Mai ales despre poluare

 

Luptând din răsputeri contra lui Trump o „anumită„ presă așa zis progresistă sau democratică încearcă să ne convingă că SUA e cel mai mare poluator al planetei. Hai să măsurăm poluarea aerului la București și la Washington, după care să vorbim.S-ar putea face și o măsurare la Beijing, dar nu e bine să aflăm că de fapt China e cel mai mare poluator al planetei. Se fac statistici comparându-se SUA cu Luxemburg sau cu Suedia – țara cea mai „curată„- dar se iau în considerare marimea teritoriului și numărul de locuitori? Cine a fost des în SUA, trecând prin diferite zone, știe că aerul e respirabil, chiar și înlocuri ca Detroit, Cleveland cu vechi industrii poluatoare iar asta e tot ce contează pentru că omul, ființa umană trebuie să fie în centrul bătăliei anti-poluare și nu interesul economic. În SUA nu se folosește motorina ci se preferă benzina – al cărei preț continuă să fie mult mai mic decât în Europa, de pildă. Cine mai ține minte șantajul pe care țările producătoare de petrol din OPEC l-au practicat cu mulți ani în urmă, încercând să țimă SUA la cheremul lor? Dezvoltând combustibilii de șist americanii au reușit să scadă prețul petrolului, să pună în dificultate marii producători din Rusia sau Orientul Apropiat, să devină independenți și imuni la șantaje … Tot SUA e cea care a descoperit frauda la care recurseseră recent producătorii germani de automobile ca să-și vândă mașinile poluatoare. Dar ce să mai vorbim când, vă amintiți, la noi efortul de a introduce un nivel mai pretențios de reducere  a poluării auto s-a lovit de opoziția celor care „apără„ industria locală, Dacia nefiind în stare să se înscrie în standardele cerute. Apropo, de ce credeți că la noi se menține obiceiul de a scuipa pe trotuare, sunt românii necivilizați și n-au maniere sau…?

China și India acaparează piața oțelului în timp ce SUA prin acorduri trebuie să o restrângă, Mittal, care are oțelării inclusiv în România, se extinde pe toate continentele în timp ce din faimoasele oțelării de la Pittsburgh a rămas mai mult faima echipei lor de fotbal, Pittsburgh Steelers. Deși „progresiștii„ îl acuză pe Trump că susține trecutul, reînvierea industriilor poluatoare el are dreptate în ce privește țara lui…Americanii vor continua să facă pași mari înainte în folosirea energiilor neconvenționale, aici se vor produce vehicule electrice, aici banii vor merge la cercetare și nu la forumuri de discuții care produc vorbe. Dacă s-a supărat Elon Musk nu e mare pagubă, el își vede businessul amenințat dar valul pornit de Trump nu înseamnă atât întoarcerea la trecut, cu industriile sale poluante cât o formă de rezistență la isteria globalizării. Un fenomen care nu poate fi oprit ci doar întârziat și asta se întâmplă.

Mai țineți minte anii când se putea fuma pe cursele aeriene?…face parte din istoria secolului XX. E adevărat că la noi s-au făcut pași uriași/?/ prin interzicerea fumatului în spații publice, cu suficient scandal și opoziție, dar abia acum după ce încă de la sfârșitul secolului trecut nu se mai putea fuma în public nici în SUA sau Australia. Singurul loc unde primează interesul economic este Las Vegas, dar în orice cazinou ai intra există o excelentă filtrare și aerisire încât efectele fumatului sunt reduse. Dar în rest…îmi amintesc că prin 1994 mergeam la o televiziune în South Carolina și cu toții fumau în pauze doar afară /și era ploaie/ în timp ce la TVR se putea fuma și în studiourile de emisie deși era teoretic interzis. Deci să o lăsăm mai moale cu poluarea și să nu mai fim atât de furioși pe America, poate dacă aplicăm vorbirea cu „bârna„ din ochii proprii e mai bine…

Anunțuri

Oare ce mănâncă mai marii zilei?

Campania est- vest privind diferența de calitate dintre produsele vândute sub aceiași denumire dar la o compoziție diferită nu mă încântă, fie pentru că prețul sau puterea de cumpărare a popoarelor diferă, fie pentru că multe sunt manufacturate din marfă locală.

Dar ce găsesc în magazine sau în piețe mă interesează.

