Ce mai fac actorii nostri?

Insuccesul evident al ProTV cu ”Lecții de viață” repune în discuție nu doar firava tratare a poveștilor pentru micul ecran ci mai ales folosirea actorilor. Interpreții – că actori nu pot fi numiți- sunt folosiți în reality-showuri sub pretextul că seamănă mai bine cu ”omul de pe stradă”, într-un demers de neorealism târziu. Sigur că nu noi am inventat asta, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar n-a rezistat decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem pune punct discuției. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. Dar actorii noștri ce mai fac, v-ați întrebat? Unii mai apar pe micul ecran ca prezentatori, membri în jurii, concurenți în reality-uri alături de mari vedete ca Vica nu știu cum, fostă amantă, Larisa nu știu cum fostă soție de celebritate sau mai ales Alina Plugaru, fostă vedetă porno. Îi mai vedeți prin reclame. Aflați despre ei că trăiesc, au proiecte, joacă mai mult sau mai puțin pe scenă, cântă…Am avut norocul să-i văd pe viu, mult prea de mult, pe un George Vraca, Birlic, Giugaru, Calboreanu, Costache Antoniu și alte nume mari cu care aș putea umple pagini întregi, am avut șansa să colaborez cu Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Florin Piersic…cu toții avem norocul că există filme, și nu puține, care au păstrat pentru posteritate memoria unor asemenea interpreți. Dar generațiile de actori care sunt acum în plină putere creatoare ce șansă au să nu rămână ascunși publicului de azi și de mâine? Să fiu mai concret. Bebe Cotimanis, un mare actor care s-a împlinit pe scena de teatru dar s-a făcut larg cunoscut prin câteva compoziții de excepție în seriale Tv o să rămână pe veci cu acele filme de arhivă care, oricât se reiau, rămân fixate în trecut? Că doar n-o să facă epocă în rolul de jurat așezat alături de Mihaela Rădulescu /pe care,în treacăt fie spus, unii se încăpățânează s-o numească divă deși singura noastră divă adevărată este Angela Gheorghiu. Dar atunci de ce te miri că orice cântăreț, nici măcar manelist, e socotit vedetă…./ Sau Alexandru Papadopol, din generația mai tânără, un actor care și-a dat măsura în film ca și în seriale/rolul făcut de el în ”Daria, iubirea mea” fiind excepțional!/, e sortit să rămână o prezență obscură prin reclame? Nu mai vorbesc despre tinerii care, încercând parfumul meseriei cu destul succes, gen Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Vicky Răileanu, Răzvan Fodor etc. au ajuns să-și caute alte preocupări în lipsa de oferte actuală. Desigur actori de teatru ca Elvira Deatcu, Dan Bordeianu, Gelu Nițu  își văd mai departe de meserie chiar dacă strălucirea de pe ecran s-a stins iar Carmen Tănase are mai mult timp să dedice pasiunii ei principale, cățeii. Octav Strunilă se mai zbate, și bine face, încercând să fie și scenarist și actor și regizor dar cu sprijin firav. Cât despre șansa pe care ar oferi-o micul ecran, în special serialul, descoperirii și încurajării de noi talente să nu mai vorbim.

Reclame

Cine sa fie Abramburici?

Prin anii 90 – Paul Everac era directorul TVR- s-a nimerit să fiu scurt timp interimar la redacția Tineret și Adelina Șuvagău –despre care am aflat ulterior că o ducea bine mersi în Canada- mi-a cerut să aprob o emisiune ușor trăznită în care un tânăr student, puțin supraponderal, jovial și cu tupeu era pus să seducă diferite vedete pe plaja de la Costinești…Una din „victime ”era Marina Scupra, o cântăreață dispărută de mult din lumina rampei iar tupeistul era Horia Brenciu. Care mi-a atras atenția prin calități demne de un viitor entertainer…în special capacitatea de a focusa privirile asupra lui, prin prezență, voce, dinamism, promptitudinea reacției. Când Horia era la Jocuri și concursuri am încercat să-l atrag să colaboreze cu noi, era disponibil locul de moderator la Tip Top Minitop și am dus o bătălie a hârtiilor ca să-l scot de sub restricțiile impuse de șeful lui care era clar că nu înghite ascensiunea noului star poreclit și Mister Robingo. Acest șef cu veleități nu mai e azi pomenit de nimeni, Horia s-a impus deși era ușor instabil, nu se vedea clar pe ce fel de carieră mizează. A făcut și actorie într-un film al lui Radu Popovici la Arlechino, apoi a mai colaborat la Kiki Riki după plecarea mea spre Pro Tv. Astăzi e o vedetă în lumea showbizului, cu rădăcina în preocupările muzicale…asta a ales. Dar e incontestabil o vedetă întrun peisaj în care apar și sunt promovate tot mai puțin vedetele adevărate. Ce spun dicționarele despre termenul „vedetă”? Actor sau actriță care deține un rol principal într-un spectacol, mai ales într-un film (și se bucură de renume, de mare popularitate); sportiv de mare talent și popularitate; p. ext. persoană care vrea să iasă în evidență, să epateze…. Persoană care se impune în mod intenționat într-un domeniu de activitate. ..Bun. Folosirea termenului pentru orice persoană cu dicție care prezintă „Vremea” sau știrile sportive, pentru șirul de fete dezbrăcate care poluează muzica pe micile ecrane e total improprie…Fără îndoială Andreea Marin sau Mihaela Rădulescu sunt vedete ..dar nu dive! Singura divă româncă e Angela Gheorghiu. Dar când vezi pagini întregi de ziar și reportaje interminabile despre nunta anului /!?/ a unei tinere anorexice te întrebi cu disperare unde o să ajungem. Cine e și ce a făcut acea fata măcar pentru a beneficia de statutul de vedetă…veți spune că se bucură de popularitate, poate datorită relațiilor ei amoroase. Îmi închipui că dacă o actriță de real talent ca Adela Popescu n-ar mai fi atât de modestă și bine crescută și ar da iama în bărbații de pe scena mondenă ar beneficia de un tratament similar. Și eu vorbesc doar despre persoane pe care le cunosc și cu care am colaborat! Uitați-vă la Nicoleta Luciu ….dacă n-ar fi mamă a 4 copiii ce i-ar mai face presa…cât s-au bucurat unii să exagereze problemele ei de căsnicie… The Sun și toate celelalte media asemănătoare trăiesc din sângele și carnea celebrităților dar nu le crează, nu le inventează! Desigur că nu noi am inventat presa de bârfe și cancan dar avem prea multe emisiuni tabloid și prea puține piese de teatru, filme și seriale originale, programe pentru copiii. Sigur că am nostalgia propriei mele activități profesionale dar nu pot să nu regret că nici un canal TV românesc nu mai acordă o șansă copiilor, nu mai cultivă formate originale pentru ei. E măgulitor că, după mai bine de 15 ani TVR mai reia filmele vechi de la Arlechino dar de ce nu produc altele, la standardele și cu mijloacele actuale? Poate Magicianul, Abramburica, Abramburici sau Arlechino sau Măgărușul au trecut în istorie alături de Așchiuță sau Val Vârtej dar copiii de azi nu merită să li se creeze alți eroi? Îmi amintesc că mai de mult porecla de Abramburica se transferase d-nei ministru Ecaterina Andronescu…poate Abramburici să fie Ponta!? Atunci totul e pierdut…cel puțin pentru copiii.