Actorii din Numai iubirea

Numai iubirea a rulat din nou pe micile ecrane, la Acasă Gold , poate căutând noi generații de privitori, poate mulțumind pe cei care caută confirmarea unor trăiri, poate confirmând nevoia din păcate azi neîmplinită de ficțiune românească . Au trecut mai bine de 10 ani de la lansarea serialului și mă simt îndrituit să privesc înapoi cu emoție…ce mai fac azi colaboratorii de atunci, actorii care s-au străduit să dea viață unor personaje, unor idei, unor valori? Pentru Alexandru Papadopol, actor înzestrat, am scris multe scenarii, începând cu sitcomurile 2+2 sau Căsătorie de probă iar rolul „fratelui rău„ din Daria …i-a ieșit de minune, ca și partitura din Lacrimi de iubire- filmul. Mă bucur să văd că joacă în filme sau pe scena de la Odeon, că participă la pregătirea viitorilor actori, sunt sigur că noi succese îi vor marca viitorul. De asemenea mă bucur că și-a găsit perechea…Ioana Ginghină juca roluri obscure la Creangă când a venit la castingul pentru NI . eu și Iura Luncașu am fost plăcut impresionați de verva ei și, de ce să n-o spun, de avantajele fizice, așa că a primit rolul lui Ildiko ulterior în Lacrimi arătând ce poate ca actriță. Cei doi au un copil frumos, botezat de Ruxandra, „mama telenovelelor”, am remarcat că o preocupă educarea micuților, problemele de sănătate totul denotând maturizare. Partenera din serial a lui Papi, Bianca Neagu este acum majoră, o adevărată domnișoară, studentă la Psihologie. Corina Dănilă își continuă cariera artistică, face pe moderatoarea la TVR, face politică în PSD…din păcate nu am auzit lucruri bune despre viața ei personală, s-a despărțit de tatăl fetiței ei Rianna care era un bebeluș simpatic când mi-a venit ideea să o invit în serial cu mama ei pe post de mătușă…

Despre Oana Zăvoranu nu retrag nimic din ceea ce am spus și scris, am colaborat excelent la NI, chiar și la Păcatele Evei, am apreciat seriozitatea ei contrastantă cu nonșalanța și tupeul pe care le afișa, am regretat că firea ei voluntară, încrederea nemăsurată de sine  a câștigat partida iar cariera ei artistică s-a încheiat în postura de „vedetă” a tabloidelor, încercarea de a supraviețui muzical fiind un eșec. Ca și personajul Deea – atât de tipic acelor ani și nu numai, când multe tinere căutau să parvină trecând prin paturile unor bărbați importanți- Oana nu avea voce, prostioara pe care am scris-o „Tu ești soarele meu…” chiar dacă a devenit șlagăr era o parodie iar ideea ei de a cânta pe bune, pe atunci presupun că la îndemnul lui Pepe și cu ajutorul tehnicii, nu a dat rezultate. Continui să cred că Oana, dacă ar fi avut încredere într-un manager, un impresar serios care să se ocupe de cariera ei ar fi performat în continuare…acum e prea târziu. Am vrut să-i scriu un rol și în a treia mea lucrare, Daria…dar mi s-a spus că a rupt legăturile cu ProTv pentru că nu voia să accepte un contract de exclusivitate. Nu este exclus, ProTv avea această tendință a „legării de glie„, oarecum firească în lupta cu concurența, tot așa cum ca scenarist trebuia să accept cedarea drepturilor de autor ceea ce a făcut ca pentru numeroasele reluări sau difuzările peste hotare, inclusiv vânzarea de formate, să nu fiu remunerat …așa am ajuns să figurez pe o mulțime de site-uri est-europene din Turcia în Rusia, sau să aflu pe internet că sunt scenaristul serialului Tylko miloscz, adaptat de polonezi după NI. M-am obișnuit…așa că toate e-bookurile mele sunt gratuite…Cu 2-3 ani în urmă, înainte ca „fabrica de seriale„ de la Acasă Tv să se închidă, am imaginat un proiect menit să resusciteze genul, o adaptare pornind de la ”Steaua fără nume” cu Oana Zăvoranu și Dan Bordeianu ca protagoniști, proiectul s-a materializat doar într-un roman…Pentru Dan Bordeianu, de asemenea, îmi exprim regretul că a fost eliminat fără milă într-un moment când era tot mai multă nevoie de protagoniști, variantele încercate în diferite telenovele dând evident greș. E drept că Dan, actor de talent, e un tip incomod, profesional vorbind nu mi-a plăcut adesea comportamentul lui dar nu pot să nu-i recunosc calitățile și regret dispariția lui din seriale chiar dacă obrăznicia sau nestatornicia l-au „scos„ de la inima multora. Aparițiile lui pe la diferite televiziuni ca și pe scena de la Nottara sunt importante dar prea puțin  pentru ceea ce e în stare să ofere ca meserie. Despre Adela Popescu am scris multe rânduri pentru că o consider marea mea reușită în conceperea unor personaje de serial de la NI la Lacrimi…și la Îngerașii. De la provinciala timidă de 18 ani care ne-a impresionat la casting prin autenticitatea și prospețimea ei la vedeta de azi, acum actriță cu diplomă, n-a trecut mult timp dar Adela a avut destule împliniri ca actriță și cântăreață iar acum când face 30 se pregătește să devină mamă…

Distribuția de la NI a inclus mulți actori de marcă pentru care am avut onoarea să scriu cât m-am priceput roluri cu oarece substanță. Tora Vasilescu, o doamnă adevărată , venea cu experiența unor ani buni de film ..Îmi amintesc că la prima repetiție de lectură s-a mirat că un scenarist în vârstă – aveam deja 60 de ani- știe limbajul șmecherilor de tip Terente, dar fiecare cu meseria lui..Pe Sebastian Papaiani nu l-am recunoscut din prima…Marele actor, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merita de la noi mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, gazdă desăvârșită ne-a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, eu, soția mea Lucia, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…acum avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică și un intelectual deosebit a făcut o bijuterie din rolul avocatului, deși deranja pe unii din echipa de producțție care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud și bine am făcut. Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR, ultima oară după 89 reînviind cuplul care făcuse deliciul copilăriei multora, Iura și Mihaela….ne mai vedeam în familie , venea cu Anca Pandrea la regretatul Cezar Tabarcea… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate dar n-a fost să fie. Iura –care deja avea greutăți în rostirea replicilor din cauza auzului a avut mari probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol…a trăit până în 2012 fără să mai poată juca așa cum și-ar fi dorit. Am avut neșansa să-i scriu rolul de adio așa cum mai târziu am făcut-o și pentru Adrian Pintea. Păcat. Mă înclin în fața memoriei unor mari actori…

