La mulți ani Marian Rîlea

Pe 20 decembrie e ziua de naștere a prietenului și colegului meu Marian Râlea, actor de excepție, om cu suflet de copil mereu credincios vocației sale. Născut în 1957 Marian a rămas același entuziast al cultivării la copiii a celor mai sensibile și prețioase valori, făcând ca personajul de ficțiune care i-a adus celebritate dar și răspunderi, Marele Magician, să dureze dincolo de cadrul îngust al unor emisiuni, spectacole, evenimente. Pentru el aș spune că formula „Abracadabra„ a fost nu atât o emisiune cât o misiune, fie că au găzduit-o  TVR, ProTv, scenele din țară, Teatrul Național. Din 1991, mai precis pe 10 martie, am colaborat cu el, am scris scenarii, texte de cântece, am sprijinit cu tot ce am putut un fenomen greu de repetat și pe care numeroase generații și-l amintesc cu plăcere ca una din pietrele de temelie ale formării personalității. Când am considerat că, imediat după revoluție, copiii trebuiau să primească acele emisiuni de televiziune pe care le meritau și de care au fost lipsiți decenii la rând, m-am îndreptat către oameni din mediul creației artistice, așa am angajat-o pe Ruxandra ion care lucrase la Teatrul Mic și ea l-a adus pe Magician în redacție. Îmi amintesc primul lor film, o adaptare liberă după „Prinț și cerșetor „ – prima dintr-o serie în care am încercat să apropii de publicul tânăr câte puțin din patrimoniul cultural universal ..S-a filmat în apropierea locuinței mele, la Palatul Ghica și pe malul Lacului Tei, apoi am fost la Brașov, orașul natal al lui Marian, am cunoscut-o pe „Mama lui Abracadabra„, doamna Râlea, a cărei pierdere a însemnat, peste ani, o durere sfâșietoare pentru sufletul de copil al lui Marian, aidoma cu pierderea prematură a fratelui său Andrei, cu care am colaborat puțin încercând să edităm o revistă. Poate dacă nu era dăruirea, arderea interioară discretă dar statornică a lui Marian n-am fi avut un fenomen care nu poate fi ignorat în istoria televiziunii românești mai ales acum când media a întors spatele copilăriei, cel puțin la nivel de creație. Eu am intrat în Televiziunea Publică în anii când încă mai existau colegi care lucraseră la marile succese anterioare dar am încercat să evoc asemenea succese ca seria cu echipajul „Val Vârtej„ /1960-70, autor Octavian Sava, din care nu se mai găsea practic nimic în arhivă/, „Daniela și Așchiuță „/ actrița Daniela Anencov, astăzi de o vârstă cu mine,a creat mai târziu pe clovnul Hapciu/, Iura și Mihaela Istrate /cu Iurie Darie am avut onoarea să colaborez mai mult dar i-am scris și  ultimul său rol în „Numai iubirea„ … Brândușa Zaița Silvestru, „doamna teatrului de animație„a fost printre primele din „garda veche„ pe care am adus-o să colaboreze cu noi în 1990…Perioada de aur a anilor dinainte de trista epocă Ceaușescu mă obseda și efortul meu de a construi o redacție capabilă să aducă pentru copiii personaje, eroi, povești pline de miez s-a soldat cu apariția multor emisiuni gen „Arlechino”, „Feriți-vă de măgăruș„, ”Ba da ba nu„, „Tip Top Minitop„, etc etc dar mai ales „Abracadabra„ și aici prezența și energia creatoare contaminantă a lui Marian au fost decisive. Atunci am regretat că profesioniști de la care am învățat multe, ca regizoarea Tatiana Sireteanu, n-au mai putut sau n-au vrut să-și alăture forțele efortului nostru dar ce să zic acum, în anii de față, când până și singurul post care ar avea datoria să se ocupe de copiii, TVR, și-a abandonat de mult misiunea. Am văzut numeroase proiecte de reformă, propuneri pentru ca TVR să recâștige din audiența pierdută, nicăieri n-am găsit o umbră de idee care să arate că ar putea readuce copilăria în prim planul preocupărilor. Îmi amintesc că prin anii 1993-1998 când producțiile noastre ca „Tip Top Minitop” sau „Abracadabra” se aflau în fruntea sondajelor de audiență unii colegi din TVR, cadrele de conducere de fapt, se uitau cu superioritate și distanțare la noi, nici măcar din invidie nu prețuiau efortul depus care era unul creator nu de circumstanță, până la plecarea mea din 1998 n-am reușit să sensibilizez pe nimeni „de sus„ să ne ajute dar măcar ne-au lăsat în pace, doar birocrații mai mârâiau că „de ce facem noi filme„? . În acest context aportul și imboldul oferit de Marian Râlea au fost decisive. Când „Abracadabra„ a primit cel mai mare premiu câștigat vreodată de Tvr – inclusiv până în ziua de azi- trofeul Prix Danube n-am putut obține de la șefimea de atunci –Dumitru Popa era la pupitru- nici măcar o primă de succes pentru autori așa că nu m-am opus ca ei să treacă la ProTv cu emisiune cu tot iar eu, scenaristul echipei, i-am urmat nu după multă vreme. Câtă deosebire între vremelnicii șefi de acum și Tudor Vornicu, de pildă, care în plină Epocă de Aur ne-a invitat, pe mine și pe Tatiana, să realizăm programe pentru copiii la Revelioanele vremii, un om cu viziune artistică, un mare profesionist dispărut din păcate înainte ca TVR să primească șansa de a fi altceva în peisajul media românesc, o șansă de care și-a bătut joc. O singură excepție, Răzvan Teodorescu, – poate vulnerabil în alte privințe- dar singurul care a apreciat performanțele noastre ba chiar ne-a dat mână liberă să edităm o revistă „Abracadabra” /dar și „Baby Star”/ sau să organizăm evenimente publice. Marian Râlea a rămas același sufletist la bine și la greu. Îmi amintesc cu emoție filmările la care am participat, la București, Brașov, pe litoral unde se arăta neobosit și perfecționist, se apleca asupra celor mai mici detalii dar nu ierta greșelile sau dezinteresul. Cu asemenea oameni poți construi. Când totul s-a terminat și echipa s-a risipit Marian s-a zbătut pentru un Teatru Național pentru Copiii, a găsit ajutor la nivelul Naționalului de atunci, cred că director era Dinu Săraru, și a mutat Abracadabra pe scenă. Îmi amintesc că am pășit ca vizitator cu sfială în această lume pe care o cunoșteam mai puțin din culise, alături de colega care rămăsese credincioasă proiectului, Mihaela Dima, l- am admirat pe Marian cum repeta și pregătea noile spectacole cu aceiași minuțiozitate și dăruire. De ce să nu recunosc, mai târziu când producătorii mi-au spus că Marian se va alătura distribuției de la „Îngerașii„ m-am bucurat să pot scrie din nou pentru un actor de o forță creatoare admirabilă care, în ciuda trecerii timpului și a atâtor supărări le care le-a înfruntat, a rămas același om dăruit cu trup și suflet unui crez. Deși actorul are în palmares roluri memorabile și importante pe scenă sau film, Magicianul rămâne o creație nepieritoare. Acum de ziua lui desigur îi voi da un telefon dar poate și rândurile de față pot fi un umil omagiu adus unei personalități artistice greu de etichetat altfel decât excepțională.

