Audiența TV singurul criteriu al valorii?

Secretul bunului management – echipa de colaboratori, competenți, capabili, creativi. Cine crede că e un manager priceput fiindcă dă ordine unor executanți nu reprezintă nimic și nu va avea succes. Discuțiile despre meritocrație sunt valabile și în TV. În vechea televiziune se lucra la grămadă….îmi amintesc ședințele faimoase în care se împărțeau „paiele la măgari„, repartizarea către redacții a mijloacelor, echipe de filmare, care de reportaj –unele cu UMI, unități mobile de înregistrare, niște hardughii pe roți. Noroc de bun-simțul și calmul celui care conducea ședințele, inegalabilul Nea Țânțu dar sistemul n-a rezistat după revoluție. Atunci am avut și o revoluție tehnologică în televiziune, s-a trecut pe beta, vechiul sistem de lucru pe peliculă developată cu sunet separat a devenit istorie, o grămadă de oameni și-au schimbat meseriile, de pildă fetele de la montaj film au devenit redactori, au apărut transmisiile prin satelit etc. Dar sistemul „la grămadă„ funcționa până sus, programele săptămânale se făceau adunând ofertele redacțiilor pe o grilă iar o ședință de șefi condusă de directorul general le valida, să tot faci televiziune competitivă, noroc că tv private încă nu apăruseră /norocul cui??/. Devenit șef de redacție în 1990 îmi era clar că pe asemenea sisteme nu se poate performa așa că am căutat să formez o echipă pe 2 principii –producători noi, cu experiență artistică, pentru că voiam să abandonez în programele pentru copiii „gazetăria„și 2, formarea unor echipe de lucru complexe. Am reușit să aduc în redacție operatori cu camerele beta și electricieni ajungând astfel la propria programare, în plus fiecare echipă își avea preferații – la sunet, regie, scenografie, montaj electronic, etc. – și i se repartizau astfel că s-a trecut de la stilul colhoz la grupuri de lucru sudate. Televiziunea e acuzată că s-a umplut de rude, soții, frați, copiii, nepoți etc. și e adevărat dar nu orice adevăr e neproductiv. Mie mi s-a părut firesc și avantajos să angajez oameni între care existau afinități, regizorul Radu Popovici m-a înduplecat să-i angajez prietena, pe Cristina Nistor, care a devenit producător la Arlechino, cu care s-a căsătorit. Oana Ionescu l-a adus pe Matei Firică, regizor, care i-a devenit soț. Liana Săndulescu a avut inspirația să se asocieze cu regizoarea cu experiență Luminița Dumitrescu, ele nu se puteau căsători dar echipa a funcționat de la Club Anda la Ba Da, ba nu…O vreme l-am găzduit în redacție și pe Ion Ion soțul Ruxandrei dar unul din șefii vremelnici poreclit Pipă a hotărât că regizorii de montaj trebuie să rămână la grămadă. Ruxandra și-a adus totuși un ajutor, pe Adina Sava – Slave, care mai târziu s-a temut să treacă alături de prietena ei la ProTv și a rămas în anonimatul din Dorobanți. Avea un rost această formulă de lucru, evita animozitățile și ciocnirile de orgolii mutându-le pe terenul familiei, permitea brain-stormingul prietenesc dincolo de barierele unui program de muncă strict, stimula contribuția creatoare a fiecăruia, asigura organizarea echipei știindu-se că de obicei femeile se pricep să conducă…Iar eu cred că programele din acei ani, în special Abracadabra, Arlechino, Club Anda, Ba da, ba nu, Tip Top Minitop mi-au validat ideile. Iar cea mai bună dovadă e felul în care au evoluat principalii producători, realizatorii programelor pentru copiii din anii 90-98…Ruxandra Ion a plecat în ProTV în 1996, după cel mai mare succes internațional înregistrat la noi, Marele Trofeu Prix Danube de care TVR-ului nu-i păsa. A fost urmată de operatorul cu care lucra, Florin Țolaș iar mai târziu și de alți colegi, secretara noastră Carmen Popescu, electricianul Gabi Florea, de soțul ei Ion  care fusese la început temător în fața marii aventuri. Ruxandra, nu e nevoie să o mai spun, a impus Super-Abracadabra la ProTV, a devenit directoarea  postului AcasăTv, a constituit echipa care a produs telenovelele românești, atâtea câte au fost. După instaurarea noii politici a Pro de a obține profit restructurând la sânge și vânzând – vânzarea Studiourilor Buftea fiind un dureros semn al renunțării- Ruxandra încă speră că experiența ei și talentul organizatoric mai pot fi valorificate, ceea ce eu îi doresc. Liana Săndulescu e o bună organizatoare de acțiuni ample, ea a sărit la timp din barca pe cale să se scufunde a activiștilor și a învățat din mers televiziune. Dotată cu o mare ambiție, alături de Luminița, profitând de forța expresivă a unor vedete ca Anda Călugăreanu, Anca Țurcașiu, Mihai Constantinescu, Daniela Anencov ea a evoluat spre emisiunile de divertisment, a condus o vreme echipa Eurovision, a fost directoarea TVR 2…Oana Ionescu-Firică a fost numită „ Head of Youth and Children Department” pentru Copiii în 1998, după plecarea mea, iar emisiunea ei Kiki Riki Miki cu care a înlocuit vechile programe, ștergând trecutul, a durat până în 2001 când ea a fost nevoită să plece, capacitățile manageriale fiind mult sub cele creatoare. Excelentă autoare de videoclipuri acum are o firmă Media Biz dar mie mi se pare că greșeala principală care i-a definit cariera a fost risipirea în