…
Jurnal de Las Vegas 1995-2016…[I]
Din 1995 am fost în Las Vegas de mai multe ori..am asistat la schimbările petrecute permanent, am văzut dispariția unor vechi edificii – de pildă dispariția bătrânului Sands- am admirat cum se construiește rapid New York New York sau The Venetian, am fost la inaugurarea Canal Shoppes sau la deschiderea cu focuri de artificii a Grand Valley Ranch am fost martor anilor de criză dar și de redresare astfel că am multe de spus și o groază de amintiri. Norocul sau întâmplarea m-a purtat și spre alte zone ale SUA, New York sau Los Angeles, am fost la Niagara și Grand Canyon iar invitația doamnei Mama Jo care patronează un post de televiziune în South Carolina, canal 16, unde am participat la programul dânsei Nite Line, mi-a făcut cunoștiință cu sudul..Jurnalul de Las Vegas într-o formă scurtă a apărut pe blogul meu, l-am inclus și în cartea „Două vieți„ iar acum s-a dezvoltat devenind o sinteză a unor călătorii de mai bine de 20 de ani…
Aeroporturi
Înainte de a ajunge la Vegas am trecut prima dată oceanul, cu soția mea Lucia, în 1994 mergând la Cleveland, Ohio unde se așezase de puțin timp fiul nostru Christian. E drept, povestea mea se va concentra pe viața din Las Vegas dar nici primul contact cu America nu merită trecut cu vederea. Prima aterizare- aeroportul din Chicago, O Hare International. Veneam cu Airbusul ”Transilvania” A 310, o cursă Tarom pe ruta București–Timișoara-Amsterdam-Chicago. În avion de la rândul 21 era rezervat pentru fumători, știți că pe atunci se fuma în avioane?Taromul ne-a dus pe 1 august iar American Airlines ne-a luat în continuare spre Cleveland, Ohio unde trăia atunci fiul nostru …De ce Timișoara? Escala era necesară pentru că mulți sârbi nu mai puteau călători spre America din cauza războiului din fosta Iugoslavie iar Taromul a știut să profite oferindu-și serviciile… Peste un an eu am zburat spre Australia, ceea ce era atunci o aventură, când te gândești că Dana Rogoz nici măcar nu devenise Abramburica iar acum în 2016 s-a dus să-și plimbe băiețelul de doi anișori în Australia, ceea ce este un semn de normalitate. Tot cu Tarom am pornit – care zbura la Bangkok și de acolo la Beijing, acum cursele lungi au dispărut din repertoriul companiei românești iar ca să restabilească legătura cu Beijingul aud că au nevoie de aprobarea rușilor să le survoleze teritoriul…?! Eu am avut noroc și m-am întors cu Taromul dar n-au avut noroc alții pentru că aeronava Airbus „Muntenia„ a pornit peste o săptămână spre Bruxelles dar a ajuns la Balotești…Tragic. Eu cu soția mea Lucia ne-am îndreptat spre partea vestică a planiglobului, ajungând abia în 1995 prin Shanon și Chicago la Las Vegas unde Christian s-a stabilit pare-se definitiv, deschizând astfel un șir lung de călătorii în orașul care nu doarme niciodată. Din 1999 cursele Tarom s-au risipit, ne-am mutat pe British Airlines cu care zburăm și azi. E drept survolul din mai 1999 încă ocolea zona de conflict din fosta Iugoslavie…La București se inaugurase noul terminal dar la Londra încă se ateriza pe Gatwick de unde luai Speedlink spre Heathrow –mă rog, atât de rapid că făcea o oră- și te îmbarcai de la Terminalul 4 .Adesea trebuia să înoptezi la Londra pentru că nu aveai legături și n-a fost rău, o noapte la Meridian Gatwick cu o zi de plimbare prin oraș sau la Novotel Heathrow în West Drayton Middlesex… La LAX, aeroportul din Los Angeles, aterizai pe Tom Bradley terminalul internațional și de acolo pe jos, cu bagajele în cărucior, cu sudoarea căzând șiroaie pe tine datorită umidității la Terminalul 7 United, penultimul din cele 8 . …Acum se zboară direct la Heathrow pe terminalul 5 și de aici BA te duce direct la Vegas…abia ai timp să iei un lunch la Gordon Ramsay Plane Food…
Trecusem deja prin aeroporturi destul de mari, Roissy la Paris, Amsterdam, Frankfurt, Madrid, Roma, Sidney , aveau să urmeze altele ca New York, Los Angeles, Dubai, Londra dar aici, cum mă prevenise Christian la telefon și nu-l crezusem, era un infern…coridoare interminabile pe care circulai pe walkwayuri unde erai avertizat vocal să fii atent că se termină ca să nu cazi în nas, aerogări diferite pentru companii diferite, un tren care le lega, semne care anunțau că aici totul e „mare”, în primul rând pentru că dispun de spațiu, marele avantaj al Americii dar, adesea, transformat în dezavantaj…Și pe aeroport spațiu de decolare nu era suficient și pilotul de la American Airlines ne-a ținut de vorbă o oră cât a așteptat la imensa coadă să-i vină rândul…asemenea așteptări, incluzând aterizările, unde așteptarea se traduce prin lungi ocoluri prin aer dătătoare de emoții, sunt peste tot, de la New York la Londra datorită unui trafic uluitor de aglomerat, chiar și în Vegas sunt peste 700 de curse care vin sau pleacă zilnic ceea ce duce la o rată de 1 minut fiecare…De altfel din curtea casei aflate nu departe de Mc Carran puteai vedea toată ziua avioane înșirate la coadă așteptând cuminți aterizarea, iar noaptea când navele își aprind luminile e chiar un spectacol…atenție, fără poluare sonoră! O aglomerație care nu s-a risipit niciodată, dimpotrivă, și spațiul din era devine tot mai strâmt…E drept că se mai întâmplă să rătăcești prin văzduh și din alte motive cum ar fi sosirea în avans față de orar – ni s-a întâmplat recent chiar la București cu o cursă British de la Londra și…ne-am bucurat, capitala noastră intra în rândul lumii!?
