Jurnal de Las Vegas 6

Într-o vreme Stripul se colora -negativ zic eu- cu tot felul de hispanici întinzându-ți cartonașe cu ”gagici” care-și ofereau serviciile de ”masaj” sau ”dansuri în poală”…un nume scurt, un număr de telefon, un tarif- Rozy 29$, Jasmine 100$, Kelly 50$…Sigur, pentru tacâmul complet negociai în cameră. De râsul lumii a fost un turist care a cerut restul pentru serviciile sexuale reclamând că fata nu a stat cu el tot timpul plătit, la poliție l-au acuzat că solicită prostituție ilegală! Mexicanii care împărțeau pliante cu oferte de fete disponibile au cam disparut, poate unii amatori de asemenea joburi de stradă așteaptă ridicarea vizelor dar nu știu că fără viză trebuie să primești totuși acceptul de intrare. Mă rog, acum apar la noi pe la intersecții gen Obor fătuci amărâte cu invitații la saloane de masaj..daca maseuzele seamănă cu ele businessul e destinat falimentului! … Statul Nevada e singurul stat american care admite prostituția dar în bordeluri cu licență situate de obicei în zone rurale – în 2008 erau doar 28 de bordeluri. În Vegas și Comitatul Clark prostituția e interzisă oficial pentru că toate cazinourile au încurajat turismul de familie. Dar barurile sunt pline de fete care vânează clienții, sistemul de servicii Escort ocupă 140 de pagini „galbene” și în fiecare an poliția culege cam 400 de copiii care se vând pe străzi …Oricum, fetele cât de cât atractive lucrează pentru agenții și autobuzele acoperite cu reclame imense pentru ”babes” străbat orașul. Cele care fac strip tease în barurile specializate – stabilimente care arată ca în filmele americane sunt de genul ”afară e vopsit gardul”…clienții se amuză, beau bere cu prețuri piperate, aruncă hârtii de un dolar, le agață de jartelele fetelor sau pe unde găsesc loc ori plătesc un ”lap dance” care e un fel de partidă sexuală ”pe uscat”. Din nou vă trimit la filmul ”Showgirls”…
Cât despre Tv…Cu mulți ani în urmă era un canal de ” naked news ”, îmi amintesc de o chinezoaică , ea vorbea despre Dracula Park, proiectul vehiculat pe atunci în timp ce se dezbrăca mai abitir ca la chat. Mă amuza ideea să o văd pe Andreea Esca făcând strip-tease la Știri…Acolo programele Tv se supun unor reguli reglementate azi mai mult de bun simț și tradiție decât de legi și interdicții…Totuși, Codul Hays a lăsat urme. Am mai scris despre asta în postarea ”Despre sex și coduri etice 2” și mențin concluzia: .Codul Hays și Codul bunelor practici pentru Tv au avut rolul lor în formarea unor atitudini atât ale autorilor cât și ale audienței..chiar dacă au fost depășite ele au dat roade,au instituit bariere și standarde pe care atât autorii cât și publicul și le asumă. Urmăriți nu doar filmele și serialele americane dar și emisiunile lor cotidiene și veți vedea că rezultatul unei cenzuri depășite formal de societate este atât decența cât și folosirea sexului sau nudității în special sub forme artistice. Despre emisiunile tabloid de la noi și obiceiul de a plimba în fața camerelor tot felul de trupuri de fete dezbrăcate americanii ar crede că sunt pe altă planetă.Și ar avea dreptate.
Dar și ei se distrează. Sportul are milioane de fani. Am prins Superbowlul din 3 februarie 2002 , finala de fotbal american câștigată de Patriots …e greu să descriu cohorta de activități care au precedat-o, vânzările de suveniruri, pariurile pe tot felul de posibilități –de la cine înscrie primul la cine ratează primul – petrecerile cu temă, o mie de moduri de a trăi din și pe marginea unui eveniment major. Familia se distrează în week-end făcând sport, jucând volei în parc, golf la un Club – un sport unde m-am făcut repede de râs- ieșind la un picnic – sunt locuri amenajate, nu e nevoie să arunci gunoaie peste tot…sau merge spre unele zone de recreere mai apropiate ca Mount Charleston sau Valley of Fire – un fel de canion cu rocă și pământ roșu. La Marele Canion ajungi în 4 ore prin Arizona…e poate cel mai spectaculos loc din lume. În sfârșit poți merge la Lake Mead. Format pentru hidrocentrala Hoover Dam care dă viață acestor ținuturi lacul de pe râul Colorado /doar 39 km de Vegas/ îți oferă șansa de a face multe sporturi acvatice sau a te plimba cu vaporașul. Am fost odată în familie completă, cu Chris și Ann, într-o asemenea croazieră, cu Desert Princess și Hoover Dam văzut de pe apă m-a impresionat…dar în rest sunt doar maluri de nisip și piatră..Mă rog, lor le place…mai iei un hot dog sau un burrito, mai faci poze …Dar chiar în Henderson a apărut un lac artificial de peste 1400 hectare – Lake Las Vegas ! Intrat în faliment în 2008 dar salvat parțial în 2010 . Poți închiria o ambarcațiune pe care o conduci singur și te plimbi pe un lac mărginit de vile somptuoase care-ți lasă gura apă- cu proprietari gen Celine Dion, treci pe sub un pod care seamănă cu Ponte Vecchio din Florența, vizitezi magazine de pe străduțe în stil toscan, joci la Casino Monte Lago…Relaxant – un colț de Italie în deșert…
Mai puțin relaxante sunt drumurile peste ocean. Noroc că din 2009 s-a inaugurat o linie directă B.A. Londra-Las Vegas altfel transferurile sunt dificile mai ales cu schimbarea de terminale. Am încercat tot felul de variante – Chicago, New York, Minneapolis, Los Angeles, Dallas…În 2001 am venit mai confortabil…prin Londra cu cazare la Novotel, nu atât de grozav ca la Meridien în 1999 …întrucât nu existau legături avantajoase B.A. îți oferea cu un mic supliment de preț cazare lângă aeroport…Traversarea lungă spre L.A. a fost îndulcită de o priveliște incredibilă …Lake District, sud de Hebride, sud Islanda, peste Groenlanda- sud de Angmangsalik -!- spre Canada, sud Baffin Island, Winipeg, Bismark, Rawlings, South Lake City, Las Vegas -!- și apoi LAX…Aici surpriză, după un drum obositor de 8.771 km…o polițistă cu un câine se apropie de mine și cere să-mi controleze sacoșa!? M-au trecut transpirații reci…era o sacoșă deschisă, luată tot din Vegas…dacă cineva mi-a strecurat droguri în sacoșă..sunt scenarist așa că țeseam tot felul de povești. Aveam ceva care atrăsese atenția câinelui dar nu droguri, Doamne ferește, ci o lămâie luată de Luci de la micul dejun, O prostie dar în SUA n-ai voie să introduci alimente…odată într-un avion de Londra am cunoscut o doamnă care ducea fiicei ei din UK o oală cu sarmale și alte bunătăți de sărbători, așa ceva aici e de neconceput, e infracțiune și devii pușcăriabil…Polițista a mai chemat o colegă cu un cățel ca să vadă dacă și celălalt animal simte lămâia și după ce au terminat experimentul mi-au dat lămâia înapoi și m-au lăsat în pace. Afară am aruncat la gunoi obiectul ”delict” ca un prost și am trecut de la transpirațiile reci la cele calde, era caniculă….

Anunțuri

Jurnal de Las Vegas 5

Shopurile sunt un alt pilon al vieții în Vegas, aici fiind prezente toate brandurile importante de vestminte, pantofi, bijuterii sau cosmetice din lume. Dacă te uiți la magazinele din Forum Shops de la Caesars vei găsi orice dorești, de la Armani, Burberry, D&G, Versace, Valentino, Victoria s Secret, Dior, Gucci, Bulgari, Tiffany, Sony Jimmy Choo și am dat câteva exemple doar din sutele de branduri. Vreți și de la The Grand Canal Shoppes de la Venetian? Să caut altele..Davidoff, Tolstoys, Ann Taylor, bebe, dar să nu omit faimoasele mîștide carnaval venețiene sau cristalurile de Murano care bat orice jucărie Swarowski…Înconjurând Planet Hollywood se găsește un paradis al cumpărăturilor numit Miracle Mile ..între Mandalay Bay și Luxor s-a făcut un culoar populat de magazine, Mandalay Place ,Via Bellagio sau Wynn Esplanade au shopuri de un lux incredibil…dar mallurile propriu zise sunt separate de cazinouri. Ce este de fapt un mall? Când formatul de shopping mall s-a dezvoltat prin anii 1959 era nevoie de o stabilitate financiară pe care o dădeau Department Stores/ magazine universale legate între ele cu coridoare pline de buticuri plus un food court, parcări și cîteva restaurante. Diferența față de sistemul de Shoppes …acolo nu există magazine universale. Nici la noi în malluri nu avem [ afară de Debenhams sau Peek and Cloppenburg dar la scară mică/. Diferența față de noi…mallurile lor nu se bazează pe supermarketuri și…lumea e mai mult prin magazine să cumpere decât se plimbă ca la muzeu. Fashion Show Mall are 7 department stores, ca Neiman Marcus, Saks Fifth Avenue, Macys, Dillards , Robinson-May, Bloomingdales și 250 magazine, Galleria Mall de lângă noi are 140 magazine plus Dillards, Mervyns sau JC Penney.
Made in China e la ordinea zilei peste tot, cum inspirat scria Huffington Post , în curând apple pie făcut de bunica va rămâne singurul produs american observând că și mingile de baseball vin din Costa Rica. În primii ani parcă mă jenam să cumpăr mici cadouri pe care scria Made in China dar m-am lămurit repede că nu găseam altceva. Dacă aici e mai ușor să reții produsele japoneze, care vin cu denumirile firmelor lor restul e Made în China, echivalent cu Made in Vietnam, Bangladesh sau Honduras, oriunde mâna de lucru e ieftină. Gama produselor e imensă, de la iPhones, laptopuri la ace de cusut, mănuși de bucătărie sau suveniruri din Vegas, haine cu branduri importante – și eu am cumpărat un D&G original făcut în China. „Made in America” devine o etichetă de lux cu preț mărit…venitul mediu al unei familii era în 2011 de 50.000$ care-ți ajung să cumperi bunuri de import ieftine, în rest…Deci să reținem中国制造….Cineva calcula cât costă clasica ținută „born in USA” – blue jeans, T-shirt alb, cizme + 421$, toate ajung sub 100$ în bunuri importate! Deci, un Levi s 501 făcut în SUA face 178$ dar un Gap classic blue jeans e 60$…Măcar într-un magazin din Paris Luci și-a luat o superbă bluză cu dungi colorate care era Made in Romania…
Outlets sunt mai multe dar nu foarte ieftine. Turiștii se înghesuie în autobuzele double-dekker care, înainte de capătul de sud al liniei te lasă la unul din acestea, Las Vegas Premium Outlets Mall unde sunt 140 de magazine diverse ca Adidas, Aeropostale, Brooks Brothers, Calvin Klein, DKNY, Guess, Nike, Polo Ralph Lauren, Reebok, Timberland, Tommy Hilfiger…fiecare vrea să ducă acasă cât mai multe obiecte cu ceva rabat la preț, americanii aleargă după ieftiniri și solduri și chilipiruri…Folosesc cupoane decupate de reduceri, vin în groceries cu liste comparative de prețuri și au dreptate, banul se câștigă greu.
