Jurnal de Las Vegas -1995-2016/3/

Televiziune

Când stau în America mă uit dimineața la matinalele televiziunilor, toate canalele mari, NBC, CBS, Fox, ABC au filiale în Las Vegas, ultimul –KTNV canal 13- fiind favoritul meu…știrile, cu accent pe cele locale, meteo, condițiile de trafic live încep de la 4,30 dimineața, la 6 se termină Good morning Las Vegas și începe Good morning America…Emisiunea de dimineață nu e făcută ca să te distreze, să te amuze ci  să te informeze. Ne-or place nouă glumițele, clovneriile și pulpele goale dar …Aici ai nevoie de comunicatori serioși care să te țină la curent cu evenimentele zilei, cu condițiile de trafic și meteo, cu orice poate influența viața ta în acea zi.  Dar în România cei mai mulți preferă reluări dis de dimineață, abia pe la ora 8 se trezesc buletinele de știri la zi…doar nu contează. Deocamdată, la noi, singurii care nu au căzut în tabloidizare și arată o preocupare pentru jurnalism serios sunt cei de la Digi 24, un post de știri mai puțin partizan iar faptul că sunt tot mai mult acuzați că țin cu puterea actuală – Iohannis, Ciolos-  e mai mult invidie, oare posturile deținute de foști și viitori pușcăriași sunt mai obiective? . Teritorializarea televiziunilor mari este absolut normală și necesară, publicul fiind tot mai puțin dispus să înghită numai informația distribuită de la centru. Dar cum să renunți la manipulare? Ca să nu mai vorbesc de acordarea dreptului publicului la alegere …am văzut recent la BBC, post pe care TVR visează chipurile să-l imite, cum pe canalul principal se obține BBC London, apoi cu telecomanda poți selecta informațiile pe care le dorești, vreme, trafic etc… Nici măcar răspândirea tot mai accentuată a programelor PPV – pay per view – nu prea convine, la noi. Răspândirea dreptului publicului la alegere e un pericol…

Am lucrat în TVR 26 de ani, ca realizator, redactor șef, director la, e drept, „cenușăreasa„ instituției, programele pentru copiii, am lucrat 11 ani pentru ProTv așa că încerc unele idei. Cred că nu se poate face o reformă la TVR. Soluția este adoptarea, chiar cu întârziere, a variantei franceze, existentă din 1987 și anume privatizarea TVR 1 și formarea din TVR2 și 3 a televiziunii publice, deținută de stat. Studiourile Române de Televiziune ar trebui și ele privatizate devenind o instituție de prestări servicii pentru oricine plătește.  Recent am aflat că există un proiect de redresare bazat însă pe acceptarea de către guvern a eșalonării plății în 10 ani a daroriei publice dar nicăieri nu se vorbește despre reforma programelor. . Cu ce s-ar alege publicul…pentru că asta e problema esențială, audiența nu e interesată de economii, restrângerea cheltuielilor, organizare etc. ci de calitatea programelor? Oricum, austeritatea, în cazul programelor tv e clar păguboasă, ții în viață cu orice preț un mamut, un elefant care produce șoricei. Americanii au și ei un post public, e vorba de PBS, cu sediul în Virginia, non-profit /!/ care difuzează producții ale independenților /de obicei/ unde m-au atras în special producțiile pentru copiii, domeniu în care noi am abandonat practic terenul.

Acum despre tabloidizare, principala armă de audiență a televiziunilor private. Dubai este o țară a bărbaților..în metrou vei găsi mereu 95% bărbați..sute de mii de oameni din Asia de Sud,India,Pakistan,Bangladesh etc. lucrează aici ,exact 95% din mâna de lucru ,într-o țară unde autohtonii sunt doar 20% din cele 4 milioane locuitori.Dar femeile autohtone? Când am intrat prima dată în metrou un tip politicos ne-a invitat să..avansăm,pătrunsesem fără să știm în compartimentul rezervat femeilor. Există un Ladies Taxi. La hotel bărbați faceau pe ”femeiul de serviciu” cum le spune soția mea. Dar cele 70 de malluri sunt pline de vestminte femeiești de toate brandurile, bazarele locale cum este Soukul Aurului fac afaceri de miliarde de dolari cu bijuterii fabuloase printre care acele coliere care acoperă tot gâtul, cum occidentalele nu poartă. Cine cumpără aceste haine,aceste bijuterii,numai turistele?
Se știe că islamul cere femeii să nu poarte vestminte transparente, principiul hijab impune o ținută modestă, acoperirea părului, urechilor, gâtului, uneori și a feței, cu excepția gurii sau ochilor.Oare de ce pornesc  la drum cu asemenea constatări? Nu e vorba de comparații sau discuții despre superioritate ci sublinierea importanței unor rigori morale pe care religia, educația în familiie și școală, societatea și instituțiile sale inclusiv legislația trebuie să le promoveze.

Hollywoodul a fost guvernat până spre anii 70 de un cod foarte strict, numit Codul Hays. Citit astăzi pare o formă aspră de cenzură…să amintesc doar puține din stufoasele prevederi care interziceau producătorilor de filme orice nuditate licențioasă sau sugestivă, în fapt sau în siluetă, orice aluzie la perversiuni sexuale, relații sexuale între albi și negri /o tempora!/, secvențe cu nașteri,  sărutul prelungit și provocator, nemaivorbind de violuri …etc.etc. Codul Hays și Codul bunelor practici pentru Tv au avut rolul lor în formarea unor atitudini atât ale autorilor cât și ale audienței..chiar dacă au fost depășite ele au dat roade, au instituit bariere și standarde pe care atât autorii cât și publicul și le asumă. Urmăriți nu doar filmele și serialele americane dar și emisiunile lor cotidiene și veți vedea că rezultatul unei cenzuri depășite formal de societate este atât decența cât și folosirea sexului sau nudității în special sub forme artistice.Si mai ales în deplina logică a dramaturgiei filmului, în elaborarea personajului. Gândiți-vă doar la câteva secvențe de dragoste cu Halle Berry sau Natalie Portman. Pentru interesați există filmele și canalele porno, cu restricții de vârstă la vizionare, unele din ele cu adevărat scârboase…

Televiziunea nu e un subiect la care să mă opresc. Ca de obicei se aplica teoria mea, cu cât sunt mai multe canale cu atât ai mai puțin de văzut. Totuși surprizele nu lipsesc…prin 1999 apăruse, vinerea seara,  un canal numit Naked news …prezentatoarele de știri se dezbrăcau în timp ce citeau textul de pe prompter! Chiar am văzut un astfel de strip-tease în timp ce se vorbea despre Dracula Park –era o idee vehiculată atunci în România, și mă gândeam ce reacție ar avea publicul dacă Andreea Esca ar începe să se dezbrace relatând asemenea știre? Intrați pe Google și vedeți siteul- Naked news, the program with nothing to hide, produs în Toronto și cu difuzări zilnice, acum pe bani. E clar?

Pe cât de multe canale de televiziune există americanii au puține ziare, practic doar unul în fiecare oraș – la New York sau LA sunt mai multe. La Cleveland era The Plain Dealer…unul singur la nivel național, USA Today, se mai vinde peste tot Wall Street Journal. La Vegas există Las Vegas Review-Journal . De obicei ziarul are mai multe fascicule – News, Entertainment, Business, Sports, Autos, Homes, Travel, Family etc ca să poți alege ce te interesează, desigur, cel puțin jumătate din fiecare pagină fiind lăsată publicității, la care se adaugă cupoanele și pliantele atașate, în special dumineca, altfel nu pot supraviețui…Dincolo de problemele supraviețuirii print-ului să observăm că nu se pune problema partizanatului politic care duce, ca la noi, la o profuziune de ziare care se bat să supraviețuiască, aici firește există opinii și comentarii diferite dar sunt acceptate în aceiași publicație.

Las Vegas e faimos pentru că găzduiește o serie de evenimente aducătoare de public…meciuri de box, rodeo sau mari concerte. Nu există interpret cât de cât important în lumea artei, de la Placido Domingo la Elton John, de la  Andrea Bocelli la Vicente Fernandez, de le David Copperfield la Alice Cooper sau Beyonce care să nu fi trecut pe aici…Americanii se distrează în fel și chip, urcă în balon pe cerul orașului, pornesc în excursii cu autobuzul sau elicopterul spre Grand Canyon…sau practică alte ocupații, de pildă, pescuitul . Există pescuit pentru pește dar și pescuit de dragul sportului, peștii prinși fiind imediat aruncați înapoi în apă. Ce fac ei în apă? Se bat să primească hrană iar bătaia sutelor de pești pare o joacă menită să distreze privitorii. La Linesville, Pennsylvania am oprit să vedem spectacolul crapilor….puteai să cumperi „bread for fish„, 2 pachete la un dólar….să hrănești peștii și rațele …. Până la urmă nici efortul de a educa nici cel de a distra oamenii nu cade exclusiv pe umerii unor instituții anume, mai ales de media, ci intră într-un proces reglat de tradiții, reglementări, obiceiuri, inițiative etc…..într-un cuvânt modul de viață american.

Transportul

Transportul într-un oraș turistic cu milioane de vizitatorie esențial….autobuzul merge pe Strip 24 de ore spre satisfacția turiștilor și e destul de ieftin…de o vreme, pentru a face față, s-a introdus double decker bus, mașina cu etaj, ca la Londra și înghesuiala e mare, apoi a apărut modernul SDX- Strip&Downtown Express.  CAT –Citizens Area Tranzit își face datoria. Dar oricâtă coadă ar fi regulile se respectă, se intră numai prin ușa din față unde, lângă șoferul care te supraveghează, se află aparatul de taxat unde validezi permisul sau cumperi bilet – introduci doar hârtii de un dolar sau monede, șoferul nu dispune de cash. Disciplina asta într-o circulație aglomerată e benefică , asigură rapiditate plus că e un semn de civilizație – și la Paris sau Londra se practică urcarea prin fața șoferului- și e valabilă și pe celelalte rute din oraș unde circulă autobuze simple dar pe un orar riguros respectat. Cei care folosesc autobuze ca să meargă la lucru sunt evident mai puțini și mai modești. De aceea orarul e adaptat, pe unele linii mai importante, cum ar fi marile artere Tropicana sau Flamingo mașinile trec la 20 de minute, pe alte rute la o oră. Se poate întâmpla să întârzie câteva minute dar dacă ajung mai devreme nu pleacă din stație decât la ora stabilită. În plus au rampe pentru a îmbarca scaune cu rotile, bicicletele se pot fixa în față, la motor, /există spațiu pentru 2-3 biciclete/ dispun de camere video de supraveghere iar adesea puținii clienți de pe o rută se cunosc și se salută între ei…Sigur peste tot sunt inscripții bilingve, prezența masivă a celor de origine latino-americană se respectă.

Las Vegas are o structură tipic americană, lungi axe Nord-Sud, cum e Stripul, se intersectează geometric cu străzile Est-Vest. Și când circuli cu mașina proprie te ghidezi după punctele cardinale…La cazinourile construite recent la sud de Strip cum sunt M Resort sau South Point vezi parcate mașini cu număr de California, cel mai apropiat stat, californienii vin aici să joace, de altfel sunt cazinouri și în puținele localități de pe Interstate 15 de 269 mile pe care faci 4 ore între LA și LV, tot așa cum cei din Nevada trec granița pentru a juca la loteria californiana. Fiecare stat cu legile, interdicțiile și ofertele lui… De altfel mașini cu numere din alte state nu prea vezi, distanțele sunt mari, doar la condominii gen Meridian Condos sunt multe, chiar din Florida sau Nebraska pentru că acolo locuiesc oameni care vin să muncească.

