La ce foloseşte libertatea?

Am văzut o fată tânără plimbând un câine. Când era cazul strângea dejecţia câinelui într-o punguţă, ba şi îl ştergea la poponeţ. Un asemenea gest de civilizaţie e de admirat mai ales că aparţinea unei tinere din generaţia care vrea să trăiască altfel în România şi a înţeles ce înseamnă cu adevărat libertatea. Altfel ne-am obişnuit cu libertatea de a face ce ne taie capul, doar de asta s-a făcut revoluţie. Cu ceva mici precizări…

Mai întâi când mergi pe stradă priveşte mereu în jos. Asta deoarece sunt gropi, denivelări, spărturi în asfalt sau rahat de câine, gunoaie, scuipat, ambalaje, doar pe copiii i-am învăţat să fie curaţi şi când ies de la şcoală să arunce ambalajele.

Dar să priveşti şi în spate pentru că pe trotuarul tău, tot mai îngust din necesitatea de a oferi spaţiu parcărilor poate apărea cineva pe bicicletă sau trotinetă electrică, doar n-au pretenţia să beneficieze de piste separate…

Traversează pe unde poţi . chiar şi prin locurile marcate ca trecere de pietoni dar fii atent…nu se ştie…Treci la noroc peste liniile de tramvai până nu le blochează primăria cu garduri sau aşteaptă să se desfiinţeze vreun tramvai. Ca în cazul tramvaiului 5 care, după ce s-au băgat bani grei în reabilitarea liniei şi construirea de staţii pur şi simplu s-a desfiinţat. Acum se parchează pe linii într-o veselie.

Parchează unde ai chef sub pretextul întemeiat sau nu că n-ai găsit alt loc…dacă pe unele artere gen Moşilor s-au amenajat alveole civilizate tu să opreşti pe prima bandă şi lasă aprinse luminile de avarie, cui să-i pese? Ai grijă să te fereşti de parcometre-nici nu sunt- şi de ţiganii parcagii.

Fumează pe stradă doar fumatul s-a interzis în spaţiile închise dar neapărat aruncă mucurile pe jos!

Să mai continui, are vreun rost?

Nu-i aşa că e mai multă libertate la noi la Bucureşti decât, să zicem, la Paris?

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s