Actorii din Numai iubirea

Numai iubirea a rulat din nou pe micile ecrane, la Acasă Gold , poate căutând noi generații de privitori, poate mulțumind pe cei care caută confirmarea unor trăiri, poate confirmând nevoia din păcate azi neîmplinită de ficțiune românească . Au trecut mai bine de 10 ani de la lansarea serialului și mă simt îndrituit să privesc înapoi cu emoție…ce mai fac azi colaboratorii de atunci, actorii care s-au străduit să dea viață unor personaje, unor idei, unor valori? Pentru Alexandru Papadopol, actor înzestrat, am scris multe scenarii, începând cu sitcomurile 2+2 sau Căsătorie de probă iar rolul „fratelui rău„ din Daria …i-a ieșit de minune, ca și partitura din Lacrimi de iubire- filmul. Mă bucur să văd că joacă în filme sau pe scena de la Odeon, că participă la pregătirea viitorilor actori, sunt sigur că noi succese îi vor marca viitorul. De asemenea mă bucur că și-a găsit perechea…Ioana Ginghină juca roluri obscure la Creangă când a venit la castingul pentru NI . eu și Iura Luncașu am fost plăcut impresionați de verva ei și, de ce să n-o spun, de avantajele fizice, așa că a primit rolul lui Ildiko ulterior în Lacrimi arătând ce poate ca actriță. Cei doi au un copil frumos, botezat de Ruxandra, „mama telenovelelor”, am remarcat că o preocupă educarea micuților, problemele de sănătate totul denotând maturizare. Partenera din serial a lui Papi, Bianca Neagu este acum majoră, o adevărată domnișoară, studentă la Psihologie. Corina Dănilă își continuă cariera artistică, face pe moderatoarea la TVR, face politică în PSD…din păcate nu am auzit lucruri bune despre viața ei personală, s-a despărțit de tatăl fetiței ei Rianna care era un bebeluș simpatic când mi-a venit ideea să o invit în serial cu mama ei pe post de mătușă…

Despre Oana Zăvoranu nu retrag nimic din ceea ce am spus și scris, am colaborat excelent la NI, chiar și la Păcatele Evei, am apreciat seriozitatea ei contrastantă cu nonșalanța și tupeul pe care le afișa, am regretat că firea ei voluntară, încrederea nemăsurată de sine  a câștigat partida iar cariera ei artistică s-a încheiat în postura de „vedetă” a tabloidelor, încercarea de a supraviețui muzical fiind un eșec. Ca și personajul Deea – atât de tipic acelor ani și nu numai, când multe tinere căutau să parvină trecând prin paturile unor bărbați importanți- Oana nu avea voce, prostioara pe care am scris-o „Tu ești soarele meu…” chiar dacă a devenit șlagăr era o parodie iar ideea ei de a cânta pe bune, pe atunci presupun că la îndemnul lui Pepe și cu ajutorul tehnicii, nu a dat rezultate. Continui să cred că Oana, dacă ar fi avut încredere într-un manager, un impresar serios care să se ocupe de cariera ei ar fi performat în continuare…acum e prea târziu. Am vrut să-i scriu un rol și în a treia mea lucrare, Daria…dar mi s-a spus că a rupt legăturile cu ProTv pentru că nu voia să accepte un contract de exclusivitate. Nu este exclus, ProTv avea această tendință a „legării de glie„, oarecum firească în lupta cu concurența, tot așa cum ca scenarist trebuia să accept cedarea drepturilor de autor ceea ce a făcut ca pentru numeroasele reluări sau difuzările peste hotare, inclusiv vânzarea de formate, să nu fiu remunerat …așa am ajuns să figurez pe o mulțime de site-uri est-europene din Turcia în Rusia, sau să aflu pe internet că sunt scenaristul serialului Tylko miloscz, adaptat de polonezi după NI. M-am obișnuit…așa că toate e-bookurile mele sunt gratuite…Cu 2-3 ani în urmă, înainte ca „fabrica de seriale„ de la Acasă Tv să se închidă, am imaginat un proiect menit să resusciteze genul, o adaptare pornind de la ”Steaua fără nume” cu Oana Zăvoranu și Dan Bordeianu ca protagoniști, proiectul s-a materializat doar într-un roman…Pentru Dan Bordeianu, de asemenea, îmi exprim regretul că a fost eliminat fără milă într-un moment când era tot mai multă nevoie de protagoniști, variantele încercate în diferite telenovele dând evident greș. E drept că Dan, actor de talent, e un tip incomod, profesional vorbind nu mi-a plăcut adesea comportamentul lui dar nu pot să nu-i recunosc calitățile și regret dispariția lui din seriale chiar dacă obrăznicia sau nestatornicia l-au „scos„ de la inima multora. Aparițiile lui pe la diferite televiziuni ca și pe scena de la Nottara sunt importante dar prea puțin  pentru ceea ce e în stare să ofere ca meserie. Despre Adela Popescu am scris multe rânduri pentru că o consider marea mea reușită în conceperea unor personaje de serial de la NI la Lacrimi…și la Îngerașii. De la provinciala timidă de 18 ani care ne-a impresionat la casting prin autenticitatea și prospețimea ei la vedeta de azi, acum actriță cu diplomă, n-a trecut mult timp dar Adela a avut destule împliniri ca actriță și cântăreață iar acum când face 30 se pregătește să devină mamă…

Distribuția de la NI a inclus mulți actori de marcă pentru care am avut onoarea să scriu cât m-am priceput roluri cu oarece substanță. Tora Vasilescu, o doamnă adevărată , venea cu experiența unor ani buni de film ..Îmi amintesc că la prima repetiție de lectură s-a mirat că un scenarist în vârstă – aveam deja 60 de ani- știe limbajul șmecherilor de tip Terente, dar fiecare cu meseria lui..Pe Sebastian Papaiani nu l-am recunoscut din prima…Marele actor, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merita de la noi mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, gazdă desăvârșită ne-a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, eu, soția mea Lucia, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…acum avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică și un intelectual deosebit a făcut o bijuterie din rolul avocatului, deși deranja pe unii din echipa de producțție care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud și bine am făcut. Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR, ultima oară după 89 reînviind cuplul care făcuse deliciul copilăriei multora, Iura și Mihaela….ne mai vedeam în familie , venea cu Anca Pandrea la regretatul Cezar Tabarcea… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate dar n-a fost să fie. Iura –care deja avea greutăți în rostirea replicilor din cauza auzului a avut mari probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol…a trăit până în 2012 fără să mai poată juca așa cum și-ar fi dorit. Am avut neșansa să-i scriu rolul de adio așa cum mai târziu am făcut-o și pentru Adrian Pintea. Păcat. Mă înclin în fața memoriei unor mari actori…

Carmen Ionescu – de asemenea a primit trei roluri diferite și de la serial la  serial a dovedit că e o excelentă profesionistă…Pavel Bartoș a fost …Pavel Bartoș, în căutarea unui mare succes care a venit odată cu intrarea în postura de prezentator. Altă actriță de bună calitate, Ana Maria Moldovan, care are la activ multe prezențe în filme din 1999 până azi merita poate mai mult de la noi, a fost o vreme când mă gândeam că propunerea cuiva care o cunoștea mai bine de a încerca rolul Anei n-ar fi fost o exagerare, iar în Daria a arătat o perfectă trecere în registrul comic. …Oliver Toderiță originar din Piatra Neamț era vocea postului Acasă, mai puțin prezent în meserie, mă bucur pentru el că are o familie frumoasă, copiii frumoși…îmi amintesc că pe atunci ne-a invitat de ziua lui la un club de pe Dacia și l-am apreciat pentru delicatețea și generozitatea lui. Adrian Ștefan era încă student la Hyperion – și avea necazuri pentru că lipsea din cauza filmărilor. A debutat în NI, a jucat în Lacrimi… unde recunosc autocritic că i-am oferit un rol asemănător dar n-a putut face pasul înainte când în Daria… a primit rolul de protagonist în condițiile în care eu m-am opus categoric distribuirii lui Lucian Viziru. Știu că Lucian se credea actor însă închipuiți-vă că în Lacrimi…el și  Dan Bordeianu ar fi făcut schimb de roluri… Nici un regret, Adrian a fost corect și prezența sa a făcut bine filmelor. Pentru Cristina Cioran am scris mult, încă de la Dădacă la 2+1, am agreat chiar o colaborare la Cu dădaca în bucătărie unde apărea ea cu Papi care, să recunoaștem, habar n-avea ce i se întâmplă…La NI și-a făcut debutul cu rolul Laurei dar ulterior n-a performat deși   a avut destule roluri în teatru – chiar un musical- sau apariții la diferite posturi Tv…poate a contribuit și despărțirea de prietenul cu care fusese mulți ani împreună. Octavian Strunilă e un tânăr extrem de activ, are talent cu carul, a jucat  în multe seriale, a făcut regie, a scris scenarii și aștept să dea lovitura într-un viitor apropiat chiar dacă, poate din motive financiare, acceptă apariții nesemnificative în showuri.

Câteva cuvinte despre neprofesioniști…care s-au descurcat meritoriu după mine.

