La mulți ani Marian Rîlea

Pe 20 decembrie e ziua de naștere a prietenului și colegului meu Marian Râlea, actor de excepție, om cu suflet de copil mereu credincios vocației sale. Născut în 1957 Marian a rămas același entuziast al cultivării la copiii a celor mai sensibile și prețioase valori, făcând ca personajul de ficțiune care i-a adus celebritate dar și răspunderi, Marele Magician, să dureze dincolo de cadrul îngust al unor emisiuni, spectacole, evenimente. Pentru el aș spune că formula „Abracadabra„ a fost nu atât o emisiune cât o misiune, fie că au găzduit-o  TVR, ProTv, scenele din țară, Teatrul Național. Din 1991, mai precis pe 10 martie, am colaborat cu el, am scris scenarii, texte de cântece, am sprijinit cu tot ce am putut un fenomen greu de repetat și pe care numeroase generații și-l amintesc cu plăcere ca una din pietrele de temelie ale formării personalității. Când am considerat că, imediat după revoluție, copiii trebuiau să primească acele emisiuni de televiziune pe care le meritau și de care au fost lipsiți decenii la rând, m-am îndreptat către oameni din mediul creației artistice, așa am angajat-o pe Ruxandra ion care lucrase la Teatrul Mic și ea l-a adus pe Magician în redacție. Îmi amintesc primul lor film, o adaptare liberă după „Prinț și cerșetor „ – prima dintr-o serie în care am încercat să apropii de publicul tânăr câte puțin din patrimoniul cultural universal ..S-a filmat în apropierea locuinței mele, la Palatul Ghica și pe malul Lacului Tei, apoi am fost la Brașov, orașul natal al lui Marian, am cunoscut-o pe „Mama lui Abracadabra„, doamna Râlea, a cărei pierdere a însemnat, peste ani, o durere sfâșietoare pentru sufletul de copil al lui Marian, aidoma cu pierderea prematură a fratelui său Andrei, cu care am colaborat puțin încercând să edităm o revistă. Poate dacă nu era dăruirea, arderea interioară discretă dar statornică a lui Marian n-am fi avut un fenomen care nu poate fi ignorat în istoria televiziunii românești mai ales acum când media a întors spatele copilăriei, cel puțin la nivel de creație. Eu am intrat în Televiziunea Publică în anii când încă mai existau colegi care lucraseră la marile succese anterioare dar am încercat să evoc asemenea succese ca seria cu echipajul „Val Vârtej„ /1960-70, autor Octavian Sava, din care nu se mai găsea practic nimic în arhivă/, „Daniela și Așchiuță „/ actrița Daniela Anencov, astăzi de o vârstă cu mine,a creat mai târziu pe clovnul Hapciu/, Iura și Mihaela Istrate /cu Iurie Darie am avut onoarea să colaborez mai mult dar i-am scris și  ultimul său rol în „Numai iubirea„ … Brândușa Zaița Silvestru, „doamna teatrului de animație„a fost printre primele din „garda veche„ pe care am adus-o să colaboreze cu noi în 1990…Perioada de aur a anilor dinainte de trista epocă Ceaușescu mă obseda și efortul meu de a construi o redacție capabilă să aducă pentru copiii personaje, eroi, povești pline de miez s-a soldat cu apariția multor emisiuni gen „Arlechino”, „Feriți-vă de măgăruș„, ”Ba da ba nu„, „Tip Top Minitop„, etc etc dar mai ales „Abracadabra„ și aici prezența și energia creatoare contaminantă a lui Marian au fost decisive. Atunci am regretat că profesioniști de la care am învățat multe, ca regizoarea Tatiana Sireteanu, n-au mai putut sau n-au vrut să-și alăture forțele efortului nostru dar ce să zic acum, în anii de față, când până și singurul post care ar avea datoria să se ocupe de copiii, TVR, și-a abandonat de mult misiunea. Am văzut numeroase proiecte de reformă, propuneri pentru ca TVR să recâștige din audiența pierdută, nicăieri n-am găsit o umbră de idee care să arate că ar putea readuce copilăria în prim planul preocupărilor. Îmi amintesc că prin anii 1993-1998 când producțiile noastre ca „Tip Top Minitop” sau „Abracadabra” se aflau în fruntea sondajelor de audiență unii colegi din TVR, cadrele de conducere de fapt, se uitau cu superioritate și distanțare la noi, nici măcar din invidie nu prețuiau efortul depus care era unul creator nu de circumstanță, până la plecarea mea din 1998 n-am reușit să sensibilizez pe nimeni „de sus„ să ne ajute dar măcar ne-au lăsat în pace, doar birocrații mai mârâiau că „de ce facem noi filme„? . În acest context aportul și imboldul oferit de Marian Râlea au fost decisive. Când „Abracadabra„ a primit cel mai mare premiu câștigat vreodată de Tvr – inclusiv până în ziua de azi- trofeul Prix Danube n-am putut obține de la șefimea de atunci –Dumitru Popa era la pupitru- nici măcar o primă de succes pentru autori așa că nu m-am opus ca ei să treacă la ProTv cu emisiune cu tot iar eu, scenaristul echipei, i-am urmat nu după multă vreme. Câtă deosebire între vremelnicii șefi de acum și Tudor Vornicu, de pildă, care în plină Epocă de Aur ne-a invitat, pe mine și pe Tatiana, să realizăm programe pentru copiii la Revelioanele vremii, un om cu viziune artistică, un mare profesionist dispărut din păcate înainte ca TVR să primească șansa de a fi altceva în peisajul media românesc, o șansă de care și-a bătut joc. O singură excepție, Răzvan Teodorescu, – poate vulnerabil în alte privințe- dar singurul care a apreciat performanțele noastre ba chiar ne-a dat mână liberă să edităm o revistă „Abracadabra” /dar și „Baby Star”/ sau să organizăm evenimente publice. Marian Râlea a rămas același sufletist la bine și la greu. Îmi amintesc cu emoție filmările la care am participat, la București, Brașov, pe litoral unde se arăta neobosit și perfecționist, se apleca asupra celor mai mici detalii dar nu ierta greșelile sau dezinteresul. Cu asemenea oameni poți construi. Când totul s-a terminat și echipa s-a risipit Marian s-a zbătut pentru un Teatru Național pentru Copiii, a găsit ajutor la nivelul Naționalului de atunci, cred că director era Dinu Săraru, și a mutat Abracadabra pe scenă. Îmi amintesc că am pășit ca vizitator cu sfială în această lume pe care o cunoșteam mai puțin din culise, alături de colega care rămăsese credincioasă proiectului, Mihaela Dima, l- am admirat pe Marian cum repeta și pregătea noile spectacole cu aceiași minuțiozitate și dăruire. De ce să nu recunosc, mai târziu când producătorii mi-au spus că Marian se va alătura distribuției de la „Îngerașii„ m-am bucurat să pot scrie din nou pentru un actor de o forță creatoare admirabilă care, în ciuda trecerii timpului și a atâtor supărări le care le-a înfruntat, a rămas același om dăruit cu trup și suflet unui crez. Deși actorul are în palmares roluri memorabile și importante pe scenă sau film, Magicianul rămâne o creație nepieritoare. Acum de ziua lui desigur îi voi da un telefon dar poate și rândurile de față pot fi un umil omagiu adus unei personalități artistice greu de etichetat altfel decât excepțională.

