Despre eugen patriche

former newspapersman and movie critic,tv producer -children'programes...writer and scriptwriter,author of a lot of sitcoms and series,as famous "romance"long series Only Love,Tears of Love,Little Angels etc...author of the novel and movie script Tears of Love...writing again...

Despre seriale și alte emisiuni

N-aș fi crezut că se va întâmpla. Am ieșit de ani buni la pensie, am scris despre regretul de a nu mai vedea seriale tv originale nici emisiuni pentru copiii importante și iată că mi se oferă șansa de a mai vedea. Oare? Deocamdată e vorba doar de proiecte, ajunsă în fruntea TVR dna Doina Gradea anunță că va cere să se producă și emisiuni pentru copiii..așa să fie, nu cumva asemenea promisiuni seamănă cu cele ale Gabrielei Firea despre noile autobuze? Pe de altă parte, fosta mea colegă Ruxandra Ion, practic dată afară de la ProTv anunță un serial la Antena 1 după câteva încercări modeste de a lucra pe telefon. Foarte bine că Intact, companie rivală altădată, îi oferă șanse ca și celeilalte „fugare„, Mona Segall, dar mă întristează faptul că mult trâmbițatul serial e inspirat după o lucrare turcească. Turcii, care dispun de bani, au împânzit piața cu serialele lor și n-ar fi o problemă dar în România noi le-am lăsat locul liber pentru că am renunțat și am părăsit câmpul de bătaie. Au mai rămas niște comicării „fierbințene„ pentru că nouă românilor ne plac bancurile și  umorul gros. După ani îmi dau seama de marele rău făcut de ProTv, campioană fiind chiar Mona Segall, care a impus imitația, cumpărarea de formate străine de la alții mai „pricepuți„ – în special Endemol- astfel că totul, tot ce se execută în românește și se oferă pe micile ecrane de la ”Vocea„ „Te cunosc de undeva„ sau ”Românii au talent” la „Ce spun românii„ sau „Mama mea gătește mai bine”, absolut totul, e făcut pe formate cumpărate. Suntem buni executanți, imitatori..la capitolul creație  originală zero. Chiar și penibilul ”Lecții de viață„ e produs de Constantin Entertaiment, o firmă germană, și a ajuns la sute de episoade după ce, paradox, fusese o vreme scoasă din grilă, în 2015, din lipsă de audiență. Au apărut aici actori importanți precum Ioan Isaiu, Gelu Nițu, Marian Râlea, Elvira Deatcu, Carmen Ionescu și alții cu care am colaborat și care au beneficiat de roluri adevărate atât pe ecran ca și pe scenă iar a căror prezență în asemenea făcătură m-a întristat. Sunt mulți oameni care accesează blogul meu și observ cu câtă frecvență se caută mai vechile postări despre telenovelele anilor 2004-2009 care se reiau constant pe Pro Gold- ba chiar și cele despre Abracadabra sau Arlechino. E un mic semn că există în continu disponibilitate în rândul audienței de a vedea seriale originale românești, ba chiar și cererea mare de seriale turcești care au înlocuit telenovelele latino-americane vorbește despre o așteptare în rândul publicului  care nu poate fi răsplătită decât cu lucrări puternice, profesionale, animate de actori de real talent nu de niște neaveniți cu pile, nu de improvizații. Mă gândesc cu groază că și la capitolul emisiuni pentru copiii s-ar putea să am surpriza cine știe cărei imitații a vreunei producții străine. E adevărat că de multe ori formatele care se vând atât de bine nu pot fi ignorate dar nici să dai la o parte tot ce e original…În anii 90-2008 cât am lucrat în domeniu am cunoscut lumea importantă a producției pentru copii și niciuna, dar niciuna din emisiunile lor nu se întemeia pe formate cumpărate. Cu cât se produce mai mult pe un anumit gen e mai bine, inclusiv pentru profesionalizarea oamenilor. Televiziunile private apărute după revoluție nu aveau de unde să ia profesioniști decât din TVR și așa a fost, apoi cadre noi s-au format. Ce-i drept TVR-ul cu toți profesioniștii ei a pierdut partida, inclusiv pe terenul unde ar fi putut învinge, la ficțiune.  Când am ales, cu mulți ani în urmă, să mă dedic scenariilor am sperat că se va dezvolta piața și odată cu cererea tot mai mulți tineri, cu chemare și adesea talent, se vor apropia de meserie, așa ar fi fost normal dar realitatea a fost alta. În concluzie, vom trăi și vom vedea. Iar dacă nu, nu.

