Actorii din Numai iubirea

Numai iubirea a rulat din nou pe micile ecrane, la Acasă Gold , poate căutând noi generații de privitori, poate mulțumind pe cei care caută confirmarea unor trăiri, poate confirmând nevoia din păcate azi neîmplinită de ficțiune românească . Au trecut mai bine de 10 ani de la lansarea serialului și mă simt îndrituit să privesc înapoi cu emoție…ce mai fac azi colaboratorii de atunci, actorii care s-au străduit să dea viață unor personaje, unor idei, unor valori? Pentru Alexandru Papadopol, actor înzestrat, am scris multe scenarii, începând cu sitcomurile 2+2 sau Căsătorie de probă iar rolul „fratelui rău„ din Daria …i-a ieșit de minune, ca și partitura din Lacrimi de iubire- filmul. Mă bucur să văd că joacă în filme sau pe scena de la Odeon, că participă la pregătirea viitorilor actori, sunt sigur că noi succese îi vor marca viitorul. De asemenea mă bucur că și-a găsit perechea…Ioana Ginghină juca roluri obscure la Creangă când a venit la castingul pentru NI . eu și Iura Luncașu am fost plăcut impresionați de verva ei și, de ce să n-o spun, de avantajele fizice, așa că a primit rolul lui Ildiko ulterior în Lacrimi arătând ce poate ca actriță. Cei doi au un copil frumos, botezat de Ruxandra, „mama telenovelelor”, am remarcat că o preocupă educarea micuților, problemele de sănătate totul denotând maturizare. Partenera din serial a lui Papi, Bianca Neagu este acum majoră, o adevărată domnișoară, studentă la Psihologie. Corina Dănilă își continuă cariera artistică, face pe moderatoarea la TVR, face politică în PSD…din păcate nu am auzit lucruri bune despre viața ei personală, s-a despărțit de tatăl fetiței ei Rianna care era un bebeluș simpatic când mi-a venit ideea să o invit în serial cu mama ei pe post de mătușă…

Despre Oana Zăvoranu nu retrag nimic din ceea ce am spus și scris, am colaborat excelent la NI, chiar și la Păcatele Evei, am apreciat seriozitatea ei contrastantă cu nonșalanța și tupeul pe care le afișa, am regretat că firea ei voluntară, încrederea nemăsurată de sine  a câștigat partida iar cariera ei artistică s-a încheiat în postura de „vedetă” a tabloidelor, încercarea de a supraviețui muzical fiind un eșec. Ca și personajul Deea – atât de tipic acelor ani și nu numai, când multe tinere căutau să parvină trecând prin paturile unor bărbați importanți- Oana nu avea voce, prostioara pe care am scris-o „Tu ești soarele meu…” chiar dacă a devenit șlagăr era o parodie iar ideea ei de a cânta pe bune, pe atunci presupun că la îndemnul lui Pepe și cu ajutorul tehnicii, nu a dat rezultate. Continui să cred că Oana, dacă ar fi avut încredere într-un manager, un impresar serios care să se ocupe de cariera ei ar fi performat în continuare…acum e prea târziu. Am vrut să-i scriu un rol și în a treia mea lucrare, Daria…dar mi s-a spus că a rupt legăturile cu ProTv pentru că nu voia să accepte un contract de exclusivitate. Nu este exclus, ProTv avea această tendință a „legării de glie„, oarecum firească în lupta cu concurența, tot așa cum ca scenarist trebuia să accept cedarea drepturilor de autor ceea ce a făcut ca pentru numeroasele reluări sau difuzările peste hotare, inclusiv vânzarea de formate, să nu fiu remunerat …așa am ajuns să figurez pe o mulțime de site-uri est-europene din Turcia în Rusia, sau să aflu pe internet că sunt scenaristul serialului Tylko miloscz, adaptat de polonezi după NI. M-am obișnuit…așa că toate e-bookurile mele sunt gratuite…Cu 2-3 ani în urmă, înainte ca „fabrica de seriale„ de la Acasă Tv să se închidă, am imaginat un proiect menit să resusciteze genul, o adaptare pornind de la ”Steaua fără nume” cu Oana Zăvoranu și Dan Bordeianu ca protagoniști, proiectul s-a materializat doar într-un roman…Pentru Dan Bordeianu, de asemenea, îmi exprim regretul că a fost eliminat fără milă într-un moment când era tot mai multă nevoie de protagoniști, variantele încercate în diferite telenovele dând evident greș. E drept că Dan, actor de talent, e un tip incomod, profesional vorbind nu mi-a plăcut adesea comportamentul lui dar nu pot să nu-i recunosc calitățile și regret dispariția lui din seriale chiar dacă obrăznicia sau nestatornicia l-au „scos„ de la inima multora. Aparițiile lui pe la diferite televiziuni ca și pe scena de la Nottara sunt importante dar prea puțin  pentru ceea ce e în stare să ofere ca meserie. Despre Adela Popescu am scris multe rânduri pentru că o consider marea mea reușită în conceperea unor personaje de serial de la NI la Lacrimi…și la Îngerașii. De la provinciala timidă de 18 ani care ne-a impresionat la casting prin autenticitatea și prospețimea ei la vedeta de azi, acum actriță cu diplomă, n-a trecut mult timp dar Adela a avut destule împliniri ca actriță și cântăreață iar acum când face 30 se pregătește să devină mamă…

Distribuția de la NI a inclus mulți actori de marcă pentru care am avut onoarea să scriu cât m-am priceput roluri cu oarece substanță. Tora Vasilescu, o doamnă adevărată , venea cu experiența unor ani buni de film ..Îmi amintesc că la prima repetiție de lectură s-a mirat că un scenarist în vârstă – aveam deja 60 de ani- știe limbajul șmecherilor de tip Terente, dar fiecare cu meseria lui..Pe Sebastian Papaiani nu l-am recunoscut din prima…Marele actor, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merita de la noi mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, gazdă desăvârșită ne-a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, eu, soția mea Lucia, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…acum avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică și un intelectual deosebit a făcut o bijuterie din rolul avocatului, deși deranja pe unii din echipa de producțție care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud și bine am făcut. Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR, ultima oară după 89 reînviind cuplul care făcuse deliciul copilăriei multora, Iura și Mihaela….ne mai vedeam în familie , venea cu Anca Pandrea la regretatul Cezar Tabarcea… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate dar n-a fost să fie. Iura –care deja avea greutăți în rostirea replicilor din cauza auzului a avut mari probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol…a trăit până în 2012 fără să mai poată juca așa cum și-ar fi dorit. Am avut neșansa să-i scriu rolul de adio așa cum mai târziu am făcut-o și pentru Adrian Pintea. Păcat. Mă înclin în fața memoriei unor mari actori…

Carmen Ionescu – de asemenea a primit trei roluri diferite și de la serial la  serial a dovedit că e o excelentă profesionistă…Pavel Bartoș a fost …Pavel Bartoș, în căutarea unui mare succes care a venit odată cu intrarea în postura de prezentator. Altă actriță de bună calitate, Ana Maria Moldovan, care are la activ multe prezențe în filme din 1999 până azi merita poate mai mult de la noi, a fost o vreme când mă gândeam că propunerea cuiva care o cunoștea mai bine de a încerca rolul Anei n-ar fi fost o exagerare, iar în Daria a arătat o perfectă trecere în registrul comic. …Oliver Toderiță originar din Piatra Neamț era vocea postului Acasă, mai puțin prezent în meserie, mă bucur pentru el că are o familie frumoasă, copiii frumoși…îmi amintesc că pe atunci ne-a invitat de ziua lui la un club de pe Dacia și l-am apreciat pentru delicatețea și generozitatea lui. Adrian Ștefan era încă student la Hyperion – și avea necazuri pentru că lipsea din cauza filmărilor. A debutat în NI, a jucat în Lacrimi… unde recunosc autocritic că i-am oferit un rol asemănător dar n-a putut face pasul înainte când în Daria… a primit rolul de protagonist în condițiile în care eu m-am opus categoric distribuirii lui Lucian Viziru. Știu că Lucian se credea actor însă închipuiți-vă că în Lacrimi…el și  Dan Bordeianu ar fi făcut schimb de roluri… Nici un regret, Adrian a fost corect și prezența sa a făcut bine filmelor. Pentru Cristina Cioran am scris mult, încă de la Dădacă la 2+1, am agreat chiar o colaborare la Cu dădaca în bucătărie unde apărea ea cu Papi care, să recunoaștem, habar n-avea ce i se întâmplă…La NI și-a făcut debutul cu rolul Laurei dar ulterior n-a performat deși   a avut destule roluri în teatru – chiar un musical- sau apariții la diferite posturi Tv…poate a contribuit și despărțirea de prietenul cu care fusese mulți ani împreună. Octavian Strunilă e un tânăr extrem de activ, are talent cu carul, a jucat  în multe seriale, a făcut regie, a scris scenarii și aștept să dea lovitura într-un viitor apropiat chiar dacă, poate din motive financiare, acceptă apariții nesemnificative în showuri.

Câteva cuvinte despre neprofesioniști…care s-au descurcat meritoriu după mine.

Lili Sandu se consideră azi actriță, cântăreață, a umblat pe la Hollywood în căutarea succesulu și promitea o carieră fulminantă care însă n-a mai avut loc . Tulceanca lansată la ”Școala vedetelor” a debutat cu rolul Casandrei și repet ceea ce cred, i s-a potrivit de minune așa cum rolul următor din Păcatele Evei unde a fost promovată protagonistă și „primă amoreză” a fost un eșec, dovedindu-se că la tinerii fără experiență dacă nu găsești „emploi„-ul potrivit, dacă rolul scris nu-i vine „mănușă„ nu performează. Adevărul e că- dacă nu ești Marcel Iureș sau Maia Morgenstern- nu reușești, multe femei frumoase își visează o carieră la Hollywood și rămân până la urmă cu scurte apariții, eventual o trecere prin cadru dezbrăcată, dacă au ce arăta, eu n-am cunoscut decât un singur creator de talent care s-a afirmat acolo, prozatorul Petru Popescu dar fostul meu coleg plecase cu un mare atu, stăpânea limba engleză! În fine, Doru Todoruț a rămas pe muzică, unde se pricepe, dar felul în care s-a achitat de un rol nu prea ușor merită remarcat. Am avut și un turc adevărat în serial, Cihan Unal, absolvent de Academie Economică, un om delicat și simpatic care trebuie amintit pentru caracterul lui deosebit. Am destule amintiri frumoase de la Numai iubirea, am scris mult despre un serial care ar fi trebuit să rămână uitat în istorie dar iată că se reia mereu și pare la fel de proaspăt ca la premieră. Personal îl consider cea mai bună lucrare a mea și nu mă rușinez să scriu neîncetat despre acei ani în condițiile în care nu se mai produc seriale, cu excepția lucrărilor de comedie. Dar cum și eu am debutat cu sitcomuri…încă aștept.

