Ce mai fac actorii nostri?

Insuccesul evident al ProTV cu ”Lecții de viață” repune în discuție nu doar firava tratare a poveștilor pentru micul ecran ci mai ales folosirea actorilor. Interpreții – că actori nu pot fi numiți- sunt folosiți în reality-showuri sub pretextul că seamănă mai bine cu ”omul de pe stradă”, într-un demers de neorealism târziu. Sigur că nu noi am inventat asta, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar n-a rezistat decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem pune punct discuției. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. Dar actorii noștri ce mai fac, v-ați întrebat? Unii mai apar pe micul ecran ca prezentatori, membri în jurii, concurenți în reality-uri alături de mari vedete ca Vica nu știu cum, fostă amantă, Larisa nu știu cum fostă soție de celebritate sau mai ales Alina Plugaru, fostă vedetă porno. Îi mai vedeți prin reclame. Aflați despre ei că trăiesc, au proiecte, joacă mai mult sau mai puțin pe scenă, cântă…Am avut norocul să-i văd pe viu, mult prea de mult, pe un George Vraca, Birlic, Giugaru, Calboreanu, Costache Antoniu și alte nume mari cu care aș putea umple pagini întregi, am avut șansa să colaborez cu Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Florin Piersic…cu toții avem norocul că există filme, și nu puține, care au păstrat pentru posteritate memoria unor asemenea interpreți. Dar generațiile de actori care sunt acum în plină putere creatoare ce șansă au să nu rămână ascunși publicului de azi și de mâine? Să fiu mai concret. Bebe Cotimanis, un mare actor care s-a împlinit pe scena de teatru dar s-a făcut larg cunoscut prin câteva compoziții de excepție în seriale Tv o să rămână pe veci cu acele filme de arhivă care, oricât se reiau, rămân fixate în trecut? Că doar n-o să facă epocă în rolul de jurat așezat alături de Mihaela Rădulescu /pe care,în treacăt fie spus, unii se încăpățânează s-o numească divă deși singura noastră divă adevărată este Angela Gheorghiu. Dar atunci de ce te miri că orice cântăreț, nici măcar manelist, e socotit vedetă…./ Sau Alexandru Papadopol, din generația mai tânără, un actor care și-a dat măsura în film ca și în seriale/rolul făcut de el în ”Daria, iubirea mea” fiind excepțional!/, e sortit să rămână o prezență obscură prin reclame? Nu mai vorbesc despre tinerii care, încercând parfumul meseriei cu destul succes, gen Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Vicky Răileanu, Răzvan Fodor etc. au ajuns să-și caute alte preocupări în lipsa de oferte actuală. Desigur actori de teatru ca Elvira Deatcu, Dan Bordeianu, Gelu Nițu  își văd mai departe de meserie chiar dacă strălucirea de pe ecran s-a stins iar Carmen Tănase are mai mult timp să dedice pasiunii ei principale, cățeii. Octav Strunilă se mai zbate, și bine face, încercând să fie și scenarist și actor și regizor dar cu sprijin firav. Cât despre șansa pe care ar oferi-o micul ecran, în special serialul, descoperirii și încurajării de noi talente să nu mai vorbim.