Stop și de la capăt

Vorbind despre decăderea gimnasticii românești Nadia Comăneci a spus„„În primul rând, nu trebuie să pierdem vremea căutând vinovaţi… Avem nevoie să o luăm de la zero…” Este ceea ce ar trebui să se facă și în cazul Televiziunii Române. Acolo, stop și de la capăt nu se poate face decât prin două metode – fie închiderea temporară fie privatizarea canalului TVR 1 că despre o nouă revoluție nu poate fi vorba, încă… Insolvența propusă și disputată nu duce decât la o  eventuală îmbunătățire a situației financiare, o restructurare și reorganizare de asemenea nu duc automat la ridicarea calității programelor deci a audienței. În urma insolvenței o firmă, de pildă Hidroelectrica, tot curent vinde nu legume, așa și cu televiziunea, ce ne pasă nouă publicului dacă după insolvență vom primi aceleași programe, poate ușor coafate? Închiderea temporară e tot o gogoriță menită să arunce praf în ochii nemulțumiților, s-ar obține eventual tot o reorganizare sau restructurare dar cui îi pasă? Publicul vrea programe de calitate, de fapt ALTE programe, aici e miezul problemei. Stop și de la capăt poate fi făcut , după mine,doar prin privatizarea grabnică a TVR 1. După decembrie 89 când am preluat conducerea Redacției pentru Copiii TVR am plecat de la zero. Când intrasem în televiziunea publică, prin anii 70, emisiunile pentru copiii deveniseră o cenușăreasă, trăind în umbra imitației celor mari care aduceau osanale partidului unic, totuși  subzista – ca și la public- nostalgia pentru programele „de altădată„ cu Val Vârtej, Daniela și Așchiuță, Iura și Mihaela deși autoare ca Tatiana Sireteanu sau Erika Petrușa erau tot în redacție. După ce revoluția a făcut tabula rasa de tot amalgamul de obligații dar mai ales de supunerea politică am plecat de la nevoia, singura obligație reală, de a oferi publicului anume programe pe care, cu experiența în domeniu, simțeam, știam că le așteaptă și , lucru esențial, mi-am asumat  responsabilitatea. Apoi am format echipa alegând câțiva profesioniști din vechea redacție dar și din alte redacții și compartimente ale TVR care ar fi corespuns cerințelor la care am adăugat realizatori și regizori veniți din afară, de la alte instituții. Așa s-au născut „Abracadabra”, ”Arlechino”, ”Tip Top Minitop”, ”Feriți-vă de măgăruș” și celelalte. La toate garanția calității pleca de la responsabilitate pentru că degeaba te bucuri la succese dar te speli pe mâini la eșecuri. Privatizarea TVR1 – după modelul francez despre care am mai vorbit- și transformarea TVR 2 și 3 în Televiziune publică ar avea acest efect de a porni de la zero măcar un canal…Îmi imaginez-exemplu total nevinovat- cum ar arăta TVR 1 dacă ar beneficia  de expertiza celor de la Digi care oferă azi 9 canale, unul de știri, unul de film, 3 de documentare, 4 de sport…Dar după ce mă trezesc din vis știu că nu se va întâmpla nimic la TVR care să permită pornirea de la zero, noroc că vremurile s-au schimbat în domeniu, tot mai mult avem sistemul „la cerere„, intrarea în piața live a Facebook, Google, smart tv,  televiziunile online, tot ce se numește media alternativă, amenințând televiziunea „clasică„ să nu mai reziste concurenței decât datorită inerției advertiserilor. Dar îmi amintesc că acum peste 40 de ani când debutam în meserie se lucra pe un car TV instalat în caroseria unei dube Citroen – „franțuzoaica” – că am trăit vremurile când se filma pe peliculă și se monta sincron cu sunetul separat înregistrat pe bandă magnetică prin lipituri cu scotch, că de la carele de reportaj, la început niște tiruri poloneze alb-negru se făceau transmisii prin relee la care se adăugau o mașină de lumină, o dubă cu aparate de înregistrare – UMI-, antrenând zeci de oameni, că montajul electronic se făcea pe niște aparate mai mari decât mașinile de spălat iar sistemul beta a apărut de abia după revoluție …așa că nu știu câte schimbări voi  mai apuca dar mi se pare că meseriașii de azi nu știu ce să facă într-o epocă a digitalizării – desigur, în afară de a-și apăra locurile de muncă. Televiziunea clasică e în continuă schimbare, poate pe cale de dispariție cum cred cei ce o consideră deja un domeniu al trecutului. Presa scrisă a trecut și trece încă prin asemenea procese, credeți că televiziunea e imuabilă? E adevărat, întârzierea /eu așa îi spun, înapoiere sună neplăcut/ de civilizație dintre noi și alții ne apără o vreme de asemenea schimbări, dar putem dormi, moțăi, vegeta, aștepta liniștiți ca în multe alte domenii?  Dați click pe un site dedicat tehnologiei, gen Playtech și veți intra într-o altă lume în care puțini se simt comod și sunt acceptați dar trebuie! Cine își asumă responsabilitatea are șanse să câștige, cine nu…Iar cine afirmă că în TVR nu se poate face calitate fie din cauza managementului prost fie din cauza obediențelor politice fie din orice alte cauze decât bârna din ochiul propriu eu, cu tot ce știu și am trăit, afirm că nu cred. O să spuneți că la emisiunile pentru copiii era ușor să produci calitate și audiență /nu cred în calitatea fără audiență/ fiindcă e un domeniu izolat, ferit de ingerințe dar dacă e așa acum de ce nu sunt emisiuni pentru copiii măcar la același nivel cu ”Abracadabra”, ”Arlechino” și celelalte? Acum, disperat, TVR a ajuns să cerșească bani guvernului – și nu puțini- pentru a-și plăti datoria la EBU care, chipurile, amenință cu excluderea noastră de la Eurovision..mare scofală!

Amintiri de la „Arlechino”

Pe Facebook sau pe  Twitter sunt postări gen „ Generația cu cheia la gât„,„Emisiunile copilăriei noastre de care ne este dor„…pe blogul meu sunt mulți care au căutat postările despre Arlechino iar refrenul „Arlechino unde ești/ vino să ne spui povești„ – cântecelul generic interpretat de grupul Allegretto condus pe atunci de Adriana Codreanu e rememorat adesea deși au trecut atâția ani.. Cum să nu-mi amintesc și eu? Era chiar în 1990 când mă străduiam să alcătuiesc o redacție pentru copiii competitivă la TVR când a apărut regizorul Radu Popovici, o persoană educată și inteligentă, și mi-a arătat înregistrarea unor miniaturi cu păpuși. Era fiul dramaturgului și omului de teatru Alecu Popovici, cu care colaborasem adesea la emisiunile concurs, ultima oară avea să fie după 1996 când după plecarea Abracadabra am inventat Trei pentru o mască, concurs de teatru ce avea loc chiar la „Ion Creangă„ unde Alecu fusese director și unde ne-a primit acum cu căldură Cornel Todea.  . Radu mi-a inspirat incredere …mai mult, în toamna acelui an l-am trimis in locul meu la Amsterdam, la o intâlnire profesională, un gest ca o investiție. Eram prins din scurt și n-am vrut să renunț la o plecare la Paris, orașul meu preferat…La început Radu a lucrat în echipa „Abracadabra”- la „Prinț și cerșetor”, dar stilul său mai elaborat deci mai lent nu a fuzionat cu dinamismul echipei. Împreună cu Radu am încercat să conturăm o emisiune pentru el. Mă tenta să fie un mijloc de apropiere a copiilor cu lumea teatrului – lume pe care Radu o cunoștea bine- de unde și alegerea personajului cheie- Arlechino! Până la urmă el, ca regizor, prefera să facă filme scurte așa că emisiunea s-a populat cu povești…deși scriam scenariile de la „Abracadabra” am căutat să scriu și pentru Radu , într-o altă tonalitate. Repet, chiar dacă ușor dublam „Abracadabra”, personajul Arlechino fiind tot un fel de Magician care se transforma în erou de poveste, uneori jucând mai multe roluri mi se părea că nevoia de ficțiune a publicului era mai bine servită..Mulți est-europeni aveau tradiție, în special cehii, am mers la vizionări în fosta Cehoslovacie și am rămas uimit de bogăția de producții pentru copiii – filme și seriale cu povești de calitate impecabil profesional- celebrul serial Arabella a fost realizat între anii 1979-1981!! La noi nici nu ne puteam gândi….Ca să faci desene animate pentru copiii era exclus, nu aveam dotarea nici știința iar timpul presa…am tratat cu cei de la Disney care, amabili, ne-au invitat la Paris unde