prea multe direcții, ea a făcut și scenografie și matematică și filme-cu scenarii proprii și adesea regie-  și clipuri și concursuri, și documentare …prea mult pentru un singur om. Am observat-o odată când ne aflam amândoi la o reuniune la Salonic, vorbea la telefon cu redacția Kiki Riki Miki dând ordine, sfaturi, hotărând, dictând texte și versuri, dovedindu-se un factotum care probabil îi copleșea pe subordonați,  un stil de conducere total opus de al meu. Dar de ce să nu o spun sunt mândru că oamenii în care am avut încredere și-au dovedit calitățile. E drept, nici Ruxandra nici Oana nici Liana-care se ocupa de copiii de pe vremea pionierilor și șoimilor- nu au rămas în domeniu. Și eu, după  ce s-a încheiat Abracadabra la ProTv am avut o perioadă de nesiguranță deși mă îndeptam spre deceniul 6 de viață, chiar am cochetat cu ideea de a deveni profesor la Universitatea Media a ProTv sub oblăduirea lui Andrei Blaier. Mai lucrasem o vreme cu studenții de la Facultatea de Jurnalism unde îmi amintesc că singurul cursant mai dezghețat și deci mai nedisciplinat era Adrian Fulea, azi purtător de cuvânt al STS. Scenaristica nu se învață, poți deprinde tehnici dar talentul nu e transmisibil. A face televiziune pentru copiii presupune și oarece experiență de viață, am văzut în numeroasele contacte internaționale din acei ani că producătorii  importanți de la, de exemplu BBC sau din Australia, SUA sunt persoane de anume vârstă și experiență. Aveam și noi asemenea profesioniști care lucraseră de pe vremea marilor succese cu Daniela și Așchiuță, Iura și Mihaela, Val-vârtej…, era Erika Petrușa, tocmai se pensionase regizoarea Tatiana Sireteanu de la care am învățat multe, dar nu a dorit să se întoarcă. Puțini producători cu talent au insistat să rămână în domeniu…un exemplu e Brenda Petre care a lucrat la Abracadabra ProTv, apoi a fost prima producătoare cu care am colaborat la Numai Iubirea dar nu s-a încadrat în echipă și s-a dedicat muncii cu copiii la „Contrapunct”- o „academie de talente” unde o ajută Virgil Popescu, compozitorul preferat al „abracadabrei”, grup din care ies multe valori –cum ar fi micuța Jenifer Dumitrașcu care a strălucit în Îngerașii. O asemenea producătoare dedicată și inimoasă aș promova oricând dacă ar fi posibil să dau timpul înapoi ….Tot ce am spus până aici arată că nu se pot afirma specialiști în producția pentru copii, nici nu pot apărea sau crește fără interesul unor instituții de broadcasting, în special al Televiziunii publice. Posturile private pot interveni pe piață întâmplător, cazul notabil fiind Antena 1 cu Next Star –că un titlu românesc nu au găsit,  concurs devenit repede o bună emisiune de divertisment pentru adulți. Doar când te gândești la tradiționalul Zecchino d oro descoperi că muzica pentru copiii n-a murit ,e drept, s-au străduit și ai noștri cu o Mamaie a copiilor, dar nici Mamaia adulților nu mai face purici…Repet, oameni de calitate, creatori de valoare pot fi atrași dacă ar exista interes și stabilitate, altfel vor trece ani, decenii și nu se vor forma profesioniștii necesari, cererea și oferta funcționează și aici. Nu mai amintesc de italieni unde RAI are 2 canale dedicate copiilor dar si Ceska Televize a deschis în 2013 un canal pentru copiii între 4-12 ani ce emite zilnic de la 6 la 20. Iar la noi nu doar televiziunea pentru copiii a fost marginalizată dar creația de ficțiune, câtă era, a fost omorâtă. O veste bună  – Masterchef, o palidă imitație, lungă și plictisitoare, a mai pierdut audiența. E trist de asemenea să vezi ce s-a ales din Roata Norocului, un alt brand puternic făcut țăndări de incompetența executanților noștri…Presupun că dacă Virgil Ianțu ar fi pus să defileze pe masă câteva fătuci dezbrăcate Vreau să fiu milionar s-ar fi menținut în scheme. E drept la Masterchef nu goliciunea putea fi atracția, se caută alte găselnițe aiurea și se merge tot mai apăsat pe cheia succeselor ProTv, cazurile sociale, dramele personale, situațiile plângăcioase care au invadat și Vocea României, nu mai vorbim de Visuri la cheie…Lacrimile aduc audiență. O veste proastă – serialele turcești se impun după ce din încercările autohtone s-a ales praful, rămânând doar Las Fierbinți, un serial despre, cu și pentru proști care obține încă rating pentru că publicul se încăpățânează să vrea producții originale. Cât despre Vacanța Mare nici să nu vorbim! O veste și mai proastă, ProTv va realiza un nou serial, Atletico Textila despre o măruntă echipă de fotbal de cartier. Așa că se va adăuga o nouă creație la seriile gen Las Fierbinți, Trăsniții, Vacanța mare care va întregi „valorile„ tipic autohtone din lumea mahalalei, lumpenului, marginalizaților că doar normalitatea, iubirea adevărată, dorința de autodepășire, generozitatea dezinteresată și câte și mai câte mărunțișuri nu aduc audiență. Oare? Mai am o singură întrebare, au fost emisiuni pentru copiii care au devenit bunici, apoi părinți, ce își vor aminti generațiile care astăzi sunt încă copiii? Apropo…Dana Rogoz, Andreea Caranda, Ducu Ion, pentru care am scris când erau mici sunt azi la rândul lor părinți. Să le trăiască urmașii și să aibă ce vedea la televizor!

