Despre seriale și alte emisiuni

N-aș fi crezut că se va întâmpla. Am ieșit de ani buni la pensie, am scris despre regretul de a nu mai vedea seriale tv originale nici emisiuni pentru copiii importante și iată că mi se oferă șansa de a mai vedea. Oare? Deocamdată e vorba doar de proiecte, ajunsă în fruntea TVR dna Doina Gradea anunță că va cere să se producă și emisiuni pentru copiii..așa să fie, nu cumva asemenea promisiuni seamănă cu cele ale Gabrielei Firea despre noile autobuze? Pe de altă parte, fosta mea colegă Ruxandra Ion, practic dată afară de la ProTv anunță un serial la Antena 1 după câteva încercări modeste de a lucra pe telefon. Foarte bine că Intact, companie rivală altădată, îi oferă șanse ca și celeilalte „fugare„, Mona Segall, dar mă întristează faptul că mult trâmbițatul serial e inspirat după o lucrare turcească. Turcii, care dispun de bani, au împânzit piața cu serialele lor și n-ar fi o problemă dar în România noi le-am lăsat locul liber pentru că am renunțat și am părăsit câmpul de bătaie. Au mai rămas niște comicării „fierbințene„ pentru că nouă românilor ne plac bancurile și  umorul gros. După ani îmi dau seama de marele rău făcut de ProTv, campioană fiind chiar Mona Segall, care a impus imitația, cumpărarea de formate străine de la alții mai „pricepuți„ – în special Endemol- astfel că totul, tot ce se execută în românește și se oferă pe micile ecrane de la ”Vocea„ „Te cunosc de undeva„ sau ”Românii au talent” la „Ce spun românii„ sau „Mama mea gătește mai bine”, absolut totul, e făcut pe formate cumpărate. Suntem buni executanți, imitatori..la capitolul creație  originală zero. Chiar și penibilul ”Lecții de viață„ e produs de Constantin Entertaiment, o firmă germană, și a ajuns la sute de episoade după ce, paradox, fusese o vreme scoasă din grilă, în 2015, din lipsă de audiență. Au apărut aici actori importanți precum Ioan Isaiu, Gelu Nițu, Marian Râlea, Elvira Deatcu, Carmen Ionescu și alții cu care am colaborat și care au beneficiat de roluri adevărate atât pe ecran ca și pe scenă iar a căror prezență în asemenea făcătură m-a întristat. Sunt mulți oameni care accesează blogul meu și observ cu câtă frecvență se caută mai vechile postări despre telenovelele anilor 2004-2009 care se reiau constant pe Pro Gold- ba chiar și cele despre Abracadabra sau Arlechino. E un mic semn că există în continu disponibilitate în rândul audienței de a vedea seriale originale românești, ba chiar și cererea mare de seriale turcești care au înlocuit telenovelele latino-americane vorbește despre o așteptare în rândul publicului  care nu poate fi răsplătită decât cu lucrări puternice, profesionale, animate de actori de real talent nu de niște neaveniți cu pile, nu de improvizații. Mă gândesc cu groază că și la capitolul emisiuni pentru copiii s-ar putea să am surpriza cine știe cărei imitații a vreunei producții străine. E adevărat că de multe ori formatele care se vând atât de bine nu pot fi ignorate dar nici să dai la o parte tot ce e original…În anii 90-2008 cât am lucrat în domeniu am cunoscut lumea importantă a producției pentru copii și niciuna, dar niciuna din emisiunile lor nu se întemeia pe formate cumpărate. Cu cât se produce mai mult pe un anumit gen e mai bine, inclusiv pentru profesionalizarea oamenilor. Televiziunile private apărute după revoluție nu aveau de unde să ia profesioniști decât din TVR și așa a fost, apoi cadre noi s-au format. Ce-i drept TVR-ul cu toți profesioniștii ei a pierdut partida, inclusiv pe terenul unde ar fi putut învinge, la ficțiune.  Când am ales, cu mulți ani în urmă, să mă dedic scenariilor am sperat că se va dezvolta piața și odată cu cererea tot mai mulți tineri, cu chemare și adesea talent, se vor apropia de meserie, așa ar fi fost normal dar realitatea a fost alta. În concluzie, vom trăi și vom vedea. Iar dacă nu, nu.

A murit serialul românesc?

Am citit comentarii care critică preocuparea Ruxandrei Ion de a produce premiere, prima telenovelă românească, prima telenovelă de epocă etc. Ei și, ce e rău în asta? Cineva trebuie să fie primul când alții nu fac nimic. Legenda spune că Paganini era capabil să cânte cu virtuozitate pe o singură coardă a viorii…la noi serialul de comedie a rămas unica preocupare, nu e rău dar nu ajunge. Odată cu decizia noii conduceri a ProTv de a renunța la producția de seriale – cu excepția comediei- și decizia identică a Antenei 1 – obișnuită să imite mișcările principalului concurent s-a făcut loc larg pe piață serialelor de pe toate continentele fie ele turcești, sud-americane, coreene, poloneze etc. Nu există interes în a investi aici în schimb există o foame crescută a audienței care consumă seriale, multe televiziuni generaliste, ca să nu mai vorbim de canalele de nișă, aducându-le în grilă. Iată că mini-serialul pentru tineret al Ruxandrei Ion adună mult public ceea ce dovedește adevărul afirmațiilor de mai sus. Îmi amintesc că la Caravanele iubirii care au însoțit primele seriale la care am lucrat, „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire„ mulțimea de fani adunați să-i aplaude pe actori era dominată de adolescenți, de tineri, la periplul prin țară prilejuit de lansarea romanului „Lacrimi de iubire„ am întâlnit de la Iași la Cluj, Sibiu sau Timișoara predominant  teen-ageri dornici de ficțiune românească, tineri cărora televiziunile nu le ofereau nimic potrivit …și nu o fac nici astăzi. De aceea mi se pare salutară perseverența cu care Ruxandra Ion, cu care am colaborat de la primii ei pași în televiziune luptă să salveze serialul românesc…pentru că frecventele reluări ale producțiilor de acum un deceniu nu fac decât să se adreseze nostalgicilor sau unor noi generații, cât despre cota de producție românească în grile nici să nu vorbim. E drept, serialele nu sunt ca legumele dar nici să ignorăm publicul vreme îndelungată nu e productiv.

Nu am văzut iSerialul Ruxandrei decât parțial  pe telefon, nu știu ce impact are pe ecranul televizoarelor, nu fac parte din publicul țintă  deci nu fac aprecieri de conținut. Dar e de înțeles că în lipsa investitorilor, în fața interesului scăzut sau nul al Televiziunilor față de asemenea producții s-a apelat la o variantă ieftină, filmarea pe telefoane mobile. Desigur există precedente, experimente asemănătoare s-au făcut destule, inclusiv cu montaj, mixaje  sau sincronizări de sunet iar viitorul va decide în ce fel asemenea experimente vor evolua sau vor conta. Înțeleg dorința autorilor de a arăta că există audiență potențială în speranța de a trece la producții profesionale și le doresc succes dar nu pot să nu punctez o realitate: filmele făcute pe telefon, fie de ficțiune sau documentare, nu se vor impune dacă încearcă să imite limbajul cinematografic, ele trebuie să-și elaboreze un limbaj propriu. Deocamdată eu cred că această producție a apărut de nevoie și nu din bravadă, ca o ultimă soluție în fața dezinteresului marilor producători iar autorii merită felicitări pentru perseverență și încurajări de viitor!

La mulți ani Marian Rîlea

Pe 20 decembrie e ziua de naștere a prietenului și colegului meu Marian Râlea, actor de excepție, om cu suflet de copil mereu credincios vocației sale. Născut în 1957 Marian a rămas același entuziast al cultivării la copiii a celor mai sensibile și prețioase valori, făcând ca personajul de ficțiune care i-a adus celebritate dar și răspunderi, Marele Magician, să dureze dincolo de cadrul îngust al unor emisiuni, spectacole, evenimente. Pentru el aș spune că formula „Abracadabra„ a fost nu atât o emisiune cât o misiune, fie că au găzduit-o  TVR, ProTv, scenele din țară, Teatrul Național. Din 1991, mai precis pe 10 martie, am colaborat cu el, am scris scenarii, texte de cântece, am sprijinit cu tot ce am putut un fenomen greu de repetat și pe care numeroase generații și-l amintesc cu plăcere ca una din pietrele de temelie ale formării personalității. Când am considerat că, imediat după revoluție, copiii trebuiau să primească acele emisiuni de televiziune pe care le meritau și de care au fost lipsiți decenii la rând, m-am îndreptat către oameni din mediul creației artistice, așa am angajat-o pe Ruxandra ion care lucrase la Teatrul Mic și ea l-a adus pe Magician în redacție. Îmi amintesc primul lor film, o adaptare liberă după „Prinț și cerșetor „ – prima dintr-o serie în care am încercat să apropii de publicul tânăr câte puțin din patrimoniul cultural universal ..S-a filmat în apropierea locuinței mele, la Palatul Ghica și pe malul Lacului Tei, apoi am fost la Brașov, orașul natal al lui Marian, am cunoscut-o pe „Mama lui Abracadabra„, doamna Râlea, a cărei pierdere a însemnat, peste ani, o durere sfâșietoare pentru sufletul de copil al lui Marian, aidoma cu pierderea prematură a fratelui său Andrei, cu care am colaborat puțin încercând să edităm o revistă. Poate dacă nu era dăruirea, arderea interioară discretă dar statornică a lui Marian n-am fi avut un fenomen care nu poate fi ignorat în istoria televiziunii românești mai ales acum când media a întors spatele copilăriei, cel puțin la nivel de creație. Eu am intrat în Televiziunea Publică în anii când încă mai existau colegi care lucraseră la marile succese anterioare dar am încercat să evoc asemenea succese ca seria cu echipajul „Val Vârtej„ /1960-70, autor Octavian Sava, din care nu se mai găsea practic nimic în arhivă/, „Daniela și Așchiuță „/ actrița Daniela Anencov, astăzi de o vârstă cu mine,a creat mai târziu pe clovnul Hapciu/, Iura și Mihaela Istrate /cu Iurie Darie am avut onoarea să colaborez mai mult dar i-am scris și  ultimul său rol în „Numai iubirea„ … Brândușa Zaița Silvestru, „doamna teatrului de animație„a fost printre primele din „garda veche„ pe care am adus-o să colaboreze cu noi în 1990…Perioada de aur a anilor dinainte de trista epocă Ceaușescu mă obseda și efortul meu de a construi o redacție capabilă să aducă pentru copiii personaje, eroi, povești pline de miez s-a soldat cu apariția multor emisiuni gen „Arlechino”, „Feriți-vă de măgăruș„, ”Ba da ba nu„, „Tip Top Minitop„, etc etc dar mai ales „Abracadabra„ și aici prezența și energia creatoare contaminantă a lui Marian au fost decisive. Atunci am regretat că profesioniști de la care am învățat multe, ca regizoarea Tatiana Sireteanu, n-au mai putut sau n-au vrut să-și alăture forțele efortului nostru dar ce să zic acum, în anii de față, când până și singurul post care ar avea datoria să se ocupe de copiii, TVR, și-a abandonat de mult misiunea. Am văzut numeroase proiecte de reformă, propuneri pentru ca TVR să recâștige din audiența pierdută, nicăieri n-am găsit o umbră de idee care să arate că ar putea readuce copilăria în prim planul preocupărilor. Îmi amintesc că prin anii 1993-1998 când producțiile noastre ca „Tip Top Minitop” sau „Abracadabra” se aflau în fruntea sondajelor de audiență unii colegi din TVR, cadrele de conducere de fapt, se uitau cu superioritate și distanțare la noi, nici măcar din invidie nu prețuiau efortul depus care era unul creator nu de circumstanță, până la plecarea mea din 1998 n-am reușit să sensibilizez pe nimeni „de sus„ să ne ajute dar măcar ne-au lăsat în pace, doar birocrații mai mârâiau că „de ce facem noi filme„? . În acest context aportul și imboldul oferit de Marian Râlea au fost decisive. Când „Abracadabra„ a primit cel mai mare premiu câștigat vreodată de Tvr – inclusiv până în ziua de azi- trofeul Prix Danube n-am putut obține de la șefimea de atunci –Dumitru Popa era la pupitru- nici măcar o primă de succes pentru autori așa că nu m-am opus ca ei să treacă la ProTv cu emisiune cu tot iar eu, scenaristul echipei, i-am urmat nu după multă vreme. Câtă deosebire între vremelnicii șefi de acum și Tudor Vornicu, de pildă, care în plină Epocă de Aur ne-a invitat, pe mine și pe Tatiana, să realizăm programe pentru copiii la Revelioanele vremii, un om cu viziune artistică, un mare profesionist dispărut din păcate înainte ca TVR să primească șansa de a fi altceva în peisajul media românesc, o șansă de care și-a bătut joc. O singură excepție, Răzvan Teodorescu, – poate vulnerabil în alte privințe- dar singurul care a apreciat performanțele noastre ba chiar ne-a dat mână liberă să edităm o revistă „Abracadabra” /dar și „Baby Star”/ sau să organizăm evenimente publice. Marian Râlea a rămas același sufletist la bine și la greu. Îmi amintesc cu emoție filmările la care am participat, la București, Brașov, pe litoral unde se arăta neobosit și perfecționist, se apleca asupra celor mai mici detalii dar nu ierta greșelile sau dezinteresul. Cu asemenea oameni poți construi. Când totul s-a terminat și echipa s-a risipit Marian s-a zbătut pentru un Teatru Național pentru Copiii, a găsit ajutor la nivelul Naționalului de atunci, cred că director era Dinu Săraru, și a mutat Abracadabra pe scenă. Îmi amintesc că am pășit ca vizitator cu sfială în această lume pe care o cunoșteam mai puțin din culise, alături de colega care rămăsese credincioasă proiectului, Mihaela Dima, l- am admirat pe Marian cum repeta și pregătea noile spectacole cu aceiași minuțiozitate și dăruire. De ce să nu recunosc, mai târziu când producătorii mi-au spus că Marian se va alătura distribuției de la „Îngerașii„ m-am bucurat să pot scrie din nou pentru un actor de o forță creatoare admirabilă care, în ciuda trecerii timpului și a atâtor supărări le care le-a înfruntat, a rămas același om dăruit cu trup și suflet unui crez. Deși actorul are în palmares roluri memorabile și importante pe scenă sau film, Magicianul rămâne o creație nepieritoare. Acum de ziua lui desigur îi voi da un telefon dar poate și rândurile de față pot fi un umil omagiu adus unei personalități artistice greu de etichetat altfel decât excepțională.