Carmen Ionescu – de asemenea a primit trei roluri diferite și de la serial la  serial a dovedit că e o excelentă profesionistă…Pavel Bartoș a fost …Pavel Bartoș, în căutarea unui mare succes care a venit odată cu intrarea în postura de prezentator. Altă actriță de bună calitate, Ana Maria Moldovan, care are la activ multe prezențe în filme din 1999 până azi merita poate mai mult de la noi, a fost o vreme când mă gândeam că propunerea cuiva care o cunoștea mai bine de a încerca rolul Anei n-ar fi fost o exagerare, iar în Daria a arătat o perfectă trecere în registrul comic. …Oliver Toderiță originar din Piatra Neamț era vocea postului Acasă, mai puțin prezent în meserie, mă bucur pentru el că are o familie frumoasă, copiii frumoși…îmi amintesc că pe atunci ne-a invitat de ziua lui la un club de pe Dacia și l-am apreciat pentru delicatețea și generozitatea lui. Adrian Ștefan era încă student la Hyperion – și avea necazuri pentru că lipsea din cauza filmărilor. A debutat în NI, a jucat în Lacrimi… unde recunosc autocritic că i-am oferit un rol asemănător dar n-a putut face pasul înainte când în Daria… a primit rolul de protagonist în condițiile în care eu m-am opus categoric distribuirii lui Lucian Viziru. Știu că Lucian se credea actor însă închipuiți-vă că în Lacrimi…el și  Dan Bordeianu ar fi făcut schimb de roluri… Nici un regret, Adrian a fost corect și prezența sa a făcut bine filmelor. Pentru Cristina Cioran am scris mult, încă de la Dădacă la 2+1, am agreat chiar o colaborare la Cu dădaca în bucătărie unde apărea ea cu Papi care, să recunoaștem, habar n-avea ce i se întâmplă…La NI și-a făcut debutul cu rolul Laurei dar ulterior n-a performat deși   a avut destule roluri în teatru – chiar un musical- sau apariții la diferite posturi Tv…poate a contribuit și despărțirea de prietenul cu care fusese mulți ani împreună. Octavian Strunilă e un tânăr extrem de activ, are talent cu carul, a jucat  în multe seriale, a făcut regie, a scris scenarii și aștept să dea lovitura într-un viitor apropiat chiar dacă, poate din motive financiare, acceptă apariții nesemnificative în showuri.

Câteva cuvinte despre neprofesioniști…care s-au descurcat meritoriu după mine.

Lili Sandu se consideră azi actriță, cântăreață, a umblat pe la Hollywood în căutarea succesulu și promitea o carieră fulminantă care însă n-a mai avut loc . Tulceanca lansată la ”Școala vedetelor” a debutat cu rolul Casandrei și repet ceea ce cred, i s-a potrivit de minune așa cum rolul următor din Păcatele Evei unde a fost promovată protagonistă și „primă amoreză” a fost un eșec, dovedindu-se că la tinerii fără experiență dacă nu găsești „emploi„-ul potrivit, dacă rolul scris nu-i vine „mănușă„ nu performează. Adevărul e că- dacă nu ești Marcel Iureș sau Maia Morgenstern- nu reușești, multe femei frumoase își visează o carieră la Hollywood și rămân până la urmă cu scurte apariții, eventual o trecere prin cadru dezbrăcată, dacă au ce arăta, eu n-am cunoscut decât un singur creator de talent care s-a afirmat acolo, prozatorul Petru Popescu dar fostul meu coleg plecase cu un mare atu, stăpânea limba engleză! În fine, Doru Todoruț a rămas pe muzică, unde se pricepe, dar felul în care s-a achitat de un rol nu prea ușor merită remarcat. Am avut și un turc adevărat în serial, Cihan Unal, absolvent de Academie Economică, un om delicat și simpatic care trebuie amintit pentru caracterul lui deosebit. Am destule amintiri frumoase de la Numai iubirea, am scris mult despre un serial care ar fi trebuit să rămână uitat în istorie dar iată că se reia mereu și pare la fel de proaspăt ca la premieră. Personal îl consider cea mai bună lucrare a mea și nu mă rușinez să scriu neîncetat despre acei ani în condițiile în care nu se mai produc seriale, cu excepția lucrărilor de comedie. Dar cum și eu am debutat cu sitcomuri…încă aștept.

Reclame

Ne-au depășit vremurile?

Din respect și admirație pentru marea actriță Carmen Tănase m-am uitat puțin la sitcomul de pe Antena 1, „Camera cafe„, un remake al sitcomului franțuzesc cu același titlu, unde diferite personaje incolore se agită pe un hol, într-un cadru fix, în fața unei camere de filmat socotită tonomat de cafea. Mi-am amintit ușor de sitcomul scris de mine în 2001-2002, numit „2+2 „ cu Mirela Oprișor și Alexandru Papadopol și urmat de „Dădacă la 2+1„ unde Cristina Cioran a trecut alături de Papadopol. Atunci fusese o idee a Monei Segal să imităm un sitcom franțuzesc de 5 minute, cu 2 personaje, el și ea, fimat tot în cadru fix. Am văzut câteva exemple și m-am simțit incapabil să mă acomodez cu formatul și stilul, am scris cum am văzut eu lucrurile și n-a ieșit rău, dovadă că personajele au trecut într-un sitcom mai lung, de 15 minute, „Căsătorie de probă„, 2 sezoane. Nu știu dacă Mona Segal, acum la Antena 1 a fost cu ideea, după mine nefericită, de a se prelua formatul franțuzesc de data asta tel-quel – oricum m-am declarat un adversar al imitațiilor, al cumpărării de scenarii străine militând pentru originalitate, cel puțin în lucrările de ficțiune-  dar eu la altceva am reflectat. După atâția amar de ani, după experiența primelor telenovele și seriale ample românești la care am luat parte consideram că sunt depășit de vreme. Iată că mult așteptatele producții proprii de televiziune pe care speram măcar să apuc să le văd, nu și-au făcut apariția, ProTv-ul anunțând un alt sitcom despre o echipă de fotbal de cartier și defilând mai departe cu lumea „fierbințenilor„ începută din 2012…unde Bobiță, Dorel, Geanina, Ardiles, Celentano și Aspirina continuă să întruchipeze valorile românești ale  zilei. Să nu mai vorbesc de „Trăsniții” care are o longevitate de invidiat, de Leana și Costel, de reality-showurile gen „Lecții de viață„ care au devenit modele de ficțiune modernă. În fața acestei realități, în prag de 2016, nu rămâne decât să accept că am fost depășit de vremuri. În fond nu e nimic nou sub soare…și serialele americane de azi sunt adesea ecouri ale succeselor trecutului, de pildă „Blood and Oil„ e doar un urmaș al „Dallas-ului„ iar ca să imaginăm seriale puternice și interesante ca „Homeland„, cel mai bun produs al momentului, ajuns la sezonul 5, ar trebui să trăim într-o altă realitate. Atunci nu ne rămâne decât să lăsăm pârtie liberă la producția de ficțiune producătorilor turci iar în rest să cumpărăm formate de succes de la alții. Măcar în unele cazuri aduc audiență, vezi „Masterchef„-ul românesc care totuși suferă nu numai de subțirimea juriului, ce să-i faci, nu oricine are un Gordon Ramsay, dar mai ales din cauza calității modeste a concurenților. Am văzut recent finala „Masterchef junior„ american unde doi copiii de 11 și 12 ani găteau nu doar cu aplomb dar și cu pricepere dishuri la care concurenții noștri nici nu visează.  Viitorul nu mi se pare, din nou, prea optimist, ceea ce înseamnă că e adevărat, am rămas în urma vremurilor și cum nu am veleități de ghicitor nu pot proroci peste câți ani sau decenii va fi iarăși cineva interesat de creația românească.

2015 -10 ani de la LACRIMI DE IUBIRE

Desigur,după succesul neașteptat de mare cu Numai Iubirea trebuia să continuăm și nu oricum, cu un serial de o durată dublă, 200 de episoade! Au trecut zece ani de atunci….

