Despre seriale și alte emisiuni

N-aș fi crezut că se va întâmpla. Am ieșit de ani buni la pensie, am scris despre regretul de a nu mai vedea seriale tv originale nici emisiuni pentru copiii importante și iată că mi se oferă șansa de a mai vedea. Oare? Deocamdată e vorba doar de proiecte, ajunsă în fruntea TVR dna Doina Gradea anunță că va cere să se producă și emisiuni pentru copiii..așa să fie, nu cumva asemenea promisiuni seamănă cu cele ale Gabrielei Firea despre noile autobuze? Pe de altă parte, fosta mea colegă Ruxandra Ion, practic dată afară de la ProTv anunță un serial la Antena 1 după câteva încercări modeste de a lucra pe telefon. Foarte bine că Intact, companie rivală altădată, îi oferă șanse ca și celeilalte „fugare„, Mona Segall, dar mă întristează faptul că mult trâmbițatul serial e inspirat după o lucrare turcească. Turcii, care dispun de bani, au împânzit piața cu serialele lor și n-ar fi o problemă dar în România noi le-am lăsat locul liber pentru că am renunțat și am părăsit câmpul de bătaie. Au mai rămas niște comicării „fierbințene„ pentru că nouă românilor ne plac bancurile și  umorul gros. După ani îmi dau seama de marele rău făcut de ProTv, campioană fiind chiar Mona Segall, care a impus imitația, cumpărarea de formate străine de la alții mai „pricepuți„ – în special Endemol- astfel că totul, tot ce se execută în românește și se oferă pe micile ecrane de la ”Vocea„ „Te cunosc de undeva„ sau ”Românii au talent” la „Ce spun românii„ sau „Mama mea gătește mai bine”, absolut totul, e făcut pe formate cumpărate. Suntem buni executanți, imitatori..la capitolul creație  originală zero. Chiar și penibilul ”Lecții de viață„ e produs de Constantin Entertaiment, o firmă germană, și a ajuns la sute de episoade după ce, paradox, fusese o vreme scoasă din grilă, în 2015, din lipsă de audiență. Au apărut aici actori importanți precum Ioan Isaiu, Gelu Nițu, Marian Râlea, Elvira Deatcu, Carmen Ionescu și alții cu care am colaborat și care au beneficiat de roluri adevărate atât pe ecran ca și pe scenă iar a căror prezență în asemenea făcătură m-a întristat. Sunt mulți oameni care accesează blogul meu și observ cu câtă frecvență se caută mai vechile postări despre telenovelele anilor 2004-2009 care se reiau constant pe Pro Gold- ba chiar și cele despre Abracadabra sau Arlechino. E un mic semn că există în continu disponibilitate în rândul audienței de a vedea seriale originale românești, ba chiar și cererea mare de seriale turcești care au înlocuit telenovelele latino-americane vorbește despre o așteptare în rândul publicului  care nu poate fi răsplătită decât cu lucrări puternice, profesionale, animate de actori de real talent nu de niște neaveniți cu pile, nu de improvizații. Mă gândesc cu groază că și la capitolul emisiuni pentru copiii s-ar putea să am surpriza cine știe cărei imitații a vreunei producții străine. E adevărat că de multe ori formatele care se vând atât de bine nu pot fi ignorate dar nici să dai la o parte tot ce e original…În anii 90-2008 cât am lucrat în domeniu am cunoscut lumea importantă a producției pentru copii și niciuna, dar niciuna din emisiunile lor nu se întemeia pe formate cumpărate. Cu cât se produce mai mult pe un anumit gen e mai bine, inclusiv pentru profesionalizarea oamenilor. Televiziunile private apărute după revoluție nu aveau de unde să ia profesioniști decât din TVR și așa a fost, apoi cadre noi s-au format. Ce-i drept TVR-ul cu toți profesioniștii ei a pierdut partida, inclusiv pe terenul unde ar fi putut învinge, la ficțiune.  Când am ales, cu mulți ani în urmă, să mă dedic scenariilor am sperat că se va dezvolta piața și odată cu cererea tot mai mulți tineri, cu chemare și adesea talent, se vor apropia de meserie, așa ar fi fost normal dar realitatea a fost alta. În concluzie, vom trăi și vom vedea. Iar dacă nu, nu.

Anunțuri

Să fie mai bine în iad?