Cine va spune adevărul?

 

La noul ProTv a  rulat, oarecum în obscuritate, un serial făcut cu ani în urmă, de doar 6 episoade, „Deschide ochii”. Oricum altceva decât eternele povești de mahala pe care le tot înghițim dar…din nou ProTv nu se dezminte, scenariul este unul adaptat  – după un oarecare Simon Edi Schwartz. Frumos. De altfel tema avocatului –inclusiv unul orb- se înscrie în masiva literatură americană, adesea ecranizată, pe care un John Grisham a făcut-o mai nou celebră…dar există o filieră neîntreruptă de legal thriller de la eroul lui Erle Stanley Gardner, Perry Mason , pe care-l adoram în tinerețe la avocatul din limuzină al lui Connelly. Nimic nou sub soare deși tare mi-ar fi plăcut să aud de o creație originală pentru că, nu-i așa, evenimentele de pe scena juridică autohtonă sunt ofertante. Cu ceva timp în urmă mă gândeam că o poveste gen „mâinile curate„ având ca erou un procuror ar fi fost interesantă în contextul actual dar nu e o treabă ușoară. E mai simplu să adaptezi, să imiți, să cumperi formate străine și să le reproduci, executanții fiind mai ușor de găsit decât creatorii. Unde se ajunge vom vedea din declarațiile lui Costi Mocanu director of Diversification and Business Strategy Pro TV , el ne spune despre Acasă Tv că „avem parteneriate cu colegii din compania CME din alte teritorii, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croația. Este intenția noastră de a prelua produsele lor.” El recunoaște, pe șleau, că „În grilă nu veți mai regăsi atât de multă inițiativă, îndrăzneală, curaj în promovarea unor titluri noi, de ficțiune, așa cum au stat lucrurile la noi până în 2010. /???!!!/ Cam atunci ne-am oprit din producerea formatelor românești, din cauza crizei. Avem însă intenția revenirii cu ele, cu producții sută la sută românești, de ficțiune, de succes pe măsură ce piața își va reveni./??/ Vom veni cu producție europeană. Avem parteneriate cu colegii din compania CME din alte teritorii, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croația. Este intenția noastră de a prelua produsele lor. Ei au continuat să producă, piața a fost mai darnică cu unele dintre teritoriile companiilor noastre. /??!!?/ Vom aloca în continuare produsul tradițional al canalului, telenovela, fie că vine din America Latină, dar începe să fie încurajatoare și la noi după ce alți colegi din media românească au venit cu astfel de inițiative, și produsele turcești. Noutatea ar fi apariția unor produse indiene și ele consacrate de alți participanți din spațiul media din România.”. Dincolo de neadevărurile flagrante cuprinse în aceste declarații nu pot să trec peste un aspect…mai de mult, după succesele evidente ale serialelor noastre, la CME se decisese ca Ruxandra Ion să fie Head of Content pentru toate teritoriile, existând perspectiva ca multe din produsele noastre nu doar să fie difuzate acolo, ceea ce s-a întâmplat, dar și formatele noastre să fie acceptate. Evident, respectându-se valorile și tradițiile locale, lucru esențial pe care l-am observat de pildă la Praga unde se intenționa un remake după Lacrimi de iubire. Unii din afara CME, de asemenea, au făcut seriale pe scenariile noastre..de pildă polonezii cu Tylko miloscz, o versiune după Numai iubirea. Iar acum aflu că avântul căpătat de producția românească s-a prăbușit după 2010 ,noi vom vedea lucrările bulgarilor sau  slovacilor care n-au cunoscut criza pieții /oare?/ iar ca să difuzăm totuși un procent de creație autohtonă vom apela la reluări…Să mă mai mir când Numai iubirea – o producție 2004- se reia acum în 2016 pentru a nu știu câta oară? Desigur, vorba soției mele, generațiile se schimbă dar eu, devenit fără voia mea, clasic în viață nu văd deloc perspectiva în roz. Fie se spune tot adevărul privind falimentul ficțiunii românești și se lasă deoparte poveștile cu criza pieții fie se încearcă depășirea momentului printr-un efort acum nu într-un viitor nedefinit. Ce audiență vor avea creațiile partenerilor noștri  bulgari sau cehi vom vedea dar mă tem că am părăsit fără luptă ringul, adică piața. Sau le oferim la schimb poveștile fierbințenilor?  Vânzarea studiourilor de la Buftea îmi spune că viitorul de care se vorbește va fi foarte foarte îndepărtat. Dar poate, după ce ProTv –cu anexa sa AcasăTv- s-a predat, preferând aproape exclusiv cumpărarea de formate, va apărea altă televiziune care-și va însuși efortul de a susține producția originală românească? Bine ar fi…

Audiența TV singurul criteriu al valorii?

