Noi în anul…3000

În multe privinţe Clujul a luat-o înaintea Bucureştiului dar ce mi-a atras atenţia recent este informaţia privind modernizarea liniilor de tramvai cu ajutorul fondurilor europene. Problema infrastructurii învechite e mai gravă decât credem, linii de cale ferată sau tramvai, poduri, tuneluri, clădiri sunt cu toate construite cu mulţi ani în urmă, poate peste 40, şi  numai au mult până să se prăbuşească….Tot felul de incidente poate izolate sau mărunte dau semnal că e pe cale să se petreacă adevărate drame. Primăriile dau bani pentru tot felul de festivităţi,zeci de milioane se duc la biserică, alte fonduri sunt îndreptate spre un referendum inutil, de fapt un fel de sondaj ca puterea să vadă câţi o mai sprijină…dar spre investiţii nimic.  Circulau două hărţi comparative cu autostrăzile din România – 800km- şi Polonia-3000km- ultimele realizate în special cu bani europeni, să fie adevărat că nu suntem în stare să facem proiecte adecvate pentru că e vorba de bani care nu se pot fura? Nu trebuie să aşteptăm un cutremur -ferească Dumnezeu!- ca să vedem cum se dărâmă lucrurile în jurul nostru. Iar dacă la Cluj sau Timişoara se poate de ce nu se poate şi la Bucureşti…sau la Constanţa, oraş care se degradează de la o zi la alta.. şi nu e vorba doar de Cazinou. E o problemă de competenţă, integritate sau întâmplare? Desigur, Bucureştiul e mult mai mare decât Clujul dar la noi linii de tramvai reabilitate cu bani grei se desfiinţează – vezi cazul tramvaiului 5. Multe competiţii sportive importante, meciurile internaţionale de fotbal sau tenis s-au mutat la Cluj în timp ce la Bucureşti ne hrănim doar cu proiecte, promisiuni, planuri …adică vorbe nu fapte. Mai rău este că oamenii vorbesc, oriunde te duci realizezi că lumea ştie care sunt hibele şi cine sunt vinovaţii , ne-am obişnuit să ne lamentăm şi să îndurăm scumpirea vieţii de la o zi la alta . E adevărat, am câştigat libertatea de mişcare, nu mai avem nevoie de vize de ieşire din ţară, călătorim, ne mutăm în alte ţări mai primitoare, lăsăm în urmă copiii – până cresc, şi bătrânii – până mor şi gata. E adevărat, am câştigat libertatea cuvântului, nu mai stăm ascunşi cu frica în sân ascultând Europa Liberă, protestăm, înjurăm iar când se apropie ziua votului ne căutăm altceva de făcut şi girăm, conştient sau nu, aceiaşi stare de lucruri. Degeaba. La fel cum şi cuvintele pe care eu le scriu aici sunt degeaba…Zadarnic. Indiferent cât voi mai avea de trăit, un an sau mai mulţi, nu se va întâmpla nimic sau, dacă vreţi, nimic bun. Iar să mă mut la Cluj sau Timişoara e cam târziu. Vreţi un exemplu, e simplu şi îl cunosc foarte bine…am plecat din Televiziunea Română în 1998, când audienţa emisiunilor pentru copiii era importantă de atunci s-a vorbit mult dar s-a făcut puţin, TVR fiind depăşită la toate capitolele nu doar de toate posturile generaliste dar şi de unele de nişă. Simptomatic pentru soarta companiilor de stat care abia se târăsc să supravieţuiască şi să achite salariile atât cele babane cât şi cele vai de capul lor. Va fi mai bine mâine? Care mâine? S-au mărit pensiile şi nu pot spune că nu-s mulţumit cu toată creşterea preţurilor dar câtă vreme există unii „mai egali ca alţii” cu pensii uriaşe nu pot renunţa la scepticism, sau poate nu văd eu viitorul. Care viitor? Pe vremuri era un cântec…”noi în anul 2000, când nu vom mai fi copiii” Ce rămâne de făcut, să aşteptăm anul 3000?