Despre seriale și alte emisiuni

N-aș fi crezut că se va întâmpla. Am ieșit de ani buni la pensie, am scris despre regretul de a nu mai vedea seriale tv originale nici emisiuni pentru copiii importante și iată că mi se oferă șansa de a mai vedea. Oare? Deocamdată e vorba doar de proiecte, ajunsă în fruntea TVR dna Doina Gradea anunță că va cere să se producă și emisiuni pentru copiii..așa să fie, nu cumva asemenea promisiuni seamănă cu cele ale Gabrielei Firea despre noile autobuze? Pe de altă parte, fosta mea colegă Ruxandra Ion, practic dată afară de la ProTv anunță un serial la Antena 1 după câteva încercări modeste de a lucra pe telefon. Foarte bine că Intact, companie rivală altădată, îi oferă șanse ca și celeilalte „fugare„, Mona Segall, dar mă întristează faptul că mult trâmbițatul serial e inspirat după o lucrare turcească. Turcii, care dispun de bani, au împânzit piața cu serialele lor și n-ar fi o problemă dar în România noi le-am lăsat locul liber pentru că am renunțat și am părăsit câmpul de bătaie. Au mai rămas niște comicării „fierbințene„ pentru că nouă românilor ne plac bancurile și  umorul gros. După ani îmi dau seama de marele rău făcut de ProTv, campioană fiind chiar Mona Segall, care a impus imitația, cumpărarea de formate străine de la alții mai „pricepuți„ – în special Endemol- astfel că totul, tot ce se execută în românește și se oferă pe micile ecrane de la ”Vocea„ „Te cunosc de undeva„ sau ”Românii au talent” la „Ce spun românii„ sau „Mama mea gătește mai bine”, absolut totul, e făcut pe formate cumpărate. Suntem buni executanți, imitatori..la capitolul creație  originală zero. Chiar și penibilul ”Lecții de viață„ e produs de Constantin Entertaiment, o firmă germană, și a ajuns la sute de episoade după ce, paradox, fusese o vreme scoasă din grilă, în 2015, din lipsă de audiență. Au apărut aici actori importanți precum Ioan Isaiu, Gelu Nițu, Marian Râlea, Elvira Deatcu, Carmen Ionescu și alții cu care am colaborat și care au beneficiat de roluri adevărate atât pe ecran ca și pe scenă iar a căror prezență în asemenea făcătură m-a întristat. Sunt mulți oameni care accesează blogul meu și observ cu câtă frecvență se caută mai vechile postări despre telenovelele anilor 2004-2009 care se reiau constant pe Pro Gold- ba chiar și cele despre Abracadabra sau Arlechino. E un mic semn că există în continu disponibilitate în rândul audienței de a vedea seriale originale românești, ba chiar și cererea mare de seriale turcești care au înlocuit telenovelele latino-americane vorbește despre o așteptare în rândul publicului  care nu poate fi răsplătită decât cu lucrări puternice, profesionale, animate de actori de real talent nu de niște neaveniți cu pile, nu de improvizații. Mă gândesc cu groază că și la capitolul emisiuni pentru copiii s-ar putea să am surpriza cine știe cărei imitații a vreunei producții străine. E adevărat că de multe ori formatele care se vând atât de bine nu pot fi ignorate dar nici să dai la o parte tot ce e original…În anii 90-2008 cât am lucrat în domeniu am cunoscut lumea importantă a producției pentru copii și niciuna, dar niciuna din emisiunile lor nu se întemeia pe formate cumpărate. Cu cât se produce mai mult pe un anumit gen e mai bine, inclusiv pentru profesionalizarea oamenilor. Televiziunile private apărute după revoluție nu aveau de unde să ia profesioniști decât din TVR și așa a fost, apoi cadre noi s-au format. Ce-i drept TVR-ul cu toți profesioniștii ei a pierdut partida, inclusiv pe terenul unde ar fi putut învinge, la ficțiune.  Când am ales, cu mulți ani în urmă, să mă dedic scenariilor am sperat că se va dezvolta piața și odată cu cererea tot mai mulți tineri, cu chemare și adesea talent, se vor apropia de meserie, așa ar fi fost normal dar realitatea a fost alta. În concluzie, vom trăi și vom vedea. Iar dacă nu, nu.

Anunțuri

A murit serialul românesc?

