Actori degeaba

Am aflat că Marian Râlea, un actor pe care-l prețuiesc și cu care am colaborat de la poveștile Abracadabra la Îngerașii – a acceptat să apară în Lecții de viață. Desigur, un profesionist poate să joace orice, de la Shakespeare la însăilările unor așa ziși scenariști /și eu nu mă exclud/ . Motivația financiară pe care o flutură unii nu mă convinge. În cazul unui mare actor ca Marian primează plăcerea de a juca, a juca este viața lui și nimic altceva nu contează. Dar e trist. E trist să te numești Marian Râlea și să joci alături de niște ageamii.  E trist că generații întregi de actori nu mai au acces la micul ecran unde se lăfăie tot felul de neaveniți, destule vedete de carton acceptate de public pentru că au spus două replici undeva sau au îngânat o melodie. Nu se face teatru tv, nu se fac seriale serioase. Mai e puțin și vedete vor fi fetele dezbrăcate de la pagina 3 a tabloidelor care asta chipurile visează, să joace în filme, ca și cum a juca în filme e ceva accesibil oricui /ca să nu mai spun că se acreditează ideea greșită că e suficient să arăți bine și să accepți eventuale favoruri/  . E păcat că se pierd mari talente departe de publicul larg pentru că trăim o epocă a vizualului, a dezvoltării media, cărțile sunt înlocuite cu e-books, ziarele trec online, dar actorii profesioniști rămân ascunși pe scene tot mai puțin accesibile, noroc că generațiile anterioare ale unor Amza Pellea sau Toma Caragiu sunt păstrați în memoria noastră datorită filmelor -bune, rele – făcute cu decenii în urmă. Noi ce vom păstra? Am avut bucuria să lucrez cu artiști de talia lui Iurie Darie, Adrian Pintea, Sebastian Papaiani…deja dispăruți dintre noi, cu Florin Piersic, Bebe Cotimanis, Tora Vasilescu, Marian Râlea sau Elvira Deatcu , iată că ultimii doi au acceptat să joace în Lecții de viață.Și? Ce urmează? Publicul micului ecran va trebui să se mulțumească văzând tot felul de reluări ceea ce înseamnă că nu se mai fac asemenea lucrări pe care oamenii le doresc. Știu că vorbesc în gol pentru că nu se va face nimic iar dacă se va face cândva, dacă se vor găsi producători capabili să treacă peste interese mărunte și să pună umărul la renașterea ficțiunii românești, e prea târziu ca să mai văd ceva realizat. Nu-mi rămâne decât să trăiesc din trecut, din amintiri, din reluări ceea ce e trist. La fel de trist ca și apariția sporadică a unor mari talente în proiecte care nu-i merită.

Anunțuri

Nu putem noi? Să luăm de la alții!