Au trecut mai bine de 20 de ani de la revoluția pe care ne-am dorit-o un moment de cotitură în viața noastră și a țării. Ce s-a întâmplat știe fiecare și e sau nu mulțumit în funcție de speranțele pe care și le-a făcut. La noi după Revoluție se spunea că avem nevoie de 20 de ani să învățăm democrația, au trecut de atunci mai mult de 20 dar….? Poate nouă democrația nu ne priește ceea ce e altă discuție…Înainte se considera că doar datorită regimului comunist s-a construit  atât în România postbelică de parcă țări care nu au cunoscut comunismul, ca Belgia, Austria, Olanda etc. au stat pe loc după război. Acum circulăm pe aceleași șosele și linii de metrou, tramvaiele, troleibuzele și autobuzele Bucureștiului sunt parcă piese de muzeu, problemele cu încălzirea și apa caldă persistă dar noi trebuie să fim fericiți că nivelul creșterii economice ne așează în față. Desigur nu contează faptul că la creștere predomină consumul, stimulat esențial de miliardele pe care cei plecați să muncească afară le trimit în țară. Sigur la promisiuni neîndeplinite suntem campioni. Scriind Jurnalul de Las Vegas trebuie să observ că  în 20 de ani de vizite frecvente acest oraș prin care trece anual dublul populației României nu doar s-a dezvoltat spectaculos, cu toată criza suferită, dar s-a și modernizat. La computere, la smartphone-uri există faimosul update, punerea la zi cu ceea ce e nou și ajută la funcționarea mai bună a serviciului, asta  pentru mine înseamnă modernitate și în viața unui oraș sau a unei țări… Vom vedea acum ce ne va aduce tuturor victoria lui Donald Trump pe care și eu am dorit-o și am așteptat-o, cum am crezut și în Brexit, cum mă bucur să asist la înfrângerea exageratei „corectitudini politice„ și la impunerea cu forța a unor atitudini pro-minoritare.  Nici un moment nu m-am lăsat păcălit de tsunamiul de ură și răstălmăciri cu care magnatul american a fost tratat și acasă și aiurea, e suficient să citești cartea lui – din noiembrie 2015- Great Again – How to Fix Our Crippled America, pentru a reuși cât de cât să-l înțelegi iar una din acuzele aduse de el elitei clasice de politicieni este „talk no action„, vorbărie dar nu acțiune. Asta aștept să văd pusă ideea în practică nu doar acolo. Citiți și veți descoperi, cum e cazul reformei învățământului, că unde nu se pricepe Trump recunoaște, stimulează pe cei în cauză să dea soluții dar accentuând pe ideile sale de bază, descentralizare, concurență…E adevărat că mereu ne prefacem că ne preocupă altceva, de la  încălzirea climei la căsătoriile LGBT dar nu facem nimic nici măcar pentru îmbunătățirea traficului. Pe bd Lacul Tei din București de mai bine de un an, poate doi,  s-au instalat panouri de semnalizare pentru o viitoare introducere de sensuri unice – idem pe strada Ramuri Tei – dar inițiativa s-a abandonat, ce contează o mică cheltuială? Dar e un fleac față de ce aud, din 2011 18 milioane s-au plătit  pentru studii de fezabilitate pe care nu le-a pus în practică nimeni!?  Se vorbește zilnic despre reforma în sănătate, se anunță proiecte mari, construcții de spitale dar în afară de defecțiunile frecvente ale folosirii cardului de sănătate nu se face nimic, absolut  nimic. Mai nou am citit despre o dispută caraghioasă pe tema „closete în curte sau tablete?„ -oricum nu vor fi nici unele nici altele…Oare e de ajuns ca unii prinși cu corupție să fie pedepsiți, stigmatizați, condamnați? Dar numeroasele cazuri flagrante de incompetență cum se rezolvă? Ne-am obișnuit cu situația când diferite controale sesizează dar nu se face nimic. Iar presupușii  incompetenți nu pățesc nimic..Dacă e vina legislației care ocrotește mediocritatea și incompetența schimbați-o! Să fie mai bine în iad unde în cazanul românilor nimeni nu scotea capul la suprafață pentru că se trăgeau la fund unul pe altul?

Înainte de revoluție când lucram la TVR ni se comunica o listă cu anumite cuvinte interzise – de pildă „meleag„ care era de origine maghiară, -azi e interzis cuvântul „țigan„, el fiind înlocuit oficial cu rom, inițiativă ce ne-a creat destule belele afară. Se vede că apărarea țiganilor de discriminare verbală e mai importantă decât a face ceva pentru ei, mai ales când proprii lor șefi ajung prin tribunale, hoția e dincolo de rase. Mi-ar fi plăcut să se numească telenovela noastră de succes „Inimă de rom„, tot era mai bine decât la americani unde negrii sunt alintați cu denumirea de afro-americani iar indienii autohtoni sunt denumiți native-americans. Propun și eu să îi denumim pe țigani indiano-europeni dar nu numele contează cât despre integrarea altor tipuri de cultură în cultura noastră specifică se poate discuta serios. Dar să nu fim farisei, să nu ne ascundem după niște lideri de carton și partidulețe sau mișcări care pretind că ne apără identitatea, poate nu ne convine să primim refugiați sau imigranți cum ni se cere dar să nu uităm că e plin la noi de arabi, sirieni, turci, libanezi, iordanieni, palestinieni care au venit ca investitori și nu doar au deschis șaormerii ci sunt la conducerea unor afaceri importante din domenii diferite – imobiliar, turism, alimentație, comerț. Cum scria cineva „veniți la studii înainte de Revoluție și stabiliți aici, arabii au găsit în România de tranziție un adevărat el dorado, în care și-au putut acumula, peste noapte, averi impresionante. Unii prin muncă cinstită, alții la limita legii și dincolo de aceasta. Unii și-au câștigat respectul, alții disprețul„ Nici legăturile unora cu vechea și noua Securitate nu sunt de neglijat când vorbim de arabii care s-au grăbit să ocupe piața înaintea altora făcând să fie împărțiți în diferite categorii, corecți și serioși, controversați, infractori dovediți…Trebuie să așteptăm ca și imigranții de azi să se integreze aidoma? Sau va fi ca în Germania unde deja a apărut „poliția Sharia„ ca să ne impună regulile lor?

