2015 -10 ani de la LACRIMI DE IUBIRE

Desigur,după succesul neașteptat de mare cu Numai Iubirea trebuia să continuăm și nu oricum, cu un serial de o durată dublă, 200 de episoade! Au trecut zece ani de atunci….

Era o perioadă de emulație, ratingul mult peste așteptări de la NI a adus un plus de încredere, s-au investit mai mulți bani și, deodată, s-a pornit la lucru pe 2 fronturi, protagoniștii au fost și ei împărțiți, Adela și Dan au rămas la LDI, Papadopol și Oana Zăvoranu au trecut la „Păcatele Evei”, scris la început de o tânără pe nume Veronica Cara de care nu-mi amintesc altceva decât o podoabă capilară abundentă…Din păcate „Păcatele” au fost un eșec din start devenind  o frână în ceea ce vedeam ca o impunere a genului …culmea e că în Imdb –Internet Movie Data base-am fost mult timp creditat ca autor deși doar am ajutat, după episodul 10- la salvarea serialului. Dar asta e altă poveste. Ca de obicei la început, mi-am conturat personajele, ele asigură substanța serialului și, dacă sunt bine elaborate, capătă propria viață și își cer singure acțiunile și cuvintele potrivite, având obiceiul să mă trezească noaptea din somn ca să-mi spună ce și cum să scriu.

Dacă premiera „Lacrimilor„ a fost în toamnă am început proiectul și am scris primele episoade încă din primăvară așa că preproducția putea porni din timp…chiar dacă titlul, provizoriu, era unul oribil…„Îngerul răzbunării„!!??  Când s-a încheiat „Numai Iubirea „ și caravana care adunase zeci de mii de fani prin țară a poposit în Piața din fața Parlamentului am fost și eu invitat la gala finală. La sediul ProTv din Pache se înghesuiau cu toții, actorii, echipa, așteptând marea sărbătoare dar deja castingul pentru T2 –așa cum era desemnat noul serial- se apropia de finalizare. Am niște amintiri amestecate despre ziua aceea de vară, orgoliul meu a dat în fierbere văzând că, pe rând, interpreții și producătorii luau loc în limuzine pentru a ajunge la scenă traversând covorul roșu în aclamațiile fanilor…Am ajuns și eu cu un microbuz însoțind cele 3 frumoase fete care urmau să joace în LDI – Nicoleta Luciu, Mihaela Bărluțiu, Nicole Gheorghiu, se pare că misiunea mea era să le prezint pe scenă publicului dar până atunci m-am învârtit fără rost prin culise unde se amenajase un cort. Iura Luncașu, la fel de stingher ca și mine, propunea la un moment dat că ar fi mai bine să plecăm la o bere. Poate era mai bine…Din spate se simțea reacția publicului, NI plăcuse…eu n-am reținut decât vocea Oanei Zăvoranu care-și urla „șlagărul” pentru care scrisesem câteva versuri strîmbe iar Iura le inventase o „muzică„…„Ești soarele meu, ești viața mea, ești aerul pe care îl respir…” fragmentul parodic pe care de multe ori l-au reluat Cârcotașii chipurile „pe  bune„…

Apropo de casting doar puține lucruri…Al doilea rol feminin de „subretă„ a fost dificil de distribuit, pe probele vizonate eu optam pentru Nicole Gheorghiu dar o vreme a fost antrenată pe aceiași partitură și Simona Ștefănescu. Nicole nu a dezamăgit, deși nu avea vârsta personajului –era mai mare- exact invers ca în cazul Mihaelei Bărluțiu care a înfruntat un rol complicat, peste vârsta ei, dar s-a descurcat excelent…Mai greu a fost cu personajul care trebuia să apară doar în primele episoade și să „moară„…s-au pronunțat nume mari, gen Sergiu Nicolaescu, Dorel Vișan dar a acceptat Florin Piersic cu care am colaborat de parcă eram prieteni din tinerețe. Lui Florin i-a plăcut mult și ar mai fi jucat iar eu m-am conformat și i-am inventat un personaj de lungă durată, fratele geamăn venit din Canada. Dar greul urma să cadă pe umerii Adelei și ai lui Dan Bordeianu. Adela Popescu fusese o revelație în NI prin prospețimea și naturalețea ei pe care i le-am regăsit intacte la ultima noastră colaborare cu „Îngerașii”.  În vacanța dinaintea filmărilor, pe o plajă din Grecia, Adela aproape a cedat nervos de teamă că nu va putea înfrunta complexitatea personajului Alexandra. N-a fost așa, a muncit și a izbutit dar scrupulele ei o onorează, cu adevărat și-a construit o carieră de profesionistă și aș revedea-o oricând cu plăcere într-un film…

