Cine ne duce cu zăhărelul?

Dincolo de orice considerații partizane serialele numite fie „romance„ fie „telenovele„  aveau viață, nu erau făcute să distreze ci să stârnească întrebări, să pună în balanță valori, să pledeze pentru unele din aceste valori și să nege altele, să aibă deci atitudine. Insistența detractorilor genului de a demonetiza cuvântul „telenovelă„ care nu înseamnă altceva decât „tele-roman” a avut până la urmă succes ceea ce, poate, face neobservabilă absența de azi a genului în creația românească. Probabil supra producția sudamericană e de vină atât pentru căderea de public- Cristoiu crede că e un spectacol pentru telespectatorul semianalfabet din America latină-  cât și ascensiunea unor producții exotice, de pildă turcești. .De pe ecranele TV unde domnește tabloidizarea, umorul îndoielnic, specularea voyeurismului chiar lipsa de moralitate nu cumva lipsește problematica reală a vieții, mesajele socioculturale vehiculând valori importante? „Telenovela este un zăhărel social primejdios, cu ajutorul căruia atenția consumatorilor poate fi îndepărtată de la problemele reale ale vieții lor, viața care va rămâne în aceleași tipare fără ca ei să priceapă vreodată acest lucru pe deplin” scria cineva în 2009…afirmație cu care sunt total în dezacord! Niciodată n-am scris dulcegării și nu am poleit zăhărel, după mine sunt mai primejdioase trucatele reality-showuri ca și puzderia de emisiuni tabloid pline de sexualitate, false scandaluri, cancanuri inventate, totul lasând pe ansamblu impresia unei societăți neinteresate în cultivarea de valori morale autentice. Odată, la Las Vegas, am vizionat în familie DVD-ul cu “Lacrimi de iubire”…atât nora mea, americancă get-beget cât și Christian [care a revenit în România în vizită abia in 2012, după 21 de ani!] au fost șocați la o scenă amoroasă unde Adela era filmată complet goală, totuși cu spatele. Așa ceva nu se poate în America unde există un cod etic strict pentru filme și o clasificare riguroasă a acestora. La faimosul „50 Shades of Grey„ s-a făcut și o versiune porno, altfel…E drept, în Europa, mai ales în Franța vei vedea în multe filme scene lipsite de orice pudoare iar noi suntem membri…nu-i așa? Să mă refer la puzderia de prezențe feminine mai mult sau foarte mult dezbrăcate care s-au instalat în programele tv sau în presa noastră ,tiparită și online…ar fi inutil. Dincolo de imagistica aceasta există o apetență sporită pentru scandalul sexual…și e greu să te ferești într-un serial ‘romance” de tentație chiar dacă secvențele amoroase sunt uneori bine interpretate regizoral cum ar fi scena senzuală din “Îngerașii”când Dana Rogoz și Răzvan Fodor se pictau reciproc .Sau scena șampaniei cu Zăvoranu și Vlad Rădescu în NI…Acum aș putea spune că, la NI, faptul că Oana Zăvoranu avea interdicție de la Pepe pentru contacte fizice iar Corina Dănilă era excesiv de pudică a fost un noroc…inclusiv pentru Adela și Dan care și-au desfășurat în deplină naturalețe idila. Dar excesul de sexualitate gratuită de pe piață –ca și excesul de violență- are un efect nociv asupra publicului și, prin ricoșeu, impune autorilor să fie în pas cu moda sub imperiul aceleiași lozinci false „așa dorește audiența„ sau…„vrea zăhărelul„ salivând precum cățeii pofticioși. Succesul comediilor cu „proști„ gen „ Las Fierbinți„ sau „Trăsniții„ ,mă îndeamnă să cred că ne poate salva doar o revenire a poveștilor țigănești, măcar femeile lor poartă fuste! Ca de obicei extremele nu sunt niciodată acceptabile.Tabloidizarea excesivă și fără limite din presă sau tv.a dus practic la o formă de discriminare dacă nu de exploatare a femeii. În numele audienței de parcă publicul nostru ar fi format doar din bărbați…frustrați. Excesul de reglementare sau cenzură e nociv ca și absența oricărei reglementări. În numele libertății de expresie și al democrației se poate difuza totuși orice? Nimeni nu se bagă, CNA-ul se ocupă de politică, Biserica nu e interesată de morala publică, Ministerul Educației se încurcă în reforme, legislatorii au alte interese. Iar publicul? Ca de obicei, pe bloguri, prin declarații publice toată lumea condamnă dar în practică se consumă intens…urmăriți audiențele sau tirajele, manipulate sau nu. Poate o perioadă de destindere totală după ani de austeritate /morală/face bine unui popor. Dar nu cumva durează prea mult? Cât despre generațiile care se succed …ele ce vină au? Să dau din nou exemplul polonezilor care produc toate genurile de seriale și fime TV? N-are rost, noi suntem balcanici și preferăm, ca și publicul din lumea arabă, serialele turcești, la fel de numeroase- numai Kanal D are listate 36 de titluri proprii. Pot fi acuzat de pledoarie pro domo dar n-am să renunț în a insista pe nevoia de poveste, de filme autohtone refuzând imitațiile facile după cine știe ce formate de import. Îmi amintesc discuțiile purtate la Praga pe marginea proiectului ca Nova Tv să producă o variantă a LDI. Deși făceau parte din CME ca și ProTv-ul cehii nu se grăbeau să asimileze un scenariu străin fără să analizeze în amănunt diferențele de mentalitate, tradiții, valori și atitudini etice. Nu orice fel de import reușește  și o dovadă e ultima încercare de la Pro cu adaptarea unei comedioare de la BBC dar să nu uităm de zbaterile de lungă respirație cu implantarea unor subiecte sud-americane. „Iubire ca în filme” a avut un scenariu cumpărat până când adaptarea s-a ciocnit cu realitățile românești și a trebuit „cârmit”, croită altfel acțiunea dar cu personajele date, ceea ce e dificil dar nu mai ai ce face, greșeala din start trebuie plătită. Și mai e ceva. Între tot ce se întâmplă la noi în vața publică, economie, cultură, educație, media există o legătură. Dar nu insist.