În afară de partenerii tradiționali, Grecia, Turcia, mai nou Bulgaria, în afară de Italia sau Spania găsești o diversitate incredibilă de importuri. Olanda, campioană, nu doar cu flori dar și cu ceapă, morcovi, praz, ardei, castraveți etc ..este pe locul 2 în lume la export legume-fructe , produce ca și Spania sute de tone pe hectar…Cartofi din Egipt, struguri din Peru, pere din Argentina sau Africa de sud, fripturi din Uruguay sau Noua Zeelandă…a mai rămas vreun colț al lumii de unde nu importăm? Cu mulți mulți ani în urmă cumpăram din magazine scandinave roșii și castraveți românești…astăzi roșiile românești care au un gust aparte se găsesc doar pe la micile magazine, ca și căpșunile locale, mult mai bune decât cele de import. Nici măcar cireșe ca în poveștile lui Ion Creangă nu mai găsești, acum sunt trufandale aduse din Grecia sau Spania. Credea cineva că o legislație protecționistă va aduce în rafturi munca producătorului român? Ce naivitate! Nu de legi e nevoie ci de bani, de investiții, de irigații, de stimularea înființării de ferme și cooperative mari. Știți că faimoasele mere italienești cu brandul Melinda din Alto Adige sunt rodul asocierii a o mie de mici producători? Desigur la noi s-au distrus și s-au jefuit simbolurile comuniste – CAP-urile, SMT-urile, sistemul de irigații ca și coloșii industrializării dar în aproape 30 de ani ce s-a pus în loc? În loc de fabrici au apărut parcuri industriale /?/ cu sedii de firme sau servicii.  Ce exportă România? În primul rând țigări, grâu, porumb sau animale vii /chestia cu vasul plin cu oi care a scufundat o navă de război rusească e super!/ La importuri pe primele locuri sunt produsele de brutărie, carnea de porc, preparate alimentare., furaje /paradoxal vindem porumb și orz în loc să le facem furaje/ , fructe, lactate. Ce credeți că exportăm noi în SUA? Mărfuri pentru care și alți occidentali au făcut obsesie = pufuleți, eugenii, biscuiți, brânză de burduf…E perfect, nu? Căutați pe siturile unor distribuitori de produse gen amazon, fabko…ca să comparați slaba ofertă românească și cea a unor vecini gen Ungaria, Bulgaria, Serbia, Rusia…de altfel în Piața Centrală din Budapesta vizitată recent doar citricele erau de import, restul de legume și fructe proveneau local…ca și în Grecia unde bineînțeles și citricele sunt locale.

Am filmat odată la Popești Leordeni unde se fabricau mezeluri „ca pe vremuri„, parizer cu slănină în el și alte bunătăți destinate mai marilor epocii comuniste. Mezelurile făcute din zgârciuri și zeamă de oase erau pentru restul populației, azi li s-au mai adăugat tot felul de chimicale numite E-uri …Sunt curios, oare mai marii zilei de la noi ce mănâncă?

 

Globalizarea noul comunism?

 

Am ajuns la o vârstă când pot să-mi dau cu părerea chiar dacă nu contează. Pentru mine, oamenii nu sunt egali între ei și nu vor fi niciodată iar motivul este unul economic. Aspectele genetice sau de rasă, etnie, religie, educație se adaugă peste principala cauză care diferențiază oamenii și derivă din conjugarea verbului a avea…a avea sau a nu avea…De la Revoluția franceză care a lansat sloganul „libertate, egalitate, fraternitate„ – un slogan imposibil de altfel- cei care nu aveau le-au luat locul celor care aveau. O vreme. Marxismul a fost și este singura filozofie care a pus punctul pe i, formulând un ghid de acțiune prin care cei „de jos„ au luat locul celor „de sus„. Comunismul instaurat ca regim politic ce altceva a fost decât prigoana boierilor, burghejilor, chiaburilor și înlocuirea lor cu clasa săracă, bineînțeles după ce li s-au confiscat averile? Globalizarea de astăzi amenință din nou cu schimbări la scară planetară, săracii vor migra spre țările cu nivel de trai ridicat  și asta se va întâmpla în viitor în ciuda oricăror obstacole locale, naționaliste sau nu. Doar că bogații nu vor fi înlocuiți cu noii veniți, dimpotrivă, vor deveni și mai bogați. Transnaționalele și lărgirea pieței la nivelul planetei vor asigura pe deoparte dezvoltarea punctuală, locală, a unor zone de pe diferite continente oferind de lucru multor executanți în timp ce creatorii, oamenii dotați vor fi și mai mult recrutați pentru a se alătura centrelor. Mai mult, văd în viitor și o migrație inversă, pe modelul celei la care asistăm astăzi când cei cu stare părăsesc downtownurile, zonele urbane aglomerate, lăsând acolo locul „plebei„ și aleg vile confortabile la periferie, departe de agitația orașelor. Potenții se vor muta în oaze super amenajate prin Caraibe, insulele din Pacific, jungla Amazonului sau Africii și de acolo vor conduce beneficiind de tehnologia modernă în continuă dezvoltare.

