Numai iubirea – o poveste

Continui să depăn amintiri, fără pretenția de a face istorie, gândul meu e mai mult spre prezent și poate se va alege ceva din experiența mea legată de succesele dar și neîmplinirile serialului românesc. „Numai iubirea” și ”Lacrimi de iubre” au fost succese incontestabile, se reiau cu insistență și nu văd de ce n-ar folosi o discuție despre ele. E drept, de mare suces s-au bucurat și telenovelele cu țigani dar eu nu le-am văzut și nu mă pot pronunța…Povestea NI începe cu o amintire, melodia genericului, cântecul lui Pepe ascultat în grădina Ruxandrei Ion la un grătar făcut de soțul ei Ion Ion..Nu știu de câte ori, sigur zeci, am ascultat piesa inspirată a lui Pepe și nici eu, nici soția mea Lucia, nici gazdele nu ne-am plictisit. Era un semn de bun augur sub care atacam curajos un proiect deosebit. Prima telenovelă românească..E drept, un alt serial își revendica, după unii, întâietatea dar „ În familie” era de fapt o dramă produsă de Prima Tv în 2002 , adaptată după un scenariu străin și abandonată . Jucau acolo actori cu care am colaborat și eu mai târziu, Clara Vodă, Andreea Bibiri, Denis Ștefan, Andrei Aradits, Ana Maria Moldovan, Cristian Popa, Adela Popescu…regizorul Adrian Sitaru dar lipsa de experiență a echipei se vedea. Eșecul lor era un semnal de alarmă, trebuia să te pregătești temeinic înainte de a ataca un serial de mari dimensiuni.
Încercarea de a adapta o telenovelă din Venezuela fusese o tentativă la care AcasăTv se gândise, originalitatea era încă un risc…Și astăzi este. Am trudit ceva la adaptare, era o poveste cu un fel de Cupidon, acțiunea se concentra în stradă, locuitorii trăiau, se certau și se împăcau în aer liber, afară, în piața orașului, în jurul unei frizerii…poate firesc și specific la ei unde e mereu cald dar la noi așa ceva era nefiresc …poate mergea în lumea lui Take, Ianke și Cadâr.…
Curajul de a face noi înșine un serial „romance” a fost îmbrățișat cu entuziasm și s-a format o echipă care și-a câștigat, nu fără opinteli, profesionalismul. Misiunea mea era să scriu un scenariu de telenovelă…de aceea am ales una din temele majore ale genului, lupta pentru dragoste, disputa între două rivale…De altfel conflictul între două femei care cred că sunt însărcinate cu același bărbat a fost ideea care a ridicat audiența. Ca și o altă reușită – excelent exploatată de regie și interpreți, violul Adelei Popescu/ Alina Damaschin, confundată cu victima desemnată…Am scris sinopsisul, am definit principalele personaje, a avut loc castingul…probele le-am vizionat împreună cu Iura Luncașu . Eram de acord că Papadopol –cu care lucrasem de la mini-sitcomurile anilor 2002 se potrivește mănușă pentru rolul protagonistului. Mai mulți actori consacrați aveau să ne asigure „forța„, la început Tora Vasilescu, Vlad Rădescu, Carmen Ionescu…Problemele se ridicau la nivelul personajelor „tinere”…s-a impus Dan Bordeianu, profesionist cu ceva experiență iar Adela Popescu a fost o revelație. Acum, privind înapoi, aș putea spune că doar odată la mulți ani ai șansa de a contribui la descoperirea și lansarea unei vedete adevărate. Adela avea nu doar prospețime ci și talentul de a se exprima pe micul ecran unde spontaneitatea e rodul elaborării și profesionalismului. La capitolul „tinerețe„ am apelat și la actori care puteau mai mult decât ofereau pe scenele teatrelor…Ana Maria Moldovan, Strunilă, Pavel Bartoș, Ioana Ginghină …Cu cele două protagoniste era mai dificil. Mai ales personajul „negativ” – Andreea Damaschin, a rămas mult timp în suspens…Corina Dănilă, care beneficia de statutul de angajată a trustului și-a dorit acest rol la casting și m-am speriat vizionând proba ei , prezența sa fizică nu se potrivea deloc cu ceea ce imaginam și n-am ezitat să-mi exprim dezacordul în fața Ruxandrei… Corina era o actriță cu experiență și palmares, până la urmă s-a ales cu un rol principal, dar cel al Anei Dogaru, „fata bună”. Necazul Corinei e că pe ecran arăta mai plinuță decât în realitate și nu poseda acel aer de sexualitate agresivă care avea să fie atuul Andreei Damaschin…dar mie nu-mi inspira nici acel parfum de puritate și inocență cu care dotasem personajul „pozitiv” .. Eram la Mamaia cu soția mea Lucia–noroc de niște zile ploioase, ca să înfrunt modificarea cerută…inițial Ana trebuia să fie o educatoare de grădiniță modestă și eventual fecioară …a devenit o profesoară de engleză cu ștaif, cu trecut amoros …care în primele episoade era pieptănată și aranjată de parcă trăia prin cluburi de fițe nu în căsuța amărâtă de la țară a unui învățător pensionar văduv. A fost nevoie de intervenții de sus ca să îi schimbe look-ul, să o mai ”ciufulească” sau să o pună în blugi . Nu mai vorbesc de nevoia de a se dezbrăca puțin într-o scenă de amor…Poate sunt subiectiv dar prestația ei e singura din serial care nu m-a convins, invidia profesională o împingea spre spectaculos…de fapt a încercat să-i țină piept Oanei la o scenă când rivalele se întâlneau în