Am citit comentarii care critică preocuparea Ruxandrei Ion de a produce premiere, prima telenovelă românească, prima telenovelă de epocă etc. Ei și, ce e rău în asta? Cineva trebuie să fie primul când alții nu fac nimic. Legenda spune că Paganini era capabil să cânte cu virtuozitate pe o singură coardă a viorii…la noi serialul de comedie a rămas unica preocupare, nu e rău dar nu ajunge. Odată cu decizia noii conduceri a ProTv de a renunța la producția de seriale – cu excepția comediei- și decizia identică a Antenei 1 – obișnuită să imite mișcările principalului concurent s-a făcut loc larg pe piață serialelor de pe toate continentele fie ele turcești, sud-americane, coreene, poloneze etc. Nu există interes în a investi aici în schimb există o foame crescută a audienței care consumă seriale, multe televiziuni generaliste, ca să nu mai vorbim de canalele de nișă, aducându-le în grilă. Iată că mini-serialul pentru tineret al Ruxandrei Ion adună mult public ceea ce dovedește adevărul afirmațiilor de mai sus. Îmi amintesc că la Caravanele iubirii care au însoțit primele seriale la care am lucrat, „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire„ mulțimea de fani adunați să-i aplaude pe actori era dominată de adolescenți, de tineri, la periplul prin țară prilejuit de lansarea romanului „Lacrimi de iubire„ am întâlnit de la Iași la Cluj, Sibiu sau Timișoara predominant  teen-ageri dornici de ficțiune românească, tineri cărora televiziunile nu le ofereau nimic potrivit …și nu o fac nici astăzi. De aceea mi se pare salutară perseverența cu care Ruxandra Ion, cu care am colaborat de la primii ei pași în televiziune luptă să salveze serialul românesc…pentru că frecventele reluări ale producțiilor de acum un deceniu nu fac decât să se adreseze nostalgicilor sau unor noi generații, cât despre cota de producție românească în grile nici să nu vorbim. E drept, serialele nu sunt ca legumele dar nici să ignorăm publicul vreme îndelungată nu e productiv.

Nu am văzut iSerialul Ruxandrei decât parțial  pe telefon, nu știu ce impact are pe ecranul televizoarelor, nu fac parte din publicul țintă  deci nu fac aprecieri de conținut. Dar e de înțeles că în lipsa investitorilor, în fața interesului scăzut sau nul al Televiziunilor față de asemenea producții s-a apelat la o variantă ieftină, filmarea pe telefoane mobile. Desigur există precedente, experimente asemănătoare s-au făcut destule, inclusiv cu montaj, mixaje  sau sincronizări de sunet iar viitorul va decide în ce fel asemenea experimente vor evolua sau vor conta. Înțeleg dorința autorilor de a arăta că există audiență potențială în speranța de a trece la producții profesionale și le doresc succes dar nu pot să nu punctez o realitate: filmele făcute pe telefon, fie de ficțiune sau documentare, nu se vor impune dacă încearcă să imite limbajul cinematografic, ele trebuie să-și elaboreze un limbaj propriu. Deocamdată eu cred că această producție a apărut de nevoie și nu din bravadă, ca o ultimă soluție în fața dezinteresului marilor producători iar autorii merită felicitări pentru perseverență și încurajări de viitor!

