„Daria, iubirea mea” – o nouă poveste

Am revăzut recent „Daria, iubirea mea”, un serial pe care-l credeam îngropat, și mi-am dat seama că e viabil și nu doar atât. Contextul în care l-am scris era dictat de împrejurarea că mă încăpățânam să cred că trebuia să se acorde o pauză cuplului Adela-Dan, să joace eventual separat pentru a nu se uza dar n-am avut câștig de cauză așa că m-am retras în „linia a doua„ Ei au jucat în „Iubire ca în filme”, serial pornit de la un format sud-american și, culmea, cuplul s-a separat în viața reală chiar în timpul filmărilor! Eu am scris „Daria…” -recunosc că nu le am la titluri, și aici Ruxandra a stabilit titlul- pentru câțiva actori de prima mână, Bebe Cotimanis, Adrian Pintea, secundați de Elvira Deatcu, Tora Vasilescu și Papadopol care a făcut un rol „rău„ de excepție! Problema spinoasă o punea cuplul de protagoniști tineri iar aici au apărut slăbiciunile. Mai întâi personajul masculin. Din nou m-am încăpățânat și am refuzat să-l iau în considerație pe Lucian Viziru…în LDI jucase plat, n-avea stofă de actor dar era extrem de arogant, nici nu considera că poate fi altceva decât protagonist! Mai târziu viața l-a făcut să renunțe la asemenea fumuri. Pe afișul de la ”Numai iubirea” figura și poza lui deși nu jucase în film – exceptând faptul că făcuse pe escorta Gabrielei Spanic…A fost ales Adrian Ștefan, actor tânăr care făcuse corect două roluri secundare în serialele anterioare, Adrian s-a achitat la fel de corect de rol dar nu se ”pupa” cu personajul. Văzut la reluare mi-am dat seama că el a fost veriga slabă a filmului dar e prea târziu să-mi fac reproșuri. E drept melodia cântată de el pe generic a plăcut fanilor, atunci, dar asta se întâmplă adesea în muzică, multe șlagăre apar și dispar, rareori rezistă. Eu, recunosc, nu mă dădeam în vânt după cântec nici solistul n-avea cine știe ce voce…În fine, pentru protagonista feminină fusese inițial propusă Crina Semciuc- ea a fost prezentă și la prima reuniune a distribuției- o actriță care a performat cu timpul dar atunci avea o problemă de look, cu părul- greu de rezolvat. Chiar și acum, văzând-o în „Selfie” mi se pare că problema a rămas…Cineva a adus-o pe Vicki Răileanu, o puștoaică de o distincție rară, unii zic că avea abia avea 15 ani dar ea e născută 1988 deci atunci avea 18,  cu un chip angelic adesea asemănat lui Romy Schneider și ne-a impresionat. Vicky era la începutul unei cariere care încă nu s-a consolidat dar  și-a gândit bine partitura, din păcate între ea și Adrian nu s-a stabilit acea comunicare în măsură să provoace o „chimie„ atât de necesară, relația lor din film a fost una rece, de fațadă. E o problemă dacă protagoniștii nu sunt la înălțimea așteptărilor și oricât am încercat pe parcurs să trec greutatea filmului pe umerii cuplului Elvira-Papi și să supralicitez rivalitatea greilor Pintea-Cotimanis ceva neîmpliniri au rămas. Am mai povestit că îi destinasem un rol Oanei Zăvoranu care atunci s-a despărțit de trustul Pro, e vorba de rolul Silviei, antagonista dar am avut norocul să accepte să joace o actriță cu stofă, Andreea Bibiri, și totul a fost perfect. Serialul a avut și ghinionul unei programări, zic eu, neinspirate. S-a muncit mult, s-au construit două case – cea a familiei Pintea și cea a lui Bebe, din inspirația Oanei Radu. Din păcate, Adrian Pintea a încetat din viață pe 8 iunie, încă nu se terminase difuzarea serialului. Ne-a dat telefon Elvira Deatcu și m-am dus cu soția la catafalcul lui, la Teatrul Bulandra, sediul din Izvor. Se întâmplase deci! Știam cu toții că marele actor se lupta mai de mult cu o ciroză hepatică, la o filmare unde am fost împreună cu Luci îi povestise soției mele despre îndârjirea cu care Lavinia îl ajută și îl monitorizează dar avea acea culoare rău prevestitoare pe față…Nu știu ce nebunie inconștientă m-a cuprins să-i scriu ultimul rol ca un personaj răpus de cancer iar scena morții în brațele soției sale regăsite, ca o premoniție, mă cutremură și astăzi. În schimb la capitolul monden a rămas și ceva bun în urma serialului, Papi și Ioana Ginghină s-au căsătorit și mă bucur pentru ei, iată, astăzi sunt părinți! Sebastian Papaiani, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merită de la noi toți mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, minunată actriță și gazdă desăvârșită a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…abia în 2004 cu NI a revenit cu adevărat pe ecran dar deja avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….

Cuvinte bune despre regia lui Alex Fotea care, dintre toți regizorii cu care am lucrat, avea o viziune cinematografică reală. Recunosc că mă obosise insistența lui Iura Luncașu de a supra încărca secvențele cu acțiuni, mișcări, actorii primeau „ceva de făcut„ ca un student la examen, totul în detrimentul emoției, sentimentelor și era nevoie de talentul acestora de a comunica audienței chiar și în lipsa procedeelor de limbaj cinematografic pe care Iura, actor de meserie, nu le stăpânea. Am să insist și pe reușitele a doi actori de excepție…Cândva, într-o îndelungă discuție privată Alexandru Papadopol îmi mărturisise dorința lui cea mai mare..să joace! E firesc pentru un actor să vrea să joace și mă întristez acum când îl văd apărând în tot felul de reclame inepte. Papi a ales ecranul în detrimentul scenei și ultima lui creație remarcabilă a fost chiar în „Daria„, acum aproape 10 ani! Dar iată, Bebe Cotimanis are o carieră bogată de actor de teatru, cu roluri memorabile pe scena de la Nottara și nu numai, dar tocmai expunerea pe ecran l-a făcut celebru și mă refer desigur la rolul lui Varlam din LDI și nu la prezența în juriul unui show de talente. Văzându-i din nou în „Daria„ mi s-a accentuat regretul că producția autohtonă s-a diminuat și a renunțat la un sector tematic ce putea înflori.