Anunțuri

Amintiri de la Abracadabra – ProTv

Odată cu trecerea echipei la ProTv puteam spune „Duminica e Abracadabra„ se împlinea astfel un deziderat important, Desigur cu titlul au fost ceva dispute juridice, chiar dacă i s-a spus acum SuperAbracadabra dar  ce conta, Magicianul șii copiii erau aici. Acum grupul de asistenți se mărise, cei vechi au crescut, au apărut alții precum Iulia Stănescu, Dana Rogoz care a făcut cu Geo Morcov perechea „abramburiților„. De fapt trecerea vârstelor s-a marcat și cu un cântec al Micăi Niculescu…„sunt domnișoară la vârsta mea„ care începea exact așa- ”nu mai sunt mică”…Mici erau însă Dana, Iulia și ajutoarele …Carina Furtunescu –a fost puțin timp Abramburica- Oana Pancu, Oana Tache –azi DJ, surorile Raluca și Denisa Tănase-azi trupa Bambi, Iulia Sfârlea sau David Morar –azi departe de țară și alții. Înainte de a mă transfera efectiv  de la TVR la ProTv s-a întâmplat numirea Ruxandrei Ion ca director al postului Acasă, cu flerul său Sârbu știa pe cine să mizeze. Un moment de reflexie, voiam să vin dar amânasem până după Summitul televiziunilor pentru copiii de la Londra din primăvara lui 98, eram raportor pentru Europa de est și nu puteam abandona. De fapt la Londra au fost și Ruxandra și Râlea, deși nu eram oficial colegi eram români! Așa s-a întâmplat și în Polonia unde Ruxandra a fost împreună cu Brenda Petre iar eu eram ca deobicei singur, TVR nu miza pe noi cei de la „copiii„, nici telefoane nici computere nu primisem. M-am transferat sub condiția fermă de a mă dedica scrisului, fără atribuții manageriale, dar n-a fost integral posibil, aveam o vârstă și o experiență în meserie care contau. După plecarea Ruxandrei a fost oarece agitație, o dispută pentru șefie între Cosmin Ion și Râlea, desigur Magicianul a preluat atribuțiile de director, destul de mult pentru el dar a funcționat. Echipa lăsată de Ruxandra era bună, Brenda plecase cu ea și am lucrat împreună la pornirea, mai târziu, a primului serial ”Numai iubirea”, dar erau aici Mihaela Alexandru, Mihaela și Claudia Dima, Mihai Neguț, Carmen Marinescu…un compozitor autentic, Virgil Popescu, a scris zeci de cântece devenite populare, lucrau Petre Năstase și Bebe Cojocaru, în fine, aveai cu cine produce o emisiune pe săptămână ! La sediul de la Teatrul Giulești, unde nu ajungeam prea des, exista o atmosferă plăcută…Despre multitudinea de emisiuni conținând zeci de povești originale sau inspirate din clasici am mai scris, e greu de remarcat ceva, poate seriile cu Bebel – care a și luat premiul la Festivalul de la Sandanski- sau  Dosarele A, Cui i-e frică de întuneric ,1002 de nopți, Poveștile lui Moș Ene, Domnul Timp  sau adaptările după Peter Pan, Cenușăreasa…Îmi amintesc cu plăcere turneele de vară de la mare. Luasem în antrepriză un mic hotel din Eforie Sud și-l populam în fiecare an, aveam de făcut filmări pentru serialele toamnei, organizam și filmam concursuri de vacanță, ofeream spectacole pe scenele litoralului unde realmente năvăleau copiii cu familiile lor veniți din toată țara. O versiune nouă și prelungită a „revoluției Abracadabra!… Îmi amintesc și răgazurile petrecute adesea la micul local ținut de un italian unde ne vizita prietenește Andrei Blaier, ”nașul” cum îi spuneau cei mici, și conversațiile îndelungi la un pahar de Galbenă de Odobești cum îi plăcea regretatului cineast…Eram scenaristul programului dar am făcut orice era nevoie, am fost bodyguard pentru Magicianul asaltat de micuții fani, am ajutat adesea la  asigurarea sunetului la spectacole. Cred că exageram dar am făcut-o, chiar am ajuns să asigur sunetul la showul devenit tradițional din centrul orașului Focșani…pe atunci Marian Oprișan ținea să bucure copiii locului invitând anual pe Magi și  echipa lui. Cât fusesem în TVR, indiferent de funcție, făcusem adesea ce era nevoie, m-am cățărat pe macarale telescopice făcând pe mașinistul, am urcat ca sunetist pe o barcă pneumatică manevrată greu de militari pe apele furioase ale Oltului ca să filmăm un taraf de copiii când bunul meu amic și coleg Dan Cira n-a mai avut curaj să meargă…Altădată am pus luminile la o filmare cu ”Trei pentru o mască” la Teatrul Creangă pentru că șeful operator, un sindicalist încăpățânat, voia să anuleze totul din cine știe ce motiv…Principiul meu era că din cauza adulților nu trebuie să sufere copiii. Așa că am