fața biroului de arhitectură, amândouă au ieșit din text, Corina căutând replici usturătoare dar era pe un teren unde Oana nu poate fi bătută. De vină era desigur scenaristul, adică eu, pentru că ea – așa declara presei- n-ar proceda în viață ca personajul atât de subțire al Anei Dogaru pe care îl scrisesem…Adică o actriță divorțată, despărțită de un iubit celebru, mai în vârstă, mamă a unui copil făcut cu alt iubit care până la urmă nu i-a oferit căsătoria nu accepta statutul moral al unui personaj care se retrage din fața iubirii de teamă să nu sufere, care se sacrifică spre a nu suferi ființa iubită și e răsplătită în final cu împlinirea iubirii…Eu măcar i-am făcut bucuria de a apărea alături de fetița ei într-un episod din februarie 2005 …Proba Oanei Zăvoranu ne-a făcut, în sfârșit, să respirăm ușurați…am dat lovitura! Întâlnirea de la Adrian Sârbu care a discutat cu echipa mi-a plăcut. Chiar dacă tuturor ni s-a părut super-optimistă promisiunea Ruxandrei de a ajunge la un rating mare, de vreo 7 %. Părea un vis..în fapt s-a ajuns spre 12%. Am reținut îndemnurile lui Sârbu de a fi mai curajoși în ceea ce privește scenografia, toate erau îndemnuri de a ținti mereu spre ce e mai bun, de a nu te mulțumi cu puțin, de a te autodepăși. De altfel s-a trecut la fapte, s-a construit în curtea studiourilor de la Buftea ”casa Bratu” care a fost ulterior modificată, i s-a adăugat piscină și a devenit „vila Varlam” din „Lacrimi de iubire” și așa mai departe…Oana Radu, scenografa noastră a pus să se construiască alături și căsuța familiei Dogaru, cu gospodăria țărănească aferentă…„Casa Zeffirelli” care găzduia deja birourile echipei a oferit și ea locații – a fost școala din serial…bucătărioara din interior a servit pentru garsoniera surorilor Damaschin…clădirile studiourilor au oferit încăperi pentru alte secvențe, inclusiv o magazie unde s-a amenajat magazinul de antichități și unde era frig mereu și Tora se plângea…
Primele repetiții cu text s-au ținut la o școală din zona Moșilor- era vacanță- unde am făcut cunoștință cu unii actori și îmi amintesc că Tora s-a mirat, își închipuise scenaristul, adică pe mine, mult mai tânăr după felul în care cunoșteam și foloseam în scris limbajul străzii…Primele decepții n-au întârziat, fetița adusă cu surle și trîmbițe pentru că jucase în nu știu ce film afară s-a dovedit necompetitivă și a apărut pe ultimii metri Bianca Neagu ..un actor venerabil din teatru avea pretenții la program și a fost eliminat deși a apărut prin pozele oficiale, nu se puteau accepta mofturi așa că a venit Papaiani, un om deosebit …Copiii nu trebuie nici ei uitați…unii au continuat cu noi în alte filme, până la „Îngerașii”…
Serialul avea 60 de minute dar adesea depășea, nici unul dintre noi n-avea experiența rigorii timpului. S-a difuzat din octombrie 2004. Eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne Louise și primeam pe e-mail știri…sâmbătă 2 octombrie a fost premiera iar ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12…de fericire am mers duminica la un Champagne Brunch la Harrah’s!! Inițial se difuza sâmbata și duminica la ora 18, am primit vestea pe 18 octombrie că se va muta în prime-time începand de vinerea. Succesul producea! După ce am asistat la mutarea familiei noastre americane în noua casă unde locuiește și astăzi ne-am întors , aflasem că ratingul din prime-time era și mai mare, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu vârfuri de 13…Se difuzase abia episodul 9…
La București Ruxandra mi-a spus că merita să încercăm 100 episoade, deci m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea datoria…Au urmat turnee și întâlniri ale actorilor cu publicul prin țară, adevarate “băi de mulțime”. Eu n-am participat decat la întâlnirea finală din București în piața din fața Parlamentului…Cunoscându-i mai îndeaproape pe acești fani am realizat că întregi generații, de la 13 ani în sus, teenagerii, nu-și găsiseră până acum programele tv necesare, în plus era o foame de ficțiune, de producție romănească. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. TVR-ul renunțase chiar și la producția de teatru, mai simplu de făcut și mai ieftină decât un serial, Antena a intrat în concurență abia mai târziu când a constatat că o luasem înainte…dar Antena , de fapt, Lazarov, a crezut că va câștiga apelând la scenariști din Argentina …E drept că la noi meseria asta nu prea exista iar Sorina Ungureanu, care a preluat mai târziu stafeta era încă script-editor la mine la “Lacrimi”…
Înca ceva…dincolo de invidiile actoricești de care nu scapă nimeni prin comentarii [și datorită internetului au fost numeroase, doar pe Forumul de la Acasă Tv erau vreo 90 de mii de postări la NI] se strecura ideea că alegerea unuia sau altuia din actori se făcea pe pile sau favoruri sexuale. Nu pot nega că asemenea proceduri există, sunt prea bătrân în meserie… Însă…Nimic mai fals de pildă în ceea ce privește principalele ținte- Oana Zăvoranu sau Adela Popescu.