O nouă inaugurare la care am avut noroc să participăm a fost Green Valley Ranch /pe 18 decembrie 2001/un „station casino” din suburbia unde locuiam cu Chris, Henderson, cu un foc de artificii grandios, primul pe care l-am văzut pe viu pentru că, orice s-ar spune, la televizor nu au nici un impact emoțional. În 2004 a început aici să funcționeze The District – o surprinzător de plăcută zonă de shopping și agrement, diferită de stilul kitchos cu care mă obișnuisem. The District – ca și mai târziu Town Square – este foarte european, trei străzi pietruite, iarbă, totul îmbiind la o plimbare liniștită printr-un orășel sau poți să circuli cu un tramvai sau să asiști la mini-concerte de seară oferite de trupe tinere…Town Square, la sud de Mandalay Bay are în plus arii de distracții pentru familie și copiii, cu un labirint, și – nu vreau să uit- restaurantul Texas do Brasil unde afli ce este churrascaria și cum se servește un grătar ca la Rio, cu picanha, acel vârf de mușchiuleț ce pare perfecțiunea…E spectaculos să stai la masă unde niște cartoane pe care le întorci pe verde semnalează băieților/gauchos care umblă cu țepușele de pe care descarcă bucățile de carne de vită, porc, miel, pui sau cârnați că mai vrei sau nu mai poți…La 3 persoane cu salad bar din care nu lipsea feijoada plus ½ Chianti Ruffino a fost 180$, scump dar face!
Sărăcia se vede mai ales în North Las Vegas –socotit oraș de sine stătător – zona de la Stratosphere spre nord e periculoasă, mai ales noaptea. Vegasul are – după criză- cam 14.000 homeless. Mulți trăiesc în tuneluri subterane. Stratosphere Tower are 109 etaje și cu liftul ajungi sus în câteva secunde fie pentru restaurant fie pentru priveliștea de pe terasă, seara e magnific…dacă nu vrei să te dai cu Montaigne-russe-ul din vârf care te zdruncină contra cost. Noi n-am avut curaj… De la Turn spre nord e mai bine să nu circuli pe jos, poți găsi moteluri ieftine și dubioase, localnici dubioși, mizerie. Criza și-a spus însă cuvântul peste tot . Pe Strip nu prea mai sunt oferte…micile magazine de suveniruri s-au rărit, lăsând loc marilor construcții..pe ici pe colo mai apar vânzători de apă rece care iau din magazine sticlele cu câțiva cenți și le vând cu 1 dolar, desigur speculanți mărunți pe care poliția îi gonește. Altfel, cerșetorii sau homeleșii sunt interziși în zona turistică…doar în North Las Vegas poți vedea – preferabil din mașină – ceva din lumea pestriță a celor învinși.
Criza a lovit puternic din 2008…am văzut multe afaceri mai mici închise / era un local familiar franciză Chili’s lângă noi care a dispărut, făceam câțiva pași să ne aprovizionăm cu barbecued ribs/…am văzut casele scoase la vânzare de bănci. For sale era anunțul pus pe vreo 2 case din 5 în vecini…Au fost bani de pensie pierduți, venituri reduse în unele domenii, /din fericire Chris lucra la rent a car…închiria track-uri/…rata șomajului a depășit 14% și foreclosures au crescut, se spunea că sunt 2 din 4 case în 2009 /e drept că vedeam listele din ziar unde mai bine de 90% din numele datornicilor erau hispanice sau asiatice……peste 70% din proprietarii de case cu mortgages datorau băncilor mai mult decât fac casele, intrarea în insolvență era frecventă, la fel scăderea veniturilor, mai puțin turiști, multe cazinouri goale – cum a creat o vreme frica după atentatele de la 11 septembrie că Orașul Păcatului va fi țintă a terorismului, atunci veniturile din gambling au scăzut brusc cu 1%, în 2008 cu 4%…bănci falimentate preluate de altele…proiectele stopate…cum ar fi Fontainebleau,, un proiect de 3,1 miliarde sau Ritz-Carlton…Acum își revin încetul cu încetul ..politica lui Bush jr dă roade deși a fost acuzat de socialism! …Programul TARP a însemnat ajutarea băncilor cu bani de la stat, ajutor care deja s-a cam rambursat dar colapsul financiar a fost evitat.… Turiștii se reîntorc, noi locații se deschid încetul cu încetul ..în timp ce Europa se clatină în continuare, în special zona euro care se îndreaptă spre colaps…

Jurnal de Las Vegas 4

Cel mai faimos show din Las Vegas a fost, neîndoielnic, Siegfried and Roy la Mirage, inaugurat în 1990 și sfârșit dramatic pe 3 octombrie 2003 când un tigru l-a atacat în timpul spectacolului pe Roy Horn. Numiți „magicienii Secolului” ei au uimit audiența cu un show gigantic de pe urma căruia n-au mai rămas decât amintiri, tigrii care se mișcă leneș în vitrinele de pe coridorul de intrare în Mirage sau în Secret Garden. A fost un fenomen de neegalat deși tigrii continuă să fie protagoniștii multor showuri magice ..cum ar fi Rick Thomas …
Showurile din Las Vegas sunt o componentă principală a ofertei. Există cam 116-120 de spectacole în teatre fără a mai socoti sutele de concerte din lounge unde vin toți artiștii care contează. Doar Parisul are mai multe teatre dar diversitatea entertainmentului aici e fabuloasă…Servești o băutură – multe săli de spectacol au mese dar nu este sistemul francez de diner show decât la Tournament of the Kings la Excalibur unde plătești cam 50$- și asiști la spectacol iar adesea participi…Țin minte că David Copperfield alegea spectatorii aruncând baloane în sală și Chris s-a străduit zadarnic să prindă unul ca să vadă pe pielea lui cum se produce o magie… Poate la originea showului american stă cabaretul francez. Le apropie durata lungă de existență – pentru că o asemenea producție e costisitoare și se poate menține pe afiș ani îndelungați, publicul, predominant turistic, se înoiește permanent. Accesibilitatea e accentuată de lipsa textului vorbit, dansul, muzica și magiile de cabaret fiind suficiente, pe această linie a apărut și câștigat Cirque du Soleil…Durata lungă e de tradiție, la Paris la Moulin Rouge am văzut Feerie de 2 ori…aceleași tablouri dansante doar momentele de iluzionism se schimbă, multe muzicaluri țin afișul decenii…la Londra am văzut Cats în 1998 care se juca din 1981 iar favoritul meu, Phantom of the Opera a sărbătorit deja 25 de ani, se juca și în 2010 la His Majesty s Theatre când am mers la teatrul Adelphi pentru Love Never Dies, continuarea pe care a oferit-o fanilor Lloyd Weber. Credeți că nu m-am bucurat să văd Phantom…și în varianta de la Venetian?
Revistele de tradiție pariziană există și în Vegas, cu trupele de showgirls topless /de regulă la spectacolul de seară de la 10 p.m./…au în frunte Jubilee de la Bally care se pare că joacă de 28 de ani, Folies Bergere la Tropicana, Crazy Horse la MGM, Crazy Girls la Riviera, Oh La La la Paris…Există un film din 1995, Showgirls, cu Elisabeth Berkley care merită văzut pentru a te apropia de culisele teatrelor de gen din Vegas…La Tropicana am câștigat biletele la o loterie pe care o organizau în hol ca să aducă clienții, având ca punct de atracție câte o fată în costumația tipică, puteai să faci fotografii cu ele dar mă întreb cum arată acum, peste mai bine de 10 ani Crystal sau Jennifer, două superbe showgirls…că eu știu cum arăt…Din păcate Tropicana a înlocuit decorativa loterie cu o banală acrobație aeriană deasupra meselor de joc, poate din invidie pentru succesul celor de la Rio…. Folies Bergeres se joacă din 1959, e cel mai vechi show din SUA și se încheie în bună tradiție pariziană cu un can can de mare ansamblu! Iar dacă vreți ceva și mai sexy, poate combinat cu puțin masochism sau vampirism mergeți la Bite de la Stratosphere…Iar pentru spectacolele cu male dancers la mare preț sunt australienii cu Thunder la Excalibur sau Chippendales la Rio.