făcut pe sunetistul și la Abracadabra sub privirile amuzate ale unor colegi de la producție care preferau să nu se bage, unul din ei era de fapt doctor și a ajuns acum în Texas, bravo lui. Eu  nu eram nici doctor, nici sunetist dar îmi plăcea, de pildă, să filmez. Am fost operator la Londra cu Râlea ca protagonist, am filmat un serial de 6 episoade, ”Poveștile Londrei” dar și câteva secvențe integrate ulterior într-un scenariu după un basm englezesc, asemenea mici bucăți de autentic dădeau culoare. Țin minte că l-am grăbit pe Marian, care e un ardelean așezat, să iasă la filmare din incinta Teatrului Globe dar cum să te desparți de atmosfera shakespeariană de acolo…aproape că l-am tras cu forța! Nu era prima oară când se apela la secvențe filmate ”afară”, la ”Arlechino” s-a filmat cu Gruia la New York pentru un episod din ”Mașina Timpului”, la Paris am filmat –de data asta cu un profesionist- la Disneyland dar și pentru o posibilă adaptare după ”Cei 3 mușchetari”care nu s-a mai finalizat. Atunci ne-am dus în Place des Vosges unde se țineau duelurile medievale, pe Rue du Bac la casa atribuită lui  D’Artagnan, la statuia lui Dumas…Vremuri frumoase…La un moment dat a apărut fenomenul Andre care a acaparat publicul teen-agers și ne-a făcut, voit sau nu, concurență, popularitatea stilului lor anunțând schimbări de mentalitate și gusturi. Andreea  Bălan era de altfel o voce importantă, tatăl ei Săndel o adusese de câteva ori la spectacolele noastre și a fost primită cu plăcere dar noul trend nu se putea adapta ușor stilului Abracadabra, puteam noi cânta „la mare la soare fetițele sunt goale”? Scrisesem în trecut texte de muzică ușoară pentru soliști ca Dida Drăgan, scrisesem desigur mult pentru copiii iar acum mi-a făcut plăcere să scriu versuri pentru zecile de cântece lansate de Magi și copiii, majoritatea compuse de Virgil Popescu, de la Duminică e Abracadabra, Eu pot eu sunt Magician, Nu e rău să visezi, Să ne plimbăm pe Calea Lactee, Fata din Marte, etc…au apărut numeroase casete audio.  Dar o extindere a posibilităților de contact cu publicul era necesară. Astfel au apărut jocurile, enigmele, directul. ”Povești magice” era ideea care m-a amuzat teribil, se difuza zilnic ,de luni până vineri patru personaje diferite ofereau varianta lor a poveștii iar sâmbăta se reluau toate împreună. În tinerețe am fost un admirator al capodoperei lui Kurosawa ”Rashomon” alcătuită din relatările diferite ale unor personaje implicate într-o crimă, de aici mi-a venit ideea peste ani. Am început cu ”Fara moșului și fata babei” , am trecut la „Albă ca zăpada” – unde personaje erau Vânătorul, Piticul purtător de cuvânt, Împărăteasa cea rea, Prințul și Vânzătorul din piață, un personaj inventat dar adesea aveam nevoie de rezoneuri- ”Sarea în bucate” ”Prâslea cel voinic”, ”Făt Frumos din lacrimă” ”Dumbrava minunată„…și am enumerat câteva ca să  vedeți paleta folosită.  Inutil să mai spun că personajele erau interpretate de Marian iar cele 48 de ediții, deci de săptămâni, au parcurs practic o arhivă a poveștilor românești și universale. De altfel, la invitația lui Valentin Nicolau, pe atunci director la Nemira, a apărut și o cărticică însoțită de o casetă audio… Era vorba de ”Peștișorul de aur”  unde ultimul personaj care relata întâmplările era… Ghidul turistic!  Nu era prima oară când se încerca intrarea pe zona tipărită, la sfârșitul secolului trecut copiii din România nu beneficiau de suficiente programe TV sau publicații. Cât fusesem la TVR, cu îngăduința dlui Răzvan Theodorescu, un director deschis înoirii, încercasem să valorific ceva din vechea mea experiență de presă asociindu-mă cu Radu și Alecu Popovici la ”Baby Star”, o revistă pentru copiii dar și un magazin, pe lângă piața Rossetti, a trebuit să mă retrag repede, fiul meu emigrase în America și aveam nevoie de bani. Succcesul Abrei ne-a împins să facem și o revistă ”Abracadabra” împreună cu Marian Râlea și fratele său Andrei dar n-am rezistat mult. Peste ani trustul lui Sârbu a produs și o revistă care arăta profesionist și a rezistat mai mult deși nu prea avea contact cu emisiunea-mamă, cum s-ar fi cuvenit. De menționat și altă formă de antrenare a publicului, ”Jocurile magice”. Dimineața la 7,20, înainte ca elevii să plece la școală Magicianul prezenta o enigmă iar la ora 16, înainte de…”Tânăr și neliniștit” venea