Lili Sandu se consideră azi actriță, cântăreață, a umblat pe la Hollywood în căutarea succesulu și promitea o carieră fulminantă care însă n-a mai avut loc . Tulceanca lansată la ”Școala vedetelor” a debutat cu rolul Casandrei și repet ceea ce cred, i s-a potrivit de minune așa cum rolul următor din Păcatele Evei unde a fost promovată protagonistă și „primă amoreză” a fost un eșec, dovedindu-se că la tinerii fără experiență dacă nu găsești „emploi„-ul potrivit, dacă rolul scris nu-i vine „mănușă„ nu performează. Adevărul e că- dacă nu ești Marcel Iureș sau Maia Morgenstern- nu reușești, multe femei frumoase își visează o carieră la Hollywood și rămân până la urmă cu scurte apariții, eventual o trecere prin cadru dezbrăcată, dacă au ce arăta, eu n-am cunoscut decât un singur creator de talent care s-a afirmat acolo, prozatorul Petru Popescu dar fostul meu coleg plecase cu un mare atu, stăpânea limba engleză! În fine, Doru Todoruț a rămas pe muzică, unde se pricepe, dar felul în care s-a achitat de un rol nu prea ușor merită remarcat. Am avut și un turc adevărat în serial, Cihan Unal, absolvent de Academie Economică, un om delicat și simpatic care trebuie amintit pentru caracterul lui deosebit. Am destule amintiri frumoase de la Numai iubirea, am scris mult despre un serial care ar fi trebuit să rămână uitat în istorie dar iată că se reia mereu și pare la fel de proaspăt ca la premieră. Personal îl consider cea mai bună lucrare a mea și nu mă rușinez să scriu neîncetat despre acei ani în condițiile în care nu se mai produc seriale, cu excepția lucrărilor de comedie. Dar cum și eu am debutat cu sitcomuri…încă aștept.

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli,  cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.

„Daria, iubirea mea” – o nouă poveste

Am revăzut recent „Daria, iubirea mea”, un serial pe care-l credeam îngropat, și mi-am dat seama că e viabil și nu doar atât. Contextul în care l-am scris era dictat de împrejurarea că mă încăpățânam să cred că trebuia să se acorde o pauză cuplului Adela-Dan, să joace eventual separat pentru a nu se uza dar n-am avut câștig de cauză așa că m-am retras în „linia a doua„ Ei au jucat în „Iubire ca în filme”, serial pornit de la un format sud-american și, culmea, cuplul s-a separat în viața reală chiar în timpul filmărilor! Eu am scris „Daria…” -recunosc că nu le am la titluri, și aici Ruxandra a stabilit titlul- pentru câțiva actori de prima mână, Bebe Cotimanis, Adrian Pintea, secundați de Elvira Deatcu, Tora Vasilescu și Papadopol care a făcut un rol „rău„ de excepție! Problema spinoasă o punea cuplul de protagoniști tineri iar aici au apărut slăbiciunile. Mai întâi personajul masculin. Din nou m-am încăpățânat și am refuzat să-l iau în considerație pe Lucian Viziru…în LDI jucase plat, n-avea stofă de actor dar era extrem de arogant, nici nu considera că poate fi altceva decât protagonist! Mai târziu viața l-a făcut să renunțe la asemenea fumuri. Pe afișul de la ”Numai iubirea” figura și poza lui deși nu jucase în film – exceptând faptul că făcuse pe escorta Gabrielei Spanic…A fost ales Adrian Ștefan, actor tânăr care făcuse corect două roluri secundare în serialele anterioare, Adrian s-a achitat la fel de corect de rol dar nu se ”pupa” cu personajul. Văzut la reluare mi-am dat seama că el a fost veriga slabă a filmului dar e prea târziu să-mi fac reproșuri. E drept melodia cântată de el pe generic a plăcut fanilor, atunci, dar asta se întâmplă adesea în muzică, multe șlagăre apar și dispar, rareori rezistă. Eu, recunosc, nu mă dădeam în vânt după cântec nici solistul n-avea cine știe ce voce…În fine, pentru protagonista feminină fusese inițial propusă Crina Semciuc- ea a fost prezentă și la prima reuniune a distribuției- o actriță care a performat cu timpul dar atunci avea o problemă de look, cu părul- greu de rezolvat. Chiar și acum, văzând-o în „Selfie” mi se pare că problema a rămas…Cineva a adus-o pe Vicki Răileanu, o puștoaică de o distincție rară, unii zic că avea abia avea 15 ani dar ea e născută 1988 deci atunci avea 18,  cu un chip angelic adesea asemănat lui Romy Schneider și ne-a impresionat. Vicky era la începutul unei cariere care încă nu s-a consolidat dar  și-a gândit bine partitura, din păcate între ea și Adrian nu s-a stabilit acea comunicare în măsură să provoace o „chimie„ atât de necesară, relația lor din film a fost una rece, de fațadă. E o problemă dacă protagoniștii nu sunt la înălțimea așteptărilor și oricât am încercat pe parcurs să trec greutatea filmului pe umerii cuplului Elvira-Papi și să supralicitez rivalitatea greilor Pintea-Cotimanis ceva neîmpliniri au rămas. Am mai povestit că îi destinasem un rol Oanei Zăvoranu care atunci s-a despărțit de trustul Pro, e vorba de rolul Silviei, antagonista dar am avut norocul să accepte să joace o actriță cu stofă, Andreea Bibiri, și totul a fost perfect. Serialul a avut și ghinionul unei programări, zic eu, neinspirate. S-a muncit mult, s-au construit două case – cea a familiei Pintea și cea a lui Bebe, din inspirația Oanei Radu. Din păcate, Adrian Pintea a încetat din viață pe 8 iunie, încă nu se terminase difuzarea serialului. Ne-a dat telefon Elvira Deatcu și m-am dus cu soția la catafalcul lui, la Teatrul Bulandra, sediul din Izvor. Se întâmplase deci! Știam cu toții că marele actor se lupta mai de mult cu o ciroză hepatică, la o filmare unde am fost împreună cu Luci îi povestise soției mele despre îndârjirea cu care Lavinia îl ajută și îl monitorizează dar avea acea culoare rău prevestitoare pe față…Nu știu ce nebunie inconștientă m-a cuprins să-i scriu ultimul rol ca un personaj răpus de cancer iar scena morții în brațele soției sale regăsite, ca o premoniție, mă cutremură și astăzi. În schimb la capitolul monden a rămas și ceva bun în urma serialului, Papi și Ioana Ginghină s-au căsătorit și mă bucur pentru ei, iată, astăzi sunt părinți! Sebastian Papaiani, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merită de la noi toți mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, minunată actriță și gazdă desăvârșită a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…abia în 2004 cu NI a revenit cu adevărat pe ecran dar deja avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….

Cuvinte bune despre regia lui Alex Fotea care, dintre toți regizorii cu care am lucrat, avea o viziune cinematografică reală. Recunosc că mă obosise insistența lui Iura Luncașu de a supra încărca secvențele cu acțiuni, mișcări, actorii primeau „ceva de făcut„ ca un student la examen, totul în detrimentul emoției, sentimentelor și era nevoie de talentul acestora de a comunica audienței chiar și în lipsa procedeelor de limbaj cinematografic pe care Iura, actor de meserie, nu le stăpânea. Am să insist și pe reușitele a doi actori de excepție…Cândva, într-o îndelungă discuție privată Alexandru Papadopol îmi mărturisise dorința lui cea mai mare..să joace! E firesc pentru un actor să vrea să joace și mă întristez acum când îl văd apărând în tot felul de reclame inepte. Papi a ales ecranul în detrimentul scenei și ultima lui creație remarcabilă a fost chiar în „Daria„, acum aproape 10 ani! Dar iată, Bebe Cotimanis are o carieră bogată de actor de teatru, cu roluri memorabile pe scena de la Nottara și nu numai, dar tocmai expunerea pe ecran l-a făcut celebru și mă refer desigur la rolul lui Varlam din LDI și nu la prezența în juriul unui show de talente. Văzându-i din nou în „Daria„ mi s-a accentuat regretul că producția autohtonă s-a diminuat și a renunțat la un sector tematic ce putea înflori.

