Despre mâncare la Londra

După Paris Londra este orașul european în care-mi place să revin. Prima dată am ajuns aici în 1998, anul când treceam de la TVR la ProTv, cu Ruxandra Ion de la „Abracadabra” și Marian Râlea Magicianul, pentru Summitul emisiunilor dedicate copiilor. Atunci am avut o experiență…italiană interesantă și repetată, la un local aproape de gara Victoria, unde după desert s-a servit sanbucca în care se puneau câteva boabe de cafea și li se dădea foc în timp ce luminile se stingeau…nu doar atmosfera era super dar și gustul băuturii se schimba în bine. Tot cu ei și amicul bulgar Rumen Nikolov am servit prima dată Peking duck în Chinatown, devenind un fan al raței chinezești crocante, decupată de gazde, cu bucățile învelite ca niște sarmale într-un fel de clătite din foițe de orez și acompaniate de bucăți de castravete. Altădată vizitând Chinatownul de pe Gerrard Street soția mea a admirat rațele afumate și glazurate atârnate în vitrine dar nu s-a atins de ele în timp ce eu, recunosc, am comandat pe unde am putut de la New York la Las Vegas.…fotografia mea folosită pe fb sau wordpress fiind chiar din momentul unui asemenea inegalabil festin la P.F. Chang Dubai. Deseori am poposit la Londra ca tranzit spre și din SUA dar am făcut vizite mai lungi cu Luci și îmi permit ceva opinii, mai ales că multitudinea de producții BBC de pe canalul culinar de la noi Tv Paprika te-ar face să crezi că englezii au cine știe ce bucătărie dar nu e adevărat. Recunosc, fish and chips e o variantă mai bună decât burgerul american mai ales dacă peștele, codul, e bine pregătit, afternoon tea e o instituție onorabilă iar breakfastul britanic consistent face toți banii – nicăieri n-am mai mâncat iahnie de fasole dimineața, eventual pusă sendviș pe pâine. În rest e mai bine să apelezi la dishuri de import, italienești, asiatice – cu excepția celor indiene de care nu mă apropii. E un regal să vizitezi food court-ul de la Harrods cu o abundență incredibilă de oferte dar de mâncat trebuie să alegi între Pan Chai, Thai fusion, Petit bistro, Caviar Seafood Bar. Totuși mândria britanică se păstează,  la vechiul Bentley Sea Grill se servește Royal fish pie ca la aniversările reginei fel evident marcat în seriile BBC.    Mare reputație are food hall de la Fortnum&Mason unde vedete sunt ceaiurile sau dulciurile.Până și reputatul Marks&Spencer are magazine de mâncare, un fel de supermarketuri . Desigur, se mănâncă bine la Londra dar ofertele asiaticilor sunt mai apetisante, noi mai obișnuiți cu dishurile japoneze preferăm rețeaua Yo Sushi! unde totul circulă pe o bandă și îți alegi farfuria ce-ți place plata făcându-se după numărarea farfuriilor de diferite culori reprezentând diferite prețuri. Să nu uit rețeaua Pret a Manger cu localuri care sunt aglomerate la micul dejun și unde găsești specialități franțuzești, mexicane, grecești , marocane, italienești, thai  dar ceaiul vă asigur e englezesc, adică rețeta. Totuși pub-ul e cu adevărat englezesc…O recentă călătorie în mai-iunie 2016 mai aduce unele opinii…Tipic englezesc este fish and chips de care te poți bucura nu doar la puburi, noi l-am găsit la un Angus Steak House servit tradițional – battered cod adică pane, cu piure, salată și a fost bun . Tot tipic este și steak and kidney pie dar cel de la Oliver’s Restaurant avea sub foietaj un amestec de bucăți de carne și rinichi plutind într-un sos deloc apetisant și la gust și la aspect, mai bine nu! Codul însă e de calitate, mai ales cel proaspăt pescuit în Cornwall, așa că savurați Cornish cod shaved asparagus pea and lovage la Forest on the roof, restaurantul de la ultimul etaj al Selfridges amenajat ca o terasă înflorită de pe care poți vedea orașul. Tot aici am descoperit Grass fed Hereford rib eye watercress thyme and lemon, o carne  excelentă dar lăsați deoparte neinspirata garnitură. Știam că english beef e de calitate și s-a confirmat la The Flat Iron unde steakul făcut ca la carte a fost însoțit de chips, asparagus, salată de varză totul de nota 10. Nu poți trece prin Londra fără o rezervare la unul din localurile patronate de Gordon Ramsay dar la Maze am avut surpriza ca faimosul Sunday roast să se termine înaintea noastră. Abia așteptam să degust friptura însoțită de cartofi întregi și alte legume fripte plus yorkshire pudding care seamănă cu o gogoașă mare sau mai curând cu langoși….noroc că făcusem experiența la Lawry în Las Vegas unde deliciosul prime rib e servit după același tipic, că americanii de la englezi s-au inspirat. Dar la luxosul Savoy Grill am avut parte de fastul servirii pe trolley, cu un chelner care a decupat în fața mea preparatul zilei, purcel de lapte cu sos de muștar, un regal culinar dar și un spectacol. Jos pălăria, Gordon! Apropo, pe 8 iunie începe sezonul 7 din Masterchef-ul american, nu pierdeți!  În plus chelnerița noastră, Camelia, era o ploieșteancă simpatică, sunt mulți români la Londra și îi întâlnești unde nu te aștepți. Iar strada e tot mai pestriță…de altfel s-au înmulțit localurile ieftine, rețelele Pret a Manger sunt pretutindeni, la fel Leon, Eat, Simit Sarayi, Yo sushi și câte altele. Marile magazine gen BHS –care tocmai dădea faliment- au cafenele și restaurante accesibile, mâncarea etnică, în special asiatică, e la îndemână dar noi am preferat în mai multe rânduri Spaghetti house pentru un minestrone făcut proaspăt ca acasă.  A oferi mâncare ieftină „la botul calului” e cât se poate de util dar la noi cel mai des găsești șaorma…micii sau cârnații de pe grătarele de stradă sunt rezervați pentru târgurile ocazionale. Atunci când nu explodează butelia de la tarabă….

Anunțuri