Mulți ani ca să schimbi ruta de pe Strip spre alte cartiere mergeai până la terminalul de la sud, la Vacation Village unde, desigur, era și un mic casino, între timp s-a construit un nou terminal RTC [Regional Transportation Commission] , există unul și în Downtown. Prețurile au mai crescut, un drum costă 2 dolari iar un abonament pe o lună 65$ – în 2009 era 50$ și-l puteai lua cu jumătate de preț dacă aveai legitimații cu fotografie de senior citizen, valabile 5 ani… Au apărut automatele de bilete pe strip și totul e în permanentă îmbunătățire. Există de asemenea tot felul de reduceri pentru elevi,studenți, veterani… Ca senior ești avantajat…deși exemplul cel mai bun e Budapesta unde orice senior dintr-o țară membră a EU poate circula gratuit pe transportul în comun, și la noi s-au făcut pași importanți, pensionarii circulă fără bilet dacă nu sunt cumva din Ilfov ….cât despre promisiunea de a circula gratuit în București ați citit povestea cu cocoșul roșu?
Sunt și alte mijloace de transport mai ales pentru turiști. Mașinile închiriate…inclusiv cele de fițe gen Ferrari sau Lamborghini…Las Vegas Strip Trolley te plimbă lejer cu 2,50$. În fine pe Strip este Monoraiul. Când am ajuns prima dată circula doar de la MGM la Bally ..apoi s-a extins până în nordul Stripului, la Sahara. O călătorie plăcută deși linia trece prin spatele cazinourilor și nu oferă super priveliști..Mai există trasee scurte cu monoraiuri- ”tramvaiul” dintre Mirage și Treasure Island, apoi trenul care leagă Excalibur-Luxor-Mandalay Bay .. apoi noul tram Bellagio-Aria-Monte Carlo.

Cu mașina proprie e o plăcere să circuli oriunde, în afară de Stripul aglomerat, parcările sunt numeroase, fiecare complex dispunând de parcare liberă la sol sau supraetajată sau poți folosi valet parking. Înainte de criză existau shuttle-uri, mici autobuze care ne duceau de la Sunset Station, din vecinătatea locuinței de atunci, la MGM pe Tropicana, exista de asemenea un shuttle de la Harrah spre Rio situat off-strip…dar multe s-au schmbat din necesitatea de a reduce cheltuielile.  Limuzinele, atât de prizate de unii care au bani sau pur și simplu fac paradă, au prețuri care pleacă de la 35-40$ pe oră iar taxiurile au taxa de pornire 3,30$ plus 2,40$ pe milă dar interesant este că taximetriștii nu au voie să ia pasageri de pe stradă, obligatoriu trebuie să cauți taxiuri la hoteluri.

Trenul e istorie. O lege ciudată face ca autobuzul ajuns la trecerea peste calea ferată să oprească și să deschidă ușile…dar aici nu există trafic de pasageri sau gări. Westernurile cu construcția căilor ferate spre vestul sălbatec fac parte din istoria îndepărtată și, desigur, Las Vegas, fondat ca oraș în 1905, a beneficiat de apariția căii ferate prin 1890 dar astăzi doar arareori un convoi de vagoane de marfă mai trece prin apropiere….Am văzut un fel de muzeu în aer liber cu locomotive vechi la Williams, Arizona, unde și acum Amtrak circulă pe ruta Chicago-LA dar era și stația terminus a Grand Canyon Railway. M-am simțit ca la Reșița unde strada a devenit muzeu…Avem în schimb stație a Greyhound, autobuzul de lungi distanțe care mi-a adus prieteni de la LA. Nu am călătorit cu faimosul monument al istoriei americane dar îmi amintesc cu plăcere cartea scrisă de Ana Blandiana și soțul ei Romulus Rusan, vechi colegi de muncă și prieteni „America Ogarului Cenușiu” . Măcar Greyhound are un logo care seamănă cu Bella, ogarul italian al familiei care preferă să lâncezească lângă piscină în timp ce noua favorită Lila e un copoi care  aleargă prin curte după iepuri…unde or fi găsit ea iepuri în deșert? Dar nu mă mir, noua reședință a copiilor  de la Pahrump are o livadă de pomi fantastică iar merele din arbori sunt autentice!

Anunțuri

Jurnal de Las Vegas 1995-2016 [2]

 

Istorie
LasVegas are o istorie scurtă, începută cam prin 1829 orașul fiind fondat la 15 mai 1905 iar din 1931 când s-au legalizat jocurile s-a declanșat boomul. Fiul meu mi-a dăruit un frumos album semnat Stanley W Paher în care se povestește cu ilustrații istoria  colorată a orașului pe care și-au pus amprenta aventurierii spanioli, neguțătorii mexicani, misionarii mormoni, căutătorii de aur, indienii nomazi, fermierii, minerii, dar și mafia. Nu poate fi scos din istorie Bugsy Siegel, faimosul mafioso care a întemeiat în 1946 Flamingo dar e o mare greșeală să crezi că și astăzi Vegasul e în mâna interlopilor. Cam prin 1960 vremea lor a apus, excentricul miliardar Howard Hughes a influențat legea din Nevada care a interzis corporațiilor să cumpere interese, a achiziționat 17 resorturi și a forțat Mafia să plece ..,prin anii 80 și FBI a pornit un atac la scară mare cazinourile deținute de Mafie fiind curățate, i-au arestat  pe mulți și Vegasul a devenit  un superb loc de vacanță pentru familii. Cine deține azi puterea voi spune mai încolo….

Populația acum depășește 2 milioane rata de creștere fiind de 4,9 la sută anual.Istoric, cazinourile care nu se aflau pe Fremont Street în Downtown /cel mai frecvent le vedeți în filme…Horseshoe, 4 Queens etc./ erau în afara orașului, faimosul semn Welcome…a fost pus la exact 4,5 mile /7,2 km/ iar acum a ajuns la 0,4 mile /0,64km/ de cel mai sudic cazinou de pe Strip, Mandalay Bay.
Ce e de fapt Stripul, „fâșia”, Las Vegas Boulevard? O arteră de 4,2 mile /6,8 km/ de-alungul căreia se înșiră, de la Mandalay Bay in sud la Sahara în nord, celebrele hotel-cazino-resort-uri care, după toate modernizările și transformările petrecute în ultimul timp, atrag milioane de turiști. Aici sunt azi 15 din cele mai mari 25 de hoteluri din lume /!/ cu peste 60.000 de camere. Paradisul turiștilor se schimbă continuu și am fost martorul multor asemenea transformări. Nu am mai prins primul hotel construit pe Strip – Rancho /care avea 63 camere/ distrus de un incendiu în 1960 dar am văzut mai vechile Frontier, Desert Inn, Dunes, Stardust, Sands, Aladdin, Westward Ho, Grand Adventures Park la MGM și altele care nu mai există…Spre anii 2000 cu deschiderea Bellagio, Venetian sau Wynn s-a tins spre segmentul de mare lux iar în 2006 s-a lansat proiectul City Center inaugurat în 2009, pe 27 de hectare, între Bellagio și Monte Carlo, unde îmi mai amintesc de măruntul Boardwalk…. Au mai supraviețuit unele micile cazinouri.. precum O Sheas, Casino Royale, Slots-A-Fun …

