Lecția de scenaristică

Un copil ai cărui părinți au hotărât să se educe acasă își dorește lecții de scenaristică. E tare, nu? De obicei părinții sau bunicii îi spun copilului povești. Povestea e la baza scenariului, filmele sau serialele fără poveste sunt sortite eșecului sau uitării – după ce iau ceva premii europene…Povestea, firul epic e la baza literaturii și filmului american iar în poveste se poate include orice, istorie, magie,roboți, fantastic, dinozauri, apocalipse etc. Am zis „de obicei„ pentru că ai nevoie de oarece cultură sau măcar de experiență de viață pentru a inventa povești și deocamdată n-am asistat la momentul când copiii le spun povești bunicilor dar nu mai e mult, nu-i așa? Hollywoodul nu s-a dezis niciodată de story, nu a apelat ca europenii la unele excentricități a căror modă a dispărut repede și a rămas fidel epicității sale funciare. După ce s-au retras apele noilor valuri ce a mai rămas din filmul francez, italian, chiar englez care au contat cândva că vor deveni rivalele producțiilor de peste ocean? Fără îndoială nu doar banii sunt explicația. Chiar dacă folosesc fapte reale sau fac biografia unor personaje istorice -am văzut filme de bună calitate despre Lyndon Johnson sau Pele sau ciclistul Armstrong- scenariștii americani nu uită că la baza ficțiunii stă povestea. De altfel serialul cel mai apreciat la ora asta, „Urzeala tronurilor„ nu e decât o uriașă poveste despre o istorie imaginată. Pare elementar dar aici e miezul problemei, ce povestești, cum povestești și ce personaje folosești pentru a pune în acțiune povestea. Există mai ales la TV o modă a „lecțiilor de viață„, a falselor reality show-uri unde chipurile se descrie o situație plină de dramatism iar demonstrația e făcută de niște bieți amatori pentru că așa pare mai veridic. Nu există nimic mai elaborat decât spontaneitatea…De altfel și producătorii unor asemenea programe care sunt totuși ficțiune, poveste, au înțeles că trebuie să apeleze la câțiva actori profesioniști realizând astfel un hibrid care merge și cu benzină și cu electricitate…Unde se poate ajunge pe calea aceasta? Recent am văzut o asemenea drăcovenie pe Național Tv unde o pițipoancă pe tocuri era condusă de niște vlăjgani într-un grajd și era pusă să mângâie vițeii și să mulgă vaca în timp ce o doamnă o privea la televizor, râdea și comenta…Oribil pentru că nu era nici măcar comedie…dar nici ficțiune ci un fel de verite fără pic de idee, nu știu cine juca rolul vacii că merita un premiu, celorlalți revenindu-le „zmeurici„.. Sunt de preferat farsele atunci când se caută senzațional sau reacții neobișnuite.   Pe vremea când produceam emisiuni pentru copiii am văzut un serial de povești rostite pe micul ecran de o mare actriță și aici e altă cheie, poveștile nu se spun, se văd! Televiziunea sau filmul nu stau la taclale ci arată oameni în acțiune iar în cazul nostru e vorba de ficțiune, de film, serial, teatru concepute să lanseze anumite valori prin intermediul poveștilor. În filmul românesc, de pildă, am o mare admirație pentru Nae Caranfil care pare să fi moștenit de la tatăl său Tudor, un excepțional cineast cu care am colaborat mult timp, secretul succesului aflat exact în substanța condensată în firul unei acțiuni purtate de personaje convingătoare, nu întâmplător filmele lui au note mari în Imdb, baza mondială de date a filmelor. Iar „Closer to the Moon„  făcut în 2014 pe un subiect istoric românesc  mi se pare un exemplu și îl prefer unor snobisme tip „Sieranevada„. Cineva scria că în cele 3 ore ale acestei producții se acumulează inteligent „zăcămintele de prostie„ de la noi, ascunse în „ghiveciul„ de discuții încinse la un parastas…se poate, dar la ce bun? Cui folosește?

Apropo de secrete…îmi amintesc că atunci când scriam „Numai iubirea„ concurența s-a grăbit să inventeze un serial cu un titlu fără acoperire, „Secretul Mariei„ iar atunci când actrița de acolo a apărut și în ”Păcală„ unde și-a desfăcut cămașa arătându-și sânii cineva, cred că Teo Trandafir, a exclamat…iată în sfârșit vedem și secretul Mariei…

Până la urmă, în lipsa unor eforturi de a promova la noi o ficțiune de oarece substanță prefer reality-showurile de gen „Supraviețuitorul”, poate e bine să învățăm cum să supraviețuim pe insulele pustii ale Filipinelor când Europa va ceda în fața valurilor de migranți…Acolo, pe insulă, spărgând nuci de cocos, vom avea timp suficient să-i lăsăm pe copiii să ne spună povești.

Reforma TVR e o glumă

Problema zilei în România este din nou televiziunea publică. Se anchetează contractele de achiziții din ultimii zece ani. Foarte bine. Dar calitatea programelor nu crește cu nimic. Se va spune că pe sărăcie nu se poate construi, că fără bani nu există calitate și parțial e adevărat. Parțial, pentru că nimeni nu cere să faci audiență doar din entuziasm, cum am încercat noi la emisiunile pentru copiii din anii 1990-1998 dar nici fără idei nu se poate. Reforma televiziunii așa cum e văzută de cei din „interior„ înseamnă păstrarea locurilor de muncă și creșterea taxei, eventual preluarea întregului buget de guvern. Sindicatele de acolo depun plângeri legate de publicitate sau achiziția de mașini, se plâng de management, de legislația șubredă…în rest… Reforma cum o propun alții …insolvență, faliment, desființare, privatizare – inclusiv eu cred în privatizarea TVR 1 și profilarea 2 și 3 în posturi publice, ca în Franța- nu e posibilă întrucât ni se aruncă mereu în față lozinca „necesității„, TVR reprezintă interesul public. Chiar dacă nu se uită mai nimeni la programele lor? Alt vinovat ar fi politizarea excesivă. Adevărat dar tot parțial.  Ce ar putea împiedica televiziunea publică să facă audiență  acționând, de exemplu, pe terenuri pe care alte posturi private, în special cele mari, nu le exploatează? De pildă folclorul – nu întâmplător emisiunea Iulianei Tudor atrage-, programele pentru copiii și mai ales ficțiunea, teatru, film de televiziune, serial. TVR dispune de studiouri potrivite, țara are actori talentați, să ni se arate că au profesioniști adevărați nu prin vorba ci prin fapte. Când pe vremea comunismului li se cerea o premieră de teatru pe săptămână s-a putut că era ordin…acum că e libertate se trăiește din reluări…Există studiouri teritoriale care ar putea fi angrenate în producții importante, cum ar fi unele concursuri inter-județene. E drept, la noi concursurile de cultură generală nu fac audiență, o dovedește „Milionarul”, noi vrem să câștigăm bani dar preferăm bingo, însă există valori în țară pe care un mare concurs le-ar scoate la iveală dincolo de rivalitățile locale între olteni, moldoveni, bănățeni etc. Pentru că acestea există.