A  apărut o nouă anchetă de presă cu tema „de ce plac serialale turcești?„ Mai bine se discuta de ce nu se mai fac seriale românești…doar povestea spusă de mai marii ProTv despre criza mondială care a închis producția nu prea o crede nimeni. Explicația cu exotismul nu satisface nici ea. Dar am remarcat opinia unui psiholog, Keren Rosner, care spune că „succesul serialelor turceşti are ca bază situaţiile de viaţă care transpun telespectatorul într-o poveste pe care a trăit-o sau pe care ar fi vrut să o trăiască… se adresează persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, n-au trăit o poveste de viaţă. Pe care o regăsesc în aceste seriale. Încearcă să îşi găsească o finalitate pe care şi-ar fi dorit-o, iar aceste seriale le dau răspunsul. Fiind vorba de foarte multe situaţii de viaţă înseamnă că foarte multe persoane se pot regăsi în asemenea poveşti. Interesul este foarte mare pentru că este un fel de proiectare a propriilor probleme şi rezolvarea lor se face în afara propriei persoane. Fiecare dintre noi am trăit sau ne dorim să trăim o poveste de iubire spectaculoasă, deosebită, specială. Astfel de seriale tocmai asta ne oferă: poveşti de iubire în care oamenii se regăsesc sau, cu nostalgie, retrăiesc propria lor poveste. Empatizează foarte mult cu personajele şi se regăsesc într-unul dintre aceste roluri…Un personaj, fie că este sărac, fie că este într-o postură inferioară societăţii ajunge să fie realizat în general, accentul fiind pus pe personajele feminine. Totodată au şi o relaţie fericită. Este idealul pe care orice femeie şi-l doreşte, atunci publicul e uşor de captivat cu astfel de seriale“ Iar analistul media Iulian Comănescu punctează: „Modele nu se schimbă chiar atât de repede. Iar costurile modice ale unor asemenea producţii (în jur de 15.000 de euro) le fac rentabile….Şi dacă nu cumperi Suleyman, care nu e chiar ieftin”  Corect. Identificarea cu unele personaje e cheia succesului…dar oare de ce nu se prea identifică publicul cu personajele din așa zisele reality showuri scenarizate gen „Lecții de viață” care rezistă mai ales folosirii violenței verbale sau fizice, om fi noi românii certăreți dar nici chiar așa…Tot ieftine sunt dar ce contează?  În peisajul dezechilibrat la televiziunii de la noi serialul dramatic e necesar de urgență! Dar cine l-ar putea susține? ProTv, Antena 1 sau TVR sunt singurii care ar avea mijloace. Primii au ales comedia, sigur, e amuzant să te distrezi pe seama fierbințenilor, poți să te și identifici cu ei…Antena 1 pândește după colț. TVR, dacă judeci după ieșirile publice ale tuturor- șefi, realizatori, sindicate etc- nu vede în față decât problema banilor iar despre soluția pe care continui să o susțin, privatizarea TVR1 nici vorbă. Ce am putea să așteptăm? Vreun filantrop dispus să scoată din buzunar finanțarea necesară în schimbul a…nimic? Vreun donator care a câștigat la loterie? O subscripție publică? Mă tem că timpul trece în zadar. Realitatea ne-a arătat că mulți investitori care păreau că vor să construiască un lucru durabil nu făceau decât să adune bani pentru averea proprie, de ce în televiziune ar fi altfel? Permanent am susținut cauza originalității, am fost împotriva imitației, i-am apreciat pe creatori și nu pe executanți. Sigur, tot ce are cât de cât succes la noi se bazează pe formate străine, chiar și showurile care au pe generic cuvântul „român„, ”Vocea României„, ”Românii au talent”, ”Ce spun românii„ – o excelente realizare de altfel cu un Cabral de zile mari.  Nu e nicio rușine să cumperi ideile altora și să le transpui dar în cazul creației de ficțiune aveam rețineri. Deși scenariile mele de la „Numai iubirea” ,”Lacrimi de iubire”etc.  au fost adaptate și produse prin Polonia, Slovacia, Ucraina, Croația continuam să consider că fiecare țară are probleme specifice care se adaptează cu greu iar aspecte poate mai importante sunt omise pentru că, evident, n-au interesat și nu sunt conținute în original. Și eu am încercat, înainte de lansarea primei telenovele românești, să adaptez un scenariu din Venezuela și m-am lovit de asemenea obstacole dar îmi asum că nu mă pricep la asta. Sunt ani buni de când producția autohtonă a ajuns pe cale de dispariție și nu există timp de așteptare așa că renunț la încăpățânarea cu care am susținut creația originală. Așa cum cumpărăm formatele unor showuri să cumpărăm scenariile unor seriale străine, să le adaptăm și să nu mai lăsăm timpul să treacă! Desigur și aici sunt aspecte deloc de neglijat..ProTV a mai încercat în trecut adaptări și n-a rupt gura târgului iar ultima ispravă cu comedioara de la BBC ”O săptămână nebună” a fost un eșec, la fel ca și imitația antenistă ”Camera café„.  Păcat de actori… Aici trebuie să intervină discernământul pentru a alege lucrări de calitate și de mare interes, indiferent de costuri! Am mai spus-o, când ai o producție de 4-5 seriale pe sezon –azi nici nu visăm…- îți permiți să încerci diversitate de genuri, de stiluri, de targeturi, când nu poți să produci decât o singură bucată pretențiile sunt mai mari ca și așteptările. Dar merită încercarea.  Există o nevoie urgentă de producție și timpul pierdut aici se măsoară în ani. Mai e ceva. Extrem de multe producții cinematografice astăzi , inclusiv seriale, se bazează pe fapte reale sau pe ecranizarea unor romane. Să nu existe în literatura noastră nimic interesant? Să nu existe în viața societății românești nicio sursă de inspirație?

De ce ne plac serialele turcești?