Reclame

Fata bună și fata rea în seriale

Există concepția că rolurile negative sunt de preferat celor pozitive în seriale. Chiar și Adela Popescu crede asta, ea care a căpătat notorietate cu două roluri de fată bună în NI și LDI…Nu e adevărat! În telenovele a făcut școală motivul ”cenușăresei”, fetișcana săracă, modestă dar cu fire puternică, în stare să se ia la trântă cu bogații, să învingă nedreptatea, personaj jucat perfect atunci de Thalia care se impunea prin identificare. Milioane de adolescente dar și de femei mai în vârstă care nu reușiseră asemenea victorii se identificau cu personajul dar, atenție, cu personajul jucat astfel de o actriță dotată.            Cheia succesului e în mâna interpretului și în capacitatea lui de comunicare. Iată, la NI rolul surorii „bune” a căpătat contur și s-a lărgit pe parcursul serialului pentru că Adela l-a făcut credibil, a reușit să facă publicul să se identifice cu personajul. E valabil și pentru rolurile de „fată rea” ! E valabil și pentru protagoniștii masculini..de pildă, la LDI, puteți alege între personajele interpretate de Bordeianu și Bebe Cotimanis? Actorul sfințește locul, cred asta cu tărie. Iar când scenaristul nu crede în actorul desemnat pentru un rol, se vede…Îmi pare rău să evoc din nou numele Corinei Dănilă dar la NI, serialul la care țin mult, felul în care ea a jucat rolul fetei bune și felul în care eu l-am scris au marcat neîmpliniri, au fost verigile slabe…După ce vizionasem proba ei –își dorea rolul negativ dar era neconvingătoare și, regret s-o spun, părea mai grasă pe ecran decât în realitate- am găsit-o în biroul producătoarei generale și n-am ezitat să-mi exprim rezervele. În cele din urmă Oana Zăvoranu a strivit orice concurență pentru rolul „fetei rele„ dar Corina, fiind de-a casei, a primit rolul protagonistei „bune„ insă  datele ei personale – vârsta, aspectul, experiența- nu mi-au permis sau n-am fost capabil să o fac o „cenușăreasă„ cum intenționam. De aici poate neîmplinirile textului pe care mi le asum dar nici jocul actriței nu ne-a salvat pentru că, accentuez cheia, nu era credibilă, făcea pe doamna atunci când trebuia să fie modestă, era rece atunci când trebuia să fie dulce, îngăduia iubirea, nu o trăia. Într-un serial de 100 sau mai multe episoade asemenea aspecte sunt esențiale pentru că publicul nu te iartă iar oricât feedback ai primi nu poți schimba peste noapte totul. La NI am avut norocul reușitei Adelei, identificarea publicului cu personajul, de fapt cu felul în care Adela juca personajul, ajutând la transformarea practic a „perechii secunde„ în protagoniști. Din nou subliniez, să nu ne lăsăm furați de faptul că „personajul negativ„ are la îndemână la suprafață un arsenal bogat de gesturi și acțiuni – minte, fură, bate, omoară etc., până la urmă e mai greu și mai profesional să joci personajul „bun„ să exprimi, să comunici trăiri interioare profunde. Din păcate seriale nu se mai produc iar a impune personaje gen Rață, Brânzoi sau Aspirina ar fi penibil. E nevoie de actori buni, și avem, în seriale bune, dar nu avem. Poate peste câțiva ani producătorii se vor trezi că nu mai au „celebrități” cu care să-și populeze showurile și se vor sătura să apeleze la eternii Augustin, Dorian, Vica/?/, Doinița și alți neica-nimeni care au devenit ”vedete„ la înghesuială în timp ce actorii adevărați, de talent, se chinuie să supraviețuiască din reclame și alte expediente sau, măcar, se agață de puținele scene unde se mai joacă teatru, și acolo cu mii de probleme și impedimente.

