Amintiri de la „Abracadabra”

La fel ca mulți alții am petrecut Revoluția din 89 la Televiziune, unde lucram din 1972. Nici prin gând nu mi-a trecut să mă alătur grupului care s-a grăbit să urce la etajul 12 pentru a se lipi de liderii noii puteri deși m-a îndemnat să o fac Traian Pușcașu, unul din conducătorii TVR căruia îi port o amintire cu respect. Lucrasem prea mult timp programe pentru copiii, îmi doream nespus să scriu și voiam să-mi demonstrez mie însumi de ce sunt în stare așa că la 45 de ani am rămas la etajul 5 ți nu m-am apucat de politică. Costin Buzdugan, cel care m-a adus în televiziune din presa scrisă m-a sprijinit și acum, am devenit în 1990 redactor șef al Redacției Copiii și am început să-mi organizez echipa. Îmi doream oameni cu experiență în domeniul artistic și regizoarea Nicoleta Toia, cu care mai lucrasem, mi-a vorbit despre Ruxandra și Ion Ion care lucrau la Teatrul Mic. Am trecut fără ezitare la angajare și a fost cu noroc. Ruxandra, o persoană energică și organizată, a adus  ideea programului ”Abracadabra” odată cu protagoniștii – Marian Rîlea și cei patru copiii „magnifici”, Mica și Radu, Andreea și Ducu. Eu m-am implicat ca scenarist și am scris pentru Abracadabra până la sfârșit în 2001 iar cu Ruxandra am colaborat în continuare, scriind scenarii pentru serialele de la AcasăTv până m-am retras în 2009….Deși mi-aș fi dorit nu puteam avea mai mult de o emisiune Abracadabra pe lună, nu existau atunci posibilități dar cum nevoia publicului de povești era mare am sprijinit apariția alternativă a unei noi emisiuni bazate pe ficțiune, ”Arlechino”. Regizorul Radu Popovici –care nu s-a putut încadra în echipa Abracadabra- s-a ocupat de programul oarecum concurent, eu am scris și scenariile de la Arlechino și vă rog să mă credeți, nu era nici un conflict de interese. În anii aceia banii erau puțini, nimeni nu se gândea la răsplata materială, efortul era imens pentru că se lucra în condiții tehnice precare iar recompensa era bucuria care îți venea datorită succesului la public. Când multe emisiuni pentru copii au ocupat primele locuri în topul audiențelor mulți au strâmbat din nas cu îngăduință dar noi ne-am văzut de treabă. Iată că și astăzi după atâția ani se vorbește despre „emisiunea copilăriei mele„ ceea ce e un izvor imens de bucurie pentru toți cei implicați în proiect. Eu am pe blog – unde am scris mult despre emisiunile acelor ani- cititori din toată Europa, din America sau din Asia…desigur sunt românii din diaspora care în copilărie ne-au fost fani. Cât despre impactul la public nu pot să nu reamintesc două episoade. Mai întâi ne-am dorit să ieșim cu Abracadabra în mijlocul publicului. Marian și asistenții Magicianului s-au întâlnit cu admiratorii la intrarea în Parcul Herăstrău și a fost o aglomerație de nestăpânit, nebunie curată. Mi-a venit ideea să fug înapoi la TVR, am urcat la etajul 12 și l-am rugat pe directorul general de atunci Răzvan Teodorescu, un om deosebit de altfel, să privească pe fereastră la noua revoluție.  Era revoluția „Abracadabra”…Apoi s-a organizat o transmisie în direct de la Sala Dalles unde puhoiul de doritori, copiii și adulți, a spart geamurile, a forțat ușile pentru a fi alături de idolii lor. N-aș putea spune că n-am avut emoții, nu ne-am speriat puțin, dar n-au fost accidente și nu pot decât să urez asemenea succes și altor programe pentru copiii, eventual cândva, secolul e lung…Primele filmări de care îmi amintesc au fost la varianta Abra pentru ”Prinț și cerșetor„ unde Radu Bărbulescu juca dublu rol. Fiind totuși redactor șef n-aveam timp să merg la filmările multor emisiuni dar atunci eram la început și am asistat, cu sufletul la gură, fie că s-a filmat la Palatul Ghica sau pe malul Lacului Tei, aproape de locuința mea, fie la Brașov, orașul natal al lui Marian care inventa mereu trucuri amuzante…de pildă mușca dintr-o ceapă ca dintr-un măr.  Ar merita amintită și „Cenușăreasa” unde a strălucit Mica Niculescu, poate cea mai talentată din echipă, a cărei tragică dispariție a îndurerat o întreagă lume. Șlagărul de atunci îmi revine ca o obsesie ..”Astă seară-i mare bal/La Palatul Princiar/Cine nu e scris pe listă/Nu există”….„Abracadabra” ne-a adus și prima distincție internațională, la Festivalul de la Blagoevgrad. În seara anunțării  premiilor eu și Ruxandra am fost invitați în primele rânduri, era un semn că…suntem pe listă! Ea a primit premiul și am împărțit bucuria cumărând o sticlă de șampanie și hoinărind pe străzi cu prietenii, din care îmi amintesc de Richard de la BBC. Un gest frumos, ambasadorul român în Bulgaria venise la ceremonie și întâmplarea l-a făcut să asiste la un succes românesc, ne-a felicitat și ne-a invitat la întoarcere să ne oprim la Sofia la Ambasadă ceea ce am făcut. Frumos. Dar succesul cel mare al programului a venit mai târziu. În lumea emisiunilor pentru copiii există două Festivaluri de top – Munchen și Bratislava care ar echivala – în lumea filmului- cu Cannes și Veneția. La ”Prix Jeunesse” – Munchen am încercat în mai multe rânduri, am obținut nominalizări dar nu și premii. În schimb la ”Prix Danube” Ruxandra s-a întors cu Marele Premiu plus Premiul Special al juriului. Țin minte cum a intrat în biroul meu zâmbind și m-a întrebat dacă aș fi mulțumit cu premiul acordat de juriu după care a scos un trofeu de porțelan și mi-a spus despre Marele Premiu. La etajul conducerii exista o vitrină cu trofee obținute ici acolo de TVR, nimic spectaculos. Trofeul primit de „Abracadabra” ar fi strălucit prin importanță dar cui îi păsa într-o instituție tot mai politizată? Cu naivitate am intrat peste o ședință a conducerii –era director general Dumitru Popa- dar bucuria mea nu a găsit ecou, cum nici solicitarea pe care am trimis-o propunând câte o primă de 1 milion lei /vechi/ pentru Ruxandra Ion și Florin Țolaș, operatorul. Pe ea nu am  putut-o răsplăti decât trimițând-o la alte festivaluri, la Chicago și Lisabona dar de fapt munca ei a trimis-o! Atunci s-au despărțit apele pentru că Adrian Sârbu, cu flerul său de profesionist, a luat-o la ProTv, eu i-am semnat imediat transferul și m-am decis să o urmez, doar scenaristul are și el un oarece loc în echipă. Astfel a apărut ”Super Abracadabra” la ProTv…despre care voi vorbi în alte amintiri…