Reclame

Numai iubirea – o poveste

Continui să depăn amintiri, fără pretenția de a face istorie, gândul meu e mai mult spre prezent și poate se va alege ceva din experiența mea legată de succesele dar și neîmplinirile serialului românesc. „Numai iubirea” și ”Lacrimi de iubre” au fost succese incontestabile, se reiau cu insistență și nu văd de ce n-ar folosi o discuție despre ele. E drept, de mare suces s-au bucurat și telenovelele cu țigani dar eu nu le-am văzut și nu mă pot pronunța…Povestea NI începe cu o amintire, melodia genericului, cântecul lui Pepe ascultat în grădina Ruxandrei Ion la un grătar făcut de soțul ei Ion Ion..Nu știu de câte ori, sigur zeci, am ascultat piesa inspirată a lui Pepe și nici eu, nici soția mea Lucia, nici gazdele nu ne-am plictisit. Era un semn de bun augur sub care atacam curajos un proiect deosebit. Prima telenovelă românească..E drept, un alt serial își revendica, după unii, întâietatea dar „ În familie” era de fapt o dramă produsă de Prima Tv în 2002 , adaptată după un scenariu străin și abandonată . Jucau acolo actori cu care am colaborat și eu mai târziu, Clara Vodă, Andreea Bibiri, Denis Ștefan, Andrei Aradits, Ana Maria Moldovan, Cristian Popa, Adela Popescu…regizorul Adrian Sitaru dar lipsa de experiență a echipei se vedea. Eșecul lor era un semnal de alarmă, trebuia să te pregătești temeinic înainte de a ataca un serial de mari dimensiuni.
Încercarea de a adapta o telenovelă din Venezuela fusese o tentativă la care AcasăTv se gândise, originalitatea era încă un risc…Și astăzi este. Am trudit ceva la adaptare, era o poveste cu un fel de Cupidon, acțiunea se concentra în stradă, locuitorii trăiau, se certau și se împăcau în aer liber, afară, în piața orașului, în jurul unei frizerii…poate firesc și specific la ei unde e mereu cald dar la noi așa ceva era nefiresc …poate mergea în lumea lui Take, Ianke și Cadâr.…
Curajul de a face noi înșine un serial „romance” a fost îmbrățișat cu entuziasm și s-a format o echipă care și-a câștigat, nu fără opinteli, profesionalismul. Misiunea mea era să scriu un scenariu de telenovelă…de aceea am ales una din temele majore ale genului, lupta pentru dragoste, disputa între două rivale…De altfel conflictul între două femei care cred că sunt însărcinate cu același bărbat a fost ideea care a ridicat audiența. Ca și o altă reușită – excelent exploatată de regie și interpreți, violul Adelei Popescu/ Alina Damaschin, confundată cu victima desemnată…Am scris sinopsisul, am definit principalele personaje, a avut loc castingul…probele le-am vizionat împreună cu Iura Luncașu . Eram de acord că Papadopol –cu care lucrasem de la mini-sitcomurile anilor 2002 se potrivește mănușă pentru rolul protagonistului. Mai mulți actori consacrați aveau să ne asigure „forța„, la început Tora Vasilescu, Vlad Rădescu, Carmen Ionescu…Problemele se ridicau la nivelul personajelor „tinere”…s-a impus Dan Bordeianu, profesionist cu ceva experiență iar Adela Popescu a fost o revelație. Acum, privind înapoi, aș putea spune că doar odată la mulți ani ai șansa de a contribui la descoperirea și lansarea unei vedete adevărate. Adela avea nu doar prospețime ci și talentul de a se exprima pe micul ecran unde spontaneitatea e rodul elaborării și profesionalismului. La capitolul „tinerețe„ am apelat și la actori care puteau mai mult decât ofereau pe scenele teatrelor…Ana Maria Moldovan, Strunilă, Pavel Bartoș, Ioana Ginghină …Cu cele două protagoniste era mai dificil. Mai ales personajul „negativ” – Andreea Damaschin, a rămas mult timp în suspens…Corina Dănilă, care beneficia de statutul de angajată a trustului și-a dorit acest rol la casting și m-am speriat vizionând proba ei , prezența sa fizică nu se potrivea deloc cu ceea ce imaginam și n-am ezitat să-mi exprim dezacordul în fața Ruxandrei… Corina era o actriță cu experiență și palmares, până la urmă s-a ales cu un rol principal, dar cel al Anei Dogaru, „fata bună”. Necazul Corinei e că pe ecran arăta mai plinuță decât în realitate și nu poseda acel aer de sexualitate agresivă care avea să fie atuul Andreei Damaschin…dar mie nu-mi inspira nici acel parfum de puritate și inocență cu care dotasem personajul „pozitiv” .. Eram la Mamaia cu soția mea Lucia–noroc de niște zile ploioase, ca să înfrunt modificarea cerută…inițial Ana trebuia să fie o educatoare de grădiniță modestă și eventual fecioară …a devenit o profesoară de engleză cu ștaif, cu trecut amoros …care în primele episoade era pieptănată și aranjată de parcă trăia prin cluburi de fițe nu în căsuța amărâtă de la țară a unui învățător pensionar văduv. A fost nevoie de intervenții de sus ca să îi schimbe look-ul, să o mai ”ciufulească” sau să o pună în blugi . Nu mai vorbesc de nevoia de a se dezbrăca puțin într-o scenă de amor…Poate sunt subiectiv dar prestația ei e singura din serial care nu m-a convins, invidia profesională o împingea spre spectaculos…de fapt a încercat să-i țină piept Oanei la o scenă când rivalele se întâlneau în fața biroului de arhitectură, amândouă au ieșit din text, Corina căutând replici usturătoare dar era pe un teren unde Oana nu poate fi bătută. De vină era desigur scenaristul, adică eu, pentru că ea – așa declara presei- n-ar proceda în viață ca personajul atât de subțire al Anei Dogaru pe care îl scrisesem…Adică o actriță divorțată, despărțită de un iubit celebru, mai în vârstă, mamă a unui copil făcut cu alt iubit care până la urmă nu i-a oferit căsătoria nu accepta statutul moral al unui personaj care se retrage din fața iubirii de teamă să nu sufere, care se sacrifică spre a nu suferi ființa iubită și e răsplătită în final cu împlinirea iubirii…Eu măcar i-am făcut bucuria de a apărea alături de fetița ei într-un episod din februarie 2005 …Proba Oanei Zăvoranu ne-a făcut, în sfârșit, să respirăm ușurați…am dat lovitura! Întâlnirea de la Adrian Sârbu care a discutat cu echipa mi-a plăcut. Chiar dacă tuturor ni s-a părut super-optimistă promisiunea Ruxandrei de a ajunge la un rating mare, de vreo 7 %. Părea un vis..în fapt s-a ajuns spre 12%. Am reținut îndemnurile lui Sârbu de a fi mai curajoși în ceea ce privește scenografia, toate erau îndemnuri de a ținti mereu spre ce e mai bun, de a nu te mulțumi cu puțin, de a te autodepăși. De altfel s-a trecut la fapte, s-a construit în curtea studiourilor de la Buftea ”casa Bratu” care a fost ulterior modificată, i s-a adăugat piscină și a devenit „vila Varlam” din „Lacrimi de iubire” și așa mai departe…Oana Radu, scenografa noastră a pus să se construiască alături și căsuța familiei Dogaru, cu gospodăria țărănească aferentă…„Casa Zeffirelli” care găzduia deja birourile echipei a oferit și ea locații – a fost școala din serial…bucătărioara din interior a servit pentru garsoniera surorilor Damaschin…clădirile studiourilor au oferit încăperi pentru alte secvențe, inclusiv o magazie unde s-a amenajat magazinul de antichități și unde era frig mereu și Tora se plângea…
Primele repetiții cu text s-au ținut la o școală din zona Moșilor- era vacanță- unde am făcut cunoștință cu unii actori și îmi amintesc că Tora s-a mirat, își închipuise scenaristul, adică pe mine, mult mai tânăr după felul în care cunoșteam și foloseam în scris limbajul străzii…Primele decepții n-au întârziat, fetița adusă cu surle și trîmbițe pentru că jucase în nu știu ce film afară s-a dovedit necompetitivă și a apărut pe ultimii metri Bianca Neagu ..un actor venerabil din teatru avea pretenții la program și a fost eliminat deși a apărut prin pozele oficiale, nu se puteau accepta mofturi așa că a venit Papaiani, un om deosebit …Copiii nu trebuie nici ei uitați…unii au continuat cu noi în alte filme, până la „Îngerașii”…