Lucruri frumoase am de spus și despre alți actori cu personalitate care ne-au ajutat să construim un serial puternic …Bebe Cotimanis, Sebastian Papaiani, Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Rodica Negrea…Am avut din păcate și o reacție neplăcută din partea Cezarei Dafinescu, nemulțumită că personajul ei a fost „suprimat„  Desigur, lucrul la un serial înseamnă mult și pentru un actor, oricâtă carieră ar avea în spate sau în față..prezența pe sticlă, extrem de importantă și nu în ultimul rând banii. E oare vina lor că din salariile oferite de teatre ca și din pensiile primite după ani de strălucire pe scenă nu se poate trăi? Cu oarece ipocrizie în acei ani a avut loc un fel de controversă, „puriștii„ considerau o decădere să joace în telenovele – mai ales că nu erau invitați. Am ajuns să citesc în presă declarația unui actor onorabil –nu-i mai spun numele pentru că între timp s-a stins din viață- care afirma sus și tare că a refuzat să joace în LDI pentru că i se pare o degradare a meseriei. Mirat l-am întrebat pe Alex Cseh, producătorul nostru, dacă maestrul respectiv primise vreo ofertă de la noi, ei bine, nu, nici vorbă! Apoi s-au înmulțit ofertele, mai multe posturi tv au produs ficțiune si nemulțumiții s-au risipit, oare astăzi cand nu se mai produce mare lucru e mai bine?

Apropo de suprimarea personajului interpretat de Cezara…Recunosc că am cedat cerinței producătorilor și am „omorât-o„ mai devreme decât prevăzusem dar asta face parte din „frumusețea„ meseriei de scenarist…

De la serial la roman si film

Tot despre LDI…nici nu realizam că trebuie să ajung la 200 de episoade…aveam atâtea personaje încărcate cu probleme care-și cereau dreptul la acțiune. Astăzi revăzând „Clona!, un serial  din 2001 care rămâne un blockbuster strângător de audiență datorită originalității unor abordări, mă irită lungimile evidente, în partea „musulmană„ personajele parcă n-au altă treabă decât să dea petreceri interminabile și să danseze, în partea „catolică” combaterea drogurilor a permis introducerea exagerată a documentarului în ficțiune….Cum să ajungi la capătul poveștii evitând repetițiile și lungirea peste măsură a unor acțiuni? Prima soluție este introducerea, treptat, a unor noi personaje și acest lucru m-a ajutat din plin în LDI mai ales când aceste apariții noi erau jucate de Florin Piersic, Gh Visu, Ioana Ginghină, Ilinca Goia …Condiția este însă ca noile personaje să fie integrate cu adevărat  în povestea principală și să nu rămână simple apariții decorative. Alt secret profesional ar fi…descoperirea pe parcurs, mai ales spre final, a unor legături nebănuite între personaje – relații de rudenie, de dragoste sau dușmănie etc- sau a unor fațete ascunse ale personalității lor pe care nu le bănuiai– cazul ”Combinatorului ”din LDI-jucat perfect de Gelu Nițu, actor cu un stil discret care mă va fermeca și în „Daria…”, al trecutului criminal al Amaliei etc.