Nevoia de povesti

„Diseară e mare bal/ La Palatul Princiar /Cine nu e scris pe listă/ Nu există!…” așa suna un cântecel din prima ”Cenușăreasă” interpretată de Mica Niculescu la Abracadabra-TVR, prin anii 90. Impactul televiziunii asupra publicului a devenit în timp covârșitor și a lăsat pe plan secund litera scrisă. Televiziunile decid cine și ce contează iar cuvântul „audiență” a devenit magic. „Așa cere publicul” este explicația pentru orice, aderența publicului fiind cea care ar decide nu numai popularitatea, celebritatea ci și valoarea. Adesea, valoarea și popularitatea nu se suprapun dar cui îi pasă cât timp criteriul de judecată e cel comercial. În toamna lui 2013 TVR își lansează cu tam-tam grila de programe recunoscând că e obositor să macini în gol, pentru o audiență zero. Dar după atâția ani petrecuți acolo știu sigur că acest –subliniez, acest TVR a pierdut partida. Să fie greu de concurat cu posturile care trăiesc din formate de mare succes, cumpărate și executate cât mai fidel? Să fie greu de făcut față ofensivei tabloidizării? Din păcate multe nonvalori se promovează pe micile ecrane, dramatic fiind mai ales că valorile adevărate se estompează, se ascund și dispar prin ignorare, practic nu există dacă nu apar pe posturile cu audiență reală… Orice fetișcană cu voce îndoielnică și fizic neterminat poate fi transformată de o mașinărie de PR în vedetă. În schimb descoperi într-un concurs de talente cum e „Vocea României” valori despre care te întrebi unde au stat ascunse până acum, de ce au fost ignorați? TV-ul a monopolizat practic informația dar și cultura, o anume cultură, care îi convine. Să fie internetul alternativa?
Magicianul a fost un personaj care avea ceva de spus copiilor….spun „a fost” pentru că după închiderea în 2001 a „Abracadabrei” , deși actorul Marian Rîlea, cu un talent excepțional, s-a străduit să-l păstreze pe scena Teatrului Național sau în alte ocazii s-a stins. Absența de pe micul ecran a fost fatală. Iar nimeni n-a mai pus nimic în loc. La ce se uită copiii în afară de desenele animate a arătat o recentă analiză – în top sunt serialele și telenovelele inclusiv cele românești apoi concursurile muzicale… Nevoia de povești care definește copilăria – și nu numai- nu s-a estompat doar că nu știm sau nu vrem să îi răspundem, lăsându-i să se hrănească mai ales cu mărfuri nepotrivite destinate altor vârste. Măcar emisiunile tabloide nu-i atrag…încă. . Succesul făcut de Next Star – care-mi amintește de Tip Top Minitop- mă îndeamnă să cred că tot de la copiii trebuie început. Doar o televiziune mare – cum este totuși TVR- în loc să risipească pe programe multe și mărunte care bifează niște închipuite necesități poate mobiliza forțe profesionale și financiare capabile să producă ficțiune – subliniez- originală. E singura direcție care merită. Am eu o nostalgie pentru ”Abracadabra” sau „Arlechino”? Poate. Mai ales dacă în locul lor nu s-a construit nimic.