Showurile înseamnă tablouri dansante de amploare, costume costisitoare și extravagante, efecte sonore și vizuale deosebite, tematici exotice sau SF…De altfel și showurile Cirque du soleil, azi la modă, care au ocupat cele mai importante teatre au tematici diferite, două sunt pe apă, unul merge pe ideea de atracție sexuală, altul pe magie, altul omagiază Beatleșii…Cirque du Soleil are același avantaj de a nu folosi text…conglomeratul de etnii care populează America sau vin în vizită nu stăpânesc toate subtilitățile limbii engleze ca să guste, de pildă, spectacolele de proză sau comedie… David Copperfield vorbea uneori excesiv de mult, ne-a ținut un speech interminabil despre bunicul său dar era un truc, câștiga timp pentru ca mașiniștii să monteze….Și la Cirque du Soleil apar componente ale showului tipic american bazat pe multe efecte tehnice, costumația extravagantă , tematica ..e necesară povestea, scenariul fiecărui moment indiferent că e vorba de O la Bellagio /O adică Eau-apă/ Ka la MGM, Love la Mirage /un omagiu Beatles, show realizat după dispariția vestitului Siegfried&Roy/…Zumanity la NY, Mystere la TI și Le Reve la Wynn…Artiștii de circ sunt completați de acrobați, gimnaști celebri – cum este britanicul Terry Bartlett care a devenit clown în O, românul Rareș Orzață, Dașa Nedorezova din echipa de înot sincron a Rusiei devenită coregraf acvatic la Le Reve și alții. Sunt și muzicaluri clasice cum ar fi Menopause la Hilton, Jersey Boys la Palazzo, desigur Phantom of the Opera la Venetian….să adăugăm aici omagii aduse unor idoli muzicali – Legends in concert la Harrahs, Rat Pack is Back la Plaza, American Superstars la Stratosphere unde sunt imitați desigur Elvis dar și Michael Jackson, Britney Spears, Christina Aguilera…se inventează concertul care n-a avut loc niciodată- Sinatra și Barba Streisand împreună, să pomenim La Cage la Riviera, mulțimea de comedieni imitatori ca Danny Gans, George Wallace, Gordie Brown, showurile concert ale unor celebri de mult Wayne Newton cu 50 de ani de carieră sau Barry Manilow,, spectacolele care se succed la Coliseumul din Caesars cu Celine Dion, Cher, Elton John sau Bette Midler….programele moderne de la House of Blues la Mandalay Bay și sutele de prezențe muzicale în lounge…Pe favoritul meu în country music, Garth Brooks, Wynn l-a convins să revină în 2009 pe scena de la Encore…Sunt și o mulțime de spectacole de comedie ..Ar urma spectacolele de magie cu unii protagoniști celebri…Rick Thomas la Tropicana, Lance Burton la Monte Carlo, Hans Klok la Planet Hollywood, Penn și Teller la Rio, Blue Man Group la Venetian. Pe David Copperfield care vine des și de obicei la Caesars l-am văzut la MGM… Aici nu se pactică iluzionismul mărunt, se mizează pe iluzii grandioase…în fața noastră care stăteam în primul rând la Rick Thomas tigri imenși apăreau și dispăreau. În copilărie…tare de mult deci…am fost uimit la circ de un rus care suspendase două cabine de lemn la distanță și apărea când în una când în alta de parcă se teleporta…asemenea trucuri multiplicate de n ori țin și astăzi,executate cu o logistică importantă și secretă…. De altfel Magiile sunt la mare preț și peste tot găsești mici shopuri unde se vând tot felul de gadgeturi cu care poți să-ți uimești familia și prietenii.…
Prețurile sunt destul de mari dar cum există la Londra în Leicester square sau la Paris in place de la Madeleine agenții care scot la vânzare bilete disponibile pentru aceiași zi sunt și aici …Apoi există showuri de matineu, ieftine sau chiar gratuite, care speculează prezența clienților în cazino… Am văzut destule dar deosebit este Masquerade Show in the Sky de la Rio …Pe niște șine montate pe tavanul unei mari săli de joc circulă vehicule alegorice pline cu dansatori și cântăreți, jos alții evoluează pe o scenă în timp ce mulți clienți continuă să joace imperturbabili la slot machines…
Desigur, spectacolul merge mână în mână cu marketingul…fiecare cazinou are un shop unde se vând obiecte care poartă logoul showului sau devine un suvenir…la spectacolele temporare magazinele funcționează adesea mult timp înainte și după prezența vedetei. Am văzut astfel un shop dedicat lui Elton John cu vestminte și pantofi despre care nu vreau să povestesc sau unul pentru Cher, o vedetă deloc tânără dar al cărui show, agrementat cu tablori dansante, decoruri luxuriante și efecte vizuale a fost tipic american, dinamic și plin de vervă. Apropo, nu este permis să filmezi sau să fotografiezi, adeseori aparatura se lasă la intrare pentru mai multă siguranță…
Ar mai fi multe de spus despre showurile de la Vegas, important e că multe dintre ele merită văzute…

Jurnal de Las Vegas 3

Să încep prin câteva observații de civilizație cotidiană. În Vegas, oriunde te duci, pe stradă, în cazinouri, la shopping se poartă ținuta casual și, ținând cont de vreme, pantalonii scurți domină! Rareori seara vezi costume și rochii elegante la cei care au rezervări pe la localuri de lux sau cluburi de noapte . Fără nicio jenă poți intra în cele mai luxoase locații în sandale, șort și tricou sau top…Pantofii ușori, confortabili, ochelarii de soare nu lipsesc, ideea e că te îmbraci ca să te simți bine, comod, simplu . Altceva… aerisirea excelentă, pentru că în cazinouri sunt sute de clienți într-o sală imensă unde se și fumează dar nu se simte, aerul e ventilat, lumea se comportă civilizat, liniștit, rareori izbucnește un ropot de aplauze și râsete când cineva face jackpotul. Apoi confortul e pretutindeni, toaletele sunt de fapt rest rooms unde găsești gratuit cosmetice de tot felul și lustruitori de pantofi, ăștia pe bani….
Locuința, reședința pe care ți-o alegi în funcție de venit îți oferă de asemenea confort. Ca să beneficiezi de apartamente cât mai mari și mai bune obiceiul e, pentru cei singuri, să-și caute un room mate, un tovarăș de apartament. Chris, până când s-a însurat și au cumpărat casă a locuit în diferite condo-uri mutându-se mereu la mai bine, pe măsură ce câștiga mai bine ..De aceea americanul nu se încurcă să adune obiecte și mobile peste măsură, tot ce are transportă în mașină sau închiriază o dubiță U-Haul…în caz că partenerul vine cu o masă mai bună pe a ta o ții într-un storage până când ai nevoie…Să dau ca exemplu Pacific Islands Apartments pe Green Valley Parkway unde am trăit acest tipic resort-style living…case cu etaj, apartamente cu intrare separată și 1-2-3 dormitoare cu băile aferente, living comun cu fireplace, dining room și bucătărie comună…la 2 dormitoare prețul de azi este între 845-1080$, partea leului, cam 3/4 o plătește chiriașul principal care dispune de master bedroom. Accesul cu animale e permis/ darr nu peste tot/..aveam pe atunci un cățeluș simpatic, Newman, care ne aștepta privind pe geam și se bucura nespus să-l scot afară – eu aveam timp mai mult. …Singurui inconvenient, tomberoanele erau la poartă dar adesea Chris ducea gunoiul cu mașina!…Complexul are dotările necesare…piscină cu cascadă , jacuzi, club, sală de fitness , spațiu de parcare, unele au terenuri de tenis, pentru golf te deplasezi la un club…Acest sistem de conviețuire s-a răspândit și în Europa / vezi complexele din Băneasa…Când s-a însurat și au cumpărat casa de familie din Henderson în 2004 am asistat la procesul achiziției…foarte interesant, în prezența agenților imobiliari se chema un expert care cerceta starea casei și întocmea pe loc un raport pe care îl printa și unde găseai toate evaluările făcute și remedierile necesare. Confortul e practic același…două dormitoare, living, dining și bucătărie dar ai piscina ta în curtea din spate, garaj închis și spațiu unde să zburde cățelușii familiei, din 2012 în număr de 4…
Las Vegas e situat în nordul deșertului Mojave, are vegetația săracă tipică dar te impresionează prin diversitatea culorilor florilor plantate, frumusețea gazonului de iarbă lipit de sol deși adesea e vorba de iarbă artificială! Sigur, la Mount Charleston –35 de mile depărtare, destinație de recreere preferată de localnici – găsești pini și arbori de munte ca și zăpadă. Palmierul e prezent peste tot, îl găsești și în curțile caselor iar, în plus, la Chris în fața casei există un măslin sălbatec. Dar deși te afli în deșert totuși poți să cumperi orice produse vegetale sau animale dorești…Supermarketurile gen Raley’s, Albertsons, Smith’s sunt pline de oferte. Există rețele de magazine speciale ca Trader’s Joe sau organice – Whole Foods dar și piețe de producători! Chiar și Anne a crescut în backyard căteva legume și verdețuri, mai mult de distracție…Prețurile sunt accesibile și la un drum prin supermarket nu lași mai mult de 20 de dolari ca să iei ce-ți trebuie. Iată cumpărături prin 2001 la Riaey’s…0,99 pâine italiană, 2,64 roast beef, 2,94 swiss cheese 1,32 bavarian ham, 2,04 mortadella 1,48 smoked turkey /mezeluri, brânzeturi luam cam 200 de grame/ 0,90 coleslaw, 1,49-6 ouă, 1,29 unt, 1,69 orez Uncle Ben, 0,43 roșii, 2,49 pui gătit, 0,41 cartofi Idaho pentru copt, 3,95 carne tocată pentru perișoare, 0,08 ardei iute jalapeno, 0,17 morcovi, 0,52 ceapă, 1,29 capellini Barilla, 1,19 oțet, etc. Ca băuturi: 1,39 Perrier, 5,49 – vin Chianti de 1,5l, 0,99 Ice Tea, 0,59 apă plată, 0,89 tonic water, 0,99 pepsi… Sigur, peste ani prețurile au mai crescut dar nu mult și media cheltuielilor s-a păstrat…
A găti acasă e pentru mine o plăcere dar românul nu se poate lipsi nici aici de o ciorbă bună. Așa că am dat zor cu ciorbele, ba chiar l-am dotat și pe Chris cu rețete…mai ales că pentru o ciorbă de văcuță nu e nevoie să fierbi 2 ore carnea ca la noi….Dar plicuri de „borș magic” trebuie aduse sau trimise din România ca și leușteanul uscat, altfel te mulțumești să acrești cu lămîie. Abia prin 2009 doamna Lili, o româncă angajată la un local din vecini ne-a îndrumat să cumpărăm foi de varză murată și murături de la niște magazine bulgărești și georgiene și am putut face sarmale iar pentru salata de boeuf adorată de fiul meu am găsit cu greu gogoșari ungurești la 1,9 dolari borcanul…Există desigur sauerkraut, varza murată pe care ei o servesc adesea cu hot dog dar se vinde tăiată fideluță și nu e chip să găsești altfel. Acum și nora mea Anne a învățat să facă sarmale… Despre diversitatea restaurantelor și bufetelor am mai vorbit dar, dintr-o mulțime, hai să aleg câteva care mi-au rămas în memorie…La Mon Ami Gabi pe terrasa de la Paris de unde poți vedea vizavi showul fântânilor am mâncat prima dată în 2004 când am primit vestea că Numai iubirea făcuse la debut un rating surpriză…Un lunch în 2009 costa 71 dolari pentru 2 persoane cu escargots, soupe a l’oignon, moules marinieres, truite, 2 pahare de Riesling. Alt local preferat italianul Capri din Sunset, deschis ‚seara, pentru o cină elegantă de 3 persoane se începe cu un coș de delicatese de panificație pe care le poți servi cu olive oil și balsamic, ca antipasti smoked salmon carpaccio și mozzarela buffalo iar ca entrées,adică feluri principale, Lobster Fra Diavolo, Veal Chops, Pasta Alfredo, cu o salată ca intermezzo din care nu lipsesc lettuce, mushrooms, ham, cheese, olives, artichokes, cu Chianti Classico doar un pahar pentru mine, tiramisu și cheesecake – total 106$ . Merge! Localnicii se îndreaptă adesea spre chain restaurants, rețele sigure și de calitate, cum ar fi Red Lobster sau Olive Garden. Aici nu se face rezervare, aștepti să se elibereze o masă și uneori ți se dă un fel de pager ca să te anunțe că ești invitat înăuntru. La Olive Garden – unde am mâncat și la New York tocmai pentru că apreciam stilul – o supă pasta e fagioli e 5,25, o pizza 12,25, pastele în jur de 11-14 dolari, un seafood Portofino, preferatul meu și al lui Chris, 16,50. Masă de 3 cu vinul meu 2 pahare de Chateau St Michelle, un riesling petillant de California- 67 $ plus 10$ bacșiș…Cum îmi plac fructele de mare punctez pentru Oyster Bar …la cel din Sunset ne-a oferit o masă de rămas bun David, un fost room-mate al lui Chris și am gustat un fel de bouillabaise, la Oyster bar din Miracle Mile – la Planet Hollywood- ,alt loc preferat, felurile merg în jur de 21-23 dolari. În fine, de mai multe ori am fost cu Chris și Anne la Kings Fish House in The District unde ni s-a pus o babețică la gât ca la copii ca să degustăm un cioppino teribil de bun …Să nu uităm Red Lobster în care am pășit prima dată la Cleveland dar l-am găsit și la Vegas sau Joe’s Crab Schack unde 3 crabi – Dungeness, Alaska White șu Kings fac 54$ …Vreți o friptură? Dacă la Smith and Wollensky e prea scump recomand The Capitol Grille pentru un lunch cu dry aged sirloin steak cu asparagus hollandaise sauce, o sticlă de Coppola Merlot pentru 95$…dar îndrăgitul meu prime rib mă așteaptă mai ales la Outback, lângă casă, o rețea australiană.