Serialul avea 60 de minute dar adesea depășea, nici unul dintre noi n-avea experiența rigorii timpului. S-a difuzat din octombrie 2004. Eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne Louise și primeam pe e-mail știri…sâmbătă 2 octombrie a fost premiera iar ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12…de fericire am mers duminica la un Champagne Brunch la Harrah’s!! Inițial se difuza sâmbata și duminica la ora 18, am primit vestea pe 18 octombrie că se va muta în prime-time începand de vinerea. Succesul producea! După ce am asistat la mutarea familiei noastre americane în noua casă unde locuiește și astăzi ne-am întors , aflasem că ratingul din prime-time era și mai mare, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu vârfuri de 13…Se difuzase abia episodul 9…
La București Ruxandra mi-a spus că merita să încercăm 100 episoade, deci m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea datoria…Au urmat turnee și întâlniri ale actorilor cu publicul prin țară, adevarate “băi de mulțime”. Eu n-am participat decat la întâlnirea finală din București în piața din fața Parlamentului…Cunoscându-i mai îndeaproape pe acești fani am realizat că întregi generații, de la 13 ani în sus, teenagerii, nu-și găsiseră până acum programele tv necesare, în plus era o foame de ficțiune, de producție romănească. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. TVR-ul renunțase chiar și la producția de teatru, mai simplu de făcut și mai ieftină decât un serial, Antena a intrat în concurență abia mai târziu când a constatat că o luasem înainte…dar Antena , de fapt, Lazarov, a crezut că va câștiga apelând la scenariști din Argentina …E drept că la noi meseria asta nu prea exista iar Sorina Ungureanu, care a preluat mai târziu stafeta era încă script-editor la mine la “Lacrimi”…
Înca ceva…dincolo de invidiile actoricești de care nu scapă nimeni prin comentarii [și datorită internetului au fost numeroase, doar pe Forumul de la Acasă Tv erau vreo 90 de mii de postări la NI] se strecura ideea că alegerea unuia sau altuia din actori se făcea pe pile sau favoruri sexuale. Nu pot nega că asemenea proceduri există, sunt prea bătrân în meserie… Însă…Nimic mai fals de pildă în ceea ce privește principalele ținte- Oana Zăvoranu sau Adela Popescu.
Pe Adela am cunoscut-o văzând proba de casting…habar n-aveam și nici nu mă interesa că apăruse deja într-o adaptare de pe un serial străin, nu știam că are voce și cântă superb…când am aflat am pus-o să cânte un colind de Crăciun și a fost emoționant…M-a impresionat familia acestei copile, care a educat-o impecabil, mi-au plăcut modestia și hărnicia ei, mai ales că nu a fost deloc afectată de succesul amețitor care a plasat-o – desigur temporar- printre primele 10 actrițe din țară, am apreciat comportarea ei fără fițe și figuri, ceea ce a ținut-o departe de lăcomia de senzațional a tabloidelor , discreția din viața personală…Am aflat mult mai târziu că Adela a cântat la 13 ani la „Ba da ba nu„ așa cum Andra a fost la „Tip Top Minitop„, deși ambele emisiuni erau atunci în parohia mea…Despărțirea de Dan a marcat-o enorm, fusese o fată de provincie care își făcuse visuri, învățase mult, profesional și uman de la un actor și bărbat mai experimentat, fusese răsfățată de tot anturajul dar nu afișa fumuri …motivul despărțirii nu am eu voie să-l dezvălui…Ana era rolul feminin principal…ne gândisem la o tânără cântăreață blondă abia apărută în showbiz, probabil ar fi făcut față pentru că am văzut-o mai târziu jucând prin seriale…Corina Dănilă a fost opțiunea producătorilor și nu mai am nimic de zis. Papadopol, excelent, din păcate cu Corina nu avea chimie, cum se spune…poate dacă Oana n-ar fi ascultat orbește de interdicția lui Pepe de a evita contactele fizice – o gelozie prostească și, cum s-a văzut, nefolositoare- serialul ar fi câștigat….Sărutul, mângîierile pe ecran au rolul lor în genul romance și tot greul „sentimental” a rămas pe umerii –ca să spun așa- cuplului secund. Aici s-a impus Dan care a rupt multe inimi cu rolul pictorului rebel. Dar cum fiecare din noi are o slăbiciune…Dan se credea mai inspirat decât alții și poate că era dar n-avea răbdarea de a-și propune ideile prin dialog….M-a deranjat..dar este incontestabil un actor cu talent și carismă – a doua calitate predominând chiar la tv- eliminarea sa brutală deși meritată a sărăcit telenovela românească abia afirmată. Nici Adela n-a rămas protagonista care merita să fie …a ajuns să-l aibă partener ca „june prim” pe Mihai Petre/ căruia i-am oferit un rol în „Îngerașii„, zic eu, pe măsură iar acolo se vedea cu ochiul liber că nu percutează ca partener al Adelei/ Cu încetul și Adela și Papi au trecut pe roluri secundare deși, după mine, erau asset-urile principale ale genului, despre Oana Z am mai scris…Desigur, dacă produci doar un serial pe an, ba chiar mai puțin, e normal să cauți figuri noi…chiar dacă zadarnic.
N-a fost greu să ne dăm seama că motorul succesului îl reprezintă Oana, Papi cu Bianca și cuplul Adela-Dan căruia ie-am crescut importanța în scenariu… E drept că Papi – actor cu talent abundent- n-a mai primit rolurile de protagonist pe care le merita, după un timp…Ideea că personajul negativ e mai generos pentru un actor se bazează pe un spectaculos aparent. Totul depinde de interpret și mai ales de rețeaua de interese și conflicte pe care le determină în acțiunea filmului. Astfel se întâmplă ca unul din personaje sa devină cheia de boltă pe care se sprijină construcția serialului mai ales dacă actorul performează ..în „Lacrimi de iubire„ totul se va relaționa cu personajul lui Bebe Cotimanis magnatul Grigore Varlam, în NI maestra de ceremonii a fost Andreea Damaschin, admirabil jucată de Oana. Oana cea de atunci…
Cât de mult cântăreau la edificarea succesului și alți profesioniști… De exemplu Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică a făcut o bijuterie din rolul avocatului…deși deranja pe unii care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud….Abia la „Îngerașii„ au reușit, după retragerea mea, să-l scoată din film fără nicio justificare. ..Că așa e în tenis…În fine să nu o uit pe minunata Tora Vasilescu, prestația de excepție a lui Papaiani, pe Anca Pandrea, apoi mai tinerii Ana Maria Moldovan, Cristina Cioran, Geo Dobre, Adrian Ștefan, Dorian Boguță, Mirela Oprișor …Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR….ne mai vedeam în familie – la regretatul Cezar Tabarcea…de altfel și cu Ducu Darie lucrasem la „Abramacabra„… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate…atunci chiar am avut îndrăzneala să mă strecor, într-un sacou de cașmir roșu, printre figuranții de la ceremonia filmată la primăria din Banu Manta…dar n-a fost să fie. Iura a avut probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol… La neprofesioniști o remarcă pentru Lili Sandu ….ca și în cazul lui Augustin Viziru la LDI dacă primești un rol scris pe măsură iese bine și chiar începi să te crezi actor! Așa și cu Lili Sandu, după prestația pe o partitură care i se potrivea au distribuit-o în „Păcatele Evei„  și necazul e că deja se credea actriță! În schimb Oana a avut noroc să primească doar ce i se potrivea, au fost doar două roluri din păcate și au însemnat cât o carieră…Exista un anume ton de seriozitate și respect pentru meserie pe care actorii profesioniști nu-l abandonează niciodată, cum ne-a dovedit în scurta ei vizită, Gabriela Spanic. Micuțul rol pe care i l-am improvizat și explicat în timp ce i se făcea coafura a fost pretextul unei evoluții scurte dar sclipitoare.
