Audiența TV singurul criteriu al valorii?

Secretul bunului management – echipa de colaboratori, competenți, capabili, creativi. Cine crede că e un manager priceput fiindcă dă ordine unor executanți nu reprezintă nimic și nu va avea succes. Discuțiile despre meritocrație sunt valabile și în TV. În vechea televiziune se lucra la grămadă….îmi amintesc ședințele faimoase în care se împărțeau „paiele la măgari„, repartizarea către redacții a mijloacelor, echipe de filmare, care de reportaj –unele cu UMI, unități mobile de înregistrare, niște hardughii pe roți. Noroc de bun-simțul și calmul celui care conducea ședințele, inegalabilul Nea Țânțu dar sistemul n-a rezistat după revoluție. Atunci am avut și o revoluție tehnologică în televiziune, s-a trecut pe beta, vechiul sistem de lucru pe peliculă developată cu sunet separat a devenit istorie, o grămadă de oameni și-au schimbat meseriile, de pildă fetele de la montaj film au devenit redactori, au apărut transmisiile prin satelit etc. Dar sistemul „la grămadă„ funcționa până sus, programele săptămânale se făceau adunând ofertele redacțiilor pe o grilă iar o ședință de șefi condusă de directorul general le valida, să tot faci televiziune competitivă, noroc că tv private încă nu apăruseră /norocul cui??/. Devenit șef de redacție în 1990 îmi era clar că pe asemenea sisteme nu se poate performa așa că am căutat să formez o echipă pe 2 principii –producători noi, cu experiență artistică, pentru că voiam să abandonez în programele pentru copiii „gazetăria„și 2, formarea unor echipe de lucru complexe. Am reușit să aduc în redacție operatori cu camerele beta și electricieni ajungând astfel la propria programare, în plus fiecare echipă își avea preferații – la sunet, regie, scenografie, montaj electronic, etc. – și i se repartizau astfel că s-a trecut de la stilul colhoz la grupuri de lucru sudate. Televiziunea e acuzată că s-a umplut de rude, soții, frați, copiii, nepoți etc. și e adevărat dar nu orice adevăr e neproductiv. Mie mi s-a părut firesc și avantajos să angajez oameni între care existau afinități, regizorul Radu Popovici m-a înduplecat să-i angajez prietena, pe Cristina Nistor, care a devenit producător la Arlechino, cu care s-a căsătorit. Oana Ionescu l-a adus pe Matei Firică, regizor, care i-a devenit soț. Liana Săndulescu a avut inspirația să se asocieze cu regizoarea cu experiență Luminița Dumitrescu, ele nu se puteau căsători dar echipa a funcționat de la Club Anda la Ba Da, ba nu…O vreme l-am găzduit în redacție și pe Ion Ion soțul Ruxandrei dar unul din șefii vremelnici poreclit Pipă a hotărât că regizorii de montaj trebuie să rămână la grămadă. Ruxandra și-a adus totuși un ajutor, pe Adina Sava – Slave, care mai târziu s-a temut să treacă alături de prietena ei la ProTv și a rămas în anonimatul din Dorobanți. Avea un rost această formulă de lucru, evita animozitățile și ciocnirile de orgolii mutându-le pe terenul familiei, permitea brain-stormingul prietenesc dincolo de barierele unui program de muncă strict, stimula contribuția creatoare a fiecăruia, asigura organizarea echipei știindu-se că de obicei femeile se pricep să conducă…Iar eu cred că programele din acei ani, în special Abracadabra, Arlechino, Club Anda, Ba da, ba nu, Tip Top Minitop mi-au validat ideile. Iar cea mai bună dovadă e felul în care au evoluat principalii producători, realizatorii programelor pentru copiii din anii 90-98…Ruxandra Ion a plecat