Actori degeaba

Am aflat că Marian Râlea, un actor pe care-l prețuiesc și cu care am colaborat de la poveștile Abracadabra la Îngerașii – a acceptat să apară în Lecții de viață. Desigur, un profesionist poate să joace orice, de la Shakespeare la însăilările unor așa ziși scenariști /și eu nu mă exclud/ . Motivația financiară pe care o flutură unii nu mă convinge. În cazul unui mare actor ca Marian primează plăcerea de a juca, a juca este viața lui și nimic altceva nu contează. Dar e trist. E trist să te numești Marian Râlea și să joci alături de niște ageamii.  E trist că generații întregi de actori nu mai au acces la micul ecran unde se lăfăie tot felul de neaveniți, destule vedete de carton acceptate de public pentru că au spus două replici undeva sau au îngânat o melodie. Nu se face teatru tv, nu se fac seriale serioase. Mai e puțin și vedete vor fi fetele dezbrăcate de la pagina 3 a tabloidelor care asta chipurile visează, să joace în filme, ca și cum a juca în filme e ceva accesibil oricui /ca să nu mai spun că se acreditează ideea greșită că e suficient să arăți bine și să accepți eventuale favoruri/  . E păcat că se pierd mari talente departe de publicul larg pentru că trăim o epocă a vizualului, a dezvoltării media, cărțile sunt înlocuite cu e-books, ziarele trec online, dar actorii profesioniști rămân ascunși pe scene tot mai puțin accesibile, noroc că generațiile anterioare ale unor Amza Pellea sau Toma Caragiu sunt păstrați în memoria noastră datorită filmelor -bune, rele – făcute cu decenii în urmă. Noi ce vom păstra? Am avut bucuria să lucrez cu artiști de talia lui Iurie Darie, Adrian Pintea, Sebastian Papaiani…deja dispăruți dintre noi, cu Florin Piersic, Bebe Cotimanis, Tora Vasilescu, Marian Râlea sau Elvira Deatcu , iată că ultimii doi au acceptat să joace în Lecții de viață.Și? Ce urmează? Publicul micului ecran va trebui să se mulțumească văzând tot felul de reluări ceea ce înseamnă că nu se mai fac asemenea lucrări pe care oamenii le doresc. Știu că vorbesc în gol pentru că nu se va face nimic iar dacă se va face cândva, dacă se vor găsi producători capabili să treacă peste interese mărunte și să pună umărul la renașterea ficțiunii românești, e prea târziu ca să mai văd ceva realizat. Nu-mi rămâne decât să trăiesc din trecut, din amintiri, din reluări ceea ce e trist. La fel de trist ca și apariția sporadică a unor mari talente în proiecte care nu-i merită.

