsuflarea lui citadină, nu o impresiona deloc. Nici oamenii, care arătau mai banali și mai șterși decât în emisiunile și filmele cu care se hrănise la televizor. „Dacă vă închipuiți că sunt o țărancă naivă venită să caute câini cu covrigi în coadă ați greșit omul„ își spuse ea…noroc că în București și câinii se mai împuținaseră. Mara era o femeie atractivă, o șatenă cu gropițe în obraji , cu părul lung și cu un corp pe care-l îngrijea cu tenacitate pentru că meseria i-o cerea. Încercase mai mult joburi, fusese secretară la o firmă de construcții și toți colegii îi admiraseră vocea, socotind-o foarte sexi așa că a reușit să-și facă niște fotografii de prezentare găsind ușor de lucru la un call center erotic, apoi la video chatul Luxiței. Cum reușise să adune niște bani, chiar dacă Andu era destul de cheltuitor și nu o putea ajuta cu slujba lui de șofer la o companie de coletărie rapidă știa că ar putea în curând să aibă o afacere proprie, fie o florărie, fie un mic magazin de second hand.

Mara îi promisese la telefon că o ajută, o găzduiește la început și îi găsește o slujbă, ceea ce s-a întâmplat imediat, o tânără de frumusețea și prospețimea Nicoletei avea o sumedenie de șanse iar prima care s-a oferit o reprezenta firma de video-chat unde prietena ei era angajată. „Te duc să te cunoască doamna Moroianu, Luxița…o să-i placă de tine, n-avea grijă” .

– Ai grijă Mara, gagica asta o să vă dinamiteze afacerea, spunea mai puțin în glumă decât părea Andu, tânărul cu care Mara trăia într-un apartament fără pretenții din Giulești, Sandu Tătaru pe numele lui.

– Nu-i purta tu de grijă, e majoră…

– Tocmai d-aia…

– Și ce-ai vrea să facă, una care arată ca Nico n-are nicio șansă să fie chelneriță sau vânzătoare pentru că…ar fi păcat. Măcar ai terminat școala?…

– Ei, acolo nu-ți trebuie școală ci doar țâțe și fund mișto iar de-astea are cu prisosință.

– Andu, cum vorbești?

– Ca la un call center erotic, râse el.

Nicoleta îi asculta fără să scotă o vorbă, nu era prea sigură ce va avea de făcut și în nici un caz n-avea de gând să se prostitueze dar felul în care intuia relația dintre Mara și Andu o făcea să fie sigură că nu i se va cere așa ceva. Un video chat părea, după denumire, un loc unde nu sunt bărbați dornici să te atingă și asta îi era de ajuns. Iar Mara, când fetele au rămas singure, s-a grăbit să o liniștească.

– Nu te uita la gura lui Andu, habar n-are ce spune! La noi e un fel de teatru, jucăm niște roluri, la cererea clientului, le oferim iluzii…le vindem închipuiri nu altceva…

– Sunt mulți amatori?

– Puzderie! E plină lumea de ciudați dar cei mai mulți ne caută pentru că sunt singuri…

Într-adevăr sediul firmei de video-chat semăna cu culisele unei scene de teatru cu draperiile colorate care străjuiau pereții, luminile tamisate și liniștea ușor apăsătoare care învăluia totul ca o aură de mister. Dintr-o cameră alăturată se auzea o voce nervoasă de femeie ce părea a avea probleme cu interlocutorul ei telefonic.

– E Denisa, i-a explicat în șoaptă Mara, iarăși fiu-său a făcut cine știe ce boroboațe la școală.

– Denisa? S-a mirat Nicoleta. E o femeie căsătorită?

– Cine a zis așa ceva, Denisa e mamă, are un băiețel de șase ani și nu e singura, din cele 6 colege 3 au copiii, ce crezi? Doar două sunt căsătorite, celelalte au câte o relație, ca și mine de altfel.  Ei, te-am lămurit cu statistica? Mai vrei să știi altceva? Bine. Copiii sunt prea mici ca să înțeleagă unde lucrează mamele lor dar soții, partenerii, părinții uneori, trebuie să știe, cu orice risc.

– Adică…pot fi probleme? a întrebat Nicoleta gândindu-se o clipă cum ar putea să-i explice, să-i povestească mamei ei ce se întâmplă aici . Eventual lui Ile?

Au intrat în micul sanctuar al Marei, camera unde își desfășura activitatea și Nicoleta n-a fost impresionată de ecranele de computer și echipamentele electronice ci de altceva…peste tot zăceau aruncate sutiene, bikini, costumașe colorate , tot felul de obiecte lucitoare de plastic pe care nu le recunoștea  și n-avea habar la ce folosesc…I-a spus repede Mara „sunt vibratoare, dildouri, jucării anale, vaginale, de ce crezi  că intră bărbații pe site-uri de videochat?„  Nicoleta arăta ușor descumpănită sau poate speriată dar n-au avut timp de mai multe explicații pentru că a apărut patroana, Doamna Moroianu…

– Luxița, i-a zâmbit ea noii venite, măsurând-o din priviri. Ai 18 ani, fetițo?

După prima vizită în clădirea discretă ce adăpostea afacerea Nicoleta s-a retras iarăși în tăcerile ei, n-a pus întrebări, n-a cerut amănunte și Mara nu știa ce să creadă, e vorba de pudoare sau amica ei își cântărește cu luciditate șansele? Totuși Nicoleta venea dintr-un mediu provincial ce putea fi ușor etichetat ca înapoiat, mai ales în materie de sex. Să insiste sau, vorba lui Andu, face o greșeală aducând-o pe tânără în afacere, Nicoleta avea toate șansele să evolueze repede și să-și zdrobească nemilos concurentele. Ceea ce înseamnă să ajungă rapid pe prima pagină a site-ului unde se fac bani serioși, poți ajunge până la 4000 de euro …Tot Andu a insistat…

– Ce are fata, s-a îngrozit? A văzut marafeturile pe care vi le băgați voi peste tot și nu mai are aer? Gagico, nu există meserie murdară. Fii atentă ce zice asta….desfăcu ziarul și îi arătă ceva scris lângă nelipsita poză a fetei în chiloți….zice că visul ei e să devină actriță, păi primul pas poate să-l facă acolo unde te-a dus Mara. Sau vrei altceva mai curat, eventual în aer liber? Am un amic care lucrează la un adăpost de câini, toată ziulica ai putea aduna rahații….Să știi că eu n-am nici o jenă să ies cu Mara în oraș, clienții ei sunt franțuji, olandeji, de prin țările alea de unde aducem mere și pere că ale noastre or fi stricate. Ai vreun iubit care plânge după tine? N-ai. O să-ți faci…

– Las-o Andu, poate ea are alte planuri.

– Sigur că are, continuă el scuturând ziarul. Uite fătuca din ziar ce zice – visez un bărbat romantic și generos. Aiurea, visează un babalâc cu bani mulți. Restul e gargară.

Nicoleta era o persoană care se îngrijise mai mult singură de educația ei, stătea bine cu engleza și o rupea puțin pe franțuzește, avea să afle că în meseria ce i se propunea cunoașterea unor limbi străine era esențială, ca și câteva noțiuni de mânuire a calculatorului. Mara îi povestea multe despre colegele ei, fiecare avea o istorie zbuciumată cu joburi părăsite și iubiți fără scrupule, cu copiii din flori și părinți indiferenți dar pe Nico o interesa în special tot ce ține de sex. N-avea experiența altora dar nu-i era jenă să întrebe iar răspunsurile primite o incitau fără să o scârbească. Era esențial că nu trebuie să te atingă nici un bărbat iar ciudățeniile ce i se povesteau nu păreau total imposibile, faptul că trebuia să se dezbrace în fața camerei n-o deranja deloc. „Unii vor să-ți vadă părul dintre picioare, altora le place să te îmbraci ca o puștoaică de grădiniță, cu țâțele atârnând…dar sunt și tipi care doresc doar să stea puțin de vorbă cu tine, oameni singuri cărora le face bine puțină conversație cu o femeie… poate nu mai vor să intre în privat și să plătească dar ai să te obișnuiești cu toate…Iar dacă ești isteață îl mai ții și tu pe client la șuetă,  îi pui muzică…chestii… „ Nicoleta nu zicea nici da nici ba, părea gânditoare dar nu se hotărâse.

A doua zi, după ce îi făcuse micul dejun lui Andu Mara se pregătea de plecare.

– Te duci la muncă atât de dimineață? s-a mirat Nicoleta.

– N-ai să crezi câți idioți intră pe chat la ora asta, i-a replicat amica și a lăsat-o singură, fără s-o mai iscodească dacă luase o hotărâre sau nu, de altfel Nico înțelegea bine că în casa prietenei sale nu va primi sfaturi pentru alt job. S-a privit în oglindă ..nu era sigură că poate să înfrunte problemele pe care le intuia, avea nevoie de timp, trebuia să știe cât mai multe. Adevărul e că își pusese speranțe în revederea cu Mara care plecase de ani buni din Văleni, presupusese că era angajată undeva în comerț sau poate ajunsese chelneriță și o va ajuta să se descurce, nici un moment nu se gândise la realitatea pe care o descoperea…să se dezbrace în fața calculatorului… În încăpere era un computer destul de obosit pe care Nicoleta se grăbi să-l deschidă, știa cât de cât să-l manevreze deși tatăl ei vitreg nici nu catadixise să discute ideea de a cumpăra unul. A avut noroc, computerul nu avea parolă și a intrat repede pe web căutând un site porno. Nici n-a apucat bine să pornească o căutare după cuvântul „sex„ și ecranul s-a umplut de oferte..poziții sexuale, situri de întâlniri „găsește-ți perechea”, sex selfies, ne place swingul, karezza-un nou tip de sex  …până când a găsit un site porno plin de fotografii explicite. Prima ei reacție a fost să închidă calculatorul și să o ia la fugă dar s-a străduit să reziste, tot mai uimită dar și mai curioasă pentru ce vedea…

Nici nu și-a dat seama când s-a făcut ora prânzului, trebuia să coboare să-și cumpere ceva, văzuse o covrigărie-pizzerie la colțul străzii. A încuiat ușa apartamentului luând cheia cu ea și a coborât în stradă. Mergea agale, mușcând din covrigul învelit într-o bucată de hârtie unsuroasă când l-a văzut pe bărbatul care-i ținea calea, era Ile.

– Taică-tău te caută, a venit după tine și te caută, i-a spus el fără nici o introducere. Nicoleta nici nu dorea să știe mai multe, probabil maică-sa își dăduse seama unde poate fi găsită, ascunsese câteva scrisori de la Mara și probabil au înțeles unde se refugiase dar nu-i păsa.

– Dumneata ce vrei? Îi spunea „dumneata„ în ciuda faptului că petrecuse atâta timp în brațele lui iar tânărul preot părea că roșește de fiecare dată când era tratat astfel.

– Nico, ești sigură că faci bine ceea ce faci?

– Dar ce fac?

– Nu poți să fugi în felul ăsta de o familie care s-a străduit să te crească, mama Verona e distrusă, crede-mă.

– Și în ce fel am voie să fug? Își mesteca în continuare covrigul și îl privea cu ochii ei negri pătrunzători în care nu puteai desluși nici o emoție, nici un sentiment, de parcă fata pe care o regăsea aici pe o stradă banală a Bucureștiului era cu totul alta decât Nicoleta din Bughești, ființa aparent fragilă care-i bătuse la ușă cu un castron plin cu corcodușe zemoase în mână.

– Nicoleta, trebuie să mergi înapoi.

– Pe dumneata te-au trimis să mă convingi, îmi ții o predică sau ce, doar nu te cred în stare să mă iei cu forța!?

– Eu…aveam o treabă la București și…dar n-a apucat să-și încheie propoziția, Nicoleta i-a vârât în mână bucățica  de covrig rămasă în pachetul de hârtie și s-a îndepărtat.

– Ia să ai pe drum, ți se face foame…părinte.

A ajuns în fața blocului și a ezitat puțin, încă nu se familiarizase cu locul, a deschis ușa de la intrare și a rămas uimită, interzisă…Stan, tatăl  ei vitreg, pândea, așezat pe treptele scării, în așteptare…De acum evenimentele s-au precipitat într-o clipită, Nico nu știa ce să facă și primul ei gest reflex a fost să fugă înapoi în stradă dar bărbatul s-a ridicat cu hotărâre și a apucat-o de braț.

– Stai fă, curvo, unde vrei s-o ștergi?

– Lasă-mă, dă-mi drumul…

– Maică-ta a zis să te iau cu binișorul, să te rog dar eu nu-s tâmpit să nu văd ce fel de poamă ești, te-ai înhăitat cu popa, așa e?

Stan Șchiopu părea mai bătrân decât vârsta reală pentru că nu prea mai avea păr, chelise înainte de vreme iar smocurile rămase pe țeastă deveniseră argintii, în plus făcuse și o burtă proeminentă pe care Verona o punea pe seama consumului de bere…Din cauza cheliei urechile lui Stan păreau prea mari iar cearcănele negre de sub pleoape accentuau aerul de om chinuit și rău. Iar acum arăta deadreptul fioros.

Nicoleta se zbătea să scape de ghearele care-i țintuiau brațul fără să bage în seamă durerea …„E un complot, așadar, tu și preotul ați venit împreună să mă luați cu de-a sila”

– Ba nu, dragă, Vasile a adus și agheazmă să te descânte, să scoată dracii din tine..au! Ca într-o fulgerare Nicoleta l-a lovit cu genunchiul în stomac și bărbatul s-a încovoiat de durere câteva clipe, suficiente ca fata să deschidă ușa de la intrare și să iasă în stradă. S-a uitat repede în jur, sigură că îl va găsi pe Ile așteptând dar în fața blocului nu erau decât câteva fetițe care desenau șotronul, ezitarea ei a fost însă suficientă ca Stan să țâșnească afară, furios. Din câțiva pași a înșfăcat-o din nou, insensibil la împotrivirea ei.

– Lasă-mă, chem poliția!

– De ce s-o chemi, n-am nevoie de ajutoare. Stai blândă că te pocnesc de-abinelea! Stan era un bărbat viguros, în ciuda faptului că era mai scund decât fata reuși să-i astupe gura cu palma și să-i îndoaie mâna la spate, sub privirile indiferente ale unor trecători. Ce, n-ați mai văzut un tată care-i dă o lecție fiică-si? se stropși către o femeie mai în vârstă care părea dispusă să intervină. Femeia s-a îndepărtat cu un gest de lehamite și atunci s-a întâmplat nenorocirea, zbătându-se să o stăpânească pe fată Stan a făcut un pas greșit și a alunecat pe caldarâm drept sub roțile unui tir imens care trecea în viteză. Abia acum curioșii s-au apropiat, în grabă, de locul accidentului, înghesuindu-se să vadă mai bine în timp ce nimeni nu se gândea să afle dacă cel lovit supraviețuise. Șoferul tirului a coborât și el buimac din cabină dar era prea târziu, plin de sânge Stan părea că decedase. Întâmplător un trecător, care s-a legitimat ca procuror, încerca să adune martorii oculari în așteptarea poliției dar Nicoleta nu avea de gând să aștepte, s-a strecurat neobservată prin mulțime și a intrat în bloc, grăbindu-se să ajungă în micul apartament de la etaj. Abia intrată în casă și-a dat seama că inima i se zbate cu putere în piept, tăindu-i răsuflarea.

2

Decebal

            – Tu ce faci drăguță, când îți vine rândul să te lege?

– Pe cine au mai arestat?

– Deocamdată un hoț mai mare ca tine, mai așteaptă că-ți bat mascații la ușă, nu scapi ….

– Zici că aș fi hoț…Mai mare decât ai fost tu?

– Eu i-am furat pe comuniști, drăguță, e cu totul altceva. M-am riscat al dracului de serios că ăia nu voiau să împartă cu alții.

– Și ăștia de acum vor?

Era o discuție obișnuită între tată și fiu. Decebal Mazilu, 50 de ani neîmpliniți făcuse o grămadă de bani în domeniul transportului de marfă intern și internațional, deținea hoteluri și spa-uri, intrase pe piața asigurărilor și ajunsese la o avere care se număra în multe milioane de euro.…În plus  avea tot felul de alte investiții ascunse, ultima fiind un video chat. Îi plăcea să riște, o vreme se amestecase în afacerile cu etnobotanice dar se retrăsese înainte de a intra serios pe piața drogurilor adevărate, prefera să se distreze colecționând mașini de lux și femei frumoase. Ultima, o brunetă cu ochi albaștri și fițe de divă începuse să-l plictisească pentru că se prezenta tuturor drept logodnica lui ceea ce era o exagerare, Decebal n-avea nici un gând să se însoare deși femeile înalte și zvelte ca Gilda erau preferatele lui cu atât mai mult cu cât el era scund, îndesat și supraponderal. Una din fostele membre ale „colecției„ îndrăznise chiar să-l numească „stârpitură„ chipurile ca o formulă de alint ceea ce declanșase nu doar alungarea ei din harem ci și represalii ulterioare dar porecla își făcuse drum prin presa mondenă și se lipise de el ca o tinichea de coadă… Mazilu senior zis Căpitanul- fără vreo legătură cu istoria legionarilor – obișnuia adesea la nervi să-l sâcâie amintindu-i deranjanta poreclă. Bătrânul trecuse de 75 de ani dar și acum i se aprindeau lumini în ochi când vedea o femeie frumoasă,  Decebal știa că taică-său fusese, prin anii 90, unul din beneficiarii ofertelor patronului de la Sexy-Club, cel care declanșase un adevărat scandal în epocă.

– Am auzit că te însori, insista bătrânul.

– Dar ce, sunt nebun?

– Drăguță, nu lăsa timpul să treacă, s-ar putea să nu mai găsești amatoare să ia o stârpitură ca tine, oricâți bani ai avea!

– Te înșeli, gagici ca Gilda se vor găsi întotdeauna!

– Așadar te însori cu Gilda?

– Ți-am spus că nu-s nebun.

– Ea așa zice.

– Nu mai citi bârfele din ziare. Sunt zvonuri lansate de ei să-și vândă fițuicile…sau cauți prilej să joci la o nuntă înainte de vizita la crematoriu?

– Poate am de gând să-ți fur mireasa, cine știe, rosti bătrânul, în drum spre ușă. Apoi se întoarse. Și…să știi că m-am răzgândit, nu mai vreau să fiu ars, prefer o înmormântare la cimitir, cu dric și cai mascați ca pe vremuri, eventual escortă militară.

– Pezevenghi bătrân, nu mai vorbi de mascați și escortă în casa mea!

Gilda provenea dintr-o familie de profesori, oameni cu pretenții. La 22 de ani, ambițioasă și voluntară dar prefăcută, țintea cât mai sus pentru că își cunoștea atuurile fizice. Oricum nu s-ar fi mulțumit cu niște poze bine retușate prin tabloide, ca toate țoapele. La insistențele părinților se înscrisese la o facultate particulară, nici nu prea știa ce specialitate alesese, sociologie sau psihologie. Refuzase avansurile unor tineri fără perspective până într-o seară când niște paparazzi o surprind ieșind dintr-un club alături de Decebal Mazilu. De fapt nici prin cap nu-i trecuse că alăturarea pasageră și întâmplătoare de magnatul recunoscut ca un playboy notoriu va deveni știre mondenă dar i-a făcut plăcere. Deja mai multe publicații își disputau noutatea, o nouă achiziție pentru milionar, o brunetă misterioasă care se preface, observând paparazzi, că nu-l cunoaște pe bărbat. De fapt Gilda nici nu-l cunoștea pe Decebal, n-ar fi dat în mod normal doi bani pe un tip atât de gras și mai mic decât ea ca înălțime dar întâmplarea s-a dovedit providențială. A luat un taxi și s-a dus la casa magnatului, o vilă imensă din apropierea Snagovului pe care o admirase cândva în fotografii și din nou a avut noroc, a fost primită imediat de Decebal căruia i s-a prezentat simplu…„Eu sunt bruneta misterioasă din ziare”… El a râs, ea a privit admirativ în jur…„ Superbă casă, stai singur? Cu servitori, firește…” A devenit repede amanta lui, ba chiar singura amantă pentru că Decebal, cu toată reputația lui de crai, prefera să nu acționeze pe mai multe fronturi simultan. ….         Dar certurile n-au întârziat să apară iar cea mai recentă amenința să degenereze.

– O cunoști pe doamna Moroianu, dragă?

– Luxița?

– Cum poate s-o cheme pe cineva Luxița?

– Așa a botezat-o mă-sa..de fapt pe nașă-sa o chema Luxița, baba provenea dintr-o veche familie boierească, Văcărescu…sau Brâncoveanu…

– Cantacuzino.

– Dacă zici tu…Ți-ai luat lenjerie nouă?

– De când reții tu ce fel de chiloți port? Am auzit zvonul că madam Moroianu, Luxița, cum zici tu..se laudă prin târg că sunteți asociați de afaceri. Dacă ai devenit pește spune-mi să-mi găsesc alt protector…proxeneții mă dezgustă.

– Curvele nu?

– Nu fii porc!

– Dragă, cum îți închipui tu o descentă din stirpe nobilă…Caragea sau..

– Cantacuzino.

– Mă rog…cum ar deveni una ca asta madamă de târfe?

– Poate tu ești tartorul..la ușurința cu care aburești femeile nu m-ar mira să le scoți la  produs…

– Te tentează?

– Vezi că te pocnesc!

– Gilda iubito, spune pe șleau, nu mai vrei să fii logodnica mea?

– Facem o logodnă după reguli, la biserică?

– Părinții tăi ce spun, dom profesor nu mai mă vede ca pe un parvenit? Doamna profesoară nu mai mă crede analfabet? Sau…de la ei vine informația cu proxenetismul?

– Deci chiar ești în cârdășie cu madam Moroianu? De ce râzi?

Greu să-l faci din vorbe pe Decebal, altfel un tip simpatic, bon viveur, nu prea lacom în afaceri adică mai șterpelește câte un contract gras, dar nu fură cu mâna până la cot ca alții, mai ascunde niște câștiguri, mai uită de niscai impozite, galanton și de lume, face petreceri de pomină, cu cei mai scumpi maneliști dar are un mare defect, pe cât e de gras și scund pe atât îi plac femeile înalte și chipeșe…inchipuiți-vă un cuplu Danny De Vito-Julia Roberts..nu se prea potrivește, dar banii fac diferența. Sau apropierea. Și mai avea o calitate, nu se plictisea. La cât începuse să-l enerveze Gilda cu aerele ei de lume „subțire” n-avea de gând s-o abandoneze, putea oricând să-și mai tragă două-trei prietene de joacă, aveau să se trieze singure, fără să se ostenească. Cât despre însurătoare, nu se născuse femeia care să pună ghearele pe el, nu se născuse sau n-o cunoștea, încă. Căpitanul poate și-ar fi dorit nepoței dar avea să-i mai cumpere o pereche de câini, să-i țină de urât. Neapărat de rasă. Luxița l-a sunat într-o dimineață când tocmai ajunsese la sediul de unde-și conducea afacerile, nu înainte de a ingurgita cantități însemnate de cafea fără zahăr.

– Decebal, am o problemă cu tine.

– Cine e la telefon? răspunse el tăios.

– Cum cine…Luxița, nu mă recunoști? murmură femeia, mirară.

– A, doamna cu localul în care-mi place mie să mănânc ciorbe gătite ca-n Ardeal…am să trec pentru cină, dar să fie cu borș proaspăt și afumătură!

– Scuze, dacă deranjez…

– Deranjezi, sigur că deranjezi, mai spuse Decebal și adăugă, după ce închisese telefonul, „vacă proastă”. De câte ori îi spusese să nu discute afaceri la telefon, nu se știe niciodată cine te ascultă sau te înregistrează, dar femeia probabil începuse să se sclerozeze. Îi plăcea să fie prudent nu doar pentru că se temea de înregistrări ușor de interpretat în fel și chip dar poveștile din tinerețe ale Căpitanului de pe vremea când se spunea că din doi prieteni adunați la o bere unul era informator al Securității îi stăruiau în minte.

– Ia uite….Întoarse capul spre secretara care intrase sfioasă în birou. Tu de ce mă deranjezi, nu vezi că sunt ocupat, gândesc?

– Scuzați-mă, a venit duduia Gilda și…

– Duduia Gilda, la ora asta? Ea mai lipsea…Scoase din buzunar un card bancar și-l aruncă nonșalant pe birou. Poftim, dă-i ăsta și s-o șteargă, la 10 se deschid magazinele.

Dacă Luxița sunase era neapărat nevoie să-i facă o vizită dar Decebal nu călcase niciodată prin agenția de videochat și nici n-avea de gând să apară prin preajmă. Luxița avea o altă afacere, cât se poate de curată, un local discret unde o bucătăreasă incredibil de talentată oferea tot felul de răsfățuri culinare. Localul fusese amenajat într-o casă veche, pe o stradă liniștită nu departe de cartierele care fuseseră demolate pentru a face loc ultimelor mărețe realizări ale regimului trecut, avea și o terasă în curte iar vreo două încăperi deveniseră saloane de servit masa. Nu semana deloc cu vilele somptuoase unde oameni cu bani deschiseseră restaurante arătoase, Luxița nu își permitea o investiție prea mare dar clienții erau acceptabili, prețurile îi țineau la distanță pe amatorii de bere ieftină și tării dubioase. Lui Decebal îi plăcea să mănânce aici, ferit de priviri indiscrete, dar nu-i plăcea să se eternizeze, putea da de bănuit.

– Maria a făcut ciorbă de salată cu omletă, cum îți place ție, îi zâmbi Luxița așezându-se lângă el, la singura masă ocupată din salon.

– Mă bucur și dau din coadă, spuse Decebal…dar nu te osteni să mă plictisești, dacă ai descoperit vreo frumusețe care să mă maseze pe amigdale, trimite-mi-o la vilă, încheie el scurt, gustând din cana de pălincă pusă pe masă ca aperitiv. Să aducă și niște chiftele..

– Decebal, am nevoie de bani.

– Eram sigur. Bani, pentru ce?

– Investiții.

Mai mult ca sigur pretinsa ei ascendență nobiliară era o legendă întreținută pentru un plus de respectabilitate altfel Luxița era o femeie trecută ușor de 60 de ani, corpolentă, din care cauză transpira încontinuu, cu părul roșu mereu aranjat și cu nenumărate bijuterii pe brațe, la gât, la urechi.

– Nu mă lua pe mine cu tromboane d-astea că nu conduci un trust de construcții ci o biată adunătură de curve.

– Fetele mele nu-s prostituate, Decebal, protestă femeia dar fără succes.

– Mă lași? În ziua când se va da legea prostituției să pui frumușel pe ușă ”Bordel” și ai scăpat, gata cu fițele. Câți bani îți trebuie?

– Dragule, Denisa are nevoie de un tratament anticelulitic, Iar Bambi, o știi pe Bambi, trebuie să facă avort. În plus două computere trebuie duse la depanat, la unul s-a ars hardul și…

– Ce-ar fi să mă scutești? Dar perdele noi nu-ți trebuie?

– Ar fi foarte bune…

– Luxițo, cucoană, ce crezi tu că sunt? Sau, ca să întreb mai pe șleau de ce te țin pe tine acolo, la ce-mi folosești, ca să-mi dijmuiești profitul? Au fetele probleme, dă-le afară! Iar mie să-mi trimiți prospătură sau mă lași să ruginesc…ai pe cineva  ca lumea?

– Ar fi una dar…se lasă greu, încă nu e convinsă. Decebal începu să fluiere.

– Vin odată chiftelele alea sau mănânc pâine goală? Văzu privirea femeii și se scotoci prin buzunare de unde scoase un teanc de bani pe care-i așeză pe masă, înlăturând cu palma firimiturile. Să știi că nu veneam pentru atâta fleac dar de când aștept prilejul să stăm de vorbă.

– Dar ce-am făcut?

– Nu e vorba de tine ci de idiotul ăla care pretinde că ți-e rudă, Goe.

– Gore? Gore îl cheamă, Grigore, e nepotul meu.

– Explică-mi și mie cum ar putea fi un țigan rudă cu neamul Cantacuzino, sau și tu ești…de făcătură?

– Gore nu e țigan!

– Nu, e papuaș.

Decebal și-a întrerupt speechul pentru că a venit ciorba. Și chiftelele. Dar Luxița nu s-a deslipit de lângă el, urmărindu-l cum mănâncă, cu teama de a afla lucruri neplăcute pe care nu le știa, ceea ce era adevărat. Pe căi știute numai de le Decebal aflase că tânărul Gore intenționează să facă bani buni din frumoasa meserie de pește. Și cunoștea o mulțime de amănunte la auzul cărora Luxița se cutremură. Se pare că nepotul s-a asociat cu alți băieți de băieți și au închiriat un apartament de patru camere unde au început să instaleze computere ca să deschidă un videochat, n-ar mai avea nevoie decât de fete.

– Gore are de gând să-mi facă concurență, să-mi fure fetele?rămase uimită Luxița.

– Domnul Goe al tău are planuri mari, ce crezi? Bate departe, vrea să tuneze gagicile, să le scoată pe piața greilor, ehe, tu ești de modă veche, mătușă, ție îți trebuie perdele de catifea  iar băieții ăștia lucrează cu televiziunile, cu agențiile de marketing…! A început să-i explice femeii o schemă bine cunoscută și despre care se scrisese mult dar fără să impresioneze pe cineva, fetele tunate erau duse în vizorul unor binevoitori din media unde bătălia pentru banii de publicitate e uriașă. Toate tabloidele se hrănesc cu asemenea fete și nu e de mirare că sunt o marfă la mare căutare iar cei care le promovează au numai de câștigat. Pe Luxița o intriga ceea ce spusese el mai devreme despre marketing și a trebuit să-i explice cu răbdare cum se crează biografii artificiale, scandaluri inexistente, gelozii prefăcute și suferințe mimate, până când se sparge buba și pițipoancele sunt date în vileag ca prostituate notorii, dar urmează altele la rând, moara nu se oprește niciodată din măcinat.

Decebal a mai cerut o sticlă de vin și a încheiat atrăgându-i atenția să se țină cât mai departe de Gore, să nu-l tolereze prin preajmă și să nu scape vreo informație. N-avea nici un chef să își extindă afacerea de care se ocupa Luxița, ba chiar regreta că se băgase pe un teren nu prea familiar. Avea suficiente afaceri, transportul de marfă, hotelurile, societățile de asigurări iar videochatul fusese un fel de hobby, un capriciu personal menit să-l distreze, acum începea să dea înapoi, conștient că e pe cale să intre în contact cu tot felul de clanuri mafiote cu care nu avea și nu voia să aibă de a face. Îi fusese ușor să se retragă de pe piața de etnobotanice înainte de a fi atras în traficul cu droguri adevărate iar acum nu știa cum să procedeze ca să nu se compromită. Deocamdată să o supravegheze pe Luxița să nu facă vreun pas greșit și mai ales să-și țină gura, ceea ce e dificil pentru o femeie, apoi va vedea. Cât despre Gore nu tot ce-i povestise Luxiței era adevărat, de fapt băieții doar închiriaseră un apartament și habar n-avea ce intenții au dar nu strica s-o sperie.

– Ei, ce e cu fătuca de care mi-ai vorbit, a primit slujba?

– Nu știu nimic, n-a mai dat pe la firmă.

– Brunetă?

– Brunetă, înaltă, ochi negri…

– Țâțele cum sunt?

– Decebal, mă faci să roșesc.

– Luxiță, mă faci să râd…

L-a privit în ochi și a încheiat:

– Fii liniștit, are și țâțe.

3

Nicoleta

S-a hotărât, va accepta oferta Marei și se va angaja la videochat. Trecuseră câteva zile în care bătuse străzile fără rost, cât mai departe de insistențele Marei și privirile iscoditoare ale lui Andu, cu inima cât un purice, fără să știe ce se întâmplase. Tatăl ei vitreg fusese accidentat grav, era internat în spital, poate murise? Ile fusese acolo, veniseră probabil împreună, oricât de neplăcut i-ar fi fost preotului să aibă de a face cu Stan Șchiopu. Nicoleta se liniștea la gândul că bătrânul nu fusese lăsat fără ajutor dar se temea că maică-sa Verona o să apară dintr-un moment în altul, doar ea își dăduse seama unde poate fi găsită fiica fugită de acasă. Dar mai putea cineva să o aducă înapoi cu forța? Și pentru ce? Cel mai rău ar fi dacă Stan murise în accident și martorii ar fi implicat-o pe ea, imposibil ca să nu-și fi dat seama cineva, poate femeia în vârstă cu ochi iscoditori, că era vorba de o ceartă de familie sfârșită prost. Mai ales că pe acolo apăruse și un procuror care ar fi știut ce să întrebe.

Poate cel mai nimerit lucru ar fi să plece, să-și piardă urma, dar unde? Văzuse prin filmele de la televizor multe povești cu indivizi, inclusiv femei, care reușesc să scape de urmărirea unor forțe incredibile, poliție, mafioți, teroriști dar niciodată nu înțelesese unde reușesc cei hăituiți să-și tragă sufletul, să mănânce, să doarmă, să-și schimbe hainele. Privi în sus de parcă ar fi așteptat să apară un elicopter care să-i ia urma, apoi zâmbi. Nu mai voia să fugă, pur și simplu lăsa viața să-și spună cuvântul. Și va începe angajându-se la videochat. Acum imaginile văzute pe situl porno care îi păruseră monstruoase nu mai reprezentau decât simple bucăți de viață…După amiază îi va spune Marei că e gata să înceapă serviciul și se va duce la firmă, îi plăcuse atmosfera liniștită, cu luminile tamisate, discrete, ascunzând încăperile ticsite cu jucării ca un sex shop unde fetele se dezbrăcau în fața computerului încercând să îndeplinească cerințele clienților. A nimerit la o mică petrecere, era ziua uneia din fete, parcă Bambi i se spunea, au apărut niște sendviciuri micuțe și o sticlă de votcă…a avut șansa să le cunoască pe viitoarele colege iar doamna Luxița patrona cu distincție totul.

– Neam de neamul Cantacuzinilor n-a băut poșirca asta, râdea femeia îndemnându-și mica herghelie să se adape cu votcă iar Nicoleta făcu ochii mari.

– Ce-ați spus?

– Nu știai că Doamna se trage dintr-un neam de mari boieri?…

– Șuțu..?

– Cantacuzino, dragă, n-ai auzit?

– Pe bune?

– Pe bune, confirmă Luxița. Iar vodca, dacă n-o știți, e o băutură nobilă, chiar țarul Rusiei Alexandru al…al nuștiucâtelea, a binecuvântat-o. N-auzi fă, e nobilă, n-o mai amesteca cu pepsi!

Au dat pe gât pahar după pahar, niște cupe de plastic din care se scurgea lichidul într-una și Nicoleta nu mai ține minte când s-a terminat petrecerea sau dacă s-a terminat. Era noapte când s-a dezmeticit, lângă ea se afla un bărbat necunoscut.

– Tu cine ești?

– Sunt Gore, nu mă recunoști?

– Gore?

– Nepotul coanei Luxița…

A privit în jur, încă nedezmeticită, era clar că băutura îi căzuse greu, nu era obișnuită cu asemenea cantități de alcool și nu-și dădea seama când i se rupsese filmul, cum se spune. Își dădu seama că se află într-un apartament străin, nu mai era în sediul firmei de videochat care acum îi devenise familiar, se așezase sau cineva o așezase pe o canapea ce părea nouă iar restul obiectelor din încăpere semnalau că era vorba de locuința unui bărbat. Avea nevoie de o confirmare așa că a întrebat:

– Tu..erai acolo?

– La petrecere? Sigur că da, eu am adus whisky-ul, doar nu era să vă abțiguiți doar cu vodca aia ieftină…

– Gore…?

– Da?

– Mă doare capul….Încetul cu încetul Nicoleta își revenea și realiza starea în care se află, întinsă pe canapea cu fusta ridicată până la chiloți, cu decolteul desfăcut. Încercă să se miște, să se aranjeze dar membrele nu o ascultau iar Gore se aplecă spre ea, zâmbind, cu răsuflarea caldă mângâindu-i fața. Brusc o cuprinse frica și asta o ajută să se trezească.

– Te rog, dă-te jos de pe mine…

– Nicoleta, cum vorbești? Eu am vrut doar să te ajut, ca un prieten.

– De când suntem noi prieteni?

– Ne-am cunoscut aseară la mătușa, dar ai cam exagerat cu tăriile. Mi-am dat seama că ai nevoie de un prieten care să te scoată de acolo și…

– Și asta faci, prietene, îmi vâri mâna sub fustă? Dă-te deoparte! Doamne, îmi pleznește capul…ai niște apă? Dar bărbatul nu se mișcă de lângă ea:

– Nu de apă ai tu nevoie…Îi simți mâna apropiindu-se de obraz și, cu un gest rapid, îl mușcă de un deget iar el țipă surprins.

– Nebuno, vrei să te pocnesc? Să nu crezi că ai vreo șansă să scapi!

Ea începu să se zbată cu putere și Nicoleta era o femeie solidă, puternică, greu de stăpânit.„ Nu vreau, striga, înțelegi că nu vreau!?„

– Dacă ești fecioară te ajut eu să scapi de necaz…

– Nu sunt fecioară iar tu ești un nenorocit! Atunci a tăcut, brusc, singura care simțise ceva. …E cineva la ușă…

Totul s-a petrecut fulgerător, ușa se deschise cu o pocnitură, ca împinsă de un berbec nevăzut și un bărbat înalt, tăcut, cu o ținută rigidă de militar apăru în fața ușii dar se dădu repede deoparte ca să intre Decebal. Îmbrăcat cu  un costum de blugi cam uzat, cu părul în dezordine, bărbatul scund și supraponderal părea cuprins de o furie oarbă. S-a repezit spre canapeaua unde tânărul stătea nemișcat, surprins, cu un deget din care curgea sânge introdus mașinal în gură.

– Măi Goe, ție nu ți-e rușine, nu vezi că fata nu vrea?  Să nu-mi răspunzi cu vreo obrăznicie că iei o labă peste bot. Domnișoară, acoperă-ți țâțele dacă poți și vino ..șoferul meu o să te ducă acasă…

– Nene, mata cine ești? bâigui Gore, încercând să-și revină din surpriză. Cum naiba dăduseră ăștia buzna în casa lui? Dar n-a avut parte de răspunsuri.

În mașină era liniște dar asta nu părea să o ajute pe Nicoleta să-și adune gândurile. Stătea pe bancheta din spate, alături de domnul necunoscut care o salvase, și hotărî să nu scoată o vorbă neîntrebată, și așa nu știa ce explicații să dea și în general nu înțelegea nimic din ce i se întâmplase. Poate era o capcană…Gore era un proxenet care o pasase unui client care făcuse pe salvatorul? Cu siguranță văzuse asta într-un film.

– Vrei să vomiți? Bea puțină apă. Acum, când îl auzea vorbind i se părea că are o voce blândă și calmă. Îl privi cu coada ochiului și nu-i displăcu ce vede, bărbatul era mult mai în vârstă, poate trecut de 50 de ani dar arăta bine, viguros, cu alură de sportiv în ciuda staturii scunde care nu se observa cât timp era  așezat lângă ea. Eu mă numesc Decebal Mazilu, îmi pare bine.

– Nicoleta. Nicoleta Călugăru.

– Acum că ne-am cunoscut mai bea niște apă…

Ar fi avut o mulțime de întrebări de pus dar se gândi că, la rândul ei, n-ar fi capabilă să explice cum și de ce a ajuns în apartamentul lui Gore, pe canapeaua lui, în brațele lui. Își trase mai jos tivul fustei care se încăpățâna să nu pară mai lungă decât era. A dat adresa dar când au ajuns în fața blocului ezită, i se păruse că vede pe cineva cunoscut…Nu cumva era femeia aia curioasă care voise să o ajute când Stan o târâse de păr în stradă și căreia i-a strigat că nu e nimic de văzut, doar un tată chelfănindu-și fiica?..Probabil era o vecină și sigur o va recunoaște așa că era mai bine să nu se arate.

– Du-mă în altă parte, a cerut brusc și Decebal nu s-a mirat. Nici măcar nu a întrebat-o de ce se răzgândise, pur și simplu a făcut semn șoferului să meargă mai departe și s-a cufundat în tăcere.

Nicoleta n-a mai scos nici ea o vorbă, se uita prin fereastra mașinii fără să aibă habar unde e dusă, nu recunoștea străzile și nici n-avea obișnuința să citească indicatoarele rutiere dar în curând și-a dat seama că ieșiseră din oraș. Aglomerația cenușie de blocuri a făcut deodată loc unei șosele mărginite de arbori umbroși care șerpuia printre șiruri de case scunde, ca de țară, cu garduri prin care se vedeau grădinile amenajate în curți, apoi au intrat într-o pădure. Era pregătită să întrebe ceva când mașina s-a oprit. Au ajuns în fața unei porți înalte, din zăbrele de fier, prin care se zărea casa. Poarta s-a deschis ca prin farmec și Nicoleta a văzut o vilă uriașă, cu două etaje, proaspăt vopsită într-o culoare vie, galben violent, cu stucaturi de lemn maronii, cu balcoane împodobite cu flori multicolore, totul emanând curățenie și mai ales bogăție. Se făcuse întuneric dar vila fusese scăldată în lumini care îi dădeau relief și măreție, peisajul din spate, probabil o pădure, contribuind și mai mult la impresia puternică pe care i-o făcea Nicoletei. A coborât când i s-a deschis portiera și din nou nu a pus vreo întrebare iar bărbatul care o însoțise, Decebal, a condus-o spre intrare tot fără să vorbească. A urcat treptele unei scări, în spatele lui, mașinal, gata să-l urmeze oriunde ar fi dus-o, ca hipnotizată, incapabilă  să reacționeze și au ajuns într-o încăpere simplă, cu o canapea din catifea albastră, câteva fotolii, o masă scundă, un fel de salon fără personalitate și aici Decebal s-a oprit.

– Foame, sete? a întrebat.

– Vreau să dorm…Atât putea să spună, atât putea să gândească și nu s-a mirat când el a părăsit încăperea, fără alte explicații. De fapt, ce ar fi fost de explicat? Ajunsese într-o situație ciudată, neobișnuită după ce prea multă băutură îi tulburase mintea, scăpase din brațele unui bărbat insistent și libidinos care aterizase nu se știe de unde în viața ei iar de acolo alt bărbat necunoscut o scosese înainte de a se întâmpla ceva nedorit și o dusese aici. Cel mai bun lucru de făcut era să doarmă, să aștepte dimineața când se vor limpezi toate, și ceața de pe ochi se va ridica, și zecile de întrebări ce i se îmbulzeau în creier vor primi răspuns. A adormit imediat, ca secerată de oboseală, emoții, frică, da, frică. Nu cumva ar fi fost mai bine să asculte de Ile, de Stan, să se întoarcă acasă?

Dimineața cineva o zgâlțâi de umeri fără menajamente, o femeie necunoscută, brunetă ca și ea dar îmbrăcată cu bun gust și mirosind a parfum de bună calitate. Era Gilda…

– Gata, fetițo, ai dormit destul, să-ți fie de bine. Te așteaptă Ștefan să te ducă acasă…A continuat, văzând că nu primește răspuns iar Nicoleta nu se grăbea să se ridice de pe canapea: Să nu aștepți micul dejun că nu ești în porție, hai drum bun și cale bătută, Decebal n-are de gând să apară, m-a trimis pe mine să-ți spun la revedere. În baia dormitorului de la etaj Decebal se bărbierea…

– Cine era gagica? a întrebat Gilda când  a intrat în baie.

– Care gagică?

– Ai pierdut o brunetă cu țâțe mari..

– Avea țâțe mari?

– N-ai dezbrăcat-o când ați făcut amor…era epuizată sărăcuța dar s-a cărat fără să ceară măcar o cafea, bănuiesc că de plătit ai plătit înainte…

Decebal s-a întors spre ea cu o figură plictisită, apoi a luat un prosop și a început să-și șteargă fața. „Nu e ce crezi tu…”

– Nu?

Au intrat amândoi în dormitor și el a continuat să vorbească în timp ce-și continua toaleta de dimineață:

– M-ai frecat la cap cu ideile tale tâmpite despre Luxița Moroianu din care un singur lucru e adevărat, femeia îmi e prietenă și aseară s-a nimerit să-mi ceară ajutorul…m-a sunat, disperată, fusese la o agapă, ceva, cu multe băuturi și nepotu-său care e o pramatie a șterpelit una din fete și a târât-o după el să o violeze….Mi-a dat adresa și l-am pus pe Ștefan să mă care până acolo, golanii ăștia cu fumuri mă calcă pe nervi, știi doar.

Gilda a început să râdă, amuzată:

– Dar ce ești tu, Superman? Hai că n-am de gând să fac scandal dar nu-mi turna mie gogoși, asta o poveste de adormit copiii. Ai salvat-o de la viol și ai adus-o pentru tine, perversule…Bine, încă una pe răboj, văd că insiști la brunete.

– Gilda, îți repet că nu e deloc așa, nici măcar n-am atins-o, vrei să-ți jur?

– N-ai atins-o? Atunci de ce ai adus-o?

– Să mă însor cu ea!

– Poftim? Acum parcă i se oprise râsul în gâtlej femeii, Decebal era faimos pentru glumele sale dar uneori nu știai ce să crezi…

– Mă însor ..poate cu ocazia asta scap de gura ta!

– Vai, dragule, se poate…eu în  nici un caz nu vreau să lipsesc la nunta ta, mai ales dacă mă faci mireasă….știi, am să-mi comand o rochie de mireasă roz, e trendy.

– Ești nebună.

– Ba tu ești nebun și faci glume proaste.

– Da, recunosc, sunt nebun dar n-am mai găsit loc la Bălăceanca. Bine?

Andu se uita pe fereastră să afle dacă începe ploaia când limuzina opri în fața casei și o văzu  pe Nicoleta coborând….

– Mamă…ce năzbâtie e asta, Bugatti sau Lamborghini? Bentley?

– Ai zis ceva? întrebă Mara din bucătărie.

– Amica ta din provincie tocmai a descins dintr-o limuzină de lux. Ai numărat câte zile i-au trebuit țărăncii să se căpătuiască?

– Gore n-are nici un fel de limuzină…

– Gore? Care Gore?

Au lăsat-o să intre în camera ei, fără întrebări, doar un „bună dimineața„ de circumstanță. Mara ar fi vrut să știe multe amănunte despre întâmplările din seara precedentă, nu-i plăcea nepotul patroanei dar dacă Nicoleta avea de gând să se încurce cu Gore era treaba ei, nu putea însă deschide o discuție de față cu Andu și trebuia să plece. Cât despre Nicoleta prefera să rămână izolată, se petrecuseră prea multe și ceea ce o supăra enorm era faptul că în multe momente își pierduse controlul, nu mai știuse de sine.  Nicoleta n-a fost o elevă strălucită dar nici n-a ținut să se remarce cu ceva, putea fi descrisă ca o ființă retrasă, nu-i plăcea să intre în discuții pe orice tema imaginabilă nici să-și etaleze nurii, mai ales în anii când trupul ei beneficia de împliniri tot mai vizibile. Ca un noroc cadrele didactice de la liceu erau fie femei fie profesori în pragul pensionării și a trecut nebăgată în seamă chiar și când prefera  să nu fie atentă la ore, să facă altceva în clasă sau să chiulească pentru ca, pur și simplu, să se plimbe prin parcul din apropiere, cu gândurile aiurea. Sigur că nu se ferea de bârfele răspândite de colege,își schimbau între ele exemplare uzate din reviste de liceeni ca Bravo sau CoolGirl sau glossy ca Única, Elle, Cosmopolitan pe care nu le ducea niciodată acasă. Acolo avea la dispoziție televizorul, mai ales după amiaza când mama nu-și vedea capul cu treburile iar Stan încă nu se întorcea de la slujbă, erau ore când găseai pe micul ecran multe filme de duzină și seriale de dragoste, iar dacă taică-său venea obosit și închidea televizorul putea să se retragă undeva cu o carte din colecția de „cărți romantice” de care se îndrăgostise. Doar nu era să citească Sadoveanu, așa cum i se recomandase la liceu, romanul era prea gros și prea plicticos. Poveștile din cărți erau atrăgătoare, cu vicontele venit într-un târg de provincie înaintea balului de Sf. Valentin, cu dresoarea de cai dintr-o mare familie care avea puterea de a fermeca pe oricine, cu drama unei fugare salvată de misteriosul scriitor întâlnit din întâmplare, cu un fost copil minune al filmului care stăruia să devină restauratoare de case, povești pline de viață adevărată. Relația cu Ile a venit la timp, a fost oarecum o necesitate și Nicoleta s-a bucurat că nu au rămas pentru ea niciun fel de urme emoționale. Oare nu avea sentimente? În discuțiile cu fetele apăreau tot felul de modele pe care Nicoleta nu avea de gând să le urmeze dar erau la modă cum ar fi, de pildă, o carieră muzicală. Nico nu avea voce și nici nu-și dorea să ajungă o starletă obscură de discobar chiar dacă ar fi găsit cu ușurință un sprijinitor. Nici exemplele de „reușite” care i se ofereau în emisiunile tabloide n-o atrăgeau, cu atâtea fătuci parcă robotizate, cu trupuri și chipuri aranjate artificial, cu declarațiile lor insipide despre vacanțe, fotbaliști, câini și pisici, fericite că au fost surprinse de paparazzi ieșind dintr-un club de noapte alături de vreun om de afaceri important. Dar dacă o întrebai ce voia pentru ea, ce visuri își face, ce dorințe secrete nutrește ar fi răspuns că nu știe, că nu s-a gândit încă și era adevărat. Voia altceva dar acel altceva era încă nedeslușit, confuz chiar dacă nu includea în nici un fel viața din familie. Mama. Singura ființă pentru care simțea cu adevărat atașament și emoție dar și compătimire pentru că nu avusese puterea să lupte, să refuze viața cu capul plecat pe care o dusese, să nu-i lase fiicei ei ca moștenire o ambiție frântă, o lume fără idealuri, o viață trăită degeaba…Ce trebuia să facă acum, ce putea să facă, ce va face?

4

Horia

Primul mesaj de amenințare l-a găsit pe telefonul lui într-o dimineață. Era un mesaj de la un necunoscut trimis de la un „număr ascuns„ în care scria limpede: „Ai grijă ce faci, ai un copil mic care ar putea să răcească„ Glumă? Răutate? Răzbunare prostească? Horia lucra de ceva timp la Parchetul de pe lângă judecătorie și știa că descoperirea autorului mesajului nu era o treabă prea ușoară. A hotărât să nu facă nimic, să aștepte, până când apăru și al doilea mesaj. ”Dacă răcește cel mic dă-i aspirine” Ce fel de glumă mai e asta?

Putea cere factura detailată a convorbirilor sale de la compania de telefonie, de fapt lista mesajelor primite în zilele când primise amenințările pentru a afla numărul de unde se apelase dar avea oare șanse de izbândă când legile „big brother” ba se introduceau ba se anulau?  Iar o plângere oficială cum ar fi privită de colegii lui sau de polițiști, știind că amenințarea e o infracțiune cu pedeapsă mică, cine să-și piardă timpul cu investigații mărunte când atâtea dosare importante își așteaptă rezolvarea? După recenta hotărâre a Curții Constituționale că furnizorii de servicii telefonice nu mai trebuie să stocheze 6 luni datele conform legii 82 din 2012 apăruseră probleme greu de rezolvat dar Horia nu descuraja.

„Sunt totuși procuror, ce naiba„ își spuse și imediat înțelese că mesajele au legătură directă cu unul din dosarele aflate în lucru, pe biroul lui, dar care? Până când va desluși ițele poveștii trebuia însă să aibe grijă de soția lui și de copil, trebuia să ia amenințările cât se poate de serios. Cine ar putea recurge la asemenea manevre? Cineva care urma să piardă foarte mult de pe urma muncii lui. Cineva extrem de puternic, în stare să recurgă la asemenea procedee specifice lumii interlope. Sau și una și alta. Acasă Sonia termina de îmbrăcat copilul, Petrișor era ca de obicei nespus de cuminte.

– Nu știu de ce întârzie Maria, trebuie să fug la școală iar tu presupun că n-ai timp deloc, ca de obicei.

– Ai spus ceva?

– Nu mă obosesc să repet ce am spus, plutești ca întotdeauna cu capul în văzduh…Noroc că a apărut Maria, babysitterul angajat să stea cu cel mic pentru ca părinții să-și vadă de joburi, o fată tânără, voinică, mereu cu o șuviță de păr blond atârnată pe frunte cu care lui Petrișor îi plăcea să se joace. Din întâmplare Horia nu se grăbea să plece, era cu gândul la mesajele primite și de câte ori auzea piuitul scurt al telefonului tresărea. Să fie vorba de …? Adevărul era că  nu i se încredințase în ultimul timp nici un caz „greu„ iar șeful lui îl alăturase echipei conduse de el însuși pentru a finaliza un dosar important de trafic de persoane, prostituție, evaziune fiscală și câte și mai câte. Polițiștii de la Investigația Fraudelor din sector aduseseră la anchetă mai multe persoane suspecte și procurorii nu mai pridideau cu anchetele. E drept, nici nu se obțineau rezultate satisfăcătoare, ca să ajungi la capii răutăților era greu, legea tăcerii, omertà, funcționa perfect.

Horia Drăgan provenea dintr-o familie de magistrați și cariera sa începuse sub auspicii bune, chiar dacă nu reușise să ocupe un post de judecător se angajase în procuratură și avea toate șansele să se afirme. Părinții îi monitorizaseră până acum cu atenție viața, inclusiv însurătoarea destul de grabnică, dar tatăl său suferea de o boală gravă și cu toții insistau că ar fi nimerit să i se ofere șansa să-și mângâie nepoții înainte de clipa fatală. Așa că Horia nu se însurase cu fata cu care avea o relație, încă din studenție, ci cu aleasa familiei sale iar micuțul Petrișor împlinise visul părinților de a avea un nepot, ceea ce nici nu ajută nici nu grăbi evoluția bolii tatălui care și acum era sub tratamente. Era Horia mai fericit, mulțumit că are o familie frumoasă, un băiețel amuzant, un job sigur? Greu de spus. Nu-i convenea că rutina își făcea rapid culcuș în viața sa la numai 33 de ani. Deja relația cu Sonia devenise rutină, lipsită parcă de sarea și piperul întâlnirilor grăbite dinainte de nuntă. Se temea că într-o zi au să iasă la suprafață impulsurile pe care le simțise în tinerețe, avânturile înăbușite de a fi căutat o meserie plină de neprevăzut și aventură, de pildă aviator sau pilot de curse, visuri, închipuiri pentru care acum era prea târziu. Uneori, dimineața în baie Horia se surprindea examinându-și îndelung trăsăturile, și nu vedea decât un bărbat tânăr obișnuit căruia viitorul putea să-i ofere numeroase surprize, asta era marea lui speranță. Deocamdată avea de a face cu amenințările primite și faptul că încetaseră nu-l făcea mai puțin prudent. Nu putea fi vorba de altceva decât de clanul Manole. În mod sigur de ei era vorba și neapărat trebuia să vorbească cu șeful lui, să ia măsuri. Ce tupeu să ameninți un procuror al statului!

Să fie detectiv particular fusese visul său ascuns…poate acum era momentul să-și dovedească aptitudinile. Dar cum să procedeze? În pat, în timp ce Sonia dormea liniștită, nu putea închide un ochi. Poate exagera, genul acesta de amenințări i se părea o poveste copilărească, era posibil ca o persoană normală să creadă că în felul acesta își va rezolva problemele cu legea, va obține un NUP sau cine știe ce? O persoană normală nu, dar oamenii pe care îi ancheta erau niște lupi lacomi, cu educație precară, învățați să-și rezolve treburile cu cuțitul la ceas de noapte. Nu cumva…? I se părea că aude zgomote neobișnuite. Adesea în timpul nopții se auzeau zgomote surde, ciudate, de parcă pereții sau mobilele ar fi avut glas dar acum orice mișcare i se părea suspectă.  E cineva în casă, oare?

– Unde te duci, s-a trezit copilul? întrebă Sonia simțindu-l că se furișează afară din pat.

– Nu e nimic, dormi. Și nu era nimic, poate o plăsmuire a nervilor lui încordați. Să fi avut un revolver, totuși, s-ar fi simțit mai în siguranță, avea oare voie să se joace cu soarta copilului? Horia era un bărbat înalt dar cam slăbănog, cu mușchi de șahist – cum se zice, nu era dotat pentru înfruntări fizice dar nici nu fusese pus vreodată într-o situație limită. Trebuia să vorbească neapărat cu șeful lui, procurorul Gheorghiu. Care l-a privit cu o figură plictisită:

– Amenințări?…am un sertar plin, iți pot spune și numărul de telefon de unde primești mesajele alea tâmpite ..e inregistrat pe o firma fictivă iar  la capătul firului e amicul Manole.

– Am bănuit eu…

Petru Manole era capul unui clan de proxeneți și traficanți de persoane pe care nu reușeau să-l dovedească. DIICOT-ul, parchete din Iași, Timișoara, Lugoj, Călărași și din multe alte localități obținuseră succese importante, adesea confirmate de sentințele judecătorești doar clanul lui Manole aluneca, era adesea nevoie de 4-5 ani ca să închei cercetările și câte nu se puteau întâmpla în acest timp…A devenit celebră povestea unei fete trimisă să se prostitueze în Spania care a fost martoră unei scene de coșmar, fiind dusă  în mijlocul unui cerc format din 10-12 persoane, unde fata care greșise stătea în genunchi şi cu mâinile la spate iar un bărbat îi apucase buzele cu un cleşte în timp ce altul îi cosea gura cu un fir de metal. Recent fusese dovedit un clan ce acționa în București, în zona Gării de Nord, cu ajutorul DIPI și Jandarmeriei dar de Manole nu se putuse agăța nimeni. Să fi avut vreun rol și mesajele de amenințare? Măcar Horia nu se simțea singur dar nici nu era pe deplin implicat în cercetări așa că nu prea înțelegea rostul mesajelor, și cu el și fără el anchetele mergeau înainte. Poate și șeful lui simțise că Horia nu e dedicat sută la sută meseriei, de aceea îi încredința misiuni mai simple. Ca și acum…

– Ai aflat de accidentul acela nenorocit cu tirul care a intrat pe contrasens și a distrus două mașini, deja știrea a făcut deliciul televiziunilor, îi spuse Gheorghiu. Beleaua a avut loc la intrarea în sectorul nostru și nenorocitul de șofer a scăpat cu viață, l-au operat azi noapte. Din ce a mirosit poliția, că martori nu prea au avut, șoferul luase în cabină o curvuliță care pesemne i-a distras atenția  și pun pariu pe cât vrei că șmechera era una din pipițele lui Manole, doar el operează în zonă. Tipa s-a cărăbănit dar o să fie prinsă, n-ai grijă, poate e șansa noastră să avansăm cu ancheta, povestea e prea groasă ca să nu se lase cu ceva…Te duci la spital?

– La care spital?

– Horia, tu ești atent când îți vorbesc? Șoferul e în spital, deja a declarat că avea nu știu ce  defecțiune la frâne dar bate câmpii, încă n-am rezultatul dar sunt sigur că expertiza va confirma  că mașina era în regulă…. Adrian Gheorghiu era un magistrat matur, cu destulă experiență la cei 45 de ani ai săi și arăta impunător, mereu pus la patru ace, mereu cu un zâmbet rece care te ținea la distanță dar calificat extrem de sexi de multe femei care îl asemuiau cu un actor de telenovelă.

– Încă n-a venit raportul?

– Sunt o vulpe bătrână, băiete, îmi place să fiu cu un pas înaintea infractorilor, hai… fugi la spital și scoate adevărul de la fraier! Dacă îl înfundăm pe amicul Manole s-a terminat cu amenințările. Adăugă, când Horia era deja aproape de ușă: Și ai grijă de băiețelul tău, să nu răcească pe bune…s-a anunțat frig zilele astea…

S-a dus la spital dar fără mari perspective de succes, șoferul fusese sedat și dormea iar doctorul l-a invitat să aștepte, așa cum făcea și polițistul pus să păzească. Horia s-a așezat pe un scaun înregistrând cu indiferență atmosfera rece, pereții proaspăt vopsiți ceea ce nu înlătura senzația de vetust, du-te vino-ul diferitelor persoane care păreau a nu ști unde și de ce se duc. Se uită la ceas dându-și seama că nu mâncase nimic, îi era foame și mai ales sete. S-a ridicat gata să întrebe cum se ajunge în holul principal, știa că acolo se afla un mic magazin alimentar și brusc îi reveni în memorie accidentul de pe stradă, unde tot un tir de mare tonaj îl lovise pe un bărbat care părea a fi tatăl unei fete căreia tocmai îi aplica o corecție. Trecea cu mașina pe strada aceea, se afla chiar în spatele tirului care provocase nenorocirea și frânase puternic ca să evite coliziunea. Bineînțeles că a coborât din mașină  ca să dea primul ajutor, să încerce să caute martori, în așteptarea poliției dar nu o văzuse decât fugitiv pe fata care se presupunea că provocase incidentul. O femeie mai în vârstă, energică și vorbăreață, i-a arătat o siluetă înaltă care se pierdea printre trecători, o brunetă în blugi și cu un tricou spălăcit care se depărta ceea ce abia mai târziu i s-a părut ciudat. Să fi fost fiica accidentatului, așa cum susținea femeia? Putea să întrebe, la acest spital de urgență erau toate șansele să se cunoască amănunte despre accidentul întâmplat doar cu puține zile în urmă, și a aflat repede că e vorba de un bărbat din Prahova, pe nume Stan Șchiopu care tocmai fusese transferat la Spitalul Județean din Ploiești cu șanse mari să se restabilească. Curiozitatea avută îi aduse în minte dorința lui ascunsă de a urma o altă carieră, să fie detectiv particular, să-și dea demisia de la Parchet, să-și schimbe viața. Era sigur că, dacă insista, pornind de la puținele date existente, o va găsi ușor pe fata brunetă, va afla ce se întâmplase și…Și ce? Căuta vreo infracțiune, se trezea în el din nou instinctul de procuror? Telefonul sună, smulgându-l din gânduri, era Gheorghiu care-l anunța că fata a fost prinsă, trebuia să se întoarcă degrabă la sediu, tactica anchetei se schimba. A plecat, uitând complet de senzația de foame dar când a ajuns la Parchet i s-a spus că șeful și alți doi colegi erau plecați pe teren, se programase o ședință pe seară și până atunci n-avea decât să aștepte. O să aștepte dar deja o bănuială ciudată îi încolțise în minte și nu-i dădea pace.   La ședință, chiar de la început, Gheorghiu îi privi cu un zâmbet triumfător:

– Am avut dreptate, curviștina a mărturisit imediat, era în cabină și șoferul încerca să o dezbrace când a pierdut controlul volanului, l-am prins pe Manole! De ce credeți că fata a scuipat tot, de frică! Singura ei șansă era să-l dea în gât pe Manole, altfel ar intra la complicitate la crimă, nu e de joacă!

Horia n-avea altceva de făcut decât să asculte, îl scruta pe Gheorghiu care practic se purta ca un mic dictator, a împărțit ordine, n-a cerut părerea nimănui, nici măcar nu i-a privit în ochi. Desigur, se pregătea să primească toți laurii cuveniți pentru rezolvarea rapidă a unui caz care intrase în atenția presei iar eventuala inculpare a lui Manole ar fi fost cireașa de pe tort…Dar ce-i păsa lui? N-a scos o vorbă în timpul ședinței iar la plecare s-a îndreptat spre mașina parcată în stradă când cineva l-a atins de braț, oprindu-l. Era colega lui Eva, o blondă simpatică cu care până acum nu schimbase decât câteva cuvinte de complezență.

– Te grăbești? N-ai fost tu la spital să iei depoziția șoferului? De ce a hotărât Gheorghiu să te scoată din caz?

S-a uitat cu atenție la femeia care îi zâmbea, acum a observat că avea ochii verzi și un tatuaj nedeslușit la încheietura mâinii drepte. A încercat și el să zâmbească:

– Știi ce…puțin îmi pasă!

Adevărul era că bănuiala stranie care încolțise mai devreme în mintea lui prindea rădăcini și se hotărî să discute cu Sonia întreaga situație, cu cine putea sta de vorbă dacă nu cu soția lui? Nu era ușor pentru că Sonia fusese întotdeauna străină de preocupările lui, își dedica timpul aproape integral copilului și muncii la școală sau pe la diferite campanii sociale, nici nu mai ținea minte de când fuseseră ultima dată împreună la un spectacol iar în oraș, la câte un restaurant, ieșeau mereu cu prietenii, la invitația acestora. I-a arătat mesajele de amenințare dar Sonia nu apărut prea impresionată:

– Tu ești sigur că nu e o glumă? ”Dacă răcește cel mic dă-i aspirine”..ce fel de amenințare e asta?

– Sonia, la început și mie mi-a venit să râd dar Gheorghiu susține că a primit și el asemenea mesaje …trimise de la un număr al unei firme fantomă.

– Gheorghiu, șeful tău?

– Exact. Ba chiar pe el îl bănuiesc că se află în spatele întregii mizerii…

– Nu înțeleg, crezi că Gheorghiu ți-a trimis mesajele, eu nu-l cunosc pe domnul acesta dar mi se pare…o enormitate. Voi la Parchet vă țineți de farse?

Acum era momentul să-și descarce inima, nu era sigur dacă Sonia era interlocutorul potrivit dar simțea nevoia să își susțină cu voce tare cauza. Se considera nedreptățit, nu doar el dar și alți colegi erau tratați de șef cu anumită distanță, colegi pe care Horia îi socotea capabili și de perspectivă. Nu cumva Gheorghiu îi ține departe de cazuri serioase, îi tratează ca pe niște slugi, mereu la mâna lui, poate simte concurența ca o amenințare…În mod sincer Horia nu se considera un meseriaș slab, poate că avea unele rețineri, datorate timidității sau lipsei de tupeu, luați-o cum vreți, poate nu-i plăcea să fie permanent sub tutela tatălui său care fusese un magistrat eminent, poate încă îl bântuiau visele secrete ale tinereții dar n-avea de gând să-și bată joc de cariera lui. Intrigile de culise, luptele subterane pentru întâietate îi repugnau și totuși…trebuia să-și asume lumea în care trăia dar era foarte greu. Sonia nu părea să-i împărtășească bănuielile și nu trecu mult până se duse să vadă dacă Petrișor a adormit dar Horia se simțea mai liniștit, trebuia să mai reflecteze, să nu facă nici un gest necugetat, măcar spusese cu voce tare tot ce credea.

Lucrurile aveau însă să se precipite a doua zi dimineața. Telefonul sună devreme, în zori, și mama lui Aneta îl anunță speriată că tatăl se simte rău și vrea să-și vadă nepotul, după o noapte de coșmar în care au chemat Salvarea. S-au dus, Sonia a îmbrăcat repede copilul și s-au repezit la casa din Cotroceni unde locuia familia Drăgan. Ca de obicei domnul Valeriu Drăgan avusese o criză dar se restabilea, l-au găsit în pat, cu perfuzii la braț însă zâmbitor, tatăl lui Horia avea o rezistență și o putere vitală care înfruntau orice pronostic pesimist. Era un bun prilej ca, după ce Sonia și Petrișor aveau să se retragă din camera bătrânului să stea de vorbă cu el, să-i povestească totul, să-i împărtășească bănuielile, să-i ceară sfaturile dar Horia se temea. Nu reușise niciodată să se apropie sufletește de tatăl lui, îl respecta, încerca să nu-i iasă din cuvânt, dar relația dintre ei rămăsese rece, în ciuda străduințelor mamei de a media, de a stabili un echilibru, o atmosferă respirabilă în familie iar după ce Horia s-a însurat, după ce a apărut și nepoțelul, distanțele parcă au crescut în loc să se scurteze. Mai bine să renunțe, și așa avea mai mult bănuieli decât certitudini dar bătrânul nu l-a lăsat, simțise că Horia e preocupat, frământat de îndoieli și i-a cerut să vorbească iar tânărul procuror s-a conformat, până la urmă putea găsi un interlocutor mai interesat și mai competent decât Sonia, ar fi fost mai dificil să se confeseze Evei sau altor colegi, nu se simțea apropiat de niciunul, Dar când i-a pomenit despre bănuielile lui că Gheorghiu procedează incorect, încercând să înăbușe ascensiunea celor tineri tatăl lui s-a arătat sceptic.

– Mi se pare că exagerezi, Horia. Eu am avut funcții de conducere și am învățat secretul unui bun manager, cu cât te înconjori de oameni de valoare, competenți, pricepuți cu atât obții rezultate mai bune. Dar dincolo de principii îl știu pe Gheorghiu, poate e un tip ursuz, necomunicativ dar nu-l cred capabil de măgării. Cât despre mesajele de amenințare…crede-mă…e o prostie. Oameni de teapa celor cu care ai de a face nu-și rezolvă problemele cu mesaje telefonice ci cu bâta!

– Atunci să aștept să-i facă vreun rău lui Petrișor? Tată, trăim vremuri tulburi în care nu e nimic imposibil…un procuror șef din București, pe o funcție exact ca Gheorghiu, a fost condamnat recent , luase bani de la infractori pentru trafic de influență…era o femeie, am uitat cum o cheamă.