Numai iubirea – o poveste

Continui să depăn amintiri, fără pretenția de a face istorie, gândul meu e mai mult spre prezent și poate se va alege ceva din experiența mea legată de succesele dar și neîmplinirile serialului românesc. „Numai iubirea” și ”Lacrimi de iubre” au fost succese incontestabile, se reiau cu insistență și nu văd de ce n-ar folosi o discuție despre ele. E drept, de mare suces s-au bucurat și telenovelele cu țigani dar eu nu le-am văzut și nu mă pot pronunța…Povestea NI începe cu o amintire, melodia genericului, cântecul lui Pepe ascultat în grădina Ruxandrei Ion la un grătar făcut de soțul ei Ion Ion..Nu știu de câte ori, sigur zeci, am ascultat piesa inspirată a lui Pepe și nici eu, nici soția mea Lucia, nici gazdele nu ne-am plictisit. Era un semn de bun augur sub care atacam curajos un proiect deosebit. Prima telenovelă românească..E drept, un alt serial își revendica, după unii, întâietatea dar „ În familie” era de fapt o dramă produsă de Prima Tv în 2002 , adaptată după un scenariu străin și abandonată . Jucau acolo actori cu care am colaborat și eu mai târziu, Clara Vodă, Andreea Bibiri, Denis Ștefan, Andrei Aradits, Ana Maria Moldovan, Cristian Popa, Adela Popescu…regizorul Adrian Sitaru dar lipsa de experiență a echipei se vedea. Eșecul lor era un semnal de alarmă, trebuia să te pregătești temeinic înainte de a ataca un serial de mari dimensiuni.
Încercarea de a adapta o telenovelă din Venezuela fusese o tentativă la care AcasăTv se gândise, originalitatea era încă un risc…Și astăzi este. Am trudit ceva la adaptare, era o poveste cu un fel de Cupidon, acțiunea se concentra în stradă, locuitorii trăiau, se certau și se împăcau în aer liber, afară, în piața orașului, în jurul unei frizerii…poate firesc și specific la ei unde e mereu cald dar la noi așa ceva era nefiresc …poate mergea în lumea lui Take, Ianke și Cadâr.…
Curajul de a face noi înșine un serial „romance” a fost îmbrățișat cu entuziasm și s-a format o echipă care și-a câștigat, nu fără opinteli, profesionalismul. Misiunea mea era să scriu un scenariu de telenovelă…de aceea am ales una din temele majore ale genului, lupta pentru dragoste, disputa între două rivale…De altfel conflictul între două femei care cred că sunt însărcinate cu același bărbat a fost ideea care a ridicat audiența. Ca și o altă reușită – excelent exploatată de regie și interpreți, violul Adelei Popescu/ Alina Damaschin, confundată cu victima desemnată…Am scris sinopsisul, am definit principalele personaje, a avut loc castingul…probele le-am vizionat împreună cu Iura Luncașu . Eram de acord că Papadopol –cu care lucrasem de la mini-sitcomurile anilor 2002 se potrivește mănușă pentru rolul protagonistului. Mai mulți actori consacrați aveau să ne asigure „forța„, la început Tora Vasilescu, Vlad Rădescu, Carmen Ionescu…Problemele se ridicau la nivelul personajelor „tinere”…s-a impus Dan Bordeianu, profesionist cu ceva experiență iar Adela Popescu a fost o revelație. Acum, privind înapoi, aș putea spune că doar odată la mulți ani ai șansa de a contribui la descoperirea și lansarea unei vedete adevărate. Adela avea nu doar prospețime ci și talentul de a se exprima pe micul ecran unde spontaneitatea e rodul elaborării și profesionalismului. La capitolul „tinerețe„ am apelat și la actori care puteau mai mult decât ofereau pe scenele teatrelor…Ana Maria Moldovan, Strunilă, Pavel Bartoș, Ioana Ginghină …Cu cele două protagoniste era mai dificil. Mai ales personajul „negativ” – Andreea Damaschin, a rămas mult timp în suspens…Corina Dănilă, care beneficia de statutul de angajată a trustului și-a dorit acest rol la casting și m-am speriat vizionând proba ei , prezența sa fizică nu se potrivea deloc cu ceea ce imaginam și n-am ezitat să-mi exprim dezacordul în fața Ruxandrei… Corina era o actriță cu experiență și palmares, până la urmă s-a ales cu un rol principal, dar cel al Anei Dogaru, „fata bună”. Necazul Corinei e că pe ecran arăta mai plinuță decât în realitate și nu poseda acel aer de sexualitate agresivă care avea să fie atuul Andreei Damaschin…dar mie nu-mi inspira nici acel parfum de puritate și inocență cu care dotasem personajul „pozitiv” .. Eram la Mamaia cu soția mea Lucia–noroc de niște zile ploioase, ca să înfrunt modificarea cerută…inițial Ana trebuia să fie o educatoare de grădiniță modestă și eventual fecioară …a devenit o profesoară de engleză cu ștaif, cu trecut amoros …care în primele episoade era pieptănată și aranjată de parcă trăia prin cluburi de fițe nu în căsuța amărâtă de la țară a unui învățător pensionar văduv. A fost nevoie de intervenții de sus ca să îi schimbe look-ul, să o mai ”ciufulească” sau să o pună în blugi . Nu mai vorbesc de nevoia de a se dezbrăca puțin într-o scenă de amor…Poate sunt subiectiv dar prestația ei e singura din serial care nu m-a convins, invidia profesională o împingea spre spectaculos…de fapt a încercat să-i țină piept Oanei la o scenă când rivalele se întâlneau în fața biroului de arhitectură, amândouă au ieșit din text, Corina căutând replici usturătoare dar era pe un teren unde Oana nu poate fi bătută. De vină era desigur scenaristul, adică eu, pentru că ea – așa declara presei- n-ar proceda în viață ca personajul atât de subțire al Anei Dogaru pe care îl scrisesem…Adică o actriță divorțată, despărțită de un iubit celebru, mai în vârstă, mamă a unui copil făcut cu alt iubit care până la urmă nu i-a oferit căsătoria nu accepta statutul moral al unui personaj care se retrage din fața iubirii de teamă să nu sufere, care se sacrifică spre a nu suferi ființa iubită și e răsplătită în final cu împlinirea iubirii…Eu măcar i-am făcut bucuria de a apărea alături de fetița ei într-un episod din februarie 2005 …Proba Oanei Zăvoranu ne-a făcut, în sfârșit, să respirăm ușurați…am dat lovitura! Întâlnirea de la Adrian Sârbu care a discutat cu echipa mi-a plăcut. Chiar dacă tuturor ni s-a părut super-optimistă promisiunea Ruxandrei de a ajunge la un rating mare, de vreo 7 %. Părea un vis..în fapt s-a ajuns spre 12%. Am reținut îndemnurile lui Sârbu de a fi mai curajoși în ceea ce privește scenografia, toate erau îndemnuri de a ținti mereu spre ce e mai bun, de a nu te mulțumi cu puțin, de a te autodepăși. De altfel s-a trecut la fapte, s-a construit în curtea studiourilor de la Buftea ”casa Bratu” care a fost ulterior modificată, i s-a adăugat piscină și a devenit „vila Varlam” din „Lacrimi de iubire” și așa mai departe…Oana Radu, scenografa noastră a pus să se construiască alături și căsuța familiei Dogaru, cu gospodăria țărănească aferentă…„Casa Zeffirelli” care găzduia deja birourile echipei a oferit și ea locații – a fost școala din serial…bucătărioara din interior a servit pentru garsoniera surorilor Damaschin…clădirile studiourilor au oferit încăperi pentru alte secvențe, inclusiv o magazie unde s-a amenajat magazinul de antichități și unde era frig mereu și Tora se plângea…
Primele repetiții cu text s-au ținut la o școală din zona Moșilor- era vacanță- unde am făcut cunoștință cu unii actori și îmi amintesc că Tora s-a mirat, își închipuise scenaristul, adică pe mine, mult mai tânăr după felul în care cunoșteam și foloseam în scris limbajul străzii…Primele decepții n-au întârziat, fetița adusă cu surle și trîmbițe pentru că jucase în nu știu ce film afară s-a dovedit necompetitivă și a apărut pe ultimii metri Bianca Neagu ..un actor venerabil din teatru avea pretenții la program și a fost eliminat deși a apărut prin pozele oficiale, nu se puteau accepta mofturi așa că a venit Papaiani, un om deosebit …Copiii nu trebuie nici ei uitați…unii au continuat cu noi în alte filme, până la „Îngerașii”…
Serialul avea 60 de minute dar adesea depășea, nici unul dintre noi n-avea experiența rigorii timpului. S-a difuzat din octombrie 2004. Eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne Louise și primeam pe e-mail știri…sâmbătă 2 octombrie a fost premiera iar ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12…de fericire am mers duminica la un Champagne Brunch la Harrah’s!! Inițial se difuza sâmbata și duminica la ora 18, am primit vestea pe 18 octombrie că se va muta în prime-time începand de vinerea. Succesul producea! După ce am asistat la mutarea familiei noastre americane în noua casă unde locuiește și astăzi ne-am întors , aflasem că ratingul din prime-time era și mai mare, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu vârfuri de 13…Se difuzase abia episodul 9…
La București Ruxandra mi-a spus că merita să încercăm 100 episoade, deci m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea datoria…Au urmat turnee și întâlniri ale actorilor cu publicul prin țară, adevarate “băi de mulțime”. Eu n-am participat decat la întâlnirea finală din București în piața din fața Parlamentului…Cunoscându-i mai îndeaproape pe acești fani am realizat că întregi generații, de la 13 ani în sus, teenagerii, nu-și găsiseră până acum programele tv necesare, în plus era o foame de ficțiune, de producție romănească. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. TVR-ul renunțase chiar și la producția de teatru, mai simplu de făcut și mai ieftină decât un serial, Antena a intrat în concurență abia mai târziu când a constatat că o luasem înainte…dar Antena , de fapt, Lazarov, a crezut că va câștiga apelând la scenariști din Argentina …E drept că la noi meseria asta nu prea exista iar Sorina Ungureanu, care a preluat mai târziu stafeta era încă script-editor la mine la “Lacrimi”…
Înca ceva…dincolo de invidiile actoricești de care nu scapă nimeni prin comentarii [și datorită internetului au fost numeroase, doar pe Forumul de la Acasă Tv erau vreo 90 de mii de postări la NI] se strecura ideea că alegerea unuia sau altuia din actori se făcea pe pile sau favoruri sexuale. Nu pot nega că asemenea proceduri există, sunt prea bătrân în meserie… Însă…Nimic mai fals de pildă în ceea ce privește principalele ținte- Oana Zăvoranu sau Adela Popescu.
Pe Adela am cunoscut-o văzând proba de casting…habar n-aveam și nici nu mă interesa că apăruse deja într-o adaptare de pe un serial străin, nu știam că are voce și cântă superb…când am aflat am pus-o să cânte un colind de Crăciun și a fost emoționant…M-a impresionat familia acestei copile, care a educat-o impecabil, mi-au plăcut modestia și hărnicia ei, mai ales că nu a fost deloc afectată de succesul amețitor care a plasat-o – desigur temporar- printre primele 10 actrițe din țară, am apreciat comportarea ei fără fițe și figuri, ceea ce a ținut-o departe de lăcomia de senzațional a tabloidelor , discreția din viața personală…Am aflat mult mai târziu că Adela a cântat la 13 ani la „Ba da ba nu„ așa cum Andra a fost la „Tip Top Minitop„, deși ambele emisiuni erau atunci în parohia mea…Despărțirea de Dan a marcat-o enorm, fusese o fată de provincie care își făcuse visuri, învățase mult, profesional și uman de la un actor și bărbat mai experimentat, fusese răsfățată de tot anturajul dar nu afișa fumuri …motivul despărțirii nu am eu voie să-l dezvălui…Ana era rolul feminin principal…ne gândisem la o tânără cântăreață blondă abia apărută în showbiz, probabil ar fi făcut față pentru că am văzut-o mai târziu jucând prin seriale…Corina Dănilă a fost opțiunea producătorilor și nu mai am nimic de zis. Papadopol, excelent, din păcate cu Corina nu avea chimie, cum se spune…poate dacă Oana n-ar fi ascultat orbește de interdicția lui Pepe de a evita contactele fizice – o gelozie prostească și, cum s-a văzut, nefolositoare- serialul ar fi câștigat….Sărutul, mângîierile pe ecran au rolul lor în genul romance și tot greul „sentimental” a rămas pe umerii –ca să spun așa- cuplului secund. Aici s-a impus Dan care a rupt multe inimi cu rolul pictorului rebel. Dar cum fiecare din noi are o slăbiciune…Dan se credea mai inspirat decât alții și poate că era dar n-avea răbdarea de a-și propune ideile prin dialog….M-a deranjat..dar este incontestabil un actor cu talent și carismă – a doua calitate predominând chiar la tv- eliminarea sa brutală deși meritată a sărăcit telenovela românească abia afirmată. Nici Adela n-a rămas protagonista care merita să fie …a ajuns să-l aibă partener ca „june prim” pe Mihai Petre/ căruia i-am oferit un rol în „Îngerașii„, zic eu, pe măsură iar acolo se vedea cu ochiul liber că nu percutează ca partener al Adelei/ Cu încetul și Adela și Papi au trecut pe roluri secundare deși, după mine, erau asset-urile principale ale genului, despre Oana Z am mai scris…Desigur, dacă produci doar un serial pe an, ba chiar mai puțin, e normal să cauți figuri noi…chiar dacă zadarnic.
N-a fost greu să ne dăm seama că motorul succesului îl reprezintă Oana, Papi cu Bianca și cuplul Adela-Dan căruia ie-am crescut importanța în scenariu… E drept că Papi – actor cu talent abundent- n-a mai primit rolurile de protagonist pe care le merita, după un timp…Ideea că personajul negativ e mai generos pentru un actor se bazează pe un spectaculos aparent. Totul depinde de interpret și mai ales de rețeaua de interese și conflicte pe care le determină în acțiunea filmului. Astfel se întâmplă ca unul din personaje sa devină cheia de boltă pe care se sprijină construcția serialului mai ales dacă actorul performează ..în „Lacrimi de iubire„ totul se va relaționa cu personajul lui Bebe Cotimanis magnatul Grigore Varlam, în NI maestra de ceremonii a fost Andreea Damaschin, admirabil jucată de Oana. Oana cea de atunci…
Cât de mult cântăreau la edificarea succesului și alți profesioniști… De exemplu Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică a făcut o bijuterie din rolul avocatului…deși deranja pe unii care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud….Abia la „Îngerașii„ au reușit, după retragerea mea, să-l scoată din film fără nicio justificare. ..Că așa e în tenis…În fine să nu o uit pe minunata Tora Vasilescu, prestația de excepție a lui Papaiani, pe Anca Pandrea, apoi mai tinerii Ana Maria Moldovan, Cristina Cioran, Geo Dobre, Adrian Ștefan, Dorian Boguță, Mirela Oprișor …Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR….ne mai vedeam în familie – la regretatul Cezar Tabarcea…de altfel și cu Ducu Darie lucrasem la „Abramacabra„… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate…atunci chiar am avut îndrăzneala să mă strecor, într-un sacou de cașmir roșu, printre figuranții de la ceremonia filmată la primăria din Banu Manta…dar n-a fost să fie. Iura a avut probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol… La neprofesioniști o remarcă pentru Lili Sandu ….ca și în cazul lui Augustin Viziru la LDI dacă primești un rol scris pe măsură iese bine și chiar începi să te crezi actor! Așa și cu Lili Sandu, după prestația pe o partitură care i se potrivea au distribuit-o în „Păcatele Evei„  și necazul e că deja se credea actriță! În schimb Oana a avut noroc să primească doar ce i se potrivea, au fost doar două roluri din păcate și au însemnat cât o carieră…Exista un anume ton de seriozitate și respect pentru meserie pe care actorii profesioniști nu-l abandonează niciodată, cum ne-a dovedit în scurta ei vizită, Gabriela Spanic. Micuțul rol pe care i l-am improvizat și explicat în timp ce i se făcea coafura a fost pretextul unei evoluții scurte dar sclipitoare.
Echipa de peste 100 de oameni s-a constituit și a funcționat minunat…cei care n-au rezistat au lăsat locul altora mai perseverenți…i-am admirat pentru munca lor eu care la 60 de ani semnam un serial de 100 de episoade dar lucrasem o veșnicie în televiziune și știam cu ce se mănâncă meseria. Brenda Petre a demarat producția preluată de Alex Cseh…Iura Luncașu, care se antrenase tot cu mine la „Căsătorie de probă„ a devenit prim regizor, Bebe Cojocaru la imagine,.Gabi Florea electricianul-actor cu care lucrasem si in TVR, Oana Radu scenografia , Florian Sever muzica, Monica Popa asistent regie ca și Radu Ilie, Ion Ion regia de montaj, Elena Radu script-supervisor, Radu Mada stilist costume , Alex Cseh producător , Mihai Mitici montaj, Sorina Ungureanu ca script editor …sunt doar câteva nume de colaboratori cărora le mulțumesc..
Filmările au mers într-un ritm alert…nu aveam timp dar la unele am asistat cum ar fi scena oglinzii pe care Oana a rezolvat-o perfect, secvențele de la bar – filmate la Clubul Office…apoi apariția Gabrielei Spanic…Fenomenul ”caravanei” care a continuat și la serialul următor, ”Lacrimi de iubire” a însemnat un contact nemijlocit cu publicul cum nu mai existase. La început îmi aminteam de succesul Abracadabra…prima ieșire a Magicianului și asistenților săi în Parcul Herăstrău a declanșat o aglomerație de fani încât, uimit, am urcat în biroul directorului general de atunci, Răzvan Teodorescu, să-i arăt „minunea” . Era o mini-revoluție…Forumurile pline arătau că telenovela nu e nici pe departe destinată femeilor cu oarece vârstă și educație puțină…din păcate denumirea s-a banalizat prin utilizarea excesivă pentru tot felul de istorioare mondene și nu mai contează că publicul, mai ales cel tânăr, are o sete de valori reale mereu nesatisfăcută iar faptul că i se oferă distracții ieftine și prostioare tabloidizate nu-l satisface.
Finalul „caravanelor” a fost o întâlnire cu publicul la București în Piața Constituției unde am avut misiunea de a conduce pe scenă 3 viitoare prezențe în serialul care urma, Nicoleta Luciu, Nicole Gheorghiu, Mihaela Bărluțiu….niciuna n-a dezamăgit…
Sigur, la o asemenea producțíe de dimensiuni mari nu puteau fi toțí mulțúmițí, am avut și eu destule nemulțumiri dar ce mai contează? De pildă controversa cu genericul. Când ne-am întors din America și am vazut primele episoade din “Numai iubirea” am observat că genericul de început nu cuprindea numele principalilor autori. Petre Năstase, mi se pare, făcuse un clip pe melodia lui Pepe. Echipa era trecută pe lista finală care, de obicei, nu se urmărește, uneori, la reluare, din criză de timp, se taie genericul de final …o dăm anonimă! Ceea ce e cel puțin o lipsă de respect pentru propria producție .. Persoane din anturajul Ruxandrei nu prea mă agreau deși nu eram o amenințare pentru nimeni, nu doream să parvin sau să mai ocup funcții. Sau..era aceiași concepție despre scenariști ca în cazul unor fani, un puștan întrebându-mă în direct la “De 3 ori femeie” de ce nu sunt cuiere în casa Bratu…el crezând că scenarist și scenograf e tot una…iar altcineva socotea că replicile actorilor sunt scrise de ei înșiși. De data asta am protestat și, în compensație, Ruxandra a dispus să se treacă pe genericul de început care și așa se termina în coadă de pește numele principalilor autori, scenariu, regie ,producători. Ar fi meritat și alții…Oricum, de atunci telenovelele românești au beneficiat de generice corecte… E nevoie de puțin respect pentru creație…
Un loc aparte, în prima telenovelă românească s-a acordat unor tradiții și ritualuri creștine care apăreau întâia oară pe ecran, rugăciuni, obiceiurile de Crăciun și Paște, slujba de logodnă Dan – Adela care a fost reală, logodna personajelor fiind dublată de logodna actorilor, slujba nunții cu preoți adevărați în biserica Sf Spiridon…atunci eram deja cu gândul la viitoarea telenovelă și ne-am retras cu Ruxandra să ascultăm propunerea muzicală pentru LDI…
Fenomen sau nu „Numai Iubirea” poate fi revăzut –și slavă Domnului s-a tot reluat- chiar după zece ani, rezistă timpului și asta mă bucură. În Polonia și Slovacia s-au făcut remake-uri. Dar, cum spuneam, denumirea de telenovelă s-a deteriorat, se acordă acum oricărei certe mai contondente, din motive de amor sau nu, divorțurilor mondene, zăpăcelilor politice etc. Apariția in viața de zi cu zi a unor scene violente, scandalul și bătaia poartă eticheta de „telenovelă”, socotită un spectacol pentru telespectatorul semianalfabet. Desigur, restul exhibițiilor de pe micul ecran sunt cultură!? Nu am ocolit ba dimpotrivă am folosit situații tipice melodramei romantice pe care le-am întors, de pildă falsa graviditate. De câte ori în filme femeile n-au abuzat de o sarcină inventată ca argument pentru capturarea bărbatului prin căsnicie…Am folosit tema dar am spulberat-o repede cu ajutorul unui accident care a dovedit impostura. Mult m-a preocupat finalul. De obicei femeia „cea rea” luptă până la ultima picătură de energie, distruge, omoară, devine un monstru paranoic care sfârșește prin a fi omorâtă la rândul ei ceea ce transformă personajul într-un evadat al spitalului de nebuni înainte de a primi un glonț izbăvitor. Nu-mi pot alunga din amintiri imaginea Gabrielei Spanic, cu care am colaborat mai târziu, o femeie delicată și generoasă trăgând cu pistolul, cu pușca, cu mitraliera în finalul unei telenovele oarecare, era o rezolvare paroxistică pe care m-am străduit s-o evit. Mi s-a părut mai potrivit ca „vinovata” să își asume înfrângerea…iar imaginea Oanei Zăvoranu/Andreea Damaschin întorcându-se acasă la țară prin noroaie, cu copilul nedorit în burtă e o pedeapsă nu o iertare…
Această primă telenovelă românească mă interesează și astăzi mai mult prin ceea ce s-ar putea întâmpla după ce pe micul ecran a apărut cuvântul „sfârșit”. De fapt cele mai multe telenovele au happy end, se încheie cu fericita căsătorie a protagoniștilor, eventual cu o naștere…”și au trăit până la adânci bătrâneți etc…..” Oare așa se întâmplă în realitate, oare căsătoria e un sfârșit sau un început…nu cumva e mai interesant ce se petrece după sărutul și jurământul din final? Scriind mai târziu “Lacrimi de iubire” am încheiat cu un bad-end, cu o despărțire între cei doi protagoniști, Alexandra și Andrei. A fost mare tevatură, fanii dezamăgiți, postări pline de indignare pe forumuri. Desigur trebuia să-mi răscumpăr păcatele cu un epilog, dezvoltat în romanul LDI și filmul pentru marele ecran unde dragostea învinge și cei răi sunt pedepsiți, cum nu se prea întâmplă în viață…dar finalul serialului a rămas. Revenind la „Numai iubirea” am dreptul să mă întreb ce se întâmplă mai târziu cu eroii? Ana și Dan vor fi fericiți după căsătorie și nașterea pruncului, micuța Bianca va căpăta mama pe care și-a dorit-o, Alina și Victor vor rămâne un cuplu, Andreea își va reveni și își va schimba mentalitatea, etc? Fiecare își poate construi povestea lui. Și eu am o variantă pe care am încercat să o transform într-o carte…după zece ani, o variantă poate neașteptată. Eu voi continua să cred în nevoia de poveste, convins că publicul are nevoie de serial românesc. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Din păcate asistăm la o retragere de pe micul ecran a serialelor dramatice în favoarea unor sitcomuri sau povești muzicale, rămânând mai mult unele false reality-showuri fara miez să facă față abundenței de producții turcești, coreene sau latino-americane. Dar să fim optimiști, nevoia de poveste, de ficțiune autohtonă e aceiași la adolescenți ca și la maturi și ea nu poate fi hrănită la infinit cu surogate.