Ce mai fac actorii nostri?

Insuccesul evident al ProTV cu ”Lecții de viață” repune în discuție nu doar firava tratare a poveștilor pentru micul ecran ci mai ales folosirea actorilor. Interpreții – că actori nu pot fi numiți- sunt folosiți în reality-showuri sub pretextul că seamănă mai bine cu ”omul de pe stradă”, într-un demers de neorealism târziu. Sigur că nu noi am inventat asta, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar n-a rezistat decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem pune punct discuției. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. Dar actorii noștri ce mai fac, v-ați întrebat? Unii mai apar pe micul ecran ca prezentatori, membri în jurii, concurenți în reality-uri alături de mari vedete ca Vica nu știu cum, fostă amantă, Larisa nu știu cum fostă soție de celebritate sau mai ales Alina Plugaru, fostă vedetă porno. Îi mai vedeți prin reclame. Aflați despre ei că trăiesc, au proiecte, joacă mai mult sau mai puțin pe scenă, cântă…Am avut norocul să-i văd pe viu, mult prea de mult, pe un George Vraca, Birlic, Giugaru, Calboreanu, Costache Antoniu și alte nume mari cu care aș putea umple pagini întregi, am avut șansa să colaborez cu Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Florin Piersic…cu toții avem norocul că există filme, și nu puține, care au păstrat pentru posteritate memoria unor asemenea interpreți. Dar generațiile de actori care sunt acum în plină putere creatoare ce șansă au să nu rămână ascunși publicului de azi și de mâine? Să fiu mai concret. Bebe Cotimanis, un mare actor care s-a împlinit pe scena de teatru dar s-a făcut larg cunoscut prin câteva compoziții de excepție în seriale Tv o să rămână pe veci cu acele filme de arhivă care, oricât se reiau, rămân fixate în trecut? Că doar n-o să facă epocă în rolul de jurat așezat alături de Mihaela Rădulescu /pe care,în treacăt fie spus, unii se încăpățânează s-o numească divă deși singura noastră divă adevărată este Angela Gheorghiu. Dar atunci de ce te miri că orice cântăreț, nici măcar manelist, e socotit vedetă…./ Sau Alexandru Papadopol, din generația mai tânără, un actor care și-a dat măsura în film ca și în seriale/rolul făcut de el în ”Daria, iubirea mea” fiind excepțional!/, e sortit să rămână o prezență obscură prin reclame? Nu mai vorbesc despre tinerii care, încercând parfumul meseriei cu destul succes, gen Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Vicky Răileanu, Răzvan Fodor etc. au ajuns să-și caute alte preocupări în lipsa de oferte actuală. Desigur actori de teatru ca Elvira Deatcu, Dan Bordeianu, Gelu Nițu  își văd mai departe de meserie chiar dacă strălucirea de pe ecran s-a stins iar Carmen Tănase are mai mult timp să dedice pasiunii ei principale, cățeii. Octav Strunilă se mai zbate, și bine face, încercând să fie și scenarist și actor și regizor dar cu sprijin firav. Cât despre șansa pe care ar oferi-o micul ecran, în special serialul, descoperirii și încurajării de noi talente să nu mai vorbim.