Reclame

Amintiri de la „Abracadabra”

La fel ca mulți alții am petrecut Revoluția din 89 la Televiziune, unde lucram din 1972. Nici prin gând nu mi-a trecut să mă alătur grupului care s-a grăbit să urce la etajul 12 pentru a se lipi de liderii noii puteri deși m-a îndemnat să o fac Traian Pușcașu, unul din conducătorii TVR căruia îi port o amintire cu respect. Lucrasem prea mult timp programe pentru copiii, îmi doream nespus să scriu și voiam să-mi demonstrez mie însumi de ce sunt în stare așa că la 45 de ani am rămas la etajul 5 ți nu m-am apucat de politică. Costin Buzdugan, cel care m-a adus în televiziune din presa scrisă m-a sprijinit și acum, am devenit în 1990 redactor șef al Redacției Copiii și am început să-mi organizez echipa. Îmi doream oameni cu experiență în domeniul artistic și regizoarea Nicoleta Toia, cu care mai lucrasem, mi-a vorbit despre Ruxandra și Ion Ion care lucrau la Teatrul Mic. Am trecut fără ezitare la angajare și a fost cu noroc. Ruxandra, o persoană energică și organizată, a adus  ideea programului ”Abracadabra” odată cu protagoniștii – Marian Rîlea și cei patru copiii „magnifici”, Mica și Radu, Andreea și Ducu. Eu m-am implicat ca scenarist și am scris pentru Abracadabra până la sfârșit în 2001 iar cu Ruxandra am colaborat în continuare, scriind scenarii pentru serialele de la AcasăTv până m-am retras în 2009….Deși mi-aș fi dorit nu puteam avea mai mult de o emisiune Abracadabra pe lună, nu existau atunci posibilități dar cum nevoia publicului de povești era mare am sprijinit apariția alternativă a unei noi emisiuni bazate pe ficțiune, ”Arlechino”. Regizorul Radu Popovici –care nu s-a putut încadra în echipa Abracadabra- s-a ocupat de programul oarecum concurent, eu am scris și scenariile de la Arlechino și vă rog să mă credeți, nu era nici un conflict de interese. În anii aceia banii erau puțini, nimeni nu se gândea la răsplata materială, efortul era imens pentru că se lucra în condiții tehnice precare iar recompensa era bucuria care îți venea datorită succesului la public. Când multe emisiuni pentru copii au ocupat primele locuri în topul audiențelor mulți au strâmbat din nas cu îngăduință dar noi ne-am văzut de treabă. Iată că și astăzi după atâția ani se vorbește despre „emisiunea copilăriei mele„ ceea ce e un izvor imens de bucurie pentru toți cei implicați în proiect. Eu am pe blog – unde am scris mult despre emisiunile acelor ani- cititori din toată Europa, din America sau din Asia…desigur sunt românii din diaspora care în copilărie ne-au fost fani. Cât despre impactul la public nu pot să nu reamintesc două episoade. Mai întâi ne-am dorit să ieșim cu Abracadabra în mijlocul publicului. Marian și asistenții Magicianului s-au întâlnit cu admiratorii la intrarea în Parcul Herăstrău și a fost o aglomerație de nestăpânit, nebunie curată. Mi-a venit ideea să fug înapoi la TVR, am urcat la etajul 12 și l-am rugat pe directorul general de atunci Răzvan Teodorescu, un om deosebit de altfel, să privească pe fereastră la noua revoluție.  Era revoluția „Abracadabra”…Apoi s-a organizat o transmisie în direct de la Sala Dalles unde puhoiul de doritori, copiii și adulți, a spart geamurile, a forțat ușile pentru a fi alături de idolii lor. N-aș putea spune că n-am avut emoții, nu ne-am speriat puțin, dar n-au fost accidente și nu pot decât să urez asemenea succes și altor programe pentru copiii, eventual cândva, secolul e lung…Primele filmări de care îmi amintesc au fost la varianta Abra pentru ”Prinț și cerșetor„ unde Radu Bărbulescu juca dublu rol. Fiind totuși redactor șef n-aveam timp să merg la filmările multor emisiuni dar atunci eram la început și am asistat, cu sufletul la gură, fie că s-a filmat la Palatul Ghica sau pe malul Lacului Tei, aproape de locuința mea, fie la Brașov, orașul natal al lui Marian care inventa mereu trucuri amuzante…de pildă mușca dintr-o ceapă ca dintr-un măr.  Ar merita amintită și „Cenușăreasa” unde a strălucit Mica Niculescu, poate cea mai talentată din echipă, a cărei tragică dispariție a îndurerat o întreagă lume. Șlagărul de atunci îmi revine ca o obsesie ..”Astă seară-i mare bal/La Palatul Princiar/Cine nu e scris pe listă/Nu există”….„Abracadabra” ne-a adus și prima distincție internațională, la Festivalul de la Blagoevgrad. În seara anunțării  premiilor eu și Ruxandra am fost invitați în primele rânduri, era un semn că…suntem pe listă! Ea a primit premiul și am împărțit bucuria cumărând o sticlă de șampanie și hoinărind pe străzi cu prietenii, din care îmi amintesc de Richard de la BBC. Un gest frumos, ambasadorul român în Bulgaria venise la ceremonie și întâmplarea l-a făcut să asiste la un succes românesc, ne-a felicitat și ne-a invitat la întoarcere să ne oprim la Sofia la Ambasadă ceea ce am făcut. Frumos. Dar succesul cel mare al programului a venit mai târziu. În lumea emisiunilor pentru copiii există două Festivaluri de top – Munchen și Bratislava care ar echivala – în lumea filmului- cu Cannes și Veneția. La ”Prix Jeunesse” – Munchen am încercat în mai multe rânduri, am obținut nominalizări dar nu și premii. În schimb la ”Prix Danube” Ruxandra s-a întors cu Marele Premiu plus Premiul Special al juriului. Țin minte cum a intrat în biroul meu zâmbind și m-a întrebat dacă aș fi mulțumit cu premiul acordat de juriu după care a scos un trofeu de porțelan și mi-a spus despre Marele Premiu. La etajul conducerii exista o vitrină cu trofee obținute ici acolo de TVR, nimic spectaculos. Trofeul primit de „Abracadabra” ar fi strălucit prin importanță dar cui îi păsa într-o instituție tot mai politizată? Cu naivitate am intrat peste o ședință a conducerii –era director general Dumitru Popa- dar bucuria mea nu a găsit ecou, cum nici solicitarea pe care am trimis-o propunând câte o primă de 1 milion lei /vechi/ pentru Ruxandra Ion și Florin Țolaș, operatorul. Pe ea nu am  putut-o răsplăti decât trimițând-o la alte festivaluri, la Chicago și Lisabona dar de fapt munca ei a trimis-o! Atunci s-au despărțit apele pentru că Adrian Sârbu, cu flerul său de profesionist, a luat-o la ProTv, eu i-am semnat imediat transferul și m-am decis să o urmez, doar scenaristul are și el un oarece loc în echipă. Astfel a apărut ”Super Abracadabra” la ProTv…despre care voi vorbi în alte amintiri…