Câteva cuvinte despre finalul serialului, cartea și filmul care au urmat… Mai fusesem îndemnat să scriu un roman și înainte  dar nu mi-am putut gospodări timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere dar nu le aveam. Totuși, în anii mai ușori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vară” din care am folosit din plin personaje și situații in primele mele 2 telenovele.  Acum se punea problema finalului serialului. Era ”Lacrimi de iubire” o telenovelă tipică? Eu zic că nu.  “Cine se mulțumește cu un final in care eroii și-au găsit fericirea intr-un sărut sau o nuntă ar fi bine să afle ca au de a face nu cu un sfărșit ci cu un nou început” mi-am permis să scriu in postfața carții ”Lacrimi de iubire”. Uram finalurile pline de falsitate cu nunta ca încununare a iubirii?! Cu Ruxandra Ion am cazut de acord că succesul LDI merita urmat de un film de lung metraj și o carte iar sfârșitul serialului să fie o poartă deschisă spre film. Astfel, cei doi protagonisti, în serial Adela și Dan, se regăseau la malul mării, locul unde se înfiripase iubirea lor . Țin mult la acest final și îl citez așa cum apare in roman:  “Alexandra se opri brusc pentru că simți prezența cuiva care îi tulbura liniștea. Își șterse o lacrimă și ridică ochii. Atunci il văzu pe Andrei la câțiva pași de ea, privind-o in tăcere, era el și nu o iluzie, era chiar Andrei iar pe obrazul lui se zărea o boabă de lichid cristalină. Poate era o picătură rătăcită de ploaie. Poate erau lacrimi de iubire”. Ideea ca ei doi să termine ultimul episod in tăcere, nemișcați, privindu-se unul pe altul mi s-a parut expresivă și suficientă dar am avut un șoc privind ce ieșise la Tv…cei doi își intorceau pur și simplu spatele, plecând in direcții opuse. Nu mai exista nicio rază de speranță, cat de mică și pe bună dreptate fanii au explodat pe forumuri, strigându-și nemulțumirea. Pe de altă parte din nou regia dovedea că nu stăpânește și nu valorifică adevăratul atu al ecranului, figura umană, expresivitatea imaginii și nu a vorbelor.. Chipurile era o soluție de promovare a filmului menit  să aducă la lumină dragostea dintre cei doi și să ii trimita spre o posibila nuntă…dar serialul e o lucrare de sine stătătoare și merita sa nu aiba un final dezamagitor. Happy endul nu e obligatoriu chiar după 200 de apisoade. Plecarea celor doi in direcții opuse, decisă fără să fiu întrebat, mi-a lăsat și mie un gust amar. Cât despre film…a fost destul de banal,excepție fiind câteva prestații savuroase, Bebe Cotimanis, Carmen Tănase și Elvira Deatcu, îndeosebi, Mirela Oprișor într-o secvență micuță, fermecătorulPapadopol ….Și totuși am avut o premieră personală…am pășit prima dată pe covorul roșu…cu toate că nu sunt deloc mândru de scenariul în care și-au băgat contribuția mai mulți  binevoitori știuți sau neștiuți…S-a terminat aici povestea celor doi tineri acum alergând pe motocicleta spre…viitor? Cine știe? Poate s-au căsătorit, au copiii și se vor iubi pana la adânci bătrâneți. Poate căsătoria n-a mers, ținând seama de antecedentele lor sentimentale, poate au și  divorțat, fiecare perseverând pe cariera lui de succes. Poate nu s-au căsătorit…Poate au avut un accident…Cea mai plauzibilă variantă ar trebui să se sprijine pe caracterele personajelor. Forumiștii, și LDI a avut 51.000 de postari…obișnuiau să-și imagineze mereu alte soluții comentând, criticând, propunând acțiuni, atitudini pe care, în general, le citeam din curiozitate. Dar …fiecare imaginează povestea așa cum vrea el, scenaristul prezintă povestea lui.…feedbackul e folositor dar există un singur serial nu o multitudine, cel care acum împlinește 10 ani de istorie.

E adevărat că și lipsa de viziune regizorală și-a spus cuvântul adesea dar câți adevărați regizori de film avem și câți au lucrat pentru serialele tv? Cei mai mulți sunt la bază actori neîmpliniți și asta se vede în tratarea cadrelor, în efortul chinuit de a da de lucru ceva actorilor ca să le creeze mișcare a corpului sau a mîinilor, în preferința pentru cadrul general „de scenă„, în necunoașterea expresivității prim planului sau detaliului. Eu am fost foarte rar la filmări și atunci n-am spus nimic, e adevărat, dar anumite reacții am avut către producători, fără succes. De pildă, la „Îngerașii”, faptul că episoadele ieșeau prea scurte se datora după mine viziunii preponderent teatrale, lipsei de tratare cinematografică a relației dintre personaje. Cei care au lucrat mereu în platouri, actorii, operatorii de imagine, tehnicienii pot cel mai bine evalua prestația regizorală și au făcut-o, dar puțini cu voce tare. Pe de altă parte…să nu exagerăm. Serialele noastre, câte au fost ele, au avut și alte vulnerabilități…

Reclame

Ce mai fac actorii nostri?