Desigur, prima dată „marea traversare„ îți rămâne în memorie…și mi-am regalat privirile văzând de sus Islanda, sudul Groenlandei acoperit de ghețari, intrarea în Canada peste peninsula Labrador, Quebec, Montreal, Otawa, în fine lacul Michigan și apoi Chicago…
Luni 16 octombrie 1995 am pornit prima dată spre Las Vegas..Christian se stabilise la Las Vegas, oraș în dezvoltare, în plină creștere, ceea ce aveam să constat singur pe parcursul a vreo 20 de ani..deci unde găseai joburi…Sigur, faima orașului vine de la gambling..Fusesem la Melbourne cazat chiar la Centra Hotel unde se afla un imens cazinou – primul în care călcam și care m-a uimit, mai multe etaje aglomerate cu mese de joc, aparate, baruri față de care stabilimentele din București, răspândite rapid, păreau niște coșmelii… la telefon Christian mi-a spus să nu mă ambalez, ce văd e floare la ureche față de Vegas….Din nou a avut dreptate …Acum am traversat oceanul prin Shanon-Irlanda, tot spre Chicago de unde după mai bine de 3 ore zbor de noapte am aterizat în LV..Prima priveliște LV by night este de neuitat, o mare de lumini în care se conturează clar cazinourile de pe Strip…aeroportul fiind chiar în capătul Stripului, nu departe de faimoasa inscripție „Welcome to fabulous Las Vegas”. Aeroportul Mc Carran – unde nu lipsesc mașinile de joc- are 95 de porți pe care trec anual cam 46 de milioane de oameni…O precizare, aeroportul a fost construit aproape de faimosul panou unde toți turiștii se înghesuie să facă fotografii, de aici începe Stripul și Mandalay Bay nu e departe ..dar aeroportul nu se mai poate muta. E ca și cum Otopeni s-ar afla pe la Arcul de Triumf…În august 2016 se inaugurează noul turn de control al traficului aerian și dezvoltarea continuă la McCarran…
Ca și în alte domenii dezvoltarea tehnologiei și-a spus cuvântul, avantajul vârstei este că am putut vedea cum se schimbă lucrurile în timp, de la primul zbor în 1967 de pe Băneasa, pe atunci singurul aeroport internațional al Bucureștiului…De altfel și în alte locuri s-au construit noi aeroporturi – la Paris am aterizat pe Bourget sau Orly înainte de a folosi Roissy Charles de Gaulle- și am constatat că multe construcții noi se fac cu proiecție spre viitorul îndepărtat și nu se limitează la nevoile imediate pentru ca apoi să se apeleze la extinderi. Sistemul american e gândit de la niște proiecții organizatorice clare, există terminaluri și check-inuri separate pe companii ușurând plecările. E drept la sosiri ai adesea de parcurs distanțe mari și multe aeroporturi au trenuri care leagă terminalurile sau, pentru distanțe scurte, walkway-uri. De mult am văzut la Copenhaga trotinete iar la Dubai sunt mașini de transportat bagaje care pot duce grupuri de călători pe lungul coridor spre graniță…Ce va fi în viitor se va vedea…traficul aerian crescând continuu. Interesant e că pe Aeroporturile americane majoritatea traficului este intern, avem de a face cu un imens continent unde se circulă intens, la Vegas de pildă sunt foarte puține curse externe- practic doar British Airways leagă direct Europa prin Londra de Vegas, cursa pe care o preferăm și noi – de aceea terminalul internațional de pe Mc Carran, nou de altfel, e practic gol! Dar au trecut de mult vremurile când trebuia să ajungem la Chicago, New York, Minneapolis, LA sau Dallas pentru o legătură spre Nevada.