– Rămâi aici, stai jos, n-am terminat. Există multe căi pentru oamenii legii să facă față unor asemenea amenințări dar eu mă uit la tine, ești fiul meu, vreau să fii mai conștient de propria ta persoană, să reflectezi mai mult asupra posibilităților dar și limitelor tale. Îl văzu pe Horia schițând un gest de lehamite și-l opri cu mâna să se ridice. Ascultă-mă, nu pleca, poate nu o să mai am puterea sau  șansa, de a vorbi cu tine…

– Tată…

– Știu ce spun, crede-mă. Horia, tu ești un băiat inteligent, întotdeauna am apreciat că ai preferat să stai cu nasul în cărți decât să rătăcești prin barturi…nu mi-ai cerut nici mașini de lux , deși îmi permiteam, nici măcar vacanțe exotice. Țin minte că abia te-am târât după noi prin Europa și…Tuși, ezitând îndelung să-și reia șirul vorbelor, apoi continuă: Niciodată n-ai reușit să trăiești la nivelul pe care-l cere însăși lumea, realitatea din jurul tău… M-am gândit odată, poate nu ai ambiții, poate nu aștepți mare lucru de la viață, te simți bine într-o lume cenușie, dominată de o liniște …cum să-i spun…stătută.

– Poate am avut ambiții dar nu se potriveau cu ale tale, a încercat Horia să explice.

– Oare? Nu-mi amintesc să fi excelat cu ceva prin școli..chiar dacă nu mi-ai creat probleme, corijențe, repetenții, aventuri…a trebuit să te împing de la spate ca să faci dreptul …până la urmă te-am văzut într-o slujbă potrivită unde aștept să te comporți ca un adult responsabil.

– Deci mă consideri un mediocru, un om fără orizonturi, fără ambiții, fără idealuri…

– Nu știu, recunosc că am pus pe primul plan cariera, viața mea în magistratură n-a fost ușoară, am avut de înfruntat ani dificili, atâtea interese divergente…poate trebuia să te ajut mai mult dacă nu la altceva măcar la cultivarea acelei fibre necesare care dă unui bărbat putere, tărie de caracter ..Iar acum îmi vii cu prostii, îmi dai impresia că nu ești pregătit, la 33 de ani, pentru a da piept cu valul vieții ..Spune ce ai de gând, ce nu-ți convine dar nu da vina pe Gheorghiu sau pe alții pentru propriile tale lașități. Vrei să demisionezi? Ai găsit altceva?

– Mă gândeam să mă fac avocat, ripostă Horia, ușor descumpănit, am găsit un client care m-ar plăti regește să-l apăr…îl cheamă Petru Manole.

– Nu-ți bate joc… De data asta Horia s-a ridicat, gata să plece, dar s-a oprit în fața ușii:

– Așadar tu m-ai împins de la spate, tu ai manevrat să nu găsesc nici un loc de judecător, așa cum îmi doream? Drăgan senior a zâmbit:

– Cum puteai tu împărți dreptatea? Cum puteai tu judeca pe alții când nu ești în stare să-ți cunoști propria persoană?

Înainte de a pleca Horia zăbovi îndelung la baie…se spălă pe mâini în mai multe rânduri, cu gândurile zburând aiurea. Era aici o atmosferă familiară, ca în întreaga casă în care copilărise, petrecuse școala și studenția, o atmosferă a lucrurilor solide, definitive, precum suportul de prosoape sau ustensilele de bărbierit ale bătrânului, briciul și pămătuful îmbătrânite de ani, oglinda șubredă și tabloul vechi de deasupra chiuvetei, un peisaj decolorat de cine știe unde… Când ajunse la Parchet Gheorghiu îl luă la rost imediat ce-l văzu:

– Ce cauți aici, mi-ai adus depoziția șoferului sau trebuie să mă ocup personal?

– Băiatul meu a răcit, replică Horia sec.

– Nu mai spune…I-ai dat aspirine? Întoarce-te la spital!

Rămase cu gândul la Petrișor. Era încă foarte mic dar ce soartă îl aștepta? Deja bănuia că Sonia va proceda ca multe alte mame care nu știu cum să mai scoată în evidență calitățile odraslelor lor înainte ca acestea să fie conștiente că există, îndopându-i cu ideea că trebuie să fii bun la toate, să înveți numai de zece la toate materiile, să cânți la pian ca să-ți surprinzi oaspeții, să faci karate că e la modă, să colecționezi diplome și premii cu care să faci paradă după care…După care, Horia era sigur, nu va îndrăzni nimeni să te tragă de urechi că n-ai avut ambiții și te-ai mulțumit cu o existență mediocră dar cu adevărat la ce ești bun?

Ajunse la spital și găsi un loc de parcare, nu va pleca de aici fără depoziția șoferului.

5

Decebal

Decebal n-o mai găsise pe fată. L-a chemat pe Ștefan cu porunca de a o aduce înapoi din locuința unde o lăsase nu înainte de a-l avertiza:

– Umblă cu discreție, nu da buzna …și să te ferești de Gilda…

– Domnișoara Gilda o să se mărite cu dumneavoastră?

– Ai chef să joci la nuntă? Să știi că eu nu mai angajez maneliști dar dacă insiști o să aduc unul-doi de sămânță! Ștefane, ai început să ți-o iei în cap, vezi că șoferi ca tine sunt doi la leu legătura, în piață…În ciuda aerului său de luptător profesionist sau tocmai pentru că impresiona prin statura sa Ștefan a dat repede de urma apartamentului din blocul în fața căruia o lăsase pe Nicoleta. Doar că fata dispăruse.

– S-a mutat de aici, i-a spus femeia care i-a deschis dar șoferul n-avea de gând să plece fără informații.

– Unde?

– Habar n-am.

– Tu cine ești?

– Dar tu cine ești?

– Mara, cine e la ușă? se auzi un glas de bărbat și un tânăr ciufulit, îmbrăcat într-un maieu boțit și blugi se apropie curios dar statura lui Ștefan îl domina, îl intimida.

– Dacă dumneata o cauți pe Nicoleta să știi că a plecat.

– Acasă?

– Nu cred că se întoarce acasă, de acolo a fugit…fata e dintr-un sat oarecare din Prahova, a stat o vreme la noi, adică la Mara, că e prietena ei și gata. Atât.

– Am încercat s-o angajez la madam Moroianu la o firmă serioasă, unde lucrez și eu, dar cred că s-a speriat…adăugă femeia.

Ascultând relatarea șoferului Decebal deveni tot mai curios, purtarea fetei îi ațâța imaginația și în plus bruneta era exact pe gustul lui, proaspătă, înaltă, cu sâni îndrăzneți și picioare lungi. Ce conta că el, „piticania„, „stârpitura„ îi ajungea doar până la umăr? Își aminti ce-i spusese Gildei care fusese desigur contrariată de prezența femeii străine în vilă, sigur că Decebal era văzut mereu în compania unor femei frumoase dar niciodată nu le aducea să stea peste noapte în casă. „Am adus-o să mă însor cu ea!” Ce-ar zice Gilda, ce-ar zice taică-său, Căpitanul, dacă Decebal ar veni cu brunețica de mână și ar declara că s-a hotărât să se însoare cu ea, ar fi o lovitură, nu? Un adevărat breaking news!

Să rateze Luxița o asemenea comoară? Cum se putea explica dispariția misterioasă a fetei într-un oraș străin pe care nici nu apucase să-l cunoască, a găsit-o nărodul de Gore, a întâlnit un șmecher mai mare care a vrăjit-o cu cine știe ce bogății? Dacă e așa va ști să o găsească și să o recupereze, avea ambiție și nu ceda niciodată. Dar cel care a dat de Nicoleta, din întâmplare, a fost cu totul altcineva. După câteva zile agitate presărate cu ședințe chinuitoare Horia Drăgan se îndrepta spre parcarea de lângă Parchet alături de colega lui Eva care era, ca de obicei, curioasă:

– Așadar Gheorghiu nu ți-a luat cazul…tot așteaptă declarația șoferului?

– Șoferul o ține pe a lui, era singur în cabină, fără vreo fată…doar că…

– Doar că nu-l crede nimeni…Expertiza a arătat că mașina era în regulă, frânele funcționau așa că de ce a provocat accidentul…o criză de inimă?…epilepsie?…Doctorii n-au dat încă un verdict?

– Nu, omul e tot în spital și pronosticurile sunt…cum spun ei, rezervate. Iar femeia arestată nu e credibilă deși Gheorghiu se umflă ca o gogoașă. Mă tem că o să-l aresteze pe Manole după care gogoașa se va dezumfla…Eva l-a oprit, înainte ca el să deschidă portiera:

– Mă duci și pe mine, astăzi sunt pieton?

A privit-o cu mai multă atenție, o blondă cu ochii verzi care nu-ți solicita prea mult interesul, poate doar ciudatul tatuaj de pe braț stârnea întrebări și a invitat-o în mașină:

– Bem o cafea? Nu i-a răspuns dar mai târziu, în timp ce se strecura prin trafic a spus:

– Ești fiul lui Valeriu Drăgan? De ce nu ești fericit?

– Poftim?

Femeia avea dreptate, în felul ei. Horia deținea toate atuurile unei vieți fericite, era fiul unui magistrat de mare reputație, căsătorit, cu un copil reușit, avea o slujbă importantă, nu existau aparente motive să se plângă și totuși ea îi citise pe figură o resemnare prematură, sau poate mai mult… Eva Gardoș era mai tânără decât Horia dar trecuse printr-un divorț răsunător la Constanța, de unde venise ca să scape de bârfitori și răuvoitori. De când o cunoștea Horia o vedea slabă, parcă neastâmpărată,  în veșnică mișcare  mereu îmbrăcându-se cu fuste și rochii până la genunchi, în culori asortate sezonului, refuzând ostentativ blugii sau ținutele business. Simțeai adesea o tristețe ascunsă în privirea ei dar Eva știa să pareze orice încercare de intimitate ceea ce făcea pe mulți și pe multe din anturajul ei să o bănuiască de ipocrizie și cum nu puteau preciza cu cine se culcă lansau zvonuri tot mai puțin credibile. După unii Eva ar fi amanta unui general SRI, după alții trăia cu un parlamentar, în fine erau și cei puțini care socoteau că succesul și performanțele ei se datorau muncii și pregătirii și nu vreunor pile..

O duse pe Eva la o cafea pe terasa de pe malul lacului, excelentă când vremea era bună ca acum dar niciodată plină din cauza prețurilor ușor prohibitive. Înainte aici fusese un restaurant popular pe ruinele căruia niște particulari isteți au construit un local care s-a extins mereu mâncând din terenul și priveliștea parcului public. Erau orientali, poate libanezi sau turci dar afacerea era condusă cu seriozitate. O brunetă era waitress și-i conduce la o masă, cu un zâmbet profesional și Horia nu se abținu să nu stăruie cu privirile:

– Nu cumva te cheamă Nicoleta?

– De unde știți cum mă cheamă?

Fusese din curiozitate pe strada unde avusese loc accidentul și cum întâmplarea ajută adesea o găsise pe vecina care se agitase atunci cu atâta vehemență iar femeia îl recunoscu imediat pe procurorul care se oprise cu intenția de a ajuta. Potopul de întrebări căruia trebui să îi facă față se soldă totuși cu o informație utilă, aflase etajul și apartamentul unde stătea tânăra și se grăbi să intre lăsând-o pe vecina curioasă să se întrebe dacă bărbatul accidentat mai trăia sau dacă fiica lui purta vina pentru tot ce se întâmplase. Când un tânăr îi deschise ușa privindu-l curios nu știu ce să spună:

– O caut pe…domnul, adică fiica domnului Șchiopu, Stan Șchiopu…aici locuiește?

– Șchiopu? Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta..aha, poate e vorba de Nicoleta, de tatăl ei dar să știți că ea nu mai locuiește aici, s-a mutat.

N-a mai pus întrebări, la urma urmei ce îi păsa lui de soarta fetei, dar acum a recunoscut-o în tânăra care le-a oferit zâmbitoare locurile pe terasă. Va trebui oare să răspundă și la curiozitățile Evei sau mai bine să se gândească la  ce îi spusese la început: De ce nu ești fericit, Horia Drăgan? Privind-o pe Eva Horia se gândea..poate am nevoie de un șoc, de un cutremur care să-mi răstoarne viața, să mă scoată din liniștea asta ciudată, e vorba oare de resemnare, de neputință sau așa arată mediocritatea? Aurea mediocritas….Ce ar zice Eva dacă aș lua-o pur și simplu de braț, aș urca-o în mașină și nu ne-am opri decât la ea acasă unde am face dragoste? Sunt sigur că ar vrea, puțin i-ar păsa ei de căsnicia și copilul meu, se vede de la o poștă că e disponibilă…și dornică. Sau poate îmi fac iluzii? Dar dacă i-aș propune Nicoletei? A căutat-o cu privirea și acum parcă a fost prima dată conștient de prospețimea și tinerețea ei…”E bună rău”…cum obișnuia să spună un coleg de facultate. Oare cine va primi dreptul să se bucure de dulceața buzelor ei, să atingă sânii aceia semeți care se înghesuiau în bluză, să-i mângâie părul lung și mătăsos, să…Dumnezeule, cum îmi pot trece prin cap asemenea gânduri?

Nicoleta găsise singură jobul, ba chiar se mutase într-o cămăruță din dependințele localului, provizoriu și fără vreo obligație…Pur și simplu se plimba prin parc fără țintă când a fost abordată de un bărbat scund, negricios, într-o două vârste cu aer oriental. ”Vrei să te angajezi la mine?„ „Aș avea unde să locuiesc…deocamdată stau la o prietenă în Giulești?” Nu știa bine ce se cere de la ea dar văzuse dintr-odată o portiță de evadare. Waitress sau hostess, la noi încă nu se știa bine cu ce se particularizează asemenea meserii iar ceea ce citi ea pe computer ca job description era mult prea mult. Nu i se cerea decât să arate bine, să zâmbească, să conducă la mese clienții și să le ofere meniul, eventual cu ceva explicații.

”Ca waitress cîștigi o nimica toată și te ciupesc de fund toți bețivii”, a atenționat-o Mara dar i-a răspuns că nu e încă pregătită pentru video chat.

– Nu cumva te sperie ideea că o să se întoarcă Gore după tine? Nu-i place să lase lucrurile neterminate..

– Puțin îmi pasă de Gore.

– De ce nu-mi povestești ce s-a întâmplat, băuseși și ai plecat agățată de gâtul lui, nu te-ar fi dezlipit nimeni iar a doua zi dimineața te aduce înapoi o limuzină luxoasă, ce era că pe Andu l-a lăsat mască?

– Maybach.

– Zici tu?

– Scria înăuntru.

– Și? A cui era mașina? Cum de ai ajuns din brațele lui Gore în limuzina aia?

– Nu știu.

– Ei, nu știi…

– Chiar nu știu, Mara, bărbatul care m-a salvat de la viol și m-a dus în casa lui se numea…Se opri brusc: Nu mai țin minte cum se numea, eram zăpăcită după ce m-ați drogat cu vodcă, am dormit neîntoarsă și dimineață m-a adus șoferul…

– Atâta tot?

– Atâta tot.

– Mai rămâne să-mi spui că ești virgină și gata…

– Nu sunt virgină…dar nu-mi place să fiu luată cu forța.

– Te pomenești că vrei cu acte la primărie și pirostrii la biserică…

– De ce nu?

În ultima clipă Nicoleta evitase să spună cu voce tare numele bărbatului dar îl reținuse foarte bine, se numea Decebal Mazilu. Și nu era greu să afle mai multe despre el, mai întâi trebuia să-și amintească, văzuse numele acesta prin ziarele și revistele tabloide care îi trecuseră prin mână, desigur întotdeauna în legătură cu o femeie, o starletă, o vedetă a momentului pozată în tot felul de ipostaze atrăgătoare. Un om bogat, se vedea după mașina cu șofer și vila de pe malul lacului, o impresionase cu modul său civilizat de a se purta, în contradicție cu tupeul și îngâmfarea brunetei care apăruse dimineața s-o dea afară. O confundase desigur cu o aventură de moment a bărbatului, cu o prostituată, ceea ce o enerva nespus. Iar străina cine era oare? Își aminti parfumul pe care-l simțise, abundent și ostentativ, dar care erau drepturile ei, era soția, logodnica, iubita lui…Decebal? Îndrăznea să-i spună astfel unui necunoscut care, nu era foarte sigură de asta, i se păruse mai scund ca ea și evident mult mai bătrân. Își aminti vorbele lui Ile…„pentru  o copilă de nici 18 ani și un bărbat de 30 pare bătrân” dar ei nu i se părea. Iar Decebal o salvase de obrăznicia lui Gore dar cum ajunsese el în apartamentul nepotului, îl trimisese Luxița? Nu cumva bogătanul era în cârdășie cu Luxița, beneficia de favorurile fetelor de la video-chat sau, de ce nu, chiar le finanța afacerea? Se gândise o clipă să-i spună toată povestea Marei și să o întrebe dacă bănuielile ei sunt reale dar se răzgândi imediat, la urma urmei ce îi pasă ei de Decebal Mazilu, de Luxița, de Mara…se hotărâse să nu accepte jobul și să se descurce singură chiar dacă orașul i se părea un monstru plin de pericole iar deocamdată reușise. Se descurca bine și, mai ales, era departe de orice eventuală încercare a celor de acasă să o găsească. Poate sunt multe pericole în București dar și oportunități, depinde de ea să apuce șansa când se va ivi, nici o clipă nu se gândi că Decebal nu va renunța atât de ușor să o găsească.

Căpitanul a venit în vizită exact când Decebal se pregătea să plece și i-a spus în față că se grăbește dar bătrânul nu s-a dat bătut: „…am auzit vești bune..te-ai hotărât să te însori…Gilda și-a comandat rochie?”

– Iar îți iei dorințele drept realități, Căpitane? Cu ce te-a fermecat Gilda că ai trecut de partea ei?

– Ascultă puțin, drăguță…te-ai uitat în buletin, ai văzut câți ani ai?

– M-am uitat în portofel și mai aveam câteva carduri pline de bani acolo, de ce aș face-o pe Gilda părtașă la cheltuieli că venituri nu aduce?

– Te pomenești că o stârpitură ca tine nu e mulțumit cu o frumusețe ca ea, plus că e de familie bună, extrem de convenabilă.

– Atunci ia-o tu că eu mă grăbesc la sediu, am o grămadă de treburi. Uite ce crai bătrân și-a ales Gilda să-i facă lobby…află că nu mi-am găsit încă perechea dar sunt pe cale s-o găsesc, poți aștepta și tu câteva zile?

– Nu înțeleg…

Pe numele lui Alexandru Căpitanul arăta încă spectaculos, înalt, drept ca un brad, cu părul albit de ani frumos aranjat într-o freză cochetă, doar sprâncenele se cam răriseră și se apucase să le vopsească, oferind privirilor o figură ciudată, un om cu un ten albicios, umbrit doar de câteva pete în dreptul tâmplelor dar cu două pete negre ca două lipitori deasupra ochilor.. Căpitanul avusese vreo trei neveste oficiale și niciuna nu supraviețuise dar vorba lui, niciodată nu știi ce-ți rezervă viitorul…

– Tu de obicei nu înțelegi…te-au poreclit căpitan dar nici de sergent nu mai ești bun! Pa, tată, te iubesc!

La sediu, printre numeroasele telefoane de afaceri și-a făcut timp să o caute pe Luxița dar n-a reușit să dea de ea ceea ce nu-i plăcea deloc. În plus insistențele tatălui începuseră să-l enerveze, era a doua oară când se vedeau într-o săptămână și unicul subiect pe care-l abordase bătrânul era Gilda. Sau, pur și simplu, îl dorea însurat, poate ca să pună capăt avalanșei de mondenități cu care se hrăneau pe seama lui tabloidele Aiurea…să creadă cineva că își va schimba stilul de viață. Gilda era decorativă, era de familie bună, într-adevăr dar nu putea uita că femeia i se aruncase în brațe ceea ce în general nu-l deranja dar să procedeze astfel altele nu soția lui. La 50 de ani sunt tânăr să mă însor, își spuse iar manevrele Gildei îl înverșunau…să aștepte mult și bine! Se făcuse târziu și i-a spus secretarei să-l anunțe pe Ștefan să scoată mașina dar când a coborât în fața intrării n-a văzut nici urmă de Maybach. Nervos a intrat în garaj unde l-a văzut pe șofer încercând să schimbe o roată:

– Ești nebun la cap, acum ți-ai găsit să faci pană?

– Șefu, toate roțile mi le-a înțepat…se plânse șoferul care se străduia să lucreze la lumina slabă a unui bec…Acuș sunt gata.

– Și eu ce fac, iau un taxi? Decebal făcu puțini pași spre ieșire când o siluetă se desprinse din spatele unui stâlp și un bărbat înalt se postă în spatele lui. Avea în mână un obiect lucitor, probabil un cuțit și Decebal preferă să stea nemișcat.

– Șoferul tău are pistol? întrebă bărbatul în șoaptă.

– N-are.

– Atunci să se grăbească, o să facem o plimbare.

Lui Decebal nu-i trebuiseră decât câteva clipe să-și revină din surpriză, știa că Ștefan ține un revolver în sertarul de la bordul mașinii și până la urmă el avea să impună sfârșitul incidentului. Fără pic de frică întoarse capul spre străin și-l recunoscu.

– Unde ai ascuns-o?

– Pe cine?

– Nu face pe nebunul că te înțep!

-Tu ești Goe? Nu umbla cu lama că te tai….

– Gore, mă numesc Gore, nu ți-a spus mătușa? Nicoleta fusese pregătită pentru tine și eu v-am stricat ploile? Nu ține, tataie, cu mine, o să intrăm încetișor în mașină și o să-i spui gagiului să ne ducă …știi tu unde..după ce o recuperez te las în pace! Insistă tânărul împingând lama cuțitului în ceafa lui Decebal.

– Ușor că mă gâdil!

– Șefu, sunt gata, ce fac?

– Spune-i să nu se miște, mai întâi să controlăm puțin mașina, n-am deloc încredere în tine. L-a împins înainte, cu prudență dar Decebal i-a făcut semn șoferului să stea potolit, chiar dacă Gore va găsi revolverul nu se temea. Așa că a așteptat ca tânărul să scoată arma din sertar, îl privi impasibil cum desface încărcătorul și golește cartușul de pe țeavă.

– Gata, te-ai jucat destul…putem pleca, sunt grăbit. Așezat pe bancheta din spate alături de el Gore părea stăpân pe situație. Numele străzii pe care Decebal ceruse să fie conduși nu-i spunea nimic și nu se miră când mașina se opri deodată aliniindu-se trotuarului.

– Am ajuns?

– Da, aici cobori. Erau în fața unei Secții de poliție și Gore rămase interzis.

– Hai, coboară, ce mai stai?… îl vezi pe tipul acela cam grăsuț, cu uniforma pătată…e agentul șef Dincă, au ăștia niște denumiri acum de te sperie, mai simplu ar fi fost plutonierul Dincă, cobori, te duci la el și îi spui că te-am trimis eu..Crezi că m-am speriat de briceagul tău, băiete? Nu știi cu cine te-ai pus! Ce e, ți-a pierit piuitul sau dai în bâlbâială? Decebal umblă cu mâna în partea laterală a banchetei pe care stătea și scoase la iveală un revolver pe care-l armă cu dexteritate. Băi, puțoiule, prăpădiți ca tine mestec ca semințele la micul dejun …și Ștefan la fel. Dispari și să nu te  mai văd în fața mea!

Interzis, Gore se pregătea să iasă din mașină dar Decebal îl opri cu un ultim sfat:

–  Mai bine te ferești să nu afle Manole că ai de gând să-i încalci teritoriul…

– Ce …ați spus?

– Bravo, ți-au revenit manierele…Nu auzi bine, Goe?

– Ești pe felie cu Manole?

– Eu?

– De ce nu facem afaceri împreună, am putea să scoatem bani frumoși…

– Băi eu dacă vreau să râd mă duc la Circ, valea!  Ascultă  fârțângăule du-te și șterge-ți mucii, cum îți închipui tu că o să faci afaceri cu mine? Dispari!

Ștefane, îi spuse șoferului după ce tânărul coborî din mașină, du-mă acasă să fac un duș, am transpirat de frică, cât pe ce să ne omoare gorila asta! Au râs amândoi cu poftă.

6

Horia

La spital era o hărmălaie de nedescris pe coridor, mai mulți bărbați furioși și câteva femei cu fuste lungi și colorate se înghesuiau să intre într-un salon în ciuda împotrivirii unor lucrători ai spitalului, apăruseră și câțiva medici iar agentul de poliție aflat de pază se amestecase și el inutil în încăierare. Se auzeau tot felul de strigăte din care deslușeai cu greu ceva…„plecați imediat! …aici e spital nu maidan! …dați-ne omu sau vă dăm foc!…degeaba chemați poliția, nu ne speriem!” Cu greu Horia înțelese că gălăgioșii reclamau externarea unei rude de-a lor pe motiv că nu era tratat bine în spital creindu-se o discuție în contradictoriu care nu avea nicio șansă să se stingă în viitorul apropiat. Până la urmă polițistul se retrase din grămadă, și așa nu avea ce face,  apropiindu-se de Horia:

– Ăștia nu-s normali, îi țin pe doctori din treabă cu prostii…

– Șoferul ce face?

– Era mai bine, când l-am văzut ultima oară…

Horia avea impresia că șoferul trăgea de timp, sigur omul își dădea seama că va trebui să răspundă pentru îngrozitorul accident iar explicațiile lui nu vor ține mult. Pe de altă parte nu existau martori ai prezenței unei prostituate în cabina tirului, cineva dintre cei prezenți la fața locului o văzuse coborând din mașină și luând-o la fugă, declarație pe baza căreia se grăbiseră să o rețină. Dar fata, parte sau nu a „hergheliei de iepușoare” a lui Petru Manole dăduse declarații contradictorii, ba recunoscuse speriată că fusese în cabina tirului și șoferul „se dăduse la ea” cerându-i să facă sex oral, ba negase afirmând că se întâmplase să se afle din greșeală în zonă, s-a speriat văzând accidentul și a fugit….De fapt nu aveau nicio declarație care să-l implice pe Manole, nicio dovadă, nimic, fata nu era credibilă, o țigăncușe de doi bani care minte cum respiră sau poate o amenințaseră…Greu de descurcat ițele poveștii dar nu imposibil, Horia era sigur că mai devreme sau mai târziu șoferul va vorbi încercând să-și mascheze nesăbuința sub paravanul unui accident nefericit provocat de o prostie, un impuls bărbătesc nestăpânit. Chiar și așa drumul până la Manole nu era ușor de parcurs. A intrat în salon, urmat de polițistul în uniformă și de la început i s-a părut ceva în neregulă, șoferul era nemișcat, deconectat de la perfuzii și parcă nu respira…

– Unde e doctorul?

S-a grăbit să iasă pe coridor unde, ca prin farmec, se instalase liniștea, grupul de scandalagii dispăruse iar doctorul pe care Horia îl căuta îl urmă imediat în salon. Verdictul a fost rapid și simplu iar Horia a trebuit să-l sune pe șeful său, procurorul Gheorghiu:

– Sun de la spital, șoferul a murit.

– Cum adică a murit?

– Doctorul zice că se miră și el dar e vorba de un stop cardiac, mă rog, cardiorespirator…se pare că…

– Las-o baltă! Gheorghiu părea furios și pus pe ceartă: Drăgan,  nu ești bun de nimic! Vino imediat la sediu.

– Ce să fac acolo?

– Să lustruim mobila, știu eu…

Nu s-a dus. Avea nevoie de aer curat să-și limpezească mintea. Deja se simțea nervos și neputincios, dacă el ar fi fost titularul anchetei ar fi procedat altfel, nu știa bine cum dar felul în care se purta șeful cu el îl stresa din ce în ce mai mult. Poate exact asta e problema lui, invidia, nu-l înghite pentru că vine dintr-o familie de magistrați cu reputație, tatăl său a fost ani în șir profesor și cine știe cu ce note l-o fi blagoslovit pe studentul Gheorghiu. Nu era sigur că Gheorghiu fusese studentul lui Valeriu Drăgan dar totul era posibil. Ar trebui să o întrebe pe Eva ea știa toate dedesupturile despre oamenii din Parchet, nu-i spusese și lui că pare nefericit? Ar trebui să se analizeze, să vadă dacă are ceva care îl face antipatic dar nu avea nici un defect fizic. E drept că nu prea suferise sportul în copilărie, ba chiar în repetate rânduri refuzase să se înscrie la un cerc de înot dar i se părea că e normal dezvoltat și nu simțea nevoia să facă nici tenis,mai ales după ce prietenul și partenerul lui Lucian îl trădase luându-i iubita, nici golf, preocuparea la modă în protipendadă spre care îl îndemnase cândva tatăl său. Horia era suficient de înalt, bine proporționat, cu ochi  căprui și păr șaten, nu-și făcuse tatuaje pentru că nu suferea și era convins că înfățișarea lui oarecum banală se datora faptului că nu avea tupeu, nu avea acea îndrăzneală în gesturi și limbaj pe care unii bărbați o socotesc atributul  principal al virilității masculine.

Opri mașina în dreptul parcului și se hotărî, va bea o cafea pe terasă. Era trecut de ora prânzului, bunicii și bonele își adunau copiii de pe aleile umbroase iar la restaurant se găseau, ca de obicei, doar câțiva clienți. Hostess se afla însă la post dar nu mai era Nicoleta ci o fată mai scundă, șatenă, apropiindu-se cu aceleași dotări profesionale, fusta scurtă, decolteul adânc, zâmbetul promițător, de circumstanță…sau poate mai mult:

– Căutați pe cineva? Nu cumva pe mine?

Brusc s-a răzgândit, a renunțat la cafea și s-a întors la sediu, gata să accepte bruftuielile șefului dar Gheorghiu nu era acolo, Eva era și ea plecată, nimeni nu putea să-l ajute nici măcare cu o informație. Acasă a ajuns târziu pe seară.  Și-a lăsat ca de obicei servieta pe o canapea, a văzut-o în treacăt pe Sonia făcându-i semn cu degetul la buze că Petrișor doarme și e bine să nu fie trezit așa că s-a dus tiptil în bucătărie. O mulțime de vase și farfurii murdare zăceau în chiuvetă, poate Maria nu venise azi sau avusese alte treburi. Ezită puțin dar  nu fu nevoie să aștepte mult, Sonia intrase:

– Te pomenești că ți-e foame?  N-a așteptat răspuns și a început să-i așeze tacâmul pe masă. Nu poți veni și tu mai devreme?

– Dacă aveai nevoie de ceva trebuia să suni.

– Nu de ceva am nevoie ci de cineva. De tine Horia.

– Ce se întâmplă? N-am mai primit mesaje de amenințare.

– Ce se întâmplă cu tine nu de azi de ieri…aici e problema.

Poate Sonia avea chef de ceartă ceea ce lui Horia îi convenea, din când în când o ceartă zdravănă în familie era binevenită, punea sângele în mișcare, așa îi spunea tatăl lui. Valeriu Drăgan era ca un mic dictator acasă, întotdeauna trebuia să aibă ultimul cuvânt iar dreptatea era numai de partea lui. Niciodată n-am să înțeleg de ce tata era considerat cel mai corect și imparțial judecător, gândi Horia care nu încercase aceiași politică față de Sonia, nu că n-ar fi reușit dar firea lui era diferită.

– N-a fost Maria aici să spele vasele și m-ai așteptat pe mine?

– Dacă ai o amantă, Horia, spune-mi și te las în  pace.

– O amantă? Ce-ți veni? M-a văzut vreo vecină la terasă cu o femeie, era Eva, colega mea, o cunoști.

– Eva? Blonda aia arogantă și nemăritată?

– De unde ai scos-o că e arogantă?

– Horia, nu știam că te duci la cârciumi cu alte femei dar nu ăsta e subiectul.

– Mi-e foame.

– Te servesc imediat. Probabil la altceva nu e bună o nevastă decât să aibă grijă de gospodărie.

– Sonia, mă lași? Plătesc, ți-am angajat femeie să te ajute, copilul a mers la o grădiniță particulară, tu ai tot timpul să te ocupi de școală, ce-ți mai lipsește?

– Un soț.

S-a ridicat și s-a apropiat de ea, căutând să o cuprindă cu brațele, gata ca de obicei pentru o soluție de împăciuire dar Sonia s-a ferit, preferând să umple farfuria cu mâncare. După o clipă de ezitare s-a așezat la loc, să mănânce. Știa că discuția va continua mai târziu, în dormitor și așa s-a întâmplat. Sonia îl trata cu o tăcere provocatoare și tot el se simțea dator să se explice:

– Draga mea, poate trecem printr-un moment dificil dar trebuie să înțelegi și tu că am mii de probleme, Gheorghiu mă persecută, mă ține la mâna a doua în tot felul de dosare fără sens, mafioții mă amenință, tata mă supraveghează de la distanță, îi simt continuu răsuflarea în ceafă, n-am nici răgazul nici tragerea de inimă să-mi caut o amantă și, după cum vezi, îmi neglijez soția. Iartă-mă.

            – N-ai timp pentru o femeie sau te-a respins? a replicat Sonia pe neșteptate.

– Știi ce m-a întrebat Eva, fiindcă veni vorba? M-a întrebat de ce nu sunt fericit. Ei bine, s-a înșelat. S-a înșelat cumplit! Am o nevastă minunată, un băiețel zdravăn, jobul meu reprezintă tot ce mi-am visat, bani avem destui, părinții mă susțin …ce mi-aș mai putea dori? Nu sunt astea dovezi ale fericirii?

Au încheiat noaptea făcând dragoste, Sonia nu era niciodată capabilă să-și susțină până la capăt nemulțumirile. Sau nu voia să tulbure cu orice preț apele căsniciei. Exista o teorie pe care o știa de la mama lui, primii 7 ani de căsătorie sunt decisivi, dacă treci de ei există toate șansele ca legătura să se consolideze, dacă nu…Horia și Sonia tocmai împlineau 7 ani de la nuntă, oare când și cum se scursese atâta timp? Imediat după terminarea facultății se întâmplaseră atâtea, încercarea lui de a obține un post de judecător eșuase, tatălui său i se descoperise cancerul, relația oarecum călduță cu Sonia se transformase în căsătorie dar mai ales marea dezamăgire a vieții lui, dragostea pentru Magda, se frânsese brusc. Pentru Magda făcuse o pasiune din facultate, erau colegi dar fata nu plăcea deloc familiei Drăgan în timp ce vizitele Soniei alături de părinții ei erau cultivate cu încăpățânare. O vreme Horia mimase că s-a îndrăgostit de Sonia pentru ca tatăl Magdei, care era grefier la o judecătorie de sector să nu suporte cine știe ce represalii nedorite. Iar Magda avea toate calitățile pe care tânărul și le dorea pentru viitoarea lui soție, așa că hotărâseră să aștepte până la absolvirea facultății când Horia va scăpa de tutelă și se va muta din casa părintească, altminteri nu exista soluție iar el nu era bătăios din fire. A fost extrem de greu să-și ascundă adevărata legătură, mai ales când  Magda a rămas însărcinată și a trebuit să avorteze. Lovitura primită când s-a declanșat boala tatălui lui a fost nimic față  de ce i s-a întâmplat în acel an când abia își începea cariera, Magda s-a măritat pe neașteptate cu altcineva și, ca drama să fie deplină, bărbatul ales era unul din prietenii și foștii lui colegi, Lucian. Își aminti și acum cuvintele magice, „cetățeană…de bună voie și nesilită de nimeni iei în căsătorie pe cetățeanul….”, pe Lucian  strălucind de mândrie alături de ființa pe care el o adora, așteptând un cuvânt de pe buzele pe care le sărutase de atâtea ori iar cuvântul venise, răsunase simplu și răspicat, un „da„ pe care îl crezuse destinat numai lui. De atunci nu s-au mai văzut, n-au existat nici explicații, nici răspunsuri la întrebări nerostite doar o imensă senzație de zădărnicie care s-a instalat în sufletul lui și pe care nu o putea împărtăși cu nimeni. De șapte ani era soțul Soniei, spre mulțumirea ambelor perechi de părinți cărora le oferiseră nepotul dorit,  primise ajutor să-și cumpere un apartament și o mașină bună, se străduia să trăiască în afara oricăror conflicte, făcând eforturi să uite visurile și gândurile trecutului și mai ales dezamăgirea produsă de Magda. Nu și-a putut explica niciodată cele întâmplate, nu a înțeles cum, din focul unei pasiuni ce părea reciprocă Magda a aterizat într-o lume în care el nu mai exista, nu a înțeles și nici nu voia să înțeleagă, pur și simplu destinul dăduse o pagină în cartea vieții lui și de pe acea pagină numele Magdei lipsea, dispăruse. Sonia era o ființă ciudată, pe cât de retrasă, chiar sfioasă în anii când venea în vizită la familia Drăgan cu părinții, mereu în umbra mamei ei, pe atât de autoritară și capricioasă acum, după aproape 7 ani de căsnicie. Ce e drept Sonia nu insista, trecea cu ușurință de la o stare de relaxare la  o izbucnire nervoasă, avea zile când dedicată total campaniilor în care se angrena, ajungea să-și neglijeze copilul, de soț nu mai vorbim, dimpotrivă alteori dedica tot timpul familiei. Poate dacă Horia ar fi fost foarte îndrăgostit problemele lor ar fi fost mai dramatice dar el știa foarte bine să disimuleze. Pierderea Magdei dar și pasiunea lui exacerbată pentru aceasta fuseseră greu de stins, i-au trebuit ani să se obișnuiască, să accepte prezența Soniei în viața lui și principala îndatorire pe care și-o asumase în căsnicie era să nu creeze scandal, să nu facă valuri, să cedeze la nevoie pentru a menține un status quo convenabil. Și adesea avea sentimentul că Sonia gândește și acționează la fel, aceste suișuri și coborâșuri reciproc acceptate fiind temelia unei înțelegeri care dura. Erau momente când Sonia nu-l interesa și altele când o privea cu admirație, Sonia era o femeie atractivă, o brunetă cu ochii verzi și ten palid, chiar albicios, cu un corp viguros și bine întreținut cu ședințe de stretching la care nu renunța niciodată, se îmbrăca mereu cu bun gust, fără ostentație, nu ieșea nicăieri fără să-și aranjeze părul, unghiile, machiajul și pretindea aceiași seriozitate și grijă tuturor. Spre norocul lor Petrișor fusese un copil fără probleme, crescuse normal sub supravegherea unor pediatri, monitorizat cu grijă de bunicii din partea mamei, nici exagerat de răsfățat nici neglijat de părinți și apropiata intrare în școală a micuțului se pregătea în normalitate.

– Te duci la baie? s-a auzit vocea Soniei când l-a simțit coborând din pat.

– Mi-e sete, merg să beau niște apă.

Așadar nici ea nu dormea.

Nu dormea nici Nicoleta în cămăruța de la mansarda localului cu terasă. Răsfoia un ziar pe care îl cumpărase de dimineață, un magazin de tip tabloid, plină de cancanuri și bârfe din viața mondenă, devenise dependentă de acest gen de lecturi. Stărui puțin cu privirea peste nelipsitele imagini cu fete în chiloți …„eu arăt mult mai bine” își spuse, apoi dădu pagina. Recunoscu într-o fotografie o figură cunoscută, era femeia care venise să o trezească în zori, să o alunge din vila lui Decebal, așa îi spunea acum, de parcă ar fi fost prieteni vechi. Se numește Gilda și e porecită „bruneta misterioasă din viața magnatului„ …femeia care se pregătește de o apropiată căsătorie și face tot felul de declarații despre intențiile ei de a redecora vila de la Snagov  unde urmează să se mute și despre câte alte surprize i-a mai pregătit fericitului. „Așadar nu s-au căsătorit încă dar face pe stăpâna, sunt sigură că el nici n-a știut că a năvălit peste mine să mă arunce în stradă. Dar dacă a trimis-o el? De ce s-o trimită? nici măcar nu m-a atins iar eu arăt de mii de ori mai bine decât fleșcăita asta cu silicoane. Precis are silicoane și zâmbește strâmb de parcă are probleme cu dinții”. Îi plac surprizele, ce ar fi să-i pregătesc eu una?

7

Nicoleta

Horia a găsit-o pe Eva pe coridorul de la intrare, stătea de vorbă cu o persoană pe care a recunoscut-o imediat…brunetă, înaltă, cu sâni proeminenți jucându-se liber în spatele unei bluze mătăsoase…era Nicoleta!

– Domnișoara vrea să depună o plângere.

– La noi?

– Nu mă duc la poliție n-am încredere în ei, interveni ferm Nicoleta și Horia se grăbi să o invite în biroul său. Încă nu-și dăduse seama dacă Eva o ținea minte de la scurta întîlnire de pe terasă dar cu siguranță fata își amintea de el, pentru că se arătase uimită că îi știe numele.

– Pe aici, domnișoară.

Biroul procurorului nu avea nimic spectaculos, cîteva scaune simple, puține dosare risipite ici – colo, o fotografie de familie în care Petrișor zâmbea între cei doi părinți, o hartă a sectorului pe perete. Fata s-a așezat fără să fie invitată, parcă nici nu-l privea cu atenție:

– Mă numesc Nicoleta Călugăru, am 18 ani.

Să-i spună că știe atâtea despre ea, să-i amintească de accidentul în care era să-și piardă viața tatăl ei, n-avea nici un rost, fie se prefăcea fie chiar prezența lui nu-i spunea nimic.

– Domiciliul? I-a spus o adresă care lui îi suna cunoscut așa că fata a precizat:

– Provizoriu locuiesc într-o cameră la localul unde m-am angajat, o terasă pe malul lacului, în parc.

– Vă ascult, despre ce e vorba?

– Vreau să depun o plângere, repet. Am fost răpită, sechestrată împotriva voinței mele de către Decebal Mazilu. Voia să mă violeze.

– De către cine?

– Decebal Mazilu, n-ați auzit de el?

– V-a violat?

– Nu, pentru că am fugit.

Povestea pe care se pregătise s-o debiteze Nicoleta era plină de adevăruri ușor de controlat și o ascultă fără s-o întrerupă. Fata dădu toate amănuntele despre familia ei, cum plecase din sat odată ajunsă la vârsta majoratului, cum ajunsese în București atrasă de promisiunile unei vechi prietene, Mara, că o va ajuta să-și facă un rost. Îi vorbi despre Luxița, despre firma de videochat , despre petrecerea unde încercaseră să o îmbete și despre Gore…totul.

– Sunt sigură că a fost o capcană, adică un plan pus la punct să fiu dusă într-un loc de unde Decebal, adică domnul Mazilu, să mă salveze, chipurile, ca să-și facă poftele cu mine.

– De ce ar proceda astfel?

– Dumneata l-ai văzut cum arată? Îți imaginezi că o femeie ca mine i s-ar arunca în brațe? Horia o privea și se minuna cum vorbește, sigură pe ea și în același timp cu un aer de neprefăcută sinceritate, apărând mult mai matură decât vârsta pe care o avea. Despre firma de videochat nu știa nimic și în mod sigur merita o anchetă dar povestea Nicoletei începuse să-l fascineze:

– Te-ai angajat la videochat, Nicoleta?

– Nu și nici nu am de gând să mai calc pe acolo, mai mult ca sigur fetele se prostituează și eu n-am de gând să mănânc pâinea asta!

– Mai bine zis cozonacul…presupun că ți-ai dat seama ce cozonac se poate mânca de pe urma lui Decebal Mazilu, doar ai fost la vila lui…

– Am fost dusă cu forța! Trebuie să-l arestați!

– Pe ce temei…spui că nu ai fost violată. Te-ai zbătut, te-ai împotrivit…au rămas ceva urme, vânătăi care să justifice violența?

– Vreți să mă dezbrac? Nu…cum era să mă pun  eu cu doi bărbați în putere și apoi…cred că am fost drogată.

– Și..pe timpul cât ai fost drogată..ce s-a întâmplat? Nicoleta își ascunse fața în palme ca și cum voia să acopere un început de plâns..

– Nu știu, nu mai știu…chemați-l aici să spună el, de față cu mine, poate m-a violat și nu-mi amintesc, poate…

Se auziră câteva bătăi în ușă și Eva își băgă capul înăuntru, curioasă:

– Ai nevoie de ceva, Horia?

– Aș vrea să o însoțești pe domnișoara, caută un taxi ca să o conducă acasă, te rog.

– Veți face ceva? a întrebat neliniștită Nicoleta.

– Desigur, mergeți fără grijă, am să vă caut eu.

– Parcă nu v-am reținut numele.

– Horia. Horia Drăgan. Procurorul Horia Drăgan.

Rămas singur Horia simți brusc nevoia de a bea ceva. Foarte ciudat pentru că lui nu i se întâmpla niciodată să stăruiască la o bere cu prietenii, nu ținea băuturi acasă și nici nu-i plăcea să bea, rareori se lăsa înduplecat la vreo petrecere să guste un pahar cu vin. În liceu i se întâmplase să se îmbete cu câțiva colegi dintr-o sticlă de coniac, i se făcuse rău, vomitase, încasase o bătaie zdravănă de la taică-său iar acum parcă simțea în cerul gurii gustul acela amar și înțepător al băuturii. Se ridică, cu gândul să traverseze strada până la primul bar dar în hol îl văzu Gheorghiu care tocmai intra și îl opri:

– Unde te duci, vino la mine, am un dosar care așteaptă. Au intrat în biroul lui Gheorghiu și, pe neașteptate, Horia a spus:

– N-ai ceva de băut, șefu?

– Un whisky e bun? Gheorghiu se uită la ceas. Programul abia a început așa că, de ce nu?…scoase dintr-un sertar al biroului o sticlă și două pahare iar Horia îl privi în tăcere, uimit de tupeul cu care îi vorbise. Ce probleme ai Horia, au reînceput amenințările? Tot mai crezi că te persecut? Dar tânărul procuror l-a întrebat ca și cum nu l-ar fi auzit:

– Dumneata ce știi despre Decebal Mazilu?

– Mazilu? Ce ți-a venit? Apare numele lui în vreo anchetă?

– Deocamdată nu…dar am auzit vorbindu-se de un videochat. Unul condus de Luxița Moroianu.

– Și? Dacă e vreo problemă fiscală trebuie vorbit la Fraude.

– La Fraude?

– Sigur, cea mai răspândită infracțiune acolo e evaziunea fiscală, angajează fete sau băieți declarând salarii minime dar în realitate câștigurile sunt mult mai mari…a fost o anchetă babană în sectorul 6, nu știi?

– Au și băieți la videochaturi?

– Faci pe naivul?

– Nu e vorba despre asta, de fapt am auzit accidental despre Mazilu…n-are importanță…

– Măi Horia, ție nu ți s-a părut suspectă moartea șoferului în spital, tocmai când pe coridor se iscase mare scandal? N-ai fler de detectiv băiete, am să-ți dau un dosar mai ușor poate îți intri în ritm, de anchetarea lui Manole mă ocup eu…Și fără comentarii, te rog…L-a văzut că vrea să se ridice și a adăugat: Apropo, dacă Mazilu de care întrebi din întâmplare se intersectează cumva cu clanul proxeneților, mă anunți?….

Acasă, în intimitatea micuței camere unde nu găseai decât un pat și o măsuță Nicoleta începu să se dezbrace. Rămasă goală își examină în grabă trupul deși știa că nu poartă nicio urmă sau vânătaie, nu avea de ce. Toate erau la locul lor și mai ales sânii, fermi și îndrăzneți de care era atât de mândră. Își frecă ușor sfârcurile așteptând să o cuprindă o senzație plăcută și dulce când observă ceva neobișnuit la marginea sânului stâng, părea o ciupitură puternică, se întrezărea chiar o urmă de unghie. Să fi rămas un semn după încercarea încăpățânată a lui Gore de a o pipăi, de a o poseda sau era altceva? În salonul din vilă unde Decebal o adusese chiar a adormit imediat cu capul greu de la băutură sau cu adevărat fusese drogată? Și violată. Așa s-ar explica și faptul că dimineața a apărut Gilda să o dea afară, probabil Decebal a trimis-o după ce și-a satisfăcut plăcerea iar ideea asta nu-i mai dădu pace. A pus o rochie pe ea, a luat un prosop și s-a îndreptat spre baia care era pe hol, la etajul de dedesupt. Oare cât avea să mai stea în maghernița asta înghesuită, la mila unor patroni care nu s-au repezit încă să abuzeze de ea? Trebuia să găsească repede o soluție și să plece, cât despre întoarcerea acasă era exclus. Nu avea nicio remușcare pentru accidentul suferit de Stan, nu o interesa în nici un fel soarta lui sau a lui Ile, cât despre maică-sa….îi părea rău că suferă pentru despărțirea lor dar deocamdată nu putea face nimic, dacă vreodată s-ar întoarce la Bughești ei bine, cea care se va întoarce va fi o altă Nicoleta.

8

Horia

Petrișor era singur și desena, Sonia trebăluia prin bucătărie și adesea îl lăsa singur să deseneze sau să coloreze, băiețelul de 6 ani era liniștit și cuminte chiar și în lipsa bonei.

– Ce ai desenat aici? se interesă Horia, apropiindu-se.

– Ploaia.

– Petele astea colorate nu seamănă de loc a ploaie, protestă tatăl.

– Plouă cu fluturi…ție nu-ți plac fluturii?

Să plouă cu fluturi….bună explicație, îi zboară lui fluturi prin cap, are gărgăuni, cum îi spunea mama când era mic și făcea lucruri atât de neașteptate încât îi uimea pe toți , începând cu el însuși. Era pentru a doua oară când băuse, băuse câteva pahare de whisky , mai mult decât s-ar fi cuvenit unui tip potolit ca el, sătul de cenușiul muncii care nu reușise să-l capteze, sâcâit de insistențele Soniei de a i se dedica în întregime. Iar el vedea în fața ochilor doar genunchii dezgoliți ai Nicoletei când se așezase pe scaunul din biroul lui, ochii ei cu gene umbroase și aerul inocent de tinerețe proaspătă al fetei.

– Pleci undeva? se auzi vocea Soniei din bucătărie.

A oprit mașina în stradă, parcarea din Parc era deja plină și a coborât, peste drum se vedea o florărie și, fără să ezite, a traversat strada și a cumpărat un buchet de flori vesele de sezon. A pășit pe terasa localului ținând stângaci florile în mână și a aruncat o privire, erau destui clienți iar fata care avea rolul de hostess nu era Nicoleta așa că s-a retras în grabă sperând că n-a fost remarcat. Localul avea o intrare laterală și n-a ezitat să intre, să urce scările înguste parcă atras de un magnet, știind unde se duce. La mansardă era o singură ușă banală de lemn și a bătut, cu inima în dinți și fluturii în creier. Când Nicoleta i-a deschis n-a știut ce să spună.

– Dumneavoastră?

– Horia, mă numesc Horia, ai uitat?

Fata purta niște pantaloni scurți de blugi care-i puneau în valoare picioarele lungi și zvelte, lui îi era greu să ridice privirea spre pieptul acoperit cu un tricou albastru, simplu, sub care se ghiceau sânii tari, lipsiți de constrângerea  vreunui sutien. I-a întins florile fără să facă nici un pas în cameră iar ea a zâmbit stingherită:

– N-am unde să  le pun…de ce nu intrați?

– Am venit să…vreau să vorbim despre plângere…Decebal Mazilu este cel cu asigurările, patronul companiei DEMAS…cel cu transporturile, cu hotelurile de la munte?

– Are și hoteluri? s-a mirat fata. L-ați arestat?

– Nicoleta…

– Da?

S-a apropiat de ea și Nicoleta nu a dat înapoi, își simțeau unul altuia răsuflarea dar nu s-a spus nici un cuvânt. Pur și simplu a sărutat-o iar buzele lor n-au mai vrut să se desprindă, un sărut care părea la început sălbatec și posesiv devenind încetul cu încetul o adiere dulce și caldă a unui vânt ce-i purta pe amândoi, înlănțuiți, într-un vârtej care se desprindea de pământ, suindu-se în spirală spre înălțimi, nu se știe spre ce țintă. S-au legănat ușor, niciunul nevoind parcă să se desprindă din brațele celuilalt, să rupă vraja dar Horia n-a rezistat mult, și-a regăsit dintr-odată avântul din tinerețe și a început să o debrace, cu gesturi experte dar blânde iar Nicoleta nu s-a împotrivit. Au făcut dragoste fără să vorbească, fără alte mângâieri, fără alte săruturi, ca și cum fiecare avea nevoie să se descătușeze, să-și elibereze energiile ținute prea mult închise iar lui Horia i se părea că renaște. Nu știa ce simțea ea dar lui îi reveniră în memorie clipele minunate petrecute alături de Magda, în studenție, îmbrățișările lor scurte dar pasionate, pielea catifelată a fetei, pleoapele ei care parcă nu se închideau complet lăsând să se strecoare o rază de lumină capabilă să străbată întunericul.

– Acum pleacă.

Vocea Nicoletei l-a trezit dintr-o reverie, dintr-un vis în care se vedea ba alături de Magda, ba alături de Nicoleta dar niciodată alături de Sonia. A plecat dar nu s-a întors acasă, a oprit mașina în fața locuinței din Cotroceni a părinților, casa în care-și petrecuse copilăria, studenția,  locul unde adunase atâtea gânduri și proiecte și idealuri pe care acum nu le mai găsea, nu le mai putea găsi. Mama lui i-a deschis cu o privire uimită:

– S-a întâmplat ceva, nu cumva te-ai certat cu Sonia?

– Pur și simplu îmi era dor de voi, a răspuns și a îmbrățișat-o, zăbovind un timp lipit de pieptul ei ca în urmă cu ani, când se ferea de mâniile tatălui sau se ascundea din fața unor explicații neplăcute.

– Ai ajuns la timp, Horia, poate ai avut presimțiri, Valeriu e în spital, tocmai voiam să te sun. Pe obrajii doamnei Aneta deja se scurgeau lacrimi și Horia uită dintr-odată de problemele lui, trebuiau să meargă degrabă la spital. Abia pe drum, în mașină, mama îi aminti să-și sune nevasta, Sonia trebuia să afle necazul și să fie pregătită pentru orice eventualitate.

– Nu-ți face griji, mamă, tata se va restabili ca de obicei, ai să vezi…

De data asta însă nu s-a întâmplat cum credeau ei. Valeriu Drăgan se stingea văzând cu ochii și abia și-a recunoscut fiul, urma un calvar care avea să dureze nu se știe câte zile și nopți iar Horia simțea că i se dă peste cap existența… După înmormântare.. Horia umbla ca bezmetic, de parcă n-ar fi cunoscut fiecare colțișor din casă. Totuși în biroul tatălui său nu mai intrase demult, îi plăcea să admire biblioteca ticsită cu lucrări de specialitate din care nu lipseau Legislația Uniunii Europene, tratatele și procedurile comunitare, Convenția Europeană a drepturilor omului cu numeroase adnotări făcute cu mâna de ilustrul jurist. Dar găseai și cărți vechi, tipărite chiar înainte de război, o Enciclopedie  editată sub patronajul regelui Carol al II-lea,  găseai sonetele lui Shakespeare în original, Blaga și Eliade dar și mai noile lucrări ale unor Pleșu sau Lucian Boia. Sertarele biroului erau pline de dosare voluminoase și Horia nici măcar nu le atinse, erau parte dintr-o istorie în care el nu avea ce căuta. I se păru totuși ceva nelalocul lui, un plic care parcă se simțea stingher printre actele vechi, îl luă în mână cu un gest mecanic  și îl deschise, înăuntru era un cartonaș pe care scria de mână „ recunoștiință veșnică„ iar cartonașul era o carte de vizită purtând un nume simplu: George Dobrescu. Își aminti cu ușurință, era ultimul caz judecat de tatăl lui înainte de a se retrage, un proces celebru în care George Dobrescu, un antreprenor corupt, fusese achitat, absolvit de acuzații spre uimirea tuturor.  Se așteptase o condamnare usturătoare, la apel, după ce primise deja 5 ani cu executare la Tribunalul București dar surpriza de proporții a achitării nu făcu multe valuri, înecată în tăvălugul zilnic al întâmplărilor din politică și justiție. Să fi primit tatăl său mită? Greu de crezut. Cine știe care e adevărata semnificație a biletului. Puse la loc plicul printre dosare tocmai când mama lui intră în birou.

– Horia dragule…poate e momentul să vorbim. Vreți să vă mutați în casă? E loc destul aici, tu, Sonia și copilul vă veți simți vine, cu siguranță.

Era o variantă de luat în seamă dar trebuia să stea de vorbă cu Sonia.

Era ploaie și se circula greu…mai nimeri pe traseu și peste un accident care îl obligă să ocolească iar Sonia nu părea bine dispusă:

– Sper că n-ai băut iarăși?…

– Sunt cu mașina.

– Totdeauna ești cu mașina.

– Copilul doarme?

Sonia n-a renunțat nici clipă la școală, în toți acești ani, a schimbat mai multe bone până ce Maria i s-a părut potrivită dar și-a păstrat activitatea, în plus se înregimenta fără încetare în tot felul de campanii fie sociale fie umanitare cum ar fi cea de prevenire a nașterilor premature sau de protecție a copiilor handicapați. A respins categoric propunerea:

– De ce să ne mutăm, mama ta s-ar putea retrage la Slatina unde are rude iar casa din Cotroceni am putea s-o vindem cu profit

– Să vând casa tatălui meu?.

– De ce nu?

– Măcar din respect dacă nu vrei alte motive…Sonia l-a privit cu îngăduință:

– Socrul meu a fost un mare jurist dar tu..nu știu dacă ți-ai ales bine meseria..spune-mi o anchetă pe care ai dus-o până la capăt, spune-mi câte condamnări ai obținut…Horia se pregătea să-și pună pijamaua, nu era prea obosit după agitația ziei dar ar fi preferat să oprească din start o discuție neplăcută.

– Nu vorbi așa. Acum sunt pe un dosar important al cărui capăt e Petru Manole, șeful unui clan interlop…precis ai auzit de el..dar nu pot să vorbesc, cercetările sunt secrete..

– Dacă zici tu…

Sonia își scoase sutienul, chiloții, umbla prin dormitor nestingherită, îi plăcea să se plimbe goală, amândoi erau de același vârstă, doar câteva luni diferență, ea avea un ten palid, ochi frumoși albaștri, era atractivă chiar fără machiaj . Horia își întinse mâna , Sonia păru că se contractă un moment apoi se aplecă să-l sărute…atingerea ei era ca un fir electric care-i biciui nervii ..o atrase lângă el pe pat, cu degetele îi căută sfârcurile sânilor .. Ea îl ajută să o pătrundă și totul se termină rapid, el rămase întins pe spate, cu ochii în tavan, ea se ridică și se duse spre baie cu grijă să nu trezească băiatul. …parcă sexul devenise o obișnuință sau o obligație de care trebuiau să se achite din când în când în rest el cel  puțin simțindu-se tot mai singur.,

Abia peste vreo zece zile a reușit să-și revină și s-a repezit la localul din Parc să o caute pe Nicoleta. Ușa de la intrarea personalului era însă încuiată iar pe terasă fata pe care a întrebat-o despre Nicoleta i-a răspuns scurt:

– Nicoleta nu mai lucrează aici, a plecat.

Era incredibil, pentru a doua oară i se închidea în nas o ușă pe care tocmai credea că a deschis-o. Cum să o înțeleagă pe tânăra despre care, totuși, știa atât de puține lucruri? Poate era mai bine așa, a fost vorba doar de o ploaie de vară trecătoare iar fluturii au zburat undeva în văzduh.

9

Nicoleta

Într-o zi Nicoleta s-a urcat într-un taxi și l-a întrebat pe șofer:

  • Ai auzit de firma de asigurări a lui Decebal Mazilu, știi unde are sediul?

–  DEMAS? Sigur că știu…chiar pe bulevardul Decebal..e vorba de ăl de a fost rege și s-a bătut cu Traian…Ceaușescu i-a zis Veronica socialismului dar n-a mai apucat să vadă și înfrângerea…

Se îmbrăcase cu ce avea mai bun în micul bagaj adus de acasă, avusese totuși răgaz să-și cumpere din banii câștigați o pereche de sandale cu toc jos, destul de agreabile, se machiase cu grijă dar fără ostentație, la 18 ani nu devii sclava vopselelor…Avea un plan dar nu  era sigură de ceea ce se putea întâmpla, voia să-l acuze pe Decebal în față că a sechestrat-o, că a profitat de ea sub puterea drogurilor, să-l amenințe că a făcut plângere și va fi arestat după care…? Dacă bărbatul ar trata-o ca pe o puștoaică dezaxată, ca pe o profitoare naivă și ar râde de ea? Sau dacă i-ar propune pe șleau să facă sex cu el, doar fusese luată aproape beată dintr-o firmă în care majoritatea fetelor ar fi dat orice să fie invitate în patul lui Decebal Mazilu….Nicoleta nu putea gândi pe termen lung, acum simțise impulsul să vină după el, va vedea cum reacționează și va hotărî atunci ce să facă în continuare. Bulevardul era impresionant, cu clădiri somptuoase și spații verzi largi, multe firme cu nume de rezonanță străină și bănci se înșirau pe ambele părți iar clădirea unde era sediul firmei lui Mazilu avea o ușă înaltă, cu decorații metalice, care se deschidea greu. O împinse cu un mic efort și pătrunse în holul înalt,  străjuit de coloane de marmură care-ți furau privirea. Nici n-a băgat de seamă când s-a apropiat de ea un bărbat solid, probabil portarul.

– Nu e aici domnul Mazilu și nici nu se întoarce azi, sunați la secretariat dacă aveți vreun mesaj sau doriți alte informații ..

Nu e aici, atât a reținut Nicoleta și s-a grăbit să iasă în stradă de parcă pătrunderea în acest sanctuar al afacerilor o intimidase iar afară, cum a coborât treptele a dat nas în nas cu o femeie ușor de recunoscut, Gilda!

– Pe tine te știu, ești tipesa din vilă…

– Nicoleta, am și un nume. Iar tu ești Gilda…Îmi pare rău dar…ezită, nehotărâtă să pronunțe un nume…dar dânsul nu e aici.

– Știu că nu e, am vorbit la telefon, dar vreau să-i las secretarei cardul, mi-l dă pentru cumpărături și dacă-l golesc îmi lasă altul. S-au privit parcă analizându-se una pe alta, cântărindu-se din ochi, Nicoleta avea de partea ei tinerețea și prospețimea, nu dădea înapoi în fața niciunei bucureștence emancipate și sofisticate, ba chiar o disprețuia.

– De când ai silicoane?..ar trebui să le schimbi până plesnesc…Auzind cuvintele Gilda a explodat, uite cine îndrăznea să-i vorbească astfel!

– Ia uite nerușinata cât tupeu!… Te-am citit fetițo, vrei să-ți faci loc în patul lui Decebal, să știi că nu mă deranjează, țărăncuțe ca tine ronțăie la micul dejun…îți aruncă și câțiva poli, dolari sau euro, și adio, alta la rând. Pe mine însă mă va păstra întotdeauna ..știi din ce familie sunt eu? Mama mea e șefă de comisie la Parlament …

– Ei și, Decebal se culcă cu mama ta?

– Obraznico, nesimțito, am să-ți rup urechile să mă ții minte!

Atunci a observat, cineva le făcea poze prin fereastra unei mașini și Gilda era destul de plictisită de insistența cu care o urmăreau paparazzi mai ales de când făcuse imprudența să caute să-i forțeze mâna lui Decebal în privința căsătoriei. Așa că renunță la confruntare și intră repede în clădire iar Nicoleta, după câteva clipe de ezitare, porni pe jos pe bulevard. Se obișnuise și nici nu mai băga în seamă privirile insistente ale bărbaților, unii întorcând capul după ea, ignora claxoanele mașinilor și gesturile însoțite de zâmbete exagerate ale șoferilor care încetineau și se apropiau de trotuar în dreptul ei. Înfruntarea cu Gilda fusese oarecum caraghioasă dar femeia nu-i displăcea, avea o dezinvoltură de invidiat așa cum puteai invidia hainele ei scumpe și la modă sau parfumul de calitate. Să fie Gilda modelul de femeie pe care și-ar dori să-l atingă? Modelele pe care le admirase în „Elle” sau ”Cosmopolitan” existau și în viață?  Până la urmă va lua un taxi pentru că nu cunoștea orașul și nu știa cum să ajungă la localul din Parc. Cămăruța neprimitoare de la mansardă nu o atrăgea câtuși de puțin, nu putea să o numească „acasă„ dar n-avea ce face. Acolo îl primise pe Horia și făcuse dragoste cu el, fusese o rătăcire, o nebunie de moment sau …? Nicoleta era adesea incapabilă să-și definească stările, să disocieze emoțiile adevărate de închipuiri, trăise prea mult în umbra istoriilor din reviste, din cărți romantice, din telenovele. Gândul la meseria pe care Mara o invitase să o facă, gadgeturile aparent respingătoare ce-i fuseseră arătate, imaginile de pe site-urile porno vizitate toate se învălmășiseră în mintea ei și rezultatul era o neliniște, o neîmplinire, o dorință de a se lăsa îmbrățișată de primul venit. La petrecerea din sediul Luxiței nu băuse chiar atât de mult încât să-și piardă mințile, nu-și amintea să fi fost silită, luată cu forța de Gore –chiar Mara îi spusese „ai plecat cu Gore” – probabil că până la urmă, dincolo de asalturile brutale și neîndemânatece ale tânărului ar fi cedat și ar fi făcut sex cu el…dacă nu apărea Decebal.

Pe Decebal Gilda l-a găsit abia a doua zi pe seară, după repetate încercări la telefon, ba chiar se repezise până la restaurantul unde obișnuia să ia cina dar fără să-l găsească. Iar la vilă nici măcar nu fusese lăsată să intre!

– Ai dat ordin portarului să nu mai mă primească în vilă? s-a repezit ea furioasă. Am fost acolo și nici nu m-a lăsat să trec de poartă!

– Bine a făcut.

– Îmi dai papucii cu alte cuvinte?

– Dacă ți-ai uitat papucii la vilă îl pun pe Ștefan să ți-i aducă…

Decebal era neașteptat de calm, își mângâia liniștit mustața și femeia s-a speriat.

– M-am săturat, Gilda. Nu-ți ajunge că l-ai amețit de cap pe tata…scoase un teanc de ziare dintr-un sertar și le împrăștie pe masă…ia uite aici…„bruneta misterioasă și magnatul …când se va căsători Decebal Mazilu cu Gilda Novac”? Iți spun eu exact – niciodată! Iar azi dimineața a apărut și cireașa de pe tort…I-a arătat setul de fotografii publicat de tabloid în care se vedeau instantanee ale scurtei ei încăierări cu Nicoleta, pe treptele sediului de afaceri care îi aparținea. A bătut cu unghia poza care o înfățișa pe Gilda sărind să o agreseze pe bruneta înaltă care se ferea zâmbind din calea furiei dezlănțuite…„S-au încăierat în fața sediului Demas…o altă brunetă în viața lui Decebal?”

– Îți place? Mie nu! Gilda a încercat să nu reacționeze, era pregătită pentru șoc așa că a scos din poșetă o legătură de chei din care a desprins o cheie pe care a așezat-o pe birou:

– Poftim cheia de la apartamentul de lângă Cișmigiu, instaleaz-o acolo pe noua ta achiziție, bucură-te de ea cât poftești dar nu-mi interzice mie să intru în vilă.

– Gilda, data viitoare când vrei să apari în ziare spune-le adevărul, relația noastră s-a terminat.

–  O să mai vedem noi…

– Te rog să nu mă ameninți…ce o să-mi faci…mă pârăști la tovarășa dirigintă, îi ceri tatei să mă pună la colț pe coji de nucă…Gilda, fii o persoană adultă și retrage-te când ți se cere. Vezi că mai frumos de atât nu pot să vorbesc.

– Bine Decebal, plec. Ți s-au aprins călcâiele după puștoaica asta, pedofilule? N-ai decât să consumi carne tânără până ți se apleacă…tot la mine ai să te întorci.

Bineînțeles și Nicoleta văzuse fotografiile apărute dimineață, era sigură că se vor publica de aceea se grăbise de la prima oră să-și cumpere ziarul. După o îndelungată analiză era chiar mulțumită, arăta bine în toate fotografiile, nici o clipă chipul ei nu fusese deformat de stresul situației în timp ce Gildei i se citea furia pe față. Până la urmă  putea fi un noroc că fotografii aflați în urmărirea Gildei dăduseră de ea, îi plăceau și scurtele comentarii „o nouă brunetă în viața lui Decebal Mazilu”? Ce-ar fi să vadă ziarul fostele ei colege de liceu de la Văleni cu care răsfoia tabloidele căutând prilejuri de bârfe, în mod sigur ar invidia-o. Cum să le explice faptul că stă într-o cămăruță obscură și se mulțumește cu un salariu de mizerie pentru o muncă pe care o disprețuia? Cineva bătu la ușa camerei și abia într-un târziu realiză zgomotul și strigă:

– Intră!

Să fi venit din nou Horia? Chiar nu știa cum să reacționeze, într-un fel spera ca Horia să se întoarcă, dispariția lui de câteva zile bune o intriga, în același timp n-ar fi vrut să-l vadă, avea în minte cu totul alte gânduri și nu era dispusă să scotocească prea adânc prin sentimentele ei. Dar nu era Horia ci patronul al cărui nume nici nu-l reținuse cum încă nu se lămurise dacă era turc sau libanez.

– Nicoleta bine că ești acasă. Tocmai a sunat cealaltă că e bolnavă și nu vine, poți s-o înlocuiești, azi avem mult de lucru, avem un botez și un…cum se spune la voi..un parastas!