Un timp Acasa…

Am scris multi ani  povesti si seriale pentru copiii dar era timpul sa ma…maturizez. Am inceput in 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” si a fost urmat de “Dadaca la 2+1” in 2003 apoi doua sezoane cu un sitcom mai lung si mai elaborat, ”Casatorie de proba”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision, la randul lui condus de Mona Segal..  Era momentul sa apara o incercare mai curajoasa, un serial romanesc de mai larga respiratie, prima telenovela romaneasca. In perioada de tatonari mi s-a cerut sa adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele doua lumi erau atat de diferite! Se incercase la alta televiziune adaptarea unui serial strain, ”In familie”, fara mare succes si poate asta speriase dar pana la urma curajul a triumfat la AcasaTv si am scris ‘Numai iubirea”. La inceput a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru multi. Regizorul Iura Luncasu debutase in meserie la ’Casatorie de proba”. Adela Popescu era o eleva de 17 sal 18 ani – imi amintesc ca dadea bacalaureatul cand se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagonistilor…De altfel Adela, ca si Dan Bordeianu, actor bun, cu carisma, s-au impus prin probele filmate la casting si au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat sa le dezvolt partiturile. Oana Zavoranu a aparut si s-a impus ca o certitudine cand practic rolul Deei ramasese de izbeliste. Proba ei i-a convins pe toti dupa ce se incercasera multe variante, inclusiv Corina Danila. Pana la urma Corinei i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu sotía la mare cand s-a definitivat distributia si titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbari in scenariu. Ana era initial invatatoare, o tanara de vreo 20 de ani nestiutoare in ale dragostei…acum am facut-o profa de engleza cu ceva trecut amoros! Totusi, desi s-a achitat bine de rol si s-a bucurat de succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodata multumita , simtindu-se eclipsata de stralucirea personajului Oanei Zavoranu. Desigur,vina era a scenaristului.