Secretul bunului management – echipa de colaboratori, competenți, capabili, creativi. Cine crede că e un manager priceput fiindcă dă ordine unor executanți nu reprezintă nimic și nu va avea succes. Discuțiile despre meritocrație sunt valabile și în TV. În vechea televiziune se lucra la grămadă….îmi amintesc ședințele faimoase în care se împărțeau „paiele la măgari„, repartizarea către redacții a mijloacelor, echipe de filmare, care de reportaj –unele cu UMI, unități mobile de înregistrare, niște hardughii pe roți. Noroc de bun-simțul și calmul celui care conducea ședințele, inegalabilul Nea Țânțu dar sistemul n-a rezistat după revoluție. Atunci am avut și o revoluție tehnologică în televiziune, s-a trecut pe beta, vechiul sistem de lucru pe peliculă developată cu sunet separat a devenit istorie, o grămadă de oameni și-au schimbat meseriile, de pildă fetele de la montaj film au devenit redactori, au apărut transmisiile prin satelit etc. Dar sistemul „la grămadă„ funcționa până sus, programele săptămânale se făceau adunând ofertele redacțiilor pe o grilă iar o ședință de șefi condusă de directorul general le valida, să tot faci televiziune competitivă, noroc că tv private încă nu apăruseră /norocul cui??/. Devenit șef de redacție în 1990 îmi era clar că pe asemenea sisteme nu se poate performa așa că am căutat să formez o echipă pe 2 principii –producători noi, cu experiență artistică, pentru că voiam să abandonez în programele pentru copiii „gazetăria„și 2, formarea unor echipe de lucru complexe. Am reușit să aduc în redacție operatori cu camerele beta și electricieni ajungând astfel la propria programare, în plus fiecare echipă își avea preferații – la sunet, regie, scenografie, montaj electronic, etc. – și i se repartizau astfel că s-a trecut de la stilul colhoz la grupuri de lucru sudate. Televiziunea e acuzată că s-a umplut de rude, soții, frați, copiii, nepoți etc. și e adevărat dar nu orice adevăr e neproductiv. Mie mi s-a părut firesc și avantajos să angajez oameni între care existau afinități, regizorul Radu Popovici m-a înduplecat să-i angajez prietena, pe Cristina Nistor, care a devenit producător la Arlechino, cu care s-a căsătorit. Oana Ionescu l-a adus pe Matei Firică, regizor, care i-a devenit soț. Liana Săndulescu a avut inspirația să se asocieze cu regizoarea cu experiență Luminița Dumitrescu, ele nu se puteau căsători dar echipa a funcționat de la Club Anda la Ba Da, ba nu…O vreme l-am găzduit în redacție și pe Ion Ion soțul Ruxandrei dar unul din șefii vremelnici poreclit Pipă a hotărât că regizorii de montaj trebuie să rămână la grămadă. Ruxandra și-a adus totuși un ajutor, pe Adina Sava – Slave, care mai târziu s-a temut să treacă alături de prietena ei la ProTv și a rămas în anonimatul din Dorobanți. Avea un rost această formulă de lucru, evita animozitățile și ciocnirile de orgolii mutându-le pe terenul familiei, permitea brain-stormingul prietenesc dincolo de barierele unui program de muncă strict, stimula contribuția creatoare a fiecăruia, asigura organizarea echipei știindu-se că de obicei femeile se pricep să conducă…Iar eu cred că programele din acei ani, în special Abracadabra, Arlechino, Club Anda, Ba da, ba nu, Tip Top Minitop mi-au validat ideile. Iar cea mai bună dovadă e felul în care au evoluat principalii producători, realizatorii programelor pentru copiii din anii 90-98…Ruxandra Ion a plecat în ProTV în 1996, după cel mai mare succes internațional înregistrat la noi, Marele Trofeu Prix Danube de care TVR-ului nu-i păsa. A fost urmată de operatorul cu care lucra, Florin Țolaș iar mai târziu și de alți colegi, secretara noastră Carmen Popescu, electricianul Gabi Florea, de soțul ei Ion  care fusese la început temător în fața marii aventuri. Ruxandra, nu e nevoie să o mai spun, a impus Super-Abracadabra la ProTV, a devenit directoarea  postului AcasăTv, a constituit echipa care a produs telenovelele românești, atâtea câte au fost. După instaurarea noii politici a Pro de a obține profit restructurând la sânge și vânzând – vânzarea Studiourilor Buftea fiind un dureros semn al renunțării- Ruxandra încă speră că experiența ei și talentul organizatoric mai pot fi valorificate, ceea ce eu îi doresc. Liana Săndulescu e o bună organizatoare de acțiuni ample, ea a sărit la timp din barca pe cale să se scufunde a activiștilor și a învățat din mers televiziune. Dotată cu o mare ambiție, alături de Luminița, profitând de forța expresivă a unor vedete ca Anda Călugăreanu, Anca Țurcașiu, Mihai Constantinescu, Daniela Anencov ea a evoluat spre emisiunile de divertisment, a condus o vreme echipa Eurovision, a fost directoarea TVR 2…Oana Ionescu-Firică a fost numită „ Head of Youth and Children Department” pentru Copiii în 1998, după plecarea mea, iar emisiunea ei Kiki Riki Miki cu care a înlocuit vechile programe, ștergând trecutul, a durat până în 2001 când ea a fost nevoită să plece, capacitățile manageriale fiind mult sub cele creatoare. Excelentă autoare de videoclipuri acum are o firmă Media Biz dar mie mi se pare că greșeala principală care i-a definit cariera a fost risipirea în prea multe direcții, ea a făcut și scenografie și matematică și filme-cu scenarii proprii și adesea regie-  și clipuri și concursuri, și documentare …prea mult pentru un singur om. Am observat-o odată când ne aflam amândoi la o reuniune la Salonic, vorbea la telefon cu redacția Kiki Riki Miki dând ordine, sfaturi, hotărând, dictând texte și versuri, dovedindu-se un factotum care probabil îi copleșea pe subordonați,  un stil de conducere total opus de al meu. Dar de ce să nu o spun sunt mândru că oamenii în care am avut încredere și-au dovedit calitățile. E drept, nici Ruxandra nici Oana nici Liana-care se ocupa de copiii de pe vremea pionierilor și șoimilor- nu au rămas în domeniu. Și eu, după  ce s-a încheiat Abracadabra la ProTv am avut o perioadă de nesiguranță deși mă îndeptam spre deceniul 6 de viață, chiar am cochetat cu ideea de a deveni profesor la Universitatea Media a ProTv sub oblăduirea lui Andrei Blaier. Mai lucrasem o vreme cu studenții de la Facultatea de Jurnalism unde îmi amintesc că singurul cursant mai dezghețat și deci mai nedisciplinat era Adrian Fulea, azi purtător de cuvânt al STS. Scenaristica nu se învață, poți deprinde tehnici dar talentul nu e transmisibil. A face televiziune pentru copiii presupune și oarece experiență de viață, am văzut în numeroasele contacte internaționale din acei ani că producătorii  importanți de la, de exemplu BBC sau din Australia, SUA sunt persoane de anume vârstă și experiență. Aveam și noi asemenea profesioniști care lucraseră de pe vremea marilor succese cu Daniela și Așchiuță, Iura și Mihaela, Val-vârtej…, era Erika Petrușa, tocmai se pensionase regizoarea Tatiana Sireteanu de la care am învățat multe, dar nu a dorit să se întoarcă. Puțini producători cu talent au insistat să rămână în domeniu…un exemplu e Brenda Petre care a lucrat la Abracadabra ProTv, apoi a fost prima producătoare cu care am colaborat la Numai Iubirea dar nu s-a încadrat în echipă și s-a dedicat muncii cu copiii la „Contrapunct”- o „academie de talente” unde o ajută Virgil Popescu, compozitorul preferat al „abracadabrei”, grup din care ies multe valori –cum ar fi micuța Jenifer Dumitrașcu care a strălucit în Îngerașii. O asemenea producătoare dedicată și inimoasă aș promova oricând dacă ar fi posibil să dau timpul înapoi ….Tot ce am spus până aici arată că nu se pot afirma specialiști în producția pentru copii, nici nu pot apărea sau crește fără interesul unor instituții de broadcasting, în special al Televiziunii publice. Posturile private pot interveni pe piață întâmplător, cazul notabil fiind Antena 1 cu Next Star –că un titlu românesc nu au găsit,  concurs devenit repede o bună emisiune de divertisment pentru adulți. Doar când te gândești la tradiționalul Zecchino d oro descoperi că muzica pentru copiii n-a murit ,e drept, s-au străduit și ai noștri cu o Mamaie a copiilor, dar nici Mamaia adulților nu mai face purici…Repet, oameni de calitate, creatori de valoare pot fi atrași dacă ar exista interes și stabilitate, altfel vor trece ani, decenii și nu se vor forma profesioniștii necesari, cererea și oferta funcționează și aici. Nu mai amintesc de italieni unde RAI are 2 canale dedicate copiilor dar si Ceska Televize a deschis în 2013 un canal pentru copiii între 4-12 ani ce emite zilnic de la 6 la 20. Iar la noi nu doar televiziunea pentru copiii a fost marginalizată dar creația de ficțiune, câtă era, a fost omorâtă. O veste bună  – Masterchef, o palidă imitație, lungă și plictisitoare, a mai pierdut audiența. E trist de asemenea să vezi ce s-a ales din Roata Norocului, un alt brand puternic făcut țăndări de incompetența executanților noștri…Presupun că dacă Virgil Ianțu ar fi pus să defileze pe masă câteva fătuci dezbrăcate Vreau să fiu milionar s-ar fi menținut în scheme. E drept la Masterchef nu goliciunea putea fi atracția, se caută alte găselnițe aiurea și se merge tot mai apăsat pe cheia succeselor ProTv, cazurile sociale, dramele personale, situațiile plângăcioase care au invadat și Vocea României, nu mai vorbim de Visuri la cheie…Lacrimile aduc audiență. O veste proastă – serialele turcești se impun după ce din încercările autohtone s-a ales praful, rămânând doar Las Fierbinți, un serial despre, cu și pentru proști care obține încă rating pentru că publicul se încăpățânează să vrea producții originale. Cât despre Vacanța Mare nici să nu vorbim! O veste și mai proastă, ProTv va realiza un nou serial, Atletico Textila despre o măruntă echipă de fotbal de cartier. Așa că se va adăuga o nouă creație la seriile gen Las Fierbinți, Trăsniții, Vacanța mare care va întregi „valorile„ tipic autohtone din lumea mahalalei, lumpenului, marginalizaților că doar normalitatea, iubirea adevărată, dorința de autodepășire, generozitatea dezinteresată și câte și mai câte mărunțișuri nu aduc audiență. Oare? Mai am o singură întrebare, au fost emisiuni pentru copiii care au devenit bunici, apoi părinți, ce își vor aminti generațiile care astăzi sunt încă copiii? Apropo…Dana Rogoz, Andreea Caranda, Ducu Ion, pentru care am scris când erau mici sunt azi la rândul lor părinți. Să le trăiască urmașii și să aibă ce vedea la televizor!

Amintiri de la „Abracadabra”