Revoluțiile, revoltele ca și războaiele au pornit de la un substrat economic…în 1989 doar n-o să spuneți că s-a revoltat clasa muncitoare împotriva ei însăși, doar era chipurile la putere… Ceaușescu a greșit când s-a pus pe stors țara ca să plătească datoriile. Uitați-vă la greci, care trecând la euro s-au gândit că e cazul să trăiască și ei ca occidentalii, au împrumutat cu nesăbuință, au furat dar au și investit în infrastructură iar acum trăiesc oricum mai bine ca noi care doar am furat. Dacă acum vom cheltui mai mult decât ne permitem ne va da cineva afară din Uniunea Europeană? Să fim serioși, UE nu e decât spațiul vital al Germaniei.  Lăsați deoparte la ultima împărțire a lumii nemții au pornit și au pierdut două războaie mondiale pentru „lebensraum„, Acum câștigă fără luptă…Cât despre povestea cu sacrificarea viitoarelor generații ca s-o ducem noi mai bine am auzit-o de mult și regret, dar nu funcționează.

Globalizarea va învinge pe planeta Terra că vrem sau nu vrem, încercările unora de a se opune – vezi Trump, Brexitul, mișcările naționaliste- vor avea ca rezultat amânarea deznodământului, încetinirea procesului dar el este ireversibil. Când africanii și asiaticii săraci se vor muta în Europa, când latinii vor stăpâni din nou teritoriile Americii nu înseamnă că vor dispărea bogații lumii, dimpotrivă, ei vor fi și mai bogați, vor opera pe baza tehnologiei moderne din paradisurile pe care și le vor amenaja unde poftesc, oamenii vor fi egali așa cum își doresc dar unii vor continua să fie și mai egali decât alții…

A murit serialul românesc?

Am citit comentarii care critică preocuparea Ruxandrei Ion de a produce premiere, prima telenovelă românească, prima telenovelă de epocă etc. Ei și, ce e rău în asta? Cineva trebuie să fie primul când alții nu fac nimic. Legenda spune că Paganini era capabil să cânte cu virtuozitate pe o singură coardă a viorii…la noi serialul de comedie a rămas unica preocupare, nu e rău dar nu ajunge. Odată cu decizia noii conduceri a ProTv de a renunța la producția de seriale – cu excepția comediei- și decizia identică a Antenei 1 – obișnuită să imite mișcările principalului concurent s-a făcut loc larg pe piață serialelor de pe toate continentele fie ele turcești, sud-americane, coreene, poloneze etc. Nu există interes în a investi aici în schimb există o foame crescută a audienței care consumă seriale, multe televiziuni generaliste, ca să nu mai vorbim de canalele de nișă, aducându-le în grilă. Iată că mini-serialul pentru tineret al Ruxandrei Ion adună mult public ceea ce dovedește adevărul afirmațiilor de mai sus. Îmi amintesc că la Caravanele iubirii care au însoțit primele seriale la care am lucrat, „Numai iubirea„ și „Lacrimi de iubire„ mulțimea de fani adunați să-i aplaude pe actori era dominată de adolescenți, de tineri, la periplul prin țară prilejuit de lansarea romanului „Lacrimi de iubire„ am întâlnit de la Iași la Cluj, Sibiu sau Timișoara predominant  teen-ageri dornici de ficțiune românească, tineri cărora televiziunile nu le ofereau nimic potrivit …și nu o fac nici astăzi. De aceea mi se pare salutară perseverența cu care Ruxandra Ion, cu care am colaborat de la primii ei pași în televiziune luptă să salveze serialul românesc…pentru că frecventele reluări ale producțiilor de acum un deceniu nu fac decât să se adreseze nostalgicilor sau unor noi generații, cât despre cota de producție românească în grile nici să nu vorbim. E drept, serialele nu sunt ca legumele dar nici să ignorăm publicul vreme îndelungată nu e productiv.