3 subiecte de serial

Așa cum am prevăzut telenovela românească a decedat, de bunăvoie, după oarece suferință. Cel care dădea speranțe mai mult decât telenovela, serialul tv, dramatic sau de comedie,se mai ține firav de audiențele filmelor cu proști –așa denumesc eu Las Fierbinți sau Trăzniții –ultimul, o calamitate. Prostul obicei , introdus în special de ProTv,de a imita, de a copia, de a se suprapune peste rețete străine în speranța vană de a le transfera succesul în haine locale e și el în agonie. S-au dus vremurile când exportam scenarii și seriale …acum suntem sclavii povestilor turcești sau coreene iar serialul american își poate savura nestingherit supremația.
Nu sunt fan al televiziunilor americane …acolo mă uit în special la sport- fotbal, basket sau hokey, rareori la concursuri sau showuri –soția mea a făcut o pasiune pentru Ellen De Generes Show- zapez cu greu printre canalele invadate de reclame, de mâncare, culeg puținele știri –și apreciez interesul americanilor față de informațiile locale în detrimentul vorbăriei politice…dar serialul rămâne un stâlp de program fără de care TV nu ar exista! Greu de repertoriat serialul american e de o diversitate incredibilă și fiecare aveți, desigur, o grămadă de preferințe. Dar o caracteristică există, indiferent de genul abordat, serialul se sprijină pe actualitate, perspectivă, pe viața omului modern sub toate aspectele. De ce să nu constat că, dintr-o tematică posibilă noi ne-am obișnuit să alegem ce e mai puțin important, marginal, de mic interes. Scenariștii noștri –puțini, câți avem- și, de fapt, producătorii parcă n-au curaj să dea piept cu realitatea în care trăim. Iar atunci când nu ai resurse materiale să produci mai mult, cantitativ vorbind, firesc e să alegi o temă de maxim interes ! Sau, cum e mai simplu, să nu produci nimic, astfel faci economie!
Vreau să dau exemplu doar 3 posibile subiecte care ar putea genera seriale . Deși, cui îi pasă?
1. Viața unui procuror care se zbate să facă justiție în contextul în care corupția și traficul de influență se opun…șantajul, amenințările, înscenările care încearcă să-l blocheze, necazurile pe care le cunoaște nu numai în profesie dar și în familie, în viața personală. Avem nevoie de o „caracatiță”, de un erou precum era comisarul Cattani? Eu zic că da. Și nu e nevoie de nicio imitație, realitatea din jurul nostru e mai bogată decât vechile povești cu mafioți.
2. Povestea unei frumoase fete din provincie care crede că se poate realiza trecând prin diferite aventuri până când obține interesul și cererea de căsătorie a unui magnat. Întreaga viață a Monicăi Gabor-Columbeanu e mărturie că subiectul rămâne fierbinte, cu implicațiile de telenovelă – copilul dorit dar abandonat, eventual o iubire adevărată pentru un tânăr de condiție normală, iubire care-i dă peste cap planurile. În ”Numai iubirea” am folosit ideea în creionarea personajului Deei, jucat de Oana Zăvoranu pe care – paradoxal- am auzit-o și azi spunând că se crede o divă ?? De 10 ani încoace subiectul nu s-a perimat …
3. Povestea unei familii de parveniți …în frunte cu un bărbat descurcăreț care a făcut avere peste noapte –ceva în genul personajului Grigore Varlam din ”Lacrimi de iubire” și care nu concepe ca singurul lui băiat să nu fie o beizadea, să nu-i pese de bani, să prefere o carieră normală prin muncă, să se îndrăgostească de aleasa lui etc. Am încercat un asemenea conflict în ”Daria, iubirea mea” dar mai ales în romanul ”Schimb de vieți”, subiectul însă mi se pare că atinge o posibilă discuție despre valori extrem de actuală și utilă.
Avem o pleiadă de actori pe care din păcate nu-i folosim și e păcat, anii trec…iar a distribui oameni de real talent în fleacuri e o risipă de nepermis. Să ne bucurăm că actori ca Tora Vasilescu, Mălăele, Diana Cavaliotti acceptă să apară într-o copie servilă după un serial BBC sau să ne lamentăm pentru dispariția de pe micul ecran a atâtor nume cu care am fi putut asigura distribuții de înalt nivel? Câți ani trebuie să treacă pentru a-i vedea pe puținii care au avut noroc să joace câte ceva așa cum ne bucurăm să-i vedem în pelicule vechi pe Birlic,Dem Rădulescu sau Amza Pellea? Din nefericire trebuie să mai întreb odată, îi pasă cuiva?

Umorul, o meserie?

Umorul…o meserie? Promovarea excesiva a showului „Epic” pe Adevărul m-a făcut să văd un fragment din mult lăudatul umor prea îndrăzneț să fie găzduit de un post Tv cât de cât normal. Pe bună dreptate pentru că băieții de la ”Epic Show” nu sunt decât niște amatori stângaci care se înscriu pe linia binecunoscută inaugurată de ”brigăzile de agitație” din vechime și continuată în zilele noastre de tot felul de neprofesioniști. Unii au succes, temporar, mai ales că am importat și moda stand-up comedy .Oare Constantin Tănase sau Mircea Crișan făceau și ei stand up comedy, fără să știe? Evident că da, genul monologului comic e de când lumea dar ce contează mai mult este substanța artistică, atât în conținutul textului cât și în calitatea interpretării. Altfel …ne bazăm pe succesul la noi al filmelor cu proști, gen „Las Fierbinți” . Sau insistăm pe linia imitației care e de mult politica oficială a unor posturi, în special Pro Tv. „Săptămâna nebună” difuzat acum e un remake după un serial BBC „The Worst Week of my Life”, ceea ce nu înseamnă nimic, dar imitația merge de la asemănarea fizică a interpreților până la copierea cadrelor, mișcărilor de aparat, decupajului regizoral, ceea ce e prea mult! Persistența în imitația de suprafață mi se pare o eroare și ea există în toate serialele proteviste adaptate după originale străine, cum a fost „Om sărac, om bogat”, inclusiv în alegerea juraților de la Master Chef! Felul în care se îmbracă și masca pe care o adoptă S Bontea este o copie a lui Joe Bastianich, corpolența lui Graham Elliot are corespondent în Scărlătescu iar de la Gordon Ramsay juratul nostru nu are decât ciuful rebel…dar cu ce ne ajută ? Ce să mai spun despre copierea modului în carea fost cinematografiat scenariul…dacă vrem să oferim copii-paste de ce mai avem nevoie de regizori? Nu-mi place să evoc lucrări proprii dar am văzut cum au adaptat polonezii „Numai iubirea” facând din „Tylko miloscz” un serial mai scurt și mai mult așezat pe psihologia personajelor. Spre norocul publicului actorii noștri fac diferența…în cazul de la care am pornit e vorba de Mălăiele, Tora Vasilescu, Diana Cavaliotti… E umorul o meserie? Sigur, dacă pui în balanță multe prestații jenante ale profesioniștilor gen Țociu și Palade e preferabil să dai întâietate amatorilor. Aici nu e vorba de o hârtie, de o diplomă pe care o ai sau nu ci de talent și de creație. Și, evident, de manageri sau producători care să stimuleze creația. Mie mi se pare un exemplu de dat Toni Grecu, cel care evident e plin de idei și a știut mereu să înoiască formatele, să adune interpreți potriviți, să se adapteze pieței și iată că proiectele sale supraviețuiesc în timp ce colegii de drum s-au estompat iar alte formate, gen „Trăzniții” rezistă dar în categoria filmelor cu proști. Cândva se spunea „spontaneitatea este o chestiune de elaborare” la fel și umorul…Într-o țară în care înjurătura s-a deghizat în pamflet umorul de calitate își face greu loc. O speranță poate…„Știrile Times New Roman”. Grupul de tineri care animează site-ul mi-a atras de mult atenția iar versiunea ecranizată e evident mai îngrijit elaborată, să sperăm că vor evolua și nu se vor scufunda în anonimat, gen Cațavencii. Se poartă acum formula autor-interpret în aceiași persoană și adesea ambiția băieților cu umor de a fi și actori se lovește de stângăcii evidente. Dar nu totdeauna…iată că la ”Cârcotași” Mihai Găinușă, autor de calitate, se descurcă mai bine și mai cu haz decât actorul poreclit Dezbrăcatu, adesea insuportabil și cabotin. Deci nu există reguli…cât timp există substanță comică reală….iar ceea ce ni se ofera este un act artistic .