Insuccesul evident al ProTV cu ”Lecții de viață” repune în discuție nu doar firava tratare a poveștilor pentru micul ecran ci mai ales folosirea actorilor. Interpreții – că actori nu pot fi numiți- sunt folosiți în reality-showuri sub pretextul că seamănă mai bine cu ”omul de pe stradă”, într-un demers de neorealism târziu. Sigur că nu noi am inventat asta, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar n-a rezistat decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem pune punct discuției. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. Dar actorii noștri ce mai fac, v-ați întrebat? Unii mai apar pe micul ecran ca prezentatori, membri în jurii, concurenți în reality-uri alături de mari vedete ca Vica nu știu cum, fostă amantă, Larisa nu știu cum fostă soție de celebritate sau mai ales Alina Plugaru, fostă vedetă porno. Îi mai vedeți prin reclame. Aflați despre ei că trăiesc, au proiecte, joacă mai mult sau mai puțin pe scenă, cântă…Am avut norocul să-i văd pe viu, mult prea de mult, pe un George Vraca, Birlic, Giugaru, Calboreanu, Costache Antoniu și alte nume mari cu care aș putea umple pagini întregi, am avut șansa să colaborez cu Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Florin Piersic…cu toții avem norocul că există filme, și nu puține, care au păstrat pentru posteritate memoria unor asemenea interpreți. Dar generațiile de actori care sunt acum în plină putere creatoare ce șansă au să nu rămână ascunși publicului de azi și de mâine? Să fiu mai concret. Bebe Cotimanis, un mare actor care s-a împlinit pe scena de teatru dar s-a făcut larg cunoscut prin câteva compoziții de excepție în seriale Tv o să rămână pe veci cu acele filme de arhivă care, oricât se reiau, rămân fixate în trecut? Că doar n-o să facă epocă în rolul de jurat așezat alături de Mihaela Rădulescu /pe care,în treacăt fie spus, unii se încăpățânează s-o numească divă deși singura noastră divă adevărată este Angela Gheorghiu. Dar atunci de ce te miri că orice cântăreț, nici măcar manelist, e socotit vedetă…./ Sau Alexandru Papadopol, din generația mai tânără, un actor care și-a dat măsura în film ca și în seriale/rolul făcut de el în ”Daria, iubirea mea” fiind excepțional!/, e sortit să rămână o prezență obscură prin reclame? Nu mai vorbesc despre tinerii care, încercând parfumul meseriei cu destul succes, gen Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Vicky Răileanu, Răzvan Fodor etc. au ajuns să-și caute alte preocupări în lipsa de oferte actuală. Desigur actori de teatru ca Elvira Deatcu, Dan Bordeianu, Gelu Nițu  își văd mai departe de meserie chiar dacă strălucirea de pe ecran s-a stins iar Carmen Tănase are mai mult timp să dedice pasiunii ei principale, cățeii. Octav Strunilă se mai zbate, și bine face, încercând să fie și scenarist și actor și regizor dar cu sprijin firav. Cât despre șansa pe care ar oferi-o micul ecran, în special serialul, descoperirii și încurajării de noi talente să nu mai vorbim.

Cine are nevoie de seriale?

..

