Suleyman, Brâncuși sau Cuza?

Dl Adrian Cioroianu, istoric și om politic, scrie despre Brâncuși și banii plus faima pe care le-ar putea aduce României un film despre viața sculptorului inclusiv cea amoroasă . Ar fi o mare poveste de export, așa cum a fost serialul cu Suleyman. Dincolo de o naivitate  a autorului să reținem ceea ce spune: „ Mai are cineva vreo îndoială că acest program de televiziune transmitea şi un mesaj (geo)politic, dincolo de povestea ca atare? :… mi se pare o certă reuşită să-i aduci pe europeni în faţa televizorului ‒ pentru a vedea ce? ‒ pentru a urmări poveştile de intrigă, vitejie şi amor ale unui sultan care acum 500 de ani băga spaima (inclusiv) în europeni şi cucerea fără milă Belgradul, mare parte din Ungaria ş.a.m.d. Recent, o revistă de analize geopolitice din Franţa dedică un întreg număr acestui fenomen care marchează din plin tele-vizualul planetar: emergenţa unor seriale TV cu puternic mesaj (geo)politic, adevărate saga de război şi pace pe micul ecran, în care spectatorul iniţiat vede ceva mai mult decât povestea în sine. Exemplul cel mai actual (şi mai prizat internaţional) este serialul Games of thrones; privind sau citind această foarte ramificată poveste, în care câteva familii îşi dispută puterea, poţi înţelege că este doar o plăsmuire heroic fantasy din mintea inepuizabilului George R.R. Martin, după cum alţii pot înţelege (unii chiar o fac) mai mult, anume că ar fi o metaforă a jocurilor geopolitice dintre Arabia Saudită (alias casa Lannister în serial) şi Iranul (alias casa Martell) din vremea noastră!” Despre naivitate aș vorbi mai ales la ideile concrete…„Multe proiecte culturale româneşti se blochează în faţa obstacolului finanţărilor ‒ şi nu e niciodată redundant să reamintesc faptul că banii băgaţi în cultură nu sunt cheltuieli, ci investiţii. De când e lumea şi pământul, cultura nu poate exista în afara banilor. Cred că ar trebui să renunţăm la imaginea romantică a artistului falit care ziua stă prin cafenele, cu un pahar plătit de alţii în faţă, iar noaptea creează capodopere. Desigur, au fost şi vor fi şi astfel de exemple – dar istoria artei nu se rezumă la ele. Fără mari proiecte – private, ecleziastice, instituţionale sau de stat ‒, marea artă ar fi cu mult mai mică. Arta sau cultura se fac poate 10% prin voluntariat ‒ şi 90% prin mecenat.„  Bine, foarte bine, dar de ce Brâncuși, de ce nu Cuza? Desigur, faima internațională a sculptorului o excede pe cea a domnitorului dar asta e România, dacă ne gândim doar prin prisma ideii de a face propagandă „în sens bun„ /bine precizat pentru că imaginea cam cețoasă a României o facem destul/  nu ajungem departe și în niciun caz la artă. Am scris cu timp în urmă despre posibilitatea unui serial despre Cuza nu relaționându-mă la Suleyman ci întrebându-mă de ce n-ar avea succes un serial dedicat unei personalități atât de complexe și controversate cum a fost Cuza. Dincolo de șabloanele unei istoriografii aberant patriotarde Cuza a avut o viață interesantă – pe plan politic, profesional, amoros-. E drept, la noi subiectele istorice nu mai sunt la modă, cinematografia a abuzat adesea grosolan de tematică iar televiziunile se feresc …mai ales după ce o așa zisă poveste „de epocă„,  ”Aniela” de pe AcasăTV a fost un eșec, datorită unui subiect nepotrivit, mărunt. Sigur, viața lui Cuza nu e ușor de ecranizat, tocmai pentru că a fost acoperită de numeroase legende sau neadevăruri dar merită. Dl Cioroianu, istoric de meserie, știe mai bine ce comoară se ascunde în posibila povestea domnitorului, cât de greu e să scoți la iveală valorile și semnificațiile pozitive din noroiul timpului dar preferă varianta mai accesibilă a lui Brâncuși. Dar câte chei nu oferă biografia lui Cuza de la tinerețea pârcălabului de Galați, la impunerea sa din partea Partidei Naționale, problemele ridicate de Unire, de reforme, tribulațiile sentimentale și copiii făcuți cu o amantă, criza, coaliția care l-a silit să abdice, exilul…Dacă nu interesează pe nimeni astăzi poate altădată…iar dacă vrem propagandă să ne întoarcem la Decebal sau la Mihai Viteazul, eventual la Vlad Țepeș dar din păcate nu mai avem un Sergiu Nicolaescu.