În perioada 1997/1998 am cunoscut prima dată felul în care se petrec sărbătorile cele mai importante ale anului..Halloween, Thanksgiving, Christmas, New Year. De departe Halloweenul beneficiază de un marketing incredibil, parcă peste Crăciun, rafturile sunt pline cu decorațiuni, costume, gadgeturi destinate să te îngrozească, oamenii își atârnă felinarele din dovleci la uși sau ferestre, curțile se transformă în lăcașuri pentru vampiri sau vrăjitoare, fetele care servesc prin cazinouri își pun urechiușe de drăcușori dar nu-și ascund pulpele dezgolite. Crăciunul e de asemenea abundent marketizat dar senzația de stânjeneală o dă clima, un Crăciun fără iarnă, fără zăpadă pare neterminat deși Santa Clauși tipici distrează copiii prin malluri. Acum, important e bradul artificial pe care-l împodobești acasă și masa din care de obicei nu lipsește curcanul. De ce e preferabil să stai acasă? De Crăciun și de Anul Nou aglomerația crește, se fac cozi, localnicii ies și ei în masă ca să profite de reduceri, năvălesc turiștii din Extremul Orient care n-au parte de asemenea sărbători, mulți ies să admire luminile de Crăciun.. La Revelion merită să ieși, Stripul se închide de la 9 seara devenind un paradis al pietonilor, se anulează curfew-ul așa că și liceenii din oraș ni se alătură, peste tot se distribuie trompete de hârtie, pălăriuțe, se circulă cu berea în mână printre oameni veseli și amabili care te felicită, fac poze cu tine, e o nebunie plăcută iar la miezul nopții încep artificiile. Fiecare cazinou important are showul său de artificii și doar dintr-un elicopter te-ai putea bucura de o privire de ansamblu…La Paris deși am fost de multe ori n-am prins revelionul de pe Champs Elysées dar am petrecut evenimentul la Roma, la Nisa, la Dubai în 2012 – cu jocul de artificii de la cea mai înaltă clădire din lume dar atmosfera și spectacolul Vegasului sunt unice…sunt lucruri care trebuie trăite nu văzute la televizor…
Dar să revin la curcanul de pe masa de Thanksgiving, tradițional și parcă obligatoriu [într-o vreme chiar patronii ofereau angajaților un curcan premiu. De altfel am fost invitați și la un banchet de Crăciun oferit de patroni angajaților la Sugarloaf Room în Rio] . Și nu e greu de gătit, de exemplu un Carolina turkey de 13 pounds făcut de mine conform instrucțiunilor iese delicios și asta datorită unui indicator, un mic termometru înfipt în pulpa păsării care țâșnește afară când e gata, ceea ce mă duce cu gândul că la acea oră cuurcanul de pe mesele a milioane de americani are același gust! Mă rog, se servește cu dulceață de merișor- cranberry sauce, capul famiiliei are obligația să-l decupeze și să-l împartă, există și tradiția curcanului umplut iar side-dishuri sunt o sumedenie. Ca eveniment important al sfârșitului de an 1997 … am abandonat fumatul amândoi, eu și Chris. Definitiv. Cât despre evenimentele anului 1999 nu pot uita fabuloasa finală la TV Manchester United – Bayern Munich 2-1, văzută la ora 11,30…datorită diferenței de fus de 10 ore /9 ore cu Europa Centrală/multe lucruri din Europa, în special sportive, se pot vedea la micul dejun sau la prânz ori, dacă pică pe timpul nopții sau când ești la muncă, le înregistrezi.
În sfârșit ploaia…prima ploaie trăită de noi aici a fost pe 2 iunie 1999, afară erau 73 grade Fahrenhreit/cam 22 Celsius…și cum ei nu au canale de scurgere străzile s-au uscat repede…Las Vegas are mai bine de 300 zile însorite pe an, ploaia totalizează 10,5 cm anual, umiditatea e cam 29% și aerul uscat e o binecuvântare, nu transpiri, hainele nu ți se lipesc de corp, respiri fără greutate..Îmi amintesc că în Los Angeles curgea apa de pe mine, era o umiditate insuportabilă, de parcă mă aflam la Bangkok unde am suferit similar…Vara poți frige ouă pe capota mașinii dar cui îi pasă, peste tot e climatizare. Totuși în vara lui 2013 s-au înregistrat deja temperaturi record de 47 Celsiuns, vă vine să credeți?
Am prins în acel an noua clădire Caesars .. am văzut noua atracție Star Trek Experience de la Hilton. iar pe 16 iunie am fost la deschiderea Canal Shoppes la Venetian… The Venetian e o experiență interesantă pentru un european care, întâmplător, a văzut Veneția adevărată. Dincolo de fațadă ne-a uimit construcția dinăuntru…urci o scară rulantă sub acoperișul pe care e pictată o frescă super colorată și pătrunzi pe…Canal Grande. Gondole te plimbă pe apă , treci poduri, ajungi în Piazza San Marco unde sunt restaurante italienești, admiri cerul pictat pe tavan, și uiți că te afli de fapt la etajul întâi ! Sigur, gondolierul îți cântă canțonete și pe unul l-am făcut să-i cânte soției Santa Lucia dar ei nu sunt italieni ci de tot felul de etnii… Construit pe locul vechiului Sands distrus prin implozie în noiembrie 1996 The Venetian s-a ridicat în numai 2 ani!” Astăzi, cu vecinii săi Palazzo și Sands Expo reprezintă un complex cu 4049 apartamente, 4059 camere și 11.000 metri pătrați de cazinou… Cât despre shopuri, altădată…
…………VA URMA…………..

Jurnal de Las Vegas 2

Prima oară am intrat la un bufet all you can eat în 1995 la vechiul Harrah’s – prețurile erau mici pe atunci , 5-6 dolari…și poți avea refill la soft drinks…Acolo am gustat întâia oară prime rib și m-am îndrăgostit de acest antricot făcut la cuptor. Este un roast beef clasic copt medium-rare în suc propriu – au jus- cum nu găsești în altă țară. Atunci am încercat și bufetul de la Stardust- 8 dolari și pe cel mai renumit, Carnival de la Rio la 7,85 …Aici pe lângă meniul obișnuit americano-italiano-mexican găsești o secție japoneză cu sushi și teppan yaki. Prețurile de acum sunt spre 16-17$ dar și mai mari cu șampanie sau vin dar tot nu e mult. Ce este un bufet- all you can eat ? Fiecare cazinou are un asemenea local unde poți servi oricare din cele 3 mese ale zilei la prețuri accesibile ca să-și rețină clienții și mereu e coadă! Să nu uităm că aici restaurantele mai importante, mai ales steak-house-urile nu servesc decât cina și se deschid după ora 17. Așadar bufetul e o locație mult căutată, te duci și-ți umpli farfuria din tot ce-ți face cu ochiul, oysters, clams, shrimps, chinese duck, beef fajitas…la standul de carving țí se oferă faimosul prime rib sau turkey sau ham…cu sosurile adecvate /gravy/ …totul e organizat etnic, standuri de bucătărie locală, asiatică, italiană, mexicană …dar poți să le întorci spatele la toate ofertele astea și să înfuleci americănește un burger sau o bucată de pizza. Noi nu! Pentru că ești servit cu soft drinks lași un bacșiș de 1-2 $…Sigur, merită mers la unele bufete mai sofisticate, cum ar fi la Wynn sau la Paris unde standurile sunt cu bucătărie franceză regională…
Toți marii chefi , Gordon Ramsay, Joel Robuchon, Guy Savoy, Wolfgang Puck, Daniel Boulud sau Alain Ducasse au deschis localuri aici…dar nu și bucătarul de circ Jamie Oliver cu improvizațiile lui fără cap și coadă. Poți găsi în Vegas bucătării etnice de o mare diversitate, opțiunile sunt nesfârșite. Clasificarea simplă împarte localurile în american/continental, asiatic, francez, german, italian, indian, internațional /rusesc, fusion, brazilian-ar merita s[ povestesc un festin cu picanhas/, irlandez, mediteranean /spaniol, grec/, mexican-sud american, seafood, steakhouses, sushi. Marile complexe au 10-15 / Palazzo are 17/ restaurante în medie de 3-5 stele, fără a pune la socoteală bufetele sau ”café”, locații mai populare. Un New York Steak cu crab legs e de neuitat… Am amintit despre prime rib. Alături de barbecued ribs…de crab legs și alte delicii cu fructe de mare specifice precum clam chowder .. și plăcinta cu mere- apple pie- iată câteva vârfuri ale bucătăriei americane!
Cum sunt un fan al stilului asiatic localurile thai, japoneze, chinezești sunt pe primul loc dar românii nu găsesc nimic de-al lor? Am găsit ceva prin 2009 și am să revin…
Bucătăria americană nu e atât de plată ca și cea engleză, faimoasă prin vestiții săi chefi dar total neinteresantă în realitate. Mai întâi, breakfastul conține de obicei „2 eggs (fried or poached), sliced bacon or sausages, sliced bread or toast with jam/jelly/butter, pancakes with syrup, cornflakes or other cereal, coffee/tea, orange/grapefruit juice” Pare că e mai puțin consistent decât breakfastul tradițional englezesc care are bacon and eggs, cârnați sau un fel de sângerete, ciuperci și roșii prăjite, uneori iahnie de fasole, plus porridge, cereale , muffins…Dar și în America dacă ți-e foame dinineața poți cere steak and eggs sau lobster sau sausages cu hash potatoes…În America dacă spui friptură e vorba de carnea de vacă, porcul e pe locul 4 în preferințele lor, după miel și pui. Steakul nu poate fi decât de vacă dar calitatea cărnii n-are nicio legătură cu ce se vinde la noi unde poate doar mușchiulețul e comestibil. Dar e mai greu să găsești un steak sau un prime rib la prânz…lunchul e mai frugal, restaurantele cu fripturi deschid doar la cină. Mă rog, dacă insiști poți merge la Capitol Grille în Fashion Mall sau la Smith and Wollensky pe Strip adr te costă. Doar la Londra am mai mâncat asemenea carne, angus beef irlandez, francezii se laudă cu vitele lor inutil, sunt sub calitatea celorlalți dar poți găsi Red Angus la București…
Carnea de vacă – adesea maturată minimum 28 de zile, notată în categoria ”Prime” de USDA cuprinde filet mignon, filet, tenderloin, sirloin, rib eye, bone-in rib eye, T-bone, tot atâtea delicii servite la alegere cu cartofi –french fries, piure, la cuptor- spanac, sparanghel, porumb dulce, ciuperci, fasole verde etc. La celebrul Smith and Wollensky am servit un bone-in rib eye fabulos cu un baked potato mare cât pentru 2 persoane iar gustul de neuitat a meritat un efort de 50$!