Într-adevăr pe terasă se așezau mai multe mese pentru evenimentele programate, botezul afară la aer liber, sub copertina cu vedere la lac, parastasul în salonul interior, sentimentele clienților vor fi diferite și trebuiau menajate. Dar erau și destui clienți la alte mese, în special cu sticle de bere în față, când a apărut Decebal și Nicoleta s-a apropiat de el ca să-l întâmpine.

– Doriți o masă…sunteți singur?

– Singur..pe Gilda ai reușit s-o sperii, zâmbi el. Îi plăcea că fata nu arăta nici o emoție, părea imperturbabilă și profesională dar el se chinuise puțin să-i dea de urmă. Telefonase la ziarul tabloid unde apăruseră fotografiile și încercase să-i smulgă șefului de redacție adresa fetei. La început i s-a răspuns că paparazzi n-au informațiile cerute dar el era sigur că Nicoleta fusese urmărită și a promis să cumpere publicitate la schimb. Decebal era omul deciziilor rapide iar acum își dădea seama că Nicoleta îi place tot mai mult. Șabloanele debitate de Gilda, „carne tânără, vrei puștoaice pedofilule” nu-l opreau să vadă că tânăra arăta exact ca idealul său de femeie, înaltă, cu o ținută mândră, naturală, cu o privire în care încă nu-și făcuse cuib prefăcătoria, doi ochi negri superbi..ca să nu mai vorbim de restul.

Cu un gest a respins meniul care i se oferise și a spus:

– Să-mi aducă o cafea …și adu-ți și ție una. Nicoleta a rămas în picioare.

– N-am voie să stau la masă cu clienții. Decebal făcu un semn și se apropie o chelneriță căreia îi spuse autoritar:

– Adu  o cafea și spune patronului că domnișoara Nicoleta nu mai lucrează aici….

Chelnerița s-a îndepărtat la fel de nedumerită ca Nicoleta care protestă:

– Cum să nu mai lucrez, aici lucrez aici stau, mi-au dat și locuință.

–  Nu mai stai. Scoase din buzunar o cheie gălbuie de yale și i-o întinse. Am un  apartament lângă Cișmigiu, o să te muți acolo.

– Nu vreau să mă mut acolo.

– Poate vrei la vilă.

– Domnule Mazilu, rosti calm Nicoleta, așezându-se la masă și privindu-l în ochi, ar fi preferat să rămână în picioare și să-l domine cu înălțimea ei dar nu voia să atragă atenția. Să știi că am depus plângere că m-ai drogat și ai profitat de mine.   A râs cu poftă:

– Exact așa am făcut…dar cum crezi că putem stinge neînțelegerea? Te iau de nevastă, înainte de a se naște copilul produs la înghesuială, după care te duci și retragi plângerea, spui că a fost un misunderstanding. Știi ce e aia?

– Yes I do!…Nu vă bateți joc de mine.

–  Pe bune, Nicoleta, vrei să te măriți cu mine? Nicoleta l-a privit cu atenție…într-adevăr era foarte scund, dacă ea și-ar fi pus tocuri înalte a păși alături de el ar fi ca o cămilă făcând pereche cu un cal pentru că Decebal, orice s-ar zice, arăta ca un armăsar bine antrenat, cu brațe și picioare scurte dar solide, cu păr abundent și o mustață bine îngrijită. O clipă se gândi că Decebal ar putea avea o claie de păr negru și creț pe piept ceea ce o făcu să surâdă.

– Am putea să negociem, nu-i așa? spuse el amuzat. Până una alta ai să vii cu mine. Chiar acum!

Horia s-a dus într-o după amiază la sediul firmei de videochat. Luxița nu era dar fetele, ușor agitate de prezența unui procuror, l-au îndrumat să stea de vorbă cu Mara, prietena Nicoletei. L-a primit o femeie îmbrăcată provocator, cu un decolteu impunător, o șatenă cu părul lung prins într-o coadă de cal și l-a poftit într-o cameră în care nu computerul îți atrăgea privirile ci decorul ușor teatral agrementat cu diferite accesorii pe care le găseai deobicei la sex shopuri.

– Nu era atât de beată pe cât zice, îl lămuri femeia care se prezentase Mara Cosma. Să știți că prietena mea provine dintr-o comună oarecare din Prahova, pe deal mai sus de Văleni unde am făcut școala, eu eram mai mare și, într-un fel, m-am simțit datoare s-o ocrotesc, tatăl ei e o brută..

– Stan Șchiopu?

– Îl cunoașteți? E tată vitreg și dacă ar fi fost să se învețe de la el cu băutura ..dar nu…Nicoleta e novice pe terenul acesta, a fost o întâmplare nefericită.

– Dar a fost…a fost agresată sexual, pe bune? Văzând că Mara ezită să dea un răspuns imediat Horia a adăugat: Nu minte, are o urmă pe piept, cineva a strâns-o brutal de sân…de sânul stâng, precisă el amintindu-și imaginea.

– V-a arătat ea dvs sânul?

– Ascultă domnișoară, aici eu pun întrebările.

– Mă rog, e posibil ca Gore să fi fost mai violent…

– Nu e vorba de Gore ci de Decebal Mazilu. S-a arătat surprinsă:

– Mazilu …acela? Era clar, femeia nu știa tot adevărul și nu-l putea ajuta cu nimic…Horia a plecat fără să fie mai lămurit decât la început, când intrase, și s-a îndreptat confuz spre mașină, la urma urmei nici nu știa precis ce vrea să afle, dacă anchetează un fapt serios sau își pierde timpul după fantasme. Clipele petrecute în mansarda umedă și întunecoasă nu se puteau însă uita repede…Nu se puteau uita nici explica. Nu-l cunoștea pe Gore, nepotul Luxiței, altfel l-ar fi văzut stând la colț de stradă cu o țigară în gură, urmărind cu privirea trecătorii.

Nicoleta plecase pur și simplu din mansarda aceea umedă fără să-și ia nimic, valijoara cu lucrurile aduse de acasă, puținele obiecte cumpărate aici au rămas în mica locuință de la restaurant. Era curioasă să vadă cum se va purta cu ea Decebal care a dus-o la vila din Snagov și imediat a trimis-o cu limuzina să-și cumpere tot ce are nevoie. Când s-a întors cu câteva lucruri uzuale din care mai de soi erau niște skinny jeans a râs, apoi s-au dus împreună la un mall și au colindat magazinele…Pentru Nicoleta era o noutate, atâtea magazine cu obiecte luxoase, vitrine atrăgător aranjate, peste tot mărci străine celebre pe care le știa din reviste. Nu s-a hazardat să aleagă cine știe ce mărfuri deosebite, l-a lăsat pe Decebal să comande și el părea că se pricepe să cumpere tot ce are nevoie o femeie, de la lenjerie intimă la genți de firmă, de la costume de baie la pantofi moderni cu forme speciale, fără să uite periuțe de dinți, deodorante, geluri, parfumuri…Ștefan nu mai prididea să care pachetele și ea îl privea pe bărbatul scund și corpolent cât e de satisfăcut în timp ce ea nu afișa nicio reacție.

– Ce crezi că ai să obții cu toate astea? l-a întrebat.

– Nimic, nu vreau să obțin nimic…decât un zâmbet…și dacă e nevoie mergem la shopping și mâine și poimâine…

A instalat-o într-un dormitor elegant de la etaj, cu pereții tapetați în roz pe care  erau atârnate mai multe tablouri cu flori multicolore, parcă trase la xerox. S-a apropiat crezând că sunt fotografii dar a văzut distinct acuarelele. Patul era imens iar așternuturile păreau din poveștile cu prinți și Cenușărese, brodate cu diferite modele fantastice, deasupra cu perne din catifea de culori felurite dar asortate interiorului care părea destinat să găzduiască o femeie. A văzut un dulap încăpător, o masă de toaletă cu o oglindă alungită unde se putea machia în voie, câteva fotolii de piele galbenă. Peste tot domnea un aer de bogăție, de lux dar în același timp de o intimitate accesibilă. A căutat prin pachetele de cumpărături de la Mall și a ales o rochie neagră, simplă, lungă până la genunchi, care-i venea de minune. Aștepta să fie invitată la cină și așteptarea n-a durat mult.

În sufragerie era o masă lungă dar numai la cele două capete fuseseră așezate tacâmuri, s-a așezat în timp ce Decebal stătea în capătul opus și trebuia să-l privească printre câteva suporturi de lumânări și două vaze mari cu flori aflate între ei.

– Îți place peștele? a întrebat-o. Astă seară avem calcan, știi că e o adevărată artă să filetezi calcanul? Ce e…te pomenești că nici nu știi cum arată…calcanul e un pește care seamănă cu o lună plină …sau cu o minge turtită, dacă preferi. O să-ți placă.

I-a plăcut. În fața ei erau sticle cu apă plată și minerală iar el a precizat, râzând:

– Nu-ți dau să bei alcool, cine știe ce prostii ești capabilă să faci! Dacă vrei totuși puțin vin alb…merge la pește.

– Mulțumesc, nu beau.

– Îți place camera? E pregătită pentru oaspeți dar să știi că ești prima care stă acolo.

Dar Gilda unde stă, ar fi vrut să întrebe însă s-a menținut în acea tăcere sigură care îi permitea să ia atitudine în funcție de cât îi convenea sau nu ceea ce avea să se întâmple. La urma urmei tactica lui Decebal putea fi oricât de sofisticată, tot va ajunge să se dea la ea, să-i ceară să plătească prețul. Gilda îi spusese verde în față ”: țărăncuțe ca tine ronțăie la micul dejun…îți aruncă și câțiva poli, dolari sau euro, și adio, alta la rând….” Așa ceva ei nu i se va întâmpla. Sigur, magnatul glumise când îi spusese că are de gând să se însoare cu ea dar Nicoleta era hotărâtă să-i arate că nu știe de glumă.

Seara după cină, s-a întors în dormitor, a făcut un duș și s-a îmbrăcat cu o cămașă de noapte vaporoasă. Întinsă peste așternuturile îmbietoare a așteptat cuminte ca el să bată la ușă sau să intre de-a dreptul, curioasă dar în același timp neliniștită. El cum va proceda, ce va spune, ea ce va face…în minte i se învălmășeau tot felul de presupuneri iar peste toate se așternea o constatare: Decebal nu e deloc antipatic…ba chiar e un bărbat de care te poți apropia.

S-a făcut târziu dar ușa nu s-a deschis …A adormit greu, ghemuită peste așternuturile neatinse…dimineața când a bătut cineva la ușă a tresărit, parcă o vedea pe Gilda intrând să o ia de mână și să o dea afară…„ Gata, fetițo, ai dormit destul, să-ți fie de bine…„

Dar era un servitor, i s-a adus micul dejun…

10

            Horia

Dintr-o mașină parcată a coborât în grabă un bărbat care s-a apropiat de el tocmai când voia să intre în clădirea Parchetului. Nici măcar nu l-a întrebat cum îl cheamă, nu a dat nici bună ziua, mergea direct la țintă.

– Vă așteaptă domnul George Dobrescu.

– Pe mine?

– Da, vă roagă să-i faceți o vizită..puteți să mă urmați?

Era un Land Rover Discovery verde, cam vechi dar masiv, ușor de urmărit în trafic, mergeau spre salba de lacuri din nordul Bucureștiului, au apucat-o pe un drum printre copacii umbroși străjuit de o barieră care s-a deschis imediat și au ajuns la un grup de clădiri albe, îngrijite, probabil un club cu terasă, terenuri de tenis, piscină, unul din acele locuri unde se retrag pentru intimitate și confort oamenii cu bani. Horia știa că în zonă se aflaseră pe vremuri multe amenajări de agrement aparținând Gospodăriei de partid, Uteceului, BTT-ului, Pionierilor, Sindicatelor, Securității și altora, aproape toate încăpând astăzi pe mâna unor particulari descurcăreți care ofereau servicii de cea mai înaltă calitate noii nomenclaturi. Pe George Dobrescu de altfel îl cunoscuse într-o excursie a fostului Birou de Turism pentru Tineret, făcea parte sau avea legături cu organizatorii. Era în 1990, el era copil, abia trecuse în clasa a treia iar tatăl lui l-a luat într-o excursie în Italia, la Coppa del Mondo, campionatul mondial de fotbal, la care participa și echipa României. Au mers zile întregi prin fosta Iugoslavie, au înoptat la o cabană în apropiere de Ljubljana, au parcurs aproape întreaga coastă adriatică a Italiei cu hârbuitele autocare Chausson pe care șoferii de pe Ikarusurile sau Mercedesurile care-i depășeau le priveau ca pe niște obiecte de muzeu. Au ajuns după o călătorie infernal de lungă în toiul nopții undeva  la sud de Bari, într-un cochet orășel de coastă, Ostuni, dar micul Horia dormise și cu greu a realizat unde se află. Amintirile copilului de atunci cuprind nu doar după amiezele toride în care se ascundea să culeagă și să mănânce smochine încă verzi dintr-un pom dar mai ales agitația când s-a aflat că la București se întâmplă ceva…au venit minerii! Tatăl lui și Dobrescu, cu care a fost împreună pe tot cuprinsul călătoriei au dat telefoane, s-au informat, copilul n-a fost privat de restul excursiei dar atmosfera se întunecase. Mai târziu, peste ani, și-a amintit de George Dobrescu când tatăl său, devenit judecător la Curtea de Apel, a pronunțat acea achitare comentată de mulți răuvoitori.

Era un bărbat trecut de 60 de ani și care-și arăta vârsta, cu fața brăzdată de riduri, cu o calviție care-i acoperea puținul păr rămas, cândva blond acum de o culoare incertă, purta ochelari cu rame groase și fuma într-una niște țigări lungi de foi. Avea pe birou o cutie plină și îl servi pe Horia care refuză cu politețe, nu înțelegea de ce fusese chemat dar amintirea acelui bilețel găsit într-un sertar în biblioteca tatălui său nu-i dădea pace.

George Dobrescu era proprietarul acestui complex de agrement și desigur deținea o avere considerabilă. Așa cum se aștepta omul a început prin a-i transmite condoleanțe și Horia a înțeles că regretele lui erau sincere:…

– Îi sunt dator memoriei lui Valeriu…

– Sigur nu v-ați plătit datoria?

– De ce spui asta, tinere?

– Am găsit un bilet în biblioteca tatei, era o carte de vizită a dumneavoastră cu două cuvinte scrise de mână…

-”Recunoștință veșnică„ l-a întrerupt Dobrescu. L-a mai păstrat? Tatăl tău a fost un jurist eminent și un om integru, de o cinste exemplară, să știi. Doar nu-ți închipui că l-am mituit, nici vorbă, m-ar fi dat afară pe ușă în șuturi.  De altfel, în afară de excursia aceea în Italia la fotbal, practic nu ne-am mai văzut, înante de revoluție mai venea să joace o partidă de tenis și să facă rost de țigări bulgărești, dar de…nici unul din noi nu mai era tânăr iar valurile vieții ne-au dus pe corăbii diferite. Nu, dragul meu, Valeriu nu m-a achitat din prietenie ci pentru că a constatat că sunt nevinovat și a ținut piept tuturor șmecherilor care voiau să mă înfunde…

– Chiar erați nevinovat sau…nu erau suficiente probe? Dobrescu a râs:

– Și una și alta.  Nu știi cât de rău îmi pare că n-a mai trăit, cum l-ai cunoscut și tu n-ar fi primit în timpul vieții nici măcar o atenție, o țigară, un whisky dar față de tine pot să mă revanșez. Cere-mi orice și s-a făcut!

Brusc Horia se decise să profite de ofertă. În mod sigur Dobrescu era un om cu relații, avea cunoștiințe în diferite cercuri și putea să-l ajute, continua să fie frustrat de gafele făcute în afacerea cu șoferul de tir și de hotărârea șefului său de a-l îndepărta din dosar. Poate avea un prilej să revină în anchetă.

– Îl cunoașteți pe Petru Manole? George Dobrescu nu s-a grăbit să răspundă, și-a mai aprins o țigară deși cea veche încă mai fumega în scrumieră și a întrebat:

– Aveți o anchetă pe numele lui și nu l-ați prididit? Mă rog…secret de serviciu…dar să știi că Manole nu face parte din lumea care se învârtește pe aici…dar…

– Există un „dar„?

– Domnule Drăgan, am promis că te ajut și o voi face. Știu că Petru Manole e un mafiot care se ocupă cu traficul de persoane ceea ce e complet departe de preocupările mele. Totuși…mai are o afacere de care nu sunt străin, un cazinou clandestin ..

Horia a rămas mirat: Există așa ceva? La noi e plin de cazinouri, s-au înmulțit ca ciupercile, ce rost ar avea un cazinou clandestin?

– Nu e vorba despre amărăștenii care înghesuie într-o magherniță niște aparate de jocuri ci de un cazinou adevărat. Abia acum Horia își aminti de un caz mai vechi care ajunsese chiar și în presă:

– Stați că știu, la Baia Mare parcă s-a descoperit un cazinou din acestea…

– Exact, aveau 7 mese cu câte 10 locuri, jetoane, cărți, tot dichisul, făceau jocuri în sistem piramidal …Nu fi naiv, cazinourile oficiale fie sunt capcane pentru fraieri fie sunt monitorizate de Servicii…un cazinou clandestin nu plătește taxe și oferă discreție absolută și distracție pe cinste, băutură, fetițe… Sunt unii tipi bazați care vin cu avioane personale din Israel, din Orient, pentru o partidă de chemin de fer , ai idee cu ce se mănâncă asta?

– Înțeleg…Manole își desface marfa acolo…

– Nu-ți pot da vreo adresă, nimic, dar dacă vrei să arunci o privire înăuntru poți intra doar cu mine…am să te introduc odată după care faci ce vrei. Dar să nu-ți închipui că poți da buzna cu mascații, cu antitero, cu mai știu eu cine…și nici cu nevasta! Dacă nu vrei să consumi vreo frumusețe din partea casei vino însoțit de altă femeie, amantă, prietenă, vezi dumneata…

Îl tenta să ia investigația pe cont propriu și să-i ofere șefului său Gheorghiu „capul„ lui Manole, cu dovezi cu tot. Și cum pe Nicoleta n-ar fi avut curaj să o invite acolo, cu condiția să o fi găsit, putea merge cu Eva. În acest fel ar para orice capcană i s-ar întinde pentru că Horia n-avea deloc încredere în George Dobrescu sau în ce i se propunea. I-a povestit Evei că aflase întâmplător un pont și când ea l-a asigurat de discreția ei i-a oferit amănunte…vor fi introduși într-un cazinou clandestin aparținând clanului sau lui Manole personal, nu trebuia să facă nimic special ci doar să joace…

– Ce se joacă acolo? a întrebat Eva, nedumerită.

– Chemin de fer…

– Ce e asta…m-ai lăsat total în ceață?!

Se documentase, era vorba de un fel de baccara unde banca trecea de la un câștigător la altul dar numai un singur jucător se confrunta cu banca după ce acoperise miza…ceilalți puteau paria între ei sau pur și simplu asistau, așa cum avea de gând să facă el. Câștiga cel care se apropia mai mult de 9, cifra fiind calculată după adunarea cărților, ca la blackjack. Eva era sceptică, acțiunea i se părea hazardată dar i-a promis că îl va însoți, indiferent de consecințe. Când s-a dus seara să o ia a rămas plăcut surprins de înfățișarea ei, îmbrăcase o rochie albastru deschis, cu bretele subțiri și purta la gât un șirag de perle, arăta elegant dar simplu, își punea în valoare chipul cu trăsături delicate și culoarea părului iar verdele ochilor parcă strălucea.

– Ești o femeie frumoasă…nu s-a abținut Horia să constate și ea a surâs:

– Mulțumesc.

S-a temut că Dobrescu îi va da un plic cu bani ca să reziste mizelor din cazinou dar acesta se purtă extrem de evaziv, îi conduse până într-o vilă ascunsă pe una din străzile din vechiul cartier al nomenclaturii și îi spuse bărbatului care deschise ușa:

– Haralambie, dânsul e un prieten al meu, azi a venit doar în recunoaștere dar s-ar putea să devină un bun client, ai grijă de el și de prietena lui. Eu poate mă întorc mai târziu, când se încing jocurile. Haralambie era un tip puțin vorbăreț, cu o barbă îngrijită care îi ascundea vârsta și cu o înfățișare sportivă, i-a condus prin câteva camere luminate discret în timp ce se auzea de undeva o muzică liniștită, un concert de pian, poate Chopin sau Liszt. Pe o canapea stăteau de vorbă două femei destul de strident îmbrăcate și pe una din ele Horia era sigur că o mai văzuse, chiar dacă n-au zăbovit mult lângă ele și-a dat seama că era Mara, de la videochat, prietena Nicoletei. Mara Cosma…era așadar una din fetele lui Manole?! Ce putea să-și închipuie, ce conexiuni trebuia să facă între clanul interlopului și fetele Luxiței, cum arăta acum povestea Nicoletei în care se amestecau băutura cu drogurile, violența sexuală, banii magnatului de la Snagov? Eva l-a tras de mânecă, ajunseseră în salonul de joc.

Au așteptat câteva ore până și-a făcut apariția Petru Manole în persoană. Până atunci au fost invitați să servească delicatese de la bufetul amenajat în salon, paharele li s-au umplut permanent cu șampanie, au asistat cuminți la câteva înfruntări pe bani grei, privind stingheriți în jur și captând arareori exclamații și comentarii în diferite limbi până când Manole însuși s-a apropiat de ei. Haralambie îl însoțea și deodată Horia a avut senzația că va intra în bucluc, dar Eva i-a zâmbit și l-a apucat de braț cu mâna ei caldă și catifelată.

– Ce reprezintă tatuajul, doamnă…Sau domnișoară…a întrebat amabil noul venit, arătând cu ochii spre tatuajul de pe brațul Evei.

– E un căluț de mare, a răspuns ea amabilă, sunt din Constanța, acolo l-am făcut.

– Nostim…sper că vă place aici și o să mai veniți.

– Desigur.

– Dar acum s-a făcut târziu și domnul Dobrescu a sunat că nu mai vine așa că va trebui să plecați. Nu încăpea împotrivire iar oricum li se oferea o ieșire onorabilă. În fond ce sperase Horia să obțină venind aici? Un eșec total, de la un capăt la altul, însăși ambiția de a se lansa de capul lui în lumea clanului Manole fusese o greșeală. Sau o prostie. Au plecat și a condus-o pe Eva la locuința ei fără să vorbească prea mult. Desigur și ea era supărată. Se asociase la prostia lui și cine știe ce consecințe vor urma, totuși rămăsese cu o informație interesantă, Mara, prietena Nicoletei, era o prostituată profesionistă.

– Vrei să intri?

– M-ai întrebat ceva?

– Scuze, n-am spus nimic…noapte bună, mulțumesc pentru distracție.

Eva i-a întins mâna și asta a fost tot. Dezastrul avea să apară a doua zi când Gheorghiu l-a chemat de la prima oră. Horia a văzut după încruntarea de pe fața acestuia că gafa făcută s-a aflat și îi părea rău, greșise, mai mult îl amestecase și pe George Dobrescu în afacere iar poate că omul chiar a vrut să se revanșeze, în memoria prietenului dispărut. Așa să fie dar Dobrescu era un obișnuit al cazinoului interlopilor, dacă cineva a greșit nici acesta nu era scutit de vinovăție…

– Eva nu și-a ținut gura? a încercat să anticipeze Horia muștruluiala.

–  Eva nu mi-a spus nimic, dar am primit un telefon.

– De amenințare?

– Ia-o cum vrei…dar nu face pași care ar putea deranja anumite…interese.

– Ce fel de interese am deranjat, SRI, SIE… poate FBI, CIA ? NATO ?

Gheorghiu nu părea dispus să-i guste glumele:

– Stai blând Horia, ți-am spus că de Petru Manole mă ocup eu…tu bagă-ți nasul în dosarele pe care le ai și nu le-ai mișcat din loc de o veșnicie…cât despre Eva..dacă vrei să i-o tragi fă-o dar n-o târî cu tine după cai verzi pe pereți…

11

Ile

Grigore Oană era vecinul care o ducea pe Nicoleta cu motocicleta la Văleni și într-o după amiaza când se întorcea în Bughești l-a văzut pe Stan Șchiopu pe terasa bufetului, cu o sticlă de bere în față și țigara în gură. S-a apropiat de el și i-a zâmbit, bucuros că îl vede sănătos după accidentul suferit:

– Ce faci Stane, te-au primit înapoi la muncă?

– M-au! Crezi că-s mulți nătăfleți care acceptă să se spetească muncind pentru o leafă de mizerie…o mie pe lună la opt ore…mai bine stai acasă și mănânci din ajutoarele sociale…

– Serios?

– Dacă-ți zic…păi la noi decât ca muncitor necalificat mai bine stai pe ajutoare, tot iei un milion juma de om…ce, nu știi, parcă erai ziarist?

– Lasă că voi v-ați aranjat, Nicoleta se mărită cu un milionar.

– Ce face?

Oană adusese din oraș ziarul tabloid în care se vorbea despre apropiata căsătorie a „frumoasei brunete” cu Decebal Mazilu, „reputat playboy și milionar de top” și Stan a dus grăbit ziarul acasă să i-l arate Veronei:

– Uite, fi-ta se mărită cu un cowboy!

– Lasă-mă cu prostiile, trebuie să dau la găini…

Dar femeia n-a rezistat mult și a privit cu ochi nedumeriți fotografiile în care apărea o femeie înaltă și elegantă, greu de recunoscut dar totuși era Nicoleta care părea că se schimbase cu o viteză vertiginoasă. După încercarea intempestivă a lui Stan de a o aduce pe fată înapoi acasă Verona așteptase vești dar nu primise nici un semn. Soțul ei se vindecase după accidentul suferit, ba chiar nu așteptase prea mult pentru a-și relua obiceiurile de a se umfla cu bere și fum de țigară.

– Uite de asta a plecat fata, miroase casa ca o cocină de porci, bombănea ea.

Desigur, preotul Vasile Melinte era cel mai indicat să o sfătuiască. Verona îl considerase de la început, de când tânărul oltean venise în satul lor, o partidă potrivită pentru Nicoleta, o trimisese adesea la biserică sub diferite pretexte, sperând să ajute la înfiriparea unei relații între cei doi. Nici acum nu era limpede dacă între Ile și fata ei se petrecuse ceva, pentru că modul curtenitor și atent cu care preotul se ocupa de ea, interesându-se mereu cum stă cu sănătatea și ce greutăți are părea mai mult decât îi cerea slujba. E drept, Ile nu întreba niciodată dacă veniseră vești de la Nicoleta dar Verona era sigură că el nu o uitase. Astfel că știrile din ziar trebuiau aduse neîntârziat la cunoștiința preotului dar ascunse cu grijă de bârfa satului. Deocamdată.

– Se mărită…s-a mirat Ile. Nu e cam devreme?

– Mata ai auzit părinte de omul ăsta, Decebal?…O fi ceva serios?

– După părerea mea, nu.

– Nu?

– Poate să-ți convină dumitale, tușă Verona, să te încuscrești cu un bogătaș dar eu nu m-aș grăbi să cred. Ziare de felul acesta, mă rog, trăiesc doar din minciuni și zvonuri, eu n-aș avea încredere în ce scriu ei…

– Dar pozele?

Într-adevăr fotografiile erau elocvente, Nicoleta arăta foarte bine, parcă se mai împlinise, părul ei negru și bogat strălucea, era îmbrăcată cu gust și purta câteva bijuterii care în mod sigur costau peste ce și-ar fi putut ea permite. Ile a studiat îndelung imaginile fără să comenteze, fără să poți citi ceva pe fața lui și Verona a început să se sperie:

– Nu cumva fata mea s-a apucat de prostii?

Ile încercase, după întoarcerea de la București, să dea de rudele din Văleni ale Marei și le găsise cu chiu cu vai fără să afle mare lucru, totuși i se spusese că femeia a „luat-o pe drumul pierzaniei„ ceea ce putea însemna multe, o informație pe care o păstrase pentru el, nu intenționa să-i creeze probleme Veronei, că de Stan Șchiopu nu putea fi vorba, după necazul cu accidentul de la București bărbatul ceruse ca nici măcar să nu se mai pronunțe numele fetei în casa lui…

– Trebuie neapărat să mă duc după ea, să vorbim, a spus mama, hotărâtă.

– Nu vă grăbiți…mai întâi mă duc eu. Și așa trebuie să merg cu treburi la Plo…la București.

Lui Ile nu i-a fost greu să localizeze vila de la Snagov a magnatului și a ajuns într-o dimineață la poartă. Nicoleta nu s-a mirat deloc când a fost anunțată „vă caută un preot„, se aștepta să primească astfel de vizite…Nici Ile nu s-a mirat când i s-a spus „Domnișoara e la piscină„ dar a rezistat cu greu emoției de o revedea, strălucitoare în costumul de baie de culoarea smaragdului. Sigur, nu calitatea costumului îl impresiona ci mai ales reînoirea contactului vizual cu trupul acela puternic, cu piele catifelată strălucind marmorean, cu sânii gata să țâșnească afară, sânii pe care-i sărutase și mângâiase de atâtea ori. L-a întâmpinat veselă.

– Ile, cum m-ai găsit?

– Ziarele sunt pline de vești despre tine…

– Zău? A aflat mama că mă căsătoresc?

– E adevărat?

Nicoleta și-a amintit de cele câteva zile în care a dormit singură în camera de oaspeți care, dintr-o dată, i s-a părut rece și neprimitoare. I s-a servit masa în sufragerie și Ștefan i-a comunicat că patronul lipsea, trebuise să plece pentru câteva zile în străinătate. Nici măcar nu și-a luat rămas bun, gândi Nicoleta…ei bine, data viitoare când pleacă din țară o să mă ia cu el! Mai târziu a apărut Decebal. Cât timp a trecut de atunci? Zile, săptămâni? I-a spus să nu se sperie de el pentru că n-are de gând să sară pe ea, să-i sfâșie hainele,, să o posede cu sălbăticie pe dușumea sau cine știe ce…Scria în ziare că ar putea să se căsătorească și de ce nu?  Chiar își închipuia cu un fior de emoție  adolescentină că tânăra îmbrăcată într-o rochie imaculată de mireasă, cu un superb buchet de flori în mână pășește alături de el pe un covor presărat cu trandafiri…Pentru imaginea asta sunt dispus să nu mă ating de tine, să aștept noaptea nunții,… Dar de ce, nu e nevoie, a răspuns calm Nicoleta și a început să se dezbrace….Avusese dreptate, pieptul lui Decebal era plin de păr negru și creț .

– Nu mi-ai răspuns, se auzi vocea lui Ile, dar ea era departe cu gândurile.

– Ce m-ai întrebat?

– E adevărat ce scriu ziarele?

– Da, e adevărat.

– Cum e posibil? Căsătorește-te cu mine, Nicoleta!

– De ce?  Ca să mă întorc la Bughești?

– Maică-ta a văzut pozele și…

– Chiar nu-mi pasă! Dacă s-a uitat la poze măcar a văzut că sunt bine.

– Ești bine…sau o duci bine?

– Ile, sper că n-ai venit să-mi faci morală, păstrează-ți predicile pentru țațele care se înghesuie duminica în biserică. Când am plecat am jurat să-mi trăiesc viața așa cum îmi place și asta fac, nimeni și nimic nu mă poate da înapoi…

– Nici măcar dragostea?

– Poftim? Să nu-mi spui că mă iubești…

– Nico…abia ai făcut 18 ani, e cale lungă până să fii pregătită pentru căsătorie.

– Aha…dar pentru tine aș fi pregătită?

Cum să-i spună lui Ile ce simțise zilele astea? Decebal se purta ca un tânăr îndrăgostit, o răsfăța, pusese două servitoare să-i îndeplinească dorințele cele mai mici, n-o lăsa să se plictisească și-i adusese teancuri de reviste de fashion să răsfoiască dar în afară de încă o ieșire la shopping nu o scotea din vilă. Ar fi vrut să-l însoțească la un restaurant, să-și etaleze noile toalete. Totuși îi plăcea viața pe care o ducea, chiar dacă nu era obișnuită cu lenea gen „muieți-s posmagii„. Au fost într-o seară la un local ascuns pe o străduță banală și s-au instalat într-un salon discret dar înainte de desert și-a dat seama că patroana era Luxița, pentru că femeia a apărut să întrebe dacă totul e în regulă, dar n-a dat nici un semn că ar cunoaște-o pe Nicoleta, s-a purtat cu o distincție desăvârșită. Totuși ea n-a ezitat să-l întrebe pe Decebal dacă el și madam Moroianu erau parteneri dar n-a primit un răspuns limpede.

– Tata era cândva prieten cu ea, am preluat tradiția de a o mai ajuta din când în când în afaceri. Aici era altă problemă, Alexandru Mazilu poreclit Căpitanul, tatăl lui Decebal, făcuse în două rânduri inspecții la vilă, îi fusese prezentată „logodnica„ dar nu păruse a avea o reacție clară, cel puțin nu în fața ei. Acum îl asculta pe Ile fără prea multă tragere de inimă, își va debita predica și va pleca, numai ea va lua hotărîri privind viața ei și nimeni nu o va influența.

– Îți trebuie să trăiești mai mult timp, îi spunea Ile, ca să te descoperi pe tine însăți, să-ți formezi caracterul să-i cunoști mai bine pe oameni și să comunici cu ei…ba chiar să treci peste „marea despărțire”…

– Poftim? Despre ce vorbești?

– Nicoleta, fiecare dintre noi are la un moment dat o cumpănă, o decepție în dragoste, de pildă, provocată de o despărțire dureroasă…și are nevoie de timp să se vindece. Eu nu știu dacă tu ai apucat să treci peste așa ceva și ai ajuns să te cunoști mai bine, să capeți încredere în forțele tale, să…

L-a întrerupt cu brutalitate:

– Ile, mai bine pleacă! Ai venit să faci filosofie de doi bani, mă crezi atât de proastă să pun botul la balivernele tale? Dacă te-a trimis mama să vezi cu ochii tăi ce fac, spune-i că sunt bine și gata! Acasă am să vin într-o zi…când am să hotărăsc eu, ai înțeles?

– Nu vrei să-i scrii o scrisoare?

– Te rog, du-te! Și nu-mi vorbi mie de dragoste, tu iubește-l pe Dumnezeu, și e destul! Dar el nu dădea înapoi atât de ușor:

– Nicoleta, nu vreau să suferi…

– Te simți responsabil pentru că eram fecioară? a zâmbit fata. Nu-ți face griji, n-am să spun la nimeni și nici nu-ți fac vină cu ceva, eu am vrut să mă dăruiesc ție. Dar acum nu mai vreau să te văd, la revedere…

12

Decebal

Pe coperta dosarului scria cu litere mari DECEBAL MAZILU dar înăuntru nu se afla nimic, nici o foaie de hârtie, nici o însemnare. Horia  nu știa nimic precis despre relația Nicoletei cu Decebal, nu înțelegea unde a dispărut fata și de ce?   Dar, mai ales, de ce i-a cedat Nicoleta după care a fugit, s-a ascuns, a refuzat să-l mai vadă? Prezența Marei în cazinoul clandestin îi dăduse fiori, de la femeile astea nu știi la ce să te aștepți…așa cum Mara își întregea veniturile practicând prostituția pentru boierii aduși de Manole la fel putea proceda și prietena ei. Ceea ce însemna că Nicoleta e o prefăcută, în ciuda aerului proaspăt de puștoaică nevinovată, venită de la țară. Oricum era o profitoare, o oportunistă ca atâtea alte fete care nu vedeau altă soluție pentru o viață confortabilă decât un  bărbat cu bani. Oare povestea cu plângerea împotriva lui Mazilu fusese o șiretenie, un truc menit să-i ofere anumite atuuri pentru viitor, dar ce planuri de viitor avea și ce rol juca Decebal Mazilu? Nici o clipă nu-și puse întrebarea ce rol putea juca el însuși în aceste misterioase planuriEva l-a găsit în birou, căzut pe gânduri, nici nu auzise când a bătut la ușă…

– Cum stai cu dosarul, ai rezolvat plângerea Nicoletei? Crezi că n-am băgat de seamă, atunci la terasă, că vă cunoașteți? A trecut ceva timp, recunosc, dar văd că și acum stai cu dosarul în față. Ce s-a întâmplat, nu cumva ea a venit la Parchet să depună plângere..împotriva altuia, de pildă împotriva ta? Pentru hărțuire sexuală? Ați avut o relație și ai lăsat-o însărcinată? De ce nu vorbești? Horia, ai familie, ai o carieră…

– Dacă aveam o relație cu tine nu-mi dăuna?

– Spui măgării dar n-am să bag în seamă. Am experiența unei căsnicii nepotrivite care m-a îmbătrânit mai mult decât se vede și de aceea îmi asum dreptul de a mă uita în viața altora…așa că n-ai să mă îndepărtezi cu o mojicie.

– Bine. Spune ce ai de spus.

– Poftim, probabil nu citești magazinul acesta și nu ești la curent cu noutățile mondene! Îi puse în brațe un ziar mototolit și se îndepărtă…Are și poze! Era tabloidul care dedicase o pagină întreagă presupusei căsătorii dintre magnatul de la Snagov și frumoasa brunetă care arăta acum cu totul altfel în peisajul elegant al vilei. Știa să pozeze, ținutele ei erau diferite, de cea mai bună calitate, în fiecare fotografie iar imaginea de la piscină în bikini, cu o pălărie drăguță și ochelari de soare moderni merita toată atenția. Practic Nicoleta se schimbase cu totul și Horia își dădu seama că nu știa nimic, trăise pe altă lume, între gândurile lui și realitate nu mai era nicio legătură. Ei bine, el nu va da înapoi, va continua ancheta ca și cum nu s-ar fi schimbat atâtea în tot acest timp, avea doar un regret…mai bine era dacă-i ceream informații lui Dobrescu, precis m-ar fi ajutat, nu cred că Mazilu e curat. Trimise o citație pe numele Nicoletei Călugăru la vilă și așteptă, nesigur de ceea ce va fi să se întâmple.

Dar a avut surpriza să o vadă venind în biroul său, în ziua și la ora cerute de citație. Era însoțită de o femeie mai în vârstă, îmbrăcată cu o rochie neagră și încărcată de bijuterii strălucitoare.

– Sunt avocat Bianca Ciungu, s-a prezentat. Domnișoara  a depus o plângere la dumneavoastră pe care vrea să o retragă…presupun că acesta e motivul citației, pentru anchetă.

Horia ar fi preferat o discuție între patru ochi cu Nicoleta dar își dădu seama că nu mai e posibil, o privea cât de mult se schimbase într-un timp destul de scurt și dintr-odată i se păru că tot ce vede îi dă dreptate, fata era o banală arivistă, în stare să se culce cu oricine i-ar fi asigurat un mod de viață care îi dă acces la hainele de firmă pe care le purta, la poșeta și sandalele brodate cu fir de aur, la ochelarii de soare imaginați de un designer celebru în spatele cărora se ascundea o privire desigur indiferentă. Ea n-a scos o vorbă și Horia s-a văzut obligat să spună:

– Da, era vorba despre plângerea făcută, până acum n-am întreprins nimic deosebit, totuși am trecut pe la firma doamnei Luxița Moroianu…câtă vreme domnișoara a afirmat că ar putea fi vorba de droguri…

– Nu, nu…s-a grăbit Nicoleta să intervină, m-am înșelat. De fapt m-am înșelat asupra mai multor lucruri pe care vi le-am spus…mai bine să uităm totul.

– Înțeleg…mai ales că am aflat din ziare că acum aveți o relație cu domnul Mazilu…

– Nu e vorba de o relație, s-a grăbit ea să explice, eu îl iubesc pe Decebal, chiar îl iubesc!

Ce-ar mai fi fost de spus?

Decebal a așteptat-o acasă să o întrebe de ce a fost chemată la procuratură, avocata îi spusese deja la telefon că nu se întâmplase nimic deosebit dar observase o anumită reținere din partea Nicoletei ca și o stânjeneală a bărbatului. Știa de la Luxița și de vizita oarecum fără finalitate a tânărului procuror la videochat dar nu reușea să înțeleagă motivele reale ale interesului față de persoana lui. E drept, Nicoleta făcuse la început o plângere absurdă, poate și ca să se răzbune după ce Gilda o dăduse afară din vilă fără menajamente dar nu se aștepta ca autoritățile să ia în serios fanteziile unei fete amețite de băutură și de perspectiva unei relații profitabile. A întrebat-o ca și cum era vorba de un lucru neimportant:

–  De ce te-au chemat?

– Nu ți-a spus avocata? Să dau niște relații.

– Despre mine?

– Nu, m-a întrebat ce mai știu de Mara, prietena mea unde am stat când trebuia să mă angajez la doamna Luxița, dar eu n-am vrut să lucrez nici o zi la videochat…

– Mara? s-a mirat el. De unde și până unde…au ceva bănuieli?

– Nu știu, dar data trecută a pomenit de droguri..

– Doamne ferește…După vizita lui Horia la videochat Luxița îl alertase pe Decebal despre interesul brusc al procuraturii dar el pricepuse că e vorba doar de Nicoleta nu de afacere. Totuși…nimic nu era sigur…Și Nicoleta știa pentru că Mara o sunase, sigur că văzuse prin ziare etapele relației mondene dintre amica ei și magnat  dar n-avea de gând să comenteze, doar atât i-a spus” să știi că procurorul a fost pe aici…”

Decebal era însă vulpe bătrână, chiar dacă avocata trimisă i-a relatat că nu a mirosit nimic necurat, știa că nu iese fum fără foc iar focul părea aprins mai de mult. S-a hotărât să stea din nou de vorbă cu Luxița, n-ar fi vrut ca din cauza unor capricii să-și pună în pericol afacerile cu adevărat importante. Ba chiar era nimerit să se spele pe mâini de istoria cu videochatul, oricum nu producea marea lucru. A mers din nou la masă la localul unde bucătăreasa îi gătea niște ciorbe ardelenești pe gustul lui și a ținut s-o atenționeze pe Luxița, mai mult s-o sperie:

– Dacă te bagi în învârteli necurate pe mine m-ai pierdut de partener, am acceptat să investesc câte ceva din două motive, pentru obrazul tău că ești de neam subțire și e păcat să cazi în mizerie și pentru…

– Pentru că mai ciuguleai și tu carne tânără.

– Acum s-a terminat

– Aiurea!

– Te anchetează procuratura femeie, bănuiesc că ești băgată în traficul de droguri..

– Știi bine că nu e adevărat.

– Mă rog…poate-s mișculațiile lui Goe, de la el ți se va trage…Eu ies.

– E adevărat că te căsătorești cu…aia?

– Băi la noi ziarele nu mint, dacă așa scrie trebuie să mă căsătoresc. Și-ți mai dau o veste, încă e secret dar până la urmă tot o să apară în presă…curând voi fi tătic! Așa că pentru copilul meu vreau să mă debarasez de orice mi-ar dăuna, mi-ar păta reputația, …

– Eu n-am bani să-ți răscumpăr partea dacă asta dorești…

– Vrei să negociez cu Gore?

– Doamne ferește să ajung la mâna prostovanului…

– Luxița am să fiu un domn, un gentleman…te ocupi tu de toate cele necesare, îmi organizezi nunta, mi-o plătești și te iert de orice datorie!  Sau mi-o plătești la Calendele grecești, așa cum fac grecii…Taci, nu protesta că e un chilipir! Am o singură pretenție, rochie albă de mireasă pentru Nicoleta, comandată la Paris. Eventual Milano. De altfel…știi ce idee bună am, pot să fac nunta la Paris și petrecerea s-o dau la mine la vilă, ce zici?

– Adică să plătesc de două ori?

– Lasă, ne înțelegem noi, râse el privind spre bucătăreasa care adusese un platou de chiftele: Azi nu vreau chiftele, fă niște jumări, să meargă la bere!

Din tot ce spusese un lucru era important și adevărat, Nicoleta era însărcinată.

13

            Nicoleta

Nunta fastuoasă a lui Decebal Mazilu cu Nicoleta Călugăru a avut loc la Paris…urmată de luna de miere tot acolo..A fost un vis…Mai întâi zborul cu avionul a fost uluitor pentru Nicoleta. La Otopeni au așteptat cursa Air France coborând într-un lounge pentru clasa business unde găseai tot ce îți doreai pentru o gustare, cafea, dulciuri, băuturi și accesul gratuit la toate aceste bunătăți îi dădu un sentiment de superioritate Nicoletei. Pe timpul zborului l-a ținut permanent de mână pe Decebal dar n-a mărturisit în gura mare că-i e frică. Un pahar două de șampanie i-a asigurat euforia sau, dacă vreți,  nesimțirea de a nu băga în seamă ce se vedea pe fereastră. Noroc că era o vreme noroasă și Parisul i-a întâmpinat cu vânt și o ploaie măruntă. Dar pe seară era destul de plăcut ca el să o plimbe, unde altundeva decât pe Champs Elysees. O arteră largă care-și merita reputația cu toate că pe trotuare colcăiau o mulțime de indivizi dubioși, de nații incerte, trebuia să-ți faci loc nu numai printre turiștii asiatici dar și printre tot felul de ciudați așezați în presupuse poziții de yoga sau cerșind pur și simplu, la vedere. Dacă nu băgai de seamă agitația străzii tot găseai timp să admiri vitrinele de la Louis Vuitton sau să te rătăcești prin pasajele pline de magazine elegante. S-au cazat la un hotel luxos nu departe de Turnul Eiffel care se vedea noaptea strălucind de lumini de la balconul încărcat cu flori și dotat cu niște umbreluțe roșii care-i plăceau la nebunie. Cât despre prima cină la restaurantul hotelului când a deschis meniul ce i s-a oferit de la intrare a rămas uimită de nivelul prețurilor, se obișnuise cu sumele mari de cheltuială dar aici fiecare lucru costa de la 100 de euro în sus. Brusc și-a amintit de un film în care o novice ca ea se făcuse de râs într-un local franțuzesc pentru că nu știa să mănânce melci și i-a șoptit lu Decebal…”Dacă au melci să știi că eu nu mănânc, nu-mi plac”…”Eu mă gândeam să luăm niște langustine de Bretania, uite aici, cu puțin caviar.” A fost de acord, costau doar 195 de euro și erau mai mult niște oase pline de țepi, noroc cu platoul de ”vegetale din grădinile Castelului de la Versailles” servite ca aperitiv…

Inelul cu diamant i-a fost oferit a doua seară când au făcut o plimbare cu vaporașul pe Sena…o altă amintire de neuitat, prefațată de un pahar de șampanie băut înainte de îmbarcare într-un salon care se umplea de femei dichisite, în rochii de seară, amestecându-și parfumurile unul mai amețitor ca altul. Nicoleta putea acum face față oricăreia, nu numai că și ea purta haine elegante dar avea de partea ei prospețimea inegalabilă a vârstei și nici nu băga de seamă privirile piezișe care se îndreptau spre partenerul ei, prea scund și prea în vârstă. Pentru ea nu conta, de acum alesese…Vasul a plutit pe Sena cu luminile puternice îndreptate spre maluri și ceea ce a impresionat-o cel mai mult pe Nicoleta nu au fost clădirile istorice despre care i se vorbea la ureche ci perechile de îndrăgostiți risipite pe cheiuri, surprinși parcă de lumina care-i trezea pe neașteptate dintr-un vis numai al lor. Zeci și zeci de perechi care nici nu băgau de seamă vasul care trecea prin fața lor plin cu femei și bărbați unul mai elegant ca altul…Au coborât chiar vizavi de Turnul luminat de sărbătoare, au traversat strada și au trecut spre hotelul lor pe lângă o vitrină în care străluceau ultimele creații ale lui Valentino dar Nicoleta nu-și putea dezlipi din memorie imaginile îndrăgostiților.

Nunta în sine a început cu o plimbare cu elicopterul  deasupra Parisului, la petrecere au fost invitați numai parteneri de afaceri ai lui Decebal pe care Nicoleta nu-i cunoștea și nici nu avea intenția să o facă, toți s-au bucurat însă când a fost adus un tort uriaș format din mai multe torturi suprapuse așezat pe o arcadă. ”Nu sunt atât de bogat ca unii care au închiriat un palat lângă New York și zeci de limuzine, îi spusese Decebal, nici ca ăia care au luat un castel în Germania dar nu erau români ci romi , mă rog…au făcut-o unii și la Paris, nu știu ce maneliști care au tras vaporașul cu lăutari lângă Turnul Eiffel să le cânte „Pe la poarta dumitale„. Nu-ți vând gogoși…eu atâta pot”. Nicoleta nu cerea mai mult.

Comentariile răuvoitoare aveau loc acasă, la București, bănuia ce se va bârfi, nici nu era nevoie să aștepte întoarcerea ca să răsfoiască ziarele. Dar realitatea întrecea așteptările, fotografiile, în special, erau devastatoare…Frumoasa și bestia.

Abia când s-au întors a fost o petrecere la vilă dar destul de restrânsă. Un ofițer al stării civile a oficiat scurt ceremonia. Mama ei a venit la petrecerea de după nuntă însoțită de Ile, desigur nu era cazul să fie invitat Stan Șchiopu dar nu a existat nici altcineva din partea miresei. Mama Verona s-a comportat cât se poate de firesc, nu își făcuse cine știe ce rochii speciale, nici vreo coafură nelalocul ei, pur și simplu a venit în hainele ei mai bune, curate și simple, nu s-a ferit de oaspeții curioși și în timp ce Ile nu știa cum să-și ascundă reproșurile de pe figură femeia a îmbrățișat-o cu căldură și a început să plângă:

– Mi-a fost tare dor de mine, mamă…

– Îți place soțul meu?

– Îmi place, mamă, sigur că da. Deși…ar fi vrut să adauge, el e de aceiași vârstă cu mine. Dar a tăcut. Nicoleta și-a sărutat mama și i-a spus în șoaptă marele secret – era însărcinată! Iar Verona n-a găsit altceva să întrebe decât:

– Când faceți cununia religioasă, mamă, fără biserică nunta ca și cum nu e..?

– Mai târziu, nu-ți face griji…mai întâi să nasc.

De aceea, după nuntă, viața ei a fost mai retrasă chiar decât înainte, niciodată nu ieșea neînsoțită din vilă, fie Ștefan mergea cu ea la cumpărături fie avocata, doamna Bianca…Pe Luxița nu o mai văzuse. Avea servitoare și nu-i lipsea nimic, putea să se plictisească în voie…Tatăl lui Decebal, Căpitanul, mai trecea s-o vadă de fiecare dată oferindu-i o floare, cu un zâmbet curtenitor dar niciodată vorbind altceva decât banalele „ce mai faci, cum te simți”. Presa tabloidă dar și televiziunile erau pe urma perechii care ieșea rar în oraș în schimb dădeau des câte o fugă pe la Frankfurt sau Milano sau Londra. A făcut valuri știrea că e însărcinată…apoi, după prima ecografie, titlurile mari anunțau că Nicoleta va avea un băiat, un moștenitor pentru Decebal Mazilu. Deja se putea discuta despre viitorul copilului, se puteau face pregătiri pentru venirea lui pe lume.

Nicoleta intrase în vârtejul unei lumi cu care se obișnuise repede, o lume pe care și-o dorise deși nu știa cum să se bucure de tot ce i se oferea, dar va învăța cu încetul, avea un capital de răbdare neștirbit. Nu avusese nicio ceartă cu Decebal chiar dacă adesea se simțea neglijată el fiind mereu în goană, alergat de afacerile lui multiple. Aniversarea Căpitanului care împlinea 75 de ani și era foarte mândru a prilejuit o nouă petrecere la care Decebal a defilat la brațul Nicoletei căreia îi comandase o nouă rochie de seară. Printre invitate era și Gilda care nu a așteptat mult să se apropie zâmbitoare gata de o discuție amicală:

– Te simți bine, draga mea…ți-ai atins scopul.

–  Îmi place coafura ta, ai un stilist pe care mi l-ai recomanda și mie? i-a întors Nicoleta zâmbetul fals.  Dacă vrei să nu te ciufulesc fă-te că nu mă cunoști sau vrei să procedez precum ai făcut tu…să te dau afară?

– De ce vorbești așa, nu te invidiez…sunt pe cale să mă mărit, am un logodnic care e parlamentar, un tip mișto dar nu ți-l prezint că ești o devoratoare de bărbați.

– Eu?

– Dacă nu tu, cine? Poate bruneta aia care roiește în jurul Căpitanului..o vezi, e una Roxana ….să știi că bătrânul se dă încă verde, a avut trei neveste și nu m-aș mira să-și mai ia una…așa că fata speră. Nu mai stau mult, am de învățat.

– Ce faci?

–  Dau licența dragă, sunt studentă ce crezi că băteam trotuarele?

Prima discuție cu Decebal a fost așadar prilejuită de apariția Gildei…

– N-o băga în seamă draga mea, a fost invitata tatei…

– Nu asta e problema…Vreau și eu să fac o facultate.

– Ce facultate?

–  Nu știu dar am să mă hotărăsc…mai întâi ar trebui să dau bacalaureatul….

– Sunt perfect de acord, i-a răspuns Decebal care se străduia să n-o contrazică niciodată…ești tânără, ai tot timpul din lume să faci orice facultate vrei, să-ți iei masteratul, doctoratul…dar după ce naști.

– După ce nasc va trebui să mă ocup de copil, a insistat Nicoleta…aș putea acum să mă apuc să învăț, poate să iau câteva meditații..

– Nici vorbă. Acum Decebal era categoric. De soarta copilului să nu-ți faci griji, băiatul meu va avea cea mai bună îngrijire posibilă, doici, bone, medici… tot ce e nevoie. Doar n-ai să-mi spui că tu, în satul acela amărât, ai învățat cum se crește un copil care nu trebuie de mic să umble cu vacile…Nicoleta tu însăți ești un copil mai mare, nu-ți lua pe cap griji care te depășesc.

– Stai puțin, o mamă…A întrerupt-o, fără drept de replică:

– Uite ce e, dacă te plictisești și vrei o ocupație de ce nu te ocupi de flori? E în curte o construcție unde am vrut să fac o seră dar n-am apucat…Bianca nu e numai avocat dar și o mare  iubitoare a florilor, te-ar putea ajuta…

– De flori, da…

Până cum discuțiile între ei se învârteau în jurul poveștilor lui de viață, Decebal era o enigmă greu de descifrat pentru Nicoleta care începuse să se obișnuiască și să se atașeze de el. Mai întâi l-a întrebat despre Luxița, era prima lor cunoștință comună și nu era foarte sigură de complicitatea dintre ei. Încă o mai deranja ideea că Luxița pusese de la început ochii pe ea ca o posibilă candidată pentru relația cu el, în mod sigur îl anunțase că i-a făcut rost de marfă, de „carne tânără„, altfel de ce s-a grăbit să-l sune și să-l trimită să o smulgă din brațele lui Gore? Era tot mai convinsă că Luxița a pus la cale petrecerea unde i-au dat să bea peste măsură, poate au și drogat-o puțin, ca să plece cu nepotul ei de unde a ajuns în brațele lui Decebal. Doar că Decebal a fost mai șiret, nu s-a repezit asupra ei, a așteptat, a lăsat-o cum se spune „la fezandat” dar ea a fost mai șireată și iată-i acum căsătoriți oficial!

– Pe Luxița am cunoscut-o datorită tatei, probabil când erau mai tineri și ea mai comestibilă i-a tras-o.

– Cum vorbești? Chiar provine dintr-un neam boieresc?

– Nu cred dar dă bine. În fond toți suntem descendenții lui Ștefan cel Mare, știi că tata s-a născut la Borzești?

– Spune-mi cum ai ajuns partener cu Luxița…

– Partener? E mult spus. Nicoleta, mai mult din prietenie am ajutat-o cu niște bani dar acum m-am retras. Are un local unde merg să mănânc cu plăcere, știi și tu, bucătăreasa aia e o vrăjitoare, n-am putut să i-o fur și să o aduc la vilă…Tu ai avut noroc, ești foarte tânără dar dacă intrai în lumea asta…

– Vrei să spui că fetele de la videochat se prostituează? Și Mara?

– Iubito, fii atentă la pozele din ziarul la care te-am abonat…în fiecare zi apare aici câte o tipesă ..eu le zic fomiste…uite-o pe asta, 21 de ani din Galați…ține mâna în elasticul chiloților ca și cum ar vrea să și-i scoată, sigur e un truc al fotografului dar pariez că la nevoie chiar și-ar scoate chiloții. Pentru bani sau pentru un bărbat cu bani.

– Vrei să spui că eu…eram o fomistă?

– Tu ești nevasta mea, te-a ferit Dumnezeu la timp de asemenea tentații. Gândește-te, dacă Goe ăla  sau Gore reușea…n-ai fi trecut din pat în pat?…Ferească sfântul să fii ajuns și în vreo cabină de tir, erai atât de fragedă, de inocentă….

– Adică..tu ești Dumnezeul meu?

– S-ar putea spune și așa…

– Am înțeles Decebal, sunt o profitoare…cum se explică atunci că o fată de 18 ani acceptă să se mărite cu un bărbat care i-ar putea fi tată și pe deasupra, mai mic de statură?

– Ca să-i facă un copil… s-a apropiat de ea și i-a mângâiat burtica cu o figură satisfăcută de parcă el urma să aducă pe lume o ființă vie…știi, ai voie să faci sex până în luna a noua…

În alte rânduri povestea cum a făcut averea și ea îl asculta fascinată.

– Eu am absolvit Institutul de petrol și gaze, avea un sediu în București, între Scala și Inter dar nu făceam mare brânză cu meseria dacă imediat în 90 nu începeam ceva tare. Pe vremea aceea chiar stăteam în cartier, în spate la Scala, tata și acum păstrează apartamentul ăla și nu vrea să se mute…Eram tânăr, m-am sfătuit cu tata care mi-a cumpărat un camion, transportul de marfă părea atunci de perspectivă și pe bună dreptate. Era un Roman diesel de zece tone, costase aproape jumătate de milion de lei și-l conduceam chiar eu! Ca să duc  marfă în Austria sau Germania am mai angajat un șofer iar peste doi ani aveam cinci camioane.. Peste alți ani, când mulți românași începuseră să bată Europa în căutare de muncă am cumpărat microbuze, apoi autobuze. Nu refuzam nicio rută, mergeam la Istanbul cu câte o remorcă plină de bagaje în spate, mergeam în Spania cu căpșunarii…treaba s-a pus pe roate…sigur luam credite, făceam și alte investiții …am preferat să mă bag în asigurări, să fac o bancă era mai riscant, mai ales că a apărut criza dar am muncit draga mea și vezi cât muncesc și acum, pentru mine nu există ore de program, sâmbete, duminici, concedii…crede-mă, dacă nu erai tu aș fi dus aceiași viață…iar tu mă întrebi de ce nu m-am însurat.

– Să nu exagerăm, tot în ziare se spune că ai avut nenumărate amante, că ești un playboy…

– Ce dacă?

Altădată povestea continua:

– De hoteluri m-am ocupat tot datorită tatei. Căpitanul a lucrat într-un trust , într-o întreprindere de stat de hoteluri și restaurante, a fost mare ștab o vreme și nu s-a retras cu mâna goală…îți imaginezi ce relații avea… oamenii aceia aveau pe mână terenuri, proprietăți, construcții care valorau mult cu condiția să știi ce să faci cu ele! Uită-te de pildă la localul din parc unde ai lucrat, acum e în mâinile unor libanezi sau turcaleți, nu contează, că te miri ce șpagă au dat la primărie ca să le dea în concesiune o bucățică din domeniul public dar nu e așa simplu. Înainte acolo era un restaurant popular apoi printr-o succesiune de șmecherii spațiul a ajuns pe mâinile unor străini cu ceva bani care s-au extins văzând cu ochii. Totuși au construit pe acolo.  Există însă multe foste cooperative meșteșugărești care supraviețuiesc închiriindu-și spațiile pe care le dețin de pe vremea lui Ceaușescu . Pe atunci statul punea la dispoziție terenuri și cooperatorii construiau clădirile așa că azi se agață de ele și trăiesc din chirii..Tata a știut toate chichițele…la început s-a băgat pe niște hoteluri la Poiana Brașov și Sinaia…la mare era înghesuială de băieți deștepți, sau, știu eu, nivelul șpăgilor creștea…S-a asociat  cu un grec, Panaiotis, un tip de bază..iar eu am păstrat investiția și am multiplicat-o. Când o da zăpada o să te trimit să stai mai mult timp la munte, cu condiția să nu schiezi..

– Nici să mă dau cu săniuța? La noi, pe deal, era singura distracție iarna…Nu vrei într-o zi să vezi satul unde m-am născut?

I-a răspuns scurt: Nu sunt curios.

– Ți s-a părut că mama e prea săracă și înapoiată pentru rangul tău?

– Ba deloc…pe cât mi-am dat seama e o femeie normală, cât despre sărăcie toți avem nevoi, sper că o mai ajuți și tu, îi trimiți câte ceva din ce-ți dau…

Conversația despre viața personală a bărbatului era ceva mai delicată, mai ales că Nicoleta nu-i dezvăluise nimic despre puțina ei viață dinainte de căsătorie dar nici Decebal nu se arătase interesat. Dar ce poți vorbi despre copilaria într-un sat de deal destul de modest pe care tinerii cu ambiție îl părăseau de cum puteau, până și cei doi băieți ai lui Stan cu care venise plecaseră să-și facă un rost în altă parte. Cu toate defectele lui, Stan Șchiopu se dovedise util pentru familie, banii câștigați de el și păstrați deoparte de Verona ca să nu fie risipiți pe băutură contaseră în toți acești ani. Nicoleta nu se considera pretențioasă, trăise ani buni în izolarea visurilor sale, totuși nu se putea plânge că îi lipsise ceva. Dar nu era de mirare că Decebal nu era interesat de asemenea amănunte, nici măcar nu voia să afle cine fusese iubitul fetei care o dezvirginase.

– Tatăl tău a avut trei neveste tu cum de nu ai fost însurat?

– N-am avut timp, toată tinerețea mi-am mâncat-o străduindu-mă să fac avere . Ea și-a adus imediat aminte de cuvintele lui Ile, nu ești destul de matur dacă n-ai trăit „marea decepție„..dacă n-ai fost îndrăgostit și ai trecut peste „marea despărțire”…El n-a contrazis-o:

– Chiar vrei să știi? A existat o femeie, eu aveam 26 de ani, ea 22, alergam cu limba scoasă dar nici nu mă băga în seamă. Într-o zi am cumpărat un buchet de flori și am bătut la ușa ei. Era vară, îmi amintesc și acum, purta niște pantaloni scurți și un maiou albastru. Nicoleta a tăcut, ascultându-l, cu gândul zburând deodată în urmă…un bărbat cu un buchet de flori în mână, intrând în camera ei mică de la mansardă, apropiindu-se unul de altul până să-și simtă răsuflările dar nerostind nici un cuvânt. Am făcut dragoste cu ea, atunci, de parcă eram amândoi vrăjiți și….S-a întrerupt, cu aerul că vrea să alunge niște amintiri de mult ascunse. A doua zi n-am mai găsit-o, pur și simplu a dispărut din viața mea.

-Cum o chema?

-Cristina.

– Era brunetă?

14

 Horia

Acasă se sărbătorea ziua lui Petrișor și pentru prima dată proaspătul elev din clasa întâi primea oaspeți, câțiva colegi de școală cu care se împrietenise. Bunica Aneta, bunicii din partea mamei umpluseră casa cu jucării ca să  nu mai vorbim despre tot ce cumpăraseră părinții. Horia părea mai optimist și mai destins ca înainte, poate din cauză că începuse să găsească satisfacție în munca lui sau pentru că șeful, Gheorghiu, pe care-l acuzase în secret de toate nereușitele fusese transferat și nu mai exista nimeni în jur care să-l intimideze. În tot acest timp încercase să fie un soț cu comportament normal, fără să exagereze cu drăgălășenii pentru că nu-i stăteau în fire și cu Sonia nu mai avusese nicio confruntare după ce ea pusese piciorul în prag și-i interzisese să se mai atingă de băutură. Adevărul e că se obișnuise să mai soarbă câte un whisky sau un coniac și ea avea dreptate, era un moft, nu-l ajuta cu nimic. Acum, la petrecerea copiilor se delecta cu un suc de mere și încerca să pună ordine prin munții de cadouri prin care Petrișor scotocise deja, dădu de un joc  Lego frumos ambalat pe care se atașase o carte de vizită  și citi cu uimire numele lui George Dobrescu Incredibil! De unde și  până unde omul acesta se întoarce în viața lui, se amestecă în familia lui?

L-a sunat și în cele din urmă a auzit la telefon vocea precedată de o tuse scurtă pe care nu putea s-o uite:

– Băiatul meu vă mulțumește pentru cadou…

– Mă bucur că i-a plăcut. Horia n-a ezitat să treacă imediat la subiect:

– De ce m-ați dus la cazinoul acela?

-Tu m-ai rugat să te ajut în privința lui Manole, dacă-mi amintesc bine.

– Erați un client al lui și ați riscat, ducând procuratura acolo? Sau știați de la început că se va interveni de undeva pentru a-l feri pe Manole de orice consecințe?. Cine e de fapt Petru Manole, domnule Dobrescu, de ce e intangibil?. Spuneți-mi asta și consider că v-ați achitat față de memoria tatei…

– Exagerezi, nimeni nu e intangibil în țara asta…

– Atunci spuneți-mi … când tata a judecat apelul și v-a achitat…ce anume vi se imputa, care erau acuzațiile? Dacă e nevoie pot să caut dosarele cauzei în arhive…Sau doriți să ghicesc?

– Ia să văd.

– Cumpărare de influență…

–  N-ai ghicit ..erau niște acuzații de corupție…sexuală.

– Corupție sexuală?

– Mă rog, era vorba de niște copile care veneau să joace tenis iar părinții lor m-au dat în judecată sperând să mă jupoaie……Au reușit să obțină o condamnare la Judecătoria Buftea, de unde aparțineam dar..dacă aștepți puțin îți citesc la telefon sentința dată de tatăl tău la apel, o păstrez la loc de cinste în birou…uite aici ”în baza articolului 396 aliniat 5 Cod de procedură penală raportat la articolul 16…„

– Nu e nevoie, sunt jurist, știu legile…

– „achită inculpatul Dobrescu George” . Simplu și corect, te-ai lămurit? Sper că nu vrei și numele fetelor, acum trebuie să fie măritate, să aibă copiii…

– Sau să fie membre în herghelia lui Petru Manole…

– Poftim? Dragul meu, istoria e veche și de demult…

– Nu i-ați furnizat marfă lui Manole, cum de aveați acces la secretele lui?

– Drăgan băiete, tu acum ce faci, încerci să arunci cu noroi peste memoria tatălui tău? Îmi pare rău dar nu-ți permit! A închis telefonul și Horia a rămas în cumpănă, la ce bun răscolise toată povestea, nu era acum mai lămurit ca la început. Iar activitățile lui Petru Manole, aflate în o grămadă de dosare, erau undeva departe de atingerea lui și nu se finalizau cu anii. E drept, nu era singurul caz. Cât despre Dobrescu…mai bine să uite.

Sonia l-a surprins cu propunerea de a merge într-o vacanță cu toții înainte de sărbători, poate la Poiana Brașov. L-a trimis la o agenție de turism să caute cele mai bune oferte înainte ca el să se fi asigurat că va primi concediu. Noua șefă, procuror Stela Ceaușu, fusese transferată recent de la Iași și părea un om de înțeles așa că n-a șovăit să accepte. Ofertele erau nenumărate și până la urmă a ales un complex de 3 stele în Poiana Mică, format din vile cu terasă la parter și balcoane la etaje, trebuia doar să se asigure că vor primi cameră la parter, pentru a nu-i crea dificultăți copilului. Ideea îi plăcea, începuse să se simtă din nou stresat, fără motive speciale  și o evadare în natură putea face minuni. Deși până la concediu mai era de așteptat, acceptarea planului Soniei îmbunătățise atmosfera din familie. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva neașteptat. Se întorcea de la agenția de turism care se afla în centru și  lăsase mașina pe una din străzile din preajma Cișmigiului când a văzut de la distanță o persoană cunoscută. Era Decebal Mazilu, ieșise dintr-o clădire scundă și pornise pe jos spre bulevard, unde probabil îl aștepta limuzina. Cum de nu a reușit șoferul să parcheze aici, întâmplător străduța nu era aglomerată, de aceea Horia găsise ușor un loc convenabil de parcare, poate Mazilu nu vrea să fie văzut, poate are ceva de ascuns? Să aibă vreun apartament aici, sau poate o amantă…? Clădirea era o vilă veche, datând probabil din perioada interbelică dar bine întreținută, proaspăt văruită într-o culoare crem plăcută ochiului, cu balcoane în care se zăreau câteva ghivece cu flori încă vii în ciuda toamnei târzii. Horia s-a surprins zăbovind îndelung pe trotuar și peste câteva minute a  văzut cum din aceiași clădire iese o femeie…înaltă, brunetă, sâni proeminenți…a privit-o îndelung, nu, nu era Nicoleta dar semăna, era același tip de femeie după care se spune că magnatul se dădea în vânt…A avut prezența de spirit să scoată din buzunar telefonul mobil și să-i facă o fotografie femeii care nu l-a observat și s-a apropiat de mașina ei, o Skoda cenușie parcată în apropiere. În curând mașina s-a îndepărtat dar Horia nu s-a gândit să o urmărească, nici nu avea rost nici nu se pricepea, sigur o va pierde în aglomerația orașului. A mai făcut câteva fotografii mașinii și clădirii, apoi a plecat, gândul că visase cândva să fie detectiv i-a revenit în minte odată cu îndoiala că ar avea calități pentru așa ceva…

– Am plătit rezervările, i-a spus acasă Soniei care l-a sărutat și s-a grăbit să-și strângă lucrurile în poșetă. A privit-o, era elegant îmbrăcată, cu o rochie neagră și ciorapi lungi de aceiași culoare, își pusese cercei strălucitori și un mic colier la gât, totul de bună calitate nu mărunțișuri cumpărate la colț de stradă.