Nu pot uita cuvintele adresate imigranților de Julia Gilliard, fost prim ministru al Australiei – singura țară de altfel unde mi s-a făcut un control total al bagajelor…„ Cei mai mulți australieni cred în Dumnezeu. Nu este vorba despre «dreapta creștină» sau «presiuni politice», este o realitate faptul că această națiune a fost fondată de bărbați creștini și femei cu principii creștine. Dumnezeu vă deranjează? Dacă DA, vă sugerez să luați în considerare o altă parte a lumii pentru a trăi acolo, pentru că Dumnezeu este parte a culturii noastre. Acceptăm convingerile voastre, fără întrebări. Tot ce vă cerem este să respectați convingerile noastre, să trăiți în pace și în armonie cu noi. Aceasta este țara noastră, pământul nostru și stilul nostru de viață, de care vă oferim posibilitatea de a vă bucura. Dar, din momentul în care începeți să vă plângeți, să gemeți și să bombăniți despre steagul nostru, angajamentul nostru, convingerile noastre creștine sau stilul nostru de viață, vă încurajez să profitați de o altă mare libertate australiană: «DREPTUL DE A PLECA» . Dacă nu sunteți fericiți aici, ei bine, plecați! Noi nu v-am forțat să veniți! Ați venit de bună voie, atunci acceptați țara care v-a acceptat așa cum sunteți!„  Nu am nimic de adăugat. Doar atât, nu cumva e mai bine în iad?

..