Anunțuri

De ce Catalonia e parte a Spaniei?

Cum a ajuns Catalonia să facă parte din Spania? Faptul că există un popor distinct, o limbă distinctă, o cultură distinctă mi-a fost clar când am ajuns prima dată la Barcelona. Pe atunci liderul mișcării separatiste era Artur Mas dar iată că altcineva a preluat steagul cu dungi roșii, Carlos Puigdemont.  Ca să vorbești de separatism, de separare, de rupere dintr-un întreg trebuie să știi cum s-a format acel întreg. Paul Freedman profesor la Yale, spune=  Catalans “see themselves as always having been more entrepreneurial and modern than Castilians, who they see as more concerned with power and religion and honor and purity of blood”  În secolul 12 o Catalonie în mare măsură independentă a fost inclusă în Regatul de Aragon printr-o uniune dinastică, pe atunci căsătoriile regale aduceau ca zestre teritorii întregi…Catalanii dominau această uniune inclusiv comerțul pe Mediterana vestică. Tot printr-o căsătorie Aragonul s-a unit cu Castilia și astfel catalanii au devenit o minoritate lingvistică  într-o Spanie care mai înglobează asemenea minorități, Galițienii, Bascii, Canarienii, toți, în diferite grade, suferind oprimarea limbii și culturii lor ceea ce a produs, de secole, mișcări separatiste, cea mai gravă represiune înregistrându-se în anii franchismului – 1939-1975, Franco fiind responsabil de sute de mii de morți ca și de deportări în lagăre.

“Franco began the systematic destruction of Catalan political parties, prohibited the use of their language, destroyed countless cultural institutions, and drove much of Catalan society underground,” scrie Andrew Dowling,  University of Cardiff. “To this day, Spain has never formally apologized for doing that.”

În acei ani negri limba catalană a dispărut din școli dar folosirea ei de oameni nu a scăzut dar în zilele noastre oficilizarea s-a restabilit. E adevărat, vizitând faimosul Palau de Musica din Barcelona am optat pentru un tur vorbit în catalană, era mai puțin aglomerat, și nu a fost greu de înțeles, ne-am descurcat și în localurile unde localnicii preferă să evite spaniola, mai dificil e să citești un ziar sau publicație locală iar în ciuda predominanței spaniolei literatura, teatrele, cultura în general în catalană se dezvoltă exponențial. Fiind una din comunidades autonomias   importante Catalonia e mândră de tradițiile și cultura sa mai ales datorită reprimării nedorite din vremea lui Franco, unul din resorturile luptei pentru independență. Dar a devenit și mai cosmopolită în condițiile în care are de departe economia cea mai avansată din Spania. Chiar dacă în perioada modernă au câștigat multe elemente de autonomie, parlament, guvern și forțe de poliție-mossos d’esquadra- Catalonia e împărțită în grupuri care au viziuni diferite și ireconciliabile, în zona interioară și ariile rurale unde populația de origine catalană predomină e cerută independența, muncitorii din suburbiile Barcelonei sunt împărțiți, în funcție de originile lor iar pe coastă nimeni nu se prea deranjează să aibă o opinie. Am trecut pe lângă sediul Seat de la Martorell, fabricantul auto fiind unul din cei mai importanți din lume…Desigur și constatarea că ei plătesc mai mult în taxe Madridului decât primesc înapoi nu e de neglijat…și aici ar trebui o paranteză, cine a fost în Italia știe despre prăpastia între Nord și Sud, despre lupta Ligii Nordului și iată că acum Lombardia și Veneto au votat nu pentru separare ci pentru autonomie sporită…O atenționare de viitor și pentru alții…

“Catalan people’s sense of difference may be reinvigorated by these changes,” spune Freedman. “Catalans have always seen themselves as smarter and richer. Breaking with Spain could be a way of preserving that.”

