Ce mai fac actorii nostri?

Insuccesul evident al ProTV cu ”Lecții de viață” repune în discuție nu doar firava tratare a poveștilor pentru micul ecran ci mai ales folosirea actorilor. Interpreții – că actori nu pot fi numiți- sunt folosiți în reality-showuri sub pretextul că seamănă mai bine cu ”omul de pe stradă”, într-un demers de neorealism târziu. Sigur că nu noi am inventat asta, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar n-a rezistat decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem pune punct discuției. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. Dar actorii noștri ce mai fac, v-ați întrebat? Unii mai apar pe micul ecran ca prezentatori, membri în jurii, concurenți în reality-uri alături de mari vedete ca Vica nu știu cum, fostă amantă, Larisa nu știu cum fostă soție de celebritate sau mai ales Alina Plugaru, fostă vedetă porno. Îi mai vedeți prin reclame. Aflați despre ei că trăiesc, au proiecte, joacă mai mult sau mai puțin pe scenă, cântă…Am avut norocul să-i văd pe viu, mult prea de mult, pe un George Vraca, Birlic, Giugaru, Calboreanu, Costache Antoniu și alte nume mari cu care aș putea umple pagini întregi, am avut șansa să colaborez cu Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Florin Piersic…cu toții avem norocul că există filme, și nu puține, care au păstrat pentru posteritate memoria unor asemenea interpreți. Dar generațiile de actori care sunt acum în plină putere creatoare ce șansă au să nu rămână ascunși publicului de azi și de mâine? Să fiu mai concret. Bebe Cotimanis, un mare actor care s-a împlinit pe scena de teatru dar s-a făcut larg cunoscut prin câteva compoziții de excepție în seriale Tv o să rămână pe veci cu acele filme de arhivă care, oricât se reiau, rămân fixate în trecut? Că doar n-o să facă epocă în rolul de jurat așezat alături de Mihaela Rădulescu /pe care,în treacăt fie spus, unii se încăpățânează s-o numească divă deși singura noastră divă adevărată este Angela Gheorghiu. Dar atunci de ce te miri că orice cântăreț, nici măcar manelist, e socotit vedetă…./ Sau Alexandru Papadopol, din generația mai tânără, un actor care și-a dat măsura în film ca și în seriale/rolul făcut de el în ”Daria, iubirea mea” fiind excepțional!/, e sortit să rămână o prezență obscură prin reclame? Nu mai vorbesc despre tinerii care, încercând parfumul meseriei cu destul succes, gen Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Vicky Răileanu, Răzvan Fodor etc. au ajuns să-și caute alte preocupări în lipsa de oferte actuală. Desigur actori de teatru ca Elvira Deatcu, Dan Bordeianu, Gelu Nițu  își văd mai departe de meserie chiar dacă strălucirea de pe ecran s-a stins iar Carmen Tănase are mai mult timp să dedice pasiunii ei principale, cățeii. Octav Strunilă se mai zbate, și bine face, încercând să fie și scenarist și actor și regizor dar cu sprijin firav. Cât despre șansa pe care ar oferi-o micul ecran, în special serialul, descoperirii și încurajării de noi talente să nu mai vorbim.