“Publicul pretențios râde de ele, iar snobii le repudiaza de-a dreptul, ca pe manele. Si totusi, telenovelele romanești sunt cu un pas inainte pentru industria autohtona de televiziune, prin ratinguri si complexitatea productiei…. scria  in 2005 Iulian Comanescu… O telenovela este dintru inceput o afacere rentabila: costuri mici de productie si un public-tinta asemanator cu cel al produselor precum detergentii, ustensilele de bucatarie ori cremele de infrumusetare…Fara relevanță estetica in sine, prin complexitatea productiei, telenovelele sunt premise pentru aparitia altor seriale, mai interesante…” Asa se gandea in 2005 –si in citatele de mai sus se ascunde disprețul, superioritatea, nu atât față de autori cat mai ales față de public. Au trecut 10 ani si telenovela romaneasca a fost ingropata, spre satisfactia multor pretentiosi ..problema e ce s-a pus in loc? Daca e dupa audienta serialele turcesti domina piata si au castigat batalia, Imperiul Otoman e resuscitat! Aruncandu-mi privirea abia acum la reluare pe Suleyman nu pot sa nu remarc cat de omenos si drept era sultanul, cum ii pedepsea el pe impilatorii poporului –ei,impilatorii popoarelor-  cum  ii cucerea el pe  ghiaurii necredinciosi intre doua povesti de alcov … sau de harém. Cam in stilul in care evocau istoria cineastii nostri pe vremea lui Ceausescu, desigur, fara incurcaturi amoroase….Telenovelele latino-americane reușesc totuși să reziste și AcasăTv se menține pe un loc bun în topul audiențelor, deci are un public fidelizat. Recunosc, nu am reușit niciodată să mă apropii de ele – cu excepția unor seriale braziliene, Clona și Terra Nostra. Melodramele hispano-americane păcătuiesc prin șablonizare dar și aceasta e rezultatul unei hiperproducții, mexicanii în special le fabrică în serie iar conflictele și tiparea personajelor sunt deja banalizate…după reluarea Clonei am încercat să privesc Las Bravo cu Edith Gonzalez și mi s-a aplecat repede, am renunțat. …e interesant de văzut evoluția genului, felul în care melodrama romantică inițială a incorporat în timp teme de actualitate socială legate de violența urbană, consumul de droguri, homosexualitate, rasism , adaptarea tradițiilor la mediul modern, schimbările din societate și familie ..diversificându-se de asemenea categoriile clasice ale genului – melodrama clasei de jos- tipul Cenușăreasa, fata săracă îndrăgostită de un tânăr bogat în ciuda opoziției familiei, melodrama istorică, avatarurile adolescenței /teen-drama/, comedia romantică /cum am încercat cu Îngerașii/ etc. Punerea în discuție a unor valori sociale sau morale nu poate fi negată și, dincolo de șabloane și  artificialitate care nu puteau lipsi genul „romance„ nu merită a fi înlăturat cu un simplu gest disprețuitor de elitist iar neînțelegerea faptului că publicul are nevoie și de asemenea vehicule care aduc în discuție valori, atitudini, experiențe e dureroasă. Întotdeauna celor care strâmbă din nas am să le spun, bine, dar ce propuneți în loc? Pe de altă parte prezența în distribuția acestor seriale a unor actori importanți a adus un plus de profesionalism. E o jignire să spui că un Florin Piersic, Sebastian Papaiani, Iurie Darie, Adrian Pintea și mulți alții au acceptat rolurile pentru bani, așa cum e o jignire că salariile și pensiile lor sunt sau amărâte! Dar în țara asta în care s-au furat miliarde este normal ca un profesor să aibă ca pensie puțin peste 1000 de lei pe lună, așa cum are și un actor ca Mircea Albulescu.! Nici măcar TVR care avea  prin tradiție șansa de a produce teatru de televiziune nu-și mai face datoria, frecvența reluărilor din anii când se producea oferindu-ne doar șansa de a vedea sau revedea monștri sacri ai genului. Dacă nici teatrul Tv nu mai  corespunde exigențelor epocii să-i folosim pe actorii noștri, mulți de excepție, în alte producții cum se spune „mai interesante”…dar care? Manele nu știu să interpreteze…Trebuie să așteptăm să decadă,  să-i vedem la mila oamenilor, așa cum se întâmplă cu Mitică Popescu? Presa, în deceniul trecut,  a fost plină de „curiozități„ din spatele serialelor realizate de ProTv și Antena1 speculând latura comercială, căutând să afle ce bani sunt în joc …de pildă s-a considerat că un episod putea costa cam 20.000 de euro ceea ce, să recunoaștem, nu e deloc mult. Nu am informații despre aspectul financiar știu doar că nu m-am îmbogățit, vorba fiului meu, cu cele 5 scenarii de serial realizate poate aș fi făcut avere în altă parte dar asta e o iluzie, suntem ceea ce suntem. Prefer să-l cred pe Florin Piersic care spunea despre prezența lui în LDI „… la urma urmei, de ce n-aş fi fost curios, chiar tentat să interpretez un rol în această telenovelă care mi-a dat ocazia să intru din nou pe platourile de filmare, locul unde m-am simţit atât de bine în cele patruzeci şi şase de apariţii în filme româneşti?“ . De ce nu? …ar trebui să fie întrebarea cheie. Cât timp serialele făceau audiență deși invidioșii strâmbau din nas toți ne gândeam la creșterile din viitor, acum e mai bine fără seriale, fără invidioși, fără viitor? Nu pot să neg că peste ruinele unor eforturi pe care nu le pot trece uitării a rămas un singur serial original care are publicul său și merge, Las Fierbinți. Cui îi place, să fie sănătos…