Stop și de la capăt

Vorbind despre decăderea gimnasticii românești Nadia Comăneci a spus„„În primul rând, nu trebuie să pierdem vremea căutând vinovaţi… Avem nevoie să o luăm de la zero…” Este ceea ce ar trebui să se facă și în cazul Televiziunii Române. Acolo, stop și de la capăt nu se poate face decât prin două metode – fie închiderea temporară fie privatizarea canalului TVR 1 că despre o nouă revoluție nu poate fi vorba, încă… Insolvența propusă și disputată nu duce decât la o  eventuală îmbunătățire a situației financiare, o restructurare și reorganizare de asemenea nu duc automat la ridicarea calității programelor deci a audienței. În urma insolvenței o firmă, de pildă Hidroelectrica, tot curent vinde nu legume, așa și cu televiziunea, ce ne pasă nouă publicului dacă după insolvență vom primi aceleași programe, poate ușor coafate? Închiderea temporară e tot o gogoriță menită să arunce praf în ochii nemulțumiților, s-ar obține eventual tot o reorganizare sau restructurare dar cui îi pasă? Publicul vrea programe de calitate, de fapt ALTE programe, aici e miezul problemei. Stop și de la capăt poate fi făcut , după mine,doar prin privatizarea grabnică a TVR 1. După decembrie 89 când am preluat conducerea Redacției pentru Copiii TVR am plecat de la zero. Când intrasem în televiziunea publică, prin anii 70, emisiunile pentru copiii deveniseră o cenușăreasă, trăind în umbra imitației celor mari care aduceau osanale partidului unic, totuși  subzista – ca și la public- nostalgia pentru programele „de altădată„ cu Val Vârtej, Daniela și Așchiuță, Iura și Mihaela deși autoare ca Tatiana Sireteanu sau Erika Petrușa erau tot în redacție. După ce revoluția a făcut tabula rasa de tot amalgamul de obligații dar mai ales de supunerea politică am plecat de la nevoia, singura obligație reală, de a oferi publicului anume programe pe care, cu experiența în domeniu, simțeam, știam că le așteaptă și , lucru esențial, mi-am asumat  responsabilitatea. Apoi am format echipa alegând câțiva profesioniști din vechea redacție dar și din alte redacții și compartimente ale TVR care ar fi corespuns cerințelor la care am adăugat realizatori și regizori veniți din afară, de la alte instituții. Așa s-au născut „Abracadabra”, ”Arlechino”, ”Tip Top Minitop”, ”Feriți-vă de măgăruș” și celelalte. La toate garanția calității pleca de la responsabilitate pentru că degeaba te bucuri la succese dar te speli pe mâini la eșecuri. Privatizarea TVR1 – după modelul francez despre care am mai vorbit- și transformarea TVR 2 și 3 în Televiziune publică ar avea acest efect de a porni de la zero măcar un canal…Îmi imaginez-exemplu total nevinovat- cum ar arăta TVR 1 dacă ar beneficia  de expertiza celor de la Digi care oferă azi 9 canale, unul de știri, unul de film, 3 de documentare, 4 de sport…Dar după ce mă trezesc din vis știu că nu se va întâmpla nimic la TVR care să permită pornirea de la zero, noroc că vremurile s-au schimbat în domeniu, tot mai mult avem sistemul „la cerere„, intrarea în piața live a Facebook, Google, smart tv,  televiziunile online, tot ce se numește media alternativă, amenințând televiziunea „clasică„ să nu mai reziste concurenței decât datorită inerției advertiserilor. Dar îmi amintesc că acum peste 40 de ani când debutam în meserie se lucra pe un car TV instalat în caroseria unei dube Citroen – „franțuzoaica” – că am trăit vremurile când se filma pe peliculă și se monta sincron cu sunetul separat înregistrat pe bandă magnetică prin lipituri cu scotch, că de la carele de reportaj, la început niște tiruri poloneze alb-negru se făceau transmisii prin relee la care se adăugau o mașină de lumină, o dubă cu aparate de înregistrare – UMI-, antrenând zeci de oameni, că montajul electronic se făcea pe niște aparate mai mari decât mașinile de spălat iar sistemul beta a apărut de abia după revoluție …așa că nu știu câte schimbări voi  mai apuca dar mi se pare că meseriașii de azi nu știu ce să facă într-o epocă a digitalizării – desigur, în afară de a-și apăra locurile de muncă. Televiziunea clasică e în continuă schimbare, poate pe cale de dispariție cum cred cei ce o consideră deja un domeniu al trecutului. Presa scrisă a trecut și trece încă prin asemenea procese, credeți că televiziunea e imuabilă? E adevărat, întârzierea /eu așa îi spun, înapoiere sună neplăcut/ de civilizație dintre noi și alții ne apără o vreme de asemenea schimbări, dar putem dormi, moțăi, vegeta, aștepta liniștiți ca în multe alte domenii?  Dați click pe un site dedicat tehnologiei, gen Playtech și veți intra într-o altă lume în care puțini se simt comod și sunt acceptați dar trebuie! Cine își asumă responsabilitatea are șanse să câștige, cine nu…Iar cine afirmă că în TVR nu se poate face calitate fie din cauza managementului prost fie din cauza obediențelor politice fie din orice alte cauze decât bârna din ochiul propriu eu, cu tot ce știu și am trăit, afirm că nu cred. O să spuneți că la emisiunile pentru copiii era ușor să produci calitate și audiență /nu cred în calitatea fără audiență/ fiindcă e un domeniu izolat, ferit de ingerințe dar dacă e așa acum de ce nu sunt emisiuni pentru copiii măcar la același nivel cu ”Abracadabra”, ”Arlechino” și celelalte? Acum, disperat, TVR a ajuns să cerșească bani guvernului – și nu puțini- pentru a-și plăti datoria la EBU care, chipurile, amenință cu excluderea noastră de la Eurovision..mare scofală!

Televiziune publică fără public ?