cu răspunsurile și oferea premii. Jocurile au ținut 13 săptămâni..ceea ce reprezintă ceva, ținând cont că zilnic trebuia să vii cu ceva nou de la ”cuvinte în oglindă, cum se scrie pepene, lupul capra și varza, animale ascunse în cuvinte, cuvinte numai din vocale, pasărea care-și strigă numele” și câte și mai câte…  Desigur directul a fost cea mai importantă experiență, ”Abracadabra Live” a început cu emisiunea 207 pe 13 februarie 2000. Acum mergeam mereu la sediul din Pache pentru că era nevoie de toate forțele pentru a asigura transmisia. Dar spre toamnă au început problemele, ni se cerea să ne înoim și poate proiectul din septembrie, ”Nava spațială Abracadabra” nu a avut impactul sperat, la începutul lui 2001 a venit finalul. De atunci nicio televiziune privată nu a mai produs ceva notabil pentru copiii, cât despre realizările TVR n-are rost să mă pronunț dar rămân cu întrebarea..dacă mulți tineri, chiar adulți, pot spune azi că Abracadabra a fost emisiunea copilăriei lor ce se va spune mâine? Copiii de azi, când vor crește mari, ce vor spune?

Tot despre TV și educație

Prima oară când am fost în America, dar și mai târziu, m-a frapat absența copiilor de pe străzi. În loc să alerge și să bată mingea stau la ei în curte – unde mai au câte un coș de baschet- sau în casă la televizor și computer. Dacă în America sunt tot mai multe incidente armate cu morți și răniți în mediul școlar sau universitar de vină nu e numai legislația permisivă în domeniul deținerii armelor. Țara unde se menține pedeapsa cu moartea alături, azi, de acceptarea terapeutică a marijuanei sau căsătoriile de același sex are și cea mai dezvoltată producție de televiziune, film și serial. Ar fi o naivitate să credem că acestea nu influențează. Aici prin tradiție dreptatea s-a făcut cu gloanțe, vezi westernul. O vreme eroii au fost oamenii legii, polițiștii, chiar dacă foloseau armele, desigur mai bine decât infractorii. Aici eroi justițiari desprinși din comicsurile secolului trecut, gen Batman sau Spiderman, au făcut ravagii fiind inspiratorii unor Robocop sau Terminator. Acum trendul e altul. Probabil saturați de subiectele cu binele care învinge răul împușcându-l scenariștii au trecut la situațiile când răul triumfă. Sau răul deghizat în bine. Eroii sunt cei care dau o lovitură babană și scapă de urmăritori fiind mai isteți sau mai buni luptători și se refugiază într-o republică bananieră stând la soare alături de nelipsita iubită. Ca în paradisul cu fecioare promis jihadiștilor. Mai mult, un alt trend se impune, e vorba de viziunea asupra viitorului. A trecut vremea SF-ului clasic cu nave spațiale și conflicte intergalactice. Acum viitorul omenirii e catastrofic, se imaginează fie post-apocalipsa fie societăți în care tirani fioroși țin sub teroare, cu arme supersofisticate sau roboți- populații sărăcite și îndobitocite. Dacă astfel se imaginează viitorul umanității în, să zicem, ”Jocurile foamei”, o serie de altfel excelent realizată, să nu ne punem nicio problemă privind impactul la generațiile tinere? Credeți că interdicțiile formale afișate funcționează? Să fiu înțeles, nu e vorba doar de violență, ea se  găsește din plin și în desenul animat și în povești – există, de pildă, cruzime mai mare decât răzbunarea Caprei cu trei iezi?  Filmele acestea se văd și în Europa unde, se va spune, copiii și tinerii nu prea au acces la arme deci nu avem incidente similare. Atunci e un noroc că la noi abundă subiectele tabloide, decolteurile și pulpele goale, e mai bine să avem violuri, adesea în grup, decât crime. Nici un fel de luare radicală de poziție nu rezolvă ceva dar e bine să nu băgăm capul în nisip și să ne prefacem că televiziunea nu influențează caracterele, în special la copiii și adolescenți. Nu educă dar influențează formarea unor valori. Iar dacă aceste valori se rezumă la micile învârteli balcanice, ciordeli, voyeurisme, bârfe de cârciumă vom avea viitorul pe care-l merităm. Adica un fel de prezent prelungit.Chiar dacă-i obligăm pe școlari să frecventeze orele de religie  mă tem că influența televizorului va fi mai mare. Familia și școala au obligația să educe, noi trebuie să distrăm, spune și Mircea Radu ”Educația se face acasă, de către părinți și bunici. Culturalizarea se face în școli și în biblioteci. Nici una nici alta nu au legătură cu televiziunea” afirmă dânsul arătând