In octombrie 2004 eram cu sotia la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu sotia lui Anne Louise si primeam pe mail stiri…sambata 2 octombrie a fost premiera si ratingul era neasteptat de mare 9,5 cu virfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei in noua casa unde locuiesc si astazi ne-am intors in Romania, aflasem ca ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9… Initial “Numai iubirea” ar fi trebuit sa aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus ca merita sa incercam 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta masina de PR a trustului Media Pro isi facea datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educatie sumara sau pensionare…cum se vehicula cu superioritate falsa despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenti, tineri cu diferite studii si profesii? Intregi generatii, de la 13 ani in sus, nu-si gasisera pana acum programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de fictiune, de productie romaneasca. Si nu era usor de facut, costa bani si cerea profesionisti. …Imi amintesc de seriozitatea si maturitatea Oanei Zavoranu care rezolva neasteptat de bine scene grele, de respectul cu care imi cerea “dom’Patriche, imi dati voie sa bag ceva texte de la mine?” si acceptam, asa cum ii lasam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatetea sa-mi arate in ciorna ce modificari propunea] pentru ca unii actori cautau sa adapteze personajul modului lor de exprimare. Altii nu-mi cereau voie, puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu exceptia lui Bartos , etern Sancho Panza, care juca toate rolurile in acelasi stil ceea ce insemna cabotinism. Ii sta mai bine ca prezentator cu casca in urechi…Dar sa ne gandim ca un serial ca acesta presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri in special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tanar si valoros, adesea nemultumit de scenarii dar prefera sa critice si sa schimbe pe la spate, fara sa incerce o discutie cu cartile pe masa…Oana a facut rolul vietii, a fost un atu pentru film, prestatia ei fiind usor tinuta in loc de interdictia data de Pepe de a nu se saruta cu altii!! Dupa primul episod unde Oana s-a cam giugiulit in pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [si la ce i-a folosit?] …In schimb cu Adela a fost un noroc ca intre ea si Bordeianu s-a nascut “prima dragoste”…relatia lor a facut bine serialului si celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai tarziu, ca nu e persoana multor relatii amoroase…cat despre talentul ei nativ sper ca s-au lamurit toti detractorii.Pe atunci se instalase o mentalitate elitista dupa care genul ‘romance” era de dispretuit iar actorii care acceptau roluri aici o faceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se laudau ca au refuzat oferte – desi nu li se facusera niciodata. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuti’ca Adela sau Dan in topurile actorilor romani era socotita o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate si s-a impus. Un serial de 100-200 de episoade nu este o gluma nici o improvizatie . Tot mai multe nume mari ale scenei si filmului romanesc ni se alaturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea si Gh. Visu. Moda reality-show-urilor in care se improvizeaza cu amatori sau actori necunoscuti intamplari din viata cotidiana neaparat bazate pe scandal verbal si violenta gratuita, programe ieftine si mai lesne de facut decat un serial de fictiune in toata regula inca nu venise. E drept, si noi aveam adesea amatori cum e Gabi Florea, dar de mare expresie! Ca si Augustin Viziru cu o prestatie mult peste cea a fratelui…
Si Nicoleta Luciu a depasit emotiile debutului. N-am intalnit femeie mai bine crescuta si mai serioasa ca Nicoleta…Frumusetea ei naturala, prezentele prin Playboy, usurinta cu care poza in ipostaze sexy te faceau sa o crezi o fiinta usuratica, pana o cunosteai. Am admirat straduinta ei de a invata, de a performa, pastrandu-si firea asezata si politicoasa…o politete dusa pana la a se adresa cu depasitul “sarut mana”unor oameni mult mai in varsta, eu si sotia mea…Dupa ce filmase, cu totala naturalete, o scena de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamagire pentru mine] , iesind din pat doar in slip…
”Lacrimi de iubire” a avut si urmari..un film si un roman. Mai fusesem indemnat sa scriu un roman si inainte dar nu mi-am putut gospodari timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere si nu le aveam.Totusi, in anii mai usori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vara’ din care am folosit din plin personaje si situatii in primele mele 2 telenovele. Cat despre film…a fost destul de banal, exceptie fiind cateva prestatii savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase si Elvira Deatcu, Mirela Oprisor intr-o secventa micuta, Papadopol ….Si totusi am trait o premiera…am pasit prima data pe covorul rosu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afara” am pasit cu sotia pe covorul rosu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine facea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist si pentru “Pacatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara,un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade. Vreo 10..Nemultumiti, dupa ce au renuntat la d-ra Cara, Ruxandra si Andrei Boncea m-au chemat atunci ca sa salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate si am cautat solutii…mai intai am vrut sa omor unul din gemeni , apoi l-am bagat in spital, am propus linii noi de actiune dar scenariul propriu zis l-au scris, uneori cu sfaturile mele,Sorina Ungureanu, astazi cea mai buna scenarista in domeniu si Maria Marinescu.
Urmatorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…in ciuda unor interpreti de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in nefiinta putin dupa incheierea filmarilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora si Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar in “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutata de colo colo in schema postului, obicei care pe mine ma streseaza, imi da senzatia ca programatorii se saboteaza singuri. Un serial isi familiarizeaza publicul tocmai prin constanta difuzarii, mutarea nu aduce de obicei cresteri de audienta si, in plus, un lucru inceput prost sfarseste si mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Raileanu, o timisoreanca expresiva si frumoasa, pe care multi o asemanau cu Romy Schneider si Adrian Stefan, care excelase dar in plan secund in NI si LDI nu au putut face pasul in fata .Se intampla des in meseria asta…e greu sa ai protagonisti care sa atinga stacheta de sus… Vazut a doua oara serialul nu pare deloc rau, mai ales datorita prestatiei actorilor dar si viziunii regizorale diferite. Orice s-ar spune, Iura Luncasu avea o formatie de actor, vedea ecranul ca o scena, cauta tot felul de solutii ca personajele sa se ocupe cu ceva, ii catara pe scaune, ii punea sa se tarasca pe jos, sa arunce cu portocale si cate si mai cate. Mi se parea mai cinematografica viziunea de acum a lui Alex Fotea care insista pe expresia figurilor…
“Ingerasii” trebuia sa fie o comedie romantica ..Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-ora care s-a dovedit bine aleasa pentru acest gen- “Ingerasii” a insemnat pentru mine placerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonista, cu Marian Rilea, in sfarsit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore si Dana Dembinski. Am avut cateva revelatii, asistand la intregul casting… simpatica Jenifer, pustoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…apoi Mihai Petre care se facuse celebru la “ Dansez pentru tine”.Mihai a venit la casting la intamplare…acasa, sotia mi-a sugerat sa inventez un rol pentru el si asa a debutat ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate,daca ar fi existat chimie intre el si Adela, pe parcurs, puteam duce personajul mai departe…Mai tarziu l-am vazut protagonist, alaturi tot de Adela, o indrazneala asupra careia prefer sa spun doar ca a fost un esec numit Aniela..
“Ingerasii” a reprezentat momentul retragerii mele, in iarna lui 2009 am depus actele de pensie si am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora. Descoperisem o hipertensiune de care nu stiam si care provenea din stres, am preferat sa ma retrag. E greu de crezut ca un om care lucreaza acasa in fata computerului, isi face programul cum vrea si nu se cearta cu nimeni [afara de nevasta…] se plange de stress. Dar in aceasta meserie sursele de stress si nemultumire sunt multe si o spun ca invatatura pentru altii. Cum am renuntat la Ingerasii inainte de final si de ce va trebui sa povestesc odata, tot ca un soi de invatatura..E adevarat, cum imi spune Sorina Ungureanu, ca un om care si-a pastrat puterea creatoare si scrie romane n-ar trebui sa se planga si n-am s-o mai fac, viata merge inainte…

personaje și actori 1

Am fost adesea întrebat „de unde îmi vin ideile” pentru scenarii. Mereu am considerat că la baza construcției unui film sau serial stau personajele și nu cine știe ce acțiune visată peste noapte. Personajele dau viață subiectului și adesea capătă propria lor viață, te trezesc din somn și-ți arată sau chiar îți cer ce trebuie să faci cu ele…Iar în cazul unui film sau serial personajul există prin actori.

Identificarea cu protagoniștii e una din cheile succesului unui serial …și e vorba mai ales de eroine, pentru că audiența e dominată de marea masă de fete –adolescente încercând să-și identifice speranțele, visele, proiectele de viitor cu personajul sau de femei cu mai mică sau mai mare experiență care-și examinează trecutul sau prezentul prin ochii protagonistei cu care se identifică. Un argument zdrobitor ar fi succesul  personajelor „cenușăreasa” jucate cândva de Thalia. În Numai iubirea aveam ca protagoniste două rivale, Ana și Andreea, jucate de Corina Dănilă și, respectiv, Oana Zăvoranu. Rolul Oanei se baza pe un tip de femeie prezent și azi în realitatea românească –vezi tabloidele- provinciala hotărâtă să parvină cu orice chip, vânzându-și farmecele, acceptând compromisuri, valorificându-și puțina voce pentru a se proclama vedetă, luptând să se asigure printr-o relație, chiar o căsătorie, cu bărbați bogați. Distribuită după mai multe castinguri nereușite Oana ne-a adus noroc, făcând rolul vieții ei chiar dacă nu era actriță de meserie! Ca scenarist trebuia -și mi-a reușit- să valorific  potențialul pe care i-l întrezăream, să o stimulez „să pună de la ea”, să-i satisfac dorința de a domina ecranul chiar acceptând ca anumite ipostaze sau vorbe să se repete…Prin contrast rolul rivalei urma să  fie al unei ființe pline de sensibilitate, gingășie, generozitate sufletească,  modestie…modest dar nu șters. Decizia producătorilor de a-i oferi rolul Corinei Dănilă mi-a creat probleme pentru că actrița avea alt profil, nu o puteam vedea ca o începătoare în ale vieții și dragostei așa cum gândisem. Poate, tot prin contrast, personajul din mintea mea era mai banal, mai schematic, din învățătoarea provincială ușor naivă a trebuit să o transform într-o profesoară cu un eșec amoros care a marcat-o până la a adopta deviza „fericirea nu e de mine” și a se închide într-o carapace greu de deschis. Corina a avut inabilitatea de a se purta și a se îmbrăca la început ca „o doamnă„ până când producătorii s-au grăbit să-i schimbe look-ul, facând-o mai terestră și, după mine, n-a reușit decât să joace partea de „victimă„ a personajului. Mi-a reproșat că nu-i ofer șansa de a se bate pentru personajul iubit, asta mai lipsea, o încăierare artistică între ea și Oana Zăvoranu…oricum ar fi pierdut! Dar îi recunosc și dreptul de a mă critica, odată ce am acceptat să fasonez rolul pentru ea puteam face mai mult…

Norocul ne-a scos-o atunci în cale pe Adela Popescu. Era o adolescentă, abia termina liceul iar eu îi rezervasem un rol greu, sora mai mică a Andreei, un alt tip de provincială care crezuse că se salvează prin dragoste și fusese crunt păcălită de un oarecare iar acum se deschidea cu greu spre viață și iubire.Cu totul departe de statutul real al Adelei care n-avusese parte de experiențe amoroase dar avea un bagaj nesecat de bun simț și sensibilitate. După câteva episoade de acomodare era evident că Adela Popescu are talent iar prospețimea și autenticitatea jocului ei îi oferă șansa de a încerca mai mult. Ceea ce am și făcut, relația ei din film cu Dan Bordeianu, actor de talent, trecând repede pe prim plan, reacția audienței fiind pe măsură! Publicul se identifica, pe bune, cu personajul ei [dar și cu cel al lui Dan] iar faptul că am avut dreptate e confirmat de evoluția ei ulterioară, e suficient să revedeți Îngerașii pentru a-i admira încărcătura de expresivitate de pe chip…

Pe un serial de sute de episoade scenariul trebuie obligatoriu să țină seama nu doar de feedbackul oferit de public – forumurile erau pline de păreri- dar mai ales de contribuția adusă de actori în conturarea personajelor. Și, ca să revin la punctul de pornire, personajele trebuie să aibă rădăcini și corespondențe în realitate – în cazul meu în realitatea românească- ceea ce poate mi-a reușit cu surorile Damaschin dar mai puțin cu „Ana” chiar dacă succesul global al serialului NI a lăsat pe plan secund asemenea reflecții…îmi asum și împlinirile și neîmplinirile. Cât despre personaje și actori…voi continua…

Amintiri de la „Numai iubirea”