Era o perioadă de emulație, ratingul mult peste așteptări de la NI a adus un plus de încredere, s-au investit mai mulți bani și, deodată, s-a pornit la lucru pe 2 fronturi, protagoniștii au fost și ei împărțiți, Adela și Dan au rămas la LDI, Papadopol și Oana Zăvoranu au trecut la „Păcatele Evei”, scris la început de o tânără pe nume Veronica Cara de care nu-mi amintesc altceva decât o podoabă capilară abundentă…Din păcate „Păcatele” au fost un eșec din start devenind  o frână în ceea ce vedeam ca o impunere a genului …culmea e că în Imdb –Internet Movie Data base-am fost mult timp creditat ca autor deși doar am ajutat, după episodul 10- la salvarea serialului. Dar asta e altă poveste. Ca de obicei la început, mi-am conturat personajele, ele asigură substanța serialului și, dacă sunt bine elaborate, capătă propria viață și își cer singure acțiunile și cuvintele potrivite, având obiceiul să mă trezească noaptea din somn ca să-mi spună ce și cum să scriu.

Dacă premiera „Lacrimilor„ a fost în toamnă am început proiectul și am scris primele episoade încă din primăvară așa că preproducția putea porni din timp…chiar dacă titlul, provizoriu, era unul oribil…„Îngerul răzbunării„!!??  Când s-a încheiat „Numai Iubirea „ și caravana care adunase zeci de mii de fani prin țară a poposit în Piața din fața Parlamentului am fost și eu invitat la gala finală. La sediul ProTv din Pache se înghesuiau cu toții, actorii, echipa, așteptând marea sărbătoare dar deja castingul pentru T2 –așa cum era desemnat noul serial- se apropia de finalizare. Am niște amintiri amestecate despre ziua aceea de vară, orgoliul meu a dat în fierbere văzând că, pe rând, interpreții și producătorii luau loc în limuzine pentru a ajunge la scenă traversând covorul roșu în aclamațiile fanilor…Am ajuns și eu cu un microbuz însoțind cele 3 frumoase fete care urmau să joace în LDI – Nicoleta Luciu, Mihaela Bărluțiu, Nicole Gheorghiu, se pare că misiunea mea era să le prezint pe scenă publicului dar până atunci m-am învârtit fără rost prin culise unde se amenajase un cort. Iura Luncașu, la fel de stingher ca și mine, propunea la un moment dat că ar fi mai bine să plecăm la o bere. Poate era mai bine…Din spate se simțea reacția publicului, NI plăcuse…eu n-am reținut decât vocea Oanei Zăvoranu care-și urla „șlagărul” pentru care scrisesem câteva versuri strîmbe iar Iura le inventase o „muzică„…„Ești soarele meu, ești viața mea, ești aerul pe care îl respir…” fragmentul parodic pe care de multe ori l-au reluat Cârcotașii chipurile „pe  bune„…

Apropo de casting doar puține lucruri…Al doilea rol feminin de „subretă„ a fost dificil de distribuit, pe probele vizonate eu optam pentru Nicole Gheorghiu dar o vreme a fost antrenată pe aceiași partitură și Simona Ștefănescu. Nicole nu a dezamăgit, deși nu avea vârsta personajului –era mai mare- exact invers ca în cazul Mihaelei Bărluțiu care a înfruntat un rol complicat, peste vârsta ei, dar s-a descurcat excelent…Mai greu a fost cu personajul care trebuia să apară doar în primele episoade și să „moară„…s-au pronunțat nume mari, gen Sergiu Nicolaescu, Dorel Vișan dar a acceptat Florin Piersic cu care am colaborat de parcă eram prieteni din tinerețe. Lui Florin i-a plăcut mult și ar mai fi jucat iar eu m-am conformat și i-am inventat un personaj de lungă durată, fratele geamăn venit din Canada. Dar greul urma să cadă pe umerii Adelei și ai lui Dan Bordeianu. Adela Popescu fusese o revelație în NI prin prospețimea și naturalețea ei pe care i le-am regăsit intacte la ultima noastră colaborare cu „Îngerașii”.  În vacanța dinaintea filmărilor, pe o plajă din Grecia, Adela aproape a cedat nervos de teamă că nu va putea înfrunta complexitatea personajului Alexandra. N-a fost așa, a muncit și a izbutit dar scrupulele ei o onorează, cu adevărat și-a construit o carieră de profesionistă și aș revedea-o oricând cu plăcere într-un film…

Lucruri frumoase am de spus și despre alți actori cu personalitate care ne-au ajutat să construim un serial puternic …Bebe Cotimanis, Sebastian Papaiani, Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Rodica Negrea…Am avut din păcate și o reacție neplăcută din partea Cezarei Dafinescu, nemulțumită că personajul ei a fost „suprimat„  Desigur, lucrul la un serial înseamnă mult și pentru un actor, oricâtă carieră ar avea în spate sau în față..prezența pe sticlă, extrem de importantă și nu în ultimul rând banii. E oare vina lor că din salariile oferite de teatre ca și din pensiile primite după ani de strălucire pe scenă nu se poate trăi? Cu oarece ipocrizie în acei ani a avut loc un fel de controversă, „puriștii„ considerau o decădere să joace în telenovele – mai ales că nu erau invitați. Am ajuns să citesc în presă declarația unui actor onorabil –nu-i mai spun numele pentru că între timp s-a stins din viață- care afirma sus și tare că a refuzat să joace în LDI pentru că i se pare o degradare a meseriei. Mirat l-am întrebat pe Alex Cseh, producătorul nostru, dacă maestrul respectiv primise vreo ofertă de la noi, ei bine, nu, nici vorbă! Apoi s-au înmulțit ofertele, mai multe posturi tv au produs ficțiune si nemulțumiții s-au risipit, oare astăzi cand nu se mai produce mare lucru e mai bine?

Apropo de suprimarea personajului interpretat de Cezara…Recunosc că am cedat cerinței producătorilor și am „omorât-o„ mai devreme decât prevăzusem dar asta face parte din „frumusețea„ meseriei de scenarist…

De la serial la roman si film

Tot despre LDI…nici nu realizam că trebuie să ajung la 200 de episoade…aveam atâtea personaje încărcate cu probleme care-și cereau dreptul la acțiune. Astăzi revăzând „Clona!, un serial  din 2001 care rămâne un blockbuster strângător de audiență datorită originalității unor abordări, mă irită lungimile evidente, în partea „musulmană„ personajele parcă n-au altă treabă decât să dea petreceri interminabile și să danseze, în partea „catolică” combaterea drogurilor a permis introducerea exagerată a documentarului în ficțiune….Cum să ajungi la capătul poveștii evitând repetițiile și lungirea peste măsură a unor acțiuni? Prima soluție este introducerea, treptat, a unor noi personaje și acest lucru m-a ajutat din plin în LDI mai ales când aceste apariții noi erau jucate de Florin Piersic, Gh Visu, Ioana Ginghină, Ilinca Goia …Condiția este însă ca noile personaje să fie integrate cu adevărat  în povestea principală și să nu rămână simple apariții decorative. Alt secret profesional ar fi…descoperirea pe parcurs, mai ales spre final, a unor legături nebănuite între personaje – relații de rudenie, de dragoste sau dușmănie etc- sau a unor fațete ascunse ale personalității lor pe care nu le bănuiai– cazul ”Combinatorului ”din LDI-jucat perfect de Gelu Nițu, actor cu un stil discret care mă va fermeca și în „Daria…”, al trecutului criminal al Amaliei etc.