am filmat cu Magicianul în Disneyland dar difuzarea programelor lor în România era condiționată – dublaj nu titrare! În anii 90 nu puteam, nu dispuneam de tehnica și know-how-ul necesare, o mai veche tentativă a colegilor de la Teleșcoală de a dubla Sesame Street a fost un eșec. Ca să le redăm copiilor lumea poveștilor nu exista altă soluție decât să producem filme și seriale pe măsura puterilor și dotărilor noastre umane și materiale, inclusiv financiare. Ceea ce se producea la Arlechino cu actori, decoruri, costume etc. necesita o pregătire mai mare și o elaborare îndelungată de aceea producția a fost, numeric, puțină, pentru a avea mai multe emisiuni și a consolida brandul ar fi trebuit poate și un alt format, alternativ, evident legat de teatru. Mai târziu am introdus Trei pentru o mască un concurs unde copiii talentați –aici s-a lansat Diana Cavaliotti- jucau scene celebre din Caragiale sau Moliere alături de actori consacrați dar nu era destul, poate am avut o obsesie pentru invitarea copiilor spre teatru, dovadă că și la Abracadabra aveam personajele Arlechino și Colombina – jucate de Ducu Ion și Andreea Caranda. Cert este că bogăția de producții pe care o visam, pentru care îi invidiam pe alții, cu apariția unor numeroși producători, scenariști, regizori care să se dedice copiilor nu s-a realizat și e păcat. În televiziunea publică producția pentru copiii a fost tratată dintotdeauna marginal, ca o „cenușăreasă„ și a rămas așa cu toate eforturile noastre de a schimba ceva…Ceea ce s-a făcut mai târziu cu „Abracadabra” – e drept la ProTv- și anume un show pe săptamână incluzând și filme, nu s-ar fi putut face cu „Arlechino”, de fapt în anii aceia singura soluție era diversitatea. Cristina Nistor, ulterior Popovici, de meserie arhitectă, i s-a alăturat ca producător și cuplul lor a dat rezultate excelente. Astăzi Cristina lucrează la Porsche –Romania iar fiica lor Dona e o domnișoară mare și frumoasă dar din păcate Radu s-a prăpădit. Eram plini de entuziasm atunci și am încercat să colaborăm pe multe planuri, cu Radu și Alecu am făcut o firmă Baby Star care avea un magazin pentru copiii chiar lângă Piața Rosetti, am editat scurt timp și o revistă dar eu m-am retras repede având nevoie de bani după plecarea  fiului meu în SUA iar firma n-a rezistat mult. Gruia Mihai Sandu a fost actorul potrivit care a contribuit la succesul programului. Să amintesc Hainele cele noi ale împăratului (1992) Yeti, omul zăpezilor(1992) Dănilă Prepeleac(1992) Făt-Frumos cu moț în frunte (1993) Tarzan al 2-lea (1994) Ali-Baba și cei 40 de hoți (1995) –cu un cântecel superb scris de Romeo Vanica. Membru fondator al trupei Mondial Romeo a decedat recent la numai 69 de ani…Scenariile mele porneau mai puțin de la adaptarea originalului, parafrazam și cream situații similare…de pildă Robin Hood jr era fiul leneș al celebrului erou, obligat să devină și el erou de prieteni, tradiție, împrejurări, deși nu prea voia iar de reușit reușea din întâmplare! Diferența față de Abracadabra era clară, Magicianul ajutat de copiii-asistenți duceau audiența în povești accesibile în special vârstelor mici,  Arlechino, jucat doar de actori adulți, reinterpreta teme clasice adăugând sensuri noi, moderne, accesibile și unor vârste mai mari. De pildă în finalul de la Ali Baba aflam că adevărata comoară descoperită e petrolul iar Ali și família puteau sta cu burta la soare înconjurați de sonde iar cântecelul ne spunea că în lumea lui Ali Baba nimic nu merge fără bacșiș. Asta nu înseamnă că la Abracadabra lipseau aluziile pe înțelesul adulților, vezi refrenul Vrăjitoarei „când ceva nu merge bine/dați vă rog vina pe mine” …Seria „Mașina timpului” /5 episoade/: Mașina timpului (1993) Mașina timpului se întoarce • Mașina timpului în pericol • Mașina timpului se răzbună • Mașina timpului în vacanță … a reprezentat contribuția noastră la lumea poveștilor originale, moderne…cu Gruia în rolul profesorului distrat Cicerone și Mihaela Teleoacă, de la Teatrul de Comedie în rolul soției. Copilul, Ticu, era Viorel Ionescu (născut 1984 apoi a făcut IATC secția păpuși marionete) pe care l-am revăzut abia la parastasul de 7 ani al lui Radu… La acest serial am reușit tentativa filmării unor secvențe la New York, integrate apoi într-un episod ”american”. Sigur,nu era vorba de cheltuieli, pur și simplu se profita de plecarea echipei la o gală organizată de Biblioteca Română de la New York. La filmele din Arlechino au contribuit câțiva actori din teatrele de păpuși, pe care Radu îi cunoștea și i-a scos din spatele cortinei, ca Liliana Gavrilescu de la Țăndărică sau Călin Mocanu, actorul Cristian Nicolae azi la Nottara…dar și colegii noștri actori Claudia Nicolau sau Bogdan Ghițulescu,  ba chiar și electricianul redacției Gabriel Florea sau operatorul programului Traian Popescu. Dorind o autonomie de lucru obținusem ca membri esențiali ai echipelor, operatorii de film și electricienii, cu scule cu tot, să fie în redacție și nu la grămadă. Cu sunetiștii n-am reușit dar oricum puteau fi repartizați pe preferințe. Gabi Florea, un băiat strașnic, a dovedit că are și talent fiind folosit cu succes în diferite roluri iar când s-a mutat la ProTv dincolo de asigurarea luminilor a mai prestat și ca actor prin telenovele, începând cu Lacrimi de iubire. Acum, noua strategie a ProTv de desființare a creației românești i-a obligat pe mulți profesioniști să plece iar Gabi, cu frumoasa lui familie, lucrează  prin Anglia. Traian Popescu, fiul scriitorului D.R.Popescu a „comis„ și el câteva apariții hazoase în Arlechino, cum ar fi intrarea lui Arhimede în baia apartamentului profesorului Cicerone…Cât despre Bogdan Ghițulescu, actor, fiul cunoscutului om de radio și cronicar sportiv Ion Ghițulescu, lucra în redacția lui Tatulici care mi l-a dat cu mențiunea că n-am să scot mare lucru de la el. Dar dincolo de actorie Bogdan s-a integrat bine, a învățat să facă emisiuni pentru copii  și e și astăzi în TVR, eu l-am ajutat scriindu-i cîteva scenarii pentru „Aventurile lui Ex„, un copil de extratereștri ajuns pe pământ pentru că nu era cuminte…un fel de Bebel. Odată cu „Ivan Turbincă” [al cărui adaptare-scenariu aparținea lui Alecu Popovici] colaborarea lui Gruia cu Radu s-a încheiat cu o ceartă ale cărei amănunte n-am reușit să le pricep dar era o ciocnire de orgolii. Mare păcat, atunci Arlechino așa cum fusese conceput s-a încheiat. Nici relația mea cu Radu n-a mai fost aceiași poate și pentru că, vizibil, preferința mea mergea spre „Abracadabra” care impusese un stil mai dinamic de lucru. Dar ca „Head of Department” n-am facut discriminări, îmi amintesc că am trimis la festivalurile internaționale și filmele lui Radu și ale Ruxandrei Ion și ale Oanei Ionescu. Ba chiar am fost împreună cu toții la Prix Jeunesse de la Munchen. Filme pentru copiii se puteau face atunci, din ce în ce mai elaborate, de oarecare anvergură. Și am făcut cu noul Arlechino – actorul Armand Calotă de la Național, Gâsca de aur și Privighetoarea fermecată.  alături de Mihaela Teleoacă, Cornel Vulpe, Eudjenia Brenda, Delia Nartea, Luminita Erga –cu care am colaborat peste ani la LDI, Tudorel Filimon, Marius Florea Vizante, Cristian Nicolae, Marinela Chelaru, Silvia Năstase, Tomi Cristin și  să nu-l uităm pe Valentin Uritescu care a făcut un rol de excepție… Prin 2013 aceste filme dar și altele din seria Arlechino au fost reluate de TVR sub genericul Ora Poveștilor. Frumos …dar trist când știi că asemenea preocupări au dispărut din preocupările colegilor de la TVR. Radu și Cristina au mai făcut câteva povești pentru „Arlechino” pe care eu nu le știu…am plecat la ProTv în 1998 unde am primit vestea dispariției tragice a unui om talentat care mai avea multe de spus. S-a stins nu mult timp după moartea tatălui sau, Alecu, decedat in 1997, lăsând în urmă o carieră prea scurtă și o fetiță superbă care a crescut venerându-i amintirea înscrisă și în casetele pe care s-au păstrat emisiunile „Arlechino”.