Dosarul cu idei ratate

Am o strângere de inimă când văd că se reiau, pe 2 canale, serialele anilor 2004-2010 dintre care cele 5 cărora le-am scris scenariile, mă bucur și mă întristez totodată, exact ca în cazul filmulețelor pentru copiii de la Abracadabra sau Arlechino care s-au reluat multă vreme după care au rămas în istorie. Tristețea vine tocmai de la faptul că istoria s-a închis prea repede…Soarta serialului românesc nu mi-a fost și nu îmi e indiferentă. După 2009 am așteptat ca producția proprie să înflorească dar n-a fost așa. O vreme s-a crezut că sub cupola CME românii vor da tonul creativității în serialul est-european /chiar am fost invitat la Praga pentru a vedea castingul și pregătirile pentru remake-ul la LDI la Nova Tv/ Cu timpul s-a dovedit că producțiile noastre nu erau destul de consistente pentru a se impune pe piață. Dar idei existau. Prin 2010 sau mai târziu, oricum după incendiul de la Maternitatea Giulești m-a chemat Ruxandra Ion cu propunerea de a relua colaborarea, pornind de la o posibilă schimbare de bebeluși. Am acceptat ba chiar, într-o ședere mai lungă la un Spa, am făcut greșeala să mă grăbesc și să elaborez un synopsis extins, de 30 de pagini, cu substanță pentru vreo 50 de episoade. A durat mult până ce „producătoarea creativă„, interfața Ruxandrei mi-a comunicat cerințele…Eu reflectasem îndelung și nu mi se părea credibil ca doi bebeluși –fată și băiat- să fie schimbați fără să-și dea seama mamele care îi născuseră, doi prunci de același sex mai mergea…și construisem o poveste care se baza tocmai pe descoperirea identității. În plus, nu realizasem că se dorea cu totul altceva, un serial cu liceeni, muzical, de care eram străin, schimbarea bebelușilor era doar un pretext de pornire. O  sora e bolnavă grav și când se face analiza sângelui membrilor familiei pentru eventuale transfuzii se descoperă că fratele e un străin. Mi s-a părut o aiureală, un șablon de neacceptat și am renunțat la colaborare, mai ales că se profila un gen de film cu care nu aveam nimic în comun. Astfel a ieșit Pariu cu viața iar eu, având deja material, am trecut la proză și am scris romanul Schimb de vieți – poate cea mai apreciată din toate cărțile mele… Iată deci o regulă de aur pentru un scenarist, nu te grăbi să dezvolți ideea, proiectul trebuie negociat cu producătorii! Dar mai întâi a fost o altă idee care a devenit tot un roman… Steaua fără nume, altfel-sau Necunoscuta. Ceea ce mi se părea decăderea telenovelei românești putea fi, credeam eu atunci, încheiată printr-o lovitură puternică, readucerea pe ecran a unor vedete cu mare carismă, Dan Bordeianu și Oana Zăvoranu care, împreună, puteau da viață unor personaje puternice actualizând și parafrazând celebra „stea fără nume” a lui Sebastian. În anii aceia Oana ar fi putut reveni ca protagonistă, acum e deja târziu. Cât despre Dan… un actor bun cu un caracter dificil dar care s-a dovedit greu de înlocuit, variantele găsite de producătorii care l-au eliminat din motive, să le spunem, colaterale, nu au funcționat. Culmea mis-castingului a fost alcătuirea cuplului Adela Popescu-Mihai Petre în Aniela…  Ideea a rămas în dosarele mele, niciodată nu am bătut la porțile cuiva ca să vând idei…până când din nou Ruxandra mi-a solicitat o propunere. I-am trimis-o și printr-un telefon mi-a dat de înțeles că nu-i displace , urmează să decidă mai marii de la CME …dar eu mi-am văzut de treabă și am scris povestea ca un roman. Romanul a apărut prin 2013 