Acum că „Spotlight„ a câștigat Oscarul poate ne gândim că „Spotlight„ înseamnă „Reflector„ și pe vremuri TVR avea un asemenea program de anchete menit să investigheze ceea ce nu merge în societate. A fi o televiziune publică nu înseamnă a fi în serviciul statului – guvern, parlament, partide- ci a îndeplini cerințele publicului care de fapt  te plătește, dacă o faci ai putea eventual să pretinzi mărirea taxei. Nu exemplul altor țări unde taxele plătite pentru televiziunea publică sunt mai mari contează ci felul în care-ți faci datoria. TVR –serviciul public autonom de interes național, cum se autodefinește, privește publicul ca o sumă de indivizi pentru care are redacții și, desigur, emisiuni separate, există programe pentru agricultori, militari, unguri, preșcolari, olteni, ortodocși, rockeri, handbaliști, polițiști, businessmani, dansatori, tătari, penticostali, automobiliști ….Toți ar trebui să fie mulțumiți dar practic nimeni nu e mulțumit, se pare că doar 5 persoane din 100 se uită la TVR. Desigur sunt mari probleme financiare, ca în toate instituțiile statului, există dezbateri, sindicatele se luptă să păstreze intact numărul de lucrători /ceea ce nu se va putea/, ni se spune că mari profesioniști se află  încă acolo. Păi dacă ar fi așa de ce nu se vede? De mult timp de când TVR își plânge de milă n-am înregistrat nici un efort de a promova vreun program notabil, de mare audiență, care să te oblige să spui iată ce păcat ar fi ca asemenea valori să dispară! O televiziune publică se poate defini doar prin asumarea interesului publicului și care ar fi acesta? Ce-și doresc oamenii? Pe primul loc, vă spun sigur, e să fie sănătoși. Să aibă locuri de muncă, salarii decente, să-și crească bine copiii…Oriunde te uiți ai să vezi multe farmacii și apoi destule bănci, supermarketuri, case de amanet, săli de joc.  Asta nu spune nimic? Se rezolvă problemele prin abundența de reclame la medicamente sau suplimente alimentare? /care devin grețoase prin apelarea la tot felul de imagini și animații care mai mult te îmbolnăvesc/ Am vorbit la început de „Reflector„ pentru că mi se pare că televiziunea publică ar putea să facă din investigarea „bubelor„realității noastre principala sa sursă de audiență. Tot așa cum marile concursuri interjudețene care țineau cândva interesul local și național la cote înalte ar fi benefice, mai ales în pragul regionalizării. Sigur, TVR nu are bani să cumpere formate faimoase gen ”Vocea României” dar are propriile branduri verificate în timp ale unor concursuri de talente ca „Steaua fără nume”„Floarea din grădină” „Tip Top Minitop”. Într-o vreme în TVR se primise ordin să se lucreze câte o premieră de teatru pe săptămână, acum nu se mai produce deloc. Poate teatrul tv e prăfuit ca gen/deși eu mă îndoiesc/, filmul de televiziune i-a luat locul, dar nici acesta nu se produce. Câtă vreme nu se va umbla la conținutul programelor, eliminând balastul și concentrând producția pe câteva linii de mare interes potențial aducătoare de audiență TVR va rămâne o gaură neagră, similară cu atâtea mari întreprinderi de stat care trăiesc din datorii și din umilirea în fața diverșilor politicieni la putere. A spune că misiunea publică poate fi îndeplinită indiferent de audiență, ba chiar împotriva ei, e o gugumănie care costă. Mai nou aflu că se vor face emisiuni care să dezbată starea precară a televiziunii în loc să se facă emisiuni care să o scoată din fundătură, citesc că „Liviu Mihaiu se întoarce la TVR pentru a realiza de luni până joi o serie de ediții speciale ale emisiunii Între bine și rău despre soarta Televiziunii Române”…Asta e reacția mult așteptată a TVR ca să-și justifice existența, o dezbatere despre criza prin care trec? Nu mai bine ar fi să facă măcar un program de mare succes, o emisiune care să adune audiență și aprecieri, măcar una? Cu atâția profesioniști cu care se laudă nu sunt capabili să facă măcar un program de top, orice are fi el, piesă de teatru, film, concurs…Să fie liniștiți, bani au să primească, statul nu-și lasă de izbeliște copiii chiar dacă nu-s buni de nimic…dar măcar să arate că pot! De ani de zile doar vaiete și șantaj dar la realizări n-am reținut nimic. Auzi colo, Liviu Mihaiu se întoarce…de parcă ar fi „Abracadabra se întoarce”! Măcar s-ar bucura copiii…Eu personal am lucrat acolo ani buni, vreo 26, poate am opiniile mele despre responsabilitățile și cauzele căderii dar mi se pare mai important să se facă acum, imediat și nu mâine, acele programe care să atragă iarăși publicul iar acest lucru nu se poate ignorând interesele primordiale ale publicului. Sau nefiind în stare să pătrundă în esența problemelor. Nu e datoria unor posturi private care totuși o fac și atrag audiență…ProTv are „România te iubesc„, Digi 24 are campanii extrem de interesante plus emisiunile lui Moise Guran în timp ce TVR ne delectează cu bucătăria lui Dinescu care e gustoasă dar parcă așteptăm mai mult. Jurnaliștii din „Spotlight„, filmul de Oscar, s-au luptat cu pedofilia din Biserica Catolică și au câștigat. Nu au cu ce se lupta jurnaliștii în societatea noastră pentru a obține rezultate de răsunet? Veți spune că am nostalgii din anii când lucram acolo…nici vorbă. Știu că peste 50 la sută din populație oftează după vremurile trecute dar nu e vorba de vreo pasiune pentru comunism ci pur și simplu o reacție la felul în care s-a distrus țara asta și vinovații se cunosc. Iar noi dacă acceptăm starea de fapt suntem la fel de vinovați. Cât despre trecut…nu știu câți l-ar mai vota azi pe Ceaușescu dar Vlad Țepeș cu siguranță ar câștiga alegerile. La una din emisiunile de la Digi 24 despre care aminteam, „Kilometrul 0„ se vorbea cândva că sondajele făcute nu sunt despre România lui Ceaușescu ci despre România de azi „  când oamenii se simt frustrați, se simt mai săraci, mai singuri. Ei se uită înainte de 1989 pentru a arăta un cartonaș galben guvernanților. Aceasta este explicația” Poate și TVR ar trebui să intre în bătălia asta…Când „reflectorul„ va ajunge la fel de temut ca DNA înseamnă că și-au făcut misiunea și, implicit, au scăpat de criză. Televiziune publică fără public e un non sens.

Nu vă place înapoierea…numiți-o întârziere.