Amintirile încep, aleatoriu, cu melodia genericului, cântecul lui Pepe ascultat în grădina Ruxandrei Ion la un grătar făcut de soțul ei Ion Ion..Nu știu de câte ori, desigur zeci, am ascultat piesa inspirată a lui Pepe și nici eu, nici soția mea Lucia, nici gazdele nu ne-am plictisit. Era un semn de bun augur sub care atacam curajos un proiect deosebit. Prima telenovelă românească..E drept, un alt serial își revendica, după unii, întâietatea dar „ În familie” era de fapt o dramă produsă de Prima Tv în 2002 , adaptată după un scenariu străin și abandonată . Jucau acolo actori cu care am colaborat și eu mai târziu, Clara Vodă, Andreea Bibiri, Denis Ștefan, Andrei Aradits, Ana Maria Moldovan, Cristian Popa, Adela Popescu…regizorul Adrian Sitaru dar lipsa de experiență a echipei se vedea. Eșecul lor era un semnal de alarmă, trebuia să te pregătești temeinic înainte de a ataca un serial de mari dimensiuni.
Încercarea de a adapta o telenovelă din Venezuela fusese o tentativă la care AcasăTv se gândise, originalitatea era încă un risc…Și astăzi este. Am trudit ceva la adaptare, era o poveste cu un fel de Cupidon, acțiunea se concentra în stradă, locuitorii trăiau, se certau și se împăcau în aer liber, afară, în piața orașului, în jurul unei frizerii…poate firesc și specific la ei unde e mereu cald dar la noi așa ceva era nefiresc …poate mergea în lumea lui Take, Ianke și Cadâr.…
Curajul de a face noi înșine un serial „romance” a fost îmbrățișat cu entuziasm și s-a format o echipă care și-a câștigat, nu fără opinteli, profesionalismul. Misiunea mea era să scriu un scenariu de telenovelă…de aceea am ales una din temele majore ale genului, lupta pentru dragoste, disputa între două rivale…Nu am ocolit ba dimpotrivă am ales situații tipice genului pe care le-am întors, de pildă falsa graviditate. De câte ori în filme femeile n-au folosit o sarcină inventată ca argument pentru capturarea bărbatului, în special prin căsnicie…Am folosit tema dar a fost spulberată cu ajutorul unui accident care a dovedit impostura. Mult m-a preocupat finalul. De obicei femeia „cea rea” luptă până la ultima picătură de energie, distruge, omoară, devine un monstru paranoic care sfârșește prin a fi omorâtă la rândul ei ceea ce transformă personajul într-un evadat al spitalului de nebuni înainte de a primi un glonț izbăvitor. Nu-mi pot alunga din amintiri imaginea Gabrielei Spanic, cu care am colaborat mai târziu, o femeie delicată și generoasă trăgând cu pistolul, cu pușca, cu mitraliera în finalul unei telenovele oarecare, era o rezolvare paroxistică pe care m-am străduit s-o evit. Mi s-a părut mai potrivit ca „vinovata” să își asume înfrângerea…iar imaginea Oanei Zăvoranu/Andreea Damaschin întorcându-se acasă la țară prin noroaie, cu copilul nedorit în burtă e o pedeapsă nu o iertare…De altfel conflictul cu două femei care cred că sunt însărcinate cu același bărbat a fost ideea care a ridicat audiența. Ca și o altă reușită – excelent exploatată de regie și interpreți, violul Adelei Popescu/ Alina Damaschin, confundată cu victima desemnată…Această primă telenovelă românească mă intereseză și astăzi mai mult prin ceea ce s-ar putea întâmpla după ce pe micul ecran a apărut cuvântul „sfârșit”. De fapt cele mai multe telenovele au happy end, se încheie cu fericita căsătorie a protagoniștilor, eventual cu o naștere…”și au trăit până la adânci bătrâneți etc…..” Oare așa se întamplă, oare căsătoria e un sfârșit sau un început…nu cumva e mai interesant ce se petrece după sărutul și jurământul din final? Scriind mai târziu “Lacrimi de iubire” am încheiat cu un bad-end, cu o despărtire între cei doi protagoniști, Alexandra și Andrei. A fost mare tevatură, fanii dezamagiți, postări pline de indignare pe forumuri. Desigur trebuia să-mi răscumpăr păcatele cu un epilog, dezvoltat în romanul LDI și filmul pentru marele ecran unde dragostea învinge și cei răi sunt pedepsiți, cum nu se prea întâmplă în viață…dar finalul serialului a rămas. Revenind la „Numai iubirea” am dreptul să mă întreb ce se întâmplă mai târziu cu eroii? Ana și Dan vor fi fericiți după căsătorie și nașterea pruncului, micuța Bianca va căpăta mama pe care și-a dorit-o, Alina și Victor vor rămâne un cuplu, Andreea își va reveni și își va schimba mentalitatea, etc? Fiecare își poate construi povestea lui. Și eu am o variantă pe care am încercat să o transform într-o carte…după zece ani.
Dar să revin la amintiri. Am scris sinopsisul, am definit principalele personaje, a avut loc castingul…probele le-am vizionat împreună cu Iura Luncașu . Eram de acord că Papadopol –cu care lucrasem de la mini-sitcomurile anilor 2002…în special „Căsătorie de probă”- se potrivește mănușă pentru rolul protagonistului. Mai mulți actori consacrați aveau să ne asigure „spatele”, la început Tora Vasilescu, Vlad Rădescu, Carmen Ionescu…Problemele se ridicau la nivelul personajelor „tinere”…s-a impus Dan Bordeianu, profesionist cu ceva experiență iar Adela Popescu a fost o revelație. Acum, privind înapoi, aș putea spune că doar odată la mulți ani ai șansa de a contribui la descoperirea și lansarea unei vedete adevărate. Adela avea nu doar prospețime ci și talentul de a se exprima pe micul ecran unde spontaneitatea e rodul elaborării și profesionalismului. La capitolul „tinerețe„ am apelat și la actori care puteau mai mult decât ofereau pe scenele teatrelor…Ana Maria Moldovan, Strunilă, Pavel Bartoș, Ioana Ginghină – care ne-a impresionat plăcut cu atuurile ei fizice înainte de a-și demonstra resursele artistice…Cu rolurile celor două protagoniste era mai dificil. Mai ales personajul „negativ” – Andreea Damaschin, a rămas mult timp în suspens…Corina Dănilă, care beneficia de statutul de angajată a trustului a preferat acest rol la casting și m-am speriat vizionând proba , prezența ei fizică nu se potrivea deloc și n-am ezitat să-mi exprim dezacordul în fața Ruxandrei…Necazul Corinei era că pe ecran arăta mai plinuță decât în realitate și nu poseda acel aer de sexualitate agresivă care avea să fie atuul Andreei Damaschin…dar mie nu-mi inspira nici acel aer de puritate și inocență cu care dotasem personajul „pozitiv” . Corina era o actriță cu experiență și palmares, până la urmă s-a ales cu un rol principal, dar cel al Anei Dogaru, „fata bună”. . Eram la Mamaia cu soția mea Lucia–noroc de niște zile ploioase, ca să înfrunt modificarea cerută…inițial Ana trebuia să fie o educatoare de grădiniță modestă și eventual fecioară …a devenit o profesoară de engleză cu ștaif, cu trecut amoros …care în primele episoade era pieptănată și aranjată de parcă trăia prin cluburi de fițe nu în căsuța amărâtă de la țară a unui învățător pensionar văduv. A fost nevoie de intervenții de sus ca să îi schimbe look-ul, să o mai ”ciufulească” sau să o pună în blugi . Poate sunt subiectiv dar prestația ei e singura din serial care nu m-a convins, invidia profesională o împingea spre spectaculos…de fapt a încercat să-i țină piept Oanei la o scenă când rivalele se întâlneau în fața biroului de arhitectură, amândouă au ieșit din text ….Corina căutând replici usturătoare dar era pe un teren unde Oana nu poate fi bătută. De vină era desigur scenaristul, adică eu, pentru că ea – așa declara presei- n-ar proceda în viață ca personajul atât de subțire al Anei Dogaru pe care îl scrisesem…Adică o actriță divorțată, despărțită de un iubit celebru, mamă a unui copil făcut cu alt iubit care până la urmă nu i-a oferit căsătoria nu accepta statutul moral al unui personaj care se retrage din fața iubirii de teamă să nu sufere, care se sacrifică spre a nu suferi ființa iubită și e răsplătită în final cu împlinirea iubirii…Eu măcar i-am făcut bucuria de a apărea alături de fetița ei într-un episod din februarie 2005 …
Proba Oanei Zăvoranu ne-a făcut, în sfârșit, să respirăm ușurați…am dat lovitura! Intâlnirea de la Adrian Sârbu care a discutat cu echipa mi-a plăcut. Chiar dacă tuturor ni s-a părut super-optimistă promisiunea Ruxandrei de a ajunge la un rating mare, de vreo 7 %. Părea un vis..în fapt s-a ajuns spre 12%. Am reținut îndemnurile lui Sârbu de a fi mai curajoși în ceea ce privește scenografia, toate erau îndemnuri de a ținti mereu spre ce e mai bun, de a nu te mulțumi cu puțin, de a te autodepăși. De altfel s-a trecut la fapte, s-a construit în curtea studiourilor de la Buftea ”casa Bratu” care a fost ulterior modificată, i s-a adăugat piscină și a devenit „vila Varlam” din „Lacrimi de iubire” și așa mai departe…Oana Radu, scenografa noastră a pus să se construiască alături și căsuța familiei Dogaru, cu gospodăria țărănească aferentă…„Casa Zeffirelli” care găzduia deja birourile echipei a oferit și ea locații – a fost școala din serial…bucătărioara din interior a servit pentru garsoniera surorilor Damaschin…clădirile studiourilor au oferit încăperi pentru alte secvențe, inclusiv o magazie unde s-a amenajat magazinul de antichități și unde era frig mereu și Tora se plângea…
Primele repetiții cu text s-au ținut la o școală din zona Moșilor- era vacanță- unde am făcut cunoștință cu unii actori și îmi amintesc că Tora s-a mirat, își închipuise scenaristul, adică pe mine, mult mai tânăr după felul în care cunoștea și folosea în scris limbajul străzii…Primele decepții n-au întârziat, fetița adusă cu surle și trîmbițe pentru că jucase în nu știu ce film afară s-a dovedit nefolositoare și a apărut pe ultimii metri Bianca Neagu ..un actor venerabil din teatru avea pretenții la program și a fost eliminat deși a apărut prin pozele oficiale, nu se puteau accepta mofturi așa că a venit Papaiani, un om deosebit …Copiii nu trebuie nici ei uitați…unii au continuat cu noi în alte filme, până la „Îngerașii”…
Serialul avea 60 de minute dar adesea depășea, nici unul dintre noi n-avea experiența rigorii timpului. S-a difuzat din octombrie 2004. Eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne Louise și primeam pe mail știri…sâmbătă 2 octombrie a fost premiera iar ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12…de fericire am mers duminica la un Champagne Brunch la Harrah’s!! Inițial se difuza sâmbata și duminica la ora 18, am primit vestea pe 18 octombrie că se va muta în prime-time începand de vinerea. Dupa ce am asistat la mutarea familiei noastre americane în noua casă unde locuiește și astăzi ne-am întors , după ce aflasem că ratingul din prime-time era și mai mare, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu vârfuri de 13…Se difuzase abia episodul 9…
La București Ruxandra mi-a spus că merita să încercăm 100 episoade, deci m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea datoria…Au urmat turnee și întâlniri ale actorilor cu publicul prin țară, adevarate “băi de mulțime”. Eu n-am participat decat la întâlnirea finală din București în piața din fața Parlamentului…De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educație sumară sau pensionare…cum se vehicula cu superioritate falsă despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenți, tineri cu diferite studii și profesii? Cunoscându-i mai îndeaproape pe acești fani am realizat că întregi generații, de la 13 ani în sus, teenagerii, nu-și găsiseră până acum programele tv necesare, în plus era o foame de ficțiune, de producție romănească. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. TVR-ul renunțase chiar și la producția de teatru, mai simplu de făcut și mai ieftină decât un serial, Antena a intrat în concurență abia mai târziu când a constatat că o luasem înainte…dar Antena , de fapt, Lazarov, a crezut că va câștiga apelând la scenariști din Argentina …E drept că la noi meseria asta nu prea exista iar Sorina Ungureanu, care a preluat mai târziu stafeta era încă script-editor la mine la “Lacrimi”…am colaborat bine cu ea la “Păcatele Evei” lucrare care trebuia ajutată să nu moară…dar e altă poveste.
Odată cu întoarcerea am cunoscut mai bine echipa, am participat la câteva filmari.…Imi amintesc de seriozitatea și maturitatea Oanei Zavoranu care rezolva neașteptat de bine unele scene grele, de respectul cu care îmi cerea “dom’Patriche, îmi dați voie să bag ceva texte de la mine?” și acceptam ,așa cum îi lăsam pe Tora, pe Vlad Radescu sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatețea să-mi arate în ciornă ce modificări propunea] pentru că unii actori căutau să adapteze personajul modului lor de exprimare. Alții nu-mi cereau voie, puneau de la ei la bunul plac…Dar să ne gandim că un serial ca acesta presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri în special…
Înca ceva…dincolo de invidiile actoricești de care nu scapă nimeni prin comentarii [și datorită internetului au fost numeroase, doar pe Forumul de la Acasă Tv erau vreo 90 de mii de postări la NI] se strecura ideea că alegerea unuia sau altuia din actori se făcea pe pile sau favoruri sexuale. Nu pot nega că asemenea proceduri există, sunt prea bătrân în meserie… Însă…Nimic mai fals de pildă în ceea ce privește principalele ținte- Oana Zăvoranu sau Adela Popescu. Oana a facut rolul vieții, a fost un atu pentru film, prestația ei fiind ușor ținută în loc de interdicția dată de Pepe de a nu se săruta cu alții!! După primul episod unde Oana s-a cam giugiulit în pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos…în schimb cu Adela a fost un noroc că între ea și Bordeianu s-a născut “prima ei dragoste”…relația lor a făcut bine serialului și altora viitoare, a dezinhibat-o, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai târziu, că nu e persoana multor relații amoroase…cât despre talentul ei nativ sper că s-au lămurit toți detractorii.
Pe Adela am descoperit-o văzând proba de casting…habar n-aveam și nici nu mă interesa că apăruse deja într-o adaptare de pe un serial străin, nu știam că are voce și cântă superb…când am aflat am pus-o să cânte un colind de Crăciun și a fost emoționant…M-a impresionat familia acestei copile, care a educat-o impecabil, mi-au plăcut modestia și hărnicia ei, mai ales că nu a fost deloc afectată de succesul amețitor care a plasat-o – desigur temporar- printre primele 10 actrițe din țară, am apreciat comportarea ei fără fițe și figuri, ceea ce a ținut-o departe de lăcomia de senzațional a tabloidelor , discreția din viața personală…Am aflat abia acum că Adela a cântat la 13 ani la Ba da ba nu așa cum Andra a fost la Tip Top Minitop, deși ambele emisiuni erau atunci în parohia mea…Despărțirea de Dan a marcat-o enorm, fusese o fată de provincie care își făcuse visuri, învățase mult, profesional și uman de la un actor și bărbat mai experimentat, fusese răsfățată de tot anturajul dar nu afișa fumuri …motivul despărțirii nu am eu voie să-l dezvălui…