Câteva cuvinte despre finalul serialului, cartea și filmul care au urmat… Mai fusesem îndemnat să scriu un roman și înainte  dar nu mi-am putut gospodări timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere dar nu le aveam. Totuși, în anii mai ușori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vară” din care am folosit din plin personaje și situații in primele mele 2 telenovele.  Acum se punea problema finalului serialului. Era ”Lacrimi de iubire” o telenovelă tipică? Eu zic că nu.  “Cine se mulțumește cu un final in care eroii și-au găsit fericirea intr-un sărut sau o nuntă ar fi bine să afle ca au de a face nu cu un sfărșit ci cu un nou început” mi-am permis să scriu in postfața carții ”Lacrimi de iubire”. Uram finalurile pline de falsitate cu nunta ca încununare a iubirii?! Cu Ruxandra Ion am cazut de acord că succesul LDI merita urmat de un film de lung metraj și o carte iar sfârșitul serialului să fie o poartă deschisă spre film. Astfel, cei doi protagonisti, în serial Adela și Dan, se regăseau la malul mării, locul unde se înfiripase iubirea lor . Țin mult la acest final și îl citez așa cum apare in roman:  “Alexandra se opri brusc pentru că simți prezența cuiva care îi tulbura liniștea. Își șterse o lacrimă și ridică ochii. Atunci il văzu pe Andrei la câțiva pași de ea, privind-o in tăcere, era el și nu o iluzie, era chiar Andrei iar pe obrazul lui se zărea o boabă de lichid cristalină. Poate era o picătură rătăcită de ploaie. Poate erau lacrimi de iubire”. Ideea ca ei doi să termine ultimul episod in tăcere, nemișcați, privindu-se unul pe altul mi s-a parut expresivă și suficientă dar am avut un șoc privind ce ieșise la Tv…cei doi își intorceau pur și simplu spatele, plecând in direcții opuse. Nu mai exista nicio rază de speranță, cat de mică și pe bună dreptate fanii au explodat pe forumuri, strigându-și nemulțumirea. Pe de altă parte din nou regia dovedea că nu stăpânește și nu valorifică adevăratul atu al ecranului, figura umană, expresivitatea imaginii și nu a vorbelor.. Chipurile era o soluție de promovare a filmului menit  să aducă la lumină dragostea dintre cei doi și să ii trimita spre o posibila nuntă…dar serialul e o lucrare de sine stătătoare și merita sa nu aiba un final dezamagitor. Happy endul nu e obligatoriu chiar după 200 de apisoade. Plecarea celor doi in direcții opuse, decisă fără să fiu întrebat, mi-a lăsat și mie un gust amar. Cât despre film…a fost destul de banal,excepție fiind câteva prestații savuroase, Bebe Cotimanis, Carmen Tănase și Elvira Deatcu, îndeosebi, Mirela Oprișor într-o secvență micuță, fermecătorulPapadopol ….Și totuși am avut o premieră personală…am pășit prima dată pe covorul roșu…cu toate că nu sunt deloc mândru de scenariul în care și-au băgat contribuția mai mulți  binevoitori știuți sau neștiuți…S-a terminat aici povestea celor doi tineri acum alergând pe motocicleta spre…viitor? Cine știe? Poate s-au căsătorit, au copiii și se vor iubi pana la adânci bătrâneți. Poate căsătoria n-a mers, ținând seama de antecedentele lor sentimentale, poate au și  divorțat, fiecare perseverând pe cariera lui de succes. Poate nu s-au căsătorit…Poate au avut un accident…Cea mai plauzibilă variantă ar trebui să se sprijine pe caracterele personajelor. Forumiștii, și LDI a avut 51.000 de postari…obișnuiau să-și imagineze mereu alte soluții comentând, criticând, propunând acțiuni, atitudini pe care, în general, le citeam din curiozitate. Dar …fiecare imaginează povestea așa cum vrea el, scenaristul prezintă povestea lui.…feedbackul e folositor dar există un singur serial nu o multitudine, cel care acum împlinește 10 ani de istorie.

E adevărat că și lipsa de viziune regizorală și-a spus cuvântul adesea dar câți adevărați regizori de film avem și câți au lucrat pentru serialele tv? Cei mai mulți sunt la bază actori neîmpliniți și asta se vede în tratarea cadrelor, în efortul chinuit de a da de lucru ceva actorilor ca să le creeze mișcare a corpului sau a mîinilor, în preferința pentru cadrul general „de scenă„, în necunoașterea expresivității prim planului sau detaliului. Eu am fost foarte rar la filmări și atunci n-am spus nimic, e adevărat, dar anumite reacții am avut către producători, fără succes. De pildă, la „Îngerașii”, faptul că episoadele ieșeau prea scurte se datora după mine viziunii preponderent teatrale, lipsei de tratare cinematografică a relației dintre personaje. Cei care au lucrat mereu în platouri, actorii, operatorii de imagine, tehnicienii pot cel mai bine evalua prestația regizorală și au făcut-o, dar puțini cu voce tare. Pe de altă parte…să nu exagerăm. Serialele noastre, câte au fost ele, au avut și alte vulnerabilități…

Amintiri de la „Numai iubirea”