Ce este un casino? Nimic. Și totul. Un complex conține hotel, casino, race and sport book, restaurante, săli de spectacole, magazine, expoziții, fitness, spa etc. tot ce ai nevoie ca să nu ieși deloc de acolo, de altfel zona de jocuri nu are ferestre sau ceasuri, nu știi dacă e zi sau noapte, nimic nu te atrage afară…Să iau ca exemplu complexul pe care-l admir cel mai mult, Bellagio resort and casino, conceput de faimosul Steve Wynn, inaugurat în 1998 cu un cost inițial de 1,6 miliarde $. Ce are Bellagio? . Un hotel cu peste 3000 de camere într-un turn originar de 151 metri și 36 etaje plus Spa Tower de 33 etaje și 985 camere. Un Casino care înglobează Poker Rooms cu limite ridicate de miză unde profesioniști ca Daniel Negreanu fac sau pierd averi. O atracție de neegalat, fântânile care dansează pe muzică într-un lac artificial de 3,2 hectare…au 1200 de tuburi și 4000 de lumini…o frumusețe. Am văzut și fântânile construite de aceiași firmă în Dubai la poalele imensei Burj el Khalifa dar sunt prost plasate și nu le poți simți impactul emoțional la fel de bine. Bellagio mai are o Grădină Botanică în spatele recepției care se schimbă la fiecare anotimp plus de Anul Nou Chinezesc. Există o Galerie de artă din care nu lipsesc Monet, Picasso, Warhol, Calder. Există sală de pariuri sportive, există piscină, fitness..capele și facilități pentru căsătorii, Spa și Salon..sala de spectacole…unde se oferă de ani de zile celebrul show acvatic O- Cirque du soleil, 3 cluburi de noapte. . Restaurante sunt destule- 5 de lux, aflate în exterior, pe malul lacului cu vedere la fântâni, 6 casual, 4 snacks și quick-eats, obișnuitele Cafe, Pool Cafe și Bufetul..cu mențiune specială pentru Barul Petrossian din casino și Jean Philippe, un faimos autor de dulciuri unde soția mea se abonase la niște clătite cu zmeură delicioase…un local străjuit de o fântână de ciocolată…Ar mai fi cumpărăturile…Shopurile de pe Via Bellagio/ de gen Chanel, Dior, Armani, Fendi, Prada, Tiffany , Hermes, Gucci, Louis Vuitton și Fred Leighton – unde am admirat expuse bijuterii cu adevărat regale/ sau Via Fiore și altele…Iată ce înseamnă un complex resort-casino! Unul singur! Dacă interesează câte restaurante sunt în diferitele resorturi iată numărul lor…la Caesars 10, la Mandalay Bay 14, la MGM Grand 12, la Palazzo 17, la Wynn 10 și e vorba de localuri de 4 sal 5 stele, lăsând la o parte bufetele, café, quick-eats…
Toate locațiile importante au asemenea structură…la Caesars punctul forte este Forum Shops, un mall interior unde pereții și acoperișul sunt pictați să imite cerul, ai senzația că te plimbi printr-o stradă din vechea Romă care se luminează sau se întunecă, șmecherie preluată și de alte mari complexe ca Venetian.  Pe galeriile din Forum Shops există două atracții cam kitchoase, ultima fiind Fall of Atlantis dar noul Forum, cu o intrare care imită Fontana di Trevi, inaugurat în 2004, unde am văzut în vitrina de la Harry Winston un ceas-bijuterie de 1 milion $ este elegant, având și prima scară rulantă circulară din America…Există și un Colosseum- teatru unde am văzut-o pe Cher într-un show reușit.
La Mirage te atrage intrarea unde sunt expuși tigrii albi –eroii showului dat de Siegfried and Roy, atracția centrală a orașului, din păcate încheiată tragic…acvariumul imens de la recepție, – vulcanul care erupe spectaculos seara…Sigur, sumnt și vreo 9 restaurante bune. Sands, unde am văzut primul show Viva Las Vegas nu mai există…Altă atracție majoră era lupta din buccaneers bay de la Treasure Island ..o poveste în care un vas englez ataca vasul piraților, cascadorii, acrobații și iluzii de bună calitate, înlocuit între timp cu un insipid show cu sirene…Flamingo/ un loc important pentru că aici fiul meu a organizat ceremonia căsătoriei sale cu Anne Louise- / deschis în 1946 de legendarul cap mafiot Bugsy Siegel- are în grădină flamingi, păsări delicate și frumoase, avea și pinguini dar au fost mutați la Dallas Zoo. În schimb aici s-a deschis din 2003 Margaritaville, cafenea și shop cu specific tropical.. „margarita” – vă spun confidențial, înseamnă un pahar imens plin ochi cu gheață și vagi urme de tequila și lămâie…cocktailul nr.1 al americanilor în zonă. Alături însă, la Imperial Palace, poți vizita o colecție de automobile de epocă senzațională. Există vreo mie de mașini din care prin rotație se expun 200 și nu trebuie să-ți ia ochii neapărat Lincolnul Capri 1955 roz  al lui Marilyn Monroe, Cadillacul 1938 al lui W.C.Fields, Chryslerul lui Eisenhower, Town Carul 1928 al Regelui Siamului sau Alfa Romeo 1939 a lui Mussolini…ci mai ales extraordinarele Duesenberg sau Mercedesurile din anii 30 – multe le văzusem doar la Muzeul uzinelor Mercedes din Stuttgart iar faptul că au aparținut unor mari demnitari naziști nu mai contează, sunt adevărate bijuterii ale tehnicii …
Deja se remarcă tendința tematică – în arhitectură, decorațiuni, atracții- accentuată în anii următori prin apariția coloșilor New York New York, Bellagio, Venetian, Paris…Exista deja Luxor, ca o piramidă străjuită de un sfinx uriaș care părea făcut din ghips și vopsit cu ruj de buze dar interiorul, cu coridoarele de hotel mulate pe pereții piramidei era agreabil. Alături, Excalibur era castelul din legendele cu Merlin, atracția de atunci era o luptă cu dragonul în șanțul de apă, spre deliciul copiilor dar diner-showul combinat cu un turnir medieval, în genul celui cu Buffalo Bill de la EuroDisney rezistă și azi și nu e rău de loc. La Tropicana găseai papagali de mari dimensiuni. Proiectul New York New York era în lucru dar avea să impresioneze printr-un roller-coaster gigant…MGM Grand Adventures s-a desființat dar era un parc de distracții amuzante pentru mari și mici, au dispărut și fântânile cinetice de la Stardust, Westward Ho  apoi au dispărut și clădirile…vor dispărea multe , Pionieer unde soției mele îi plăcea înghețata?!,iar vechiul Alladdin unde am aflat că pentru a avea o aruncare corectă la craps zarurile trebuie să atingă marginea mesei, a fost înlocuit cu un nou Aladdin, cu tematică orientală, destul de kitchos, noroc că fațada nereușită a fost refăcută după preluarea locației de Planet Hollywood. A mai rămas pe unul din coridoare o atracție modestă, ploaia în deșert…Landmark..hotel distrus prin implozie în 13 secunde fusese cea mai înaltă clădire din Nevada, deschis în 1969 de Howard Hughes și închis de câțiva ani…
S-au împuținat și au dispărut aproape total în anii crizei micile atracții stradale, slot machines gratuite cu premii ca să te atragă înăuntru sau alte oferte- lozuri pe care le răzuiai ca să câștigi o bere, animații cu …animatoare, false concursuri la care câștigai bilete la spectacole ca să nu mai vorbim că s-au împuținat carnețelele cu tichete de reduceri. Au fost în fine evacuați zecile de hispanici cu aer de cerșetori care distribuiau pe Strip cartonașe cu pozele tariful și telefonul unor „gagici” care-ți promiteau masaje pentru 29 sau 47 de dolari…dar despre „fete” mai târziu.
Kitchul e vizibil adesea și se spune că ar fi justificat de faptul că cei mai mulți vizitatori, americani sau asiatici, n-au văzut și poate nu vor vedea niciodată aievea vestigiile Romei sau piramidele sau Turnul Eiffel sau gondolele venețiene…Ar fi fost Vegasul mai atractiv și mai autentic dacă în loc de imitații ar fi fost numai locații impersonale? Deja ultimele construcții au renunțat la inspirația tematică, Wynn sau Encore sau City Center sunt moderne, de un lux contemporan…Dar o concluzie nu se poate trage, fiecare reține ce vrea din ce vede. Mie, de pildă, îmi place atmosfera italiană de la Bellagio, cu arhitectura inspirată din celebrele galerii milaneze, cu lobbyul decorat cu un magnific candelabru din flori colorate de sticlă, Fiori di Como, opera sculptorului în sticlă Dale Chihuly , toate de un bun gust desăvârșit. Dar când te apropii de imensele grupuri statuare imitând sculpturile romane din Caesars ai o reținere.  Cine a admirat la Luvru pe scara uriașă care urcă spre galerie Victoria di Samotrace nu se poate împăca să-i vadă copia, oricât de reușită, pe stradă în față la Caesars.  Să nu mai vorbesc despre copia fântânii di Trevi devenită noua intrare la Forum shops, o impietate! Sau poate nu? Vizavi la Venetian, unde există un muzeu Madame Tussaud, te poți fotografia lângă imaginea din ceară a lui Pavarotti /trăia încă/ sau Harrison Ford …sunt statuile de ceară kitch? Sunt de prost gust? Nu. De ce ar fi așa reproducerea exactă a lui David de Michelangelo? Eu am avut norocul să văd Florența, am trecut pe Ponte Vecchio și n-am nevoie să-i văd copia la Lake LV,  împreună cu soția am colindat prin  Roma pentru a găsi San Pietro In Vincoli unde se află Moise al lui Michelangelo dar dacă nu? Se spune că kitchul imită, copiază frumosul transformându-l din artă în obiect utilitar. Posibil, dar mulți privitori nu-și bat capul cu subtilități….
Gambling

În 2014, gambling, jocul în casino, producea 37 % din veniturile adunate…Ce se joacă în cazinouri? Sunt 3 mari categorii – jocuri de masă, mașini electronice de jocuri, jocurile gen Ruleta,  Keno sau Bingo cu numere diferite. 10 jocuri sunt considerate favorite- Bingo, Baccarat, Wheel of Fortune (The Big Six), Keno, Pai Gow Poker, Roulette, Slots, Black Jack . Există zeci de jocuri cu cărți – baccarat, blackjack –cele două pe care le prefer, Caribbean Stud Poker, Texas Hold’em, Casino war – jocul cu cartea cea mai mare pe care l-am folosit într-un serial cu Adrian Pintea și Bebe Cotimanis-  Four card poker /pokerul classic, britanic/ Let It Ride și multe altele. Americanii se dau în vânt după Craps, jocul cu zaruri ale cărui reguli nu le prea înțeleg dar nici nu m-am străduit. Există desigur multe locuri unde ți se ogeră lecții, înveți regulile și strategia diferitelor jocuri…

Legalizat în 1931 jocul devine o industrie profitabilă și primele cazinouri se deschid pe Fremont Street în Downtown, prima stradă asfaltată din oraș…În filmele făcute în LV această faimoasă stradă e adesea prezentă, luminile strălucitoare de la cazinourile aliniate unul lângă altul- Horseshoe, Golden Nugget, Binions, Four Queens, Golden Gate terminându-se perpendicular cu hotelul -cazinou Plaza fiind denumite „glitter gulch” , strălucire încununată cu construcția a ceea ce se numește Fremont Street Experience. Practic strada a fost închisă cu un acoperiș de vreo 15 milioane de becuri susținut de 16 coloane imense și seara, iluminația luxuriantă a cazinourilor se stinge iar pe sus vezi cu admirație un show de sunet și lumini, pus la punct ultima oară în 2004. Aici a fost inima Vegasului înainte de mutarea ”puterii” pe Strip și de aici a început domnia Mafiei, a crimei organizate. Gangsterul evreu Bugsy Siegel a construit Flamingo în 1946 și boomul a început. Desigur, când am ajuns noi în LV mafia era istorie, acum proprietarii, marii investitori sunt corporații uriașe cu miliardari faimoși ca Kirk Kerkorian – principalul acționar la MGM-Mirage care deține 10 hoteluri pe Strip cu vreo 38.000 camere, Steve Wynn – care înființase și deținuse multe complexe inclusiv Bellagio dar a fost eliminat printr-o preluare ostilă de Kerkorian în 2000, și-a revenit și a ridicat Wynn/Encore… Sheldon Adelson, mult timp al treilea bogat al Americii, proprietar la Venetian/Palazzo…familia Fertitta care deține cazinourile off-strip Stations, destinate mai mult localnicilor – Sunset Station fiind mai aproape de noi am devenit clienți statornici pe mulți ani. Desigur printre proprietari se numără firme mari ca Hilton, JW Marriot, statul Dubai în ciuda interdicției islamice pentru gambling, Donald Trump dar și mii de fonduri sindicale, de pensie sau de investiții din toată America. Interesant ar fi de enumerat apariția de la an la an a unor complexe…1990: Rio și Excalibur, 1993: MGM Grand, Treasure Island, Luxor,1996: Stratosphere Tower și Monte Carlo 1997: New York-New York 1998: Bellagio 1999: Mandalay Bay, Venetian, Paris 2000: Planet Hollywood (fost Aladdin) 2001: Palms 2005: Wynn 2007: Palazzo 2008: Encore 2009: CityCenter 2010: Aria, Vdara și The Cosmopolitan.

Există un site, VegasTodayandTomorrow.com unde se pot urmări în amănunt toate proiectele, inclusiv cele oprite sau amânate din cauza crizei, dar Vegasul continuă să înflorească în ciuda legalizării jocului în alte state, a apariției cazinourilor deținute de comunitățile de indieni sau off-shore…
La mesele cu dealeri se preferă pokerul de diferite feluri, în special Texas hold’ em, blackjack sau craps …la mașini mai ales jackpots, celebrele slot machines denumite caraghios la noi păcănele. Pe un plan special, pariurile sportive din Sports Books. Mai mult atras de poker și blackjack , pe mărunțiș, desigur, am preferat mașinile, iar Luci jocurile pe slots…pentru că e imposibil să fii în Vegas și să nu joci, nu doar în cazinouri dar ești îmbiat pretudindeni, la aeroport, în magazine, chiar pe stradă. A fost amuzant de remarcat cum, de-alungul anilor, tehnologia a evoluat, mașinile au trecut de la manetele incomode de care tragi pentru a alinia niște pictograme la softurile tot mai diversificate, un joc devenind adesea un fel de desen animat foarte atractiv. Pe un touch-screen poți gâdila o maimuțică pe burtă provocând o reacție de joc sau poți anima mâna unui dealer la un joc de cărți. A evoluat și încasarea câștigului. La început bănuții cădeau în pahare de plastic personalizate pentru fiecare cazinou cu desene colorate simpatice, făcusem o adevărată colecție. Căderea monezilor în pahar producea și un clinchet plăcut urechilor, fără îndoială o idee cu efect psihologic. Acum monedele și paharele au dispărut, câștigul se oferă pe tichete printate ..dar sunetul uneori a mai rămas pe undeva din off, căderea monezilor care făcea deliciul învingătorilor și atrăgea vecinii entuziamați de cascada de metal nu poate fi înlăturat așa ușor…Orașul e plin de turiști inclusiv mulți californieni vin în weekenduri pentru a juca…atunci când am mers la LA am văzut de ce vin, erau cazinouri până la state line între California și Nevada, iar de la LA la Vegas faci 3,5-4 ore pe autostradă
Sport Book-urile merită o atenție specială. Mai întâi se știe ce importanță are aici practicarea sportului dar și spectacolul sportiv. Multe locuințe au coșuri de baschet în curte, copiii se antrenează cu aruncări de baseball sau pase cu mingea ovală de fotbal. Sezoanele principalelor sporturi iubite de americani se succed în așa fel încât acoperă tot anul. În fine, aici se joacă pentru a câștiga, pentru a învinge, nu există egalitate /doar la hochei și desigur la soccerul adesea plicticos. Un meci se decide neapărat chiar dacă e nevoie de over time! Stadioanele sunt pline ochi și asta zi de zi pentru că sunt sporturi ca baseballul sau basketul, de pildă, unde se joacă aproape zilnic în campionatele profesioniste sau de college. De altfel, când am înțeles regulile fotbalului american mi-a plăcut că se bazează pe ofensivă, pe înaintarea spre terenul advers, că o decizie poate fi contestată și verificată video, totul având la bază ideea de dreptate și de valorificare a spiritului de învingător împotriva oricărui obstacol. Pariurile sportive sunt legale în Vegas și extrem de interesante. O să dau exemplu doar pentru fotbal, mai ales că am pariat adesea. Esențial e că se stabilește o cotă pentru fiecare echipă, un handicap, o diferență pe care echipa aleasă de tine trebuie să o îndeplinească pentru ca tu să câștigi. De exemplu la meciul Patriots- Giants se oferă un spread /handicap pentru Giants – 3, ceea ce înseamnă că, la un scor pe teren de 14-10 pentru Giants trebuie să scazi 3, râmăne deci 11-10 și ai căștigat. Dar dacă a fost 12-10 ai pierdut! Cam asta e în mare și interesant e să pariezi un ticket cu mai multe jocuri de la 2 la 10!– un parlay sau un teaser/ în așa fel încât să-ți mărești șansele de cîștig. În plus, vii la sportbookul din cazinou și urmărești pe 10 mari ecrane simultan jocurile trăind cu intensitate evoluția scorurilor, făcând calcule în timp ce bei o bere adusă gratuit…Când am intrat cu Christian prima dată în sportbookul de la Hilton am crezut că s-a amenajat Hala Obor, o sală imensă cu zeci de ecrane și afișaje împărțită, deja e o tradiție, între amatorii de curse de cai sau ogari pe stânga și cei de alte sporturi pe dreapta. Cea mai mare din lume sala de aici are 30.000 sq feet, 300 de locuri, 28 ecrane mari , o secție VIP etc…La Bellagio de pildă sala are 5600 sq foot, 150 de ecrane  inclusiv 99 monitoare pentru curse…La MGM pot fi captate simultan 30 de canale cu evenimente sportive… Primul teaser câștigător..cu 5 meciuri, cost 5$ câștig 30$ , l-am reușit abia în 1997…Sigur și aici au avut loc modernizări, poți paria de acasă, poți urmări de acasă mai multe meciuri simultan pe mai multe televizoare – Christi, un fan înfocat, o face pe 3 ecrane plus laptopul- dar atmosfera de la sport book rămâne de poveste, cum era la Sunset Station unde ajungi să te cunoști cu dealerii, cu pariorii obișnuiți, socializezi, servești dumineca bufetul special cu chicken wings ca să nu mai povestesc  ce se întâmplă la un Superbowl!