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli,  cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.

Ioan ar fi trebuit să trăiască

Au trecut atât de mulți ani dar întâmplarea mi-a readus în memorie figura unui coleg și prieten alături de care am lucrat ani mulți în TVR, până în ultima  seară de duminică a lui decembrie 89 când m-a sunat Luminița Dumitrescu să-mi aducă vestea, ca un trăznet, că Ioan Simion Pop a murit! N-am avut curajul să merg până nu departe, la blocul din Obor unde locuia cu Livia și copiii lor, Horea și Simona. N-am avut curajul să-l privesc la față, am preferat să merg pe urma unui sicriu acoperit spre Cimitirul Eroilor. Îmi fusese foarte drag Ioan. Venit în TVR cu aureola omului care câștigase un mare concurs de cunoștiințe Ioan Simion Pop nu era deloc vreun arogant, cineva cu ifose superioare ci dimpotrivă, un tip cinstit, liniștit, poate taciturn și introvertit ca orice ardelean cumpătat. De la el am învățat multe lucruri pe care nu le-am prea respectat, pentru că eram odraslă a Bucureștiului, nerăbdător, grăbit și uneori superficial. Eu, nu el. Prin Ioan am descoperit Ardealul și ardelenii și cu asta spun tot. Norocul nostru a fost că am colaborat la două mari, chiar gigantice, concursuri interjudețene pentru tineret. Se numeau bombastic „Drum de glorii” și „Columnele independenței” dar nu mi-e rușine pentru faptul că străbătând țara, trecând prin toate județele de mai multe ori, aveam șansa să întâlnim și adesea să aducem pe ecran oameni deosebiți, talente, caractere. Dincolo de tributul plătit epocii era o emulație adevărată în provincie, la nivelul tineretului și copiilor pentru care lucram noi, fiecare își scotocea „prin casă” spre a oferi vederii ce e mai bun. Ioan avea un cult pentru tradițiile populare, pentru folclor, el a insistat să avem o probă dedicată baladelor vechi și multe lucruri frumoase au ieșit la iveală. Recunosc, trăim alte vremuri, profesional vorbind, dar eu personal nu pot, după ce ani de zile am alergat prin țară după valori, să privesc showuri ca „Românii au talent” unde exhibiționismul sufocă orice are cât de cât calitate…Ioan era cunoscut și foarte  iubit, spectatorii din sălile unde aveau loc spectacolele-concurs îl adorau și, recunosc, îmi plăcea să mă situez și eu în orbita lui, să fur câteva clipe de glorie, aveam grijă, cu echipa, să se simtă protejat și în largul lui în puținele zile cât stătea pe teren – pentru că el venea doar pentru spectacolul filmat. Niciodată nu m-am simțit umilit, n-am avut  orgolii inutile –așa mi s-a întâmplat peste mult timp cu Marian Râlea la Abracadabra –  fiecare avea contribuția lui dar puțin suflet nu strică niciodată.