Ana era rolul feminin principal…ne gândisem la o tânără cântăreață blondă abia apărută în showbiz, poate acum îmi scapă numele, probabil ar fi făcut față pentru că am văzut-o mai târziu jucând prin seriale…Corina Dănilă a fost opțiunea producătorilor și nu mai am nimic de zis. Papadopol, excelent, din păcate cu Corina nu avea chimie, cum se spune…poate dacă Oana n-ar fi ascultat orbește de interdicția lui Pepe de a evita contactele fizice – o gelozie prostească și, cum s-a văzut, nefolositoare- serialul ar fi câștigat….Sărutul, mângîierile pe ecran au rolul lor în genul romance și tot greul „sentimental” a rămas pe umerii –ca să spun așa- cuplului secund. Aici s-a impus Dan care a rupt multe inimi cu rolul pictorului rebel. Dar cum fiecare din noi are o slăbiciune…Dan se credea mai inspirat decât alții și poate că era dar n-avea răbdarea de a-și propune ideile prin dialog….M-a deranjat..dar este incontestabil un actor cu talent și carismă – a doua calitate predominând chiar la tv- eliminarea sa brutală deși meritată a sărăcit telenovela românească abia afirmată. Nici Adela n-a rămas protagonista care merita să fie …a ajuns să-l aibă partener ca „june prim” pe Mihai Petre/ căruia i-am oferit un rol în Îngerașii, zic eu, pe măsură iar acolo se vedea cu ochiul liber că nu percutează ca partener al Adelei/ Cu încetul și Adela și Papi au trecut pe roluri secundare deși, după mine, erau asset-urile principale ale genului, despre Oana Z am mai scris…Desigur, dacă produci doar un serial pe an, ba chiar mai puțin, e normal să cauți figuri noi…
N-a fost greu să ne dăm seama că motorul succesului îl reprezintă Oana, Papi cu Bianca și cuplul Adela-Dan căruia le-am crescut importanța în scenariu… E drept că Papi – actor cu talent abundent- n-a mai primit rolurile de protagonist pe care le merita, după un timp…Ideea că personajul negativ e mai generos pentru un actor se bazează pe un spectaculos aparent. Totul depinde de interpret și mai ales de rețeaua de interese și conflicte pe care le determină în acțiunea filmului. Astfel se întâmplă ca unul din personaje sa devină cheia de boltă pe care se sprijină construcția serialului mai ales dacă actorul performează ..în Lacrimi de iubire totul se va relaționa cu personajul lui Bebe Cotimanis magnatul Grigore Varlam, în NI maestra de ceremonii a fost Andreea Damaschin, admirabil jucată de Oana.
Cât de mult cântăreau la edificarea succesului și alți profesioniști” De exemplu Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică a făcut o bijuterie din rolul avocatului…deși deranja pe unii care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud….Abia la Îngerașii au reușit, după retragerea mea, să-l scoată din film fără nicio justificare. ..Că așa e în tenis…În fine să nu o uit pe minunata Tora Vasilescu, prestația de excepție a lui Papaiani, pe Anca Pandrea, apoi mai tinerii Ana Maria Moldovan, Cristina Cioran, Geo Dobre, Adrian Ștefan, Dorian Boguță, Mirela Oprișor …Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR….ne mai vedeam în familie – la regretatul Cezar Tabarcea…de altfel și cu Ducu Darie lucrasem la Abramacabra… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate…atunci chiar am avut îndrăzneala să mă strecor, într-un sacou de cașmir roșu, printre figuranții de la ceremonia filmată la primăria din Banu Manta…dar n-a fost să fie. Iura a avut probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol… La neprofesioniști o remarcă pentru Lili Sandu ….ca și în cazul lui Augustin Viziru la LDI dacă primești un rol scris pe măsură iese bine și chiar începi să te crezi actor! Așa și cu Lili Sandu, după prestația pe o partitură care i se potrivea au distribuit-o în Păcatele Evei și necazul e că deja se credea actriță! În schimb Oana a avut noroc să primească doar ce i se potrivea, au fost doar două roluri din păcate și au însemnat cât o carieră…Exista un anume ton de seriozitate și respect pentru meserie pe care actorii profesioniști nu-l abandonează niciodată, cum ne-a dovedit în scurta ei vizită, Gabriela Spanic. Micuțul rol pe care i l-am improvizat și explicat în timp ce i se făcea coafura a fost pretextul unei evoluții scurte dar sclipitoare.
Echipa de peste 100 de oameni s-a constituit și a funcționat minunat…cei care n-au rezistat au lăsat locul altora mai perseverenți…i-am admirat pentru munca lor eu care la 60 de ani semnam un serial de 100 de episoade dar lucrasem o veșnicie în televiziune și știam cu ce se mănâncă meseria. Brenda Petre a demarat producția…Iura Luncașu, care se antrenase tot cu mine la Căsătorie de probă a devenit prim regizor, Bebe Cojocaru la imagine,.Gabi Florea electricianul-actor cu care lucrasem si in TVR, Oana Radu scenografia , Florian Sever muzica, Monica Popa asistent regie ca și Radu Ilie, Ion Ion regia de montaj, Elena Radu script-supervisor, Radu Mada stilist costume , Alex Cseh producător , Mihai Mitici montaj, mai târziu Sorina Ungureanu ca script editor după mai multe colaborări neizbutite …sunt doar câteva nume de colaboratori cărora le mulțumesc..
Filmările au mers într-un ritm alert…nu aveam timp dar la unele am asistat cum ar fi scena oglinzii pe care Oana a rezolvat-o perfect, secvențele de la bar – filmate la Clubul Office…apoi apariția Gabrielei Spanic…Fenomenul ”caravanei” care a continuat și la serialul următor, ”Lacrimi de iubire” a însemnat un contact nemijlocit cu publicul cum nu mai existase. La început îmi aminteam de succesul Abracadabra…prima ieșire a Magicianului și asistenților săi în Parcul Herăstrău a declanșat o aglomerație de fani încât, uimit, am urcat în biroul directorului general de atunci, Răzvan Teodorescu, să-i arăt „minunea” . Era o mini-revoluție…Forumurile pline arătau că telenovela nu e nici pe departe destinată femeilor cu oarece vârstă și educație puțină…din păcate denumirea s-a banalizat prin utilizarea excesivă pentru tot felul de istorioare mondene și nu mai contează că publicul, mai ales cel tânăr, are o sete de valori reale mereu nesatisfăcută iar faptul că i se oferă distracții ieftine și prostioare tabloidizate nu-l satisface.
Finalul „caravanelor” a fost o întâlnire cu publicul la București în Piața Constituției unde am avut misiunea de a conduce pe scenă 3 viitoare prezențe în serialul care urma, Nicoleta Luciu, Nicole Gheorghiu, Mihaela Bărluțiu….niciuna n-a dezamăgit…
Sigur, la o asemenea producțíe de dimensiuni mari nu puteau fi toțí mulțúmițí, am avut și eu destule nemulțumiri dar ce mai contează? De pildă controversa cu genericul. Când ne-am întors din America și am vazut primele episoade din “Numai iubirea” am observat că genericul de început nu cuprindea numele principalilor autori. Petre Năstase, mi se pare, făcuse un clip pe melodia lui Pepe. Echipa era trecută pe lista finală care, de obicei, nu se urmărește [de pildă la reluarea pe “Acasă Gold” din criză de timp, se taie genericul de final ]…o dăm anonimă! Ceea ce e cel puțin o lipsă de respect pentru propria producție .. Persoane din anturajul Ruxandrei nu prea mă agreau deși nu eram o amenințare pentru nimeni, nu doream să parvin sau să mai ocup funcții. Sau..era aceiași concepție despre scenariști ca în cazul unor fani, un puștan întrebându-mă în direct la “De 3 ori femeie” de ce nu sunt cuiere în casa Bratu…el crezând că scenarist și scenograf e tot una…iar altcineva socotea că replicile actorilor sunt scrise de ei înșiși. De data asta am protestat și, în compensație, Ruxandra a dispus să se treacă pe genericul de început care și asa se termina în coadă de pește numele principalilor autori, scenariu, regie ,producători. Ar fi meritat și alții…Oricum, de atunci telenovelele romanesti au beneficiat de generice corecte… E nevoie de puțin respect pentru creație…
Un loc aparte, în prima telenovelă românească s-a acordat unor tradiții și ritualuri creștine care apăreau întâia oară pe ecran, rugăciuni, obiceiurile de Crăciun și Paște, slujba de logodnă Dan – Adela care a fost reală, logodna personajelor fiind dublată de logodna actorilor, slujba nunții cu preoți adevărați în biserica Sf Spiridon…atunci eram deja cu gândul la viitoarea telenovelă și ne-am retras cu Ruxandra să ascultăm propunerea muzicală pentru LDI…
Fenomen sau nu „Numai Iubirea” poate fi revăzut –și slavă Domnului s-a tot reluat- chiar după zece ani, rezistă timpului și asta mă bucură. Dar, cum spuneam, denumirea de telenovelă s-a deteriorat, se acordă acum oricărei certe mai contondente, din motive de amor sau nu, divorțurilor mondene, zăpăcelilor politice etc. Apariția in viața de zi cu zi a unor scene violente, scandalul și bătaia poartă eticheta de „telenovelă”, socotită un spectacol pentru telespectatorul semianalfabet. Desigur, restul exhibițiilor de pe micul ecran sunt cultură!?
Eu voi continua să cred în nevoia de poveste, convins că publicul are nevoie de serial romanesc. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Din păcate asistăm la o retragere de pe micul ecran a serialelor dramatice în favoarea unor sitcomuri sau povești muzicale, rămânând mai mult unele false reality-showuri fara miez să facă față abundenței de producții turcești, coreene sau latino-americane. Dar să fim optimiști, nevoia de poveste, de fictiune autohtonă e aceiasi la adolescenți ca și la maturi și ea nu poate fi hrănită la infinit cu surogate.