La fel ca mulți alții am petrecut Revoluția din 89 la Televiziune, unde lucram din 1972. Nici prin gând nu mi-a trecut să mă alătur grupului care s-a grăbit să urce la etajul 12 pentru a se lipi de liderii noii puteri deși m-a îndemnat să o fac Traian Pușcașu, unul din conducătorii TVR căruia îi port o amintire cu respect. Lucrasem prea mult timp programe pentru copiii, îmi doream nespus să scriu și voiam să-mi demonstrez mie însumi de ce sunt în stare așa că la 45 de ani am rămas la etajul 5 ți nu m-am apucat de politică. Costin Buzdugan, cel care m-a adus în televiziune din presa scrisă m-a sprijinit și acum, am devenit în 1990 redactor șef al Redacției Copiii și am început să-mi organizez echipa. Îmi doream oameni cu experiență în domeniul artistic și regizoarea Nicoleta Toia, cu care mai lucrasem, mi-a vorbit despre Ruxandra și Ion Ion care lucrau la Teatrul Mic. Am trecut fără ezitare la angajare și a fost cu noroc. Ruxandra, o persoană energică și organizată, a adus  ideea programului ”Abracadabra” odată cu protagoniștii – Marian Rîlea și cei patru copiii „magnifici”, Mica și Radu, Andreea și Ducu. Eu m-am implicat ca scenarist și am scris pentru Abracadabra până la sfârșit în 2001 iar cu Ruxandra am colaborat în continuare, scriind scenarii pentru serialele de la AcasăTv până m-am retras în 2009….Deși mi-aș fi dorit nu puteam avea mai mult de o emisiune Abracadabra pe lună, nu existau atunci posibilități dar cum nevoia publicului de povești era mare am sprijinit apariția alternativă a unei noi emisiuni bazate pe ficțiune, ”Arlechino”. Regizorul Radu Popovici –care nu s-a putut încadra în echipa Abracadabra- s-a ocupat de programul oarecum concurent, eu am scris și scenariile de la Arlechino și vă rog să mă credeți, nu era nici un conflict de interese. În anii aceia banii erau puțini, nimeni nu se gândea la răsplata materială, efortul era imens pentru că se lucra în condiții tehnice precare iar recompensa era bucuria care îți venea datorită succesului la public. Când multe emisiuni pentru copii au ocupat primele locuri în topul audiențelor mulți au strâmbat din nas cu îngăduință dar noi ne-am văzut de treabă. Iată că și astăzi după atâția ani se vorbește despre „emisiunea copilăriei mele„ ceea ce e un izvor imens de bucurie pentru toți cei implicați în proiect. Eu am pe blog – unde am scris mult despre emisiunile acelor ani- cititori din toată Europa, din America sau din Asia…desigur sunt românii din diaspora care în copilărie ne-au fost fani. Cât despre impactul la public nu pot să nu reamintesc două episoade. Mai întâi ne-am dorit să ieșim cu Abracadabra în mijlocul publicului. Marian și asistenții Magicianului s-au întâlnit cu admiratorii la intrarea în Parcul Herăstrău și a fost o aglomerație de nestăpânit, nebunie curată. Mi-a venit ideea să fug înapoi la TVR, am urcat la etajul 12 și l-am rugat pe directorul general de atunci Răzvan Teodorescu, un om deosebit de altfel, să privească pe fereastră la noua revoluție.  Era revoluția „Abracadabra”…Apoi s-a organizat o transmisie în direct de la Sala Dalles unde puhoiul de doritori, copiii și adulți, a spart geamurile, a forțat ușile pentru a fi alături de idolii lor. N-aș putea spune că n-am avut emoții, nu ne-am speriat puțin, dar n-au fost accidente și nu pot decât să urez asemenea succes și altor programe pentru copiii, eventual cândva, secolul e lung…Primele filmări de care îmi amintesc au fost la varianta Abra pentru ”Prinț și cerșetor„ unde Radu Bărbulescu juca dublu rol. Fiind totuși redactor șef n-aveam timp să merg la filmările multor emisiuni dar atunci eram la început și am asistat, cu sufletul la gură, fie că s-a filmat la Palatul Ghica sau pe malul Lacului Tei, aproape de locuința mea, fie la Brașov, orașul natal al lui Marian care inventa mereu trucuri amuzante…de pildă mușca dintr-o ceapă ca dintr-un măr.  Ar merita amintită și „Cenușăreasa” unde a strălucit Mica Niculescu, poate cea mai talentată din echipă, a cărei tragică dispariție a îndurerat o întreagă lume. Șlagărul de atunci îmi revine ca o obsesie ..”Astă seară-i mare bal/La Palatul Princiar/Cine nu e scris pe listă/Nu există”….„Abracadabra” ne-a adus și prima distincție internațională, la Festivalul de la Blagoevgrad. În seara anunțării  premiilor eu și Ruxandra am fost invitați în primele rânduri, era un semn că…suntem pe listă! Ea a primit premiul și am împărțit bucuria cumărând o sticlă de șampanie și hoinărind pe străzi cu prietenii, din care îmi amintesc de Richard de la BBC. Un gest frumos, ambasadorul român în Bulgaria venise la ceremonie și întâmplarea l-a făcut să asiste la un succes românesc, ne-a felicitat și ne-a invitat la întoarcere să ne oprim la Sofia la Ambasadă ceea ce am făcut. Frumos. Dar succesul cel mare al programului a venit mai târziu. În lumea emisiunilor pentru copiii există două Festivaluri de top – Munchen și Bratislava care ar echivala – în lumea filmului- cu Cannes și Veneția. La ”Prix Jeunesse” – Munchen am încercat în mai multe rânduri, am obținut nominalizări dar nu și premii. În schimb la ”Prix Danube” Ruxandra s-a întors cu Marele Premiu plus Premiul Special al juriului. Țin minte cum a intrat în biroul meu zâmbind și m-a întrebat dacă aș fi mulțumit cu premiul acordat de juriu după care a scos un trofeu de porțelan și mi-a spus despre Marele Premiu. La etajul conducerii exista o vitrină cu trofee obținute ici acolo de TVR, nimic spectaculos. Trofeul primit de „Abracadabra” ar fi strălucit prin importanță dar cui îi păsa într-o instituție tot mai politizată? Cu naivitate am intrat peste o ședință a conducerii –era director general Dumitru Popa- dar bucuria mea nu a găsit ecou, cum nici solicitarea pe care am trimis-o propunând câte o primă de 1 milion lei /vechi/ pentru Ruxandra Ion și Florin Țolaș, operatorul. Pe ea nu am  putut-o răsplăti decât trimițând-o la alte festivaluri, la Chicago și Lisabona dar de fapt munca ei a trimis-o! Atunci s-au despărțit apele pentru că Adrian Sârbu, cu flerul său de profesionist, a luat-o la ProTv, eu i-am semnat imediat transferul și m-am decis să o urmez, doar scenaristul are și el un oarece loc în echipă. Astfel a apărut ”Super Abracadabra” la ProTv…despre care voi vorbi în alte amintiri…

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli,  cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.

2015 -10 ani de la LACRIMI DE IUBIRE

Desigur,după succesul neașteptat de mare cu Numai Iubirea trebuia să continuăm și nu oricum, cu un serial de o durată dublă, 200 de episoade! Au trecut zece ani de atunci….

Era o perioadă de emulație, ratingul mult peste așteptări de la NI a adus un plus de încredere, s-au investit mai mulți bani și, deodată, s-a pornit la lucru pe 2 fronturi, protagoniștii au fost și ei împărțiți, Adela și Dan au rămas la LDI, Papadopol și Oana Zăvoranu au trecut la „Păcatele Evei”, scris la început de o tânără pe nume Veronica Cara de care nu-mi amintesc altceva decât o podoabă capilară abundentă…Din păcate „Păcatele” au fost un eșec din start devenind  o frână în ceea ce vedeam ca o impunere a genului …culmea e că în Imdb –Internet Movie Data base-am fost mult timp creditat ca autor deși doar am ajutat, după episodul 10- la salvarea serialului. Dar asta e altă poveste. Ca de obicei la început, mi-am conturat personajele, ele asigură substanța serialului și, dacă sunt bine elaborate, capătă propria viață și își cer singure acțiunile și cuvintele potrivite, având obiceiul să mă trezească noaptea din somn ca să-mi spună ce și cum să scriu.

Dacă premiera „Lacrimilor„ a fost în toamnă am început proiectul și am scris primele episoade încă din primăvară așa că preproducția putea porni din timp…chiar dacă titlul, provizoriu, era unul oribil…„Îngerul răzbunării„!!??  Când s-a încheiat „Numai Iubirea „ și caravana care adunase zeci de mii de fani prin țară a poposit în Piața din fața Parlamentului am fost și eu invitat la gala finală. La sediul ProTv din Pache se înghesuiau cu toții, actorii, echipa, așteptând marea sărbătoare dar deja castingul pentru T2 –așa cum era desemnat noul serial- se apropia de finalizare. Am niște amintiri amestecate despre ziua aceea de vară, orgoliul meu a dat în fierbere văzând că, pe rând, interpreții și producătorii luau loc în limuzine pentru a ajunge la scenă traversând covorul roșu în aclamațiile fanilor…Am ajuns și eu cu un microbuz însoțind cele 3 frumoase fete care urmau să joace în LDI – Nicoleta Luciu, Mihaela Bărluțiu, Nicole Gheorghiu, se pare că misiunea mea era să le prezint pe scenă publicului dar până atunci m-am învârtit fără rost prin culise unde se amenajase un cort. Iura Luncașu, la fel de stingher ca și mine, propunea la un moment dat că ar fi mai bine să plecăm la o bere. Poate era mai bine…Din spate se simțea reacția publicului, NI plăcuse…eu n-am reținut decât vocea Oanei Zăvoranu care-și urla „șlagărul” pentru care scrisesem câteva versuri strîmbe iar Iura le inventase o „muzică„…„Ești soarele meu, ești viața mea, ești aerul pe care îl respir…” fragmentul parodic pe care de multe ori l-au reluat Cârcotașii chipurile „pe  bune„…

Apropo de casting doar puține lucruri…Al doilea rol feminin de „subretă„ a fost dificil de distribuit, pe probele vizonate eu optam pentru Nicole Gheorghiu dar o vreme a fost antrenată pe aceiași partitură și Simona Ștefănescu. Nicole nu a dezamăgit, deși nu avea vârsta personajului –era mai mare- exact invers ca în cazul Mihaelei Bărluțiu care a înfruntat un rol complicat, peste vârsta ei, dar s-a descurcat excelent…Mai greu a fost cu personajul care trebuia să apară doar în primele episoade și să „moară„…s-au pronunțat nume mari, gen Sergiu Nicolaescu, Dorel Vișan dar a acceptat Florin Piersic cu care am colaborat de parcă eram prieteni din tinerețe. Lui Florin i-a plăcut mult și ar mai fi jucat iar eu m-am conformat și i-am inventat un personaj de lungă durată, fratele geamăn venit din Canada. Dar greul urma să cadă pe umerii Adelei și ai lui Dan Bordeianu. Adela Popescu fusese o revelație în NI prin prospețimea și naturalețea ei pe care i le-am regăsit intacte la ultima noastră colaborare cu „Îngerașii”.  În vacanța dinaintea filmărilor, pe o plajă din Grecia, Adela aproape a cedat nervos de teamă că nu va putea înfrunta complexitatea personajului Alexandra. N-a fost așa, a muncit și a izbutit dar scrupulele ei o onorează, cu adevărat și-a construit o carieră de profesionistă și aș revedea-o oricând cu plăcere într-un film…

Lucruri frumoase am de spus și despre alți actori cu personalitate care ne-au ajutat să construim un serial puternic …Bebe Cotimanis, Sebastian Papaiani, Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Rodica Negrea…Am avut din păcate și o reacție neplăcută din partea Cezarei Dafinescu, nemulțumită că personajul ei a fost „suprimat„  Desigur, lucrul la un serial înseamnă mult și pentru un actor, oricâtă carieră ar avea în spate sau în față..prezența pe sticlă, extrem de importantă și nu în ultimul rând banii. E oare vina lor că din salariile oferite de teatre ca și din pensiile primite după ani de strălucire pe scenă nu se poate trăi? Cu oarece ipocrizie în acei ani a avut loc un fel de controversă, „puriștii„ considerau o decădere să joace în telenovele – mai ales că nu erau invitați. Am ajuns să citesc în presă declarația unui actor onorabil –nu-i mai spun numele pentru că între timp s-a stins din viață- care afirma sus și tare că a refuzat să joace în LDI pentru că i se pare o degradare a meseriei. Mirat l-am întrebat pe Alex Cseh, producătorul nostru, dacă maestrul respectiv primise vreo ofertă de la noi, ei bine, nu, nici vorbă! Apoi s-au înmulțit ofertele, mai multe posturi tv au produs ficțiune si nemulțumiții s-au risipit, oare astăzi cand nu se mai produce mare lucru e mai bine?

Apropo de suprimarea personajului interpretat de Cezara…Recunosc că am cedat cerinței producătorilor și am „omorât-o„ mai devreme decât prevăzusem dar asta face parte din „frumusețea„ meseriei de scenarist…

De la serial la roman si film

Tot despre LDI…nici nu realizam că trebuie să ajung la 200 de episoade…aveam atâtea personaje încărcate cu probleme care-și cereau dreptul la acțiune. Astăzi revăzând „Clona!, un serial  din 2001 care rămâne un blockbuster strângător de audiență datorită originalității unor abordări, mă irită lungimile evidente, în partea „musulmană„ personajele parcă n-au altă treabă decât să dea petreceri interminabile și să danseze, în partea „catolică” combaterea drogurilor a permis introducerea exagerată a documentarului în ficțiune….Cum să ajungi la capătul poveștii evitând repetițiile și lungirea peste măsură a unor acțiuni? Prima soluție este introducerea, treptat, a unor noi personaje și acest lucru m-a ajutat din plin în LDI mai ales când aceste apariții noi erau jucate de Florin Piersic, Gh Visu, Ioana Ginghină, Ilinca Goia …Condiția este însă ca noile personaje să fie integrate cu adevărat  în povestea principală și să nu rămână simple apariții decorative. Alt secret profesional ar fi…descoperirea pe parcurs, mai ales spre final, a unor legături nebănuite între personaje – relații de rudenie, de dragoste sau dușmănie etc- sau a unor fațete ascunse ale personalității lor pe care nu le bănuiai– cazul ”Combinatorului ”din LDI-jucat perfect de Gelu Nițu, actor cu un stil discret care mă va fermeca și în „Daria…”, al trecutului criminal al Amaliei etc.