Cateva actrite tinere

Am avut șansa de a lucra de-a lungul timpului cu multe tinere care au devenit actrițe…e un vis pe care multe fete îl nutresc dar puține reușesc cu adevărat iar cele care reușesc nu sunt din cele care fac tapaj pe această temă. Îmi amintesc de Dorina Chiriac care era, ca pionieră, din echipa colegei mele Tatiana Sireteanu, o fată sfioasă al cărei talent se vedea de la o poștă, avea și voce, cânta cu plăcere dar nu erau ani prea favorabili afirmării talentelor, mă bucur că a răzbit, în teatru, unde se supraviețuiește greu. Regret că nu am mai văzut-o mulți ani, odată la un spectacol de la Bulandra am ezitat să o vizitez în cabină, mă temeam că n-o să mai mă recunoască…. Prin 1997 am descoperit-o pe Diana Cavaliotti, avea cam 12 ani, era elevă și a câștigat cu brio concursul pe care-l lansasem ”Trei pentru o mască” exact cu scopul de a găsi talente reale. Juriul, din care îmi amintesc de regretatul Alecu Popovici, doamna Alexandrina Halic pe care o rugasem să îi pregătească pe concurenți, au simțit că avem de a face cu un bulgăre de aur. Cu bucurie am revăzut-o peste ani ca actiță profesionistă, jucase într-un episod din niște povești adaptate pentru AcasăTv și mi-am dorit să-i scriu un rol dar mi s-a spus că preferă să joace teatru. A apărut recent într-o comedioară la ProTv, prezintă o emisiune la TVR dar continui să aștept mai mult de la ea…

În fine, să vorbesc mai mult despre tinerele cu care am lucrat frecvent și au ajuns actrițe profesioniste. Dana Rogoz era o copilă când a devenit Abramburica, prin 1996. Vioaie, isteață, descurcăreață Dana și-a păstrat calitățile ca și o anumită inocență chiar când a dat de greu. A ales să devină actriță, poate la sfaturile lui Marian Râlea, dar mai are o licență și aș fi văzut-o cu plăcere într-o postură importantă în cine știe ce firmă mare sau corporație dar încă mi se pare că n-a decis nimic definitiv, nu a atins o stabilitate necesară și se apropie de schimbarea prefixului… Dana face de toate, e designer, model, bloggeriță, joacă din când în când pe scena unor teatre, apare în reclame, nu lipsește de la ocaziile mondene, jurizează concursuri de dans, se alătură diferitelor campanii și nu în ultimul rând e mama unui băiețel simpatic! Dacă rolul lui Mimi Curcă din „La bloc” a menținut-o mult timp în față reputația „abramburicăi„ nu se stinge niciodată, a devenit un fel de substantiv comun folosit în presă, în politică etc. Eu aș revedea cu plăcere poveștile pe care le-am scris de mult la ”Abracadabra” în care Dana și colegii ei îl însoțeau pe Magician în aventurile lui Peter Pan, Bebel sau Moș Ene. I-am scris cu drag un rol pentru ”Îngerașii” care aparent nu se potrivea cu ființa serioasă și intelectuală care era, un personaj care miza pe sexualitate ca să-și ascundă slăbiciunile…și Dana a dat măsura faptului că se profesionalizase, acordând rolului substanța necesară. Nu știu dacă voi mai scrie pentru ea dar m-aș bucura să o văd jucând în continuare …că eu cu fashion-ul nu le am…

Despre Adela Popescu am scris în numeroase rânduri, o consider purtătoarea de drapel a tinerei generații de actrițe și mă rog să nu treacă prea mulți ani ca să o văd iarăși în roluri pe măsură. Pe Adela am cunoscut-o văzând proba de casting…habar n-aveam și nici nu mă interesa că apăruse deja într-o adaptare de pe un serial străin, nu știam că are voce și cântă superb…când am aflat am pus-o să cânte un colind de Crăciun și a fost emoționant…M-a impresionat familia acestei copile, care a educat-o impecabil, mi-au plăcut modestia și hărnicia ei, mai ales că nu a fost deloc afectată de succesul amețitor care a plasat-o – desigur temporar- printre primele 10 actrițe din țară, am apreciat comportarea ei fără fițe și figuri, ceea ce a ținut-o departe de lăcomia de senzațional a tabloidelor , discreția din viața personală…Am aflat mult mai târziu că Adela a cântat la 13 ani la „Ba da ba nu„ așa cum Andra a fost la „Tip Top Minitop„, deși ambele emisiuni erau atunci în parohia mea…Despărțirea de Dan a marcat-o enorm, fusese o fată de provincie care își făcuse visuri, învățase mult, profesional și uman de la un actor și bărbat mai experimentat, fusese răsfățată de tot anturajul dar nu afișa fumuri …motivul despărțirii nu am eu voie să-l dezvălui…Azi îmi pare că a găsit iubirea vieții ei, e la un pas de căsătorie și sper din toată inima să aud despre ea numai de bine…

Victoria Răileanu a debutat și ea la 18 ani cu un rol principal. Era o fată de o distincție rară, cu un chip angelic adesea asemănat lui Romy Schneider și ne-a impresionat. Vicky era la începutul unei cariere care încă nu s-a consolidat dar  și-a gândit bine partitura, din păcate între ea și Adrian Ștefan nu s-a stabilit în „Daria iubirea mea” acea comunicare în măsură să provoace o „chimie„ atât de necesară, relația lor din film a fost una rece, de fațadă și nu a percutat. N-aș da vina pe sărăcia de mijloace expresive ale actriței, mai avem de văzut mult de la ea,, din păcate toate aceste cariere promițătoare sunt ținute în loc de absența producțiilor Tv. După ”Doctori de mame” serial AcasăTv din nefericire neterminat, a mai prins vreo 3 apariții pe marele ecran dar în aproape 10 ani de la debut e nesemnificativ…

La capitolul protagoniste, regret că nu am scris nimic pentru Diana Dumitrescu, după Adela o membră din echipa Acasă dotată pentru meserie.   N-am scris nimic semnificativ nici pentru Crina Semciuc  căreia i se încredințase inițial rolul Dariei. Crina a fost prezentă chiar și la prima reuniune a distribuției- a devenit ma târziu o actriță care a performat atât în teatru cât și în film dar atunci avea o problemă de look, cu părul- greu de rezolvat. Chiar și acum, văzând-o în „Selfie” mi se pare că problema a rămas…Crinei i s-a găsit un loc în distribuție dar probabil merita mai mult. Am colaborat bine cu Andreea Doinea, Ana Maria Moldovan, Ioana Ginghină, Cristina Cioran și, desigur, cu talentatele  Alina Grigore, Mirela Oprișor, Andreea Bibiri…mă rezum la generația tânără, desigur.

Au existat de-alungul anilor colaborări cu multe tinere care nu erau și nici nu-și doreau să devină actițe. Mai mult sau mai puțin. Lili Sandu mă obligă să accentuez o remarcă, adesea neprofesioniștii par a reprezenta  o mare descoperire dar, ulterior, folosirea lor în roluri mai mult sau mai puțin potrivite dă greș.  Ca și în cazul lui Augustin Viziru la LDI dacă primești un rol potrivit sau scris pe măsură iese bine și chiar începi să te crezi actor! Așa și cu Lili Sandu, după prestația pe o partitură care i se potrivea au distribuit-o în „Păcatele Evei„  și necazul e că deja se credea actriță! Oana Zavoranu e un caz aparte, se spun și se scriu multe despre ea dar nimeni nu-i poate lua înapoi sau nega prestația din ”Numai iubirea” unde a strălucit de parcă avea în spate îndelungă pregătire de specialitate. Am fost la câteva filmări și am remarcat jocul ei intuitiv, rezolvările pe care le găsea –vezi scena oglinzii când ajungea să-și privească chipul mutilat- fără cine știe ce indicații regizorale. Mulți fani, nu doar pe Forum, insistau că Oana se joacă pe sine, că reușitele ei se datorează potrivirii între personaj și propriul ei caracter dar vă mărturisesc că atunci, în 2004, n-o cunoșteam, n-aveam habar ce fel de ființă e și în nici un caz nu gândeam acțiunile personajului în funcție de asemenea criterii dar admit că în timp, pe parcursul dezvoltării serialului, i-am dat mână liberă în limbaj, chiar am folosit expresiile ei favorite și am accentuat partea de voluntarism și obstinație. Pe de altă parte, potrivirea dintre personaj și temperamentul interpretului, mai ales când nu e profesionist, e benefică. Dar cu riscul de a nu mai regăsi altădată potrivirea și de a rămâne omul unui singur rol. Inocența și prospețimea adevărate pot fi valorificate într-un film cu debutanți sau amatori, actorii de meserie le știu elabora.

Nicole Gheorghiu a venit la castingul de la ”Lacrimi de iubire” deși terminase managementul la ASE, apăruse prin reclame și poate showbizul o fascina, nu e de mirare că și după aparițiile ei în LDI se consideră vedetă. Pe probele vizonate eu optam pentru ea deși Nicole nu avea vârsta personajului –era mai mare -dar o vreme a fost antrenată pe aceiași partitură și Simona Ștefănescu. Nicole nu a dezamăgit, nici Mihaela Bărluțiu care a înfruntat un rol complicat, peste vârsta ei, dar s-a descurcat excelent.  Apoi fiecare și-a văzut de viața sa…Nici Nicole, nici Mihaela Bărluțiu sau Monica Dumitru – o apariție corectă în ”Daria…” nu au urmat o carieră profesionistă doar Nicoleta Luciu a rămas permanent în showbiz. O femeie de o subliniată seriozitate, cu ambiție și dorință de perfecționare care știe să-și folosească atuurile fizice, farmecul personal fără vulgaritate și ostentație.