Comportarea Madridului face însă ca pentru catalani, așa cum spunea vice-președintele lor Oriol Junqueras să nu existe altă soluție decât declararea unei republici independente, socotind că există deja un mandat democratic,  în acest sens noi alegeri fiind inutile. De cealaltă parte Rajoy nu vede altă soluție decât preluarea controlului prin forță, negocieri fiind imposibile. Iată-ne deci într-o fundătură. Între timp economia locală suferă, turismul scade, dar unele agenții de rating consideră situația rezolvabilă. Să vedem însă ce vor face oamenii în situația când liderii lor au ales calea confruntării…violențele pe care le-am văzut până acum nu prevestesc nimic bun.

 

UE în dificultate

Tocmai am citit ultima carte a lui Ken Follett din ciclul Knightsbridge, Column of Fire…e vorba despre războaiele din secolul XVI dintre catolici și protestanți și trecerea Angliei la protestantism sub domnia primei Elisabeta. Cu toată marea coaliție condusă de regii Spaniei, Franței sau papalitate Anglia a trecut cu bine de acel Brexit și așa se va întâmpla și acum, sub domnia celei de a doua Elisabeta – frumoasă coincidență. Am fost la Londra în zilele dinainte de referendum, am asistat la multe discuții televizate despre părăsirea sau nu a EU …Acolo, referendumul a fost o treabă serioasă, nu ca la noi când nu s-a aplicat, iar cel înfrânt a trebuit să plece, nu ca la noi când voința poporului a fost ignorată. Iar acum suferim pentru că avem un Parlament umflat și ineficient care nu lucrează pentru oameni ci împotriva lor. Exact așa s-a întâmplat cu multe decenii în urmă când, coincidență, eram în Lorena la prima mea ieșire afară ca ziarist iar De Gaulle pusese în joc ideea regiunilor încercând să scape de fărămițarea departamentală…la Nancy orgoliile locale determinau totul, ideea că orașul ar putea pierde titlul de capitală în favoarea celor de la Metz enervând și cum peste tot  în Franța existau asemenea interese locale și invidii referendumul a căzut iar De Gaulle a demisionat. E drept, mai târziu, Franța a adoptat regionalizarea care azi e pe placul EU….Referendumul nu e deci o joacă și ignorarea sau folosirea lui pe chestiuni minore periculoasă. Să nu uităm că tot  Cameron a acceptat un referendum în Scoția. Ce s-ar fi întâmplat dacă scoțienii votau în majoritate secesiunea? Sunt sigur că s-ar fi aplicat iar Cameron pleca…Ce s-ar fi întâmplat dacă Madridul ar fi acceptat referendumul din Catalonia? Sunt la fel de sigur că majoritatea ar fi preferat rămânerea provinciei în Spania. Dar Madridul a ales confuntarea, violența și acum va fi greu de ajuns la o împăcare. Mulți comentatori arată cu degetul spre Bruxelles, e drept că politica „progresistă„ a UE, susținerea regionalizării în defavoarea statelor naționale, desigur, cu excepția polului conducător Germania- Franța, duce la asemenea situații iar rezistența unor țări din est ca Polonia sau Ungaria care țin cu dinții de suveranitate e de admirat nu de condamnat. Marea Britanie s-a retras și bine a făcut din fața dictaturii Germaniei – unde cineva spune isteț că s-a asigurat viitorul prin cooptarea musulmanilor, viitoarea etnie conducătoare- iar Brexitul le va aduce beneficii conform zicalei nu mor caii când vor câinii…Dar un lucru mă miră, și în cadrul Brexit și în confruntarea catalană, aud doar invective, amenințări, interdicții,  prognoze catastrofice, nimeni nu vorbește de soarta oamenilor, a popoarelor respective…Pentru ce a fost înființată UE…ca să asigure piețe celor care le pot ocupa, libertatea de circulație la ce e bună, să plece în masă cei din est pentru a munci  în vest? Mai bine nu. După mine, în negocieri ar trebui să primeze căutarea de soluții pentru ca europenii, indiferent de țară, să o ducă mai bine, să aibă acces la bunuri și servicii nu interdicții…Marea Britanie a trecut și va trece peste aceste Brexituri cu bine pentru că are capacitatea economică și umană să o facă, cât despre Catalonia voi reveni…dar și aici pe primul plan va trebui să rămână oamenii.