Ioan Simion Pop ardea interior mai mult și mai adevărat decât toți oamenii pe care i-am cunoscut. Nu se grăbea, cântărea bine orice vorbă, orice gest, orice decizie și mi-era adesea greu să mă acomodez cu stilul lui lent dar mă străduiam. Lucram împreună întrebările pentru probele de cunoștiințe – unde predomina tot mai mult politicul. El se chinuia să se descurce prin limbajul de lemn al epocii, eu preferam să fac propuneri pentru proba de literatură – poate din lașitate- unde mi-era mai simplu cu clasicii. La cât de cinstit era Ioan nici astăzi nu știu dacă devenise un bun actor pe scena vieții, ca mulți dintre noi, sau chiar credea sincer în virtuțile comunismului. Din păcate nu a mai trăit să vadă ce se întâmplă cu țara pe care o iubea atât, să-și asume o poziție, mi-e greu să-mi închipui dacă ar fi ales, ca mine, să rămână om de televiziune refuzând propunerile și tentațiile politicii sau ar fi intrat la luptă în arena parlamentară, mai apropiat de viziunile naționaliste și de stânga. Sigur, în anii mulți cât am lucrat împreună și am bătut țara s-au adunat între noi și unele taine, secrete închise pe vecie – la el în mormânt, la mine încă în memorie- dar asta nu înseamnă că ne-am cunoscut cu adevărat și în totalitate. Ar fi trebuit să trăiască pentru a se întâmpla asta.

Acum aflu că soția lui Livia a plecat dintre noi în 2000, adolescenții de atunci au crescut -Horea mai e în București , Simona în Marea Britanie. Ar fi trebuit ca Ioan să trăiască , e tot ce pot spune.

Reforme la TVR ?

La începutul lui 2001 când s-a pus capăt producției SuperAbracadabra la Protv echipa s-a destrămat, fiecare și-a căutat un alt job, în meserie sau aiurea…așa ceva e de neconceput la TVR. Contractul colectiv de muncă, sindicatele apără miile de angajați ai statului, ceea ce nu e rău în sine. Doar că schema de programe a instituției publice e făcută  ca să justifice personalul! Reforma în TVR nu înseamnă reducerea personalului / ce s-a făcut sub conducerea lui Săftoiu a fost un circ, evident că mulți își vor recâștiga posturile prin tribunale/ nici suplimentarea bugetelor / Ar fi nevoie de bani, de o mărire a taxei…credeți că atunci ar crește calitatea, s-ar îmbulzi publicul? O opinie de pe net a lui Mircea Radu= „ Din pacate, atata vreme cat TVR va functiona in baza unei legi de acum 20 de ani (societatea era alta, lumea era alta, noi eram altii, sau mai plastic, dumneavoastra va mai vine un costum pe care il imbracati acum 20 de ani?) televiziunea va fi condusa de oameni pusi politic fara nicio experienta si/sau performanta in domeniu. In concluzie, de unde viziune si performanta la ei si la TVR?„ . Vechea organizare pe redacții  nu mai există , avem o Casă de Producție, dar asta nu a desființat fărămițarea și compartimentarea . Să mă refer la sectorul unde am trudit atâția ani, programe pentru Copiii…După 1998 când am plecat la ProTv a apărut concurența…Colega care mi-a luat locul, Oana Ionescu Firică, a desființat emisiunile existente preferând un singur program..Kiki Riki Miki, care să se difuzeze săptămânal și să reziste succesului pe care Abracadabra îl avea la ProTV unde de asemenea se producea săptămânal.. Se trecuse la o etapă nouă, necesară, dar evoluția bună n-a durat mult. Puteți să-mi spuneți ce produce  azi TVR pentru copiii, cine a luat locul personajelor devenite idoli interpretate de Marian Râlea, Mihai Gruia Sandu, Eugen Cristea, Horia Brenciu? Emisiunile fără continuitate, aflate în schemă pentru a bifa anumite comandamente reale sau închipuite rezistă cu greu la impactul cu masa publicului. Cu timp în urmă Consiliul de programe  discuta, de fapt prezenta, cu ce se umpleau spațiile repartizate redacțiilor devenite un bun propriu, nu conta audiența –mai ales înainte de a apărea posturi private-  ci popularea acelor spații cu ceva care să justifice plata personalului prea numeros.  Dacă faci programe pentru a-ți asigura subzistența, dacă nu investești în conținut, n-ai nicio șansă. Iar reforma se poate realiza în primul rând la nivelul conținutului. Cineva se întreba dacă TVR nu are cumva obligația să producă  filme, seriale, teatru, ficțiune românească pentru că are mijloacele să o facă – nu și oamenii, se pare. TVR avea tradiții de care a  uitat complet și rău face…Teatrul a constituit ani de zile un pilon de program care a acumulat prestația unor mari actori și regizori, mulți dintre ei dispăruți. Acum așa zisul Teatru național de televiziune dă reluări, în ciuda faptului că teatrul, ca mod de tele-expresie  pare desuet, structura publicului și tradițiile noastre i-ar cere revigorarea. Un canal public de știri, reportaje, dezbateri este exact ceea ce mi me trebuie! Ceea ce nu exclude investigația, analiza realității. Săptămânal România te iubesc de la ProTv atracă probleme grave ale prezentului, oare tradiționalul Reflector nu s-ar putea întoarce, ca idee, aducându-ne zilnic câte o anchetă? În fine, dacă e să vorbim tot de tradiții pentru că la TVR există și e păcat să le îngropăm, divertismentul avea formate  gen Floarea din grădină, Steaua fără nume, Cine știe câștigă, concursurile interjudețene..aici importantă ar fi dimensiunea  națională, antrenarea /inclusiv prin studiourile teritoriale/ masivă a valorilor din toate regiunile țării. Nu cere nimeni  TVR să facă Cântarea R…nici măcar a Grădinii Carpaților….dar dacă un concurs de talente îmi promovează dansatoare la bară, bicicliști sau mentaliști – tot aia- de ce nu s-ar căuta și alte formule?