Am prins în acei ani noua clădire Caesars .. am văzut noua atracție Star Trek Experience de la Hilton – deși nu sunt un fan al genului SF văzusem și la EuroDisneyland și-mi plăcuse   simularea unui zbor și a unei bătălii spațiale  unde, de pe scaunul care se legăna și el amenințător, deveneai părtaș al unei aventuri pline de emoții reale și suspans.    Pe 16 iunie am fost la deschiderea Canal Shoppes la Venetian, vizitele noastre dese ajutându-ne să prindem „în direct„ tot felul de evenimente… The Venetian e o experiență interesantă pentru un european care, întâmplător, a văzut Veneția adevărată. Dincolo de fațadă ne-a uimit construcția dinăuntru…urci o scară rulantă sub acoperișul pe care e pictată o frescă super colorată și pătrunzi pe…Canal Grande. Gondole te plimbă pe apă , treci poduri, ajungi în Piazza San Marco unde sunt restaurante italienești, admiri cerul pictat pe tavan, și uiți că te afli de fapt la etajul întâi ! Sigur, gondolierul îți cântă canțonete și pe unul l-am făcut să-i cânte soției Santa Lucia dar ei nu sunt italieni ci de tot felul de etnii… Construit pe locul vechiului Sands distrus prin implozie în noiembrie 1996 The Venetian s-a ridicat în numai 2 ani!” Astăzi, cu vecinii săi Palazzo și Sands Expo reprezintă un complex cu 4049 apartamente, 4059 camere și 11.000 metri pătrați de cazinou…

Aici ar trebui o paranteză care să sublinieze că în România sunt aproape 70.000 aparate de tip slot machine, vreo 30.000 agenții de pariuri,  annual jucătorii –cam 3%din români-  cheltuind 1 miliard de euro. La noi 20% joacă la Loto, 6% la pariuri sportive, 4%la bingo, 3% la jocuri de cărți precum poker sau black jack. Dar la „păcănele„ sunt și alți amatori, de pildă în Marea Britanie 13% din populație. Poate după Brexit numărul lor va crește. Sau va scădea?

Dar  nu e vorba doar de gambling, motorul Vegasului, peisajul e mai complex la capitolul jocuri, distracție. .

Prin anii 80 au apărut și la noi primele jocuri pe televizor, un rudimentar tenis alb negru pe care-l jucam în draci cu echipa Tv prin hotelurile din țară. În America am găsit la început  canalele Tv de jocuri….canalul Sega…Apoi au apărut Play Station, xbox…astăzi s-au răspândit jocurile pe telefonul mobil, sunt o multitudine și avantajul e că poți juca oriunde, la serviciu, în metrou…și nu e vorba doar de eternul  Solitaire. In America Sega Channel l-am găsit încă din 1995 iar băiatul meu era încă pus pe războaie și juca Urban Strike. De la an la an era o evoluție a ofertei, acum puteai alege între Test Drives, Arcade, Puzzlers, Martial Kombat, Wings and Wheels, Stadium /cu pescuit, biliard, fotbal, hokey, golf, baseball – aici un prilej bun de a deprinde regulile acestui sport foarte prizat de americani dar destul de plictisitor…

Mie îmi plăcea să joc golf…pe cel real nu-l mai puteam aborda, am fost odată cu fiul meu la Callaway Golf Course de la marginea Stripului și crosa din mâna mea trăgea aiurea, la mini golf cât de cât mai mergea dar era depășit.  Bowlingul,  tenisul, biliardul –unde iar mă descurc prost , sunt totuși obiceiuri de socializare  care dau rezultate mai ales într-o țară unde sportul e la mare cinste.

Deja în 1997 Christian avea un Sony Play Station unde jucam mai ales fotbal, adică soccer dar timpurile evoluează cu viteză. Paradoxal fenomenul Board Games – jocuri de societate moderne  s-a răspândit chiar în epoca Facebook, prin cafenele și magazine se încurajează interacțiunea față-n faţă, prin intermediul unor jocuri precum „Catan“, „Carcassone“, „Dixit“ sau „Game of Thrones“. Jocurile nu mai seamănă cu tablele de joc de care-şi amintesc cei care au copilărit în anii ’80 şi ’90, ca „Nu te supăra, frate!“, „Piticot“ nici măcar cu ”Monopoly„  în care pur şi simplu aruncai cu zarul şi tabla te ducea mai departe. Sunt mult mai complexe şi mai variate. Oamenii sunt provocaţi să-şi folosească imaginaţia sau, în unele cazuri, calităţile de negociator, de strateg şi de întreprinzător.Un studiu publicat de publicaţia britanică „The Guardian“ arată că, între 2010 şi 2014, achiziţiile de astfel de jocuri au crescut, în fiecare an, cu 25%-40%.

Arcade sunt numeroase, cel mai mare la Excalibur, vine mulțime de lume cu copiii să joace la acele atracții pe care le-aș numi „de bâlci„ Cursele de cai mecanici, tirul cu pușca, aruncatul mingilor în ținte, totul cu premii, atrag mulți amatori, eu am câștigat un sombrero la un joc ușor penibil, contra cost însă, ți se ghicea luna nașterii cu o aproximație de 3 luni, cum eu sunt născut în februarie am reușit să câștig…și am adus imensul sombrero în România fără să-mi pese că arăt caraghios, măcar l-am folosit la Abracadabra. De altfel mai voisem să vin acasă cu un pistol de jucărie care i-ar fi folosit Magicianului dar vameșii de la New York l-au confiscat, ei n-aveau chef de joacă.

În ultimii ani s-a considerat că epoca jocurilor de Arcade a trecut dar , surpriză, în februarie 2016 Nevada a legiferat introducerea jocurilor bazate pe îndemânare în cazinouri pentru a atrage tineretul! Imaginați mașini de Angry Birds sau Candy Crush lângă mesele de poker de la Bellagio! Industria cazinourilor e înfometată de nou!

Ce va fi în viitor? Poate granița dintre joc și realitate se va subția? Prin vara lui 2016 niște bandiți înarmați din  Missouri și-au atras victimele într-un loc ascuns folosind aplicația de joc Pokemon Go, un fel de căutare de comori. Deci?