A doua viata [3]

Cati ani i-am petrecut scriind povesti si seriale pentru copiii? Era timpul sa ma…maturizez. Am inceput in 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” si a fost urmat de “Dadaca la 2+1” in 2003 apoi doua sezoane cu un sitcom mai lung si mai elaborat, ”Casatorie de proba”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision. . Era momentul sa apara o incercare mai curajoasa, un serial romanesc de mai larga respiratie, prima telenovela romaneasca. In perioada de tatonari mi s-a cerut sa adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele doua lumi erau atat de diferite! Se incercase la alta televiziune adaptarea unui serial strain, ”In familie”, fara mare succes si poate asta speriase dar pana la urma curajul a triumfat la AcasaTv si am scris ‘Numai iubirea”. La inceput a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru multi. Regizorul Iura Luncasu debutase in meserie la ’Casatorie de proba”. Adela Popescu era o eleva de 18 ani – imi amintesc ca dadea bacalaureatul cand se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagonistilor…De altfel Adela, ca si Dan Bordeianu, actor bun, s-au impus prin probele filmate la casting si au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat sa le dezvolt partiturile. Oana Zavoranu a aparut si s-a impus ca o certitudine cand practic rolul Deei ramasese de izbeliste. Proba ei i-a convins pe toti dupa ce se incercasera multe variante, inclusiv Corina Danila. Pana la urma Corinei i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu sotía la mare cand s-a definitivat distributia si titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbari in scenariu. Ana era initial invatatoare, o tanara de vreo 20 de ani nestiutoare in ale dragostei…acum am facut-o profa de engleza cu ceva trecut amoros! Totusi, desi s-a achitat bine de rol si s-a bucurat de succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodata multumita , simtindu-se eclipsata de stralucirea personajului Oanei Zavoranu. Desigur,vina era a scenaristului.
In octombrie 2004 eram cu sotia la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu sotia lui Anne Louise si primeam pe mail stiri…sambata 2 octombrie a fost premiera si ratingul era neasteptat de mare 9,5 cu virfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei in noua casa unde locuiesc si astazi ne-am intors in Romania, aflasem ca ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9… Initial “Numai iubirea” ar fi trebuit sa aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus ca merita sa incercam 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta masina de PR a trustului Media Pro isi facea datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educatie sumara sau pensionare…cum se vehicula cu superioritate falsa despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenti, tineri cu diferite studii si profesii? Intregi generatii, de la 13 ani in sus, nu-si gasisera pana acum programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de fictiune, de productie romaneasca. Si nu era usor de facut, costa bani si cerea profesionisti. …Pe atunci se instalase o mentalitate elitista dupa care genul ‘romance” era de dispretuit iar actorii care acceptau roluri aici o faceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se laudau ca au refuzat oferte – desi nu li se facusera niciodata. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuti’ca Adela sau Dan in topurile actorilor romani era socotita o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate si s-a impus. Un serial de 100-200 de episoade nu este o gluma nici o improvizatie . Tot mai multe nume mari ale scenei si filmului romanesc ni se alaturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea si Gh. Visu. Moda reality-show-urilor in care se improvizeaza cu amatori sau actori necunoscuti intamplari din viata cotidiana neaparat bazate pe scandal verbal si violenta gratuita, programe ieftine si mai lesne de facut decat un serial de fictiune in toata regula inca nu venise. E drept, si noi aveam adesea amatori cum e Gabi Florea, dar de mare expresie! Ca si Augustin Viziru cu o prestatie mult peste cea a fratelui…
Imi amintesc de seriozitatea si maturitatea Oanei Zavoranu care rezolva neasteptat de bine scene grele, de respectul cu care imi cerea “dom’Patriche, imi dati voie sa bag ceva texte de la mine?” si acceptam, asa cum ii lasam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatetea sa-mi arate in ciorna ce modificari propunea] pentru ca unii actori cautau sa adapteze personajul modului lor de exprimare. Altii nu-mi cereau voie, puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu exceptia lui Bartos care juca toate rolurile in acelasi stil. Ii sta mai bine ca prezentator cu casca in urechi…Dar sa ne gandim ca un serial ca acesta presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri in special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tanar si valoros, adesea nemultumit de scenarii dar prefera sa critice si sa schimbe pe la spate, fara sa incerce o discutie cu cartile pe masa…Oana a facut rolul vietii, a fost un atu pentru film, prestatia ei fiind usor tinuta in loc de interdictia data de Pepe de a nu se saruta cu altii!! Dupa primul episod unde Oana s-a cam giugiulit in pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [si la ce i-a folosit?] …In schimb cu Adela a fost un noroc ca intre ea si Bordeianu s-a nascut “prima dragoste”…relatia lor a facut bine serialului si celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai tarziu, ca nu e persoana multor relatii amoroase…cat despre talentul ei nativ sper ca s-au lamurit toti detractorii.
Si Nicoleta Luciu a depasit emotiile debutului. N-am intalnit femeie mai bine crescuta si mai serioasa ca Nicoleta…Frumusetea ei naturala, prezentele prin Playboy, usurinta cu care poza in ipostaze sexy te faceau sa o crezi o fiinta usuratica, pana o cunosteai. Am admirat straduinta ei de a invata, de a performa, pastrandu-si firea asezata si politicoasa…o politete dusa pana la a se adresa cu depasitul “sarut mana”unor oameni mult mai in varsta, eu si sotia mea…Dupa ce filmase, cu totala naturalete, o scena de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamagire pentru mine] , iesind din pat doar in slip…
”Lacrimi de iubire” a avut si urmari..un film si un roman. Mai fusesem indemnat sa scriu un roman si inainte dar nu mi-am putut gospodari timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere si nu le aveam.Totusi, in anii mai usori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vara’ din care am folosit din plin personaje si situatii in primele mele 2 telenovele. Cat despre film…a fost destul de banal, exceptie fiind cateva prestatii savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase si Elvira Deatcu, Mirela Oprisor intr-o secventa micuta, Papadopol ….Si totusi am trait o premiera…am pasit prima data pe covorul rosu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afara” am pasit cu sotia pe covorul rosu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine facea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist si pentru “Pacatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara,un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade..Nemultumiti, dupa ce au renuntat la d-ra Cara, Ruxandra si Andrei Boncea m-au chemat atunci ca sa salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate si am cautat solutii…mai intai am vrut sa omor unul din gemeni , apoi l-am bagat in spital, am propus linii noi de actiune dar scenariul propriu zis l-au scris, cu sfaturile mele,Sorina Ungureanu, astazi cea mai buna scenarista in domeniu si Maria Marinescu.
Urmatorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…in ciuda unor interpreti de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in nefiinta putin dupa incheierea filmarilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora si Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar in “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutata de colo colo in schema postului, obicei care pe mine ma streseaza, imi da senzatia ca programatorii se saboteaza singuri. Un serial isi familiarizeaza publicul tocmai prin constanta difuzarii, mutarea nu aduce de obicei cresteri de audienta si, in plus, un lucru inceput prost sfarseste si mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Raileanu, o timisoreanca expresiva si frumoasa, pe care multi o asemanau cu Romy Schneider si Adrian Stefan, care excelase dar in plan secund in NI si LDI nu au putut face pasul in fata .Se intampla des in meseria asta…e greu sa ai protagonisti care sa atinga stacheta de sus… …
“Ingerasii” trebuia sa fie o comedie romantica ..Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-ora care s-a dovedit bine aleasa pentru acest gen- “Ingerasii”[175 episoade] a insemnat pentru mine placerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonista, cu Marian Rilea, in sfarsit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Dana Rogoz, Alina Grigore si Dana Dembinski. Am avut cateva revelatii, asistand la intregul casting… simpatica Jenifer, pustoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…apoi Mihai Petre care se facuse celebru la “ Dansez pentru tine”.Mihai a venit la casting la intamplare…acasa, sotia mi-a sugerat sa inventez un rol pentru el si asa a debutat ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate,daca ar fi existat chimie intre el si Adela, pe parcurs, puteam duce personajul mai departe…Mai tarziu l-am vazut protagonist, alaturi tot de Adela, o indrazneala asupra careia prefer sa spun doar ca a fost un esec.
“Ingerasii” a reprezentat momentul retragerii mele, in iarna lui 2009 am depus actele de pensie si am lasat ultimele 60 de episoade pe seama altora. Descoperisem o hipertensiune de care nu stiam si care provenea din stres, am preferat sa ma retrag. E greu de crezut ca un om care lucreaza acasa in fata computerului, isi face programul cum vrea si nu se cearta cu nimeni [afara de nevasta…] se plange de stress. Dar in aceasta meserie sursele de stress si nemultumire sunt multe si o spun ca invatatura pentru altii. E adevarat, cum imi spune Sorina Ungureanu, ca un om care si-a pastrat puterea creatoare si scrie romane n-ar trebui sa se planga si n-am s-o mai fac, viata merge inainte…Iar de ceea ce ramane in urma, din cele doua vieti ale mele, se putea si mai bine dar sunt multumit.