Nu am văzut iSerialul Ruxandrei decât parțial  pe telefon, nu știu ce impact are pe ecranul televizoarelor, nu fac parte din publicul țintă  deci nu fac aprecieri de conținut. Dar e de înțeles că în lipsa investitorilor, în fața interesului scăzut sau nul al Televiziunilor față de asemenea producții s-a apelat la o variantă ieftină, filmarea pe telefoane mobile. Desigur există precedente, experimente asemănătoare s-au făcut destule, inclusiv cu montaj, mixaje  sau sincronizări de sunet iar viitorul va decide în ce fel asemenea experimente vor evolua sau vor conta. Înțeleg dorința autorilor de a arăta că există audiență potențială în speranța de a trece la producții profesionale și le doresc succes dar nu pot să nu punctez o realitate: filmele făcute pe telefon, fie de ficțiune sau documentare, nu se vor impune dacă încearcă să imite limbajul cinematografic, ele trebuie să-și elaboreze un limbaj propriu. Deocamdată eu cred că această producție a apărut de nevoie și nu din bravadă, ca o ultimă soluție în fața dezinteresului marilor producători iar autorii merită felicitări pentru perseverență și încurajări de viitor!

Nu e totul pierdut

Nominalizările la Oscar anul acesta m-au pus pe gânduri. Vocația epică a filmului american, trăsătură esențială a unei culturi importante, să fie pe cale de dispariție, să nu mai intereseze povestea, story-ul, baza pe care se clădesc personaje consistente? Cum au dovedit recentele Globuri de aur, criticii se dau în vânt după două filme care m-au plictisit teribil, „La La Land„ și „Moonlight„. Sunt un iubitor de musicaluri, am văzut câteva pe scenele britanice sau americane, am admirat filme de gen dar „La La Land„ este greu de digerat. Să fie un musical? Deși începe cu un ansamblu de dans în stil tradițional ce urmează este cronica unei relații anoste, modeste între doi tineri, personaje fără substanță,cu doi protagoniști care nici nu prea au voce iar la dans par niște începători, totuși Ryan Gosling și Emma Stone candidează și la Oscarurile de actorie. Sau e vorba, cum se insistă, de un omagiu adus înaintașilor, epocii de glorie a musicalului american? Ce omagiu, să fim serioși…cui îi pasă? Gene Kelly sau Fred Astaire s-ar răsuci în morminte la așa omagiu …Personal prefer „Moulin Rouge„ sau „Les Miserables„ ca să nu mai amintesc de capodopere ale genului ca „Phantom of the Opera„ sau „My Fair Lady„. Are ce căuta „La la la…în asemenea companie? Ce rămâne e un film care a adunat mai multe nominalizări la Oscar decât „Zbor deasupra unui cuib de cuci” – inclusiv pentru scenariu original, care scenariu??- și se deosebește de marea masă a dramelor prin faptul că nu e dramă! Pentru că e un film senin, liniștit, fără violență, da, merită un premiu. Să vedem cum va alege juriul Academiei unui Hollywood tot mai elitist între această producție și „Moonlight„, altă calamitate, un film despre nimic, cu un tânăr care are două mari calități, e negru și e gay. Desigur că ignorarea anul trecut a contribuției creatorilor de culoare a provocat o nevoie de restaurare dar să consideri „Moonlight„ valoare e prea mult. Dacă trebuie să acordăm premii negrilor să nu îl ocolim pe Denzel Washington care a adaptat în „Fences„ o piesă de teatru cu un personaj consistent și cu un story puternic, poate Denzel are deja prea multe premii? La fel ca și Tom Hanks cu o nouă creație în „Sully”, un film total ignorat de nominalizări dar nemeritat. Ca și ”Loving„ un film despre căsătoriile interrasiale din care s-a reținut doar jocul actriței de culoare. Poate „Manchester by the Sea„ să salveze onoarea calității, nu am văzut încă ”Lion”, nici ultimul Scorsese, ”Silence„ – absent din listă- dar chiar și ”Arrival„, un film despre comunicare sau „Hacksaw Ridge„ un tradițional film de război dar având ca erou un contestator de conștiință, sunt infinit mai solide decât cele două favorite în fața cărora criticii au căzut în extaz.  E adevărat, contextul politic din SUA e de luat în seamă, atitudinea cineaștilor față de schimbări nu e de neglijat dar refuz să cred că tendința spre non-poveste și interesele conjuncturale sunt viitorul unei industrii în care se investesc mulți bani. Desigur dă bine în presă să ții discursuri precum a făcut-o Merryl Streep care a denunțat era Trump ca o aducătoare de violență dar nu știu dacă prestația ei din ”Florence Foster Jenkins” aduce noi fațete talentului unei actrițe cu destule premii în carieră, poate doar efortul de a cânta fals. Presupun că Isabelle Huppert, cu o prestație demențială în „Elle„ sau Natalie Portman, o convingătoare „Jackie„ nu pot pierde în fața unor manevre de conjunctură dar cine știe, poate statueta va ajunge la Emma Stone? Cât despre violența denunțată de doamna Streep cine a văzut vandalizările de la inaugurarea din ianuarie, huliganii anonimizați de cagule spărgând vitrinele are altă părere. Deocamdată povestea nu a dispărut de la Hollywood și datorită faptului că multe filme, inclusiv majoritatea celor de care am pomenit mai sus, de la „Hacksaw Ridge„ la „Sully„ pornesc de la oameni reali, și oamenii au povești de viață pline de substanță și semnificații care mențin vigoarea epică a filmului american. A  fost un moment în care m-am temut că extinderea filmului de imaginație, gen „Avatar„ sau „Hunger Games„, ca și persistența SF-ului sau filmelor horror oferind un teren nelimitat efectelor speciale va periclita componenta umană , poate eu sunt prea bătrân și prea tradiționalist dar nu gust nici temele apocaliptice nici așa zisele SF-uri în care viitorul omenirii e văzut catastrofic, cu dictatori care țin în sclavie populații dezumanizate și îi disciplinează cu roboți, arme și mașinării sofisticate. Nu cred într-un asemenea viitor al planetei chiar dacă globalizarea atât de lăudată nu va putea fi ținută în frâu decât de lideri puternici, cu autoritate reală. Dar să așteptăm decizia juriului. Sau să căutăm prin lista lungă a filmelor anului 2016 unde cu siguranță sunt multe de văzut… Așadar…nu e totul pierdut.