Anunțuri

Cealaltă Stea fără Nume-un nou roman

Cu ani în urmă, după ce abandonasem „Îngerașii„ am crezut că serialul românesc – mulți se încăpățânează să-l numească telenovelă- s-ar putea revigora apelând la o temă clasică. Era vorba de STEAUA FĂRĂ NUME a lui Mihail Sebastian, o piesă din repertoriul de bază al teatrelor care a devenit cândva scenariu de film cu Marina Vlady și Claude Rich…Pe mine mă fascina povestea unui timid profesoraș de provincie asaltat de amorul unei dive, pe care reușește până la urmă să o facă să descopere iubirea profundă, adevărată. Mă rog, alături de alte valori și profunzimi. Hugh Grant și Julia Roberts au evoluat pe un scenariu similar în filmul „Notting Hill”. De ce n-ar face-o și Oana Zăvoranu cu Dan Bordeianu, de pildă, care s-au descurcat minunat în câteva seriale de la succesul cărora s-au scurs destui ani, înlăturați. din motive diferite și nu întotdeauna corecte din show-business. De altfel Oana pe atunci se arăta deschisă unei colaborări după ce personajul creat de mine în „Numai iubirea„ îi adusese oarece faimă…Acum e prea târziu pentru toți. Mi se păruse de asemenea că pot prelungi aici și destinul unor personaje din „Lacrimi de iubire„ dar niciuna din aceste idei nu a surâs producătorilor. Poate serialul românesc nu avea nevoie atunci de o revigorare deși n-a trecut mult și s-a stins cu desăvârșire lăsând piața liberă pentru serialele turcești. Mi-am transformat proiectul de scenariu într-o carte –„Necunoscuta„, așa cum aveam să fac mai apoi și cu „Schimb de vieți„- care a apărut prin grija editurii americane Texarom ca e-book.  Au mai trecut câțiva ani și m-am gândit să revăd cartea, scrisă poate în grabă, să o șlefuiesc, să fac schimbări și adăugiri ca să vă pot oferi versiunea de față . Mai ales am schimbat finalul care rămăsese deschis. Chiar de la „Numai iubirea„ care a fost cu adevărat o telenovelă, singura încheiată cu o nuntă, suspendasem destinul personajelor și a fost nevoie de 2 cărți ca să le continui destinele spre o finalizare mai potrivită, apoi la ”Lacrimi de iubire” finalul meu deschis a fost compromis de o filmare prea liberă creând proteste în masa fanilor și împingând spre un film de rezolvare, mult prea convențional decât mi-aș fi dorit. Recunosc, îmi plac finalurile deschise care să permită amatorilor să imagineze propriile scenarii, propriile povești dar de ce să exagerez? Sper să vă placă povestea mea despre „cealaltă„ stea fără nume iar dacă vă închipuiți că ar fi putut deveni marfă pentru un serial faceți propria distribuție, destui actori pe care i-ați îndrăgit caută să supraviețuiască și ar fi disponibili…Acum pe Librariascriitorilor.ro există romanul și e gratuit, oricine îl poate accesa iar eu mulțumesc tuturor celor care s-au interesat de cărțile mele. Sigur, regret că nu mai avem seriale românești dar idei există și asta e bine, poate viitorul va fi diferit…pentru cei care îl vor apuca.

Actorii din Numai iubirea

Numai iubirea a rulat din nou pe micile ecrane, la Acasă Gold , poate căutând noi generații de privitori, poate mulțumind pe cei care caută confirmarea unor trăiri, poate confirmând nevoia din păcate azi neîmplinită de ficțiune românească . Au trecut mai bine de 10 ani de la lansarea serialului și mă simt îndrituit să privesc înapoi cu emoție…ce mai fac azi colaboratorii de atunci, actorii care s-au străduit să dea viață unor personaje, unor idei, unor valori? Pentru Alexandru Papadopol, actor înzestrat, am scris multe scenarii, începând cu sitcomurile 2+2 sau Căsătorie de probă iar rolul „fratelui rău„ din Daria …i-a ieșit de minune, ca și partitura din Lacrimi de iubire- filmul. Mă bucur să văd că joacă în filme sau pe scena de la Odeon, că participă la pregătirea viitorilor actori, sunt sigur că noi succese îi vor marca viitorul. De asemenea mă bucur că și-a găsit perechea…Ioana Ginghină juca roluri obscure la Creangă când a venit la castingul pentru NI . eu și Iura Luncașu am fost plăcut impresionați de verva ei și, de ce să n-o spun, de avantajele fizice, așa că a primit rolul lui Ildiko ulterior în Lacrimi arătând ce poate ca actriță. Cei doi au un copil frumos, botezat de Ruxandra, „mama telenovelelor”, am remarcat că o preocupă educarea micuților, problemele de sănătate totul denotând maturizare. Partenera din serial a lui Papi, Bianca Neagu este acum majoră, o adevărată domnișoară, studentă la Psihologie. Corina Dănilă își continuă cariera artistică, face pe moderatoarea la TVR, face politică în PSD…din păcate nu am auzit lucruri bune despre viața ei personală, s-a despărțit de tatăl fetiței ei Rianna care era un bebeluș simpatic când mi-a venit ideea să o invit în serial cu mama ei pe post de mătușă…