Altă probleme..televiziunea trebuie să se trezească devreme, mai ales cea publică. La TVR 1 Telejurnalul matinal începe la ora 8, ia startul de pe ultimul loc  alte posturi vin cu știri de pe la 7, chiar 6, altele reiau jurnalele din seara precedentă?! Informația utilă de dimineață destinată celor care pleacă la muncă- inclusiv cu aportul posturilor locale- trebuie  strict corelată cu programul și interesele oamenilor /de trafic, vreme, evenimente etc/ glumițele și divertismentul matinal rămânând pentru cei care stau acasă sau mai potrivit după ora 9. Oricum nu e cazul TVR care după jurnal dă reluări…Când stau în Las Vegas văd cu predilecție canalul 13 unde Good Morning Vegas începe la ora 4,30 /!/și e urmat de faimoasa producție matinală a NBC Good Morning America de la 7 la 9. O tradiție ce durează din 1975….

În sfârșit atitudinea. Prin definiție jurnalismul înseamnă atitudine. ProTV, dar chiar și Digi 24 – se implică în anumite analize, chiar campanii, cu fenomene importante din viața socială și economică  și ne fac să regretăm că TVR – unde s-a uitat de tradiția Reflectorului, oricât era el de dirijat – e absentă. Poate aici să-și spună cuvântul politicul dar în rest…mă îndoiesc că el a influențat starea jalnică a producției de ficțiune la TVR.

După mine televiziunea publică nu duce lipsă de proiecte, sunt multe și mărunte, sunt convins că producătorii de acolo își scormonesc mințile să născocească programe atractive pe felia lor de competență ca să-și mențină slujbele. Aici e și beleaua…există o puzderie de idei și formule mărunte dar nu există proiecte mari, importante, care să polarizeze forțe creatoare. Audiența nu vine de la sine, ea se construiește. Am strâmbat din nas la tendința marilor posturi private de a scoate din prim plan proiectele autohtone și a miza pe formate de import dar să recunoaștem că adoptarea unor mari succese ca ”Vocea„, ”…Got talent”, „X Factor” „Masterchef” etc. etc. a dat roade nu numai ca poli de audiență dar și ca trecere spre conuri de umbră a oricăror încercări de formate locale pe aceste teritorii.  Atunci de ce să cheltuim resurse și energie pentru cauze pierdute – momentan- și să nu ridicăm miza pe alte domenii? Să recunoaștem că nici un post generalist important nu se poate lipsi de ficțiune…chiar dacă grupul Pro a omorât producția de seriale destinate publicului de la Acasă TV, ProTV produce ”Las Fierbinți” /și mai nou ”Atletico Textila”/ cu o problematică și o tipologie a personajelor socotite tipice pentru societatea românească. În acest timp TVR reia niște serii obscure produse acum zece sau mai mulți ani sau reia a nu știu câta oară ”Toate pânzele sus”, „Cireșarii„ ș.a.m.d.. Să nu spuneți că în literatura noastră nu s-ar găsi valori ce ar merita să devină sursa unor scenarii de film TV sau seriale,  asta dacă n-avem încredere în scenariștii noștri , nu doar poveștile cu țigani sau marginali ar merita să existe pe piață.

Și revenim iarăși la bani…nu există fonduri pentru producție. Poate DNA va găsi câțiva șefuleți vinovați de risipă dar se rezolvă astfel problema calității? Ilie Șerbănescu, un economist de școală veche, semna recent o scrisoare deschisă acuzând privatizările masive, faptul că Apa Nova sau Enel ne-au „luat„ servicii esențiale exportând profit în țările lor, Franța sau Italia. Așa o părea –totuși să nu uităm câte taxe și impozite plătesc și nici câte joburi acoperă- dar cu apa potabilă sau electricitatea nu avem probleme în timp ce la căldură și apă caldă, rămase în administrarea statului, asistăm la o îndelungă dispută Elcen, Distrigaz, Radet, Primărie din care consumatorii se aleg mai mult cu lipsuri și explicații politice. Deși noi plătim pentru servicii iar subvențiile acordate sunt tot din bani publici! Exact ca și în cazul TVR unde vrei nu vrei achiți taxa iar statul plătește o subvenție care e tot din banii noștri, nu cade din cer. Atunci managementul să fie problema? Parțial, da. Când am trecut din TVR în ProTv cu Abracadabra am văzut și simțit influența formatoare a unor specialiști trimiși de investitorul american, a fost un transfer de know-how care a avut importanța lui. Manageri, training, profesionalizare, team-building, toate sunt importante dar nu pot substitui existența unor aptitudini adevărate. Sunt mulți neaveniți într-un domeniu care a explodat după revoluție și care se cred acum specialiști dar dacă le dai pe mână ceva pot distruge, sunt mulți care pretind că au idei dar nu oferă nimic, sunt mulți care cred că televiziunea se face din vorbe. Iată de ce cred că singura reformă care poate da roade la o televiziune publică /dar și la alte instituții publice/ e o reformă la nivelul oamenilor.

Actorii din Numai iubirea

Numai iubirea a rulat din nou pe micile ecrane, la Acasă Gold , poate căutând noi generații de privitori, poate mulțumind pe cei care caută confirmarea unor trăiri, poate confirmând nevoia din păcate azi neîmplinită de ficțiune românească . Au trecut mai bine de 10 ani de la lansarea serialului și mă simt îndrituit să privesc înapoi cu emoție…ce mai fac azi colaboratorii de atunci, actorii care s-au străduit să dea viață unor personaje, unor idei, unor valori? Pentru Alexandru Papadopol, actor înzestrat, am scris multe scenarii, începând cu sitcomurile 2+2 sau Căsătorie de probă iar rolul „fratelui rău„ din Daria …i-a ieșit de minune, ca și partitura din Lacrimi de iubire- filmul. Mă bucur să văd că joacă în filme sau pe scena de la Odeon, că participă la pregătirea viitorilor actori, sunt sigur că noi succese îi vor marca viitorul. De asemenea mă bucur că și-a găsit perechea…Ioana Ginghină juca roluri obscure la Creangă când a venit la castingul pentru NI . eu și Iura Luncașu am fost plăcut impresionați de verva ei și, de ce să n-o spun, de avantajele fizice, așa că a primit rolul lui Ildiko ulterior în Lacrimi arătând ce poate ca actriță. Cei doi au un copil frumos, botezat de Ruxandra, „mama telenovelelor”, am remarcat că o preocupă educarea micuților, problemele de sănătate totul denotând maturizare. Partenera din serial a lui Papi, Bianca Neagu este acum majoră, o adevărată domnișoară, studentă la Psihologie. Corina Dănilă își continuă cariera artistică, face pe moderatoarea la TVR, face politică în PSD…din păcate nu am auzit lucruri bune despre viața ei personală, s-a despărțit de tatăl fetiței ei Rianna care era un bebeluș simpatic când mi-a venit ideea să o invit în serial cu mama ei pe post de mătușă…

