Libertatea de a fi penibil

`’ Esti intelectual insa uite care-i treaba/Faci audienta cat facea Abracadabra/Esti apreciat cam cum era Victor Slav/De catre Dragusanca , cand era mic si bolnav’ …iată textul chipurile cenzurat al unui umorist care se crede genial, Mihai Bendec. Aluzia nedreaptă la o emisiune care mi-a rămas în suflet dar și declarația pompoasă „In tarile civilizate cultura satirei e un lucru sfant” m-a stârnit să scriu despre personaje care, ca și Bolnavul închipuit al lui Moliere se închipuie mari meșteri în ale artei.
La noi cine vrea să înjure pretinde că face pamflet, ca să scape de rigorile legii. Dar nu asta e problema ci calitatea umorului. Dl Bendeac, un tânăr ambițios, părea a performa când era la Mondenii, devenit independent- actor, scenarist, regizor și ce o mai fi- a apelat la vulgaritate, adesea parodiile lui fiind atât de penibile încât eu personal am renunțat să-l urmăresc. Încercarea lui de a ținti în alți doi corifei ai umorului grosolan, Badea și Banciu, a produs capodopere de genul celei din care am citat. Iată că nu libertatea de expresie e problema ci libertatea de a fi penibil. Banciu și Badea practică programe de atitudine, primul e un ziarist care a ales să câștige audiență șocând, dar are o coerență anume, celălalt practică un teatru ieftin, o bădărănie de cârciumă. În contrast aparent Bendeac se pretinde un artist dar bâjbâielile lui la marginea de jos a culturii nu produc ceea ce s-ar presupune, adică valoare. Dar așa cum există un public pentru tabloide, cancanuri și bârfe există și pentru așa ceva, n-ar fi mai simplu să nu pretindă că sunt altceva decât sunt? Desigur, marele maestru al așa zisului pamflet care acoperă injurii incalificabile este Vadim, dar măcar omul are talent, dincolo de stăruința lui de a acoperi cu noroi pe oricine nu-i mai e prieten sau îl contrazice, există o sămânță de umor adevărat., din ce în ce mai rar, mă rog… Tot așa cum există o deosebire serioasă între genul practicat de Toni Grecu sau chiar de Cârcotași, cu tot amatorismul multor momente, și sub-arta practicată de umoristii gen Bendeac . Desigur, românul are ceea ce merită, și manele și cancanuri și șușe fără perdea ..de ce să nu aibă și umor de mahala? Nu spun clovnerie pentru că a fi clovn e o meserie onorabilă și grea.
Parodia – când o fac alții nu ne convine, provoacă proteste publice și reacții oficiale, vezi incidentul cu „s il vous plait, monsieur”, deși e suficient să mergi mai des la Paris ca să vezi adevărul. Apropo, pe la intersecțiile importante ale Parisului găsești mai nou bărbați în toată firea trântiți pe caldarâm alături de un câine – uneori un câine și o pisică- cerșind. Bietele animale par a dormi, demne de milă – de fapt sunt drogate…iar țigănia asta fotografiată a devenit exemplu de solidaritate umano-canină pentru iubitorii de animale pe Facebook…penibil.

Anunțuri

Nevoia de povesti

„Diseară e mare bal/ La Palatul Princiar /Cine nu e scris pe listă/ Nu există!…” așa suna un cântecel din prima ”Cenușăreasă” interpretată de Mica Niculescu la Abracadabra-TVR, prin anii 90. Impactul televiziunii asupra publicului a devenit în timp covârșitor și a lăsat pe plan secund litera scrisă. Televiziunile decid cine și ce contează iar cuvântul „audiență” a devenit magic. „Așa cere publicul” este explicația pentru orice, aderența publicului fiind cea care ar decide nu numai popularitatea, celebritatea ci și valoarea. Adesea, valoarea și popularitatea nu se suprapun dar cui îi pasă cât timp criteriul de judecată e cel comercial. În toamna lui 2013 TVR își lansează cu tam-tam grila de programe recunoscând că e obositor să macini în gol, pentru o audiență zero. Dar după atâția ani petrecuți acolo știu sigur că acest –subliniez, acest TVR a pierdut partida. Să fie greu de concurat cu posturile care trăiesc din formate de mare succes, cumpărate și executate cât mai fidel? Să fie greu de făcut față ofensivei tabloidizării? Din păcate multe nonvalori se promovează pe micile ecrane, dramatic fiind mai ales că valorile adevărate se estompează, se ascund și dispar prin ignorare, practic nu există dacă nu apar pe posturile cu audiență reală… Orice fetișcană cu voce îndoielnică și fizic neterminat poate fi transformată de o mașinărie de PR în vedetă. În schimb descoperi într-un concurs de talente cum e „Vocea României” valori despre care te întrebi unde au stat ascunse până acum, de ce au fost ignorați? TV-ul a monopolizat practic informația dar și cultura, o anume cultură, care îi convine. Să fie internetul alternativa?
Magicianul a fost un personaj care avea ceva de spus copiilor….spun „a fost” pentru că după închiderea în 2001 a „Abracadabrei” , deși actorul Marian Rîlea, cu un talent excepțional, s-a străduit să-l păstreze pe scena Teatrului Național sau în alte ocazii s-a stins. Absența de pe micul ecran a fost fatală. Iar nimeni n-a mai pus nimic în loc. La ce se uită copiii în afară de desenele animate a arătat o recentă analiză – în top sunt serialele și telenovelele inclusiv cele românești apoi concursurile muzicale… Nevoia de povești care definește copilăria – și nu numai- nu s-a estompat doar că nu știm sau nu vrem să îi răspundem, lăsându-i să se hrănească mai ales cu mărfuri nepotrivite destinate altor vârste. Măcar emisiunile tabloide nu-i atrag…încă. . Succesul făcut de Next Star – care-mi amintește de Tip Top Minitop- mă îndeamnă să cred că tot de la copiii trebuie început. Doar o televiziune mare – cum este totuși TVR- în loc să risipească pe programe multe și mărunte care bifează niște închipuite necesități poate mobiliza forțe profesionale și financiare capabile să producă ficțiune – subliniez- originală. E singura direcție care merită. Am eu o nostalgie pentru ”Abracadabra” sau „Arlechino”? Poate. Mai ales dacă în locul lor nu s-a construit nimic.