Despre Oana Zăvoranu nu retrag nimic din ceea ce am spus și scris, am colaborat excelent la NI, chiar și la Păcatele Evei, am apreciat seriozitatea ei contrastantă cu nonșalanța și tupeul pe care le afișa, am regretat că firea ei voluntară, încrederea nemăsurată de sine  a câștigat partida iar cariera ei artistică s-a încheiat în postura de „vedetă” a tabloidelor, încercarea de a supraviețui muzical fiind un eșec. Ca și personajul Deea – atât de tipic acelor ani și nu numai, când multe tinere căutau să parvină trecând prin paturile unor bărbați importanți- Oana nu avea voce, prostioara pe care am scris-o „Tu ești soarele meu…” chiar dacă a devenit șlagăr era o parodie iar ideea ei de a cânta pe bune, pe atunci presupun că la îndemnul lui Pepe și cu ajutorul tehnicii, nu a dat rezultate. Continui să cred că Oana, dacă ar fi avut încredere într-un manager, un impresar serios care să se ocupe de cariera ei ar fi performat în continuare…acum e prea târziu. Am vrut să-i scriu un rol și în a treia mea lucrare, Daria…dar mi s-a spus că a rupt legăturile cu ProTv pentru că nu voia să accepte un contract de exclusivitate. Nu este exclus, ProTv avea această tendință a „legării de glie„, oarecum firească în lupta cu concurența, tot așa cum ca scenarist trebuia să accept cedarea drepturilor de autor ceea ce a făcut ca pentru numeroasele reluări sau difuzările peste hotare, inclusiv vânzarea de formate, să nu fiu remunerat …așa am ajuns să figurez pe o mulțime de site-uri est-europene din Turcia în Rusia, sau să aflu pe internet că sunt scenaristul serialului Tylko miloscz, adaptat de polonezi după NI. M-am obișnuit…așa că toate e-bookurile mele sunt gratuite…Cu 2-3 ani în urmă, înainte ca „fabrica de seriale„ de la Acasă Tv să se închidă, am imaginat un proiect menit să resusciteze genul, o adaptare pornind de la ”Steaua fără nume” cu Oana Zăvoranu și Dan Bordeianu ca protagoniști, proiectul s-a materializat doar într-un roman…Pentru Dan Bordeianu, de asemenea, îmi exprim regretul că a fost eliminat fără milă într-un moment când era tot mai multă nevoie de protagoniști, variantele încercate în diferite telenovele dând evident greș. E drept că Dan, actor de talent, e un tip incomod, profesional vorbind nu mi-a plăcut adesea comportamentul lui dar nu pot să nu-i recunosc calitățile și regret dispariția lui din seriale chiar dacă obrăznicia sau nestatornicia l-au „scos„ de la inima multora. Aparițiile lui pe la diferite televiziuni ca și pe scena de la Nottara sunt importante dar prea puțin  pentru ceea ce e în stare să ofere ca meserie. Despre Adela Popescu am scris multe rânduri pentru că o consider marea mea reușită în conceperea unor personaje de serial de la NI la Lacrimi…și la Îngerașii. De la provinciala timidă de 18 ani care ne-a impresionat la casting prin autenticitatea și prospețimea ei la vedeta de azi, acum actriță cu diplomă, n-a trecut mult timp dar Adela a avut destule împliniri ca actriță și cântăreață iar acum când face 30 se pregătește să devină mamă…

Distribuția de la NI a inclus mulți actori de marcă pentru care am avut onoarea să scriu cât m-am priceput roluri cu oarece substanță. Tora Vasilescu, o doamnă adevărată , venea cu experiența unor ani buni de film ..Îmi amintesc că la prima repetiție de lectură s-a mirat că un scenarist în vârstă – aveam deja 60 de ani- știe limbajul șmecherilor de tip Terente, dar fiecare cu meseria lui..Pe Sebastian Papaiani nu l-am recunoscut din prima…Marele actor, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merita de la noi mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, gazdă desăvârșită ne-a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, eu, soția mea Lucia, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…acum avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică și un intelectual deosebit a făcut o bijuterie din rolul avocatului, deși deranja pe unii din echipa de producțție care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud și bine am făcut. Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR, ultima oară după 89 reînviind cuplul care făcuse deliciul copilăriei multora, Iura și Mihaela….ne mai vedeam în familie , venea cu Anca Pandrea la regretatul Cezar Tabarcea… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate dar n-a fost să fie. Iura –care deja avea greutăți în rostirea replicilor din cauza auzului a avut mari probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol…a trăit până în 2012 fără să mai poată juca așa cum și-ar fi dorit. Am avut neșansa să-i scriu rolul de adio așa cum mai târziu am făcut-o și pentru Adrian Pintea. Păcat. Mă înclin în fața memoriei unor mari actori…