Echipa de peste 100 de oameni s-a constituit și a funcționat minunat…cei care n-au rezistat au lăsat locul altora mai perseverenți…i-am admirat pentru munca lor eu care la 60 de ani semnam un serial de 100 de episoade dar lucrasem o veșnicie în televiziune și știam cu ce se mănâncă meseria. Brenda Petre a demarat producția preluată de Alex Cseh…Iura Luncașu, care se antrenase tot cu mine la „Căsătorie de probă„ a devenit prim regizor, Bebe Cojocaru la imagine,.Gabi Florea electricianul-actor cu care lucrasem si in TVR, Oana Radu scenografia , Florian Sever muzica, Monica Popa asistent regie ca și Radu Ilie, Ion Ion regia de montaj, Elena Radu script-supervisor, Radu Mada stilist costume , Alex Cseh producător , Mihai Mitici montaj, Sorina Ungureanu ca script editor …sunt doar câteva nume de colaboratori cărora le mulțumesc..
Filmările au mers într-un ritm alert…nu aveam timp dar la unele am asistat cum ar fi scena oglinzii pe care Oana a rezolvat-o perfect, secvențele de la bar – filmate la Clubul Office…apoi apariția Gabrielei Spanic…Fenomenul ”caravanei” care a continuat și la serialul următor, ”Lacrimi de iubire” a însemnat un contact nemijlocit cu publicul cum nu mai existase. La început îmi aminteam de succesul Abracadabra…prima ieșire a Magicianului și asistenților săi în Parcul Herăstrău a declanșat o aglomerație de fani încât, uimit, am urcat în biroul directorului general de atunci, Răzvan Teodorescu, să-i arăt „minunea” . Era o mini-revoluție…Forumurile pline arătau că telenovela nu e nici pe departe destinată femeilor cu oarece vârstă și educație puțină…din păcate denumirea s-a banalizat prin utilizarea excesivă pentru tot felul de istorioare mondene și nu mai contează că publicul, mai ales cel tânăr, are o sete de valori reale mereu nesatisfăcută iar faptul că i se oferă distracții ieftine și prostioare tabloidizate nu-l satisface.
Finalul „caravanelor” a fost o întâlnire cu publicul la București în Piața Constituției unde am avut misiunea de a conduce pe scenă 3 viitoare prezențe în serialul care urma, Nicoleta Luciu, Nicole Gheorghiu, Mihaela Bărluțiu….niciuna n-a dezamăgit…
Sigur, la o asemenea producțíe de dimensiuni mari nu puteau fi toțí mulțúmițí, am avut și eu destule nemulțumiri dar ce mai contează? De pildă controversa cu genericul. Când ne-am întors din America și am vazut primele episoade din “Numai iubirea” am observat că genericul de început nu cuprindea numele principalilor autori. Petre Năstase, mi se pare, făcuse un clip pe melodia lui Pepe. Echipa era trecută pe lista finală care, de obicei, nu se urmărește, uneori, la reluare, din criză de timp, se taie genericul de final …o dăm anonimă! Ceea ce e cel puțin o lipsă de respect pentru propria producție .. Persoane din anturajul Ruxandrei nu prea mă agreau deși nu eram o amenințare pentru nimeni, nu doream să parvin sau să mai ocup funcții. Sau..era aceiași concepție despre scenariști ca în cazul unor fani, un puștan întrebându-mă în direct la “De 3 ori femeie” de ce nu sunt cuiere în casa Bratu…el crezând că scenarist și scenograf e tot una…iar altcineva socotea că replicile actorilor sunt scrise de ei înșiși. De data asta am protestat și, în compensație, Ruxandra a dispus să se treacă pe genericul de început care și așa se termina în coadă de pește numele principalilor autori, scenariu, regie ,producători. Ar fi meritat și alții…Oricum, de atunci telenovelele românești au beneficiat de generice corecte… E nevoie de puțin respect pentru creație…
Un loc aparte, în prima telenovelă românească s-a acordat unor tradiții și ritualuri creștine care apăreau întâia oară pe ecran, rugăciuni, obiceiurile de Crăciun și Paște, slujba de logodnă Dan – Adela care a fost reală, logodna personajelor fiind dublată de logodna actorilor, slujba nunții cu preoți adevărați în biserica Sf Spiridon…atunci eram deja cu gândul la viitoarea telenovelă și ne-am retras cu Ruxandra să ascultăm propunerea muzicală pentru LDI…
Fenomen sau nu „Numai Iubirea” poate fi revăzut –și slavă Domnului s-a tot reluat- chiar după zece ani, rezistă timpului și asta mă bucură. În Polonia și Slovacia s-au făcut remake-uri. Dar, cum spuneam, denumirea de telenovelă s-a deteriorat, se acordă acum oricărei certe mai contondente, din motive de amor sau nu, divorțurilor mondene, zăpăcelilor politice etc. Apariția in viața de zi cu zi a unor scene violente, scandalul și bătaia poartă eticheta de „telenovelă”, socotită un spectacol pentru telespectatorul semianalfabet. Desigur, restul exhibițiilor de pe micul ecran sunt cultură!? Nu am ocolit ba dimpotrivă am folosit situații tipice melodramei romantice pe care le-am întors, de pildă falsa graviditate. De câte ori în filme femeile n-au abuzat de o sarcină inventată ca argument pentru capturarea bărbatului prin căsnicie…Am folosit tema dar am spulberat-o repede cu ajutorul unui accident care a dovedit impostura. Mult m-a preocupat finalul. De obicei femeia „cea rea” luptă până la ultima picătură de energie, distruge, omoară, devine un monstru paranoic care sfârșește prin a fi omorâtă la rândul ei ceea ce transformă personajul într-un evadat al spitalului de nebuni înainte de a primi un glonț izbăvitor. Nu-mi pot alunga din amintiri imaginea Gabrielei Spanic, cu care am colaborat mai târziu, o femeie delicată și generoasă trăgând cu pistolul, cu pușca, cu mitraliera în finalul unei telenovele oarecare, era o rezolvare paroxistică pe care m-am străduit s-o evit. Mi s-a părut mai potrivit ca „vinovata” să își asume înfrângerea…iar imaginea Oanei Zăvoranu/Andreea Damaschin întorcându-se acasă la țară prin noroaie, cu copilul nedorit în burtă e o pedeapsă nu o iertare…
Această primă telenovelă românească mă interesează și astăzi mai mult prin ceea ce s-ar putea întâmpla după ce pe micul ecran a apărut cuvântul „sfârșit”. De fapt cele mai multe telenovele au happy end, se încheie cu fericita căsătorie a protagoniștilor, eventual cu o naștere…”și au trăit până la adânci bătrâneți etc…..” Oare așa se întâmplă în realitate, oare căsătoria e un sfârșit sau un început…nu cumva e mai interesant ce se petrece după sărutul și jurământul din final? Scriind mai târziu “Lacrimi de iubire” am încheiat cu un bad-end, cu o despărțire între cei doi protagoniști, Alexandra și Andrei. A fost mare tevatură, fanii dezamăgiți, postări pline de indignare pe forumuri. Desigur trebuia să-mi răscumpăr păcatele cu un epilog, dezvoltat în romanul LDI și filmul pentru marele ecran unde dragostea învinge și cei răi sunt pedepsiți, cum nu se prea întâmplă în viață…dar finalul serialului a rămas. Revenind la „Numai iubirea” am dreptul să mă întreb ce se întâmplă mai târziu cu eroii? Ana și Dan vor fi fericiți după căsătorie și nașterea pruncului, micuța Bianca va căpăta mama pe care și-a dorit-o, Alina și Victor vor rămâne un cuplu, Andreea își va reveni și își va schimba mentalitatea, etc? Fiecare își poate construi povestea lui. Și eu am o variantă pe care am încercat să o transform într-o carte…după zece ani, o variantă poate neașteptată. Eu voi continua să cred în nevoia de poveste, convins că publicul are nevoie de serial românesc. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Din păcate asistăm la o retragere de pe micul ecran a serialelor dramatice în favoarea unor sitcomuri sau povești muzicale, rămânând mai mult unele false reality-showuri fara miez să facă față abundenței de producții turcești, coreene sau latino-americane. Dar să fim optimiști, nevoia de poveste, de ficțiune autohtonă e aceiași la adolescenți ca și la maturi și ea nu poate fi hrănită la infinit cu surogate.