În tinerețe eram atras de studiul istoriei, chiar am făcut pregătirea pentru admitere la Istorie dar m-am înscris în ultima clipă la Filologie. Cum astăzi sunt prea mulți cei care se pricep la toate m-am ferit să-mi spun părerea în afara ariei mele de expertiză, televiziunea, dar opiniie istoricului Lucian Boia mă ajută să exprim deschis poziția mea exact în ceea ce privește situația actuală a pieței de televiziune de la noi în raport cu„ceea ce vrea publicul„ sau ce credem noi că vrea el. De ce să mă erijez în atoatecunoscător și să spun că principala cauză a decesului bebelușilor de la Pitești ar putea fi înapoierea țării nu doar a sistemului sanitar, exodul medicilor buni și rămânerea pe loc a mediocrității…Nu mă bag unde nu sunt specialist dar despre Tv pot vorbi acum când cei în drept nu știu pe unde să scoată cămașa în cazul TVR…Este inutil să privim în ograda altora, degeaba copiem legislația audiovizualului din Australia /bine ar fi, acolo am aflat că statul face scutiri de impozite pentru cei care investesc în programe pentru copiii/, degeaba ne dăm deștepți când doar 5 oameni din 100 se uită la postul public și spunem că ar trebui să difuzeze mai multă cultură, teatru sau concerte /ca și cum alții s-ar omorî cu concertele, pentru amatori există posturi de nișă/ concluzionând că la o televiziune publică nu ne interesează audiența! Ba trebuie să ne intereseze. Așa cum trebuie să pornim de la realitate nu de la închipuiri. Publicul e de fapt poporul român. Valorile vehiculate în Las Fierbinți în emisiunile tabloide sau serialele turcești sunt nivelul la care am ajuns azi. Și aici o paranteză…vă închipuiți intriga și personajele fierbințenilor localizați într-un sat din Transilvania? Eu nu. Și știm de ce cu toții…acea zona e mai puțin întârziată ca restul țării…Dorim să evoluăm, e bine, dar asta va fi opera unui efort al civilizației românești care se va petrece în timp. Odată cu dispariția reală a analfabetismului, a toaletelor din fundul curții, a obiceiurilor fanariote.Degeaba propunem vânzarea de mărfuri românești în proporție de 51% de vreme ce fermierii noștri nu vor să se asocieze. Când va veni țăranul cu tirul să-și ducă produsele la Carrefour va fi un bun semn ca să fie date la casat căruțele, dar…până atunci amintirea cooperativelor comuniste bântuie. Ce se va întâmpla cu TVR unde principala problema scoasă în față de toți, conducere, sindicate, comisii parlamentare etc. este banul? Statul va plăti. Până la toamnă guvernul va fi silit să-și asume cheltuielile, de fapt noi toți vom plăti din nou, indiferent că vor reuși să declare insolvența instituției sau încetarea de plăți. Când și de ce se vor uita mai mult de 5 oameni din 100 nu interesează pe nimeni. Iată ce spune Lucian Boia: ”Am avut o istorie mică, o istorie plată într-o zonă foarte zbuciumată a Europei,…românii  s-au aflat atâta vreme sub diverse stăpâniri străine. Au apelat la alţii imitând, preluând diverse modele răsăritene, apusene. Toate astea le-au dat un complex de inferioritate din care speră că vom ieşi. Complexele de inferioritate caută să se echilibreze prin manifestări de superioritate. Românul se consideră în acelaşi timp inferior şi superior. E o treabă care ar trebui să dispară din mentalitatea noastră. Nu suntem nici inferiori, nici superiori. Avem o istorie întârziată. E de două ori întârziată: în ceea ce ne priveşte şi în ceea ce priveşte zona în care ne aflăm. Occidentul a devenit marele model al întregii planete. Noi ne-am aflat în zona mai puţin bună a Europei. Între Europa Occidentală şi Europa Răsăriteană a fost superioritatea asta care a tot crescut de la un secol la altul a Europei Răsăritene…., România este încă tributară acestei „întârzieri istorice… Ţările Române intră în istorie mai târziu decât oricare alte ţări ale Europei, chiar ţările din jurul nostru. Pe la 1300, când apar principatele, deja Ungaria era o mare putere în centrul Europei, Polonia, chiar Bulgaria. Deci este o întârziere care aparţine şi zonei în care ne aflăm şi care aparţine şi spaţiului românesc…. Noi plătim încă pentru o întârziere istorică, zona asta. Nici celelalte ţări balcanice nu sunt deasupra noastră, nici spaţiul rusesc. Nivelul de dezvoltare socială, economică, culturală nu este deasupra noastră. Mă întreb dacă zona asta este întârziată sau Occidentul a sărit foarte sus. Dacă n-ar exista Occidentul, n-am fi  întârziaţi”, a detaliat istoricul….  În timpul comunismului „s-a petrecut o românizare, adică o închidere a românilor în ei înşişi şi o construcţie a unei identităţi culturale şi naţionale reduse la mijloacele proprii. În prezent sunt încă mulţi, prea mulţi români care nu gândesc în termeni europeni, în termenii zilei de astăzi…Comunismul a dat de pămînt cu vechea intelectualitate şi a amestecat ce s-a mai ales din ea cu o nouă „elită“, extrasă (cam repede!) din masa aceea pînă mai ieri analfabetă şi semianalfabetă. A rezultat un inextricabil amestec de valoare şi nonvaloare care s-a perpetuat, şi chiar s-a amplificat, şi după căderea regimului comunist„ Eu sunt de acord.

