Audiența TV singurul criteriu al valorii?

Secretul bunului management – echipa de colaboratori, competenți, capabili, creativi. Cine crede că e un manager priceput fiindcă dă ordine unor executanți nu reprezintă nimic și nu va avea succes. Discuțiile despre meritocrație sunt valabile și în TV. În vechea televiziune se lucra la grămadă….îmi amintesc ședințele faimoase în care se împărțeau „paiele la măgari„, repartizarea către redacții a mijloacelor, echipe de filmare, care de reportaj –unele cu UMI, unități mobile de înregistrare, niște hardughii pe roți. Noroc de bun-simțul și calmul celui care conducea ședințele, inegalabilul Nea Țânțu dar sistemul n-a rezistat după revoluție. Atunci am avut și o revoluție tehnologică în televiziune, s-a trecut pe beta, vechiul sistem de lucru pe peliculă developată cu sunet separat a devenit istorie, o grămadă de oameni și-au schimbat meseriile, de pildă fetele de la montaj film au devenit redactori, au apărut transmisiile prin satelit etc. Dar sistemul „la grămadă„ funcționa până sus, programele săptămânale se făceau adunând ofertele redacțiilor pe o grilă iar o ședință de șefi condusă de directorul general le valida, să tot faci televiziune competitivă, noroc că tv private încă nu apăruseră /norocul cui??/. Devenit șef de redacție în 1990 îmi era clar că pe asemenea sisteme nu se poate performa așa că am căutat să formez o echipă pe 2 principii –producători noi, cu experiență artistică, pentru că voiam să abandonez în programele pentru copiii „gazetăria„și 2, formarea unor echipe de lucru complexe. Am reușit să aduc în redacție operatori cu camerele beta și electricieni ajungând astfel la propria programare, în plus fiecare echipă își avea preferații – la sunet, regie, scenografie, montaj electronic, etc. – și i se repartizau astfel că s-a trecut de la stilul colhoz la grupuri de lucru sudate. Televiziunea e acuzată că s-a umplut de rude, soții, frați, copiii, nepoți etc. și e adevărat dar nu orice adevăr e neproductiv. Mie mi s-a părut firesc și avantajos să angajez oameni între care existau afinități, regizorul Radu Popovici m-a înduplecat să-i angajez prietena, pe Cristina Nistor, care a devenit producător la Arlechino, cu care s-a căsătorit. Oana Ionescu l-a adus pe Matei Firică, regizor, care i-a devenit soț. Liana Săndulescu a avut inspirația să se asocieze cu regizoarea cu experiență Luminița Dumitrescu, ele nu se puteau căsători dar echipa a funcționat de la Club Anda la Ba Da, ba nu…O vreme l-am găzduit în redacție și pe Ion Ion soțul Ruxandrei dar unul din șefii vremelnici poreclit Pipă a hotărât că regizorii de montaj trebuie să rămână la grămadă. Ruxandra și-a adus totuși un ajutor, pe Adina Sava – Slave, care mai târziu s-a temut să treacă alături de prietena ei la ProTv și a rămas în anonimatul din Dorobanți. Avea un rost această formulă de lucru, evita animozitățile și ciocnirile de orgolii mutându-le pe terenul familiei, permitea brain-stormingul prietenesc dincolo de barierele unui program de muncă strict, stimula contribuția creatoare a fiecăruia, asigura organizarea echipei știindu-se că de obicei femeile se pricep să conducă…Iar eu cred că programele din acei ani, în special Abracadabra, Arlechino, Club Anda, Ba da, ba nu, Tip Top Minitop mi-au validat ideile. Iar cea mai bună dovadă e felul în care au evoluat principalii producători, realizatorii programelor pentru copiii din anii 90-98…Ruxandra Ion a plecat