Showul

Cel mai faimos show din Las Vegas a fost, neîndoielnic, Siegfried and Roy la Mirage, inaugurat în 1990 și sfârșit dramatic pe 3 octombrie 2003 când un tigru l-a atacat în timpul spectacolului pe Roy Horn. Numiți „magicienii Secolului” ei au uimit audiența cu un show gigantic de pe urma căruia n-au mai rămas decât amintiri, tigrii care se mișcă leneș în vitrinele de pe coridorul de intrare în Mirage sau în Secret Garden. A fost un fenomen de neegalat deși tigrii continuă să fie protagoniștii multor showuri magice ..cum ar fi Rick Thomas unde ne-am distrat și noi…
Showurile din Las Vegas sunt o componentă principală a ofertei. Există cam 116-120 de spectacole în teatre fără a mai socoti sutele de concerte din lounge unde vin toți artiștii care contează. Doar Parisul are mai multe teatre dar diversitatea entertainmentului aici e fabuloasă…Servești o băutură – multe săli de spectacol au mese dar nu este sistemul francez de diner show decât la Tournament of the Kings la Excalibur unde plătești cam 50$- și asiști la spectacol iar adesea participi…iar meniul e unic, o supă și un pui fript. Țin minte că David Copperfield alegea spectatorii aruncând baloane în sală și Christian s-a străduit zadarnic să prindă unul ca să vadă pe pielea lui cum se produce o magie… Poate la originea showului american stă cabaretul francez. Le apropie durata lungă de existență – pentru că o asemenea producție e costisitoare și se poate menține pe afiș ani îndelungați, publicul, predominant turistic, se înoiește permanent. Accesibilitatea e accentuată de lipsa textului vorbit, dansul, muzica și magiile de cabaret fiind suficiente, pe această linie a apărut și câștigat Cirque du Soleil…Durata lungă e de tradiție, la Paris la Moulin Rouge am văzut Feerie de 2 ori…aceleași tablouri dansante doar momentele de iluzionism se schimbă, multe muzicaluri țin afișul decenii…la Londra am văzut Cats în 1998 care se juca din 1981 iar favoritul meu, Phantom of the Opera a sărbătorit deja 25 de ani, se juca și în 2010 la His Majesty s Theatre când am mers la teatrul Adelphi pentru Love Never Dies, continuarea pe care a oferit-o fanilor Lloyd Weber. Credeți că nu m-am bucurat să văd Phantom…și în varianta de la Venetian?
Revistele de tradiție pariziană există și în Vegas, cu trupele de showgirls topless /de regulă la spectacolul de seară de la 10 p.m./…au în frunte Jubilee de la Bally care se pare că joacă de 28 de ani, Folies Bergere la Tropicana, Crazy Horse la MGM, Crazy Girls la Riviera, Oh La La la Paris…Există un film din 1995, Showgirls, cu Elisabeth Berkley care merită văzut pentru a te apropia de culisele teatrelor de acest gen din Vegas…La Tropicana am câștigat biletele la o loterie pe care o organizau în hol ca să aducă clienții, având ca punct de atracție câte o fată în costumația tipică, puteai să faci fotografii cu ele dar mă întreb cum arată acum, peste mai bine de 10 ani Crystal sau Jennifer, două superbe showgirls…că eu știu cum arăt…Din păcate Tropicana a înlocuit decorativa loterie cu o banală acrobație aeriană deasupra meselor de joc, poate din invidie pentru succesul celor de la Rio…. Folies Bergeres se joacă din 1959, e cel mai vechi show din SUA și se încheie în bună tradiție pariziană cu un can can de mare ansamblu! Iar dacă vreți ceva și mai sexy, poate combinat cu puțin masochism sau vampirism mergeți la Bite de la Stratosphere…Iar pentru spectacolele cu male dancers la mare preț sunt australienii cu Thunder la Excalibur sau Chippendales la Rio.
Showurile înseamnă tablouri dansante de amploare, costume costisitoare și extravagante, efecte sonore și vizuale deosebite, tematici exotice sau SF…De altfel și showurile Cirque du soleil, azi la modă, care au ocupat cele mai importante teatre au tematici diferite, două sunt pe apă, unul merge pe ideea de atracție sexuală, altul pe magie, altul omagiază Beatleșii…Cirque du Soleil are același avantaj de a nu folosi text…conglomeratul de etnii care populează America sau vin în vizită nu stăpânesc toate subtilitățile limbii engleze ca să guste, de pildă, spectacolele de proză sau comedie… David Copperfield vorbea uneori excesiv de mult, ne-a ținut un speech interminabil despre bunicul său dar era un truc, câștiga timp pentru ca mașiniștii să monteze….Și la Cirque du Soleil apar componente ale showului tipic american bazat pe multe efecte tehnice, costumația extravagantă , tematica ..e necesară povestea, scenariul fiecărui moment indiferent că e vorba de O la Bellagio /O adică Eau-apă/ Ka la MGM, Love la Mirage /un omagiu Beatles, show realizat după dispariția vestitului Siegfried&Roy/…Zumanity la NY, Mystere la TI și Le Reve la Wynn…Artiștii de circ sunt completați de acrobați, gimnaști celebri – cum este britanicul Terry Bartlett care a devenit clown în O, românul Rareș Orzață, Dașa Nedorezova din echipa de înot sincron a Rusiei devenită coregraf acvatic la Le Reve și alții. Sunt sal au fost și muzicaluri clasice cum ar fi Menopause la Hilton, Jersey Boys la Palazzo, desigur Phantom of the Opera la Venetian….să adăugăm aici omagii aduse unor idoli muzicali – Legends in concert la Harrahs, Rat Pack is Back la Plaza, American Superstars la Stratosphere unde sunt imitați desigur Elvis dar și Michael Jackson, Britney Spears, Christina Aguilera…se inventează concertul care n-a avut loc niciodată- Sinatra și Barba Streisand împreună, să pomenim La Cage la Riviera, mulțimea de comedieni imitatori ca Danny Gans, George Wallace, Gordie Brown, showurile concert ale unor celebri de mult Wayne Newton cu 50 de ani de carieră sau Barry Manilow,, spectacolele care se succed la Coliseumul din Caesars cu Celine Dion, Cher, Elton John sau Bette Midler….programele moderne de la House of Blues la Mandalay Bay și sutele de prezențe muzicale în lounge…Pe favoritul meu în country music, Garth Brooks, Wynn l-a convins să revină în 2009 pe scena de la Encore…Sunt și o mulțime de spectacole de comedie ..Ar urma spectacolele de magie cu unii protagoniști celebri…Rick Thomas la Tropicana, Lance Burton la Monte Carlo, Hans Klok la Planet Hollywood, Penn și Teller la Rio, Blue Man Group la Venetian. Pe David Copperfield care vine des și de obicei la Caesars l-am văzut la Hollywood Theatre la MGM… Aici nu se pactică iluzionismul mărunt, se mizează pe iluzii grandioase…în fața noastră care stăteam în primul rând la Rick Thomas tigri imenși apăreau și dispăreau. În copilărie…tare de mult deci…am fost uimit la circ de un rus care suspendase două cabine de lemn la distanță și apărea când în una când în alta de parcă se teleporta…asemenea trucuri multiplicate de n ori țin și astăzi,executate cu o logistică importantă și secretă…. De altfel Magiile sunt la mare preț și peste tot găsești mici shopuri unde se vând tot felul de gadgeturi cu care poți să-ți uimești familia și prietenii.…Dar și un spectacol simpluț, mai mult destinat copiilor, cum e dresura de câini și alte animale a lui Petrovich, show unde ne-a dus nora mea Anne, merită atenție.
Prețurile sunt destul de mari dar cum există la Londra în Leicester square sau la Paris in place de la Madeleine agenții care scot la vânzare bilete disponibile pentru aceiași zi sunt și aici …Apoi există showuri de matineu, ieftine sau chiar gratuite, care speculează prezența clienților în cazino… Am văzut destule dar deosebit este Masquerade Show in the Sky de la Rio …Pe niște șine montate pe tavanul unei mari săli de joc circulă vehicule alegorice pline cu dansatori și cântăreți, jos alții evoluează pe o scenă în timp ce mulți clienți continuă să joace imperturbabili la slot machines…
Desigur, spectacolul merge mână în mână cu marketingul…fiecare cazinou are un shop unde se vând obiecte care poartă logoul showului sau devine un suvenir…la spectacolele temporare magazinele funcționează adesea mult timp înainte și după prezența vedetei. Am văzut astfel un shop dedicat lui Elton John cu vestminte și pantofi despre care nu vreau să povestesc sau unul pentru Cher, o vedetă deloc tânără dar al cărui show, agrementat cu tablori dansante, decoruri luxuriante și efecte vizuale a fost tipic american, dinamic și plin de vervă. Apropo, nu este permis să filmezi sau să fotografiezi, adeseori aparatura se lasă la intrare pentru mai multă siguranță…

Ar mai fi multe de spus despre showurile de la Vegas, important e că multe dintre ele merită văzute…

 

Jurnal de Las Vegas [1]

Jurnal de Las Vegas 1995-2016…[I]

Din 1995 am fost în Las Vegas de mai multe ori..am asistat la schimbările petrecute permanent, am văzut dispariția unor vechi edificii – de pildă dispariția bătrânului Sands- am admirat cum se construiește rapid New York New York sau The Venetian, am fost la inaugurarea Canal Shoppes sau la deschiderea cu focuri de artificii a Grand Valley Ranch am fost martor anilor de criză dar și de redresare astfel că am multe de spus și o groază de amintiri.  Norocul sau întâmplarea m-a purtat și spre alte zone ale SUA, New York sau Los Angeles, am fost la Niagara și Grand Canyon iar invitația doamnei Mama Jo care patronează un post de televiziune în South Carolina, canal 16, unde am participat la programul dânsei Nite Line,  mi-a făcut cunoștiință cu sudul..Jurnalul de Las Vegas într-o formă scurtă a apărut pe blogul meu, l-am inclus și în cartea „Două vieți„ iar acum s-a dezvoltat devenind o sinteză a unor călătorii de mai bine de 20 de ani…

Aeroporturi

Înainte de a ajunge la Vegas am trecut prima dată oceanul, cu soția mea Lucia, în 1994 mergând la Cleveland, Ohio unde se așezase de puțin timp fiul nostru Christian. E drept, povestea mea se va concentra pe viața din Las Vegas dar nici primul contact cu America nu merită trecut cu vederea. Prima aterizare- aeroportul din Chicago, O Hare International. Veneam cu Airbusul ”Transilvania” A 310, o cursă Tarom pe ruta București–Timișoara-Amsterdam-Chicago.  În avion de la rândul 21 era rezervat pentru fumători, știți că pe atunci se fuma în avioane?Taromul ne-a dus pe 1 august iar American Airlines ne-a luat în continuare spre Cleveland, Ohio unde trăia  atunci fiul nostru …De ce Timișoara? Escala era necesară pentru că mulți sârbi nu mai puteau călători spre America din cauza războiului din fosta Iugoslavie iar Taromul a știut să profite oferindu-și serviciile… Peste un an eu am zburat spre Australia, ceea ce era atunci o aventură, când te gândești că Dana Rogoz nici măcar nu devenise Abramburica iar acum în 2016 s-a dus să-și plimbe băiețelul de doi anișori în Australia, ceea ce este un semn de normalitate. Tot cu Tarom am pornit – care zbura la Bangkok și de acolo la Beijing, acum cursele lungi au dispărut din repertoriul companiei românești iar ca să restabilească legătura cu Beijingul aud că au nevoie de aprobarea rușilor să le survoleze teritoriul…?! Eu am avut noroc și m-am întors cu Taromul dar n-au avut noroc alții pentru că aeronava Airbus „Muntenia„ a pornit peste o săptămână spre Bruxelles dar a ajuns la Balotești…Tragic. Eu  cu soția mea Lucia ne-am îndreptat spre partea vestică a planiglobului, ajungând abia în 1995 prin Shanon și Chicago la Las Vegas unde Christian s-a stabilit pare-se definitiv, deschizând astfel un șir lung de călătorii în orașul care nu doarme niciodată. Din 1999 cursele Tarom s-au risipit, ne-am mutat pe British Airlines cu care zburăm și azi. E drept survolul din mai 1999 încă ocolea zona de conflict din fosta Iugoslavie…La București se inaugurase noul terminal dar la Londra încă se ateriza pe Gatwick de unde luai Speedlink spre Heathrow –mă rog, atât de rapid că făcea o oră- și te îmbarcai de la Terminalul 4 .Adesea trebuia să înoptezi la Londra pentru că nu aveai legături și n-a fost rău, o noapte la Meridian Gatwick cu o zi de plimbare prin oraș  sau la Novotel Heathrow în West Drayton Middlesex…  La LAX, aeroportul din Los Angeles, aterizai pe Tom Bradley terminalul internațional și de acolo pe jos, cu bagajele în cărucior, cu sudoarea căzând șiroaie pe tine datorită umidității la Terminalul 7 United, penultimul din cele 8 . …Acum se zboară direct  la Heathrow pe terminalul 5 și de aici BA te duce direct la Vegas…abia ai timp să iei un lunch la Gordon Ramsay Plane Food…

Trecusem deja prin aeroporturi destul de mari, Roissy la Paris, Amsterdam, Frankfurt, Madrid, Roma, Sidney , aveau să urmeze altele ca New York, Los Angeles, Dubai, Londra dar aici, cum mă prevenise Christian la telefon și nu-l crezusem, era un infern…coridoare interminabile pe care circulai pe walkwayuri unde erai avertizat vocal să fii atent că se termină ca să nu cazi în nas, aerogări diferite pentru companii diferite, un tren care le lega, semne care anunțau că aici totul e „mare”, în primul rând pentru că dispun de spațiu, marele avantaj al Americii dar, adesea, transformat în dezavantaj…Și pe aeroport spațiu de decolare nu era suficient și pilotul de la American Airlines ne-a ținut de vorbă o oră cât a așteptat la imensa coadă să-i vină rândul…asemenea așteptări, incluzând aterizările, unde așteptarea se traduce prin lungi ocoluri prin aer dătătoare de emoții,  sunt peste tot, de la New York la Londra datorită unui trafic uluitor de aglomerat, chiar și în Vegas sunt peste 700 de curse care vin sau pleacă zilnic ceea ce duce la o rată de 1 minut fiecare…De altfel din curtea casei aflate nu departe de Mc Carran puteai vedea toată ziua avioane înșirate la coadă așteptând cuminți aterizarea, iar noaptea când navele își aprind luminile e chiar un spectacol…atenție, fără poluare sonoră! O aglomerație care nu s-a risipit niciodată, dimpotrivă, și spațiul din era devine tot mai strâmt…E drept că se mai întâmplă să rătăcești prin văzduh și din alte motive cum ar fi sosirea în avans față de orar – ni s-a întâmplat recent chiar la București cu o cursă British de la Londra și…ne-am bucurat, capitala noastră intra în rândul lumii!?