Câtă vreme nu se va trece la producții ample, ambițioase, pe formate proprii sau cumpărate /dacă a mai rămas ceva important pe piață/ cu accent pe ficțiune, divertisment , concursuri naționale TVR nu se va reforma. Dacă pe un copac doar câteva ramuri sunt viguroase cele care se usucă trebuie îndepărtate fără milă. Luăm degeaba exemplul BBC, mai bine ne-am raporta la RAI …italienii ne sunt mai aproape ca mentalitate iar canalele RAI sunt și ele supuse de mult concurenței unor posturi private puternice. Reforma TVR e o temă la care merită să medităm…

Un timp Acasa…

Am scris multi ani  povesti si seriale pentru copiii dar era timpul sa ma…maturizez. Am inceput in 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” si a fost urmat de “Dadaca la 2+1” in 2003 apoi doua sezoane cu un sitcom mai lung si mai elaborat, ”Casatorie de proba”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision, la randul lui condus de Mona Segal..  Era momentul sa apara o incercare mai curajoasa, un serial romanesc de mai larga respiratie, prima telenovela romaneasca. In perioada de tatonari mi s-a cerut sa adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele doua lumi erau atat de diferite! Se incercase la alta televiziune adaptarea unui serial strain, ”In familie”, fara mare succes si poate asta speriase dar pana la urma curajul a triumfat la AcasaTv si am scris ‘Numai iubirea”. La inceput a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru multi. Regizorul Iura Luncasu debutase in meserie la ’Casatorie de proba”. Adela Popescu era o eleva de 17 sal 18 ani – imi amintesc ca dadea bacalaureatul cand se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagonistilor…De altfel Adela, ca si Dan Bordeianu, actor bun, cu carisma, s-au impus prin probele filmate la casting si au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat sa le dezvolt partiturile. Oana Zavoranu a aparut si s-a impus ca o certitudine cand practic rolul Deei ramasese de izbeliste. Proba ei i-a convins pe toti dupa ce se incercasera multe variante, inclusiv Corina Danila. Pana la urma Corinei i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu sotía la mare cand s-a definitivat distributia si titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbari in scenariu. Ana era initial invatatoare, o tanara de vreo 20 de ani nestiutoare in ale dragostei…acum am facut-o profa de engleza cu ceva trecut amoros! Totusi, desi s-a achitat bine de rol si s-a bucurat de succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodata multumita , simtindu-se eclipsata de stralucirea personajului Oanei Zavoranu. Desigur,vina era a scenaristului.