Audiența TV singurul criteriu al valorii?

Secretul bunului management – echipa de colaboratori, competenți, capabili, creativi. Cine crede că e un manager priceput fiindcă dă ordine unor executanți nu reprezintă nimic și nu va avea succes. Discuțiile despre meritocrație sunt valabile și în TV. În vechea televiziune se lucra la grămadă….îmi amintesc ședințele faimoase în care se împărțeau „paiele la măgari„, repartizarea către redacții a mijloacelor, echipe de filmare, care de reportaj –unele cu UMI, unități mobile de înregistrare, niște hardughii pe roți. Noroc de bun-simțul și calmul celui care conducea ședințele, inegalabilul Nea Țânțu dar sistemul n-a rezistat după revoluție. Atunci am avut și o revoluție tehnologică în televiziune, s-a trecut pe beta, vechiul sistem de lucru pe peliculă developată cu sunet separat a devenit istorie, o grămadă de oameni și-au schimbat meseriile, de pildă fetele de la montaj film au devenit redactori, au apărut transmisiile prin satelit etc. Dar sistemul „la grămadă„ funcționa până sus, programele săptămânale se făceau adunând ofertele redacțiilor pe o grilă iar o ședință de șefi condusă de directorul general le valida, să tot faci televiziune competitivă, noroc că tv private încă nu apăruseră /norocul cui??/. Devenit șef de redacție în 1990 îmi era clar că pe asemenea sisteme nu se poate performa așa că am căutat să formez o echipă pe 2 principii –producători noi, cu experiență artistică, pentru că voiam să abandonez în programele pentru copiii „gazetăria„și 2, formarea unor echipe de lucru complexe. Am reușit să aduc în redacție operatori cu camerele beta și electricieni ajungând astfel la propria programare, în plus fiecare echipă își avea preferații – la sunet, regie, scenografie, montaj electronic, etc. – și i se repartizau astfel că s-a trecut de la stilul colhoz la grupuri de lucru sudate. Televiziunea e acuzată că s-a umplut de rude, soții, frați, copiii, nepoți etc. și e adevărat dar nu orice adevăr e neproductiv. Mie mi s-a părut firesc și avantajos să angajez oameni între care existau afinități, regizorul Radu Popovici m-a înduplecat să-i angajez prietena, pe Cristina Nistor, care a devenit producător la Arlechino, cu care s-a căsătorit. Oana Ionescu l-a adus pe Matei Firică, regizor, care i-a devenit soț. Liana Săndulescu a avut inspirația să se asocieze cu regizoarea cu experiență Luminița Dumitrescu, ele nu se puteau căsători dar echipa a funcționat de la Club Anda la Ba Da, ba nu…O vreme l-am găzduit în redacție și pe Ion Ion soțul Ruxandrei dar unul din șefii vremelnici poreclit Pipă a hotărât că regizorii de montaj trebuie să rămână la grămadă. Ruxandra și-a adus totuși un ajutor, pe Adina Sava – Slave, care mai târziu s-a temut să treacă alături de prietena ei la ProTv și a rămas în anonimatul din Dorobanți. Avea un rost această formulă de lucru, evita animozitățile și ciocnirile de orgolii mutându-le pe terenul familiei, permitea brain-stormingul prietenesc dincolo de barierele unui program de muncă strict, stimula contribuția creatoare a fiecăruia, asigura organizarea echipei știindu-se că de obicei femeile se pricep să conducă…Iar eu cred că programele din acei ani, în special Abracadabra, Arlechino, Club Anda, Ba da, ba nu, Tip Top Minitop mi-au validat ideile. Iar cea mai bună dovadă e felul în care au evoluat principalii producători, realizatorii programelor pentru copiii din anii 90-98…Ruxandra Ion a plecat în ProTV în 1996, după cel mai mare succes internațional înregistrat la noi, Marele Trofeu Prix Danube de care TVR-ului nu-i păsa. A fost urmată de operatorul cu care lucra, Florin Țolaș iar mai târziu și de alți colegi, secretara noastră Carmen Popescu, electricianul Gabi Florea, de soțul ei Ion  care fusese la început temător în fața marii aventuri. Ruxandra, nu e nevoie să o mai spun, a impus Super-Abracadabra la ProTV, a devenit directoarea  postului AcasăTv, a constituit echipa care a produs telenovelele românești, atâtea câte au fost. După instaurarea noii politici a Pro de a obține profit restructurând la sânge și vânzând – vânzarea Studiourilor Buftea fiind un dureros semn al renunțării- Ruxandra încă speră că experiența ei și talentul organizatoric mai pot fi valorificate, ceea ce eu îi doresc. Liana Săndulescu e o bună organizatoare de acțiuni ample, ea a sărit la timp din barca pe cale să se scufunde a activiștilor și a învățat din mers televiziune. Dotată cu o mare ambiție, alături de Luminița, profitând de forța expresivă a unor vedete ca Anda Călugăreanu, Anca Țurcașiu, Mihai Constantinescu, Daniela Anencov ea a evoluat spre emisiunile de divertisment, a condus o vreme echipa Eurovision, a fost directoarea TVR 2…Oana Ionescu-Firică a fost numită „ Head of Youth and Children Department” pentru Copiii în 1998, după plecarea mea, iar emisiunea ei Kiki Riki Miki cu care a înlocuit vechile programe, ștergând trecutul, a durat până în 2001 când ea a fost nevoită să plece, capacitățile manageriale fiind mult sub cele creatoare. Excelentă autoare de videoclipuri acum are o firmă Media Biz dar mie mi se pare că greșeala principală care i-a definit cariera a fost risipirea în prea multe direcții, ea a făcut și scenografie și matematică și filme-cu scenarii proprii și adesea regie-  și clipuri și concursuri, și documentare …prea mult pentru un singur om. Am observat-o odată când ne aflam amândoi la o reuniune la Salonic, vorbea la telefon cu redacția Kiki Riki Miki dând ordine, sfaturi, hotărând, dictând texte și versuri, dovedindu-se un factotum care probabil îi copleșea pe subordonați,  un stil de conducere total opus de al meu. Dar de ce să nu o spun sunt mândru că oamenii în care am avut încredere și-au dovedit calitățile. E drept, nici Ruxandra nici Oana nici Liana-care se ocupa de copiii de pe vremea pionierilor și șoimilor- nu au rămas în domeniu. Și eu, după  ce s-a încheiat Abracadabra la ProTv am avut o perioadă de nesiguranță deși mă îndeptam spre deceniul 6 de viață, chiar am cochetat cu ideea de a deveni profesor la Universitatea Media a ProTv sub oblăduirea lui Andrei Blaier. Mai lucrasem o vreme cu studenții de la Facultatea de Jurnalism unde îmi amintesc că singurul cursant mai dezghețat și deci mai nedisciplinat era Adrian Fulea, azi purtător de cuvânt al STS. Scenaristica nu se învață, poți deprinde tehnici dar talentul nu e transmisibil. A face televiziune pentru copiii presupune și oarece experiență de viață, am văzut în numeroasele contacte internaționale din acei ani că producătorii  importanți de la, de exemplu BBC sau din Australia, SUA sunt persoane de anume vârstă și experiență. Aveam și noi asemenea profesioniști care lucraseră de pe vremea marilor succese cu Daniela și Așchiuță, Iura și Mihaela, Val-vârtej…, era Erika Petrușa, tocmai se pensionase regizoarea Tatiana Sireteanu de la care am învățat multe, dar nu a dorit să se întoarcă. Puțini producători cu talent au insistat să rămână în domeniu…un exemplu e Brenda Petre care a lucrat la Abracadabra ProTv, apoi a fost prima producătoare cu care am colaborat la Numai Iubirea dar nu s-a încadrat în echipă și s-a dedicat muncii cu copiii la „Contrapunct”- o „academie de talente” unde o ajută Virgil Popescu, compozitorul preferat al „abracadabrei”, grup din care ies multe valori –cum ar fi micuța Jenifer Dumitrașcu care a strălucit în Îngerașii. O asemenea producătoare dedicată și inimoasă aș promova oricând dacă ar fi posibil să dau timpul înapoi ….Tot ce am spus până aici arată că nu se pot afirma specialiști în producția pentru copii, nici nu pot apărea sau crește fără interesul unor instituții de broadcasting, în special al Televiziunii publice. Posturile private pot interveni pe piață întâmplător, cazul notabil fiind Antena 1 cu Next Star –că un titlu românesc nu au găsit,  concurs devenit repede o bună emisiune de divertisment pentru adulți. Doar când te gândești la tradiționalul Zecchino d oro descoperi că muzica pentru copiii n-a murit ,e drept, s-au străduit și ai noștri cu o Mamaie a copiilor, dar nici Mamaia adulților nu mai face purici…Repet, oameni de calitate, creatori de valoare pot fi atrași dacă ar exista interes și stabilitate, altfel vor trece ani, decenii și nu se vor forma profesioniștii necesari, cererea și oferta funcționează și aici. Nu mai amintesc de italieni unde RAI are 2 canale dedicate copiilor dar si Ceska Televize a deschis în 2013 un canal pentru copiii între 4-12 ani ce emite zilnic de la 6 la 20. Iar la noi nu doar televiziunea pentru copiii a fost marginalizată dar creația de ficțiune, câtă era, a fost omorâtă. O veste bună  – Masterchef, o palidă imitație, lungă și plictisitoare, a mai pierdut audiența. E trist de asemenea să vezi ce s-a ales din Roata Norocului, un alt brand puternic făcut țăndări de incompetența executanților noștri…Presupun că dacă Virgil Ianțu ar fi pus să defileze pe masă câteva fătuci dezbrăcate Vreau să fiu milionar s-ar fi menținut în scheme. E drept la Masterchef nu goliciunea putea fi atracția, se caută alte găselnițe aiurea și se merge tot mai apăsat pe cheia succeselor ProTv, cazurile sociale, dramele personale, situațiile plângăcioase care au invadat și Vocea României, nu mai vorbim de Visuri la cheie…Lacrimile aduc audiență. O veste proastă – serialele turcești se impun după ce din încercările autohtone s-a ales praful, rămânând doar Las Fierbinți, un serial despre, cu și pentru proști care obține încă rating pentru că publicul se încăpățânează să vrea producții originale. Cât despre Vacanța Mare nici să nu vorbim! O veste și mai proastă, ProTv va realiza un nou serial, Atletico Textila despre o măruntă echipă de fotbal de cartier. Așa că se va adăuga o nouă creație la seriile gen Las Fierbinți, Trăsniții, Vacanța mare care va întregi „valorile„ tipic autohtone din lumea mahalalei, lumpenului, marginalizaților că doar normalitatea, iubirea adevărată, dorința de autodepășire, generozitatea dezinteresată și câte și mai câte mărunțișuri nu aduc audiență. Oare? Mai am o singură întrebare, au fost emisiuni pentru copiii care au devenit bunici, apoi părinți, ce își vor aminti generațiile care astăzi sunt încă copiii? Apropo…Dana Rogoz, Andreea Caranda, Ducu Ion, pentru care am scris când erau mici sunt azi la rândul lor părinți. Să le trăiască urmașii și să aibă ce vedea la televizor!

Amintiri de la „Abracadabra”