Povestea mea la ProTV

Pe 5 martie 1996 “Super Abracadabra” a debutat la Protv…emisiunea 259 din 25 februarie 2001 avea să fie ultima! Din aprilie Marian Râlea avea sa treacă pe scena Teatrului Național pentru Copiii organizat de TNB condus de Dinu Săraru și fundația Abracadabra. Echipa avea să se destrame…doar Mihaela Dima a rămas, se pare, lângă el. O inițiativă bună dar fără mare viitor, din păcate. Noroc că Marian e un actor dotat, scena și filmul îl vor folosi din plin, dar dragostea dintâi rămâne…Am fost scenarist al programului “Abracadabra”de la începuturile sale /cu o scurtă perioadă când am semnat cu pseudonimul Ioan Munteanu/…am avut o avalanșă de povești și cântece/compozitorul nostru principal fiind Virgil Popescu/ ,pentru că showul era săptămânal. Să amintesc câteva: Dosarele Abra-serie de 12 episoade,Desființați etajul 2-8 ep.,Răzbunarea lui Peter Pan- 5 episoade,Cui i-e frică de întuneric? -17 episoade , adaptări ale unor povești clasice ca Greuceanu, Cenușăreasa,Jack și fasolea fermecată, Robin Hood, Robinson Crusoe…Au mai fost: Poveștile lui Moș Ene -4, Poveștile Magicianului- 4, emisiunile speciale de sărbători sau ”Abramacabra” /1999 în regia lui Ducu Darie/ ,Familia Fulger, Singură la tata-2 episoade. De mare succes s-au bucurat Vânătoarea de vrăjitoare – 9 episoade, Bebel cel urâțel -10 ep.,Visul unei nopți de toamnă – Premiul Mediafest 1997. Au fost lansate 51 de cântece pentru copiii,majoritatea compuse de Virgil Popescu și câteva de Ștefan Elefteriu, Adrian Pleșca, Cristi Sandu. S-au editat casete audio,albume….Un proiect interesant a fost ”Povești magice” -19 episoade, difuzate zilnic la ProTv. Marian Râlea oferea săptămânal o poveste/de ex. Fata moșului și fata babei, Albă ca zăpada,Sarea în bucate etc.etc. interpretând zilnic unul din personajele poveștii care relata propria sa versiune a faptelor! Sâmbăta se reluau toate cele 5 variante anterioare. ”Peștișorul de aur” și ”Spaima zmeilor”au fost ulterior incluse într-o cărticică publicată de editura Nemira. Am mai avut și ”Jocuri magice” care propunea copiilor să dezlege mici enigma prezentate de Magician în fiecare dimineață urmând ca dezlegarea să se dea după amiază când se ofereau și premii. O mulțime de inițiative la care am contribuit și de care îmi amintesc cu mandrie.. La Protv Abracadabra s-a încheiat în 2001.Piața media se schimbase, apăruseră canale noi,  publicul era mai pretențios, elaborarea se cerea mai pretențioasă. Totuși se prefera cumpărarea de formate și nu creativitatea, se evolua spre alt gen de emisiuni. Dar fără îndoială, conștient sau nu, publicul foarte tânăr, mai ales cei de 10-12 ani, teenagerii, era neglijat. Când în 2006 am făcut un turneu prin țară pentru lansarea romanului ”Lacrimi de iubire”am descoperit că mulți dintre fani erau copiii, de pe la 8 la 13-14 ani. Câțiva din cei care se îmbulziseră cu un an înainte la întâlnirile cu protagoniștii din ”Numai iubirea”, tot un serial care nu era destinat acestor vârste.
Pe mine mă aștepta ca scenarist o nouă carieră pe care nu mi-o bănuiam…Câți ani i-am petrecut scriind povești și seriale pentru copiii? Era timpul să mă…maturizez. Dar n-a fost ușor iar singura care mi-a oferit un sprijin total a fost Ruxandra Ion, mai târziu aveam să mă revanșez contribuind la succesul primelor telenovele românești. Am început în 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” și a fost urmat de “Dădacă la 2+1” în 2003 apoi două sezoane cu un sitcom mai lung și mai elaborat, ”Căsătorie de probă”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision. Nu văd de ce aș omite din amintirile mele bucuria de a vedea actori ca Alexandru Papadopol și Mirela Oprișor alăturându-se proiectului dar și mirarea că mi se cere să imit nu știu ce mini-sitcom franțuzesc, Mona Segall –care era directoarea Mediavision- dovedind de pe atunci apetența pentru import de idei. Am luat acasă „modelul„ și l-am văzut alături de soția mea, ideea de a folosi doar două personaje era incitantă chiar și formatul de a se filma totul dintr-un cadru –ceea ce ducea la franțuji la o ciudată filmare în baie unde cineva își făcea nevoile- dar conținutul trebuia să ne aparțină. Așa că am scris ceea ce m-a dus mintea, am trimis scenariile spre aprobare, am acceptat chiar și sugestiile regizorului dar…văzând filmul acasă, după primul episod, am descoperit că nimic din ceea ce vedeam nu-mi aparținea? Ce se întâmplase mi-a explicat Ruxandra după ce am reclamat situația…regizorul cu pricina, Radu Dragomir, luase inițiativa de a înlătura scenariile mele și a pune pe altcineva să scrie, lăsând-o și pe Ruxandra în fața faptului împlinit. Sigur, lucrurile au revenit repede la normal dar întâmplarea mi-a dat de gândit, prea des acordăm încredere unor indivizi care se dovedesc ulterior lipsiți de caracter…E drept, la celelalte sitcomuri am început să colaborez cu Iura Luncașu…O altă mirare a fost dispariția de pe ecran, după prima serie, a Mirelei Oprișor, o actriță excelentă pe care am regăsit-o cu plăcere într-o secvență superbă din filmul nostru ”Lacrimi de iubire”. N-am explicații, n-am investigat misterul, cert e că a apărut Cristina Cioran, „dădaca” și am lucrat pentru ea multe episoade. În fapt „2+2„ a avut 75 episoade și n-am să  uit nici de Marius Maftei, producător dar mai ales de Bebe Cojocaru, directorul de imagine. Pe Bebe l-am cunoscut în 1998 când mi-a fost recomandat ca un profesionist și l-aș fi angajat în TVR dar eram pe picior de plecare așa că l-am recomendat Ruxandrei și așa am colaborat și eu cu el la ”Abracadabra”, la sitcomuri, la seriale…”Dădaca…„ a avut tot 75 de episoade iar ”Căsătoria de probă” i-a adus în distribuție și pe Rodica Popescu Bitănescu, Valentin Uritescu, Pavel Bartoș, Livia Taloi –care s-a alăturat ulterior echipei „trăzniților”. În fine la a doua serie au apărut ca noutăți Daniela Nane, Vitali Bichir, Ingrid Bișu, am început colaborarea cu Iura Luncașu, a apărut și Dorian Boguță, un actor foarte bun căruia regret că nu i-am scris roluri pe măsură…

Era momentul să apară o încercare mai curajoasă, un serial românesc de largă respirație, prima telenovelă românească. În perioada de tatonări mi s-a cerut să adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele două lumi sunt atât de diferite! Se încercase la altă televiziune adaptarea unui serial strain, ”În familie”, fără mare succes și poate asta speriase dar până la urmă curajul a triumfat la AcasaTv și am scris ‘Numai iubirea”. La început a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru mulți. Regizorul Iura Luncașu debutase în meserie la ’Căsătorie de probă”. Adela Popescu era o elevă de 18 ani – îmi amintesc că dădea bacalaureatul când se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagoniștilor…De altfel Adela, ca și Dan Bordeianu, actor talentat, s-au impus prin probele filmate la casting și au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat să le dezvolt partiturile. Oana Zăvoranu a aparut și s-a impus ca o certitudine când practic rolul Deei rămăsese de izbeliște. Proba ei i-a convins pe toți după ce se încercaseră multe variante, inclusiv Corina Danilă. Până la urmă Corinei, care era angajata casei și insista să joace, i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu soțía la mare când s-a definitivat distribuția ăi titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbări drastice în scenariu. Ana era inițial învățatoare, o tânară de vreo 20 de ani neștiutoare în ale dragostei…acum am făcut-o profă de engleză cu ceva trecut amoros! Un compromis care, spre norocul tuturor, n-a dezechilibrat balanța mai ales că strălucirea în joc a Oanei, a cuplului Adela-Dan, a lui Papi erau atuuri suficiente. Deși s-a achitat corect de rol și s-a asociat la succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodată multumiță , simțindu-se eclipsată de impactul  personajului Oanei Zăvoranu. Desigur,vina era a scenaristului. O recunosc, e vina mea, am acceptat compromisul și nu era pentru prima sau ultima dată.

Încă un lucru important. Deși nu părea Adrian Sârbu a vegheat în permanență la realizarea serialului iar la întâlnirea pe care a avut-o cu echipa am avut prilejul să constat viziunea lui, îndrăzneala de a privi spre cotelê înalte de calitate pe care noi parcă ne temeam să le vedem. Oricâte necazuri ar avea acum și oricâte reproșuri i s-ar face astăzi Sârbu rămâne un mare om de televiziune fără de care peisajul media de acum ar fi foarte sărac…
În octombrie 2004 eram cu soția la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu soția lui Anne și primeam pe mail știri…sâmbată 2 octombrie a fost premiera și ratingul era neașteptat de mare 9,5 cu vârfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei în noua casă unde locuiesc și astăzi ne-am întors în România, aflasem că ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9…Bănuiam că avântul luat va cere dezvoltări deosebite, inițial “Numai iubirea” ar fi trebuit să aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus că merită să încercăm 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta mașină de PR a trustului Media Pro își făcea din plin datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educație sumară sau pensionare, cum se vehicula cu superioritate falsă despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenți, tineri cu diferite studii si profesii? Întregi generatii, de la 13 ani în sus, nu-si găsiseră programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de ficțiune, de producție autohtonă. Și nu era ușor de făcut, costa bani și cerea profesioniști. …Pe atunci se instalase o mentalitate elitistă după care genul ‘romance” era de disprețuit iar actorii care acceptau roluri aici o făceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se lăudau ca au refuzat oferte – deși nu li se facuseră niciodată. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuți’ ca Adela sau Dan în topurile actorilor români era socotită o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate și s-a impus.