– Pleci?

– Merg la o reuniune a Asociației „Copiii fericiți”.

– Nu trebuie să merg și eu, deci?

– Nu, nu trebuie. Maria e aici, stă cu Petrișor până mă întorc, dar dacă vrei să te joci cu copilul…

Sonia era membră a tot felul de asociații, fundații și ONG –uri care se ocupau de drepturile copilului oferind informare, consiliere, îndrumare ceea ce pentru Horia nu însemna nimic concret, numai vorbe, nu văzuse copiii fericiți pe care acești activiști voluntari pretindeau că îi formează în schimb știa că mulți bani de proveniență diversă se îndreptau spre asemenea organizații. Începând cu vestiții 2 la sută pe care îi poți dona unor ONG-uri mai mult sau mai puțin obscure. Dar dacă Soniei îi plăcea să aibă o activitate umanitară treaba ei, noroc că Maria era o femeie de ispravă și Petrișor se simțea bine cu ea. Practic, își dădu el seama, educația copilului era mai mult în mâinile bonei, nici Sonia, profesoară de geografie, nici el n-aveau cu adevărat știința, răbdarea și răgazul pentru a se ocupa sistematic de nevoile unui copil de 7 ani.

Oare de ce lui Horia îi zburau gândurile în altă parte?

Nicoleta era o femeie frumoasă care-și cunoaște valoarea. În mod sigur a premeditat să plece din sat după majorat, nu i se putea reproșa nimic. S-a dus să locuiască la singura ei prietenă din București, Mara, dar s-a ferit să accepte o angajare la videochat, poate înțelesese că Mara își câștigă banii ca damă de consumație prin alte locuri. Avea însă o țintă precisă, nu voia să se vândă pe mărunțiș, să treacă din pat în pat în speranța de a ajunge la peștele cel gras. S-a nimerit să fie Decebal Mazilu, în mod evident dezavantajat fizic de apropierea lor. De ce atunci să spună că îl iubește? Cum poate iubi o femeie ca ea o „stârpitură” ca Decebal? Dar a atins un statut râvnit de multe fete, îndeosebi de provinciale venite în Capitală cu sacul de speranțe în spate dar aici până și câinii s-au împuținat, darmite să mai umble și cu covrigi în coadă așa că săracele ajung să-și spele cât mai des chiloții și cam atât. Nicoleta a reușit cu pierderi minime, socotea Horia. Este nevasta lui Mazilu și la o viitoare despărțire nu va pleca cu mâna goală. Prevăd un divorț rapid, gândi Horia, iar ea va avea 20-21 de ani, o vârstă perfectă pentru a începe o nouă viață.

Dar copilul? A rămas însărcinată și nu s-a gândit la consecințe?…nu pot să cred.

E o legătură greu de desfăcut și până la urmă tot Decebal pare în avantaj, nu s-a grăbit să se însoare cu o adolescentă necunoscută fără a avea un plan. Dacă Nicoleta a crezut că-l prinde într-o capcană ar putea să fie exact invers. Să presupunem că are amante, doar playboy-ul nu se dezminte și ea află, pentru că de paparazzi se ferește. Ei și ce? Mai bine mă duc să mă joc cu Petrișor, să văd ce mai desenează, ce mă interesează pe mine soarta altor persoane?

15

Nicoleta

Niciodată nu stătuse de vorbă prea mult cu Căpitanul. A surprins-o aranjând niște răsaduri de flori..bătrânul venea adesea să-și plimbe câinii și se făcea apoi nevăzut, acum s-a apropiat de ea evaluând cu privirea cât a crescut sarcina.

– Abia așteptați să vă vedeți nepotul, așa e?

– Așa e.

– Nu prea vă place de mine…l-ați sfătuit pe Decebal să nu mă ia de nevastă?

– Te înșeli, drăguță. Cam era timpul ca Decebal să se însoare, pe cea dinaintea ta o chema Gilda…l-am tot împins să facă pasul dar el n-a vrut.

– O știu pe Gilda, o fițoasă cu silicoane…Bătrânul a fluierat după câini să-i aducă înapoi lângă el dar animalele se pierduseră prin grădină. Nicoleta a continuat, nu voia să-l lase să plece fără să-i spună tot ce avea pe suflet. Decebal e născut în 1966, până acum de ce nu s-a căsătorit? A așteptat răspunsul dar Căpitanul și-a fluierat din nou câinii, hotărât să plece:

– Ție ce ți-a spus? Animalele astea nu mă ascultă niciodată când le aduc aici.

– De ce nu vă mutați la vilă, e atât de prețios apartamentul din spate de la Scala?

– Am acolo amintiri pe care nu vreau să le șterg…

– De la cele trei neveste?

– Nu, de la mama lui Decebal…pe el l-am recunoscut dar cu ea nu m-am căsătorit niciodată…De ce vrei dumneata să afli lucruri de mult apuse, dintr-o altă lume? Decebal nu s-a căsătorit și basta…probabil aștepta o adolescentă naivă ca tine să-și pună pirostriile.

– Una care să-i toace banii…

– Aș, din astea au fost destule….una care să-i facă un copil. Cei doi dobermani s-au apropiat de stăpânul lor bucurându-se de mângâierile așteptate și bătrânul s-a îndepărtat murmurând:

– E frumos că-ți plac florile…multă sănătate! De altfel, deși toamna era pe ducă, vila era plină de flori exotice și copăcei decorativi, mai ales în imensul hol de la intrare unde aveai impresia că te afli într-o grădină.

Era exact ceea ce credea Nicoleta. Decebal se străduise să facă bani, dusese o viață din care nu lipseau plăcerile, îi plăcea să mănânce bine, să facă dragoste cu câte o brunetă înaltă, pieptoasă și accesibilă, nu îl interesa cum trec zilele și lunile și anii până când și-a dat seama că se apropie de 50 de ani, o veșnicie, și e singur. Da, în ciuda liotei de servitori, a prietenilor mai mult sau mai puțin interesați, a armatei de amante ocazionale care trecuseră prin patul lui era condamnat la singurătate. O fată de 18 ani, curată, proaspătă, sănătoasă era numai bună de prăsilă. Iată de ce nu-l deranja familia ei săracă, copilăria ei modestă de la țară, lipsa ei de educație elevată, iată de ce nu se arăta interesat de evoluția ei, indiferent la dorința Nicoletei de a învăța, de a-și continua studiile. Era prizonieră într-o colivie de aur cu datoria de a aduce pe lume moștenitorul afacerilor lui Decebal Mazilu…după aceea…Ce va fi după? Brusc se simți prinsă într-o capcană. Desele lui referiri la sutele de fete care alergau să prindă o poză deochiată prin tabloide, fetele gata să-și dea jos chiloții vorbeau limpede despre mentalitatea bărbatului și din păcate avea dreptate. Dar ea, Nicoleta, era cea își dorise legătura asta, rămăsese plăcut surprinsă de manierele și delicatețea lui, imună la toate comentariile răutăcioase despre diferențele fizice dintre ei, ba chiar simțea că s-a îndrăgostit cu adevărat de soțul ei! Îi spusese lui Horia…„îl iubesc pe Decebal”, prima dată când cuvântul iubire ieșea de pe buzele ei. Cum să judece altfel sentimentul de apropiere, de atașament pe care-l încerca, nerăbdarea de a-l vedea sosind acasă, emoțiile adevărate când mâinile lui o atingeau, dorința de a fi sărutată, mângâiată de el?  Intră în vilă și văzu pe o măsuță teancul de ziare și magazine proaspete, o clipă se gândi să renunțe la ele. Dacă într-o zi paparazzii vor publica alte fotografii în care protagonista nu va fi ea, și alte femei vor fi surprinse alături de Decebal? Imposibil, el nu i-ar face una ca asta…iată, au trecut atâtea luni și nicio altă aventură n-a apărut în contul lui Decebal. Putea să răsfoiască ziarele în liniște dar parcă o făcea cu inima strânsă…

Îi plăcea să stea în holul – grădină acum toamna când afară devenea prea frig pentru a petrece ziua la piscina dotată cu mici cascade din care apa cădea ca din izvoare. Dar exista și o piscină interioară, iar baia principală avea jacuzzi, Decebal i-a spus că ar fi construit și o saună dar nu-i plăcea, sau nu era obișnuit cu acest mod de a-ți îngriji sănătatea. La vilă se terminase între timp amenajarea fântânii din hol, așezată pe un soclu de marmură bleu și împodobită cu scoici artificiale, un capriciu pe care stăpânul ținuse să și-l facă iar Nicoletei îi plăcea să stea aici, spațiul imens, ferestrele înalte prin geamul cărora te bucurai din plin de peisajul de afară o făceau să se simtă în largul ei. Până cum piesa forte a vilei era marele dormitor de la etaj, cu patul conjugal dotat cu o imensă oglindă deasupra, unde imaginile celor aflați dedesubt  apăreau prea intime și adesea o deranja. De aceea între ea și Decebal apăreau adesea mici dispute despre stingerea sau menținerea luminii în timp ce făceau sex.

Avea nevoie de o femeie care să-i facă un copil, un băiat, un moștenitor…cuvintele Căpitanului nu-i dădeau pace. Trebuia să-l întrebe, nu putea trăi cu nesiguranța de a se ști acceptată altfel decât pentru ea însăși, de a fi considerată un animal de prăsilă, atunci când, pe măsură ce zilele treceau, avea senzația că legătura ei cu Decebal devine tot mai profundă, că începuse să se atașeze emoțional de el, că îl iubește cu adevărat. Dar, vorba lui Ile, știa ea ce este iubirea? N-a ezitat să-l întrebe și Decebal s-a luminat la față:

– Asta îți trece ție prin căpșorul ăla frumos?

– Tatăl tău mi-a spus că în loc de numeroasele femei care să-ți toace banii ai preferat una care să-ți facă un copil.

– Ei, lasă că nici tu nu-mi menajezi portofelul. Dar nu-i nimic, are balta pește. Mai bine pregătește-te, o să plecăm la munte, te las să stai un timp la hotelul meu de la Poiana, la aer…Nu că aici ar fi poluare…

– Singură?

– Cum să fii singură? De ce  plătesc o droaie de servitoare, menajere, cameriste…o să-ți iei suita cu tine plus personalul hotelului care-ți va sta la picioare…

Era adevărat, Nicoleta se obișnuise repede cu un mod de viață extrem de confortabil în care destui angajați se înghesuiau să-ți îndeplinească sau să-ți ghicească orice dorință, nici nu știa să fie econoamă sau să se restrângă la cheltuieli dar poate nu din lăcomie exagerată ci pentru că nu știa cu adevărat valoarea banilor. Așa cum se obișnuise ani la rând cu o copilărie modestă se obișnuia acum cu o adolescență luxoasă de parcă totul i s-ar fi cuvenit. Acasă, mama Verona nu-i ceruse niciodată, ignorând bombănelile lui Stan, să o ajute în bucătărie, să dea de mâncare la orătănii, să măture curtea lăsând-o să învețe. „Doar dacă înveți, dragă, vei duce o altă viață și nu vei trăi ca mine, nu vreau și nu trebuie niciodată să afli cum se hrănesc găinile”. Iar vaca pe care o aveau mai demult și era dusă la păscut de un vecin o împunsese în burtă când se apropiase de ea, copilă neștiutoare. Nicoleta se refugia toată ziulica sub nucul bătrân din curte cu un teanc de cărți dar cele mai multe erau magazinele și ziarele pe care le împrumuta să le citească și din care afla știri interesante despre „relații și sex, cum să-ți menții trupul în formă, sfaturi pentru frumusețe, horoscop, modă, lifestyle” și câte și mai câte…Chiar își amintea o revistă care avea o rubrică permanentă „tu și sânii tăi„ pe care o citea fascinată…

– Nu mi-ai răspuns, Decebal…

– Tu ai auzit vreodată despre Pygmalion..știi legenda lui? I-a întins telefonul lui: Poftim ,caută aici pe internet și o să te lămurești repede, n-are rost să-mi bat eu gura…

A găsit ușor informația și a citit: „Pygmalion era un rege din Cipru. Deznădăjduit că nu găsea o femeie cum își dorea el, hotărăște că nu se va căsători niciodată și se apucă să sculpteze în fildeș idealul său feminin. Statuia ieșită din mâinile lui e atât de frumoasă, așa de perfectă că Pygmalion se îndrăgostește de ea. O numește Galatea. Pygmalion începe să o roage cu cel mai mare foc pe Afrodita, zeița Iubirii, să îi aducă pe cineva la fel de minunat. Rugile și pasiunea cu care Pygmalion se îndrăgostise de Galatea o impresionează pe zeiță, care îi dă viață statuii. Așa cum se întâmplă mereu, cei doi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. „

– Ce să înțeleg, Decebal?întrebă ea, ușor derutată.

– Înțelege ce vrei…

– Adică eu sunt idealul tău de femeie, sunt perfectă, minunată…mă rog, știam.

Decebal s-a apropiat s-o îmbrățișeze:

– Sigur că da, dar Pygmalion e de fapt o piesă de teatru, mă  rog, un film cu cântece făcut după piesă, se numea My Fair Lady și era cu Audrey Hepburn.

– Nu l-am văzut.

– Eu l-am văzut de mai multe ori și am să-l pun să-l vezi și tu…Era vorba de o țărăncuță, o vânzătoare de stradă pe care un distins profesor vrea cu tot dinadinsul să o învețe să vorbească și să se comporte ca o doamnă din înalta societate…

– Și reușește?

– Desigur, chiar pune pariu cu un prieten și câștigă…o prezintă la baluri, la recepții simandicoase și nimeni nu-și dă seama de unde provine, doar că…

-Lasă-mă să ghicesc, ea se îndrăgostește de un tânăr aristocrat și fuge cu el.

– Nu chiar …

– Foarte bine, așa merita babalâcul. El o privi devenit brusc rigid:

– De unde știi că era babalâc?…

– Un profesor care vrea să seducă o puștoaică musai e babalâc…Decebal a început să râdă cu poftă.

– O să te las să vezi filmul, dar să știi că finalul e fericit..

– Depinde pentru cine. Să nu crezi că nu te-am înțeles, dacă vrei să-mi termin educația lasă-mă să merg la facultate.

– Nu e vorba numai de școală…dar așa e, am de gând să te modelez, Nicoleta, să fac din tine Galateea mea! …

– Brrr, mă sperii, s-a ferit fata…nu vreau să fiu perfectă!

Era un tip cult, citise mult în tinerețe, se gândi Nicoleta și el îi confirmă că are dreptate. „Cât am fost elev de liceu ca și în studenție am citit enorm, în special literatură. N-ai avut curiozitatea să intri în bibliotecă, e aici la parter, am cărat o parte din cărțile pe care le aveam…știi, azi tipii bazați, parveniții, cumpără cărți la metru, am văzut undeva că se vând, și  crede-mă că nu-s deloc ieftine, rafturi întregi de carcase goale, coperți frumos legate ale unor tomuri care nu există. Hai, vino cu mine să-ți arăt…”

Au intrat în biblioteca plină cu rafturi și Decebal a făcut, cu mândrie, un gest care cuprindea întreaga încăpere:

– Îți place, nu-i așa?

– Tu le-ai citit pe toate? A făcut un semn afirmativ:

– Am și piesa lui Bernard Shaw dar aș prefera să vezi filmul. S-a așezat pe un fotoliu, gânditor. Simți ce frumos miros cărțile, îmi aduce aminte de tinerețe?… Nicoleta, eu am terminat în 90 când România era cu dosul în sus, treceam printr-un purgatoriu, dacă nu un iad. Acum e la modă criza grecească dar știi că România a fost de 3 ori în incapacitate de plată iar când Ceaușescu a pus biciul pe noi să plătim….n-ai de unde ști ce e austeritatea adevărată, nu erai născută pe atunci…

– Să nu-mi spui că tu și tatăl tău ați suferit de foame!

– Nici vorbă, noi aveam de toate,..și ce dacă?

– Tatăl tău a fost informator al Securității?

– Poate a fost. A doua oară zic: și ce dacă? În anii 90 avea vreun rost să-mi fac meseria? Toți inginerii, indiferent de profil, eram nepregătiți, internetul nu exista, informația tehnică lipsea, revistele din colecțiile bibliotecilor se opreau înainte de 1980, tot așa cum nu știam nimic despre lumea „de afară„, spre care tindeam, habar n-aveam de marketing, de piețele de capital, nimic, zero. Cel mai ușor era să fii „descurcăreț„ și asta am reușit, cu prisosință. Poate mulți s-au mulțumit să dea câteva tunuri, să-și umple burțile, să cumpere mașini mișto și femei fițoase, eu am muncit, am construit o afacere solidă după care am avut și vilă și mașini…

– Femei presupun că au fost tot timpul.

– Au fost. Iar cărțile…dacă te uiți bine în bibliotecă vezi că n-am mai cumpărat nimic de 25 de ani! Dacă vrei citește, ai aici Hemingway, Slavici…Balzac…a aruncat o privire spre rafturile de pe perete căutând să citească de pe cotoarele cărților. Îți recomand colecția ”Biblioteca pentru toți”, le am aproape pe toate, sunt aici legende, povești ale popoarelor, clasici…tot ce-ți poftește inima, noroc că am un angajat care le șterge de praf, e ca un fel de anticariat personal, mă bucur știind că există dar de citit nu mai am nici timp nici chef. Decebal de astăzi e cu totul altă persoană.

Nicoleta îl asculta fascinată, descoperea de la o zi la alta tot mai multe fațete ale unei personalități complexe și îi era greu să decidă care din toate aceste ipostaze era Decebal Mazilu cel adevărat. Fusese la el în birou unde nu exista nicio carte, doar câteva fotografii în care-l recunoștea tânăr, împreună cu tatăl lui, un ceas decorativ încrustat într-o statuetă antică, un glob pământesc imens care se desfăcea descoperind un bar și cam atât. Un asemenea glob – bar avea și în dormitor ca să poată lua seara târziu un „digestiv”.

– Ștefan spunea că-ți plac manelele.

– Uneori da, mai ales cântecele de petrecere, dar dacă invitații mei vor să se distreze n-am eu norocul să ceară Vivaldi. De altfel eu n-am mai fost la un concert din secolul trecut…Decebal purta jeans, pulovere de lână, bocanci de firmă bine lustruiți și spunea adesea: Smochingul îl pun doar la nevoie…Nicoleta se întreba dacă toate asemenea confesiuni nu făceau parte din strategia lui de Pygmalion de a o educa, de a o modela pe gustul lui. Parcă ea știa cine e Vivaldi iar să citească un volum de Balzac mai gros decât scrierile lui Sadoveanu de care fugise în școală nici nu se punea problema. Romanele care-i plăceau ei, cu viconți și baronese și amoruri interzise n-aveau mai mult de 150-200 de pagini. Începuse să resimtă faptul că pe el prea puțin îl interesau dorințele ei secrete, visurile, idealurile iar peste ideea de a studia și a face o facultate trecuse cu ușurință. Totul se amâna… totul după ce naște…

15

Decebal

A sunat-o când se pregătea să plece de la firmă:

– Știu că ți-am promis să te scot la cină dar mai întâi trec pe la tata, nu știu ce vrea Căpitanul să-mi spună, afaceri probabil. După, te duc la Capșa sau la Inter, unde-ți place, sau și mai bine la restaurantul acela japonez care face teppan-yaki…Nu te speria, nu e cu melci, acolo bucătarul gătește pe o plită încinsă în fața ta, e un spectacol, să-i vezi cum fac turnuri de ceapă, e o încântare.

– Cum vine asta? s-a interesat Nicoleta, fără prea mare tragere de inimă.

– Pur și simplu taie ceapa în rondele și le așează apoi una peste alta ca o piramidă cu vârful în sus. Așteptă-mă, nu întârzii mult.

Strada din spate de la Scala unde stătea bătrânul și Decebal copilărise era liniștită, bordată de clădiri vechi cu două sau mai multe etaje, alternând cu vile recent construite sau renovate, era o stradă cu sens unic dar mașinile erau parcate pe ambele părți și Ștefan l-a lăsat în fața intrării mergând să staționeze mai departe. A urcat scara până la primul etaj și a sunat la ușa apartamentului unde petrecuse atâția ani, în acel bloc interbelic, copilăria și studenția. S-a auzit lătratul scurt al dobermanilor care-i țineau de urât Căpitanului apoi ușa s-a deschis. Lui Decebal îi plăcea enorm apartamentul care nu se schimbase deloc în atâția ani, patina mobilei, biroul din lemn masiv unde mai trona o călimară în formă de copoi cu  o potârniche în gură, cărțile care tapetau pereții camerei în care stătuse el și nu apucase să le ducă la vilă, acuarelele și tablourile înrămate, pictate de artiști mediocri pe care le cumpăraseră ca să le dăruiască bătrânului cine știe ce clienți îndatorați. Căpitanul tocmai își vopsise sprâncenele și era foarte mândru, parcă întinerise.

– Tată, nu știu de ce m-ai chemat dar mai întâi am să-ți spun eu ceva, ce te-ai apucat să-i îndrugi Nicoletei că am luat-o de nevastă ca să-mi facă un moștenitor?

– Și nu e așa?

– Tu te pui la mintea ei, vrei să creadă că e un fel de cobai, de animal de prăsilă?

– Drăguță, dacă nu-mi spuneai din timp intențiile tale crezi că te lăsam să te însori cu prăjina aia, n-ai văzut nuntașii cum pufneau, n-ai văzut ce caraghios arătai, o stârpitură la braț cu piramida lui Keops? Dacă te-ai înamorat pe bune de fătucă spune-mi să mă duc cu daruri la cuscra, dar nu știu în ce sătuc trăiește, Urlații de Sus sau Crăceștii din Deal?

Decebal n-a vrut să continue dialogul dar când să întrebe de ce a fost chemat s-a auzit iar soneria și dobermanii au început să se agite.

– Aștepți pe cineva?

Era Gilda, zâmbitoare și parfumată, aceiași brunetă cu ochi albaștri care fusese totuși cea mai de soi cucerire a lui. Sau poate invers…

– Decebal, trebuie să vorbesc cu tine.

– OK, dar de ce conspirația asta, tată? Căpitanul a dat din umeri:

– Mergeți de vorbiți în camera ta, Gilda are dreptate, prea ești sub ochii presei și televiziunilor …

Au intrat în camera  în care-și petrecuse el tinerețea, dar nu-l mai încerca nici un  pic de nostalgie. Sigur, fiecare obiect de aici purta amintiri, patul, măsuța joasă pentru cafea, scaunele puțin obosite, fotoliul în care obișnuia să citească, ghemuit, la lumina unei veioze cu  picior rămasă intactă, o vază în care nimeni nu mai pusese flori de ani de zile și arăta tristă și părăsită… I-a făcut semn Gildei să se așeze dar ea l-a refuzat:

– Decebal, de când trăiești tu cu Roxana Nicoară?

– Poftim?

– Ai dat în bâlbîială?

Pur și simplu nu se aștepta la întrebare dar și-a revenit repede:

– Gilda, de când te mai interesează pe tine viața mea particulară? Cine e Roxana Nicoară asta?
– Amanta ta, Nu face pe șmecherul, am cunoscut-o la petrecerea dată la aniversarea bătrânului, el nu mi-a abandonat prietenia ca tine…

– Te pomenești că te culci cu tata? făcu el pe miratul.

– Căpitanul nu e pedofil ca tine. Eu am 23 de ani, Decebal, Roxana câți are? Recunosc, arată bine, e brunetă, cum îți plac ție  femeile, cu țâțe babane, cu popoul sus…sper că nu ascunde ceva defecte pe dedesubtul rochiilor dar te-ai gândit la scandalul care o să iasă când o să vă prindă?

– Cine să ne prindă? nu s-a stăpânit el să întrebe.

– Oricine, paparazzi, presa de care te ascunzi dar cel mai rău, nevastă-ta. Ai luat o fată din popor, Decebal, o prahoveancă  și astea sunt aprige, scântei o să iasă când va afla, o să te facă de râsul curcilor în toate cercurile care te cunosc, o să se ducă cu burta la gură la televizor, în toate emisiunile alea unde sunt terfeliți oamenii, o să trimită șleahta de țărani beți de pe la bufetele comunale cu furci și topoare la poarta vilei tale…

– Ai terminat? Spune, Gilda, ce vrei?

– Să te însori cu mine.

O clipă Decebal a stat în cumpănă, apoi s-a făcut roșu la față, semn că era pe cale să izbucnească, Femeia asta știa bine că e însurat, că soția lui e însărcinată și avea tupeul să-i ceară s-o ia în căsătorie, era un coșmar, o închipuire sau avea de a face cu o nebună, cu o psihopată? Era pe cale să-l cheme pe taică-său când Gilda l-a oprit cu un surâs:

– Nu sunt nici nebună, nici psihopată, nici măcar șantajistă…a spus ea, de parcă îi citise gândurile. Tu ai să divorțezi de Nicoleta după ce-ți naște băiatul, ai să o scoți din viața ta ca și cum n-ar fi existat, sunt sigură de asta și Căpitanul mi-a confirmat. Eu știu să aștept dar promite-mă că te întorci la mine.

– Gilda, auzisem că te măriți…cu un parlamentar parcă…

– Nu tot ce auzi e adevărat, nici tot ce zboară nu se mănâncă, răspunse ea pe un ton șoptit, dar eu sunt aici și mă vei găsi întotdeauna. Începu să se dezbrace, cu gesturi lente, își scoase fără grabă bluza, desfăcu sutienul și lăsă liberi cei doi sâni pe care Decebal obișnuia adesea să-i mângâie cu plăcere. N-avea silicoane, așa cum cu răutate i se spusese iar Decebal rămase nemișcat, fascinat de spectacolul de strip-tease care i se oferea. Abia când Gilda rămase goală reacționă și el, întinzând mâinile spre trupul ei lucios.

Când a ajuns acasă Nicoleta era gata de plecare, îmbrăcată cu o rochie de seară. Purta cercei și brățări de valoare, mirosea frumos a parfum de firmă, chiar el îi dăruise un flacon de Daisy, ultima lansare Max Jacobs.

– Fac un duș repede, mă schimb și plecăm, îi spuse el. Abia sub jetul de apă fierbinte își aduse aminte că nu o sărutase, așa cum obișnuia când venea acasă.

16

Horia

A fost chemat de noua șefă ..după ce Gheorghiu fusese promovat nu prea avusese ocazia să lucreze cu Stela Ceaușu. Era o moldoveancă scundă, trecută de 40 de ani, cu părul mereu în dezordine și cu ochelari demodați, până acum bârfa colegilor nu reușise să o judece iar femeia nu părea interesată de altceva decât de eficiența muncii. Încercase să facă ordine prin dosare, să stabilească priorități dar și așa erau puțini procurori, cauze numeroase, greu să faci față anchetelor.

– Am un dosar nou pentru tine…e vorba de o tâlhărie cu deces…

– Doamna Ceaușu, știți, o vreme am lucrat cu procurorul Gheorghiu la ancheta privindu-l pe Petru Manole, speram…

– Dosarul lui Manole a fost transferat la DIICOT, nu mai e de competența noastră.

– Înțeleg…

– Uite despre ce e vorba…o femeie a fost omorâtă și tâlhărită azi noapte…se numește…a răsfoit printre hârtiile de pe birou..Mara Cosma.

Și-a adus aminte imediat de  femeia șatenă, cu gropițe în obraji, care o găzduise pe Nicoleta în micul ei apartament din Giulești, o văzuse apoi la videochat fără să obțină de la ea cine știe ce informații dar nici el nu știa atunci ce dorește, mai mult să ia urma Nicoletei decât să finalizeze o anchetă fără miez. Aceiași Mara, elegantă dar în stilul greu de confundat al damelor de consumație era într-unul din saloanele cazinoului clandestin, unde el intrase să scotocească afacerile lui Petru Manole.

– Mara?…Mara Cosma? a spus, dregându-și vocea.

– Ai cunoscut-o?

– Nu…adică numele îmi e cunoscut. Ce s-a întâmplat?

– Poliția a și arestat doi suspecți, te duci repede la secție și iei legătura cu agentul principal Dincă, el o să-ți dea toate amănuntele…

Mara?…Nu se aștepta la surpriză, desigur avea să preia dosarul dar ce i se putuse întâmpla bietei femei, fusese victima vieții duble pe care o ducea, căzuse pradă răzbunării clanului sau pur și simplu murise accidental, victima uneia din tâlhăriile sordide de la periferiile capitalei, precedate adesea de cine știe ce agresiuni sexuale?

La secție agentul Dincă era într-un birou cu un cetățean..l-a recunoscut pe tânărul care locuia cu Mara, îi deschisese ușa când mersese să o caute pe Nicoleta dar trecuse mult timp de atunci și omul nu avea nici memoria nici starea să-și amintească..

– El e Sandu Tătaru, concubinul victimei…tocmai pleca…

Deci e adevărat, Mara e moartă…Polițistul i-a întins câteva hârtii..aveți aici rapoartele, cazul e pe țeavă, am arestat deja doi suspecți, trebuie să le dați o ordonanță de reținere…îi cheamă…Iatagan și Belzebut.

– Poftim?

– Nu v-ați obișnuit cu nume din astea?

– Iatagan și…dumneata crezi că ei au omorât femeia?

– Nu…sunt niște puradei de-o șchioapă dar au fost prinși încercând să vândă niște obiecte ale victimei, cerceii…tocmai i-a recunoscut concubinul..arătă o pereche de cercei de  formă lunguiață așezați pe masă…

Cadavrul Marei fusese găsit în zori de niște pescari la marginea Bucureștiului, acolo era un fel de crâng unde la coada lacului se formase o baltă…nu departe trecea linia de tramvai și oamenii traversau terasamentul  pentru a merge la pescuit, adesea în niște bărci improvizate sau chiar pe cauciucuri bine umflate. Femeia fusese înjunghiată dar sângele îi cursese foarte puțin pe iarbă . Fotografii nu erau elocvente, poate sângele se scursese în pământ, avea să se lămurească la cercetare, sau poate fusese înjunghiată în altă parte și i se aruncase cadavrul acolo, urma să stabilească experții.

– O prostituată, vai de soarta ei…comentă Dincă.

– De unde știți? se miră Horia.

– Avea dosar ..avea dosar, fusese arestată pentru prostituție într-o razie…acum câțiva ani..Ce credeți că am făcut noi de dimineață, domnu, am dormit?

– Rămâne să-mi spui și cine era peștele femeii și cazul e rezolvat, nu?

– Ei..o să cercetăm…

Deocamdată nu avea ce să mai facă la secție, un interogatoriu al celor doi țigănuși era inutil, poliția știa să-și facă treaba așa că s-a întors la Parchet. Cu Eva s-a întâlnit pe coridor și a oprit-o, nu prea stătuseră de vorbă în ultima vreme, ba chiar se poate spune că prietenia lor se răcise totuși i-a spus:

– Tu îți mai aduci aminte când am fost la cazinoul acela clandestin..una din fetele de consumație de acolo a fost omorâtă!

– Horia, te obsedează Petru Manole, nu-i așa? De ce nu-l cauți pe Gheorghiu, de ce nu vorbești la DIICOT? Nu mă plictisi pe mine, mă așteaptă iubitul, avem întâlnire.

– Ai un iubit?

– Sigur că am, doar nu aștept să mă scoată ocazional vreun bărbat la o terasă sau la un cazinou…N-a lăsat-o să plece:

– Tu crezi că Petru Manole e un informator?

– Al cui?

– Nu știu, al Parchetului, al Poliției, al oricui…Eva a făcut un semn cu mâna care putea însemna fie lehamite fie mirare și s-a îndepărtat dar Horia nu voia să cedeze:

– Stai! Tu știi de când i s-au făcut lui Manole dosare, de când e anchetat în tot felul de cauze? Dinainte de a veni eu aici, de ani de zile! Acum cazul lui se cercetează mai sus, Gheorghiu fie l-a acoperit fie l-a tergiversat și n-ar fi prima oară, în țara noastră inculpații ajung să fie judecați după 7,8 ani iar numărul celor care au scăpat pentru că s-au prescris faptele e măricel…

– Ce vrei Horia?

– Vreau să facem un memoriu. Amândoi. Am să scriu tot, cum am primit mesaje de amenințare, cum m-a lăsat Gheorghiu să înțeleg că sunt trimise de Manole, cum m-a trimis la plimbare sub pretext că șoferul ăla cu tirul blestemat a fost ucis sub ochii mei naivi, dar de cine? cum ne-a dus Dobrescu la cazinoul interlopilor și cum tot Gheorghiu m-a scos din caz, spunând că a primit ordin de sus dar de la cine? Eva, acum s-a ajuns la moarte de om, femeia aceea e o victimă a clanului, sunt absolut sigur de asta și nu vreau să las lucrurile în uitare. Apopo de Dobrescu, știi că fusese condamnat pentru corupție sexuală?

– Și tatăl tău l-a achitat.

– Poate așa înțelegem ce legătură e între Dobrescu și Manole.

– Bine, răspunse calm Eva, facem memoriul, îl semnăm, îl trimitem dar ne scriem și demisiile în același timp. Cum vei justifica faptul că am stat cu mâinile încrucișate atâta vreme? De ce  nu te faci odată băiat mare, Horia, de ce nu te ocupi de dosarele pe care le primești, n-ai destule pe cap? Sau și noua șefă îți poartă sâmbetele?

Mult timp ancheta a bătut pasul pe loc, cei doi reținuți n-au fost de mare folos deși au recunoscut imediat că au văzut cum cadavrul fetei fusese debarcat dintr-o mașină. Ce căutau ei acolo cu noaptea în cap nu e clar, spuneau că se plimbau pe linia de tramvai, dar observaseră o mașină neagră care oprise la marginea trotuarului și doi bărbați târâseră ceva spre frunzișul din apropierea bălții, era trupul femeii moarte de pe care se grăbiseră să ia puținele bijuterii, cerceii și un inel fără valoare. Cel mai isteț dintre puști, Iatagan, relată cum cei doi bărbați urcaseră înapoi în mașină și se îndepărtaseră în grabă, nu reușise să rețină decât vag chipul celui care se așezase la volan, luminat câteva clipe de plafonieră. I-au dat să se uite la câteva seturi de fotografii reprezentând infractori dar fără rezultat, băieților când li se părea că recunosc pe cineva când dădeau din umeri, iar între presupusele poze ale indivizilor „recunoscuți” nu era nicio legătură. Horia avea o mulțime de treburi, destule dosare în lucru bașca se apropia concediul așa că n-avea altceva de făcut decât să aștepte ca ancheta poliției să avanseze. Sonia și Petrișor abia așteptau excursia la munte.

17

Nicoleta

Se aflau deja la Poiana Brașov când a primit un telefon de la Andu. O clipă a ezitat, nu mai știa cine e Sandu Tătaru, după care și-a adus aminte de prietenul slăbănog al Marei.

– Cum adică a murit? A fost înjunghiată, găsită pe un maidan? Îmi pare rău, sper să pot ajunge la înmormântare…Dar nu a ajuns, Decebal n-avea de gând să o ducă înapoi în București iar la o înmormântare era exclus să participe.

– Nu se poate, n-ai ce căuta acolo…

– Mara a fost prietena mea, dacă n-ar fi fost ea nu m-ai fi cunoscut…

– Cunoști vorba mea…cine știe?

– Dar să mă plimb pe afară, am voie?

– Cât poftești.

– Singură, te rog…

Decebal nu a protestat și din ziua aceea a început să se plimbe prin împrejurimi, mai întâi o jumătate de oră, apoi mai mult, era sigură că pusese să fie urmărită discret, dacă nu pentru ea pentru siguranța copilului pe care-l purta în pântece. Era toamnă târzie dar căzuse zăpada la munte, fără să stăruiască prea mult pe sol dar rămânând atârnată pe crengile brazilor. Poiana Mică, unde Decebal avea complexul hotelier, era destul de departe de stațiunea principală, trebuia să iei DN1, dar Nicoleta găsise câteva drumuri superbe și încerca să evite străzile turistice, nu-i plăcea să treacă pe lângă totuși frumosul hotel Poiana Ursului ci să caute cărări ascunse dar nu exagera, știa că i se va interzice să mai iasă dacă se pierdea printre brazi. Într-o zi umbla pe strada cu nume atât de simpatic, Fântânița Călugărului, când s-a întâlnit practic față în față cu Horia Drăgan. El era cu soția lui și copilul, un băiețel cu ochi iscoditori, purta în spate un rucsac mic și în mod limpede hoinăreau în vacanță, probabil venise cu mașina și făceau o excursie sau poate se cazaseră la una din pensiunile de aici. S-au oprit, față în față și a văzut cum el stă în cumpănă, să treacă mai departe pretinzând că n-o cunoaște sau să-i adreseze cuvântul? O privi îndelung pe femeia care îl însoțea, o brunetă mai scundă decât ea, cu ochii verzi-sau poate albaștri, cu tenul palid, chiar albicios, îmbrăcată îngrijit și atent machiată. A schițat un zâmbet și cel care a rupt tăcerea a fost băiețelul:

– Tati, o cunoști pe doamna?

– Sărut mâna…aș putea să-ți…să vă spun câteva cuvinte? Horia trecuse brusc peste handicapul emoției sau  timidității și au făcut câțiva pași împreună, depărtându-se fără explicații de Sonia care nu a reacționat în nici un fel.

– Dacă e vorba de Mara, am aflat.

– Dar poate nu știi altceva…avea dosar la poliție, fusese arestată cu ani în urmă pentru prostituție.

– Nu se poate! Nicoleta era șocată, chiar nu-i venea să creadă. Atâtea lucruri îi povestise Mara încercând s-o hotărască să accepte jobul la videochat, îi vorbise despre intențiile ei de a strânge ceva bani ca să deschidă o afacere mică dar decentă, pentru că banii câștigați de Andu ca șofer nu erau nici siguri nici suficienți, îi povestise despre viețile fetelor Luxiței, adesea în pană de câștiguri deși clienții plăteau destul dar niciodată nu-și închipuise că prietena ei se prostituase. Cât de mari fuseseră greutățile, cât de amară fusese viața pentru tânăra plecată din provincie să-și caute destinul?

– Am văzut dosarul, o razie a ridicat-o într-o noapte de pe stradă, nici măcar nu a plătit amenda…

– Poate a fost o întâmplare, găsi Nicoleta o explicație.

– Nu cred. Cu ochii mei am văzut-o oferindu-și serviciile într-un local…aparținând lui Petru Manole. E vorba de un cunoscut interlop, bossul unui clan care se ocupă de proxenetism, trafic de persoane și cine știe mai câte…nu doar că am văzut-o acolo dar și Manole era prezent!

– De ce n-ai arestat-o? răbufni Nicoleta, poate n-ar mai fi fost omorâtă! Brusc simțea că o podidesc lacrimile, a făcut un semn de rămas bun și a plecat.

S-a îndepărtat în grabă, lăsându-l pe Horia să explice soției ce avea de împărțit cu necunoscuta brunetă care-l agață în plină stradă. A dat colțul pe o stradă laterală și când s-a uitat bine l-a văzut pe Ștefan așteptând-o în picioare, lângă mașina cu portiera deschisă. Nu veniseră cu limuzina la munte ci cu un 4X4 cu aer mai sportiv, după părerea lui Decebal, care a coborât și el, în întâmpinare. I-a văzut ochii parcă sticlind de răutate și s-a ferit:

– Să nu dai în mine!

– Ferească sfânta Parascheva și toți sfinții ei să dea cineva în tine! Cum te simți, ai obosit, ai alergat, copilul e bine?

– Am chef să mănânc o pizza, a răspuns ea, gata să schimbe vorba.

– O să cer să aducă la hotel.

– Nu, e un local mic, o terasă undeva pe aici. Au făcut cale întoarsă pe jos până la cârciumioara pe care ea o observase și au intrat iar ea i-a spus, înainte ca el să facă mutre văzând modestia locului:

– Are ciorbă de fasole, nu te tentează?

– Merge cu pizza?

Au mâncat în timp ce Ștefan a intrat și s-a postat în picioare în dreptul ușii făcându-l pe patronul localului să-și imagineze că găzduiește cine știe ce mare grangur. Ea încerca să se gândească la ceea ce îi spusese Horia și făcea tot felul de presupuneri și planuri de bătaie încât nu mai auzi ce-i spune Decebal.

– Scuză-mă, n-am înțeles.

– Spuneam că o să ne întoarcem acasă, dacă te-ai plictisit, oricum eu nu mai pot sta decât până luni. Dar o să ne întoarcem la iarnă, când va fi zăpadă mare, o să-ți placă…doar de născut o să naști la primăvară. Oricum, să te dai cu săniuța n-am să te las, râse el.

– Am putea veni de Anul Nou.

– Anul Nou îl vom petrece în Dubai.

– De ce Dubai?

– De ce nu?

Abia târziu, după ce au ajuns la hotel a întrebat-o:

– Cine era tipul cu care ai stat de vorbă?

– Procurorul care m-a convocat atunci la Parchet, când am fost cu Bianca. Era cu familia, probabil se aflau și ei în vacanță.

– Horia Drăgan?

– Știi cum îl cheamă? Mi-a spus că el se ocupă de ancheta privind moartea Marei.

– Ori e în concediu, ori anchetează…sau a prins deja criminalii?

– Poliția încă anchetează.

– Aha!

N-a pomenit numele lui Petru Manole, pur și simplu îi era frică.

18

Sonia

– Când te-ai culcat cu ea?

Întrebarea Soniei a căzut pe neașteptate și Horia, luat prin surprindere, a ezitat să reacționeze, să se mire, să insiste că nu știe despre cine e vorba, să nege iar Sonia a continuat necruțătoare:

– V-am văzut privirile, crezi că eu sunt proastă, sau naivă? Horia, te cunosc atât de bine, citesc în tine ca într-o carte deschisă. Spune-mi, e vorba de o aventură sau e ceva de durată?

Se întorseseră la București și în tot acest timp ea se comportase cât se poate de normal, nimic nu lăsa să se întrevadă bănuielile ei după o simplă întâlnire întâmplătoare dintre cei doi pe o străduță de munte. Horia avea impresia că uitase atracția puternică pe care o exercitase Nicoleta asupra lui, trecuse atâta timp, ea se măritase cu altul și era însărcinată. Nici o legătură între îmbrățișarea lor neprevăzută și neașteptată cu iubirea profundă pe care o purtase Magdei și totuși, pe undeva, ambele femei procedaseră la fel, fusese abandonat fără scrupule, fără explicații. Ce-i putea spune Soniei …avea vreun rost să nege, avea vreun rost să recunoască?

– Crezi ce vrei. Atât a putut să spună dar femeia nu era decât la începutul discuției. Petrișor ieșise la plimbare cu Maria, profitând de scurta pauză a ploilor într-un București aflat în pragul iernii. Sonia a luat cu un gest simplu telefonul mobil pe care Horia îl lăsase pe o măsuță și l-a deschis. Niciodată nu o văzuse pe soția lui umblându-i în telefon și, la urma urmei n-avea de ce să protesteze dar Sonia a căutat în galeria cu imagini fotografice și a întrebat:

– Cine e femeia? Să nu-mi spui că e vorba de o anchetă, nu ești polițist, Horia, nu ești detectiv, ești procuror. I-a arătat poza făcută pe strada din preajma Cișmigiului femeii care ieșise dintr-o vilă, puțin în urma lui Decebal Mazilu. Cum o cheamă?

– Roxana Nicoară.

– Deci, recunoști.

– Stai puțin, nu e ce crezi tu. Horia își revenise, acuzațiile îl revoltau, n-o știuse pe Sonia atât de geloasă, nici foarte preocupată de anturajul lui feminin cu toate că își amintea, cândva îi căutase pricină Evei. I-a arătat în fotografia următoare mașina femeii, o Skoda al cărei număr se distingea clar, ceea ce îl ajutase să o identifice. Bănuiesc, sunt chiar sigur, că e vorba de una din amantele lui Decebal Mazilu, au ieșit la puțină distanță unul de altul dintr-o clădire unde, am verificat, Mazilu deține un apartament.

– Ai verificat, așadar…De ce Horia, ai vreun dosar despre Mazilu? Bănuiesc că DNA-ul ar trebui să se ocupe dacă e vorba de spălare de bani sau corupție. Ce altceva reprezintă Mazilu pentru tine în afară că e soțul brunetei acelea apetisante…cum o cheamă, Nicoleta?

– Sonia, de ce nu verși tot veninul? Am răbdare și te ascult.

– Venin? Dragul meu nu sunt absurdă, nu sufăr de gelozie exagerată, nu-ți controlez cămășile sau chiloții. Nu vreau decât să vorbim să-mi ceri sfaturile când ai nevoie, ajutorul dacă e cazul, să-mi spui cinstit ce ai pe suflet nu să te înfunzi în băutură. Crezi că eu n-am observat când o vreme te-ai împrietenit cam mult cu whisky-ul și să nu-mi spui că din cauză că te persecuta Gheorghiu… Știu că Decebal Mazilu s-a însurat cu fata aia, văd și eu ziarele, nu trăiesc pe altă planetă, ce e între tine și Nicoleta nu mă interesează pentru că acum nu mai ești singur. Ai avut o mare decepție cu Magda, poate te-ai însurat cu mine într-un fel ca să te vindeci, dar eu te iubesc, Horia.

A privit-o în tăcere, așteptând să continue:

– Da, te iubesc, în felul meu, mai puțin spectaculos, poate, fără exagerări sau fițe, nu ți-am cerut niciodată să mă urci pe un piedestal, poate am fost prea ocupată cu creșterea copilului, cu obligațiile mele profesionale dar nu poți pretinde că te-am neglijat, nu în măsura în care ai făcut-o tu față de mine. Taci, nu protesta…ne-am dus câteva zile la munte să ne relaxăm și după ce ai întâlnit-o pe Nicoleta, gata, ai devenit ursuz și stresat din nou. Horia, nu vreau să ajungem doi străini iar Petrișor un obstacol între noi. Dacă te gândești să iei o pauză n-am să te las. Ce-ai putea face, să te refugiezi la maică-ta?

– Cine a vorbit de pauză, de plecare?

– Spune drept, te-ai îndrăgostit de Nicoleta? Eu cred că a fost un capriciu de moment, ți-a cedat, așa e? Horia începuse să se enerveze, s-a ridicat cu gândul să pună capăt discuției dar Sonia nu l-a lăsat:

– N-ai să pleci de acasă….pentru că te iubesc. Și Petrișor te iubește iar tu ai să rămâi alături de noi.

Adevărul e că nici nu se gândise să se despartă de Sonia, chiar și temporar. De ce ar face-o? Ea avea dreptate, investise prea mult timp și suflet în tot ce îi amintea de Nicoleta, întreprinsese un început de investigație la videochat, îl frământa comportamentul lui Mazilu și-i luase urma amantelor posibile, cu ce drept? Cu ce scop? E  adevărat, îi era greu să uite ziua aceea când, cu un buchet stingher de flori în mână, intrase în cămăruța Nicoletei și, fără multe introduceri, terminaseră unul în brațele altuia. A fost un impuls de moment, de nestăvilit, din partea lui. Dar și din partea ei. Sigur, Nicoleta nu era fecioară dar nici nu era o expertă în ale amorului, chiar dacă fusese tentată să lucreze la un videochat unde nu ajunge numai să ai un corp frumos dar e nevoie de pricepere  și ceva experiență. De unde știa Sonia de mica lui aventură, îi pomenise Eva ceva sau pur și simplu el era atât de ușor de citit?

Când Sonia a ieșit din baie, dimineața, Petrișor o aștepta așezat la masa din bucătărie:

– Tu… te-ai certat cu tata?

– De ce întrebi puiule?

– A plecat…

– Cum adică „a plecat?„..fără să ia micul dejun, fără să spună nimic?

– Mami, e greu să fii procuror? a întrebat copilul.

– Nu e așa greu, faci Dreptul, îți iei licența, apoi 2 ani Institutul Național al Magistraturii, stagiu de un an pe lângă o judecătorie, examen de capacitate și apoi te numește în funcție chiar Președintele României…a zâmbit ea. Trebuie să înveți mult, asta e soluția…Dar Petrișor avea alte gânduri în cap și a continuat:

– Deci tati e un om important? Să nu-l mai cerți…

Horia se dusese dis de dimineață la Poliție la agentul șef principal Dincă să afle cum reușise să avanseze ancheta.

–  Dumneata crezi că am dormit, a mormăit acesta, parcă abia sculat din somn, cam nebărbierit și ursuz…n-ai primit nici un raport de la noi? Mă mir…Sigur că n-am stat degeaba, mai întâi am pierdut timpul pe la firma aia de gagici, am vorbit cu fetele, cu doamna Moroianu…presupun că înțelegi că n-am aflat mare lucru dar…

– Există un „dar”?

– Am luat urma unui individ suspect…se uită prin hârtiile  de pe masă, aflate într-o dezordine totală…Gore..Grigore Zaharia. E nepotul doamnei Moroianu Luxița și trăiește din tot felul de expediente, fetele bănuiau că încearcă să pună pe picioare o firmă care să-i fure clientela mătușă-si, poate și gagicile…

– Sau poate e omul lui Manole?

– L-am scuturat bine dar nu pare a fi omul lui Manole…Oricum, ancheta continuă.

Horia a insistat:

– Ai arătat martorilor poze ale interlopilor din clanul lui Manole, poate recunosc pe unul din bărbații care au lăsat cadavrul pe maidan ? Așa trebuia să începi.

– Clanul Manole? Nu am nimic, de ce nu vorbiți cu comisarul Frunză, la dânsul poate fi dosarul…

Frunză era un bărbat între două vârste, cu părul ușor grizonant aranjat cu grijă și dar cu cine știe ce geluri ca să strălucească, se vedea imediat că ofițerul ținea să impresioneze cu fizicul său bine lucrat și nu avea aerul obosit al multor polițiști hârșiți în meserie.…

– Dosarul Manole e la DIICOT, presupun că știți, i-a spus lui Horia, ei fac cercetări dar e drept că îi mai ajutăm, e localizat  în sectorul nostru.

– Domnule comisar, Manole are un Cazinou clandestin..acolo am văzut-o cu ochii mei pe victimă…vreau să facem imediat o descindere, percheziție, tot tacâmul și să fie interogat Manole pe care personal l-am întâlnit acolo, ca și omul său, unul Haralambie…

Comisarul l-a privit cu oarecare prudență:

– Ați făcut raport? Există tot ce-mi spuneți în dosar?

– Sunt procurorul care se ocupă de asasinat…voi veni cu mandatele necesare, vă rog să stabilim o oră pentru descindere, a răspuns Horia, ferm iar Frunză n-a comentat.

– Foarte  bine, se uită la ceas, la 4 vă convine?

A ieșit din sediul poliției și abia când a urcat în mașină s-a uitat pe telefon, primise mai multe mesaje de la Sonia și s-a grăbit să o sune. ”Îmi pare rău că am plecat în grabă dimineață dar mă așteptau la poliție…” a început el cu o scuză dar Sonia n-avea de gând să-i facă reproșuri.

– Voiam doar să știu dacă programul de seară rămâne valabil.

– Ce program? a întrebat Horia pripit, dar imediat și-a adus aminte că voiau să meargă cu Petrișor în vizită la bunica Aneta, se pregătea un parastas în memoria judecătorului dispărut și trebuiau multe lucruri puse la punct iar băiețelului îi plăcea să se joace în casa bătrânească. Mai erau acolo multe obiecte pe care Horia le ignorase în copilărie, un tramvai de lemn, o broscuță cu cheie din tablă, stricată, mici macarale …totul se păstrase cu sfințenie de parcă timpul rămăsese pe loc.„ Sigur, răspunse, uitându-se la ceas, o să mergem la mama…orice s-ar întâmpla., apoi a adăugat: de fapt despre ce e vorba, parastas sau pomană?”

– Lasă, ai să afli tu.

Când s-a întors în biroul polițistului îl aștepta procurorul Gheorghiu.

– Ce faci, Drăgan, iar vânezi muște?

A pus mandatul pe masa comisarului Frunză ignorându-și fostul șef:

– Vă rog, să plecăm, jandarmii sunt aici? Dar Gheorghiu avea să preia el discuția:

– Unde vrei să te duci, Drăgan?

– Știi bine, Manole are un cazinou clandestin pe strada…

– Nu are.

– Cum nu are? Nu-ți mai amintești când mi-ai spus să nu mă bag, că deranjez anumite interese, ei bine de data asta nu ține, n-ai să poți mușamaliza nimic pentru că dosarul asasinatului e oficial al meu, femeia a fost omorâtă de interlopi, eu personal am văzut-o în cazinou iar Manole cu ciracii lui erau și ei acolo! Mergem!

– Drăgan, stai jos! Chiar crezi că escapada ta cu Eva la presupusul cazinou clandestin n-a avut urmări?

– Nici un „presupus”, cazinoul există!

– Poate exista. A doua zi după ce v-ați distrat acolo am organizat o razie, inutil pentru că nu mai era nimic, n-am găsit nimic.

– Cum asta?

– Erau schele, se decopertau pereții, o echipă de muncitori renova apartamentul. Proprietara e o doamnă, văduva unui fost nomenclaturist comunist, bolnavă și în vârstă, avocata dânsei mi-a spus că locuința a fost redată RA-APPS care a purces la renovare și am verificat, era adevărat. Poți să o întrebi și pe Eva Gardoș, a fost cu mine…

– Înțeleg, prinde orbul, scoate-i ochii…asta e tot?

– Restul nu te privește, Drăgan. Dacă dosarul femeii asasinate se leagă de clanul lui Manole o să conectăm cazurile și poți să-ți vezi de treabă.

– Am priceput, rămân și fără dosarul acesta… șefa mea a fost informată?

– Stela e fericită să mai scape de un dosar din parohia ei, știu bine ce aglomerație e la voi.

– Deci ce-mi rămâne, să mă ocup de bețivii care sparg geamurile vitrinelor, de violurile de prin tufișuri..știu, nu sunt procuror criminalist dar nici nu mă puteți da la o parte cu atâta ușurință. Apropo, cine e avocatul proprietarei?

– O doamnă…parcă Bianca..Bianca Ciungu.

– Avocata lui Decebal Mazilu? Gheorghiu a dat din umeri, ce importanță avea cine angajează un avocat?

Acasă Sonia s-a mirat că se întoarce atât de repede.

– Ai terminat deja ? Horia s-a dezbrăcat de pardesiu, afară se făcuse frig și plouase, și s-a trântit gânditor pe canapeaua din salon.

– Sonia, te-ar deranja dacă mi-aș da demisia?

– Ce să faci?

– Sunt destule locuri care cer pregătire juridică, m-aș putea angaja în altă parte.

Femeia nu a protestat, nu a încercat să afle ce se întâmplase cu el ca să ajungă la asemenea hotărâri, pur și simplu și-a văzut de treabă, tocmai își aranja machiajul, și i-a spus pe un ton banal:

– Dimineață Petrișor m-a întrebat ce înseamnă să fii procuror și când i-am spus a tras concluzia că ești un om important. Nu l-am contrazis, vezi, nici tu să nu-l dezamăgești, Maria i-a călcat pantalonașii ăia roșii pe care-i iubește și maică-ta o să fie încântată să-l vadă…Ia uite la el, nu e un scump? S-a ridicat să-l întâmpine pe Petrișor care intrase pe ușă, mândru în ținuta sa de sărbătoare, cu pantaloni roșii impecabil călcați și un pulover multicolor croșetat chiar de bunică-sa. Sonia a îmbrățișat drăgăstoasă copilul și l-a sărutat iar Horia i-a privit în tăcere.

19

Nicoleta

Au fost în Dubai de Anul Nou, o călătorie minunată care a început din seara când au coborât din avion. Agentul turistic care-i aștepta i-a îmbarcat într-un fel de cart de golf, o mașinuță cu care au străbătut drumul foarte lung până la controlul pașapoartelor, trecând în viteză pe lângă o coadă interminabilă. Limuzina care-i aștepta i-a dus printr-un peisaj feeric de zgârie nori luminați a giorno până la Atlantis, un adevărat palat din poveștile orientale, scăldat în lumini. Abia a doua zi a aflat că luxosul complex e construit pe o insulă artificială care a smuls mii de hectare din Marea Arabiei. Nu departe era plaja, călătoriile cu abra, o mică ambarcațiune arabă, restaurantele de lux dar ei i-au luat ochii cel mai mult souk-urile, bazarurile tradiționale în care găseai tot felul de tinichele – cum le spunea Decebal- servicii de cafea, ibrice, feronerii, totul migălos executat, dar și rochii lungi și interesante, după moda locului, nisip din deșert colorat artificial și vândut în sticle, nenumăratele kitchuri pentru turiști. A mai impresionat-o souk-ul aurului din oraș unde vitrinele expuneau bijuterii incredibile, dominate de colierele înalte de peste 10 centimetri, desprinse parcă din 1001 nopți, doar că te întrebai unde poartă arăboaicele asemenea minuni când pe străzi erau obligate să umble înfășurate ca niște călugărițe. În fine i-a plăcut jocul fântânilor de la poalele celei mai înalte clădiri din lume, Burj Al Khalifa, unde a admirat un încântător balet acvatic al jeturilor dansând pe melodia care-i plăcea atât de mult, ”Time to say goodbye” cu Andrea Bocelli și Sarah Brightman. Cea mai frumoasă călătorie din viața ei, uitată repede când, la întoarcerea acasă, au apărut problemele nașterii, mai devreme decât se crezuse.

Desigur, Nicoleta era permanent monitorizată, un doctor și mai multe asistente se perindau în camera ei unde fusese obligată să stea mai mult în pat. Sarcina nu avea probleme deosebite dar Decebal se purta ca un zbir. Până la urmă clipa așteptată a venit.

Primăvara se anunța timpurie dar sorocul nașterii se părea că va fi mai repede, în februarie..

– Perfect, Andrei va fi vărsător, a declarat Decebal, mulțumit…e o zodie teribil de bună, va fi un tip inventiv, original, cu mari șanse de reușită în viață…

– Andrei, așa îl va chema?a șoptit Nicoleta.  Pe mine de ce nu mă întrebi?

– Tu ai altele pe cap dragă și în primul rând să aduci pe lume un copil sănătos. Ce-ai vrea, să-l cheme Traian, Traian și Decebal în aceiași casă, să fie război? Nici numele tău nu poate fi folosit, nimeni nu-și mai botează azi copiii Nicolae, bănuiești de ce..Era pe vremuri un cântecel haios pentru copiii „Nicușor avea o tobă bum bum bum!„ L-au interzis, nu cumva să râdă pulimea de marele conducător. O să-l cheme Andrei și Alexandru, de la tata. Andrei Alexandru Mazilu, nu sună mișto?

– Puțin îmi pasă mie de poveștile tale din antichitate…Vreau să vină mama.

L-a luat prin surprindere:

– Mama ta?

– Exact. Știu că mi-ai asigurat cei mai buni medici, asistente, dar când nasc eu o vreau lângă mine pe mama.

– Singură sau să vină și moașa comunală?

– Decebal nu-ți bate joc!

– Bine, îl trimit pe Ștefan să o aducă, a cedat el fără prea mare chef dar femeia nu trebuia stresată. Ștefan a primit ordin să se suie în mașina de teren și să plece spre dealurile Vălenilor, în comuna Bughești.  S-a întors pe seară cu o figură posacă.

– Unde e mama? a întrebat Nicoleta neliniștită.

– Doamna Verona era într-un scaun cu rotile…a avut un accident în gospodărie dar o să vină, după ce îi trece…

– Și când va fi asta? Șoferul a dat din umeri și s-a retras dar Nicoleta era convinsă că maică-sa nu va veni iar Decebal, cumva, manevrase să îi împiedice sosirea. Dacă l-a plătit bine pe Stan ăla era în stare să-i rupă picioarele femeii…

A născut sub cea mai atentă îngrijire la ”Elias„,  Decebal a fost prezent, ba chiar a tăiat cordonul ombilical al pruncului iar un post de televiziune a monitorizat evenimentul, spre agitația multor cadre medicale tinere care și-au aranjat cum au putut mai bine coafurile și machiajul ca să se fâțâie prin fața camerelor.

Nicoleta se pregătise, comandase cărți despre creșterea copilului, căutase articole pe internet, teoretic știa totul despre nevoile copilului de 0-3 ani, despre dezvoltarea motricității, limbajului și câte și mai câte dar în casă au apărut doamna Veronica și medicul pediatru Liana Tulbure care au luat frâiele în mână. Fie sub pretextul că doamna Veronica „știe mai bine” fie pentru că mama ar fi avut tulburări gen depresie post natală Nicoleta s-a simțit îndepărtată mai ales de hotărârile privind educația copilului. Din nou a fost obligată să-și petreacă mult timp îngrijind florile, ceea ce începuse să o plictisească. Tot mai mult revenise senzația că fusese socotită un fel de recipient care are doar rolul să aducă la viață pe moștenitorul „tronului„  cu atât mai mult cu cât Decebal petrecea mult mai mult timp cu afacerile lui iar de ieșit în oraș nu prea avea parte. Cât despre ieșirile în străinătate, în week-enduri, agrementate cu mese copioase, excursii și lungi ședințe de shopping erau deja istorie. S-a uitat cu ciudă în dressing-room-ul plin de haine și pantofi de firmă, poșete scumpe, lenjerie fină. Oare era asta viața pe care și-o dorise, pentru care fugise de acasă doar cu o valijoară meschină, pentru care abandonase orice alte visuri? Mizase totul pe o carte, căsătoria cu Decebal care i se părea nu doar bogat dar și serios, un tip rafinat de la care avea ce învăța și un amant convenabil dar viața nu se terminase, destinul ei nu se împlinise deplin, avea puțin sub 20 de ani.

Într-o zi a venit Gilda în vizită la copil, să te sufoci de furie, nu alta!! A lăsat-o să gângurească și să se scălâmbăie în fața pruncului după care a chemat-o pe coridor:

– Tu ce cauți aici?

– L-am însoțit pe domnul Alexandru, Căpitanul s-a simțit obosit și n-a vrut să vină singur.

– Nu mai spune, pe tine te-a angajat infirmieră..sau bodyguard? Gilda, mai ții minte când m-ai dat afară din casă ca pe un gunoi, de parcă tu erai regina locului? Atunci să nu te miri dacă o să chem paza să te însoțească afară sau preferi să te scot pe poartă în șuturi?

Gilda s-a prefăcut calmă, ca și cum n-ar fi auzit ce i se spune, doar a făcut câțiva pași spre holul de intrare admirând fântâna și celelalte renovări:

– Frumos…să nu-mi spui că au fost ideile tale, tu ai gusturi de țărancă…va trebui să înlocuiesc scoicile astea kitchoase cu ceva mai rafinat…

– Cât tupeu ai…te și vezi înapoi la vilă, cu mine ce se întâmplă, mor, dispar, am cancer, voi fi omorâtă, ciopârțită. aruncată la canal…? Întrebări retorice pentru că Gilda părea că nu aude. Și-a plimbat privirea peste ghivecele cu flori și s-a apropiat de ieșire.

– Plec, să nu te enervez, ți se amărește laptele, sau nu mai alăptezi?

Căpitanul a rămas la masă și seara Ștefan l-a condus la apartamentul său iar Nicoleta a căutat să se afle în holul principal la întoarcerea șoferului, ca de obicei doamna Veronica era cu pruncul și prezența mamei devenea inutilă. Ștefan voia să știe dacă mai există vreo cerință pentru el iar Nicoleta nu voia să-l lase să plece:

– Șeful mai are nevoie de mine?

– Eu am nevoie de tine. L-a privit, bărbatul înalt, cu o ținută rigidă, de luptător părea timid și neajutorat în ciuda staturii sale, nu știa ce să facă cu mâinile, privirile îi alunecau spre pereți iar Nicoletei curajul nu-i lipsea.

– Ștefan, vreau să te întreb ceva dar să nu mă minți…tu îl duci pe Decebal peste tot, îl duci și la amante? În momentul acela Decebal a deschis ușa biroului de la parter, unde se înfundase de ore întregi și i-a privit, se pare că auzise întrebarea:

– Sigur că mă duce oriunde-i cer. Ștefan, ești liber, mâine dimineața ca de obicei. Șoferul a salutat și a ieșit fără nicio vorbă, dar în mod sigur ușurat că scăpase de un interogatoriu periculos iar Decebal a făcut câțiva pași spre Nicoleta. Ce e iubito, ești geloasă? Am o reputație dragă și trebuie să lupt să o mențin, zice la ziare că sunt playboy atunci am să mă înconjor numai de femei frumoase, am ochit câteva la o agenție de fotomodele. Poate cumpăr agenția, cu fete cu tot, ce zici?

– Luxița nu mai e bună?

– Nicoleto, punct lovit, punct ratat! În prezent nu am nicio amantă dar mă bate gândul să-mi trag, cum ți-am spus, așa că lasă-l pe bietul Ștefan, cred că e sfios, sau pudic…

Uneori era dificil de vorbit cu Decebal, se comporta cu oarece bădărănie, în vocabularul lui se strecurau vorbe de mahala, părea neînduplecat și categoric alteori însă excela în drăgălășenii, își etala din plin cultura și inteligența, devenea o plăcere să conversezi și să te afli în preajma lui. N–avea rost să insiste totuși a întrebat:

– Gilda face parte din fostele favorite sau are șanse să revină?

– Iubito, ce mai vrei, nu m-am însurat cu tine? Vezi că plânge copilul, se aude de la o poștă.

– Nu e madam Veronica acolo, de ce ai angajat-o? I-a întors spatele și a ieșit în grădină. Era tot mai supărată, scurta vizită a Gildei o intriga, oare ce i se pregătește, o soartă precum a Marei? Va fi găsit înjunghiată într-un șanț sau undeva în pădure? La Poiana, în scurta lor convorbire, Horia i-a spus despre Mara că avea dosar de prostituție, oare lucrul acesta nu-l cunoștea Luxița și implicit Decebal, care oricât ar nega fusese implicat în funcționarea videochatului? Mai mult, Mara lucrase pentru clanul lui Manole și Nicoleta începu să simtă că se află în centrul unor interese și jocuri care o depășesc dar care pot deveni periculoase. Luă pe loc o hotărâre. Ca să se apere trebuia să știe adevărul. Dar mai întâi a avut bucuria să vină în vizită maică-sa. Băiețelul creștea frumos și Nicoleta era tare mândră de el, începuse să simtă emoții și responsabilități pe care nu le cunoștea și nimeni n-o putea împiedica să petreacă tot mai mult timp alături de Andrei.

– Mare s-a făcut…și frumușel. Are ochii tăi, Nicoleto…a spus mama Verona, cu duioșie.

Veștile  de acasă nu  o prea interesau dar le-a ascultat cu răbdare.

– Au fost pe la noi băieții lui Stan de la Buzău, amândoi sunt la casa lor, au familii, ăl mare ne-a adus un nepoțel. Stan parcă s-a mai potolit de când cu accidentul dar tot nu se pomenește numele tău în casă. Doar Vasile preotul mai mă întreba de tine dar acum are alte treburi, se însoară.

– Mă bucur că și-a găsit femeia potrivită.

– Dacă tu n-ai vrut.

– Ce să vreau mamă?….

– Văd că-ți place să îngrijești florile, biserica are o grădină frumoasă…dacă n-a fost să fie…

– Nu-ți prea place Decebal.

– Mămică, să fii tu fericită, atâta îmi doresc…Nu a mai întrebat-o despre cununia religioasă care se tot amâna de la an la an, ca și botezul copilului.

Nicoleta s-a gândit mult cum să afle ceea ce o interesa despre moartea Marei, nu-și putea scoate din minte cuvintele spuse de Horia în scurta lor discuție de la Poiana, prietena ei se prostitua pentru Clanul Manole. Dar cum putea ea să ajungă acolo? În cele din urmă s-a hotărât, era o femeie curajoasă și încăpățânată, nu dădea înapoi de la ceea ce și-a propus și mereu alegea drumul drept spre țintă. Pe Ștefan îl ghicise după privirile furișe pe care i le arunca și a considerat că poate avea încredere în el. Într-o zi s-a urcat în mașină și i-a spus:

– Mergem la București.

– La Mall sau la ce magazine?

– Nu…ai să mă duci la Gore… mai știi de unde m-ați luat atunci?

Sigur că știa, de altfel fără ajutor Nicoleta n-ar mai fi găsit adresa acelui apartament neprimitor unde un bărbat mirosind a alcool o înghesuise pe o canapea uzată. Își aminti cu neplăcere atingerea mâinilor reci ale lui Gore, violența cu care a dat buzna în cameră Decebal, poate totul făcea parte dintr-o piesă de teatru dar era momentul de când începuse aventura ei, clipa care-i hotărâse destinul.

Gore deschise după ce se uită prin vizorul ușii, ezitând, Nicoleta nu-și dădu seama dacă o recunoscuse sau nu așa că îl împinse ușor, intră urmată de Ștefan, rămas ca de obicei lângă ușă. Abia acum avea prilejul să privească în voie apartamentul modest, mobilele învechite, dezordinea de nedescris din jur, cu sticle de bere goale aruncate la întâmplare, resturi de mâncare și mucuri de țigară stinse pe dușumea. Dinspre dormitor și-a făcut apariția o femeie într-un capot îndoielnic dar Gore i-a făcut un semn poruncitor să se retragă. A întrebat șovăind:

– Ce …doriți?