Actori degeaba

Am aflat că Marian Râlea, un actor pe care-l prețuiesc și cu care am colaborat de la poveștile Abracadabra la Îngerașii – a acceptat să apară în Lecții de viață. Desigur, un profesionist poate să joace orice, de la Shakespeare la însăilările unor așa ziși scenariști /și eu nu mă exclud/ . Motivația financiară pe care o flutură unii nu mă convinge. În cazul unui mare actor ca Marian primează plăcerea de a juca, a juca este viața lui și nimic altceva nu contează. Dar e trist. E trist să te numești Marian Râlea și să joci alături de niște ageamii.  E trist că generații întregi de actori nu mai au acces la micul ecran unde se lăfăie tot felul de neaveniți, destule vedete de carton acceptate de public pentru că au spus două replici undeva sau au îngânat o melodie. Nu se face teatru tv, nu se fac seriale serioase. Mai e puțin și vedete vor fi fetele dezbrăcate de la pagina 3 a tabloidelor care asta chipurile visează, să joace în filme, ca și cum a juca în filme e ceva accesibil oricui /ca să nu mai spun că se acreditează ideea greșită că e suficient să arăți bine și să accepți eventuale favoruri/  . E păcat că se pierd mari talente departe de publicul larg pentru că trăim o epocă a vizualului, a dezvoltării media, cărțile sunt înlocuite cu e-books, ziarele trec online, dar actorii profesioniști rămân ascunși pe scene tot mai puțin accesibile, noroc că generațiile anterioare ale unor Amza Pellea sau Toma Caragiu sunt păstrați în memoria noastră datorită filmelor -bune, rele – făcute cu decenii în urmă. Noi ce vom păstra? Am avut bucuria să lucrez cu artiști de talia lui Iurie Darie, Adrian Pintea, Sebastian Papaiani…deja dispăruți dintre noi, cu Florin Piersic, Bebe Cotimanis, Tora Vasilescu, Marian Râlea sau Elvira Deatcu , iată că ultimii doi au acceptat să joace în Lecții de viață.Și? Ce urmează? Publicul micului ecran va trebui să se mulțumească văzând tot felul de reluări ceea ce înseamnă că nu se mai fac asemenea lucrări pe care oamenii le doresc. Știu că vorbesc în gol pentru că nu se va face nimic iar dacă se va face cândva, dacă se vor găsi producători capabili să treacă peste interese mărunte și să pună umărul la renașterea ficțiunii românești, e prea târziu ca să mai văd ceva realizat. Nu-mi rămâne decât să trăiesc din trecut, din amintiri, din reluări ceea ce e trist. La fel de trist ca și apariția sporadică a unor mari talente în proiecte care nu-i merită.

Democrația ni se potrivește?