Povestea mea la ProTV

Pe 5 martie 1996 “Super Abracadabra” a debutat la Protv…emisiunea 259 din 25 februarie 2001 avea să fie ultima! Din aprilie Marian Râlea avea sa treacă pe scena Teatrului Național pentru Copiii organizat de TNB condus de Dinu Săraru și fundația Abracadabra. Echipa avea să se destrame…doar Mihaela Dima a rămas, se pare, lângă el. O inițiativă bună dar fără mare viitor, din păcate. Noroc că Marian e un actor dotat, scena și filmul îl vor folosi din plin, dar dragostea dintâi rămâne…Am fost scenarist al programului “Abracadabra”de la începuturile sale /cu o scurtă perioadă când am semnat cu pseudonimul Ioan Munteanu/…am avut o avalanșă de povești și cântece/compozitorul nostru principal fiind Virgil Popescu/ ,pentru că showul era săptămânal. Să amintesc câteva: Dosarele Abra-serie de 12 episoade,Desființați etajul 2-8 ep.,Răzbunarea lui Peter Pan- 5 episoade,Cui i-e frică de întuneric? -17 episoade , adaptări ale unor povești clasice ca Greuceanu, Cenușăreasa,Jack și fasolea fermecată, Robin Hood, Robinson Crusoe…Au mai fost: Poveștile lui Moș Ene -4, Poveștile Magicianului- 4, emisiunile speciale de sărbători sau ”Abramacabra” /1999 în regia lui Ducu Darie/ ,Familia Fulger, Singură la tata-2 episoade. De mare succes s-au bucurat Vânătoarea de vrăjitoare – 9 episoade, Bebel cel urâțel -10 ep.,Visul unei nopți de toamnă – Premiul Mediafest 1997. Au fost lansate 51 de cântece pentru copiii,majoritatea compuse de Virgil Popescu și câteva de Ștefan Elefteriu, Adrian Pleșca, Cristi Sandu. S-au editat casete audio,albume….Un proiect interesant a fost ”Povești magice” -19 episoade, difuzate zilnic la ProTv. Marian Râlea oferea săptămânal o poveste/de ex. Fata moșului și fata babei, Albă ca zăpada,Sarea în bucate etc.etc. interpretând zilnic unul din personajele poveștii care relata propria sa versiune a faptelor! Sâmbăta se reluau toate cele 5 variante anterioare. ”Peștișorul de aur” și ”Spaima zmeilor”au fost ulterior incluse într-o cărticică publicată de editura Nemira. Am mai avut și ”Jocuri magice” care propunea copiilor să dezlege mici enigma prezentate de Magician în fiecare dimineață urmând ca dezlegarea să se dea după amiază când se ofereau și premii. O mulțime de inițiative la care am contribuit și de care îmi amintesc cu mandrie.. La Protv Abracadabra s-a încheiat în 2001.Piața media se schimbase, apăruseră canale noi,  publicul era mai pretențios, elaborarea se cerea mai pretențioasă. Totuși se prefera cumpărarea de formate și nu creativitatea, se evolua spre alt gen de emisiuni. Dar fără îndoială, conștient sau nu, publicul foarte tânăr, mai ales cei de 10-12 ani, teenagerii, era neglijat. Când în 2006 am făcut un turneu prin țară pentru lansarea romanului ”Lacrimi de iubire”am descoperit că mulți dintre fani erau copiii, de pe la 8 la 13-14 ani. Câțiva din cei care se îmbulziseră cu un an înainte la întâlnirile cu protagoniștii din ”Numai iubirea”, tot un serial care nu era destinat acestor vârste.
Pe mine mă aștepta ca scenarist o nouă carieră pe care nu mi-o bănuiam…Câți ani i-am petrecut scriind povești și seriale pentru copiii? Era timpul să mă…maturizez. Dar n-a fost ușor iar singura care mi-a oferit un sprijin total a fost Ruxandra Ion, mai târziu aveam să mă revanșez contribuind la succesul primelor telenovele românești. Am început în 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” și a fost urmat de “Dădacă la 2+1” în 2003 apoi două sezoane cu un sitcom mai lung și mai elaborat, ”Căsătorie de probă”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision. Nu văd de ce aș omite din amintirile mele bucuria de a vedea actori ca Alexandru Papadopol și Mirela Oprișor alăturându-se proiectului dar și mirarea că mi se cere să imit nu știu ce mini-sitcom franțuzesc, Mona Segall –care era directoarea Mediavision- dovedind de pe atunci apetența pentru import de idei. Am luat acasă „modelul„ și l-am văzut alături de soția mea, ideea de a folosi doar două personaje era incitantă chiar și formatul de a se filma totul dintr-un cadru –ceea ce ducea la franțuji la o ciudată filmare în baie unde cineva își făcea nevoile- dar conținutul trebuia să ne aparțină. Așa că am scris ceea ce m-a dus mintea, am trimis scenariile spre aprobare, am acceptat chiar și sugestiile regizorului dar…văzând filmul acasă, după primul episod, am descoperit că nimic din ceea ce vedeam nu-mi aparținea? Ce se întâmplase mi-a explicat Ruxandra după ce am reclamat situația…regizorul cu pricina, Radu Dragomir, luase inițiativa de a înlătura scenariile mele și a pune pe altcineva să scrie, lăsând-o și pe Ruxandra în fața faptului împlinit. Sigur, lucrurile au revenit repede la normal dar întâmplarea mi-a dat de gândit, prea des acordăm încredere unor indivizi care se dovedesc ulterior lipsiți de caracter…E drept, la celelalte sitcomuri am început să colaborez cu Iura Luncașu…O altă mirare a fost dispariția de pe ecran, după prima serie, a Mirelei Oprișor, o actriță excelentă pe care am regăsit-o cu plăcere într-o secvență superbă din filmul nostru ”Lacrimi de iubire”. N-am explicații, n-am investigat misterul, cert e că a apărut Cristina Cioran, „dădaca” și am lucrat pentru ea multe episoade. În fapt „2+2„ a avut 75 episoade și n-am să  uit nici de Marius Maftei, producător dar mai ales de Bebe Cojocaru, directorul de imagine. Pe Bebe l-am cunoscut în 1998 când mi-a fost recomandat ca un profesionist și l-aș fi angajat în TVR dar eram pe picior de plecare așa că l-am recomendat Ruxandrei și așa am colaborat și eu cu el la ”Abracadabra”, la sitcomuri, la seriale…”Dădaca…„ a avut tot 75 de episoade iar ”Căsătoria de probă” i-a adus în distribuție și pe Rodica Popescu Bitănescu, Valentin Uritescu, Pavel Bartoș, Livia Taloi –care s-a alăturat ulterior echipei „trăzniților”. În fine la a doua serie au apărut ca noutăți Daniela Nane, Vitali Bichir, Ingrid Bișu, am început colaborarea cu Iura Luncașu, a apărut și Dorian Boguță, un actor foarte bun căruia regret că nu i-am scris roluri pe măsură…

Era momentul să apară o încercare mai curajoasă, un serial românesc de largă respirație, prima telenovelă românească. În perioada de tatonări mi s-a cerut să adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele două lumi sunt atât de diferite! Se încercase la altă televiziune adaptarea unui serial strain, ”În familie”, fără mare succes și poate asta speriase dar până la urmă curajul a triumfat la AcasaTv și am scris ‘Numai iubirea”. La început a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru mulți. Regizorul Iura Luncașu debutase în meserie la ’Căsătorie de probă”. Adela Popescu era o elevă de 18 ani – îmi amintesc că dădea bacalaureatul când se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagoniștilor…De altfel Adela, ca și Dan Bordeianu, actor talentat, s-au impus prin probele filmate la casting și au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat să le dezvolt partiturile. Oana Zăvoranu a aparut și s-a impus ca o certitudine când practic rolul Deei rămăsese de izbeliște. Proba ei i-a convins pe toți după ce se încercaseră multe variante, inclusiv Corina Danilă. Până la urmă Corinei, care era angajata casei și insista să joace, i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu soțía la mare când s-a definitivat distribuția ăi titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbări drastice în scenariu. Ana era inițial învățatoare, o tânară de vreo 20 de ani neștiutoare în ale dragostei…acum am făcut-o profă de engleză cu ceva trecut amoros! Un compromis care, spre norocul tuturor, n-a dezechilibrat balanța mai ales că strălucirea în joc a Oanei, a cuplului Adela-Dan, a lui Papi erau atuuri suficiente. Deși s-a achitat corect de rol și s-a asociat la succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodată multumiță , simțindu-se eclipsată de impactul  personajului Oanei Zăvoranu. Desigur,vina era a scenaristului. O recunosc, e vina mea, am acceptat compromisul și nu era pentru prima sau ultima dată.

Încă un lucru important. Deși nu părea Adrian Sârbu a vegheat în permanență la realizarea serialului iar la întâlnirea pe care a avut-o cu echipa am avut prilejul să constat viziunea lui, îndrăzneala de a privi spre cotelê înalte de calitate pe care noi parcă ne temeam să le vedem. Oricâte necazuri ar avea acum și oricâte reproșuri i s-ar face astăzi Sârbu rămâne un mare om de televiziune fără de care peisajul media de acum ar fi foarte sărac…
În octombrie 2004 eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne și primeam pe mail știri…sâmbată 2 octombrie a fost premiera și ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei în noua casă unde locuiesc și astăzi ne-am întors în România, aflasem că ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9…Bănuiam că avântul luat va cere dezvoltări deosebite, inițial “Numai iubirea” ar fi trebuit să aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus că merită să încercăm 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea din plin datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educație sumară sau pensionare, cum se vehicula cu superioritate falsă despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenți, tineri cu diferite studii si profesii? Întregi generatii, de la 13 ani în sus, nu-si găsiseră programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de ficțiune, de producție autohtonă. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. …Pe atunci se instalase o mentalitate elitistă după care genul ‘romance” era de disprețuit iar actorii care acceptau roluri aici o făceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se lăudau ca au refuzat oferte – deși nu li se facuseră niciodată. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuți’ ca Adela sau Dan în topurile actorilor români era socotită o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate și s-a impus.