Meseria dar și orgoliul de scenarist

Scenaristul trebuie adesea să se conformeze unor „comenzi„ mai ales pe durata unui serial, să găsească soluții , să schimbe scene în caz de forță majoră…astfel s-a întâmplat cu rolul lui Iurie Darie în NI, Iura era bolnav, a suferit o operație și cu părere de rău i-am restrâns partitura, avea de altfel să fie ultimul său rol…Cu mare bucurie am inventat un personaj pentru Florin Piersic în LDI care avea poftă să joace. Dar  mi-e mai greu să înțeleg argumente gen „are copiii și trebuie să-i hrănească„ sau că respectivul e dificil la filmare …De pildă nu știu cui nu plăcea Vlad Rădescu dar nici vorbă să accept să-i reduc partitura din NI, absolut importantă în dramaturgia filmului  cât despre Îngerașii am descoperit că, după plecarea mea înaintea ultimei treimi din serial, personajul său a dispărut…Ca scenarist  îmi asum anumit orgoliu pentru o meserie în care mi-am dorit să las ceva în urmă, cer scuze celor pe care i-am supărat, dar regret enorm că n-am reușit să impun mai mult respect pentru persoana care mânuiește condeiul. În mulții mei ani de televiziune, în special la TVR, am făcut de toate și management și producție, am fost și sunetist, regizor de montaj, regizor de scenă, operator , am cărat decoruri, am scris texte de cântece și versuri …chiar și mai târziu, la Abracadabra, am ajutat la sunet, la producție dar ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli, cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu Păcatele Evei unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Cum nici achiziționarea unui scenariu străin – cum s-a întâmplat în special la Iubire ca în filme dar și în multe seriale ProTv- nu e o soluție simplă. Poate cheia ar fi să nu respecți cu strictețe originalul. Întrucât în contractele mele cedam producătorilor toate drepturile nici măcar nu am știut /darmite să primesc bani/ când unele scenarii au fost vândute și produse aiurea. Astfel doar întâmplător pe internet mi-am găsit numele ca scenarist al serialului polonez Tylko Miloscz! Era vorba de Numai Iubirea /și le mulțumesc pentru decența de a-mi păstra semnătura/ iar polonezii adaptaseră perfect acțiunea, restrângând-o, micșorând numărul de episoade etc… Îmi pare rău, de pildă, că unul din puținii scenariști talentați, Mimi Brănescu nu găsește comenzi pe măsura posibilităților sale, regret că puținii colegi în care am crezut, cum este Sorina Ungureanu, au fost dați la o parte în favoarea unor neaveniți. Am o vârstă când sunt puține speranțe să mai văd un reviriment important al ficțiunii românești. Nu se va întâmpla prea repede așa cum va persista alt regret al meu, dispariția programelor tv originale pentru copiii. Sigur, puteam sa mai prelungesc colaborarea cu producatorii mei dar n-am reusit, nici eu nici ei, sa trecem peste orgolii. Recunosc, după succesele cu NI și LDI orgoliul meu creștea…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – Daria, iubirea mea în timp ce în Iubire ca în filme /pornit după scenariul unui serial sudamerican/ cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la Daria…m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la Îngerașii a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Practic, nu reuseam sa gasesc o continuare de substanță a povestii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 si mi se cerea sa ma supun. Nu am facut-o pentru ca mi se parea mai important adevarul  dramaturgic, nu imi placea sa lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la Cu dădaca în bucătărie /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.  Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile… Am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini vreo 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizor să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale. Trecând peste lupta de orgolii trebuie sa recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după Îngerașii am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu Numai iubirea…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe acolo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi.

Un timp Acasa…

Am scris multi ani  povesti si seriale pentru copiii dar era timpul sa ma…maturizez. Am inceput in 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” si a fost urmat de “Dadaca la 2+1” in 2003 apoi doua sezoane cu un sitcom mai lung si mai elaborat, ”Casatorie de proba”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision, la randul lui condus de Mona Segal..  Era momentul sa apara o incercare mai curajoasa, un serial romanesc de mai larga respiratie, prima telenovela romaneasca. In perioada de tatonari mi s-a cerut sa adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele doua lumi erau atat de diferite! Se incercase la alta televiziune adaptarea unui serial strain, ”In familie”, fara mare succes si poate asta speriase dar pana la urma curajul a triumfat la AcasaTv si am scris ‘Numai iubirea”. La inceput a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru multi. Regizorul Iura Luncasu debutase in meserie la ’Casatorie de proba”. Adela Popescu era o eleva de 17 sal 18 ani – imi amintesc ca dadea bacalaureatul cand se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagonistilor…De altfel Adela, ca si Dan Bordeianu, actor bun, cu carisma, s-au impus prin probele filmate la casting si au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat sa le dezvolt partiturile. Oana Zavoranu a aparut si s-a impus ca o certitudine cand practic rolul Deei ramasese de izbeliste. Proba ei i-a convins pe toti dupa ce se incercasera multe variante, inclusiv Corina Danila. Pana la urma Corinei i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu sotía la mare cand s-a definitivat distributia si titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbari in scenariu. Ana era initial invatatoare, o tanara de vreo 20 de ani nestiutoare in ale dragostei…acum am facut-o profa de engleza cu ceva trecut amoros! Totusi, desi s-a achitat bine de rol si s-a bucurat de succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodata multumita , simtindu-se eclipsata de stralucirea personajului Oanei Zavoranu. Desigur,vina era a scenaristului.