Fostul meu șef de la TVR, academicianul Răzvan Theodorescu oferă un interviu remarcabil din care rețin afirmația că „structura latină ne duce la individualism..structura orientală la spiritul de turmă„ și atenționa despre nevoia de autoritarism concluzionând că „românii iubesc dictatura nu au antene pentru democrație…„ În contextul năpustirii multor intelectuali asupra „indiferenților și indolenților„ care n-au fost la vot lăsându-ne pe mâna celor manipulați sau scurți la minte părerea e de luat în seamă. Iată, profesorii, oameni cu studii, sunt una din cele mai năpăstuite categorii atunci când e vorba de creșterea salariilor, de decenii liderii lor sindicali se mulțumesc cu promisiuni…dar de votat votează PSD. Și nu doar ei… Deci dânsul cade în păcat socotind că oamenii fără studii n-ar trebui să aibă drept de vot…Istoria ne arată, e adevărat, că  democrația n-a făcut casă bună la noi. Un alt intelectual pe care-l prețuiesc, scriitorul Frederic Forsyth amintea că există vreo 10 sisteme care pornesc de la grecescul „crație„, adică moduri de a conduce…autocrație, conducerea unui singur dictator, teocrație, conducerea de către casta preoților, ca în Iran, stratocrație, conducere de către armată, ca în Egipt sau plutocrație, conducere de către cei foarte bogați. A existat o gerontocrație ca în ultimele zile ale politbiroului sovietic, am avut o aristocrație, de mult dispărută, conducerea de către cei nobili. Dacă birocrația- guvernare prin funcționari, persistă cu democrația, conducerea de către popor, este vorba românului, greu la deal cu boii mici. Tot Forsyth reamintește situația de după al doilea Război când grupul format în jurul lui Jean Monnet a socotit că eliminarea unor confruntări menite să distrugă Europa poate fi făcută unind națiunile de la vestul Cortinei de Fier într-o singură guvernare. Așa a apărut Comunitatea Europeană, cu bune cu rele, la ea au aderat pe rând aproape toate statele europene speranța fiind că democrația se va extinde. Doar că puterea reală trebuia să fie exercitată doar de câteva minți luminate, de unde pretenția Bruxellesului de a decide totul. De ce? Era greu de uitat că în 1933 Hitler a fost ales democratic pe un val de naționalism ceea ce putea însemna că poporul e peste tot prea obtuz, mărginit, nu-i poți conferi puterea de a-și alege propria guvernare în mod „just„. Aici e cheia a tot ce se întâmplă azi și consecințele unei asemenea atitudini reverberează în mai toate țările Europei, inclusiv în Marea Britanie al cărei sistem democrat e de departe cel mai consolidat. Cu un lucru sunt de acord, suntem pe dealul care desparte orientul de occident, cei care pleacă depopulând rapid țara se duc spre occident, cei care rămân tot mai mult se apleacă spre orient unde democrația nu are ce căuta. Democrația nu face casă bună cu Islamul și iată că nici cu Ortodoxia…iar exemple sunt destule în jurul nostru.

Viitorul e sumbru?