După 11 septembrie am aterizat pe niște aeroporturi americane unde patrulau militari cu arme înfricoșetoare privindu-te iscoditor. Nu știu cum se face dar pe aeroporturile americane securitatea dă roade în timp ce prin alte părți – de pildă Bruxelles sau Istanbul- teroriștii fac victime bătându-și joc de măsurile de securitate. E drept că s-au înmulțit măsurile de conjunctură, am fost descălțați, în SUA se practică o scanare corporală serioasă, în Dubai ți se scanează irisul, or mai fi și alte neplăceri trecătoare prin alte locuri pe unde n-am umblat dar dușmanul numărul 1 al jihadiștilor, America, pare că se descurcă mai bine…în ciuda amenințărilor permanente ale talibanilor care nu mai pot face altceva decât să-și omoare compatrioții, să se arunce în era pe lângă vreo ambasadă americană în speranța că vor „ciupi„ vreo victimă care să nu fie de a lor, dar nu prea reușesc…
Disciplina socială
Prima constatare, din start- disciplina socială… De la aeroport unde scria clar No smoking am învățat să aprind țigara afară. Fumatul era interzis aproape peste tot și te obișnuiai foarte greu cu extinderea în lume a acestei interdicții…Vremurile când puteai fuma chiar și în avion mi se par preistorie. După un zbor foarte lung de la Bangkok la Sidney în care muream de pofta fumului în loc să mă bucur că merg prima data cu un JumboJet 747 sau să admir peisajul eram fericit că am debarcat pe aeroport ca să aprind în sfârșit o țigară dar era interzis și mi s-a atras atenția că sunt senzori și în toalete…iar noaptea la Melbourne șoferul taxiului m-a așteptat să fumez afară în drum înainte de a porni în cursă.. Pe atunci fumam și trebuia să caut locuri disponibile, tot mai puține, în general în stradă sau la un cafe bar cum a fost cel de pe aeroportul Detroit unde plăteai 5$ pe o cafea insipidă – totuși mă bucuram de prețurile mici -1,94$ pachetul de Marlboro. 15,45$ cartușul dar în anii următori s-au scumpit, ca și benzina. Disciplina socială impune și educația. Sub 18 ani nu puteai cumpăra dar nici vinde băuturi alcoolice, nu mergea cu ”du-te puștiule până la colț și ia-mi o votcă!” Iar la market ca să-ți taxeze berea era chemat un vânzător cu vârsta legală! De altfel în supermarketurile americane sunt raioane protejate pentru băuturi alcoolice sau există liquor-shopuri speciale și nu se vindeau pe toate străzile…De asemenea nu toate localurile aveau licență de a servi alcool – lucru pe care l-am întâlnit și în Australia unde, ciudățenie, există localuri în care îți poți aduce băutura de acasă! Cât despre fast-fooduri..dacă le spui americanilor că la noi se vinde bere la McDonald fac ochii mari de uimire! Ați văzut în filme cum unii duc la gură o sticlă ascunsă într-o pungă de hârtie… să nu se vadă că bei pe stradă! -cu excepția Vegasului dar și pe acolo s-au mai restrâns ”libertățile” . DUI – condusul sub influența alcoolului e o crimă majoră în America. Dacă la mașină ți se găsește o cutie de bere goală se presupune că ai băut și se lasă cu pușcărie…Odată, la Greenville în Carolina de sud, am văzut cum angajații erau obligați să fumeze afară, în ploaie și mă bucuram că la mine în TVR era boierie, tăiai fumul cu cuțitul – ca să nu mai vorbim de băutură. Se bea și se fuma „pe șest„ chiar în studiourile de emisie! Când m-am lăsat de tutun mi-am dat seama că ei au dreptate! După un timp citesc că guvernul respinge nu știu ce directivă europeană care ar interzice un tip de țigări pe motiv că ar suferi pierderi bugetul…halal! Bine că există tot felul de asociații care luptă din gură pentru România Curată în timp ce nu poți intra într-un local din cauza fumului iar pe stradă…te așteaptă maidanezii. Desigur, anii au trecut și ne-am aliniat și noi cât de cât lumii, s-a interzis fumatul în spațiile închise dar se caută tot felul de chichițe pentru a evita legea, iar pasionații înrăiți sunt furioși și postează tot felul de proteste…Pariez că în anotimpurile reci când fumatul pe stradă va deveni incomod se vor găsi soluții de a ocoli legea…eu când fumam recunosc că nu suportam să fumez în aer liber, mi se părea că vântul, chiar cea mai mică adiere, îmi fumează țigara și-mi strică plăcerea. Ține de anecdotica tinereții mele când ieșeam cu echipa de filmare la 7 dimineața la aer curat pe malul unui lac superb, ne aprindeam Carpații și Mărășeștii mototoliți și clamam că facem parte din Asociația Plămânilor Sănătoși…Slavă Domnului, n-am nimic la plămâni dar kilogramele adunate au fost multe, la un moment dat foarte multe, în decembrie 2001aveam 235 pounds, în 2007 deja 260 pounds abia mai târziu am slăbit ajungând prin 2009 la 221-225 pounds…astăzi am, pe cântarul din România, în jur de 100 kg și Luci mă îndeamnă să scad sub sută dar e mai greu, a trecut și tinerețea odată cu fumul țigărilor…