In octombrie 2004 eram cu sotia la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu sotia lui Anne Louise si primeam pe mail stiri…sambata 2 octombrie a fost premiera si ratingul era neasteptat de mare 9,5 cu virfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei in noua casa unde locuiesc si astazi ne-am intors in Romania, aflasem ca ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9… Initial “Numai iubirea” ar fi trebuit sa aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus ca merita sa incercam 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta masina de PR a trustului Media Pro isi facea datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educatie sumara sau pensionare…cum se vehicula cu superioritate falsa despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenti, tineri cu diferite studii si profesii? Intregi generatii, de la 13 ani in sus, nu-si gasisera pana acum programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de fictiune, de productie romaneasca. Si nu era usor de facut, costa bani si cerea profesionisti. …Imi amintesc de seriozitatea si maturitatea Oanei Zavoranu care rezolva neasteptat de bine scene grele, de respectul cu care imi cerea “dom’Patriche, imi dati voie sa bag ceva texte de la mine?” si acceptam, asa cum ii lasam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatetea sa-mi arate in ciorna ce modificari propunea] pentru ca unii actori cautau sa adapteze personajul modului lor de exprimare. Altii nu-mi cereau voie, puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu exceptia lui Bartos , etern Sancho Panza, care juca toate rolurile in acelasi stil ceea ce insemna cabotinism. Ii sta mai bine ca prezentator cu casca in urechi…Dar sa ne gandim ca un serial ca acesta presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri in special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tanar si valoros, adesea nemultumit de scenarii dar prefera sa critice si sa schimbe pe la spate, fara sa incerce o discutie cu cartile pe masa…Oana a facut rolul vietii, a fost un atu pentru film, prestatia ei fiind usor tinuta in loc de interdictia data de Pepe de a nu se saruta cu altii!! Dupa primul episod unde Oana s-a cam giugiulit in pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [si la ce i-a folosit?] …In schimb cu Adela a fost un noroc ca intre ea si Bordeianu s-a nascut “prima dragoste”…relatia lor a facut bine serialului si celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai tarziu, ca nu e persoana multor relatii amoroase…cat despre talentul ei nativ sper ca s-au lamurit toti detractorii.Pe atunci se instalase o mentalitate elitista dupa care genul ‘romance” era de dispretuit iar actorii care acceptau roluri aici o faceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se laudau ca au refuzat oferte – desi nu li se facusera niciodata. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuti’ca Adela sau Dan in topurile actorilor romani era socotita o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate si s-a impus. Un serial de 100-200 de episoade nu este o gluma nici o improvizatie . Tot mai multe nume mari ale scenei si filmului romanesc ni se alaturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea si Gh. Visu. Moda reality-show-urilor in care se improvizeaza cu amatori sau actori necunoscuti intamplari din viata cotidiana neaparat bazate pe scandal verbal si violenta gratuita, programe ieftine si mai lesne de facut decat un serial de fictiune in toata regula inca nu venise. E drept, si noi aveam adesea amatori cum e Gabi Florea, dar de mare expresie! Ca si Augustin Viziru cu o prestatie mult peste cea a fratelui…
Si Nicoleta Luciu a depasit emotiile debutului. N-am intalnit femeie mai bine crescuta si mai serioasa ca Nicoleta…Frumusetea ei naturala, prezentele prin Playboy, usurinta cu care poza in ipostaze sexy te faceau sa o crezi o fiinta usuratica, pana o cunosteai. Am admirat straduinta ei de a invata, de a performa, pastrandu-si firea asezata si politicoasa…o politete dusa pana la a se adresa cu depasitul “sarut mana”unor oameni mult mai in varsta, eu si sotia mea…Dupa ce filmase, cu totala naturalete, o scena de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamagire pentru mine] , iesind din pat doar in slip…
”Lacrimi de iubire” a avut si urmari..un film si un roman. Mai fusesem indemnat sa scriu un roman si inainte dar nu mi-am putut gospodari timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere si nu le aveam.Totusi, in anii mai usori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vara’ din care am folosit din plin personaje si situatii in primele mele 2 telenovele. Cat despre film…a fost destul de banal, exceptie fiind cateva prestatii savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase si Elvira Deatcu, Mirela Oprisor intr-o secventa micuta, Papadopol ….Si totusi am trait o premiera…am pasit prima data pe covorul rosu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afara” am pasit cu sotia pe covorul rosu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine facea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist si pentru “Pacatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara,un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade. Vreo 10..Nemultumiti, dupa ce au renuntat la d-ra Cara, Ruxandra si Andrei Boncea m-au chemat atunci ca sa salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate si am cautat solutii…mai intai am vrut sa omor unul din gemeni , apoi l-am bagat in spital, am propus linii noi de actiune dar scenariul propriu zis l-au scris, uneori cu sfaturile mele,Sorina Ungureanu, astazi cea mai buna scenarista in domeniu si Maria Marinescu.
Urmatorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…in ciuda unor interpreti de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in nefiinta putin dupa incheierea filmarilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora si Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar in “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutata de colo colo in schema postului, obicei care pe mine ma streseaza, imi da senzatia ca programatorii se saboteaza singuri. Un serial isi familiarizeaza publicul tocmai prin constanta difuzarii, mutarea nu aduce de obicei cresteri de audienta si, in plus, un lucru inceput prost sfarseste si mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Raileanu, o timisoreanca expresiva si frumoasa, pe care multi o asemanau cu Romy Schneider si Adrian Stefan, care excelase dar in plan secund in NI si LDI nu au putut face pasul in fata .Se intampla des in meseria asta…e greu sa ai protagonisti care sa atinga stacheta de sus… Vazut a doua oara serialul nu pare deloc rau, mai ales datorita prestatiei actorilor dar si viziunii regizorale diferite. Orice s-ar spune, Iura Luncasu avea o formatie de actor, vedea ecranul ca o scena, cauta tot felul de solutii ca personajele sa se ocupe cu ceva, ii catara pe scaune, ii punea sa se tarasca pe jos, sa arunce cu portocale si cate si mai cate. Mi se parea mai cinematografica viziunea de acum a lui Alex Fotea care insista pe expresia figurilor…
“Ingerasii” trebuia sa fie o comedie romantica ..Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-ora care s-a dovedit bine aleasa pentru acest gen- “Ingerasii” a insemnat pentru mine placerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonista, cu Marian Rilea, in sfarsit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore si Dana Dembinski. Am avut cateva revelatii, asistand la intregul casting… simpatica Jenifer, pustoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…apoi Mihai Petre care se facuse celebru la “ Dansez pentru tine”.Mihai a venit la casting la intamplare…acasa, sotia mi-a sugerat sa inventez un rol pentru el si asa a debutat ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate,daca ar fi existat chimie intre el si Adela, pe parcurs, puteam duce personajul mai departe…Mai tarziu l-am vazut protagonist, alaturi tot de Adela, o indrazneala asupra careia prefer sa spun doar ca a fost un esec numit Aniela..
“Ingerasii” a reprezentat momentul retragerii mele, in iarna lui 2009 am depus actele de pensie si am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora. Descoperisem o hipertensiune de care nu stiam si care provenea din stres, am preferat sa ma retrag. E greu de crezut ca un om care lucreaza acasa in fata computerului, isi face programul cum vrea si nu se cearta cu nimeni [afara de nevasta…] se plange de stress. Dar in aceasta meserie sursele de stress si nemultumire sunt multe si o spun ca invatatura pentru altii. Cum am renuntat la Ingerasii inainte de final si de ce va trebui sa povestesc odata, tot ca un soi de invatatura..E adevarat, cum imi spune Sorina Ungureanu, ca un om care si-a pastrat puterea creatoare si scrie romane n-ar trebui sa se planga si n-am s-o mai fac, viata merge inainte…

Alte amintiri

Daca ar fi de povestit si analizat prestatia TVR de-alungul anilor ar fi multe de spus si de identificat cauzele stagnarii  fie in lipsa de competenta, alimentata de numarul crescut al pilelor si rudelor angajate, fie in cresterea lacomiei, a smecheriei de a sifona cat mai multi bani si avantaje de la stat sau de la sponsori, fie in imposibilitatea de a depasi fixismul impus de birocratie,,,,Astazi confruntarea dintre TVR si posturile private a dus la pierderea, zic eu definitiva, a partidei de catre institutia publica. Sa mai vorbim in acest caz de o confruntare internationala? In amiintirile mele nu era nimic mai important decat iesirea in lume!