răspunsul nu l-am primit nici azi când nu mai e cazul. Bani nu mai sunt pe piață, nici interes iar Ruxandra a ajuns să bată pe la felurite porți cu proiecte … Deci idei există și eu nu pot vorbi decât despre mine. Îmi e tot mai clar că nu poți avea televiziune competitivă și de largă audiență fără ficțiune proprie. De altfel și ProTv care, cu toate cutremurele interioare, rămâne televiziunea-fanion a României știe acest lucru și promovează puternic Las Fierbinți. Uitați-vă pe topul audiențelor și veți vedea că acest serial pe care unii îl detestă /inclusiv eu/ bate tot, dovadă că ficțiunea românească e dorită, așteptată și e vorba de lucrul făcut profesional nu înjghebările amatoricești văzute pe la Prima sau Kanal D. Că domină gustul pentru comedie /inclusiv gen Trăsniții/ e de acceptat dar când nu există efort de a produce nu sunt perspective de diversificare. A avea comedie, dramă, ficțiune istorică, romance nu din când în când ci simultan! …e un vis care se îndepărtează pe zi ce trece. Dar idei sunt, o repet…căutați prin sertarul oricărui scenarist cu talent cum ar fi Mimi Brănescu sau Sorina Ungureanu, atrageți scenariștii cu experiență în cinematografie și mai ales priviți în jur. Realitatea românească e atât de ofertantă iar noi alegem doar glumițele nevinovate. Mi-am permis într-o postare  pe blog…Suleiman Magnificul sau Alexandru Ioan Cuza să mă întreb de ce nu ar interesa un serial dedicat unei personalități atât de complexe și controversate cum a fost Cuza.Am venit și cu 3 subiecte de serial ..De pildă viața unui procuror care se zbate să facă justiție în contextul în care corupția și traficul de influență se opun…șantajul, amenințările, înscenările care încearcă să-l blocheze, necazurile pe care le cunoaște nu numai în profesie dar și în familie, în viața personală. Avem nevoie de o „caracatiță”, de un erou precum era comisarul Cattani? Eu zic că da. Și nu e nevoie de nicio imitație, realitatea din jurul nostru e mai bogată decât vechile povești cu mafioți. Marele ecran a făcut deja pasul, filmul  De ce eu? este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror și a presiunilor exercitate asupra sa. Ar mai fi povestea unei frumoase fete din provincie care crede că se poate realiza trecând prin diferite aventuri până când obține interesul și cererea de căsătorie a unui magnat. Întreaga viață a Monicăi Gabor-Columbeanu e mărturie că subiectul rămâne fierbinte, cu implicațiile de telenovelă – copilul dorit dar abandonat, eventual o iubire adevărată pentru un tânăr de condiție normală, iubire care-i dă peste cap planurile. În ”Numai iubirea” am folosit ideea în creionarea personajului Deei, jucat de Oana Zăvoranu pe care – paradoxal- am auzit-o și azi spunând că se crede o divă ?? De 10 ani încoace subiectul nu s-a perimat …iar recentul scandal cu asistentele TV porno arată cât de actuală și bogată e tema. În fine permanent  în actualitate ar fi povestea unei familii de parveniți …în frunte cu un bărbat descurcăreț care a făcut avere peste noapte –ceva în genul personajului Grigore Varlam din ”Lacrimi de iubire” și care nu concepe ca singurul lui băiat să nu fie o beizadea, să nu-i pese de bani, să prefere o carieră normală prin muncă, să se îndrăgostească de aleasa lui etc. Am încercat un asemenea conflict în ”Daria, iubirea mea” dar mai ales în romanul ”Schimb de vieți”, subiectul însă mi se pare că atinge o posibilă discuție despre valori extrem de actuală și utilă. Dar cine nu are idei?