în ProTV în 1996, după cel mai mare succes internațional înregistrat la noi, Marele Trofeu Prix Danube de care TVR-ului nu-i păsa. A fost urmată de operatorul cu care lucra, Florin Țolaș iar mai târziu și de alți colegi, secretara noastră Carmen Popescu, electricianul Gabi Florea, de soțul ei Ion  care fusese la început temător în fața marii aventuri. Ruxandra, nu e nevoie să o mai spun, a impus Super-Abracadabra la ProTV, a devenit directoarea  postului AcasăTv, a constituit echipa care a produs telenovelele românești, atâtea câte au fost. După instaurarea noii politici a Pro de a obține profit restructurând la sânge și vânzând – vânzarea Studiourilor Buftea fiind un dureros semn al renunțării- Ruxandra încă speră că experiența ei și talentul organizatoric mai pot fi valorificate, ceea ce eu îi doresc. Liana Săndulescu e o bună organizatoare de acțiuni ample, ea a sărit la timp din barca pe cale să se scufunde a activiștilor și a învățat din mers televiziune. Dotată cu o mare ambiție, alături de Luminița, profitând de forța expresivă a unor vedete ca Anda Călugăreanu, Anca Țurcașiu, Mihai Constantinescu, Daniela Anencov ea a evoluat spre emisiunile de divertisment, a condus o vreme echipa Eurovision, a fost directoarea TVR 2…Oana Ionescu-Firică a fost numită „ Head of Youth and Children Department” pentru Copiii în 1998, după plecarea mea, iar emisiunea ei Kiki Riki Miki cu care a înlocuit vechile programe, ștergând trecutul, a durat până în 2001 când ea a fost nevoită să plece, capacitățile manageriale fiind mult sub cele creatoare. Excelentă autoare de videoclipuri acum are o firmă Media Biz dar mie mi se pare că greșeala principală care i-a definit cariera a fost risipirea în prea multe direcții, ea a făcut și scenografie și matematică și filme-cu scenarii proprii și adesea regie-  și clipuri și concursuri, și documentare …prea mult pentru un singur om. Am observat-o odată când ne aflam amândoi la o reuniune la Salonic, vorbea la telefon cu redacția Kiki Riki Miki dând ordine, sfaturi, hotărând, dictând texte și versuri, dovedindu-se un factotum care probabil îi copleșea pe subordonați,  un stil de conducere total opus de al meu. Dar de ce să nu o spun sunt mândru că oamenii în care am avut încredere și-au dovedit calitățile. E drept, nici Ruxandra nici Oana nici Liana-care se ocupa de copiii de pe vremea pionierilor și șoimilor- nu au rămas în domeniu. Și eu, după  ce s-a încheiat Abracadabra la ProTv am avut o perioadă de nesiguranță deși mă îndeptam spre deceniul 6 de viață, chiar am cochetat cu ideea de a deveni profesor la Universitatea Media a ProTv sub oblăduirea lui Andrei Blaier. Mai lucrasem o vreme cu studenții de la Facultatea de Jurnalism unde îmi amintesc că singurul cursant mai dezghețat și deci mai nedisciplinat era Adrian Fulea, azi purtător de cuvânt al STS. Scenaristica nu se învață, poți deprinde tehnici dar talentul nu e transmisibil. A face televiziune pentru copiii presupune și oarece experiență de viață, am văzut în numeroasele contacte internaționale din acei ani că producătorii  importanți de la, de exemplu BBC sau din Australia, SUA sunt persoane de anume vârstă și experiență. Aveam și noi asemenea profesioniști care lucraseră de pe vremea marilor succese cu Daniela și Așchiuță, Iura și Mihaela, Val-vârtej…, era Erika Petrușa, tocmai se pensionase regizoarea Tatiana Sireteanu de la care am învățat multe, dar nu a dorit să se