Un serial de 100-200 de episoade nu este o glumă nici o improvizație . Tot mai multe nume mari ale scenei și filmului românesc ni se alăturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea și Gh. Visu. Îmi amintesc de începuturi, de seriozitatea și maturitatea Oanei Zăvoranu care rezolva neașteptat de bine scene dificile, de respectul cu care îmi cerea “dom’Patriche, îmi dați voie să bag ceva texte de la mine?” și acceptam, așa cum îi lăsam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatețea să-mi arate uneori în ciornă ce modificări își propunea] pentru că unii actori căutau să adapteze personajul modului lor de exprimare. Alții puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu excepția lui Bartoș care juca toate rolurile in acelasi stil. Îi stă mai bine ca prezentator cu cască în urechi…Dar să ne gândim că un serial presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri în special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tânar și valoros, adesea nemulțumit de scenarii dar prefera să critice și să schimbe pe la spate, fără să încerce o discuție cu cărțile pe masă…Oana a făcut rolul vieții, a fost un atu pentru film, prestația ei fiind ușor ținută în loc de interdicția caraghioasă dată de Pepe de a nu se săruta cu alții!! După primul episod unde Oana s-a cam giugiulit în pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [și la ce i-a folosit?] …Din păcate Oana n-a confirmat, viața ei luând alte întorsături. În schimb cu Adela a fost un noroc că între ea și Bordeianu s-a născut prima ei dragoste…relația lor a făcut bine serialului și celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai târziu, că nu e persoana multor relații amoroase…cât despre talentul ei nativ sper că s-au lămurit toți detractorii.
Și Nicoleta Luciu a depășit emotiile debutului. N-am întâlnit femeie mai bine crescută și mai serioasă ca Nicoleta…Frumusețea ei naturală, prezențele prin Playboy, ușurința cu care poza în ipostaze sexy te făceau să o crezi o ființă ușuratică, până o cunoșteai. Am admirat străduința ei de a învăța, de a performa, păstrându-și firea așezată și politicoasă…o politețe dusă până la a se adresa cu vechiul “sărut mâna”unor oameni mult mai în vârstă, eu și soția mea…După ce filmase, cu totală naturalețe, o scenă de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamăgire pentru mine] , ieșind din pat doar în slip…
”Lacrimi de iubire” a avut și urmări..un film și un roman. Mai fusesem îndemnat să scriu un roman și înainte dar nu mi-am putut gospodări timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere și nu le aveam. Totuși, în anii dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vară” din care am folosit din plin personaje și situații în primele mele 2 telenovele. Cât despre film…a fost destul de banal, excepție fiind câteva prestații savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase și Elvira Deatcu, Mirela Oprisor , Papadopol ….Și totuși am trăit o premieră…am pășit prima dată pe covorul roșu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afară” am coborât cu soția pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine făcea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist și pentru “Păcatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara, un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade..Nemultumiți, după ce au renunțat la d-ra Cara, Ruxandra și Andrei Boncea m-au chemat ca să salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate și am căutat solutii… am propus linii noi de acțiune dar scenariul propriu zis l-au scris, cu îndrumarea mea, Sorina Ungureanu și Maria Marinescu.
Următorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…în ciuda unor interpreți de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in neființă puțin după încheierea filmărilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora și Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar în “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutată de colo colo în grila postului, obicei care pe mine mă stresează, dă senzația că programatorii se sabotează singuri. Un serial iși familiarizează publicul tocmai prin constanța difuzării, mutarea nu aduce de obicei creșteri de audiență și, în plus, un lucru început prost sfârșește și mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Răileanu, o puștoaică expresivă și frumoasă, pe care mulți o asemănau cu Romy Schneider și Adrian Ștefan, care excelase dar în plan secund în NI și LDI nu au putut face pasul în față .Se întâmplă des în meseria asta…e greu să ai mereu protagoniști care să atingă stacheta de sus…

Pentru cei interesați de amintirile mele am să postez o versiune revizuită a poveștilor ”Numai iubirea” și ”Îngerașii”, am să-mi pregătesc amintirile de la ”Lacrimi de iubire” de la difuzarea căruia se împlinesc zece ani….și am să mă străduiesc să scriu ceva despre ”Daria…” mai ales că l-am revăzut acum și mi s-a părut că rezistă!

Ce mai fac actorii nostri?

Insuccesul evident al ProTV cu ”Lecții de viață” repune în discuție nu doar firava tratare a poveștilor pentru micul ecran ci mai ales folosirea actorilor. Interpreții – că actori nu pot fi numiți- sunt folosiți în reality-showuri sub pretextul că seamănă mai bine cu ”omul de pe stradă”, într-un demers de neorealism târziu. Sigur că nu noi am inventat asta, castingul cu amatori s-a mai folosit în film sau Tv dar n-a rezistat decât ca excepție. Dacă publicul ar fi adoptat sistemul, pe scară largă, actorii profesioniști ar fi fost măturați și în loc de Julia Roberts sau Al Pacino i-am fi văzut pe Jane Doe și John Doe, cu avantajul că aceștia din urmă ar fi mai ieftini. Avantaj pentru producători, desigur. Dacă totul se rezumă la bani atunci putem pune punct discuției. După mine, dacă pui capăt unei activități care pe lângă belele are și clare realizări trebuie neapărat să așezi ceva în loc. Și ProTv după ce a închis ”fabrica de seriale” românești a pus în loc producțiile turcești. Evident turcii au bani și produc, marfa lor fiind prezentă pe multe televiziuni și e la modă, până și prin reviste au început să apară poveștile despre starurile turcești și cine vrea află că actrița Wilma Elles e însărcinată! Bravo ei, vai nouă! O să-mi spuneți că se mai produce ”Las Fierbinți”, cât despre ”Trăsniții” luați-i dvs. acasă. Dar actorii noștri ce mai fac, v-ați întrebat? Unii mai apar pe micul ecran ca prezentatori, membri în jurii, concurenți în reality-uri alături de mari vedete ca Vica nu știu cum, fostă amantă, Larisa nu știu cum fostă soție de celebritate sau mai ales Alina Plugaru, fostă vedetă porno. Îi mai vedeți prin reclame. Aflați despre ei că trăiesc, au proiecte, joacă mai mult sau mai puțin pe scenă, cântă…Am avut norocul să-i văd pe viu, mult prea de mult, pe un George Vraca, Birlic, Giugaru, Calboreanu, Costache Antoniu și alte nume mari cu care aș putea umple pagini întregi, am avut șansa să colaborez cu Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Florin Piersic…cu toții avem norocul că există filme, și nu puține, care au păstrat pentru posteritate memoria unor asemenea interpreți. Dar generațiile de actori care sunt acum în plină putere creatoare ce șansă au să nu rămână ascunși publicului de azi și de mâine? Să fiu mai concret. Bebe Cotimanis, un mare actor care s-a împlinit pe scena de teatru dar s-a făcut larg cunoscut prin câteva compoziții de excepție în seriale Tv o să rămână pe veci cu acele filme de arhivă care, oricât se reiau, rămân fixate în trecut? Că doar n-o să facă epocă în rolul de jurat așezat alături de Mihaela Rădulescu /pe care,în treacăt fie spus, unii se încăpățânează s-o numească divă deși singura noastră divă adevărată este Angela Gheorghiu. Dar atunci de ce te miri că orice cântăreț, nici măcar manelist, e socotit vedetă…./ Sau Alexandru Papadopol, din generația mai tânără, un actor care și-a dat măsura în film ca și în seriale/rolul făcut de el în ”Daria, iubirea mea” fiind excepțional!/, e sortit să rămână o prezență obscură prin reclame? Nu mai vorbesc despre tinerii care, încercând parfumul meseriei cu destul succes, gen Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Vicky Răileanu, Răzvan Fodor etc. au ajuns să-și caute alte preocupări în lipsa de oferte actuală. Desigur actori de teatru ca Elvira Deatcu, Dan Bordeianu, Gelu Nițu  își văd mai departe de meserie chiar dacă strălucirea de pe ecran s-a stins iar Carmen Tănase are mai mult timp să dedice pasiunii ei principale, cățeii. Octav Strunilă se mai zbate, și bine face, încercând să fie și scenarist și actor și regizor dar cu sprijin firav. Cât despre șansa pe care ar oferi-o micul ecran, în special serialul, descoperirii și încurajării de noi talente să nu mai vorbim.