– Gore, mă recunoști, știi cine sunt? Chiar nu mai ții minte seara când m-ai adus aici de la petrecere șii te-ai repezit să mă regulezi? Nicoleta mă cheamă, poate nu mi-ai reținut numele…

– Pe el îl știu, a spus Gore uitându-se spre Ștefan care impunea cu statura lui de luptător…l-ai adus să mă bată? După atâta vreme? Pentru că am vrut să glumesc cu una din fetele mătușă-mi?

– Aha…de glumit ai glumit și cu Mara?

– Mara, care Mara?

– Cea cu părul lung și gropițe în obraji, șatenă, înăltuță…pe care au înjunghiat-o și au aruncat-o pe un maidan. Gore s-a agitat brusc:

– Să știi că sunt sătul de povestea cu Mara, m-a interogat și poliția, a trecut atâta timp și vii tu să pui întrebări tâmpite, am aflat că ești mamă, ce dracu îți lași copilul ca să mă bați la cap?  Doar nu crezi că am omorît-o eu.

– Nu cred, dar tu ai să mă duci la Petru Manole.

Femeia în capot apăruse iar în pragul ușii de la dormitor și Gore a apostrofat-o nervos, trimițând-o înapoi…

– Petru Manole? Ce treabă am eu cu ăsta?

– Faci pe naivul dar nu ține…Dacă nu lucrezi pentru Manole, încă,  tot jinduiești să te ia sub aripa lui protectoare, așa e?  Cu ce vrei să-l convingi, vii la pachet cu afacerea Luxiței sau îi aduci fete neîncepute? Se întoarse spre șofer: Ștefan, crezi că ai putea să-l convingi pe tăntălăul ăsta să-ți spună o adresă unde să mergem? Ștefan n-a spus nimic dar atitudinea sa amenințătoare ar fi convins pe oricine.

Contrar celor ce cred că interlopii Bucureștiului se ascund prin cine știe ce cotloane secrete Petru Manole avea o reședință spectaculoasă la marginea cartierului Andronache. Gard de piatră, grădină bine întreținută, un pavilion de lemn în curte unde se putea ține o petrecere când timpul era favorabil, o bucătărie de vară cu cuptor din teracotă, totul denota o plăcere a confortului dar și o tendință de a etala bunăstarea. Odată ajunși la adresă n-a fost nicio problemă pentru Nicoleta să fie primită înăuntru dar lui Ștefan i s-a spus să rămână în mașina parcată pe stradă, în fața porții iar indivizii care controlau accesul n-aveau deloc aerul că glumesc.

Petru Manole era un bărbat apropiat ca vârstă cu Decebal, solid, chiar puțin supraponderal, ceea ce se simțea în tendința curelei de a aluneca mai jos de burtă, șaten și banal ca înfățișare dar cu o strălucire în priviri pe care i-o dădea în mod sigur puterea la care ajunsese.

– Mă cauți pe mine? Cine ești, femeia lui Mazilu? Primesc oricând în vizită o femeie frumoasă, dar la mine e binevenit oricine, jandarmii, poliția, îl primesc și pe primul ministru dacă îi dă prin cap să vină. Îți place cum arată reședința mea? Am băgat o groază de bani în amenajări, acum aștept să-mi aducă niște pitici de grădină comandați în Germania. Făcu un semn să se apropie un bărbat. Cu ce te servesc, dulceață, cafea, o tărie? Un cocktail exploziv marca Petru Manole? Conține Bacardi, Amaretto, sirop de coacăze și sânge, sânge de bou, deobicei. Într-o zi am să încerc cu sânge de șarpe, am de gând să fac în spate o crescătorie, șerpii mă fascinează, sunt atât de imprevizibili…

Fără să vrea Nicoleta aruncă o privire spre peluzele de iarbă frumos întreținute. Omul era interesant, îi plăcea să vorbească și să se asculte, poza în fața femeilor chiar dacă le vedea pentru prima dată, probabil avea tot timpul la dispoziție dar ea se grăbea:

– Am venit să mă interesez de prietena mea Mara, Mara Cosma…ne cunoșteam din copilărie și când am ajuns la București ea m-a găzduit…faptul că a fost omorâtă, găsită pe malul unei bălți, m-a impresionat profund …voiam să știu ce i s-a întâmplat, să aflu mai mult…

Petru Manole i-a făcut semn să meargă spre pavilionul de lemn unde îi aștepta deja cafeaua aburindă și un serviciu de porțelan elegant cu toate cele trebuincioase:

– Mara Cosma…numele îmi pare cunoscut dar nu știu de unde să o iau. Se întoarse și făcu semn spre un individ care se învârtea prin curte. Măi, Cezărică, tu ai auzit de Mara Cosma? Începu să râdă: Frumoasa mea, sunt un om foarte solicitat, am tot felul de dosare la toate organele care mă suspectează de proxenetism, lipsire de libertate, deținere de arme fără permis, ultraj, tulburarea ordinii, tot felul de mizerii care, dacă ar fi adevărate, m-ar trimite pe viață la pușcărie. Trebuie să le fac față la toți urâții care-mi vor capul și nu mă lasă să trăiesc în liniște iar tu vii să-mi vorbești de o curviștină oarecare pe care au mierlito-o cine știe ce borfași?

– Deci ai cunoscut-o pe Mara? A lucrat pentru tine, la cazinou? Manole s-a întors iarăși spre aghiotantul său:

– Măi, nu ți se pare că tipesa asta are tupeu? Dacă n-ai fi femeia lui Mazilu ți-aș fi dat cu plăcere chiloții jos, prințeso, dar timpul nu e trecut. Câți ani ai, 20, 21? Ești numai bună…dacă mă rogi frumos îți pot aranja ceva drăguț, un apartament discret, întâlniri pe sprânceană, numai pe valută dar să te grăbești, concurența e mare. Poți face bani frumoși dacă Mazilu se descotorosește de tine, știi, tipul nu poate trăi dacă nu înșiră femeile pe ață, ca pe niște covrigi probabil fiindcă e piticanie îi place să se dea mare sculă…Nu vrei? Bine, într-o zi ai să vii la mine să mă rogi să-ți dau o pâine sau un cozonac, dar să nu fie prea târziu,  sânii au să-ți cadă, fesele au să se lase…pe pulpe îți apar vergeturi, pe gambe celulită…

Nicoleta îl asculta și nu-i venea să creadă, omul era atât de pătruns de statutul său de șef de clan încât nu-i păsa de nimeni și de nimic, dacă se așteptase să întâlnească vreun individ cu alură de bandit, brutal și amenințător se înșelase. A continuat ca și cum nu băga de seamă perorația lui:

– Deci Mara a lucrat pentru dumneata.

– Da, Mara lucrase pentru mine o vreme, în antichitate, e adevărat, s-a lăsat apoi, s-a întors, se pare că concubinul ei avea nevoie de bani …dar crede-mă, n-am nici un amestec în moartea ei, ba chiar îmi pare rău. Mai există câte o cloșcă nebună care-și devorează puii dar eu de ce aș face-o, ce-aș avea de câștigat?

L-a crezut.

21

Decebal

Decebal era în pat cu Roxana. Dintre toate femeile pe care le plăcuse în ultima vreme de Roxana se atașase cel mai mult și se străduia cu încăpățânare ca legătura lor să nu intre sub ochii presei. Șantajul încercat de Gilda, cu destul timp în urmă, nu-l impresiona, nici străduința acesteia de a-i reintra în grații. Niciodată n-ar servi o ciorbă reîncălzită iar sprijinul discret al Căpitanului pentru fosta „logodnică” nu ajuta la nimic. Roxana era altfel, un trup frumos proporționat, cu sâni potriviți, nealterați de operații, cu coapse armonioase și avea în plus marea calitate pe care Decebal o aprecia la femei : nu apela la fițe, adică nu căuta să fie răsfățată, să exagereze cu gelozia, să semene cu cine știe ce vedete celebre, să se bucure de orice mic scandal iscat în jurul ei. Roxana părea prea discretă și potolită, dorințele, cerințele ei erau suficient de modeste așa că Decebal decise că trebuie să se debaraseze cât mai repede de ea. Femeile cu puține pretenții puteau fi periculoase, pregătind în secret izbucnirea unui scandal monstru din care să profite cât mai mult. Căsnicia lui cu Nicoleta intrase în linie dreaptă, copilul se născuse, era sănătos și bine îngrijit, Nicoleta nu-și pierduse prospețimea și farmecul natural dar obișnuința de a fi așteptat de o femeie acasă începuse să-l uzeze. Poate și Nicoleta cocea un scandal, o despărțire cu scântei iar el se străduia să nu o contrarieze, ceea ce era tot mai greu. Să fie acestea gândurile oricărui bărbat care are norocul de a fi iubit de o femeie mult mai tânără?…Va trebui să-i găsească o ocupație mai serioasă, venise timpul poate să o ajute să-și termine studiile, apoi să dea la o facultate, nu contează care. O să-i angajeze meditatori, altfel se va plictisi și se va concentra pe educația copilului ceea ce în mod sigur nu era punctul ei forte, mai mult ar fi dăunat intențiilor lui de tată.

– Decebal, vreau să-ți spun ceva.

Hopa, a sosit momentul să se declanșeze fițele, oare ce o să-mi ceară?

– Cred că sunt urmărită.

Decebal se ferea să intre iar în atenția paparazzilor, statutul de bărbat însurat oficial îi impunea mai multă atenție…folosea apartamentul de lângă Cișmigiu dar nu numai, îl lăsase pe Ștefan la dispoziția Nicoletei, încercând să micșoreze numărul indiscrețiilor, circula cu taxiuri, nu ieșea niciodată în stradă alături de cuceririle sale, nu mergea la nici un club de noapte unde se localiza de obicei polul bârfelor mondene. Totuși, nu putea uita asta, Gilda știa de Roxana și probabil aflase și de alte tinere care-l atrăseseră, doar era greu să ai atâția bani și să te abții să-i cheltuiești cum îți place. Dar cum putea el, un om singur, să stea total departe de haita de curioși care trăiesc din aflarea celor mai ascunse gesturi ale oamenilor importanți?

Când Roxana a intrat în baie i-a venit o idee. Telefonul femeii se afla pe o măsuță și Decebal s-a mirat că până acum nu inspectase cum se cuvine aparatul așa că i-a deschis agenda de contacte și a dat imediat de câteva nume cunoscute. Mai întâi găsi numărul Căpitanului dar nu era de mirare, o cunoscuse datorită tatălui său, dar nu se aștepta să descopere și numele Gildei. Așadar cele două se cunoșteau iar micul șantaj al Gildei începea să miroasă a complot. Se punea ceva la cale și el trebuia să cadă victimă? Celelalte nume din agendă nu îi erau cunoscute, totuși exista un misterios ”Petru” care-l puse pe gânduri. Să fie Roxana una din fetele manevrate de Petru Manole, să i se fi plasat în brațe cu intenție, dar despre ce putea fi vorba? Clanul lui Manole opera într-un cartier al Bucureștiului unde el nu avea interese deosebite, afacerile lor nu se intersectau și lui Decebal îi venea greu să înțeleagă cu ce l-ar putea atrage pe interlop. Tot despre șantaj să fie vorba?

Când Roxana s-a întors în cameră, înfășurată într-un prosop de baie, i-a făcut semn să vină înapoi în pat…

– Sunt încă udă, nu mi-am uscat părul, protestă ea.

– N-are a face. Femeia a lăsat prosopul deoparte și s-a așezat lângă el, gata de o nouă repriză de mângâieri.

– Ești un adevărat macho, murmură ea constatându-i interesul dar Decebal o ținu la distanță.

– Mai adu-mi un prezervativ din sertar.

– Chiar crezi că e nevoie?

– Fă ce-ți spun!

După  repriza de amor a intrat și el în baie, s-a spălat, s-a aranjat și când a ieșit Roxana era gata de plecare:

– Pleci tu primul, ca de obicei?

– Îmi dai puțin telefonul, al meu are o problemă, trebuie să-l dau la verificat. Femeia n-a ezitat nicio secundă și i-a întins aparatul iar el a mai răsfoit odată, dar superficial, agenda de contacte. Roxana, cine e Petru?

– Petru?

– E aici telefonul lui..0722…

– S-ar putea să fie un impresar, nu l-am folosit niciodată…

– Impresar? Te apuci de cântat?

– Cred că era vorba de modelling, dar nu mă interesează.

– Înțeleg. Dar Gilda, ești prietenă cu Gilda Novac?

– Am cunoscut-o la petrecerea tatălui tău, nu-ți mai amintești? Atâția oameni mi-au dat numerele lor de telefon dar nu am vorbit niciodată cu ei…Decebal, nu înțeleg de ce mă chestionezi așa, ce-am făcut?

S-a apropiat și cu o mișcare scurtă i-a imobilizat brațele, a întors-o cu spatele la el și i-a cuprins gâtul cu mâna, apăsând ușor beregata iar ea a intrat brusc în panică, sufocată și speriată:

– Ce faci…mă doare..Decebal, mă sufoc!

– Fii atentă ce-ți spun, a șuierat el. Nu-mi place să fiu luat de fraier, așa că am să-ți plătesc o vacanță…de unde ești, unde sunt părinții tăi?

– La Moldova Nouă..de fapt sunt din Reșița.

– Ai să te duci să-i vizitezi, sper că ți-e dor de familie, te sun eu când să te întorci. I-a eliberat gâtul și ea s-a întors să-l privească, arăta dur, nemilos, își pierduse zâmbetul bonom cu care se obișnuise.

– Și…dacă nu mă suni?

– Știu eu…,poate te ajută impresarul, pardon… Petru, dacă lucrezi pentru el. Din pragul ușii a mai întrebat-o:

– Unde vine Moldova Nouă asta, sper că e destul de departe…?

– E un port, în Clisura Dunării, în județul Caraș…nu departe de Orșova…dar el n-a mai auzit continuarea, ieșise.

22

Nicoleta

Ajunse la apartamentul din Giulești într-o după amiază și-l lăsă pe Ștefan să o aștepte în mașină. Șoferul devenise de o vreme un fel de complice al ei și Nicoleta se întreba dacă nu va trebui să-l plătească până la urmă, într-un fel sau altul. Acum însă avea de dus până la capăt treaba la care se angajase așa că s-a apropiat de intrarea blocului unde nelipsita vecină parcă o aștepta, uitându-se lung la ținuta ei elegantă. Sigur, Nicoleta se schimbase mult față  de perioada când locuise acolo și schimbarea se observa din plin, nu doar hainele, pantofii sau poșeta arătau bine dar ea câștigase un aer de siguranță și încredere în sine care se degaja cu ușurință din felul în care pășea sau vorbea. A zâmbit:

– Ce mai faceți doamna Popescu?

N-a așteptat răspuns și a urcat, sunând la ușa apartamentului cunoscut. Spre norocul ei Andu era acasă și a deschis, puțin mirat de apariția ei neașteptată dar și cam confuz sau mahmur.

– Bună Andu, mai stai aici?

– Ce vrei..spune-mi că aveai o datorie la Mara și ai venit s-o plătești, bombăni el, văd că-ți merge bine.

– Mulțumesc, dar tu?

–  Abia mai strâng bani să plătesc chiria. Nu l-a lăsat să respire și a atacat:

– Dar datoria ți-ai plătit-o?

– Despre ce vorbești? A privit-o suspicios și a întrebat: De unde știi tu ce datorii am eu?

– Știu.

– Adevărul e că…nu mai lucrez la curierat rapid, le-am făcut praf o mașină..dacă poți să mă ajuți…Brusc tonul lui Andu se îndulcise, nu mai era aspru și prudent ci chiar prietenos. În puținul timp cât Nicoleta locuise la prietena ei nu se oferise să-i dea cine știe ce sfaturi, se mulțumise cu niște miștouri de mahala dar măcar nu-i făcuse avansuri.

– Trebuie să plătești, așa e? Ai pus-o pe Mara să se prostitueze să-ți facă ție rost de bani?

– Nici vorbă…A protestat repede, mecanic și Nicoleta nu l-a iertat:

– De ce ai omorât-o pe Mara, nenorocitule?

– Ieși afară nebuno..ieși până nu-ți crăp capul! a izbucnit, parcă speriat de acuzație.

– Crezi că ai să scapi? Uiți cu cine te pui?

– Cu cine mă pun?

– Cu Petru Manole și oamenii lui. Poate să te strivească fără nici un efort, ca pe o muscă. Andu, e mai bine să te predai!

– Tu ai febră, ai venit aici să-mi vinzi gogoși, cum să mă predau?

– Simplu, te duci la poliție și le spui că tu ai făcut-o, ai înjunghiat-o pe Mara, poate erai beat, mă rog, apoi i-ai aruncat cadavrul pe un maidan, ajutat de un complice. Andu, îți dau două zile ca să te hotărăști, dacă nu…

– Dacă nu ce, mă denunți tu? N-ai nicio dovadă, proasto!

– Petru Manole n-are nevoie de dovezi.

L-a lăsat mai confuz decât la început, aburii mahmurelii se risipiseră dar Andu nu dădea semne că realizează situația în care se află. Odată ieșită pe coridor Nicoleta răsuflă ușurată, înțelegea deodată cât riscase, singură în apartament cu un om care nu pregetase să ia un cuțit și să ucidă. La beție sau nu Andu era un criminal și ea tocmai îl înfruntase iar acum toată tensiunea acumulată i se scurgea în vene topindu-se precum ceara de lumânare. Avea dreptate idiotul, sunt nebună! Meritam să fiu găsită și eu pe un maidan, Doamne, ce soartă nenorocită a avut săraca Mara! În mașină s-a așezat lângă Ștefan care o aștepta cuminte și a spus:

– Oprește mai întâi la o librărie, vreau să cumpăr niște cărți, apoi ne oprim să beau o cafea după care ne întoarcem la vilă, da? S-a uitat la ceas și n-a observat privirea insistentă pe care i-a aruncat-o șoferul dar când a ridicat ochii spre el zâmbetul acestuia i s-a părut obraznic.

– Ce te hlizești așa?

– Nu mă hlizesc doamnă.

– Plecăm odată?

– Da, doamnă.

Bea cafeaua la o măsuță când Ștefan s-a apropiat, așezându-se fără să ceară voie. L-a privit calmă:

– Vrei și tu o cafea?

– Nu doamnă, mulțumesc…voiam doar să vă întreb, trebuie să țin pentru mine drumurile pe care le-am făcut, vreți să rămână secrete?

– La ce drumuri te referi?

– De pildă…la reședința lui Petru Manole. Nu credeți că ar fi mai bine ca domnul să știe?

– Nu, nu cred. Se aștepta ca Ștefan să reacționeze, în cele din urmă, omul își dăduse seama că ea acționează pe cont propriu și era pregătită să plătească prețul, pusese ceva bani deoparte din cadourile pe care i le făcea Decebal, deloc zgârcit la cheltuieli.

– Cât vrei, Ștefan?

– Nu e vorba de bani doamnă, doar am întrebat. S-a ridicat politicos și s-a retras dar ea își băuse cafeaua și era gata să meargă acasă. S-a așezat ca de obicei pe scaunul din dreapta șoferului, îi plăcea să vadă traseul iar în spate geamurile fumurii îi întunecau peisajul, Ștefan a privit-o cu același zâmbet indescifrabil, ea n-a reacționat și mașina s-a așternut la drum. Era traficul aglomerat de după amiază dar desele opriri n-o deranjau, prin minte îi treceau amintiri și acum nu soarta Marei îi bântuia prin creier ci gândul la Ile. Maică-sa îi spusese că preotul e pe cale să se însoare, unde a găsit o femeie potrivită, în Bughești rămăseseră mai cu seamă gospodine de vârsta a doua, poate s-a îndrăgostit de o elevă, cum era ea când se hotărâse să-i dăruiască lui Ile virginitatea. Cum să uite acea zi când, în camera slab luminată, mirosind nu a ceară de lumânări ci a levănțică, s-a așezat pe pat pentru prima dată goală alături de un bărbat gol și el. Mai întâi l-a lăsat să-i frământe sânii, să o sărute pe pântece, răspunzându-i rareori cu un sărut, așteptând nerăbdătoare clipa cea mare. Iar el, la fel de nerăbdător dar ceva mai priceput, a tratat-o cu gingășie și reținere, când a penetrat-o Nicoletei i s-a părut că durerea e insuportabilă dar a doua oară n-a mai simțit durere ci doar plăcere. Dacă așa era dragostea…nu e rău deloc…

A simțit parcă în vis o mână pe genunchii ei, era mâna lui Ștefan. N-a protestat, doar i-a întors privirea dar zâmbetul lui tâmp a deranjat-o enorm.

– Ești nebun, cum îți permiți?

Fără vreo vorbă bărbatul și-a retras mâna de pe genunchiul ei, a schimbat vitezele și mașina a țâșnit înainte câțiva metri pentru a se opri brusc în spatele unui taxi care-i preceda în trafic. Fir-ar să fie, ce problemă…s-a gândit Nicoleta. Nu-și închipuise că șoferul, un personaj pe care-l vedea zilnic fără să-i acorde mare importanță, e un bărbat care o dorește, de atâtea ori a stat aproape de el în mașină, adesea neglijând să-și acopere pulpele dezgolite de fustele prea scurte, de atâtea ori l-a observat învârtindu-se inutil pe lângă piscină unde-și bronza trupul zvelt și apetisant…era normal să se gândească la un șantaj dar ei nici nu-i trecea prin cap să accepte. Făcuse odată dragoste cu Horia Drăgan dintr-un impuls lăuntric al amândorura, mai mult o împreunare sălbatecă, dorită de amândoi și uitată imediat după . Fusese ceva ca o flacără, o ardere intensă care trebuia să se consume până la capăt dar nu avea de gând să mai cadă pradă impulsurilor de moment. Era soția lui Decebal Mazilu, o postură pe care multe femei o jinduiau, și n-avea de gând să renunțe ușor la privilegii, cât despre dragoste…un cuvânt, un lucru atât de frumos, descris cu atâta pasiune în cărțile romantice pe care obișnuia să le citească dar, probabil, inexistent în realitate.

Cum era de așteptat o confruntare cu doamna Veronica trebuia să izbucnească într-o zi. Nici un moment Nicoleta n-a stat departe de copilul ei iar acum o acuza pe menajeră că îl deoache, credința strămoșească în deochi și în persoane care-ți fac rău cu privirea nu i se putea îndepărta din suflet. Cât fusese mama ei la București primise o mulțime de sfaturi care nu se prea potriveau cu metodele moderne practicate de pediatră și puse în aplicare de Veronica. E drept, nici mama Verona nu era o femeie bătrână dar fusese îndelung instruită de bunica ei, când Nicoleta era bebeluș. De altfel Nicoleta, exemplul pozitiv că modul mamei Verona de a crește copiii e valabil, stătea în fața ochilor tuturor. Sigur, multe povețe bătrânești erau simple superstiții, chiar Verona recunoștea, de pildă interdicția de a face baie bebelușului duminica, fiindcă ar pierde tot ce câștigase în greutate în timpul săptămânii, dar nici lunea, că-l va urî lumea nici vinerea, că va rămâne văduv. Sau ideea că, dacă îi tai unghiile cu foarfeca se face hoț, până la un an mama ar trebui să i le roadă  Dar erau multe sfaturi legate de alimentație, somn, dezvoltarea limbajului de care Nicoleta voia să se țină seama. Cât despre deochi…doamna Veronica respingea total ideea de a-i lega mereu de mână bebelușului un șnur roșu iar despre descântece nici nu putea fi vorba dar Nicoleta reținuse de mică unul pe care intenționa să-l folosească   „Du-te ca vântul şi te-aşează ca pământul/Şi la copilul meu să fie curat şi luminat/Ca de Maica Domnului lăsat”. Sau altul…”Fugi deochi dintre ochi/pe pământul pustiu/Unde vântul nu bate/ Unde câinii nu latră/Și cocoșii nu cântă…Amin!”

A trebuit să arbitreze chiar Decebal disputa și a făcut-o în felul lui tranșant:

– Nicoleta are dreptate, femeie, ai o privire care îngheață sângele în vine, ce dacă îi leagă un șnur roșu la gât, dăunează?

– Dar, domnul, știința…

– Gura! Aici eu plătesc, eu hotărăsc. A luat-o pe Nicoleta de mijloc  și s-au îndreptat spre scara vilei: Iubito, ar trebui să decidem când organizăm tăierea de moț. Tăierea de moț în loc de botez? Mă rog,însemna o nouă petrecere, invitați care șușoteau prin colțuri despre nepotrivirea fizică dintre soți ..dar nu era nimic de făcut. Din nou se gândi că nu are nicio prietenă, pe nimeni apropiat pe care să-l invite și imaginea Marei îi apăru în minte. Va suna la poliție și îl va denunța pe Andu. Sau…?

23

Horia

Horia veni acasă într-o zi cu un prieten, pe care i-l prezentă cu lux de amănunte Soniei:

–  Theodor Bratu, avocat, am fost colegi de facultate, chiar prieteni…

– Părinții mei au fost și ei magistrați, chiar se cunoșteau cu domnul Valeriu, Dumnezeu să-l ierte și cu doamna Aneta..

– Teddy are un cabinet de avocatură, chiar pe Calea Victoriei și vrea să îi devin partener. Sonia nu se aștepta la propunere și era gata să explodeze, chiar de față cu bărbatul străin, înțelegând că exact ăsta e motivul pentru care Horia nu venise singur să-i dea vestea, încerca să evite un scandal. Dar nu-și putu reține revolta:

– Cum adică, să renunți la procuratură?

– Treaba e hotărâtă, dragă, am demisionat. Theodor Bratu interveni și el încercând să explice:

– Doamnă eu mă ocup de cazuri interesante, malpraxis, șantaj, erori judiciare, fraude de asigurări, ..

– Asigurări? Aveți de a face și cu firma lui Decebal Mazilu?

– DEMAS? Nu…deocamdată nu. Voiam doar să vă spun că și în avocatură există categorii de oameni capabili să ducă la bun sfârșit cazuri complicate, importante, nu se pune problema să  ne ocupăm de vreun amărât de bețiv care sparge vitrinele sau de o babă care a furat oule de sub cloșcă…A încercat să râdă dar Sonia l-a șfichiuit cu o privire rece:

– Domnule Bratu știu bine ce se întâmplă în avocatură, sunt membra unei fundații care ne apără contra abuzurilor justiției …și să nu-mi spuneți că la dumneavoastră nu există interese de grup, corupție, monopoluri de piață, baroni și alte putregaie…Aveți un cabinet individual sau mai sunt și alți parteneri?

– Mai sunt doi…Horia ar fi al treilea, ne dezvoltăm , suntem în plină expansiune. Dar să nu exagerăm…probleme sunt și în alte sectoare, nu doar în justiție…

–  Da, sigur. Știi ce..pe dumneata te rog să pleci, am de discutat cu soțul meu.

Horia se așteptase la o reacție negativă a Soniei dar nu credea că va fi atât de categorică, a încercat să o îmbuneze punând pe prim plan avantajele materiale:

–  Trebuie să știi că în avocatură se câștigă mai bine, după notari avocații câștigă cel mai bine, apoi urmează judecătorii și procurorii, lefurile din parchete sunt minuscule.  Petrișor crește, are nevoie de atâtea, vreau să-i asigur un viitor ca lumea…

– Nu mai spune…

– Sonia, tu știi câți tineri pleacă din țară din lipsă de perspectivă…?

– Horia, ești penibil. N-ai găsit alte explicații? Petrișor are 8 ani! Dacă  ar mai trăi tatăl tău ce ar zice, la asta te-ai gândit?

Nu s-a gândit și nici nu voia să o facă. Era greu să se explice, după atâția ani, de ce luase o hotărâre în măsură să-i schimbe viața fără să se consulte cu nimeni, fără să analizeze toate implicațiile. Dar nu era chiar așa, cum putea să-i împărtășească Soniei frământările lui ascunse, nemulțumirile cotidiene, sentimentul dominant de ratare, de neîmplinire care-i însoțea viața. Ce să-i spună despre visurile de tinerețe, despre senzația că nu și-a ales cariera potrivită, despre neputința de a rupe cu tradițiile impuse de tatăl lui?

– Nu-mi place ce fac, asta e tot!

– Vrei să ieși din magistratură, să dai iarăși examen de intrare și ce-o mai fi? O luăm de la capăt, stagiu, definitivare…

– Să devin propriul meu stăpân, asta urmăresc ..nu uita că fac deja parte din sistem, îmi va fi mai ușor  iar Theodor e dispus să mă ajute.

– Aș prefera să te mai gândești.

– Prea târziu, nu înțelegi că mi-am dat demisia?

Ce mai era de spus? Deja fusese prelucrat în același sens de Eva, acum fostă colegă, care nu-i accepta în niciun fel motivația, ea tocmai se căsătorise, chestiunea materială nu era pe prim plan în noua ei familie iar idealurile cu care pornise în meserie nu se tociseră. Dar Horia nu mai era permeabil la idealuri tinerești, mai ales din postura de procuror la un Parchet marginal, de sector. În plus simțea că există o singură soluție pentru el, să înceapă o nouă viață, cât timp nu era prea târziu. Să se distingă într-o meserie care nu-i plăcea nu mai era posíbil.  Ar fi avut curajul să se mute în alt oraș, de pildă la Brașov, orașul pe care-l iubea și-l visa cel mai mult, avea acolo destui prieteni, toți colegi de liceu sau facultate dar era imposíbil, pentru Sonia ar fi de nesuportat. A sunat telefonul și s-a mirat, era de la Poliție, îl căuta Dincă, polițistul care se ocupa de cercetări în cazul asasinării Marei Cosma.

– E adevărat că nu mai lucrați la Parchet, a întrebat Dincă…m-am mirat că n-ați mai sunat, adineauri am vorbit cu o colega… Eva…

– Eva Gardoș?

– Gardoș?. Ba nu, Niculescu .

– Cred că s-a măritat, oricum eu am predat toate dosarele.

– Cineva a dat un telefon să-l denunțe pe concubin dar n-am găsit nicio dovadă, l-am strâns  cu ușa degeaba, nu mărturisește.

– Te referi la Sandu Tătaru? Cine l-a denunțat ?

–  Era o voce de femeie, n-am putut depista de unde sună..aveți vreo idee despre povestea asta? Denunțătoarea spunea că Tătaru avea de plătit o datorie mare și a pus-o pe femeie să se prostitueze dar de ce să o fi omorât nu e clar…

– Îmi pare rău domnule Dincă, acum sunt avocat…dar dacă mai aud ceva despre caz am să te caut…mulțumesc de telefon. Poate polițistul nu și-a dat seama încă însă Mara, lucrând la videochat dar prestând și pentru clanul Manole avea o sumedenie de colege prietene sau dușmance în stare să afle amănunte compromițătoare despre relația ei cu Andu Tătaru care și el se învârtea într-o lume unde delațiunea era la ea acasă. Poate oamenii lui Manole au ucis-o și acum încearcă să îndrepte bănuielile în altă parte, lui chiar nu-i mai păsa. Trebuia să-și scoată din minte poveștile trecutului, să se concentreze pe noile preocupări, să fie mai implicat în viața de familie, să dedice mai mult timp copilului.

Dar nu era ușor, seara Sonia s-a purtat cu vădită indiferență, e drept că n-a mai deschis discuția despre schimbarea jobului dar i-a respins orice încercare de apropiere. N-a insistat, era mai bine să nu provoace o nouă criză, avea nevoie să învețe ce înseamnă răbdarea.

24

Nicoleta

Ștefan o duse cu mașina la micul apartament mobilat pe strada Toamnei pe care-l închiriase online, voia de mult să aibă un refugiu, un loc numai al ei, secret, unde să se poată ascunde la nevoie împreună cu copilul, simțea că are nevoie în viață de o alternativă. Totul pornise de la un telefon în care auzise vocea unui bărbat necunoscut.

– Doamna Mazilu?

– Cine sunteți?

– Un jurnalist independent, un paparazzo, cum vă place să spuneți. Am ceva de vânzare.

– Nu înțeleg.

– Doamnă, e simplu, soțul dvs are o înțelegere cu șefii de la tabloidele unde eu și colegii mei colaborăm, plătește publicitate ca să-l lase în pace, dar eu am încălcat consemnul și am câteva fotografii interesante unde-l puteți vedea cu ultima lui amantă. Vă interesează? A răspuns după o scurtă ezitare:

– Nu.. Bărbatul a insistat:

– Vi le dau ieftin, putem negocia prețul, și vă asigur că sunt autentice…

I-a închis telefonul iar bărbatul nu a mai revenit, într-un fel i-a părut rău, era sigură că Decebal nu și-a abandonat vechile obiceiuri de cuceritor și fotografiile ar fi putut fi o armă importantă în cazul unui eventual divorț. Dar s-a gândit mai întâi la propria siguranță și s-a decis să închirieze un loc al ei, rezervă pentru zile negre.  Ajunsă pe strada Toamnei intenționa să ia legătura cu proprietarul, să primească cheile, să discute alte amănunte dar nu se gândise niciodată că nu trebuia să afle nimeni, absolut nimeni, iar acum Ștefan devenise un mare semn de întrebare. Șoferul a coborât, i-a deschis ca de obicei portiera privind curios în jur. Strada era retrasă, deși foarte lungă, cu căsuțe mici și ponosite alternând cu vile recent renovate, ca peste tot în București, umbrită de două șiruri de copaci și destul de puțin sufocată de mașinile parcate pe ambele părți. Era o casă cu un singur etaj dar trebuia să intri printr-o curte îngustă, apartamentul de închiriat aflându-se undeva în spate. A ezitat, trebuia să se fi gândit mai bine cui îi încredințează secretele ei, Ștefan nu era un bărbat respingător dar o aventură cu el nu o atrăgea, n-avea altă soluție decât să-l înfrunte pentru că privirile lui spuneau totul, îi cântărea formele fără sfială, ochii lui îi străpungeau decolteul, nu era nevoie de vorbe ca să înțeleagă mesajul.

– Ce vrei Ștefan, să intri cu mine, să mă violezi, să-ți cedez doar ca să-ți ții gura…cum poți fi atât de pueril, de penibil?

– Secretele dumneavoastră sunt sfinte pentru mine…a răspuns el dregându-și glasul.

– N-ai bani, îți dau bani să plătești ce femei îți dorești tu dacă asta e problema…

–  De unde să le închiriez, de la Manole, presupun că are un detașament de boarfe de soi, cu silicoane și tot tacâmul…Dintr-odată bărbatul prinsese curaj, nu se mai mulțumea să o privească pofticios ci ataca direct, cu tupeu.

– Stai puțin..tu de când lucrezi pentru Decebal? Nu cumva te-ai obișnuit să-ți paseze gagicile după ce se plictisea de ele?…Vezi că eu sunt nevasta lui cu acte, pricepi, e cu totul altceva! Din nou nu a răspuns.  Și pe Gilda ai avut-o?

– Nicoleta…

– Aș prefera să-mi spui doamnă. Doamna Nicoleta.

–  Doamnă, eu am fost militar, am plecat din armată pentru o slujbă mai bine plătită, în bani nu în carne vie…recunosc, am aceleași gusturi ca domnul Decebal, îmi plac brunetele mai înalte, țâțoase..

– Chiar nu ți-e rușine? Să plecăm de aici!

De data asta s-a așezat pe bancheta din spate a mașinii dar nu considera problema rezolvată. Poate că, imaginându-se mai macho decât „stârpitura„ Ștefan considerase că femeia nu va fi greu accesibilă, o judeca și el precum mulți alții drept o oportunistă. Nu el îl însoțise pe Decebal când au dat buzna în camera unde Gore mai avea puțin și-i umbla în chiloți, găsind-o înghesuită pe o canapea, cu fusta ridicată, cu decolteul desfăcut?…Probabil a fost o priveliște care l-a impresionat decisiv pe fostul militar iar faptul că i-a cerut în taină să o ducă în locuri unde nu avea ce căuta l-a încurajat să spere. În fond de ce nu i-ar ceda, ar fi în avantajul ei… vizita la Petru Manole o îngrijora cel mai mult, Decebal poate ar ierta-o dar suspiciunile ar rămâne.

Acasă a uitat repede întâmplarea, copilul plânsese toată după amiaza și doamna Veronica nu mai știa ce să facă, pierduse puțin din aerele ei de stăpână atotștiutoare iar pediatra, chemată în grabă, nu constatase nimic deosebit. Nicoleta s-a prefăcut indiferentă:

– Lăsați-l să plângă, i se dezvoltă plămânii…

– E o învățătură de la mama ta?

– Este, bine? Și eu am plâns pe rupte când eram mică și uite cum am crescut.

– Da, se vede, a conchis Veronica privindu-i pieptul generos.

Seara Decebal i-a întins o hârtie, tocmai o printase:

– Ce e asta?

– Lista invitaților..ai uitat de tăierea de moț?

– O ținem săptămâna asta, credeam că abia luna viitoare?

– Ba acum, va trebui să plec la Suceava, am probleme cu o filială de acolo.

– Suceava? Mi-ar place și mie să merg, poate vizităm mânăstirile.

– Altădată…Decebal a văzut că ea parcurge cu atenție lista și a întrebat:

– Vreo problemă?

– Văd că Gilda nu lipsește, mă rog, e preferata Căpitanului, dar unde e Roxana?

– Care Roxana?

– Poate crezi că sunt geloasă, nu e vorba de asta, dar eu vreau să fii atent, Decebal, să nu te expui, ca soț și tată ai o reputație de apărat, chiar dacă e vorba doar de fațadă. El a privit-o uimit, niciodată nu-i vorbise astfel, pe un ton de reproș. Să se fi îndrăgostit cu adevărat femeia asta superbă de el?

– Dacă te referi la Roxana Nicoară să știi că e o colaboratoare, s-a retras la casa ei de unde venise, pe malul Dunării undeva, într-un mic port pe lângă Orșova, nu mai țin minte…

– Atunci la Suceava cu cine te duci?

– Draga mea, ce e cu suspiciunile astea? Nu-mi place deloc cum te comporți.

– Bine, să întreb altfel…e adevărat că ai făcut o înțelegere cu tabloidele, tu plătești publicitate și ei îți ignoră infidelitățile? Decebal, îți repet, nu vreau să-ți cenzurez obiceiurile, dar trebuie să te apăr…s-au terminat vremurile când puteai să defilezi seară de seară cu câte una nouă de gât. Sau, dacă preferi, aș putea și eu să-mi iau un amant, dacă e paranghelie, să fie!

El a râs copios, i se păruse până acum că Nicoleta și-a construit un mod de viață în care să se bucure cât mai mult de confortul și bogăția oferite, reușise să-i controleze comportamentul și să-i stăpânească reacțiile dar surprizele începeau să apară. Nicoleta nu era nici pe departe adolescenta naivă pe care o crezuse ci devenise o femeie puternică, suficient de calculată și plină de neprevăzut, trecând adesea peste conveniențe fie din curaj fie din tupeu. Dar avea și el destui ași în mânecă.

– Vrei să-ți iei un amant, bine, dar să mi-l prezinți și mie să-i dau binecuvântarea!

– Așa am să fac! Până atunci să fii atent cu cine te pozează paparazzi!

S-a așezat pe un fotoliu și a invitat-o să ia loc și ea, începuseră să se răstească unul la altul ceea ce era detestabil.

– Draga mea, i-a spus pe un ton blând, hai să vorbim deschis. Amândoi am făcut un copil, și e lucrul cel mai important. Nu am alt obiectiv în față decât creșterea, educarea, bunăstarea acestui copil și n-am să las pe nimeni să se amestece în ce mi-am propus, nici măcar pe tine care ești mama lui. Taci…n-am terminat.. Restul lucrurilor, amante, amanți, paparazzi nu mă interesează, nu fac parte din preocupările mele imediate și dacă îți închipui că într-o zi ai să te saturi de mine și am să te las să pleci cu copilul de mână te înșeli amarnic, fetițo! Ai să pleci așa cum ai venit…e clar? Acum mă duc la o cină de afaceri, te pup..nu mă aștepta, mă întorc târziu. Ștefan, unde ești?

Ea a intervenit abia când șoferul și-a făcut apariția în cadrul ușii.

– Vreau să-l dai afară pe Ștefan. S-a făcut tăcere apoi Decebal s-a răstit:

–  De ce, a fost necuviincios, s-a dat la tine? Nenorocitule, te împușc dacă ai îndrăznit…De data asta șoferul a lăsat deoparte timiditatea și s-a apărat:

– Doamna dă vina pe un biet șofer pe care l-a rugat să o acopere?

– Ce să acoperi, obraznicule, cum îți permiți?

– Ce te-am rugat eu Ștefane, de ce nu vorbești? a intervenit Nicoleta.

– Domnul știe pe unde mi-ați cerut să vă duc…cum ar fi la reședința lui…Se opri brusc, dându-și seama că nu are nicio șansă. Mai bine tac..am să plec, nu trebuie să urlați la mine! Decebal l-a lăsat pe nefericit să iasă din încăpere înainte de a formula o întrebare dar Nicoleta a fost mai rapidă:

– La reședința lui Petru Manole, acolo am fost. Vezi, dacă tu ai să mă alungi, așa cum ai spus, el e gata să-mi ofere un apartament luxos, întâlniri cu tipi bazați și gata! Mi-a spus limpede că te cunoaște, știe că nu poți trăi fără să înșiri femeie pe ață ca niște covrigi, chiar așa a zis…Presupun că ești la curent, te-ai servit din herghelia lui de iepușoare, doar nu erau să-ți ajungă amărâtele adunate de Luxița.

– Băi, îmi fac cruce, cât tupeu ai…te-ai dus tu la Petru Manole și el te-a primit?

– De ce să mă țină la poartă…arăt destul de apetisant, nu? Bine, lăsând gluma deoparte să știi că voiam să aflu dacă e amestecat în omorârea bietei Mara.

– Și a negat?

– Dacă mințea mi-aș fi dat seama.

– De aia te-ai dus să-l vezi pe Gore? Dar la fârțângăul acela cu care trăia amica ta, nu mai știu cum îl cheamă, tot pentru asta ai fost? Faci anchetă de capul tău, te crezi poliție? Crezi că n-am aflat că ai sunat să-l denunți pe idiot.. vezi că am prieteni în poliție!

– N-am sunat eu…

– Ei, n-ai sunat tu…oricum e degeaba că nu l-au dovedit. Nicoleto, dacă sunt destul de bătrân ca să-ți fiu tată ți-am dat niște sfaturi părintești. Diseară când mă întorc n-am să-ți mai fiu tată ci soț, așa că așteaptă-mă!

Nicoleta înțelese că era greu să ții secrete față de Decebal, totuși spera că ,poate, de micul apartament din Toamnei nu aflase.

–  Hai, du-te la copil că ne-am certat destul în seara asta…

N-avea de gând să dea înapoi. Nicoleta se transformase mult în timpul care trecuse, mai bine de un an, puștoaica dezorientată care se suise în microbuzul ce se îndepărta în viteză de copilăria ei modestă dar bogată în vise, dorințe, fantezii devenise o cu totul altă persoană. Dar tot nu avea curajul să fie sinceră cu ea însăși pe dea-ntregul. Luase totuși o hotărâre, o să-l sune pe Horia, el o să o ajute necondiționat.

Seara târziu când Decebal s-a întors și s-a băgat în pat Nicoleta s-a prefăcut că doarme.

25

Horia

L-a sunat Eva și s-a apucat să o mustre că nu l-a invitat la nunta ei, a trebuit să afle din alte părți că s-a măritat dar subiectul nu era pe placul fostei colege. I-a spus doar că dosarul privind uciderea Marei Cosma rămâne în cercetare și dacă îl mai interesează să ajute ar fi bine să vadă ce știe fosta lui preferată, Nicoleta acum Mazilu.

– De ce ar trebui să știe Nicoleta ceva? s-a mirat Horia.

– A sunat la poliție să-l denunțe pe fostul concubin al femeii, a fost un telefon anonim dar polițiștii noștri nu-s atât de proști…cum, pe tine nu te-a găsit? Proicesul verbal al autopsiei îl știi? Nenorocita se droga…

– Știi, acum nu mai mă interesează… stai puțin, m-a căutat Nicoleta pe mine?

Într-adevăr îl căutase și a rămas mirată când i s-a spus că Horia Drăgan nu mai lucra la procuratură! Lista cabinetelor de avocatură din București cu adrese și telefoane, apărută sub egida guvernului, era ușor de găsit pe Internet dar nu l-a descoperit acolo…Baroul București avea liste complete și după multe căutări printre numele de definitivi, stagiari,cabinete l-a găsit și pe Drăgan Horia și s-a hotărât să-l sune. Dar tot el a fost mai rapid pentru că îi păstrase numărul de telefon.

– Bună, Nicoleta, ce mai faci?

– Mulțumesc bine, Horia. M-ai recunoscut? Știi ce, nu pot vorbi acum, sunt la vilă…adică sunt acasă…am putea să ne vedem la terasa din parc?

Nu mai fusese niciunul dintre ei le terasă de mult timp, dar lucrurile nu se schimbaseră. Totuși, pentru că ploua, au luat loc în salonul cu puțin clienți, chelnerii păreau noi și nu o recunoscură pe fosta waitress iar patronul nu și-a făcut apariția.

– M-ai căutat la parchet?

– Mi-au spus că nu mai lucrezi acolo, ești avocat. Înseamnă că ți-e mai bine?

– Mult mai bine.

– Iartă-mă că întreb ..dar soția ta a fost de acord cu schimbarea?

– Acum s-a obișnuit.

Își dădu seama că o privește cu oarecare insistență, nu se mai văzuseră din iarna trecută, de la munte, și se temea ca ea să nu-l considere insolent dar Nicoleta nu părea deranjată, dimpotrivă îi zâmbea. El a cerut cafele și apă plată cu lămâie, dar Nicoleta l-a sfătuit să ia unul din acele ceaiuri orientale de care se atașase pe vremea când lucra aici, un ceai negru, puternic și foarte dulce, servit în pahare mici de o formă alungită. Au zăbovit, asistând în tăcere la pregătirile chelneriței, continuând să-și arunce priviri discrete. Cel care a rupt tăcerea a fost Horia:

– Tu ai telefonat la poliție să-l acuzi pe tipul acela…Andu Tătaru?

– Horia, după cât timp mai pot fi găsite urme? Sunt sigură că Andu a înjunghiat-o în apartament, apoi a dus-o cu un prieten, un complice să o arunce pe maidan… oricât ar fi spălat el tot trebuie să fi rămas urme de sânge, pot fi depistate cu mijloacele moderne?…

– Îți răspund scurt, da!

– Horia, trebuie să mă ajuți, nu e posibil ca nemernicul să scape! Dar Horia era sceptic:

– Nu știu ce s-a mai întâmplat, cred că au adăugat cazul la dosarul lui  Manole..totuși am aflat că nu s-a găsit nicio dovadă.

– Poate n-au căutat bine. Sunt sigură, nu e Manole de vină, sunt sigură că nu e el ci Andu…

– N-ar trebui să-l excluzi așa de ușor pe Manole. Știi câte clanuri sunt numai în București?  Prostituţie, cămătărie, trafic de carne vie, taxă de protecţie, droguri, furturi, nu ai idee câte reglări de conturi au loc, poliţia priveşte neputincioasă sau nu se amestecă în războiul care se duce cu furci, topoare, săbii şi pistoale între membrii clanurilor rivale. Mulți au fost arestați, condamnați, au făcut ani grei de pușcărie alții trăiesc nestingheriți..nu, în nici un caz nu trebuie exclus Manole, doar prietena ta lucra pentru el! Chiar n-ai liniște dacă nu se află adevărul?

– Curioasă întrebare pentru un om care lucrează în justiție. Îți place ceaiul?

– Da, e bun..

– Băiețelul tău câți ani are acum, a împlinit 8?

– Dar al tău?

Stăteau față în față și Horia nu se mai sătura să o privească, i se părea că prospețimea, ingenuitatea pe care o emana adolescenta atunci când o cunoscuse, nu se pierduse după măritiș și maternitate, nu i se stinsese privirea curioasă din ochi. El avea o formație în care ar fi trebuit să domine rigoarea și realismul dar adesea cădea pradă viselor generoase, fanteziilor, neștiind dacă să caute explicații mai ales în judecățile minții sau în impulsurile inimii? Nicoleta îl fascina iar el ieșea cu greu din timiditatea lui funciară pentru a face avansuri unei femei care îl place, ba chiar se culcase cu el…dar ceea ce îl deranja mai mult era faptul că statutul său de bărbat însurat nu părea să aibă nicio importanță în această ecuație. S-a stăpânit să nu-i atingă mâna deși ar fi vrut s-o mângâie.

– Îl mai iubești ..pe Decebal? Ce întrebare tâmpită am pus, își reproșă în minte, dar nu putea uita cuvintele ei de atunci când o convocase la Parchet, „eu îl iubesc pe Decebal, chiar îl iubesc”. Ea nu a răspuns iar el s-a decis brusc să facă un gest pe care l-a regretat imediat, a deschis galeria foto din telefon și i-a arătat poza Roxanei, surprinsă cândva pe o stradă de lângă Cișmigiu:

– O cunoști?

– Șterge poza asta, te rog să o ștergi imediat! a replicat ea și s-a ridicat, gata să plece. Am să te mai sun…

26

Nicoleta

Când Decebal era plecat la Suceava Nicoleta s-a hotărât să meargă la un club, el nu voise până acum să o ducă pretextând că n-are ce căuta în lumea de acolo dar trebuia să vadă cu ochii ei așa că a sunat-o pe Gilda căreia nu i-a venit să creadă că e solicitată.

– Tu chiar vrei să mergi la un club de fițe? Sigur că le știu pe toate dar ce ți-a venit să mă inviți, nu mai sunt o scorpie, o ciupercă otrăvitoare, o viperă?

– Ba ești, tocmai de aia  vreau să mă însoțești. Gilda a râs copios dar i-a promis că seara după unsprezece vine să o ia cu mașina ei.

– Atât de târziu? s-a mirat Nicoleta.

– Fată, distracția începe abia după miezul nopții, dacă ajungem un pic mai devreme găsim parcarea goală.

A avut dreptate. Nicoleta n-a reținut cum se numea clubul dar imediat după miezul nopții au dat buluc înăuntru tot felul de pițipoance cu silicoane obligatorii și buze ca niște lipitori, puștani fancy- trendy dotați cu tot felul de brățări cu zdrăngănici, bărbați apropiindu-se de vârsta a treia aruncând priviri libidinoase spre decolteurile uriașe, animatoare obosite de atâtea nopți pierdute, machiate ca la un teatru prost, yuppies cu bani și poftă de distracție, totul amestecându-se în mirosul grețos de parfumuri, alcool și muzică.

– Aș bea ceva, a spus Nicoleta, încă dezorientată.

–  Nici o problemă, doar tu plătești. Li s-au adus două cocktailuri în niște pahare înalte pline cu cuburi de gheață printre care se strecura un lichid de o culoare dubioasă. S-au așezat, lumea încă nu dansa iar DJ-ul nu-și intrase în atribuții.

– Îți place?

Luminile spectaculoase, dinamice, decorul colorat inedit pentru ea nu puteau rivaliza cu gălăgia și agitația din club. Ar fi vrut deja să plece, se temea că vreunul din bărbații aceștia necunoscuți ar putea să-i facă avansuri nepotrivite iar ea nu va ști cum să reacționeze. Brusc i-a revenit în memorie o amintire din anii liceului, o colegă a ei, o elevă de numai16 ani s-a sinucis din dragoste, avusese o relație cu proful de sport, cam bețiv și afemeiat, era însărcinată în luna a doua și a lăsat un bilet de adio cutremurător. De atunci se hotărâse să-și stăpânească emoțiile și sentimentele, să nu se lase pradă unor tentații de moment, să-și construiască singură un destin fericit. Dar reușise oare? Nicoleta era conștientă de atu-urile sale iar acum comparația cu numeroase femei care se învârteau prin club îi arăta că a procedat bine, n-avea nevoie nici de operații care să-i asigure o frumusețe artificială, nici de o cohortă de amanți cărora să le cedeze în schimbul confortului material. Dar există alte șanse pentru o femeie? Evitase decăderea pe care o intuia în celelalte chiar dacă își amanetase și ea tinerețea unui bărbat bogat…dar avea un copil, avea alte planuri care nu includeau o aventură sexuală, dorea să învețe, să facă o facultate. Își aminti cuvintele lui Petru Manole…când o să te arunce Mazilu la gunoi vino la mine să-ți dau de lucru, ai să câștigi însutit, ei bine nu! Așa ceva n-o să se întâmple!

Gilda parcă îi surprinse gândurile:

– Te uiți după bărbați interesanți? Greșit, toți cei care contează aici știu cine ești sau dacă n-au aflat o vor face repede, de nevasta lui Decebal Mazilu nu se apropie nimeni, ești tabu!

– Și tu?

– Și eu sunt protejată nu ți-am spus ?

– Mai ești cu parlamentarul acela?

– Fată, am la degetul mic doi parlamentari, Stan și Bran..nu se apropie nici un bărbat, de noi, mor de frică..uite-o și pe Diana…are silicoane noi, buze, tot tacâmul, săraca a vrut să se facă cântăreață dar sufla în microfon ca o focă, e cu un grangure de la o multinațională…

– N-am auzit de ea.

– Uită-te la televizor, se dă prințesa Diana de România dar pe ea o cheamă Nina și e din Vaslui. Mă duc la budă, să nu dispari că te pierzi, aici e labirint nu alta!

N-a durat mult și de ea se apropie o blondă slăbuță, cu o fustă de blugi prea scurtă și cu un pahar plin cu gheață în mână:

– Nu mai mă cunoști, sunt Wanda…

– Wanda?

– De fapt mă cheamă Ioana, am fost angajată la videochat când ai trecut și tu pe acolo, ba chiar eram invitată la faimoasa petrecere a Denisei, când…

– Nu-mi amintesc de tine, a întrerupt-o Nicoleta.

– Normal, atunci o luaseși bine pe ulei…știu că te-a adus Mara, Dumnezeu s-o ierte, bine că n-ai stat..și eu am plecat repede, aveam doar 17 ani atunci, m-am angajat la un masaj erotic.

– 17 ani?

– Dar ce crezi? Wanda-Ioana a sorbit lichidul din pahar și i-a aruncat o privire apreciativă:

– Arăți mișto, să știi, ai țoale faine. Chiar îmi pare rău de Mara, ce coincidență, s-a combinat cu unul care fusese la nunta ta, pare-se de la Starea Civilă sau primărie…

– Nu mi-aduc aminte. Fata începuse s-o plictisească, cu toată gheața din pahar puținul alcool din cocktail își făcea rapid efectul și ochii ei se încețoșau, pleoapele îi tremurau de parcă se lupta cu somnul. Ar fi vrut să-i spună că la ora asta copiii dorm când i-a auzit comentariul răutăcios:

-Te-ai învârtit bine, ce să zic, i-ai turnat și un plod șmecherului, tipul e prins bine în plasă dar cum de te lasă singură în club?

– Wanda sau Ioana cum te-o chema, nu ți se pare că ești obraznică? Dacă nu dispari din fața mea într-o secundă paharul ăsta cu gheață va ajunge între țâțele tale scofâlcite!

– Ia te uită…străina n-a mai apucat să continue când un tânăr a apucat-o ușor de cot și a îndepărtat-o:

– Păsărică, de ce nu-ți iei zborul? Apoi s-a așezat în fața Nicoletei arborând un zâmbet cuceritor și i-a spus:

– Te-ai plictisit? .. facem o plimbare cu Lamborghini, frumoaso? Abia acum s-a uitat la el și i-a venit să râdă, cu siguranță era mai tânăr ca ea, poate nici nu terminase liceul, o figură banală, ștearsă, din care rețineai doar freza care strălucea de atâta ulei de păr cu care o tratase, într-un costum de blugi fără pretenții dar cu o mulțime de podoabe și bijuterii, un inel ceas de culoare verde care-ți atrăgea ochii, brățări și lănțișoare hand-made, foarte la modă. E drept, băiatul nu etala cine știe ce aurării de prost gust dar știa să se laude cu mașina de fițe cumpărată probabil de taică-său, o beizadea din cele care se cuvine să le ocolești.

– Ai permis de conducere? a întrebat ca să tragă de timp.

– Am, vii?

– Nu vine. Se întorsese Gilda și puștiul a încasat-o din plin. Băi Curuleț, vezi că te așteaptă mă-ta cu biberonul la ușă, hai…ușș de aici că nu pierdem timpul cu minori!

Nicoleta o admira, Gilda era greu de contrariat, totuși digerase cu dificultate detronarea ei din postura de favorită a lui Decebal. Oare ce face acum Decebal la Suceava, se gândi, uitându-se la ceas. Aș paria că e în pat cu o femeie, neapărat brunetă, nu știu cât de înaltă pentru că la statura lui  toate femeile par girafe. Ei și, chiar îi pasă? Putea să-l fi înșelat cu Ștefan, destul de curățel de altfel, dar mai ales cu Horia, păcat că e însurat, are și un băiețel de crescut. Dacă Decebal se întoarce și nu mai mă găsește acasă? Iau copilul și mă ascund în apartamentul din Toamnei…pe naiba, Ștefan știe de cuibușorul meu, ca o idioată m-am dat pe mâna lui ba am cerut să fie concediat. Un lucru era clar, își spuse Nicoleta, imună la gălăgia din jur, închisă în gândurile ei, căsnicia mea nu va mai dura mult. E obiceiul lui să înșire femeile pe ață, mi s-a spus, dar de ce e musai să suport?

27

Horia

L-a sunat mama lui, Aneta.

– Te aștept acasă, pe la ce oră crez că ajungi?

– Nu prea târziu, mamă, s-a întâmplat ceva, nu te simți bine?

– Eu?

Theodor îi dăduse suficient de lucru, în plus trebuia să se pună la punct cu legislația în domeniul asigurărilor, era domeniul principal de activitate al cabinetului, cele mai multe cauze privind  recuperarea de daune RCA, casco, dar și cauze de malpraxis medical. Nu erau chiar marile afaceri avocățești pe care i le promisese Soniei dar începea să se obișnuiască. Singurul lucru care-l deranja era că încă nu putuse înlătura din mintea lui amintirea Nicoletei, orice citea despre asigurări îl ducea cu gândul la Dumitru Mazilu și de aici la Nicoleta. Întâlnirea lor de pe terasă i s-a părut că decurge normal, ca între doi prieteni vechi dar cum să uite flacăra aprinsă atunci, de mult, de îmbrățișarea lor pripită într-o mansardă neprimitoare? Cum să uite căldura trupului ei, sănătos și tânăr, gustul dulceag al sărutărilor, mirosul de măr proaspăt al pielii?

Era cât pe ce să uite că i-a promis mamei sale să treacă pe la ea, a virat spre Colentina tocmai când se înscrisese să intre în tunelul din Piața Victoriei. S-o fi întâmplat ceva cu Aneta? De câte ori ajungea la casa părintească, locul copilăriei și tinereții lui resimțea o nostalgie de neclintit. Acum, după dispariția tatălui său, casa devenise neprimitoare, mobilele din birou și biblioteca-salon fuseseră acoperite cu huse cafenii, draperiile erau mereu trase, mirosea a candelă și Horia se simțea stingherit. Nu și în această seară pentru că husele dispăruseră, luminile ardeau din plin, totul părea aranjat, șters de praf, lustruit. A privit-o cu uimire pe Aneta care i-a explicat:

– Sonia a spus că vă mutați aici…ți-a trimis o parte din lucruri, sunt în vechea ta cameră.

– Ne mutăm aici?

– Sigur că da. Ea și copilul vin peste câteva zile, imediat ce termină, are un maldăr de lucrări de corectat și alte probleme…

– Bine, am înțeles, spuse și intră în camera sa. Sigur că înțelesese dar ce rost avea să insiste cu întrebările, gestul Soniei era clar, nu-i trecuse prin cap să se mute împreună aici, pur și simplu îl dăduse afară din casă. Într-un mod destul de elegant, ce-i drept. Nu-i putea ierta schimbarea de profesie sau era și altceva? Până la urmă nu se întâmplase nimic esențial pentru zdruncinarea unei căsnicii. Ce îi va spune ea lui Petrișor, că taică-său i-a părăsit, a plecat de acasă, că nu-i iubește? Nu putea permite așa ceva. Ce să facă? Să se ducă acasă la familia lui cum proceda în fiecare seară, să se prefacă, să pară că nu știe nimic, să riște o confruntare decisivă? Era oare un soț și un tată care-și neglijase viața de familie? Dar de ce trebuia să caute întreaga vină doar în el însuși, oare Sonia e scutită ab initio de orice fel de suspiciuni?  Chiar știe totul despre viața ei?

I-a spus maică-si că se întoarce imediat și a ieșit, a oprit mașina nu departe de Parcul Izvor, traversă pe jos, știa acolo pe o străduță un bar micuț dar cochet, chiar elegant. Deja se aprinseseră luminile orașului iar interiorul barului părea discret și confortabil. A cerut un whisky și s-a așezat la o măsuță. Abia după al doilea whisky a observat că nu era singur.

În fața lui la o masă stătea o tânără care vorbea la telefon și râdea, șoptind câte ceva în microfonul legat de firul care îi trimetea sunetul în urechi, o fată de vreo 19-20 de ani, cu un păr frumos aranjat, tuns scurt dar buclat, cu șuvițe atârnând pe obraji. Se bronzase probabil artificial pentru că pielea ei lucea, purta o bluză albă, blugi strâmți, cu câte două „găuri„ cum cerea moda la genunchi și pe pulpa ambelor picioare, cu bascheți negri bordați cu alb iar la gât avea un lănțișor cu un mic medalion de formă ovală. I-a surprins privirea zăbovind adesea asupra lui dar nu era nimic exagerat, când însă tânăra a terminat conversația telefonică și i-a zâmbit a înțeles repede că o interesează. După încă un schimb de priviri și-a luat paharul și s-a mutat la masa ei, fără nicio introducere.

– Eu sunt Horia.

– Eu sunt Gabi.

– Bei cu mine? Cafeaua din fața ta s-a răcit de mult.

– Ei și, asta se bea rece. Era un fel de cafe frappe, într-un pahar înalt dar pe niciunul nu-l interesa băutura. Am o tărie în camera mea, nu departe de aici, în spate.

S-a ridicat, gândindu-se brusc la Nicoleta care-l primise în mansarda ei oferită de patronul localului unde lucra, de data asta nu exista nici un fel de atracție reciprocă ci doar un business iar el avea de gând să accepte. Camera era mică, prost luminată, cu o canapea și o masă pe care stătea o sticlă de votcă în care se mai aflau una-două înghițituri. Gabi știa bine ce face astfel că a închis ușa și s-a apropiat de el, scoțându-și cu un simplu gest bluza și eliberând doi sâni potriviți, încă neatinși de bisturiu:

– Un aperitiv?

Cum nu părea a fi vorba de votcă s-au întins pe canapea, el a început fără alte invitații să-i mângâie cu buzele sfârcurile sânilor și a întins mâna spre găurile din blugi să-i atingă pielea pulpelor. Un scurt intermezzo sexual avea să-i facă bine  dar Gabi nu l-a lăsat să se încălzească prea mult, s-a ridicat și, cu un gest studiat, a început să-și desfacă blugii, lăsând să se întrevadă marginea chiloților albaștri:

– Te-ai gândit la un cadou pentru mine?

– Cât?

Nu prea era la curent cu tarifele prostituatelor așa că s-a căutat prin buzunare dar, culmea, n-a găsit mare lucru, doar niște mărunțiș. Jenat, s-a întors spre ea:

– Accepții și carduri?

– Cât ai? Când i-a spus ea a început să se îmbrace la loc:

– Tu crezi că sunt tiristă, mă dau pe bonuri de masă sau ce? Păreai om serios, te-am adus aici fără să te evaluez ca lumea, proastă ce-am fost! Hai, ieși afară!

Horia nu s-a simțit mai incomod în viața lui, mai ales că dobândise o erecție care se cerea rezolvată dar n-avea de ales, s-a apropiat de masă, a băut dintr-o suflare restul de votcă din sticlă, a sărutat-o pe buze pe Gabi și a ieșit. Fiasco total! Când s-a instalat în mașină și a tras de volan se gândea să se ducă acasă, Sonia se va fi întors probabil și aștepta un semn de la el. După care …i s-a rupt filmul, s-a trezit dimineața în arestul poliției.

– Ce s-a întâmplat, ce-am făcut? a  întrebat îngrijorat dar n-avea cine să-i răspundă. Am condus beat la volan și am făcut un accident, se gândi, Doamne, să nu fi fost ceva grav…de ce nu-mi aduc aminte? Ei, mă aude cineva?

– Taci bă, aici se doarme! auzi vocea unui negricios ghemuit într-un colț.

A tăcut până s-a deschis ușa și a apărut agentul principal Dincă.

– Ia uite pe cine avem la arest, domnul procuror Drăgan…

– Nu mai lucrez la Parchet, sunt avocat, se grăbi Horia să-l corecteze dar polițistul a dat din cap :

– Știu…Înseamnă că aveți cunoștință ce prevede Noul Cod Penal pentru conducerea în stare de ebrietate…o amendă de 3000 de lei cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani.

– Da..sunt la curent…mi s-a făcut testarea?

– Spre norocul dumneavoastră, alcoolemia era la limită. Ce-ați băut?

– Whisky…și votcă.

– Practic vi s-a făcut rău la volan și ați bușit un copac, sper că aveți asigurare…

Horia începuse să-și revină odată ce gândurile negre dispăruseră, desigur băutura și starea de surescitare i-au provocat un șoc, un colaps care ar fi putut avea urmări tragice dar, spre propria uimire, a sfârșit prin a dormi buștean în arestul poliției. Dincă avea să-i dea drumul dar necazurile lui nu se terminau aici. Trebuia să se ducă acasă, să afle dacă mai avea sau nu familie sau să meargă la casa părintească așteptând ca Sonia să facă următoarea mișcare? Până la urmă se decise, va merge pe Calea Victoriei, la cabinetul de avocatură, Theodor se va mira că a venit cu noaptea în cap să studieze legile…Numai că în mintea lui răsări deodată altă istorie, își aminti că îi promisese Nicoletei să o ajute în legătură cu Andu, suspiciunea ei că fostul concubin o omorâse pe Mara. Toate amănuntele povestite de Nicoleta îi reveniră, faptul că Andu fusese șofer la o firmă de curierat rapid și le făcuse praf o mașină, apoi ca să facă rost de bani pentru a plăti despăgubirile a împins-o pe Mara să practice din nou prostituția, mereu sub aripa aceluiași Petru Manole. Se ridicau multe semne de întrebare până aici dar important era motivul, pentru ce să o fi ucis pe femeia care ieșise la produs pentru el, ca să o arunce apoi pe un maidan, ajutat de un complice? Cum s-ar spune de ce să omoare găina cu ouă de aur? De necrezut dar Nicoleta insistase că e convinsă de vinovăția lui Andu iar Horia se simțea obligat să afle mai multe amănunte. Dar ancheta oficială, cum bănuise,  nu-i oferea prea multă lumină. Femeia fusese prostituată, se droga…ei și ce?

Theodor Bratu, avocatul titular, l-a găsit în birou cu ochii pierduți în niște dosare vechi.

– Ai și venit la ora asta, tu n-ai somn?

– Theo, poți să mă ajuți cumva? Trebuie să descoperim unde e dosarul de despăgubiri pe numele lui Sandu Tătaru, la ce judecătorie, la ce avocat, în ce stadiu se află?

– Sandu Tătaru?  Cine e ăsta?

– Te rog, tu ai relații, știi unde să întrebi.

– Bine, colega, se face…dacă dai o bere!

Probabil că a făcut o mutră ciudată auzind de băutură dar până la prânz Theo s-a descurcat și a venit cu informațiile, deși Horia nu-și făcea speranțe, bănuia că  angajarea lui Andu fusese una la negru, mașina accidentată nu fusese asigurată iar firma de curierat nu deschisese acțiune în justiție dar nu era așa! Firma în cauză era una importantă și serioasă, Andu fusese angajat cu contract de muncă iar prejudiciul calculat ce i se pusese în cârcă ajungea la peste 15.000 de lei. Era vorba de o dubă gen microbuz, asigurată de o societate împotriva căreia chiar Andu formulase o cerere de chemare în garanție pe motiv că se îmbogățea peste măsură cerând despăgubiri de la ambele părți. Tribunalul care judeca dosarul nu dăduse încă sentința dar era evident că Andu nu avea șanse să scape de vină , iar din actele existente nu reieșea dacă și cât plătise până acum ceea ce îi confirma suspiciunea…oare de ce a fost nevoie să o omoare pe Mara Cosma? Ar fi trebuit să stea de vorbă cu tânărul, se pare că acum muncea pentru o firmă care se ocupa de foraje, săpături, puțuri de apă. Sau să o sune pe Nicoleta, să o pună la curent cu ceea ce aflase și să discute împreună situația? Se uită pe fereastră, afară era vânt și se aștepta să plouă, probabil venea una din furtunile care fac ravagii pe străzile Bucureștiului iar el nu era pregătit să iasă. La restaurantul din parc erau saloane închise, s-ar fi putut întâlni acolo cu Nicoleta dar n-avea curajul să îi dea telefon. A fost momentul când semnalul propriului telefon l-a trezit din gânduri, era un ton de apelare pe care-l alesese singur, melodia ”Con te partiro” a lui Bocelli pe care  o iubea nespus.