întoarcă. Puțini producători cu talent au insistat să rămână în domeniu…un exemplu e Brenda Petre care a lucrat la Abracadabra ProTv, apoi a fost prima producătoare cu care am colaborat la Numai Iubirea dar nu s-a încadrat în echipă și s-a dedicat muncii cu copiii la „Contrapunct”- o „academie de talente” unde o ajută Virgil Popescu, compozitorul preferat al „abracadabrei”, grup din care ies multe valori –cum ar fi micuța Jenifer Dumitrașcu care a strălucit în Îngerașii. O asemenea producătoare dedicată și inimoasă aș promova oricând dacă ar fi posibil să dau timpul înapoi ….Tot ce am spus până aici arată că nu se pot afirma specialiști în producția pentru copii, nici nu pot apărea sau crește fără interesul unor instituții de broadcasting, în special al Televiziunii publice. Posturile private pot interveni pe piață întâmplător, cazul notabil fiind Antena 1 cu Next Star –că un titlu românesc nu au găsit,  concurs devenit repede o bună emisiune de divertisment pentru adulți. Doar când te gândești la tradiționalul Zecchino d oro descoperi că muzica pentru copiii n-a murit ,e drept, s-au străduit și ai noștri cu o Mamaie a copiilor, dar nici Mamaia adulților nu mai face purici…Repet, oameni de calitate, creatori de valoare pot fi atrași dacă ar exista interes și stabilitate, altfel vor trece ani, decenii și nu se vor forma profesioniștii necesari, cererea și oferta funcționează și aici. Nu mai amintesc de italieni unde RAI are 2 canale dedicate copiilor dar si Ceska Televize a deschis în 2013 un canal pentru copiii între 4-12 ani ce emite zilnic de la 6 la 20. Iar la noi nu doar televiziunea pentru copiii a fost marginalizată dar creația de ficțiune, câtă era, a fost omorâtă. O veste bună  – Masterchef, o palidă imitație, lungă și plictisitoare, a mai pierdut audiența. E trist de asemenea să vezi ce s-a ales din Roata Norocului, un alt brand puternic făcut țăndări de incompetența executanților noștri…Presupun că dacă Virgil Ianțu ar fi pus să defileze pe masă câteva fătuci dezbrăcate Vreau să fiu milionar s-ar fi menținut în scheme. E drept la Masterchef nu goliciunea putea fi atracția, se caută alte găselnițe aiurea și se merge tot mai apăsat pe cheia succeselor ProTv, cazurile sociale, dramele personale, situațiile plângăcioase care au invadat și Vocea României, nu mai vorbim de Visuri la cheie…Lacrimile aduc audiență. O veste proastă – serialele turcești se impun după ce din încercările autohtone s-a ales praful, rămânând doar Las Fierbinți, un serial despre, cu și pentru proști care obține încă rating pentru că publicul se încăpățânează să vrea producții originale. Cât despre Vacanța Mare nici să nu vorbim! O veste și mai proastă, ProTv va realiza un nou serial, Atletico Textila despre o măruntă echipă de fotbal de cartier. Așa că se va adăuga o nouă creație la seriile gen Las Fierbinți, Trăsniții, Vacanța mare care va întregi „valorile„ tipic autohtone din lumea mahalalei, lumpenului, marginalizaților că doar normalitatea, iubirea adevărată, dorința de autodepășire, generozitatea dezinteresată și câte și mai câte mărunțișuri nu aduc audiență. Oare? Mai am o singură întrebare, au fost emisiuni pentru copiii care au devenit bunici, apoi părinți, ce își vor aminti generațiile care astăzi sunt încă copiii? Apropo…Dana Rogoz, Andreea Caranda, Ducu Ion, pentru care am scris când erau mici sunt azi la rândul lor părinți. Să le trăiască urmașii și să aibă ce vedea la televizor!