La mulți ani Marian Rîlea

Pe 20 decembrie e ziua de naștere a prietenului și colegului meu Marian Râlea, actor de excepție, om cu suflet de copil mereu credincios vocației sale. Născut în 1957 Marian a rămas același entuziast al cultivării la copiii a celor mai sensibile și prețioase valori, făcând ca personajul de ficțiune care i-a adus celebritate dar și răspunderi, Marele Magician, să dureze dincolo de cadrul îngust al unor emisiuni, spectacole, evenimente. Pentru el aș spune că formula „Abracadabra„ a fost nu atât o emisiune cât o misiune, fie că au găzduit-o  TVR, ProTv, scenele din țară, Teatrul Național. Din 1991, mai precis pe 10 martie, am colaborat cu el, am scris scenarii, texte de cântece, am sprijinit cu tot ce am putut un fenomen greu de repetat și pe care numeroase generații și-l amintesc cu plăcere ca una din pietrele de temelie ale formării personalității. Când am considerat că, imediat după revoluție, copiii trebuiau să primească acele emisiuni de televiziune pe care le meritau și de care au fost lipsiți decenii la rând, m-am îndreptat către oameni din mediul creației artistice, așa am angajat-o pe Ruxandra ion care lucrase la Teatrul Mic și ea l-a adus pe Magician în redacție. Îmi amintesc primul lor film, o adaptare liberă după „Prinț și cerșetor „ – prima dintr-o serie în care am încercat să apropii de publicul tânăr câte puțin din patrimoniul cultural universal ..S-a filmat în apropierea locuinței mele, la Palatul Ghica și pe malul Lacului Tei, apoi am fost la Brașov, orașul natal al lui Marian, am cunoscut-o pe „Mama lui Abracadabra„, doamna Râlea, a cărei pierdere a însemnat, peste ani, o durere sfâșietoare pentru sufletul de copil al lui Marian, aidoma cu pierderea prematură a fratelui său Andrei, cu care am colaborat puțin încercând să edităm o revistă. Poate dacă nu era dăruirea, arderea interioară discretă dar statornică a lui Marian n-am fi avut un fenomen care nu poate fi ignorat în istoria televiziunii românești mai ales acum când media a întors spatele copilăriei, cel puțin la nivel de creație. Eu am intrat în Televiziunea Publică în anii când încă mai existau colegi care lucraseră la marile succese anterioare dar am încercat să evoc asemenea succese ca seria cu echipajul „Val Vârtej„ /1960-70, autor Octavian Sava, din care nu se mai găsea practic nimic în arhivă/, „Daniela și Așchiuță „/ actrița Daniela Anencov, astăzi de o vârstă cu mine,a creat mai târziu pe clovnul Hapciu/, Iura și Mihaela Istrate /cu Iurie Darie am avut onoarea să colaborez mai mult dar i-am scris și  ultimul său rol în „Numai iubirea„ … Brândușa Zaița Silvestru, „doamna teatrului de animație„a fost printre primele din „garda veche„ pe care am adus-o să colaboreze cu noi în 1990…Perioada de aur a anilor dinainte de trista epocă Ceaușescu mă obseda și efortul meu de a construi o redacție capabilă să aducă pentru copiii personaje, eroi, povești pline de miez s-a soldat cu apariția multor emisiuni gen „Arlechino”, „Feriți-vă de măgăruș„, ”Ba da ba nu„, „Tip Top Minitop„, etc etc dar mai ales „Abracadabra„ și aici prezența și energia creatoare contaminantă a lui Marian au fost decisive. Atunci am regretat că profesioniști de la care am învățat multe, ca regizoarea Tatiana Sireteanu, n-au mai putut sau n-au vrut să-și alăture forțele efortului nostru dar ce să zic acum, în anii de