Oare ce mănâncă mai marii zilei?

Campania est- vest privind diferența de calitate dintre produsele vândute sub aceiași denumire dar la o compoziție diferită nu mă încântă, fie pentru că prețul sau puterea de cumpărare a popoarelor diferă, fie pentru că multe sunt manufacturate din marfă locală.

Dar ce găsesc în magazine sau în piețe mă interesează.

În afară de partenerii tradiționali, Grecia, Turcia, mai nou Bulgaria, în afară de Italia sau Spania găsești o diversitate incredibilă de importuri. Olanda, campioană, nu doar cu flori dar și cu ceapă, morcovi, praz, ardei, castraveți etc ..este pe locul 2 în lume la export legume-fructe , produce ca și Spania sute de tone pe hectar…Cartofi din Egipt, struguri din Peru, pere din Argentina sau Africa de sud, fripturi din Uruguay sau Noua Zeelandă…a mai rămas vreun colț al lumii de unde nu importăm? Cu mulți mulți ani în urmă cumpăram din magazine scandinave roșii și castraveți românești…astăzi roșiile românești care au un gust aparte se găsesc doar pe la micile magazine, ca și căpșunile locale, mult mai bune decât cele de import. Nici măcar cireșe ca în poveștile lui Ion Creangă nu mai găsești, acum sunt trufandale aduse din Grecia sau Spania. Credea cineva că o legislație protecționistă va aduce în rafturi munca producătorului român? Ce naivitate! Nu de legi e nevoie ci de bani, de investiții, de irigații, de stimularea înființării de ferme și cooperative mari. Știți că faimoasele mere italienești cu brandul Melinda din Alto Adige sunt rodul asocierii a o mie de mici producători? Desigur la noi s-au distrus și s-au jefuit simbolurile comuniste – CAP-urile, SMT-urile, sistemul de irigații ca și coloșii industrializării dar în aproape 30 de ani ce s-a pus în loc? În loc de fabrici au apărut parcuri industriale /?/ cu sedii de firme sau servicii.  Ce exportă România? În primul rând țigări, grâu, porumb sau animale vii /chestia cu vasul plin cu oi care a scufundat o navă de război rusească e super!/ La importuri pe primele locuri sunt produsele de brutărie, carnea de porc, preparate alimentare., furaje /paradoxal vindem porumb și orz în loc să le facem furaje/ , fructe, lactate. Ce credeți că exportăm noi în SUA? Mărfuri pentru care și alți occidentali au făcut obsesie = pufuleți, eugenii, biscuiți, brânză de burduf…E perfect, nu? Căutați pe siturile unor distribuitori de produse gen amazon, fabko…ca să comparați slaba ofertă românească și cea a unor vecini gen Ungaria, Bulgaria, Serbia, Rusia…de altfel în Piața Centrală din Budapesta vizitată recent doar citricele erau de import, restul de legume și fructe proveneau local…ca și în Grecia unde bineînțeles și citricele sunt locale.

Am filmat odată la Popești Leordeni unde se fabricau mezeluri „ca pe vremuri„, parizer cu slănină în el și alte bunătăți destinate mai marilor epocii comuniste. Mezelurile făcute din zgârciuri și zeamă de oase erau pentru restul populației, azi li s-au mai adăugat tot felul de chimicale numite E-uri …Sunt curios, oare mai marii zilei de la noi ce mănâncă?

 

Anunțuri

Globalizarea noul comunism?

 