Carmen Ionescu – de asemenea a primit trei roluri diferite și de la serial la  serial a dovedit că e o excelentă profesionistă…Pavel Bartoș a fost …Pavel Bartoș, în căutarea unui mare succes care a venit odată cu intrarea în postura de prezentator. Altă actriță de bună calitate, Ana Maria Moldovan, care are la activ multe prezențe în filme din 1999 până azi merita poate mai mult de la noi, a fost o vreme când mă gândeam că propunerea cuiva care o cunoștea mai bine de a încerca rolul Anei n-ar fi fost o exagerare, iar în Daria a arătat o perfectă trecere în registrul comic. …Oliver Toderiță originar din Piatra Neamț era vocea postului Acasă, mai puțin prezent în meserie, mă bucur pentru el că are o familie frumoasă, copiii frumoși…îmi amintesc că pe atunci ne-a invitat de ziua lui la un club de pe Dacia și l-am apreciat pentru delicatețea și generozitatea lui. Adrian Ștefan era încă student la Hyperion – și avea necazuri pentru că lipsea din cauza filmărilor. A debutat în NI, a jucat în Lacrimi… unde recunosc autocritic că i-am oferit un rol asemănător dar n-a putut face pasul înainte când în Daria… a primit rolul de protagonist în condițiile în care eu m-am opus categoric distribuirii lui Lucian Viziru. Știu că Lucian se credea actor însă închipuiți-vă că în Lacrimi…el și  Dan Bordeianu ar fi făcut schimb de roluri… Nici un regret, Adrian a fost corect și prezența sa a făcut bine filmelor. Pentru Cristina Cioran am scris mult, încă de la Dădacă la 2+1, am agreat chiar o colaborare la Cu dădaca în bucătărie unde apărea ea cu Papi care, să recunoaștem, habar n-avea ce i se întâmplă…La NI și-a făcut debutul cu rolul Laurei dar ulterior n-a performat deși   a avut destule roluri în teatru – chiar un musical- sau apariții la diferite posturi Tv…poate a contribuit și despărțirea de prietenul cu care fusese mulți ani împreună. Octavian Strunilă e un tânăr extrem de activ, are talent cu carul, a jucat  în multe seriale, a făcut regie, a scris scenarii și aștept să dea lovitura într-un viitor apropiat chiar dacă, poate din motive financiare, acceptă apariții nesemnificative în showuri.

Câteva cuvinte despre neprofesioniști…care s-au descurcat meritoriu după mine.

Lili Sandu se consideră azi actriță, cântăreață, a umblat pe la Hollywood în căutarea succesulu și promitea o carieră fulminantă care însă n-a mai avut loc . Tulceanca lansată la ”Școala vedetelor” a debutat cu rolul Casandrei și repet ceea ce cred, i s-a potrivit de minune așa cum rolul următor din Păcatele Evei unde a fost promovată protagonistă și „primă amoreză” a fost un eșec, dovedindu-se că la tinerii fără experiență dacă nu găsești „emploi„-ul potrivit, dacă rolul scris nu-i vine „mănușă„ nu performează. Adevărul e că- dacă nu ești Marcel Iureș sau Maia Morgenstern- nu reușești, multe femei frumoase își visează o carieră la Hollywood și rămân până la urmă cu scurte apariții, eventual o trecere prin cadru dezbrăcată, dacă au ce arăta, eu n-am cunoscut decât un singur creator de talent care s-a afirmat acolo, prozatorul Petru Popescu dar fostul meu coleg plecase cu un mare atu, stăpânea limba engleză! În fine, Doru Todoruț a rămas pe muzică, unde se pricepe, dar felul în care s-a achitat de un rol nu prea ușor merită remarcat. Am avut și un turc adevărat în serial, Cihan Unal, absolvent de Academie Economică, un om delicat și simpatic care trebuie amintit pentru caracterul lui deosebit. Am destule amintiri frumoase de la Numai iubirea, am scris mult despre un serial care ar fi trebuit să rămână uitat în istorie dar iată că se reia mereu și pare la fel de proaspăt ca la premieră. Personal îl consider cea mai bună lucrare a mea și nu mă rușinez să scriu neîncetat despre acei ani în condițiile în care nu se mai produc seriale, cu excepția lucrărilor de comedie. Dar cum și eu am debutat cu sitcomuri…încă aștept.