Pe Adela am cunoscut-o văzând proba de casting…habar n-aveam și nici nu mă interesa că apăruse deja într-o adaptare de pe un serial străin, nu știam că are voce și cântă superb…când am aflat am pus-o să cânte un colind de Crăciun și a fost emoționant…M-a impresionat familia acestei copile, care a educat-o impecabil, mi-au plăcut modestia și hărnicia ei, mai ales că nu a fost deloc afectată de succesul amețitor care a plasat-o – desigur temporar- printre primele 10 actrițe din țară, am apreciat comportarea ei fără fițe și figuri, ceea ce a ținut-o departe de lăcomia de senzațional a tabloidelor , discreția din viața personală…Am aflat mult mai târziu că Adela a cântat la 13 ani la „Ba da ba nu„ așa cum Andra a fost la „Tip Top Minitop„, deși ambele emisiuni erau atunci în parohia mea…Despărțirea de Dan a marcat-o enorm, fusese o fată de provincie care își făcuse visuri, învățase mult, profesional și uman de la un actor și bărbat mai experimentat, fusese răsfățată de tot anturajul dar nu afișa fumuri …motivul despărțirii nu am eu voie să-l dezvălui…Ana era rolul feminin principal…ne gândisem la o tânără cântăreață blondă abia apărută în showbiz, probabil ar fi făcut față pentru că am văzut-o mai târziu jucând prin seriale…Corina Dănilă a fost opțiunea producătorilor și nu mai am nimic de zis. Papadopol, excelent, din păcate cu Corina nu avea chimie, cum se spune…poate dacă Oana n-ar fi ascultat orbește de interdicția lui Pepe de a evita contactele fizice – o gelozie prostească și, cum s-a văzut, nefolositoare- serialul ar fi câștigat….Sărutul, mângîierile pe ecran au rolul lor în genul romance și tot greul „sentimental” a rămas pe umerii –ca să spun așa- cuplului secund. Aici s-a impus Dan care a rupt multe inimi cu rolul pictorului rebel. Dar cum fiecare din noi are o slăbiciune…Dan se credea mai inspirat decât alții și poate că era dar n-avea răbdarea de a-și propune ideile prin dialog….M-a deranjat..dar este incontestabil un actor cu talent și carismă – a doua calitate predominând chiar la tv- eliminarea sa brutală deși meritată a sărăcit telenovela românească abia afirmată. Nici Adela n-a rămas protagonista care merita să fie …a ajuns să-l aibă partener ca „june prim” pe Mihai Petre/ căruia i-am oferit un rol în „Îngerașii„, zic eu, pe măsură iar acolo se vedea cu ochiul liber că nu percutează ca partener al Adelei/ Cu încetul și Adela și Papi au trecut pe roluri secundare deși, după mine, erau asset-urile principale ale genului, despre Oana Z am mai scris…Desigur, dacă produci doar un serial pe an, ba chiar mai puțin, e normal să cauți figuri noi…chiar dacă zadarnic.
N-a fost greu să ne dăm seama că motorul succesului îl reprezintă Oana, Papi cu Bianca și cuplul Adela-Dan căruia ie-am crescut importanța în scenariu… E drept că Papi – actor cu talent abundent- n-a mai primit rolurile de protagonist pe care le merita, după un timp…Ideea că personajul negativ e mai generos pentru un actor se bazează pe un spectaculos aparent. Totul depinde de interpret și mai ales de rețeaua de interese și conflicte pe care le determină în acțiunea filmului. Astfel se întâmplă ca unul din personaje sa devină cheia de boltă pe care se sprijină construcția serialului mai ales dacă actorul performează ..în „Lacrimi de iubire„ totul se va relaționa cu personajul lui Bebe Cotimanis magnatul Grigore Varlam, în NI maestra de ceremonii a fost Andreea Damaschin, admirabil jucată de Oana. Oana cea de atunci…
Cât de mult cântăreau la edificarea succesului și alți profesioniști… De exemplu Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică a făcut o bijuterie din rolul avocatului…deși deranja pe unii care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud….Abia la „Îngerașii„ au reușit, după retragerea mea, să-l scoată din film fără nicio justificare. ..Că așa e în tenis…În fine să nu o uit pe minunata Tora Vasilescu, prestația de excepție a lui Papaiani, pe Anca Pandrea, apoi mai tinerii Ana Maria Moldovan, Cristina Cioran, Geo Dobre, Adrian Ștefan, Dorian Boguță, Mirela Oprișor …Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR….ne mai vedeam în familie – la regretatul Cezar Tabarcea…de altfel și cu Ducu Darie lucrasem la „Abramacabra„… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate…atunci chiar am avut îndrăzneala să mă strecor, într-un sacou de cașmir roșu, printre figuranții de la ceremonia filmată la primăria din Banu Manta…dar n-a fost să fie. Iura a avut probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol… La neprofesioniști o remarcă pentru Lili Sandu ….ca și în cazul lui Augustin Viziru la LDI dacă primești un rol scris pe măsură iese bine și chiar începi să te crezi actor! Așa și cu Lili Sandu, după prestația pe o partitură care i se potrivea au distribuit-o în „Păcatele Evei„  și necazul e că deja se credea actriță! În schimb Oana a avut noroc să primească doar ce i se potrivea, au fost doar două roluri din păcate și au însemnat cât o carieră…Exista un anume ton de seriozitate și respect pentru meserie pe care actorii profesioniști nu-l abandonează niciodată, cum ne-a dovedit în scurta ei vizită, Gabriela Spanic. Micuțul rol pe care i l-am improvizat și explicat în timp ce i se făcea coafura a fost pretextul unei evoluții scurte dar sclipitoare.