3 subiecte de serial

Așa cum am prevăzut telenovela românească a decedat, de bunăvoie, după oarece suferință. Cel care dădea speranțe mai mult decât telenovela, serialul tv, dramatic sau de comedie,se mai ține firav de audiențele filmelor cu proști –așa denumesc eu Las Fierbinți sau Trăzniții –ultimul, o calamitate. Prostul obicei , introdus în special de ProTv,de a imita, de a copia, de a se suprapune peste rețete străine în speranța vană de a le transfera succesul în haine locale e și el în agonie. S-au dus vremurile când exportam scenarii și seriale …acum suntem sclavii povestilor turcești sau coreene iar serialul american își poate savura nestingherit supremația.
Nu sunt fan al televiziunilor americane …acolo mă uit în special la sport- fotbal, basket sau hokey, rareori la concursuri sau showuri –soția mea a făcut o pasiune pentru Ellen De Generes Show- zapez cu greu printre canalele invadate de reclame, de mâncare, culeg puținele știri –și apreciez interesul americanilor față de informațiile locale în detrimentul vorbăriei politice…dar serialul rămâne un stâlp de program fără de care TV nu ar exista! Greu de repertoriat serialul american e de o diversitate incredibilă și fiecare aveți, desigur, o grămadă de preferințe. Dar o caracteristică există, indiferent de genul abordat, serialul se sprijină pe actualitate, perspectivă, pe viața omului modern sub toate aspectele. De ce să nu constat că, dintr-o tematică posibilă noi ne-am obișnuit să alegem ce e mai puțin important, marginal, de mic interes. Scenariștii noștri –puțini, câți avem- și, de fapt, producătorii parcă n-au curaj să dea piept cu realitatea în care trăim. Iar atunci când nu ai resurse materiale să produci mai mult, cantitativ vorbind, firesc e să alegi o temă de maxim interes ! Sau, cum e mai simplu, să nu produci nimic, astfel faci economie!
Vreau să dau exemplu doar 3 posibile subiecte care ar putea genera seriale . Deși, cui îi pasă?
1. Viața unui procuror care se zbate să facă justiție în contextul în care corupția și traficul de influență se opun…șantajul, amenințările, înscenările care încearcă să-l blocheze, necazurile pe care le cunoaște nu numai în profesie dar și în familie, în viața personală. Avem nevoie de o „caracatiță”, de un erou precum era comisarul Cattani? Eu zic că da. Și nu e nevoie de nicio imitație, realitatea din jurul nostru e mai bogată decât vechile povești cu mafioți.
2. Povestea unei frumoase fete din provincie care crede că se poate realiza trecând prin diferite aventuri până când obține interesul și cererea de căsătorie a unui magnat. Întreaga viață a Monicăi Gabor-Columbeanu e mărturie că subiectul rămâne fierbinte, cu implicațiile de telenovelă – copilul dorit dar abandonat, eventual o iubire adevărată pentru un tânăr de condiție normală, iubire care-i dă peste cap planurile. În ”Numai iubirea” am folosit ideea în creionarea personajului Deei, jucat de Oana Zăvoranu pe care – paradoxal- am auzit-o și azi spunând că se crede o divă ?? De 10 ani încoace subiectul nu s-a perimat …
3. Povestea unei familii de parveniți …în frunte cu un bărbat descurcăreț care a făcut avere peste noapte –ceva în genul personajului Grigore Varlam din ”Lacrimi de iubire” și care nu concepe ca singurul lui băiat să nu fie o beizadea, să nu-i pese de bani, să prefere o carieră normală prin muncă, să se îndrăgostească de aleasa lui etc. Am încercat un asemenea conflict în ”Daria, iubirea mea” dar mai ales în romanul ”Schimb de vieți”, subiectul însă mi se pare că atinge o posibilă discuție despre valori extrem de actuală și utilă.
Avem o pleiadă de actori pe care din păcate nu-i folosim și e păcat, anii trec…iar a distribui oameni de real talent în fleacuri e o risipă de nepermis. Să ne bucurăm că actori ca Tora Vasilescu, Mălăele, Diana Cavaliotti acceptă să apară într-o copie servilă după un serial BBC sau să ne lamentăm pentru dispariția de pe micul ecran a atâtor nume cu care am fi putut asigura distribuții de înalt nivel? Câți ani trebuie să treacă pentru a-i vedea pe puținii care au avut noroc să joace câte ceva așa cum ne bucurăm să-i vedem în pelicule vechi pe Birlic,Dem Rădulescu sau Amza Pellea? Din nefericire trebuie să mai întreb odată, îi pasă cuiva?