 

La mulți ani Marian Rîlea

Pe 20 decembrie e ziua de naștere a prietenului și colegului meu Marian Râlea, actor de excepție, om cu suflet de copil mereu credincios vocației sale. Născut în 1957 Marian a rămas același entuziast al cultivării la copiii a celor mai sensibile și prețioase valori, făcând ca personajul de ficțiune care i-a adus celebritate dar și răspunderi, Marele Magician, să dureze dincolo de cadrul îngust al unor emisiuni, spectacole, evenimente. Pentru el aș spune că formula „Abracadabra„ a fost nu atât o emisiune cât o misiune, fie că au găzduit-o  TVR, ProTv, scenele din țară, Teatrul Național. Din 1991, mai precis pe 10 martie, am colaborat cu el, am scris scenarii, texte de cântece, am sprijinit cu tot ce am putut un fenomen greu de repetat și pe care numeroase generații și-l amintesc cu plăcere ca una din pietrele de temelie ale formării personalității. Când am considerat că, imediat după revoluție, copiii trebuiau să primească acele emisiuni de televiziune pe care le meritau și de care au fost lipsiți decenii la rând, m-am îndreptat către oameni din mediul creației artistice, așa am angajat-o pe Ruxandra ion care lucrase la Teatrul Mic și ea l-a adus pe Magician în redacție. Îmi amintesc primul lor film, o adaptare liberă după „Prinț și cerșetor „ – prima dintr-o serie în care am încercat să apropii de publicul tânăr câte puțin din patrimoniul cultural universal ..S-a filmat în apropierea locuinței mele, la Palatul Ghica și pe malul Lacului Tei, apoi am fost la Brașov, orașul natal al lui Marian, am cunoscut-o pe „Mama lui Abracadabra„, doamna Râlea, a cărei pierdere a însemnat, peste ani, o durere sfâșietoare pentru sufletul de copil al lui Marian, aidoma cu pierderea prematură a fratelui său Andrei, cu care am colaborat puțin încercând să edităm o revistă. Poate dacă nu era dăruirea, arderea interioară discretă dar statornică a lui Marian n-am fi avut un fenomen care nu poate fi ignorat în istoria televiziunii românești mai ales acum când media a întors spatele copilăriei, cel puțin la nivel de creație. Eu am intrat în Televiziunea Publică în anii când încă mai existau colegi care lucraseră la marile succese anterioare dar am încercat să evoc asemenea succese ca seria cu echipajul „Val Vârtej„ /1960-70, autor Octavian Sava, din care nu se mai găsea practic nimic în arhivă/, „Daniela și Așchiuță „/ actrița Daniela Anencov, astăzi de o vârstă cu mine,a creat mai târziu pe clovnul Hapciu/, Iura și Mihaela Istrate /cu Iurie Darie am avut onoarea să colaborez mai mult dar i-am scris și  ultimul său rol în „Numai iubirea„ … Brândușa Zaița Silvestru, „doamna teatrului de animație„a fost printre primele din „garda veche„ pe care am adus-o să colaboreze cu noi în 1990…Perioada de aur a anilor dinainte de trista epocă Ceaușescu mă obseda și efortul meu de a construi o redacție capabilă să aducă pentru copiii personaje, eroi, povești pline de miez s-a soldat cu apariția multor emisiuni gen „Arlechino”, „Feriți-vă de măgăruș„, ”Ba da ba nu„, „Tip Top Minitop„, etc etc dar mai ales „Abracadabra„ și aici prezența și energia creatoare contaminantă a lui Marian au fost decisive. Atunci am regretat că profesioniști de la care am învățat multe, ca regizoarea Tatiana Sireteanu, n-au mai putut sau n-au vrut să-și alăture forțele efortului nostru dar ce să zic acum, în anii de