La fel ca mulți alții am petrecut Revoluția din 89 la Televiziune, unde lucram din 1972. Nici prin gând nu mi-a trecut să mă alătur grupului care s-a grăbit să urce la etajul 12 pentru a se lipi de liderii noii puteri deși m-a îndemnat să o fac Traian Pușcașu, unul din conducătorii TVR căruia îi port o amintire cu respect. Lucrasem prea mult timp programe pentru copiii, îmi doream nespus să scriu și voiam să-mi demonstrez mie însumi de ce sunt în stare așa că la 45 de ani am rămas la etajul 5 ți nu m-am apucat de politică. Costin Buzdugan, cel care m-a adus în televiziune din presa scrisă m-a sprijinit și acum, am devenit în 1990 redactor șef al Redacției Copiii și am început să-mi organizez echipa. Îmi doream oameni cu experiență în domeniul artistic și regizoarea Nicoleta Toia, cu care mai lucrasem, mi-a vorbit despre Ruxandra și Ion Ion care lucrau la Teatrul Mic. Am trecut fără ezitare la angajare și a fost cu noroc. Ruxandra, o persoană energică și organizată, a adus  ideea programului ”Abracadabra” odată cu protagoniștii – Marian Rîlea și cei patru copiii „magnifici”, Mica și Radu, Andreea și Ducu. Eu m-am implicat ca scenarist și am scris pentru Abracadabra până la sfârșit în 2001 iar cu Ruxandra am colaborat în continuare, scriind scenarii pentru serialele de la AcasăTv până m-am retras în 2009….Deși mi-aș fi dorit nu puteam avea mai mult de o emisiune Abracadabra pe lună, nu existau atunci posibilități dar cum nevoia publicului de povești era mare am sprijinit apariția alternativă a unei noi emisiuni bazate pe ficțiune, ”Arlechino”. Regizorul Radu Popovici –care nu s-a putut încadra în echipa Abracadabra- s-a ocupat de programul oarecum concurent, eu am scris și scenariile de la Arlechino și vă rog să mă credeți, nu era nici un conflict de interese. În anii aceia banii erau puțini, nimeni nu se gândea la răsplata materială, efortul era imens pentru că se lucra în condiții tehnice precare iar recompensa era bucuria care îți venea datorită succesului la public. Când multe emisiuni pentru copii au ocupat primele locuri în topul audiențelor mulți au strâmbat din nas cu îngăduință dar noi ne-am văzut de treabă. Iată că și astăzi după atâția ani se vorbește despre „emisiunea copilăriei mele„ ceea ce e un izvor imens de bucurie pentru toți cei implicați în proiect. Eu am pe blog – unde am scris mult despre emisiunile acelor ani- cititori din toată Europa, din America sau din Asia…desigur sunt românii din diaspora care în copilărie ne-au fost fani. Cât despre impactul la public nu pot să nu reamintesc două episoade. Mai întâi ne-am dorit să ieșim cu Abracadabra în mijlocul publicului. Marian și asistenții Magicianului s-au întâlnit cu admiratorii la intrarea în Parcul Herăstrău și a fost o aglomerație de nestăpânit, nebunie curată. Mi-a venit ideea să fug înapoi la TVR, am urcat la etajul 12 și l-am rugat pe directorul general de atunci Răzvan Teodorescu, un om deosebit de altfel, să privească pe fereastră la noua revoluție.  Era revoluția „Abracadabra”…Apoi s-a organizat o transmisie în direct de la Sala Dalles unde puhoiul de doritori, copiii și adulți, a spart geamurile, a forțat ușile pentru a fi alături de idolii lor. N-aș putea spune că n-am avut emoții, nu ne-am speriat puțin, dar n-au fost accidente și nu pot decât să urez asemenea succes și altor programe pentru copiii, eventual cândva, secolul e lung…Primele filmări de care îmi amintesc au fost la varianta Abra pentru ”Prinț și cerșetor„ unde Radu Bărbulescu juca dublu rol. Fiind totuși redactor șef n-aveam timp să merg la filmările multor emisiuni dar atunci eram la început și am asistat, cu sufletul la gură, fie că s-a filmat la Palatul Ghica sau pe malul Lacului Tei, aproape de locuința mea, fie la Brașov, orașul natal al lui Marian care inventa mereu trucuri amuzante…de pildă mușca dintr-o ceapă ca dintr-un măr.  Ar merita amintită și „Cenușăreasa” unde a strălucit Mica Niculescu, poate cea mai talentată din echipă, a cărei tragică dispariție a îndurerat o întreagă lume. Șlagărul de atunci îmi revine ca o obsesie ..”Astă seară-i mare bal/La Palatul Princiar/Cine nu e scris pe listă/Nu există”….„Abracadabra” ne-a adus și prima distincție internațională, la Festivalul de la Blagoevgrad. În seara anunțării  premiilor eu și Ruxandra am fost invitați în primele rânduri, era un semn că…suntem pe listă! Ea a primit premiul și am împărțit bucuria cumărând o sticlă de șampanie și hoinărind pe străzi cu prietenii, din care îmi amintesc de Richard de la BBC. Un gest frumos, ambasadorul român în Bulgaria venise la ceremonie și întâmplarea l-a făcut să asiste la un succes românesc, ne-a felicitat și ne-a invitat la întoarcere să ne oprim la Sofia la Ambasadă ceea ce am făcut. Frumos. Dar succesul cel mare al programului a venit mai târziu. În lumea emisiunilor pentru copiii există două Festivaluri de top – Munchen și Bratislava care ar echivala – în lumea filmului- cu Cannes și Veneția. La ”Prix Jeunesse” – Munchen am încercat în mai multe rânduri, am obținut nominalizări dar nu și premii. În schimb la ”Prix Danube” Ruxandra s-a întors cu Marele Premiu plus Premiul Special al juriului. Țin minte cum a intrat în biroul meu zâmbind și m-a întrebat dacă aș fi mulțumit cu premiul acordat de juriu după care a scos un trofeu de porțelan și mi-a spus despre Marele Premiu. La etajul conducerii exista o vitrină cu trofee obținute ici acolo de TVR, nimic spectaculos. Trofeul primit de „Abracadabra” ar fi strălucit prin importanță dar cui îi păsa într-o instituție tot mai politizată? Cu naivitate am intrat peste o ședință a conducerii –era director general Dumitru Popa- dar bucuria mea nu a găsit ecou, cum nici solicitarea pe care am trimis-o propunând câte o primă de 1 milion lei /vechi/ pentru Ruxandra Ion și Florin Țolaș, operatorul. Pe ea nu am  putut-o răsplăti decât trimițând-o la alte festivaluri, la Chicago și Lisabona dar de fapt munca ei a trimis-o! Atunci s-au despărțit apele pentru că Adrian Sârbu, cu flerul său de profesionist, a luat-o la ProTv, eu i-am semnat imediat transferul și m-am decis să o urmez, doar scenaristul are și el un oarece loc în echipă. Astfel a apărut ”Super Abracadabra” la ProTv…despre care voi vorbi în alte amintiri…

Alte amintiri

Daca ar fi de povestit si analizat prestatia TVR de-alungul anilor ar fi multe de spus si de identificat cauzele stagnarii  fie in lipsa de competenta, alimentata de numarul crescut al pilelor si rudelor angajate, fie in cresterea lacomiei, a smecheriei de a sifona cat mai multi bani si avantaje de la stat sau de la sponsori, fie in imposibilitatea de a depasi fixismul impus de birocratie,,,,Astazi confruntarea dintre TVR si posturile private a dus la pierderea, zic eu definitiva, a partidei de catre institutia publica. Sa mai vorbim in acest caz de o confruntare internationala? In amiintirile mele nu era nimic mai important decat iesirea in lume!