Echipa de peste 100 de oameni s-a constituit și a funcționat minunat…cei care n-au rezistat au lăsat locul altora mai perseverenți…i-am admirat pentru munca lor eu care la 60 de ani semnam un serial de 100 de episoade dar lucrasem o veșnicie în televiziune și știam cu ce se mănâncă meseria. Brenda Petre a demarat producția preluată de Alex Cseh…Iura Luncașu, care se antrenase tot cu mine la „Căsătorie de probă„ a devenit prim regizor, Bebe Cojocaru la imagine,.Gabi Florea electricianul-actor cu care lucrasem si in TVR, Oana Radu scenografia , Florian Sever muzica, Monica Popa asistent regie ca și Radu Ilie, Ion Ion regia de montaj, Elena Radu script-supervisor, Radu Mada stilist costume , Alex Cseh producător , Mihai Mitici montaj, Sorina Ungureanu ca script editor …sunt doar câteva nume de colaboratori cărora le mulțumesc..
Filmările au mers într-un ritm alert…nu aveam timp dar la unele am asistat cum ar fi scena oglinzii pe care Oana a rezolvat-o perfect, secvențele de la bar – filmate la Clubul Office…apoi apariția Gabrielei Spanic…Fenomenul ”caravanei” care a continuat și la serialul următor, ”Lacrimi de iubire” a însemnat un contact nemijlocit cu publicul cum nu mai existase. La început îmi aminteam de succesul Abracadabra…prima ieșire a Magicianului și asistenților săi în Parcul Herăstrău a declanșat o aglomerație de fani încât, uimit, am urcat în biroul directorului general de atunci, Răzvan Teodorescu, să-i arăt „minunea” . Era o mini-revoluție…Forumurile pline arătau că telenovela nu e nici pe departe destinată femeilor cu oarece vârstă și educație puțină…din păcate denumirea s-a banalizat prin utilizarea excesivă pentru tot felul de istorioare mondene și nu mai contează că publicul, mai ales cel tânăr, are o sete de valori reale mereu nesatisfăcută iar faptul că i se oferă distracții ieftine și prostioare tabloidizate nu-l satisface.
Finalul „caravanelor” a fost o întâlnire cu publicul la București în Piața Constituției unde am avut misiunea de a conduce pe scenă 3 viitoare prezențe în serialul care urma, Nicoleta Luciu, Nicole Gheorghiu, Mihaela Bărluțiu….niciuna n-a dezamăgit…
Sigur, la o asemenea producțíe de dimensiuni mari nu puteau fi toțí mulțúmițí, am avut și eu destule nemulțumiri dar ce mai contează? De pildă controversa cu genericul. Când ne-am întors din America și am vazut primele episoade din “Numai iubirea” am observat că genericul de început nu cuprindea numele principalilor autori. Petre Năstase, mi se pare, făcuse un clip pe melodia lui Pepe. Echipa era trecută pe lista finală care, de obicei, nu se urmărește, uneori, la reluare, din criză de timp, se taie genericul de final …o dăm anonimă! Ceea ce e cel puțin o lipsă de respect pentru propria producție .. Persoane din anturajul Ruxandrei nu prea mă agreau deși nu eram o amenințare pentru nimeni, nu doream să parvin sau să mai ocup funcții. Sau..era aceiași concepție despre scenariști ca în cazul unor fani, un puștan întrebându-mă în direct la “De 3 ori femeie” de ce nu sunt cuiere în casa Bratu…el crezând că scenarist și scenograf e tot una…iar altcineva socotea că replicile actorilor sunt scrise de ei înșiși. De data asta am protestat și, în compensație, Ruxandra a dispus să se treacă pe genericul de început care și așa se termina în coadă de pește numele principalilor autori, scenariu, regie ,producători. Ar fi meritat și alții…Oricum, de atunci telenovelele românești au beneficiat de generice corecte… E nevoie de puțin respect pentru creație…
Un loc aparte, în prima telenovelă românească s-a acordat unor tradiții și ritualuri creștine care apăreau întâia oară pe ecran, rugăciuni, obiceiurile de Crăciun și Paște, slujba de logodnă Dan – Adela care a fost reală, logodna personajelor fiind dublată de logodna actorilor, slujba nunții cu preoți adevărați în biserica Sf Spiridon…atunci eram deja cu gândul la viitoarea telenovelă și ne-am retras cu Ruxandra să ascultăm propunerea muzicală pentru LDI…