față, când până și singurul post care ar avea datoria să se ocupe de copiii, TVR, și-a abandonat de mult misiunea. Am văzut numeroase proiecte de reformă, propuneri pentru ca TVR să recâștige din audiența pierdută, nicăieri n-am găsit o umbră de idee care să arate că ar putea readuce copilăria în prim planul preocupărilor. Îmi amintesc că prin anii 1993-1998 când producțiile noastre ca „Tip Top Minitop” sau „Abracadabra” se aflau în fruntea sondajelor de audiență unii colegi din TVR, cadrele de conducere de fapt, se uitau cu superioritate și distanțare la noi, nici măcar din invidie nu prețuiau efortul depus care era unul creator nu de circumstanță, până la plecarea mea din 1998 n-am reușit să sensibilizez pe nimeni „de sus„ să ne ajute dar măcar ne-au lăsat în pace, doar birocrații mai mârâiau că „de ce facem noi filme„? . În acest context aportul și imboldul oferit de Marian Râlea au fost decisive. Când „Abracadabra„ a primit cel mai mare premiu câștigat vreodată de Tvr – inclusiv până în ziua de azi- trofeul Prix Danube n-am putut obține de la șefimea de atunci –Dumitru Popa era la pupitru- nici măcar o primă de succes pentru autori așa că nu m-am opus ca ei să treacă la ProTv cu emisiune cu tot iar eu, scenaristul echipei, i-am urmat nu după multă vreme. Câtă deosebire între vremelnicii șefi de acum și Tudor Vornicu, de pildă, care în plină Epocă de Aur ne-a invitat, pe mine și pe Tatiana, să realizăm programe pentru copiii la Revelioanele vremii, un om cu viziune artistică, un mare profesionist dispărut din păcate înainte ca TVR să primească șansa de a fi altceva în peisajul media românesc, o șansă de care și-a bătut joc. O singură excepție, Răzvan Teodorescu, – poate vulnerabil în alte privințe- dar singurul care a apreciat performanțele noastre ba chiar ne-a dat mână liberă să edităm o revistă „Abracadabra” /dar și „Baby Star”/ sau să organizăm evenimente publice. Marian Râlea a rămas același sufletist la bine și la greu. Îmi amintesc cu emoție filmările la care am participat, la București, Brașov, pe litoral unde se arăta neobosit și perfecționist, se apleca asupra celor mai mici detalii dar nu ierta greșelile sau dezinteresul. Cu asemenea oameni poți construi. Când totul s-a terminat și echipa s-a risipit Marian s-a zbătut pentru un Teatru Național pentru Copiii, a găsit ajutor la nivelul Naționalului de atunci, cred că director era Dinu Săraru, și a mutat Abracadabra pe scenă. Îmi amintesc că am pășit ca vizitator cu sfială în această lume pe care o cunoșteam mai puțin din culise, alături de colega care rămăsese credincioasă proiectului, Mihaela Dima, l- am admirat pe Marian cum repeta și pregătea noile spectacole cu aceiași minuțiozitate și dăruire. De ce să nu recunosc, mai târziu când producătorii mi-au spus că Marian se va alătura distribuției de la „Îngerașii„ m-am bucurat să pot scrie din nou pentru un actor de o forță creatoare admirabilă care, în ciuda trecerii timpului și a atâtor supărări le care le-a înfruntat, a rămas același om dăruit cu trup și suflet unui crez. Deși actorul are în palmares roluri memorabile și importante pe scenă sau film, Magicianul rămâne o creație nepieritoare. Acum de ziua lui desigur îi voi da un telefon dar poate și rândurile de față pot fi un umil omagiu adus unei personalități artistice greu de etichetat altfel decât excepțională.

