Înainte de a trage obloanele…

 

Am regăsit un vechi interviu apărut în 2006 iar ceea ce spuneam atunci mi se pare extrem de actual și peste 10 ani. Cum ar fi fost peisajul TV fără „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire”, ficțiuni de mare dimensiune, la nivel profesionist? Provocarea a fost să nu copiem nicio rețetă. Noi am conturat un serial dramatic, nici pe departe lacrimogen sau romanțios, axat pe bătălia eroilor de a descoperi valori solide ca iubirea, dreptatea, într-o lume egosită, violentă, dominată de un singur idol, banul. Telenovela clasică presupunea o gamă de chei, formule, rezolvări pe care publicul le-a asimilat și le degustă. Există o regulă a  jocului așa cum există și în alte genuri, sitcom, thriller, pe care trebuie să o respecți dar asta nu te oprește să le oferi personajelor moduri de a gândi și acționa bazate pe tradiții, valori, soluții de sorginte autohtonă. Nu cred că nu s-a observat în fundal o realitate românească incontestabilă și o încercare de a creiona personaje mult mai complexe și mai frământate de întrebări decât tradiționalele tipologii pozitive și negative. Poate unii preferă emoțiile simple și îi încurcă oscilațiile unor caractere tot încercând să le potrivească unor tipare. Un asemenea serial se bazează pe secvențe care au fie un substrat romantic/emoțional fie unul conflictual/polemic. Restul plictisește. Dar dacă LDI a avut peste 6000 de secvențe cel mai greu e să te descurci cu cele plicticoase dar necesare pentru ca acțiunea să mai respire…Concluzia e că publicul dorește serial românesc. E de mirare că a fost nevoie de telenovele, sau, dacă preferați, de genul „romance„ ca să descopere că avem actori senzaționali, din diferite generații.care nu prea apăreau pe micul ecran monopolizat de tot felul de improvizații amatoricești. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Nevoia de poveste, de ficțiune autohtonă e aceiași la adolescenți sau la maturi dar a trecut prea mult timp în care publicul n-a primit ce i se cuvenea…Ce spuneam acum 10 ani e perfect valabil, cu adausul că optimismul pe care-l afișam atunci s-a stins. Speram că succesul primelor noastre lucrări sunt doar începutul, că publicul va fi tot mai exigent și nu va mai accepta încropeli de duzină, că producția de gen se va dezvolta dar iată că avântul n-a ținut mult. Nu numai actorii care s-au apropiat de asemenea lucrări s-au risipit care încotro, irosindu-și talentul în tot felul de ipostaze mărunte dar și profesioniștii din domeniul regiei, scenariului, producției care se formau au trebuit să-și caute alte debușeuri. Când piața nu mai cere anumite prestații e firesc ca tinerii mai ales să se orienteze spre alte ocupații punând capăt efortului de formare a unor meseriași atât de necesari…cândva. Deocamdată pe piață se găsesc mai ales pere din Italia, zmeură din Maroc și seriale din Turcia. Dincolo de abundența, mai mare sau mai mică, a produselor cumpărate formarea unor profesioniști e capitală pentru viitorul televiziunii românești care nu se rezumă doar la jurnalistica de știri. Am citit într-o scrisoare deschisă a sindicaliștilor din TVR că această instituție onorabilă, în care am trudit și eu vreo 25 de ani, colcăie de profesioniști valoroși dar ce păcat că valoarea lor nu se incorporează în produse, adică în programe iar ceea ce vând ei ne obligă să preferăm prazul din Olanda . E drept, pe măsură ce ofertele cresc cererea scade, piața nu oferă prea multe șanse celor care cu bună credință plătesc sute de euro ca să învețe meserii specifice teatrului sau filmului ..ba chiar și talentul susțin unii că s-ar învăța! Cu ce te  alegi în afară de banii dați…vezi pe siturile lor…  ”în final veți avea o diplomă care să vă ateste participarea și inițierea, precum și recomandări din partea vedetelor noastre”. Ah și mai e ceva…  ”șansa de a te împrieteni cu oamenii de televiziune prezenți la eveniment…„ Foarte tentant. Plus că au o șansă la casting. La fel ca fetele de la paginile 3 sau 5 cu poze sexi care în majoritate își exprimă opțiunea pentru o carieră pe ecran fără să fie nevoie de cursuri, sunt autodidacte. Sigur, dacă ar candida la primărie poate le-ați da o șansă. Oameni buni spre ce ne îndreptăm? Oare e nevoie de vreun mecena care să finanțeze gratuit producțiile sau de un filantrop care a câștigat la loto și își donează banii? Să facem o subscripție publică? Sau vor aduce actorii bani de acasă cum spune Adrian Sitaru legat de filmul său prezent la Berlinală? Apropo, mă bucur să aflu că Alina Grigore, o actriță excelentă căreia i-am scris cu plăcere un rol în „Îngerașii„ a deschis o școală la București, că jumătate din distribuția filmului lansat la Berlin sunt neprofesioniști, de la școala ei de actorie, că toată lumea a lucrat pe gratis dar…acesta să fie viitorul? Fără cerere, fără ca piața să ofere joburi corespunzătoare pregătirea de specialitate e inutilă, poate conta cel mult la capitolul cultură generală dar oamenii aceștia trebuie să și mănânce. Și la Hollywood sunt sute de școli de profil dar și suficiente joburi. Acelora care nu-și împlinesc visul le rămâne poate să meargă în Griffith Park și să-și facă un selfie cu inscripția gigant de pe deal. Nu vreau să vorbesc acum despre faptul că televiziune nu înseamnă numai știre, reporteri, talk-showuri, „mari fețe vorbitoare„ care inundă ecranele. Poate ar fi primul lucru de discutat și învățat în școli. Adela Popescu îmi spune cu nostalgie că vede reluările serialelor noastre și uneori îi vine să plângă de dor…măcar reluările vor rămâne! Dar a trăi doar din reluări e un mod de a trage obloanele, de a-ți declara neputința. Păcat. Dar să nu plângem ,dimpotrivă, să ne amuzăm, să râdem, vom avea noi seriale comice, ne vom distra pe cinste. Iar la nevoie să râdem de noi înșine.

Reclame