Câteva cuvinte despre finalul serialului, cartea și filmul care au urmat… Mai fusesem îndemnat să scriu un roman și înainte  dar nu mi-am putut gospodări timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere dar nu le aveam. Totuși, în anii mai ușori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vară” din care am folosit din plin personaje și situații in primele mele 2 telenovele.  Acum se punea problema finalului serialului. Era ”Lacrimi de iubire” o telenovelă tipică? Eu zic că nu.  “Cine se mulțumește cu un final in care eroii și-au găsit fericirea intr-un sărut sau o nuntă ar fi bine să afle ca au de a face nu cu un sfărșit ci cu un nou început” mi-am permis să scriu in postfața carții ”Lacrimi de iubire”. Uram finalurile pline de falsitate cu nunta ca încununare a iubirii?! Cu Ruxandra Ion am cazut de acord că succesul LDI merita urmat de un film de lung metraj și o carte iar sfârșitul serialului să fie o poartă deschisă spre film. Astfel, cei doi protagonisti, în serial Adela și Dan, se regăseau la malul mării, locul unde se înfiripase iubirea lor . Țin mult la acest final și îl citez așa cum apare in roman:  “Alexandra se opri brusc pentru că simți prezența cuiva care îi tulbura liniștea. Își șterse o lacrimă și ridică ochii. Atunci il văzu pe Andrei la câțiva pași de ea, privind-o in tăcere, era el și nu o iluzie, era chiar Andrei iar pe obrazul lui se zărea o boabă de lichid cristalină. Poate era o picătură rătăcită de ploaie. Poate erau lacrimi de iubire”. Ideea ca ei doi să termine ultimul episod in tăcere, nemișcați, privindu-se unul pe altul mi s-a parut expresivă și suficientă dar am avut un șoc privind ce ieșise la Tv…cei doi își intorceau pur și simplu spatele, plecând in direcții opuse. Nu mai exista nicio rază de speranță, cat de mică și pe bună dreptate fanii au explodat pe forumuri, strigându-și nemulțumirea. Pe de altă parte din nou regia dovedea că nu stăpânește și nu valorifică adevăratul atu al ecranului, figura umană, expresivitatea imaginii și nu a vorbelor.. Chipurile era o soluție de promovare a filmului menit  să aducă la lumină dragostea dintre cei doi și să ii trimita spre o posibila nuntă…dar serialul e o lucrare de sine stătătoare și merita sa nu aiba un final dezamagitor. Happy endul nu e obligatoriu chiar după 200 de apisoade. Plecarea celor doi in direcții opuse, decisă fără să fiu întrebat, mi-a lăsat și mie un gust amar. Cât despre film…a fost destul de banal,excepție fiind câteva prestații savuroase, Bebe Cotimanis, Carmen Tănase și Elvira Deatcu, îndeosebi, Mirela Oprișor într-o secvență micuță, fermecătorulPapadopol ….Și totuși am avut o premieră personală…am pășit prima dată pe covorul roșu…cu toate că nu sunt deloc mândru de scenariul în care și-au băgat contribuția mai mulți  binevoitori știuți sau neștiuți…S-a terminat aici povestea celor doi tineri acum alergând pe motocicleta spre…viitor? Cine știe? Poate s-au căsătorit, au copiii și se vor iubi pana la adânci bătrâneți. Poate căsătoria n-a mers, ținând seama de antecedentele lor sentimentale, poate au și  divorțat, fiecare perseverând pe cariera lui de succes. Poate nu s-au căsătorit…Poate au avut un accident…Cea mai plauzibilă variantă ar trebui să se sprijine pe caracterele personajelor. Forumiștii, și LDI a avut 51.000 de postari…obișnuiau să-și imagineze mereu alte soluții comentând, criticând, propunând acțiuni, atitudini pe care, în general, le citeam din curiozitate. Dar …fiecare imaginează povestea așa cum vrea el, scenaristul prezintă povestea lui.…feedbackul e folositor dar există un singur serial nu o multitudine, cel care acum împlinește 10 ani de istorie.

E adevărat că și lipsa de viziune regizorală și-a spus cuvântul adesea dar câți adevărați regizori de film avem și câți au lucrat pentru serialele tv? Cei mai mulți sunt la bază actori neîmpliniți și asta se vede în tratarea cadrelor, în efortul chinuit de a da de lucru ceva actorilor ca să le creeze mișcare a corpului sau a mîinilor, în preferința pentru cadrul general „de scenă„, în necunoașterea expresivității prim planului sau detaliului. Eu am fost foarte rar la filmări și atunci n-am spus nimic, e adevărat, dar anumite reacții am avut către producători, fără succes. De pildă, la „Îngerașii”, faptul că episoadele ieșeau prea scurte se datora după mine viziunii preponderent teatrale, lipsei de tratare cinematografică a relației dintre personaje. Cei care au lucrat mereu în platouri, actorii, operatorii de imagine, tehnicienii pot cel mai bine evalua prestația regizorală și au făcut-o, dar puțini cu voce tare. Pe de altă parte…să nu exagerăm. Serialele noastre, câte au fost ele, au avut și alte vulnerabilități…