Acum, cu burta plină să trecem la elementul definitoriu al Vegasului- jocul, gamblingul…Legalizat în 1931 jocul devine o industrie profitabilă și primele cazinouri se deschid pe Fremont Street în Downtown, prima stradă asfaltată din oraș…În filmele făcute în LV această faimoasă stradă e adesea prezentă, luminile strălucitoare de la cazinourile aliniate unul lângă altul- gen Horseshoe, Golden Nugget, Binions, Four Queens, Golden Gata terminându-se cu hotelul -cazinou Plaza fiind denumite „glitter gulch” , strălucire încununată cu construcția a ceea ce se numește Fremont Street Experience. Practic strada a fost închisă cu un acoperiș de vreo 15 milioane de becuri susținut de 16 coloane imense și seara, iluminația luxuriantă a cazinourilor se stinge iar pe sus vezi cu admirație un show de sunet și lumini, pus la punct ultima oară în 2004. Aici a fost inima Vegasului înainte de mutarea ”puterii” pe Strip și de aici a început domnia Mafiei, a crimei organizate. Gangsterul evreu Bugsy Siegel a construit Flamingo în 1946 și boomul a început. Desigur, când am ajuns noi în LV mafia era istorie, acum proprietarii, marii investitori sunt corporații uriașe cu miliardari faimoși ca Kirk Kerkorian – principalul acționar la MGM-Mirage care deține 10 hoteluri pe Strip cu vreo 38.000 camere, Steve Wynn – care înființase și deținuse multe complexe inclusiv Bellagio dar a fost eliminat printr-o preluare ostilă de Kerkorian în 2000, și-a revenit și a ridicat Wynn/Encore… Sheldon Adelson, mult timp al treilea bogat al Americii, proprietar la Venetian/Palazzo…familia Fertitta care deține cazinourile off-strip Stations, destinate mai mult localnicilor – Sunset Station fiind mai aproape de noi am devenit clienți statornici pe mulți ani. Desigur printre proprietari se numără firme mari ca Hilton, JW Marriot, statul Dubai în ciuda interdicției islamice pentru gambling, Donald Trump dar și mii de fonduri sindicale, de pensie sau de investiții din toată America. Interesant ar fi de enumerat apariția de la an la an a unor complexe…1990: Rio și Excalibur, 1993: MGM Grand, Treasure Island, Luxor,1996: Stratosphere Tower și Monte Carlo 1997: New York-New York 1998: Bellagio 1999: Mandalay Bay, Venetian, Paris 2000: Planet Hollywood (fost Aladdin) 2001: Palms 2005: Wynn 2007: Palazzo 2008: Encore 2009: CityCenter 2010: The Cosmopolitan. Există un site, VegasTodayandTomorrow.com unde se pot urmări în amănunt toate proiectele, inclusiv cele oprite sau amânate din cauza crizei, dar Vegasul continuă să înflorească în ciuda legalizării jocului în alte state, a apariției cazinourilor deținute de comunitățile de indieni sau off-shore…
Ce se joacă? La mese poker de diferite feluri, în special Texas hold’ em, baccara, ruletă, blackjack sau craps – zaruri după care se dau în vânt americanii…la mașini aceleași jocuri dar mai ales jackpots, celebrele slot machines denumite caraghios la noi păcănele. În fine keno – un fel de bingo și, pe un plan special, pariurile sportive din Sports Books. Mai mult atras de poker și blackjack , pe mărunțiș, desigur, am preferat mașinile, iar Luci jocurile pe slots…pentru că e imposibil să fii în Vegas și să nu joci, nu doar în cazinouri dar ești îmbiat pretudindeni, la aeroport, în magazine, chiar pe stradă. A fost amuzant de remarcat cum, de-alungul anilor, tehnologia a evoluat, mașinile au trecut de la manetele incomode de care tragi pentru a alinia niște pictograme la softurile tot mai diversificate, un joc devenind adesea un fel de desen animat foarte atractiv. Pe un touch-screen poți gâdila o maimuțică pe burtă provocând o reacție de joc sau poți anima mâna unui dealer la un joc de cărți. A evoluat și încasarea câștigului. La început bănuții cădeau în pahare de plastic personalizate pentru fiecare cazinou cu desene colorate simpatice, făcusem o adevărată colecție .Căderea monezilor în pahar producea și un clinchet plăcut urechilor, fără îndoială o idee cu efect psihologic. Acum monedele și paharele au dispărut, câștigul se oferă pe tichete printate ..dar sunetul uneori a mai rămas pe undeva din off, căderea monezilor care făcea deliciul învingîtorilor și atrăgea vecinii entuziamați de cascada de metal nu poate fi înlăturată așa ușor…Orașul e plin de turiști inclusiv mulți californieni vin în weekenduri pentru a juca…atunci când am mers la LA am văzut de ce vin, erau cazinouri până la state line între California și Nevada, iar de la LA la Vegas faci 3,5-4 ore pe autostradă
Sport Book-urile merită o atenție specială. Mai întâi se știe ce importanță are aici practicarea sportului dar și spectacolul sportiv. Multe locuințe au coșuri de baschet în curte, copiii se antrenează cu aruncări de baseball sau pase cu mingea ovală de fotbal. Sezoanele principalelor sporturi iubite de americani se succed în așa fel încât acoperă tot anul. În fine, aici se joacă pentru a câștiga, pentru a învinge, nu există egalitate /doar la hochei și desigur la soccerul adesea plicticos. Un meci se decide neapărat în over time! Stadioanele sunt pline ochi și asta zi de zi pentru că sunt sporturi ca baseballul sau basketul, de pildă, unde se joacă aproape zilnic în campionatele profesioniste sau de college. De altfel, când am înțeles regulile fotbalului american mi-a plăcut că se bazează pe ofensivă, pe înaintarea spre terenul advers, că o decizie poate fi contestată și verificată video, totul având la bază ideea de dreptate și de valorificare a spiritului de învingător împotriva oricărui obstacol. Pariurile sportive sunt legale în Vegas și extrem de interesante. O să dau exemplu doar pentru fotbal, mai ales că am pariat adesea. Esențial e că se stabilește o cotă pentru fiecare echipă, un handicap, o diferență pe care echipa aleasă de tine trebuie să o îndeplinească pentru ca tu să câștigi. De exemplu la meciul Patriots- Giants se oferă un spread /handicap pentru Giants – 3, ceea ce înseamnă că, la un scor pe teren de 14-10 pentru Giants trebuie să scazi 3, râmăne deci 11-10 și ai căștigat. Dar dacă a fost 12-10 ai pierdut! Cam aste e în mare și interesant e să pariezi un ticket cu mai multe jocuri de la 2 la 10!– un parlay sau un teaser/ în așa fel încât să-ți mărești șansele de cîștig. În plus, vii la sportbookul din cazinou și urmărești pe 10 mari ecrane simultan jocurile trăind cu intensitate evoluția scorurilor, făcând calcule în timp ce bei o bere adusă gratuit…Când am intrat cu Chris prima dată în sportbookul de la Hilton am crezut că s-a amenajat Hala Obor, o sală imensă cu zeci de ecrane și afișaje împărțită, deja e o tradiție, între amatorii de curse de cai sau ogari pe stânga și cei de alte sporturi pe dreapta. Dar primul teaser câștigător..cu 5 meciuri, cost 5$ câștig 30$ , l-am reușit abia în 1997…Sigur și aici au avut loc modernizări, poți paria de acasă, poți urmări de acasă mai multe meciuri simultan pe mai multe televizoare – Chris, un fan înfocat, o face pe 3 ecrane plus laptopul- dar atmosfera de la sport book rămâne de poveste, cum era la Sunset Station unde ajungi să te cunoști cu dealerii, cu pariorii obișnuiți, socializezi, servești dumineca bufetul special cu chicken wings ca să las pe altă dată ce se întâmplă la un Superbowl!
Mai sunt o mie de lucruri de spus dar am să revin.
………………VA URMA

Jurnal de Las Vegas 1

Înainte de a ajunge la Vegas am trecut prima dată oceanul, cu soția mea Lucia, în 1994 mergând la Cleveland, Ohio unde se așezase de puțin timp fiul nostru Christian. E drept, povestea mea se va concentra pe viața din Las Vegas dar nici primul contact cu America nu merită trecut cu vederea.