– Horia?

– Știi că mă gândeam la tine?…tocmai voiam să te sun.

– E vorba de Andu.

– Am bănuit…am noutăți, dacă vrei să ne vedem după amiază…adică, în caz că poți…Nicoleta a ezitat înainte de a răspunde:

– După amiază se întoarce Decebal de la Suceava, mai bine spune-mi la telefon dacă ai obținut o cercetare a apartamentului…sper că ai destule relații la procuratură, la poliție…Horia, nu vreau să treacă timpul, nici să se mușamalizeze…

– Tu chiar îl crezi vinovat? De ce să o fi omorât dacă prietena ta îi aducea bani, avea de plătit peste 15.000 de lei pentru o dubă făcută praf, procesul e pe rol iar el lucrează la o firmă de foraje, nu cred că acolo câștigă suficient cât să plătească. I s-a părut că în vocea ei se citește mulțumirea:

– Deci n-ai uitat că te-am rugat să te interesezi, drăguț din partea ta…dar ce nu știi tu e că Andu bea.

– Bea? făcu Horia înghițind în sec.

– Mara mi-a spus că uneori bea groznic de mult și devenea violent, eu cunosc ce înseamnă asta Horia, tatăl meu vitreg devenea o fiară din pricina alcoolului. Eu cred că Mara a venit odată acasă, amărâta de ea, și l-a găsit bând peste măsură cu un prieten, probabil s-a luat de ei și au înjunghiat-o la furie, după care aburii băuturii s-au mai risipit și speriați au mers să arunce cadavrul pe maidan. De asta sunt convinsă că au rămas urme în casă.

– E o ipoteză plauzibilă, a apreciat Horia. Dar ești sigură că Petru Manole nu e deloc amestecat?

– Proxeneții își pedepsesc fetele, le bat dar nu le omoară…el ce motiv ar avea? Are Manole prin dosarele lui acuzații de crimă?

– Nu are…e adevărat.

– …și încă un lucru Horia. Chiar dacă Mara strângea bani vânzându-se, ea mi-a spus că adună ca să scape, să-și cumpere o afacere, dacă Andu a făcut scandal să se lase și s-a ajuns la violență tot el e vinovatul, nu crezi?  Te rog eu mult, încearcă să afli cine e prietenul lui, poate așa dăm de capătul misterului. Acum nu mai pot vorbi, plânge copilul și madam Veronica  iar o să-l cocoloșească, mă duc să-i descânt de deochi. Te sun eu!

28

Nicoleta

A găsit-o întinsă pe pat cu un maldăr de cărți în jurul ei.

– Am de citit o grămadă de cărți, am tot amânat dar acum vreau să dau bacalaureatul, nu așa am stabilit? i-a explicat ea, ușor deranjată de uimirea lui dar Decebal nu s-a descurajat.

– Nu mă săruți de bun venit?

N-a primit răspuns și a vrut să o ia în brațe dar Nicoleta l-a respins cu un gest decis.

– Ce ai…de când îți vine ciclul mai devreme? În loc de răspuns ea i-a arătat cu degetul un ziar puțin mototolit, azvârlit neglijent pe jos, era un tabloid cunoscut iar fotografiile de pe pagina lăsată la vedere nu aveau nevoie de multe comentarii: Decebal era surprins ieșind dintr-un restaurant alături de o femeie.  El a luat ziarul și l-a privit cu atenție.

– Sper că nu pui botul la prostiile astea…e vorba de șefa filialei de la Suceava…I-a văzut neîncrederea pe figură: Dacă era o iubită crezi că-i lăsam să publice?

– Șefa filialei? a întrebat calm Nicoleta…câți ani are, 19,20..măcar a terminat facultatea?

– Are 28 și mai isprăvește cu suspiciunile!

– Cum ai zis că o cheamă? Păpușa, Pisi…Iubi?

Părea prins în încurcătură și nu l-a mai întrebat dacă și funcționarele de la firmele sale sunt alese pe criterii fizice, neapărat brunete și suficient de înalte dar Decebal nu era dispus să înghită mica criză de gelozie.

– Ți-ai pregătit un întreg interogatoriu? Dar tu nu bântui prin cluburi cu toți papițoii?

– Ți-a dat Gilda raportul?

– Tot orașul știe ce faci. A rămas câteva clipe pe gânduri dar se vede că meditase deja la ceea ce avea să întreprindă așa că a continuat pe un ton glacial: Nicoleta, mă bucur că te-ai emancipat, nu mai faci pe copila naivă care cade pe spate la fiecare pas făcut în culisele acestui oraș monstruos. Ai descoperit că lumea e rea, egoistă, nerecunoscătoare și brusc toată iubirea pe care o strigai în gura mare s-a topit? Bine, dacă nu mai ai chef să stai în patul meu atunci mută-te dragă, sunt destule camere disponibile în vilă…alege-ți una și fă pași în direcția aleasă!

Nicoleta i-a răspuns la fel de glacial:

– Am să mă mut în camera copilului.

– Imposibil, de copil are grijă doamna Veronica.

– Decebal, ce-ar fi să divorțăm?

– Dai înapoi la prima ceartă, la prima furtună de familie?

– Știi bine că nu e doar atât. Să divorțăm și gata.

Nu i-a răspuns imediat, s-a dus să scoată o sticlă de coniac franțuzesc depozitată în barul sub formă de glob pământesc, identic cu cel din birou, și-a ales un pahar potrivit și a băut tacticos câteva înghițituri. Apoi, cu un gest ferm dar fără brutalitate a îndepărtat cărțile îngrămădite pe partea ei de pat și s-a așezat iar Nicoleta, nici ea nu înțelegea de ce, a avut un scurt moment de recul. I-a vorbit pe același ton cumpătat, lipsit de orice intenție de agresivitate:

– Am așteptat să pronunți tu cuvântul divorț, asta înseamnă că ai vrut să te căsătorești pentru profit…așteaptă, lasă-mă să vorbesc. Am crezut că ești altfel Nicoleta dar se dovedește că nu te deosebești de toate provincialele care se vând pentru o viață dulce…bani să aibă bărbatul, nu contează că e slut, cocoșat, stârpitură…cât despre vârstă cu cât mai bătrân cu atât mai bine!

– Dar tu de ce m-ai luat? a venit imediat replica. O puștoaică sănătoasă, suficient de neștiutoare, fără mulți bărbați la activ, numai bună să producă un moștenitor, s-a nimerit să fie băiat spre norocul tău..

– Bărbații Mazilu fac numai băieți..

– Și ce ai așteptat până acum? Femeile sofisticate ca cea din poză, ca Gilda, ca Roxana…nu-ți conveneau, îți trebuia una abia începută?

– La 18 ani puteai fi fecioară…

– Uite că nu eram.

– Nicoleta, nu te-ai plictisit de prostiile astea? Ce știi tu despre Gilda, despre Roxana?

– Poate că știu.

– Bine, accept, ai nevoie de o pauză, puțin aer proaspăt, poate o excursie într-un paradis îndepărtat, ce-ai zice de Insulele Maldive? Plajă, relaxare, masaje, natură …nu te tentează? Se poate aranja.

– M-ar fi tentat în luna de miere, pe care n-am avut-o. Înțeleg că vrei să mă expediezi la mama Dracului ca  să-ți continui nestingherit idilele fără număr? Nu ține, dragul meu, prefer să divorțez.

– Bine.

S-a ridicat și s-a dus să umple din nou paharul pe care-l golise.

– Despre cine e vorba? Presupun că nu e cocalarul care ți-a propus o plimbare cu mașina lui de fițe, ci altceva mai serios. Un iubit ascuns, pus la conservare până prinzi cheag doar că eu nu mă las păcălit, furat, stors de nimeni, chiar n-ai reușit să mă cunoști doar am petrecut destul timp împreună și în pat și în afara lui.

– Chiar îți pasă sau e vorba doar de orgoliu? Nu mai faci pe Pygmalion? Nu mai pretinzi să mă educi, să mă modelezi conform gusturilor tale sau vezi că ai dat greș?

– Te-am învățat destule, știi deja să mănânci melci…a încercat Decebal să o dea pe glumă.

Cineva a bătut la ușă și deodată atmosfera în care se acumulase o tensiune imensă, gata să răbufnească, parcă s-a destins. Era doamna Veronica, timidă dar fermă în intervenția ei:

– Doamnă, vreți să veniți puțin, nu știu ce are copilul, plânge și nu pot să-l liniștesc.

Înainte ca Nicoleta să se ridice Decebal s-a îndreptat spre ușă adresându-se dur noii venite:

– Cheamă medicul, cheam-o pe Liana, descurcă-te, de aia te plătesc! A închis ușa mai mult cu forța în fața femeii mirate și s-a întors spre Nicoleta care părea descumpănită.

– Dar…eu sunt mama lui!

– N-ai să te mai apropii de băiatul meu, nu te pricepi, îi faci mai mult rău!

– Andrei e băiatul meu.

– Nu zău? Și?

– Decebal, dă-te la o parte din ușă!

– Draga mea dacă vrei să mă părăsești poarta e deschisă, numai că n-ai să iei cu tine decât valijoara cu lucrurile cu care ai venit. Greșești dacă speri să împarți cu mine averea, nu ai dreptul nici măcar la o fărâmă…și ca să fie clar, îți explic de ce..noi nu suntem căsătoriți!

 

PARTEA A DOUA

29

 Decebal

La început fusese o discuție aprigă între Decebal și tatăl lui. Căpitanul nici nu voia să audă de ideea lui Decebal de a se însura cu Nicoleta:

– Doar peste cadavrul meu!

I-a oferit o droaie de argumente și Căpitanul a început să dea înapoi. Era adevărat, din mulțimea de candidate care se perindaseră prin viața și vila lui Decebal Mazilu Nicoleta era cea mai  curată. Foarte tânără, nepervertită încă de fițe, fără un repertoriu erotic bogat, sănătoasă, naturală,  suficient de isteață încât să fie modelată de un bărbat care știa ce vrea de la partenera lui Nicoleta era mult dacă nu total deosebită de profitoare gen Gilda.

– Ca și cum asta n-ar fi o profitoare, a protestat bătrânul. Fata nu e proastă, recunosc..a vânat de la bun început lozul cel mare. Gândește puțin cu capul nu cu altceva! Minoră, elevă de liceu în provincie, hrănindu-se mai mult ca sigur cu poveștile de prin tabloide, își dă fecioria unui coleg sau unui profesor sau unui vecin, poate din curiozitate poate din amor ce mai contează și cum ajunge la18 ani o zbughește la București să prindă peștele cel gras. Până aici de acord cu mine?

Decebal a încuviințat și Căpitanul și-a continuat demonstrația:

– Bun. Fata are o prietenă care o găzduiește și o prezintă Luxiței dar ea face nazuri, nu vrea să accepte jobul. De ce?

– Poate s-a speriat. Pentru o puștoaică crescută la țară un videochat nu e ușor de înghițit, când o fi văzut vibratoarele, dildourile și alte jucării de acolo…

– Cu care nu se face sex ci se mimează. Băiete, amica aia a Nicoletei era prostituată, știi bine, crezi că Nicoleta a venit din fundul țării să se înscrie la călugărițe…sigur domnișoara avea planuri mai mari…precis mirosise că în spatele Luxiței se ascunde un grangur, unul cu bani..

– Și avea dreptate.

– Drăguță, îmi place că ai început să înțelegi…totuși Nicoleta sau cum o cheamă se duce de mână cu primul venit!

–  Goe, sau, mă rog..Gore…un puțoi, un luzăr!

– Hai lasă-mă!  Să nu-mi spui mie că fata era atât de beată că nu știa ce face….

– Era dispusă sau disponibilă, ce mai contează…

– Îți spun eu, tatona…și ai nimerit tu pleașcă..Dacă așteptai nu ți-o servea Luxița la pachet, ca atâtea altele?

– Și ce vrei să spui, că Nicoleta s-ar mărita cu mine pentru bani nu pentru că sunt un tip tânăr, frumos și inteligent …mersi, știam de la început și nu mă interesează. E suficient de crudă, de proaspătă și de cinstită să-mi facă un copil. Despre restul citește povești, de „frumoasa și bestia„ ai auzit?

Bătrânul nu părea deloc dispus să marșeze la glume, era încăpățânat și Decebal îl moștenise, îi plăcea să-și ducă ideile până la capăt indiferent de consecințe.

– Sigur că ai nevoie de un moștenitor, drăguță, perfect de acord dar…pentru asta trebuie să te căsătorești? Eu am avut trei neveste și cu ce m-am ales? Sunt singur la bătrânețe, ai să zici, nu, te am pe tine! Și aici sunt de acord, mâine poimâine faci 5 decenii și ți-ai risipit viața cu toate fufele, copilul, dacă se naște, abia va scoate ochii în lume când tu vei fi bătrân așa că, de acord, grăbește-te! Eu recunosc, am fost prima generație în pantofi, tatăl meu era țăran și avea puzderie de surori…cât am suferit că am fost unic copil dar uite că m-am consolat ..ar fi trebuit să-ți mai dau frați, surori dar m-am încăpățânat să-mi trăiesc viața și am greșit…iar tu îmi repeți greșelile. Mare păcat!

– Așadar nu mă însor cu Nicoleta!

– Ba te însori!

Decebal a început să râdă. Logica tatălui său îl amețea dar își dădu seama că bătrânul are un plan și merită ascultat. În fapt, era adevărat, nici nu știa cum trecuse timpul fără să se gândească serios la viitor, la familie, la perspective. I se păruse un noroc că intrase în vâltoarea vieții în acei ani tulburi de după 1990, putea să-și valorifice șansele, capacitatea de a se descurca într-o societate care nu știa prea bine ce vrea, muncise, adunase averi, riscase averi, înființase și desființase firme, se asociase cu oricine îi asigura ascensiunea dar timpul trecuse, implacabil, fără să așeze ceva durabil și în dreptul vieții personale. Fac 50 de ani, se gândi și sunt tot singur, ca tata. Trecuseră multe femei prin patul și viața lui, în ultimii ani se mulțumise cu câteva prospături furnizate de Luxița sau cu relațiile de ochi lumii, cu devoratoare gen Gilda, mediatizate excesiv și tocmai de aceea inofensive. Dar acum voia un copil, un moștenitor. Era sigur că va fi un băiat…tatăl său avea o vorbă veche, bărbații Mazilu fac numai băieți. Până acum se ferise cu succes să fie prins în plasă de vreo femeie mai șmecheră care să-l șantajeze cu copilul dar Nicoleta era altceva, un copil făcut cu ea ar fi avut toate șansele să fie sănătos, arătos și inteligent, așa cum își dorea pentru un urmaș, indiferent când se va petrece schimbul de ștafetă. Dar un copil fără căsătorie era posibil? Nu că i-ar fi păsat de aspectul oficial, tocmai frica de a-și împărți într-o zi averea cu cine știe ce oportunistă îl ținuse departe de compromisuri. La urma urmei putea să angajeze și o mamă purtătoare dar Nicoleta ar fi fost de acord? Sau Căpitanul avea un plan mai bun? În fond Decebal însuși era un copil făcut în afara căsătoriei, Căpitanul nu se însurase niciodată cu mama lui, o ființă pe care aproape nu o cunoscuse pentru că se stinsese de tânără cu mai bine de 40 de ani în urmă.

– Deci mă însor…fără să mă însor? a întrebat, temător, Decebal.

– Exact.

Când a pronunțat în fața Nicoletei cuvintele „noi nu suntem căsătoriți” femeia a tresărit. Știa că Decebal obișnuiește să glumească, să spună lucruri absurde dar de data asta a înțeles că are de înfruntat o problemă serioasă.

– Cum adică..nu suntem căsătoriți? a spus ea, neîncrezătoare.

– Foarte simplu, dacă nunta de la Paris a fost un simplu moft, o petrecere, ceremonia din curtea vilei a fost doar un pic de teatru, o cacealma. O caterincă! Nici tu, nici mama ta, nici invitații nu v-ați prins că un ofițer al stării civile fals ne-a invitat să semnăm un registru fals și ne-a înmânat un certificat de căsătorie fals…

– Ce tot spui? Nicoleta începea să simtă un fel de durere în piept , o stare de tulburare care o cuprinde încetul cu încetul, era confuză și se aduna cu greu. Imposibil! L-a privit și a înțeles că totul era posibil cu un om ca Decebal. L-a întrebat:

– Tu ai pus la cale ticăloșia asta, pe bune?

– Exact cum auzi.

– Dar asta ar fi…fals în înscrisuri oficiale, în acte publice, nu riscai tu…

– Dovedește, în afară de pozele din tabloide de unde reiese că ne-am căsătorit … ai certificatul?

– Am o carte de identitate cu numele Mazilu..

– Pe care am aranjat-o cu amicii mei din poliție altfel se depista falsul, a fost un caz similar pe la Rădăuți…Flutur-o în fața autorităților, fă scandal și o să fii arestată pentru folosirea de acte false. Nu ai nimic, iubito, visul tău de parvenire s-a fâsâit.

– Dar copilul?

– Actele lui Andrei sunt cât se poate de corecte, eu l-am declarat la primărie iar în dreptul mamei știi ce scrie? Nicoleta Călugăru! O să fie cândva numit copil din flori? Puțin îmi pasă și te asigur că nici lui nu îi va păsa. De fapt Decebal știa foarte bine că el însuși fusese recunoscut de tatăl lui care nu se căsătorise niciodată cu femeia care-i dăduse viață, chiar dacă avusese trei neveste iar Nicoleta aflase și ea asta chiar din gura Căpitanului.

– Nu se poate! Decebal a îndepărtat brațele de corp în semn de lehamite, nu-l mai interesa, adevărul fusese spus.

– Bine, spuse Nicoleta, atunci am să plec fără să iau nimic altceva decât copilul!

– Asta să o crezi tu.

Nu o mințea. Planul Căpitanului, pe care acesta s-a angajat să-l realizeze singur, se baza pe o înțelegere cu cineva care îi va furniza omul potrivit și recuzita necesară pentru farsa pregătită Nicoletei. Iar la ceremonie a venit un tip socotit de încredere, unul Haralambie, pe care nu-l mai văzuse de atunci. Acum Decebal se simțea tare pe poziție, față de Nicoleta nu nutrea vreun regret sau compasiune, pur și simplu era mulțumit că prefăcătoria se terminase… poate s-a grăbit dezvăluind totul dar joaca de-a familia fericită nu mai intra în vederile lui. De la început făcuse tot posibilul să o țină cât de departe pe mamă de prunc, angajase doici, bone, pediatri, îi oferise ei tot felul de excursii, weekenduri de shopping, preocupări care să o împiedice să se atașeze prea mult de micuțul Andrei. În plus, ținuse din primul moment să pară un tată grijuliu, să fie zilnic în preajma copilului, să-i facă toate plăcerile fără să-l răsfețe exagerat, să se impună ca părintele numărul unu. Orice s-ar fi întâmplat, chiar în cazul unor complicații juridice, procese, revendicări de custodie era sigur că relațiile și averea sa vor avea câștig de cauză. Așa că îi comunică sec hotărârea lui de a o muta din dormitorul conjugal în salonul albastru. Voia să câștige timp, femeia trebuia să se calmeze, să-și revină după șocul suferit.

– Cum, nu mă dai afară din casă? l-a înfruntat ea. Ai alte planuri ca să-mi închizi gura? Mă faci patroană la videochat?

– Videochatul nu mai e în parohia mea dar dacă vrei bani…

I-a întors spatele și a ieșit. Da, era bine să se refugieze un timp în salonul albastru, va avea timp să înțeleagă și să mediteze la ceea ce i se întâmplă, deocamdată totul era confuz. Dar Decebal nu a lăsat-o mult singură, și-a făcut apariția în ușa salonului care devenise deodată neprimitor, trist și rece.

– Ascultă, iubito, de fapt cine te-a dezvirginat pe tine..nu cumva preoțelul din sat, ăl de a venit cu maică-ta la nuntă, l-am văzut cum înghite în sec când te privește. Ce-ar fi să fugi la el, te spovedește, te binecuvântează și poți să o iei de la capăt.

L-a privit cu înverșunare și a spus, deși știa că el o să râdă:

– Am să te omor, Decebal.

30

 Nicoleta

Se sculă dimineața ușor dezorientată, dormise în salonul albastru? Tot ce se întâmplase cu o zi înainte fusese real, nu un vis, un coșmar pe cale să dispară? A privit cu teamă spre ușă de parcă aștepta să intre Gilda și să o gonească. Nu știa ce să facă, să cheme servitorii, să ceară o cafea, micul dejun, să se comporte de parcă nu s-ar fi schimbat nimic în obiceiurile familiei sau…Care familie? S-a dus la baie și s-a privit îndelung în oglindă, nu i se părea că are cearcăne, deci nu plânsese, nu simțea vreo schimbare fizică în măsură să-i dezvăluie frământarea interioară, vedea aceiași imagine de femeie frumoasă și sigură pe ea cu care se obișnuise în ultima vreme. Mai avusese cândva sentimentul că e prizonieră într-o colivie de aur și reușise să nu-i pese. Se iluzionase când crezuse că-l iubește pe bărbatul mult mai în vârstă ca ea dar nu voia să accepte statutul de animal de prăsilă, poate se atașase emoțional de el dar nu era vorba de iubire. Atunci ce e iubirea?

Așadar Decebal o vede ca pe o profitoare ordinară..dar așa este ea cu adevărat? O ființă rece, calculată, fără scrupule, care sacrifică totul, sentimente, prietenii, ființe dragi pentru a-și atinge scopul? Care scop…bogăția? La ce bun luxul, bogăția dacă ești seacă, goală pe dinăuntru? ” Am fost o puștoaică proastă care credea în basmele cu prinți sosind pe cai albi să ridice din țărână micuța cenușăreasă ….bine, recunosc,, dar cât trebuie să plătesc pentru asta? Oare de ce nu m-am uitat mai bine cine e prințul din poveste?”

După ce s-a aranjat și s-a machiat sumar – niciodată nu exagera cu folosirea cremelor și pomezilor de machiaj- s-a îndreptat spre camera copilului dar nu a putut intra. Ca o fantomă doamna Veronica s-a strecurat prin ușa întredeschisă și i-a făcut semn să păstreze liniștea:

– Liniște … doarme…

Cel mai bine era să intre direct în subiect, ca să se lămurească:

– A ordonat domnul să nu mă lași să intru? La ce oră am acces la propriul meu copil?

– Vă rog să nu vă amestecați în programul lui Andrei, totul e bine stabilit, i-a răspuns femeia, rece.  Îi venea să îi dea una în cap să ia copilul și să fugă. Dar avea vreun rost să se revolte..? Băiețelul crescuse și Nicoleta era mândră să fie mamă, începuse să simtă emoții și responsabilități pe care nu le cunoștea. Acum, după tot ce-i dezvăluise Decebal, își dădu seama că nu va putea lua copilul. Tot restul, căsătoria falsă, actele false, mascarada petrecută la așa zisa nuntă, amânarea sine die a oricărei discuții privind cununia religioasă puteau rămâne deoparte, să mediteze la ele ulterior dar micul Andrei era pe primul plan. Ce să facă? O înțelegere amiabilă cu Decebal ar fi lucrul cel mai simplu de pe lume, i-ar putea oferi o locuință, parcă zicea că are un apartament lângă Cișmigiu, bani, o rentă lunară, eventual putea să trăiască în unul din hotelurile lui…să-și vadă copilul măcar o dată pe lună…dar ce fel de viață ar urma să ducă?

Cu pași hotărâți traversă etajul și coborî scara spre sala de mese de jos unde tocmai strângeau micul dejun.

– Domnul mai e aici?

– Tocmai a plecat.

Mai bine, trebuia să se gândească, hotărârile pripite duc la dezastre sigure. Bineînțeles, cea mai bună soluție era un acord, putea să trăiască liniștită cu o alocație oarecare, nu avea nevoie de cine știe ce lux exorbitant, la confortul din vilă, cu piscină, jacuzzi, șoferi, grădinari, bodyguarzi și tot felul de servitori putea renunța. Ar fi câștigat ceva făcând scandal? Decebal avea dreptate, relațiile și banii îl vor apăra de orice atac, până și presa ar fi de partea lui.  Își aminti brusc de colega ei de liceu care rămăsese însărcinată cu un profesor…i-a fost mai ușor să se sinucidă la 16 ani decât să suporte oprobiul public .

Nicoleta era conștientă de atu-urile sale fizice, fauna pestriță văzută prin clubul unde mersese cu Gilda o convinsese că n-avea nevoie nici de operații care să-i asigure o frumusețe artificială, nici de o cohortă de amanți cărora să le cedeze în schimbul confortului material. Dar există alte șanse pentru o femeie? Tot ce citise prin reviste, tot ce văzuse în emisiunile preferate de adolescente o pregătiseră pentru schimbul cel mai avantajos cu putință, tinerețe și frumusețe contra luxul asigurat de un bărbat bogat. Indiferent cum arăta el. Indiferent de vârstă. Pe atunci nici nu-i trecuse prin minte să termine școala, să dea bacalaureatul, să învețe pentru facultate, să-și construiască o carieră…Și-l aminti pe Petru Manole cu zâmbetul său satisfăcut cum îi spunea „…când o să te arunce Mazilu la gunoi vino la mine să-ți dau de lucru, ai să câștigi însutit„.  De parcă ar fi știut. La naiba Manole și crescătoria lui de șerpi, nu va da înapoi, avea un copil și viitorul putea fi scris altfel…

Trebuie să lupte. Cum? Nu știa cum. Nu doar imaginea colegei care  lăsase un bilet de adio cutremurător îi veni în minte dar și multe alte cazuri despre care citise, femei supuse violențelor, abuzurilor, violurilor, lista era nesfârșită, până la urmă toate erau socotite vinovate…Era vorba de o mentalitate adânc înrădăcinată..bărbații aveau voie să înșele, să violeze, să domine iar femeile rămâneau simple obiecte sexuale care le aparțineau. La urma urmei toate revistele pentru femei pe care le răsfoia, cu toate rubricile lor de  sfaturi spre asta ținteau, la fel ca și clipurile publicitare, cum să te îmbraci și să te faci frumoasă pentru a satisface dorințele bărbatului! Ca să se laude cu femeia lui de parcă ar fi fost vorba de o mașină de lux…iar când ajung acasă să o folosească drept mașină de spălat…Nicoleta își dădea seama că de fapt e o luptă pentru putere pe care femeia e destinată să o piardă din start dar…avea ea vreo șansă? Se schimbase mult, e adevărat, se obișnuise cu luxul, cu confortul, cu expedițiile de shopping pe la Milano, Dubai, Frankfurt, avea servitori care se străduiau să-i ghicească orice dorință dar se putea lipsi de toate astea? Și copilul?  Copilul de care nu se putea apropia astăzi va fi într-o zi numai al ei!

După amiază s-a îmbrăcat de oraș. Petrecuse ziua închisă în salonul albastru, ceruse să i se aducă prânzul acolo și așteptase să vadă dacă nu se vor clinti hotărârile pe care le luase. Decebal nu a sunat-o toată ziua și nici nu a anunțat când se întoarce. Bănuia că va primi vizita Căpitanului, în mod sigur bătrânul era amestecat în conspirație și de la el ar fi putut afla mai multe despre intențiile lui Decebal dar nu a venit nimeni să o vadă. Nici măcar Gilda.

Înainte de a pleca s-a dus să-l vadă pe Andrei. Se juca liniștit în camera plină de culoare în care i se amenajase un domeniu demn de Disneyland, supravegheat de doamna Veronica, femeia uitase de mult să zâmbească iar figura ei posacă te indispunea.

Apoi a coborât în curte, a străbătut încet peluza lungă, a trecut pe lângă straturile de flori frumos aranjate și a ajuns la poartă. Aici erau doi paznici sau bodyguarzi, îmbrăcați în uniforma firmei pe care Decebal o angajase, cu bocanci grei în picioare și centuri late de piele. Dar nu se vedea nicio armă. Văzând-o cei doi au ezitat iar ea a așteptat să i se deschidă poarta.

– Doamnă…și-a dres glasul unul dintre paznici.

– Ai ordin să nu mă lași să ies?

– Nu..adică, puteți ieși, dar…

– Dar ce?

– Dar nu mai puteți intra.

– Aha! Deci astea erau instrucțiunile lui Decebal, hotărârea lui, așa cum o avertizase, putea pleca fără să ia nimic și mai ales copilul. Plecarea ar fi devenit așadar o fugă. N-avea să dea înapoi și nu ezită o clipă:

– Bine, deschide!

Horia o aștepta cu mașina mai departe de poarta vilei și când a văzut-o ieșind a pornit motorul, i-a dat un semnal cu farurile și ea s-a grăbit să îl întâmpine. A urcat în mașină alături de el fără să mai arunce o privire înapoi. „Am să mă întorc, Decebal, își spuse, sigur am să mă întorc! La revedere, nu adio!”

Nicoleta închiriase micul apartament mobilat de pe strada Toamnei, refugiul în caz de dezastru și venise clipa să-l folosească. Doar Ștefan știa locul dar nu-i păsa, individul părea dispărut deși Nicoleta era convinsă că tot pentru Decebal Mazilu lucrează undeva. Acum nu mai avea importanță. Îi spuse adresa lui Horia și rămase tăcută pe tot parcursul drumului.

31

Horia

Într-o seară a ajuns acasă dar nu a găsit pe nimeni, ceea ce l-a surprins. Poate Sonia se va fi dus la una din asociațiile ei de tip ”Copiii fericiți” împreună cu Petrișor pe post de demonstrație. Dintr-odată apartamentul i se părea pustiu, rece, neprimitor, fiecare obiect atât de familiar devenise străin. S-a uitat în frigider, i se făcuse foame, dar nu se putea hotărî ce să mănânce și a renunțat. În schimb s-a dus în dormitor, a găsit o valiză și a început să așeze în ea diferite obiecte personale. Teancurile de cămăși spălate și călcate, lenjeria, totul aștepta frumos aranjat pe rafturi dar el nu alese decât  ce îi încăpea în valiză, adăugă mai multe perechi de ciorapi, papucii și se grăbi să coboare la mașină. Avea deja toate cele necesare dar nu voia să mai lase nimic în urmă. În drum spre casa mamei sale din Cotroceni încercă să nu se gândească dacă procedează bine nici ce îi va rezerva viitorul. Iar doamna Aneta îl întâmpină cu masa pusă și-l lăsă să mănânce în liniște, fără să-l deranjeze cu vreo întrebare dar tensiunea din aer se simțea tot mai apăsătoare. Abia mai târziu îl privi în ochi și spuse:

– Ce se întâmplă cu voi, Horia, spune-mi adevărul, te rog.

– Mamă, îmi pare rău dar nimic nu-mi merge…mi-am ratat viața, ăsta e adevărul!

Dacă putea exprima doar în câteva cuvinte ceea ce simțea o făcuse, era sigur că mama lui îl înțelege. Cât timp a trăit Valeriu Drăgan a fost un tiran, acasă hotăra și dicta ca la Judecătorie, deciziile sale erau irevocabile și de necontestat, mama nu putea interveni cu nimic. Într-adevăr Horia a fost un copil bun care nu le crea probleme părinților, învăța, citea, nu era atras de atâtea distracții și preocupări ale băieților de vârsta lui. Era elev când cu vreo 20 de ani în urmă a apărut internetul în România și a fost unul din primii utilizatori, poate ar fi ales o meserie în domeniu dacă tatăl său n-ar fi insistat pentru cariera juridică, iar Valeriu Drăgan nu putea fi contrazis! Își aminti cu exactitate cuvintele tatălui său, rostite de pe patul de boală… „Niciodată n-ai reușit să trăiești așa cum cere însăși lumea, realitatea din jurul tău. Poate nu ai ambiții, poate nu aștepți mare lucru de la viață, te simți bine într-o lume cenușie, dominată de o liniște stătută„ Iar când i-a reproșat că l-a împins de la spate în cariera pe care o dorea pentru el și nu l-a lăsat să opteze pentru un post de judecător a replicat ” Cum puteai tu judeca pe alții când nu ești în stare să-ți cunoști propria persoană?„

– Tu te-ai îndrăgostit de altcineva? l-a întrebat deodată mama care încerca să-i ghicească, să-i deslușească gândurile.

Ce putea să-i răspundă? Își aminti prima experiență sexuală pe care o trăise chiar aici, în casa părinților ei, când era elev de liceu. Aveau în casă o fetișcană, unguroaică, o chema Ildiko, se pripășise cumva și făcea menajul, nici măcar nu-și mai amintea bine trăsăturile ei, revăzu cu ochii minții doar forma vagă a unui trup gol care se strecurase lângă el în pat,  într-o după amiază…Era absolut novice, Ildiko a trebuit să-l ghideze cu mâna dar puțina lui bărbăție se dădea învinsă în fața mirosului pătrunzător de țigară pe care-l emana femeia. Ceea ce n-a reușit prima oară Ildiko a reușit ulterior, apoi a anunțat că se mărită și a dispărut brusc din casă. Probabil era un prolog, o premoniție pentru ce avea să se întâmple cu Magda…Magda, pe care o iubise cu pasiune, fusese o victimă a încăpățânării tatălui lui care o prefera pe Sonia, fiica unui grefier de la o judecătorie de sector. Trebuise să mimeze că s-a atașat de Sonia și duplicitatea asta avea să-l coste, până la urmă Magda alegând să se mărite cu prietenul lui Lucian. Întotdeauna șovăiala, lipsa de hotărâre îi fuseseră fatale sau duplicitatea se afla în însăși ființa sa și nu putea să o învingă?

– Mamă, va trebui să divorțez de Sonia, nu există altă cale.

– Și Petrișor?

Era întrebarea de care se temea și la care nu avea răspuns, cel puțin unul pe care doamna Aneta l-ar fi acceptat. Niciodată nu-și va abandona băiatul, asta era primordial. Acum că pronunțase cu voce tare cuvântul „divorț„ încerca să-și adune tot curajul. Se angaja pe un drum dificil, plin de neprevăzut, în care calculele reci aduceau compromisuri și înțelegeri doar până când aveai să fii obligat să privești în ochii nedumeriți ai copilului. Cum să-i explici acestuia că va trebui să crească fără ca tatăl lui să fie aproape, permanent în casă. Își aminti de un client, suedez de origine, care se stabilise în România și-i vorbise despre obiceiul nordicilor de a forma cupluri în afara căsătoriei. „La noi nu e neobișnuit să vezi pe scara unui bloc că sunt scrise două nume diferite, el și ea trăiesc împreună, fac copiii iar dacă va fi să se despartă de ce să sufere mai multe persoane pentru că nu s-au potrivit?” Subțire explicație, își zise, suferința nu putea fi exclusă pentru că lipseau niște acte.

N-avea curaj să se mai apropie de băutură, mama lui i-a oferit un pahar de tărie, mai avea prin casă niște palincă veche, dar a refuzat.

– Poate e mai bine să nu te grăbești, Sonia știe?

Sonia…Oare cum începuse totul, de ce a pornit într-o relație cu ea când încă nu se despărțise de Magda, era numai vina părinților lui care o sprijineau fățiș? Își aminti cum, student fiind, Horia se îmbarca la fiecare sfârșit de săptămână în trenul spre Predeal, călătorind cu nașul, împreună cu un grup de colegi, îi plăcea să cutreiere pe trasee de munte, să doarmă în cort, să frigă slănină și cârnați la jeratic, era răzbunarea lui pentru viața spartană pe care i-o impunea tatăl. Atunci, în ultima clipă, Magda l-a anunțat că nu mai vine. Curios, își dădu seama acum, și Lucian a lipsit dar Sonia era acolo. Iar ea nu stătea la cort, avea o cameră la hotel unde l-a invitat seara să-i pună o înregistrare cu Oscar  Petersen, pianistul de jazz preferat. În camera aceea a început aventura , deodată Sonia a părut cuprinsă de transă, a început să-și unduiască șoldurile în acordurile unei muzici care nu se prea potrivea cu gesturile ei, apoi sutienul negru, elegant, descoperit după ce aruncase pe jos bluza simplă, de mătase vișinie, a ajuns și el pe podea lăsând liberi doi sâni micuți care îl invitau să-i mângâie. Cu câtă precizie își amintea detaliile acelei seri în care destinul lui se definea decisiv…cât de greu îi era acum să exprime ceea ce simțea.

– Nu…Mamă, va trebui să iau o hotărâre privind viața mea cât nu e prea târziu. Altfel simt că mă scufund.

– Ce se întâmplă cu tine, băiatule? De când a murit tatăl tău te-ai schimbat, ai renunțat la slujba bună pe care o aveai ca să te faci avocat…măcar ești mulțumit? Aneta a continuat văzând că el evită un răspuns. Tu ai pe cineva? E vorba de o altă femeie?

S-au privit dar Horia nu a răspuns, îi era greu să-și exprime sentimentele, să depășească starea de confuzie care îl domina. Atunci a sunat Nicoleta…

Horia s-a ridicat să plece dar a citit în ochii mamei sale nu nedumerirea ci speranța renăscută..

– Era Sonia? Vine și ea aici, vă împăcați? Mi-e dor să-mi văd nepotul…

Pe Nicoleta a luat-o din fața vilei, așa cum îi ceruse la telefon, fără să pună vreo întrebare iar ea n-a scos nici un cuvânt până când au ajuns la casa din Toamnei. Avea o cheie în poșetă și a deschis.

– Ce e aici?

– Nu pune întrebări, Horia.

– Trebuie să știu ce se întâmplă.

– Ai să afli. Doar atât pot să-ți spun mai întâi…ești singurul om în care am încredere, care mă poți ajuta. El a încercat să se justifice, îi promisese că o să  continue investigația privind moartea prietenei sale:

– Să știi că nu am stat degeaba, încerc să aflu cine e prietenul de băutură al lui Andu, lucrează tot la puțuri?

Nicoleta a făcut un semn de lehamite cu mâna.

– Despre altceva e vorba…în ce-l privește pe Andu nu mai sunt atât de sigură…dar mi s-au întâmplat atâtea…Și i-a povestit tot, cu cuvinte măsurate, fără patimă, ca și cum ar fi relatat necazurile unei necunoscute. Lui Horia i se părea o enormitate, cum să pui la cale o căsătorie falsă, să aranjezi mai multe acte fără valoare, să pozezi în ochii lumii ca o pereche fericită și să primejduiești viitorul copilului, doar ca să îți protejezi averea? Dacă Decebal Mazilu a considerat-o pe Nicoleta o vânătoare de avantaje a riscat un scandal enorm doar pentru a o îndepărta, păstrând copilul, viitorul moștenitor, știind că poziția sa socială, averea și relațiile îi vor da câștig de cauză? Se gândi brusc ce s-ar întâmpla dacă la divorțul de Sonia ar cere el custodia lui Petrișor…va avea puține șanse să câștige deși custodia unică era de mult o practică în România iar drepturile mamei erau egale cu drepturile tatălui.

– Nu mă crezi? a întrebat Nicoleta, poate observând în ochii lui o umbră de îndoială. Stai să-ți arăt cartea mea de identitate pe care pretinde că a obținut-o datorită relațiilor din poliție…scrie clar aici Nicoleta Mazilu…A căutat prin poșetă și i-a întins o bucată de carton lucitor cu fotografia ei și cu numele clar…Nicoleta Călugăru!

– Ce e asta…mi-a umblat în poșetă și mi-a luat actul, dar am fost cu el în străinătate…

– Mai mult ca sigur nu era fals dacă Decebal are relații la poliție, actul era bun, numele nu…

Femeia părea cuprinsă de îndoială:

– Horia, crezi că-mi poate lua copilul? Să nu înțelegi că mă interesează banii lui, am plecat de acolo fără să iau nimic cu mine, nici măcar o batistă, dar soarta lui Andrei nu-mi e indiferentă. Pot accepta că am fost păcălită, tratată ca un animal de prăsilă, am să mă căiesc pe vecie că n-am observat, n-am simțit, nu mi-am dat seama că sunt o momâie, o păpușă trasă pe sfori dar la copil nu renunț! Vreau să mergem acolo cât mai repede, Decebal se înșeală dacă socotește că a scăpat de mine atât de ușor…Tu trebuie să-mi spui ce drepturi am, sunt mamă chiar dacă nu sunt soție.

– În primul rând trebuie să verificăm dacă e adevărat.

– Cum adică?

– Nicoleta, povestea asta poate fi un bluf, o cacealma, nu știu dar neapărat e de verificat la Starea Civilă dacă mariajul vostru a fost înregistrat sau nu.

– Ți-am spus, tipul care a oficiat căsătoria era un figurant, totul a fost o mică piesă de teatru iar eu nu mi-am dat seama de păcăleală.

– Așa pretinde Decebal.

Nicoleta avea îndoieli:

– Tu crezi că ar mai fi o șansă?

– Vrei să-ți spun ceva cinstit? Abia acum Horia a privit în jur. La început casa cu un singur etaj în curtea căreia se afla apartamentul îi păruse indiferentă, locuința era mică dar curată și plăcut aranjată. Patul pe care erau risipite cu gust câteva perne cafenii, carpeta de pe jos, veioza cu lumini discrete, fotoliul acoperit cu o cuvertură țărănească arătau o preocupare, o atenție speciale. Înțelese că Nicoleta își pregătise de mult timp un refugiu și se întreba de ce, dacă nu bănuia farsa ce i se jucase sau acceptase să mimeze o fericire conjugală până când se declanșase criza, ruptura decisivă? Își aminti că văzuse adesea în ziare – curiozitate pe care nu și-o putuse reprima- imagini în care Decebal Mazilu se afișa cu tot felul de cuceriri, el însuși o descoperise pe Roxana, una din amantele magnatului dar nu-și amintea ca Nicoleta, presupusa soție înșelată să comenteze cumva, să aibă o reacție. Cât despre imaginile „fericirii„ în care să-i fi văzut împreună în fotografii, inclusiv cu bebelușul, aproape că lipseau.

– Va fi greu, îi spuse. Chiar dacă ești sau nu legal soția lui Decebal Mazilu va fi foarte greu, aproape imposibil să ți se încredințeze copilul.

– Așadar nu vrei să lupți alături de mine?

– Tu ai nevoie de un avocat, de aia m-ai chemat?

Abia acum Nicoleta a început să plângă. În picioare, ca o statuie a deznădejdii, cu brațele lăsate neputincios de-a lungul corpului plângea cu lacrimi mari scurgându-se pe obraji fără oprire. A întins mâna, apropiindu-se de ea dar Nicoleta l-a  oprit.

– Nu mă atinge, te rog…Dar cuvintele nu mai aveau valoare. Se strânseră în brațe puternic, de parcă ar fi vrut să-și asculte bătăile inimii…apropierea lor care fusese la început o întâmplare ca o hoție vinovată, a devenit apoi o ardere în care s-au topit repede și amețitor el și ea, un bărbat și o femeie scăpați pentru câteva clipe din universul terestru în care trăiau celelalte ființe umane devenite deodată indiferente. Abia la sfârșit au făcut dragoste, firesc și simplu, după care au rămas îmbrățișați pe patul strâmt, printre pernele răvășite, strălucind de bucuria redescoperirii reciproce.

32

Nicoleta

A mers împreună cu Horia la vilă și paznicul a privit-o calm, fără obrăznicie, deși ea ardea de nerăbdare să întrebe dacă interdicția de a intra înăuntru mai era în vigoare, îl cunoștea pe bodyguard, era Gusti, un ardelean echilibrat. Horia s-a apropiat de poartă:

– Mă numesc Horia Drăgan și sunt avocatul doamnei…s-a oprit neștiind dacă să o numească doamna Mazilu sau nu dar paznicul l-a scutit să continue:

– Poftiți, vă rog, sunteți așteptați.

Așteptați, amândoi? Nicoleta a grăbit puțin pasul cuprinsă deodată de speranța că se terminase coșmarul, că totul a fost o glumă, că-și va lua în brațe fiul și lucrurile vor reintra pe făgașul lor, ca înainte. Sau poate, așa cum Horia crezuse la început, fusese mințită, păcălită, căsătoria era legală și valabilă iar ea fusese supusă unui test. Pe care avea senzația că l-a pierdut. Fusese bine să fugă, să plece atât de repede, să se arunce în brațele lui Horia?

Dar speranța s-a stins repede pentru că în holul de la intrarea vilei îi aștepta tatăl lui Decebal, Căpitanul. S-au prezentat și bătrânul le-a oferit ceva de băut, cafea sau răcoritoare dar au refuzat. Din nou Horia a fost cel care a pornit conversația:

– Înțeleg că vă așteptați la vizita…iar a ezitat…la vizita clientei mele.

– Da, vă așteptam, a răspuns Căpitanul, pe amândoi. A privit-o pe Nicoleta :Eu nu sunt ca fiul meu, credul, am bănuit că e vorba de un amant secret cu care ai pus la cale un plan…Când am văzut fotografiile…

– Despre ce fotografii vorbiți? s-a mirat Horia.

– Nu v-ați întâlnit tete-a tete la o terasă, undeva în parc? Ceva suspiciuni Decebal a avut când v-ați întâlnit și mai devreme, chipurile întâmplător, la Poiana…Domnule Drăgan, fost procuror actualmente avocat, doar n-o să negați că vă culcați împreună…nici  nu interesează de când …Locuiți deja amândoi, în micuțul apartament din strada Toamnei?

Cum de  știa toate astea? Horia era deodată confuz, pus  la zid. Nicoleta se simțea încolțită, strivită parcă de cuvintele bătrânului, în mod sigur va fi socotită vinovată, acuzată de toate relele din lume, stigmatizată. Toate temerile i se adevereau. Abia a reușit să șoptească:

– Eu am venit să…să văd copilul.

– Pe Andrei? Sigur că da. Bătrânul a sunat un clopoțel, ca în casele boierești și pe scară a coborât Doamna Veronica, cu băiețelul de mână. Începuse să meargă binișor, crescuse, avea obrajii rumeni și părul negru, sârmos, iar ochii lui iscoditori îi cercetau pe adulții care-l așteptau. În spatele lor cobora scara Bianca, avocata familiei.

– Andrei, sufletul meu…S-a repezit să-l ia în brațe, să-l mângâie, să-l sărute, așteptând să audă de pe buzele lui cuvântul atât de frumos „mama„ dar copilul a tăcut, fără reacție.

– E mama ta, a intervenit Căpitanul, de ce nu-i dai un pupic?

– Ma…ma…

Bianca Ciungu i-a făcut un semn lui Horia să vină deoparte, holul de la intrare, aglomerat cu plante exotice și arbuști înalți arăta ca o grădină în care găseai ușor un colț discret unde să te retragi pentru o conversație. Iar femeia, mai în vârstă și mai experimentată i s-a adresat:

– Ne revedem într-o nouă postură, domnule Drăgan…acum ești avocat…

– Da, sunt.

– Nu știu ce intenții ai dumneata sau ce i-ai promis femeii dar îți spun de la început, Nicoleta nu are nici un drept… dacă vrea să vină în vizită, să se joace cu băiatul, să-i spună povești, să-i aducă daruri putem aranja de comun acord un program…

– Eu aș fi vrut să stau de vorbă cu domnul Decebal Mazilu.

– Dânsul e foarte ocupat iar eu am obligația de a mă ocupa de toată partea juridică. Așa că prefer de la început să-ți spun că un proces de custodie nu va rezolva nimic, vor trece luni, poate ani plini de discuții, știi și dumneata cum e, sau poate nu știi, pare-se că te specializezi în alt domeniu…

– N-are importanță.

– Cum zici…După cererea de încredințare a copilului urmează un amalgam nesfârșit de termene la tribunal, intervale legale, citații, anchete sociale, poate  contestarea judecătorilor și câte și mai câte, timp în care băiețelul va crește și va putea să-și exercite opțiunea. Crezi că va alege să se despartă de viața pe care o duce în vila lui Decebal?

– Rămâne de văzut…

– Hai să fim realiști, domnule Drăgan. Să nu uităm, în tot acest timp, imensa presiune mediatică va cădea pe umerii clientei dumitale, e pregătită să o suporte?

Horia ar fi vrut cândva să fie judecător și se imagină în locul celor care vor da sentința după un asemenea proces obositor, greu de crezut că băiatul va fi dat în custodia mamei. O privi pe Nicoleta care continua să se bucure de prezența copilului ei și spuse:

– Dar dacă e vorba de o acțiune pentru înșelăciune?

Căpitanul se apropiase și părea că a auzit cele spuse.

– Înșelăciune? Depinde cine a înșelat pe cine…cred că ar fi mai bine să plecați, Decebal se va întoarce dintr-un moment în altul și n-aș vrea să risc un scandal.

Nicoleta părea să-și fi revenit din emoțiile trăite, picăturile de lacrimi care pândeau printre gene s-au retras deodată și s-a apropiat de Căpitan gata de luptă:

– Îmi vreau copilul și nimeni nu mă poate despărți de el!

– Îți vrei copilul? Foarte bine, poți să-l iei. De parcă oaspeții n-ar fi auzit ce a spus bătrânul a repetat. Veronica o să-l îmbrace pentru drum și poți să te duci cu el unde dorești, la mama ta în sat sau în locuința din Toamnei, dacă ai pregătit acolo tot ce e necesar…presupun că la dânsul acasă nu se poate, are nevastă și copil. Ai auzit sau trebuie să mai spun odată?

Nicoleta l-a privit ușor speriată pe Horia care a clătinat sceptic din cap:

– Trebuie să fie o capcană, probabil afară ne așteaptă un echipaj de poliție, vom fi acuzați de răpire și totul va lua o turnură urâtă. Nu-l asculta! Dar Nicoleta părea gata să se înfigă cu pumnii în pieptul bătrânului:

– Sunt mama lui, nu mă puteți da atât de ușor deoparte!

Acum Căpitanul a făcut un semn către Veronica și femeia a pornit să urce scara împreună cu copilul, urmați de avocata care nu mai scosese nicio vorbă. Horia și-a dat seama cât de mult greșiseră venind aici, nu se putea rezolva nimic acționând intempestiv iar în față se vedea un drum lung, greu, presărat cu obstacole. Căuta argumente dar nu le găsea, colega lui avea dreptate, nu era destul de pregătit pentru înfruntarea care se prefigura. Exista doar o cale de rezolvare și o auzi imediat din gura bătrânului:

– Nu există altă soluție decât o înțelegere. Decebal e dispus să…să cotizeze.

– Nu vreau nici un fel de înțelegere, a rostit ferm femeia…și-a bătut joc de mine iar acum ce vrea, să-i vând copilul?

– Copilul e deja al lui Decebal.

– Copilul e al meu!

In acel moment intră pe ușă Decebal care părea mirat de prezența celor doi dar s-a ambalat repede.

– Ce caută ăștia doi aici? Cum au intrat, cine le-a dat voie?

– Eu i-am chemat, încercă bătrânul să explice.

– Rău ai făcut!

– Nicoleta voia să-și vadă fiul…

– Foarte bine, l-a văzut, gata, comedia s-a terminat! Am dat ordin ca femeia asta să nu mai fie lăsată să intre pe poartă, cu atât mai mult împreună cu concubinul ei!

– Eu sunt avocatul…Decebal l-a întrerupt:

– Ești pe dracu! S-a repezit în biroul de la parter și s-a întors rapid ducând în mână un obiect ciudat, un fel de bici împletit, din fibre de animal, vechi și obosit de parcă ar fi zăcut decenii într-un muzeu al sclaviei. Era o vână de bou cu care tatăl său îl mai șfichiuia în copilărie când făcea vreo poznă, moștenit din tată în fiu ca un memento al unui trecut neclar. Sau poate era o simplă cravașp de jocheu. A strigat:

– Afară!! Ieșiți afară din casa mea până nu vă omor!

Horia a simțit deodată ca o arsură, o durere profundă și ascuțită pe umăr și la  încheietura spatelui, era incredibil dar bărbatul îl șfichiuise cu biciul din vână de bou, fără nici un fel de reținere. S-a ferit ca să nu mai primească o altă lovitură. Trebuiau să plece. Dar atingerea de cravașă primită pe spate îl durea nu doar fizic, era ca și cum ar fi suferit o lovitură necruțătoare cu ecouri până în adâncul sufletului.

33

Sonia

Telefonul îi arătă lui Horia că îl căutase mama lui de mai multe ori, femeia nu știa să dea mesaje așa că a sunat-o cum a găsit timp. L-a invitat seara la masă, cu insistență, dar a subliniat că trebuie să vină singur și Horia a înțeles. Sonia, și probabil Petrișor, aveau să fie acolo, soția lui lăsând să treacă destule zile fără să-l caute, dar nici el nu dăduse un semn de viață. Sigur, o explicație, o confruntare nu mai putea fi amânată mai ales că Horia era tot mai mult cuprins de îndoieli. De câtva timp era iubitul Nicoletei, amantul ei. Își adusese puține lucruri necesare în apartamentul înghesuit din Toamnei, de fapt cumpărase lucruri noi, lenjerie, haine, obiecte de toaletă, evitând să aducă ceea ce luase de acasă și lăsase în locuința maică-si. Dar trăia o aventură, era îndrăgostit sau Nicoleta se folosea de el pur și simplu? Cu tot efortul nu reușea să-i citească gândurile, să-și explice integral comportamentul ei care părea adesea fără logică. Se iubeau dar el știa atât de puțin despre trăirile ei profunde, despre ambițiile, idealurile ce o animau. De un lucru era sigur, adolescenta venită din provincie nu sucombase în fața luxului și confortului oferit, a profitat de ele fără exagerări, nici nu a cerut să i se dăruiască blănuri scumpe, nu a adunat vreo colecție uriașă de pantofi sau bijuterii. Îi veni să râdă pentru că tocmai citise undeva, pe net, că o celebră cântăreață americană avea nici mai mult nici mai puțin de 5000 de pantofi…Nicoleta ar fi râs și ea, aflând.

Era o diferență teribilă între modul în care i se dăruise Sonia, acel mic strip tease improvizat de la Predeal și îmbrățișarea pasională din mansardă. Dar mai exista pornirea aceea nestăvilită, arderea, combustia intensă care îi consumase pe amândoi când se îmbrățișau prima oară? Horia nu avusese multe aventuri amoroase și nu înțelegea de ce acum se apucase de comparații, era nepotrivit, chiar urât pentru un bărbat să compare prestația femeilor cu care se culcase. Numai că relația lui cu Sonia durase ani buni și abia în ultima vreme începuse să se simtă folosit, Sonia se folosea de el atunci când avea nevoie…dar Nicoleta?

În casa din Cotroceni îl aștepta, așa cum bănuia, Sonia. Petrișor se simțea bine aici, se amuza cu bunica scotocind prin toate dulapurile și sertarele iar apariția tatălui pe care nu-l mai văzuse de atâtea zile nu păru vreun eveniment deosebit.

– Ce minunății ai mai desenat? se interesă Horia, mângâindu-l și stârnind replica acidă a Soniei:

– Dacă vrei să vezi ce a desenat de ce nu treci pe acasă?

– Tati, am făcut peisaje, spuse copilul cu mândrie, am desenat păduri, multe păduri.

– Păduri..se miră maică-sa care văzuse desenele, atunci de ce e totul galben?

– Pentru că așa se vede de pe Lună!

– Aha! Aneta l-a luat de mână pe micuț, îi promisese că face o plăcintă cu mere și tocmai voia să o scoată din cuptor, insistând ca băiatul să fie prezent la eveniment.

– Să nu te miri de ideile lui Petrișor, mai ales că tu însuți ești lunatic!  Te mai întrebi de ce merg eu la fundații și ONG-uri …să apăr drepturile copiilor și femeilor într-o țară de misogini! Te-ai gândit cum va crește Petrișor fără tată? a atacat Sonia abrupt iar replica a venit la fel de repede.

– Nici vorbă de așa ceva, eu sunt tatăl său și voi avea grijă să nu-i lipsească nimic, să termine școala cu bine, să înceapă o carieră…pentru asta nu trebuie să fiu soțul mamei lui.

– Serios?  Vei avea grijă și de copilul Nicoletei? Ai renunțat la procuratură să faci bani ca avocat, unde sunt banii, ne dai și nouă sau n-o să mai stați mult în cămăruța din Toamnei și vă trebuie un apartament mai spațios? Știe Theodor de situația ta morală, da, morală…clienții au aflat cine le apără cauzele?

Acum nu mai era nicio îndoială, erau spionați, se cunoștea totul despre ei iar Sonia nu avea de unde să fie informată decât de la Mazilu tatăl sau fiul. În mod sigur șoferul alungat, Ștefan, care lucra tot pentru Decebal, fără să fie vizibil, dăduse raportul despre apartamentul închiriat în Toamnei, i-au fotografiat când stăteau de vorbă pe terasa din parc, i-au urmărit probabil și în alte rânduri. Nu va fi ușor de luptat…

– Mama ta e distrusă, a continuat Sonia. Dar eu sunt dispusă să-ți acord o pauză, dacă te trezești la realitate bine, dacă nu… I-ai spus soacră-mi că divorțăm? De ce, Horia, cu ce ți-am greșit, te-am înșelat,  ți-am refuzat dorințele și așa puține de a face sex, îmi neglijez îndatoririle de soție, de mamă? Dacă ai acceptat că am și eu dreptul la profesie, la o viață socială și nu mi-ai cerut să stau la cratiță sau să cos ciorapi acum ce vrei? Libertate? Poftim, o ai, poți în toată libertatea să-ți cheltuiești banii și timpul cu noua cucerire! Tu nu vezi Horia că ești un fel de…sală de așteptare? Fata aia venită dintr-o comună uitată de lume se va mulțumi cu un pârlit ca tine după ce a gustat din plăcerile vieții de milionar? Cine te crezi tu, Făt Frumos după care aleargă femeile căzând pe spate una câte una? Să-ți spun ce am hotărât eu. Nu divorțez.

– Să-ți spun și eu ce-am hotărât, răspunse Horia. Nu mă întorc la tine.

Sonia l-a privit cu compasiune:

– Băiete, de când a murit tatăl tău crezi că ai scăpat de tutelă, te dai grozav, macho, cauți să faci pe stăpânul?

– Îți repet, nu mă întorc la tine.

– Și eu îți repet, nu divorțez. Aștept să-ți revii.

– Aștepți degeaba.

– Rămâne de văzut. Tu știi că în toată discuția asta nu s-a pronunțat deloc numele lui Petrișor?

– N-am să-mi las copilul de izbeliște Sonia, sunt mulți copiii care au părinții despărțiți și cresc normal, fac școala, își urmează destinele…

– Mai ai multe teorii? Știi ce visează să se facă Petrișor?

– Pictor.

Sonia păru descumpănită câteva clipe.

– Mă mir că îi cunoști inclinațiile.

– Uneori am fost acasă mai mult decât ai fost tu.

– Uneori.

– Sonia, nu mai avem ce ne spune …dacă vrei să afli noutăți despre mine continuă să-ți iei informațiile de la Mazilu.

– Îmi pare rău pentru tine, ai pierdut simțul realității…

– Știi ce am citit undeva? Oamenii care iubesc pierd simțul realității…

– Iar tu nu mai mă iubești pe mine ci pe alta, asta voiai să spui?

Iubire…cuvânt pe care-l rostim ușor, un sentiment pe care-l trăim fără să fim pe deplin conștienți de greutatea lui. Sonia îi povestise odată despre viața plicticoasă pe care o ducea în familia ei lăsându-i impresia că văzuse în căsătorie o salvare, o evadare din cenușiul unei existențe terne, populată cu sâcâielile maică-si, cu răsfățul exagerat al surorii mai mici, preferata părinților, cu glumele nesărate ale tatălui și nesfârșitele lui povești din culisele tribunalelor. Dar Horia oare ce sperase când îi ceruse mâna, spre mulțumirea ambelor perechi de părinți, fusese  doar o disperată încercare de a scăpa de amintirea Magdei sau se îndrăgostise de Sonia? Au existat în acești șapte ani scurși – o eternitate!- momente de adevărată comuniune sufletească între ei, de relaxare, dincolo de obișnuințele unei vieți de familie banale, cu grijile cotidiene ale creșterii copilului, preocupările profesionale sau materiale? Dacă acum o privea pe Sonia ca pe o străină nu era în mare parte vina lui?  Nu era prima dată când avea îndoieli, își punea întrebări la care nu găsea răspuns, de câteva ori încercase dorința de schimbare dar nu reușise niciodată, poate din lașitate, poate din obișnuință, să facă un pas decisiv. Acum se simțea liber, cum credea Sonia, pentru că nu mai trăia tatăl lui ca să-l monitorizeze? Nici vorbă, acum speranța renăștea pentru că apăruse Nicoleta. Cu toate îndoielile pe care le resimțea Horia era decis să ducă până la capăt noua experiență. Se uită la ceas întrebându-se unde e și ce face Nicoleta în acel moment iar Sonia îi surprinse privirea:

– Mama ta vrea să ne oprească la masă, dacă poți să rămâi du-te la Petrișor, cere-i să-ți arate noul joc pe care l-a învățat la școală.

– Da, sigur, rămân.

34

Nicoleta

Încerca să rezolve niște teste de matematică atunci când a sunat, la ușă era Bianca Ciungu, avocata, iar în spatele ei l-a zărit pe Ștefan, șoferul, ținând în mâini două valize voluminoase. Așadar nu greșise, Ștefan nu fusese alungat din serviciul lui Decebal ci doar ascuns o vreme după ce oferise informații precise despre tot ce făcuse Nicoleta, inclusiv adresa refugiului din Toamnei. N-a zis nimic și a lăsat-o pe Bianca să intre.

– Bună, Nicoleta, ce mai faci? Decebal îți trimite câteva lucruri de-ale tale, Ștefan, lasă valizele aici și așteaptă-mă în mașină.

– Lucrurile copilului unde sunt? a întrebat Nicoleta cu un aer inocent.

– Ce să faci cu ele? Nicoleta, noi două trebuie să stăm de vorbă.

– Nu vreau să vorbesc cu tine.

Avocata era o femeie între două vârste, tunsă scurt, îmbrăcată elegant dar reținut, în stil bussiness, cu ochelari și un aer foarte sigur pe ea.

– Te porți ca un copil fără minte, nu fi absurdă, i-a spus. Prietenul tău sau, mă rog, avocatul nu ți-a explicat că legal nu ai șanse să obții copilul? Zero, draga mea…Dacă pornești un proces îți închipui puțin ce am să spun despre tine în fața instanței, ce dovezi am să aduc, ca să nu mai vorbim despre felul în care te vor prezenta ziarele? Iar în cazul puțin probabil că se va ajunge la o anchetă socială cum ai să dovedești că ai mijloacele materiale necesare creșterii unui copil? Și unde să-l crești, aici? Hai să fim serioși! Îl vezi pe fiul lui Decebal Mazilu trăind în …mediul ăsta?

– Andrei e fiul meu!

Totuși Nicoleta nu escaladă disputa ci se retrase, principala preocupare a ei acum era să se răzbune pe Decebal care pusese la cale o bătaie de joc monstruoasă împotriva ei, știa bine că, deocamdată cel puțin, nu avea șanse să recupereze copilul dar era hotărâtă să aștepte. Decebal nu era infailibil iar dacă el cădea…se deschideau alte perspective. Nici nu mai băgă în seamă argumentele Biancăi care continua să-și susțină cauza și a întrerupt-o:

– Știi că Decebal a sărit la bătaie, l-a lovit pe Horia cu cravașa, ca un sălbatec?

– Îi pare rău, furia i-a întunecat mințile,  dar asta nu exclude o înțelegere. Ai telefonul meu, sună-mă și am să aranjez eu totul, bănuiesc că nu vrei să ai o întrevedere față în față cu el.

– Nu vreau să-l văd.

– Nicoleta, te înțeleg dar tu lași deoparte ce e mai important, bunăstarea copilului.

– Eu fac asta?

– Vezi, Decebal știe bine ce înseamnă să crești, să trăiești fără mamă, mama lui s-a stins din viață cu ani în urmă, pe când era copil, a rămas singur cu Căpitanul, care l-a crescut cum a putut.

– Cum a murit mama lui Decebal?

– S-a otrăvit din greșeală cu o substanță toxică.

– Poftim? Cum vine asta din greșeală?

– Nu știu amănunte, s-a întâmplat de mult …dar femeia a murit.

– A murit sau a fost omorâtă? N-a așteptat răspunsul care oricum nu putea veni și i-a spus cu fermitate Biancăi, ca semn că discuția s-a terminat:

– Spune-i lui Decebal că nu mi-e frică de el. Dar dacă are de gând să aducă în casă, alături de copil, fițoase precum Gilda, Roxana sau altele asemenea ..va avea de a face cu mine! Deocamdată atât!

Când i-a povestit lui Horia despre vizita primită și mai ales despre apariția lui Ștefan el a început să-i relateze întreaga discuție cu Sonia despre care nu apucaseră să vorbească pe îndelete. Era limpede că amândoi sunt supravegheați, Decebal probabil vorbise nu doar cu Sonia ci și cu partenerul său Theodor Bratu, încercând să le discrediteze relația. Dar era relația lor atât de solidă?

A luat-o în brațe și s-au așezat pe patul îngust, sorbindu-se din ochi.

– Nicoleta, nu te-am întrebat niciodată, cum te-ai îndrăgostit de mine?  Ea a râs:

– Te-a intimidat Sonia, zicând că nu ești un Făt Frumos? Poate eu te văd altfel, Horia. Mai ții minte ziua când ne-am întâlnit prima dată?

– La Parchet?

-Nu, pe terasă…erai cu o femeie blondă și căutați o masă, eu lucram ca hostess și am vrut să vă ajut iar tu mi-ai spus pe nume, știai cum mă cheamă.

– Pledez vinovat, din întâmplare fusesem martor la accidentul tatălui tău..

– Vitreg…

– Așa… și am făcu câteva investigații…

– De ce…ți-am plăcut atât de mult?

– Poate că da.

– Voiai să mă cucerești?

– Mai mult ca sigur. A mângâiat-o și ea părea că toarce, fericită ca o pisică. Strâmbă din nas a glumă:

– Ei bine, eu nu prea te-am băgat în seamă, atunci…

– Normal, porniseși să pui mâna pe Decebal Mazilu. Afirmația dură n-a deranjat-o:

– Ascultă aici prostuțule…când am venit să depun plângere la tine, pentru viol, droguri, niște tâmpenii de altfel, niște închipuiri, recunosc, nu trebuie să-mi reproșezi, ți-am văzut ochii și mi-a fost de ajuns. Știi că ai niște ochi senzaționali, dulci, o privire care-ți pătrunde până în suflet și te răscolește?

Lui Horia nimeni nu-i spusese așa ceva, dimpotrivă, fetele detestau de obicei privirile insistente ale băieților, furișându–se pe sub haine pentru a ghici goliciunile. Nici Magda, nici Sonia nu păruseră sensibile la privirile lui care, dacă nu erau dulci măcar nu erau obraznice.

-Atunci te-ai îndrăgostit de mine? I-a respins mâinile care deveneau insistente:

– Nu ți-o lua în cap…nu știu dacă m-am îndrăgostit dar îmi plăceai, mă atrăgeai într-un mod aparte, necunoscut…de ce crezi că am făcut dragoste atunci deși știam că ai familie, soție, copil?

– Păi mie mi-ai spus că-l iubești pe Mazilu..

– Și m-ai crezut?

S-au sărutat iar el a șoptit:

– Pot să sting lumina sau trebuie să-mi vezi ochii?

Au făcut dragoste cu dăruire, îndelung, bucurându-se de fiecare secundă de emoție, simțindu-și trupurile vibrând la unison, închizându-se din nou într-o lume fermecată departe de problemele greu de descurcat pe care le ridica viața cotidiană. Oare era nevoie de cuvinte, de explicații pentru a justifica iubirea sau era suficient să o trăiești cu toată ființa, având convingerea că este un lucru definitiv și nemuritor de care nu te poate priva nimeni? Mai târziu, așezați în pat unul lângă altul, a întrebat-o:

– De unde știai că sunt însurat, că am un copil?

– Erau fotografii pe biroul tău de la Parchet.

Nu se mai sătura admirându-i trupul puternic și tânăr, sânii generoși pe care buzele lui reușeau să-i trezească la viață cu ușurință, linia perfectă a coapselor…

– Ai chef de somn sau mai vrei o dată?

Dimineața el s-a trezit singur în pat și a văzut-o mirat pe Nicoleta aducând pe o tavă cănile de cafea.

– Micul dejun e gata, leneșule…e târziu!

– Micul dejun? Azi e duminică, mai bine vino înapoi în pat.

S-a așezat lângă el, și așa camera nu prea oferea multe spații, i-a întins o cană cu cafea aburindă și a spus:

–  Îmi amintesc perfect de discuția avută cu Decebal la puțin timp după ce un paparazzo necunoscut venise cu oferta să-mi vândă niște poze compromițătoare…

– Care nu te-au interesat…?

– Deloc. Decebal mi-a spus ceva care ar fi trebuit să mă pună pe gânduri, să fie un clopoțel de alarmă…mi-a spus că singurul lui obiectiv este copilul și n-o să lase pe nimeni să se amestece în ce și-a propus, nici măcar pe mine care sunt mama lui.

– Chiar așa?

– Mai mult, m-a amenințat, a spus clar că niciodată nu mă va lăsa să plec cu copilul de mână …iar eu n-am băgat de seamă.  Atunci mă obseda moartea Marei, căutam explicații și te-am sunat pe tine…ne-am întâlnit pe terasă unde, iată, am fost urmăriți și fotografiați..

– Cine s-ar fi gândit că erai victima unei înșelătorii, mie mi s-a părut atât de groasă farsa încât la început n-am crezut o iotă, a trebuit să mă conving după ce am căutat pe la primării, pe la Starea Civilă înregistrarea căsătoriei și n-am găsit nimic.