Amintirile încep, aleatoriu, cu melodia genericului, cântecul lui Pepe ascultat în grădina Ruxandrei Ion la un grătar făcut de soțul ei Ion Ion..Nu știu de câte ori, desigur zeci, am ascultat piesa inspirată a lui Pepe și nici eu, nici soția mea Lucia, nici gazdele nu ne-am plictisit. Era un semn de bun augur sub care atacam curajos un proiect deosebit. Prima telenovelă românească..E drept, un alt serial își revendica, după unii, întâietatea dar „ În familie” era de fapt o dramă produsă de Prima Tv în 2002 , adaptată după un scenariu străin și abandonată . Jucau acolo actori cu care am colaborat și eu mai târziu, Clara Vodă, Andreea Bibiri, Denis Ștefan, Andrei Aradits, Ana Maria Moldovan, Cristian Popa, Adela Popescu…regizorul Adrian Sitaru dar lipsa de experiență a echipei se vedea. Eșecul lor era un semnal de alarmă, trebuia să te pregătești temeinic înainte de a ataca un serial de mari dimensiuni.
Încercarea de a adapta o telenovelă din Venezuela fusese o tentativă la care AcasăTv se gândise, originalitatea era încă un risc…Și astăzi este. Am trudit ceva la adaptare, era o poveste cu un fel de Cupidon, acțiunea se concentra în stradă, locuitorii trăiau, se certau și se împăcau în aer liber, afară, în piața orașului, în jurul unei frizerii…poate firesc și specific la ei unde e mereu cald dar la noi așa ceva era nefiresc …poate mergea în lumea lui Take, Ianke și Cadâr.…
Curajul de a face noi înșine un serial „romance” a fost îmbrățișat cu entuziasm și s-a format o echipă care și-a câștigat, nu fără opinteli, profesionalismul. Misiunea mea era să scriu un scenariu de telenovelă…de aceea am ales una din temele majore ale genului, lupta pentru dragoste, disputa între două rivale…Nu am ocolit ba dimpotrivă am ales situații tipice genului pe care le-am întors, de pildă falsa graviditate. De câte ori în filme femeile n-au folosit o sarcină inventată ca argument pentru capturarea bărbatului, în special prin căsnicie…Am folosit tema dar a fost spulberată cu ajutorul unui accident care a dovedit impostura. Mult m-a preocupat finalul. De obicei femeia „cea rea” luptă până la ultima picătură de energie, distruge, omoară, devine un monstru paranoic care sfârșește prin a fi omorâtă la rândul ei ceea ce transformă personajul într-un evadat al spitalului de nebuni înainte de a primi un glonț izbăvitor. Nu-mi pot alunga din amintiri imaginea Gabrielei Spanic, cu care am colaborat mai târziu, o femeie delicată și generoasă trăgând cu pistolul, cu pușca, cu mitraliera în finalul unei telenovele oarecare, era o rezolvare paroxistică pe care m-am străduit s-o evit. Mi s-a părut mai potrivit ca „vinovata” să își asume înfrângerea…iar imaginea Oanei Zăvoranu/Andreea Damaschin întorcându-se acasă la țară prin noroaie, cu copilul nedorit în burtă e o pedeapsă nu o iertare…De altfel conflictul cu două femei care cred că sunt însărcinate cu același bărbat a fost ideea care a ridicat audiența. Ca și o altă reușită – excelent exploatată de regie și interpreți, violul Adelei Popescu/ Alina Damaschin, confundată cu victima desemnată…Această primă telenovelă românească mă intereseză și astăzi mai mult prin ceea ce s-ar putea întâmpla după ce pe micul ecran a apărut cuvântul „sfârșit”. De fapt cele mai multe telenovele au happy end, se încheie cu fericita căsătorie a protagoniștilor, eventual cu o naștere…”și au trăit până la adânci bătrâneți etc…..” Oare așa se întamplă, oare căsătoria e un sfârșit sau un început…nu cumva e mai interesant ce se petrece după sărutul și jurământul din final? Scriind mai târziu “Lacrimi de iubire” am încheiat cu un bad-end, cu o despărtire între cei doi protagoniști, Alexandra și Andrei. A fost mare tevatură, fanii dezamagiți, postări pline de indignare pe forumuri. Desigur trebuia să-mi răscumpăr păcatele cu un epilog, dezvoltat în romanul LDI și filmul pentru marele ecran unde dragostea învinge și cei răi sunt pedepsiți, cum nu se prea întâmplă în viață…dar finalul serialului a rămas. Revenind la „Numai iubirea” am dreptul să mă întreb ce se întâmplă mai târziu cu eroii? Ana și Dan vor fi fericiți după căsătorie și nașterea pruncului, micuța Bianca va căpăta mama pe care și-a dorit-o, Alina și Victor vor rămâne un cuplu, Andreea își va reveni și își va schimba mentalitatea, etc? Fiecare își poate construi povestea lui. Și eu am o variantă pe care am încercat să o transform într-o carte…după zece ani.
Dar să revin la amintiri. Am scris sinopsisul, am definit principalele personaje, a avut loc castingul…probele le-am vizionat împreună cu Iura Luncașu . Eram de acord că Papadopol –cu care lucrasem de la mini-sitcomurile anilor 2002…în special „Căsătorie de probă”- se potrivește mănușă pentru rolul protagonistului. Mai mulți actori consacrați aveau să ne asigure „spatele”, la început Tora Vasilescu, Vlad Rădescu, Carmen Ionescu…Problemele se ridicau la nivelul personajelor „tinere”…s-a impus Dan Bordeianu, profesionist cu ceva experiență iar Adela Popescu a fost o revelație. Acum, privind înapoi, aș putea spune că doar odată la mulți ani ai șansa de a contribui la descoperirea și lansarea unei vedete adevărate. Adela avea nu doar prospețime ci și talentul de a se exprima pe micul ecran unde spontaneitatea e rodul elaborării și profesionalismului. La capitolul „tinerețe„ am apelat și la actori care puteau mai mult decât ofereau pe scenele teatrelor…Ana Maria Moldovan, Strunilă, Pavel Bartoș, Ioana Ginghină – care ne-a impresionat plăcut cu atuurile ei fizice înainte de a-și demonstra resursele artistice…Cu rolurile celor două protagoniste era mai dificil. Mai ales personajul „negativ” – Andreea Damaschin, a rămas mult timp în suspens…Corina Dănilă, care beneficia de statutul de angajată a trustului a preferat acest rol la casting și m-am speriat vizionând proba , prezența ei fizică nu se potrivea deloc și n-am ezitat să-mi exprim dezacordul în fața Ruxandrei…Necazul Corinei era că pe ecran arăta mai plinuță decât în realitate și nu poseda acel aer de sexualitate agresivă care avea să fie atuul Andreei Damaschin…dar mie nu-mi inspira nici acel aer de puritate și inocență cu care dotasem personajul „pozitiv” . Corina era o actriță cu experiență și palmares, până la urmă s-a ales cu un rol principal, dar cel al Anei Dogaru, „fata bună”. . Eram la Mamaia cu soția mea Lucia–noroc de niște zile ploioase, ca să înfrunt modificarea cerută…inițial Ana trebuia să fie o educatoare de grădiniță modestă și eventual fecioară …a devenit o profesoară de engleză cu ștaif, cu trecut amoros …care în primele episoade era pieptănată și aranjată de parcă trăia prin cluburi de fițe nu în căsuța amărâtă de la țară a unui învățător pensionar văduv. A fost nevoie de intervenții de sus ca să îi schimbe look-ul, să o mai ”ciufulească” sau să o pună în blugi . Poate sunt subiectiv dar prestația ei e singura din serial care nu m-a convins, invidia profesională o împingea spre spectaculos…de fapt a încercat să-i țină piept Oanei la o scenă când rivalele se întâlneau în fața biroului de arhitectură, amândouă au ieșit din text ….Corina căutând replici usturătoare dar era pe un teren unde Oana nu poate fi bătută. De vină era desigur scenaristul, adică eu, pentru că ea – așa declara presei- n-ar proceda în viață ca personajul atât de subțire al Anei Dogaru pe care îl scrisesem…Adică o actriță divorțată, despărțită de un iubit celebru, mamă a unui copil făcut cu alt iubit care până la urmă nu i-a oferit căsătoria nu accepta statutul moral al unui personaj care se retrage din fața iubirii de teamă să nu sufere, care se sacrifică spre a nu suferi ființa iubită și e răsplătită în final cu împlinirea iubirii…Eu măcar i-am făcut bucuria de a apărea alături de fetița ei într-un episod din februarie 2005 …