Prima aterizare- aeroportul din Chicago, O Hare International. Trecusem deja prin aeroporturi destul de mari, Roissy la Paris, Amsterdam, Frankfurt, Madrid, Roma, Sidney dar aici, cum mă prevenise Chris la telefon și nu-l crezusem, era un infern…coridoare interminabile pe care circulai pe walkwayuri unde erai avertizat vocal să fii atent că se termină ca să nu cazi în nas, aerogări diferite pentru companii diferite, un tren care le lega, semne care anunțau că aici totul e „mare”, în primul rând pentru că dispun de spațiu…Într-un fel, pentru că spațiu de decolare nu era suficient și pilotul de la American Airlines ne-a ținut de vorbă o oră cât a așteptat la imensa coadă să-i vină rândul…asemenea așteptări, incluzând aterizările, sunt peste tot, de la New York la L A datorită unui trafic uluitor de aglomerat, chiar și în Vegas sunt peste 700 de curse care vin sau pleacă zilnic ceea ce duce la o rată de 1 minut pentru fiecare…
A doua constatare- prohibiția, interdicțiile sociale. Fumatul interzis aproape peste tot. Pe atunci fumam și trebuia să caut locuri disponibile, în general în stradă sau la un cafe bar cum a fost cel de pe aeroportul Detroit unde plăteai 5$ pe o cafea insipidă – totuși mă bucuram de prețurile mici -1,94$ pachetul de Marlboro. 15,45$ cartușul dar în anii următori s-au scumpit, ca și benzina. Sub 18 ani nu poți cumpăra dar nici vinde băuturi alcoolice, nu mergea cu ”du-te puștiule până la colț și ia-mi o votcă!” Iar la market ca să-ți taxeze berea era chemat un vânzător cu vârsta legală! De altfel în supermarketuri erau raioane protejate pentru băuturi alcoolice sau existau liquor-shopuri speciale și nu se vindeau pe toate străzile…De asemenea nu toate localurile aveau licență de a servi alcool – lucru pe care l-am întâlnit și în Australia unde, ciudățenie, există localuri unde îți poți aduce băutura de acasă! Cât despre fast-fooduri..dacă le spui americanilor că la noi se vinde bere la McDonald fac ochii mari de uimire! Ați văzut în filme cum unii duc la gură o sticlă ascunsă într-o pungă de hârtie…nu e voie să bei pe stradă! -cu excepția Vegasului dar și pe acolo s-au mai restrâns ”libertățile” . Dacă la mașină ți se găsește o cutie de bere goală se presupune că ai băut și se lasă cu pușcărie…Odată, la Greenville în Carolina de sud, am văzut cum angajații erau obligați să fumeze afară, în ploaie și mă bucuram că la mine în TVR era boierie, tăiai fumul cu cuțitul – ca să nu mai vorbim de băutură. Când m-am lăsat de tutun mi-am dat seama că ei au dreptate! Iar acum citesc că guvernul respinge nu știu ce directivă europeană care ar interzice un tip de țigări pe motiv că ar suferi pierderi bugetul…halal! Bine că există tot felul de asociații care luptă din gură pentru România Curată în timp ce nu poți intra într-un local din cauza fumului iar pe stradă…te așteaptă maidanezii.
A treia constatare…lumea ”bună” se retrage din centru spre periferie, fenomen care se simte acum și în Europa. Downtownul, centrul compus din câteva clădiri înalte, sedii de bănci, birouri, administrație e un loc unde muncești și nu unde locuiești. Orașul rezidențial nu înseamnă blocuri ci case, de obicei case de familie mai mici sau mai mari, cu etaj sau mai mult fără, cu piscină sau nu dar mereu cu un front-yard unde ești obligat să tunzi la timp iarba și cu un backyard, curtea din spate unde te odihnești, unde faci un barbecue, unde se joacă copiii…și obligatoriu cu garaj. Chiar și la Vegas casele au garaj deși, datorită climei, mașinile pot rămâne parcate afară. Te miri că pe străzi nu întîlnești deloc copiii! Nu aleargă, nu bat mingea, nu fac gălăgie…copiii se duc la școală cu autobuzele galbene sau cu părinții iar acasă stau înăuntru sau în curtea din spate. Atât. De altfel pe jos nu umblă mai nimeni…cu excepția Manhattanului, desigur, a Stripului din Vegas sau a downtownurilor marilor orașe acestea din urmă fiind dominate tot mai mult de o populație informă, pestriță, neatrăgătoare ceea ce contribuie la migrația spre zonele liniștite și mai sigure din periferii.
Spațiul a fost atuul Lumii Noi. Poate nu mai e…. Specific american nu sunt zgârie norii – cum mulți au crezut- ci casele înconjurate de curți, întinse pe artere lungi și perpendiculare…pentru că s-a construit, și încă se mai face, pe mari întinderi libere. De ce să se înghesuie oamenii în blocuri când pot trăi comod așa? De aici locul de seamă acordat automobilului. Spații mari înseamnă drumuri lungi și fără mașină nu poți exista, de unde o industrie înfloritoare care a produs automobile mari și încăpătoare potrivite cu șoselele suficiente și cu prețul redus al benzinei. În timp benzina s-a mai scumpit – dar tot e mai ieftină ca în Europa- iar mașinile au devenit mai mici deci mai puțin consumatoare. Lăsând deoparte New Yorkul care e un oraș special – mai ales Manhattanul- tipic american este strada lungă bordată de case și curți, fără magazine și vitrine, pentru că nu prea există pietoni. La intersecțiile principale se amenajează câte o Plaza unde sunt localizate diferite shopuri, restaurante, servicii, întotdeauna cu spații de parcare. Vrei să te duci la supermarketul „din colț” o poți face și pe jos, dacă ai de mers nu mai mult de 15-20 de minute dar e mai bine cu mașina, cum să transporți cumpărăturile, doar n-ai să vezi lume cărând sacoșe pline pe stradă…Pe alt plan asemenea orașe au și un aspect arhitectural plăcut, se evită haosul urban găsit adesea în Europa. Parisul, dacă are aspectul acela elegant pe care îl admiri se datorează mai ales interdicției ca vreo clădire să depășească standardul de 6-8 etaje /25 de metri/ ceea ce conferă un stil și o unitate de admirat. /Dar, în paranteză fie spus, face ca excepția, Tour Montparnasse, să fie dezagreabiă/ . Cum oare să se înghesuie fără să stea la bloc 12 milioane de oameni în aria metropolitană Los Angeles-Long Beach-Santa Ana? Când vii cu avionul acolo practic traversezi orașul – aeroportul e pe partea dinspre ocean- vezi o uriașă, nesfârșită întindere de case, grupate frumos pe diferite artere ca nervurile unei frunze, racordate printr-o rețea de autostrăzi uluitoare…sunt 80 de districte incorporând comunități, localități și enclave anexate marelui LA. Downtownul, de la distanță, pare un pumn minuscul de săgeți înfipt într-o mare de căsuțe. Totuși, deși dispun de un complex sistem de transport, mai există 3,4% din populație care merg la muncă pe jos…Iar dacă vii cu mașina – am trecut și prin experiența asta- pregătește-te să înfrunți un calvar al aglomerației care, pentru cei antrenați în infernul traversării Bucureștiului, poate nu e mare lucru. Dar tot spațiul te ajută pentru că el permite o organizare a circulației de care profiți…
Mâncarea – obiceiuri, practici, prețuri- va fi un subiect dezvoltat mai târziu dar nu pot de la început trece peste realitatea fast food. Dacă hot-dogul, acel cârnat frankfurter servit într-o chiflă specială, asezonat cu multe dar mai ales cu ketchup și muștar, pe care-l încercasem prima dată la o tarabă din Montparnasse mai mergea, cu burgerul am probleme. Americanii nu pot trăi fără hamburgeri și derivatele lor, o invenție justificabilă de faptul că milioane de oameni pot mânca în pauza de prânz ieftin, curat, simplu și rapid. Cât e de sănătos sau îngrașă să spună specialiștii, eu la Mc D nu servesc nimic, dar am mâncat un cheeseburger foarte bun acasă la o familie, făcut la grătar electric, cu ceapă spaniolă, tomato relish etc ..și s-a dovedit gustos. Ceea ce îmi displace e stilul de a încărca dishul cu „de toate!” Este stilul de sendviciuri „submarin” dar folosit nu doar la Subway ci pretutindeni chiar și acasă, în care așezi între felii de pâine maioneză, salam, șuncă, ouă fierte, piept de curcan, roast beef, brânzeturi, ceapă, roșii, salată și mai câte..plus inevitabilul muștar sau ketchup în așa fel încât conglomeratul e extrem de consistent dar nu are niciun gust! .Am construit cu strângere de inimă astfel de orori pentru Chris care s-a americanizat repede, nu mă pronunț asupra efectelor asupra sănătății dar la gust nu le accept. Desigur e de înțeles succesul unor rețele de fast food – și sunt vreo 80, de la Mc Donald la Burger King, KFC sau St John Siver, – pentru că milioane de consumatori au acces la mâncare de anume calitate, sigură, controlată și nu e de mirare că s-au extins în toată lumea. Totuși Pizza Hut și Red Lobster le-am reținut pentru o serie de dishuri mai pe placul meu. Cum aici jobul e pe primul loc și cu programul de muncă nu te joci s-a transformat în tradiție ca meniul de prânz la restaurante să fie diferit de cel de la cină – spre deosebire de Europa- și bazat mult pe burgeri, pizze, salate. Acum nu mai e vorba de localuri de fast food, majoritatea francize. Uniformizarea meniurilor la scară mare nu e, după mine, favorabilă calității dar asigură accesul la o alimentație serioasă și elimină riscul improvizațiilor. .
Dar de ce să nu gătim acasă? American kitchen cu care e dotat orice apartament are tot ce-ți trebuie până la dishwasher machine. Gunoiul menajer pe care-l produci este, culmea, fără mirosurile date de resturile alimentare care ne terorizează la noi…oare de ce? Pentru că în gunoi predomină ambalajele, chiuveta din bucătărie are un tocător, acolo pui resturile de legume, de pildă, apeși pe un buton, ele sunt tocate și evacuate. Confort ecologic? Poate. Sau confort pur și simplu ca în cazul cutiilor poștale din fața casei, ele au o limbă de metal care se poate ridica în semn de atenționare, poștașul știe că are ceva de luat de acolo,o scrisoare de pildă. După care îți umple cutia cu tot felul de mesaje inutile, în special reclame sau cupoane. Ziare nu…dacă ești abonat trece dis de dimineața pe stradă o camionetă și ziarul ți se aruncă, ambalat, la intrare, e practic și rapid, angajatul nu coboară din mașină iar prin poștă s-ar pierde timp…Și ziarul cuprinde multe reclame și cupoane de ieftinire care sunt adesea folositoare, mulți oameni caută să-și economisească bănuții…Sunt multe soluții mărunte, toate izvorâte din preocuparea de a nu răpi din timpul oamenilor și cum aici stai mult în mașină au apărut și drive-in la fast fooduri sau Versateller, serviciul bancar din mașină…
Pe cât de multe canale de televiziune există americanii au puține ziare, practic doar unul în fiecare oraș – la New York sau LA sunt mai multe. La Cleveland era The Plain Dealer…unul singur la nivel național, USA Today, se mai vinde Wall Street Journal. La Vegas există Las Vegas Review-Journal . De obicei ziarul are mai multe fascicule – News, Entertainment, Business, Sports, Autos, Homes, Travel, Family etc ca să poți alege ce te interesează, desigur, jumătate din fiecare pagină fiind lăsată publicității, la care se adaugă pliantele atașate, în special dumineca, altfel nu pot supraviețui…Dincolo de problemele supraviețuirii print-ului să observăm că nu se pune problema partizanatului politic care duce, ca la noi, la o profuziune de ziare care se bat să supraviețuiască, aici firește există opinii și comentarii diferite dar sunt acceptate în aceiași publicație.