– Și acum ce facem Horia?

– Deschidem…e cineva la ușă.

– Poftim?

S-au ridicat amândoi și el s-a dus să deschidă ușa, în pijama și halat. Spre surpriza lor afară era Stan Șchiopu în persoană. Același individ pe care Nicoleta încercase să-l uite, cu o chelie prematură, doar smocurile rămase pe țeastă deveniseră argintii, în plus făcuse și o burtă proeminentă iar cearcănele negre de sub pleoape îi dădeau o înfățișare de om chinuit și rău. Dar acum era pocăit și politicos.

– Nicoleta, la tine am venit, fată, ce mai faci?

O luase prin surprindere așa că femeia a tăcut, strângându-se tot mai mult în halatul gros, încă nedumerită. Desigur omul venise la cerșit, căuta pomeni și de la vilă, unde sperase să ciupească oarece, fusese îndrumat la adresa ei.

– Maică-ta nu știe că am venit, poate m-ar fi certat dar eu n-avui încotro, am rămas fără slujbă, m-au dat afară…

– De ce nu te-ai dus la Buzău, ai doi băieți acolo? a întrebat Nicoleta, stânjenită.

– Băieții mei nu au posibilități, m-a trimis la adresa asta, dar dânsul cine e?

Horia a înaintat, îndepărtând-o cu un gest ușor pe Nicoleta.

– Dumneata ești Stan Șchiopu?

– Sunt.

– Ai țigări?

– Cum să nu…poftiți una. Dar Horia a refuzat pachetul mototolit care i se oferea:

– Nu fumez dar dumneata se pare că ai bani de dat pe țigări…și pe băutură, că miroși de la o poștă, la ora asta…

– Ei, miros…m-a cinstit unul în tren cu tescovină.

– Fumezi, bei și vii la cerșit la persoana pe care ai vrut să o duci înapoi acasă, cu forța, de păr,  nu ți-a fost suficientă lecția că te-ai împiedicat și era cât pe ce să te omoare un camion? În spital n-ai meditat un pic asupra celor făcute de mai ai nerușinarea să vii aici?

Stan nu părea deloc contrariat și a replicat:

– Nu m-am împiedicat, m-a împins ea, ca să mă omoare. Dar dumneata cine ești?

– Cel care te va da afară în șuturi și să nu mai îndrăznești să te apropii de Nicoleta!

– Am să vă reclam, am să…Protestele omului s-au stins după ce Horia a închis ușa în urma lui dar Nicoleta fusese marcată de incident, pălise, tremura ușor și el s-a apropiat.

– Trebuie să ne mutăm de aici, să ne mutăm cât mai repede…

35

Horia

La sediul biroului de avocați Horia a profitat de câteva clipe de acalmie și a intrat în biroul partenerului său să vorbească.

– Theo, vreau să știu cine te-a căutat să-ți vorbească despre mine, Sonia, Mazilu, dacă nu fiul poate tatăl, vreun avocat? Bianca Ciungu?

Theodor Bratu fusese coleg de promoție cu Horia dar evoluția lor în carieră diferea. Deși Theo făcuse parte din gașca de studenți care se repezea în week-enduri la munte nu mai întrezăreai la el nimic din nonșalanța tinereții când îi plăcea să seducă fetele și să le părăsească în viteză, tratând facultatea cu oarecare detașare. Nu terminase printre primii dar nici printre ultimii, se însurase, avea două fetițe, practica avocatura cu seriozitate și câștiga bine, își extinsese activitatea unde avea nevoie de ajutoare, de parteneri. Când i se atrăsese atenția că anumite probleme de moralitate i-ar putea dăuna Horia se gândise că Theo fusese informat de diferiți binevoitori despre avatarurile lui dar nu era așa. Theo nu știa nimic și a trebuit să-i povestească totul, temându-se că dezvăluirea situației de compromis în care se afla ar putea stârni reacții neplăcute.

– Colega, nu ești nici primul nici ultimul care trece prin asemenea momente, să știi că nu te judec, nu te condamn și n-am să permit nimănui s-o facă.

– Mulțumesc…a murmurat Horia care nu se aștepta la atâta înțelegere.

– Sunt sigur că n-ai să-ți lași băiatul de izbeliște, asta e cel mai important lucru, restul se rezolvă. Dar va trebui la un moment dat să stai să judeci cum se spune la rece, să decizi ce trebuie să faci cu viața ta și cu viețile celor dragi. Iar aici o includ și pe Nicoleta pe care încă nu o cunosc dar presimt că-mi va deveni simpatică.

– Theo, ești un prieten adevărat, rosti Horia care nu se aștepta să-l descopere pe colegul lui atât de deschis de partea lui. Poate că îmi va folosi și un sfat din partea ta…

– Un sfat…? Depinde ce intenționezi, ca avocat mă refer.

– Să depun acțiunea pentru revendicarea custodiei? Bănuiesc că sunt puține șanse. O înțelegere e respinsă de Nicoleta deși la ora actuală pare cea mai bună soluție.

– Poate o convingi.

– E greu, ea vrea să se răzbune, a fost umilită, batjocorită de Mazilu și nu-l poate ierta.

Theo a încuviințat, arătând că înțelege:

– Istoria asta cu falsa căsătorie mi se pare greu de digerat, dacă tu n-ai fi verificat…Eu nu văd altă ieșire decât dacă…

– Dacă?

– Dacă Mazilu ar fi implicat în ceva mult mai grav. Uite, de pildă în branșa noastră, când cineva e prins cu o fraudă serioasă de asigurări ce face? Caută să dea vina pe cei mai mici, pe brokerii mărunți, apoi se apucă să mușamalizeze totul ca să acopere furăciunea. Când ai descoperit șmecheria vine să te cumpere, e la mila ta, îl ai la mână!

– Adică poți să-l șantajezi?

– N-am spus așa ceva dar există un joc al priorităților. Ai fost procuror și știi bine, dacă dibui slăbiciunea celuilalt, dacă ai găsit dovada decisivă dosarul e ca și rezolvat.

– Călcâiul lui Ahile.

– Spune-i și așa.

– Dar fiindcă veni vorba de asigurări chiar tu mi-ai spus că Mazilu e curat.

– O avere ca a lui nu se face fără să te murdărești pe mâini. Caută!

– Ce să caut..o hoție imensă, o crimă?

Brusc își dădu seama că întârzie și luă telefonul ca să o sune pe Nicoleta. Aveau de gând să se întâlnească pentru prânz, să vadă un apartament de închiriat într-un bloc de pe lângă Stadionul Dinamo și să mănânce la un local din zonă. Avea o poftă nebună să mănânce niște mici cu cartofi prăjiți dar Nicoleta i-a luat-o înainte și a sunat ea, avea alte planuri și s-a grăbit să se ducă să o ia. Trebuiau să meargă în Giulești pentru că Andu Tătaru, fostul concubin al Marei, o căuta cu disperare.

L-au găsit pe Andu arătând jalnic, nedormit, neras, în camera unde se instalase harababura, cu zeci de mucuri de țigări, resturi vechi de pizza și sticle goale aruncate pe jos. De cum i-a văzut a început să se lamenteze:

– Jur că n-am omorât-o eu, poliția nu mă crede, mă țin în arest, fac presiuni asupra mea să mărturisesc, unul Dincă m-a bătut să spun tot dar eu n-am ce să spun, mă jur pe mama din mormânt, pe…

– Andu, liniștește-te…uite, domnul avocat Drăgan se va ocupa de cazul tău.

– Cred că ne cunoaștem, a adăugat Horia, impresionat de starea tânărului.

– Da, da…un avocat…Eu nu știu nimic, înainte de a fi omorâtă Mara era în bani, mi-a dat și mie destui, de ce să o  omor?

– Știi că avea dosar de prostituată? a întrebat Horia. Știi că lucra pentru Petru Manole? Eu însumi am văzut-o într-un cazinou clandestin  al clanului.

Andu a început iar să se lamenteze:

– Credeți-mă că nu știu, n-am nici un amestec, vă rog să mă ajutați, din cauza Poliției am rămas fără slujbă, nu mai am nimic. Nicoleta, de ce nu te duci să le spui că n-am nicio vină…ce motiv aș fi avut, de ce s-o omor?

Acum a intervenit Nicoleta:

– Pentru că voia să te părăsească. Chiar nu știi cu cine se combinase Mara? Poate asta te-ar salva…Andu a dat deznădăjduit de mâini, era victima perfectă…

– Vreau să mergem la videochat, i-a spus Nicoleta lui Horia când au ajuns la mașină.

– Acum?

– Acum. Horia, am o presimțire…Decebal nu e străin de povestea asta…nu cumva el ascunde că e amestecat în moartea Marei?

– Cum ți-a venit ideea asta?

– La club, într-o noapte, am cunoscut o fată care lucra la videochat, se numește Ioana dar e poreclită Wanda. Ea mi-a spus că Mara se combinase cu un tip care fusese la nunta mea, pare-se de la Starea Civilă sau primărie…îți dai seama ce poate însemna asta?

Horia a prins ideea din zbor, se contura astfel o legătură neașteptată între Mara, Manole…să nu uităm că ea presta în cazino…și Decebal Mazilu. Oare cum arăta ofițerul fals de la Starea Civilă care oficiase ceremonia? Nicoleta a încercat să-și amintească dar fără rezultat ..

– Era un tip oarecare, n-am băgat de seamă…ba da, cred că-mi amintesc ceva, avea barbă.

– Barbă? Ești sigură?

– Cred că da…

Un tip cu barbă, îngrijit, discret…și-a adus aminte de Haralambie, omul lui Manole, care l-a primit în scurta lui incursiune la cazinoul clandestin. Să fie posibil? Avea dreptate Nicoleta, trebuia să meargă neîntârziat la videochat, fata aceea, Wanda sau alte foste colege ale Marei puteau să știe mai multe amănunte.

Dar la videochat totul se schimbase, nu mai era patroană Luxița ci Gore, nepotul ei, lucrau doar fete noi iar Wanda era se pare la un salon de masaj erotic, nimeni nu știa care anume. Bineînțeles că Gore n-a întârziat să-și facă apariția, era un bărbat înalt, negricios, cu o țigară în colțul gurii. Își lăsase o bărbuță subțire, un fel de cioc, și purta ochelari de soare, crezând că astfel capătă un aer mai important iar la vederea Nicoletei a zâmbit cu toată gura:

– Ia te uită ce vizită simandicoasă…doamna Mazilu în persoană! Ți-a priit aventura de atunci dar dacă mai stăteai puțin ai fi aflat ce înseamnă un bărbat adevărat. Mă rog, nu e timpul trecut…l-aș putea lăsa pe domnul…

– Avocat Drăgan…

– Domnul avocat Drăgan ar putea să-și piardă timpul cu fetele în timp ce noi doi terminăm ce-am început, ce zici, dulceață?

Nicoleta își aminti brusc atingerea mâinilor reci ale bărbatului mirosind a alcool care o înghesuia pe canapeaua uzată dar pur și simplu nu voia să se angajeze într-un schimb de replici cu el, a privit spre Horia care a spus:

– Dumneata ești acum proprietar aici?

– Manager, dragă..director.

– Doamna Luxița Mironescu  ți-a cedat afacerea …sau ești doar omul de paie al…?

– Al cui? se grăbi să întrebe Gore văzând că fraza celuilalt a rămas în aer.

– Poate al lui Decebal Mazilu…sau al lui Manole…

– Manole, ce treabă am eu cu Manole, ia mai bine cărați-vă, ați venit aici să mă luați la întrebări și să ne țineți din treabă?

Au plecat, n-avea nici un rost să insiste, oricum știau sigur că apariția lor va fi raportată, dar cui? Nicoleta bănuia că Gore e legat de Manole,  de la el a aflat adresa acestuia numai că multă lume știa unde locuiește interlopul, nu era un secret …Era adevărat că Gore încerca de mult să încropească o afacere cu fete dar tânărul n-avea anvergura necesară să preia singur o asemenea afacere precum videochatul iar să te apuci să racolezi tipe disponibile în fieful clanului Manole ar fi fost curată sinucidere. Dacă șmecherul obținuse sprijinul lui Manole, de fapt lucra pentru el, tot nu se explica în ce mod a fost îndepărtată Luxița și partenerul ei, era aici un secret, un mister ce se cerea dezlegat…

– Tot mai mult cred că Andu e nevinovat, conchise Horia.

– Pe mine altceva mă interesează, există vreo legătură între Petru Manole și Decebal?

– Rămâne să descoperim. Nicoleta…simt că aici e cheia afacerii, doar așa ai putea să te apropii din nou de copilul tău.

36

Nicoleta

S-au mutat  într-un apartament de 3 camere la etajul 5 al unui bloc din zona Stadionului Dinamo, nu era prea departe de Piața Victoriei unde se afla cabinetul de avocatură. Nicoleta a avut grijă să sune la primăria din Bughești unde lucra Petruța Oană, sora vecinului lor Grigore, lăsându-i numărul de telefon în caz că mama Verona avea vreo urgență. Apartamentul era simplu mobilat dar bine îngrijit, desigur mai trebuiau cumpărate unele lucruri la bucătărie, lenjerie de pat, schimbate becuri și coșuri de gunoi, o grămadă de obișnuințe noi se formau. În camera de zi unde se afla televizorul Horia și-a adus o măsuță pe care a instalat laptopul iar Nicoleta a făcut loc pe rafturile micii biblioteci cărților pe care le studia. Brusc și-au adus aminte amândoi că în casă nu existau fotografii.

– Nici măcar fotografiile de la nuntă nu le ai? a întrebat Horia.

– Care nuntă?

– Poate într-una din ele l-aș putea vedea pe falsul ofițer al Stării Civile, dacă e vorba de Haralambie, cum bănuiesc…

– Fotografiile sunt în ziare,îi explică Nicoleta, scotocind prin valiză în căutarea unui teanc de tabloide pe care le păstrase…dar nu se vedea bine ofițerul, mai mult cu spatele, pentru că fotografii avuseseră grijă ca în prim plan să se afle mereu perechea de „miri„ Totuși Horia putea admira în toată splendoarea mireasa, frumoasa brunetă care strălucea  de eleganță și prestanță în peisajul luxuriant al vilei. De altfel Nicoleta învățase bine să pozeze, ținutele ei erau diferite, de cea mai bună calitate, toate fotografiile ei găzduite prin ziare meritând admirație, în special  imaginile de la piscină în bikini, cu o pălărie drăguță și ochelari de soare moderni.  Acum, în blugi și un tricou obișnuit de interior, părea o altă persoană, dar una mai umană și mai accesibilă. Horia îi admira discreția cu care se machia, simplitatea coafurii și se bucura, aceasta e adevărata Nicoleta, cea din fotografii e o făcătură a stiliștilor și fotografilor.

– Acum ce facem, cum o găsim pe Wanda? întrebă ea iar Horia zâmbi șiret:

– Simplu, mă sacrific eu și bat toate saloanele de masaj ale Bucureștiului.

– Ți-ar place hoțomanule…Sunt multe?

– Ia să vedem pe Google…uite aici…puzderie. „Poftiți la saloanele  de masaj unde tinere fete, senzuale, minunate, sexy, nud, oferă plăcere…„

– Crezi că eu nu știu să citesc? Mă rog, pozele arată promițător dar tot nu te las.

– Nicoleta, tu ești mult mai frumoasă și mai adevărată decât astea…uite ce scrie aici, e o adevărată filozofie…„ședința de masaj erotic este un ritual de remodelare a viziunii despre lume generând gânduri pozitive și o stare de spirit armonioasă…„

– O filosofie de doi bani!

– Stai că n-am terminat! „Pornind de la premiza că energia umană fundamentală este cea sexuală înțelepții Orientului Antic au dezvoltat arta masajului erotic, principiul de bază în masajul genital la bărbați fiind acela că mișcările și atingerile trebuie încetinite …„

– Termină sau îți arăt eu ție atingere sexuală! Mai bine o atacăm pe madam Luxița, de la ea s-ar putea să aflăm ceva solid.

– Bună idee, știi cum o găsim?

– Dacă a renunțat la videochat sigur mai are restaurantul…

I-a povestit că Decebal a dus-o odată la cină la localul Luxiței Mironescu, era îndrăgostit de felul cum gătea bucătăreasa de acolo și adesea căuta prilejuri de a face un drum , era un loc aparent banal, o vilă veche amenajată ca restaurant, cu camerele devenite saloane de mese, un peisaj oarecum nepotrivit dar des întâlnit în București unde multe localuri vechi fuseseră construite ca niște cantine cu săli imense, neprimitoare pe care nu dorea să le închirieze nimeni, nu puteau avea atâția clienți cât să acopere chiria.

S-au dus chiar în acea după amiază, Nicoleta și-a amintit cu oarecari poticneli adresa și au intrat pe o stradă liniștită nu departe de cartierele care fuseseră demolate pentru a face loc ultimelor mărețe realizări ale regimului trecut. Strada devenise cu sens unic datorită șirurilor de mașini parcate pe ambele părți dar înainte de a ajunge la local Nicoleta i-a făcut semn să oprească.

– Stai…Decebal e acolo!

– De unde știi?

– Nu vezi limuzina, e oprită în fața restaurantului, îl așteaptă să ia cina…iar la volan e Ștefan!  Ți-am spus că nu s-a despărțit de el…Te rog, repede, treci mai departe!

Au depășit Maybachul cunoscut și au plecat dar au revenit pe seară când Luxița rămăsese fără prețiosul musafir. Ciudat dar femeia nu s-a mirat să-i primească, nu a pus întrebări curioase dar nici nu părea dispusă să dezvăluie prea multe amănunte despre combinațiile ei. Pur și simplu le-a spus că s-a retras, că obosise, că a lăsat afacerea pe mâna nepotului ei în schimbul unei părți de profit. Cât despre Decebal Mazilu nimic deosebit, era un simplu prieten, niciodată nu fusese în parteneriat cu el iar numele de Petru Manole părea să nu-i spună nimic. Minte de îngheață apele, își spuse Nicoleta care totuși află ceva util, dintre fetele vechi doar de una singură își amintea Luxița, era vorba de Denisa care cu banii adunați deschisese o florărie pe lângă Gara Obor. Un alt drum, o altă speranță dar nu exista altă cale decât să meargă până la capăt.

Iar vizita la Denisa nu i-a dezamăgit. Evident, femeii îi mergea mai bine, se căsătorise, băiețelul ei era mare acum, elev silitor, dar prieteniile vechi nu le uitase. Moartea Marei o marcase profund, fuseseră nedespărțite la videochat și Horia se întrebă dacă nu cumva înainte practicaseră aceiași meserie dar se abținu să întrebe mai ales că Denisa, azi mergând spre 40, nu mai arăta nimic care să justifice interesul sexual al cuiva.

– Tu știi cu cine se combinase Mara înainte de a muri? a atacat Nicoleta. Era un tip cu bani, atâta am aflat.

– Avea un prieten, așa e.

– Ți-a spus cum îl cheamă?

– Tipul îi promisese că a ajută, dar așa sunt toți, promit marea cu sarea până le cedezi și-și fac poftele. Aruncă o privire indiferentă spre Horia și continuă. Nu mi-a spus amănunte dar tipul avea un nume rar, de reținut, îl chema…

–  Haralambie?

– Exact,  Haralambie.

Cel care l-a dus acolo în bârlogul secret al lui Petru Manole a fost Dobrescu, cel care i-a retezat avântul a fost procurorul Gheorghiu, pe când îi era șef, trebuia să stea de vorbă cu amândoi.  Mai întâi a dat un telefon la sediul lui Dobrescu.

– Cu domnul Dobrescu, vă rog.

– Cine îl caută? a răspuns o você de femeie.

– Horia Drăgan, avocatul Horia Drăgan.

– Nu cred că domnul Dobrescu mai vrea să angajeze avocați.

– E o chestiune personală, sunt fiul unui vechi prieten al…

– Inutil să insistați, domnul Dobrescu a fost arestat de DNA.

A rămas uimit.

– Poftim? Pentru ce?

– Acuzațiile obișnuite, spălare de bani, trafic de influență…

Ciudat…Dobrescu păruse de neatins. Mai avea de mers la fostul lui șef.

Gheorghiu l-a primit într-un birou încărcat cu dosare cu același aer rece, superior, de vedetă conștientă de propria valoare și i-a zâmbit mecanic:

– Drăgan, ce mai faci? Ți-ai adus aminte de mine, e o vizită de curtoazie?

–  Aș vrea să te rog ceva.

– Bănuiam eu. Noua ta șefă știe?

–  Nu mai lucrez la Parchet.

– Aha, lasă-mă să ghicesc…te-ai făcut avocat. Imediat tonul lui Gheorghiu s-a schimbat, a devenit zeflemitor…Și ai tupeul să vii să-mi ceri informații confidențiale din dosare, ce naiba Drăgan, lucrezi în justiție sau în comerțul cu prezervative? Dar Horia n-avea de gând să dea înapoi.

– E vorba de un singur dosar, cel al lui Petru Manole.

– Chiar insiști?

– Un dosar pe care îl tergiversezi de ani de zile, cu bună știință.

– Eu îl tergiversez? Ce tot spui dumneata…Vrei să te dau afară?

Departe de a se duce spre ușă speriat, Horia și-a adunat tot curajul și s-a apropiat de birou, s-a așezat pe scaunul din fața procurorului pe care nu fusese invitat până acum să-l ocupe și l-a privit în ochi:

– Ce știi despre Haralambie, omul lui Manole?

– Îți repet, nu-ți pot da nici o informație.

– Nu poți sau nu vrei? Domnule Gheorghiu, cât ai fost șeful meu m-ai dus cu zăhărelul, m-ai ținut departe de orice l-ar fi incriminat pe Manole, după ce i-am descoperit cazinoul clandestin ai aranjat să dispară totul fără urme, ai tras sfori ca toate dovezile posibile să fie ignorate, ai mușamalizat cât ai putut fărădelegile lui și iată că de ani de zile unul din capii interlopi notorii scapă de justiție. E drept, nu e singurul, dovadă că justiția mai are uscături, dar eu n-am să mă dau deoparte de la nimic ca să te demasc și voi începe printr-o plângere la Consiliul Suprem al Magistraturii, vor fi obligați să te ancheteze. Pentru cazul cazinoului dispărut am martori, nu uita!

Gheorghiu l-a ascultat în tăcere, fără ca vreun semn de pe fața lui să-i trădeze reacțiile apoi a rostit calm:

– Ai terminat? Atunci poți să ieși afară.

37

Decebal

Horia a ajuns puțin mai târziu la birou, traficul de pe bulevard fusese parcă mai dificil ca oricând. Era atât de stresant să înaintezi puțin apoi să oprești imediat, înghesuit bară la bară în cârdul de mașini încât nu aveai măcar timp să gândești. Unii șoferi mai indiferenți vorbeau la telefon sau ascultau muzică dar Horia nu obișnuia să caute alte preocupări capabile să alunge plictiseala. La sediul cabinetului de avocatură partenerul său Theodor îl aștepta, făcându-i un semn discret.

– Horia, ai un client..Du-te, ai să vezi despre cine e vorba.

Era  Decebal Mazilu la fel de jovial și sigur pe el ca întotdeauna, cu aspectul unui sportiv experimentat pe care doar vârsta l-a scos din activitate. Se așezase pe un fotoliu și își mângâia mustața frumos aranjată. S-a ridicat la intrarea lui Horia care i-a spus:

– Vă rog stați jos, domnule  Mazilu..bună ziua. Cu ce vă pot servi? Vizitatorul părea încurcat, ezita să se așeze din nou și privirile îi fugeau prin colțurile încăperii.

– Vreau să-mi cer scuze pentru că te-am lovit, am fost bădăran, nu m-am putut abține și…a tușit, și-a dres glasul și a încheiat. Asta e, scuzați-mă.

– Vă scuz dar nu vă iert domnule Mazilu.

– De ce nu-mi spuneți Decebal? Vi s-ar părea caraghios să vorbiți cu un rege? Uite, ca să mă revanșez îți fac o propunere …Horia…știi că am o mulțime de relații pe care le pot folosi în caz că tu și Nicoleta ați dori să începeți o viață nouă? Horia nu se aștepta, în scurtul timp trecut de la intrarea în birou căutase rapid în minte motivele pentru care magnatul venise la el fără să găsească nimic solid.

– O viață nouă…cum, unde?

– De exemplu în Australia, s-ar putea găsi un post pentru dumneata la ambasada din Canberra, le-ar folosi un tip cu pregătire juridică.

– Nu pot să cred, dumneata ești serios?

– Cât se poate de serios.

– Și mă consideri atât de stupid că aș pleca departe cu Nicoleta rugând-o să-și lase  copilul în urmă? Felul în care fără șovăială oaspetele trecuse la un ton familiar îl descumpănea, i se părea că Decebal încearcă să-și impună autoritatea și trebuia să reziste cu orice preț. Pe de o parte era tentat să-l dea pe ușă afară pe de alta îl rodea curiozitatea de a afla motivele reale ale vizitei. Vrea să-l amenințe, să-l șantajeze, să-l sperie?

– Stupid nu ești…naiv da. Dumneata Horia Drăgan nu ai stofă de luptător, asta se vede. Chiar dacă te dai grande în fața femeii iubite nu-ți va fi ușor să te descurci nici cu pretențiile ei, nici cu familia dumitale, doar ai o soție și un băiețel mare, în ce clasă e?

– Cred că dumneata glumești, așa vrei să-ți rezolvi problemele?

– De ce nu încerci, s-ar putea să ai o surpriză…Nicoleta să refuze să te însoțească peste mări și țări.

– E normal, cum să plece de lângă copilul ei?

– Să nu-l băgăm în discuție pe Andrei, e băiatul meu și așa  va rămâne dar de dumneata mi-e milă. Chiar nu-ți dai seama că Nicoleta e o profitoare, se folosește de tine ca avocat să o ajuți să înșface banii, n-ar pleca de lângă mine, știi că dă târcoale vilei, precum câinele măcelăriei? Ar fi un test, să vezi dacă te iubește, e în stare să te urmeze la capătul lumii? Pun pariu că vei fi dezamăgit…

Dacă acesta era motivul întrevederii era subțire. Acum era sigur că Mazilu nici nu a venit cu o propunere serioasă, n-avea nici o relație care să-l ajute să plaseze un om la o ambasadă, totul era făcut ca să-l pună la încercare, să strângă și mai mult relația lui cu Nicoleta, în folosul îndepărtării ei tot mai adânci de casa unde i se refuza accesul la propriul copil.

– Tot la capătul lumii l-ai trimis și pe Haralambie? a întrebat.

– Cine e tipul? a replicat Mazilu, care nu se aștepta la schimbarea subiectului.

– Falsul ofițer al Stării Civile care te-a ajutat să înscenezi o farsă oribilă Nicoletei.

– Îl chema Haralambie?  Habar n-am de el, era un figurant.

– Ți l-a recomandat Petru Manole? Evident, Decebal nu era mulțumit nici cu turnura pe care o luase discuția nici cu faptul că Horia preluase inițiativa.

– Manole? Ce treabă are Manole? L-am angajat personal, de la o agenție de casting.

– Serios? Tot de acolo s-o fi angajat la cazinou, unde l-am văzut eu însumi, în compania bossului. Doar că șeful meu de atunci nu mi-a lăsat ancheta.

– Nu e treaba mea, de ce nu-l întrebi pe Gheorghiu?

– Știi că Haralambie avea o relație cu femeia care a fost ucisă, Mara Cosma? Prietena Nicoletei?

Decebal devenise agitat, nervos dar știa să se stăpânească. Probabil că va ieși din încurcătură în stilul său propriu, cu o glumă.

– Domnule, ești nebun, ce amestec am eu în toate astea? Recunosc, i-am făcut o farsă Nicoletei. Dă-mă în judecată.

– Am s-o fac.

– Pe ce temei anume?

– Înșelăciune. Promisiune falsă. Tortură morală…

– Ce grozăvie! O să mă condamne la pușcărie sau scap cu ceva despăgubiri? Ești simpatic..dar pentru femeia vânătoare de averi nu există articol în codurile voastre? O să fiu condamnat pentru că mi-am apărat averea, proprietatea strânsă cu munca mea? Da, fraiera a fost păcălită, s-a dăruit pe gratis dar sunt convins că o să recupereze din altă parte. Chiar merita o lecție, de învățat pentru toate sărăntoacele care vânează căsătorii cu bărbați bogați după care îi târăsc prin tribunale ca să ciugulească la divorț câte ceva. Uite că eu m-am ferit singur și să nu-mi spui că am profitat de ea, de tinerețea ei și alte bazaconii…doar nu am violat-o, ea a vrut!

– I-ai promis că te căsătorești cu ea, insistă Horia.

– Și am făcut-o! Nu ți-a arătat pozele, ea în rochie de mireasă, cu un buchet superb de trandafiri galbeni în mână, îmbujorată, strălucind de fericire…Am dus-o la Paris, ne-am plimbat pe Sena, am dat petreceri…e drept, acolo n-am avut lăutari dar i-a plăcut.

– Totul era teatru.

– Cui nu-i place teatrul de calitate? …iar ăl de-l cauți, Haralamb,  ce te ajută să dovedești?

– Știi unde se află?

– Era moldovean de peste Prut, probabil s-a întors acasă.

38

Horia

Theodor Bratu l-a urmărit în timp ce-l conducea pe Mazilu, amândoi încheind civilizat, politicos, o discuție ce se dovedise contondentă, lui Horia văzându-i-se picături de sudoare coborâte în jurul nasului și o roșeață ușoară spre urechi, semn că își stăpânea cu greu nervii.

– Dacă vrei să te calmezi am niște coniac, i-a spus Theo dar a fost refuzat.

– Mai bine dă-mi o țigară.

– Dar tu nu fumezi?!

– Vreau doar s-o miros, s-o pipăi…

– Așteaptă, își dau ceva mai bun.

Colegul lui ieși puțin din încăpere iar când se întoarse avea în mână un obiect micuț,  un stick electronic de memorie pe care i-l dădu.

– Ce e aici?

– Înregistrarea a tot ce ați discutat în birou.

– Noi aici putem înregistra conversațiile cu clienții? E legal?

– Horia, legea e complexă, depinde cum o interpretezi. Oricum, dacă există vreun element pe care-l poți folosi nu te sfii. A recunoscut?

– I-am spus că-l dăm în judecată pentru înșelăciune.

– Corect. Se poate întocmi o plângere pentru înșelăciune pe baza articolului 215 din  Codul Penal iar pentru tipul care a oficiat cununia în fals există articolul 244, folosirea de calități mincinoase… promisiunea de căsătorie e reglementată și de noul Cod civil, poate fi dovedită cu orice mijloace de probă, inclusiv cu martori. Cam la atât mă pricep…

– În cazul nostru căsătoria a avut loc, dar era falsă. … Scuze, mă grăbesc. Trebuie să mă duc la Poliție, am nevoie de un permis de port armă..nu te gândi să faci glume, nu mă apuc de vânătoare, am să-mi iau un pistol.

– Un pistol? Pentru ce?

– Să fie…

– Ai grijă să nu se joace Petrișor cu pistolul..scuze, am uitat că nu mai stai acolo…

De aceiași vârstă dar mai experimentat Theo își dădea seama că prietenul lui se frământă și nu-l invidia pentru postura în care se afla. Era nevoit să-l sfătuiască să renunțe cât mai repede de a fi avocatul Nicoletei, ea trebuia să-și prezinte plângerile și să meargă în instanțe cu un alt apărător, neutru, neimplicat în vreo relație directă. Și așa Horia greșea prea mult lăsându-se expus, primise un telefon de la Sonia, soția prietenului său, care insistase că implicațiile morale ale situației puteau dăuna cabinetului de avocatură. Iar problemele de care se temea se puteau declanșa oricând, Decebal Mazilu fiind un client obișnuit al presei mondene, când tabloidele nu vor mai avea subiecte fierbinți cum ar fi violurile în masă, divorțurile repetate ale lui Silviu Prigoană sau amenințările cuiva că se aruncă de pe un bloc e posibil să se ajungă la cazul Nicoletei. Singura explicație că până acum nu se întâmplase nimic era, probabil, capacitatea lui Decebal de a ține în frâu interesul jurnaliștilor de cancanuri plătind publicitate, așa cum Horia îi spusese de mai multe ori. Doar că ulciorul nu merge de multe ori la apă…

Horia a plecat dar pe drum îl sâcâia un gând…în discuția lui cu Mazilu se strecurase ceva de importanță majoră dar acum nu-și dădea seama despre ce e vorba, omul spusese un lucru esențial care lui îi scăpase, neapărat trebuia să asculte înregistrarea. Acum însă pe Horia îl preocupa altceva, Nicoleta nu răspundea la telefon, ceea ce era surprinzător. Era convins că o va găsi învățând, totuși testele pe care trebuia să le rezolve puteau să o ajute să uite de necazurile ei dar când a ajuns acasă nu era nimeni. Apartamentul era prea mic ca să o caute prin casă și chiar nu înțelegea ce se întâmplase  dar era îngrijorat. Oare ce și-a pus în cap Nicoleta să facă, fără știrea lui? Un singur răspuns îi venea în minte…copilul.

Imediat își imagină că Nicoleta încearcă o lovitură dramatică, să-l răpească pe cel mic , să provoace un scandal sau, cine știe, Doamne ferește, un incendiu…Îi aprecia firea voluntară, devenise o femeie puternică și nu se putea reține să nu o compare cu Sonia, amândouă erau ființe tari, aprige, în timp ce el se simțea adesea atât de neajutorat și lipsit de reacție. Nici acum nu știa ce să facă, ea nu răspundea apelurilor sale repetate, nu avea nicio idee cum să o găsească iar dacă ar fi trimis poliția pe urmele ei la vilă putea declanșa necazuri sporite. Să aștepte… nu avea altceva de făcut dar era greu să stea degeaba privind pe fereastră, pândind orice mișcare de pe stradă, tresărind la fiecare zgomot. Cu toată alerta nici n-a auzit-o când a băgat cheia în broasca ușii, a deschis și a intrat.

– Ai fost la vilă, a spus el în loc de bună ziua.

– Da, am fost.

– Cum, cu ce?

– Sunt niște autobuze pentru Snagov la fiecare jumătate de oră de la capătul tramvaiului 41.

– Dacă ai vrut să stai de vorbă cu Decebal ai dat greș, la ora aia se afla în biroul meu.

– Ce voia?

– Dar tu ce căutai la vilă?

– Horia, m-am dus pe jos, nu m-am arătat la poartă, de ce să risc să fiu alungată, m-am uitat peste garduri, am sperat să-l văd pe Andrei în grădină, la plimbare, la joacă..dar n-am avut noroc. L-a privit cu atenție: Te-ai speriat? Credeai că sunt în stare să fac o prostie?

– Prostie sunt pe cale să fac eu, Nico. Theo m-a luminat, ar trebui să ne despărțim.

– Poftim?

– Scuze, m-am exprimat greșit, ar trebui ca alt avocat să se ocupe de cazul tău, pentru a evita scandalul, eu va fi nevoie să rămân în umbră.

Brusc a înțeles că pusese paie peste foc, se declanșase criza care de mult amenința relația lor.

– Foarte bine, Horia, lasă-mă  și tu singură…Dintr-odată au podidit-o lacrimile, fața ei s-a înroșit și dădea semne de nervozitate așa că el a încercat să vină lângă ea, să o liniștească, să prevină o înrăutățire a situației dar femeia s-a ferit…Nu te apropia, nu mă atinge, toți bărbații sunteți la fel…Mama lui Decebal a murit otrăvită, știai? Poate e un blestem în familia lui, ce mai pot face acum când am fost prinsă în capcană?

– Nicoleta…

– Lasă-mă! Mai bine îl omor eu pe Decebal. Tu vezi că mama nu mă sună? Am să o caut eu să o rog să vină, am nevoie de ea. Trecea de la una la alta cu ușurință, dovadă că nu raționa logic, că în mintea ei se învălmășeau puzderie de gânduri neduse până la capăt.

– Eu nu mai reprezint un sprijin pentru tine?

–  Ce poți face tu? De ce nu te întorci la copilul tău, la familia ta..? Poate eu sunt cea blestemată, aduc în jur numai nenorociri.

– Am să plec, credeam că mă iubești.

– Te iubesc, iartă-mă, sunt disperată. S-a înmuiat deodată de parcă o părăseau puterile: N-am să pot niciodată să-mi termin studiile cum mi-am propus…nu mă pot concentra, sunt împrăștiată, derutată, Horia, te rog, ajută-mă, nu mă lăsa…

– Fetița mea dulce…cum aș putea să te las?

Mai târziu, în pat, a întrebat-o:

– Auzi, ce-ai zice dacă mi s-ar oferi un post undeva departe, prin Australia sau Noua Zeelandă..ai merge cu mine?

– Aș merge.

39

Nicoleta

Chemată de urgență la București mama Verona a lăsat toate treburile gospodăriei și a venit la fiica ei. Nu știa de vizitele de cerșetorie ale actualului soț dar deja vecinii începuseră să bârfească, se spunea că Stan fusese dat afară din slujbă, că ar fi plecat pe nu se știe unde să caute ajutor dar acesta făcea pe morocănosul și  nu recunoștea nimic. În plus începuse iar să bea zdravăn și să fumeze ca un șarpe iar când Verona l-a somat să-i spună de unde avea bani răbufnise.

– Ai fost la Buzău, ți-au dat copiii bani?

– Aș, am fost la fie-ta, credeam că e bogată și nu se uită la ceva mărunțiș dar nu mai stă acolo!

– Cum adică nu mai stă?

– Așa bine. S-a mutat cu un hăndrălău, unul tânăr, cică e avocat…Noroc că bătrânul Mazilu mi-a dat niște bani să am pe drum că în nădejdea fie-ti mă mâncau câinii.

Verona n-a înțeles nimic din bălmăjelile soțului și s-a hotărât să plece să vadă cu ochii ei ce se întâmplă, nu înainte de a vorbi cu Nicoleta la telefon pentru că Petruța, vecina ei care lucra la Primărie, aflase numărul. Iar Nicoleta, printre lacrimi, a rugat-o să vină de urgență, a așteptat-o la gară și a dus-o în noul apartament de lângă Stadionul Dinamo.

– Mamă, ești obosită de pe drum, vrei ceva să mănânci, să bei?

– E adevărat că tu trăiești cu un avocat? Ți-ai părăsit soțul, ce e cu tine fata mea?

– Nu l-am părăsit. Iar Decebal Mazilu nu e soțul meu.

I-a povestit tot femeii care asculta înmărmurită, nu-i venea să creadă. Privea în jur camera mobilată modest dar curată, bine îngrijită, se uita la Nicoleta care arăta la fel de frumoasă dar mai matură, mai serioasă, dornică să-și împărtășească grijile și să ceară ajutor. Toată copilăria Nicoleta stătuse cât mai retrasă, închisă în cărțile și revistele ei pe care nimeni nu le controla dacă sunt folositoare la școală sau nu. Verona avea o gospodărie de dus, conta prea puțin pe soțul ei și se descurca trudind de dimineața până seara cu rezistența tradițională a femeilor de la țară. Își reproșa că nu se ocupase mai atent de fetiță, că nu se apropiase de ea, o scutise de multe munci grele sperând că-i oferă timp pentru a învăța și iată ce se întâmplase! Cum putea cineva să fie atât de meschin, de pervers să-și bată joc de un suflet curat de adolescentă, de ce nu știuse oare să o îndrume, să prevină la timp fuga Nicoletei de acasă și plonjarea într-un mediu ostil pe cale s-o distrugă?

– Îmi pare rău că n-ai ascultat povețele preotului, spuse mai mult ca o constatare Verona.

– Ce-a făcut Ile, s-a însurat?

– Nu, femeia a plecat de la noi. Ce facem cu copilul, mamă?

– Nu știu.

– Cum se poate să nu te lase să te apropii de băiat, n-are voie să vă despartă.

– Tu trăiești în altă lume, mamă.

– Ba nu, Nicoleto, tu trăiești în altă lume. Nu te mai întreb nimic, nici nu vreau să știu de bărbatul cu care trăiești înainte de a merge la o biserică, să te spovedești, să te cureți de păcate, să-i ceri iertare lui Dumnezeu și Maicii Domnului…

Nicoleta avusese grijă să-l roage pe Horia să doarmă o noapte la mama lui cât timp Verona va fi în București. și așa erau o mulțime de lucruri de discutat între mamă și fiică încât explicațiile sentimentale nu aveau prioritate. Așa că s-au hotărât să meargă împreună la o mânăstire, erau suficiente chiar în București, puteau să se ducă la Plumbuita, la Antim sau la Radu Vodă. Era convinsă că vizita o să-i facă bine și  preotul bătrân care le-a primit părea dispus să le asculte cu înțelegere dar Nicoleta n-avea curajul să dezvăluie toate amănuntele aventurii sale bucureștene așa că spovedania ei a fost cam vagă. Poate de față cu  preotul din comună, cu Ile, ar fi fost mai deschisă dar Verona era hotărâtă să obțină pe loc afurisenia lui Decebal. În biserică era întuneric. Nicoleta s-a chinuit să se obișnuiască repede cu schimbarea față de lumina zilei dar au fost invitate în curte.

– Cum se poate părinte să-ți bați joc de sufletul unei copile, să te prefaci că o iei de nevastă, să-i faci un copil și pe urmă să o gonești, să lași copilul fără mamă?

– Nu s-au cununat, copilul nu a fost botezat creștinește? Preotul o privea pe  Nicoleta și nu se citea în privirea lui foarte multă compasiune. Acum ea purta o pereche de blugi renunțând temporar la fustele ei scurte dar asta nu-l clintea pe bătrân în părerile lui:

– Se întâmplă multe fărădelegi pe lumea asta datorită păcatelor, lipsește frica lui Dumnezeu, care rabdă multe, i-a răbdat pe păcătoşii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma şi Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, femeile să umble dezbrăcate pe stradă şi să-şi arate trupurile lor goale la bărbați, ca să-i atragă spre păcat….

– Dar, părinte…a încercat inutil să protesteze Nicoleta.

– Să știți că Diavolul a născocit veștmintele astea necuviincioase și măscările cu care se boiesc pe fețe și pe trup oamenii… Până și țigăncile se îmbracă decent ca să nu-i smintească pe bărbați dar femeile creștine au renunțat la tradițiile rămase de la Hristos, de la apostoli și Sfinții Părinți, ce se întâmplă pe stradă, în ziare, le televizor e curată blasfemie și pedeapsa divină nu va întârzia să apară!

Bătrânul era greu de oprit, pornise să țină o adevărată predică iar Nicoleta își dădu seama că va pleca de la mănăstire fără să fi câștigat nimic, nici măcar un plus de liniște sufletească. Dacă asta era alinarea adusă de biserică mai bine renunța. Erau zeci de mii de biserici în țară, se construiau altele în permanență,  enoriașii se îmbulzeau la venerarea moaștelor dar peste tot hoții, violatorii, traficanții de carne vie nu se împuținau…De fapt ce ajutor putea obține prin vizita mamei sale, cel mult o păsuire, o înțelegere a faptului că lupta pe care voia s-o ducă va fi lungă și grea, că se vor rosti în public vorbe grele iar rănile vor fi adânci? Pe drum spre casă a auzit-o întrebând deodată:

– Tu când ai înțărcat copilul?

– Îmi pare rău dar pediatra mi l-a luat repede de la sân, zicea că îi transmit anticorpi.

– Te-au mințit mamă, și-au bătut joc de tine…a început Verona să o plângă, după care a trecut brusc la alt subiect:

– Dar de biata Mara ce mai știi, i-au prins pe cei de-au omorât-o?

40

Horia

O nouă ceartă, poate o nouă criză s-a declanșat în clipa când el voia să-i repete Nicoletei ceea ce ar fi trebuit spus în fața presei în cazul unui interviu. Theo îi recomandase un avocat, o femeie cu experiență în dreptul civil și Horia voia să pună la punct un plan coerent de atac dar Nicoleta era reticentă.

– Dacă-ți închipui că am să merg la emisiunile alea de bârfe și infamii, te înșeli i-am jurat mamei că am să mă feresc să mă expun la televizor. Horia era uimit:

– Stai așa, din câte înțeleg, când erai acasă la Bughești te hrăneai mai mult cu tabloide, chiar tu mi-ai spus că nu scăpai nicio emisiune din astea, pe atunci nu te deranjau minciunile de acolo?!

– Îmi dai voie să mă răzgândesc…sau trebuie să rămân proastă pe viață?

– Nicoleta, ne place sau nu, opinia publică devorează asemenea lucruri, poate e o trăsătură tipică nouă, să ne bucurăm de necazurile altuia, să căscăm gura când vedem un accident în loc să ajutăm victima, să moară mai ales capra vecinului, știi tu…

A dat din cap cu încăpățânare. „Nu vreau„.

Horia a început să-i explice cu răbdare:

– Când vei ieși de la tribunal după ce ai depus plângerea se vor năpusti ziariștii…va veni presa la tine și Decebal nu va putea să-i oprească. Presiunea mediatică va fi pe el! Crezi că o să-i cadă bine pentru afaceri?

– Și ce vom obține? Despăgubiri? Nu banii lui mă interesează.

– Nico, în cazul că va primi o condamnare ajungeți pe picior de egalitate la un proces de custodie. Nu e viitorul copilului în joc?

– Bine, mă duc, dau interviuri! Nu crezi că a doua zi mă va bălăcări el, mereu femeia e de vină, n-ai auzit de fata violată la Vaslui, au spus că nu era ușă de biserică…și îți mai pot da cazuri cu duiumul.

– Ai o fotografie cu copilul în brațe?

-Sigur că am.

– Va fi arma noastră principală.

Dar Decebal le-a luat-o înainte….Acum, nu a doua zi era deja la televizor, oferea un interviu amplu la o emisiune de audiență și figura lui mulțumită, cu mustața mereu impecabilă, cu claia de păr creț ținută sub control, cu ochii care păreau că evită să se lase priviți domina ecranul. Iar ceea ce spunea era în măsură să înfigă adevărate cuțite în rănile larg deschise din sufletul Nicoletei.

„Aveți în față un om care nu s-a lăsat păcălit! E un sport național la noi ca tot felul de fetișcane care n-au altceva de oferit decât tinerețea trupului lor fac comerț cu aceste farmece trecătoare căutând repede un sponsor sau un soț cu bani până când farmecele se ofilesc și trebuie eventual refăcute artificial…Fata de la țară pe care am scăpat-o din mâinile unui proxenet notoriu a vrut să mă păcălească turnându-mi un copil. Între timp, cu iubitul ei secret, un fost procuror acum avocat, au pus la cale să mă stoarcă de bani pretinzând că eu sunt în cârdășie cu interlopii, mă amenință cu procese de înșelăciune, tortură morală și altre prăpăstii…Ar trebui să mă împac cu ea de dragul celui mic dar nu pot când știu că s-a culcat chiar cu șoferul meu Ștefan, că a profitat de fiecare absență a mea pentru a colinda cluburile de noapte unde s-a înhăitat cu tot felul de șmecheri gen Curuleț, puștiul celebru că a avut toate starletele Bucureștiului….„

Era incredibil! Minciunile o loveau în față ca pietrele…

„Vai, ce ar zice mama?„ se cutremură Nicoleta ascultând cuvintele dure ale bărbatului în care crezuse, pe care ajunsese să-l îndrăgească. Câtă diferență între Decebal cel curtenitor, inteligent, înțelegător și cel de acum, dur, nemilos, răzbunător.

„- E adevărat că sunteți acuzat de legături cu clanul interlop al lui Manole?

– Nici nu-l cunosc…întrebați-l pe domnul procuror Adrian Gheorghiu care se ocupă de mai mulți ani de interlopi…numele meu nu figurează în nici un dosar legat de clanuri, afacerile mele sunt la vedere și ireproșabile! Copilul n-a fost pentru Nicoleta Călugăru  decât un vehicul, un obiect întrebuințat ca să ajungă la borcanul cu miere dar nu i-a ținut. Cu orice risc, chiar de mă veți acuza de cruzime morală, m-am apărat lăsând-o să creadă că e soția mea deși nu era în acte. Suport orice consecințe dar am scăpat de căpușă!  De altfel cât a stat la vilă Nicoleta a lăsat toată grija creșterii pruncului pe menajere, medici..doamna Veronica îi este mai mult decât mamă micuțului Andrei…„

Apare și Gilda Novac în emisiune, îmbrăcată super decent, pieptănată îngrijit, cu părul strâns într-o coadă de cal, cu bluza închisă până la gât:

„Eram logodnica lui Decebal dar femeia aceasta m-a dat deoparte fără scrupule, odată, în fața sediului firmei de asigurări mi-a blocat intrarea și a vrut să mă bată! N-am să uit niciodată cum am găsit-o prima dată în vilă, se aciuase și nu se dădea plecată…Decebal mi-a povestit cum doamna Mironescu, femeie de stirpe nobilă, amică veche a familiei Mazilu, a apelat la el să o salveze pe juna provincială care se agățase la beție de un proxenet de cartier și ea s-a lipit de el imediat, n-a vrut să o ducă acasă, stătea într-un loc mizer, cu o prostituată de cea mai joasă speță.„

Cel care urma la rând era Căpitanul:„…eu i-am atras atenția lui Decebal că mica hoțoaică i-a pus gând rău, ce femeie vine din prima în casa ta și ți se aruncă în brațe? Vă dați seama, cum a intrat în limuzină cum s-a prins că poate pune mâna pe lozul cel mare și atuuri avea, recunosc, nu-i pot nega frumusețea și tinerețea, l-a amăgit pe fiul meu că nu umblase cu mulți bărbați dar asta nu se poate ști niciodată…una care poftește a lucra în industria sexului nu poate fi ușă de biserică…„

– Sunt terminată, îți dai seama, gemu Nicoleta, n-am să mai pot scoate capul în lume…iar mama o să fie distrusă.

– Mi-e teamă că e de abia începutul, recunoscu Horia. Trebuia să le-o fi luat noi înainte dar am ezitat prea mult și iată….

Inițial Horia își programase mai multe drumuri, pentru permisul de port armă îi trebuiau analize, vizite la psiholog, la medicul de familie, apoi la Serviciul Arme și Muniții, dar lucrurile se precipitaseră. Avocata recomandată de Theo nu apucase să se familiarizeze cu cazul, era nevoie de o întâlnire, de o discuție amănunțită în trei și acum timpul nu le mai era favorabil. Pe de altă parte știa că multe femei acționau exact în stilul descris de Mazilu, era presa plină de exemple care de care mai notorii, fotbaliștii, actorii de succes, noii îmbogățiți fiind țintele predilecte ale roiului de fetișcane lansate la atac fără scrupule și fără prea multe haine pe ele iar Decebal conta pe reacția imediată a lumii gen „bine i-a făcut”. Râse aducându-și aminte cum, aproape zi de zi, la fotografiile semi-nud publicate de un tabloid se însera explicația „visul ei e să devină actriță. Se pregătește intens pentru asta” …cantitativ aveam cu ce popula Hollywoodul. Iar cum se pregătește intens…rămâne de ghicit.

– Ce-ai găsit de râs? spuse Nicoleta.

– Iartă-mă…dar nu știu ce să fac, ce să facem, adică. Sperase că-l poate ataca pe Decebal pentru că ar fi în cârdășie cu Petru Manole dar n-avea nicio dovadă. Sigur, faptul că atât Manole cât și Mazilu negaseră că s-ar cunoaște nu însemna nimic dar nici el nu putea veni cu cea mai mică probă. Brusc, și-a adus aminte de senzația pe care o avusese în urma discuției din birou, îi atrăsese atenția ceva care-i scăpase din spusele lui Decebal și nu știa ce anume așa că se hotărî să asculte înregistrarea de pe stickul de memorie. Era și pentru Nicoleta un prilej să afle cum încercase Decebal să-l manevreze și iată că pasajul scăpat i se revelă acum cu forță:

„- Serios? Tot de acolo s-o fi angajat la cazinou, unde l-am văzut eu însumi, în compania bossului. Doar că șeful meu de atunci nu mi-a lăsat ancheta.

            – Nu e treaba mea, de ce nu-l întrebi pe Gheorghiu?„

Îi spusese pe nume, de altfel și în interviul televizat făcuse referire clară la numele procurorului, Adrian Gheorghiu, pretinzând că nu e implicat în nici unul din dosarele acestuia. De unde știa Mazilu cum îl cheamă? De unde știa Mazilu ce anchete face Parchetul? Era o revelație care l-a lăsat la început fără glas.

– Gheorghiu?…s-a întrebat cu voce tare Nicoleta.

– Da, el. Îți dai seama cum se schimbă lucrurile?

– Nu cumva ești orbit de faptul că te-a persecutat, nu te-a lăsat să promovezi…Horia, ce legătură poate avea Gheorghiu cu problemele mele?

– Probabil nici una…sau mai multe!

Gheorghiu era fiul  unui fost general de securitate, ascensiunea sa în magistratura nu era singulară, foarte mulți foști își împinseseră copiii cât mai în față profitând de sistemul de relații creat și consolidat în timp. Își închipuise că descoperirea lui Haralambie l-ar ajuta, fiindcă s-ar putea dovedi legătura între Mazilu și interlopi dar acum alte gânduri îi treceau prin minte. Era convins tot mai mult că Gheorghiu e veriga de legătură, el fiind cel care în mod clar îl proteja pe Manole, poate chiar și pe Mazilu. Dacă mesajele de amenințare primite de el cândva erau chiar opera lui Gheorghiu? Dacă felul în care a fost umilit, discreditat cu prilejul anchetei asupra șoferului sau, mai apoi, în cazul cazinoului clandestin au fost manipulate de Gheorghiu ca să-și ajute protectorii? Merita să pornească pe noua pistă cât mai repede, dar cum? În primul rand n-avea de ce s-o amestece pe Nicoleta în cercetările lui, femeia avea destule pe cap, de ce s-o zăpăcească, s-o încurce? De altfel chiar ea și-a dezvăluit planul:

– Ai observat.. o singură persoană a lipsit din cortegiul de minciuni care mi s-au aruncat în cap de la televizor…doamna Luxița. Eu m-aș duce să stau de vorbă cu ea, între patru ochi.

41

Nicoleta

Acasă era liniște… Nicoleta pregătea niște ouă, nu era prea pricepută în bucătărie, nu avusese curiozitatea să deprindă bazele gătitului deși se învârtise adesea pe lângă mama ei în copilărie dat inutil iar acum îi părea rău. Sigur, la vilă era o grămadă de servitori dar acum se simțea rușinată față de Horia care sigur avusese parte cu Sonia de o gospodină mai exersată…Poate faptul că mama ei adusese în casă un tată vitreg care-i fusese de la început antipatic contribuise la izolarea în care-și trăise copilăria, primii ani de adolescență. Pe de o parte mama Verona, prinsă cu numeroasele treburi casnice dar și ca să o țină departe de Stan o îndepărtase de implicarea firească în viața de familie, pe de altă parte sub pretextul că se dedică total învățăturii își construise o colivie populată doar cu fantasme. Singura ei țintă, ani de zile, fusese clipa când va fugi, când va pleca de acasă pentru a cuceri lumea. Era conștientă de frumusețea ei și sigură că va reuși iar rezultatul era acum o imensă dezamăgire. Îl auzi pe Horia vorbind dar nu fusese atentă:

– Ce-ai spus?

– Vreau să stau de vorbă cu Eva…

– N-ai decât.

– Ouăle astea sunt arse, protestă el dar nu primi ca răspuns decât o privire indiferentă. Nicoleta arăta sexy în tricoul mulat și Horia era tentat să renunțe la micul dejun și să se apropie de ea dar renunță. Foarte rar avusese inițiativa în relațiile amoroase iar cele câteva eșecuri suferite îl marcaseră. Nici Nicoleta nu părea în mod special drăgăstoasă, zâmbetul ei frumos dispăruse dar desigur avea destule motive să fie preocupată. Ea prefera să nu-i spună ce planuri are. Horia nu va fi niciodată de acord cu o acțiune dură, să ia taurul de coarne iar ea n-avea curajul să îi acuze excesiva prudență, nu îndrăznea să vadă lașitate în moliciunea lui.

– Cum zici că o cheamă pe doamna avocat?

– Ileana Dumitru. O să ne vedem mâine.

– Abia mâine?

S-au despărțit, fiecare cu gândurile și proiectele lui iar Nicoleta s-a dus la localul pe care-l deținea Luxița, sperând să o găsească acolo. Avea noroc, Luxița era în mica grădină a  restaurantului unde creșteau câteva flori de toamnă din care recunoștea doar daliile. Arătă spre un rând de flori albastru-violet care miroseau frumos.

– Ce aveți aici, sunt superbe?

– Salvie. Ce e Nicoleta, ce mai vrei să afli?

Trebuia să iasă la atac neîncetat dacă spera să audă adevărul:

– Știți cum și-a bătut joc de mine Decebal, ați aflat despre căsătoria falsă?

– Dacă vrei să stăm de vorbă vino înăuntru să bem o cafea.

Înăuntru s-au așezat într-un salon întunecat și Nicoleta a încercat iarăși dificultăți în a se adapta cu lipsa de lumină. „Trebuie să merg la un doctor, s-ar putea să am ceva probleme cu vederea”. A așteptat ca Luxița să aducă serviciul de cafea, laptele, zahărul, privind-o cum oficiază servirea cu îndemânare și a întrebat:

– E adevărat că dumneata te tragi dintr-o familie boierească?

– Din păcate e o legendă dar la cât am suferit cred că meritam. Nu, draga mea, tata a fost profesor universitar, om politic, ani de zile a fost târât prin închisorile comuniste și a sfârșit murind la Canal. Mama, care era casnică, a trebuit să mă crească așa cum a putut…după ce un tovarăș ne-a luat casa locuiam într-un pod iar ea a fost nevoită să vândă tot ce ne rămăsese ca să-mi cumpere mie cele trebuincioase. A murit de foame, săraca, dacă poți să crezi asta…

– Imposibil…

– Ce știi tu, ești prea tânără…Dar să lăsăm trecutul, nu asta te interesează pe tine. Îmi pare rău sincer pentru ce ți s-a întâmplat, dacă mă crezi.

– Vă cred. O văzu ștergându-se de transpirație deși nu mai erau căldurile verii.  Luxița Moroianu era o femeie corpolentă, cu părul roșu mereu aranjat și cu multe bijuterii pe brațe, la gât, la urechi dar acum, luată de la munca grădinii, arăta mai puțin îngrijită, pieptănată sumar și părea vulnerabilă.

– Decebal și cu dumneata erați parteneri?

– E un fel de a spune…Afacerea cu videochatul nu putea rezista fără sprijin, tatăl lui, Căpitanul mă cunoștea mai de mult și m-a ajutat, Decebal nu se prea interesa de noi.

– Dar profita de fetele pe care i le pasai.

– Să zicem că-i mai prezentam câte o brunetă, cum îi plac lui, dar niciodată nu le-a bruscat, să știi, toate i s-au dat de bună voie.

– Ceea ce trebuia să fac și eu?

– Nicoleta, știi cum arătai pe atunci?….Nu că acum n-ai fi și mai frumoasă, mai atractivă, mai împlinită dar când ai intrat prima dată în firmă…

S-a întrerupt, cu aerul că își amintește totul, cu ochii minții. Nicoleta a răspuns cu sarcasm:

– Da, eram mai tânără, proaspătă, apetisantă ca un fruct copt, gata să fie cules, nu-i așa? Cât despre gărgăunii din capul meu…numai bine să profitați!

– De ce vorbești așa? Eu am știut de la bun început că nu te vei angaja la videochat, aveai alte gânduri de viitor.

– Și voi aveați alte gânduri pentru mine, drept care ai aranjat cu nepotul tău să mă atragă într-o cursă  iar Decebal trebuia să apară ca salvator și să mă arunc în brațele lui?

Luxița a negat vehement cu un gest al mâinii:

– Nici vorbă. Gore amușina de mult timp afacerea…Decebal chiar m-a avertizat să nu mă dau pe mâna băiatului, el căuta de fapt fete să le tuneze, să le lanseze în media, poate să intre în industria de filme porno…cert e că l-am ascultat și am stat departe.

– Nu cred, doamna Mironescu. A fost la mijloc o înțelegere cu Decebal și cu Petru Manole, de ce nu recunoașteți adevărul?…

–  Adevărul e ce-ți spun eu nu ce crezi tu. Mai vrei cafea?

– Mulțumesc, nu.

– Tu erai construită din alt material, se vedea…multe fete cad pe spate de la început, se mulțumesc cu o bijuterică, niște cosmetice mediocre, o cină de lux, poate o excursie, se vând pe mai nimic după care încep să regrete..

– Așa s-a întâmplat cu Mara? a găsit Nicoleta prilejul să întrebe.

            – Mara a avut o viață dificilă…știi că avea doar 13 ani când și-a început viața sexuală?

            – Nu se poate!

– Ba da…avea un iubit, nici acela nu trecuse mult de 20 căruia i-a cerut sex anal…ca să-și păstreze totuși virginitatea..o vreme! Ați fost prietene dar n-ai știut…cum n-ai știut cât decăzuse, cum s-a prostituat la colț de stradă până a luat-o poliția, cum am angajat-o eu ca să o scot din mocirlă…

– Așadar lucrai și dumneata pentru Petru Manole!

– Nu fi naivă… Mara nu avea nicio treabă cu Manole!

– Nu vă cred. A fost văzută la produs, într-un local al mafiotului, știu sigur asta.

– A dus-o acolo omul ei..Mara nu se mai ținea cu băiatul acela nevolnic, Tănase sau cum îi zicea, găsise unul mai bazat doar că se dedase la droguri, în clipa când mi-am dat seama am dat-o afară.

            – Droguri?

Din nou a privit-o cu scepticism, i se părea că tot ce auzise nu conținea dram de adevăr, era doar o plasă de minciuni destinată să o încurce și mai mult iar Luxița a citit se pare neîncrederea pe fața tinerei. Totuși Andu vorbise și el despre droguri, dar chiar de ar fi așa ce conta?

– Eu am plecat de bună voie, am cedat afacerea nepotului meu, că el a socotit că e mai bine pentru el să accepte aripa protectoare a lui Manole e treaba lui. Dar Decebal, te rog să mă crezi, s-a retras de la început. Mai ales după ce ai rămas însărcinată n-a mai vrut să aibă de a face cu nimic compromițător..

– Afară de femeile pe care le culegea de peste tot..

– E slăbiciunea lui, dragă, o brunetă focoasă îl dă gata.

– Da, știu, una înaltă și cu sâni proeminenți.

– Obligatoriu naturali. Luxița a oftat. Dacă ai venit la mine să asculți poveștile unei femei mai în vârstă e tot ce-ți pot spune, dacă aștepți sfaturi…uite, ai putea sa iei viața de la capăt, ești atât de tânără. Mai poți face copiii, mai poți avea o familie adevărată, eu dacă aș fi la vârsta ta aș asculta de sfaturile celor mai în vârstă…crezi că n-am avut clipele mele de glorie când mi se părea că sunt cea mai frumoasă femeie de pe planetă?

– Să înțeleg că nu-mi dați nicio șansă să-mi recuperez copilul?

– Îmi pare rău.

– Și dacă-l răpesc…dacă fug cu el?

– Decebal te va găsi și în gaură de șarpe…dar dacă pleci singură poate scapi, cel puțin vei fi departe de insistența tabloidelor…sunt exemple de femei care au scăpat s-au relaxat,  fie în California fie în Dubai, parcă ai fost și tu, nu ți-a plăcut acolo? Peste câțiva ani când Andrei va crește cine știe ce binevoitor îi va arăta colecția de ziare în care mama ei a fost făcută albie de porci…ai să poți suporta rușinea?

– Dar sunt minciuni!

– Cui îi pasă? Cu cât sunt mai mari cu atât minciunile sunt mai credibile. Și rănesc mai mult, lasă răni greu de vindecat…

42

Horia

Acum când o privea mai bine pe fosta sa colegă Eva i se păru mai atractivă ca altădată. Părul blond fluturând elegant pe umăr, nasul perfect pe care multe doamne de societate căutau să-l obțină prin operații, pielea bronzată asortată cu ținuta, mulți puteau crede că au în față o vedetă de televiziune, o moderatoare și nu un procuror. Mai ales că Eva continua să îmbrace fuste și rochii moderne, refuzând aspectul business care i se părea prea masculin. Avusese o viață complicată dar care nu lăsase urme vizibile, poate pe dinăuntru doar, unde nu puteai citi…

Ea nu s-a grăbit să-l  întrebe de ce i-a cerut cu atâta insistență o întrevedere, bănuia că nu i se cereau noutăți de la vechiul loc de muncă, pe de altă parte era curioasă, deja necazurile Nicoletei presupusă Mazilu erau subiectul de bârfă numărul unu al tabloidelor iar Horia nu fusese nici el menajat. Doar că discuția lor a debutat prost.

– Nu m-ai iertat? a întrebat-o Horia provocând o reacție de nedumerire.

–  De ce ar fi trebuit să te iert?

– Pentru că nu m-am culcat cu tine.

Era culmea! Aproape de o izbucnire nervoasă Eva i-a strigat:

– Ești nebun și obraznic și…mai bine plec și să nu mai mă cauți..dacă am fost prietenoasă cu tine e pentru că erai dezorientat…uite cum ai ajuns…

– Iartă-mă, ai dreptate, spun și fac prostii, de fapt voiam să-ți cer ajutorul…

– Cum te-aș putea ajuta eu?

Puțin stresat de ieșirea lui necontrolată Horia a început să-i detalieze suspiciunile la adresa lui Gheorghiu, fostul lor șef. Eva avea și ea destule nemulțumiri față de felul în care fusese tratată în trecut dar nici nu voia să-i stimuleze pornirea lui Horia de a exagera. Posibilitatea ca Gheorghiu să fie corupt, să fi mușamalizat cu bună știință afacerile necurate ale clanului Manole exista. Dar de la bănuieli la probe era cale lungă…

– Există multe clanuri în București, sunt convins că știi …mulți mafioți importanți o duc bine mersi, câțiva au mai poposit pe la pârnaie dar se ocupă tot de cămătărie, proxenetism, taxe de protecție…Sigur că au protectori iar dacă procurorul Gheorghiu e unul dintre ei nu e singurul.

Era adevărat.

– Lucrezi în justiție, Horia, nu trebuie să-ți spun eu ce se întâmplă numai în București. Cineva, chiar din presă, a numărat nu mai puțin de 13 clanuri, în fiecare sector există câte două, trei grupări mafiote care cer taxe de protecție, racolează femei, sechestrează, ucid, torturează…Toată lumea îi cunoaște pe Duduieni, pe ”Sportivi”,  pe Cămătari…nici Petru Manole nu e un anonim …dar nimeni nu reușește să le vină de hac.

Într-adevăr, principalele delicte de furturi de mașini sau din locuințe, cămătărie, trafic de droguri, tâlhărie, violuri se comiteau sub oblăduirea acestor clanuri..Unii erau dovediți și judecați, făceau chiar pușcărie, precum Sandu Geamănu  sau Eugen Preda, frații Balint, porecliți Cămătarii, trecuseră și ei pe după gratii dar fărădelegea înflorea. Eva l-a privit cu atenție:

– De unde și până unde îl bănuiești pe Gheorghiu?

– Tu mai ții minte cazul șoferului, luase în cabina tirului o fată din trupa lui Manole și, ocupat să o pipăie, a pierdut controlul volanului și a produs un accident groaznic, cu victime. Fata s-a speriat și a fugit iar pe mine Gheorghiu m-a trimis la spital…

– Ei și?

– M-a trimis la spital ca acoperire…să fiu pe acolo când oamenii lui Manole i-au făcut felul amărâtului. Eva a clătinat din cap cu vehemență:

– Greșit! Total greșit! Ce interes ar fi avut Manole să-l anihileze pe șofer? Să-i închidă gura ca să nu spună ce..că a cules de pe șosea o amărâtă, i-a băgat mâna în chiloți și a pierdut controlul volanului?…Să nu crezi că ancheta s-a oprit. Presa s-a ocupat atunci de caz dar adevărul n-a mai atras pe nimeni. E drept, șoferul a murit dar ai citit raportul autopsiei? Moartea a fost determinată de complicații medicale în urma accidentului, nici urmă de asasinat. Iar prostituata a fost prinsă mai târziu, nu era din herghelia lui Manole..era o tiristă oarecare, o începătoare…Da, speriată putea declara orice și că tu ești peștele ei.

Îl privi pe Horia care părea sceptic și continuă:

– Mi-e greu să înțeleg ce te preocupă, Horia. Nicoleta se consolează acum cu tine, a renunțat la bărbatul care pretindea că îi e soț, ce-i drept, cine îi vedea împreună presupunea că Decebal e tatăl ei, atât de strigătoare era nepotrivirea…cu ce vă ajută dovedirea lui Gheorghiu ca protector al mafioților?

– El e veriga de legătură între Mazilu și Manole, sunt sigur de asta.

– Deci e un fel de lovitură indirectă, îl vrei pe Mazilu arestat, eventual inculpat pentru a lăsa cale liberă femeii să-și recupereze fiul? Mi se pare o copilărie, o naivitate…dar pentru tine ar fi ceva, ai avea doi băieți…

– Eva, nu fi sarcastică!

– Auzi…de ce nu vorbești tu cu soțul meu, Cosmin? Horia a rămas uimit:

– Cosmin…Niculescu? Acel Cosmin Niculescu..de la televiziune?