Un serial de 100-200 de episoade nu este o glumă nici o improvizație . Tot mai multe nume mari ale scenei și filmului românesc ni se alăturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea și Gh. Visu. Îmi amintesc de începuturi, de seriozitatea și maturitatea Oanei Zăvoranu care rezolva neașteptat de bine scene dificile, de respectul cu care îmi cerea “dom’Patriche, îmi dați voie să bag ceva texte de la mine?” și acceptam, așa cum îi lăsam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatețea să-mi arate uneori în ciornă ce modificări își propunea] pentru că unii actori căutau să adapteze personajul modului lor de exprimare. Alții puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu excepția lui Bartoș care juca toate rolurile in acelasi stil. Îi stă mai bine ca prezentator cu cască în urechi…Dar să ne gândim că un serial presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri în special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tânar și valoros, adesea nemulțumit de scenarii dar prefera să critice și să schimbe pe la spate, fără să încerce o discuție cu cărțile pe masă…Oana a făcut rolul vieții, a fost un atu pentru film, prestația ei fiind ușor ținută în loc de interdicția caraghioasă dată de Pepe de a nu se săruta cu alții!! După primul episod unde Oana s-a cam giugiulit în pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [și la ce i-a folosit?] …Din păcate Oana n-a confirmat, viața ei luând alte întorsături. În schimb cu Adela a fost un noroc că între ea și Bordeianu s-a născut prima ei dragoste…relația lor a făcut bine serialului și celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai târziu, că nu e persoana multor relații amoroase…cât despre talentul ei nativ sper că s-au lămurit toți detractorii.
Și Nicoleta Luciu a depășit emotiile debutului. N-am întâlnit femeie mai bine crescută și mai serioasă ca Nicoleta…Frumusețea ei naturală, prezențele prin Playboy, ușurința cu care poza în ipostaze sexy te făceau să o crezi o ființă ușuratică, până o cunoșteai. Am admirat străduința ei de a învăța, de a performa, păstrându-și firea așezată și politicoasă…o politețe dusă până la a se adresa cu vechiul “sărut mâna”unor oameni mult mai în vârstă, eu și soția mea…După ce filmase, cu totală naturalețe, o scenă de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamăgire pentru mine] , ieșind din pat doar în slip…
”Lacrimi de iubire” a avut și urmări..un film și un roman. Mai fusesem îndemnat să scriu un roman și înainte dar nu mi-am putut gospodări timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere și nu le aveam. Totuși, în anii dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vară” din care am folosit din plin personaje și situații în primele mele 2 telenovele. Cât despre film…a fost destul de banal, excepție fiind câteva prestații savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase și Elvira Deatcu, Mirela Oprisor , Papadopol ….Și totuși am trăit o premieră…am pășit prima dată pe covorul roșu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afară” am coborât cu soția pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine făcea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist și pentru “Păcatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara, un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade..Nemultumiți, după ce au renunțat la d-ra Cara, Ruxandra și Andrei Boncea m-au chemat ca să salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate și am căutat solutii… am propus linii noi de acțiune dar scenariul propriu zis l-au scris, cu îndrumarea mea, Sorina Ungureanu și Maria Marinescu.
Următorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…în ciuda unor interpreți de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in neființă puțin după încheierea filmărilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora și Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar în “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutată de colo colo în grila postului, obicei care pe mine mă stresează, dă senzația că programatorii se sabotează singuri. Un serial iși familiarizează publicul tocmai prin constanța difuzării, mutarea nu aduce de obicei creșteri de audiență și, în plus, un lucru început prost sfârșește și mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Răileanu, o puștoaică expresivă și frumoasă, pe care mulți o asemănau cu Romy Schneider și Adrian Ștefan, care excelase dar în plan secund în NI și LDI nu au putut face pasul în față .Se întâmplă des în meseria asta…e greu să ai mereu protagoniști care să atingă stacheta de sus…

Pentru cei interesați de amintirile mele am să postez o versiune revizuită a poveștilor ”Numai iubirea” și ”Îngerașii”, am să-mi pregătesc amintirile de la ”Lacrimi de iubire” de la difuzarea căruia se împlinesc zece ani….și am să mă străduiesc să scriu ceva despre ”Daria…” mai ales că l-am revăzut acum și mi s-a părut că rezistă!

Povestea ”îngerașilor”

În 2015 se împlinesc 10 ani de când a apărut ”Lacrimi de iubire” dar Acasă Gold îmi face surpriza să reia, imediat după ”Daria…” ultimul meu serial, ”Îngerașii” așa că  am să încerc să-mi amintesc câte ceva. Destul de greu pentru că un obicei mai vechi al producătorilor de la Acasă și al PR-ului protevist face ca scenariștii să rămână ignorați așa că pe tot felul de situri alții se dau drept creatori. În cazul de față Ruxandra Ion mi-a cerut să scriu o poveste despre o mamă tânără care angajează ca dădacă un  bărbat și se îndrăgostește de el, un subiect  extrem de original…sau nu? Trebuia să fie o comedie romantică dar a ajuns un hybrid, după injecția cu scheme telenovelistice dar cel puțin în partea pe care am scris-o eu, până la episodul 117, compromisul a funcționat. Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-oră care s-a dovedit bine aleasă pentru acest gen- “Îngerașii” a însemnat pentru mine plăcerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonistă, cu Marian Rîlea, în sfârșit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore sau Dana Dembinski. Mai întîi câteva cuvinte despre Adela. După NI și LDI ea și Dan Bordeianu au primit rolurile din  ”Iubire ca în filme”, o adaptare după un serial sud-american, ”Como en el cine”, 2001, cu Lorena Rojas și Mauricio Ochmann. Ce se întâmplase? Și eu, ca și alții, inclusiv mulți fani, consideram că perechea Adela-Dan trebuie să ia o pauză ca protagoniști, să joace eventual cu alți parteneri pentru a nu suprasolicita succesul de public. Am preferat să scriu alt scenariu iar producătorii au oferit cuplului adaptarea cu pricina…pe timpul filmărilor însă s-a produs despărțirea, încheierea relației dintre ei care transferase substanță și succesului artistic. Dan Bordeianu a fost îndepărtat din serialele Acasă deși cu toate păcatele lui lumești și caracterul dificil este un actor de mare talent a cărui  absență, cred eu, n-a putut fi suplinită. Adela, prin ricoșeu, a trecut o vreme în umbră, în ”Războiul sexelor”a avut o apariție nesemnificativă ..aveam misiunea de a o aduce din nou în prim plan ca protagonistă și cred că am reușit. Ce a urmat? Adela nu a mai avut pe micul ecran un partener cu care să lege o ”chimie” artistică adevărată iar Acasă Tv nu a mai găsit un protagonist care să se impună deși au încercat cu Denis Ștefan, Ioan Isaiu, Mihai Petre, Bogdan Albulescu….Cât despre Adela …a mai primit un singur rol de protagonistă, în ”Aniela” , un eșec ambițios care a anunțat din 2010 ultimii ani ai serialelor românești iar în „Iubire și onoare”, tocmai când se înfiripa relația ei cu Radu Vâlcan juca un rol secundar în timp ce în față fusese împinsă o fătucă de care n-a mai auzit nimeni, Mădălina Drăghici …Păcat.  Adolescenta timidă care a ridicat audiențele cu două roluri grele în „Numai iubirea” și „Lacrimi de iubire” merita o carieră importantă în ficțiunea românească și timp mai este. Deocamdată cântă pentru că producția autohtonă de seriale a căzut din păcate. Când scriam scenariul NI am auzit întâmplător că Adela are voce și am pus-o să cânte un colind de Crăciun, apoi a cântat un șlagăr al Nataliei Oreiro…abia ulterior am aflat că fusese remarcată din copilărie pentru vocea ei dar Adela are o sensibilitate artistică, o prospețime în joc care ar fi păcat să rămână în umbră. Film sau serial – iată terenul pe care îi doresc să se întoarcă și așa se va întâmpla, chiar dacă n-am să apuc să-i mai admir evoluția. Succes, Adela!