In octombrie 2004 eram cu sotia la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu sotia lui Anne Louise si primeam pe mail stiri…sambata 2 octombrie a fost premiera si ratingul era neasteptat de mare 9,5 cu virfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei in noua casa unde locuiesc si astazi ne-am intors in Romania, aflasem ca ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9… Initial “Numai iubirea” ar fi trebuit sa aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus ca merita sa incercam 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta masina de PR a trustului Media Pro isi facea datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educatie sumara sau pensionare…cum se vehicula cu superioritate falsa despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenti, tineri cu diferite studii si profesii? Intregi generatii, de la 13 ani in sus, nu-si gasisera pana acum programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de fictiune, de productie romaneasca. Si nu era usor de facut, costa bani si cerea profesionisti. …Imi amintesc de seriozitatea si maturitatea Oanei Zavoranu care rezolva neasteptat de bine scene grele, de respectul cu care imi cerea “dom’Patriche, imi dati voie sa bag ceva texte de la mine?” si acceptam, asa cum ii lasam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatetea sa-mi arate in ciorna ce modificari propunea] pentru ca unii actori cautau sa adapteze personajul modului lor de exprimare. Altii nu-mi cereau voie, puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu exceptia lui Bartos , etern Sancho Panza, care juca toate rolurile in acelasi stil ceea ce insemna cabotinism. Ii sta mai bine ca prezentator cu casca in urechi…Dar sa ne gandim ca un serial ca acesta presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri in special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tanar si valoros, adesea nemultumit de scenarii dar prefera sa critice si sa schimbe pe la spate, fara sa incerce o discutie cu cartile pe masa…Oana a facut rolul vietii, a fost un atu pentru film, prestatia ei fiind usor tinuta in loc de interdictia data de Pepe de a nu se saruta cu altii!! Dupa primul episod unde Oana s-a cam giugiulit in pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [si la ce i-a folosit?] …In schimb cu Adela a fost un noroc ca intre ea si Bordeianu s-a nascut “prima dragoste”…relatia lor a facut bine serialului si celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai tarziu, ca nu e persoana multor relatii amoroase…cat despre talentul ei nativ sper ca s-au lamurit toti detractorii.Pe atunci se instalase o mentalitate elitista dupa care genul ‘romance” era de dispretuit iar actorii care acceptau roluri aici o faceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se laudau ca au refuzat oferte – desi nu li se facusera niciodata. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuti’ca Adela sau Dan in topurile actorilor romani era socotita o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate si s-a impus. Un serial de 100-200 de episoade nu este o gluma nici o improvizatie . Tot mai multe nume mari ale scenei si filmului romanesc ni se alaturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea si Gh. Visu. Moda reality-show-urilor in care se improvizeaza cu amatori sau actori necunoscuti intamplari din viata cotidiana neaparat bazate pe scandal verbal si violenta gratuita, programe ieftine si mai lesne de facut decat un serial de fictiune in toata regula inca nu venise. E drept, si noi aveam adesea amatori cum e Gabi Florea, dar de mare expresie! Ca si Augustin Viziru cu o prestatie mult peste cea a fratelui…
Si Nicoleta Luciu a depasit emotiile debutului. N-am intalnit femeie mai bine crescuta si mai serioasa ca Nicoleta…Frumusetea ei naturala, prezentele prin Playboy, usurinta cu care poza in ipostaze sexy te faceau sa o crezi o fiinta usuratica, pana o cunosteai. Am admirat straduinta ei de a invata, de a performa, pastrandu-si firea asezata si politicoasa…o politete dusa pana la a se adresa cu depasitul “sarut mana”unor oameni mult mai in varsta, eu si sotia mea…Dupa ce filmase, cu totala naturalete, o scena de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamagire pentru mine] , iesind din pat doar in slip…
”Lacrimi de iubire” a avut si urmari..un film si un roman. Mai fusesem indemnat sa scriu un roman si inainte dar nu mi-am putut gospodari timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere si nu le aveam.Totusi, in anii mai usori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vara’ din care am folosit din plin personaje si situatii in primele mele 2 telenovele. Cat despre film…a fost destul de banal, exceptie fiind cateva prestatii savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase si Elvira Deatcu, Mirela Oprisor intr-o secventa micuta, Papadopol ….Si totusi am trait o premiera…am pasit prima data pe covorul rosu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afara” am pasit cu sotia pe covorul rosu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine facea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist si pentru “Pacatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara,un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade. Vreo 10..Nemultumiti, dupa ce au renuntat la d-ra Cara, Ruxandra si Andrei Boncea m-au chemat atunci ca sa salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate si am cautat solutii…mai intai am vrut sa omor unul din gemeni , apoi l-am bagat in spital, am propus linii noi de actiune dar scenariul propriu zis l-au scris, uneori cu sfaturile mele,Sorina Ungureanu, astazi cea mai buna scenarista in domeniu si Maria Marinescu.
Urmatorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…in ciuda unor interpreti de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in nefiinta putin dupa incheierea filmarilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora si Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar in “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutata de colo colo in schema postului, obicei care pe mine ma streseaza, imi da senzatia ca programatorii se saboteaza singuri. Un serial isi familiarizeaza publicul tocmai prin constanta difuzarii, mutarea nu aduce de obicei cresteri de audienta si, in plus, un lucru inceput prost sfarseste si mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Raileanu, o timisoreanca expresiva si frumoasa, pe care multi o asemanau cu Romy Schneider si Adrian Stefan, care excelase dar in plan secund in NI si LDI nu au putut face pasul in fata .Se intampla des in meseria asta…e greu sa ai protagonisti care sa atinga stacheta de sus… Vazut a doua oara serialul nu pare deloc rau, mai ales datorita prestatiei actorilor dar si viziunii regizorale diferite. Orice s-ar spune, Iura Luncasu avea o formatie de actor, vedea ecranul ca o scena, cauta tot felul de solutii ca personajele sa se ocupe cu ceva, ii catara pe scaune, ii punea sa se tarasca pe jos, sa arunce cu portocale si cate si mai cate. Mi se parea mai cinematografica viziunea de acum a lui Alex Fotea care insista pe expresia figurilor…
“Ingerasii” trebuia sa fie o comedie romantica ..Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-ora care s-a dovedit bine aleasa pentru acest gen- “Ingerasii” a insemnat pentru mine placerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonista, cu Marian Rilea, in sfarsit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore si Dana Dembinski. Am avut cateva revelatii, asistand la intregul casting… simpatica Jenifer, pustoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…apoi Mihai Petre care se facuse celebru la “ Dansez pentru tine”.Mihai a venit la casting la intamplare…acasa, sotia mi-a sugerat sa inventez un rol pentru el si asa a debutat ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate,daca ar fi existat chimie intre el si Adela, pe parcurs, puteam duce personajul mai departe…Mai tarziu l-am vazut protagonist, alaturi tot de Adela, o indrazneala asupra careia prefer sa spun doar ca a fost un esec numit Aniela..
“Ingerasii” a reprezentat momentul retragerii mele, in iarna lui 2009 am depus actele de pensie si am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora. Descoperisem o hipertensiune de care nu stiam si care provenea din stres, am preferat sa ma retrag. E greu de crezut ca un om care lucreaza acasa in fata computerului, isi face programul cum vrea si nu se cearta cu nimeni [afara de nevasta…] se plange de stress. Dar in aceasta meserie sursele de stress si nemultumire sunt multe si o spun ca invatatura pentru altii. Cum am renuntat la Ingerasii inainte de final si de ce va trebui sa povestesc odata, tot ca un soi de invatatura..E adevarat, cum imi spune Sorina Ungureanu, ca un om care si-a pastrat puterea creatoare si scrie romane n-ar trebui sa se planga si n-am s-o mai fac, viata merge inainte…