Despre Oana Zăvoranu nu retrag nimic din ceea ce am spus și scris, am colaborat excelent la NI, chiar și la Păcatele Evei, am apreciat seriozitatea ei contrastantă cu nonșalanța și tupeul pe care le afișa, am regretat că firea ei voluntară, încrederea nemăsurată de sine  a câștigat partida iar cariera ei artistică s-a încheiat în postura de „vedetă” a tabloidelor, încercarea de a supraviețui muzical fiind un eșec. Ca și personajul Deea – atât de tipic acelor ani și nu numai, când multe tinere căutau să parvină trecând prin paturile unor bărbați importanți- Oana nu avea voce, prostioara pe care am scris-o „Tu ești soarele meu…” chiar dacă a devenit șlagăr era o parodie iar ideea ei de a cânta pe bune, pe atunci presupun că la îndemnul lui Pepe și cu ajutorul tehnicii, nu a dat rezultate. Continui să cred că Oana, dacă ar fi avut încredere într-un manager, un impresar serios care să se ocupe de cariera ei ar fi performat în continuare…acum e prea târziu. Am vrut să-i scriu un rol și în a treia mea lucrare, Daria…dar mi s-a spus că a rupt legăturile cu ProTv pentru că nu voia să accepte un contract de exclusivitate. Nu este exclus, ProTv avea această tendință a „legării de glie„, oarecum firească în lupta cu concurența, tot așa cum ca scenarist trebuia să accept cedarea drepturilor de autor ceea ce a făcut ca pentru numeroasele reluări sau difuzările peste hotare, inclusiv vânzarea de formate, să nu fiu remunerat …așa am ajuns să figurez pe o mulțime de site-uri est-europene din Turcia în Rusia, sau să aflu pe internet că sunt scenaristul serialului Tylko miloscz, adaptat de polonezi după NI. M-am obișnuit…așa că toate e-bookurile mele sunt gratuite…Cu 2-3 ani în urmă, înainte ca „fabrica de seriale„ de la Acasă Tv să se închidă, am imaginat un proiect menit să resusciteze genul, o adaptare pornind de la ”Steaua fără nume” cu Oana Zăvoranu și Dan Bordeianu ca protagoniști, proiectul s-a materializat doar într-un roman…Pentru Dan Bordeianu, de asemenea, îmi exprim regretul că a fost eliminat fără milă într-un moment când era tot mai multă nevoie de protagoniști, variantele încercate în diferite telenovele dând evident greș. E drept că Dan, actor de talent, e un tip incomod, profesional vorbind nu mi-a plăcut adesea comportamentul lui dar nu pot să nu-i recunosc calitățile și regret dispariția lui din seriale chiar dacă obrăznicia sau nestatornicia l-au „scos„ de la inima multora. Aparițiile lui pe la diferite televiziuni ca și pe scena de la Nottara sunt importante dar prea puțin  pentru ceea ce e în stare să ofere ca meserie. Despre Adela Popescu am scris multe rânduri pentru că o consider marea mea reușită în conceperea unor personaje de serial de la NI la Lacrimi…și la Îngerașii. De la provinciala timidă de 18 ani care ne-a impresionat la casting prin autenticitatea și prospețimea ei la vedeta de azi, acum actriță cu diplomă, n-a trecut mult timp dar Adela a avut destule împliniri ca actriță și cântăreață iar acum când face 30 se pregătește să devină mamă…

Distribuția de la NI a inclus mulți actori de marcă pentru care am avut onoarea să scriu cât m-am priceput roluri cu oarece substanță. Tora Vasilescu, o doamnă adevărată , venea cu experiența unor ani buni de film ..Îmi amintesc că la prima repetiție de lectură s-a mirat că un scenarist în vârstă – aveam deja 60 de ani- știe limbajul șmecherilor de tip Terente, dar fiecare cu meseria lui..Pe Sebastian Papaiani nu l-am recunoscut din prima…Marele actor, cu care am avut onoarea să colaborez la trei seriale succesiv, merita de la noi mai mult decât a primit. Tora Vasilescu, gazdă desăvârșită ne-a invitat odată în grădina ei de atunci din Băneasa, la un grătar cu pâine proaspătă de casă, eu, soția mea Lucia, familia Papaiani, Sebastian și doamna Marcela. Un actor cu o carieră extraordinară, cu zeci de filme din 1963 cam până prin 87…acum avea alt look, nu mai era tânărul simpatic și descurcăreț, nici Păcală nici plutonierul Căpșună, ceea ce spune multe despre impactul ecranului asupra publicului și mai ales al absenței de pe ecran….Vlad Rădescu, un actor cu personalitate puternică și un intelectual deosebit a făcut o bijuterie din rolul avocatului, deși deranja pe unii din echipa de producțție care au căutat să mă convingă să-i reduc sau elimin rolul, dar nici n-am vrut să aud și bine am făcut. Iurie Darie reprezenta pentru mine o situație aparte…colaborasem cu dânsul la TVR, ultima oară după 89 reînviind cuplul care făcuse deliciul copilăriei multora, Iura și Mihaela….ne mai vedeam în familie , venea cu Anca Pandrea la regretatul Cezar Tabarcea… Plănuiam chiar ca momentul din serial când Iura și Anca se căsătoreau să devină realitate dar n-a fost să fie. Iura –care deja avea greutăți în rostirea replicilor din cauza auzului a avut mari probleme de sănătate și am fost chiar silit un timp, cu regret, să-i reduc partitura, apoi și-a revenit și a jucat rolul până la capăt ca un adevărat profesionist ce era. Dar a fost ultimul său rol…a trăit până în 2012 fără să mai poată juca așa cum și-ar fi dorit. Am avut neșansa să-i scriu rolul de adio așa cum mai târziu am făcut-o și pentru Adrian Pintea. Păcat. Mă înclin în fața memoriei unor mari actori…