Dar să mă întorc la povestea „Îngerașilor”. Am avut câteva revelații, asistând la casting… simpatica Jenifer, puștoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…Jenifer Dumitrașcu făcea parte din trupa de copiii păstoriți cu dragoste și talent de Brenda Petre care a fost producătoare atât la „Super Abracadabra” cât și la o bună parte din ”Numai iubirea”. Brenda avea chiar la ea acasă un puști minune, pe Achi, și dezvoltase o pasiune din educarea artistică a copiilor iar Jenifer făcea bună dovadă. Despre Isaiu numai de bine….doar că dintotdeauna l-am văzut mai puțin potrivit  în postura de ”june prim” și mai expresiv în compoziții /de altfel perechea care o face cu Diana Dumitrescu, tată și fiică în ”Aniela” reprezintă una din puținele părți bune ale serialului/  Mi l-am închipuit, peste ani, într-un personaj de genul celui creat de Cotimanis în LDI, un magnat mai tânăr și mai rafinat într-o remodelare a unui subiect superb, ”Steaua fără nume, altfel” care nu a apucat să fie transpus pentru micul ecran și a devenit un roman….Apoi, „cazul” Mihai Petre. Mihai se făcuse celebru la “ Dansez pentru tine” și era pe val. Nu știu ce intenții avea dar Mihai părea că a venit la casting la întâmplare…nici prin cap nu ne-a trecut că ar reprezenta o variantă pentru rolul de partener al Adelei! Și totuși…Acasă, soția mea Lucia mi-a sugerat să inventez un rol pentru vedeta pe care o admira și așa a debutat Mihai ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate, dacă ar fi existat chimie între el și Adela, pe parcurs, puteam duce relația mai departe…Mai târziu l-am văzut cu uimire protagonist-amorez, alături tot de Adela, o îndrăzneală asupra careia prefer sa spun doar ca a făcut parte din eșecul numit „Aniela„..Alina Grigore mă impresionase pentru talentul și delicatețea ei așa că i-am imaginat un personaj deși nu fusese la casting. Nici Dana Rogoz nu era în intențiile inițiale dar prestația Abramburicăi a fost excelentă …Regret că nu a fost cooptat în distribuție Andrei Aradits, un actor dotat care a ales apoi să treacă în echipa Antenei 1. În fine, fiind vorba de o comedie romantică filonul comic voiam să-l asigur cu Marian Rîlea pentru care am gândit un personaj cameleonic, un detectiv particular care apela des la deghizări. Tot pe filonul comic apărea și Lucian Ifrim cu povestea lui de amor cu Flavia Tronca. Aceasta cîștigase un concurs de interpretare la AcasăTv și s-a descurcat onorabil printre profesioniști…De ce să-i uit pe Rodica Popescu Bitănescu, Dana Dembinski, eternul meu amic Cătălin Cățoiu, pe Răzvan Fodor, Rodica Lazăr, pe micuța Lili Sanboeuf…

Atâția ani ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli, nicăieri în lume, cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu ”Păcatele Evei” unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Andrei Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Sigur, puteam să mai prelungesc colaborarea cu producătorii mei dar n-am reușit, nici eu nici ei, să trecem peste orgolii la „Îngerașii„. Recunosc, după succesele cu NI și LDI, prin 95, orgoliul meu crescuse…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – „Daria, iubirea mea” în timp ce în ”Iubire ca în filme” cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la ”Daria…”m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la ”Îngerașii” a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Regulile scrise și nescrise ale comediei romantice și nu numai impun ca pe la 80-85% din lungimea filmului separarea protagoniștilor să se încheie precipitând finalul fericit. Nu-mi plăcea să respect regulile și în NI nici vorbă de așa ceva iar LDI l-am terminat cu un bad end care a revoltat fanii ducând spre un film de reparație. La ”Daria” am respectat schema și împăcarea celor doi îndrăgostiți s-a produs în episodul 105 din 110.…În cazul scenariului la ”Îngerașii” s-a produs mai repede pentru că nu-mi propusesem să scriu mai mult de 130-135 de episoade…dar realitatea a arătat altfel.

Practic, nu reușeam să găsesc o continuare de substanță a poveștii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 și mi se cerea să mă supun. Nu am făcut-o pentru că mi se părea mai important adevărul  dramaturgic, nu îmi plăcea să lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la  ”Cu dădaca în bucătărie” /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.   Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață a șefei- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. ….Producător creativ? Creația nu e a Ruxandrei Ion, cum scrie pe site-ul din Wikipedia? Mă rog…Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini minim 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Cei care nu știau erau regizorii! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizorul Brătilă să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Mi s-a replicat că omul nu face decât să respecte indicațiile regizorale – aiurea!- și, în plus, are copiii de crescut, argument contondent care m-a dat gata.  Trecând peste lupta de orgolii trebuie să recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după „Îngerașii” am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu „Numai iubirea”…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe colo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi. Iar faptul că întrega dispută scenarist-producători s-a consumat de la distanță, prin mailuri, mi-a lăsat un gust amar. Când le-am transmis că mă retrag nimeni nu m-a chemat să stăm de vorbă, pur și simplu s-a trecut mai departe de parcă abia așteptau să scape de mine. Poate aveau dreptate și, cu trecerea anilor, devenisem prea conservator, învechit. Dar să nu așteptați să recunosc. …Nu știu de ce dar mi-am amintit atunci de plecarea mea din TVR în 1998 când Stere Gulea practic nu a vrut să mă primească semnând doar hârtia prin care cerusem transferul și eram totuși cogeamite directorul. Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale.
“Ingerașii” a reprezentat momentul retragerii mele, în iarna lui 2009 am depus actele de pensie și am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora care au apelat la singura soluție posibilă..noi personaje și o nouă linie de acțiune. Descoperisem o hipertensiune de care nu știam și care provenea din stres, am preferat să mă retrag. E greu de crezut că un om care lucrează acasă în fața computerului, își face programul cum vrea și nu se ceartă cu nimeni decât cu nevasta se plânge de stress. Dar în această meserie sursele de stress și nemulțumire sunt multe și o spun ca învățătură pentru alții.

Ce mai fac actorii nostri?

Insuccesul evident al ProTV cu ”Lecții de viață” repune în discuție nu doar firava tratare a poveștilor pentru micul ecran ci mai ales folosirea actorilor. Interpreții – că actori nu pot fi numiți- sunt folosiți în reality-showuri sub pretextul că seamănă mai bine cu ”omul de pe stradă”, într-un demers de neorealism târziu. Sigur că nu noi am inventat asta, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar n-a rezistat decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem pune punct discuției. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. Dar actorii noștri ce mai fac, v-ați întrebat? Unii mai apar pe micul ecran ca prezentatori, membri în jurii, concurenți în reality-uri alături de mari vedete ca Vica nu știu cum, fostă amantă, Larisa nu știu cum fostă soție de celebritate sau mai ales Alina Plugaru, fostă vedetă porno. Îi mai vedeți prin reclame. Aflați despre ei că trăiesc, au proiecte, joacă mai mult sau mai puțin pe scenă, cântă…Am avut norocul să-i văd pe viu, mult prea de mult, pe un George Vraca, Birlic, Giugaru, Calboreanu, Costache Antoniu și alte nume mari cu care aș putea umple pagini întregi, am avut șansa să colaborez cu Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Florin Piersic…cu toții avem norocul că există filme, și nu puține, care au păstrat pentru posteritate memoria unor asemenea interpreți. Dar generațiile de actori care sunt acum în plină putere creatoare ce șansă au să nu rămână ascunși publicului de azi și de mâine? Să fiu mai concret. Bebe Cotimanis, un mare actor care s-a împlinit pe scena de teatru dar s-a făcut larg cunoscut prin câteva compoziții de excepție în seriale Tv o să rămână pe veci cu acele filme de arhivă care, oricât se reiau, rămân fixate în trecut? Că doar n-o să facă epocă în rolul de jurat așezat alături de Mihaela Rădulescu /pe care,în treacăt fie spus, unii se încăpățânează s-o numească divă deși singura noastră divă adevărată este Angela Gheorghiu. Dar atunci de ce te miri că orice cântăreț, nici măcar manelist, e socotit vedetă…./ Sau Alexandru Papadopol, din generația mai tânără, un actor care și-a dat măsura în film ca și în seriale/rolul făcut de el în ”Daria, iubirea mea” fiind excepțional!/, e sortit să rămână o prezență obscură prin reclame? Nu mai vorbesc despre tinerii care, încercând parfumul meseriei cu destul succes, gen Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Vicky Răileanu, Răzvan Fodor etc. au ajuns să-și caute alte preocupări în lipsa de oferte actuală. Desigur actori de teatru ca Elvira Deatcu, Dan Bordeianu, Gelu Nițu  își văd mai departe de meserie chiar dacă strălucirea de pe ecran s-a stins iar Carmen Tănase are mai mult timp să dedice pasiunii ei principale, cățeii. Octav Strunilă se mai zbate, și bine face, încercând să fie și scenarist și actor și regizor dar cu sprijin firav. Cât despre șansa pe care ar oferi-o micul ecran, în special serialul, descoperirii și încurajării de noi talente să nu mai vorbim.

Oana Zăvoranu în război cu ea însăși.

….