Filmele cu viziune post apocaliptică –au intrigat mereu atât prin abundența lor cât și prin viziune. Dincolo de tematica larg răspândită SF e vorba de genul popular și apreciat al filmelor care văd viitorul omenirii în stil orwellian, sumbru, dominat de autocrați care au transformat mulțimile într-un fel de sclavi. M-am întrebat care ar fi motivația acestei viziuni, dincolo de componentele dramatice apetisante pentru scenariști. Comunismul vedea viitorul omenirii fericit și roz, cu râuri de lapte și miere, cu o egalitate socială perfectă. N-a fost să fie și nici nu putea. Acum asistăm la reversul utopiei, la distopie care, așa cum ne explică Wikipedia, este o societate imaginară înfricoșetoare și inacceptabilă….care se ilustrează prin dezumanizare, guvernări totalitare, megacorporații lacome, dezastru de mediu etc. Se considera că proliferarea  distopiei în ficțiunea artistică ar putea atrage atenția asupra unor tendințe din lumea reală care, pe toate planurile – mediu, cultură, politică, economie, religie, psihologie, etică, știință și tehnoloogie ar putea duce, dacă sunt prost înțelese și tratate la distopie. Am văzut puține filme postapocaliptice care mi-au plăcut, de pildă The Book of Eli,chiar și  Escape from New York 1981 unde apare un regim fascist dystopic…Există Mad Max în diferite variante oripilante…dar Hunger Games este pe primul loc și e vorba de cel mai valabil și coerent film dystopic din sutele care s-au făcut.  Seria „Jocurilor foamei„ e tipică… populații ținute în sclavie de stăpâni care își exercită nemilos puterea cu ajutorul roboților și altor mașinării. De ce asemenea viziune n-am reușit mult timp să înțeleg…acum încep să văd o posibilă explicație, după ce milioane de săraci de pe tot globul au început să se miște spre țările mai dezvoltate și aici e vorba nu de rasă sau religie ci de sărăcie. Când au pornit spre Lumea Nouă migranții au luat în stăpânire pământuri nesfârșite, le-au lucrat, și-au clădit noi existențe. Acum nu mai e suficient să fii bun de muncă, pământuri virgine nu prea mai există, acum cine deține tehnologia va conduce lumea…Să vă dau un exemplu recent care parcă ține de SF. Un start-up înființat în 2015 i-a atras drept investitori pe miliardarii Bill Gates și Richard Branson. Startupul Memphis Meats, de la San Francisco, produce carne pentru consum, prin biotehnologii, fara sa fie nevoie de creșterea și sacrificarea animalelor – un nou curent in afacerile alimentare din America. Vă spuneam eu că acei care stăpânesc tehnologia vor stăpâni lumea? E vorba de mai mult decât globalizare..care la început presupunea dezvoltarea zonelor defavorizate, mutarea unor investiții multinaționale în țări din lumea treia dar cu forță de muncă ieftină. Acum asistăm la un fenomen invers, o emigrare în masă a săracilor lumii, din Asia și Africa dar numai spre țările cu un nivel de trai ridicat dar și cu un sistem de asigurare socială generos. A da vina pe războaie pentru aceste masive mișcări de populații e o naivitate, ca și în cazul așa ziselor popoare migratoare care au năvălit asupra Imperiului Roman sau Bizanțului în primele secole ale erei noastre . Întotdeauna a fost vorba de sărăcie, de foame. Când auzi că România e pe locul 2 după Siria la număr de cetățeni care emigrează, ceea ce mi se pare o enormitate, când citești că tot mai mulți, mai ales tineri, refuză să muncească pentru  că veniturile asigurate de muncă sunt prea mici, când vezi cozile imense la pașapoarte începi să te gândești la un viitor distopic…Nu uitați că IT-iștii, spre deosebire chiar de medici- sunt protejați, chiar într-un stat pricăjit ca al nostru, fiind scutiți de impozite ceea ce confirmă viziunea mea că stăpânirea tehnologiei e viitorul. Să ajungă omenirea ca în „Jocurile foamei„ nu mai mi se pare imposibil…Desigur există destule voci care dau alarma, există acțiuni menite să domolească tendința…vezi Ungaria, Polonia /dar ce folos că UE sub conducerea Germaniei are alte interese/ Brexitul, Trump și doctrina lui Make America Great Again…totul mi se pare doar o amânare a inevitabilului. Am mai scris cum văd viitorul omenirii pe care mă bucur că n-am să-l pot apuca… Se va accentua o migrație inversă, pe modelul celei la care asistăm astăzi când cei cu stare părăsesc downtownurile, zonele urbane aglomerate, lăsând acolo locul „plebei„ „pulimii„ și aleg vile confortabile la periferie, departe de agitația orașelor. Potenții se vor muta în oaze super amenajate prin Caraibe, insulele din Pacific, jungla Amazonului sau Africii și de acolo vor conduce beneficiind de tehnologia modernă în continuă dezvoltare. Când africanii și asiaticii săraci se vor muta în Europa, când latinii vor stăpâni din nou mare parte din teritoriile Americii nu înseamnă că vor dispărea bogații lumii, dimpotrivă, ei vor fi și mai bogați, vor opera pe baza tehnologiei moderne din paradisurile pe care și le vor amenaja unde poftesc, oamenii vor fi egali așa cum își doresc dar unii vor continua să fie și mai egali decât alții…Încă ceva…Elon Musk a atras atenția că roboții pot deveni periculoși. Cu atât mai bine!