 

Desigur, prima dată „marea traversare„ îți rămâne în memorie…și mi-am regalat privirile văzând de sus Islanda, sudul Groenlandei acoperit de ghețari, intrarea în Canada peste peninsula Labrador, Quebec, Montreal, Otawa, în fine lacul Michigan și apoi Chicago…

Luni 16 octombrie 1995 am pornit prima dată spre Las Vegas..Christian se stabilise la Las Vegas, oraș în dezvoltare, în plină creștere, ceea ce aveam să constat singur pe parcursul a vreo 20 de ani..deci unde găseai joburi…Sigur, faima orașului vine de la gambling..Fusesem la Melbourne cazat chiar la Centra Hotel unde se afla un imens cazinou – primul în care călcam și care m-a uimit, mai multe etaje aglomerate cu mese de joc, aparate, baruri față de care stabilimentele din București, răspândite rapid, păreau niște coșmelii… la telefon Christian  mi-a spus să nu mă ambalez, ce văd e floare la ureche față de Vegas….Din nou a avut dreptate …Acum am traversat oceanul prin Shanon-Irlanda, tot spre Chicago de unde după mai bine de 3 ore zbor de noapte am aterizat în LV..Prima priveliște LV by night este de neuitat, o mare de lumini în care se conturează clar cazinourile de pe Strip…aeroportul fiind chiar în capătul Stripului, nu departe de faimoasa inscripție „Welcome to fabulous Las Vegas”. Aeroportul Mc Carran – unde nu lipsesc mașinile de joc- are 95 de porți pe care trec anual cam 46 de milioane de oameni…O precizare, aeroportul a fost construit aproape de faimosul panou  unde toți turiștii se înghesuie să facă fotografii, de aici începe Stripul și Mandalay Bay nu e departe ..dar aeroportul nu se mai poate muta. E ca și cum Otopeni s-ar afla pe la Arcul de Triumf…În august 2016 se inaugurează noul turn de control al traficului aerian și dezvoltarea continuă la McCarran…

Ca și în alte domenii dezvoltarea tehnologiei și-a spus cuvântul, avantajul vârstei este că am putut vedea cum se schimbă lucrurile în timp, de la primul zbor în 1967 de pe Băneasa, pe atunci singurul aeroport internațional al Bucureștiului…De altfel și în alte locuri s-au construit noi aeroporturi – la Paris am aterizat pe Bourget sau Orly înainte de a folosi Roissy Charles de Gaulle- și am constatat că multe construcții noi se fac cu proiecție spre viitorul îndepărtat și nu se limitează la nevoile imediate pentru ca apoi să se apeleze la extinderi. Sistemul american e gândit de la niște proiecții organizatorice clare, există terminaluri și check-inuri separate pe companii ușurând plecările. E drept la sosiri ai adesea de parcurs distanțe mari și multe aeroporturi au trenuri care leagă terminalurile sau, pentru distanțe scurte, walkway-uri. De mult am văzut la Copenhaga trotinete iar la Dubai sunt mașini de transportat bagaje care pot duce grupuri de călători pe lungul coridor spre graniță…Ce va fi în viitor se va vedea…traficul aerian crescând continuu. Interesant e că pe Aeroporturile americane majoritatea traficului este intern, avem de a face cu un imens continent unde se circulă intens, la Vegas de pildă sunt foarte puține curse externe- practic doar British Airways leagă direct Europa prin Londra de Vegas, cursa pe care o preferăm și noi – de aceea terminalul internațional de pe Mc Carran, nou de altfel, e practic gol! Dar au trecut de mult vremurile când trebuia să ajungem la Chicago, New York, Minneapolis, LA sau Dallas pentru o legătură spre Nevada.

După 11 septembrie am aterizat pe niște aeroporturi  americane unde patrulau militari cu arme înfricoșetoare privindu-te iscoditor. Nu știu cum se face dar pe aeroporturile americane securitatea dă roade în timp ce prin alte părți – de pildă Bruxelles sau Istanbul- teroriștii fac victime bătându-și joc de măsurile de securitate. E drept că s-au înmulțit măsurile de conjunctură, am fost descălțați, în SUA se practică o scanare corporală serioasă, în Dubai ți se scanează irisul, or mai fi și alte neplăceri trecătoare prin alte locuri pe unde n-am umblat dar dușmanul numărul 1 al jihadiștilor, America, pare că se descurcă mai bine…în ciuda amenințărilor permanente ale talibanilor care nu mai pot face altceva decât să-și omoare compatrioții, să se arunce în era pe lângă vreo ambasadă americană în speranța că vor „ciupi„ vreo victimă care să nu fie de a lor, dar nu prea reușesc…

Disciplina socială
Prima constatare, din start- disciplina socială… De la aeroport unde scria clar No smoking am învățat să aprind țigara afară. Fumatul era interzis aproape peste tot și te obișnuiai foarte greu cu extinderea în lume a acestei interdicții…Vremurile când puteai fuma chiar și în avion mi se par preistorie. După un zbor foarte lung de la Bangkok la Sidney în care muream de pofta fumului în loc să mă bucur că merg prima data cu un JumboJet 747 sau să admir peisajul eram fericit că am debarcat pe aeroport ca să aprind în sfârșit o țigară dar era interzis și mi s-a atras atenția că sunt senzori  și în toalete…iar noaptea la Melbourne șoferul taxiului m-a așteptat să fumez afară în drum înainte de a porni în cursă.. Pe atunci fumam și trebuia să caut locuri disponibile, tot mai puține, în general în stradă sau la un cafe bar cum a fost cel de pe aeroportul Detroit unde plăteai 5$ pe o cafea insipidă – totuși mă bucuram de prețurile mici -1,94$ pachetul de Marlboro. 15,45$ cartușul dar în anii următori s-au scumpit, ca și benzina. Disciplina socială impune și educația. Sub 18 ani nu puteai cumpăra dar nici vinde băuturi alcoolice, nu mergea cu ”du-te puștiule până la colț și ia-mi o votcă!” Iar la market ca să-ți taxeze berea era chemat un vânzător cu vârsta legală! De altfel în supermarketurile americane sunt raioane protejate pentru băuturi alcoolice sau există liquor-shopuri speciale și nu se vindeau pe toate străzile…De asemenea nu toate localurile aveau licență de a servi alcool – lucru pe care l-am întâlnit și în Australia unde, ciudățenie, există localuri în care îți poți aduce băutura de acasă! Cât despre fast-fooduri..dacă le spui americanilor că la noi se vinde bere la McDonald fac ochii mari de uimire! Ați văzut în filme cum unii duc la gură o sticlă ascunsă într-o pungă de hârtie… să nu se vadă că bei pe stradă! -cu excepția Vegasului dar și pe acolo s-au mai restrâns ”libertățile” . DUI – condusul sub influența alcoolului e o crimă majoră în America. Dacă la mașină ți se găsește o cutie de bere goală se presupune că ai băut și se lasă cu pușcărie…Odată, la Greenville în Carolina de sud, am văzut cum angajații erau obligați să fumeze afară, în ploaie și mă bucuram că la mine în TVR era boierie, tăiai fumul cu cuțitul – ca să nu mai vorbim de băutură. Se bea și se fuma „pe șest„ chiar în studiourile de emisie! Când m-am lăsat de tutun mi-am dat seama că ei au dreptate! După un timp citesc că guvernul respinge nu știu ce directivă europeană care ar interzice un tip de țigări pe motiv că ar suferi pierderi bugetul…halal! Bine că există tot felul de asociații care luptă din gură pentru România Curată în timp ce nu poți intra într-un local din cauza fumului iar pe stradă…te așteaptă maidanezii. Desigur, anii au trecut și ne-am aliniat și noi cât de cât lumii, s-a interzis fumatul în spațiile închise dar se caută tot felul de chichițe pentru a evita legea, iar pasionații înrăiți sunt furioși și postează tot felul de proteste…Pariez că în anotimpurile reci când fumatul pe stradă va deveni incomod se vor găsi soluții de a ocoli legea…eu când fumam recunosc că nu suportam să fumez în aer liber, mi se părea că vântul, chiar cea mai mică adiere, îmi fumează țigara și-mi strică plăcerea. Ține de anecdotica tinereții mele când ieșeam cu echipa de filmare la 7 dimineața la aer curat pe malul unui lac superb, ne aprindeam Carpații și Mărășeștii mototoliți și clamam că facem parte din Asociația Plămânilor Sănătoși…Slavă Domnului, n-am nimic la plămâni dar kilogramele adunate au fost multe, la un moment dat foarte multe, în decembrie 2001aveam 235 pounds, în 2007 deja 260 pounds abia mai târziu am slăbit ajungând prin 2009 la 221-225 pounds…astăzi am, pe cântarul din România, în jur de 100 kg și Luci mă îndeamnă să scad sub sută dar e mai greu, a trecut și tinerețea odată cu fumul țigărilor…

Alte câteva observații preliminare s-ar cuveni asupra relațiilor umane. Prima dată în Cleveland patronul car-dealershipului unde lucra Chris ne-a oferit un Ford Taurus pentru familie să ne plimbam prin Ohio, Pennsilvania și Niagara . La Vegas va fi un Lincoln Town Car pentru Marele Canion oferit de alt patron care socotea mașina angajatului său prea îngustă pentru toți /ca orice tânăr la începuturi Chris se încăpățânase să-și ia un Ford Probe sport, spectaculos dar incomod pentru pasageri/ . Atunci am aflat că patronul își ținea propriul fiu și moștenitor ca mecanic de atelier ca să învețe meserie…departe de lumea beizadelelor răsfățate care primesc mașini de lux din copilărie americanii cu bani obișnuiesc să-și lase odraslele să dea singuri piept cu viața ceea ce e cea mai bună școală…

În fine, zburând de la Detroit la Greenville/Spartanburg South Carolina am avut prilejul altor reflecții de data asta legate de viața din Sud. Total diferit de ce am văzut în Ohio-ul yankeu unde ca să mergi până la piața de fermieri escortat de tot felul de ciudați pilotând motociclete zgomotoase e o aventură neplăcută iar sfatul principal când ai de a face cu afro-americani e să nu-i privești prea insistent, s-ar putea ofensa! La Greenville pe Main Street politețea sudică te impresionează…oamenii se salută chiar dacă nu se cunosc și nu au pielea de aceiași culoare, își scot pălăria în fața unor necunoscuți, zâmbesc, sunt destinși și mai ales nu au acel aer războinic și rebel pe care l-am văzut adesea în unele cartiere din LA sau New York pe care ești sfătuit să le eviți. Nordul a câștigat războiul dar Sudul e mult mai civilizat și mai primitor. Și nici sud-vestul nu e departe. La Greenville, la Embassy Suites sau în The Teal Lounge, liniștit mall interior între blocuri, se cânta la pian iar oamenii necunoscuți, inclusiv cei de culoare își scoteau pălăria și te salutau. Asta nu înseamnă că problemele rasiale nu există, dimpotrivă, ele s-au acutizat chiar dacă președintele Barack Obama susține că America nu cunoaște azi o recrudescență a diviziunii pe teme rasiste, că indivizi de genul ucigașului de polițiști din Dallas sunt  demenți izolați . Voi reveni.