Fenomen sau nu „Numai Iubirea” poate fi revăzut –și slavă Domnului s-a tot reluat- chiar după zece ani, rezistă timpului și asta mă bucură. În Polonia și Slovacia s-au făcut remake-uri. Dar, cum spuneam, denumirea de telenovelă s-a deteriorat, se acordă acum oricărei certe mai contondente, din motive de amor sau nu, divorțurilor mondene, zăpăcelilor politice etc. Apariția in viața de zi cu zi a unor scene violente, scandalul și bătaia poartă eticheta de „telenovelă”, socotită un spectacol pentru telespectatorul semianalfabet. Desigur, restul exhibițiilor de pe micul ecran sunt cultură!? Nu am ocolit ba dimpotrivă am folosit situații tipice melodramei romantice pe care le-am întors, de pildă falsa graviditate. De câte ori în filme femeile n-au abuzat de o sarcină inventată ca argument pentru capturarea bărbatului prin căsnicie…Am folosit tema dar am spulberat-o repede cu ajutorul unui accident care a dovedit impostura. Mult m-a preocupat finalul. De obicei femeia „cea rea” luptă până la ultima picătură de energie, distruge, omoară, devine un monstru paranoic care sfârșește prin a fi omorâtă la rândul ei ceea ce transformă personajul într-un evadat al spitalului de nebuni înainte de a primi un glonț izbăvitor. Nu-mi pot alunga din amintiri imaginea Gabrielei Spanic, cu care am colaborat mai târziu, o femeie delicată și generoasă trăgând cu pistolul, cu pușca, cu mitraliera în finalul unei telenovele oarecare, era o rezolvare paroxistică pe care m-am străduit s-o evit. Mi s-a părut mai potrivit ca „vinovata” să își asume înfrângerea…iar imaginea Oanei Zăvoranu/Andreea Damaschin întorcându-se acasă la țară prin noroaie, cu copilul nedorit în burtă e o pedeapsă nu o iertare…
Această primă telenovelă românească mă interesează și astăzi mai mult prin ceea ce s-ar putea întâmpla după ce pe micul ecran a apărut cuvântul „sfârșit”. De fapt cele mai multe telenovele au happy end, se încheie cu fericita căsătorie a protagoniștilor, eventual cu o naștere…”și au trăit până la adânci bătrâneți etc…..” Oare așa se întâmplă în realitate, oare căsătoria e un sfârșit sau un început…nu cumva e mai interesant ce se petrece după sărutul și jurământul din final? Scriind mai târziu “Lacrimi de iubire” am încheiat cu un bad-end, cu o despărțire între cei doi protagoniști, Alexandra și Andrei. A fost mare tevatură, fanii dezamăgiți, postări pline de indignare pe forumuri. Desigur trebuia să-mi răscumpăr păcatele cu un epilog, dezvoltat în romanul LDI și filmul pentru marele ecran unde dragostea învinge și cei răi sunt pedepsiți, cum nu se prea întâmplă în viață…dar finalul serialului a rămas. Revenind la „Numai iubirea” am dreptul să mă întreb ce se întâmplă mai târziu cu eroii? Ana și Dan vor fi fericiți după căsătorie și nașterea pruncului, micuța Bianca va căpăta mama pe care și-a dorit-o, Alina și Victor vor rămâne un cuplu, Andreea își va reveni și își va schimba mentalitatea, etc? Fiecare își poate construi povestea lui. Și eu am o variantă pe care am încercat să o transform într-o carte…după zece ani, o variantă poate neașteptată. Eu voi continua să cred în nevoia de poveste, convins că publicul are nevoie de serial românesc. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Din păcate asistăm la o retragere de pe micul ecran a serialelor dramatice în favoarea unor sitcomuri sau povești muzicale, rămânând mai mult unele false reality-showuri fara miez să facă față abundenței de producții turcești, coreene sau latino-americane. Dar să fim optimiști, nevoia de poveste, de ficțiune autohtonă e aceiași la adolescenți ca și la maturi și ea nu poate fi hrănită la infinit cu surogate.

Anunțuri

Cine ne duce cu zăhărelul?