față, când până și singurul post care ar avea datoria să se ocupe de copiii, TVR, și-a abandonat de mult misiunea. Am văzut numeroase proiecte de reformă, propuneri pentru ca TVR să recâștige din audiența pierdută, nicăieri n-am găsit o umbră de idee care să arate că ar putea readuce copilăria în prim planul preocupărilor. Îmi amintesc că prin anii 1993-1998 când producțiile noastre ca „Tip Top Minitop” sau „Abracadabra” se aflau în fruntea sondajelor de audiență unii colegi din TVR, cadrele de conducere de fapt, se uitau cu superioritate și distanțare la noi, nici măcar din invidie nu prețuiau efortul depus care era unul creator nu de circumstanță, până la plecarea mea din 1998 n-am reușit să sensibilizez pe nimeni „de sus„ să ne ajute dar măcar ne-au lăsat în pace, doar birocrații mai mârâiau că „de ce facem noi filme„? . În acest context aportul și imboldul oferit de Marian Râlea au fost decisive. Când „Abracadabra„ a primit cel mai mare premiu câștigat vreodată de Tvr – inclusiv până în ziua de azi- trofeul Prix Danube n-am putut obține de la șefimea de atunci –Dumitru Popa era la pupitru- nici măcar o primă de succes pentru autori așa că nu m-am opus ca ei să treacă la ProTv cu emisiune cu tot iar eu, scenaristul echipei, i-am urmat nu după multă vreme. Câtă deosebire între vremelnicii șefi de acum și Tudor Vornicu, de pildă, care în plină Epocă de Aur ne-a invitat, pe mine și pe Tatiana, să realizăm programe pentru copiii la Revelioanele vremii, un om cu viziune artistică, un mare profesionist dispărut din păcate înainte ca TVR să primească șansa de a fi altceva în peisajul media românesc, o șansă de care și-a bătut joc. O singură excepție, Răzvan Teodorescu, – poate vulnerabil în alte privințe- dar singurul care a apreciat performanțele noastre ba chiar ne-a dat mână liberă să edităm o revistă „Abracadabra” /dar și „Baby Star”/ sau să organizăm evenimente publice. Marian Râlea a rămas același sufletist la bine și la greu. Îmi amintesc cu emoție filmările la care am participat, la București, Brașov, pe litoral unde se arăta neobosit și perfecționist, se apleca asupra celor mai mici detalii dar nu ierta greșelile sau dezinteresul. Cu asemenea oameni poți construi. Când totul s-a terminat și echipa s-a risipit Marian s-a zbătut pentru un Teatru Național pentru Copiii, a găsit ajutor la nivelul Naționalului de atunci, cred că director era Dinu Săraru, și a mutat Abracadabra pe scenă. Îmi amintesc că am pășit ca vizitator cu sfială în această lume pe care o cunoșteam mai puțin din culise, alături de colega care rămăsese credincioasă proiectului, Mihaela Dima, l- am admirat pe Marian cum repeta și pregătea noile spectacole cu aceiași minuțiozitate și dăruire. De ce să nu recunosc, mai târziu când producătorii mi-au spus că Marian se va alătura distribuției de la „Îngerașii„ m-am bucurat să pot scrie din nou pentru un actor de o forță creatoare admirabilă care, în ciuda trecerii timpului și a atâtor supărări le care le-a înfruntat, a rămas același om dăruit cu trup și suflet unui crez. Deși actorul are în palmares roluri memorabile și importante pe scenă sau film, Magicianul rămâne o creație nepieritoare. Acum de ziua lui desigur îi voi da un telefon dar poate și rândurile de față pot fi un umil omagiu adus unei personalități artistice greu de etichetat altfel decât excepțională.