că vina ar purta-o CNA sau lipsa banilor. Sigur că banii sunt importanți pentru a avea o producție de ficțiune – la americani putem vorbi de trenduri, de modificări ale tendințelor audienței în condițiile unei producții abundente, nu poți impune valori cu un singur serial și acela numit ”Las Fierbinți” care, o să spuneți, bate orice și e mereu în top. Ceea ce dovedește de fapt că publicul e atașat de ideea de serial românesc și s-ar bucura să aibă mai multe producții autohtone de ficțiune. Va fi greu nu doar din cauza lipsei banilor dar trendul la noi e să lași tot mai mult pe seama unor firme sau producători străini, pasă- mi -te mai profesioniști. Să recunoaștem, ideea nu e nouă, și Valeriu Lazarov când a vrut să concureze la Antena 1 cu serialele de la Acasă a adus scenariști din Argentina care desigur nu lucrau pe gratis. E bine că noi îl exportăm pe Dorel zidarul dar aducem din afară scenariști, producători etc și așa majoritatea emisiunilor noastre sunt replici după formate străine /adesea nereusite precum Masterchef/ Cuvântul creație a lăsat loc cuvântului execuție, mă temeam că se va întâmpla asta dar e o realitate. Să lăsăm atunci viitorul să decidă, educația să se facă oriunde în altă parte iar noi să ne desfătăm pe micul ecran cu extravaganțele Iuliei Albu sau cu gramatica lui Guță. Argumentul suprem al autorilor de tabloide era că TVR Cultural s-a desființat din lipsă de public. Chipurile, dădeau prea multe emisiuni „serioase„  Nu ne e mai bine acum doar cu emisiuni neserioase?

Amintiri de la „Abracadabra”

La fel ca mulți alții am petrecut Revoluția din 89 la Televiziune, unde lucram din 1972. Nici prin gând nu mi-a trecut să mă alătur grupului care s-a grăbit să urce la etajul 12 pentru a se lipi de liderii noii puteri deși m-a îndemnat să o fac Traian Pușcașu, unul din conducătorii TVR căruia îi port o amintire cu respect. Lucrasem prea mult timp programe pentru copiii, îmi doream nespus să scriu și voiam să-mi demonstrez mie însumi de ce sunt în stare așa că la 45 de ani am rămas la etajul 5 ți nu m-am apucat de politică. Costin Buzdugan, cel care m-a adus în televiziune din presa scrisă m-a sprijinit și acum, am devenit în 1990 redactor șef al Redacției Copiii și am început să-mi organizez echipa. Îmi doream oameni cu experiență în domeniul artistic și regizoarea Nicoleta Toia, cu care mai lucrasem, mi-a vorbit despre Ruxandra și Ion Ion care lucrau la Teatrul Mic. Am trecut fără ezitare la angajare și a fost cu noroc. Ruxandra, o persoană energică și organizată, a adus  ideea programului ”Abracadabra” odată cu protagoniștii – Marian Rîlea și cei patru copiii „magnifici”, Mica și Radu, Andreea și Ducu. Eu m-am implicat ca scenarist și am scris pentru Abracadabra până la sfârșit în 2001 iar cu Ruxandra am colaborat în continuare, scriind scenarii pentru serialele de la AcasăTv până m-am retras în 2009….Deși mi-aș fi dorit nu puteam avea mai mult de o emisiune Abracadabra pe lună, nu existau atunci posibilități dar cum nevoia publicului de povești era mare am sprijinit apariția alternativă a unei noi emisiuni bazate pe ficțiune, ”Arlechino”. Regizorul Radu Popovici –care nu s-a putut încadra în echipa Abracadabra- s-a ocupat de programul oarecum concurent, eu am scris și scenariile de la Arlechino și vă rog să mă credeți, nu era nici un conflict de interese. În anii aceia banii erau puțini, nimeni nu se gândea la răsplata materială, efortul era imens pentru că se lucra în condiții tehnice precare iar recompensa era bucuria care îți venea datorită succesului la public. Când multe emisiuni pentru copii au ocupat primele locuri în topul audiențelor mulți au strâmbat din nas cu îngăduință dar noi ne-am văzut de treabă. Iată că și astăzi după atâția ani se vorbește despre „emisiunea copilăriei mele„ ceea ce e un izvor imens de bucurie pentru toți cei implicați în proiect. Eu am pe blog – unde am scris mult despre emisiunile acelor ani- cititori din toată Europa, din America sau din Asia…desigur sunt românii din diaspora care în copilărie ne-au fost fani. Cât despre impactul la public nu pot să nu reamintesc două episoade. Mai întâi ne-am dorit să ieșim cu Abracadabra în mijlocul publicului. Marian și asistenții Magicianului s-au întâlnit cu admiratorii la intrarea în Parcul Herăstrău și a fost o aglomerație de nestăpânit, nebunie curată. Mi-a venit ideea să fug înapoi la TVR, am urcat la etajul 12 și l-am rugat pe directorul general de atunci Răzvan Teodorescu, un om deosebit de altfel, să privească pe fereastră la noua revoluție.  