Las Vegas și Clark County au o ordonanță de „curfew„, nimeni sub 18 ani nu are voie pe Strip după 9 seara neînsoțit de o rudă, vârsta minimă pentru joc este de 21 ani, adulții nu pot juca având copiii cu ei, nici măcar în cărucioare etc….Doar în seara de Revelion poți vedea tineretul local,  elevii, ieșind singuri și masiv în stradă pe Strip în rest nu! Și e vorba de o populație de peste 2 milioane rezidenți, creșterea fiind de 4,9%, în fiecare lună venind aici 4500 de oameni ceea ce proiectează la 3 milioane populația din 2020. Dar regula e regulă și se opune haosului pe care-l cunoaștem bine…

Ceva despre bacșișuri…aici sunt parte integrantă a economiei. În cazinouri lași bacșiș de câte ori câștigi, când joci băutura e gratuită însă oferi fetei 1 dolar de fiecare pahar adus, măcar  din plăcerea de a-i admira ținuta, barmanul ia 1-2 $ de băutură, la hoteluri, în restaurante lași 15-20%, la bufete pui pe masă la plecare 1-2$,  în cluburile de noapte de asemenea. Sunt multe persoane care își câștigă existența de fapt din bacșișuri – fetele care servesc băuturi, strip-teas-ele cărora le strecori bancnote pe unde poți…Îmi amintesc de intrarea într-un teatru parizian unde exista un anunț…plasatoarele nu primesc salariu, trăiesc din ceea ce primesc de la oameni. Aici bacșișul e sursă unică de venit pentru multe meserii și nu vorbesc doar despre moda „fotografiilor amintire„. Cu ani în urmă o mulțime de latini cam jerpeliți îți oferea pe stradă pozele-carte de vizită ale unor animatoare care se vindeau pe bani puțini, astăzi fetele și-au pus ținute luxuriante de show-girls și fac poze cu tine pentru câte un dólar iar latinii transpiră sub costume grele de Batman sau Mickey ca să te fotografiezi cu ei. Totul evoluează…și sărăcia.
Locuința

Primul oraș din America  unde am ajuns era Cleveland Ohio, fiul meu locuia la Middleburgh Heights și nu pot omite din jurnal meniul primei seri – tipic american, barbecued ribs, nici patul cu apă în care am dormit – water bed era un moft la modă.
O altă constatare făcută tot la  primul contact cu America…lumea ”bună” se retrage din centrul orașului spre periferie, fenomen care se simte de mult și în Europa, deci și la București. Downtownul, centrul compus din câteva clădiri înalte, sedii de bănci, birouri, administrație e un loc unde muncești și nu unde locuiești. Orașul rezidențial nu înseamnă blocuri ci case, de obicei case de familie mai mici sau mai mari, cu etaj sau mai mult fără, cu piscină sau nu dar mereu cu un front-yard unde ești obligat  sub amenințarea amenzii să tunzi la timp iarba și cu un backyard, curtea din spate unde te odihnești, unde faci un barbecue, unde se joacă copiii…și obligatoriu cu garaj. Chiar și la Vegas casele au garaj deși, datorită climei, mașinile pot rămâne parcate afară. Te miri însă că pe străzi nu întîlnești deloc copiii! Nu aleargă, nu bat mingea, nu fac gălăgie…copiii se duc la școală cu autobuzele galbene sau cu părinții iar acasă stau înăuntru sau în curtea din spate. Atât. De altfel pe jos nu umblă mai nimeni…cu excepția Manhattanului, desigur, a Stripului din Vegas sau a downtownurilor marilor orașe acestea din urmă fiind dominate tot mai mult de o populație informă, pestriță, neatrăgătoare ceea ce contribuie la migrația spre zonele liniștite și mai sigure din periferii.
Spațiul a fost atuul Lumii Noi. Poate nu mai e…. Specific american nu sunt zgârie norii – cum mulți poate cred – ci casele înconjurate de curți, întinse pe artere lungi și perpendiculare…pentru că s-a construit, și încă se mai face, pe mari întinderi libere. Am văzut din avion spații unde se construiau viitoare localități, toate străzile erau trasate înainte …presupun că și utilitățile se instalau din timp în așa fel încât se evita deranjul permanentelor șantiere și săpături de care acasă suntem sătui.

De ce să se înghesuie oamenii în blocuri când pot trăi comod așa? De aici locul de seamă acordat automobilului. Spații mari înseamnă drumuri lungi și fără mașină nu poți exista, de unde o industrie înfloritoare care a produs automobile mari și încăpătoare potrivite cu șoselele suficiente și cu prețul redus al benzinei. În timp benzina s-a mai scumpit – dar tot e mai ieftină ca în Europa- iar mașinile au devenit mai mici deci mai puțin consumatoare. Lăsând deoparte New Yorkul care e un oraș special – mai ales Manhattanul- tipic american este strada lungă bordată de case și curți, fără magazine și vitrine, pentru că nu există pietoni. La intersecțiile principale se amenajează câte o Plaza unde sunt localizate diferite shopuri, restaurante, servicii, întotdeauna cu spații de parcare. Vrei să te duci la supermarketul „din colț” o poți face și pe jos, dacă ai de mers nu mai mult de 15-20 de minute dar e mai bine cu mașina, cum să transporți cumpărăturile, doar n-ai să vezi lume cărând sacoșe pline pe stradă…Pe alt plan asemenea orașe au și un aspect arhitectural plăcut, se evită haosul urban găsit adesea în Europa. Parisul, dacă are aspectul acela elegant pe care îl admiri se datorează mai ales interdicției ca vreo clădire să depășească standardul de 6-8 etaje /25 de metri/ ceea ce conferă un stil și o unitate nebănuite. /Dar, în paranteză fie spus, face ca excepția, Tour Montparnasse, să fie dezagreabilă, părerea mea/ . Cum oare să se înghesuie fără să stea la bloc 12 milioane de oameni în aria metropolitană Los Angeles-Long Beach-Santa Ana? Ei bine, se poate. Când ajungi cu avionul acolo practic traversezi orașul – aeroportul e pe partea dinspre ocean- vezi o uriașă, nesfârșită întindere de case, grupate frumos pe diferite artere ca nervurile unei frunze, racordate printr-o rețea de autostrăzi uluitoare…sunt 80 de districte incorporând comunități, localități și enclave anexate marelui LA. Downtownul, de la distanță, pare un pumn minuscul de săgeți înfipt vertical într-o mare de căsuțe. Totuși, deși dispun de un complex sistem de transport, mai există 3,4% din populație care merge la muncă pe jos…Iar dacă vii cu mașina – am trecut și prin experiența asta- pregătește-te să înfrunți un calvar al aglomerației care, pentru cei antrenați în infernul traversării Bucureștiului, poate nu e mare lucru. Dar tot spațiul te ajută pentru că el permite o organizare a circulației de care profiți…Și încă un lucru. Trafic intens nu înseamnă că se așteaptă, ba se circulă, chiar dacă mai lent. De altfel, în materie de circulație, continui să cred că organizarea e cheia, mai ales că prin tradiție omul sărac se gospodărește cât mai eficient ca să cheltuiască mai puțin, sensurile unice fiind, de pildă, una din bunele soluții europene. De câțiva ani deja în apropiere, pe Bd Lacul Tei s-a amenajat o porțiune cu unic sens de circulație, idem pe Ramuri Tei ca sens opus …s-au plantat noi indicatoare care stau și azi acoperite cu plastic pentru că bani s-au cheltuit dar …la loc comanda.   Și așa mai departe.

Locuințele ieftine de bloc au apărut în Europa după război când a existat o criză a locuințelor– vezi faimoasele  HLM /Habitation a Loyer Modere/ care au înconjurat Parisul oferind locuință nu doar muncitorilor care veneau din rural dar mai ales imigranților din fostele colonii care apoi și-au adus cu ei rudele…de aici își extrag radicalii islamici teroriștii care însângerează istoria mai ales în Franța sau Belgia. Există însă și alte cauze, istorice /nevoia de apărare în Evul Mediu/ economice dar și de spațiu, ale apariției blocurilor din care majoritatea astăzi pleacă spre confortabilele periferii…în America doar la New York sau LA cartierele mărginașe trebuie ocolite gen East Hollywood, Fairfax, South Central..Dacă citiți lista cu bandele de stradă –sunt zeci street gangs- vă cutremurați, și am să citez la întâmplare Armenian Power, Black Guerilla, Asian Boyz, Hells Angels, Mexican Mafia, Mongols motorcycle, Arian brotherhood, Nazi, Triad…Mai vreți?  Poate n-o să credeți dar în 1995 când am mers cu mașina de la Vegas la Los Angeles Christian și colegul lui Gaby au luat în portbagaj un shot-gun…nu ca să-l folosească dar ca să-l arate la nevoie!?
Locuința, reședința pe care ți-o alegi aici se face în funcție de venit dar  îți oferă  tot confortul pe care ți-l poți permite. Când vei cîștiga mai mulți bani te muți cu ușurință într-o altă locuință, mai bună, americanii sunt mereu în mișcare…Ca să beneficiezi de apartamente cât mai mari și mai bune obiceiul e, pentru cei singuri, să-și caute un room mate, un tovarăș de apartament. Christian , până când s-a însurat și au cumpărat casă a locuit în diferite condo-uri mutându-se mereu, pe măsură ce câștiga mai bine ..De aceea americanul nu se încurcă să adune obiecte și mobile peste măsură, tot ce are transportă în mașină sau închiriază o dubiță U-Haul…în caz că partenerul vine cu o masă mai bună pe a ta o ții într-un storage până când ai nevoie…Să dau ca exemplu Pacific Islands Apartments pe Green Valley Parkway unde am trăit acest tipic resort-style living…case cu etaj, apartamente cu intrare separată și 1-2-3 dormitoare cu băile aferente, living comun cu fireplace, dining room și bucătărie comună…la 2 dormitoare prețul de azi este între 845-1080$, partea leului, cam 3/4 o plătește chiriașul principal care dispune de master bedroom. Accesul cu animale e permis/ dar nu peste tot/..aveam pe atunci un cățeluș simpatic, Newman, care ne aștepta privind pe geam și se bucura nespus să-l scot afară – eu aveam timp mai mult. …Singurui inconvenient, tomberoanele erau la poartă dar adesea Christi ducea gunoiul cu mașina!…Complexul are dotările necesare…piscină cu cascadă , jacuzi, club, sală de fitness , spațiu de parcare, unele au terenuri de tenis, pentru golf te deplasezi la un club…Din 2014 am stat la Meridian Luxury Condos pe East Flamingo, foarte aproape de Strip și intersecția de la Bellagio unde e puțin mai scump dar ai același confort, piscina are apă încălzită deci e accesibilă tot anul, apartamentul e mobilat, în bucătărie găsești tot ce ai nevoie, garajul e subteran și de acolo urci cu liftul deși sunt doar 2 etaje..dar dacă ai de cărat cumpărăturile e mai ușor, mai ales că găsești jos cărucioare în care să-ți pui pungile pline.