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli,  cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.

2015 -10 ani de la LACRIMI DE IUBIRE

Desigur,după succesul neașteptat de mare cu Numai Iubirea trebuia să continuăm și nu oricum, cu un serial de o durată dublă, 200 de episoade! Au trecut zece ani de atunci….

Era o perioadă de emulație, ratingul mult peste așteptări de la NI a adus un plus de încredere, s-au investit mai mulți bani și, deodată, s-a pornit la lucru pe 2 fronturi, protagoniștii au fost și ei împărțiți, Adela și Dan au rămas la LDI, Papadopol și Oana Zăvoranu au trecut la „Păcatele Evei”, scris la început de o tânără pe nume Veronica Cara de care nu-mi amintesc altceva decât o podoabă capilară abundentă…Din păcate „Păcatele” au fost un eșec din start devenind  o frână în ceea ce vedeam ca o impunere a genului …culmea e că în Imdb –Internet Movie Data base-am fost mult timp creditat ca autor deși doar am ajutat, după episodul 10- la salvarea serialului. Dar asta e altă poveste. Ca de obicei la început, mi-am conturat personajele, ele asigură substanța serialului și, dacă sunt bine elaborate, capătă propria viață și își cer singure acțiunile și cuvintele potrivite, având obiceiul să mă trezească noaptea din somn ca să-mi spună ce și cum să scriu.

Dacă premiera „Lacrimilor„ a fost în toamnă am început proiectul și am scris primele episoade încă din primăvară așa că preproducția putea porni din timp…chiar dacă titlul, provizoriu, era unul oribil…„Îngerul răzbunării„!!??  Când s-a încheiat „Numai Iubirea „ și caravana care adunase zeci de mii de fani prin țară a poposit în Piața din fața Parlamentului am fost și eu invitat la gala finală. La sediul ProTv din Pache se înghesuiau cu toții, actorii, echipa, așteptând marea sărbătoare dar deja castingul pentru T2 –așa cum era desemnat noul serial- se apropia de finalizare. Am niște amintiri amestecate despre ziua aceea de vară, orgoliul meu a dat în fierbere văzând că, pe rând, interpreții și producătorii luau loc în limuzine pentru a ajunge la scenă traversând covorul roșu în aclamațiile fanilor…Am ajuns și eu cu un microbuz însoțind cele 3 frumoase fete care urmau să joace în LDI – Nicoleta Luciu, Mihaela Bărluțiu, Nicole Gheorghiu, se pare că misiunea mea era să le prezint pe scenă publicului dar până atunci m-am învârtit fără rost prin culise unde se amenajase un cort. Iura Luncașu, la fel de stingher ca și mine, propunea la un moment dat că ar fi mai bine să plecăm la o bere. Poate era mai bine…Din spate se simțea reacția publicului, NI plăcuse…eu n-am reținut decât vocea Oanei Zăvoranu care-și urla „șlagărul” pentru care scrisesem câteva versuri strîmbe iar Iura le inventase o „muzică„…„Ești soarele meu, ești viața mea, ești aerul pe care îl respir…” fragmentul parodic pe care de multe ori l-au reluat Cârcotașii chipurile „pe  bune„…

Apropo de casting doar puține lucruri…Al doilea rol feminin de „subretă„ a fost dificil de distribuit, pe probele vizonate eu optam pentru Nicole Gheorghiu dar o vreme a fost antrenată pe aceiași partitură și Simona Ștefănescu. Nicole nu a dezamăgit, deși nu avea vârsta personajului –era mai mare- exact invers ca în cazul Mihaelei Bărluțiu care a înfruntat un rol complicat, peste vârsta ei, dar s-a descurcat excelent…Mai greu a fost cu personajul care trebuia să apară doar în primele episoade și să „moară„…s-au pronunțat nume mari, gen Sergiu Nicolaescu, Dorel Vișan dar a acceptat Florin Piersic cu care am colaborat de parcă eram prieteni din tinerețe. Lui Florin i-a plăcut mult și ar mai fi jucat iar eu m-am conformat și i-am inventat un personaj de lungă durată, fratele geamăn venit din Canada. Dar greul urma să cadă pe umerii Adelei și ai lui Dan Bordeianu. Adela Popescu fusese o revelație în NI prin prospețimea și naturalețea ei pe care i le-am regăsit intacte la ultima noastră colaborare cu „Îngerașii”.  În vacanța dinaintea filmărilor, pe o plajă din Grecia, Adela aproape a cedat nervos de teamă că nu va putea înfrunta complexitatea personajului Alexandra. N-a fost așa, a muncit și a izbutit dar scrupulele ei o onorează, cu adevărat și-a construit o carieră de profesionistă și aș revedea-o oricând cu plăcere într-un film…