Numai iubirea – o poveste

Continui să depăn amintiri, fără pretenția de a face istorie, gândul meu e mai mult spre prezent și poate se va alege ceva din experiența mea legată de succesele dar și neîmplinirile serialului românesc. „Numai iubirea” și ”Lacrimi de iubre” au fost succese incontestabile, se reiau cu insistență și nu văd de ce n-ar folosi o discuție despre ele. E drept, de mare suces s-au bucurat și telenovelele cu țigani dar eu nu le-am văzut și nu mă pot pronunța…Povestea NI începe cu o amintire, melodia genericului, cântecul lui Pepe ascultat în grădina Ruxandrei Ion la un grătar făcut de soțul ei Ion Ion..Nu știu de câte ori, sigur zeci, am ascultat piesa inspirată a lui Pepe și nici eu, nici soția mea Lucia, nici gazdele nu ne-am plictisit. Era un semn de bun augur sub care atacam curajos un proiect deosebit. Prima telenovelă românească..E drept, un alt serial își revendica, după unii, întâietatea dar „ În familie” era de fapt o dramă produsă de Prima Tv în 2002 , adaptată după un scenariu străin și abandonată . Jucau acolo actori cu care am colaborat și eu mai târziu, Clara Vodă, Andreea Bibiri, Denis Ștefan, Andrei Aradits, Ana Maria Moldovan, Cristian Popa, Adela Popescu…regizorul Adrian Sitaru dar lipsa de experiență a echipei se vedea. Eșecul lor era un semnal de alarmă, trebuia să te pregătești temeinic înainte de a ataca un serial de mari dimensiuni.
Încercarea de a adapta o telenovelă din Venezuela fusese o tentativă la care AcasăTv se gândise, originalitatea era încă un risc…Și astăzi este. Am trudit ceva la adaptare, era o poveste cu un fel de Cupidon, acțiunea se concentra în stradă, locuitorii trăiau, se certau și se împăcau în aer liber, afară, în piața orașului, în jurul unei frizerii…poate firesc și specific la ei unde e mereu cald dar la noi așa ceva era nefiresc …poate mergea în lumea lui Take, Ianke și Cadâr.…
Curajul de a face noi înșine un serial „romance” a fost îmbrățișat cu entuziasm și s-a format o echipă care și-a câștigat, nu fără opinteli, profesionalismul. Misiunea mea era să scriu un scenariu de telenovelă…de aceea am ales una din temele majore ale genului, lupta pentru dragoste, disputa între două rivale…De altfel conflictul între două femei care cred că sunt însărcinate cu același bărbat a fost ideea care a ridicat audiența. Ca și o altă reușită – excelent exploatată de regie și interpreți, violul Adelei Popescu/ Alina Damaschin, confundată cu victima desemnată…Am scris sinopsisul, am definit principalele personaje, a avut loc castingul…probele le-am vizionat împreună cu Iura Luncașu . Eram de acord că Papadopol –cu care lucrasem de la mini-sitcomurile anilor 2002 se potrivește mănușă pentru rolul protagonistului. Mai mulți actori consacrați aveau să ne asigure „forța„, la început Tora Vasilescu, Vlad Rădescu, Carmen Ionescu…Problemele se ridicau la nivelul personajelor „tinere”…s-a impus Dan Bordeianu, profesionist cu ceva experiență iar Adela Popescu a fost o revelație. Acum, privind înapoi, aș putea spune că doar odată la mulți ani ai șansa de a contribui la descoperirea și lansarea unei vedete adevărate. Adela avea nu doar prospețime ci și talentul de a se exprima pe micul ecran unde spontaneitatea e rodul elaborării și profesionalismului. La capitolul „tinerețe„ am apelat și la actori care puteau mai mult decât ofereau pe scenele teatrelor…Ana Maria Moldovan, Strunilă, Pavel Bartoș, Ioana Ginghină …Cu cele două protagoniste era mai dificil. Mai ales personajul „negativ” – Andreea Damaschin, a rămas mult timp în suspens…Corina Dănilă, care beneficia de statutul de angajată a trustului și-a dorit acest rol la casting și m-am speriat vizionând proba ei , prezența sa fizică nu se potrivea deloc cu ceea ce imaginam și n-am ezitat să-mi exprim dezacordul în fața Ruxandrei… Corina era o actriță cu experiență și palmares, până la urmă s-a ales cu un rol principal, dar cel al Anei Dogaru, „fata bună”. Necazul Corinei e că pe ecran arăta mai plinuță decât în realitate și nu poseda acel aer de sexualitate agresivă care avea să fie atuul Andreei Damaschin…dar mie nu-mi inspira nici acel parfum de puritate și inocență cu care dotasem personajul „pozitiv” .. Eram la Mamaia cu soția mea Lucia–noroc de niște zile ploioase, ca să înfrunt modificarea cerută…inițial Ana trebuia să fie o educatoare de grădiniță modestă și eventual fecioară …a devenit o profesoară de engleză cu ștaif, cu trecut amoros …care în primele episoade era pieptănată și aranjată de parcă trăia prin cluburi de fițe nu în căsuța amărâtă de la țară a unui învățător pensionar văduv. A fost nevoie de intervenții de sus ca să îi schimbe look-ul, să o mai ”ciufulească” sau să o pună în blugi . Nu mai vorbesc de nevoia de a se dezbrăca puțin într-o scenă de amor…Poate sunt subiectiv dar prestația ei e singura din serial care nu m-a convins, invidia profesională o împingea spre spectaculos…de fapt a încercat să-i țină piept Oanei la o scenă când rivalele se întâlneau în fața biroului de arhitectură, amândouă au ieșit din text, Corina căutând replici usturătoare dar era pe un teren unde Oana nu poate fi bătută. De vină era desigur scenaristul, adică eu, pentru că ea – așa declara presei- n-ar proceda în viață ca personajul atât de subțire al Anei Dogaru pe care îl scrisesem…Adică o actriță divorțată, despărțită de un iubit celebru, mai în vârstă, mamă a unui copil făcut cu alt iubit care până la urmă nu i-a oferit căsătoria nu accepta statutul moral al unui personaj care se retrage din fața iubirii de teamă să nu sufere, care se sacrifică spre a nu suferi ființa iubită și e răsplătită în final cu împlinirea iubirii…Eu măcar i-am făcut bucuria de a apărea alături de fetița ei într-un episod din februarie 2005 …Proba Oanei Zăvoranu ne-a făcut, în sfârșit, să respirăm ușurați…am dat lovitura! Întâlnirea de la Adrian Sârbu care a discutat cu echipa mi-a plăcut. Chiar dacă tuturor ni s-a părut super-optimistă promisiunea Ruxandrei de a ajunge la un rating mare, de vreo 7 %. Părea un vis..în fapt s-a ajuns spre 12%. Am reținut îndemnurile lui Sârbu de a fi mai curajoși în ceea ce privește scenografia, toate erau îndemnuri de a ținti mereu spre ce e mai bun, de a nu te mulțumi cu puțin, de a te autodepăși. De altfel s-a trecut la fapte, s-a construit în curtea studiourilor de la Buftea ”casa Bratu” care a fost ulterior modificată, i s-a adăugat piscină și a devenit „vila Varlam” din „Lacrimi de iubire” și așa mai departe…Oana Radu, scenografa noastră a pus să se construiască alături și căsuța familiei Dogaru, cu gospodăria țărănească aferentă…„Casa Zeffirelli” care găzduia deja birourile echipei a oferit și ea locații – a fost școala din serial…bucătărioara din interior a servit pentru garsoniera surorilor Damaschin…clădirile studiourilor au oferit încăperi pentru alte secvențe, inclusiv o magazie unde s-a amenajat magazinul de antichități și unde era frig mereu și Tora se plângea…
Primele repetiții cu text s-au ținut la o școală din zona Moșilor- era vacanță- unde am făcut cunoștință cu unii actori și îmi amintesc că Tora s-a mirat, își închipuise scenaristul, adică pe mine, mult mai tânăr după felul în care cunoșteam și foloseam în scris limbajul străzii…Primele decepții n-au întârziat, fetița adusă cu surle și trîmbițe pentru că jucase în nu știu ce film afară s-a dovedit necompetitivă și a apărut pe ultimii metri Bianca Neagu ..un actor venerabil din teatru avea pretenții la program și a fost eliminat deși a apărut prin pozele oficiale, nu se puteau accepta mofturi așa că a venit Papaiani, un om deosebit …Copiii nu trebuie nici ei uitați…unii au continuat cu noi în alte filme, până la „Îngerașii”…
Serialul avea 60 de minute dar adesea depășea, nici unul dintre noi n-avea experiența rigorii timpului. S-a difuzat din octombrie 2004. Eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne Louise și primeam pe e-mail știri…sâmbătă 2 octombrie a fost premiera iar ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12…de fericire am mers duminica la un Champagne Brunch la Harrah’s!! Inițial se difuza sâmbata și duminica la ora 18, am primit vestea pe 18 octombrie că se va muta în prime-time începand de vinerea. Succesul producea! După ce am asistat la mutarea familiei noastre americane în noua casă unde locuiește și astăzi ne-am întors , aflasem că ratingul din prime-time era și mai mare, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu vârfuri de 13…Se difuzase abia episodul 9…
La București Ruxandra mi-a spus că merita să încercăm 100 episoade, deci m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea datoria…Au urmat turnee și întâlniri ale actorilor cu publicul prin țară, adevarate “băi de mulțime”. Eu n-am participat decat la întâlnirea finală din București în piața din fața Parlamentului…Cunoscându-i mai îndeaproape pe acești fani am realizat că întregi generații, de la 13 ani în sus, teenagerii, nu-și găsiseră până acum programele tv necesare, în plus era o foame de ficțiune, de producție romănească. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. TVR-ul renunțase chiar și la producția de teatru, mai simplu de făcut și mai ieftină decât un serial, Antena a intrat în concurență abia mai târziu când a constatat că o luasem înainte…dar Antena , de fapt, Lazarov, a crezut că va câștiga apelând la scenariști din Argentina …E drept că la noi meseria asta nu prea exista iar Sorina Ungureanu, care a preluat mai târziu stafeta era încă script-editor la mine la “Lacrimi”…
Înca ceva…dincolo de invidiile actoricești de care nu scapă nimeni prin comentarii [și datorită internetului au fost numeroase, doar pe Forumul de la Acasă Tv erau vreo 90 de mii de postări la NI] se strecura ideea că alegerea unuia sau altuia din actori se făcea pe pile sau favoruri sexuale. Nu pot nega că asemenea proceduri există, sunt prea bătrân în meserie… Însă…Nimic mai fals de pildă în ceea ce privește principalele ținte- Oana Zăvoranu sau Adela Popescu.
Pe Adela am cunoscut-o văzând proba de casting…habar n-aveam și nici nu mă interesa că apăruse deja într-o adaptare de pe un serial străin, nu știam că are voce și cântă superb…când am aflat am pus-o să cânte un colind de Crăciun și a fost emoționant…M-a impresionat familia acestei copile, care a educat-o impecabil, mi-au plăcut modestia și hărnicia ei, mai ales că nu a fost deloc afectată de succesul amețitor care a plasat-o – desigur temporar- printre primele 10 actrițe din țară, am apreciat comportarea ei fără fițe și figuri, ceea ce a ținut-o departe de lăcomia de senzațional a tabloidelor , discreția din viața personală…Am aflat mult mai târziu că Adela a cântat la 13 ani la „Ba da ba nu„ așa cum Andra a fost la „Tip Top Minitop„, deși ambele emisiuni erau atunci în parohia mea…Despărțirea de Dan a marcat-o enorm, fusese o fată de provincie care își făcuse visuri, învățase mult, profesional și uman de la un actor și bărbat mai experimentat, fusese răsfățată de tot anturajul dar nu afișa fumuri …motivul despărțirii nu am eu voie să-l dezvălui…Ana era rolul feminin principal…ne gândisem la o tânără cântăreață blondă abia apărută în showbiz, probabil ar fi făcut față pentru că am văzut-o mai târziu jucând prin seriale…Corina Dănilă a fost opțiunea producătorilor și nu mai am nimic de zis. Papadopol, excelent, din păcate cu Corina nu avea chimie, cum se spune…poate dacă Oana n-ar fi ascultat orbește de interdicția lui Pepe de a evita contactele fizice – o gelozie prostească și, cum s-a văzut, nefolositoare- serialul ar fi câștigat….Sărutul, mângîierile pe ecran au rolul lor în genul romance și tot greul „sentimental” a rămas pe umerii –ca să spun așa- cuplului secund. Aici s-a impus Dan care a rupt multe inimi cu rolul pictorului rebel. Dar cum fiecare din noi are o slăbiciune…Dan se credea mai inspirat decât alții și poate că era dar n-avea răbdarea de a-și propune ideile prin dialog….M-a deranjat..dar este incontestabil un actor cu talent și carismă – a doua calitate predominând chiar la tv- eliminarea sa brutală deși meritată a sărăcit telenovela românească abia afirmată. Nici Adela n-a rămas protagonista care merita să fie …a ajuns să-l aibă partener ca „june prim” pe Mihai Petre/ căruia i-am oferit un rol în „Îngerașii„, zic eu, pe măsură iar acolo se vedea cu ochiul liber că nu percutează ca partener al Adelei/ Cu încetul și Adela și Papi au trecut pe roluri secundare deși, după mine, erau asset-urile principale ale genului, despre Oana Z am mai scris…Desigur, dacă produci doar un serial pe an, ba chiar mai puțin, e normal să cauți figuri noi…chiar dacă zadarnic.