Dincolo de orice considerații partizane serialele numite fie „romance„ fie „telenovele„  aveau viață, nu erau făcute să distreze ci să stârnească întrebări, să pună în balanță valori, să pledeze pentru unele din aceste valori și să nege altele, să aibă deci atitudine. Insistența detractorilor genului de a demonetiza cuvântul „telenovelă„ care nu înseamnă altceva decât „tele-roman” a avut până la urmă succes ceea ce, poate, face neobservabilă absența de azi a genului în creația românească. Probabil supra producția sudamericană e de vină atât pentru căderea de public- Cristoiu crede că e un spectacol pentru telespectatorul semianalfabet din America latină-  cât și ascensiunea unor producții exotice, de pildă turcești. .De pe ecranele TV unde domnește tabloidizarea, umorul îndoielnic, specularea voyeurismului chiar lipsa de moralitate nu cumva lipsește problematica reală a vieții, mesajele socioculturale vehiculând valori importante? „Telenovela este un zăhărel social primejdios, cu ajutorul căruia atenția consumatorilor poate fi îndepărtată de la problemele reale ale vieții lor, viața care va rămâne în aceleași tipare fără ca ei să priceapă vreodată acest lucru pe deplin” scria cineva în 2009…afirmație cu care sunt total în dezacord! Niciodată n-am scris dulcegării și nu am poleit zăhărel, după mine sunt mai primejdioase trucatele reality-showuri ca și puzderia de emisiuni tabloid pline de sexualitate, false scandaluri, cancanuri inventate, totul lasând pe ansamblu impresia unei societăți neinteresate în cultivarea de valori morale autentice. Odată, la Las Vegas, am vizionat în familie DVD-ul cu “Lacrimi de iubire”…atât nora mea, americancă get-beget cât și Christian [care a revenit în România în vizită abia in 2012, după 21 de ani!] au fost șocați la o scenă amoroasă unde Adela era filmată complet goală, totuși cu spatele. Așa ceva nu se poate în America unde există un cod etic strict pentru filme și o clasificare riguroasă a acestora. La faimosul „50 Shades of Grey„ s-a făcut și o versiune porno, altfel…E drept, în Europa, mai ales în Franța vei vedea în multe filme scene lipsite de orice pudoare iar noi suntem membri…nu-i așa? Să mă refer la puzderia de prezențe feminine mai mult sau foarte mult dezbrăcate care s-au instalat în programele tv sau în presa noastră ,tiparită și online…ar fi inutil. Dincolo de imagistica aceasta există o apetență sporită pentru scandalul sexual…și e greu să te ferești într-un serial ‘romance” de tentație chiar dacă secvențele amoroase sunt uneori bine interpretate regizoral cum ar fi scena senzuală din “Îngerașii”când Dana Rogoz și Răzvan Fodor se pictau reciproc .Sau scena șampaniei cu Zăvoranu și Vlad Rădescu în NI…Acum aș putea spune că, la NI, faptul că Oana Zăvoranu avea interdicție de la Pepe pentru contacte fizice iar Corina Dănilă era excesiv de pudică a fost un noroc…inclusiv pentru Adela și Dan care și-au desfășurat în deplină naturalețe idila. Dar excesul de sexualitate gratuită de pe piață –ca și excesul de violență- are un efect nociv asupra publicului și, prin ricoșeu, impune autorilor să fie în pas cu moda sub imperiul aceleiași lozinci false „așa dorește audiența„ sau…„vrea zăhărelul„ salivând precum cățeii pofticioși. Succesul comediilor cu „proști„ gen „ Las Fierbinți„ sau „Trăsniții„ ,mă îndeamnă să cred că ne poate salva doar o revenire a poveștilor țigănești, măcar femeile lor poartă fuste! Ca de obicei extremele nu sunt niciodată acceptabile.Tabloidizarea excesivă și fără limite din presă sau tv.a dus practic la o formă de discriminare dacă nu de exploatare a femeii. În numele audienței de parcă publicul nostru ar fi format doar din bărbați…frustrați. Excesul de reglementare sau cenzură e nociv ca și absența oricărei reglementări. În numele libertății de expresie și al democrației se poate difuza totuși orice? Nimeni nu se bagă, CNA-ul se ocupă de politică, Biserica nu e interesată de morala publică, Ministerul Educației se încurcă în reforme, legislatorii au alte interese. Iar publicul? Ca de obicei, pe bloguri, prin declarații publice toată lumea condamnă dar în practică se consumă intens…urmăriți audiențele sau tirajele, manipulate sau nu. Poate o perioadă de destindere totală după ani de austeritate /morală/face bine unui popor. Dar nu cumva durează prea mult? Cât despre generațiile care se succed …ele ce vină au? Să dau din nou exemplul polonezilor care produc toate genurile de seriale și fime TV? N-are rost, noi suntem balcanici și preferăm, ca și publicul din lumea arabă, serialele turcești, la fel de numeroase- numai Kanal D are listate 36 de titluri proprii. Pot fi acuzat de pledoarie pro domo dar n-am să renunț în a insista pe nevoia de poveste, de filme autohtone refuzând imitațiile facile după cine știe ce formate de import. Îmi amintesc discuțiile purtate la Praga pe marginea proiectului ca Nova Tv să producă o variantă a LDI. Deși făceau parte din CME ca și ProTv-ul cehii nu se grăbeau să asimileze un scenariu străin fără să analizeze în amănunt diferențele de mentalitate, tradiții, valori și atitudini etice. Nu orice fel de import reușește  și o dovadă e ultima încercare de la Pro cu adaptarea unei comedioare de la BBC dar să nu uităm de zbaterile de lungă respirație cu implantarea unor subiecte sud-americane. „Iubire ca în filme” a avut un scenariu cumpărat până când adaptarea s-a ciocnit cu realitățile românești și a trebuit „cârmit”, croită altfel acțiunea dar cu personajele date, ceea ce e dificil dar nu mai ai ce face, greșeala din start trebuie plătită. Și mai e ceva. Între tot ce se întâmplă la noi în vața publică, economie, cultură, educație, media există o legătură. Dar nu insist.