Alte câteva observații preliminare s-ar cuveni asupra relațiilor umane. Prima dată în Cleveland patronul car-dealershipului unde lucra Chris ne-a oferit un Ford Taurus pentru familie să ne plimbam prin Ohio, Pennsilvania și Niagara . La Vegas va fi un Lincoln Town Car pentru Marele Canion oferit de alt patron care socotea mașina angajatului său prea îngustă pentru toți /ca orice tânăr la începuturi Chris se încăpățânase să-și ia un Ford Probe sport, spectaculos dar incomod pentru pasageri/ . Atunci am aflat că patronul își ținea propriul fiu și moștenitor ca mecanic de atelier ca să învețe meserie…departe de lumea beizadelelor răsfățate care primesc mașini de lux din copilărie americanii cu bani obișnuiesc să-și lase odraslele să dea singuri piept cu viața ceea ce e cea mai bună școală…
În fine, zburând de la Detroit la Greenville/Spartanburg South Carolina am avut prilejul altor reflecții de data asta legate de viața din Sud. Total diferit de ce am văzut în Ohio-ul yankeu unde ca să mergi până la piața de fermieri escortat de tot felul de ciudați pilotând motociclete zgomotoase e o aventură neplăcută iar sfatul principal când ai de a face cu afro-americani e să nu-i privești prea insistent, s-ar putea ofensa! La Greenville pe Main Street politețea sudică te impresionează…oamenii se salută chiar dacă nu se cunosc și nu au pielea de aceiași culoare, își scot pălăria în fața unor necunoscuți, zâmbesc, sunt destinși și mai ales nu au acel aer războinic și rebel pe care l-am văzut adesea în unele cartiere din LA sau New York pe care ești sfătuit să le eviți. Nordul a câștigat războiul dar Sudul e mult mai civilizat și mai primitor. Și nici sud-vestul nu e departe. La Greenville, la Embassy Suites sau în The Teal Lounge, liniștit mall interior între blocuri, se cânta la pian iar oamenii necunoscuți, inclusiv cei de culoare își scoteau pălăria și te salutau. Asta nu înseamnă că problemele rasiale nu există, dimpotrivă, ele s-au acutizat chiar dacă președintele Barack Obama susține că America nu cunoaște azi o recrudescență a diviziunii pe teme rasiste, că indivizi de genul ucigașului de polițiști din Dallas sunt demenți izolați . Voi reveni.
Las Vegas și Clark County au o ordonanță de „curfew„, nimeni sub 18 ani nu are voie pe Strip după 9 seara neînsoțit de o rudă, vârsta minimă pentru joc este de 21 ani, adulții nu pot juca având copiii cu ei, nici măcar în cărucioare etc….Doar în seara de Revelion poți vedea tineretul local, elevii, ieșind singuri și masiv în stradă pe Strip în rest nu! Și e vorba de o populație de peste 2 milioane rezidenți, creșterea fiind de 4,9%, în fiecare lună venind aici 4500 de oameni ceea ce proiectează la 3 milioane populația din 2020. Dar regula e regulă și se opune haosului pe care-l cunoaștem bine…
Ceva despre bacșișuri…aici sunt parte integrantă a economiei. În cazinouri lași bacșiș de câte ori câștigi, când joci băutura e gratuită însă oferi fetei 1 dolar de fiecare pahar adus, măcar din plăcerea de a-i admira ținuta, barmanul ia 1-2 $ de băutură, la hoteluri, în restaurante lași 15-20%, la bufete pui pe masă la plecare 1-2$, în cluburile de noapte de asemenea. Sunt multe persoane care își câștigă existența de fapt din bacșișuri – fetele care servesc băuturi, strip-teas-ele cărora le strecori bancnote pe unde poți…Îmi amintesc de intrarea într-un teatru parizian unde exista un anunț…plasatoarele nu primesc salariu, trăiesc din ceea ce primesc de la oameni. Aici bacșișul e sursă unică de venit pentru multe meserii și nu vorbesc doar despre moda „fotografiilor amintire„. Cu ani în urmă o mulțime de latini cam jerpeliți îți oferea pe stradă pozele-carte de vizită ale unor animatoare care se vindeau pe bani puțini, astăzi fetele și-au pus ținute luxuriante de show-girls și fac poze cu tine pentru câte un dólar iar latinii transpiră sub costume grele de Batman sau Mickey ca să te fotografiezi cu ei. Totul evoluează…și sărăcia.
Locuința
Primul oraș din America unde am ajuns era Cleveland Ohio, fiul meu locuia la Middleburgh Heights și nu pot omite din jurnal meniul primei seri – tipic american, barbecued ribs, nici patul cu apă în care am dormit – water bed era un moft la modă.
O altă constatare făcută tot la primul contact cu America…lumea ”bună” se retrage din centrul orașului spre periferie, fenomen care se simte de mult și în Europa, deci și la București. Downtownul, centrul compus din câteva clădiri înalte, sedii de bănci, birouri, administrație e un loc unde muncești și nu unde locuiești. Orașul rezidențial nu înseamnă blocuri ci case, de obicei case de familie mai mici sau mai mari, cu etaj sau mai mult fără, cu piscină sau nu dar mereu cu un front-yard unde ești obligat sub amenințarea amenzii să tunzi la timp iarba și cu un backyard, curtea din spate unde te odihnești, unde faci un barbecue, unde se joacă copiii…și obligatoriu cu garaj. Chiar și la Vegas casele au garaj deși, datorită climei, mașinile pot rămâne parcate afară. Te miri însă că pe străzi nu întîlnești deloc copiii! Nu aleargă, nu bat mingea, nu fac gălăgie…copiii se duc la școală cu autobuzele galbene sau cu părinții iar acasă stau înăuntru sau în curtea din spate. Atât. De altfel pe jos nu umblă mai nimeni…cu excepția Manhattanului, desigur, a Stripului din Vegas sau a downtownurilor marilor orașe acestea din urmă fiind dominate tot mai mult de o populație informă, pestriță, neatrăgătoare ceea ce contribuie la migrația spre zonele liniștite și mai sigure din periferii.