N-a fost greu să ne dăm seama că motorul succesului îl reprezintă Oana, Papi cu Bianca și cuplul Adela-Dan căruia ie-am crescut importanța în scenariu… E drept că Papi – actor cu talent abundent- n-a mai primit rolurile de protagonist pe care le merita, după un timp…Ideea că personajul negativ e mai generos pentru un actor se bazează pe un spectaculos aparent. Totul depinde de interpret și mai ales de rețeaua de interese și conflicte pe care le determină în acțiunea filmului. Astfel se întâmplă ca unul din personaje sa devină cheia de boltă pe care se sprijină construcția serialului mai ales dacă actorul performează ..în „Lacrimi de iubire„ totul se va relaționa cu personajul lui Bebe Cotimanis magnatul Grigore Varlam, în NI maestra de ceremonii a fost Andreea Damaschin, admirabil jucată de Oana. Oana cea de atunci…
Cât de mult cântăreau la edificarea succesului și alți profesioniști… De exemplu Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică a făcut o bijuterie din rolul avocatului…deși deranja pe unii care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud….Abia la „Îngerașii„ au reușit, după retragerea mea, să-l scoată din film fără nicio justificare. ..Că așa e în tenis…În fine să nu o uit pe minunata Tora Vasilescu, prestația de excepție a lui Papaiani, pe Anca Pandrea, apoi mai tinerii Ana Maria Moldovan, Cristina Cioran, Geo Dobre, Adrian Ștefan, Dorian Boguță, Mirela Oprișor …Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR….ne mai vedeam în familie – la regretatul Cezar Tabarcea…de altfel și cu Ducu Darie lucrasem la „Abramacabra„… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate…atunci chiar am avut îndrăzneala să mă strecor, într-un sacou de cașmir roșu, printre figuranții de la ceremonia filmată la primăria din Banu Manta…dar n-a fost să fie. Iura a avut probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol… La neprofesioniști o remarcă pentru Lili Sandu ….ca și în cazul lui Augustin Viziru la LDI dacă primești un rol scris pe măsură iese bine și chiar începi să te crezi actor! Așa și cu Lili Sandu, după prestația pe o partitură care i se potrivea au distribuit-o în „Păcatele Evei„  și necazul e că deja se credea actriță! În schimb Oana a avut noroc să primească doar ce i se potrivea, au fost doar două roluri din păcate și au însemnat cât o carieră…Exista un anume ton de seriozitate și respect pentru meserie pe care actorii profesioniști nu-l abandonează niciodată, cum ne-a dovedit în scurta ei vizită, Gabriela Spanic. Micuțul rol pe care i l-am improvizat și explicat în timp ce i se făcea coafura a fost pretextul unei evoluții scurte dar sclipitoare.
Echipa de peste 100 de oameni s-a constituit și a funcționat minunat…cei care n-au rezistat au lăsat locul altora mai perseverenți…i-am admirat pentru munca lor eu care la 60 de ani semnam un serial de 100 de episoade dar lucrasem o veșnicie în televiziune și știam cu ce se mănâncă meseria. Brenda Petre a demarat producția preluată de Alex Cseh…Iura Luncașu, care se antrenase tot cu mine la „Căsătorie de probă„ a devenit prim regizor, Bebe Cojocaru la imagine,.Gabi Florea electricianul-actor cu care lucrasem si in TVR, Oana Radu scenografia , Florian Sever muzica, Monica Popa asistent regie ca și Radu Ilie, Ion Ion regia de montaj, Elena Radu script-supervisor, Radu Mada stilist costume , Alex Cseh producător , Mihai Mitici montaj, Sorina Ungureanu ca script editor …sunt doar câteva nume de colaboratori cărora le mulțumesc..
Filmările au mers într-un ritm alert…nu aveam timp dar la unele am asistat cum ar fi scena oglinzii pe care Oana a rezolvat-o perfect, secvențele de la bar – filmate la Clubul Office…apoi apariția Gabrielei Spanic…Fenomenul ”caravanei” care a continuat și la serialul următor, ”Lacrimi de iubire” a însemnat un contact nemijlocit cu publicul cum nu mai existase. La început îmi aminteam de succesul Abracadabra…prima ieșire a Magicianului și asistenților săi în Parcul Herăstrău a declanșat o aglomerație de fani încât, uimit, am urcat în biroul directorului general de atunci, Răzvan Teodorescu, să-i arăt „minunea” . Era o mini-revoluție…Forumurile pline arătau că telenovela nu e nici pe departe destinată femeilor cu oarece vârstă și educație puțină…din păcate denumirea s-a banalizat prin utilizarea excesivă pentru tot felul de istorioare mondene și nu mai contează că publicul, mai ales cel tânăr, are o sete de valori reale mereu nesatisfăcută iar faptul că i se oferă distracții ieftine și prostioare tabloidizate nu-l satisface.
Finalul „caravanelor” a fost o întâlnire cu publicul la București în Piața Constituției unde am avut misiunea de a conduce pe scenă 3 viitoare prezențe în serialul care urma, Nicoleta Luciu, Nicole Gheorghiu, Mihaela Bărluțiu….niciuna n-a dezamăgit…
Sigur, la o asemenea producțíe de dimensiuni mari nu puteau fi toțí mulțúmițí, am avut și eu destule nemulțumiri dar ce mai contează? De pildă controversa cu genericul. Când ne-am întors din America și am vazut primele episoade din “Numai iubirea” am observat că genericul de început nu cuprindea numele principalilor autori. Petre Năstase, mi se pare, făcuse un clip pe melodia lui Pepe. Echipa era trecută pe lista finală care, de obicei, nu se urmărește, uneori, la reluare, din criză de timp, se taie genericul de final …o dăm anonimă! Ceea ce e cel puțin o lipsă de respect pentru propria producție .. Persoane din anturajul Ruxandrei nu prea mă agreau deși nu eram o amenințare pentru nimeni, nu doream să parvin sau să mai ocup funcții. Sau..era aceiași concepție despre scenariști ca în cazul unor fani, un puștan întrebându-mă în direct la “De 3 ori femeie” de ce nu sunt cuiere în casa Bratu…el crezând că scenarist și scenograf e tot una…iar altcineva socotea că replicile actorilor sunt scrise de ei înșiși. De data asta am protestat și, în compensație, Ruxandra a dispus să se treacă pe genericul de început care și așa se termina în coadă de pește numele principalilor autori, scenariu, regie ,producători. Ar fi meritat și alții…Oricum, de atunci telenovelele românești au beneficiat de generice corecte… E nevoie de puțin respect pentru creație…
Un loc aparte, în prima telenovelă românească s-a acordat unor tradiții și ritualuri creștine care apăreau întâia oară pe ecran, rugăciuni, obiceiurile de Crăciun și Paște, slujba de logodnă Dan – Adela care a fost reală, logodna personajelor fiind dublată de logodna actorilor, slujba nunții cu preoți adevărați în biserica Sf Spiridon…atunci eram deja cu gândul la viitoarea telenovelă și ne-am retras cu Ruxandra să ascultăm propunerea muzicală pentru LDI…
Fenomen sau nu „Numai Iubirea” poate fi revăzut –și slavă Domnului s-a tot reluat- chiar după zece ani, rezistă timpului și asta mă bucură. În Polonia și Slovacia s-au făcut remake-uri. Dar, cum spuneam, denumirea de telenovelă s-a deteriorat, se acordă acum oricărei certe mai contondente, din motive de amor sau nu, divorțurilor mondene, zăpăcelilor politice etc. Apariția in viața de zi cu zi a unor scene violente, scandalul și bătaia poartă eticheta de „telenovelă”, socotită un spectacol pentru telespectatorul semianalfabet. Desigur, restul exhibițiilor de pe micul ecran sunt cultură!? Nu am ocolit ba dimpotrivă am folosit situații tipice melodramei romantice pe care le-am întors, de pildă falsa graviditate. De câte ori în filme femeile n-au abuzat de o sarcină inventată ca argument pentru capturarea bărbatului prin căsnicie…Am folosit tema dar am spulberat-o repede cu ajutorul unui accident care a dovedit impostura. Mult m-a preocupat finalul. De obicei femeia „cea rea” luptă până la ultima picătură de energie, distruge, omoară, devine un monstru paranoic care sfârșește prin a fi omorâtă la rândul ei ceea ce transformă personajul într-un evadat al spitalului de nebuni înainte de a primi un glonț izbăvitor. Nu-mi pot alunga din amintiri imaginea Gabrielei Spanic, cu care am colaborat mai târziu, o femeie delicată și generoasă trăgând cu pistolul, cu pușca, cu mitraliera în finalul unei telenovele oarecare, era o rezolvare paroxistică pe care m-am străduit s-o evit. Mi s-a părut mai potrivit ca „vinovata” să își asume înfrângerea…iar imaginea Oanei Zăvoranu/Andreea Damaschin întorcându-se acasă la țară prin noroaie, cu copilul nedorit în burtă e o pedeapsă nu o iertare…
Această primă telenovelă românească mă interesează și astăzi mai mult prin ceea ce s-ar putea întâmpla după ce pe micul ecran a apărut cuvântul „sfârșit”. De fapt cele mai multe telenovele au happy end, se încheie cu fericita căsătorie a protagoniștilor, eventual cu o naștere…”și au trăit până la adânci bătrâneți etc…..” Oare așa se întâmplă în realitate, oare căsătoria e un sfârșit sau un început…nu cumva e mai interesant ce se petrece după sărutul și jurământul din final? Scriind mai târziu “Lacrimi de iubire” am încheiat cu un bad-end, cu o despărțire între cei doi protagoniști, Alexandra și Andrei. A fost mare tevatură, fanii dezamăgiți, postări pline de indignare pe forumuri. Desigur trebuia să-mi răscumpăr păcatele cu un epilog, dezvoltat în romanul LDI și filmul pentru marele ecran unde dragostea învinge și cei răi sunt pedepsiți, cum nu se prea întâmplă în viață…dar finalul serialului a rămas. Revenind la „Numai iubirea” am dreptul să mă întreb ce se întâmplă mai târziu cu eroii? Ana și Dan vor fi fericiți după căsătorie și nașterea pruncului, micuța Bianca va căpăta mama pe care și-a dorit-o, Alina și Victor vor rămâne un cuplu, Andreea își va reveni și își va schimba mentalitatea, etc? Fiecare își poate construi povestea lui. Și eu am o variantă pe care am încercat să o transform într-o carte…după zece ani, o variantă poate neașteptată. Eu voi continua să cred în nevoia de poveste, convins că publicul are nevoie de serial românesc. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Din păcate asistăm la o retragere de pe micul ecran a serialelor dramatice în favoarea unor sitcomuri sau povești muzicale, rămânând mai mult unele false reality-showuri fara miez să facă față abundenței de producții turcești, coreene sau latino-americane. Dar să fim optimiști, nevoia de poveste, de ficțiune autohtonă e aceiași la adolescenți ca și la maturi și ea nu poate fi hrănită la infinit cu surogate.