Greu de reprodus cuvintele pe care Oana le scrie la adresa mamei sale după ce ani de zile s-au bălăcărit una pe alta ca apoi să se pupe cu foc. Regret enorm felul în care această persoană a decăzut. Am lucrat excelent la Numai iubirea, am colaborat și la Păcatele Evei, singurele ei performanțe actoricești de la care au trecut 10 ani! Era stridentă ades dar nu-și bătea joc de roluri, de colegi. Pentru serialul pe care l-am început în 2005, Daria iubirea mea, îi gândisem un rol pe măsură dar când am deschis gura să-i pronunț numele mi s-a spus că Oana refuză un contract în exclusivitate și deci nu va mai juca. Nu știu amănunte, dacă a fost așa înseamnă că deja se declanșase criza de orgoliu care a costat-o cariera. S-a lipit de Antene și am citit cu stupoare că așteaptă ca Lazarov să-i facă o telenovelă inspirată din viața ei! S-a ales praful de proiect, ba chiar l-a porcăit pe bătrânul teleast, totul denotând o escaladare incredibilă a orgoliului și aroganței. A prefera circul televizat și ani de zile viața ei cu divorțuri, iubiți și scandaluri a luat locul unei cariere artistice. Mi s-a părut, și am scris asta, că oscilațiile și excesele ei sunt rezultatul unor frustrări, a neputinței de  a se focusa pe ceva important în absența unei îndrumări profesionale….cum ar fi un impresar. Mai curând însă i-ar fi trebuit un psihiatru… Încăpățânat, prin 2013 mi-am închipuit că revenirea ei alături de Dan Bordeianu într-un serial inspirat de ”Steaua fără nume” ar fi fost benefică, inclusiv ei, ajutând-o să se adune. Până la urmă am scris o carte, „Necunoscuta,sau Steaua fără nume altfel”.  Acum vreo 2 ani i-am trimis cartea…i-am spus și despre ideea de a scrie continuarea la NI și s-a arătat încântată. Scria că e o plăcere și onoare pentru ea să vorbească cu cel cărora surorile Damaschin le datorează destinul. Mulțumesc. Acum găsesc  pe FB o postare înfiorărtoare în care o face albie de porci pe maică-sa. Mă obișnuisem cu postările ei în care, alături de insistența de a-și arăta trupul ca nu cumva să creadă lumea că după 40 de ani s-a fleșcăit se războiește cu tot felul de neprieteni,e stilul ei de ieși în piața publică și a-și da poalele peste cap. Păcat. Acum renunț la toate amintirile bune. Trebuie să-mi dau seama că e o ființă irecuperabilă din punct de vedere al meseriei de actriță, că va trăi cu realitatea unei cariere începută în forță acum  zece ani dar prăbușită repede. Cu toată forța vitală de care dispune Oana și-a risipit nu doar ambițiile ci și calitățile cu care era dotată pentru a fi o vedetă care are un cuvânt de spus nu doar în tabloide. Oare ce a provocat drama, despărțirea de Pepe, trecerea implacabilă a anilor până după pragul de 40 fără să mai fi clădit ceva serios în urmă? Nu cred că e vorba numai de caracterul ei nărăvaș care a preluat puterea în tot ce spune și face. Dar îmi pare rău, sincer.

Meseria dar și orgoliul de scenarist

Scenaristul trebuie adesea să se conformeze unor „comenzi„ mai ales pe durata unui serial, să găsească soluții , să schimbe scene în caz de forță majoră…astfel s-a întâmplat cu rolul lui Iurie Darie în NI, Iura era bolnav, a suferit o operație și cu părere de rău i-am restrâns partitura, avea de altfel să fie ultimul său rol…Cu mare bucurie am inventat un personaj pentru Florin Piersic în LDI care avea poftă să joace. Dar  mi-e mai greu să înțeleg argumente gen „are copiii și trebuie să-i hrănească„ sau că respectivul e dificil la filmare …De pildă nu știu cui nu plăcea Vlad Rădescu dar nici vorbă să accept să-i reduc partitura din NI, absolut importantă în dramaturgia filmului  cât despre Îngerașii am descoperit că, după plecarea mea înaintea ultimei treimi din serial, personajul său a dispărut…Ca scenarist  îmi asum anumit orgoliu pentru o meserie în care mi-am dorit să las ceva în urmă, cer scuze celor pe care i-am supărat, dar regret enorm că n-am reușit să impun mai mult respect pentru persoana care mânuiește condeiul. În mulții mei ani de televiziune, în special la TVR, am făcut de toate și management și producție, am fost și sunetist, regizor de montaj, regizor de scenă, operator , am cărat decoruri, am scris texte de cântece și versuri …chiar și mai târziu, la Abracadabra, am ajutat la sunet, la producție dar ținta mea principală a fost să impun scenaristul ca profesionist. E o meserie care nu se învață la  școli, cere talent dar și experiență, are reguli scrise și nescrise, nu oricine visează noaptea „povești„ le poate și transpune în realitate artistică. Când am părăsit orice altă activitate de producție pentru a scrie doar scenarii am crezut că boom-ul va continua, multe televiziuni investeau în ficțiune, dar n-a durat mult. Și cum cerere nu e nici meseria nu se va statornici. Ce-i drept e riscant să experimentezi cu începători pe un serial cu buget mare. Avântul declanșat de NI putea să dea roade, de pildă, cu Păcatele Evei unde fusese atrasă să scrie o tânără scriitoare, Veronica Cara și i se oferise o distribuție de zile mari cu Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin etc…și nu în ultimul rând Papadopol sau Oana Zăvoranu, abia ieșiti din baia de succes de la NI. Eșecul a fost dureros și producătorii, Ruxandra Ion și Boncea, au decis să rezilieze contractul cu domnișoara nici după 10 episoade. Contează mai puțin că am fost chemat să ajut colaborând cu cele două scenariste care au preluat filmul –cu Sorina Ungureanu mai lucrasem, era script editor la mine și vedeam în ea un scenarist de viitor, ceea ce s-a confirmat. Dar asemenea experimente pot falimenta orice intenții bune. Cum nici achiziționarea unui scenariu străin – cum s-a întâmplat în special la Iubire ca în filme dar și în multe seriale ProTv- nu e o soluție simplă. Poate cheia ar fi să nu respecți cu strictețe originalul. Întrucât în contractele mele cedam producătorilor toate drepturile nici măcar nu am știut /darmite să primesc bani/ când unele scenarii au fost vândute și produse aiurea. Astfel doar întâmplător pe internet mi-am găsit numele ca scenarist al serialului polonez Tylko Miloscz! Era vorba de Numai Iubirea /și le mulțumesc pentru decența de a-mi păstra semnătura/ iar polonezii adaptaseră perfect acțiunea, restrângând-o, micșorând numărul de episoade etc… Îmi pare rău, de pildă, că unul din puținii scenariști talentați, Mimi Brănescu nu găsește comenzi pe măsura posibilităților sale, regret că puținii colegi în care am crezut, cum este Sorina Ungureanu, au fost dați la o parte în favoarea unor neaveniți. Am o vârstă când sunt puține speranțe să mai văd un reviriment important al ficțiunii românești. Nu se va întâmpla prea repede așa cum va persista alt regret al meu, dispariția programelor tv originale pentru copiii. Sigur, puteam sa mai prelungesc colaborarea cu producatorii mei dar n-am reusit, nici eu nici ei, sa trecem peste orgolii. Recunosc, după succesele cu NI și LDI orgoliul meu creștea…mi-am permis să mă aliez vocilor care spuneau că pentru a fi protejați Adela și Dan nu  trebuiau să mai joace  împreună în următoarea producție, am preferat să vin cu alt proiect – Daria, iubirea mea în timp ce în Iubire ca în filme /pornit după scenariul unui serial sudamerican/ cei doi au rămas protagoniști chiar dacă, ironia sorții, relația lor s-a frânt brusc. Și la Daria…m-am băgat mai mult decât se cuvenea insistând să nu scriu pentru un Lucian Viziru care nu mă convinsese în LDI. Poate că Adrian Ștefan n-a strălucit dar era actor și serialul n-a ieșit deloc rău deși a fost programat aiurea…Dar abia la Îngerașii a avut loc controversa care m-a făcut să renunț și să mă retrag. Practic, nu reuseam sa gasesc o continuare de substanță a povestii mai mult de 130-135 de episoade dar serialul fusese bugetat pe 175 si mi se cerea sa ma supun. Nu am facut-o pentru ca mi se parea mai important adevarul  dramaturgic, nu imi placea sa lungesc „pelteaua” mai ales că acceptasem destule concesii. Între mine și Ruxandra Ion a fost o colaborare și prietenie de durată, am avut încredere în ea când am angajat-o la TVR, am scris aproape toate scenariile de la Abracadabra și pe mâna ei am venit în ProTv unde, după ce s-a încheiat Abracadabra, ea m-a păstrat consilier , am scris sitcomuri, am ajutat formatul de la Cu dădaca în bucătărie /își mai amintește cineva de emisiunile culinare cu Cristina Cioran?/  după care au urmat  telenovelele din anii 2004-2009.  Relația producător-scenarist a fost excelentă…Dar… când Bianca Popescu – numită „producător creativ” – o aberație care ascundea consultanța pe care ea i-o oferea Ruxandrei, de mulți ani, devenind un fel de interfață- m-a anunțat că unele episoade „au ieșit mai scurte„  și să fiu de acord ca altcineva să cârpească găurile… Am făcut această concesie și am greșit, secvențele adăugate când și colo erau lungimi lipsite de miez. Apoi s-a trecut la reașezarea episoadelor ceea ce presupunea că finalul episodului intervenea când se epuiza timpul, ce rămăsese se raporta în episodul următor ceea ce e o aiureală, distruge cu totul construcția. Iar am greșit și n-am protestat. Mi s-au cerut secvențe multe și mărunte, așa ca fiecare episod să aibă ca pagini vreo 30-32. Cu cântarul ca la piață…sau cu metrul… Singura mea formă de protest, ca să nu explodez, a fost să trimit episoade super-lungi că și așa le tăiau ca la frizerie. Orgoliu de autor, fără îndoială, dar scrisesem  până acum mai bine de 500 de episoade pentru diferite seriale, credeți-mă că știam să stăpânesc raportul cu timpul! Iar acum, ca bomboana de pe…tort a venit și disputa pe tema unui personaj secundar pe care am vrut să-l suprim ceeace nu mi s-a permis. Aici e cheia. Are scenaristul drept de viață și moarte asupra personajelor create de el?  Cazul mamei jucate de Cezara Dafinescu în LDI e un exemplu că NU. Producătorii au cerut, au impus dispariția personajului, eu m-am supus. Acum eu am propus ei nu au acceptat. Producătoarea „creativă” a observat la un moment dat dispariția personajului și eu am recunoscut că, într-un exces de orgoliu, l-am suprimat. Actorul bătea câmpii de mult, nu respecta ce scriam și mai ales juca la fel, în același stil bonom, jemanfișist dar superficial cu care abordase și personaje anterioare, toate erau la fel, o apă și un pământ, iar bâiguiala replicilor dovedea superficialitate și, după mine, lipsă de respect față de autori și față de public. De mai multe ori mi-am permis să-i atrag atenția prietenește, l-am sfătuit și pe regizor să-l țină mai în pielea personajului…Degeaba.  Noroc că în România, ca și în America, există zeci și sute de scenariști talentați, pregătiți să ocupe locurile goale. Trecând peste lupta de orgolii trebuie sa recunosc că întotdeauna cine are pâinea și cuțitul are și dreptatea de partea lui. Cert e că după Îngerașii am încetat să mai scriu scenarii Tv, la 5 ani după succesul cu Numai iubirea…au mai trecut 5 ani și fabrica de seriale de la AcasăTv a trecut în istorie, cu bune, cu rele. Poate de aceea, cu anumite îndoieli, am cutezat să „dau din casă„ ceea ce ați citit mai sus. Meseria de scenarist de ficțiune n-a reușit să se impună la noi, decât pe ici pe acolo și sunt destule aspecte pe care le povestesc cu gândul că vor folosi, că vor fi judecate în viitor…Dar când interesele personale sau financiare sau de altă natură primează creația nu poate decât suferi.