Un timp Acasa…

Am scris multi ani  povesti si seriale pentru copiii dar era timpul sa ma…maturizez. Am inceput in 2002 cu un mini-sitcom. Se numea “2+2” si a fost urmat de “Dadaca la 2+1” in 2003 apoi doua sezoane cu un sitcom mai lung si mai elaborat, ”Casatorie de proba”….toate produse de Carmen Bunea pentru Mediavision, la randul lui condus de Mona Segal..  Era momentul sa apara o incercare mai curajoasa, un serial romanesc de mai larga respiratie, prima telenovela romaneasca. In perioada de tatonari mi s-a cerut sa adaptez scenariul unui serial din Venezuela, era practic imposibil, cele doua lumi erau atat de diferite! Se incercase la alta televiziune adaptarea unui serial strain, ”In familie”, fara mare succes si poate asta speriase dar pana la urma curajul a triumfat la AcasaTv si am scris ‘Numai iubirea”. La inceput a fost castingul…tot ce se facea era nou pentru multi. Regizorul Iura Luncasu debutase in meserie la ’Casatorie de proba”. Adela Popescu era o eleva de 17 sal 18 ani – imi amintesc ca dadea bacalaureatul cand se filma la biserica Sf Spiridon nunta protagonistilor…De altfel Adela, ca si Dan Bordeianu, actor bun, cu carisma, s-au impus prin probele filmate la casting si au devenit vedete ale serialului iar succesul lor m-a obligat sa le dezvolt partiturile. Oana Zavoranu a aparut si s-a impus ca o certitudine cand practic rolul Deei ramasese de izbeliste. Proba ei i-a convins pe toti dupa ce se incercasera multe variante, inclusiv Corina Danila. Pana la urma Corinei i-a revenit rolul “fetei bune”, Ana. Eram cu sotía la mare cand s-a definitivat distributia si titularizarea Corinei despre care am aflat la telefon cerea schimbari in scenariu. Ana era initial invatatoare, o tanara de vreo 20 de ani nestiutoare in ale dragostei…acum am facut-o profa de engleza cu ceva trecut amoros! Totusi, desi s-a achitat bine de rol si s-a bucurat de succesul imens al proiectului Corina n-a fost niciodata multumita , simtindu-se eclipsata de stralucirea personajului Oanei Zavoranu. Desigur,vina era a scenaristului.