Cine va spune adevărul?

 

La noul ProTv a  rulat, oarecum în obscuritate, un serial făcut cu ani în urmă, de doar 6 episoade, „Deschide ochii”. Oricum altceva decât eternele povești de mahala pe care le tot înghițim dar…din nou ProTv nu se dezminte, scenariul este unul adaptat  – după un oarecare Simon Edi Schwartz. Frumos. De altfel tema avocatului –inclusiv unul orb- se înscrie în masiva literatură americană, adesea ecranizată, pe care un John Grisham a făcut-o mai nou celebră…dar există o filieră neîntreruptă de legal thriller de la eroul lui Erle Stanley Gardner, Perry Mason , pe care-l adoram în tinerețe la avocatul din limuzină al lui Connelly. Nimic nou sub soare deși tare mi-ar fi plăcut să aud de o creație originală pentru că, nu-i așa, evenimentele de pe scena juridică autohtonă sunt ofertante. Cu ceva timp în urmă mă gândeam că o poveste gen „mâinile curate„ având ca erou un procuror ar fi fost interesantă în contextul actual dar nu e o treabă ușoară. E mai simplu să adaptezi, să imiți, să cumperi formate străine și să le reproduci, executanții fiind mai ușor de găsit decât creatorii. Unde se ajunge vom vedea din declarațiile lui Costi Mocanu director of Diversification and Business Strategy Pro TV , el ne spune despre Acasă Tv că „avem parteneriate cu colegii din compania CME din alte teritorii, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croația. Este intenția noastră de a prelua produsele lor.” El recunoaște, pe șleau, că „În grilă nu veți mai regăsi atât de multă inițiativă, îndrăzneală, curaj în promovarea unor titluri noi, de ficțiune, așa cum au stat lucrurile la noi până în 2010. /???!!!/ Cam atunci ne-am oprit din producerea formatelor românești, din cauza crizei. Avem însă intenția revenirii cu ele, cu producții sută la sută românești, de ficțiune, de succes pe măsură ce piața își va reveni./??/ Vom veni cu producție europeană. Avem parteneriate cu colegii din compania CME din alte teritorii, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croația. Este intenția noastră de a prelua produsele lor. Ei au continuat să producă, piața a fost mai darnică cu unele dintre teritoriile companiilor noastre. /??!!?/ Vom aloca în continuare produsul tradițional al canalului, telenovela, fie că vine din America Latină, dar începe să fie încurajatoare și la noi după ce alți colegi din media românească au venit cu astfel de inițiative, și produsele turcești. Noutatea ar fi apariția unor produse indiene și ele consacrate de alți participanți din spațiul media din România.”. Dincolo de neadevărurile flagrante cuprinse în aceste declarații nu pot să trec peste un aspect…mai de mult, după succesele evidente ale serialelor noastre, la CME se decisese ca Ruxandra Ion să fie Head of Content pentru toate teritoriile, existând perspectiva ca multe din produsele noastre nu doar să fie difuzate acolo, ceea ce s-a întâmplat, dar și formatele noastre să fie acceptate. Evident, respectându-se valorile și tradițiile locale, lucru esențial pe care l-am observat de pildă la Praga unde se intenționa un remake după Lacrimi de iubire. Unii din afara CME, de asemenea, au făcut seriale pe scenariile noastre..de pildă polonezii cu Tylko miloscz, o versiune după Numai iubirea. Iar acum aflu că avântul căpătat de producția românească s-a prăbușit după 2010 ,noi vom vedea lucrările bulgarilor sau  slovacilor care n-au cunoscut criza pieții /oare?/ iar ca să difuzăm totuși un procent de creație autohtonă vom apela la reluări…Să mă mai mir când Numai iubirea – o producție 2004- se reia acum în 2016 pentru a nu știu câta oară? Desigur, vorba soției mele, generațiile se schimbă dar eu, devenit fără voia mea, clasic în viață nu văd deloc perspectiva în roz. Fie se spune tot adevărul privind falimentul ficțiunii românești și se lasă deoparte poveștile cu criza pieții fie se încearcă depășirea momentului printr-un efort acum nu într-un viitor nedefinit. Ce audiență vor avea creațiile partenerilor noștri  bulgari sau cehi vom vedea dar mă tem că am părăsit fără luptă ringul, adică piața. Sau le oferim la schimb poveștile fierbințenilor?  Vânzarea studiourilor de la Buftea îmi spune că viitorul de care se vorbește va fi foarte foarte îndepărtat. Dar poate, după ce ProTv –cu anexa sa AcasăTv- s-a predat, preferând aproape exclusiv cumpărarea de formate, va apărea altă televiziune care-și va însuși efortul de a susține producția originală românească? Bine ar fi…

Audiența TV singurul criteriu al valorii?