Nu putem noi? Să luăm de la alții!

A  apărut o nouă anchetă de presă cu tema „de ce plac serialale turcești?„ Mai bine se discuta de ce nu se mai fac seriale românești…doar povestea spusă de mai marii ProTv despre criza mondială care a închis producția nu prea o crede nimeni. Explicația cu exotismul nu satisface nici ea. Dar am remarcat opinia unui psiholog, Keren Rosner, care spune că „succesul serialelor turceşti are ca bază situaţiile de viaţă care transpun telespectatorul într-o poveste pe care a trăit-o sau pe care ar fi vrut să o trăiască… se adresează persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, n-au trăit o poveste de viaţă. Pe care o regăsesc în aceste seriale. Încearcă să îşi găsească o finalitate pe care şi-ar fi dorit-o, iar aceste seriale le dau răspunsul. Fiind vorba de foarte multe situaţii de viaţă înseamnă că foarte multe persoane se pot regăsi în asemenea poveşti. Interesul este foarte mare pentru că este un fel de proiectare a propriilor probleme şi rezolvarea lor se face în afara propriei persoane. Fiecare dintre noi am trăit sau ne dorim să trăim o poveste de iubire spectaculoasă, deosebită, specială. Astfel de seriale tocmai asta ne oferă: poveşti de iubire în care oamenii se regăsesc sau, cu nostalgie, retrăiesc propria lor poveste. Empatizează foarte mult cu personajele şi se regăsesc într-unul dintre aceste roluri…Un personaj, fie că este sărac, fie că este într-o postură inferioară societăţii ajunge să fie realizat în general, accentul fiind pus pe personajele feminine. Totodată au şi o relaţie fericită. Este idealul pe care orice femeie şi-l doreşte, atunci publicul e uşor de captivat cu astfel de seriale“ Iar analistul media Iulian Comănescu punctează: „Modele nu se schimbă chiar atât de repede. Iar costurile modice ale unor asemenea producţii (în jur de 15.000 de euro) le fac rentabile….Şi dacă nu cumperi Suleyman, care nu e chiar ieftin”  Corect. Identificarea cu unele personaje e cheia succesului…dar oare de ce nu se prea identifică publicul cu personajele din așa zisele reality showuri scenarizate gen „Lecții de viață” care rezistă mai ales folosirii violenței verbale sau fizice, om fi noi românii certăreți dar nici chiar așa…Tot ieftine sunt dar ce contează?  În peisajul dezechilibrat la televiziunii de la noi serialul dramatic e necesar de urgență! Dar cine l-ar putea susține? ProTv, Antena 1 sau TVR sunt singurii care ar avea mijloace. Primii au ales comedia, sigur, e amuzant să te distrezi pe seama fierbințenilor, poți să te și identifici cu ei…Antena 1 pândește după colț. TVR, dacă judeci după ieșirile publice ale tuturor- șefi, realizatori, sindicate etc- nu vede în față decât problema banilor iar despre soluția pe care continui să o susțin, privatizarea TVR1 nici vorbă. Ce am putea să așteptăm? Vreun filantrop dispus să scoată din buzunar finanțarea necesară în schimbul a…nimic? Vreun donator care a câștigat la loterie? O subscripție publică? Mă tem că timpul trece în zadar. Realitatea ne-a arătat că mulți investitori care păreau că vor să construiască un lucru durabil nu făceau decât să adune bani pentru averea proprie, de ce în televiziune ar fi altfel? Permanent am susținut cauza originalității, am fost împotriva imitației, i-am apreciat pe creatori și nu pe executanți. Sigur, tot ce are cât de cât succes la noi se bazează pe formate străine, chiar și showurile care au pe generic cuvântul „român„, ”Vocea României„, ”Românii au talent”, ”Ce spun românii„ – o excelente realizare de altfel cu un Cabral de zile mari.  Nu e nicio rușine să cumperi ideile altora și să le transpui dar în cazul creației de ficțiune aveam rețineri. Deși scenariile mele de la „Numai iubirea” ,”Lacrimi de iubire”etc.  au fost adaptate și produse prin Polonia, Slovacia, Ucraina, Croația continuam să consider că fiecare țară are probleme specifice care se adaptează cu greu iar aspecte poate mai importante sunt omise pentru că, evident, n-au interesat și nu sunt conținute în original. Și eu am încercat, înainte de lansarea primei telenovele românești, să adaptez un scenariu din Venezuela și m-am lovit de asemenea obstacole dar îmi asum că nu mă pricep la asta. Sunt ani buni de când producția autohtonă a ajuns pe cale de dispariție și nu există timp de așteptare așa că renunț la încăpățânarea cu care am susținut creația originală. Așa cum cumpărăm formatele unor showuri să cumpărăm scenariile unor seriale străine, să le adaptăm și să nu mai lăsăm timpul să treacă! Desigur și aici sunt aspecte deloc de neglijat..ProTV a mai încercat în trecut adaptări și n-a rupt gura târgului iar ultima ispravă cu comedioara de la BBC ”O săptămână nebună” a fost un eșec, la fel ca și imitația antenistă ”Camera café„.  Păcat de actori… Aici trebuie să intervină discernământul pentru a alege lucrări de calitate și de mare interes, indiferent de costuri! Am mai spus-o, când ai o producție de 4-5 seriale pe sezon –azi nici nu visăm…- îți permiți să încerci diversitate de genuri, de stiluri, de targeturi, când nu poți să produci decât o singură bucată pretențiile sunt mai mari ca și așteptările. Dar merită încercarea.  Există o nevoie urgentă de producție și timpul pierdut aici se măsoară în ani. Mai e ceva. Extrem de multe producții cinematografice astăzi , inclusiv seriale, se bazează pe fapte reale sau pe ecranizarea unor romane. Să nu existe în literatura noastră nimic interesant? Să nu existe în viața societății românești nicio sursă de inspirație?