Unde sa te confrunti mai bine cu propriile limite decat fata de alti profesionisti? Festivaluri internationale pentru copiii erau multe si am incercat sa nu lipsim in ciuda restrictiilor financiare care se practicau in TVR pentru unii…Cele mai importante erau Munchen si Bratislava…la Munchen se practica selectia, toti cei 3 colegi care lucrau fictiune au concurat acolo si uneori castigam nominalizarea…Mai erau festivaluri in Bulgaria , Polonia, Muntenegru mai tarziu Ruxandra a fost la Lisabona si Chicago…Gheata s-a spart la Blagoevgrad cu premiul pentru opera rock Abracadabra Zana cea buna 1993 muzica Stefan Elefteriu unde colaborarea Ruxandra- Florin Tolas a adus primele roade. Imi amintesc ca a fost o seara minunata, primisem o vizita neasteptata si onoranta, ambasadorul Romaniei care poate presimtea ca va asista la un succes…A venit premiul, dupa care am iesit pe strazi cu o sticla de sampanie…
Multe erau de învățat și din colaborarea cu Disney.Nu reușisem un contract cu Disney pentru TVR, ei aveau principiile lor, insistau pentru dublarea tuturor producțiilor . Dar ne-au invitat cu ”Abracadabra” să filmăm în EuroDisney la Paris. Magicianul s-a desfășurat aici ca în lumea lui dar din stilul de lucru Disney, începând de la organizare, programare, regulile din spatele și din fața scenei am avut destule de observat și învățat…Atunci la Paris, cu Magi, Ruxandra Ion și Florin Țolaș, am avut iar norocul unui aranjament prietenesc care ne-a oferit cazarea într-un mic hotel pe Rue Amelot ca sa putem sta mai mult. Dar eram tot săraci, mâncam salam de Sibiu și brânză topită aduse de acasă cu o baghetă cumpărată dimineața de la colțul străzii, eventual bonus un ardei gras…Conteaza? Da, conta. Obtinusem libertatea de circulatie dar eram ruda saraca, colegii de la alte televiziuni ne vedeau ca pe niste intrusi pana ne-am afirmat cu munca noastra …
….Banii nu erau o problema in sine, dar cand ieseam afara exista o senzatie de umilinta, sa nu fiu in stare sa platesc o bere unor oameni care-mi ofera prietenia? …Poate daca alegeam alt drum atunci in 90… sa fac politica sau comert de blugi alta era situatia dar nu mai eram tanar…si la ce bun banii cand nu mai ai tineretea? Ma rog, mai tarziu lucrurile s-au schimbat in bine…
Prix Jeunesse de la Munchen insemna preselecții , exigenta dar si o adevarata scoala, ultima oara cand am participat am avut satisfactia sa fiu insotit de Ruxandra, Oana si Radu…in plus Klaus Brambach, atasatul cultural de la Bucuresti, m-a adaugat unei vizite in Germania pentru unii participanti la festival si , de la Berlin la Bonn, Koln, Mainz, Frankfurt am avut intalniri utile pentru meserie…
Desigur, marele succes trebuia sa vina si a fost la Prix Danube …In 1995 “Abracadabra”a primit Marele Premiu si Premiul Presei la festivalul ‘Prix Danube”de la Bratislava. Filmul Ruxandrei Ion si al operatorului Florin Tolas ‘O zi cu Alexandra”obtinuse un succes enorm…Am luat volumul editat peste ani de Tamara Pasca ca un omagiu adus profesionistilor din TVR, un excelent volum cu fotografiile oamenilor alaturi de care am lucrat si respirat atatia ani …nu a existat distinctie mai mare obtinuta de TVR in anii de dupa 90 ..palmaresul era burdusit cu mari premii la Calarasi, premii UCIN , Aptr, diplome si diplomute dar sarac in distinctii internationale….
In lumea programelor pentru copiii “Prix Jeunesse”de la Munchen si “Prix Danube” echivalau ca nivel cu Cannes si Venetia pentru cinema. De bucurie am luat trofeul si am urcat la conducere, am intrat peste ei intr-o sedinta si m-am laudat…obtinand la schimb cateva zambete de suprafata. Desi constant in primele locuri, in topurile de audienta programele noastre “Abracadabra”.’Arlechino”’Tip Top Minitop”etc. nu starneau in TVR mare interes dar eu eram multumit ca ne lasa sa lucram in pace…Am trimis insa o hartie “sus”[director general era, parca, Dumitru Popa] cerand cate o prima speciala de un milion pentru cei doi autori, n-am primit niciun raspuns. In aceste conditii nu am ezitat sa semnez transferul Ruxandrei si al lui Tolas la ProTv, Adrian Sarbu se dovedea ca are fler.Tot ce puteam face era sa o trimit pe Ruxandra cu filmul ei care fusese selectat la Chicago si Lisabona unde au avut succes…
Dupa ce eu am plecat din Tvr s-a terminat cu festivalurile internationale…motivul principal ca nu se mai participa era ca nu aveau cu ce, nu mai produceau fictiune pentru copiii, ani la randul pe Tvr 2 [chiar recent in 2013 la Ora povestilor] sau TVR Cultural s-au reluat filmuletele facute de noi la Arlechino…unele dintre ele chiar viabile, cum au fost Gâsca de aur, Privighetoarea fermecata, Ali Baba… Dupa plecarea autorilor Abracadabrei m-am straduit sa inventez un concurs..Trei pentru o masca, in colaborare cu Teatrul Ion Creanga si ajutat de Alexandrina Halic care pregatea copiii talentati…ma bucur ca Diana Cavaliotti, copila care a castigat prima editie, a performat mai tarziu ca actrita …
Cat a mai existat SuperAbracadabra la Protv ne-am straduit sa pastram relatiile externe pe care ma straduisem sa la fac, am fost la o superba reuniune ECTC la Pafos in Cipru insotit de Rilea, Cosmin Ion si Dana Rogoz- Abramburica apoi am lasat locul meu celor mai tineri- imi amintesc ca la ultima „agora”de la Salonic a fost Mihaela Dima…Dar daca nu mai ai productie pentru copiii ai iesit din ecuatie…
Atunci Sarbu a acceptat sa ma transfer si eu ca scenarist … am mai ramas un timp in TVR desi as fi plecat imediat dar in primavara lui 1998 era la Londra al doilea Summit si eram raportor pentru Europa de est, nu puteam dezerta. Cand m-am intors de acolo m-am transferat imediat. La Londra eram singurul de la TVR iar Protv deja trimisese pe Ruxandra si Ralea…cum in Polonia am fost tot singur iar Ruxandra era insotita de Brenda Petre…vedeti diferenta …
Dupa Londra,in mai 1998,am trecut si eu la ProTV. Un tansfer cu gust amar…desi eram pe functie de director [Departamentul Copiii-Tineret] presedintele de atunci Stere Gulea nici nu m-a primit, a trebuit sa o rog pe o colega de la Personal, regretata Sanda Gradinescu, sa-i duca hartia la semnat. Si asa am plecat din TVR dupa mai bine de 25 de ani….
La Protv insa se schimbasera multe, Ruxandra Ion fusese deja promovata, numita directoarea noului post Acasa Tv…echipa bine organizata de altfel era condusa de Rilea, eu refuzasem orice atributie manageriala, imi indeplineam vechea dorinta de a scrie scenarii si atat. Dar era o viata de echipa frumoasa mai ales in deplasarile de vara de la mare unde pe langa filmarile unor noi seriale se dadeau spectacole pe tot litoralul…copiii veniti din provincie cu parintii lor se buluceau sa-l atinga pe magician si pe asistentii lui – la cei 4 de la inceput se adaugasera Abramburici, Abramburica si micuta Iulia Stanescu, cu o voce incredibila…Canta dupa ureche Edith Piaf…Echipa de aici cu Mihaela Alexandru, Claudia Dima, Mihaela Dima, Carmen Marinescu, Mihai Negut lucra cu seriozitate, organizarea era ca la o companie producatoare adevarata – de altfel protevistii preluasera mult know-how de la profesionisti americani…a fost o placere si o surpriza pentru mine sa particip odata la o sedinta de lucru unde se vorbea in engleza…
Si la TVR dupa plecarea mea s-au schimbat multe..Oana Ionescu – Firica a fost numita in locul meu si practic a desfiintat toate emisiunile [inclusiv pe ale ei] mizand pe Kiki Riki Miki…i-a cooptat un timp pe Eugen Cristea si pe Brenciu care facusera succes la noi inainte…dar n-au performat. Am regasit-o pe Oana la Salonic la Agora si mi-am dat seama ca gresise exagerand…nimic nu misca fara aprobarea ei, ea scria texte, coordona, regiza, dispecera echipele, de acolo din Grecia era tot timpul pe telefon …Mi-a parut rau dar la televiziunea de stat nu se poate, exceptand capusele de rigoare, sa ai o echipa producatoare functionand ca o firma aparte…sa constitui o echipa ca la Surprize iti trebuia un parteneriat cu Lazarov…
O alta tragedie, moartea lui Radu Popovici practic a desfiintát potentíalul redactíei, producatoarea si sotia lui Cristina s-a transferat, Liana Sandulescu a trecut la Divertisment, altii s-au pensionat…Ce se intampla? Intr-un ciudat efort de restaurare a unor structuri depasite se infiintase un Departament Tineret Copii [unde am fost numit director fara voie] si Liana selectase o echipa pentru emisiunile de tineret pe care ar fi trebuit sa le coordoneze, emisiuni de care s-a ales praful. Cei adusi atunci de prin alte redactii au ajuns pana la urma sa faca emisiuni pentru copiii iar Mioara Negescu, adusa de la Actualitati, a preluat conducerea dupa ce Oana a esuat si a plecat din TVR. Asupra programelor pentru copiii de atunci incoace nu ma pronunt pentru ca nu le cunosc….
Pana la urma, alaturi de Marian Ralea si de cei 4 asistenti „mari”am fost in echipa Abracadabra de la inceput, chiar si Ruxandra, mama, a parasit corabia, ajungand directoarea Acasa Tv si mai sus la CME. Poate ea si Adrian Sarbu au realizat ca, pastrandu-ma in echipa, nu doar ajuta Abracadabra dar si destabilizeaza TVR-copiii lipsindu-i nu atat de un manager cat de un scenarist, nu eram unicul dar singurul care-si consuma viata pe bani putini intr-un domeniu de „nisa” in timp ce colegii se inghesuiau sa parvina alaturi de puternicii zilei.Pe 5 martie 1996 “Super Abracadabra” a debutat la Protv…emisiunea 259 din 25 februarie 2001 avea sa fie ultima! Din aprilie Marian Rilea avea sa treaca pe scena Teatrului National pentru Copiii organizat de TNB si fundatia Abracadabra. Echipa avea sa se destrame…Iar eu aveam sa fac ceea ce visasem, sa devin scenarist profesionist.

Nu doar 1 iunie

Un băiat de succes, Dan Negru, a scris că Endemol vrea să cumpere formatul Next Star și consideră că piața tv de azi exact ca aceea din anii 90 e una de consum nu de creație. „ E ca aborigenii ăia cărora le dai o oglindă şi zic „Mamă, ce mişto!“. Noi doar cumpărăm, nu inventăm să vindem. Noi suntem o piaţă de consum. Ăia scot ceva în Franţa, dă la proştii de români că îl cumpără! Scot ceva în Olanda? Dă la tâmpitul de român care cumpără orice! Toate televiziunile din România cumpără, cumpără!„ …. Copiii sunt tot mai mult obiectul [nu subiectul] showurilor Tv, succesul Next Star e ca de obicei imitat de alții, a apărut Kids Song, am avut emisiuni culinare cu copiii, s-au speculat „lucrurile trăznite„ spuse de cei mici etc. Pentru că în anii 90 m-am ocupat de programele cu și pentru copiii știu că moda- sau obiceiul- cumpărării de formate a venit mai târziu și nu a început cu copiii. Chiar s-a uitat de „Tip Top Minitop„ showul făcut de colega mea Oana Ionescu-Firică, animat la început de Ioan Luchian Mihalea și care conținea nu doar concurs de talente dar și „lucruri trăznite”, fiind mai ales un program pentru familie, parte a unei strategii în care „minitopul„ sau „Feriți-vă de măgăruș„ se adresau întregii familii „Abracadabra” sau „Arlechino„ spuneau povești celor mici iar „Ba da, ba nu„ antrena puștii din clasele mai mari. Vorbesc de strategie pentru că, spre deosebire de posturile care pot îngloba ocazional copiii în preocupările lor TVR ar trebui să aibă o componentă importantă, inclusiv în ponderea din grilă, de programe pentru copiii. Profilarea în viitor a TVR1 în post de știri, economie, agricultura, lipsa de coloană vertebrală a TVR2 mă îngrijorează nespus. În toată Europa – dar nu numai- posturile publice își asumă preocuparea de a produce pentru copiii, există festivaluri internaționale de profil, asociații și organisme de cooperare la care m-am zbătut să ne alăturăm, există reglementări legislative care protejază și stimulează producția de gen. Poate că „baba se piaptănă„ în timp ce altele sunt preocupările la ordinea zilei dar scăderea atenției acordate copiilor va avea consecințe grave. E o raritate dar și o încântare să vezi pe micul ecran un copil talentat dar nu e vorba doar despre asta, oricât de reușite showurile cu copiii sunt pentru adulți, sunt pentru familie, nu pot înlocui programele în care cei mici sunt subiect, nu obiect, în care e implicată o educație prin promovarea unor valori autentice și importante precum cinstea, dreptatea, curajul prin modelele propuse –reale sau imaginare. Altfel exemplele, modelele rămân cele oferite în zona tabloidă…Azi există numeroase canale Tv de desene animate ceea ce nu absolvă televiziunea publică de datoria de a produce pentru copiii și de a avea o strategie clară în domeniu. Sau de a produce ficțiune. În cazul copiilor educația nu se face cu vorbe, cu declarații, nici cu povețe sau sfaturi , e nevoie de povești, de personaje în acțiune. Nu doar copiii beneficiază de injectarea cu imaginație petrecută în special în filmul american unde niciodată nu au existat atâtea „basme” fabuloase care însă cultivă cu obstinație valori importante, fie că e vorba de „Jocurile foamei” „Stăpânul inelelor„”Harry Potter” „Războiul stelelor” și câte multe altele…Sigur că nu avem forța financiară de intra pe o asemenea piață dar și„Abracadabra” sau„Arlechino” se finanțau mai mult din entuziasm, anii au trecut, vremurile s-au schimbat, pretențiile sunt mai mari dar soluția nu e să abandonăm. Și acum revenim de unde am plecat…abundența de „cumpărări” și imitații se datorează – dar a și încurajat- dominația producătorilor „executanți” în dauna autorilor, a creatorilor. Realizarea unui format cât mai aproape de originalul din afară devine merit extraordinar, creația se ascunde prin cotloane, cedează pasul în fața imitației. Îmi amintesc că m-am împotrivit propunerilor unor colegi de a pune copiii să mimeze vedete, mi se părea o barbarie să pui o fetiță să imite pe Madonna, acum un show gen „Te cunosc de undeva” e ceva firesc. Sigur, cererea determină oferta și cu cât mai rar autori, scenariști, creatori vor fi solicitați cu atât mai mult se vor împuțina, oricâte școli vor pretinde că îi cresc….Culmea imitației mi s-a părut serialul aparent agreabil „O săptămână nebună„ în care până și mișcările de aparat au fost copiate după originalul BBC, dacă vom persevera pe calea aceasta – unde oricum se cheltuiesc bani- viitorul e tot mai sumbru. În final să reamintesc tuturor …ziua copiilor nu trebuie să fie doar 1 iunie…