Secretul bunului management – echipa de colaboratori, competenți, capabili, creativi. Cine crede că e un manager priceput fiindcă dă ordine unor executanți nu reprezintă nimic și nu va avea succes. Discuțiile despre meritocrație sunt valabile și în TV. În vechea televiziune se lucra la grămadă….îmi amintesc ședințele faimoase în care se împărțeau „paiele la măgari„, repartizarea către redacții a mijloacelor, echipe de filmare, care de reportaj –unele cu UMI, unități mobile de înregistrare, niște hardughii pe roți. Noroc de bun-simțul și calmul celui care conducea ședințele, inegalabilul Nea Țânțu dar sistemul n-a rezistat după revoluție. Atunci am avut și o revoluție tehnologică în televiziune, s-a trecut pe beta, vechiul sistem de lucru pe peliculă developată cu sunet separat a devenit istorie, o grămadă de oameni și-au schimbat meseriile, de pildă fetele de la montaj film au devenit redactori, au apărut transmisiile prin satelit etc. Dar sistemul „la grămadă„ funcționa până sus, programele săptămânale se făceau adunând ofertele redacțiilor pe o grilă iar o ședință de șefi condusă de directorul general le valida, să tot faci televiziune competitivă, noroc că tv private încă nu apăruseră /norocul cui??/. Devenit șef de redacție în 1990 îmi era clar că pe asemenea sisteme nu se poate performa așa că am căutat să formez o echipă pe 2 principii –producători noi, cu experiență artistică, pentru că voiam să abandonez în programele pentru copiii „gazetăria„și 2, formarea unor echipe de lucru complexe. Am reușit să aduc în redacție operatori cu camerele beta și electricieni ajungând astfel la propria programare, în plus fiecare echipă își avea preferații – la sunet, regie, scenografie, montaj electronic, etc. – și i se repartizau astfel că s-a trecut de la stilul colhoz la grupuri de lucru sudate. Televiziunea e acuzată că s-a umplut de rude, soții, frați, copiii, nepoți etc. și e adevărat dar nu orice adevăr e neproductiv. Mie mi s-a părut firesc și avantajos să angajez oameni între care existau afinități, regizorul Radu Popovici m-a înduplecat să-i angajez prietena, pe Cristina Nistor, care a devenit producător la Arlechino, cu care s-a căsătorit. Oana Ionescu l-a adus pe Matei Firică, regizor, care i-a devenit soț. Liana Săndulescu a avut inspirația să se asocieze cu regizoarea cu experiență Luminița Dumitrescu, ele nu se puteau căsători dar echipa a funcționat de la Club Anda la Ba Da, ba nu…O vreme l-am găzduit în redacție și pe Ion Ion soțul Ruxandrei dar unul din șefii vremelnici poreclit Pipă a hotărât că regizorii de montaj trebuie să rămână la grămadă. Ruxandra și-a adus totuși un ajutor, pe Adina Sava – Slave, care mai târziu s-a temut să treacă alături de prietena ei la ProTv și a rămas în anonimatul din Dorobanți. Avea un rost această formulă de lucru, evita animozitățile și ciocnirile de orgolii mutându-le pe terenul familiei, permitea brain-stormingul prietenesc dincolo de barierele unui program de muncă strict, stimula contribuția creatoare a fiecăruia, asigura organizarea echipei știindu-se că de obicei femeile se pricep să conducă…Iar eu cred că programele din acei ani, în special Abracadabra, Arlechino, Club Anda, Ba da, ba nu, Tip Top Minitop mi-au validat ideile. Iar cea mai bună dovadă e felul în care au evoluat principalii producători, realizatorii programelor pentru copiii din anii 90-98…Ruxandra Ion a plecat în ProTV în 1996, după cel mai mare succes internațional înregistrat la noi, Marele Trofeu Prix Danube de care TVR-ului nu-i păsa. A fost urmată de operatorul cu care lucra, Florin Țolaș iar mai târziu și de alți colegi, secretara noastră Carmen Popescu, electricianul Gabi Florea, de soțul ei Ion  care fusese la început temător în fața marii aventuri. Ruxandra, nu e nevoie să o mai spun, a impus Super-Abracadabra la ProTV, a devenit directoarea  postului AcasăTv, a constituit echipa care a produs telenovelele românești, atâtea câte au fost. După instaurarea noii politici a Pro de a obține profit restructurând la sânge și vânzând – vânzarea Studiourilor Buftea fiind un dureros semn al renunțării- Ruxandra încă speră că experiența ei și talentul organizatoric mai pot fi valorificate, ceea ce eu îi doresc. Liana Săndulescu e o bună organizatoare de acțiuni ample, ea a sărit la timp din barca pe cale să se scufunde a activiștilor și a învățat din mers televiziune. Dotată cu o mare ambiție, alături de Luminița, profitând de forța expresivă a unor vedete ca Anda Călugăreanu, Anca Țurcașiu, Mihai Constantinescu, Daniela Anencov ea a evoluat spre emisiunile de divertisment, a condus o vreme echipa Eurovision, a fost directoarea TVR 2…Oana Ionescu-Firică a fost numită „ Head of Youth and Children Department” pentru Copiii în 1998, după plecarea mea, iar emisiunea ei Kiki Riki Miki cu care a înlocuit vechile programe, ștergând trecutul, a durat până în 2001 când ea a fost nevoită să plece, capacitățile manageriale fiind mult sub cele creatoare. Excelentă autoare de videoclipuri acum are o firmă Media Biz dar mie mi se pare că greșeala principală care i-a definit cariera a fost risipirea în prea multe direcții, ea