Alte câteva observații preliminare s-ar cuveni asupra relațiilor umane. Prima dată în Cleveland patronul car dealershipului unde lucra Chris ne-a oferit un Ford Taurus pentru familie să ne plimbam prin Ohio, Pennsilvania și Niagara . La Vegas va fi un Lincoln Town Car pentru Marele Canion oferit de alt patron care socotea mașina angajatului său prea îngustă pentru toți /ca orice tânăr la începuturi Chris se încăpățânase să-și ia un Ford Probe sport, spectaculos dar incomod pentru pasageri/ . Atunci am aflat că patronul își ținea propriul fiu și moștenitor ca mecanic de atelier ca să învețe meserie…departe de lumea beizadelelor răsfățate care primesc mașini de lux din copilărie americanii cu bani obișnuiesc să-și lase odraslele să dea singuri piept cu viața ceea ce e cea mai bună școală…
În fine, zburând de la Detroit la Greenville/Spartanburg South Carolina la invitația unei televiziuni private am avut prilejul altor reflecții de data asta legate de viața din Sud. Total diferit de ce am văzut în Ohio-ul yankeu unde ca să mergi până la piața de fermieri escortat de tot felul de ciudați pilotând motociclete zgomotoase e o aventură neplăcută iar sfatul principal când ai de a face cu afro-americani e să nu-i privești prea insistent, s-ar putea ofensa! La Greenville pe Main Street politețea sudică te impresionează…oamenii se salută chiar dacă nu se cunosc și nu au pielea de aceiași culoare, își scot pălăria în fața unor necunoscuți, zâmbesc, sunt destinși și mai ales nu au acel aer războinic și rebel pa care l-am văzut adesea în unele cartiere din LA sau New York pe care ești sfătuit să le eviți. Nordul a câștigat războiul dar Sudul e mult mai civilizat și mai primitor, aici problemele nu le crează azi atât negrii cât hispanicii, dar despre asta mai târziu. Deocamdată mai mult observații la suprafață decât opinii sau concluzii…
Primul contact, 1995…
Luni 16 octombrie 1995 am pornit prima dată spre Las Vegas..Chris se stabilise la Las Vegas, oraș în dezvoltare, în plină creștere, ceea ce aveam să constat singur pe parcursul a vreo 20 de ani..deci unde găseai joburi…Sigur, faima orașului vine de la gambling..Fusesem la Melbourne cazat chiar la Centra Hotel unde se afla un imens cazinou – primul în care călcam și care m-a uimit, mai multe etaje aglomerate cu mese de joc, aparate, baruri… la telefon Chris mi-a spus să nu mă ambalez, ce văd e floare la ureche față de Vegas….Din nou a avut dreptate …Acum am traversat oceanul prin Shanon-Irlanda, tot spre Chicago de unde după mai bine de 3 ore zbor de noapte am aterizat în LV..Prima priveliște LV by night este de neuitat, o mare de lumini în care se conturează clar cazinourile de pe Strip…aeroportul fiind chiar în capătul Stripului, nu departe de faimoasa inscripție „Welcome to fabulous Las Vegas”. Aeroportul Mc Carran – unde nu lipsesc mașinile de joc- are 95 de porți pe care trec anual cam 46 de milioane de oameni…
LasVegas are o istorie scurtă, începută cam prin 1829-90 orașul fiind fondat la 15 mai 1905 iar din 1931 când s-au legalizat jocurile s-a declanșat boomul. Populația acum depășește 2 milioane rata de creștere fiind de 4,9 la sută anual.
Ce e de fapt Stripul, „fâșia”, Las Vegas Boulevard? O arteră de 4,2 mile /6,8 km/ de-alungul căreia se înșiră, de la Mandalay Bay in sud la Sahara în nord, celebrele hotel-cazino-resort-uri care, după toate modernizările și transformările petrecute în ultimul timp, atrag milioane de turiști. Aici sunt azi 15 din cele mai mari 25 de hoteluri din lume /!/ cu peste 60.000 de camere. Paradisul turiștilor se schimbă continuu și am fost martorul multor asemenea transformări. Nu am mai prins primul hotel construit pe Strip – Rancho /care avea 63 camere/ distrus de un incendiu în 1960 dar am văzut mai vechile Frontier, Desert Inn, Dunes, Stardust, Sands, Aladdin, Westward Ho, Grand Adventures Park la MGM și altele care nu mai există…Spre anii 2000 cu deschiderea Bellagio, Venetian sau Wynn s-a tins spre segmentul de mare lux iar în 2006 s-a lansat proiectul City Center inaugurat în 2009, pe 27 de hectare, între Bellagio și Monte Carlo, unde îmi amintesc de măruntul Boardwalk…. Au mai supraviețuit unele micile cazinouri.. precum O, Sheas, Casino Royale, Slots-A-Fun …dar să nu anticipez…
Să reținem că orașul, inclusiv comitatul Clark care-l conține are o regulă de curfew, interzicere a circulației celor sub 18 ani pe Strip neînsoțiți de părinți seara după ora 9 iar accesul la jocuri e admis doar dacă ai împlinit 21 de ani și vă asigur că regulile se respectă. Cât privește alcoolul legile sunt mai permisive, dar nu cumva să fii prins băut la volan…
Ce este un casino? Nimic. Un complex conține hotel, casino, sport book, restaurante, săli de spectacole, magazine, expoziții, spa etc. tot ce ai nevoie ca să nu ieși de acolo, de altfel zona de jocuri nu are ferestre sau ceasuri, nu știi dacă e zi sau noapte, nimic nu te atrage afară…Să iau ca exemplu complexul pe care-l admir cel mai mult, Bellagio resort and casino, conceput de faimosul Steve Wynn, inaugurat în 1998 cu un cost inițial de 1,6 miliarde $. Ce are Bellagio? . Un hotel cu peste 3000 de camere într-un turn originar de 151 metri și 36 etaje plus Spa Tower de 33 etaje și 985 camere. Un Casino care înglobează Poker Rooms cu limite ridicate de miză unde profesioniști ca Daniel Negreanu fac sau pierd averi. O atracție de neegalat, fântânile care dansează pe muzică într-un lac artificial de 3,2 hectare…au 1200 de tuburi și 4000 de lumini…o frumusețe. Am văzut și fântânile construite de aceiași firmă în Dubai la poalele imensei Burj el Arab dar sunt prost plasate și nu le poți simți impactul emoțional la fel de bine. Bellagio mai are o Grădină Botanică în spatele recepției care se schimbă la fiecare anotimp plus de Anul Nou Chinezesc. Există o Galerie de artă din care nu lipsesc Monet, Picasso, Warhol, Calder. Există sală de pariuri sportive, există piscină, fitness..capele și facilități pentru căsătorii, Spa și Salon..sala de spectacole…unde se oferă de ani de zile celebrul show acvatic O- Cirque du soleil, 3 cluburi de noapte. . Restaurante sunt destule- 5 de lux, aflate în exterior, pe malul lacului cu vedere la fântâni, 6 casual, 4 snacks și quick-eats, obișnuitele Cafe, Pool Cafe și Bufetul..cu mențiune specială pentru Barul Petrossian din casino și Jean Philippe, un faimos autor de dulciuri unde soția mea se abonase la niște clătite cu zmeură delicioase…un local străjuit de o fântână de ciocolată…Ar mai fi cumpărăturile…Shopurile de pe Via Bellagio/ de gen Chanel, Dior, Armani, Fendi, Prada, Tiffany , Hermes, Gucci, Louis Vuitton și Fred Leighton – unde am admirat expuse bijuterii cu adevărat regale/ sau Via Fiore și altele…Iată ce înseamnă un complex resort-casino!
Toate locațiile importante au asemenea structură…la Caesars punctul forte este Forum Shops, un mall interior unde pereții și acoperișul sunt pictați să imite cerul, ai senzația că te plimbi printr-o stradă din vechea Romă unde se luminează sau se întunecă, șmecherie preluată și de alte mari complexe ca Venetian. Pe galeriile din Forum Shops există două atracții cam kitchoase, ultima fiind Fall of Atlantis dar noul Forum, cu o intrare care imită Fontana di Trevi, inaugurat în 2004, unde am văzut în vitrina de la Harry Winston un ceas-bijuterie de 1 milion $ este elegant, având și prima scară rulantă circulară din America…Există și un Colosseum- teatru unde am văzut-o pe Cher într-un show reușit.
La Mirage te atrage intrarea unde sunt expuși tigrii albi –eroii showului dat de Siegfried and Roy, atracția centrală a orașului, din păcate încheiată tragic…acvariumul imens de la recepție, – vulcanul care erupe spectaculos seara…Sands, unde am văzut primul show Viva Las Vegas nu mai există…Altă atracție majoră era lupta din buccaneers bay de la Treasure Island ..o poveste în care un vas englez ataca vasul piraților, cascadorii, acrobații și iluzii de bună calitate, înlocuit între timp cu un insipid show cu sirene…Flamingo/ un loc important pentru că aici fiul meu a organizat ceremonia căsătoriei sale cu Anne Louise- / deschis în 1946 de legendarul cap mafiot Bugsy Siegel- are în grădină flamingi, păsări delicate și frumoase, avea și pinguini dar au fost mutați la Dallas Zoo. În schimb aici s-a deschis din 2003 Margaritaville, cafenea și shop cu specific tropical.. „margarita” – vă spun confidențial, înseamnă un pahar imens plin ochi cu gheață și vagi urme de tequila și lămâie…cocktailul nr.1 al americanilor. Alături însă, la Imperial Palace, poți vizita o colecție de automobile de epocă senzațională. Există vreo mie de mașini din care prin rotație se expun 200 și nu trebuie să-ți ia ochii neapărat Lincolnul Capri 1955 al lui Marilyn Monroe, Cadillacul 1938 al lui W.C.Fields, Chryslerul lui Eisenhower, Town Carul 1928 al Regelui Siamului sau Alfa Romeo 1939 a lui Mussolini…ci mai ales extraordinarele Duesenberg sau Mercedesurile din anii 30 – multe le văzusem doar la Muzeul uzinelor Mercedes din Stuttgart…
Deja se remarcă tendința tematică – în arhitectură, decorațiuni, atracții- accentuată în anii următori prin apariția coloșilor New York New York, Bellagio, Venetian, Paris…Exista deja Luxor, ca o piramidă străjuită de un sfinx uriaș care părea făcut din ghips și vopsit cu ruj de buze dar interiorul, cu coridoarele de hotel mulate pe pereții piramidei era agreabil. Alături, Excalibur era castelul din legendele cu Merlin, atracția de atunci era o luptă cu dragonul în șanțul de apă, spre deliciul copiilor dar diner-showul combinat cu un turnir medieval, în genul celui cu Buffalo Bill de la EuroDisney rezistă și azi. La Tropicana găseai papagali de mari dimensiuni. Proiectul New York New York era în lucru dar avea să impresioneze printr-un roller-coaster gigant…MGM Grand Adventures s-a desființat dar era un parc de distracții amuzante pentru mari și mici, Au dispărut și fântânile cinetice de la Stardust, Westward Ho …vor dispărea multe , vechiul Alladdin unde am aflat că pentru a avea o aruncare corectă la craps zarurile trebuie să atingă marginea mesei, a fost înlocuit cu un nou Aladdin, cu tematică orientală, destul de kitchos, noroc că fațada nereușită a fost refăcută după preluarea locației de Planet Hollywood. A mai rămas pe unul din coridoare o atracție modestă, ploaia în deșert…Landmark..hotel distrus prin implozie în 13 secunde fusese cea mai înaltă clădire din Nevada, deschis în 1969 și închis de câțiva ani…
S-au împuținat și au dispărut aproape total în anii crizei micile atracții stradale, slot machines gratuite cu premii ca să te atragă înăuntru sau alte oferte- lozuri pe care le răzuiai ca să câștigi o bere, animații cu …animatoare, false concursuri la care câștigai bilete la spectacole ca să nu mai vorbim de carnețelele cu tichete de reduceri. Au fost în fine evacuați zecile de hispanici cu aer de cerșetori care distribuiau pe Strip cartonașe cu pozele tariful și telefonul unor „gagici” care-ți promiteau masaje pentru 29 sau 47 de dolari…dar despre „fete” mai târziu.