Nevoia de povesti

„Diseară e mare bal/ La Palatul Princiar /Cine nu e scris pe listă/ Nu există!…” așa suna un cântecel din prima ”Cenușăreasă” interpretată de Mica Niculescu la Abracadabra-TVR, prin anii 90. Impactul televiziunii asupra publicului a devenit în timp covârșitor și a lăsat pe plan secund litera scrisă. Televiziunile decid cine și ce contează iar cuvântul „audiență” a devenit magic. „Așa cere publicul” este explicația pentru orice, aderența publicului fiind cea care ar decide nu numai popularitatea, celebritatea ci și valoarea. Adesea, valoarea și popularitatea nu se suprapun dar cui îi pasă cât timp criteriul de judecată e cel comercial. În toamna lui 2013 TVR își lansează cu tam-tam grila de programe recunoscând că e obositor să macini în gol, pentru o audiență zero. Dar după atâția ani petrecuți acolo știu sigur că acest –subliniez, acest TVR a pierdut partida. Să fie greu de concurat cu posturile care trăiesc din formate de mare succes, cumpărate și executate cât mai fidel? Să fie greu de făcut față ofensivei tabloidizării? Din păcate multe nonvalori se promovează pe micile ecrane, dramatic fiind mai ales că valorile adevărate se estompează, se ascund și dispar prin ignorare, practic nu există dacă nu apar pe posturile cu audiență reală… Orice fetișcană cu voce îndoielnică și fizic neterminat poate fi transformată de o mașinărie de PR în vedetă. În schimb descoperi într-un concurs de talente cum e „Vocea României” valori despre care te întrebi unde au stat ascunse până acum, de ce au fost ignorați? TV-ul a monopolizat practic informația dar și cultura, o anume cultură, care îi convine. Să fie internetul alternativa?
Magicianul a fost un personaj care avea ceva de spus copiilor….spun „a fost” pentru că după închiderea în 2001 a „Abracadabrei” , deși actorul Marian Rîlea, cu un talent excepțional, s-a străduit să-l păstreze pe scena Teatrului Național sau în alte ocazii s-a stins. Absența de pe micul ecran a fost fatală. Iar nimeni n-a mai pus nimic în loc. La ce se uită copiii în afară de desenele animate a arătat o recentă analiză – în top sunt serialele și telenovelele inclusiv cele românești apoi concursurile muzicale… Nevoia de povești care definește copilăria – și nu numai- nu s-a estompat doar că nu știm sau nu vrem să îi răspundem, lăsându-i să se hrănească mai ales cu mărfuri nepotrivite destinate altor vârste. Măcar emisiunile tabloide nu-i atrag…încă. . Succesul făcut de Next Star – care-mi amintește de Tip Top Minitop- mă îndeamnă să cred că tot de la copiii trebuie început. Doar o televiziune mare – cum este totuși TVR- în loc să risipească pe programe multe și mărunte care bifează niște închipuite necesități poate mobiliza forțe profesionale și financiare capabile să producă ficțiune – subliniez- originală. E singura direcție care merită. Am eu o nostalgie pentru ”Abracadabra” sau „Arlechino”? Poate. Mai ales dacă în locul lor nu s-a construit nimic.

Cine sa fie Abramburici?

Prin anii 90 – Paul Everac era directorul TVR- s-a nimerit să fiu scurt timp interimar la redacția Tineret și Adelina Șuvagău –despre care am aflat ulterior că o ducea bine mersi în Canada- mi-a cerut să aprob o emisiune ușor trăznită în care un tânăr student, puțin supraponderal, jovial și cu tupeu era pus să seducă diferite vedete pe plaja de la Costinești…Una din „victime ”era Marina Scupra, o cântăreață dispărută de mult din lumina rampei iar tupeistul era Horia Brenciu. Care mi-a atras atenția prin calități demne de un viitor entertainer…în special capacitatea de a focusa privirile asupra lui, prin prezență, voce, dinamism, promptitudinea reacției. Când Horia era la Jocuri și concursuri am încercat să-l atrag să colaboreze cu noi, era disponibil locul de moderator la Tip Top Minitop și am dus o bătălie a hârtiilor ca să-l scot de sub restricțiile impuse de șeful lui care era clar că nu înghite ascensiunea noului star poreclit și Mister Robingo. Acest șef cu veleități nu mai e azi pomenit de nimeni, Horia s-a impus deși era ușor instabil, nu se vedea clar pe ce fel de carieră mizează. A făcut și actorie într-un film al lui Radu Popovici la Arlechino, apoi a mai colaborat la Kiki Riki după plecarea mea spre Pro Tv. Astăzi e o vedetă în lumea showbizului, cu rădăcina în preocupările muzicale…asta a ales. Dar e incontestabil o vedetă întrun peisaj în care apar și sunt promovate tot mai puțin vedetele adevărate. Ce spun dicționarele despre termenul „vedetă”? Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze…. Persoană care se impune în mod intenționat într-un domeniu de activitate. ..Bun. Folosirea termenului pentru orice persoană cu dicție care prezintă „Vremea” sau știrile sportive, pentru șirul de fete dezbrăcate care poluează muzica pe micile ecrane e total improprie…Fără îndoială Andreea Marin sau Mihaela Rădulescu sunt vedete ..dar nu dive! Singura divă româncă e Angela Gheorghiu. Dar când vezi pagini întregi de ziar și reportaje interminabile despre nunta anului /!?/ a unei tinere anorexice te întrebi cu disperare unde o să ajungem. Cine e și ce a făcut acea fata măcar pentru a beneficia de statutul de vedetă…veți spune că se bucură de popularitate, poate datorită relațiilor ei amoroase. Îmi închipui că dacă o actriță de real talent ca Adela Popescu n-ar mai fi atât de modestă și bine crescută și ar da iama în bărbații de pe scena mondenă ar beneficia de un tratament similar. Și eu vorbesc doar despre persoane pe care le cunosc și cu care am colaborat! Uitați-vă la Nicoleta Luciu ….dacă n-ar fi mamă a 4 copiii ce i-ar mai face presa…cât s-au bucurat unii să exagereze problemele ei de căsnicie… The Sun și toate celelalte media asemănătoare trăiesc din sângele și carnea celebrităților dar nu le crează, nu le inventează! Desigur că nu noi am inventat presa de bârfe și cancan dar avem prea multe emisiuni tabloid și prea puține piese de teatru, filme și seriale originale, programe pentru copiii. Sigur că am nostalgia propriei mele activități profesionale dar nu pot să nu regret că nici un canal TV românesc nu mai acordă o șansă copiilor, nu mai cultivă formate originale pentru ei. E măgulitor că, după mai bine de 15 ani TVR mai reia filmele vechi de la Arlechino dar de ce nu produc altele, la standardele și cu mijloacele actuale? Poate Magicianul, Abramburica, Abramburici sau Arlechino sau Măgărușul au trecut în istorie alături de Așchiuță sau Val Vârtej dar copiii de azi nu merită să li se creeze alți eroi? Îmi amintesc că mai de mult porecla de Abramburica se transferase d-nei ministru Ecaterina Andronescu…poate Abramburici să fie Ponta!? Atunci totul e pierdut…cel puțin pentru copiii.

A doua viata [2]