Proba Oanei Zăvoranu ne-a făcut, în sfârșit, să respirăm ușurați…am dat lovitura! Intâlnirea de la Adrian Sârbu care a discutat cu echipa mi-a plăcut. Chiar dacă tuturor ni s-a părut super-optimistă promisiunea Ruxandrei de a ajunge la un rating mare, de vreo 7 %. Părea un vis..în fapt s-a ajuns spre 12%. Am reținut îndemnurile lui Sârbu de a fi mai curajoși în ceea ce privește scenografia, toate erau îndemnuri de a ținti mereu spre ce e mai bun, de a nu te mulțumi cu puțin, de a te autodepăși. De altfel s-a trecut la fapte, s-a construit în curtea studiourilor de la Buftea ”casa Bratu” care a fost ulterior modificată, i s-a adăugat piscină și a devenit „vila Varlam” din „Lacrimi de iubire” și așa mai departe…Oana Radu, scenografa noastră a pus să se construiască alături și căsuța familiei Dogaru, cu gospodăria țărănească aferentă…„Casa Zeffirelli” care găzduia deja birourile echipei a oferit și ea locații – a fost școala din serial…bucătărioara din interior a servit pentru garsoniera surorilor Damaschin…clădirile studiourilor au oferit încăperi pentru alte secvențe, inclusiv o magazie unde s-a amenajat magazinul de antichități și unde era frig mereu și Tora se plângea…
Primele repetiții cu text s-au ținut la o școală din zona Moșilor- era vacanță- unde am făcut cunoștință cu unii actori și îmi amintesc că Tora s-a mirat, își închipuise scenaristul, adică pe mine, mult mai tânăr după felul în care cunoștea și folosea în scris limbajul străzii…Primele decepții n-au întârziat, fetița adusă cu surle și trîmbițe pentru că jucase în nu știu ce film afară s-a dovedit nefolositoare și a apărut pe ultimii metri Bianca Neagu ..un actor venerabil din teatru avea pretenții la program și a fost eliminat deși a apărut prin pozele oficiale, nu se puteau accepta mofturi așa că a venit Papaiani, un om deosebit …Copiii nu trebuie nici ei uitați…unii au continuat cu noi în alte filme, până la „Îngerașii”…
Serialul avea 60 de minute dar adesea depășea, nici unul dintre noi n-avea experiența rigorii timpului. S-a difuzat din octombrie 2004. Eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne Louise și primeam pe mail știri…sâmbătă 2 octombrie a fost premiera iar ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12…de fericire am mers duminica la un Champagne Brunch la Harrah’s!! Inițial se difuza sâmbata și duminica la ora 18, am primit vestea pe 18 octombrie că se va muta în prime-time începand de vinerea. Dupa ce am asistat la mutarea familiei noastre americane în noua casă unde locuiește și astăzi ne-am întors , după ce aflasem că ratingul din prime-time era și mai mare, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu vârfuri de 13…Se difuzase abia episodul 9…
La București Ruxandra mi-a spus că merita să încercăm 100 episoade, deci m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea datoria…Au urmat turnee și întâlniri ale actorilor cu publicul prin țară, adevarate “băi de mulțime”. Eu n-am participat decat la întâlnirea finală din București în piața din fața Parlamentului…De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educație sumară sau pensionare…cum se vehicula cu superioritate falsă despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenți, tineri cu diferite studii și profesii? Cunoscându-i mai îndeaproape pe acești fani am realizat că întregi generații, de la 13 ani în sus, teenagerii, nu-și găsiseră până acum programele tv necesare, în plus era o foame de ficțiune, de producție romănească. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. TVR-ul renunțase chiar și la producția de teatru, mai simplu de făcut și mai ieftină decât un serial, Antena a intrat în concurență abia mai târziu când a constatat că o luasem înainte…dar Antena , de fapt, Lazarov, a crezut că va câștiga apelând la scenariști din Argentina …E drept că la noi meseria asta nu prea exista iar Sorina Ungureanu, care a preluat mai târziu stafeta era încă script-editor la mine la “Lacrimi”…am colaborat bine cu ea la “Păcatele Evei” lucrare care trebuia ajutată să nu moară…dar e altă poveste.
Odată cu întoarcerea am cunoscut mai bine echipa, am participat la câteva filmari.…Imi amintesc de seriozitatea și maturitatea Oanei Zavoranu care rezolva neașteptat de bine unele scene grele, de respectul cu care îmi cerea “dom’Patriche, îmi dați voie să bag ceva texte de la mine?” și acceptam ,așa cum îi lăsam pe Tora, pe Vlad Radescu sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatețea să-mi arate în ciornă ce modificări propunea] pentru că unii actori căutau să adapteze personajul modului lor de exprimare. Alții nu-mi cereau voie, puneau de la ei la bunul plac…Dar să ne gandim că un serial ca acesta presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri în special…
Înca ceva…dincolo de invidiile actoricești de care nu scapă nimeni prin comentarii [și datorită internetului au fost numeroase, doar pe Forumul de la Acasă Tv erau vreo 90 de mii de postări la NI] se strecura ideea că alegerea unuia sau altuia din actori se făcea pe pile sau favoruri sexuale. Nu pot nega că asemenea proceduri există, sunt prea bătrân în meserie… Însă…Nimic mai fals de pildă în ceea ce privește principalele ținte- Oana Zăvoranu sau Adela Popescu. Oana a facut rolul vieții, a fost un atu pentru film, prestația ei fiind ușor ținută în loc de interdicția dată de Pepe de a nu se săruta cu alții!! După primul episod unde Oana s-a cam giugiulit în pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos…în schimb cu Adela a fost un noroc că între ea și Bordeianu s-a născut “prima ei dragoste”…relația lor a făcut bine serialului și altora viitoare, a dezinhibat-o, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai târziu, că nu e persoana multor relații amoroase…cât despre talentul ei nativ sper că s-au lămurit toți detractorii.
Pe Adela am descoperit-o văzând proba de casting…habar n-aveam și nici nu mă interesa că apăruse deja într-o adaptare de pe un serial străin, nu știam că are voce și cântă superb…când am aflat am pus-o să cânte un colind de Crăciun și a fost emoționant…M-a impresionat familia acestei copile, care a educat-o impecabil, mi-au plăcut modestia și hărnicia ei, mai ales că nu a fost deloc afectată de succesul amețitor care a plasat-o – desigur temporar- printre primele 10 actrițe din țară, am apreciat comportarea ei fără fițe și figuri, ceea ce a ținut-o departe de lăcomia de senzațional a tabloidelor , discreția din viața personală…Am aflat abia acum că Adela a cântat la 13 ani la Ba da ba nu așa cum Andra a fost la Tip Top Minitop, deși ambele emisiuni erau atunci în parohia mea…Despărțirea de Dan a marcat-o enorm, fusese o fată de provincie care își făcuse visuri, învățase mult, profesional și uman de la un actor și bărbat mai experimentat, fusese răsfățată de tot anturajul dar nu afișa fumuri …motivul despărțirii nu am eu voie să-l dezvălui…