CNA a dat sancțiuni pentru încălcarea articolului 14 din Codul audiovizualului, potrivit căruia „Orice emisiune de tip reality show, al cărei scenariu se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţa unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, se semnalează, la început şi la sfârşit, precum şi la reluarea după pauze publicitare, prin menţiunea «Acest program este o ficţiune», afişată lizibil. Era vorba de ”Schimb de mame” și alte reality showuri dar mulți telespectatori au rămas uimiți, ei chiar credeau că povestea era reală și au înghițit păcăleala!

Am să încep cu câteva afirmații în care cred. Ficțiunea bate realitatea, în ciuda vechiului slogan „viața bate filmul„  Realitatea prelucrată să pară ficțiune nu va bate niciodată ficțiunea elaborată să pară realitate.

Desigur, abundența și audiența tabloidelor, a emisiunilor tv sau publicațiilor care conțin probleme de amor, bârfe, intrigi, pare a justifica situația. Am să citez câteva din textele care promovează cea mai nouă încropeală de gen = „Lectii de viata le va arata romanilor povesti cel putin interesante, pline de emotii, tradare, suspiciune, dezamagire, iubire, pasiune si multe altele…„ este o productie de tip fictiune, bazata pe situatii si intamplari reale, din viata cotidiana a familiilor. ..In fiecare emisiune, aventuri palpitante, rasturnari dramatice de situatie, procese de constiinta si procese in tribunale vor transforma rudele in straini si prietenii in dusmani. Toate acestea, expuse in scenarii care transmit intr-un mod cat mai autentic si apropiat de realitate experiente prin care trec unele familii in viata de zi cu zi….Telespectatorii vor urmari povesti de iubire, desfrau, lacomie, teama, minciuna si violenta, care le vor deschide ochii asupra intamplarilor care se pot desfasura, in orice moment, chiar langa ei. „ E clar, nu?

Multe filme americane poartă pe generice inscripția „inspirat din fapte adevărate…de un caz real„.

Iată o definiție= Reality-based television is a genre of television programming that documents unscripted real-life situations, and often features an otherwise unknown cast. It differs from documentary television in that the focus tends to be on drama and personal conflict, rather than simply educating viewers. Reality TV programs also often bring participants into situations and environments that they would otherwise never be a part of.

Actorii profesioniști  fac  cel mai bine pe proștii! In tinerețea mea Tanța și Costel, personaje superb creionate de Ion Băieșu erau jucate de Octavian Cotescu și Coca Andronescu, tipul omului „simpluț„ avea un farmec și un rafinament inegalabile departe de clovneriile gen „Vacanța mare” Și, din păcate, serialul la modă azi ”Las Fierbinți” nu e departe de stilul ”Vacanța mare”….Dar nu doar filmele cu proști atrag ci și cele cu exotism. Poveștile turcești bat acum poveștile latino-americane pentru că backgroundul moral, tradițiile și valorile societății turce sunt diferite de cele creștine și aduc  în fața noastră o altfel de lume ….S-a încercat și la noi o asemenea abordare, fie prin serialele cu țigani –dar câte filme cu țigani poți să faci?- fie prin confruntarea prilejuită de iubirea între un musulman  și o creștină – invers decât în ”Clona”.

Nevoia de audiență duce la falsa idee că acumularea de violență bate orice, de unde tendința de a înlocui realitatea cu surogate, chiar la principalele emisiuni tabloide „Acces direct„ și  „La Măruță„ apărând tot felul de înscenări sau întâmplări scenarizate în care personaje mai puțin sau mai mult  cunoscute se hărțuiesc, se înjură, se încaieră. ”Farsa” a pălit, nu mai produce pentru că publicul e deja informat așa că formatele de emisiuni cu farse au dispărut. A vorbi despre scandal e mai puțin tare cu a vedea scandalul live, chiar înscenat! O altfel de păcăleală este „camera ascunsă” – vezi formatul cu detectivul particular din „Ochii din umbră„ care ți-ar înlesni să vezi adevărul, tot o formă de scenarizare a unor situații jucate de amatori. Prima constatare – se preferă poveștile scurte în care acumularea de duritate se consumă ca un chibrit care se stinge într-o unitate de timp. Genul e cunoscut, s-a făcut și la noi la AcasăTV, tot pe un format cumpărat, n-a percutat la concurență cu seriale mai soolide dar avea un atu – interpreții erau majoritar profesioniști. Câte un actor de meserie e și acum invitat să se alăture echipei din, de pildă, „Lecții de viață„ dar e doar o cârpeală. Fondul problemei e altul – ce primează, efortul de a avea bugete mici sau aparența de viață reală ce o oferă absența unor figuri de actori cunoscuți? Revin la afirmațiile de la început…sub orice formă ar exista toate producțiile actuale au nevoie de scenarii. Doi, de ce să nu apelăm la actori adevărați ? Un profesionist știe să ofere credibil orice, inclusiv improvizația, senzația de verite! Iată de ce insist asupra afirmațiilor de la început- ficțiunea bate realitatea. Turcii n-au modificat mare lucru în telenovelele lor, au aceleași povești de dragoste, trădare și ură, aceiași pendulare între pușcării și spitale ca și scenariștii latino americani doar că în societatea lor sunt mai multe crime. Pe episod! Important e că publicul dorește ficțiune, seriale, filme proprii iar cine nu produce n-are decât să cumpere de la cei care produc, ceea ce se și întâmplă. Ca audiență serialele –acum cele turcești- vor fi mereu deasupra puzderiei de reality showuri, și ele pe formate cumpărate, că noi la execuție suntem tari, cu creația merge mai greu.