a făcut și scenografie și matematică și filme-cu scenarii proprii și adesea regie-  și clipuri și concursuri, și documentare …prea mult pentru un singur om. Am observat-o odată când ne aflam amândoi la o reuniune la Salonic, vorbea la telefon cu redacția Kiki Riki Miki dând ordine, sfaturi, hotărând, dictând texte și versuri, dovedindu-se un factotum care probabil îi copleșea pe subordonați,  un stil de conducere total opus de al meu. Dar de ce să nu o spun sunt mândru că oamenii în care am avut încredere și-au dovedit calitățile. E drept, nici Ruxandra nici Oana nici Liana-care se ocupa de copiii de pe vremea pionierilor și șoimilor- nu au rămas în domeniu. Și eu, după  ce s-a încheiat Abracadabra la ProTv am avut o perioadă de nesiguranță deși mă îndeptam spre deceniul 6 de viață, chiar am cochetat cu ideea de a deveni profesor la Universitatea Media a ProTv sub oblăduirea lui Andrei Blaier. Mai lucrasem o vreme cu studenții de la Facultatea de Jurnalism unde îmi amintesc că singurul cursant mai dezghețat și deci mai nedisciplinat era Adrian Fulea, azi purtător de cuvânt al STS. Scenaristica nu se învață, poți deprinde tehnici dar talentul nu e transmisibil. A face televiziune pentru copiii presupune și oarece experiență de viață, am văzut în numeroasele contacte internaționale din acei ani că producătorii  importanți de la, de exemplu BBC sau din Australia, SUA sunt persoane de anume vârstă și experiență. Aveam și noi asemenea profesioniști care lucraseră de pe vremea marilor succese cu Daniela și Așchiuță, Iura și Mihaela, Val-vârtej…, era Erika Petrușa, tocmai se pensionase regizoarea Tatiana Sireteanu de la care am învățat multe, dar nu a dorit să se întoarcă. Puțini producători cu talent au insistat să rămână în domeniu…un exemplu e Brenda Petre care a lucrat la Abracadabra ProTv, apoi a fost prima producătoare cu care am colaborat la Numai Iubirea dar nu s-a încadrat în echipă și s-a dedicat muncii cu copiii la „Contrapunct”- o „academie de talente” unde o ajută Virgil Popescu, compozitorul preferat al „abracadabrei”, grup din care ies multe valori –cum ar fi micuța Jenifer Dumitrașcu care a strălucit în Îngerașii. O asemenea producătoare dedicată și inimoasă aș promova oricând dacă ar fi posibil să dau timpul înapoi ….Tot ce am spus până aici arată că nu se pot afirma specialiști în producția pentru copii, nici nu pot apărea sau crește fără interesul unor instituții de broadcasting, în special al Televiziunii publice. Posturile private pot interveni pe piață întâmplător, cazul notabil fiind Antena 1 cu Next Star –că un titlu românesc nu au găsit,  concurs devenit repede o bună emisiune de divertisment pentru adulți. Doar când te gândești la tradiționalul Zecchino d oro descoperi că muzica pentru copiii n-a murit ,e drept, s-au străduit și ai noștri cu o Mamaie a copiilor, dar nici Mamaia adulților nu mai face purici…Repet, oameni de calitate, creatori de valoare pot fi atrași dacă ar exista interes și stabilitate, altfel vor trece ani, decenii și nu se vor forma profesioniștii necesari, cererea și oferta funcționează și aici. Nu mai amintesc de italieni unde RAI are 2 canale dedicate copiilor dar si Ceska Televize a deschis în 2013 un canal pentru copiii între 4-12 ani ce emite zilnic de la 6 la 20. Iar la noi nu doar televiziunea pentru copiii a fost marginalizată dar creația de ficțiune, câtă era, a fost omorâtă. O veste bună  – Masterchef, o palidă imitație, lungă și plictisitoare, a mai pierdut audiența. E trist de asemenea să vezi ce s-a ales din Roata Norocului, un alt brand puternic făcut țăndări de incompetența executanților noștri…Presupun că dacă Virgil Ianțu ar fi pus să defileze pe masă câteva fătuci dezbrăcate Vreau să fiu milionar s-ar fi menținut în scheme. E drept la Masterchef nu goliciunea putea fi atracția, se caută alte găselnițe aiurea și se merge tot mai apăsat pe cheia succeselor ProTv, cazurile sociale, dramele personale, situațiile plângăcioase care au invadat și Vocea României, nu mai vorbim de Visuri la cheie…Lacrimile aduc audiență. O veste proastă – serialele turcești se impun după ce din încercările autohtone s-a ales praful, rămânând doar Las Fierbinți, un serial despre, cu și pentru proști care obține încă rating pentru că publicul se încăpățânează să vrea producții originale. Cât despre Vacanța Mare nici să nu vorbim! O veste și mai proastă, ProTv va realiza un nou serial, Atletico Textila despre o măruntă echipă de fotbal de cartier. Așa că se va adăuga o nouă creație la seriile gen Las Fierbinți, Trăsniții, Vacanța mare care va întregi „valorile„ tipic autohtone din lumea mahalalei, lumpenului, marginalizaților că doar normalitatea, iubirea adevărată, dorința de autodepășire, generozitatea dezinteresată și câte și mai câte mărunțișuri nu aduc audiență. Oare? Mai am o singură întrebare, au fost emisiuni pentru copiii care au devenit bunici, apoi părinți, ce își vor aminti generațiile care astăzi sunt încă copiii? Apropo…Dana Rogoz, Andreea Caranda, Ducu Ion, pentru care am scris când erau mici sunt azi la rândul lor părinți. Să le trăiască urmașii și să aibă ce vedea la televizor!