Ana era rolul feminin principal…ne gândisem la o tânără cântăreață blondă abia apărută în showbiz, poate acum îmi scapă numele, probabil ar fi făcut față pentru că am văzut-o mai târziu jucând prin seriale…Corina Dănilă a fost opțiunea producătorilor și nu mai am nimic de zis. Papadopol, excelent, din păcate cu Corina nu avea chimie, cum se spune…poate dacă Oana n-ar fi ascultat orbește de interdicția lui Pepe de a evita contactele fizice – o gelozie prostească și, cum s-a văzut, nefolositoare- serialul ar fi câștigat….Sărutul, mângîierile pe ecran au rolul lor în genul romance și tot greul „sentimental” a rămas pe umerii –ca să spun așa- cuplului secund. Aici s-a impus Dan care a rupt multe inimi cu rolul pictorului rebel. Dar cum fiecare din noi are o slăbiciune…Dan se credea mai inspirat decât alții și poate că era dar n-avea răbdarea de a-și propune ideile prin dialog….M-a deranjat..dar este incontestabil un actor cu talent și carismă – a doua calitate predominând chiar la tv- eliminarea sa brutală deși meritată a sărăcit telenovela românească abia afirmată. Nici Adela n-a rămas protagonista care merita să fie …a ajuns să-l aibă partener ca „june prim” pe Mihai Petre/ căruia i-am oferit un rol în Îngerașii, zic eu, pe măsură iar acolo se vedea cu ochiul liber că nu percutează ca partener al Adelei/ Cu încetul și Adela și Papi au trecut pe roluri secundare deși, după mine, erau asset-urile principale ale genului, despre Oana Z am mai scris…Desigur, dacă produci doar un serial pe an, ba chiar mai puțin, e normal să cauți figuri noi…
N-a fost greu să ne dăm seama că motorul succesului îl reprezintă Oana, Papi cu Bianca și cuplul Adela-Dan căruia le-am crescut importanța în scenariu… E drept că Papi – actor cu talent abundent- n-a mai primit rolurile de protagonist pe care le merita, după un timp…Ideea că personajul negativ e mai generos pentru un actor se bazează pe un spectaculos aparent. Totul depinde de interpret și mai ales de rețeaua de interese și conflicte pe care le determină în acțiunea filmului. Astfel se întâmplă ca unul din personaje sa devină cheia de boltă pe care se sprijină construcția serialului mai ales dacă actorul performează ..în Lacrimi de iubire totul se va relaționa cu personajul lui Bebe Cotimanis magnatul Grigore Varlam, în NI maestra de ceremonii a fost Andreea Damaschin, admirabil jucată de Oana.
Cât de mult cântăreau la edificarea succesului și alți profesioniști” De exemplu Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică a făcut o bijuterie din rolul avocatului…deși deranja pe unii care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud….Abia la Îngerașii au reușit, după retragerea mea, să-l scoată din film fără nicio justificare. ..Că așa e în tenis…În fine să nu o uit pe minunata Tora Vasilescu, prestația de excepție a lui Papaiani, pe Anca Pandrea, apoi mai tinerii Ana Maria Moldovan, Cristina Cioran, Geo Dobre, Adrian Ștefan, Dorian Boguță, Mirela Oprișor …Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR….ne mai vedeam în familie – la regretatul Cezar Tabarcea…de altfel și cu Ducu Darie lucrasem la Abramacabra… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate…atunci chiar am avut îndrăzneala să mă strecor, într-un sacou de cașmir roșu, printre figuranții de la ceremonia filmată la primăria din Banu Manta…dar n-a fost să fie. Iura a avut probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol… La neprofesioniști o remarcă pentru Lili Sandu ….ca și în cazul lui Augustin Viziru la LDI dacă primești un rol scris pe măsură iese bine și chiar începi să te crezi actor! Așa și cu Lili Sandu, după prestația pe o partitură care i se potrivea au distribuit-o în Păcatele Evei și necazul e că deja se credea actriță! În schimb Oana a avut noroc să primească doar ce i se potrivea, au fost doar două roluri din păcate și au însemnat cât o carieră…Exista un anume ton de seriozitate și respect pentru meserie pe care actorii profesioniști nu-l abandonează niciodată, cum ne-a dovedit în scurta ei vizită, Gabriela Spanic. Micuțul rol pe care i l-am improvizat și explicat în timp ce i se făcea coafura a fost pretextul unei evoluții scurte dar sclipitoare.
Echipa de peste 100 de oameni s-a constituit și a funcționat minunat…cei care n-au rezistat au lăsat locul altora mai perseverenți…i-am admirat pentru munca lor eu care la 60 de ani semnam un serial de 100 de episoade dar lucrasem o veșnicie în televiziune și știam cu ce se mănâncă meseria. Brenda Petre a demarat producția…Iura Luncașu, care se antrenase tot cu mine la Căsătorie de probă a devenit prim regizor, Bebe Cojocaru la imagine,.Gabi Florea electricianul-actor cu care lucrasem si in TVR, Oana Radu scenografia , Florian Sever muzica, Monica Popa asistent regie ca și Radu Ilie, Ion Ion regia de montaj, Elena Radu script-supervisor, Radu Mada stilist costume , Alex Cseh producător , Mihai Mitici montaj, mai târziu Sorina Ungureanu ca script editor după mai multe colaborări neizbutite …sunt doar câteva nume de colaboratori cărora le mulțumesc..
Filmările au mers într-un ritm alert…nu aveam timp dar la unele am asistat cum ar fi scena oglinzii pe care Oana a rezolvat-o perfect, secvențele de la bar – filmate la Clubul Office…apoi apariția Gabrielei Spanic…Fenomenul ”caravanei” care a continuat și la serialul următor, ”Lacrimi de iubire” a însemnat un contact nemijlocit cu publicul cum nu mai existase. La început îmi aminteam de succesul Abracadabra…prima ieșire a Magicianului și asistenților săi în Parcul Herăstrău a declanșat o aglomerație de fani încât, uimit, am urcat în biroul directorului general de atunci, Răzvan Teodorescu, să-i arăt „minunea” . Era o mini-revoluție…Forumurile pline arătau că telenovela nu e nici pe departe destinată femeilor cu oarece vârstă și educație puțină…din păcate denumirea s-a banalizat prin utilizarea excesivă pentru tot felul de istorioare mondene și nu mai contează că publicul, mai ales cel tânăr, are o sete de valori reale mereu nesatisfăcută iar faptul că i se oferă distracții ieftine și prostioare tabloidizate nu-l satisface.
Finalul „caravanelor” a fost o întâlnire cu publicul la București în Piața Constituției unde am avut misiunea de a conduce pe scenă 3 viitoare prezențe în serialul care urma, Nicoleta Luciu, Nicole Gheorghiu, Mihaela Bărluțiu….niciuna n-a dezamăgit…
Sigur, la o asemenea producțíe de dimensiuni mari nu puteau fi toțí mulțúmițí, am avut și eu destule nemulțumiri dar ce mai contează? De pildă controversa cu genericul. Când ne-am întors din America și am vazut primele episoade din “Numai iubirea” am observat că genericul de început nu cuprindea numele principalilor autori. Petre Năstase, mi se pare, făcuse un clip pe melodia lui Pepe. Echipa era trecută pe lista finală care, de obicei, nu se urmărește [de pildă la reluarea pe “Acasă Gold” din criză de timp, se taie genericul de final ]…o dăm anonimă! Ceea ce e cel puțin o lipsă de respect pentru propria producție .. Persoane din anturajul Ruxandrei nu prea mă agreau deși nu eram o amenințare pentru nimeni, nu doream să parvin sau să mai ocup funcții. Sau..era aceiași concepție despre scenariști ca în cazul unor fani, un puștan întrebându-mă în direct la “De 3 ori femeie” de ce nu sunt cuiere în casa Bratu…el crezând că scenarist și scenograf e tot una…iar altcineva socotea că replicile actorilor sunt scrise de ei înșiși. De data asta am protestat și, în compensație, Ruxandra a dispus să se treacă pe genericul de început care și asa se termina în coadă de pește numele principalilor autori, scenariu, regie ,producători. Ar fi meritat și alții…Oricum, de atunci telenovelele romanesti au beneficiat de generice corecte… E nevoie de puțin respect pentru creație…
Un loc aparte, în prima telenovelă românească s-a acordat unor tradiții și ritualuri creștine care apăreau întâia oară pe ecran, rugăciuni, obiceiurile de Crăciun și Paște, slujba de logodnă Dan – Adela care a fost reală, logodna personajelor fiind dublată de logodna actorilor, slujba nunții cu preoți adevărați în biserica Sf Spiridon…atunci eram deja cu gândul la viitoarea telenovelă și ne-am retras cu Ruxandra să ascultăm propunerea muzicală pentru LDI…
Fenomen sau nu „Numai Iubirea” poate fi revăzut –și slavă Domnului s-a tot reluat- chiar după zece ani, rezistă timpului și asta mă bucură. Dar, cum spuneam, denumirea de telenovelă s-a deteriorat, se acordă acum oricărei certe mai contondente, din motive de amor sau nu, divorțurilor mondene, zăpăcelilor politice etc. Apariția in viața de zi cu zi a unor scene violente, scandalul și bătaia poartă eticheta de „telenovelă”, socotită un spectacol pentru telespectatorul semianalfabet. Desigur, restul exhibițiilor de pe micul ecran sunt cultură!?
Eu voi continua să cred în nevoia de poveste, convins că publicul are nevoie de serial romanesc. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Din păcate asistăm la o retragere de pe micul ecran a serialelor dramatice în favoarea unor sitcomuri sau povești muzicale, rămânând mai mult unele false reality-showuri fara miez să facă față abundenței de producții turcești, coreene sau latino-americane. Dar să fim optimiști, nevoia de poveste, de fictiune autohtonă e aceiasi la adolescenți ca și la maturi și ea nu poate fi hrănită la infinit cu surogate.