Am ajuns la o vârstă când pot să-mi dau cu părerea chiar dacă nu contează. Pentru mine, oamenii nu sunt egali între ei și nu vor fi niciodată iar motivul este unul economic. Aspectele genetice sau de rasă, etnie, religie, educație se adaugă peste principala cauză care diferențiază oamenii și derivă din conjugarea verbului a avea…a avea sau a nu avea…De la Revoluția franceză care a lansat sloganul „libertate, egalitate, fraternitate„ – un slogan imposibil de altfel- cei care nu aveau le-au luat locul celor care aveau. O vreme. Marxismul a fost și este singura filozofie care a pus punctul pe i, formulând un ghid de acțiune prin care cei „de jos„ au luat locul celor „de sus„. Comunismul instaurat ca regim politic ce altceva a fost decât prigoana boierilor, burghejilor, chiaburilor și înlocuirea lor cu clasa săracă, bineînțeles după ce li s-au confiscat averile? Globalizarea de astăzi amenință din nou cu schimbări la scară planetară, săracii vor migra spre țările cu nivel de trai ridicat  și asta se va întâmpla în viitor în ciuda oricăror obstacole locale, naționaliste sau nu. Doar că bogații nu vor fi înlocuiți cu noii veniți, dimpotrivă, vor deveni și mai bogați. Transnaționalele și lărgirea pieței la nivelul planetei vor asigura pe deoparte dezvoltarea punctuală, locală, a unor zone de pe diferite continente oferind de lucru multor executanți în timp ce creatorii, oamenii dotați vor fi și mai mult recrutați pentru a se alătura centrelor. Mai mult, văd în viitor și o migrație inversă, pe modelul celei la care asistăm astăzi când cei cu stare părăsesc downtownurile, zonele urbane aglomerate, lăsând acolo locul „plebei„ și aleg vile confortabile la periferie, departe de agitația orașelor. Potenții se vor muta în oaze super amenajate prin Caraibe, insulele din Pacific, jungla Amazonului sau Africii și de acolo vor conduce beneficiind de tehnologia modernă în continuă dezvoltare.

Revoluțiile, revoltele ca și războaiele au pornit de la un substrat economic…în 1989 doar n-o să spuneți că s-a revoltat clasa muncitoare împotriva ei însăși, doar era chipurile la putere… Ceaușescu a greșit când s-a pus pe stors țara ca să plătească datoriile. Uitați-vă la greci, care trecând la euro s-au gândit că e cazul să trăiască și ei ca occidentalii, au împrumutat cu nesăbuință, au furat dar au și investit în infrastructură iar acum trăiesc oricum mai bine ca noi care doar am furat. Dacă acum vom cheltui mai mult decât ne permitem ne va da cineva afară din Uniunea Europeană? Să fim serioși, UE nu e decât spațiul vital al Germaniei.  Lăsați deoparte la ultima împărțire a lumii nemții au pornit și au pierdut două războaie mondiale pentru „lebensraum„, Acum câștigă fără luptă…Cât despre povestea cu sacrificarea viitoarelor generații ca s-o ducem noi mai bine am auzit-o de mult și regret, dar nu funcționează.

Globalizarea va învinge pe planeta Terra că vrem sau nu vrem, încercările unora de a se opune – vezi Trump, Brexitul, mișcările naționaliste- vor avea ca rezultat amânarea deznodământului, încetinirea procesului dar el este ireversibil. Când africanii și asiaticii săraci se vor muta în Europa, când latinii vor stăpâni din nou teritoriile Americii nu înseamnă că vor dispărea bogații lumii, dimpotrivă, ei vor fi și mai bogați, vor opera pe baza tehnologiei moderne din paradisurile pe care și le vor amenaja unde poftesc, oamenii vor fi egali așa cum își doresc dar unii vor continua să fie și mai egali decât alții…

A murit serialul românesc?