Carmen Ionescu – de asemenea a primit trei roluri diferite și de la serial la  serial a dovedit că e o excelentă profesionistă…Pavel Bartoș a fost …Pavel Bartoș, în căutarea unui mare succes care a venit odată cu intrarea în postura de prezentator. Altă actriță de bună calitate, Ana Maria Moldovan, care are la activ multe prezențe în filme din 1999 până azi merita poate mai mult de la noi, a fost o vreme când mă gândeam că propunerea cuiva care o cunoștea mai bine de a încerca rolul Anei n-ar fi fost o exagerare, iar în Daria a arătat o perfectă trecere în registrul comic. …Oliver Toderiță originar din Piatra Neamț era vocea postului Acasă, mai puțin prezent în meserie, mă bucur pentru el că are o familie frumoasă, copiii frumoși…îmi amintesc că pe atunci ne-a invitat de ziua lui la un club de pe Dacia și l-am apreciat pentru delicatețea și generozitatea lui. Adrian Ștefan era încă student la Hyperion – și avea necazuri pentru că lipsea din cauza filmărilor. A debutat în NI, a jucat în Lacrimi… unde recunosc autocritic că i-am oferit un rol asemănător dar n-a putut face pasul înainte când în Daria… a primit rolul de protagonist în condițiile în care eu m-am opus categoric distribuirii lui Lucian Viziru. Știu că Lucian se credea actor însă închipuiți-vă că în Lacrimi…el și  Dan Bordeianu ar fi făcut schimb de roluri… Nici un regret, Adrian a fost corect și prezența sa a făcut bine filmelor. Pentru Cristina Cioran am scris mult, încă de la Dădacă la 2+1, am agreat chiar o colaborare la Cu dădaca în bucătărie unde apărea ea cu Papi care, să recunoaștem, habar n-avea ce i se întâmplă…La NI și-a făcut debutul cu rolul Laurei dar ulterior n-a performat deși   a avut destule roluri în teatru – chiar un musical- sau apariții la diferite posturi Tv…poate a contribuit și despărțirea de prietenul cu care fusese mulți ani împreună. Octavian Strunilă e un tânăr extrem de activ, are talent cu carul, a jucat  în multe seriale, a făcut regie, a scris scenarii și aștept să dea lovitura într-un viitor apropiat chiar dacă, poate din motive financiare, acceptă apariții nesemnificative în showuri.

Câteva cuvinte despre neprofesioniști…care s-au descurcat meritoriu după mine.

Lili Sandu se consideră azi actriță, cântăreață, a umblat pe la Hollywood în căutarea succesulu și promitea o carieră fulminantă care însă n-a mai avut loc . Tulceanca lansată la ”Școala vedetelor” a debutat cu rolul Casandrei și repet ceea ce cred, i s-a potrivit de minune așa cum rolul următor din Păcatele Evei unde a fost promovată protagonistă și „primă amoreză” a fost un eșec, dovedindu-se că la tinerii fără experiență dacă nu găsești „emploi„-ul potrivit, dacă rolul scris nu-i vine „mănușă„ nu performează. Adevărul e că- dacă nu ești Marcel Iureș sau Maia Morgenstern- nu reușești, multe femei frumoase își visează o carieră la Hollywood și rămân până la urmă cu scurte apariții, eventual o trecere prin cadru dezbrăcată, dacă au ce arăta, eu n-am cunoscut decât un singur creator de talent care s-a afirmat acolo, prozatorul Petru Popescu dar fostul meu coleg plecase cu un mare atu, stăpânea limba engleză! În fine, Doru Todoruț a rămas pe muzică, unde se pricepe, dar felul în care s-a achitat de un rol nu prea ușor merită remarcat. Am avut și un turc adevărat în serial, Cihan Unal, absolvent de Academie Economică, un om delicat și simpatic care trebuie amintit pentru caracterul lui deosebit. Am destule amintiri frumoase de la Numai iubirea, am scris mult despre un serial care ar fi trebuit să rămână uitat în istorie dar iată că se reia mereu și pare la fel de proaspăt ca la premieră. Personal îl consider cea mai bună lucrare a mea și nu mă rușinez să scriu neîncetat despre acei ani în condițiile în care nu se mai produc seriale, cu excepția lucrărilor de comedie. Dar cum și eu am debutat cu sitcomuri…încă aștept.

Suleyman, Brâncuși sau Cuza?

Dl Adrian Cioroianu, istoric și om politic, scrie despre Brâncuși și banii plus faima pe care le-ar putea aduce României un film despre viața sculptorului inclusiv cea amoroasă . Ar fi o mare poveste de export, așa cum a fost serialul cu Suleyman. Dincolo de o naivitate  a autorului să reținem ceea ce spune: „ Mai are cineva vreo îndoială că acest program de televiziune transmitea şi un mesaj (geo)politic, dincolo de povestea ca atare? :… mi se pare o certă reuşită să-i aduci pe europeni în faţa televizorului ‒ pentru a vedea ce? ‒ pentru a urmări poveştile de intrigă, vitejie şi amor ale unui sultan care acum 500 de ani băga spaima (inclusiv) în europeni şi cucerea fără milă Belgradul, mare parte din Ungaria ş.a.m.d. Recent, o revistă de analize geopolitice din Franţa dedică un întreg număr acestui fenomen care marchează din plin tele-vizualul planetar: emergenţa unor seriale TV cu puternic mesaj (geo)politic, adevărate saga de război şi pace pe micul ecran, în care spectatorul iniţiat vede ceva mai mult decât povestea în sine. Exemplul cel mai actual (şi mai prizat internaţional) este serialul Games of thrones; privind sau citind această foarte ramificată poveste, în care câteva familii îşi dispută puterea, poţi înţelege că este doar o plăsmuire heroic fantasy din mintea inepuizabilului George R.R. Martin, după cum alţii pot înţelege (unii chiar o fac) mai mult, anume că ar fi o metaforă a jocurilor geopolitice dintre Arabia Saudită (alias casa Lannister în serial) şi Iranul (alias casa Martell) din vremea noastră!” Despre naivitate aș vorbi mai ales la ideile concrete…„Multe proiecte culturale româneşti se blochează în faţa obstacolului finanţărilor ‒ şi nu e niciodată redundant să reamintesc faptul că banii băgaţi în cultură nu sunt cheltuieli, ci investiţii. De când e lumea şi pământul, cultura nu poate exista în afara banilor. Cred că ar trebui să renunţăm la imaginea romantică a artistului falit care ziua stă prin cafenele, cu un pahar plătit de alţii în faţă, iar noaptea creează capodopere. Desigur, au fost şi vor fi şi astfel de exemple – dar istoria artei nu se rezumă la ele. Fără mari proiecte – private, ecleziastice, instituţionale sau de stat ‒, marea artă ar fi cu mult mai mică. Arta sau cultura se fac poate 10% prin voluntariat ‒ şi 90% prin mecenat.„  Bine, foarte bine, dar de ce Brâncuși, de ce nu Cuza? Desigur, faima internațională a sculptorului o excede pe cea a domnitorului dar asta e România, dacă ne gândim doar prin prisma ideii de a face propagandă „în sens bun„ /bine precizat pentru că imaginea cam cețoasă a României o facem destul/  nu ajungem departe și în niciun caz la artă. Am scris cu timp în urmă despre posibilitatea unui serial despre Cuza nu relaționându-mă la Suleyman ci întrebându-mă de ce n-ar avea succes un serial dedicat unei personalități atât de complexe și controversate cum a fost Cuza. Dincolo de șabloanele unei istoriografii aberant patriotarde Cuza a avut o viață interesantă – pe plan politic, profesional, amoros-. E drept, la noi subiectele istorice nu mai sunt la modă, cinematografia a abuzat adesea grosolan de tematică iar televiziunile se feresc …mai ales după ce o așa zisă poveste „de epocă„,  ”Aniela” de pe AcasăTV a fost un eșec, datorită unui subiect nepotrivit, mărunt. Sigur, viața lui Cuza nu e ușor de ecranizat, tocmai pentru că a fost acoperită de numeroase legende sau neadevăruri dar merită. Dl Cioroianu, istoric de meserie, știe mai bine ce comoară se ascunde în posibila povestea domnitorului, cât de greu e să scoți la iveală valorile și semnificațiile pozitive din noroiul timpului dar preferă varianta mai accesibilă a lui Brâncuși. Dar câte chei nu oferă biografia lui Cuza de la tinerețea pârcălabului de Galați, la impunerea sa din partea Partidei Naționale, problemele ridicate de Unire, de reforme, tribulațiile sentimentale și copiii făcuți cu o amantă, criza, coaliția care l-a silit să abdice, exilul…Dacă nu interesează pe nimeni astăzi poate altădată…iar dacă vrem propagandă să ne întoarcem la Decebal sau la Mihai Viteazul, eventual la Vlad Țepeș dar din păcate nu mai avem un Sergiu Nicolaescu.