Era revoluția „Abracadabra”…Apoi s-a organizat o transmisie în direct de la Sala Dalles unde puhoiul de doritori, copiii și adulți, a spart geamurile, a forțat ușile pentru a fi alături de idolii lor. N-aș putea spune că n-am avut emoții, nu ne-am speriat puțin, dar n-au fost accidente și nu pot decât să urez asemenea succes și altor programe pentru copiii, eventual cândva, secolul e lung…Primele filmări de care îmi amintesc au fost la varianta Abra pentru ”Prinț și cerșetor„ unde Radu Bărbulescu juca dublu rol. Fiind totuși redactor șef n-aveam timp să merg la filmările multor emisiuni dar atunci eram la început și am asistat, cu sufletul la gură, fie că s-a filmat la Palatul Ghica sau pe malul Lacului Tei, aproape de locuința mea, fie la Brașov, orașul natal al lui Marian care inventa mereu trucuri amuzante…de pildă mușca dintr-o ceapă ca dintr-un măr.  Ar merita amintită și „Cenușăreasa” unde a strălucit Mica Niculescu, poate cea mai talentată din echipă, a cărei tragică dispariție a îndurerat o întreagă lume. Șlagărul de atunci îmi revine ca o obsesie ..”Astă seară-i mare bal/La Palatul Princiar/Cine nu e scris pe listă/Nu există”….„Abracadabra” ne-a adus și prima distincție internațională, la Festivalul de la Blagoevgrad. În seara anunțării  premiilor eu și Ruxandra am fost invitați în primele rânduri, era un semn că…suntem pe listă! Ea a primit premiul și am împărțit bucuria cumărând o sticlă de șampanie și hoinărind pe străzi cu prietenii, din care îmi amintesc de Richard de la BBC. Un gest frumos, ambasadorul român în Bulgaria venise la ceremonie și întâmplarea l-a făcut să asiste la un succes românesc, ne-a felicitat și ne-a invitat la întoarcere să ne oprim la Sofia la Ambasadă ceea ce am făcut. Frumos. Dar succesul cel mare al programului a venit mai târziu. În lumea emisiunilor pentru copiii există două Festivaluri de top – Munchen și Bratislava care ar echivala – în lumea filmului- cu Cannes și Veneția. La ”Prix Jeunesse” – Munchen am încercat în mai multe rânduri, am obținut nominalizări dar nu și premii. În schimb la ”Prix Danube” Ruxandra s-a întors cu Marele Premiu plus Premiul Special al juriului. Țin minte cum a intrat în biroul meu zâmbind și m-a întrebat dacă aș fi mulțumit cu premiul acordat de juriu după care a scos un trofeu de porțelan și mi-a spus despre Marele Premiu. La etajul conducerii exista o vitrină cu trofee obținute ici acolo de TVR, nimic spectaculos. Trofeul primit de „Abracadabra” ar fi strălucit prin importanță dar cui îi păsa într-o instituție tot mai politizată? Cu naivitate am intrat peste o ședință a conducerii –era director general Dumitru Popa- dar bucuria mea nu a găsit ecou, cum nici solicitarea pe care am trimis-o propunând câte o primă de 1 milion lei /vechi/ pentru Ruxandra Ion și Florin Țolaș, operatorul. Pe ea nu am  putut-o răsplăti decât trimițând-o la alte festivaluri, la Chicago și Lisabona dar de fapt munca ei a trimis-o! Atunci s-au despărțit apele pentru că Adrian Sârbu, cu flerul său de profesionist, a luat-o la ProTv, eu i-am semnat imediat transferul și m-am decis să o urmez, doar scenaristul are și el un oarece loc în echipă. Astfel a apărut ”Super Abracadabra” la ProTv…despre care voi vorbi în alte amintiri…

Părerea unui idiot

„Televiziunea nu a fost creată pentru a culturaliza sau pentru a educa! Doar idioții nevindecabili cred asta”, a scris Mădălin Ionescu pe FB „ Dacă aștepți asta de la TV… esti mort, nu ai înțeles nimic, trăiești degeaba” Nu zău? Cine e omul? Prezentatorul unui late-night tabloid cu un titlu ciudat…Wow Biz /??/ Cu ce se ocupă showul? Citesc de pe site doar sunt un idiot care nu se uită la așa ceva…”Anca de la Strehaia poartă o rochie fără bretele, Iulia Albu face ravagii printre vedete, Prodanca e gravidă, „Prințul țiganilor” Leo de la Strehaia si finul lui au fost batuti crunt de niste interlopi! Leo s-a ales cu capul spart, finul lui cu mana in ghips!