Unde sa te confrunti mai bine cu propriile limite decat fata de alti profesionisti? Festivaluri internationale pentru copiii erau multe si am incercat sa nu lipsim in ciuda restrictiilor financiare care se practicau in TVR pentru unii…Cele mai importante erau Munchen si Bratislava…la Munchen se practica selectia, toti cei 3 colegi care lucrau fictiune au concurat acolo si uneori castigam nominalizarea…Mai erau festivaluri in Bulgaria , Polonia, Muntenegru mai tarziu Ruxandra a fost la Lisabona si Chicago…Gheata s-a spart la Blagoevgrad cu premiul pentru opera rock Abracadabra Zana cea buna 1993 muzica Stefan Elefteriu unde colaborarea Ruxandra- Florin Tolas a adus primele roade. Imi amintesc ca a fost o seara minunata, primisem o vizita neasteptata si onoranta, ambasadorul Romaniei care poate presimtea ca va asista la un succes…A venit premiul, dupa care am iesit pe strazi cu o sticla de sampanie…
Multe erau de învățat și din colaborarea cu Disney.Nu reușisem un contract cu Disney pentru TVR, ei aveau principiile lor, insistau pentru dublarea tuturor producțiilor . Dar ne-au invitat cu ”Abracadabra” să filmăm în EuroDisney la Paris. Magicianul s-a desfășurat aici ca în lumea lui dar din stilul de lucru Disney, începând de la organizare, programare, regulile din spatele și din fața scenei am avut destule de observat și învățat…Atunci la Paris, cu Magi, Ruxandra Ion și Florin Țolaș, am avut iar norocul unui aranjament prietenesc care ne-a oferit cazarea într-un mic hotel pe Rue Amelot ca sa putem sta mai mult. Dar eram tot săraci, mâncam salam de Sibiu și brânză topită aduse de acasă cu o baghetă cumpărată dimineața de la colțul străzii, eventual bonus un ardei gras…Conteaza? Da, conta. Obtinusem libertatea de circulatie dar eram ruda saraca, colegii de la alte televiziuni ne vedeau ca pe niste intrusi pana ne-am afirmat cu munca noastra …
….Banii nu erau o problema in sine, dar cand ieseam afara exista o senzatie de umilinta, sa nu fiu in stare sa fac cinste cu o bere unor oameni care-mi ofera prietenia? …Poate daca alegeam alt drum atunci in 90… sa fac politica sau comert de blugi alta era situatia dar nu mai eram tanar…si la ce bun banii cand nu mai ai tineretea? Ma rog, mai tarziu lucrurile s-au schimbat in bine…
Prix Jeunesse de la Munchen insemna preselecții , exigenta dar si o adevarata scoala, ultima oara cand am participat am avut satisfactia sa fiu insotit de Ruxandra, Oana si Radu…in plus Klaus Brambach…atasatul cultural de la Bucuresti, m-a adaugat unei vizite in Germania pentru unii participanti la festival si , de la Berlin la Bonn, Koln, Mainz, Frankfurt am avut intalniri utile pentru meserie…
Desigur, marele succes trebuia sa vina si a fost la Prix Danube …In 1995 “Abracadabra”a primit Marele Premiu si Premiul Presei la festivalul ‘Prix Danube”de la Bratislava. Filmul Ruxandrei Ion si al operatorului Florin Tolas ‘O zi cu Alexandra”obtinuse un succes enorm…Am luat volumul editat peste ani de Tamara Pasca ca un omagiu adus profesionistilor din TVR, un excelent volum cu fotografiile oamenilor alaturi de care am lucrat si respirat atatia ani …nu a existat distinctie mai mare obtinuta de TVR in anii de dupa 90 ..palmaresul era burdusit cu mari premii la Calarasi, premii UCIN , Aptr, diplome si diplomute dar sarac in distinctii internationale….
In lumea programelor pentru copiii “Prix Jeunesse”de la Munchen si “Prix Danube” echivalau ca nivel cu Cannes si Venetia pentru cinema. De bucurie am luat trofeul si am urcat la conducere, am intrat peste ei intr-o sedinta si m-am laudat…obtinand la schimb cateva zambete de suprafata. Desi constant in primele locuri, in topurile de audienta programele noastre “Abracadabra”.’Arlechino”’Tip Top Minitop”etc. nu starneau in TVR mare interes dar eu eram multumit ca ne lasa sa lucram in pace…Am trimis insa o hartie “sus”[director general era, parca, Dumitru Popa] cerand cate o prima speciala de un milion pentru cei doi autori, n-am primit niciun raspuns. In aceste conditii nu am ezitat sa semnez transferul Ruxandrei si al lui Tolas la ProTv, Adrian Sarbu se dovedea ca are fler.Tot ce puteam face era sa o trimit pe Ruxandra cu filmul ei care fusese selectat la Chicago si Lisabona unde au avut succes…
Participarile nu erau un moft, mi se parea normal sa iesim in lume…s-a starnit si o emulatie creativa, de exemplu Oana care prefera sa faca divertisment s-a straduit sa faca fictiune…si a scris si a filmat doua productii, una cu Busuioc, alta cu Banica junior, de buna calitate.
Dupa ce eu am plecat din Tvr s-a terminat cu festivalurile internationale…motivul principal ca nu se mai participa era ca nu aveau cu ce, nu mai produceau fictiune pentru copiii, ani la randul pe Tvr 2 [chiar recent in 2013 la Ora povestilor] sau TVR Cultural s-au reluat filmuletele facute de noi la Arlechino…unele dintre ele chiar viabile, cum au fost Gâsca de aur, Privighetoarea fermecata, Ali Baba… Dupa plecarea autorilor Abracadabrei m-am straduit sa inventez un concurs..Trei pentru o masca, in colaborare cu Teatrul Ion Creanga si ajutat de Alexandrina Halic care pregatea copiii talentati…ma bucur ca Diana Cavaliotti, copila care a castigat prima editie, a performat mai tarziu ca actrita …
Cat a mai existat SuperAbracadabra la Protv ne-am straduit sa pastram relatiile externe pe care ma straduisem sa la fac, am fost la o superba reuniune ECTC la Pafos in Cipru insotit de Rilea, Cosmin Ion si Dana Rogoz- Abramburica apoi am lasat locul meu celor mai tineri- imi amintesc ca la ultima „agora”de la Salonic a fost Mihaela Dima…Dar daca nu mai ai productie pentru copiii ai iesit din ecuatie…
Atunci Sarbu a acceptat sa ma transfer si eu ca scenarist … am mai ramas un timp in TVR desi as fi plecat imediat dar in primavara lui 1998 era la Londra al doilea Summit si eram raportor pentru Europa de est, nu puteam dezerta. Cand m-am intors de acolo m-am transferat imediat. La Londra eram singurul de la TVR iar Protv deja trimisese pe Ruxandra si Ralea…cum in Polonia am fost tot singur iar Ruxandra era insotita de Brenda Petre…vedeti diferenta dintre televiziuni…
Dupa Londra,in mai 1998,am trecut si eu la ProTV. Un tansfer cu gust amar…desi eram pe functie de director [Departamentul Copiii-Tineret] presedintele de atunci Stere Gulea nici nu m-a primit, a trebuit sa o rog pe o colega de la Personal, regretata Sanda Gradinescu, sa-i duca hartia la semnat. Si asa am plecat din TVR dupa mai bine de 25 de ani….
La Protv insa se schimbasera multe, Ruxandra Ion fusese deja promovata, numita directoarea noului post Acasa Tv…echipa bine organizata de altfel era condusa de Ralea, eu refuzasem orice atributie manageriala, imi indeplineam vechea dorinta de a scrie scenarii si atat. Dar era o viata de echipa frumoasa mai ales in deplasarile de vara de la mare unde pe langa filmarile unor noi seriale se dadeau spectacole pe tot litoralul…copiii veniti din provincie cu parintii lor se buluceau sa-l atinga pe magician si pe asistentii lui – la cei 4 de la inceput se adaugasera Abramburici, Abramburica si micuta Iulia Stanescu, cu o voce incredibila…Canta dupa ureche Edith Piaf…Echipa de aici cu Mihaela Alexandru, Claudia Dima, Mihaela Dima, Carmen Marinescu, Mihai Negut lucra cu seriozitate, organizarea era ca la o companie producatoare adevarata – de altfel protevistii preluasera mult know-how de la profesionisti americani…a fost o placere si o surpriza pentru mine sa particip odata la o sedinta de lucru unde se vorbea in engleza…
Si la TVR dupa plecarea mea s-au schimbat multe..Oana Ionescu – Firica a fost numita in locul meu si practic a desfiintat toate emisiunile [inclusiv pe ale ei] mizand pe Kiki Riki Miki…i-a cooptat un timp pe Eugen Cristea si pe Brenciu care facusera succes la noi inainte…dar n-au performat. Am regasit-o pe Oana la Salonic la Agora si mi-am dat seama ca gresise exagerand…nimic nu misca fara aprobarea ei, ea scria texte, coordona, regiza, dispecera echipele, de acolo din Grecia era tot timpul pe telefon …Mi-a parut rau dar la televiziunea de stat nu se poate, exceptand capusele de rigoare, sa ai o echipa producatoare functionand ca o firma aparte…sa constitui o echipa ca la Surprize iti trebuia un parteneriat cu Lazarov…
O alta tragedie, moartea lui Radu Popovici practic a desfiintát potentíalul redactíei, producatoarea si sotia lui Cristina s-a transferat, Liana a trecut la Divertisment, altii s-au pensionat…Ce se intampla? Intr-un ciudat efort de restaurare a unor structuri depasite se infiintase un Departament Tineret Copii [unde am fost numit director fara voie] si Liana Sandulescu selectase o echipa pentru emisiunile de tineret pe care ar fi trebuit sa le coordoneze, emisiuni de care s-a ales praful. Cei adusi atunci de prin alte redactii au ajuns pana la urma sa faca emisiuni pentru copiii iar Mioara Negescu, adusa de la Actualitati, a preluat conducerea dupa ce Oana a esuat si a plecat din TVR. Asupra programelor pentru copiii de atunci incoace nu ma pronunt pentru ca nu le cunosc….
Pana la urma, alaturi de Marian Ralea si de cei 4 asistenti „mari”am fost in echipa Abracadabra de la inceput, chiar si Ruxandra, mama, a parasit corabia, ajungand directoarea Acasa Tv si mai sus la CME. Poate ea si Adrian Sarbu au realizat ca, pastrandu-ma in echipa, nu doar ajuta Abracadabra dar si destabilizeaza TVR-copiii lipsindu-i nu atat de un manager cat de un scenarist, nu eram unicul dar singurul care-si consuma viata pe bani putini intr-un domeniu de „nisa” in timp ce colegii se inghesuiau sa parvina alaturi de puternicii zilei.

Pe 5 martie 1996 “Super Abracadabra” a debutat la Protv…emisiunea 259 din 25 februarie 2001 avea sa fie ultima! Din aprilie Marian Rilea avea sa treaca pe scena Teatrului National pentru Copiii organizat de TNB si fundatia Abracadabra. Echipa avea sa se destrame…
Ma astepta ca scenarist o noua cariera pe care nu mi-o banuiam…