Lucruri frumoase am de spus și despre alți actori cu personalitate care ne-au ajutat să construim un serial puternic …Bebe Cotimanis, Sebastian Papaiani, Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Rodica Negrea…Am avut din păcate și o reacție neplăcută din partea Cezarei Dafinescu, nemulțumită că personajul ei a fost „suprimat„  Desigur, lucrul la un serial înseamnă mult și pentru un actor, oricâtă carieră ar avea în spate sau în față..prezența pe sticlă, extrem de importantă și nu în ultimul rând banii. E oare vina lor că din salariile oferite de teatre ca și din pensiile primite după ani de strălucire pe scenă nu se poate trăi? Cu oarece ipocrizie în acei ani a avut loc un fel de controversă, „puriștii„ considerau o decădere să joace în telenovele – mai ales că nu erau invitați. Am ajuns să citesc în presă declarația unui actor onorabil –nu-i mai spun numele pentru că între timp s-a stins din viață- care afirma sus și tare că a refuzat să joace în LDI pentru că i se pare o degradare a meseriei. Mirat l-am întrebat pe Alex Cseh, producătorul nostru, dacă maestrul respectiv primise vreo ofertă de la noi, ei bine, nu, nici vorbă! Apoi s-au înmulțit ofertele, mai multe posturi tv au produs ficțiune si nemulțumiții s-au risipit, oare astăzi cand nu se mai produce mare lucru e mai bine?

Apropo de suprimarea personajului interpretat de Cezara…Recunosc că am cedat cerinței producătorilor și am „omorât-o„ mai devreme decât prevăzusem dar asta face parte din „frumusețea„ meseriei de scenarist…

De la serial la roman si film

Tot despre LDI…nici nu realizam că trebuie să ajung la 200 de episoade…aveam atâtea personaje încărcate cu probleme care-și cereau dreptul la acțiune. Astăzi revăzând „Clona!, un serial  din 2001 care rămâne un blockbuster strângător de audiență datorită originalității unor abordări, mă irită lungimile evidente, în partea „musulmană„ personajele parcă n-au altă treabă decât să dea petreceri interminabile și să danseze, în partea „catolică” combaterea drogurilor a permis introducerea exagerată a documentarului în ficțiune….Cum să ajungi la capătul poveștii evitând repetițiile și lungirea peste măsură a unor acțiuni? Prima soluție este introducerea, treptat, a unor noi personaje și acest lucru m-a ajutat din plin în LDI mai ales când aceste apariții noi erau jucate de Florin Piersic, Gh Visu, Ioana Ginghină, Ilinca Goia …Condiția este însă ca noile personaje să fie integrate cu adevărat  în povestea principală și să nu rămână simple apariții decorative. Alt secret profesional ar fi…descoperirea pe parcurs, mai ales spre final, a unor legături nebănuite între personaje – relații de rudenie, de dragoste sau dușmănie etc- sau a unor fațete ascunse ale personalității lor pe care nu le bănuiai– cazul ”Combinatorului ”din LDI-jucat perfect de Gelu Nițu, actor cu un stil discret care mă va fermeca și în „Daria…”, al trecutului criminal al Amaliei etc.