Kitchul e vizibil adesea și se spune că ar fi justificat de faptul că cei mai mulți vizitatori, americani sau asiatici, n-au văzut și poate nu vor vedea niciodată aievea vestigiile Romei sau piramidele sau Turnul Eiffel sau gondolele venețiene…Ar fi fost Vegasul mai atractiv și mai autentic dacă în loc de imitații ar fi fost numai locații impersonale? Deja ultimele construcții au renunțat la inspirația tematică, Wynn sau Encore sau City Center sunt moderne, de un lux contemporan…Dar o concluzie nu se poate trage, fiecare reține ce vrea din ce vede. Mie, de pildă, îmi place atmosfera italiană de la Bellagio, cu arhitectura inspirată din celebrele galerii milaneze, cu lobbyul decorat cu un magnific candelabru din flori colorate de sticlă, Fiori di Como, opera sculptorului în sticlă Dale Chihuly , toate de un bun gust desăvârșit. Dar când te apropii de imensele grupuri statuare imitând sculpturile romane din Caesars ai o reținere. Vizavi la Venetian, unde există un muzeu Madame Tussaud, te poți fotografia lângă imaginea din ceară a lui Pavarotti /trăia încă/ sau Harrison Ford …sunt statuile de ceară kitch? Sunt de prost gust? Nu. De ce ar fi așa reproducerea exactă a lui David de Michelangelo? Se spune că kitchul imită, copiază frumosul transformându-l din artă în obiect utilitar. Posibil, dar mulți privitori nu-și bat capul cu subtilități….
Transportul într-un oraș turistic e esențial….autobuzul merge pe Strip 24 de ore spre satisfacția turiștilor și e destul de ieftin…de o vreme, pentru a face față, s-a introdus double decker bus, mașina cu etaj, ca la Londra și înghesuiala e mare. CAT –Citizens Area Tranzit își face datoria. Dar oricâtă coadă ar fi regulile se respectă, se intră numai prin ușa din față unde, lângă șoferul care te supraveghează, se află aparatul de taxat unde validezi permisul sau cumperi bilet – introduci doar hârtii de un dolar sau monede, șoferul nu dispune de cash. Disciplina asta într-o circulație aglomerată e benefică , asigură rapiditate plus că e un semn de civilizație – și la Paris sau Londra se practică urcarea prin fața șoferului- și e valabilă și pe celelalte rute din oraș unde circulă autobuze simple dar pe un orar riguros respectat. Cei care folosesc autobuze ca să meargă la lucru sunt evident mai puțini și mai modești. De aceea orarul e adaptat, pe unele linii mai importante, cum ar fi marile artere Tropicana sau Flamingo mașinile trec la 20 de minute, pe alte rute la o oră. Se poate întâmpla să întârzie câteva minute dar dacă ajung mai devreme nu pleacă din stație decât la ora stabilită. În plus au rampe pentru a îmbarca scaune cu rotile, bicicletele se pot fixa în față, la motor, dispun de camere video de supraveghere iar adesea puținii clienți de pe o rută se cunosc și se salută între ei…Mulți ani ca să schimbi ruta de pe Strip spre alte cartiere mergeai până la terminalul de la sud, la Vacation Village unde, desigur, era și un mic casino, între timp s-a construit un terminal RTC nou..Prețurile au mai crescut, un drum costă 2 dolari iar un abonament pe o lună 65$ – în 2009 era 50$ și-l puteai lua cu jumătate de preț dacă aveai legitimații cu fotografie de senior citizen, valabile 5 ani…Deci mai putem profita…
Sunt și alte mijloace de transport mai ales pentru turiști. Mașinile închiriate…inclusiv cele de fițe gen Ferrari sau Lamborghini…Las Vegas Strip Trolley te plimbă lejer cu 2,50$. În fine pe Strip este Monoraiul. Când am ajuns prima dată circula doar de la MGM la Bally ..apoi s-a extins până în nordul Stripului, la Sahara. O călătorie plăcută deși linia trece prin spatele cazinourilor și nu oferă super priveliști..Mai există două trasee scurte cu monoraiuri- ”tramvaiul” dintre Mirage și Treasure Island, apoi trenul care leagă Excalibur-Luxor-Mandalay Bay .. Cu mașina proprie e o plăcere să circuli oriunde, în afară de Stripul aglomerat, parcările sunt numeroase, fiecare complex dispunând de parcare liberă la sol sau supraetajată sau poți folosi valet parking.
………………………VA URMA

Exista viitor?

Sunt de acord cu Andrei Plesu care spune: “ Eu la întrebarea cum va fi România în 2030 am un răspuns standard: va fi exact ca acum! Pentru că România din 2013 seamănă incredibil de mult cu România din 1890 de plidă sau din 1910 şi nu văd de ce, dacă în ciuda atâtor mari evenimente internaţionale noi ne-am păstrat în aceiaşi matrice, de ce am arăta cu totul altfel peste încă 15 ani. Nu, România în 2030 va fi România eternă. Cea în care Caragiale este în continuare pe piaţă, e actual, cea în care politicienii se ceartă şi se împacă după cum bate vântul, cea în care tot felul de caraghioşi devin peste noapte vedete şi ne umplu casele şi visele şi gândurile. E ceva care în această atitudine a noastră poate fi citit şi ca supravieţuire. Ne conservăm. Nu facem mari eforturi ca să ne schimbăm portretul, să intrăm în altă stilistică. Dacă am funcţionat aşa până acum, de ce nu am funcţiona în continuare? Cum spunea cineva, cred că Petrache Carp, „românii nu au nevoie de politicieni, fiindcă au noroc”. De ce ne-am schimba radical, mai ales că suntem mândri de noi?… N-aţi observat că suntem mândri de noi? Românul este încântat când vorbeşte despre sine, despre istoria lui, despre eroii lui, când apare unul ca Lucian Boia, care spune vedeţi că sunt unele probleme, toţi se simt zgâriaţi în substanţa lor patriotică „Domnule, te legi de noi?”. Ştiţi versul acela din Topârceanu „Ce-ai cu noi, bă, pentru ce să dăm cu var?”, e într-o poezie – „Vara la ţară”. Cum domnule, lasă-ne în pace!, adică ce?, suntem noi mai răi ca alţii? Nu suntem mai răi, nu suntem mai buni, suntem eterni. Eu nu cred în schimbări radicale, dacă nu vor fi schimbări mondiale radicale…”
Daca e asa pot imbatrani linistit…viitorul e limpede.Europa pare buricul pamantului daca te uiti pe planiglob, asa cum il stim noi aici…in care caz, desigur, Romania e buricul Europei. Daca esti in America planiglobul se schimba, ai sa vezi Europa exilata undeva pe la margine. De la Melbourne, din Australia, nu se vedea Europa mai deloc. Nici pe harti, nici la stirile Tv sau prin presa, exceptie facand poate tara-muma, Marea Britanie. Si la Melbourne am asistat la o minunata parada a nationalitatilor, Moomba, unde zeci de etnii defilau sa-si puna in valoare specificul – mai putin romanii care desi erau cateva zeci de mii n-aveau sponsori…Interesele sunt una, curiozitatea alta. Daca un om din Honduras e curios sa afle ceva despre Romania o poate face…la fel ca un roman care e curios sa afle ceva despre Honduras. Si nu-s multi de nicio parte. E lipsa de educatie, de cultura, sa nu stii nimic despre Romania fiind traitor pe alte continente? Sa fim seriosi…
Europa joaca acum cartea unitatii. Pentru a face fata Americii, Chinei si Extremului Orient, solutia pare a fi Statele Unite ale Europei. O idee socialista la origine [Jacques Delors] inghitita greu de unii, mai ales de britanici, si e suficient sa citesti memoriile lui Margaret Thatcher ca sa intelegi de ce azi britanicii au ganduri de retragere, Doamna de Fier a prevazut de atunci ca axa Berlin-Paris va pune mana pe Europa si asa este!
Eu am fost de multe ori in SUA si din Ohio in Nevada, din California in New York, din Carolina de sud in Arizona am intuit ca exista o baza de civilizatie comuna, creata de etniile componente, care reprezinta forta de coeziune si unitate a Uniunii dincolo de orice decalaje si specificitati. Noi mostenim si vad ca e greu sa ne debarasam , mentalitatile cu “imperialismul, exploatarea” si alte marote, ii privim pe americani ca pe niste needucati, individualisti fara scrupule care se inchina la zeul dolar, inculti etc…dar cu toate aceste orgolii vrem State Unite ale Europei. Nu se va reusi pentru ca nu exista nimic fundamental care sa uneasca popoarele Europei. Dar in mod sigur multe popoare ale Europei vor evolua. Cat despre Romania…in 2030…a raspuns Andrei Plesu.
Am asistat la dialogul Lucian Boia-Gabriel Liiceanu unde, asa cum s-a remarcat, „ filosoful i-a reproșat lui Boia că nu a avut ca temă a scrierilor sale libertatea. Că istoricul nu vrea să includa printre vectorii de progres ai omenirii libertatea, alături de avuție, putere, cunoaștere și sex. Că societatea occidentală s-a format și dezvoltat pe temeiul punerii libertății pe prim plan. Lucian Boia a răspuns că dacă omul ar fi pus să aleagă între libertate și egalitate, ar opta pentru egalitate. Pentru protecție. ” Atunci de ce ne-am mai luptat să scăpăm de Ceaușescu ? Doar aveam porția noastră fiecare, câte-un pui, câte-un loc de muncă!” a spus Gabriel Liiceanu. ”Pentru libertate se luptă doar un număr mic de oameni, atât în altă parte cât și la noi!” a răspuns Lucian Boia. El a subliniat cateva lucruri capitale… 1. omul caută mai degrabă protecţia, nu libertatea.2. Libertatea e o valoare a celor puţini, nu a celor mulţi.3.Libertatea e o valoare elitistă. Sa mai reflectam la asemenea idei …