Amintiri de la „Abracadabra”

La fel ca mulți alții am petrecut Revoluția din 89 la Televiziune, unde lucram din 1972. Nici prin gând nu mi-a trecut să mă alătur grupului care s-a grăbit să urce la etajul 12 pentru a se lipi de liderii noii puteri deși m-a îndemnat să o fac Traian Pușcașu, unul din conducătorii TVR căruia îi port o amintire cu respect. Lucrasem prea mult timp programe pentru copiii, îmi doream nespus să scriu și voiam să-mi demonstrez mie însumi de ce sunt în stare așa că la 45 de ani am rămas la etajul 5 ți nu m-am apucat de politică. Costin Buzdugan, cel care m-a adus în televiziune din presa scrisă m-a sprijinit și acum, am devenit în 1990 redactor șef al Redacției Copiii și am început să-mi organizez echipa. Îmi doream oameni cu experiență în domeniul artistic și regizoarea Nicoleta Toia, cu care mai lucrasem, mi-a vorbit despre Ruxandra și Ion Ion care lucrau la Teatrul Mic. Am trecut fără ezitare la angajare și a fost cu noroc. Ruxandra, o persoană energică și organizată, a adus  ideea programului ”Abracadabra” odată cu protagoniștii – Marian Rîlea și cei patru copiii „magnifici”, Mica și Radu, Andreea și Ducu. Eu m-am implicat ca scenarist și am scris pentru Abracadabra până la sfârșit în 2001 iar cu Ruxandra am colaborat în continuare, scriind scenarii pentru serialele de la AcasăTv până m-am retras în 2009….Deși mi-aș fi dorit nu puteam avea mai mult de o emisiune Abracadabra pe lună, nu existau atunci posibilități dar cum nevoia publicului de povești era mare am sprijinit apariția alternativă a unei noi emisiuni bazate pe ficțiune, ”Arlechino”. Regizorul Radu Popovici –care nu s-a putut încadra în echipa Abracadabra- s-a ocupat de programul oarecum concurent, eu am scris și scenariile de la Arlechino și vă rog să mă credeți, nu era nici un conflict de interese. În anii aceia banii erau puțini, nimeni nu se gândea la răsplata materială, efortul era imens pentru că se lucra în condiții tehnice precare iar recompensa era bucuria care îți venea datorită succesului la public. Când multe emisiuni pentru copii au ocupat primele locuri în topul audiențelor mulți au strâmbat din nas cu îngăduință dar noi ne-am văzut de treabă. Iată că și astăzi după atâția ani se vorbește despre „emisiunea copilăriei mele„ ceea ce e un izvor imens de bucurie pentru toți cei implicați în proiect. Eu am pe blog – unde am scris mult despre emisiunile acelor ani- cititori din toată Europa, din America sau din Asia…desigur sunt românii din diaspora care în copilărie ne-au fost fani. Cât despre impactul la public nu pot să nu reamintesc două episoade. Mai întâi ne-am dorit să ieșim cu Abracadabra în mijlocul publicului. Marian și asistenții Magicianului s-au întâlnit cu admiratorii la intrarea în Parcul Herăstrău și a fost o aglomerație de nestăpânit, nebunie curată. Mi-a venit ideea să fug înapoi la TVR, am urcat la etajul 12 și l-am rugat pe directorul general de atunci Răzvan Teodorescu, un om deosebit de altfel, să privească pe fereastră la noua revoluție.  Era revoluția „Abracadabra”…Apoi s-a organizat o transmisie în direct de la Sala Dalles unde puhoiul de doritori, copiii și adulți, a spart geamurile, a forțat ușile pentru a fi alături de idolii lor. N-aș putea spune că n-am avut emoții, nu ne-am speriat puțin, dar n-au fost accidente și nu pot decât să urez asemenea succes și altor programe pentru copiii, eventual cândva, secolul e lung…Primele filmări de care îmi amintesc au fost la varianta Abra pentru ”Prinț și cerșetor„ unde Radu Bărbulescu juca dublu rol. Fiind totuși redactor șef n-aveam timp să merg la filmările multor emisiuni dar atunci eram la început și am asistat, cu sufletul la gură, fie că s-a filmat la Palatul Ghica sau pe malul Lacului Tei, aproape de locuința mea, fie la Brașov, orașul natal al lui Marian care inventa mereu trucuri amuzante…de pildă mușca dintr-o ceapă ca dintr-un măr.  Ar merita amintită și „Cenușăreasa” unde a strălucit Mica Niculescu, poate cea mai talentată din echipă, a cărei tragică dispariție a îndurerat o întreagă lume. Șlagărul de atunci îmi revine ca o obsesie ..”Astă seară-i mare bal/La Palatul Princiar/Cine nu e scris pe listă/Nu există”….„Abracadabra” ne-a adus și prima distincție internațională, la Festivalul de la Blagoevgrad. În seara anunțării  premiilor eu și Ruxandra am fost invitați în primele rânduri, era un semn că…suntem pe listă! Ea a primit premiul și am împărțit bucuria cumărând o sticlă de șampanie și hoinărind pe străzi cu prietenii, din care îmi amintesc de Richard de la BBC. Un gest frumos, ambasadorul român în Bulgaria venise la ceremonie și întâmplarea l-a făcut să asiste la un succes românesc, ne-a felicitat și ne-a invitat la întoarcere să ne oprim la Sofia la Ambasadă ceea ce am făcut. Frumos. Dar succesul cel mare al programului a venit mai târziu. În lumea emisiunilor pentru copiii există două Festivaluri de top – Munchen și Bratislava care ar echivala – în lumea filmului- cu Cannes și Veneția. La ”Prix Jeunesse” – Munchen am încercat în mai multe rânduri, am obținut nominalizări dar nu și premii. În schimb la ”Prix Danube” Ruxandra s-a întors cu Marele Premiu plus Premiul Special al juriului. Țin minte cum a intrat în biroul meu zâmbind și m-a întrebat dacă aș fi mulțumit cu premiul acordat de juriu după care a scos un trofeu de porțelan și mi-a spus despre Marele Premiu. La etajul conducerii exista o vitrină cu trofee obținute ici acolo de TVR, nimic spectaculos. Trofeul primit de „Abracadabra” ar fi strălucit prin importanță dar cui îi păsa într-o instituție tot mai politizată? Cu naivitate am intrat peste o ședință a conducerii –era director general Dumitru Popa- dar bucuria mea nu a găsit ecou, cum nici solicitarea pe care am trimis-o propunând câte o primă de 1 milion lei /vechi/ pentru Ruxandra Ion și Florin Țolaș, operatorul. Pe ea nu am  putut-o răsplăti decât trimițând-o la alte festivaluri, la Chicago și Lisabona dar de fapt munca ei a trimis-o! Atunci s-au despărțit apele pentru că Adrian Sârbu, cu flerul său de profesionist, a luat-o la ProTv, eu i-am semnat imediat transferul și m-am decis să o urmez, doar scenaristul are și el un oarece loc în echipă. Astfel a apărut ”Super Abracadabra” la ProTv…despre care voi vorbi în alte amintiri…

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli,  cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.