In octombrie 2004 eram cu sotia la Las Vegas unde locuia fiul nostru cu sotia lui Anne Louise si primeam pe mail stiri…sambata 2 octombrie a fost premiera si ratingul era neasteptat de mare 9,5 cu virfuri de 11,`12… Dupa ce am asistat la mutarea familiei in noua casa unde locuiesc si astazi ne-am intors in Romania, aflasem ca ratingul din prime-time, pentru vineri 29 ora 20 fusese de 10 cu varfuri de 13…Era abia episodul 9… Initial “Numai iubirea” ar fi trebuit sa aiba cam 50-60 de episoade dar Ruxandra mi-a spus ca merita sa incercam 100 episoade, m-am pus pe scris…filmul mergea iar excelenta masina de PR a trustului Media Pro isi facea datoria… …De ce se entuziasma publicul, format nu din femei cu educatie sumara sau pensionare…cum se vehicula cu superioritate falsa despre publicul telenovelelor ci mai ales din adolescenti, tineri cu diferite studii si profesii? Intregi generatii, de la 13 ani in sus, nu-si gasisera pana acum programele tv potrivite, dar mai ales era o foame de fictiune, de productie romaneasca. Si nu era usor de facut, costa bani si cerea profesionisti. …Imi amintesc de seriozitatea si maturitatea Oanei Zavoranu care rezolva neasteptat de bine scene grele, de respectul cu care imi cerea “dom’Patriche, imi dati voie sa bag ceva texte de la mine?” si acceptam, asa cum ii lasam pe Tora, pe Vlad Radescu, pe Papaiani sau, la “Lacrimi” pe Bebe Cotimanis [care avea delicatetea sa-mi arate in ciorna ce modificari propunea] pentru ca unii actori cautau sa adapteze personajul modului lor de exprimare. Altii nu-mi cereau voie, puneau de la ei la bunul plac…nu m-a deranjat nimeni, cu exceptia lui Bartos , etern Sancho Panza, care juca toate rolurile in acelasi stil ceea ce insemna cabotinism. Ii sta mai bine ca prezentator cu casca in urechi…Dar sa ne gandim ca un serial ca acesta presupunea cam 3000-3500 de pagini scrise ..dialoguri in special…Un caz aparte a fost Bordeianu, actor tanar si valoros, adesea nemultumit de scenarii dar prefera sa critice si sa schimbe pe la spate, fara sa incerce o discutie cu cartile pe masa…Oana a facut rolul vietii, a fost un atu pentru film, prestatia ei fiind usor tinuta in loc de interdictia data de Pepe de a nu se saruta cu altii!! Dupa primul episod unde Oana s-a cam giugiulit in pat cu Papi omul a devenit deplasat de gelos [si la ce i-a folosit?] …In schimb cu Adela a fost un noroc ca intre ea si Bordeianu s-a nascut “prima dragoste”…relatia lor a facut bine serialului si celui viitor, a adus un plus de autenticitate. Iar Adela a dovedit, mai tarziu, ca nu e persoana multor relatii amoroase…cat despre talentul ei nativ sper ca s-au lamurit toti detractorii.Pe atunci se instalase o mentalitate elitista dupa care genul ‘romance” era de dispretuit iar actorii care acceptau roluri aici o faceau doar pentru bani. Unii chiar- nume mari- se laudau ca au refuzat oferte – desi nu li se facusera niciodata. Nominalizarea unor tineri ‘necunoscuti’ca Adela sau Dan in topurile actorilor romani era socotita o blasfemie dar publicul avea ca de obicei dreptate si s-a impus. Un serial de 100-200 de episoade nu este o gluma nici o improvizatie . Tot mai multe nume mari ale scenei si filmului romanesc ni se alaturau, de la Florin Piersic, Papaiani, Tora Vasilescu la Adrian Pintea sau Bebe Cotimanis, Carmen Tanase, Rodica Negrea si Gh. Visu. Moda reality-show-urilor in care se improvizeaza cu amatori sau actori necunoscuti intamplari din viata cotidiana neaparat bazate pe scandal verbal si violenta gratuita, programe ieftine si mai lesne de facut decat un serial de fictiune in toata regula inca nu venise. E drept, si noi aveam adesea amatori cum e Gabi Florea, dar de mare expresie! Ca si Augustin Viziru cu o prestatie mult peste cea a fratelui…
Si Nicoleta Luciu a depasit emotiile debutului. N-am intalnit femeie mai bine crescuta si mai serioasa ca Nicoleta…Frumusetea ei naturala, prezentele prin Playboy, usurinta cu care poza in ipostaze sexy te faceau sa o crezi o fiinta usuratica, pana o cunosteai. Am admirat straduinta ei de a invata, de a performa, pastrandu-si firea asezata si politicoasa…o politete dusa pana la a se adresa cu depasitul “sarut mana”unor oameni mult mai in varsta, eu si sotia mea…Dupa ce filmase, cu totala naturalete, o scena de amor cu Lucian Viziru [o mare dezamagire pentru mine] , iesind din pat doar in slip…
”Lacrimi de iubire” a avut si urmari..un film si un roman. Mai fusesem indemnat sa scriu un roman si inainte dar nu mi-am putut gospodari timpul, mi-ar fi trebuit cam 3 luni libere si nu le aveam.Totusi, in anii mai usori dinainte de “NI” scrisesem un roman pe care nu l-am mai publicat, ”Ploaia de vara’ din care am folosit din plin personaje si situatii in primele mele 2 telenovele. Cat despre film…a fost destul de banal, exceptie fiind cateva prestatii savuroase – Bebe Cotimanis, Carmen Tanase si Elvira Deatcu, Mirela Oprisor intr-o secventa micuta, Papadopol ….Si totusi am trait o premiera…am pasit prima data pe covorul rosu…Cu ocazia unui An Nou petrecut “afara” am pasit cu sotia pe covorul rosu al Festivalului de la Cannes, era un moft de turist dar pentru mine facea parte dintr-un vis, cel al criticului de film devenit autor..
Pe diferite situri sunt creditat ca scenarist si pentru “Pacatele Evei”, 2005. .De fapt scenariul scris de Veronica A.Cara,un psiholog-scriitor nu rezistase decat cateva episoade. Vreo 10..Nemultumiti, dupa ce au renuntat la d-ra Cara, Ruxandra si Andrei Boncea m-au chemat atunci ca sa salvam serialul, altfel trebuia retras. Am citit scenariile episoadelor deja difuzate si am cautat solutii…mai intai am vrut sa omor unul din gemeni , apoi l-am bagat in spital, am propus linii noi de actiune dar scenariul propriu zis l-au scris, uneori cu sfaturile mele,Sorina Ungureanu, astazi cea mai buna scenarista in domeniu si Maria Marinescu.
Urmatorul meu serial [110 episoade] “Daria,iubirea mea” n-a avut succesul pe care i l-am dorit…in ciuda unor interpreti de exceptie: Adrian Pintea –care a trecut in nefiinta putin dupa incheierea filmarilor- Elvira Deatcu, Bebe Cotimanis, Papadopol, Andreea Bibiri, Tora si Papaiani, Vladimir Gaitan… Dar in “linia a doua”nu e prea comod…”Daria” a fost mutata de colo colo in schema postului, obicei care pe mine ma streseaza, imi da senzatia ca programatorii se saboteaza singuri. Un serial isi familiarizeaza publicul tocmai prin constanta difuzarii, mutarea nu aduce de obicei cresteri de audienta si, in plus, un lucru inceput prost sfarseste si mai prost, cum a spus Murphy. Victoria Raileanu, o timisoreanca expresiva si frumoasa, pe care multi o asemanau cu Romy Schneider si Adrian Stefan, care excelase dar in plan secund in NI si LDI nu au putut face pasul in fata .Se intampla des in meseria asta…e greu sa ai protagonisti care sa atinga stacheta de sus… Vazut a doua oara serialul nu pare deloc rau, mai ales datorita prestatiei actorilor dar si viziunii regizorale diferite. Orice s-ar spune, Iura Luncasu avea o formatie de actor, vedea ecranul ca o scena, cauta tot felul de solutii ca personajele sa se ocupe cu ceva, ii catara pe scaune, ii punea sa se tarasca pe jos, sa arunce cu portocale si cate si mai cate. Mi se parea mai cinematografica viziunea de acum a lui Alex Fotea care insista pe expresia figurilor…
“Ingerasii” trebuia sa fie o comedie romantica ..Difuzat din toamna lui 2008 la ora 19,30-ora care s-a dovedit bine aleasa pentru acest gen- “Ingerasii” a insemnat pentru mine placerea de a scrie un serial agreabil cu Adela Popescu revenind ca protagonista, cu Marian Rilea, in sfarsit mai scriam pentru Magician, cu Rodica Popescu Bitanescu, un dublu rol, cu Ioan Isaiu, Dana Rogoz, Alina Grigore si Dana Dembinski. Am avut cateva revelatii, asistand la intregul casting… simpatica Jenifer, pustoaica minune, Ioan Isaiu ,un profesionist deosebit…apoi Mihai Petre care se facuse celebru la “ Dansez pentru tine”.Mihai a venit la casting la intamplare…acasa, sotia mi-a sugerat sa inventez un rol pentru el si asa a debutat ca actor…dar personajul lui era dansator! Poate,daca ar fi existat chimie intre el si Adela, pe parcurs, puteam duce personajul mai departe…Mai tarziu l-am vazut protagonist, alaturi tot de Adela, o indrazneala asupra careia prefer sa spun doar ca a fost un esec numit Aniela..
“Ingerasii” a reprezentat momentul retragerii mele, in iarna lui 2009 am depus actele de pensie si am lasat ultimele vreo 50 de episoade pe seama altora. Descoperisem o hipertensiune de care nu stiam si care provenea din stres, am preferat sa ma retrag. E greu de crezut ca un om care lucreaza acasa in fata computerului, isi face programul cum vrea si nu se cearta cu nimeni [afara de nevasta…] se plange de stress. Dar in aceasta meserie sursele de stress si nemultumire sunt multe si o spun ca invatatura pentru altii. Cum am renuntat la Ingerasii inainte de final si de ce va trebui sa povestesc odata, tot ca un soi de invatatura..E adevarat, cum imi spune Sorina Ungureanu, ca un om care si-a pastrat puterea creatoare si scrie romane n-ar trebui sa se planga si n-am s-o mai fac, viata merge inainte…

A aparut ‘ A fost odata Numai iubirea’

A aparut romanul „A fost odata NUMAI IUBIREA”…
Amazon- http://www.amazon.com/dp/B00K3A7028
in urmatoarele zile va fi distribuit si pe Elefant.ro , Google, Kobo, iTunes, Barnes and Noble…voi adauga linkurile necesare…
„Numai iubirea” a fost un serial de succes cu zece ani în urmă. Atunci n-am avut timpul necesar să adaug și un roman scenariului Tv cum am reușit pentru „Lacrimi de iubire”. Am scris acum romanul când timpul îmi prisosește. Erau 4 variante posibile…mai întâi să reamintesc întreaga poveste care, pare-se, a avut suficientă substanță să fie adaptată și să devină serial în Polonia sau Slovacia. Puteam să privesc conflictul din optica unor personaje și să urmăresc destinul lor după ani, cum ar fi arhitectul Dan Bratu,magistral interpretat de Alex Papadopol, bărbatul rămas văduv cu o fetiță de vârsta primei clase de școală, încercând să-și refacă viața cu o femeie potrivită și să-și împlinească mai departe cariera, luptând din greu să-și găsească iubirea și să-și înfrângă dușmanii. Sau să pun în centru soarta Anei Dogaru, tânăra profesoară de engleză, venită dintr-un mediu modest, dominată de toanele bătrânului tată, convinsă în urma unei experiențe nefericite că dragostea și fericirea nu i se cuvin. Am ales a patra variantă, să privesc totul prin ochii celor două surori, Andreea și Alina Damaschin, atât de fericit întruchipate pe ecran de Oana Zăvoranu și Adela Popescu. Venite din provincie să cucerească Bucureștiul și să-și găsească iubirea ele au rămas, la finalul serialului, cu viețile în suspans…Pedepsită pentru malversațiunile ei Andreea a fost silită să se întoarcă învinsă în satul natal pentru a naște un copil nedorit, pe care nu a putut să-l folosească pentru a câștiga bărbatul dorit. Alina, după experiențe traumatizante, pare a –și reveni și e logodită cu pictorul cam zănatic Victor – și el beneficiarul interpretării de excepție a lui Dan Bordeianu. Nici una dintre ele nu are în față o linie sigură de destin și a fost tentant să-mi imaginez ce s-ar întâmpla, cum ar evolua în cei zece ani trecuți de la acțiunea din NI. Acesta e miezul cărții, al romanului „A fost odată NUMAI IUBIREA„ pe care-l ofer azi celor interesați.