Violența de la stânga la dreapta

Carnagiul de la Barcelona m-a îndurerat. E greu de acceptat că s-a murit pe Rambla, locul unde ne-am plimbat de atâtea ori alături de turiști din toată lumea, fie ca să mâncăm o paella, fie să vizităm cea mai faimoasă piață din lume, Bocqueria, fie să intrăm la Carrefour, shopul nostru preferat oriunde, fie să pășim pe pavajul decorat cu un Miro celebru, fie să ne oprim la nenumăratele chioșcuri cu suveniruri și flori…Nu ne-am întâlnit aici cu terorismul islamic care este o problemă imensă de care nu vreau să discut acum. Ne-am întâlnit însă cu violența de stânga, sub forma teroarei sindicale. Într-o zi era anunțată o grevă generală dar nu ne-am gândit că pichetele sindicate înarmate cu bâte vor forța toți negustorii de pe Rambla să închidă magazinele. Noi tocmai găsisem un tricou „al lui Messi„ de mărimea necesară pentru fiul nostru la un mic butic al unor asiatici, probabil indieni și ne-am îngrozit când aceștia au tras obloanele închizându-ne înăuntru! Câteva clipe am trăit emoții pe care nu le mai simțisem de la revoluția din 89…acum pichetele treceau și loveau cu bâtele în obloane! Apoi proprietarii ne-au explicat ce înseamnă teroare sindicală și printr-un sistem de comunicare cu vecinii – ceea ce înseamnă că erau obișnuiți cu problema și se organizau- ne-au eliberat când drumul a fost liber. Acum se discută și despre evenimentele din Virginia de la Charlottesville și Trump a fost copleșit de injurii și reproșuri pentru că îndrăznise să spună că de vină sunt și unii și alții și evitase să condamne la început extrema dreaptă. Dar nu pot să nu-mi aduc aminte de protestele de la Washington după inaugurarea lui Trump când extrema stângă, aceiași „Antifa” care acționează și acum, spărgea vitrine și mașini, lovea, dădea foc, sub acoperirea unor măști. După  mine violența  stângii e identică dar poate mai periculoasă decât resuscitarea vechii drepte. Luat ca simbol împotriva exageratei politically correctness naționalismul chiar și fascist e de condamnat ca și socialismul impus cu sila propriului popor de un dictator ca Maduro în Venezuela. Ne-a atras atenția că unul din extremiștii de la Charlottesville purta un tricou cu chipul lui Codreanu dar nu ne pasă când vedem pe atâtea tricouri sau afișe chipul lui Che Guevara. Iar ce se  întîmplă acum în America e exagerare, mai nou s-au luat la trântă cu istoria dărâmând sau mutând monumente confederate…Păi tocmai faptul că au tolerat excesele, militând pentru o egalitate iluzorie /vedeți ce se întâmplă în Franța care a lansat sloganul mincinos cu „fraternitatea”/ tocmai pentru că au acceptat ba chiar i-au mângâiat pe creștet pe ilegali și infractori are loc resuscitarea KKK, a naționalismului. Ceea ce se întâmplă pe scară largă în Europa dominată de la Bruxelles. Am stat mult în America și cred că am înțeles multe, inclusiv despre relațiile rasiale. Ce nu înțeleg acum când Trump a trecut la vânătoarea ilegalilor este încăpățânarea unora din justiție sau poliții să pună bețe în roate în numele „drepturilor„ și „egalității„ /concepte superbe dar inexistente în viața reală/ , nu înțeleg opoziția orașelor „sanctuar„ care refuză federalilor accesul la infractori dovediți care ar trebui expulzați și se revoltă când sunt amenințați cu tăierea unor fonduri…Tot așa cum nu înțeleg înverșunarea contra zidului care se va construi din toamnă, e bună gluma cu zidul chinezesc construit cu sute de ani în urmă și care a dat rezutate, nu găsești picior de mexican în China…dar nu există atâtea puncte de trecere legale, cu acte în regulă? Zidul ridicat de unguri împotriva emigranților n-a dat roade, chiar și în ultima clipă? Dar asta e o altă problemă pe care nu o va rezolva nimeni, e prea târziu…chiar și Cristoiu, întors recent din Germania, se uimea că nu a prea văzut acolo …nemți, așa cum și noi am văzut la Paris sau Londra cum compoziția etnică a locuitorilor se schimbă în ani balanța începând să încline spre „venetici„. Măcar de-ar fi fost vorba doar de țigani dar la emigrația de acum țiganii sunt o prezență neglijabilă …chiar dacă am văzut țigănci cerșind tocmai la Barcelona, în piața Catalunya de unde a pornit mașina ucigașă. Sigur, știrile despre grupul de țigani care a îngrozit un orășel din Pennsylvania sunt un deliciu al presei dar aceia ajunseseră în SUA fără vize, prin Mexic…vedeți de ce românii nu vor primi cu nici un chip „visa waiver„. Iată câte probleme au „democrațiile consolidate„ în afară de terorismul islamic….