Acest sistem de conviețuire s-a răspândit și în Europa /la noi vezi complexele din Băneasa și nu numai…Când s-a însurat și au cumpărat casa de familie din Henderson în 2004 am asistat la procesul achiziției…foarte interesant, în prezența agenților imobiliari se chema un expert care cerceta starea casei și întocmea pe loc un raport pe care îl printa imediat și unde găseai toate evaluările făcute și remedierile necesare. Confortul e practic același…două dormitoare, living, dining și bucătărie dar ai piscina ta în curtea din spate, garaj închis și spațiu unde să zburde cățelușii familiei, din 2012 în număr de 4…Despre casa pe care au cumpărat-o în Pahrump și unde  Anne și Christian s-au mutat în mai 2016 voi vorbi mai târziu.
Las Vegas e situat în nordul deșertului Mojave, are vegetația săracă tipică dar te impresionează prin diversitatea culorilor florilor plantate, frumusețea gazonului de iarbă lipit de sol deși adesea e vorba de iarbă artificială! Sigur, la Mount Charleston –35 de mile depărtare, destinație de recreere preferată de localnici – găsești pini și arbori de munte ca și zăpadă. Palmierul e prezent peste tot, îl găsești și în curțile caselor iar, în plus, la Christi în fața casei exista un măslin sălbatec. Dar deși te afli în deșert totuși poți să cumperi orice produse vegetale sau animale dorești…Supermarketurile gen Raley’s, Albertsons, Smith’s sunt pline de oferte. Există rețele de magazine speciale ca Trader’s Joe sau organice – Whole Foods dar și piețe de producători! Chiar și Anne a crescut în backyard câteva legume și verdețuri, mai mult de distracție…Prețurile sunt accesibile și la un drum prin supermarket nu lași mai mult de 20 de dolari ca să iei ce-ți trebuie. Iată cumpărături prin 2001 la Raley’s…0,99 pâine italiană, 2,64 roast beef, 2,94 swiss cheese 1,32 bavarian ham, 2,04 mortadella 1,48 smoked turkey /mezeluri, brânzeturi luam cam 200 de grame/ 0,90 coleslaw, 1,49-6 ouă, 1,29 unt, 1,69 orez Uncle Ben, 0,43 roșii, 2,49 pui gătit, 0,41 cartofi Idaho pentru copt, 3,95 carne tocată pentru perișoare, 0,08 ardei iute jalapeno, 0,17 morcovi, 0,52 ceapă, 1,29 capellini Barilla, 1,19 oțet, etc. Ca băuturi: 1,39 Perrier, 5,49 – vin Chianti de 1,5l, 0,99 Ice Tea, 0,59 apă plată, 0,89 tonic water, 0,99 pepsi… Sigur, peste ani prețurile au mai crescut dar nu mult și media cheltuielilor s-a păstrat…

Americanii, indiferent cât câștigă, sunt economi, ei știu că e mai ieftin cu cât iei mai mult, caută iefteniri, solduri, promoții, bargains, colecționează și folosesc cupoane, adesea îi vezi în supermarketuri cu creionul în mână notând și comparând prețuri. Pe atunci Christian îmi spunea că masa pe zi te costă cam 10 dolari , 80 de dolari asigurarea /firma plătind și ea identic pentru că o zi în spital te costă 20000 iar o operație peste 100000, chiria 460 –incluzând utilitățile, electricitatea 30 telefonul 25, cablul, asigurarea pe mașină 90 pe lună, benzina 40-50 /cam 1000 de mile pe lună/ rata la mașină 300….În 1995 notam care sunt cheltuielile medii ale localnicilor…locuința 20-30% datoria și creditul 12-17% mâncarea 10-15% altele 8-12% distracție, călătorii 6-14% transport 6-10% îmbrăcăminte 5-10% economii sau investiții 5-10% educație 5-7% utilități 5-7% sănătate 2-20% asigurare 2-5%. NU figurează în statistica asta nici bacșișul nici șpaga…dar nu sunt inexistente, mai ales în Vegas.

Pasiunea românilor pentru marfa Second hand își are egalul în zelul cu care turiștii dau buluc să scotocească prin magazinele Ross Dress for Less care se învecinează pe Strip cu cele mai exclusive firme. Pentru chilipiruri te poți duce la  South sau la North Premium Outlets în downtown   să iei 2 perechi de Levi cu 50$, sau la Chinatown Plaza, la 99 Cent Only Store și multe altele. Recent s-a deschis unul din cele mai mari open-air markets din lume, Grand Bazaar, chiar în buricul Stripului, în față la Bally unde era un tunel cu walkwayuri care te ducea în cazinoul construit la distanță de stradă. Ei bine distanța asta s-a umplut cu magazine, pe undeva seamănă cu barăcile de lemn care îți oferă de toate și mărunțișuri pe litoralul Mării Negre.  Asta într-un oraș unde găsești absolut orice firme de lux…

Desigur, cu anii, prețurile s-au mărit…dar și venitul, ceea ce duce, cum am mai spus, la ridicarea nivelului de trai personal, o locuință mai bună, o mașină mai bună etc. E foarte important să înțelegi că, tânăr fiind, la început de drum în viață, poți avea tot ce-ți dorești dacă muncești, nu e nevoie să aștepți ani de zile, nici să strângi la maxim cureaua -în tinerețea mea mâncai iaurt ca să aduni bani de mașină sau televizor/, n-ai nevoie nici de Prima casă sau alte oferte asemenea. Spre deosebire de europeni americanii nu sunt înclinați să-și cocoloșească odraslele, copiii trebuie să muncească de mici și beizadele care-și cumpără mașini de fițe sau avioane din banii „babacului” nu prea există aici. Am văzut moștenitori prezumtivi ai unor afaceri prospere puși să înceapă de la mătură, am văzut tinere fete care se rușinau că fiii lor purtau ciorapi rupți pentru că ele aveau slujbe modeste deși părinții lor cîștigau bine. În 2014 statisticile arătau că americanii au un salariu minim lunar de 960 euro ceea ce îi plasează după principalele 6 puternice țări europene în frunte cu Luxemburg …noi suntem mai în coadă cu 190 de euro lunar. Veniturile americanilor diferă cu mult faţă de cele ale românilor, însă deosebiri semnificative sunt chiar şi între cetăţenii statelor din SUA: venitul mediu pe familie din cel mai bogat stat este de peste 71.000 dolari/an şi de doar 37.000/an în cel mai sărac stat. Tot mai multe probleme ridică pensionarii, mai ales femeile în vârstă, în 2016 pragul de sărăcie era stabilit la 11.880$ în timp ce unii calculau că pentru casă, mâncare, transport și sănătate o persoană de 65 ani ar avea nevoie de 24.024$…Un bătrân pensionar spunea că în 1948, când a terminat școala erau 40 de oameni care munceau pentru un pensionar, în 1956 când a absolvit facultatea erau 11, când s-a pensionat erau doar 3,3 iar azi sunt 2,8…

Cum mai e pe la noi? Să-l citez pe Adrian Vasilescu –  „Datele țării noastre desenează o linie oblică, cu trei de șapte: a 7-a țară din UE după numărul de locuitori; a 17-a în baza PIB total și a 27-a (penultima din UE) socotind puterea de cumpărare din cele 28 de țări membre…. În nici o ţară şi în nici o epocă nu a putut fi evitată, în cazul scăderii numărului de locuitori, o dinamică negativă a vieţii economico-sociale„  Cât despre pensii, sunt nesimțit …de mici.
Clima

Cu mai mult de 300 de zile de soare pe an clima deșertică de aici te face să crezi că meseria de meteorolog e inutilă. Teoretic, temperatura iarna nu scade sub 4 – 5 grade Celsius iar verile sunt toride, în 2016 erau 42-44 de grade C în iunie!

În sfârșit ploaia e atât de rară…prima ploaie trăită de noi aici a fost pe 2 iunie 1999, merita notată în jurnal, afară erau 73 grade Fahrenhreit/cam 22 Celsius…și deși ei nu au canale de scurgere străzile s-au uscat repede… Ba chiar pe 29 ianuarie 2002 am văzut câțiva fulgi de zăpadă…ningea cu soare dar nu se mai văzuse așa ceva de 4 ani!La Vegas ploaia totalizează 10,5 cm anual, umiditatea e cam 29% și aerul uscat e o binecuvântare, nu transpiri, hainele nu ți se lipesc de corp, respiri fără greutate..Îmi amintesc că în Los Angeles curgea apa de pe mine, era o umiditate insuportabilă, de parcă mă aflam la Bangkok unde am suferit similar na chiar mai rău…Vara poți frige ouă pe capota mașinii dar cui îi pasă, peste tot e climatizare. Totuși în vara lui 2013 s-au înregistrat temperaturi record de 47 Celsius, vă vine să credeți?

În Vegas, oriunde te duci, pe stradă, în cazinouri, la shopping se poartă ținuta casual și, ținând cont de vreme, pantalonii scurți domină! Rareori seara vezi costume și rochii elegante la cei care au rezervări pe la localuri de lux sau cluburi de noapte . Fără nicio jenă poți intra în cele mai luxoase locații în sandale, șort și tricou sau top…Pantofii ușori, confortabili, ochelarii de soare nu lipsesc, ideea e că te îmbraci ca să te simți bine, comod, simplu . Altceva… aerisirea excelentă, pentru că în cazinouri sunt sute de clienți într-o sală imensă unde se și fumează dar nu se simte, aerul e ventilat, lumea se comportă civilizat, liniștit, rareori izbucnește un ropot de aplauze și râsete când cineva face jackpotul. Apoi confortul e pretutindeni, toaletele sunt de fapt rest rooms unde găsești gratuit cosmetice de tot felul și lustruitori de pantofi, ăștia pe bani….

În Las Vegas apa se joacă în fântânile de la Bellagio, în cascadele de la Wynn, Palazzo sau Aria, poartă gondole pe canalele de la Venetian sau te îmbie în nenumăratele piscine, jacuzzi, spa-uri…Ba chiar un proiect ca Lake Las Vegas se bazează pe un lac artificial în jurul căruia s-au aglomerat cazinouri și vile luxoase pe care le admiri navigând într-o ambarcațiune. Totul e făcut să uiți că te afli într-un oraș clădit in deșert. Apa este elementul vital esențial pentru supraviețuirea în deșert și înțelegi asta vizitând Springs Preserve – care e și un muzeu și o grădină și o proiecție spre viitor. Cine s-a plimbat prin Jardin des Plantes, St James Park, Englische Garden din Munchen sau El Retiro din Madrid – ca să nu amintesc de favoritul meu, drumul spre Castelul Peleș…poate fi dezamăgit de ariditatea pietrelor și vegetației, de canioanele de carton dar cheia e apa. Am văzut aici un documentar impresionant despre munca titanică de a construi barajul pe Colorado, Hoover Dam, care e plămânul deșertului, inaugurat în 1936, oferind Nevadei energia necesară ca și statelor învecinate. Lake Mead, imensul lac de acumulare cu malurile zdrențuite a devenit loc de vilegiatură – mai de mult l-am străbătut într-o mică croazieră…în jur doar piatră, stânci amorfe, un peisaj dezolant dar silueta copleșitoare a uriașului baraj îți dă fiori. Apa, stapânirea apei e victoria omului in lupta cu clima, cu deșertul. Sigur, la Springs Preserve poți vedea multe momente ale istoriei locurilor transformate în elemente de show. Las Vegas fără show e de neconceput! Fostul primar, faimosul Godman – care și-a lăsat soția Carolyn pe scaunul lui- poza cu showgirls, bea în fiecare seară o sticlă de gin, avea în birou un tron și oferea vizitatorilor un simbolic chip de cazinou, totul fiind un show menit sa stimuleze sosirea milioanelor de turiști care fac Vegasul să trăiască deși noile construcții obligă la discounturi permanente dar lumea trebuie să vina aici nu la Missisippi River Boats sau Indian casinos…Apropo de Godman, sticla din care bea votcă s-a aflat mult timp în vitrina localului rusesc de la Mandalay Bay la intrarea căruia trona o statuie a lui Lenin decapitat…asta îmi aducea aminte de mormântul lui Hrușciov din cimitirul moscovit Novodevicie unde a fost așezat un bust fără cap făcut alb și negru, simbol al faptului că decedatul făcuse și bine dar și rău la viața lui.

Povestea luptei omului cu natura s-a incheiat cu infrangerea definitivă a nisipului. Văzut de sus, de la înălțimea cabinelor roții The Link Vegasul e un conglomerat de șantiere…În ciuda urmărilor crizei – creșterea numărului de săraci, homeleși, șomeri americani get-beget [dar pe majoritatea celor ce lucrează în servicii îi auzi vorbind spaniola! Iar inscripții bilingve sunt peste tot] Vegasul privește spre viitor. A câștigat lupta cu natura și de aici provine totul……VA URMA