Am citit comentarii care critică preocuparea Ruxandrei Ion de a produce premiere, prima telenovelă românească, prima telenovelă de epocă etc. Ei și, ce e rău în asta? Cineva trebuie să fie primul când alții nu fac nimic. Legenda spune că Paganini era capabil să cânte cu virtuozitate pe o singură coardă a viorii…la noi serialul de comedie a rămas unica preocupare, nu e rău dar nu ajunge. Odată cu decizia noii conduceri a ProTv de a renunța la producția de seriale – cu excepția comediei- și decizia identică a Antenei 1 – obișnuită să imite mișcările principalului concurent s-a făcut loc larg pe piață serialelor de pe toate continentele fie ele turcești, sud-americane, coreene, poloneze etc. Nu există interes în a investi aici în schimb există o foame crescută a audienței care consumă seriale, multe televiziuni generaliste, ca să nu mai vorbim de canalele de nișă, aducându-le în grilă. Iată că mini-serialul pentru tineret al Ruxandrei Ion adună mult public ceea ce dovedește adevărul afirmațiilor de mai sus. Îmi amintesc că la Caravanele iubirii care au însoțit primele seriale la care am lucrat, „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire„ mulțimea de fani adunați să-i aplaude pe actori era dominată de adolescenți, de tineri, la periplul prin țară prilejuit de lansarea romanului „Lacrimi de iubire„ am întâlnit de la Iași la Cluj, Sibiu sau Timișoara predominant  teen-ageri dornici de ficțiune românească, tineri cărora televiziunile nu le ofereau nimic potrivit …și nu o fac nici astăzi. De aceea mi se pare salutară perseverența cu care Ruxandra Ion, cu care am colaborat de la primii ei pași în televiziune luptă să salveze serialul românesc…pentru că frecventele reluări ale producțiilor de acum un deceniu nu fac decât să se adreseze nostalgicilor sau unor noi generații, cât despre cota de producție românească în grile nici să nu vorbim. E drept, serialele nu sunt ca legumele dar nici să ignorăm publicul vreme îndelungată nu e productiv.

Nu am văzut iSerialul Ruxandrei decât parțial  pe telefon, nu știu ce impact are pe ecranul televizoarelor, nu fac parte din publicul țintă  deci nu fac aprecieri de conținut. Dar e de înțeles că în lipsa investitorilor, în fața interesului scăzut sau nul al Televiziunilor față de asemenea producții s-a apelat la o variantă ieftină, filmarea pe telefoane mobile. Desigur există precedente, experimente asemănătoare s-au făcut destule, inclusiv cu montaj, mixaje  sau sincronizări de sunet iar viitorul va decide în ce fel asemenea experimente vor evolua sau vor conta. Înțeleg dorința autorilor de a arăta că există audiență potențială în speranța de a trece la producții profesionale și le doresc succes dar nu pot să nu punctez o realitate: filmele făcute pe telefon, fie de ficțiune sau documentare, nu se vor impune dacă încearcă să imite limbajul cinematografic, ele trebuie să-și elaboreze un limbaj propriu. Deocamdată eu cred că această producție a apărut de nevoie și nu din bravadă, ca o ultimă soluție în fața dezinteresului marilor producători iar autorii merită felicitări pentru perseverență și încurajări de viitor!