Actorul si banii

”Dacă cineva îmi propune să joc într-o ghenă de telenovelă şi îmi dă nişte bani foarte buni, s-ar putea să zic O.K. Ştiu că nu o să mă uit la treaba aia şi nici măcar nu o să o pun la CV, dar nu e cazul, nu o să-mi propună nimeni“, spune Florin Piersic jr. Am avut onoarea să colaborez la ”Lacrimi…” cu tatăl dânsului și la fel am avut onoarea să colaborez cu actori ca Adrian Pintea, Marian Râlea, Bebe Cotimanis, Sebastian Papaiani, Tora Vasilescu, Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Vlad Rădescu, Iurie Darie, Sandu Mihai Gruia, Rodica Negrea, Rodica Popescu Bitănescu, Valentin Uritescu și mulți alții față de care juniorul cu tot CV-ul său e un pigmeu cu fițe. Oare de ce continuă să bântuie mentalitatea asta elitistă a unora față de serialul „romance?”. Oare prestația profesională a unor actori de toate generațiile prezenți pe micul ecran în seriale mai mult sau mai puțin reușite poate fi redusă la motivațiile mercantile? Actorul trebuie să joace, e menirea și destinul lui. Actorul trebuie să trăiască. Nu e vina actorului că teatrul a pierdut spectatori deși nivelul spectacolelor e încă ridicat, așa cum cinematograful de sală a pierdut spectatori în favoarea televiziunii, dar și la Tv teatrul sau producția de ficțiune au pierdut în fața reality-showurilor și altor improvizații , așa cum presa de calitate a rămas în urma tabloidelor. Să fie o evoluție necesară? De ce continuă să fie pline de spectatori sălile de teatru din Paris și sunt aproape 200? Nici în Londra nu sunt puține și sunt spectacole care se joacă timp de decenii…Ceea ce voiam să spun e aici: cum poate fi adus publicul în fața creației dacă actorii se feresc să joace sau, și mai rău, pun pe primul plan motivația financiară? A crede, cum implicit o face juniorul, că acceptarea unor roluri la Tv pentru că în teatre se câștigă puțin ..e nu doar o fiță ci o jignire adusă colegilor săi de breaslă. Să facem ca și în teatru să se câștige bine, adică normal. Să prețuim și să respectăm creatorul la orice nivel s-ar afla – interpretare, realizare, producție- , să dăm întâietate originalității . Sau, ca alternativă umoristică, să urmăm ideile hazoase pentru renașterea teatrului de pe blogul lui Mihai Frunză începând cu„ La fiecare nouă premieră să fie prezent şi un nou premier.”