Spațiul a fost atuul Lumii Noi. Poate nu mai e…. Specific american nu sunt zgârie norii – cum mulți poate cred – ci casele înconjurate de curți, întinse pe artere lungi și perpendiculare…pentru că s-a construit, și încă se mai face, pe mari întinderi libere. Am văzut din avion spații unde se construiau viitoare localități, toate străzile erau trasate înainte …presupun că și utilitățile se instalau din timp în așa fel încât se evita deranjul permanentelor șantiere și săpături de care acasă suntem sătui.
De ce să se înghesuie oamenii în blocuri când pot trăi comod așa? De aici locul de seamă acordat automobilului. Spații mari înseamnă drumuri lungi și fără mașină nu poți exista, de unde o industrie înfloritoare care a produs automobile mari și încăpătoare potrivite cu șoselele suficiente și cu prețul redus al benzinei. În timp benzina s-a mai scumpit – dar tot e mai ieftină ca în Europa- iar mașinile au devenit mai mici deci mai puțin consumatoare. Lăsând deoparte New Yorkul care e un oraș special – mai ales Manhattanul- tipic american este strada lungă bordată de case și curți, fără magazine și vitrine, pentru că nu există pietoni. La intersecțiile principale se amenajează câte o Plaza unde sunt localizate diferite shopuri, restaurante, servicii, întotdeauna cu spații de parcare. Vrei să te duci la supermarketul „din colț” o poți face și pe jos, dacă ai de mers nu mai mult de 15-20 de minute dar e mai bine cu mașina, cum să transporți cumpărăturile, doar n-ai să vezi lume cărând sacoșe pline pe stradă…Pe alt plan asemenea orașe au și un aspect arhitectural plăcut, se evită haosul urban găsit adesea în Europa. Parisul, dacă are aspectul acela elegant pe care îl admiri se datorează mai ales interdicției ca vreo clădire să depășească standardul de 6-8 etaje /25 de metri/ ceea ce conferă un stil și o unitate nebănuite. /Dar, în paranteză fie spus, face ca excepția, Tour Montparnasse, să fie dezagreabilă, părerea mea/ . Cum oare să se înghesuie fără să stea la bloc 12 milioane de oameni în aria metropolitană Los Angeles-Long Beach-Santa Ana? Ei bine, se poate. Când ajungi cu avionul acolo practic traversezi orașul – aeroportul e pe partea dinspre ocean- vezi o uriașă, nesfârșită întindere de case, grupate frumos pe diferite artere ca nervurile unei frunze, racordate printr-o rețea de autostrăzi uluitoare…sunt 80 de districte incorporând comunități, localități și enclave anexate marelui LA. Downtownul, de la distanță, pare un pumn minuscul de săgeți înfipt vertical într-o mare de căsuțe. Totuși, deși dispun de un complex sistem de transport, mai există 3,4% din populație care merge la muncă pe jos…Iar dacă vii cu mașina – am trecut și prin experiența asta- pregătește-te să înfrunți un calvar al aglomerației care, pentru cei antrenați în infernul traversării Bucureștiului, poate nu e mare lucru. Dar tot spațiul te ajută pentru că el permite o organizare a circulației de care profiți…Și încă un lucru. Trafic intens nu înseamnă că se așteaptă, ba se circulă, chiar dacă mai lent. De altfel, în materie de circulație, continui să cred că organizarea e cheia, mai ales că prin tradiție omul sărac se gospodărește cât mai eficient ca să cheltuiască mai puțin, sensurile unice fiind, de pildă, una din bunele soluții europene. De câțiva ani deja în apropiere, pe Bd Lacul Tei s-a amenajat o porțiune cu unic sens de circulație, idem pe Ramuri Tei ca sens opus …s-au plantat noi indicatoare care stau și azi acoperite cu plastic pentru că bani s-au cheltuit dar …la loc comanda. Și așa mai departe.
Locuințele ieftine de bloc au apărut în Europa după război când a existat o criză a locuințelor– vezi faimoasele HLM /Habitation a Loyer Modere/ care au înconjurat Parisul oferind locuință nu doar muncitorilor care veneau din rural dar mai ales imigranților din fostele colonii care apoi și-au adus cu ei rudele…de aici își extrag radicalii islamici teroriștii care însângerează istoria mai ales în Franța sau Belgia. Există însă și alte cauze, istorice /nevoia de apărare în Evul Mediu/ economice dar și de spațiu, ale apariției blocurilor din care majoritatea astăzi pleacă spre confortabilele periferii…în America doar la New York sau LA cartierele mărginașe trebuie ocolite gen East Hollywood, Fairfax, South Central..Dacă citiți lista cu bandele de stradă –sunt zeci street gangs- vă cutremurați, și am să citez la întâmplare Armenian Power, Black Guerilla, Asian Boyz, Hells Angels, Mexican Mafia, Mongols motorcycle, Arian brotherhood, Nazi, Triad…Mai vreți? Poate n-o să credeți dar în 1995 când am mers cu mașina de la Vegas la Los Angeles Christian și colegul lui Gaby au luat în portbagaj un shot-gun…nu ca să-l folosească dar ca să-l arate la nevoie!?
Locuința, reședința pe care ți-o alegi aici se face în funcție de venit dar îți oferă tot confortul pe care ți-l poți permite. Când vei cîștiga mai mulți bani te muți cu ușurință într-o altă locuință, mai bună, americanii sunt mereu în mișcare…Ca să beneficiezi de apartamente cât mai mari și mai bune obiceiul e, pentru cei singuri, să-și caute un room mate, un tovarăș de apartament. Christian , până când s-a însurat și au cumpărat casă a locuit în diferite condo-uri mutându-se mereu, pe măsură ce câștiga mai bine ..De aceea americanul nu se încurcă să adune obiecte și mobile peste măsură, tot ce are transportă în mașină sau închiriază o dubiță U-Haul…în caz că partenerul vine cu o masă mai bună pe a ta o ții într-un storage până când ai nevoie…Să dau ca exemplu Pacific Islands Apartments pe Green Valley Parkway unde am trăit acest tipic resort-style living…case cu etaj, apartamente cu intrare separată și 1-2-3 dormitoare cu băile aferente, living comun cu fireplace, dining room și bucătărie comună…la 2 dormitoare prețul de azi este între 845-1080$, partea leului, cam 3/4 o plătește chiriașul principal care dispune de master bedroom. Accesul cu animale e permis/ dar nu peste tot/..aveam pe atunci un cățeluș simpatic, Newman, care ne aștepta privind pe geam și se bucura nespus să-l scot afară – eu aveam timp mai mult. …Singurui inconvenient, tomberoanele erau la poartă dar adesea Christi ducea gunoiul cu mașina!…Complexul are dotările necesare…piscină cu cascadă , jacuzi, club, sală de fitness , spațiu de parcare, unele au terenuri de tenis, pentru golf te deplasezi la un club…Din 2014 am stat la Meridian Luxury Condos pe East Flamingo, foarte aproape de Strip și intersecția de la Bellagio unde e puțin mai scump dar ai același confort, piscina are apă încălzită deci e accesibilă tot anul, apartamentul e mobilat, în bucătărie găsești tot ce ai nevoie, garajul e subteran și de acolo urci cu liftul deși sunt doar 2 etaje..dar dacă ai de cărat cumpărăturile e mai ușor, mai ales că găsești jos cărucioare în care să-ți pui pungile pline.
Acest sistem de conviețuire s-a răspândit și în Europa /la noi vezi complexele din Băneasa și nu numai…Când s-a însurat și au cumpărat casa de familie din Henderson în 2004 am asistat la procesul achiziției…foarte interesant, în prezența agenților imobiliari se chema un expert care cerceta starea casei și întocmea pe loc un raport pe care îl printa imediat și unde găseai toate evaluările făcute și remedierile necesare. Confortul e practic același…două dormitoare, living, dining și bucătărie dar ai piscina ta în curtea din spate, garaj închis și spațiu unde să zburde cățelușii familiei, din 2012 în număr de 4…Despre casa pe care au cumpărat-o în Pahrump și unde Anne și Christian s-au mutat în mai 2016 voi vorbi mai târziu.
Las Vegas e situat în nordul deșertului Mojave, are vegetația săracă tipică dar te impresionează prin diversitatea culorilor florilor plantate, frumusețea gazonului de iarbă lipit de sol deși adesea e vorba de iarbă artificială! Sigur, la Mount Charleston –35 de mile depărtare, destinație de recreere preferată de localnici – găsești pini și arbori de munte ca și zăpadă. Palmierul e prezent peste tot, îl găsești și în curțile caselor iar, în plus, la Christi în fața casei exista un măslin sălbatec. Dar deși te afli în deșert totuși poți să cumperi orice produse vegetale sau animale dorești…Supermarketurile gen Raley’s, Albertsons, Smith’s sunt pline de oferte. Există rețele de magazine speciale ca Trader’s Joe sau organice – Whole Foods dar și piețe de producători! Chiar și Anne a crescut în backyard câteva legume și verdețuri, mai mult de distracție…Prețurile sunt accesibile și la un drum prin supermarket nu lași mai mult de 20 de dolari ca să iei ce-ți trebuie. Iată cumpărături prin 2001 la Raley’s…0,99 pâine italiană, 2,64 roast beef, 2,94 swiss cheese 1,32 bavarian ham, 2,04 mortadella 1,48 smoked turkey /mezeluri, brânzeturi luam cam 200 de grame/ 0,90 coleslaw, 1,49-6 ouă, 1,29 unt, 1,69 orez Uncle Ben, 0,43 roșii, 2,49 pui gătit, 0,41 cartofi Idaho pentru copt, 3,95 carne tocată pentru perișoare, 0,08 ardei iute jalapeno, 0,17 morcovi, 0,52 ceapă, 1,29 capellini Barilla, 1,19 oțet, etc. Ca băuturi: 1,39 Perrier, 5,49 – vin Chianti de 1,5l, 0,99 Ice Tea, 0,59 apă plată, 0,89 tonic water, 0,99 pepsi… Sigur, peste ani prețurile au mai crescut dar nu mult și media cheltuielilor s-a păstrat…
Americanii, indiferent cât câștigă, sunt economi, ei știu că e mai ieftin cu cât iei mai mult, caută iefteniri, solduri, promoții, bargains, colecționează și folosesc cupoane, adesea îi vezi în supermarketuri cu creionul în mână notând și comparând prețuri. Pe atunci Christian îmi spunea că masa pe zi te costă cam 10 dolari , 80 de dolari asigurarea /firma plătind și ea identic pentru că o zi în spital te costă 20000 iar o operație peste 100000, chiria 460 –incluzând utilitățile, electricitatea 30 telefonul 25, cablul, asigurarea pe mașină 90 pe lună, benzina 40-50 /cam 1000 de mile pe lună/ rata la mașină 300….În 1995 notam care sunt cheltuielile medii ale localnicilor…locuința 20-30% datoria și creditul 12-17% mâncarea 10-15% altele 8-12% distracție, călătorii 6-14% transport 6-10% îmbrăcăminte 5-10% economii sau investiții 5-10% educație 5-7% utilități 5-7% sănătate 2-20% asigurare 2-5%. NU figurează în statistica asta nici bacșișul nici șpaga…dar nu sunt inexistente, mai ales în Vegas.