Înainte de a trage obloanele…

 

Am regăsit un vechi interviu apărut în 2006 iar ceea ce spuneam atunci mi se pare extrem de actual și peste 10 ani. Cum ar fi fost peisajul TV fără „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire”, ficțiuni de mare dimensiune, la nivel profesionist? Provocarea a fost să nu copiem nicio rețetă. Noi am conturat un serial dramatic, nici pe departe lacrimogen sau romanțios, axat pe bătălia eroilor de a descoperi valori solide ca iubirea, dreptatea, într-o lume egosită, violentă, dominată de un singur idol, banul. Telenovela clasică presupunea o gamă de chei, formule, rezolvări pe care publicul le-a asimilat și le degustă. Există o regulă a  jocului așa cum există și în alte genuri, sitcom, thriller, pe care trebuie să o respecți dar asta nu te oprește să le oferi personajelor moduri de a gândi și acționa bazate pe tradiții, valori, soluții de sorginte autohtonă. Nu cred că nu s-a observat în fundal o realitate românească incontestabilă și o încercare de a creiona personaje mult mai complexe și mai frământate de întrebări decât tradiționalele tipologii pozitive și negative. Poate unii preferă emoțiile simple și îi încurcă oscilațiile unor caractere tot încercând să le potrivească unor tipare. Un asemenea serial se bazează pe secvențe care au fie un substrat romantic/emoțional fie unul conflictual/polemic. Restul plictisește. Dar dacă LDI a avut peste 6000 de secvențe cel mai greu e să te descurci cu cele plicticoase dar necesare pentru ca acțiunea să mai respire…Concluzia e că publicul dorește serial românesc. E de mirare că a fost nevoie de telenovele, sau, dacă preferați, de genul „romance„ ca să descopere că avem actori senzaționali, din diferite generații.care nu prea apăreau pe micul ecran monopolizat de tot felul de improvizații amatoricești. E ceva anormal că publicul dorește să vadă lucrări de ficțiune complexe în loc să se mulțumească doar cu glumițe? Nevoia de poveste, de ficțiune autohtonă e aceiași la adolescenți sau la maturi dar a trecut prea mult timp în care publicul n-a primit ce i se cuvenea…Ce spuneam acum 10 ani e perfect valabil, cu adausul că optimismul pe care-l afișam atunci s-a stins. Speram că succesul primelor noastre lucrări sunt doar începutul, că publicul va fi tot mai exigent și nu va mai accepta încropeli de duzină, că producția de gen se va dezvolta dar iată că avântul n-a ținut mult. Nu numai actorii care s-au apropiat de asemenea lucrări s-au risipit care încotro, irosindu-și talentul în tot felul de ipostaze mărunte dar și profesioniștii din domeniul regiei, scenariului, producției care se formau au trebuit să-și caute alte debușeuri. Când piața nu mai cere anumite prestații e firesc ca tinerii mai ales să se orienteze spre alte ocupații punând capăt efortului de formare a unor meseriași atât de necesari…cândva. Deocamdată pe piață se găsesc mai ales pere din Italia, zmeură din Maroc și seriale din Turcia. Dincolo de abundența, mai mare sau mai mică, a produselor cumpărate formarea unor profesioniști e capitală pentru viitorul televiziunii românești care nu se rezumă doar la jurnalistica de știri. Am citit într-o scrisoare deschisă a sindicaliștilor din TVR că această instituție onorabilă, în care am trudit și eu vreo 25 de ani, colcăie de profesioniști valoroși dar ce păcat că valoarea lor nu se incorporează în produse, adică în programe iar ceea ce vând ei ne obligă să preferăm prazul din Olanda . E drept, pe măsură ce ofertele cresc cererea scade, piața nu oferă prea multe șanse celor care cu bună credință plătesc sute de euro ca să învețe meserii specifice teatrului sau filmului ..ba chiar și talentul susțin unii că s-ar învăța! Cu ce te  alegi în afară de banii dați…vezi pe siturile lor…  ”în final veți avea o diplomă care să vă ateste participarea și inițierea, precum și recomandări din partea vedetelor noastre”. Ah și mai e ceva…  ”șansa de a te împrieteni cu oamenii de televiziune prezenți la eveniment…„ Foarte tentant. Plus că au o șansă la casting. La fel ca fetele de la paginile 3 sau 5 cu poze sexi care în majoritate își exprimă opțiunea pentru o carieră pe ecran fără să fie nevoie de cursuri, sunt autodidacte. Sigur, dacă ar candida la primărie poate le-ați da o șansă. Oameni buni spre ce ne îndreptăm? Oare e nevoie de vreun mecena care să finanțeze gratuit producțiile sau de un filantrop care a câștigat la loto și își donează banii? Să facem o subscripție publică? Sau vor aduce actorii bani de acasă cum spune Adrian Sitaru legat de filmul său prezent la Berlinală? Apropo, mă bucur să aflu că Alina Grigore, o actriță excelentă căreia i-am scris cu plăcere un rol în „Îngerașii„ a deschis o școală la București, că jumătate din distribuția filmului lansat la Berlin sunt neprofesioniști, de la școala ei de actorie, că toată lumea a lucrat pe gratis dar…acesta să fie viitorul? Fără cerere, fără ca piața să ofere joburi corespunzătoare pregătirea de specialitate e inutilă, poate conta cel mult la capitolul cultură generală dar oamenii aceștia trebuie să și mănânce. Și la Hollywood sunt sute de școli de profil dar și suficiente joburi. Acelora care nu-și împlinesc visul le rămâne poate să meargă în Griffith Park și să-și facă un selfie cu inscripția gigant de pe deal. Nu vreau să vorbesc acum despre faptul că televiziune nu înseamnă numai știre, reporteri, talk-showuri, „mari fețe vorbitoare„ care inundă ecranele. Poate ar fi primul lucru de discutat și învățat în școli. Adela Popescu îmi spune cu nostalgie că vede reluările serialelor noastre și uneori îi vine să plângă de dor…măcar reluările vor rămâne! Dar a trăi doar din reluări e un mod de a trage obloanele, de a-ți declara neputința. Păcat. Dar să nu plângem ,dimpotrivă, să ne amuzăm, să râdem, vom avea noi seriale comice, ne vom distra pe cinste. Iar la nevoie să râdem de noi înșine.