Jurnal de Las Vegas 1995-2016/11

Viitorul

Scriam la acest jurnal pe 1 mai, o zi obișnuită de muncă în America. Când intri în oraș puzderie de turiști fac fotografii in fața celebrului panou cu inscripția „Welcome in fabulous Las Vegas Nevada„ aflat în mijlocul bulevardului, înainte de a ajunge la Mandalay Bay și ai crede că nimic nu s-a schimbat în anii de după criză…În schimb la noi…„Las Fierbinți” a făcut prozeliți, am asistat pe net la un dialog Pleșu-Liiceanu în care era să cad victimă până m-am prins că e la mișto și dacă „ferbințenii„ sunt satul tipic românesc cu oameni de care ar zâmbi chiar Caragiale atunci vai de noi și asta merităm. Sau mai bine rămânem în admirația serialelor turcești care au ajuns să se bată în audiențe pentru locuri de top, după ce s-a omorât producția autohtonă.  În Vegasul adevărat am văzut în aproape 20 de ani multe schimbări, transformări, demolări, noi construcții iar noua tendință îmi place …kitchul lasă loc bunului gust! Primul exemplu – City Center, un complex de 7 clădiri înalte, cea mai mare investiție privată în construcții din istoria Americii, realizat de MGM International – la care s-au alăturat cu bani cei din Dubai World. CC a desăvârșit trecerea de la imitație, de la imageria tematică la modernismul unei arhitecturi de calitate. Gata cu Egiptul Luxorului, cu Roma cezarilor, cu gondolele Veneției…ies din prim plan copiile dupa piramide, sfincși,Tour Eiffel, Fontana di Trevi. Acum, pe lângă turnurile moderne, simple și impunătoare de la Aria, Cosmopolitan,Vdara sau Mandarin miniturnul Eiffel sau fațada imitație a Luvrului de la altădată admiratul Paris local pare stingher și demodat, deși au dispărut falsele fântani de tip Concorde iar pe Arcul de triumf e o reclamă cu Gordon Ramsey! CC e străbătut de un tram de la Bellagio la Aria/Monte Carlo.. La Aria domină luxul simplu, eleganța reținută, modernă, un stil care se impusese deja la Wynn sau Encore. Vechiul monorail s-a extins și se așteaptă o nouă extindere.  La victoria asupra kitchului aș adăuga tendința spre un look mai autentic european, mai puțin exagerat, mai prietenos, deja arătat de The District de la Green Valley Ranch, un mic cartier pietonal de shopuri, străzi bordate de arbori, piațete unde pot cânta muzicieni, terase primitoare,o atmosferă caldă, intimă,fără șocul unor showuri cu orice preț..ceea ce s-a repetat, mai aproape de Strip, la Town Square. În total contrast cu arhitectura de mucava de la Lake Las Vegas, imitație banală după stilul renascentist italian, florentin. Acum, chiar în centrul Stripului, continuă înoirea. Vechiul Barbary Coast a fost inlocuit cu The Cromwell, elegant, simplu, The Linq nu e doar o imensă roată, un roller coaster socotit cel mai mare din lume, de 550 picioare, cu 28 de cabine sferice în care încap câte 40 de persoane…ci și un mic cartier cu același aer european chiar dacă mai bine mănânci la o cantina mexicană. Ei bine, acum pe Promenade Dining de la Linq se deschide al patrulea restaurant al lui Gordon Ramsay și poți savura fish and chips…terific! Toată zona din spatele unor vechi cazinouri a fost reevaluată, întinerită, Imperial Palace a devenit the Quad dar a păstrat superba Auto Collection…Margaritaville a devenit cazino…Spațiul din față de la Bally este amenajat ca un Grand Bazaar…în vara lui 2016 s-a dărâmat și bătrânul Riviera…Este gata Arena unde va juca în NHL noua echipă de hokey Vegas Golden Knights iar stadionul pentru Raiders s-a aprobat…Deși multe proiecte nu s-au putut realiza din cauza crizei Vegasul rămâne ca de obicei un oraș dinamic…cu multe schimbări la nivelul uman dar și urban…După 6 ani de pauză pe 3 decembrie 2016 se inaugurează Lucky Dragon, un complex-casino cu profil chinezesc, situat nu departe de Stratosphere Tower și nu întâmplător accesul chinezilor aici, nu doar ca turiști, crește.