Regrete

Ce mari au crescut copiii telenovelelor…am văzut câteva fotografii cu Bianca Neagu, Alexandru Barba, Jenifer Dumitrașcu, Lili Sanboeuf și Ionuț Bora, copiii când jucau în serialele pe care le scriam, astăzi adolescenți frumoși, mă bucur că am trăit să-i văd mari așa cum i-am văzut mari pe cei cu care am lucrat cu generații înainte …Dorina Chiriac,Andrei Duban, Diana Cavaliotti, Andreea Caranda, Dana Rogoz, Geo Morcov….ei au crescut dar telenovelele românești au murit. Nu mai există, au fost îngropate de interese meschine. Dar de ce să plâng eu dispariția serialelor când s-a ajuns în situația că autorii aduc bani de acasă ca să realizeze filme!? Sigur, producția de film independent e importantă dar nici chiar așa, să te scotocești prin buzunare pentru câțiva euro, doar entuziasmul nu e suficient. Inclusiv oameni talentați cu care am colaborat, cum e Adrian Sitaru, au ajuns să se chinuie cu o producție independentă, gen „Illegitim„, care e ca lumânarea, arde frumos dar se stinge repede. Și definitiv. Am urmărit zbaterea frumoasei și talentatei actrițe Alina Grigore deși, în treacăt fie spus, a blamat ca un compromis participarea ei la 4 telenovele, nu cred că și-a găsit locul deși s-a zbătut să scrie, să producă, să joace, a fost un timp și prin America, face comentarii în presă. Soțul ei, actorul Bogdan Albulescu – tot în treacăt fie spus, dintr-o familie înrudită cu mama mea, ceea ce nu m-a împins să-l sprijin pentru un rol în „Îngerașii„, n-a ajuns să-și nege trecutul pentru că în afară de telenovelele în care a jucat nu e nimic. Mulți tineri talentați nu reușesc să performeze pe terenul artei, caută alte soluții, participă la proiecte, fac clipuri de publicitate, școli de actorie etc pentru că nu sunt roluri, nu sunt producții, nu sunt bani. Avem o sumedenie de canale Tv dar în majoritatea ele se umplu cu vorbe, discuții, taclale. Nimeni nu mai e interesat de seriale și pe acest loc gol producțiile turcești câștigă fără concurență. Dar dacă filme se mai pot face cu bani de acasă, seriale nu se pot face. Ba se pot…aud că se pregătește un serial despre geți al cărui autor pare că a reușit să intereseze o televiziune, ce-i drept de rangul 2. Atitudinea „elitistă„ care a însoțit debutul genului la noi, după care telenovela e o subspecie, o însăilare de prost gust destinată unui public necultivat, a recidivat. E mai sigur să faci sitcomuri în care oamenii râd, de bine de rău. Când scriam că marele succes al lui „Suleyman„ care a deschis piața turcilor poate fi și pentru noi un impuls, un serial despre viața lui Cuza, plină de intrigi, amoruri, politică și ce mai vreți nu  m-a auzit nimeni, deși nu era vorba despre vreo melodramă în gen sud-american, atât de blamată acum. Recent a câștigat Globul de Aur „The Crown„, un serial despre începuturile domniei reginei Elisabeta a II-a, un serial bine făcut deși cam factual, și iar mă gândeam cum ar arăta un serial despre viața unui personaj precum Regele Mihai care reprezintă aproape un secol de istorie a României și a Europei. Printre visele mele pe care am încercat să le transform în realitate după 1990 a fost acela de a deveni scenarist, truda mea la „Arlechino” și ”Abracadabra”, sitcomurile, serialele începute din 2004 cu ”Numai iubirea” reprezintă modesta mea contribuție la cultura tv de care sunt mulțumit. Ce puteam face mai mult când m-am apucat de „Numai iubirea„ la 60 de ani iar acum sunt destul de bătrân ca să nu mai nutresc vise…Dar am voie să regret și mă doare sufletul să văd că s-a ales praful de efortul meu și al colegilor talentați și inimoși care au construit în anii 1990-2000 o viziune proaspătă și de succes a programelor pentru copiii despre care acum în România nu pot spune decât că au dispărut aproape total. Lucrând la seriale m-am iluzionat că se deschide o eră, că va crește oferta, cererea de creatori, de scenariști tineri va spori și mă pot retrage liniștit. Nu s-a întâmplat așa. Și nici nu sunt șanse să se întâmple prea curând