Nu putem noi? Să luăm de la alții!

A  apărut o nouă anchetă de presă cu tema „de ce plac serialale turcești?„ Mai bine se discuta de ce nu se mai fac seriale românești…doar povestea spusă de mai marii ProTv despre criza mondială care a închis producția nu prea o crede nimeni. Explicația cu exotismul nu satisface nici ea. Dar am remarcat opinia unui psiholog, Keren Rosner, care spune că „succesul serialelor turceşti are ca bază situaţiile de viaţă care transpun telespectatorul într-o poveste pe care a trăit-o sau pe care ar fi vrut să o trăiască… se adresează persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, n-au trăit o poveste de viaţă. Pe care o regăsesc în aceste seriale. Încearcă să îşi găsească o finalitate pe care şi-ar fi dorit-o, iar aceste seriale le dau răspunsul. Fiind vorba de foarte multe situaţii de viaţă înseamnă că foarte multe persoane se pot regăsi în asemenea poveşti. Interesul este foarte mare pentru că este un fel de proiectare a propriilor probleme şi rezolvarea lor se face în afara propriei persoane. Fiecare dintre noi am trăit sau ne dorim să trăim o poveste de iubire spectaculoasă, deosebită, specială. Astfel de seriale tocmai asta ne oferă: poveşti de iubire în care oamenii se regăsesc sau, cu nostalgie, retrăiesc propria lor poveste. Empatizează foarte mult cu personajele şi se regăsesc într-unul dintre aceste roluri…Un personaj, fie că este sărac, fie că este într-o postură inferioară societăţii ajunge să fie realizat în general, accentul fiind pus pe personajele feminine. Totodată au şi o relaţie fericită. Este idealul pe care orice femeie şi-l doreşte, atunci publicul e uşor de captivat cu astfel de seriale“ Iar analistul media Iulian Comănescu punctează: „Modele nu se schimbă chiar atât de repede. Iar costurile modice ale unor asemenea producţii (în jur de 15.000 de euro) le fac rentabile….Şi dacă nu cumperi Suleyman, care nu e chiar ieftin”  Corect. Identificarea cu unele personaje e cheia succesului…dar oare de ce nu se prea identifică publicul cu personajele din așa zisele reality showuri scenarizate gen „Lecții de viață” care rezistă mai ales folosirii violenței verbale sau fizice, om fi noi românii certăreți dar nici chiar așa…Tot ieftine sunt dar ce contează?  În peisajul dezechilibrat la televiziunii de la noi serialul dramatic e necesar de urgență! Dar cine l-ar putea susține? ProTv, Antena 1 sau TVR sunt singurii care ar avea mijloace. Primii au ales comedia, sigur, e amuzant să te distrezi pe seama fierbințenilor, poți să te și identifici cu ei…Antena 1 pândește după colț. TVR, dacă judeci după ieșirile publice ale tuturor- șefi, realizatori, sindicate etc- nu vede în față decât problema banilor iar despre soluția pe care continui să o susțin, privatizarea TVR1 nici vorbă. Ce am putea să așteptăm? Vreun filantrop dispus să scoată din buzunar finanțarea necesară în schimbul a…nimic? Vreun donator care a câștigat la loterie? O subscripție publică? Mă tem că timpul trece în zadar. Realitatea ne-a arătat că mulți investitori care păreau că vor să construiască un lucru durabil nu făceau decât să adune bani pentru averea proprie, de ce în televiziune ar fi altfel? Permanent am susținut cauza originalității, am fost împotriva imitației, i-am apreciat pe creatori și nu pe executanți. Sigur, tot ce are cât de cât succes la noi se bazează pe formate străine, chiar și showurile care au pe generic cuvântul „român„, ”Vocea României„, ”Românii au talent”, ”Ce spun românii„ – o excelente realizare de altfel cu un Cabral de zile mari.  Nu e nicio rușine să cumperi ideile altora și să le transpui dar în cazul creației de ficțiune aveam rețineri. Deși scenariile mele de la „Numai iubirea” ,”Lacrimi de iubire”etc.  au fost adaptate și produse prin Polonia, Slovacia, Ucraina, Croația continuam să consider că fiecare țară are probleme specifice care se adaptează cu greu iar aspecte poate mai importante sunt omise pentru că, evident, n-au interesat și nu sunt conținute în original. Și eu am încercat, înainte de lansarea primei telenovele românești, să adaptez un scenariu din Venezuela și m-am lovit de asemenea obstacole dar îmi asum că nu mă pricep la asta. Sunt ani buni de când producția autohtonă a ajuns pe cale de dispariție și nu există timp de așteptare așa că renunț la încăpățânarea cu care am susținut creația originală. Așa cum cumpărăm formatele unor showuri să cumpărăm scenariile unor seriale străine, să le adaptăm și să nu mai lăsăm timpul să treacă! Desigur și aici sunt aspecte deloc de neglijat..ProTV a mai încercat în trecut adaptări și n-a rupt gura târgului iar ultima ispravă cu comedioara de la BBC ”O săptămână nebună” a fost un eșec, la fel ca și imitația antenistă ”Camera café„.  Păcat de actori… Aici trebuie să intervină discernământul pentru a alege lucrări de calitate și de mare interes, indiferent de costuri! Am mai spus-o, când ai o producție de 4-5 seriale pe sezon –azi nici nu visăm…- îți permiți să încerci diversitate de genuri, de stiluri, de targeturi, când nu poți să produci decât o singură bucată pretențiile sunt mai mari ca și așteptările. Dar merită încercarea.  Există o nevoie urgentă de producție și timpul pierdut aici se măsoară în ani. Mai e ceva. Extrem de multe producții cinematografice astăzi , inclusiv seriale, se bazează pe fapte reale sau pe ecranizarea unor romane. Să nu existe în literatura noastră nimic interesant? Să nu existe în viața societății românești nicio sursă de inspirație?

Cine va spune adevărul?