Orașul e busy, week-endurile în special sunt aglomerate cu turiști, găsești cu greu un loc de parcare la resorturile de pe Strip …trebuie să urci 7-8 nivele în self-parkingurile supraetajate și cu puțin noroc să ghicești un loc printre sutele și sutele de mașini. Prosperitatea orașului care trăiește din turism a revenit și unele proiecte oprite în anii crizei se reiau. Dar a crescut vizibil numărul de cerșetori homeleși, sunt bărbați, albi, invariabil neîngrijiți, cu bărbi în dezordine și priviri pierdute. Mi se spune că sunt americani, adesea roși de vicii, droguri, învinși ai crizei care nu găsesc joburi – fie că nu vor fie că nu inspiră încredere. E drept că sistemul de ajutorare a celor nevoiași nu e de neglijat, inclusiv perioada când se acordă ajutor de șomaj s-a mărit. Atunci cine muncește în Las Vegas? Populația hispanică și latino a trecut de 41 milioane în State ceea ce prezintă importanță pentru partide, se ține cont de ei la alegeri cel puțin în 15 state .Nevada are 27,3%, California 38% New Mexico 47% Texas 38% – dar Nevada e un stat mai puțin populat, are doar vreo 3 milioane de locuitori. Cu 150 de ani în urmă teritoriul Nevadei aparținea Mexicului și a devenit stat american în 1864. Există o controversă locală…prezența tot mai mare a imigranților duce la scăderea calității vieții în oraș? În școli copiii hispanicilor n-ar trebui să învețe mai bine engleza – într-un loc unde oricum sunt nenumărate canale Tv, inscriptii sau publicații în limba spaniolă? Subiectul e delicat și orice părere diferită aduce acuzații de rasism care, în America, sunt devastatoare. Imigranții ilegali reprezintă, desigur, o pătură săracă, ne- educată și sub- calificată dar oamenii muncesc! Poate că nu vor face Nevada mai bună dar se pare că nu doresc, nu intenționează să asimileze cultura gazdă. Sunt inevitabile paralelele cu situația din Uniunea Europeană unde libera circulație a muncii ridică probleme în special când cei veniți pentru un job decid să se stabilească în țările alese și nu acceptă asimilarea. Dacă milioane de români preferă să rămână în Vest de ce să nu bănuim că într-un oarecare timp mulțime de asiatici sau arabi sau africani se vor stabili în România, această migrare a populațiilor spre zonele mai atractive fiind chiar globalizarea atât de discutată ba chiar dorită  de unii. Sigur, China sau Japonia sunt mult mai atractive ca noi dar vedeți vreo năvală de imigranți acolo? Cât despre Australia, un continente care menține o populație mai mică decât a României nu mai vorbesc…Văzut de sus, din turnul Stratosphere sau din nacelele Linq-ului Las Vegas arată ca un oraș în plină dezvoltare, șantiere sunt peste tot, se lucrează din nou cu îndârjire. Am văzut în 20 de ani prefaceri, transformări uluitoare, ca în basmele cu pruncii crescând într-un an cât alții în șapte dar dacă faci abstracție de milioanele de turiști care dau viață locurilor ce rămâne? O comunitate compozită, alcătuită din etnici de o diversitate evidentă, dispuși să-și clădească viața pe valorile muncii și disciplinei sociale – esențiale în democrație. O comunitate deloc ferită de probleme sau excese dar concentrată pe eficiență. Aici contează ce știi să faci iar calitatea vieții tale e decisă de fapte, de felul în care acționezi. N-am văzut nicăieri ca într-o zonă de parcare suficient de întinsă să se refacă asfaltul într-o singură zi, de dimineața până seara iar explicația e simplă, dacă firma contractată nu e în stare să rezolve rapid sarcina concurența așteaptă la rând-cum îmi spunea Cristi! Și mai e ceva de învățat – nu generaliza! Am mai văzut și alte orașe americane – New York, Cleveland, Los Angeles, Greenville S.C. și altele – cu specific și probleme diferite și nici pe departe nu-mi permit să emit judecăți definitive despre civilizația americană. Un lucru însă mi-e clar, oriunde în State e suficient să fii bun în jobul tău și ai acces la ceea ce-ți dorești pentru o viață mulțumitoare, cu cât performezi mai mult poți trece de la un banal truck la un Cadillac, de la o locuință ieftină la alta mai confortabilă, la o slujbă mai bănoasă, totul fără șpăgi sau „pile, cunoștiințe, relații” .

Sigur, corupția nu e apanajul nostru balcanic …sau poate mă înșel? Există corupție pretutindeni dar sunt popoare care excelează, unde tot angrenajul vieții economico-sociale e construit pe influență și șpagă, unde obiceiul de a da și a primi o atenție, un bacșiș, o mită e înrădăcinat în mentalul populației iar cei care se cred cinstiți și curați au dat sau au primit mai puțin….Va rezolva justiția asemenea probleme, așa cum sunem împinși să credem? Nici vorbă…Vom continua să ascundem gunoiul sub preș și gata….scuzați scepticismul dar e nevoie de generații întregi care să schimbe lucrurile…Iar ca să revenim la Las Vegas…nu e paradisul dar nici iadul, vizitați-l pentru că merită și întoarceți-vă acasă….e mai palpitant aici, doar „ viața e o telenovelă”, nu?