Povestea mea la ProTV

Pe 5 martie 1996 “Super Abracadabra” a debutat la Protv…emisiunea 259 din 25 februarie 2001 avea să fie ultima! Din aprilie Marian Râlea avea sa treacă pe scena Teatrului Național pentru Copiii organizat de TNB condus de Dinu Săraru și fundația Abracadabra. Echipa avea să se destrame…doar Mihaela Dima a rămas, se pare, lângă el. O inițiativă bună dar fără mare viitor, din păcate. Noroc că Marian e un actor dotat, scena și filmul îl vor folosi din plin, dar dragostea dintâi rămâne…Am fost scenarist al programului “Abracadabra”de la începuturile sale /cu o scurtă perioadă când am semnat cu pseudonimul Ioan Munteanu/…am avut o avalanșă de povești și cântece/compozitorul nostru principal fiind Virgil Popescu/ ,pentru că showul era săptămânal. Să amintesc câteva: Dosarele Abra-serie de 12 episoade,Desființați etajul 2-8 ep.,Răzbunarea lui Peter Pan- 5 episoade,Cui i-e frică de întuneric? -17 episoade , adaptări ale unor povești clasice ca Greuceanu, Cenușăreasa,Jack și fasolea fermecată, Robin Hood, Robinson Crusoe…Au mai fost: Poveștile lui Moș Ene -4, Poveștile Magicianului- 4, emisiunile speciale de sărbători sau ”Abramacabra” /1999 în regia lui Ducu Darie/ ,Familia Fulger, Singură la tata-2 episoade. De mare succes s-au bucurat Vânătoarea de vrăjitoare – 9 episoade, Bebel cel urâțel -10 ep.,Visul unei nopți de toamnă – Premiul Mediafest 1997. Au fost lansate 51 de cântece pentru copiii,majoritatea compuse de Virgil Popescu și câteva de Ștefan Elefteriu, Adrian Pleșca, Cristi Sandu. S-au editat casete audio,albume….Un proiect interesant a fost ”Povești magice” -19 episoade, difuzate zilnic la ProTv. Marian Râlea oferea săptămânal o poveste/de ex. Fata moșului și fata babei, Albă ca zăpada,Sarea în bucate etc.etc. interpretând zilnic unul din personajele poveștii care relata propria sa versiune a faptelor! Sâmbăta se reluau toate cele 5 variante anterioare. ”Peștișorul de aur” și ”Spaima zmeilor”au fost ulterior incluse într-o cărticică publicată de editura Nemira. Am mai avut și ”Jocuri magice” care propunea copiilor să dezlege mici enigma prezentate de Magician în fiecare dimineață urmând ca dezlegarea să se dea după amiază când se ofereau și premii. O mulțime de inițiative la care am contribuit și de care îmi amintesc cu mandrie.. La Protv Abracadabra s-a încheiat în 2001.Piața media se schimbase, apăruseră canale noi,  publicul era mai pretențios, elaborarea se cerea mai pretențioasă. Totuși se prefera cumpărarea de formate și nu creativitatea, se evolua spre alt gen de emisiuni. Dar fără îndoială, conștient sau nu, publicul foarte tânăr, mai ales cei de 10-12 ani, teenagerii, era neglijat. Când în 2006 am făcut un turneu prin țară pentru lansarea romanului ”Lacrimi de iubire”am descoperit că mulți dintre fani erau copiii, de pe la 8 la 13-14 ani. Câțiva din cei care se îmbulziseră cu un an înainte la întâlnirile cu protagoniștii din ”Numai iubirea”, tot un serial care nu era destinat acestor vârste.
Pe mine mă aștepta ca scenarist o nouă carieră pe care nu mi-o bănuiam…Câți ani i-am petrecut scriind povești și seriale pentru copiii? Era timpul să mă…maturizez. Dar n-a fost ușor iar singura care mi-a oferit un sprijin total a fost Ruxandra Ion, mai târziu aveam să mă revanșez contribuind la succesul primelor telenovele românești. Am început în 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” și a fost urmat de “Dădacă la 2+1” în 2003 apoi două sezoane cu un sitcom mai lung și mai elaborat, ”Căsătorie de probă”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision. Nu văd de ce aș omite din amintirile mele bucuria de a vedea actori ca Alexandru Papadopol și Mirela Oprișor alăturându-se proiectului dar și mirarea că mi se cere să imit nu știu ce mini-sitcom franțuzesc, Mona Segall –care era directoarea Mediavision- dovedind de pe atunci apetența pentru import de idei. Am luat acasă „modelul„ și l-am văzut alături de soția mea, ideea de a folosi doar două personaje era incitantă chiar și formatul de a se filma totul dintr-un cadru –ceea ce ducea la franțuji la o ciudată filmare în baie unde cineva își făcea nevoile- dar conținutul trebuia să ne aparțină. Așa că am scris ceea ce m-a dus mintea, am trimis scenariile spre aprobare, am acceptat chiar și sugestiile regizorului dar…văzând filmul acasă, după primul episod, am descoperit că nimic din ceea ce vedeam nu-mi aparținea? Ce se întâmplase mi-a explicat Ruxandra după ce am reclamat situația…regizorul cu pricina, Radu Dragomir, luase inițiativa de a înlătura scenariile mele și a pune pe altcineva să scrie, lăsând-o și pe Ruxandra în fața faptului împlinit. Sigur, lucrurile au revenit repede la normal dar întâmplarea mi-a dat de gândit, prea des acordăm încredere unor indivizi care se dovedesc ulterior lipsiți de caracter…E drept, la celelalte sitcomuri am început să colaborez cu Iura Luncașu…O altă mirare a fost dispariția de pe ecran, după prima serie, a Mirelei Oprișor, o actriță excelentă pe care am regăsit-o cu plăcere într-o secvență superbă din filmul nostru ”Lacrimi de iubire”. N-am explicații, n-am investigat misterul, cert e că a apărut Cristina Cioran, „dădaca” și am lucrat pentru ea multe episoade. În fapt „2+2„ a avut 75 episoade și n-am să  uit nici de Marius Maftei, producător dar mai ales de Bebe Cojocaru, directorul de imagine. Pe Bebe l-am cunoscut în 1998 când mi-a fost recomandat ca un profesionist și l-aș fi angajat în TVR dar eram pe picior de plecare așa că l-am recomendat Ruxandrei și așa am colaborat și eu cu el la ”Abracadabra”, la sitcomuri, la seriale…”Dădaca…„ a avut tot 75 de episoade iar ”Căsătoria de probă” i-a adus în distribuție și pe Rodica Popescu Bitănescu, Valentin Uritescu, Pavel Bartoș, Livia Taloi –care s-a alăturat ulterior echipei „trăzniților”. În fine la a doua serie au apărut ca noutăți Daniela Nane, Vitali Bichir, Ingrid Bișu, am început colaborarea cu Iura Luncașu, a apărut și Dorian Boguță, un actor foarte bun căruia regret că nu i-am scris roluri pe măsură…

Era momentul să apară o încercare mai curajoasă, un serial românesc de largă respirație, prima telenovelă românească. În perioada de tatonări mi s-a cerut să adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele două lumi sunt atât de diferite! Se încercase la altă televiziune adaptarea unui serial strain, ”În familie”, fără mare succes și poate asta speriase dar până la urmă curajul a triumfat la AcasaTv și am scris ‘Numai iubirea”. La început a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru mulți. Regizorul Iura Luncașu debutase în meserie la ’Căsătorie de probă”. Adela Popescu era o elevă de 18 ani – îmi amintesc că dădea bacalaureatul când se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagoniștilor…De altfel Adela, ca și Dan Bordeianu, actor talentat, s-au impus prin probele filmate la casting și au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat să le dezvolt partiturile. Oana Zăvoranu a aparut și s-a impus ca o certitudine când practic rolul Deei rămăsese de izbeliște. Proba ei i-a convins pe toți după ce se încercaseră multe variante, inclusiv Corina Danilă. Până la urmă Corinei, care era angajata casei și insista să joace, i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu soțía la mare când s-a definitivat distribuția ăi titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbări drastice în scenariu. Ana era inițial învățatoare, o tânară de vreo 20 de ani neștiutoare în ale dragostei…acum am făcut-o profă de engleză cu ceva trecut amoros! Un compromis care, spre norocul tuturor, n-a dezechilibrat balanța mai ales că strălucirea în joc a Oanei, a cuplului Adela-Dan, a lui Papi erau atuuri suficiente. Deși s-a achitat corect de rol și s-a asociat la succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodată multumiță , simțindu-se eclipsată de impactul  personajului Oanei Zăvoranu. Desigur,vina era a scenaristului. O recunosc, e vina mea, am acceptat compromisul și nu era pentru prima sau ultima dată.

Încă un lucru important. Deși nu părea Adrian Sârbu a vegheat în permanență la realizarea serialului iar la întâlnirea pe care a avut-o cu echipa am avut prilejul să constat viziunea lui, îndrăzneala de a privi spre cotelê înalte de calitate pe care noi parcă ne temeam să le vedem. Oricâte necazuri ar avea acum și oricâte reproșuri i s-ar face astăzi Sârbu rămâne un mare om de televiziune fără de care peisajul media de acum ar fi foarte sărac…
În octombrie 2004 eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne și primeam pe mail știri…sâmbată 2 octombrie a fost premiera și ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei în noua casă unde locuiesc și astăzi ne-am întors în România, aflasem că ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9…Bănuiam că avântul luat va cere dezvoltări deosebite, inițial “Numai iubirea” ar fi trebuit să aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus că merită să încercăm 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea din plin datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educație sumară sau pensionare, cum se vehicula cu superioritate falsă despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenți, tineri cu diferite studii si profesii? Întregi generatii, de la 13 ani în sus, nu-si găsiseră programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de ficțiune, de producție autohtonă. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. …Pe atunci se instalase o mentalitate elitistă după care genul ‘romance” era de disprețuit iar actorii care acceptau roluri aici o făceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se lăudau ca au refuzat oferte – deși nu li se facuseră niciodată. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuți’ ca Adela sau Dan în topurile actorilor români era socotită o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate și s-a impus.

Un serial de 100-200 de episoade nu este o glumă nici o improvizație . Tot mai multe nume mari ale scenei și filmului românesc ni se alăturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea și Gh. Visu. Îmi amintesc de începuturi, de seriozitatea și maturitatea Oanei Zăvoranu care rezolva neașteptat de bine scene dificile, de respectul cu care îmi cerea “dom’Patriche, îmi dați voie să bag ceva texte de la mine?” și acceptam, așa cum îi lăsam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatețea să-mi arate uneori în ciornă ce modificări își propunea] pentru că unii actori căutau să adapteze personajul modului lor de exprimare. Alții puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu excepția lui Bartoș care juca toate rolurile in acelasi stil. Îi stă mai bine ca prezentator cu cască în urechi…Dar să ne gândim că un serial presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri în special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tânar și valoros, adesea nemulțumit de scenarii dar prefera să critice și să schimbe pe la spate, fără să încerce o discuție cu cărțile pe masă…Oana a făcut rolul vieții, a fost un atu pentru film, prestația ei fiind ușor ținută în loc de interdicția caraghioasă dată de Pepe de a nu se săruta cu alții!! După primul episod unde Oana s-a cam giugiulit în pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [și la ce i-a folosit?] …Din păcate Oana n-a confirmat, viața ei luând alte întorsături. În schimb cu Adela a fost un noroc că între ea și Bordeianu s-a născut prima ei dragoste…relația lor a făcut bine serialului și celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai târziu, că nu e persoana multor relații amoroase…cât despre talentul ei nativ sper că s-au lămurit toți detractorii.
Și Nicoleta Luciu a depășit emotiile debutului. N-am întâlnit femeie mai bine crescută și mai serioasă ca Nicoleta…Frumusețea ei naturală, prezențele prin Playboy, ușurința cu care poza în ipostaze sexy te făceau să o crezi o ființă ușuratică, până o cunoșteai. Am admirat străduința ei de a învăța, de a performa, păstrându-și firea așezată și politicoasă…o politețe dusă până la a se adresa cu vechiul “sărut mâna”unor oameni mult mai în vârstă, eu și soția mea…După ce filmase, cu totală naturalețe, o scenă de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamăgire pentru mine] , ieșind din pat doar în slip…
”Lacrimi de iubire” a avut și urmări..un film și un roman. Mai fusesem îndemnat să scriu un roman și înainte dar nu mi-am putut gospodări timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere și nu le aveam. Totuși, în anii dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vară” din care am folosit din plin personaje și situații în primele mele 2 telenovele. Cât despre film…a fost destul de banal, excepție fiind câteva prestații savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase și Elvira Deatcu, Mirela Oprisor , Papadopol ….Și totuși am trăit o premieră…am pășit prima dată pe covorul roșu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afară” am coborât cu soția pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine făcea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist și pentru “Păcatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara, un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade..Nemultumiți, după ce au renunțat la d-ra Cara, Ruxandra și Andrei Boncea m-au chemat ca să salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate și am căutat solutii… am propus linii noi de acțiune dar scenariul propriu zis l-au scris, cu îndrumarea mea, Sorina Ungureanu și Maria Marinescu.
Următorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…în ciuda unor interpreți de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in neființă puțin după încheierea filmărilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora și Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar în “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutată de colo colo în grila postului, obicei care pe mine mă stresează, dă senzația că programatorii se sabotează singuri. Un serial iși familiarizează publicul tocmai prin constanța difuzării, mutarea nu aduce de obicei creșteri de audiență și, în plus, un lucru început prost sfârșește și mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Răileanu, o puștoaică expresivă și frumoasă, pe care mulți o asemănau cu Romy Schneider și Adrian Ștefan, care excelase dar în plan secund în NI și LDI nu au putut face pasul în față .Se întâmplă des în meseria asta…e greu să ai mereu protagoniști care să atingă stacheta de sus…

Pentru cei interesați de amintirile mele am să postez o versiune revizuită a poveștilor ”Numai iubirea” și ”Îngerașii”, am să-mi pregătesc amintirile de la ”Lacrimi de iubire” de la difuzarea căruia se împlinesc zece ani….și am să mă străduiesc să scriu ceva despre ”Daria…” mai ales că l-am revăzut acum și mi s-a părut că rezistă!