…” Clar? Cu o simplă declarație categorică se dă la o parte o discuție extrem de complexă unde nu există concluzii definitive. E clar că Tv poate fi și entertainment și educational, cum spun mulți analiști serioși, poate deschide lumi noi copiilor oferindu-le șansa de a călători în lume, de a afla despre alte culturi, de a cunoaște idei noi, valori, atitudini pe care nu le întâlnesc în mediul lor, programele cu un mesaj prosocial pot avea efecte pozitive asupra comportamentului copiilor, programele cu modele pozitive putând influența pozitiv cum și reversul e adevărat, copiii putând afla lucruri pe care părinții nu le-ar dori, existând și posibilitatea afectării lor din punct de vedere al sănătății și comportării. Studiile pe asemenea teme sunt nenumărate dar eu am propria experiență, lucrând televiziune pentru copiii peste  20 de ani…la copiii educația se face prin divertisment. Dar nu e vorba, atenție, de educația explicită, conform definiției că  a educa înseamnă a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a persoanei.  După revoluție am renunțat deliberat la „educația prin muncă și pentru muncă ”practicată în emisiunile cu pionierii care vorbeau și iar vorbeau ca adulții! Concepția că Televiziunea trebuia să educe explicit micile generații trebuia reevaluată! Copiii nu se educă prin vorbe, prin lozinci, prin dezbateri ci prin puterea exemplului. Copiii acceptă mesajele personajelor de ficțiune, poveștile, basmele sunt de secole izvoare de entertainment perfect educative.  În 1990 când am început să formez echipa redacției pentru copiii a TVR îmi era clar un singur lucru, copiii duseseră lipsa poveștilor. Generații întregi fuseseră furate de copilărie prin absența basmelor și poveștilor din preocupările TV care trebuia doar ”să educe prin muncă pentru muncă”..se ajunsese chiar la interzicerea desenelor animate cu animale!! Poveștile trebuiau readuse, adaptate,  repovestite și asta repede, nu ne puteam permite să așteptăm să treacă timpul ca să devenim mai buni, mai pregătiți, mai bine dotați cu mijloace umane, tehnice, financiare. De aceea au fost multe stângăcii, neîmpliniri, realizări insuficient elaborate dar scopul a fost atins, poveștile au revenit pe micul ecran într-un peisaj media încă neconcurențial. La ”Abracadabra” poveștile erau vehiculate prin intermediul Marelui Magician dar l-am avut și pe Arlechino și alte formate. Sigur, Wow-biz este un late-night show dar există atâtea programe tabloide la ore accesibile copiilor…Apoi să nu uităm de serial, formă de ficțiune foarte apreciată de public și cu impact asupra formării caracterelor. Există și acum un val elitist de respingere a dramei romantice tot așa cum proliferează reality-showurile. Sigur că nu noi le-am inventat, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar nu rezistă decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem n-are rost să discutăm. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. E foarte adevărat, melodramele hispano-americane păcătuiesc prin șablonizare dar aceasta e rezultatul unei hiperproducții, mexicanii în special le fabrică în serie iar conflictele și tiparea personajelor sunt deja banalizate…dar e interesant de văzut evoluția genului, felul în care melodrama romantică inițială a incorporat în timp teme de actualitate socială legate de violența urbană, consumul de droguri, homosexualitate, rasism , adaptarea tradițiilor la mediul modern, schimbările din societate și familie ..diversificându-se de asemenea categoriile clasice ale genului – melodrama clasei de jos- tipul Cenușăreasa, fata săracă îndrăgostită de un tânăr bogat în ciuda opoziției familiei, melodrama istorică, avatarurile adolescenței /teen-drama/, comedia romantică /cum am încercat cu Îngerașii/ etc. Punerea în discuție a unor valori sociale sau morale nu poate fi negată și, dincolo de șabloane și  artificialitate care nu puteau lipsi, genul „romance„ nu merită a fi înlăturat cu un simplu gest disprețuitor iar neînțelegerea faptului că publicul are nevoie și de asemenea vehicule care aduc în discuție valori, atitudini, experiențe e dureroasă. Întotdeauna celor care strâmbă din nas am să le spun, bine, dar ce propuneți în loc? Cât timp serialele făceau audiență deși invidioșii strâmbau din nas toți ne gândeam la creșterile din viitor, acum e mai bine fără seriale, fără invidioși, fără viitor? Nu pot să neg că peste ruinele unor eforturi pe care nu le pot trece uitării a rămas un singur serial original care are publicul său și merge, Las Fierbinți. Cui îi place, să fie sănătos…ca să se uite la Wow-biz.