 

La noul ProTv a  rulat, oarecum în obscuritate, un serial făcut cu ani în urmă, de doar 6 episoade, „Deschide ochii”. Oricum altceva decât eternele povești de mahala pe care le tot înghițim dar…din nou ProTv nu se dezminte, scenariul este unul adaptat  – după un oarecare Simon Edi Schwartz. Frumos. De altfel tema avocatului –inclusiv unul orb- se înscrie în masiva literatură americană, adesea ecranizată, pe care un John Grisham a făcut-o mai nou celebră…dar există o filieră neîntreruptă de legal thriller de la eroul lui Erle Stanley Gardner, Perry Mason , pe care-l adoram în tinerețe la avocatul din limuzină al lui Connelly. Nimic nou sub soare deși tare mi-ar fi plăcut să aud de o creație originală pentru că, nu-i așa, evenimentele de pe scena juridică autohtonă sunt ofertante. Cu ceva timp în urmă mă gândeam că o poveste gen „mâinile curate„ având ca erou un procuror ar fi fost interesantă în contextul actual dar nu e o treabă ușoară. E mai simplu să adaptezi, să imiți, să cumperi formate străine și să le reproduci, executanții fiind mai ușor de găsit decât creatorii. Unde se ajunge vom vedea din declarațiile lui Costi Mocanu director of Diversification and Business Strategy Pro TV , el ne spune despre Acasă Tv că „avem parteneriate cu colegii din compania CME din alte teritorii, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croația. Este intenția noastră de a prelua produsele lor.” El recunoaște, pe șleau, că „În grilă nu veți mai regăsi atât de multă inițiativă, îndrăzneală, curaj în promovarea unor titluri noi, de ficțiune, așa cum au stat lucrurile la noi până în 2010. /???!!!/ Cam atunci ne-am oprit din producerea formatelor românești, din cauza crizei. Avem însă intenția revenirii cu ele, cu producții sută la sută românești, de ficțiune, de succes pe măsură ce piața își va reveni./??/ Vom veni cu producție europeană. Avem parteneriate cu colegii din compania CME din alte teritorii, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Croația. Este intenția noastră de a prelua produsele lor. Ei au continuat să producă, piața a fost mai darnică cu unele dintre teritoriile companiilor noastre. /??!!?/ Vom aloca în continuare produsul tradițional al canalului, telenovela, fie că vine din America Latină, dar începe să fie încurajatoare și la noi după ce alți colegi din media românească au venit cu astfel de inițiative, și produsele turcești. Noutatea ar fi apariția unor produse indiene și ele consacrate de alți participanți din spațiul media din România.”. Dincolo de neadevărurile flagrante cuprinse în aceste declarații nu pot să trec peste un aspect…mai de mult, după succesele evidente ale serialelor noastre, la CME se decisese ca Ruxandra Ion să fie Head of Content pentru toate teritoriile, existând perspectiva ca multe din produsele noastre nu doar să fie difuzate acolo, ceea ce s-a întâmplat, dar și formatele noastre să fie acceptate. Evident, respectându-se valorile și tradițiile locale, lucru esențial pe care l-am observat de pildă la Praga unde se intenționa un remake după Lacrimi de iubire. Unii din afara CME, de asemenea, au făcut seriale pe scenariile noastre..de pildă polonezii cu Tylko miloscz, o versiune după Numai iubirea. Iar acum aflu că avântul căpătat de producția românească s-a prăbușit după 2010 ,noi vom vedea lucrările bulgarilor sau  slovacilor care n-au cunoscut criza pieții /oare?/ iar ca să difuzăm totuși un procent de creație autohtonă vom apela la reluări…Să mă mai mir când Numai iubirea – o producție 2004- se reia acum în 2016 pentru a nu știu câta oară? Desigur, vorba soției mele, generațiile se schimbă dar eu, devenit fără voia mea, clasic în viață nu văd deloc perspectiva în roz. Fie se spune tot adevărul privind falimentul ficțiunii românești și se lasă deoparte poveștile cu criza pieții fie se încearcă depășirea momentului printr-un efort acum nu într-un viitor nedefinit. Ce audiență vor avea creațiile partenerilor noștri  bulgari sau cehi vom vedea dar mă tem că am părăsit fără luptă ringul, adică piața. Sau le oferim la schimb poveștile fierbințenilor?  Vânzarea studiourilor de la Buftea îmi spune că viitorul de care se vorbește va fi foarte foarte îndepărtat. Dar poate, după ce ProTv –cu anexa sa AcasăTv- s-a predat, preferând aproape exclusiv cumpărarea de formate, va apărea altă televiziune care-și va însuși efortul de a susține producția originală românească? Bine ar fi…

Ne-au depășit vremurile?

Din respect și admirație pentru marea actriță Carmen Tănase m-am uitat puțin la sitcomul de pe Antena 1, „Camera cafe„, un remake al sitcomului franțuzesc cu același titlu, unde diferite personaje incolore se agită pe un hol, într-un cadru fix, în fața unei camere de filmat socotită tonomat de cafea. Mi-am amintit ușor de sitcomul scris de mine în 2001-2002, numit „2+2 „ cu Mirela Oprișor și Alexandru Papadopol și urmat de „Dădacă la 2+1„ unde Cristina Cioran a trecut alături de Papadopol. Atunci fusese o idee a Monei Segal să imităm un sitcom franțuzesc de 5 minute, cu 2 personaje, el și ea, fimat tot în cadru fix. Am văzut câteva exemple și m-am simțit incapabil să mă acomodez cu formatul și stilul, am scris cum am văzut eu lucrurile și n-a ieșit rău, dovadă că personajele au trecut într-un sitcom mai lung, de 15 minute, „Căsătorie de probă„, 2 sezoane. Nu știu dacă Mona Segal, acum la Antena 1 a fost cu ideea, după mine nefericită, de a se prelua formatul franțuzesc de data asta tel-quel – oricum m-am declarat un adversar al imitațiilor, al cumpărării de scenarii străine militând pentru originalitate, cel puțin în lucrările de ficțiune-  dar eu la altceva am reflectat. După atâția amar de ani, după experiența primelor telenovele și seriale ample românești la care am luat parte consideram că sunt depășit de vreme. Iată că mult așteptatele producții proprii de televiziune pe care speram măcar să apuc să le văd, nu și-au făcut apariția, ProTv-ul anunțând un alt sitcom despre o echipă de fotbal de cartier și defilând mai departe cu lumea „fierbințenilor„ începută din 2012…unde Bobiță, Dorel, Geanina, Ardiles, Celentano și Aspirina continuă să întruchipeze valorile românești ale  zilei. Să nu mai vorbesc de „Trăsniții” care are o longevitate de invidiat, de Leana și Costel, de reality-showurile gen „Lecții de viață„ care au devenit modele de ficțiune modernă. În fața acestei realități, în prag de 2016, nu rămâne decât să accept că am fost depășit de vremuri. În fond nu e nimic nou sub soare…și serialele americane de azi sunt adesea ecouri ale succeselor trecutului, de pildă „Blood and Oil„ e doar un urmaș al „Dallas-ului„ iar ca să imaginăm seriale puternice și interesante ca „Homeland„, cel mai bun produs al momentului, ajuns la sezonul 5, ar trebui să trăim într-o altă realitate. Atunci nu ne rămâne decât să lăsăm pârtie liberă la producția de ficțiune producătorilor turci iar în rest să cumpărăm formate de succes de la alții. Măcar în unele cazuri aduc audiență, vezi „Masterchef„-ul românesc care totuși suferă nu numai de subțirimea juriului, ce să-i faci, nu oricine are un Gordon Ramsay, dar mai ales din cauza calității modeste a concurenților. Am văzut recent finala „Masterchef junior„ american unde doi copiii de 11 și 12 ani găteau nu doar cu aplomb dar și cu pricepere dishuri la care concurenții noștri nici nu visează.  Viitorul nu mi se pare, din nou, prea optimist, ceea ce înseamnă că e adevărat, am rămas în urma vremurilor și cum nu am veleități de ghicitor nu pot proroci peste câți ani sau decenii va fi iarăși cineva interesat de creația românească.