Desigur, era o persoană cunoscută, un jurnalist de investigații care-și făcuse un renume cu emisiunea de mare audiență ”La microscop”- sub sloganul „ce nu se vede cu ochiul liber se vede la microscop„…

– N-am știut că e soțul tău.

– Sunt multe lucruri pe care nu le știi. De obicei eu și Cosmin ne vedem pentru prânz la un local din piața Dorobanți, au un meniu business foarte convenabil, vii și tu?

– Mâine în mod sigur, astăzi ne întâlnim cu avocata.

43

Nicoleta

Întâlnirea cu avocata a avut loc la Cabinetul de avocați, în birou la Theo…Doamna Dumitru era o profesionistă cu experiență în dreptul familiei dar nici ea nu oferea decât puține speranțe de a rezolva rapid cazul, cu excepția unei înțelegeri amiabile care înlătura răspunderea penală…Era clar că Dumitru Mazilu va folosi toate tertipurile și chichițele imaginabile ca să tergiverseze, să amâne o rezolvare iar trecerea timpului nu era în folosul Nicoletei…Avocata observase că sunt multe încălcări ale legii, de pildă e obligatoriu ca să se încheie contractul la un sediu public dar sunt permise excepții, apoi le-a vorbit despre căsătoriile aranjate, un caz cunoscut fiind cel din Bucovina unde toți cei împricinați erau complici. Cunoștea și un exemplu ciudat, un organizator de nunți a găsit un mod special de a-și cere iubita în căsătorie punând la cale o nuntă falsă de față cu toți membrii familiei ei dar era departe de cazul Nicoletei. S-a discutat și despre seducție care este considerat un delict împotriva libertății sexuale, dar Nicoleta trecuse de 18 ani când faptul că a acceptat de bună voie actul sexual fiind indusă în eroare de o promisiune de căsătorie putea să nu fie valabil.

– Cum s-a întâmplat prima dată când ați făcut sex? a fost întrebată direct și femeia nu s-a sfiit să povestească:

– În noaptea când m-a adus la vilă  …nu m-a atins. Nu mi-a făcut nici un avans, nici un compliment nepotrivit, se purta cu blândețe, ca un gentleman.

– Și totuși te-ai dus la procuratură să-l reclami? a întrebat avocata aruncând o privire spre Horia.

– Eram speriată, derutată… nu știam precis ce mi se întâmplase în seara când mi-au dat să beau…

Între timp m-a cunoscut pe mine, gândi Horia, ba chiar am făcut dragoste, după care a preferat să se cupleze cu Decebal Mazilu? Era greu de înțeles, niciodată nu avusese curiozitatea să afle, să întrebe mai multe despre dedesubturile relației pe care Nicoleta o începea în timp ce deja i se dăruise, poate faptul că el era căsătorit, avea un copil reprezentase  un blocaj, o constatare a faptului că dragostea lor nu avea viitor și căutase un refugiu mai sigur. …Cum să te pui în mintea unei fetișcane de 18 ani venită dintr-o comună oarecare, sedusă de strălucirea Capitalei?

– Mai departe?

– Mai departe? Decebal a venit pe terasa unde lucram și mi-a spus să mă mărit cu el! Am fost șocată, înțelegeți, dar m-a invitat din nou la vilă și m-am dus, nici eu nu știu de ce am reacționat așa, poate din curiozitate. M-a trimis cu limuzina lui la cumpărături și prima oară a râs de mine, nu luasem decât niște blugi banali dar m-a însoțit el și, recunosc, mi-a luat ochii cu obiectele și cosmeticele luxoase pe care nu le văzusem decât prin reviste. Apoi m-a instalat într-un dormitor elegant, patul era imens iar așternuturile brodate păreau din poveștile cu prinți și Cenușărese, așteptam să fiu invitată la cină și așteptarea n-a durat mult după care…eram sigură că el va veni în dormitor dar n-a fost așa …Poate asta m-a cucerit, credeam că se va repezi la mine cu violență dar Decebal s-a dovedit blând, răbdător și cu încetul m-am atașat de el. E un om inteligent, mi-a povestit multe din viața lui, mi-a promis că va fi un adevărat Pygmalion pentru mine…atunci nu știam despre ce vorbește și…ce să vă mai spun?

Cuvintele ei se înfigeau ca niște cuțite în inima lui Horia. Era inevitabil ca ea să recunoască, luxul i-a furat mințile, bogăția i-a întunecat judecata dar trebuia condamnată definitiv pentru asta? Ce ar fi putut, ce ar fi trebuit să facă Nicoleta, după ce a aflat că a fost păcălită și i s-a luat copilul….să înghită cacealmaua, să se roage de îndurare, să accepte eventual să fie tolerată prin preajmă sau să caute un alt bogătaș, să treacă de la un bărbat la altul ca atâtea alte femei care se agață de șansă, devenind vrând-nevrând prostituate de lux? E clar că Decebal a riscat consecințe minore doar ca să rămână cu averea intactă, nici gând să facă vreun contract de separare a bunurilor, nu-l interesase.

– Din ce rațiune ai închiriat în secret un apartament?

– Am vrut să am un locșor al meu, un refugiu pentru că Decebal, după ce s-a născut copilul, a început din nou să iasă cu tot felul de femei.

– Te deranja că te neglijează?

– Mă deranja că începuseră să le apară poze prin ziare și…îmi era rușine.

Era de înțeles că Decebal nu mai suporta ca ea să-i facă tot felul de scene, se plictisise de Nicoleta, obținuse moștenitorul, brunetele focoase roiau ca înainte în jurul lui ce interes avea să mai prelungească mascarada căsătoriei? A tăiat nodul gordian cum se zice, i-a spus în față adevărul dar poate n-a contat pe reacția ei dură. Nicoletei nu i-a păsat că trebuie să plece din vilă așa cum venise, săracă și modestă, n-a suferit pentru că tot luxul și bogățiile care i se oferiseră nu-i mai aparțineau. Firea ei aprigă n-a suportat umilința și, în sufletul ei, dorința de răzbunare a căpătat întâietate în fața atașamentului față de copil. Cel puțin așa credea Horia. Sau îi convenea să creadă. Posibilitatea ca ea să nu fie decât o simplă profitoare care deprinde de mică arta de a învârti bărbații pe degete nu era deloc convenabilă.

Avocata a promis să alcătuiască repede plângerea pentru înșelăciune dar Theo i-a reținut pe cei doi înainte de plecare și le-a spus cu fermitate:

– Eu cred că voi ar trebui să vă separați. Horia să se întoarcă la familia lui, cel puțin pe durata procesului, faptul că ați angajat o avocată nu rezolvă problemele pe care le aveți.

– E deja prea târziu, a replicat Horia…iar eu m-am îndrăgostit de Nicoleta.

– Și dumneata îl iubești? o întrebă Theo pe Nicoleta fără să primească drept răspuns decât un zâmbet. Mazilu ar fi destul de viclean să abată atenția asupra ta, ai spart casa unui familist…

Theo se uită la ceas, aștepta un client. Într-adevăr la ieșire în anticameră aștepta un domn elegant, brunet, înalt, cu tâmplele grizonante și ochelari cu ramă de aur..

– Îl știți pe doctorul Nahid? își prezentă Theo oaspetele. Trebuie să facem față împreună unui caz de malpraxis…a pus niște silicoane care n-au ținut…

– Ahmed Nahid, spuse bărbatul cu o voce așezată, de bariton și apucă degetele Nicoletei ca să-i sărute mâna, cu un gest curtenitor. Păcat că sunteți atât de frumoasă și naturală, chirurgia mea plastică nu v-ar fi de folos…

– Sunteți libanez sau egiptean?

– Libanez, ați ghicit…

Horia simți că nu e băgat în seamă dar nu crezu că e cazul să facă pe gelosul, să o acuze că a cochetat cu primul venit… luase o hotărâre și avea deja cu totul alte gânduri.

44

Horia

Cosmin Niculescu era un tip dinamic, tânăr, dar care chelise prematur ceea ce, culmea, îl distingea pentru amatorii programelor Tv., la fel și ținuta de o neglijență studiată. Horia era sigur că hainele de blugi și cămașa de mătase pe care le purta erau de firmă și costau o grămadă de bani. Într-un fel era invidios, el nu reușise niciodată să aibă un look interesant, hainele pe care le purta, fie că erau Armani sau croite special păreau mereu nepotrivite, chiar Petrișor râsese odată de el spunându-i că arată ca sperietoarea de ciori din ”Alice în Țara Minunilor”…Nu era nevoie de introduceri pentru că ziaristul intră direct în subiect.

– Ești deja eroul tabloidelor, prietene, nu e genul meu  dar dacă ai ceva să-mi spui care iese de pe teritoriul cancanurilor sunt al tău…

– Trăiesc cu femeia care i-a făcut un moștenitor lui Decebal Mazilu crezând că e măritată legal cu el.

– Altceva?

– Un procuror corupt nu te interesează?

– Ai dovezi?

– Dacă aveam de ce ne mai întâlneam?

– Cosmin, interveni Eva, Horia crede că fostul nostru șef, Gheorghiu, protejează un clan mafiot. Ți-am mai vorbit despre Petru Manole, acționa pe raza sectorului nostru și Gheorghiu se ocupa personal de dosar iar când a fost promovat a luat și cazul cu el.

– Numai atât?

Ziaristul nu părea ușor impresionabil, în mod vizibil știa multe, avea surse credibile care îi ofereau informațiile pentru „Microscop„ și nu ieșea la atac decât după ce se blinda cu argumente și dovezi. Era ușor să acuzi, multă lume o făcea, mult mai greu să-ți susții acuzațiile. I-a explicat cu răbdare lui Horia care devenise agitat:

– Prietene, Petru Manole a pus la punct o rețea de sclavie, la vârf tipese de lux la bază amărâte care se dau pe un pol prin closete. Nu e nimic de râs în asta, se grăbi să spună, anticipând o reacție nepotrivită. O știți pe Mona zisă Ducesa, o așa zis artistă internațională, a dansat și într-un videoclip al lui Snoop Dog…?

– Cine e ăsta?

– Habar n-am, un dog. Dacă dansa pentru Florin Salam ai fi auzit?  Ducesa și alte vedete sunt la vârf, grămada de anonime care produc reprezintă lumea de jos…Eu mă mir că ai lucrat la Parchet și faci pe inocentul, te prefaci că nu știi ce se întâmplă în țara în care trăiești.

– Cosmin, nu-l certa, ajută-l, interveni Eva dar ziaristul continua să-și urmeze logica:

– Nu trebuie să te miri, prietene, femeia a fost folosită întotdeauna ca un atu, de la Mata Hari înainte și înapoi. La noi e simplu, le ia câte un politician sau primar în brațe, la propriu și la figurat, le numește pe post de consilier să aibă lefi babane și trai neneaco iar dacă se întâmplă să tragă sforile un proxenet notoriu ca Manole ce contează?

S-a întors către soția lui: Ce avem azi în meniu? Să știi că se gătește bine aici, eu vin aproape zilnic la prânz iar Eva când poate…Supă de roșii cu tăiței de casă…șalău la cuptor cu legume..Te tentează sau preferi Vită saltimbocca și cartofi natur?

– Nu prea mi-e foame.

– Ba eu sunt lihnit. Sper să aibă la desert plăcintă de brânză cu dulceață de cireșe negre, e specialitatea casei. Care e de fapt ținta ta, Mazilu, Gheorghiu sau Petru Manole?

– Desigur că Mazilu, dacă-l demasc, dacă e inculpat femeia pe care o iubesc capătă șanse mari, a explicat Horia.

-Inculpat? Nu cumva te cam grăbești? Presupui că are legături cu interlopii, asta îl face culpabil? Prietene, există o încrengătură de relații, cunoștiințe, cumetrii de neimaginat, nici tu nici eu n-o să o descurcăm vreodată, ce naiba, iar faci pe naivul?

– Dar măcar încercăm, interveni Eva. Cosmin, scepticismul tău nu ajută la nimic.

Probabil că Eva și Cosmin se înfruntau și acasă pe asemenea subiecte dar Horia nu era interesat de dispută, știa că reușitele justiției în războiul acesta deși notabile nu erau suficiente, mai mult decât orice el avea nevoie de informații. Nu era sigur dacă Gheorghiu îl persecutase sau nu, nu era animat doar de simpla dorință de revanșă ci credea cu fermitate că demascarea procurorului care-i fusese șef va ajuta la demascarea lui Mazilu, o expunere a magnatului ca partener sau complice cu un faimos cap mafiot va răsturna situația, va stinge campania de calomnii unde Nicoleta era victimă, va crește șansele acesteia de a se apropia de copil. Și pe urmă? Nu era încă timpul să se gândească la ce va fi pe urmă…

– Cum ai ajuns la concluzia că procurorul Gheorghiu e corupt? l-a auzit pe Cosmin.

– Nu ți-a povestit Eva cum a mușamalizat povestea cu cazinoul? George Dobrescu, cel care m-a dus acolo, e acum arestat de procurori, nu ți se pare suspect?

– Nu. Și nu e suficient. Manole, dacă vorbim despre el, are mai multe săgeți la arc…fetele pentru VIP-uri îl protejează prin amanții lor care sunt mai puternici decât unul ca Gheorghiu…sigur că și el îl poate feri de necazuri, asta merită investigat…

– Roxana Nicoară nu era tot din arsenalul lui Manole…?

– Posibil…O știu, are în palmares mai mulți demnitari…

– Inclusiv pe Decebal Mazilu.

– Ei și, ce dovedește asta? Acum a scăpat de ea, a trimis-o departe, se pare că

e detașată pe la Strehaia, produce…

Se auzi din nou vocea Evei:

– Voi dacă vorbiți de femei eu pot să mănânc în liniște?

– Investigație privindu-l pe  Gheorghiu voi face pentru că tocmai am prins un fir.

Horia nu se aștepta să audă asta iar Eva se arătă chiar deranjată.

– De ce n-ai spus până acum?

– Fostul tău coleg e în ceață, nu știe ce vrea. Cu Mazilu n-am nimic deocamdată, prietene, pare curat dar Gheorghiu ar putea fi implicat în ceva urât, foarte urât. E vorba de o rețea de sclavie iar procuratura n-a cerut arestarea decât pentru 4 din cei 10 suspecți, fără nicio motivație logică. Ancheta care ar trebui să dea de urma unor granguri ale căror numere de telefon există în dosar a fost brusc sistată ceea ce numai incompetență nu e…pute a corupție.

– Tu vorbești despre Gheorghiu?

– El și nu numai el…dar dacă-l dau în gât nu știu cu ce te ajută pe tine în povestea cu nunta lui Mazilu, oricât te-ai strădui tot curat rămâne.

Mazilu curat? se întrebă Horia. Toată ziua la noi se bate monedă pe prezumția de nevinovăție eu aș vorbi mai des despre prezumția de vinovăție…averi uriașe acumulate peste noapte, vile mai ceva ca palatele din povești, mașini și yachturi de mare lux, pentru mine toate sunt suspecte…iar cei care nu ne facem datoria suntem noi, cei din justiție, în timp ce ei ne râd în nas. S-a ridicat fără să  știe ce să mai spună, Cosmin era un tip inteligent și probabil va obține rezultate în demascarea corupților dar era adevărat, cu ce îl poate ajuta pe el, pe Nicoleta, care va fi soarta femeii și a copilului ei? Se simțea într-o fundătură din care nu avea idee cum se poate ieși…

45

Sonia

– Tati, când vii acasă?

– O să vin dragul meu…

– Am desenat păsări, știi care e cea mai mică pasăre din lume?

– Pasărea colibri.

– Îmi spui și mie cum arată, vreau să o desenez?

– Tu cum crezi că e?

– Mică.

– Cât de mică?.

– Așa…cât o muscă?

– Eu cred că e mai mare decât o muscă.

– Mami te așteaptă cu masa, vii astă seară?

Mai întâi a intrat într-un magazin să cumpere bomboane cu alune, îi plăceau foarte mult lui Petrișor și consuma cantități mari în ciuda interdicțiilor pe care le impunea maică-sa, se pare că Maria, menajera, era mai ușor de înduplecat. Petrișor avea undeva în casă o ascunzătoare secretă în care-și ținea comoara iar Horia îl aproviziona adesea fără ca Sonia să afle. De când nu mai trecuse pe acasă?

A intrat în apartament cu aerul firesc al omului care se întoarce de la birou după o zi de muncă epuizantă dar nu era capabil să-și reia tabieturile, simțea că se înstrăinase, că e privit ca un oaspete. nu știa cum să se poarte. Sonia însă era mult mai abilă, l-a lăsat să se joace cu băiatul fără comentarii, ba chiar s-a refugiat în bucătărie să pregătească masa. Horia n-a rezistat mult și s-a dus după ea în bucătărie unde Sonia făcea o salată.

– Am pregătit ardei umpluți, lui Petrișor îi plac enorm. Roșiile noastre de toamnă sunt mult mai bune decât toate importurile fără gust pe care le-am mâncat până acum.

– Hai, spune ce ai de spus, dă-i drumul!

– Ce-aș putea să-ți mai spun, Horia? Ești băiat mare, nu pot să te dădăcesc.

– Petrișor are probleme…vreau să spun, la școală au început să bârfească, s-au luat copiii de el?

Era limpede, Sonia abia aștepta să declanșeze o discuție.

– Copiii nu prea înțeleg lucrurile astea …dar cu adulții e altceva…de ce crezi tu că ar fi vorba de bârfe?  Sunt minciuni cele scrise prin ziare?

– Doar nu pui botul la calomniile pe care le împroașcă Mazilu și acoliții lui, dacă noi nu replicăm cu aceiași monedă nu înseamnă că nu avem dreptatea de partea noastră.

– Noi? Adică tu și Nicoleta? Dreptate…Horia? Oare adevărul gol-goluț nu e cel pe care-l vede toată lumea cu ochiul liber…o tânără vine din provincie, imediat cum atinge vârsta maturității și dă buzna să se angajeze la un videochat, inocenta de ea…

– Dar nu s-a angajat.

– Așa e, dar de ce? Pentru că a avut norocul să găsească iute fraierul ideal! Oare nu pentru a-și găsi un soț plin de bani care să-i asigure o viață de confort și lux venise ea în Capitală, ca mii de alte femei? Să nu-mi spui că venise musai să se angajeze chelneriță sau vânzătoare, ce altceva știa să facă? Ei bine, Nicoleta n-a mai fost nevoie să se zbată, să caute, să sară din pat în pat pentru a ajunge la ținta dorită, punct ochit punct lovit din prima! A fost atât de nerăbdătore să devină soția lui încât nu s-a uitat la acte! Cum nu s-a uitat la diferența de vârstă dintre ei, ca să nu mai vorbesc de statură…Ce e bârfă, ce e minciună aici?

Lui Horia nu-i plăcea ce aude, logica Soniei nu era departe de ceea ce spuneau și alții iar el avusese în repetate rânduri tentative de a-și explica tot ce se întâmplase altfel decât părea la prima vedere, totuși se simțea obligat să o contrazică:

– Ești departe de adevăr, Sonia! După incidentul de care s-a vorbit la televizor ea a venit la procuratură să depună plângere!

– Da? …atunci ți s-au aprins călcâiele după ea? Bine și, ai cercetat, ai rezolvat plângerea? Bietul de tine, n-ai înțeles că a fost o manevră ca să-l înhațe pe Mazilu care fusese mai șmecher și nu se năpustise asupra ei cum spera inocenta? Hai, lasă-mă…

A scos tava aburindă cu ardei din cuptor și a lăsat-o să se odihnească puțin.

– Salata e gata imediat, vrei tu să-mi aduci uleiul, e la locul lui în dulapul de jos.

S-a conformat mașinal, oricum nu uitase obiceiurile casei.

– Horia, n-are rost să ne certăm, a continuat Sonia, pe un ton liniștit…Petrișor așteaptă cina, după care trebuie să se culce. Tu faci ce vrei…dacă îți mai trebuie haine, lucruri, poți să iei ce dorești…

– Nu-mi trebuie nimic…A văzut pe frigider mai multe fotografii de familie, Sonia avuse cândva inițiativa să aducă diverse amintiri în bucătărie în dorința de a crea o atmosferă plăcută, a pus mâna pe o poză a lui de la absolvirea facultății. Mai tânăr, cu un zâmbet generos, cu o privire care te făcea să crezi că e pregătit să se ia la trântă cu uriașii din poveste. O amintire a trecutului…

– Fotografia asta o mai păstrezi?

– Ce-ar trebui să fac, să o arunc? Face parte din viața noastră și eu nu sunt dispusă să arunc nimic la gunoi.

– Să nu exagerăm, Sonia…știu că te-am supărat …pentru că ți-am deranjat viața, liniștea, te-am scos din zona ta de confort unde fiecare lucru avea rostul lui, copilul, jobul, cercul de prieteni, soțul, menajera…îmi pare rău dar o să te vindeci.

– Eu? A pus cu grijă ardeii în farfurii. Miros frumos, o să-ți placă. Iubita ta știe să facă și altceva decât cartofi prăjiți?

– Te rog, abandonează tonul ăsta… și nu mai asculta toate minciunile.

– Nu sunt minciuni, Horia, minciună e aventura pe care o trăiești și te amăgești numind-o dragoste. Tu n-ai nici pe de parte averea, bogăția cu care s-a obișnuit Nicoleta și în ziua când își va dori din nou luxul te va arunca de o să-ți meargă fulgii.

– Rămâne de văzut…

– Poate mă înșel și Nicoleta e o excepție, ea s-a îndrăgostit brusc de Decebal Mazilu și decepția suferită a înrăit-o. Dacă e așa pe tine nu te iubește, te folosește, nu poți iubi doi bărbați în același timp.

– Faci prea multă filozofie Sonia, hai să lăsăm lucrurile așa cum sunt.

– Bine..dar dacă ai să-mi spui că ești îndrăgostit nu pot decât să râd. Tu nici măcar nu știi ce e iubirea, băiete…

Au stat la cină apoi după ce Petrișor adormi s-a hotărât să plece dar ajuns jos n-a mers la mașină. Nu departe de locul unde parcase era un local de jocuri electronice, de „păcănele„ și un cafe-bar unde a intrat cu gândul de a bea o cafea.

S-a așezat la o masă și a respins cu mâna gestul chelnerului care adusese meniul.

– Un whisky, te rog. Mare,

Cumpărase un pistol. Dacă l-ar împușca pe Mazilu, era singurul gând coerent pe care-l avea, în rest se învălmășeau în mintea lui cuvintele Soniei, zâmbetul misterios al Nicoletei în prezența doctorului libanez, un bărbat prezentabil și sigur pe el, dar mai ales povestea pe care ea o spusese în fața avocatei. „Decebal a venit pe terasa unde lucram și mi-a spus să mă mărit cu el!„ Cât de simplu părea! Cât de complicat era acum, cu un copil care nu-și cunoștea îndeajuns mama, cu un bogătaș triumfător că a fost suficient de șmecher să-și apere averea. Iar el? Sonia avea dreptate, ce-i putea oferi el Nicoletei în afară de  dragostea și devotamentul lui?

Nu știe câte whisky-uri a băut, a plătit și s-a îndreptat spre toaletă să facă pipi.

Când a ieșit în stradă nici nu și-a dat seama că începuse să plouă…s-a apropiat de mașină, a dat să scoată cheia dar a simțit prezența cuiva, un bărbat mai în vârstă s-a apropiat de el ca și cum răsărise de undeva din întuneric.

– Domnule, nu urca la volan, ești băut…

Chiar se vedea? Își aminti deodată ce pățise în seara când făcuse un accident și sfârșise prin a dormi la poliție, n-avea chef să repete experiența, putea lua un taxi sau metroul. Se întoarse spre străin, suspicios.

– Ești omul cui?

– Poftim? a replicat mirat bătrânul.

– Cine te-a trimis să mă urmărești, Mazilu? Omul s-a îndepărtat bombănind:

– Vrei să te omori, n-ai decât.

A plecat pe jos prin ploaie.

Nicoleta dormea sau se prefăcea că doarme, n-a deranjat-o. Ar fi avut atâtea să-i spună dar…poate vor avea prilejul altădată.

46

Nicoleta

A ajuns cu un taxi la marginea cartierului Andronache unde se afla reședința lui Petru Manole și a privit peste gardul de piatră în grădină. Desigur interlopul era în pavilionul de lemn din curte, vremea încă nu se stricase și era sigură că o să o primească. Aghiotantul acela tuciuriu și slăbănog pe care-l observase la prima ei vizită s-a apropiat și a condus-o pe Nicoleta în fața șefului care părea că se mai îngrășase, cureaua îi stătea gata să alunece de pe burta proeminentă. Petru Manole i-a făcut semn să se apropie, avea în față o carafă plină cu un lichid sângeriu și i-a spus:

–  Un cocktail exploziv marca Petru Manole, vrei și tu? Nu te uita la culoare, nu e sânge de șarpe ci sirop de mure cu whisky, burbon american autentic!

– Mulțumesc, o să beau.

– Da, îmi amintesc perfect, data trecută te-am avertizat că n-o să treacă mult și o să ne revedem. Mai ții minte ce ți-am propus?

– Nu pentru asta am venit.

– Deci ții minte. Îi spusese limpede atunci că ar fi în avantajul ei să lucreze pentru clan, dacă Mazilu s-ar descotorosi de ea, i s-ar oferi un apartament discret, întâlniri pe sprânceană…A venit sorocul? a insistat Manole. Doar n-ai să-mi spui că destinul tău e amărășteanul ăla fost procuror de doi bani, acum avocat de doi bani jumate…

– Domnule Manole și dumneata greșești, mă confunzi, mă iei drept femeia care nu sunt…

– Serios?

Nicoleta simțea că numai în fața unui asemenea om se poate destăinui, poate descărca tot ghemul de frământări care nu-i dădeau pace, știa că tot prin ceea ce trecuse era mai ușor de înțeles de un proxenet decât de un preot căruia i s-ar spovedi. Așa că a început să vorbească.

– Dumneata trebuie să știi că nu e nimic adevărat din ce se spune despre mine și n-am de gând să plătesc pentru oalele sparte de alte femei. E adevărat, am plecat de acasă ca să caut o altă viață decât în comuna unde am copilărit, acolo mă sufocam. Unde să mă duc, la cine să apelez? Am ajuns la Mara Cosma, pe care o cunoșteam, n-aș putea spune că eram prietene, fiind mai mare ca mine nu prea ne legasem împreună…dovadă că n-am știut o grămadă de lucruri din biografia ei. Mara lucra la un videochat, era singura șansă care mi se oferea, dar nu mi-a plăcut. Nu aveam ce căuta acolo, mai bine mă angajam chelneriță, vânzătoare, waitress la un local, cum am făcut-o și jur că n-a trebuit să plătesc în nici un fel, patronii libanezi s-au purtat extrem de corect în schimb chelnerii, românași de-ai noștri, nu pregetau să mă ciupească de fund și să-mi facă propuneri pe șleau. Recunosc, intrarea lui Decebal în viața mea a fost un șoc. Am văzut pentru prima dată ce înseamnă luxul dar am văzut și un om care m-a atras, deși nu avea nici vârsta nici statura potrivită. Decebal nu doar că s-a purtat cu mine decent și curtenitor dar m-a cerut în căsătorie și am fost fericiți, am făcut o nuntă la Paris, am semnat actele pe malul lacului, printre rude și prietenii lui. Doar mama a fost din partea mea și credea, ca și mine, că mi-a zâmbit norocul. Jur că atâta vreme cât am fost cu Decebal nu m-am uitat la alt bărbat, i-am fost fidelă și nu m-am gândit o clipă că el mă vede ca pe o profitoare pusă pe jaf. Faptul că alte femei, zeci, sute, vânează bărbați cu bani, îi șantajează cu căsătoria, le toarnă copiii ca să-i lege mi-a fost fatal. Am fost umilită, am plătit pentru că nimeni nu crede că nu sunt la fel ca ele. Da, mi-a plăcut să trăiesc în vila lui, să am servitori și să nu-mi lipsească nimic dar tot atât de bine pot să trăiesc și fără..Decebal și-a bătut joc nu doar de persoana mea ci mai ales de sentimentele mele, de atașamentul sincer pe care i-l purtam și care se transforma, da, nu exagerez, în iubire, o iubire unde se amesteca și admirația, poate și recunoștiința, dar era reală, sinceră.

– Frumos discurs. Și ai ajuns la concluzia că doar eu te pot salva. Nicoleta a încuviințat din privire. Atunci…ai face orice te-aș ruga eu?

– Da.

– Bine, dezbracă-te.

– Poftim?

– Dezbracă-te … nu trebuie să te jenezi de Cezărică, e poponar, nu-ți face nimic, ba chiar o să strâmbe din nas. Hai, jos textila, ce mai aștepți?.

Nicoleta era îmbrăcată cu o jachetă cărămizie, o bluză groasă , fustă de velur și un dres negru, se lăsase frigul. N-a stat pe gânduri decât o clipă și a început să scoată hainele de pe ea, cu gesturi ferme. După ce s-a debarasat de dres și a rămas în sutien și chiloți a ridicat privirea spre Manole care i-a făcut semn să continue, pe fața bărbatului nu se clintea nici un mușchi, nu-ți puteai da seama ce gândește. Și-a eliberat sânii cu o mișcare simplă și l-a privit, sfidătoare.

– Ajunge. Vino mai aproape

– Accept orice dacă-l omori pe Decebal…

– Nu spune copilării. Ești o femeie frumoasă și curajoasă, stârpitura de Mazilu nu te merită. Dar tu meriți să afli adevărul. Ea a luat vorbele lui drept un refuz.

– E mare lucru pentru tine, doar ai pus s-o omoare pe Mara? a insistat.

–  Tu chiar crezi ce ți se spune, că Petru Manole e un asasin, un tâlhar de drumul mare, un ucigaș?

– Mara presta în cazinoul tău!

– Greșit, cazinoul nu era al meu ci al lui Adrian Gheorghiu, prin interpuși…Haralambie era omul lui și-i conducea afacerile iar uneori trebuia să fac și eu act de prezență. Gheorghiu de ani de zile mă apără să nu mi se clintească un fir de păr din cap, desigur contra cost…pe Decebal Mazilu nu-l cunosc, ți-am mai spus odată și n-am nici un interes să te mint…e adevărul gol goluț, a zâmbit privind-o intens dar Nicoleta n-a făcut nici un gest să se acopere, chiar dacă simțea asprimea vântului pe piele. La un semn al șefului Cezărică i-a adus hainele, îndemnând-o să se îmbrace.

– Poate spectacolul pe care mi l-ai oferit va continua cu altă ocazie, a spus din nou interlopul, zâmbitor dar Nicoleta nu era dispusă să încheie discuția.

– Vrei să spui că Gheorghiu are legături și cu Decebal din moment ce i l-a oferit pe omul său de încredere să-mi însceneze păcăleala?

–  Nu m-aș mira, domnul procuror al lui pește suge de la mai multe oi …

– Și Mara?

– Mara n-a fost omorâtă de nimeni fată proasta …a luat o doză prea mare de droguri, Haralambie ăla o învățase să tragă pe nas, ba chiar să-și bage în vene…era ciuruită, praf.. a trebuit să o înjunghie și s-o arunce pe un maidan ca să nu se descopere, n-aveau nevoie de o anchetă deși Gheorghiu îi avea pe polițiști în buzunar, a avut el grijă să mușamalizeze totul…Iar dacă se afla la autopsie ce, era vreo tragedie?

– Haralambie a înjunghiat-o?

– Era moartă, nu înțelegi? Ăla a aruncat-o pe maidan, probabil însuși Gheorghiu l-a ajutat.

Își aminti că Luxița îi vorbise despre căderea Marei în patima drogurilor, pretindea că o dăduse afară când își dăduse seama de apariția viciului și acum o credea. Și Andu știa ceva. O compătimea pe Mara, trecuse prin atâtea necazuri și murise aruncată pe un maidan, o soartă tragică pe care n-ar fi dorit să o împărtășească. Dacă până acum îi fusese oarecum frică de Petru Manole acum începuse să-i fie frică de Decebal, dacă îi pregătește aceiași soartă? Dispariția ei l-ar lăsa cu mâinile libere iar custodia copilului n-ar mai contesta-o nimeni.

– Ce fac..ce ar trebui să fac eu acum? a șoptit, brusc dezorientată. Tot curajul cu care venise încărcată se risipise deodată lăsând loc unei stări de moleșeală, de incertitudine.

– Mai întâi te desparți de avocățel…trimite-l acasă la familia lui…De restul am să mă ocup eu, răspunse Manole. Dar n-a mai avut timp să facă nimic, lucrurile s-au precipitat, totul a luat o turnură neașteptată și trágica

47

Decebal

Horia a ajuns la vilă, telefonase să ceară o întrevedere și spre mirarea lui solicitarea a fost acceptată fără întrebări. A intrat din nou în holul spațios a vărui decorație îl impresionase dar acum i se părea de prost gust și a așteptat să fie primit. Un bărbat bine făcut, cu alură de fost sportiv sau militar, s-a apropiat și Horia și-a închipuit că e un bodyguard când memoria i-a spus altceva și i s-a adresat fără șovăire.

– Dumneata ești Ștefan…șoferul lui Mazilu?

– Așa mă cheamă, a sosit prompt răspunsul.

L-a măsurat din priviri și a continuat:

– Dumneata pretinzi că te-ai culcat cu Nicoleta?

Nici un răspuns.

– Spune-mi, știi unde are Nicoleta o aluniță, pe sânul stâng sau pe cel drept?

– Cred că are o aluniță pe buric, n-ai observat-o? răspunse omul în batjocură. Rămâi pe loc, trebuie să te controlez,

Când Horia a fost condus în biroul de la parter Ștefan a așezat pe masă pistolul pe care-l găsise la acesta iar Decebal a făcut o figură uimită.

– Bravo…Ai venit să mă împuști? N-ar fi trebuit să te primesc, cu ce poți tu să mă ajuți, mi-o restitui pe Nicoleta? Nu mai am nevoie de ea, n-o primesc.

– Cât cinism…

După ce Ștefan s-a retras gazda a deschis barul în formă de glob pământesc și i-a oferit să aleagă una din sticlele frumos aranjate înăuntru:

– Whisky? Coniac? Vodcă? Îmi pare rău dar pistolul nu ți-l pot da înapoi, poate la plecare, după ce scoatem toate gloanțele dinăuntru, să nu te rănești cu jucăria, Doamne ferește! Sau…dacă nu poți să mă omori n-are rost să continuăm discuția?

Horia făcu semn de refuz deși un pahar de tărie i-ar fi prins bine, mai ales că îl văzu pe Decebal turnându-și un porție generoasă de whisky pe care începu să-l savureze cu sorbituri mici.

– Nu pun gheață nici apă, îi diluează gustul. Deci?? Nicoleta îmi oferă o înțelegere amiabilă…cât mai vrea?

– Am putea vorbi despre custodia copilului, eventual s-ar putea stabili un program de vizite…

– Nici gând.

– Minciunile dumitale n-au să țină la tribunal, promisiunea de căsătorie, înșelăciunea se pedepsesc de lege.

– Rămâne de văzut cine pe cine a înșelat, tinere. Hai să-ți spun o poveste care sună puțin altfel decât îți închipui. O tânără vine la București plină de gânduri bune, admit… trage la prietena ei care ar ajuta-o să-și ia un job dar nu se grăbește pentru că e vorba de un videochat care o cam sperie. Pe bună dreptate, e depășită. Acolo apare Goe sau Gore despre ale cărui planuri știau toate fetele, voia să lanseze o rețea de tipese de lux și Nicoleta întrevede o posibilitate de a urca o treaptă mai sus. Se duce cu el, gata să-i cedeze, doar nu crezi istoria cu beția,  dar aici intervin eu…Doamna Mironescu, Luxița, o amică de-a tatei care are un restaurant…

-…și partenera dumitale în afacere…

– Nu eram parteneri propriu zis o mai ajutam cu sfaturi, o mai împrumutam cu bani, ei și ce?…Mă sună disperată că fata riscă să cada pe mâini proaste și mă duc. O iau la mine și-i place, avea și motive, nu crezi? Atunci ne înțelegem, ne prefacem că are loc o nuntă..

Horia ascultase cu răbdare versiunea lui Decebal dar acum sări în sus, nu se aștepta la o asemenea insinuare.

– O clipă…Susții că Nicoleta știa, ba chiar a acceptat o căsătorie falsă. A născut un copil pentru dumneata…la schimb cu ce?

– Dincolo de avantajele imediate, doar n-o să nege că i-am oferit o viață de lux, trebuia să depun pe numele ei o sumă considerabilă ca să-și asigure viitorul. Ceea ce am și făcut. Vrei numele băncii, numărul de cont?

Acum Horia își dădea seama cât de greu va fi de luptat cu Decebal Mazilu, câte șmecherii, acuzații, tertipuri se vor folosi pentru a o mânji cu noroi pe tânăra mamă. Poate ar fi fost mai potrivit să-și urmeze impulsul inițial și să-l împuște, cu orice risc, pe omul din fața lui care îl privea sfidător, ridicând paharul cu băutură în semn de salut.

– Adevărul ți-l spun eu, domnule Mazilu…Nicoleta e o victimă, nici vorbă să-ți fie complice, Bianca, avocata ți-a sugerat apărarea asta?

– Zi mai departe, sunt și eu curios să aflu adevărul.

– Nicoleta n-a știut nimic așa cum insinuezi, ai aranjat combinația cu Adrian Gheorghiu care l-a trimis pe omul lui de încredere Haralambie.

– Cine e Adrian Gheorghiu?

– Nu face pe naivul…știu că Gheorghiu e veriga de legătură dintre dumneata și Manole.

– Eu și Manole? Acum mă acuzi de complicitate cu mafioții? Ai un tupeu de necrezut, eu beau și tu te îmbeți?

– Doar n-am să cred că pe Haralambie l-ai angajat de la o agenție de figuranți…Din nefericire omul se încurcase cu una din prostituatele controlate de clan..care se întâmpla să fie Mara Cosma, prietena Nicoletei…cum Haralambie, ca mulți bărbați în călduri, nu și-a ținut gura Mara a trebuit omorâtă, cine și cum anume va afla ancheta.

– Deci eu sunt complice la crimă? Băiete, bați câmpii!

– Repet, ancheta va dovedi dar e limpede că ai plătit serviciile făcute așa cum ți-a cerut Gheorghiu… Manole a primit videochatul, Luxița a ieșit din peisaj, Gore a devenit omul clanului…. Sunt sigur că ai promis-o și pe Nicoleta la pachet…așa urma să scapi definitiv de ea…dar e clar că sforile le-a tras Gheorghiu.

L-a văzut pe Decebal cum ia o foaie de hârtie, un stilou și începe să scrie, apoi îi întinde hârtia.

– Uite aici ai numele băncii, suma de bani pe care am depus-o cu consemnarea dreptului Nicoletei Călugăru să-i retragă când are chef. Nu știu dacă s-a atins de cont sau nu până acum dar n-ai decât să verifici. Iar dacă mai vrea…se poate discuta.

– N-ai să mă păcălești cu manevra asta!

– Repet…verifică și mai ales, întreab-o. Vei vedea ce spune…Sau preferi să mă împuști…îmi pare rău, pistolul tău nu mai are gloanțe…

Ușa biroului se deschise brusc și intră o femeie brunetă și elegantă pe care Horia o mai văzuse la televizor, Gilda, iubita de lungă durată a magnatului.

– Ah, ești ocupat?

– Intră, dragă, să-ți prezint pe iubitul secret al Nicoletei, mă rog, acum nu mai e secret pentru o țară întreagă…avocatul Horia Drăgan. Horia s-a ridicat cu o figura rece:

– Eu trebuie să plec.

– Nu uita să-ți iei pistolul.

Când Horia se îndrepta spre masă să-și recupereze arma a auzit vocea ascuțită a Gildei:

– Cum, a venit să te împuște?

– Ce să fac, nu-l pot convinge că în povestea asta victima e doar el, toată lumea îl duce de nas iar el îi dă înainte ca orbul…

– Mulțumesc, restul am să-l aud la televizor, i-a tăiat-o Horia, în drum spre ușă. Bună ziua!

În apartament nu era nimeni. A scotocit prin bucătărie, prin frigider dar n-a găsit nimic consistent de mâncare , întotdeauna i se făcea foame când îl podideau gândurile contradictorii. Scoase din buzunar hârtia pe care i-o dăduse Decebal, mai mult ca sigur era o altă cacealma…dar poate că ar fi bine să verifice. Renunță să o sune pe Nicoleta și se gândi să se întoarcă acasă, îi era dor de Petrișor, se va repezi să-l vadă, sigur acum era cu Maria, menajera…

S-a hotărât brusc să plece, a coborât în stradă și a urcat în mașina cu motorul cald încă, pornind spre locuința pe care o părăsise cu atâta ușurință. Viața lui părea iarăși în derivă…Să se întoarcă la Sonia, la família lui…cât de bine ar fi dacă ar putea să dea timpul înapoi?  Oare de ce s-a oprit din trafic în ziua aceea, ce căuta el prin Giulești care nu era în drumul lui obișnuit, cu ce putea el să ajute, nu era doctor nici polițist, asistase la un accident oarecare…ce l-a împins s-o caute pe fata brunetă pe care abia o zărise, cine i-a scos-o în cale pe terasă, destinul? Destinul cui? Dacă și-ar fi văzut  de traseul obișnuit nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat? Dar dacă ar fi avut curajul să-și înfrunte tatăl, să o îndemne pe Magda să păstreze copilul, cum ar fi arătat viața?

Nu, Magda n-a mai suportat dezamăgirea produsă de lașitatea, nehotărârea, oscilațiile lui nesfârșite, totul a făcut-o să se arunce în brațele altui bărbat.

Atunci a văzut-o trecând strada. Trecuseră atâția ani dar a recunoscut-o cu ușurință, imediat, era chiar Magda. S-o strige, să-i atragă atenția sau numai s-o privească mai bine, să se convingă că e chiar ea și nu visează? Cum ar fi putut să o uite, deși trecuseră anii chipul, silueta ei, mersul inconfundabil erau aceleași, niciodată nu i se vor șterge din memorie așa cum se va păstra intactă iubirea lor  pasiunea puternică pe care le-au trăit împreună…Ca într-o fulgerare a revăzut cu ochii minții întreaga lor poveste, ca și cum ar fi fost aievea,  începând cu ziua când și-a adunat tot curajul de îndrăgostit și a urmărit-o până la un mic bloc de pe o stradă oarecare, nu știa dacă locuiește singură sau cu părinții sau cu vreun iubit. S-a scotocit de bani prin buzunare, tatăl său îl cam ținea pe uscat, a cumpărat câțiva trandafiri de la taraba unei țigănci și, cu inima bătându-i toba în piept, a sunat la ușa primului apartament de la parter. Sperase să-i deschidă chiar Magda dar a apărut în prag un tânăr cu un moț de păr caraghios pe frunte  care-l privea indiferent de după o pereche de ochelari …„ ați greșit, domnișoara căreia îi plac trandafirii nu locuiește aici ..stă alături”. De atunci a început o legătură care a durat ani de zile pentru a se sfârși brusc, mai mult ca sigur din cauza lui pentru că nu reușise să treacă de tutela părinților, să ia viața în piept prin hotărâri curajoase. Iar acum Magda trecea pe stradă fără să întoarcă privirea, fără să știe că undeva, în apropiere, era bărbatul alături de care trăise atâtea speranțe, împliniri dar și eșecuri…Dacă ar striga-o, dacă ar apărea în fața ei ca un memento al trecutului, fără nicio implicație…?

În acel moment a avut loc accidentul.

48

Nicoleta

Nicoleta a ajuns prima, stătea aproape de Spitalul de Urgență. S-au întâlnit pe coridor, Sonia avea ochii plânși și cearcăne pronunțate. Theo s-a apropiat încet și li s-a adresat, altfel probabil ele n-ar fi scos un cuvânt timp îndelungat.

– Nu purta centura, nici airbagul n-a funcționat…

– E grav?

– A intrat în viteză în intersecție și s-a lovit de un autobuz, impactul a fost devastator. Nu știu dacă l-au lăsat frânele sau a fost o clipă de neatenție dar…Sonia l-a întrerupt:

– În ce stare e acum…pot să-l văd?

– Mă tem că…e într-un fel de comă. E vorba de traumatisme craniene multiple…șanse de supraviețuire există dar nu e operabil deocamdată ..se pare că nu pot localiza hemoragia cerebrală.

Nicoleta era optimistă:

– Dumnezeu face minuni…eu am citit că s-au întâmplat asemenea acidente și victimele au scăpat. Aveți idee unde se ducea?

Când a ajuns în micul apartament n-a mai găsit pe nimeni dar în mod evident Horia fusese pe acasă, căutase mâncare prin bucătărie, în frigider, probabil s-a dus să mănânce undeva dar de ce nu o sunase? Ea era pe drum și avea să ajungă la puțin timp după ce plecase, a telefonat dar nu a răspuns nimeni, apoi a sunat-o Theo.

– Nu se mai întoarce la tine, a rostit Sonia, pe un ton grav. A fost acasă, s-a jucat cu băiatul, i-am gătit cina….a promis că vine înapoi, gata, aventura s-a terminat..Am să mă ocup de el, am să-l îngrijesc până se va restabili…

– Stai puțin, când a fost la tine? s-a interesat Nicoleta.

– Într-o seară.

Theodor nu voia să provoace o dispută pe coridorul spitalului așa că le-a spus că el va ține contactul cu medicii. Deocamdată Horia nu putea fi văzut, era la Reanimare, fusese intubat, nu erau speranțe că își va recăpăta prea repede cunoștiința.

– Theo, tu cum ai ajuns atât de repede aici? a întrebat Sonia. Le-a explicat că accidentul avusese loc nu departe de zona Spitalului, deci Horia tocmai plecase de acasă iar destinația nu i-o putea ghici nimeni, oamenii de la Descarcerare care l-au scos din mașina avariată au găsit în buzunarul lui o carte de vizită care-i preciza atât identitatea cât și locul de muncă. A primit un apel imediat de la polițiști…

– Altceva n-au mai găsit? întrebă Nicoleta.

– Ce vrei să spui?

Cele două femei s-au privit îndelung, pentru prima dată se aflau față în față și Nicoleta a coborât prima privirea, se simțea vinovată, bărbatul cu care se iubise avea o familie, un băiat de vârstă școlară, o soție care abia își stăpânea plânsul. Deodată i se păru că a dat greș în tot ce făcuse, visele, speranțele cu care venise din Bughești în Capitală se dovediseră iluzii, nimic nu-i reușise, lăsase numai răni în jur și cel mai rănit era chiar sufletul ei. Nu, nu putea da vina pe nimeni pentru tot ce i se întâmplase, era numai vina ei. O singură lumină se întrevedea în golul imens care o înghițea cu încetul…Andrei, copilul, micuțul care nu avea nicio vină că se află în mijlocul unei lupte pe viață și pe moarte.

– Eu am să plec, spuse.

– Fii fără grijă, te țin eu la curent, se grăbi Theo să intervină dar Nicoleta era deja departe pe coridor. Cu siguranță Horia va fi bine îngrijit, soția va fi alături de el indiferent cât va dura starea de comă. Știa că multe victime ale unor accidente cerebrale rămăseseră într-o comă prelungită luni, chiar ani de zile, citise despre asemenea cazuri dar nu-și închipuise că vreodată va fi implicat un om de lângă ea, o ființă dragă. Îl iubise sincer pe Horia sau îl alesese ca pe un salvator? Greu de răspuns dar un lucru era adevărat, așa cum spusese cu voce tare, nu l-a înșelat niciodată pe Decebal, înainte de  a se considera soția lui îi cedase lui Horia dintr-un impuls irezistibil, după ce i s-a dezvăluit cacealmaua în care căzuse tot la Horia apelase dar câtă iubire exista, greu de spus. Vizita la Manole o inspirase să caute o altă rezolvare dar planul care i se contura în minte cerea timp.

Acasă, singură, a început să plângă.

Dimineața următoare a sunat-o Theo.

– Îmi pare rău dar nu sunt noutăți, vreau să spun nicio schimbare.

– Sonia e cu el?

– Sonia nu s-a mișcat de acolo.

– Bine.

Avocatul mai avea câteva lucruri de spus așa că a continuat:

– E posibil să dureze, medicii nu cred că Horia va ieși curând din comă, dacă supraviețuiește…

– Are să moară?

– Din păcate eventualitatea nu poate fi exclusă dar…dacă te gândești la acțiunea ta în justiție am să țin eu legătura cu doamna avocat Dumitru.

– Mulțumesc.

– Am s-o rog să-ți telefoneze.

– Bine. Spuneți-i că renunț la acțiune, să facă tot ce e necesar să retragă plângerea.

– Poftim? Chiar renunți?

– Domnule Bratu, vă mulțumesc pentru tot, aveți inimă bună, dar eu plec.

– Pleci? Unde?

– Plec…

După ce a închis s-a dus la șifonierul în care țineau hainele și a scotocit până a găsit ce căuta, pistolul cumpărat de Horia. L-a luat în mână de parcă îl cântărea, apoi l-a pus în poșeta ei și s-a pregătit de plecare.

Mai întâi a luat un taxi și a trecut pe la Andu, în Giulești. L-a găsit acasă, din nou fără serviciu, din nou neglijent și murdar, cu o harababură de nedescris în casă dar singur și treaz, nu apucase să bea de dimineață. Nu avea multe să-i spună, dar era bine ca el să știe că Mara murise din cauza drogurilor, putea să se apere în caz că poliția îl va presa din nou cerând raportul autopsiei. Andu a recunoscut, știa că Mara căzuse din nou în patima drogurilor și regreta că n-a putut să o ajute.

– Mi-am dat seama că are pe cineva…rămăsese cu mine din milă dar mă așteptam să mă părăsească de la o zi la alta.

– Acum nu mai are importanță, Dumnezeu s-o ierte. Adusese în poșetă ceva bani cash pe care îi avea precum și puținele bijuterii luate de la vilă, cadouri de la Decebal, pe care i le-a dat bărbatului. Păstrase doar brățara turcească dăruită de Ile…

Iar taxiul a dus-o mai departe, la Snagov.

Ieșind din București s-a uitat cu nostalgie înapoi. Cu câtă candoare venise, iată au trecut câțiva ani de atunci, în microbuzul ticsit de drumeți cu bagaje incomode, și-a amintit telefonul primit de la mama ei care pesemne intuise că nu se va întoarce prea repede, apoi călătoria cu trenul din gara aceea uitată de toți …A greșit, investind prea multă încredere în lumea care se prefăcea primitoare și caldă, n-a simțit la timp răutatea, invidia care o înconjurau, fiecare urmărindu-și interesul și atât. Iar acum nu doar ea avea de suferit dar și o ființă de care se atașase, căreia îi oferise dragostea ei, Horia. Dar Andrei…nu, el nu va suferi!

La poarta vilei era un bodyguard pe care-l cunoștea, Gusti, un ardelean molcom căruia nu-i putea reproșa vreo duritate dar care nu se grăbi să-i deschidă.

– Doamnă, știți că nu puteți intra, avem ordin…

– Sigur că știu, Gusti, dar tu ai să-mi deschizi. A scos din poșetă pistolul și l-a îndreptat spre bărbat. Acum! Omul nu se aștepta și a dat înapoi câteva secunde:

– Ce faceți, nu…vă rog…,

– Deschide!

Și-a adunat puterile și a intrat cu pistolul ridicat, cerând cu un glas autoritar:

– Ce arme ai la tine?

– Un spray și un cuțit dar, doamnă…

– Gusti, nu mă obliga să fac un gest pe care să-l regret. I-a făcut semn să intre în ghereta de la poartă și i-a cerut: Dai imediat telefon în vilă și spui doamnei Veronica să vină la poartă cu copilul, să-i ia câteva lucruri și să se grăbească. Așa a ordonat domnul. Tu ai auzit, nu mă face să repet!

Conta mult pe bonomia lui Gusti, mulți din bodyguarzii angajați erau niște duri, solizi, cu înfățișări fioroase pe care le copiau după tot felul de personaje violente din filme dar Gusti era un om așezat, calm, cu familie și copiii, pe care nu-l vedea sărind la bătaie deși inima din pieptul ei bătea cu furie. Dar ținea pistolul cu hotărâre iar în ochii ei puteai citi orice, chiar un dram de nebunie, dar nu frica.

Când Veronica s-a apropiat ținând copilul de mână Nicoleta a ieșit din gheretă în întâmpinarea lor, cu pistolul pregătit.

– Andrei, puiule…

– Mami?

– Nu puteți lua copilul, a reacționat Veronica. Gusti, tu ce stai ca o momâie, nu cumva să o lași!

– Dă-te la o parte! Cum femeia nu dădea semne că va ceda Nicoleta a adăugat: Știi cât mi-ar place să-ți las o amintire, un glonț în burtă?

A luat băiatul de mână și au ieșit pe poartă, îndreptându-se direct spre taxi. Nu aruncă nicio privire în spre vilă, nu o mai interesa.

– Mergem în Prahova, la Bughești.

49

Ile

A ajuns cu copilul de mână la biserica din Bughești și s-a dus drept la casa parohială unde l-a găsit pe Ile trebăluind, repara gardul micii grădini din spate  unde mai creștea câteva legume, mai mult ca să aibă o preocupare decât de nevoie. Avea și câteva cuști cu iepuri și acum hrănea animalele. Preotul a rămas uimit când a văzut-o, era spre seară și trebuia să se pregătească pentru slujbă iar apariția Nicoletei l-a bulversat.

– Nicoleta…ce cauți aici?

– Unde aș putea să mă duc? Ești singurul în care am încredere.

– Dar…

– Te rog, lasă-mă să duc copilul înăuntru, trebuie să mănânce ceva și să adoarmă, apoi am să-ți povestesc tot, până plecăm…

Ile era din ce în ce mai uimit:

– Să plecăm, unde să plecăm? În seara asta e programată slujbă, o să vină tot satul, inclusiv mama ta…

– Foarte bine, sper să am timp să vorbesc și cu mama, copilul va rămâne aici în casă, o să doarmă pentru că la noapte trebuie să plecăm. I-a oprit întrebarea cu un gest. Ile, am venit cu taxiul direct de la București, e o chestiune de ore, poate de minute până când Decebal îmi va lua urma. Cât despre sat…m-au văzut mulți localnici venind dar până se adună bârfele din vecin în vecin mai avem timp, mai întâi vreau să dau un telefon.

Pe moment Ile a renunțat să o chestioneze, sigur copilul avea prioritate, trebuia să mănânce, să se odihnească, micuțul îi privea în tăcere, cu ochișorii lui nedumeriți, mai mult ca sigur nu înțelegea ce se întâmplă și nici nu avea curajul sau puterea să întrebe. În casă era lapte, ouă, miere, se găseau fructe destule așa că Nicoletei nu-i fu greu să-l mulțumească pe Andrei în timp ce Ile continua să se învârtă în jurul lor, frământându-se.

– Te rog, ai răbdare, mai întâi am să telefonez.

Trebuia să îl sune pe Theo de la telefonul preotului, pe al ei îl aruncase în timpul drumului, avocatul era singura persoană cu care mai putea vorbi, dar din păcate Theo nu avea vești bune.

– Îmi pare rău Nicoleta dar Horia nu și-a revenit, ba chiar au apărut complicații..

– Ce fel de complicații, domnule Bratu, ce face Horia, a …a murit?

Tăcerea de la capătul firului a devenit apăsătoare și Nicoleta a izbucnit brusc în plâns. Nu mai putea vorbi iar Ile a luat telefonul și a vorbit el:

– Sunt preotul Melinte, vă rog să-mi spuneți mie ce s-a întâmplat.

– Din păcate, se auzi vocea lui Theo, Horia Drăgan a decedat, rănile de la accident i-au fost fatale, nu s-a mai putut face nimic. Soția lui se va ocupa de tot ce e necesar dar Nicoleta trebuia să știe iar eu n-am putut să o găsesc. Culmea e că n-a apucat să afle măcar singura veste bună, procurorul Gheorghiu cu care se dușmănea, a fost arestat, l-au inculpat oficial iar Petru Manole urmează la rând.

– Nu cred că pe Nicoleta o mai interesează, a spus preotul.

– Așa e, condoleanțe…

După ce a închis telefonul Ile a încercat să se apropie de Nicoleta să o consoleze dar  ea trecuse de primul șoc, avea o privire limpede acum și hotărâtă. I-a repetat:

– Ile, în noaptea asta plecăm, ai să ne scoți din țară cu mașina ta, până dimineață poți să te întorci și nimeni nu va ști nimic.

– Vrei să fugi cu copilul? Mazilu va răsturna munții din loc ca să te găsească.

– N-are decât, știu să mă apăr. Ile, dacă ajung în Bulgaria apoi  merg în Grecia, am auzit că acolo sunt câteva mii de insule, o să-mi piardă urma. Am să muncesc și am să-mi cresc copilul, asta voi face!

– Să pleci cu copilul lui Mazilu…ce idee!

– Nu e copilul lui!

– Poftim? Ile a rămas câteva clipe în cumpănă. Nicoleta, suntem în casa Domnului, aici nu se poate minți.

– Nu mint, Andrei nu e copilul lui Decebal…e copilul lui Horia, adică…e orfan de tată…A Început să plângă iar. Doar pe mine mă are, pe mama lui…

– Liniștește-te te rog și spune-mi ce s-a întâmplat. Totul…A privit-o cu un zâmbet ca o încurajare. Nu uita, mai presus de orice, sunt preot. I-a întins o batistă curată să-și șteargă ochii și femeia a început să povestească.

– Când am plecat de aici n-aveam habar ce se va întâmpla. La București o cunoșteam doar pe Mara Cosma, tu n-ai cunoscut-o, ai venit mai târziu în comună, ea m-ar fi ajutat să iau o slujbă dar lucra la un videochat și ce se întâmpla acolo nu era de mine. Ile, singura mea experiență sexuală fusese cu tine…E drept, prin cap îmi umblau tot felul de gărgăuni și când Decebal Mazilu m-a cunoscut, când am văzut că se putea trăi și altfel, am început să sper că îmi va oferi să împart cu el luxul pe care-l etala, doar că Decebal a fost isteț, și-a dat seama că are de a face cu o începătoare naivă și m-a tras pe sfoară.

– Tot nu înțeleg unde încape în povestea asta Horia Drăgan.

– Pe atunci era procuror, l-am întâlnit odată când m-am dus cu o plângere, idioată de altfel, dar voiam să-l sâcâi pe Decebal, să-l întorc spre mine. Horia avea niște ochi blânzi care mi-au intrat în suflet, mai mult ca sigur că și el s-a simțit atras de mine pentru că m-a căutat. Deja mă angajasem la o terasă, locuiam provizoriu în mansarda localului când m-am pomenit cu el la ușă, ținea un buchet de flori în mână și…atunci s-a întâmplat Ile, atunci am rămas însărcinată cu copilul lui…

– Ești sigură?

–  Foarte sigură. Dar Horia era căsătorit, avea familie, copil. Cum Decebal n-a întârziat să mă ceară de nevastă am acceptat, presupun că avea planul lui pregătit dar nu mă interesa și gata!  Am născut, Decebal a devenit oficial tatăl băiețelului și…nu știu Ile ce s-ar fi întâmplat dacă n-aș fi aflat adevărul, dacă n-aș fi fost alungată din vilă în timp ce Decebal rămăsese acolo cu copilul altuia…

Ile a încercat să înțeleagă tot ce aflase dar nu era timp pentru a întoarce pe toate părțile cele întâmplate, se apropia ora slujbei. Cât despre fuga din țară era sigur că Nicoleta avea să se răzgândească. Mama ei Verona urma să vină la biserică, după slujbă îi vor spune adevărul și vor decide împreună pașii de urmat. Ca de obicei Nicoleta acționa la primul impuls și nu te puteai juca în viteză cu viața nimănui, mai ales a unui copil nevinovat, soarta lui trebuia să aibă prioritate.

– L-ai primit din nou pe Horia în viața ta, de ce nu i-ai spus adevărul?

– Nu l-ai cunoscut pe Horia, Dumnezeu să-l ierte, era un tip labil, complicat, îi încurcasem teribil viața despărțindu-l de familie, exact ce-i mai lipsea era să afle că e tatăl lui Andrei, în contextul în care toată presa mă maltrata. Poate începuse și el să creadă că sunt o profitoare nenorocită care calcă pe cadavre pentru a-și atinge scopurile…Ile s-a uitat la ceas.

– E târziu, am plecat…vino și tu în biserică, dacă copilul doarme nu e nici un pericol.

– Și ai să pleci cu mine, ai să ne duci din țară?

– Nu știu, vorbim atunci…

În biserică nu erau decât câteva femei din comună iar Verona, din păcate, nu venise, probabil că treburile gospodăriei o reținuseră sau Stan făcuse iar un pocinog. Să nu-i fi ajuns la urechi zvonul că fiica ei s-a întors și s-a dus glonț la biserică? Era un pretext bun să o rețină pe Nicoleta, să o facă să-și reevalueze pornirea de a fugi, indiferent că Decebal Mazilu și-ar fi putut face oricând apariția la Bughești. Nici n-a fost nevoie să aștepte mult. Când slujba s-a încheiat și enoriașii au părăsit încet biserica Decebal Mazilu se afla în prag, tăcut, fără nicio expresie pe față. Ile s-a grăbit să iasă în întâmpinarea lui.

– Nu aici, nu în biserică.

– Ce e, preoțele, ți-e frică? Nu te teme, n-am să-ți pângăresc icoanele de pe pereți nici n-am să fac scandal, îmi iau doar copilul și plec. Dacă Nicoleta n-a uitat de prima ei iubire, păstreaz-o, consoleaz-o, fă-i alți plozi că pe Andrei nu-l mai vede!

– Dar Andrei nu…

S-a întrerupt pentru că deodată, apărând ca o umbră în spatele lui, s-a ivit Nicoleta. Nici urmă de lacrimă pe chipul ei, doar dârzenie și un curaj nebun. Decebal nu părea impresionat:

– Aha, ai ieșit din găoace, credeai că aici o să scapi de mine, poate o să te protejeze sfinții de pe pereți pentru că nevolnicul de preoțel nu pare bun nici de amant? Tu l-ai trimis pe amărâtul de Horia Drăgan să mă omoare, să mă împuște, așa ai crezut că rezolvi problema  iar dacă nu ți-a ieșit ai răpit copilul, ca o bagaboantă ce ești și acum vrei un fel de răscumpărare? Cât mă costă…jumătate din avere?

– Nu l-am trimis eu să te omoare pentru că pot să o fac și singură!

A scos pistolul și l-a îndreptat spre Decebal care nu părea speriat.

– Grozavă idee ai, omoară-mă, lasă copilul fără tată!

– Deja a rămas fără tată!

– Ce vrei să spui?

– Decebal, ești într-o biserică așa că spune-ți rugăciunea!

A fost momentul când Ile n-a mai rezistat, a încercat să o ia de umeri si să o îndepărteze, a vrut să-i smulgă pistolul din mână dar n-a reușit să o clintească, nu putea decât să protesteze, cu furie:

– Să nu faci asta, e o blasfemie, Nicoleta, e locașul Domnului, nu se poate! Dar Decebal nu se clintise din loc, nu arăta deloc marcat de turnura discuției:

– Las-o preoțele, nu te teme, pistolul e fără gloanțe, gloanțele au rămas la mine în birou…

În acea clipă Nicoleta a apăsat pe trăgaci și s-a auzit un zgomot puternic, cu ecou, amplificat de atmosfera bisericii  iar Ile s-a uitat disperat spre pervazul ferestrei de la intrare unde glonțul se înfipsese cu forță…

– Domnule, dumneata pleci acum!

Fără să mai răspundă Decebal a făcut stânga – împrejur și a ieșit, afară era deja întuneric dar limuzina îl aștepta cu luminile aprinse în fața curții bisericii. Nicoleta, cu Ile în spatele ei, au ieșit și ei să-l privească plecând, abia acum a reușit preotul să-i smulgă pistolul din mână dar femeia părea deodată lipsită de vlagă, fără puteri, resemnată. Obținuse o victorie temporară, poate, dar cu ce preț? Horia nu mai era, murise înainte de a afla că este tatăl copilului a cărui soartă pusese pe jar o întreagă lume, dar poate era mai bine, ar fi putut el duce atâta pe umerii lui firavi?

Nicoleta văzu limuzina plecând, cu stopurile roșii strălucind în noapte… desigur Ștefan o conducea dar mai era cineva în spate, o femeie…Doamna Veronica? Ce să caute Veronica în mașina lui Decebal Mazilu? Brusc un gând rău îi pătrunse în minte ca un fulger. Plecă în grabă de lângă Ile și fugi în casa parohială, Andrei dormea,  rămăsese singur în cameră dar când deschise ușa nu mai văzu pe nimeni.

– Andrei ?…

A aprins lumina, a căutat peste tot, în grabă dar inutil…copilul nu mai era în casă…

 

Eugen Patriche  scenarist român.Nascut la Bucuresti 12 fenruarie 1944

1990-1996 Scenarist pentru emisiunile TVR Abracadabra [produse de Ruxandra Ion] șiArlechino- filme și seriale pentru copii:Cenușăreasa, Prinț și cerșetor.etc cu Marian Râlea la Abracadabra, ,Mașina Timpului,Yeti omul zăpezilor,Făt Frumos cu moț în frunte,Robin Hood jr.Ali Baba,Hainele Impăratului,Tarzan al doilea etc cu Sandu Mihai Gruia,regia Radu Popovici,la Arlechino.Aventurile lui Ex-regia Bogdan Ghițulescu.1997- Gâsca de aur,film și Privighetoarea fermecată, film, producător Cristina Popovici – regizor Radu Popovici cu Armand Calotă.1997-Visul unei nopți de toamnă – Premiul Mediafest

1997/Abracadabra Pro Tv/1998-2000 Scenarist la Super Abracadabra – Pro Tv /259 emisiuni/ printre care seriile Dosarele Abra,Bebel cel urâțel,Povești cu vrăjitoare,Răzbunarea lui Peter Pan,Cui îi e frică de întuneric?,Poveștile lui Moș Ene etc.1999 – Abramacabra – regia Alexandru Darie, Petre Năstase
Alte scenarii pentru ProTv- 1997 Povești magice cu Marian Râlea /19 episoade/ zilnic…

2000 Jocuri magice
/”Peștișorul de aur și Spaima Zmeilor” publicat de ed.Nemira 1997/

2003 – …scenarii pentru Acasă TV

2003 – 2+2 -minisitcom – (75 ep) – cu Alexandru Papadopol,Mirela Oprisor

Dădacă la 2 +1 – (75 ep)- cu Alexandru Papadopol, Cristina Cioran

2003 – Căsătorie de probă 1 – sitcom – (56 ep) cu Alexandru Papadopol,Cristina Cioran,Rodica Popescu Bitănescu,Valentin Uritescu,Livia Taloi,Pavel Bartoș

2004 – Căsătorie de probă 2 – sitcom – (42 ep.)cu Alexandru Papadopol,Cristina Cioran,Rodica Popescu Bitănescu,Daniela Nane,Ingrid Bișu,Pavel Bartoș,Vitalie Bichir regia Iura Luncașu

2004-2005 – Numai iubirea serial –(100 ep.) prima telenovelă românească, regia Iura Luncașu cu Corina Danila,Alexandru Papadopol,Oana Zavoranu,Tora Vasilescu,Iurie Darie,Sebastian Papaiani,Adela Popescu,Dan Bordeianu,Bianca Neagu,Vlad Rădescu,Ioana Ginghină,Anca Pandrea,Pavel Bartoș,invitat special Gabi Spanic producători Ruxandra Ion,Andrei Boncea

2005-2006 – Lacrimi de iubire, serial [200 ep] regia Iura Luncasu cu Adela Popescu,Dan Bordeianu,Bebe Cotimanis,Carmen Tanase,Elvira Deatcu,Nicoleta Luciu,Nicole Gheorghiu,Mihaela Barlutiu,Lucian Viziru,Sebastian Papaiani,Ilinca Goia,Cezara Dafinescu,Rodica Negrea,Gh Visu,Octavian Strunilă producător Ruxandra Ion

2006- Pacatele Evei – coautor

2006 – ‘Lacrimi de iubire’, film Media Pro Pictures producatori Ruxandra Ion,Andrei Boncea

Autorul romanului Lacrimi de iubire editat de Publimedia

2007-2009 Tylko Miloscz /versiunea poloneză a Numai iubirea/cu Bartłomiej Świderski,Urszula Grabowska etc 69 episoade producție Polsat

2006-2007 – Daria, iubirea mea , serial – (110 ep.), regia Alex Fotea- cu Victoria Răileanu, Adrian Ștefan, Adrian Pintea, C-tin Cotimanis, Elvira Deatcu, Alexandru Papadopol, Tora Vasilescu, Sebastian Papaiani.Producător Ruxandra Ion

2008-2009 „Îngerașii” – serial [175 ep.] cu Adela Popescu, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Dana Rogoz, Marian Ralea, Rodica Popescu Bitanescu.Razvan Fodor Alina Grigore,Vlad Rădescu,Jenifer Dumitrașcu producător Ruxandra Ion

Cărți publicate ca e-book

Necunoscuta sau Steaua fără nume, altfel -roman

Schimb de vieți-roman

A fost odată Numai Iubirea – roman-ultimele 3 au fost editate în perioada 2012-2014 ca e-book de Texarom și difuzate pe Elefant, Amazon, I-tunes, Barnes and Noble, Kobo.

Două vieți –amintiri, memorii- Librariascriitorilor.ro /cartea e gratuită, se găsește integral și pe blog/

Numai iubirea – roman -Libraria scriitorilor.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri