Umorul, o meserie?

Umorul…o meserie? Promovarea excesiva a showului „Epic” pe Adevărul m-a făcut să văd un fragment din mult lăudatul umor prea îndrăzneț să fie găzduit de un post Tv cât de cât normal. Pe bună dreptate pentru că băieții de la ”Epic Show” nu sunt decât niște amatori stângaci care se înscriu pe linia binecunoscută inaugurată de ”brigăzile de agitație” din vechime și continuată în zilele noastre de tot felul de neprofesioniști. Unii au succes, temporar, mai ales că am importat și moda stand-up comedy .Oare Constantin Tănase sau Mircea Crișan făceau și ei stand up comedy, fără să știe? Evident că da, genul monologului comic e de când lumea dar ce contează mai mult este substanța artistică, atât în conținutul textului cât și în calitatea interpretării. Altfel …ne bazăm pe succesul la noi al filmelor cu proști, gen „Las Fierbinți” . Sau insistăm pe linia imitației care e de mult politica oficială a unor posturi, în special Pro Tv. „Săptămâna nebună” difuzat acum e un remake după un serial BBC „The Worst Week of my Life”, ceea ce nu înseamnă nimic, dar imitația merge de la asemănarea fizică a interpreților până la copierea cadrelor, mișcărilor de aparat, decupajului regizoral, ceea ce e prea mult! Persistența în imitația de suprafață mi se pare o eroare și ea există în toate serialele proteviste adaptate după originale străine, cum a fost „Om sărac, om bogat”, inclusiv în alegerea juraților de la Master Chef! Felul în care se îmbracă și masca pe care o adoptă S Bontea este o copie a lui Joe Bastianich, corpolența lui Graham Elliot are corespondent în Scărlătescu iar de la Gordon Ramsay juratul nostru nu are decât ciuful rebel…dar cu ce ne ajută ? Ce să mai spun despre copierea modului în carea fost cinematografiat scenariul…dacă vrem să oferim copii-paste de ce mai avem nevoie de regizori? Nu-mi place să evoc lucrări proprii dar am văzut cum au adaptat polonezii „Numai iubirea” facând din „Tylko miloscz” un serial mai scurt și mai mult așezat pe psihologia personajelor. Spre norocul publicului actorii noștri fac diferența…în cazul de la care am pornit e vorba de Mălăiele, Tora Vasilescu, Diana Cavaliotti… E umorul o meserie? Sigur, dacă pui în balanță multe prestații jenante ale profesioniștilor gen Țociu și Palade e preferabil să dai întâietate amatorilor. Aici nu e vorba de o hârtie, de o diplomă pe care o ai sau nu ci de talent și de creație. Și, evident, de manageri sau producători care să stimuleze creația. Mie mi se pare un exemplu de dat Toni Grecu, cel care evident e plin de idei și a știut mereu să înoiască formatele, să adune interpreți potriviți, să se adapteze pieței și iată că proiectele sale supraviețuiesc în timp ce colegii de drum s-au estompat iar alte formate, gen „Trăzniții” rezistă dar în categoria filmelor cu proști. Cândva se spunea „spontaneitatea este o chestiune de elaborare” la fel și umorul…Într-o țară în care înjurătura s-a deghizat în pamflet umorul de calitate își face greu loc. O speranță poate…„Știrile Times New Roman”. Grupul de tineri care animează site-ul mi-a atras de mult atenția iar versiunea ecranizată e evident mai îngrijit elaborată, să sperăm că vor evolua și nu se vor scufunda în anonimat, gen Cațavencii. Se poartă acum formula autor-interpret în aceiași persoană și adesea ambiția băieților cu umor de a fi și actori se lovește de stângăcii evidente. Dar nu totdeauna…iată că la ”Cârcotași” Mihai Găinușă, autor de calitate, se descurcă mai bine și mai cu haz decât actorul poreclit Dezbrăcatu, adesea insuportabil și cabotin. Deci nu există reguli…cât timp există substanță comică reală….iar ceea ce ni se ofera este un act artistic .

Libertatea de a fi penibil

`’ Esti intelectual insa uite care-i treaba/Faci audienta cat facea Abracadabra/Esti apreciat cam cum era Victor Slav/De catre Dragusanca , cand era mic si bolnav’ …iată textul chipurile cenzurat al unui umorist care se crede genial, Mihai Bendec. Aluzia nedreaptă la o emisiune care mi-a rămas în suflet dar și declarația pompoasă „In tarile civilizate cultura satirei e un lucru sfant” m-a stârnit să scriu despre personaje care, ca și Bolnavul închipuit al lui Moliere se închipuie mari meșteri în ale artei.
La noi cine vrea să înjure pretinde că face pamflet, ca să scape de rigorile legii. Dar nu asta e problema ci calitatea umorului. Dl Bendeac, un tânăr ambițios, părea a performa când era la Mondenii, devenit independent- actor, scenarist, regizor și ce o mai fi- a apelat la vulgaritate, adesea parodiile lui fiind atât de penibile încât eu personal am renunțat să-l urmăresc. Încercarea lui de a ținti în alți doi corifei ai umorului grosolan, Badea și Banciu, a produs capodopere de genul celei din care am citat. Iată că nu libertatea de expresie e problema ci libertatea de a fi penibil. Banciu și Badea practică programe de atitudine, primul e un ziarist care a ales să câștige audiență șocând, dar are o coerență anume, celălalt practică un teatru ieftin, o bădărănie de cârciumă. În contrast aparent Bendeac se pretinde un artist dar bâjbâielile lui la marginea de jos a culturii nu produc ceea ce s-ar presupune, adică valoare. Dar așa cum există un public pentru tabloide, cancanuri și bârfe există și pentru așa ceva, n-ar fi mai simplu să nu pretindă că sunt altceva decât sunt? Desigur, marele maestru al așa zisului pamflet care acoperă injurii incalificabile este Vadim, dar măcar omul are talent, dincolo de stăruința lui de a acoperi cu noroi pe oricine nu-i mai e prieten sau îl contrazice, există o sămânță de umor adevărat., din ce în ce mai rar, mă rog… Tot așa cum există o deosebire serioasă între genul practicat de Toni Grecu sau chiar de Cârcotași, cu tot amatorismul multor momente, și sub-arta practicată de umoristii gen Bendeac . Desigur, românul are ceea ce merită, și manele și cancanuri și șușe fără perdea ..de ce să nu aibă și umor de mahala? Nu spun clovnerie pentru că a fi clovn e o meserie onorabilă și grea.
Parodia – când o fac alții nu ne convine, provoacă proteste publice și reacții oficiale, vezi incidentul cu „s il vous plait, monsieur”, deși e suficient să mergi mai des la Paris ca să vezi adevărul. Apropo, pe la intersecțiile importante ale Parisului găsești mai nou bărbați în toată firea trântiți pe caldarâm alături de un câine – uneori un câine și o pisică- cerșind. Bietele animale par a dormi, demne de milă – de fapt sunt drogate…iar țigănia asta fotografiată a devenit exemplu de solidaritate umano-canină pentru iubitorii de animale pe Facebook…penibil.