Unde sa te confrunti mai bine cu propriile limite decat fata de alti profesionisti? Festivaluri internationale pentru copiii erau multe si am incercat sa nu lipsim in ciuda restrictiilor financiare care se practicau in TVR pentru unii…Cele mai importante erau Munchen si Bratislava…la Munchen se practica selectia, toti cei 3 colegi care lucrau fictiune au concurat acolo si uneori castigam nominalizarea…Mai erau festivaluri in Bulgaria , Polonia, Muntenegru mai tarziu Ruxandra a fost la Lisabona si Chicago…Gheata s-a spart la Blagoevgrad cu premiul pentru opera rock Abracadabra Zana cea buna 1993 muzica Stefan Elefteriu unde colaborarea Ruxandra- Florin Tolas a adus primele roade. Imi amintesc ca a fost o seara minunata, primisem o vizita neasteptata si onoranta, ambasadorul Romaniei care poate presimtea ca va asista la un succes…A venit premiul, dupa care am iesit pe strazi cu o sticla de sampanie…
Multe erau de învățat și din colaborarea cu Disney.Nu reușisem un contract cu Disney pentru TVR, ei aveau principiile lor, insistau pentru dublarea tuturor producțiilor . Dar ne-au invitat cu ”Abracadabra” să filmăm în EuroDisney la Paris. Magicianul s-a desfășurat aici ca în lumea lui dar din stilul de lucru Disney, începând de la organizare, programare, regulile din spatele și din fața scenei am avut destule de observat și învățat…Atunci la Paris, cu Magi, Ruxandra Ion și Florin Țolaș, am avut iar norocul unui aranjament prietenesc care ne-a oferit cazarea într-un mic hotel pe Rue Amelot ca sa putem sta mai mult. Dar eram tot săraci, mâncam salam de Sibiu și brânză topită aduse de acasă cu o baghetă cumpărată dimineața de la colțul străzii, eventual bonus un ardei gras…Conteaza? Da, conta. Obtinusem libertatea de circulatie dar eram ruda saraca, colegii de la alte televiziuni ne vedeau ca pe niste intrusi pana ne-am afirmat cu munca noastra …
….Banii nu erau o problema in sine, dar cand ieseam afara exista o senzatie de umilinta, sa nu fiu in stare sa platesc o bere unor oameni care-mi ofera prietenia? …Poate daca alegeam alt drum atunci in 90… sa fac politica sau comert de blugi alta era situatia dar nu mai eram tanar…si la ce bun banii cand nu mai ai tineretea? Ma rog, mai tarziu lucrurile s-au schimbat in bine…
Prix Jeunesse de la Munchen insemna preselecții , exigenta dar si o adevarata scoala, ultima oara cand am participat am avut satisfactia sa fiu insotit de Ruxandra, Oana si Radu…in plus Klaus Brambach, atasatul cultural de la Bucuresti, m-a adaugat unei vizite in Germania pentru unii participanti la festival si , de la Berlin la Bonn, Koln, Mainz, Frankfurt am avut intalniri utile pentru meserie…
Desigur, marele succes trebuia sa vina si a fost la Prix Danube …In 1995 “Abracadabra”a primit Marele Premiu si Premiul Presei la festivalul ‘Prix Danube”de la Bratislava. Filmul Ruxandrei Ion si al operatorului Florin Tolas ‘O zi cu Alexandra”obtinuse un succes enorm…Am luat volumul editat peste ani de Tamara Pasca ca un omagiu adus profesionistilor din TVR, un excelent volum cu fotografiile oamenilor alaturi de care am lucrat si respirat atatia ani …nu a existat distinctie mai mare obtinuta de TVR in anii de dupa 90 ..palmaresul era burdusit cu mari premii la Calarasi, premii UCIN , Aptr, diplome si diplomute dar sarac in distinctii internationale….
In lumea programelor pentru copiii “Prix Jeunesse”de la Munchen si “Prix Danube” echivalau ca nivel cu Cannes si Venetia pentru cinema. De bucurie am luat trofeul si am urcat la conducere, am intrat peste ei intr-o sedinta si m-am laudat…obtinand la schimb cateva zambete de suprafata. Desi constant in primele locuri, in topurile de audienta programele noastre “Abracadabra”.’Arlechino”’Tip Top Minitop”etc. nu starneau in TVR mare interes dar eu eram multumit ca ne lasa sa lucram in pace…Am trimis insa o hartie “sus”[director general era, parca, Dumitru Popa] cerand cate o prima speciala de un milion pentru cei doi autori, n-am primit niciun raspuns. In aceste conditii nu am ezitat sa semnez transferul Ruxandrei si al lui Tolas la ProTv, Adrian Sarbu se dovedea ca are fler.Tot ce puteam face era sa o trimit pe Ruxandra cu filmul ei care fusese selectat la Chicago si Lisabona unde au avut succes…
Dupa ce eu am plecat din Tvr s-a terminat cu festivalurile internationale…motivul principal ca nu se mai participa era ca nu aveau cu ce, nu mai produceau fictiune pentru copiii, ani la randul pe Tvr 2 [chiar recent in 2013 la Ora povestilor] sau TVR Cultural s-au reluat filmuletele facute de noi la Arlechino…unele dintre ele chiar viabile, cum au fost Gâsca de aur, Privighetoarea fermecata, Ali Baba… Dupa plecarea autorilor Abracadabrei m-am straduit sa inventez un concurs..Trei pentru o masca, in colaborare cu Teatrul Ion Creanga si ajutat de Alexandrina Halic care pregatea copiii talentati…ma bucur ca Diana Cavaliotti, copila care a castigat prima editie, a performat mai tarziu ca actrita …