Amintiri, opinii…

Pagina Două vieți de pe blogul meu a fost actualizată și e la dispoziția oricui dorește…

Am lucrat 5 ani în presă, 18 ani în Televiziunea publică, apoi am fost din 1990 până în 1998 șeful programelor pentru copiii din TVR, am trecut la ProTv cu „Abracadabra” iar până în 2009 când m-am pensionat mi-am legat numele de scurta existență a serialului românesc la AcasăTv. O experiență care îmi permite nu doar să aștern pe hârtie amintiri dar să formulez și unele opinii privind soarta televiziunii în România. Am adăugat și Jurnal de Las Vegas în 10 episoade…

Tot despre TV și educație

Prima oară când am fost în America, dar și mai târziu, m-a frapat absența copiilor de pe străzi. În loc să alerge și să bată mingea stau la ei în curte – unde mai au câte un coș de baschet- sau în casă la televizor și computer. Dacă în America sunt tot mai multe incidente armate cu morți și răniți în mediul școlar sau universitar de vină nu e numai legislația permisivă în domeniul deținerii armelor. Țara unde se menține pedeapsa cu moartea alături, azi, de acceptarea terapeutică a marijuanei sau căsătoriile de același sex are și cea mai dezvoltată producție de televiziune, film și serial. Ar fi o naivitate să credem că acestea nu influențează. Aici prin tradiție dreptatea s-a făcut cu gloanțe, vezi westernul. O vreme eroii au fost oamenii legii, polițiștii, chiar dacă foloseau armele, desigur mai bine decât infractorii. Aici eroi justițiari desprinși din comicsurile secolului trecut, gen Batman sau Spiderman, au făcut ravagii fiind inspiratorii unor Robocop sau Terminator. Acum trendul e altul. Probabil saturați de subiectele cu binele care învinge răul împușcându-l scenariștii au trecut la situațiile când răul triumfă. Sau răul deghizat în bine. Eroii sunt cei care dau o lovitură babană și scapă de urmăritori fiind mai isteți sau mai buni luptători și se refugiază într-o republică bananieră stând la soare alături de nelipsita iubită. Ca în paradisul cu fecioare promis jihadiștilor. Mai mult, un alt trend se impune, e vorba de viziunea asupra viitorului. A trecut vremea SF-ului clasic cu nave spațiale și conflicte intergalactice. Acum viitorul omenirii e catastrofic, se imaginează fie post-apocalipsa fie societăți în care tirani fioroși țin sub teroare, cu arme supersofisticate sau roboți- populații sărăcite și îndobitocite. Dacă astfel se imaginează viitorul umanității în, să zicem, ”Jocurile foamei”, o serie de altfel excelent realizată, să nu ne punem nicio problemă privind impactul la generațiile tinere? Credeți că interdicțiile formale afișate funcționează? Să fiu înțeles, nu e vorba doar de violență, ea se  găsește din plin și în desenul animat și în povești – există, de pildă, cruzime mai mare decât răzbunarea Caprei cu trei iezi?  Filmele acestea se văd și în Europa unde, se va spune, copiii și tinerii nu prea au acces la arme deci nu avem incidente similare. Atunci e un noroc că la noi abundă subiectele tabloide, decolteurile și pulpele goale, e mai bine să avem violuri, adesea în grup, decât crime. Nici un fel de luare radicală de poziție nu rezolvă ceva dar e bine să nu băgăm capul în nisip și să ne prefacem că televiziunea nu influențează caracterele, în special la copiii și adolescenți. Nu educă dar influențează formarea unor valori. Iar dacă aceste valori se rezumă la micile învârteli balcanice, ciordeli, voyeurisme, bârfe de cârciumă vom avea viitorul pe care-l merităm. Adica un fel de prezent prelungit.Chiar dacă-i obligăm pe școlari să frecventeze orele de religie  mă tem că influența televizorului va fi mai mare. Familia și școala au obligația să educe, noi trebuie să distrăm, spune și Mircea Radu ”Educația se face acasă, de către părinți și bunici. Culturalizarea se face în școli și în biblioteci. Nici una nici alta nu au legătură cu televiziunea” afirmă dânsul arătând că vina ar purta-o CNA sau lipsa banilor. Sigur că banii sunt importanți pentru a avea o producție de ficțiune – la americani putem vorbi de trenduri, de modificări ale tendințelor audienței în condițiile unei producții abundente, nu poți impune valori cu un singur serial și acela numit ”Las Fierbinți” care, o să spuneți, bate orice și e mereu în top. Ceea ce dovedește de fapt că publicul e atașat de ideea de serial românesc și s-ar bucura să aibă mai multe producții autohtone de ficțiune. Va fi greu nu doar din cauza lipsei banilor dar trendul la noi e să lași tot mai mult pe seama unor firme sau producători străini, pasă- mi -te mai profesioniști. Să recunoaștem, ideea nu e nouă, și Valeriu Lazarov când a vrut să concureze la Antena 1 cu serialele de la Acasă a adus scenariști din Argentina care desigur nu lucrau pe gratis. E bine că noi îl exportăm pe Dorel zidarul dar aducem din afară scenariști, producători etc și așa majoritatea emisiunilor noastre sunt replici după formate străine /adesea nereusite precum Masterchef/ Cuvântul creație a lăsat loc cuvântului execuție, mă temeam că se va întâmpla asta dar e o realitate. Să lăsăm atunci viitorul să decidă, educația să se facă oriunde în altă parte iar noi să ne desfătăm pe micul ecran cu extravaganțele Iuliei Albu sau cu gramatica lui Guță. Argumentul suprem al autorilor de tabloide era că TVR Cultural s-a desființat din lipsă de public. Chipurile, dădeau prea multe emisiuni „serioase„  Nu ne e mai bine acum doar cu emisiuni neserioase?