Nu doar 1 iunie

Un băiat de succes, Dan Negru, a scris că Endemol vrea să cumpere formatul Next Star și consideră că piața tv de azi exact ca aceea din anii 90 e una de consum nu de creație. „ E ca aborigenii ăia cărora le dai o oglindă şi zic „Mamă, ce mişto!“. Noi doar cumpărăm, nu inventăm să vindem. Noi suntem o piaţă de consum. Ăia scot ceva în Franţa, dă la proştii de români că îl cumpără! Scot ceva în Olanda? Dă la tâmpitul de român care cumpără orice! Toate televiziunile din România cumpără, cumpără!„ …. Copiii sunt tot mai mult obiectul [nu subiectul] showurilor Tv, succesul Next Star e ca de obicei imitat de alții, a apărut Kids Song, am avut emisiuni culinare cu copiii, s-au speculat „lucrurile trăznite„ spuse de cei mici etc. Pentru că în anii 90 m-am ocupat de programele cu și pentru copiii știu că moda- sau obiceiul- cumpărării de formate a venit mai târziu și nu a început cu copiii. Chiar s-a uitat de „Tip Top Minitop„ showul făcut de colega mea Oana Ionescu-Firică, animat la început de Ioan Luchian Mihalea și care conținea nu doar concurs de talente dar și „lucruri trăznite”, fiind mai ales un program pentru familie, parte a unei strategii în care „minitopul„ sau „Feriți-vă de măgăruș„ se adresau întregii familii „Abracadabra” sau „Arlechino„ spuneau povești celor mici iar „Ba da, ba nu„ antrena puștii din clasele mai mari. Vorbesc de strategie pentru că, spre deosebire de posturile care pot îngloba ocazional copiii în preocupările lor TVR ar trebui să aibă o componentă importantă, inclusiv în ponderea din grilă, de programe pentru copiii. Profilarea în viitor a TVR1 în post de știri, economie, agricultura, lipsa de coloană vertebrală a TVR2 mă îngrijorează nespus. În toată Europa – dar nu numai- posturile publice își asumă preocuparea de a produce pentru copiii, există festivaluri internaționale de profil, asociații și organisme de cooperare la care m-am zbătut să ne alăturăm, există reglementări legislative care protejază și stimulează producția de gen. Poate că „baba se piaptănă„ în timp ce altele sunt preocupările la ordinea zilei dar scăderea atenției acordate copiilor va avea consecințe grave. E o raritate dar și o încântare să vezi pe micul ecran un copil talentat dar nu e vorba doar despre asta, oricât de reușite showurile cu copiii sunt pentru adulți, sunt pentru familie, nu pot înlocui programele în care cei mici sunt subiect, nu obiect, în care e implicată o educație prin promovarea unor valori autentice și importante precum cinstea, dreptatea, curajul prin modelele propuse –reale sau imaginare. Altfel exemplele, modelele rămân cele oferite în zona tabloidă…Azi există numeroase canale Tv de desene animate ceea ce nu absolvă televiziunea publică de datoria de a produce pentru copiii și de a avea o strategie clară în domeniu. Sau de a produce ficțiune. În cazul copiilor educația nu se face cu vorbe, cu declarații, nici cu povețe sau sfaturi , e nevoie de povești, de personaje în acțiune. Nu doar copiii beneficiază de injectarea cu imaginație petrecută în special în filmul american unde niciodată nu au existat atâtea „basme” fabuloase care însă cultivă cu obstinație valori importante, fie că e vorba de „Jocurile foamei” „Stăpânul inelelor„”Harry Potter” „Războiul stelelor” și câte multe altele…Sigur că nu avem forța financiară de intra pe o asemenea piață dar și„Abracadabra” sau„Arlechino” se finanțau mai mult din entuziasm, anii au trecut, vremurile s-au schimbat, pretențiile sunt mai mari dar soluția nu e să abandonăm. Și acum revenim de unde am plecat…abundența de „cumpărări” și imitații se datorează – dar a și încurajat- dominația producătorilor „executanți” în dauna autorilor, a creatorilor. Realizarea unui format cât mai aproape de originalul din afară devine merit extraordinar, creația se ascunde prin cotloane, cedează pasul în fața imitației. Îmi amintesc că m-am împotrivit propunerilor unor colegi de a pune copiii să mimeze vedete, mi se părea o barbarie să pui o fetiță să imite pe Madonna, acum un show gen „Te cunosc de undeva” e ceva firesc. Sigur, cererea determină oferta și cu cât mai rar autori, scenariști, creatori vor fi solicitați cu atât mai mult se vor împuțina, oricâte școli vor pretinde că îi cresc….Culmea imitației mi s-a părut serialul aparent agreabil „O săptămână nebună„ în care până și mișcările de aparat au fost copiate după originalul BBC, dacă vom persevera pe calea aceasta – unde oricum se cheltuiesc bani- viitorul e tot mai sumbru. În final să reamintesc tuturor …ziua copiilor nu trebuie să fie doar 1 iunie…