Cat a mai existat SuperAbracadabra la Protv ne-am straduit sa pastram relatiile externe pe care ma straduisem sa la fac, am fost la o superba reuniune ECTC la Pafos in Cipru insotit de Rilea, Cosmin Ion si Dana Rogoz- Abramburica apoi am lasat locul meu celor mai tineri- imi amintesc ca la ultima „agora”de la Salonic a fost Mihaela Dima…Dar daca nu mai ai productie pentru copiii ai iesit din ecuatie…
Atunci Sarbu a acceptat sa ma transfer si eu ca scenarist … am mai ramas un timp in TVR desi as fi plecat imediat dar in primavara lui 1998 era la Londra al doilea Summit si eram raportor pentru Europa de est, nu puteam dezerta. Cand m-am intors de acolo m-am transferat imediat. La Londra eram singurul de la TVR iar Protv deja trimisese pe Ruxandra si Ralea…cum in Polonia am fost tot singur iar Ruxandra era insotita de Brenda Petre…vedeti diferenta …
Dupa Londra,in mai 1998,am trecut si eu la ProTV. Un tansfer cu gust amar…desi eram pe functie de director [Departamentul Copiii-Tineret] presedintele de atunci Stere Gulea nici nu m-a primit, a trebuit sa o rog pe o colega de la Personal, regretata Sanda Gradinescu, sa-i duca hartia la semnat. Si asa am plecat din TVR dupa mai bine de 25 de ani….
La Protv insa se schimbasera multe, Ruxandra Ion fusese deja promovata, numita directoarea noului post Acasa Tv…echipa bine organizata de altfel era condusa de Rilea, eu refuzasem orice atributie manageriala, imi indeplineam vechea dorinta de a scrie scenarii si atat. Dar era o viata de echipa frumoasa mai ales in deplasarile de vara de la mare unde pe langa filmarile unor noi seriale se dadeau spectacole pe tot litoralul…copiii veniti din provincie cu parintii lor se buluceau sa-l atinga pe magician si pe asistentii lui – la cei 4 de la inceput se adaugasera Abramburici, Abramburica si micuta Iulia Stanescu, cu o voce incredibila…Canta dupa ureche Edith Piaf…Echipa de aici cu Mihaela Alexandru, Claudia Dima, Mihaela Dima, Carmen Marinescu, Mihai Negut lucra cu seriozitate, organizarea era ca la o companie producatoare adevarata – de altfel protevistii preluasera mult know-how de la profesionisti americani…a fost o placere si o surpriza pentru mine sa particip odata la o sedinta de lucru unde se vorbea in engleza…
Si la TVR dupa plecarea mea s-au schimbat multe..Oana Ionescu – Firica a fost numita in locul meu si practic a desfiintat toate emisiunile [inclusiv pe ale ei] mizand pe Kiki Riki Miki…i-a cooptat un timp pe Eugen Cristea si pe Brenciu care facusera succes la noi inainte…dar n-au performat. Am regasit-o pe Oana la Salonic la Agora si mi-am dat seama ca gresise exagerand…nimic nu misca fara aprobarea ei, ea scria texte, coordona, regiza, dispecera echipele, de acolo din Grecia era tot timpul pe telefon …Mi-a parut rau dar la televiziunea de stat nu se poate, exceptand capusele de rigoare, sa ai o echipa producatoare functionand ca o firma aparte…sa constitui o echipa ca la Surprize iti trebuia un parteneriat cu Lazarov…
O alta tragedie, moartea lui Radu Popovici practic a desfiintát potentíalul redactíei, producatoarea si sotia lui Cristina s-a transferat, Liana Sandulescu a trecut la Divertisment, altii s-au pensionat…Ce se intampla? Intr-un ciudat efort de restaurare a unor structuri depasite se infiintase un Departament Tineret Copii [unde am fost numit director fara voie] si Liana selectase o echipa pentru emisiunile de tineret pe care ar fi trebuit sa le coordoneze, emisiuni de care s-a ales praful. Cei adusi atunci de prin alte redactii au ajuns pana la urma sa faca emisiuni pentru copiii iar Mioara Negescu, adusa de la Actualitati, a preluat conducerea dupa ce Oana a esuat si a plecat din TVR. Asupra programelor pentru copiii de atunci incoace nu ma pronunt pentru ca nu le cunosc….
Pana la urma, alaturi de Marian Ralea si de cei 4 asistenti „mari”am fost in echipa Abracadabra de la inceput, chiar si Ruxandra, mama, a parasit corabia, ajungand directoarea Acasa Tv si mai sus la CME. Poate ea si Adrian Sarbu au realizat ca, pastrandu-ma in echipa, nu doar ajuta Abracadabra dar si destabilizeaza TVR-copiii lipsindu-i nu atat de un manager cat de un scenarist, nu eram unicul dar singurul care-si consuma viata pe bani putini intr-un domeniu de „nisa” in timp ce colegii se inghesuiau sa parvina alaturi de puternicii zilei.Pe 5 martie 1996 “Super Abracadabra” a debutat la Protv…emisiunea 259 din 25 februarie 2001 avea sa fie ultima! Din aprilie Marian Rilea avea sa treaca pe scena Teatrului National pentru Copiii organizat de TNB si fundatia Abracadabra. Echipa avea sa se destrame…Iar eu aveam sa fac ceea ce visasem, sa devin scenarist profesionist.