Nu e totul pierdut

Nominalizările la Oscar anul acesta m-au pus pe gânduri. Vocația epică a filmului american, trăsătură esențială a unei culturi importante, să fie pe cale de dispariție, să nu mai intereseze povestea, story-ul, baza pe care se clădesc personaje consistente? Cum au dovedit recentele Globuri de aur, criticii se dau în vânt după două filme care m-au plictisit teribil, „La La Land„ și „Moonlight„. Sunt un iubitor de musicaluri, am văzut câteva pe scenele britanice sau americane, am admirat filme de gen dar „La La Land„ este greu de digerat. Să fie un musical? Deși începe cu un ansamblu de dans în stil tradițional ce urmează este cronica unei relații anoste, modeste între doi tineri, personaje fără substanță,cu doi protagoniști care nici nu prea au voce iar la dans par niște începători, totuși Ryan Gosling și Emma Stone candidează și la Oscarurile de actorie. Sau e vorba, cum se insistă, de un omagiu adus înaintașilor, epocii de glorie a musicalului american? Ce omagiu, să fim serioși…cui îi pasă? Gene Kelly sau Fred Astaire s-ar răsuci în morminte la așa omagiu …Personal prefer „Moulin Rouge„ sau „Les Miserables„ ca să nu mai amintesc de capodopere ale genului ca „Phantom of the Opera„ sau „My Fair Lady„. Are ce căuta „La la la…în asemenea companie? Ce rămâne e un film care a adunat mai multe nominalizări la Oscar decât „Zbor deasupra unui cuib de cuci” – inclusiv pentru scenariu original, care scenariu??- și se deosebește de marea masă a dramelor prin faptul că nu e dramă! Pentru că e un film senin, liniștit, fără violență, da, merită un premiu. Să vedem cum va alege juriul Academiei unui Hollywood tot mai elitist între această producție și „Moonlight„, altă calamitate, un film despre nimic, cu un tânăr care are două mari calități, e negru și e gay. Desigur că ignorarea anul trecut a contribuției creatorilor de culoare a provocat o nevoie de restaurare dar să consideri „Moonlight„ valoare e prea mult. Dacă trebuie să acordăm premii negrilor să nu îl ocolim pe Denzel Washington care a adaptat în „Fences„ o piesă de teatru cu un personaj consistent și cu un story puternic, poate Denzel are deja prea multe premii? La fel ca și Tom Hanks cu o nouă creație în „Sully”, un film total ignorat de nominalizări dar nemeritat. Ca și ”Loving„ un film despre căsătoriile interrasiale din care s-a reținut doar jocul actriței de culoare. Poate „Manchester by the Sea„ să salveze onoarea calității, nu am văzut încă ”Lion”, nici ultimul Scorsese, ”Silence„ – absent din listă- dar chiar și ”Arrival„, un film despre comunicare sau „Hacksaw Ridge„ un tradițional film de război dar având ca erou un contestator de conștiință, sunt infinit mai solide decât cele două favorite în fața cărora criticii au căzut în extaz.  E adevărat, contextul politic din SUA e de luat în seamă, atitudinea cineaștilor față de schimbări nu e de neglijat dar refuz să cred că tendința spre non-poveste și interesele conjuncturale sunt viitorul unei industrii în care se investesc mulți bani. Desigur dă bine în presă să ții discursuri precum a făcut-o Merryl Streep care a denunțat era Trump ca o aducătoare de violență dar nu știu dacă prestația ei din ”Florence Foster Jenkins” aduce noi fațete talentului unei actrițe cu destule premii în carieră, poate doar efortul de a cânta fals. Presupun că Isabelle Huppert, cu o prestație demențială în „Elle„ sau Natalie Portman, o convingătoare „Jackie„ nu pot pierde în fața unor manevre de conjunctură dar cine știe, poate statueta va ajunge la Emma Stone? Cât despre violența denunțată de doamna Streep cine a văzut vandalizările de la inaugurarea din ianuarie, huliganii anonimizați de cagule spărgând vitrinele are altă părere. Deocamdată povestea nu a dispărut de la Hollywood și datorită faptului că multe filme, inclusiv majoritatea celor de care am pomenit mai sus, de la „Hacksaw Ridge„ la „Sully„ pornesc de la oameni reali, și oamenii au povești de viață pline de substanță și semnificații care mențin vigoarea epică a filmului american. A  fost un moment în care m-am temut că extinderea filmului de imaginație, gen „Avatar„ sau „Hunger Games„, ca și persistența SF-ului sau filmelor horror oferind un teren nelimitat efectelor speciale va periclita componenta umană , poate eu sunt prea bătrân și prea tradiționalist dar nu gust nici temele apocaliptice nici așa zisele SF-uri în care viitorul omenirii e văzut catastrofic, cu dictatori care țin în sclavie populații dezumanizate și îi disciplinează cu roboți, arme și mașinării sofisticate. Nu cred într-un asemenea viitor al planetei chiar dacă globalizarea atât de lăudată nu va putea fi ținută în frâu decât de lideri puternici, cu autoritate reală. Dar să așteptăm decizia juriului. Sau să căutăm prin lista lungă a filmelor anului 2016 unde cu siguranță sunt multe de văzut… Așadar…nu e totul pierdut.