în ProTV în 1996, după cel mai mare succes internațional înregistrat la noi, Marele Trofeu Prix Danube de care TVR-ului nu-i păsa. A fost urmată de operatorul cu care lucra, Florin Țolaș iar mai târziu și de alți colegi, secretara noastră Carmen Popescu, electricianul Gabi Florea, de soțul ei Ion  care fusese la început temător în fața marii aventuri. Ruxandra, nu e nevoie să o mai spun, a impus Super-Abracadabra la ProTV, a devenit directoarea  postului AcasăTv, a constituit echipa care a produs telenovelele românești, atâtea câte au fost. După instaurarea noii politici a Pro de a obține profit restructurând la sânge și vânzând – vânzarea Studiourilor Buftea fiind un dureros semn al renunțării- Ruxandra încă speră că experiența ei și talentul organizatoric mai pot fi valorificate, ceea ce eu îi doresc. Liana Săndulescu e o bună organizatoare de acțiuni ample, ea a sărit la timp din barca pe cale să se scufunde a activiștilor și a învățat din mers televiziune. Dotată cu o mare ambiție, alături de Luminița, profitând de forța expresivă a unor vedete ca Anda Călugăreanu, Anca Țurcașiu, Mihai Constantinescu, Daniela Anencov ea a evoluat spre emisiunile de divertisment, a condus o vreme echipa Eurovision, a fost directoarea TVR 2…Oana Ionescu-Firică a fost numită „ Head of Youth and Children Department” pentru Copiii în 1998, după plecarea mea, iar emisiunea ei Kiki Riki Miki cu care a înlocuit vechile programe, ștergând trecutul, a durat până în 2001 când ea a fost nevoită să plece, capacitățile manageriale fiind mult sub cele creatoare. Excelentă autoare de videoclipuri acum are o firmă Media Biz dar mie mi se pare că greșeala principală care i-a definit cariera a fost risipirea în prea multe direcții, ea a făcut și scenografie și matematică și filme-cu scenarii proprii și adesea regie-  și clipuri și concursuri, și documentare …prea mult pentru un singur om. Am observat-o odată când ne aflam amândoi la o reuniune la Salonic, vorbea la telefon cu redacția Kiki Riki Miki dând ordine, sfaturi, hotărând, dictând texte și versuri, dovedindu-se un factotum care probabil îi copleșea pe subordonați,  un stil de conducere total opus de al meu. Dar de ce să nu o spun sunt mândru că oamenii în care am avut încredere și-au dovedit calitățile. E drept, nici Ruxandra nici Oana nici Liana-care se ocupa de copiii de pe vremea pionierilor și șoimilor- nu au rămas în domeniu. Și eu, după  ce s-a încheiat Abracadabra la ProTv am avut o perioadă de nesiguranță deși mă îndeptam spre deceniul 6 de viață, chiar am cochetat cu ideea de a deveni profesor la Universitatea Media a ProTv sub oblăduirea lui Andrei Blaier. Mai lucrasem o vreme cu studenții de la Facultatea de Jurnalism unde îmi amintesc că singurul cursant mai dezghețat și deci mai nedisciplinat era Adrian Fulea, azi purtător de cuvânt al STS. Scenaristica nu se învață, poți deprinde tehnici dar talentul nu e transmisibil. A face televiziune pentru copiii presupune și oarece experiență de viață, am văzut în numeroasele contacte internaționale din acei ani că producătorii  importanți de la, de exemplu BBC sau din Australia, SUA sunt persoane de anume vârstă și experiență. Aveam și noi asemenea profesioniști care lucraseră de pe vremea marilor succese cu Daniela și Așchiuță, Iura și Mihaela, Val-vârtej…, era Erika Petrușa, tocmai se pensionase regizoarea Tatiana Sireteanu de la care am învățat multe, dar nu a dorit să se întoarcă. Puțini producători cu talent au insistat să rămână în domeniu…un exemplu e Brenda Petre care a lucrat la Abracadabra ProTv, apoi a fost prima producătoare cu care am colaborat la Numai Iubirea dar nu s-a încadrat în echipă și s-a dedicat muncii cu copiii la „Contrapunct”- o „academie de talente” unde o ajută Virgil Popescu, compozitorul preferat al „abracadabrei”, grup din care ies multe valori –cum ar fi micuța Jenifer Dumitrașcu care a strălucit în Îngerașii. O asemenea producătoare dedicată și inimoasă aș promova oricând dacă ar fi posibil să dau timpul înapoi ….Tot ce am spus până aici arată că nu se pot afirma specialiști în producția pentru copii, nici nu pot apărea sau crește fără interesul unor instituții de broadcasting, în special al Televiziunii publice. Posturile private pot interveni pe piață întâmplător, cazul notabil fiind Antena 1 cu Next Star –că un titlu românesc nu au găsit,  concurs devenit repede o bună emisiune de divertisment pentru adulți. Doar când te gândești la tradiționalul Zecchino d oro descoperi că muzica pentru copiii n-a murit ,e drept, s-au străduit și ai noștri cu o Mamaie a copiilor, dar nici Mamaia adulților nu mai face purici…Repet, oameni de calitate, creatori de valoare pot fi atrași dacă ar exista interes și stabilitate, altfel vor trece ani, decenii și nu se vor forma profesioniștii necesari, cererea și oferta funcționează și aici. Nu mai amintesc de italieni unde RAI are 2 canale dedicate copiilor dar si Ceska Televize a deschis în 2013 un canal pentru copiii între 4-12 ani ce emite zilnic de la 6 la 20. Iar la noi nu doar televiziunea pentru copiii a fost marginalizată dar creația de ficțiune, câtă era, a fost omorâtă. O veste bună  – Masterchef, o palidă imitație, lungă și plictisitoare, a mai pierdut audiența. E trist de asemenea să vezi ce s-a ales din Roata Norocului, un alt brand puternic făcut țăndări de incompetența executanților noștri…Presupun că dacă Virgil Ianțu ar fi pus să defileze pe masă câteva fătuci dezbrăcate Vreau să fiu milionar s-ar fi menținut în scheme. E drept la Masterchef nu goliciunea putea fi atracția, se caută alte găselnițe aiurea și se merge tot mai apăsat pe cheia succeselor ProTv, cazurile sociale, dramele personale, situațiile plângăcioase care au invadat și Vocea României, nu mai vorbim de Visuri la cheie…Lacrimile aduc audiență. O veste proastă – serialele turcești se impun după ce din încercările autohtone s-a ales praful, rămânând doar Las Fierbinți, un serial despre, cu și pentru proști care obține încă rating pentru că publicul se încăpățânează să vrea producții originale. Cât despre Vacanța Mare nici să nu vorbim! O veste și mai proastă, ProTv va realiza un nou serial, Atletico Textila despre o măruntă echipă de fotbal de cartier. Așa că se va adăuga o nouă creație la seriile gen Las Fierbinți, Trăsniții, Vacanța mare care va întregi „valorile„ tipic autohtone din lumea mahalalei, lumpenului, marginalizaților că doar normalitatea, iubirea adevărată, dorința de autodepășire, generozitatea dezinteresată și câte și mai câte mărunțișuri nu aduc audiență. Oare? Mai am o singură întrebare, au fost emisiuni pentru copiii care au devenit bunici, apoi părinți, ce își vor aminti generațiile care astăzi sunt încă copiii? Apropo…Dana Rogoz, Andreea Caranda, Ducu Ion, pentru care am scris când erau mici sunt azi la rândul lor părinți. Să le trăiască urmașii și să aibă ce vedea la televizor!

Reclame

Ioan ar fi trebuit să trăiască

Au trecut atât de mulți ani dar întâmplarea mi-a readus în memorie figura unui coleg și prieten alături de care am lucrat ani mulți în TVR, până în ultima  seară de duminică a lui decembrie 89 când m-a sunat Luminița Dumitrescu să-mi aducă vestea, ca un trăznet, că Ioan Simion Pop a murit! N-am avut curajul să merg până nu departe, la blocul din Obor unde locuia cu Livia și copiii lor, Horea și Simona. N-am avut curajul să-l privesc la față, am preferat să merg pe urma unui sicriu acoperit spre Cimitirul Eroilor. Îmi fusese foarte drag Ioan. Venit în TVR cu aureola omului care câștigase un mare concurs de cunoștiințe Ioan Simion Pop nu era deloc vreun arogant, cineva cu ifose superioare ci dimpotrivă, un tip cinstit, liniștit, poate taciturn și introvertit ca orice ardelean cumpătat. De la el am învățat multe lucruri pe care nu le-am prea respectat, pentru că eram odraslă a Bucureștiului, nerăbdător, grăbit și uneori superficial. Eu, nu el. Prin Ioan am descoperit Ardealul și ardelenii și cu asta spun tot. Norocul nostru a fost că am colaborat la două mari, chiar gigantice, concursuri interjudețene pentru tineret. Se numeau bombastic „Drum de glorii” și „Columnele independenței” dar nu mi-e rușine pentru faptul că străbătând țara, trecând prin toate județele de mai multe ori, aveam șansa să întâlnim și adesea să aducem pe ecran oameni deosebiți, talente, caractere. Dincolo de tributul plătit epocii era o emulație adevărată în provincie, la nivelul tineretului și copiilor pentru care lucram noi, fiecare își scotocea „prin casă” spre a oferi vederii ce e mai bun. Ioan avea un cult pentru tradițiile populare, pentru folclor, el a insistat să avem o probă dedicată baladelor vechi și multe lucruri frumoase au ieșit la iveală. Recunosc, trăim alte vremuri, profesional vorbind, dar eu personal nu pot, după ce ani de zile am alergat prin țară după valori, să privesc showuri ca „Românii au talent” unde exhibiționismul sufocă orice are cât de cât calitate…Ioan era cunoscut și foarte  iubit, spectatorii din sălile unde aveau loc spectacolele-concurs îl adorau și, recunosc, îmi plăcea să mă situez și eu în orbita lui, să fur câteva clipe de glorie, aveam grijă, cu echipa, să se simtă protejat și în largul lui în puținele zile cât stătea pe teren – pentru că el venea doar pentru spectacolul filmat. Niciodată nu m-am simțit umilit, n-am avut  orgolii inutile –așa mi s-a întâmplat peste mult timp cu Marian Râlea la Abracadabra –  fiecare avea contribuția lui dar puțin suflet nu strică niciodată.

Ioan Simion Pop ardea interior mai mult și mai adevărat decât toți oamenii pe care i-am cunoscut. Nu se grăbea, cântărea bine orice vorbă, orice gest, orice decizie și mi-era adesea greu să mă acomodez cu stilul lui lent dar mă străduiam. Lucram împreună întrebările pentru probele de cunoștiințe – unde predomina tot mai mult politicul. El se chinuia să se descurce prin limbajul de lemn al epocii, eu preferam să fac propuneri pentru proba de literatură – poate din lașitate- unde mi-era mai simplu cu clasicii. La cât de cinstit era Ioan nici astăzi nu știu dacă devenise un bun actor pe scena vieții, ca mulți dintre noi, sau chiar credea sincer în virtuțile comunismului. Din păcate nu a mai trăit să vadă ce se întâmplă cu țara pe care o iubea atât, să-și asume o poziție, mi-e greu să-mi închipui dacă ar fi ales, ca mine, să rămână om de televiziune refuzând propunerile și tentațiile politicii sau ar fi intrat la luptă în arena parlamentară, mai apropiat de viziunile naționaliste și de stânga. Sigur, în anii mulți cât am lucrat împreună și am bătut țara s-au adunat între noi și unele taine, secrete închise pe vecie – la el în mormânt, la mine încă în memorie- dar asta nu înseamnă că ne-am cunoscut cu adevărat și în totalitate. Ar fi trebuit să trăiască pentru a se întâmpla asta.

Acum aflu că soția lui Livia a plecat dintre noi în 2000, adolescenții de atunci au crescut -Horea mai e în București , Simona în Marea Britanie. Ar fi trebuit ca Ioan să trăiască , e tot ce pot spune.