Dosarul cu idei ratate

Am o strângere de inimă când văd că se reiau, pe 2 canale, serialele anilor 2004-2010 dintre care cele 5 cărora le-am scris scenariile, mă bucur și mă întristez totodată, exact ca în cazul filmulețelor pentru copiii de la Abracadabra sau Arlechino care s-au reluat multă vreme după care au rămas în istorie. Tristețea vine tocmai de la faptul că istoria s-a închis prea repede…Soarta serialului românesc nu mi-a fost și nu îmi e indiferentă. După 2009 am așteptat ca producția proprie să înflorească dar n-a fost așa. O vreme s-a crezut că sub cupola CME românii vor da tonul creativității în serialul est-european /chiar am fost invitat la Praga pentru a vedea castingul și pregătirile pentru remake-ul la LDI la Nova Tv/ Cu timpul s-a dovedit că producțiile noastre nu erau destul de consistente pentru a se impune pe piață. Dar idei existau. Prin 2010 sau mai târziu, oricum după incendiul de la Maternitatea Giulești m-a chemat Ruxandra Ion cu propunerea de a relua colaborarea, pornind de la o posibilă schimbare de bebeluși. Am acceptat ba chiar, într-o ședere mai lungă la un Spa, am făcut greșeala să mă grăbesc și să elaborez un synopsis extins, de 30 de pagini, cu substanță pentru vreo 50 de episoade. A durat mult până ce „producătoarea creativă„, interfața Ruxandrei mi-a comunicat cerințele…Eu reflectasem îndelung și nu mi se părea credibil ca doi bebeluși –fată și băiat- să fie schimbați fără să-și dea seama mamele care îi născuseră, doi prunci de același sex mai mergea…și construisem o poveste care se baza tocmai pe descoperirea identității. În plus, nu realizasem că se dorea cu totul altceva, un serial cu liceeni, muzical, de care eram străin, schimbarea bebelușilor era doar un pretext de pornire. O  sora e bolnavă grav și când se face analiza sângelui membrilor familiei pentru eventuale transfuzii se descoperă că fratele e un străin. Mi s-a părut o aiureală, un șablon de neacceptat și am renunțat la colaborare, mai ales că se profila un gen de film cu care nu aveam nimic în comun. Astfel a ieșit Pariu cu viața iar eu, având deja material, am trecut la proză și am scris romanul Schimb de vieți – poate cea mai apreciată din toate cărțile mele… Iată deci o regulă de aur pentru un scenarist, nu te grăbi să dezvolți ideea, proiectul trebuie negociat cu producătorii! Dar mai întâi a fost o altă idee care a devenit tot un roman… Steaua fără nume, altfel-sau Necunoscuta. Ceea ce mi se părea decăderea telenovelei românești putea fi, credeam eu atunci, încheiată printr-o lovitură puternică, readucerea pe ecran a unor vedete cu mare carismă, Dan Bordeianu și Oana Zăvoranu care, împreună, puteau da viață unor personaje puternice actualizând și parafrazând celebra „stea fără nume” a lui Sebastian. În anii aceia Oana ar fi putut reveni ca protagonistă, acum e deja târziu. Cât despre Dan… un actor bun cu un caracter dificil dar care s-a dovedit greu de înlocuit, variantele găsite de producătorii care l-au eliminat din motive, să le spunem, colaterale, nu au funcționat. Culmea mis-castingului a fost alcătuirea cuplului Adela Popescu-Mihai Petre în Aniela…  Ideea a rămas în dosarele mele, niciodată nu am bătut la porțile cuiva ca să vând idei…până când din nou Ruxandra mi-a solicitat o propunere. I-am trimis-o și printr-un telefon mi-a dat de înțeles că nu-i displace , urmează să decidă mai marii de la CME …dar eu mi-am văzut de treabă și am scris povestea ca un roman. Romanul a apărut prin 2013 răspunsul nu l-am primit nici azi când nu mai e cazul. Bani nu mai sunt pe piață, nici interes iar Ruxandra a ajuns să bată pe la felurite porți cu proiecte … Deci idei există și eu nu pot vorbi decât despre mine. Îmi e tot mai clar că nu poți avea televiziune competitivă și de largă audiență fără ficțiune proprie. De altfel și ProTv care, cu toate cutremurele interioare, rămâne televiziunea-fanion a României știe acest lucru și promovează puternic Las Fierbinți. Uitați-vă pe topul audiențelor și veți vedea că acest serial pe care unii îl detestă /inclusiv eu/ bate tot, dovadă că ficțiunea românească e dorită, așteptată și e vorba de lucrul făcut profesional nu înjghebările amatoricești văzute pe la Prima sau Kanal D. Că domină gustul pentru comedie /inclusiv gen Trăsniții/ e de acceptat dar când nu există efort de a produce nu sunt perspective de diversificare. A avea comedie, dramă, ficțiune istorică, romance nu din când în când ci simultan! …e un vis care se îndepărtează pe zi ce trece. Dar idei sunt, o repet…căutați prin sertarul oricărui scenarist cu talent cum ar fi Mimi Brănescu sau Sorina Ungureanu, atrageți scenariștii cu experiență în cinematografie și mai ales priviți în jur. Realitatea românească e atât de ofertantă iar noi alegem doar glumițele nevinovate. Mi-am permis într-o postare  pe blog…Suleiman Magnificul sau Alexandru Ioan Cuza să mă întreb de ce nu ar interesa un serial dedicat unei personalități atât de complexe și controversate cum a fost Cuza.Am venit și cu 3 subiecte de serial ..De pildă viața unui procuror care se zbate să facă justiție în contextul în care corupția și traficul de influență se opun…șantajul, amenințările, înscenările care încearcă să-l blocheze, necazurile pe care le cunoaște nu numai în profesie dar și în familie, în viața personală. Avem nevoie de o „caracatiță”, de un erou precum era comisarul Cattani? Eu zic că da. Și nu e nevoie de nicio imitație, realitatea din jurul nostru e mai bogată decât vechile povești cu mafioți. Marele ecran a făcut deja pasul, filmul  De ce eu? este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror și a presiunilor exercitate asupra sa. Ar mai fi povestea unei frumoase fete din provincie care crede că se poate realiza trecând prin diferite aventuri până când obține interesul și cererea de căsătorie a unui magnat. Întreaga viață a Monicăi Gabor-Columbeanu e mărturie că subiectul rămâne fierbinte, cu implicațiile de telenovelă – copilul dorit dar abandonat, eventual o iubire adevărată pentru un tânăr de condiție normală, iubire care-i dă peste cap planurile. În ”Numai iubirea” am folosit ideea în creionarea personajului Deei, jucat de Oana Zăvoranu pe care – paradoxal- am auzit-o și azi spunând că se crede o divă ?? De 10 ani încoace subiectul nu s-a perimat …iar recentul scandal cu asistentele TV porno arată cât de actuală și bogată e tema. În fine permanent  în actualitate ar fi povestea unei familii de parveniți …în frunte cu un bărbat descurcăreț care a făcut avere peste noapte –ceva în genul personajului Grigore Varlam din ”Lacrimi de iubire” și care nu concepe ca singurul lui băiat să nu fie o beizadea, să nu-i pese de bani, să prefere o carieră normală prin muncă, să se îndrăgostească de aleasa lui etc. Am încercat un asemenea conflict în ”Daria, iubirea mea” dar mai ales în romanul ”Schimb de vieți”, subiectul însă mi se pare că atinge o posibilă discuție despre valori extrem de actuală și utilă. Dar cine nu are idei?