Mereu despre sex in filme

16Multi cititori de bloguri cauta comentarii despre sex, sexul in telenovele, informatii daca nu barfe despre relatii si cupluri. Sexul a fost tabu pentru Tv din Romania ca si…religia. Nu va mirati de asociere, secventa foarte lunga a logodnei Adela – Dan [de fapt a personajelor] oficiata de un preot adevarat pe un capat de deal in ‘Numai iubirea” ca si slujba de la nunta Papadopol-Corina Danila din finalul aceluiasi serial, oficiata tot de un preot adevarat in biseria Sf Spiridon reprezentau deliberat intrarea in plin a religiei in serialul romanesc dupa decenii de interdictii…La fel scena de sex Papadopol- Zavoranu din primul episod, destul de cuminte de altfel…mai tarziu, temperata si de interdictiile date de Pepe, Oana a reusit sa evite explicitul mimand admirabil pasiunea definitorie personajului – vezi scena sampaniei cu Vlad Radescu…Existau tabu-uri greu de ocolit…abia in “Lacrimi de iubire”s-a mers mai departe, datorita scenelor dintre Dan si Adela, care erau un cuplu pe atunci si nu se incurcau in inhibitii dar mai ales Nicoletei Luciu. Am cunoscut-o pe Nicoleta in 2005 cand am condus-o, alaturi de Nicole Gheorghiu si Mihaela Barlutiu, 3 debutante care se vor impune, pe scena de prezentare in fata multimii de fani din Piata Constitutiei. O femeie frumoasa, la locul ei, bine crescuta, politicoasa …exact opusul imaginii difuzate deja prin tabloide sau reviste pentru barbati. Nicoleta stia ca e frumoasa dar buna ei educatie prevala si pot sa afirm ca nu s-a schimbat de atunci. Am asistat la prima ei zi de filmare..intamplator scena de sex cu Viziru, si am admirat alaturi de intreaga echipa naturaletea cu care s-a comportat, fara fite si mutre si pretentii, ironia cu care a facut comentarii dupa ce a coborat din pat [numai in chiloti] ..toate astea insemnand profesionalism. Un act sexual intr-un film nu este si nu trebuie sa fie o smecherie gratuita destinata atragerii audientei…de altfel e antologica secventa cu Halle Berry din “Monster Ball” care mi se pare un exemplu de arta. Evolutia ulterioara a Nicoletei mi-a confirmat impresia excelenta lasata [mie si sotiei mele, ceea ce spune ceva, femeile sunt mai categorice] pentru ca ea a invatat multe ca actrita, i s-au scris roluri tot mai complexe [cel de tiganca fiind foarte reusit] a devenit o mama si o sotie de exceptie, in ciuda tabloidizarii fiecarui gest din viata si anturajul ei. E greu sa lupti cu invidia si rautatea, cu barfele de colt de strada exprimate in comentarii licentioase prin forumuri marunte. Cunosc nu doar tinere actrite ca Adela Popescu, Dana Rogoz ci si familiile lor, si stiu ca se intristeaza la citirea unor rautati gratuite si mai ales nefondate. Exista inradacinata la unii – si nu e de mirare intr-o tara a coruptiei-conceptia ca nu poti ajunge sus ca femeie daca nu cedezi sefilor, producatorilor, directorilor, regizorilor ceea ce adesea s-a adeverit, la noi sau aiurea, dar mai ales in cazul unei lipse evidente de talent.

Maseaua de minte

Gasesc un interviu cu Dan Grigore care a lucrat mult la CNA…” Eu le-am spus marilor posturi tv, de la inceput, ca nu trebuie sa stea in coada publicului, ci sa-si formeze publicul, pentru ca altfel vor pierde audienta”. Si inca: „”Cand societatea are criterii morale, aproape ca nu e nevoie de legi; cand nu are criteriile morale, legile devin inaplicabile” Sunt aici premisele unei dezbateri care nu va avea loc dar la care tin…am mai spus-o, solutia e sa aplicam mai intai legile pe care le avem inainte de a inventa altele dar de ce? Adica, la ce bun? Eu mi-am legat finalul carierei de scenarist de productia de seriale romanesti, fie ele „romance”sau „telenovele” [ceea ce nu inseamna altceva decat roman televizat ] Odata cu dezvoltarea acestei productii se forma si audienta, un public in majoritate crud, de adolescenti. Nici vorba de productii pentru „pensionare sau coafeze” cum se eticheta de neavizati sau invidiosi…I-am vazut pe miile de teen-ageri veniti sa-i aclame de aproape pe interpretii din „Numai iubirea”…Am fost la lansarea cartii mele „Lacrimi de iubire”, care desigur beneficia de succesul serialului, mai intai la Iasi, insotit de Carmen Tanase. Surpriza…fanii adunati la librarie abia implinisera 13-14 ani! Si la Sibiu, Cluj, unde am fost cu Bebe Cotimanis sau la Timisoara, cu Papadopol, tineretea predomina ceea ce m-a convins mai mult decat statisticile pe varste sau zecile de mii de postari pe forumuri. Acest public trebuia pastrat pentru creatia romaneasca. Dar sa ma uit si mai in spate…Cand am intrat in TVR exista la nivelul publicului nostalgia emisiunilor cu Daniela si Aschiuta, Val-Vartej, Iura si Mihaela…care spuneau povesti si nu lozinci. Dupa epoca lozincilor am luptat sa aduc din nou povestile pe micul ecran, cu Abracadabra, Arlechino si altele. Ce s-a intamplat dupa? Publicul ce se forma s-a pierdut, generatiile de atunci au ramas si ele doar cu nostalgii iar programe pentru copiii practic nu mai exista. Iar vina, dupa mine, o poarta capitularea in fata importului. Practic tot ce se produce azi se face prin cumpararea unor licente, unor formate de succes ceea ce n-ar fi rau in sine dar exileaza creatia originala, atata cat poate fi. E criza, nu sunt bani? Bani se cheltuiesc si cu punerea in scena a formatelor cumparate, ca sa fie la nivelul originalelor. TVR realiza, intr-o vreme, teatru. Dincolo de destule improvizatii cu lozinci teatrul TV a difuzat multe piese de calitate, in special clasici, in interpretari valoroase..si avem noroc ca mari actori si creatori au ramas astfel mostenire eternitatii. Dupa 1990 s-a considerat ca formula de teatru televizat e depasita…iar pentru filme sau seriale nu prea sunt bani, asa ca difuzeaza productii coreene. Daca televiziunea publica, cea care se apara mereu de critici cu scuza ca are obligatii de a educa natiunea , de a raspandi cultura si a promova valorile romanesti [sau nu?] a intors spatele creatiei ce sa mai cerem altora?
Un alt titlu de ziar recent..”este aparitia maselei de minte o problema?” Pai de ce iti mai trebuie masea daca n-ai minte?