Pasiunea românilor pentru marfa Second hand își are egalul în zelul cu care turiștii dau buluc să scotocească prin magazinele Ross Dress for Less care se învecinează pe Strip cu cele mai exclusive firme. Pentru chilipiruri te poți duce la South sau la North Premium Outlets în downtown să iei 2 perechi de Levi cu 50$, sau la Chinatown Plaza, la 99 Cent Only Store și multe altele. Recent s-a deschis unul din cele mai mari open-air markets din lume, Grand Bazaar, chiar în buricul Stripului, în față la Bally unde era un tunel cu walkwayuri care te ducea în cazinoul construit la distanță de stradă. Ei bine distanța asta s-a umplut cu magazine, pe undeva seamănă cu barăcile de lemn care îți oferă de toate și mărunțișuri pe litoralul Mării Negre. Asta într-un oraș unde găsești absolut orice firme de lux…
Desigur, cu anii, prețurile s-au mărit…dar și venitul, ceea ce duce, cum am mai spus, la ridicarea nivelului de trai personal, o locuință mai bună, o mașină mai bună etc. E foarte important să înțelegi că, tânăr fiind, la început de drum în viață, poți avea tot ce-ți dorești dacă muncești, nu e nevoie să aștepți ani de zile, nici să strângi la maxim cureaua -în tinerețea mea mâncai iaurt ca să aduni bani de mașină sau televizor/, n-ai nevoie nici de Prima casă sau alte oferte asemenea. Spre deosebire de europeni americanii nu sunt înclinați să-și cocoloșească odraslele, copiii trebuie să muncească de mici și beizadele care-și cumpără mașini de fițe sau avioane din banii „babacului” nu prea există aici. Am văzut moștenitori prezumtivi ai unor afaceri prospere puși să înceapă de la mătură, am văzut tinere fete care se rușinau că fiii lor purtau ciorapi rupți pentru că ele aveau slujbe modeste deși părinții lor cîștigau bine. În 2014 statisticile arătau că americanii au un salariu minim lunar de 960 euro ceea ce îi plasează după principalele 6 puternice țări europene în frunte cu Luxemburg …noi suntem mai în coadă cu 190 de euro lunar. Veniturile americanilor diferă cu mult faţă de cele ale românilor, însă deosebiri semnificative sunt chiar şi între cetăţenii statelor din SUA: venitul mediu pe familie din cel mai bogat stat este de peste 71.000 dolari/an şi de doar 37.000/an în cel mai sărac stat. Tot mai multe probleme ridică pensionarii, mai ales femeile în vârstă, în 2016 pragul de sărăcie era stabilit la 11.880$ în timp ce unii calculau că pentru casă, mâncare, transport și sănătate o persoană de 65 ani ar avea nevoie de 24.024$…Un bătrân pensionar spunea că în 1948, când a terminat școala erau 40 de oameni care munceau pentru un pensionar, în 1956 când a absolvit facultatea erau 11, când s-a pensionat erau doar 3,3 iar azi sunt 2,8…
Cum mai e pe la noi? Să-l citez pe Adrian Vasilescu – „Datele țării noastre desenează o linie oblică, cu trei de șapte: a 7-a țară din UE după numărul de locuitori; a 17-a în baza PIB total și a 27-a (penultima din UE) socotind puterea de cumpărare din cele 28 de țări membre…. În nici o ţară şi în nici o epocă nu a putut fi evitată, în cazul scăderii numărului de locuitori, o dinamică negativă a vieţii economico-sociale„ Cât despre pensii, sunt nesimțit …de mici.
Clima
Cu mai mult de 300 de zile de soare pe an clima deșertică de aici te face să crezi că meseria de meteorolog e inutilă. Teoretic, temperatura iarna nu scade sub 4 – 5 grade Celsius iar verile sunt toride, în 2016 erau 42-44 de grade C în iunie!