Din nou despre TVR

Se discută din nou despre TVR, apropiata schimbare politică a conducerii fiind considerată de mulți ca nefiind o soluție reală. Dar care e problema? Banii? Datoria? Aici e cauza principală a căderii în audiență a TVR? Atunci să le dăm bani. Statul să o preia la buget, datoriile către stat să fie șterse, doar se poartă schema, dar să nu se mărească, desigur, taxa pentru că s-ar supăra populația și s-ar pierde voturi. Se va schimba ceva, va crește calitatea programelor sau nu, aceasta e întrebarea. Dincolo de răspândita preocupare românească de a fura cât mai mult din banul public e clar că nu putem avea servicii bune fără a băga bani. Dacă, de exemplu, RATB sau RADET sau cine vreți dvs vor continua să supraviețuiască așa cum o fac acum nu e nicio șansă să avem servicii mai bune, ori asta e important. Trebuie să ștergem datoriile? Fie. Trebuie să băgăm bani acolo ca să obținem servicii bune? Fie. Americanii au dat miliarde de dolari băncilor care se clătinau în anii crizei, UE n-a lăsat Grecia să falimenteze iar noi ne facem că plouă, tot la soluții politice recurgem, tot oamenii noștri îi punem acolo ca să joace precum li se cântă chiar dacă mai sifonează niște bani…sau poate tocmai de aceea. Hai să vedem cum procedează televiziunile cu audiență și unde profitul e în prim plan. ProTv –dar și Antena care îi imită- cu toate reformele sale discutabile n-a renunțat la principala politică impusă de Sârbu bagi bani mai mulți pentru programele importante, pentru blockbusters…în cazul nostru formate de import dar de top, „Vocea”, ”Masterchef” „Românii au talent„ plus unicul serial autohton țărănesc. Restul programelor, câte mai sunt, umplu schema. A miza pe cîștigători e o politică bună. A te subordona nevoii de a acoperi salariile angajaților duce la pierdere. Nu poți alcătui o schemă viabilă, oricâte concursuri interne ai face, încercând să oferi ceva de lucru la cât mai mulți dintre  și așa mulții salariați pe care îi ai. Cât am condus destinele programelor pentru copiii din TVR am învățat să mizez pe învingători, pe „Abracadabra” sau „Arlechino„ sau ”Tip Top Minitop” și acolo am îndreptat cele mai multe resurse. E greu dar trebuie să faci o alegere. Desigur, poți alege să nu faci nimic. Tot ProTv e cel care, în noua sa viziune, a desființat producția locală de seriale dramatice lăsând loc liber importului pentru că apetența publicului pentru ficțiune nu poate fi negată și ea se răzbună. Aici a tăia fondurile, investițiile va avea influență pe termen lung chiar dacă la prima mână profiturile au crescut. Turcii de la Kanal D- au profitat inundând piața cu producțiile lor și ridicând cota postului  iar dacă Dogan n-ar fi avut un post aici și ar fi avut, să zicem, grecii am fi urmărit sumedenie de seriale grecești..pentru că în ciuda situației din Grecia acolo se produc seriale. TVR e un serviciu public, așa cum spun unii, și nu poate fi abandonat. Mă rog, eu rămân la opinia pe care am mai expus-o privind privatizarea TVR 1 și transformarea TVR 2 și 3 în posturi publice puternice, susținute de investiții noi. Dar cum așa ceva nu se va întâmpla prea repede să nu neglijăm faptul că 84% din români se uită la televizor, preferând știrile și filmele. Să analizăm ce fel de producții fac constant în jur de un milion spectatori. Să nu mai băgăm bani în fleacuri și să terminăm cu acordarea de spații pentru prieteni, rude sau angajați care nu-și pot justifica salariul. Desigur, să furăm mai puțin. Dacă se poate.