Cateva actrite tinere

Am avut șansa de a lucra de-a lungul timpului cu multe tinere care au devenit actrițe…e un vis pe care multe fete îl nutresc dar puține reușesc cu adevărat iar cele care reușesc nu sunt din cele care fac tapaj pe această temă. Îmi amintesc de Dorina Chiriac care era, ca pionieră, din echipa colegei mele Tatiana Sireteanu, o fată sfioasă al cărei talent se vedea de la o poștă, avea și voce, cânta cu plăcere dar nu erau ani prea favorabili afirmării talentelor, mă bucur că a răzbit, în teatru, unde se supraviețuiește greu. Regret că nu am mai văzut-o mulți ani, odată la un spectacol de la Bulandra am ezitat să o vizitez în cabină, mă temeam că n-o să mai mă recunoască…. Prin 1997 am descoperit-o pe Diana Cavaliotti, avea cam 12 ani, era elevă și a câștigat cu brio concursul pe care-l lansasem ”Trei pentru o mască” exact cu scopul de a găsi talente reale. Juriul, din care îmi amintesc de regretatul Alecu Popovici, doamna Alexandrina Halic pe care o rugasem să îi pregătească pe concurenți, au simțit că avem de a face cu un bulgăre de aur. Cu bucurie am revăzut-o peste ani ca actiță profesionistă, jucase într-un episod din niște povești adaptate pentru AcasăTv și mi-am dorit să-i scriu un rol dar mi s-a spus că preferă să joace teatru. A apărut recent într-o comedioară la ProTv, prezintă o emisiune la TVR dar continui să aștept mai mult de la ea…

În fine, să vorbesc mai mult despre tinerele cu care am lucrat frecvent și au ajuns actrițe profesioniste. Dana Rogoz era o copilă când a devenit Abramburica, prin 1996. Vioaie, isteață, descurcăreață Dana și-a păstrat calitățile ca și o anumită inocență chiar când a dat de greu. A ales să devină actriță, poate la sfaturile lui Marian Râlea, dar mai are o licență și aș fi văzut-o cu plăcere într-o postură importantă în cine știe ce firmă mare sau corporație dar încă mi se pare că n-a decis nimic definitiv, nu a atins o stabilitate necesară și se apropie de schimbarea prefixului… Dana face de toate, e designer, model, bloggeriță, joacă din când în când pe scena unor teatre, apare în reclame, nu lipsește de la ocaziile mondene, jurizează concursuri de dans, se alătură diferitelor campanii și nu în ultimul rând e mama unui băiețel simpatic! Dacă rolul lui Mimi Curcă din „La bloc” a menținut-o mult timp în față reputația „abramburicăi„ nu se stinge niciodată, a devenit un fel de substantiv comun folosit în presă, în politică etc. Eu aș revedea cu plăcere poveștile pe care le-am scris de mult la ”Abracadabra” în care Dana și colegii ei îl însoțeau pe Magician în aventurile lui Peter Pan, Bebel sau Moș Ene. I-am scris cu drag un rol pentru ”Îngerașii” care aparent nu se potrivea cu ființa serioasă și intelectuală care era, un personaj care miza pe sexualitate ca să-și ascundă slăbiciunile…și Dana a dat măsura faptului că se profesionalizase, acordând rolului substanța necesară. Nu știu dacă voi mai scrie pentru ea dar m-aș bucura să o văd jucând în continuare …că eu cu fashion-ul nu le am…

Despre Adela Popescu am scris în numeroase rânduri, o consider purtătoarea de drapel a tinerei generații de actrițe și mă rog să nu treacă prea mulți ani ca să o văd iarăși în roluri pe măsură. Pe Adela am cunoscut-o văzând proba de casting…habar n-aveam și nici nu mă interesa că apăruse deja într-o adaptare de pe un serial străin, nu știam că are voce și cântă superb…când am aflat am pus-o să cânte un colind de Crăciun și a fost emoționant…M-a impresionat familia acestei copile, care a educat-o impecabil, mi-au plăcut modestia și hărnicia ei, mai ales că nu a fost deloc afectată de succesul amețitor care a plasat-o – desigur temporar- printre primele 10 actrițe din țară, am apreciat comportarea ei fără fițe și figuri, ceea ce a ținut-o departe de lăcomia de senzațional a tabloidelor , discreția din viața personală…Am aflat mult mai târziu că Adela a cântat la 13 ani la „Ba da ba nu„ așa cum Andra a fost la „Tip Top Minitop„, deși ambele emisiuni erau atunci în parohia mea…Despărțirea de Dan a marcat-o enorm, fusese o fată de provincie care își făcuse visuri, învățase mult, profesional și uman de la un actor și bărbat mai experimentat, fusese răsfățată de tot anturajul dar nu afișa fumuri …motivul despărțirii nu am eu voie să-l dezvălui…Azi îmi pare că a găsit iubirea vieții ei, e la un pas de căsătorie și sper din toată inima să aud despre ea numai de bine…