În sfârșit ploaia e atât de rară…prima ploaie trăită de noi aici a fost pe 2 iunie 1999, merita notată în jurnal, afară erau 73 grade Fahrenhreit/cam 22 Celsius…și deși ei nu au canale de scurgere străzile s-au uscat repede… Ba chiar pe 29 ianuarie 2002 am văzut câțiva fulgi de zăpadă…ningea cu soare dar nu se mai văzuse așa ceva de 4 ani!La Vegas ploaia totalizează 10,5 cm anual, umiditatea e cam 29% și aerul uscat e o binecuvântare, nu transpiri, hainele nu ți se lipesc de corp, respiri fără greutate..Îmi amintesc că în Los Angeles curgea apa de pe mine, era o umiditate insuportabilă, de parcă mă aflam la Bangkok unde am suferit similar na chiar mai rău…Vara poți frige ouă pe capota mașinii dar cui îi pasă, peste tot e climatizare. Totuși în vara lui 2013 s-au înregistrat temperaturi record de 47 Celsius, vă vine să credeți?
În Vegas, oriunde te duci, pe stradă, în cazinouri, la shopping se poartă ținuta casual și, ținând cont de vreme, pantalonii scurți domină! Rareori seara vezi costume și rochii elegante la cei care au rezervări pe la localuri de lux sau cluburi de noapte . Fără nicio jenă poți intra în cele mai luxoase locații în sandale, șort și tricou sau top…Pantofii ușori, confortabili, ochelarii de soare nu lipsesc, ideea e că te îmbraci ca să te simți bine, comod, simplu . Altceva… aerisirea excelentă, pentru că în cazinouri sunt sute de clienți într-o sală imensă unde se și fumează dar nu se simte, aerul e ventilat, lumea se comportă civilizat, liniștit, rareori izbucnește un ropot de aplauze și râsete când cineva face jackpotul. Apoi confortul e pretutindeni, toaletele sunt de fapt rest rooms unde găsești gratuit cosmetice de tot felul și lustruitori de pantofi, ăștia pe bani….
În Las Vegas apa se joacă în fântânile de la Bellagio, în cascadele de la Wynn, Palazzo sau Aria, poartă gondole pe canalele de la Venetian sau te îmbie în nenumăratele piscine, jacuzzi, spa-uri…Ba chiar un proiect ca Lake Las Vegas se bazează pe un lac artificial în jurul căruia s-au aglomerat cazinouri și vile luxoase pe care le admiri navigând într-o ambarcațiune. Totul e făcut să uiți că te afli într-un oraș clădit in deșert. Apa este elementul vital esențial pentru supraviețuirea în deșert și înțelegi asta vizitând Springs Preserve – care e și un muzeu și o grădină și o proiecție spre viitor. Cine s-a plimbat prin Jardin des Plantes, St James Park, Englische Garden din Munchen sau El Retiro din Madrid – ca să nu amintesc de favoritul meu, drumul spre Castelul Peleș…poate fi dezamăgit de ariditatea pietrelor și vegetației, de canioanele de carton dar cheia e apa. Am văzut aici un documentar impresionant despre munca titanică de a construi barajul pe Colorado, Hoover Dam, care e plămânul deșertului, inaugurat în 1936, oferind Nevadei energia necesară ca și statelor învecinate. Lake Mead, imensul lac de acumulare cu malurile zdrențuite a devenit loc de vilegiatură – mai de mult l-am străbătut într-o mică croazieră…în jur doar piatră, stânci amorfe, un peisaj dezolant dar silueta copleșitoare a uriașului baraj îți dă fiori. Apa, stapânirea apei e victoria omului in lupta cu clima, cu deșertul. Sigur, la Springs Preserve poți vedea multe momente ale istoriei locurilor transformate în elemente de show. Las Vegas fără show e de neconceput! Fostul primar, faimosul Godman – care și-a lăsat soția Carolyn pe scaunul lui- poza cu showgirls, bea în fiecare seară o sticlă de gin, avea în birou un tron și oferea vizitatorilor un simbolic chip de cazinou, totul fiind un show menit sa stimuleze sosirea milioanelor de turiști care fac Vegasul să trăiască deși noile construcții obligă la discounturi permanente dar lumea trebuie să vina aici nu la Missisippi River Boats sau Indian casinos…Apropo de Godman, sticla din care bea votcă s-a aflat mult timp în vitrina localului rusesc de la Mandalay Bay la intrarea căruia trona o statuie a lui Lenin decapitat…asta îmi aducea aminte de mormântul lui Hrușciov din cimitirul moscovit Novodevicie unde a fost așezat un bust fără cap făcut alb și negru, simbol al faptului că decedatul făcuse și bine dar și rău la viața lui.
Povestea luptei omului cu natura s-a incheiat cu infrangerea definitivă a nisipului. Văzut de sus, de la înălțimea cabinelor roții The Link Vegasul e un conglomerat de șantiere…În ciuda urmărilor crizei – creșterea numărului de săraci, homeleși, șomeri americani get-beget [dar pe majoritatea celor ce lucrează în servicii îi auzi vorbind spaniola! Iar inscripții bilingve sunt peste tot] Vegasul privește spre viitor. A câștigat lupta cu natura și de aici provine totul……VA URMA
eugenpatriche 