Câteva cuvinte despre finalul serialului, cartea și filmul care au urmat… Mai fusesem îndemnat să scriu un roman și înainte  dar nu mi-am putut gospodări timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere dar nu le aveam. Totuși, în anii mai ușori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vară” din care am folosit din plin personaje și situații in primele mele 2 telenovele.  Acum se punea problema finalului serialului. Era ”Lacrimi de iubire” o telenovelă tipică? Eu zic că nu.  “Cine se mulțumește cu un final in care eroii și-au găsit fericirea intr-un sărut sau o nuntă ar fi bine să afle ca au de a face nu cu un sfărșit ci cu un nou început” mi-am permis să scriu in postfața carții ”Lacrimi de iubire”. Uram finalurile pline de falsitate cu nunta ca încununare a iubirii?! Cu Ruxandra Ion am cazut de acord că succesul LDI merita urmat de un film de lung metraj și o carte iar sfârșitul serialului să fie o poartă deschisă spre film. Astfel, cei doi protagonisti, în serial Adela și Dan, se regăseau la malul mării, locul unde se înfiripase iubirea lor . Țin mult la acest final și îl citez așa cum apare in roman:  “Alexandra se opri brusc pentru că simți prezența cuiva care îi tulbura liniștea. Își șterse o lacrimă și ridică ochii. Atunci il văzu pe Andrei la câțiva pași de ea, privind-o in tăcere, era el și nu o iluzie, era chiar Andrei iar pe obrazul lui se zărea o boabă de lichid cristalină. Poate era o picătură rătăcită de ploaie. Poate erau lacrimi de iubire”. Ideea ca ei doi să termine ultimul episod in tăcere, nemișcați, privindu-se unul pe altul mi s-a parut expresivă și suficientă dar am avut un șoc privind ce ieșise la Tv…cei doi își intorceau pur și simplu spatele, plecând in direcții opuse. Nu mai exista nicio rază de speranță, cat de mică și pe bună dreptate fanii au explodat pe forumuri, strigându-și nemulțumirea. Pe de altă parte din nou regia dovedea că nu stăpânește și nu valorifică adevăratul atu al ecranului, figura umană, expresivitatea imaginii și nu a vorbelor.. Chipurile era o soluție de promovare a filmului menit  să aducă la lumină dragostea dintre cei doi și să ii trimita spre o posibila nuntă…dar serialul e o lucrare de sine stătătoare și merita sa nu aiba un final dezamagitor. Happy endul nu e obligatoriu chiar după 200 de apisoade. Plecarea celor doi in direcții opuse, decisă fără să fiu întrebat, mi-a lăsat și mie un gust amar. Cât despre film…a fost destul de banal,excepție fiind câteva prestații savuroase, Bebe Cotimanis, Carmen Tănase și Elvira Deatcu, îndeosebi, Mirela Oprișor într-o secvență micuță, fermecătorulPapadopol ….Și totuși am avut o premieră personală…am pășit prima dată pe covorul roșu…cu toate că nu sunt deloc mândru de scenariul în care și-au băgat contribuția mai mulți  binevoitori știuți sau neștiuți…S-a terminat aici povestea celor doi tineri acum alergând pe motocicleta spre…viitor? Cine știe? Poate s-au căsătorit, au copiii și se vor iubi pana la adânci bătrâneți. Poate căsătoria n-a mers, ținând seama de antecedentele lor sentimentale, poate au și  divorțat, fiecare perseverând pe cariera lui de succes. Poate nu s-au căsătorit…Poate au avut un accident…Cea mai plauzibilă variantă ar trebui să se sprijine pe caracterele personajelor. Forumiștii, și LDI a avut 51.000 de postari…obișnuiau să-și imagineze mereu alte soluții comentând, criticând, propunând acțiuni, atitudini pe care, în general, le citeam din curiozitate. Dar …fiecare imaginează povestea așa cum vrea el, scenaristul prezintă povestea lui.…feedbackul e folositor dar există un singur serial nu o multitudine, cel care acum împlinește 10 ani de istorie.