.

Ce mai fac actorii nostri?

Insuccesul evident al ProTV cu ”Lecții de viață” repune în discuție nu doar firava tratare a poveștilor pentru micul ecran ci mai ales folosirea actorilor. Interpreții – că actori nu pot fi numiți- sunt folosiți în reality-showuri sub pretextul că seamănă mai bine cu ”omul de pe stradă”, într-un demers de neorealism târziu. Sigur că nu noi am inventat asta, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar n-a rezistat decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem pune punct discuției. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. Dar actorii noștri ce mai fac, v-ați întrebat? Unii mai apar pe micul ecran ca prezentatori, membri în jurii, concurenți în reality-uri alături de mari vedete ca Vica nu știu cum, fostă amantă, Larisa nu știu cum fostă soție de celebritate sau mai ales Alina Plugaru, fostă vedetă porno. Îi mai vedeți prin reclame. Aflați despre ei că trăiesc, au proiecte, joacă mai mult sau mai puțin pe scenă, cântă…Am avut norocul să-i văd pe viu, mult prea de mult, pe un George Vraca, Birlic, Giugaru, Calboreanu, Costache Antoniu și alte nume mari cu care aș putea umple pagini întregi, am avut șansa să colaborez cu Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Florin Piersic…cu toții avem norocul că există filme, și nu puține, care au păstrat pentru posteritate memoria unor asemenea interpreți. Dar generațiile de actori care sunt acum în plină putere creatoare ce șansă au să nu rămână ascunși publicului de azi și de mâine? Să fiu mai concret. Bebe Cotimanis, un mare actor care s-a împlinit pe scena de teatru dar s-a făcut larg cunoscut prin câteva compoziții de excepție în seriale Tv o să rămână pe veci cu acele filme de arhivă care, oricât se reiau, rămân fixate în trecut? Că doar n-o să facă epocă în rolul de jurat așezat alături de Mihaela Rădulescu /pe care,în treacăt fie spus, unii se încăpățânează s-o numească divă deși singura noastră divă adevărată este Angela Gheorghiu. Dar atunci de ce te miri că orice cântăreț, nici măcar manelist, e socotit vedetă…./ Sau Alexandru Papadopol, din generația mai tânără, un actor care și-a dat măsura în film ca și în seriale/rolul făcut de el în ”Daria, iubirea mea” fiind excepțional!/, e sortit să rămână o prezență obscură prin reclame? Nu mai vorbesc despre tinerii care, încercând parfumul meseriei cu destul succes, gen Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Vicky Răileanu, Răzvan Fodor etc. au ajuns să-și caute alte preocupări în lipsa de oferte actuală. Desigur actori de teatru ca Elvira Deatcu, Dan Bordeianu, Gelu Nițu  își văd mai departe de meserie chiar dacă strălucirea de pe ecran s-a stins iar Carmen Tănase are mai mult timp să dedice pasiunii ei principale, cățeii. Octav Strunilă se mai zbate, și bine face, încercând să fie și scenarist și actor și regizor dar cu sprijin firav. Cât despre șansa pe care ar oferi-o micul ecran, în special serialul, descoperirii și încurajării de noi talente să nu mai vorbim.