Victoria Răileanu a debutat și ea la 18 ani cu un rol principal. Era o fată de o distincție rară, cu un chip angelic adesea asemănat lui Romy Schneider și ne-a impresionat. Vicky era la începutul unei cariere care încă nu s-a consolidat dar  și-a gândit bine partitura, din păcate între ea și Adrian Ștefan nu s-a stabilit în „Daria iubirea mea” acea comunicare în măsură să provoace o „chimie„ atât de necesară, relația lor din film a fost una rece, de fațadă și nu a percutat. N-aș da vina pe sărăcia de mijloace expresive ale actriței, mai avem de văzut mult de la ea,, din păcate toate aceste cariere promițătoare sunt ținute în loc de absența producțiilor Tv. După ”Doctori de mame” serial AcasăTv din nefericire neterminat, a mai prins vreo 3 apariții pe marele ecran dar în aproape 10 ani de la debut e nesemnificativ…

La capitolul protagoniste, regret că nu am scris nimic pentru Diana Dumitrescu, după Adela o membră din echipa Acasă dotată pentru meserie.   N-am scris nimic semnificativ nici pentru Crina Semciuc  căreia i se încredințase inițial rolul Dariei. Crina a fost prezentă chiar și la prima reuniune a distribuției- a devenit ma târziu o actriță care a performat atât în teatru cât și în film dar atunci avea o problemă de look, cu părul- greu de rezolvat. Chiar și acum, văzând-o în „Selfie” mi se pare că problema a rămas…Crinei i s-a găsit un loc în distribuție dar probabil merita mai mult. Am colaborat bine cu Andreea Doinea, Ana Maria Moldovan, Ioana Ginghină, Cristina Cioran și, desigur, cu talentatele  Alina Grigore, Mirela Oprișor, Andreea Bibiri…mă rezum la generația tânără, desigur.

Au existat de-alungul anilor colaborări cu multe tinere care nu erau și nici nu-și doreau să devină actițe. Mai mult sau mai puțin. Lili Sandu mă obligă să accentuez o remarcă, adesea neprofesioniștii par a reprezenta  o mare descoperire dar, ulterior, folosirea lor în roluri mai mult sau mai puțin potrivite dă greș.  Ca și în cazul lui Augustin Viziru la LDI dacă primești un rol potrivit sau scris pe măsură iese bine și chiar începi să te crezi actor! Așa și cu Lili Sandu, după prestația pe o partitură care i se potrivea au distribuit-o în „Păcatele Evei„  și necazul e că deja se credea actriță! Oana Zavoranu e un caz aparte, se spun și se scriu multe despre ea dar nimeni nu-i poate lua înapoi sau nega prestația din ”Numai iubirea” unde a strălucit de parcă avea în spate îndelungă pregătire de specialitate. Am fost la câteva filmări și am remarcat jocul ei intuitiv, rezolvările pe care le găsea –vezi scena oglinzii când ajungea să-și privească chipul mutilat- fără cine știe ce indicații regizorale. Mulți fani, nu doar pe Forum, insistau că Oana se joacă pe sine, că reușitele ei se datorează potrivirii între personaj și propriul ei caracter dar vă mărturisesc că atunci, în 2004, n-o cunoșteam, n-aveam habar ce fel de ființă e și în nici un caz nu gândeam acțiunile personajului în funcție de asemenea criterii dar admit că în timp, pe parcursul dezvoltării serialului, i-am dat mână liberă în limbaj, chiar am folosit expresiile ei favorite și am accentuat partea de voluntarism și obstinație. Pe de altă parte, potrivirea dintre personaj și temperamentul interpretului, mai ales când nu e profesionist, e benefică. Dar cu riscul de a nu mai regăsi altădată potrivirea și de a rămâne omul unui singur rol. Inocența și prospețimea adevărate pot fi valorificate într-un film cu debutanți sau amatori, actorii de meserie le știu elabora.

Nicole Gheorghiu a venit la castingul de la ”Lacrimi de iubire” deși terminase managementul la ASE, apăruse prin reclame și poate showbizul o fascina, nu e de mirare că și după aparițiile ei în LDI se consideră vedetă. Pe probele vizonate eu optam pentru ea deși Nicole nu avea vârsta personajului –era mai mare -dar o vreme a fost antrenată pe aceiași partitură și Simona Ștefănescu. Nicole nu a dezamăgit, nici Mihaela Bărluțiu care a înfruntat un rol complicat, peste vârsta ei, dar s-a descurcat excelent.  Apoi fiecare și-a văzut de viața sa…Nici Nicole, nici Mihaela Bărluțiu sau Monica Dumitru – o apariție corectă în ”Daria…” nu au urmat o carieră profesionistă doar Nicoleta Luciu a rămas permanent în showbiz. O femeie de o subliniată seriozitate, cu ambiție și dorință de perfecționare care știe să-și folosească atuurile fizice, farmecul personal fără vulgaritate și ostentație.