E adevărat că și lipsa de viziune regizorală și-a spus cuvântul adesea dar câți adevărați regizori de film avem și câți au lucrat pentru serialele tv? Cei mai mulți sunt la bază actori neîmpliniți și asta se vede în tratarea cadrelor, în efortul chinuit de a da de lucru ceva actorilor ca să le creeze mișcare a corpului sau a mîinilor, în preferința pentru cadrul general „de scenă„, în necunoașterea expresivității prim planului sau detaliului. Eu am fost foarte rar la filmări și atunci n-am spus nimic, e adevărat, dar anumite reacții am avut către producători, fără succes. De pildă, la „Îngerașii”, faptul că episoadele ieșeau prea scurte se datora după mine viziunii preponderent teatrale, lipsei de tratare cinematografică a relației dintre personaje. Cei care au lucrat mereu în platouri, actorii, operatorii de imagine, tehnicienii pot cel mai bine evalua prestația regizorală și au făcut-o, dar puțini cu voce tare. Pe de altă parte…să nu exagerăm. Serialele noastre, câte au fost ele, au avut și alte vulnerabilități…

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli, nicăieri în lume, cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.

Meseria dar și orgoliul de scenarist

Scenaristul trebuie adesea să se conformeze unor „comenzi„ mai ales pe durata unui serial, să găsească soluții , să schimbe scene în caz de forță majoră…astfel s-a întâmplat cu rolul lui Iurie Darie în NI, Iura era bolnav, a suferit o operație și cu părere de rău i-am restrâns partitura, avea de altfel să fie ultimul său rol…Cu mare bucurie am inventat un personaj pentru Florin Piersic în LDI care avea poftă să joace. Dar  mi-e mai greu să înțeleg argumente gen „are copiii și trebuie să-i hrănească„ sau că respectivul e dificil la filmare …De pildă nu știu cui nu plăcea Vlad Rădescu dar nici vorbă să accept să-i reduc partitura din NI, absolut importantă în dramaturgia filmului  cât despre Îngerașii am descoperit că, după plecarea mea înaintea ultimei treimi din serial, personajul său a dispărut…Ca scenarist  îmi asum anumit orgoliu pentru o meserie în care mi-am dorit să las ceva în urmă, cer scuze celor pe care i-am supărat, dar regret enorm că n-am reușit să impun mai mult respect pentru persoana care mânuiește condeiul. În mulții mei ani de televiziune, în special la TVR, am făcut de toate și management și producție, am fost și sunetist, regizor de montaj, regizor de scenă, operator , am cărat decoruri, am scris texte de cântece și versuri …chiar și mai târziu, la Abracadabra, am ajutat la sunet, la producție dar ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli, cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu Păcatele Evei unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Cum nici achiziționarea unui scenariu străin – cum s-a întâmplat în special la Iubire ca în filme dar și în multe seriale ProTv- nu e o soluție simplă. Poate cheia ar fi să nu respecți cu strictețe originalul. Întrucât în contractele mele cedam producătorilor toate drepturile nici măcar nu am știut /darmite să primesc bani/ când unele scenarii au fost vândute și produse aiurea. Astfel doar întâmplător pe internet mi-am găsit numele ca scenarist al serialului polonez Tylko Miloscz! Era vorba de Numai Iubirea /și le mulțumesc pentru decența de a-mi păstra semnătura/ iar polonezii adaptaseră perfect acțiunea, restrângând-o, micșorând numărul de episoade etc… Îmi pare rău, de pildă, că unul din puținii scenariști talentați, Mimi Brănescu nu găsește comenzi pe măsura posibilităților sale, regret că puținii colegi în care am crezut, cum este Sorina Ungureanu, au fost dați la o parte în favoarea unor neaveniți. Am o vârstă când sunt puține speranțe să mai văd un reviriment important al ficțiunii românești. Nu se va întâmpla prea repede așa cum va persista alt regret al meu, dispariția programelor tv originale pentru copiii. Sigur, puteam sa mai prelungesc colaborarea cu producatorii mei dar n-am reusit, nici eu nici ei, sa trecem peste orgolii. Recunosc, după succesele cu NI și LDI orgoliul meu creștea…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – Daria, iubirea mea în timp ce în Iubire ca în filme /pornit după scenariul unui serial sudamerican/ cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la Daria…m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la Îngerașii a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Practic, nu reuseam sa gasesc o continuare de substanță a povestii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 si mi se cerea sa ma supun. Nu am facut-o pentru ca mi se parea mai important adevarul  dramaturgic, nu imi placea sa lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la Cu dădaca în bucătărie /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.  Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile… Am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini vreo 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizor să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale. Trecând peste lupta de orgolii trebuie sa recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după Îngerașii am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu Numai iubirea…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe acolo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi.